Radio România Internațional

Tag: Bucureşti

  • Mircea Diaconu, amintiri despre decembrie 1989

    Mircea Diaconu, amintiri despre decembrie 1989

    Europarlamentarul Mircea Diaconu a povestit, la sediul Parlamentului European, câteva dintre amintirile sale despre Revoluția Română din decembrie 1989, astfel fiind înregistrată o primă contribuție la campania Europeana 1989, proiect aflat în desfășurare în mai multe state europene în care se marchează împliniriea a 25 de ani de la evenimentele revoluționare ce au dus la căderea Cortinei de Fier în Europa. Campania constă în colectarea şi publicarea, pe site-ul www.europeana1989.eu, a unor amintiri, povestiri, copii ale unor fotografii și documente personale scrise și în format audio-video din timpul Revoluției desfășurate în 1989, toate acestea fiind menite să ajute tânăra generație în înţelegerea unor evenimente care au marcat profund destinul Europei.


    În acele zile, am purtat, asta e, așa m-a prins Revoluţia, o geacă, cum purta toată lumea atunci. Când s-a terminat povestea asta și am ajuns acasă, mi-am dat seama că era pătată, cred că de la tanc, pentru că m-am urcat pe tanc cu alții și așa am intrat în Piața Comitetului Central și așa am intrat în Comitetul Central, pe tancuri. Aceasta este geaca, iată, v-o arăt. Mi-a rămas, țin la ea și o voi păstra, o vor păstra și copiii mei ca o amintire. Iar petele acelea, nu știu nici azi dacă sunt de motorină de la tanc, dacă sunt altfel de pete, nu știu. Cert este că din acele nopți, cu atât am rămas, cu acele pete și cu această geacă și din păcate cu foarte multe speranțe neîmplinite.”



    Mircea Diaconu vorbește, în mărturia sa, și despre ceea ce le spunea forțelor de ordine când se aflau față în față cu tinerii ieșiți în stradă. Pentru că eram un actor foarte cunoscut și, mă rog, toți mă știau, treceam de barajele de scutieri înarmați și cum vedeam sau simțeam că unul dintre ei pare a fi un șef, un comandant, mă duceam încet lângă el și îi spuneam: <>. Dacă cei mai mulți dintre scutieri nu scoteau o vorbă și nu reacționau la ceea ce le spunea Mircea Diaconu, a existat totuși și o excepție. “Unul singur, după ce am spus lucrul acesta, cât de cât, așa, discret, a întins mâna către mine, m-a apucat de mână și mi-a cerut buletinul, ceea ce însemna că mă reține. Atunci m-am prefăcut că mă strigă cineva, m-am smuls din mâna lui şi am plecat de acolo cu o frică năpraznică”.




    Europarlamentarul român a evocat şi momentele din seara anterioară fugii dictatorului, când în Piaţa Universităţii se strânseseră foarte mulți tineri care rezistau pe baricadă. Se făcuse o barieră, venise noaptea şi erau două tabere în faţă. Tabăra care avea arme și tancuri a început, la un moment dat, să tragă cu gloanţe trasoare, ceea ce înseamnă gloanțe care luminează, vizibile și trăgeau în sus, ca să ne sperie. Coborau tirul de gloanțe din ce în ce mai jos, deasupra și asupra noastră și atunci noi am început să ne aplecăm. Nu știu, era o frică animalică, pur şi simplu, până m-am lipit de asfalt și m-am târât pur și simplu ca să mă ascund după o clădire, după care am fugit… A doua zi însă, într-adevăr, tot orașul a plecat către centru. Erau fabrici mari, uzine mari în care lucrau mii de oameni, mii și mii de oameni au plecat, au deschis porțile, pentru că șefii lor, directorii lor, primiseră comandă să sudeze porțile fabricilor, să nu iasă oamenii afară. Au rupt porțile, au trecut și au plecat către centru. O masă uriașă de oameni venea către centru. Acesta a fost momentul, pe la ora 11, a doua zi, pe 22 decembrie, când a fost foarte limpede că vom învinge.”

  • Revoluţia română – 25 de ani

    Revoluţia română – 25 de ani

    În urmă cu 25 de ani, pe 22 decembrie, după ce Timişoara se declarase primul oraş românesc liber de comunism, iar Bucureştiul asistase la primul miting în care discursul dictatorului comunist Nicoale Ceauşescu a fost întrerupt de mulţime, lua amploare revoluţia română. După 25 de ani, românii işi reamintesc principalele momente ale acelei zile. Dimineaţa, în centrul Bucureştiului, peste 100 de mii de demonstranţi se adună în faţa Comitetului Central al Paridului Comunist Roman. deşi înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată. Ceauşescu încearcă, fără succes, să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anticeauşiste, iar acesta este huiduit.



    Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central, iar soţii Ceauşescu părăsesc clădirea cu un elicopter. Ziua de 22 a fost marcată de coalizarea armatei cu revolutionarii si de formarea Frontului Salvarii Nationale, care a preluat puterea in stat. 22 decembrie a fost, însă, şi începutul câtorva zile în care revoluţionarii s-au confruntat la Bucureşti, dar şi în alte oraşe, cu riposta elementelor armate fidele regimului, care au deschis focul asupra civililor, omorând sute de oameni. Acţiunea lor a încetat numai după judecarea sumară şi executarea cuplului Ceauşescu, pe 25 decembrie, chiar de Crăciun. După 25 de ani, eroii revoluţiei anticomuniste sunt comemoraţi în întrega tara. Cel mai greu le este celor care atunci au pierdut pe cineva drag.. Unii retrăiesc cu durere momentele deşi au trecut 25 de ani. O doamna care si-a pierdut sotul isi aminteşte:


    Pe 12 decembrie împlinise 47 de ani şi în noaptea de 23 spre 24 a fost împuşcat, la ora patru dimineaţa şi pe 25 în loc să fac masa de Crăciun, am făcut parastas./ Am fost noapate de noapte acolo. Mai mi-am luat şi fiica după mine şi îmi era frică şi pentru ea şi pentru mine. Eu am văzut oameni, am dus oameni la spitalul Municipal, mi-au murit oameni în braţe. Am venit cu soţia şi aprind lumânări mereu aici.”



    Alţii constată resemnati că, deşi la revoluţie peste o mie de oameni au murit, în cei 25 de ani care s-au scurs de atunci nu s-au aflat adevăraţii vinovaţi. Un sondaj INSCOP relevă că aproape 80% dintre români nu ştiu adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Rugaţi să se pronunţe cu privire la evenimentele de atunci, 33,5% dintre români cred că acestea au reprezentat voinţa poporului român, care s-a revoltat împotriva sistemului comunist. 33,4% cred că mai degrabă a fost o lovitură de stat dată de persoane care au încercat să îl îndepărteze pe Ceauşescu, în timp ce 20,9% consideră că evenimentele au fost consecinţa deciziei marilor puteri de a desfiinţa sistemul comunist în Europa de Est.

  • Taxi gratis

    Taxi gratis

    “Niciun gest de bunătate, indiferent cât de mic, nu e în zadar!” spunea un dicton al lui Aesop, folosit ca motto al unui proiect umanitar desfăşurat în Bucureşti. Alex Bobeş ajută de mai bine de un an persoane cu probleme medicale să se deplaseze acolo unde au nevoie. Mai precis, le oferă doritorilor un taxi gratis…



    Şi dacă vă întrebaţi: De ce gratis? Siteul proiectului lui Alex Bobeş dezvăluie intenţia fondatorului lui de a fi excepţia de la zicala potrivit căreia toate serviciile se plătesc în lumea asta. Un serviciu gratis, creat cu intenţia de a demonstra că putem ajuta şi noi, fără a aştepta recompense materiale, mai ales atunci când persoanele ajutate se află într-o situaţie financiară şi medicală gravă. Taxi Gratis reprezintă un gest benevol, pentru ajutorarea acelora care chiar au nevoie de un mijloc de transport gratuit.



    L-am întrebat pe Alex Bobeş, fondatorul proiectului Taxi Gratis, cum i-a venit ideea proiectului: “Ideea mi-a venit spontan, fiind conştient de problemele pe care le au persoanele cu dizabilităţi, când vine vorba de transport. Totodată, trăind experienţa asta cu mama mea când a avut nevoie de transport medical, am conştientizat că oamenii au nevoie de ajutor, pentru că autorităţile nu se implică la nivelul acesta şi am hotărât să mă implic eu personal în această problemă. Am început proiectul în aprilie 2013, la început printr-o platformă web, prin reclamă online, am găsit persoane cu dizabilităţi care aveau dificultăţi în a efectua drumuri către spital sau clinici, când aveau nevoie de analize sau când erau programaţi la centre medicale.


    Am început să-i ajut personal, benevol, ei mă sunau, eu îi ajutam cum puteam şi datorită mediatizării proiectului, în timp, a devenit foarte cunoscut. La început oamenii au fost destul de reticienţi, din cauză că proiectul este al unei persoane fizice şi nu de la autorităţi, dar în timp, câştigându-le încrederea prin ajutorul pe care l-am oferit, au fost foarte entuziasmaţi. Am pierdut de mult timp şirul oamenilor pe care i-am ajutat, la diverse intervale de timp ei revin şi-mi cer ajutorul, sunt foarte multe persoane care vin din afara Bucureştiului şi care mă sună. Pot spune că au rămas aproximativ 20-30 de persoane care mă sună mai des.”



    Alex Bobeş susţine acest proiect din fonduri proprii, dar susţinătorii pot găsi diverse modalităţi de implicare financiară pe siteul proiectului. Cu toate acestea, nu s-au găsit mulţi oameni care să dorească să ajute benevol, ne-a mai spus interlocutorul nostru, iar el nu a vrut să i se alăture persoane care nu înţelegeau scopul acestui proiect: pur şi simplu să ajute. Astfel, Taxi Gratis funcţionează doar în trei sectoare bucureştene, 2, 3 şi 6. De ce?


    “Pentru că sunt singura persoană implicată în proiect şi datorită proastei infrastructuri rutiere, a aglomeraţiei nu ar fi eficient nici pentru mine, nici pentru persoana pe care aş ajuta-o dacă m-aş deplasa dintr-un colţ al Bucureştiului în celălalt. Ar dura prea mult timp şi nu ne-ar avantaja pe niciunul. Timpul pe care îl aloc acestui proiect variază de la zi la zi, datorită faptului că diferă cererile şi distanţele. Într-o zi pot ajuta 2-3 persoane.”



    Transportul este efectuat cu o maşină personală, necolantată, neinscripţionată. Iar iniţiatorul proiectului nu este taximetrist, ci doar un om care şi-a propus să ajute. Problema transportului în rândul persoanelor cu dizabilităţi sau cu alte probleme medicale este una foarte serioasă şi reprezintă un calvar pentru marea majoritate dintre ele. L-am întrebat pe interlocutorul nostru ce a învăţat din desfăşurarea acestui proiect:


    “Oamenii ar trebui în primul rând să înveţe să fie mai solidari cu ceilalţi, mai ales cu persoanele care suferă de dizabilităţi, deoarece acestea sunt defavorizate din multe puncte de vedere. Transportul e numai una din problemele grave pe care le întâmpină ei. Am auzit foarte multe drame, spuse de cei pe care i-am ajutat. Şi ar trebui să fim conştienţi că le putem uşura viaţa acestor persoane care de cele mai multe ori trăiesc un calvar. În situaţia lor contează enorm o mână de ajutor. Există foarte multe poveşti care m-au impresionat. Una mai recentă este cea a unei mame, care suferea de dizabilităţi, avea nişte probleme locomotorii foarte grave, nu se putea deplasa singură, iar fiul ei care o transporta zi de zi la o clinică avea şi el probleme, de alt ordin, nu locomotor, o căra în braţe în fiecare dimineaţă, în jur de 3-4 km, până la clinică, amândoi se aflau într-o stare foarte gravă şi cu toate acestea, m-a impresionat foarte mult faptul că fiul, cu toate problemele lui, era conştient că părintele trebuie să ajungă la clinică. Îşi căra mama în braţe, vară sau iarnă, zi de zi, în fiecare dimineaţă.”



    Spre deosebire de taximetrişti, interlocutorul nostru ne-a mărturisit că acoperă o distanţă de 3 ori mai mare atunci când ajută pe cineva. Şi asta pentru că porneşte din locul în care se află când primeşte splicitarea, merge până la locul unde locuieşte persoana care are nevoie de ajutor, o conduce pe aceasta la destinaţie, după care, la final, o aduce înapoi. Din această cauză costurile sunt mari.



    Pe site-ul TaxiGratis.ro puteţi afla sub ce forme puteţi sprijini acest proiect, el implicând costuri diverse, de la găzduire şi design site, promovare online, combustibil, piese auto, mai des decât în mod obişnuit, din pricina drumurilor proaste din Bucureşti. În plus, Alex Bobeş îşi doreşte extinderea proiectului, pentru care ar fi necesare cel putin două maşini pentru fiecare sector deservit, pentru a putea ajuta cât mai multe persoane. Ajunşi acolo, ar fi necesară o promovare a proiectului în spitale, policlinici, scări de bloc: afişe, materiale publicitare. Nu putem încheia decât amintind unul din îndemnurile de pe siteul proiectului şi anume: ”Pentru că proiectul are nevoie de oameni ca tine pentru a supravieţui, îţi mulţumim dacă distribui mai departe mesajul nostru.”


  • Jurnal românesc – 20.10.2014

    Jurnal românesc – 20.10.2014

    Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a evidenţiat, duminică, la Vârşeţ, la Forumul Românilor din Serbia”, sprijinul consistent pe care România îl acordă activităţilor de păstrare şi promovare a identităţii naţionale, culturii şi valorilor tradiţionale şi spirituale româneşti în Serbia. Bogdan Aurescu a reamintit faptul că folosirea limbii române, accesul la serviciul religios şi la educaţie în limba maternă sunt elemente fundamentale ale păstrării identităţii specifice a oricărei minorităţi. În calitate de co-preşedinte din partea României al Comisiei Mixte Interguvernamentale România – Serbia privind minorităţile naţionale, secretarul de stat a punctat faptul ca România a acţionat în mod constant şi consecvent pentru păstrarea identităţii culturale şi etnice a tuturor minorităţilor sale naţionale, a limbii materne şi identităţii religioase. El a apreciat că şi românii din Timoc trebuie să aibă dreptul nestingherit sa studieze în limba româna, să aibă posibilitatea de a asista la serviciu religios în limba româna şi să aibă acces larg la ştiri şi emisiuni în limba maternă.



    Personalităţi şi reprezentanţi de top din politică şi domeniul economic participă, timp de două zile, la Bucureşti, la Summit-ul UE al Europei de Sud-Est intitulat Pe drumul spre stabilitate şi creştere”, organizat de The Economist. Summit-ul a debutat luni, cu secţiunea politică, deschiderea oficială fiind făcută de preşedintele Internaţionalei Socialiste şi fost prim-ministru al Greciei, George Papandreou, şi de către fostul prim-ministru italian, Enrico Letta. A doua zi a summit-ului va fi dedicată domeniului economic şi va debuta cu o discuţie despre punctele slabe, avantajele şi perspectivele pentru întreaga regiune.



    Personalitatea voievodului martir, Constantin Brâncoveanu, decapitat de turci împreună cu fiii săi acum 300 de ani, este evocată zilele acestea la Istanbul. Duminică, a avut loc o sesiune despre viaţa şi activitatea domnitorului român, tricentenarul Constantin Brâncoveanu reunind academicieni, universitari, diplomaţi şi ierarhi, care au evocat în cadrul unui simpozion ştiinţific, la biserica românească, personalitatea celui care s-a jertfit pentru credinţa creştină. Ei au participat la un Te Deum în catedrala cu hramul Sfintei Muceniţe Parascheva, rectitorită de cel pe care ortodoxia română l-a aşezat în rândul sfinţilor. Tot duminică, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni a donat bisericii româneşti o placă comemorativă, care va aminti urmaşilor sacrificiul ultimului mare voievod din neamul Basarabilor. 2014 a fost declarat Anul Brâncoveanu în semn de omagiu adus marelui domnitor. Pe parcursul întregului an au loc atât în ţară, cât şi în străinătate, evenimente care rememorează faptele şi personalităţile care au marcat epoca sa.



    Ministrul de externe, Titus Corlăţean, a condamnat incidentul petrecut în Italia, unde un consilier municipal s-a lăudat că a bătut un român, fapt ce a indignat atât comunitatea românească din peninsulă, cât şi autorităţile. Titus Corlăţean a afirmat că va cere, pe cale diplomatică, sancţionarea agresorului. Şi un comunicat al MAE de la Bucureşti denunţă ceea ce consideră a fi o atitudine xenofobă şi un îndemn direct la violenţă. Consilierul municipal din oraşul Montesilvano a povestit pe o reţea de socializare cum, aflat la bordul maşinii sale, a deranjat un pieton în trafic, “român după limbajul vulgar folosit” şi care i-ar fi tras un picior în maşină. Italianul a coborât din maşină şi l-a lovit pe român, postând ulterior: “L-am lovit cu atâta satisfacţie! Şi nu îmi este ruşine. Să fie un exemplu şi pentru alţi politicieni!”.

  • Începuturile transportului public bucureştean

    Începuturile transportului public bucureştean

    În prima jumătate a secolului al 19-lea, Bucureştiul era un oraş în plin elan modernizator. Mai ales elanul elitelor de a crea o ţară şi o naţiune a mobilizat o masă foarte eterogenă de indivizi de condiţii sociale diferite, într-un efort uriaş care a însemnat, finalmente, crearea de cetăţeni. Elitele modernizatoare educate în Occident au realizat, destul de timpuriu, că una dintre absenţele notabile ale societăţii era un tip de civilizaţie urbană, fermentul dezvoltării economice şi al gândirii politice. Pentru aceasta, oraşul românesc trebuia transformat dintr-o aşezare de tip oriental, semiurbană, într-una dinamică şi funcţională, asemenea celor din Occident.



    Bucureştiul a fost locul pentru toate experimentele modenizatoare ale societăţii româneşti. Cel mai profund a fost cel al remodelării sale pe principiile urbanismului, ale deschiderii de bulevarde, de aliniament stradal şi ale reglementării traficului. Modernizarea oraşului a dus la apariţia transportului public, o noţiune necunoscută românilor. Către jumătatea secolului al 19-lea, creşterea dinamismului economiei şi a infrastructurii urbane au făcut ca transportul public să fie privit ca o necesitate. William Wilkinson, consul al Angliei în principatul Valahiei în primul deceniu al secolului al 19-lea, scria despre felul în care se desfăşura transportul în capitala Bucureşti: ”Nu se găsesc niciun fel de trăsuri de închiriat, astfel încât, fie călătorii, fie cei care nu sunt din oraş, trebuie neapărat să meargă pe jos. În ceea ce priveşte transportul în afara localităţilor, Valahia este foarte bine pusă la punct, sistemul de poşte şi călătoria dintre oraşe se face uşor.” Aceasta nu însemna însă că Bucureştiul era extrem de înapoiat. Abia în anii 1820 apăreau primele omnibuze în Occident.



    Arhitectul Adrian Crăciunescu, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu” din Bucureşti a spus în ce a constat începutul transportului public bucureştean. ”Transportul public în Bucureşti a pornit de la un sistem incipient de transport cu trăsuri şi cu birje. La început, numai persoanele de rang înalt îşi permiteau să folosească un mijloc de transport privat. Avem un amestec de trăsuri, omnibuze, mai târziu tramvaie şi chiar automobile e foarte chiar şi în imaginile care înfăţişeză Parisul în anul 1900. Începuturile din Bucureşti sunt oarecum neclare ca dată a circulaţiei omnibuzelor. Ele au fost reglementate asemenea sistemului de transport public bazat pe birjă, reglementare care a fost introdusă fără îndoială pe un model pe care îl găsim şi la Bruxelles. Printre reglementări, observăm că la articolul 31 se scrie că era obligatoriu pentru vizitii să circule cu trăsura goală pe străzi cu scopul de a oferi trăsurile lor sau de a face să se înţeleagă că sunt acolo la dispoziţia publicului. Esenţa acestui tip de transport, cumva echivalentuui taxiului de astăzi, era aceea că persoanele care deţineau trăsuri erau obligaţi să respecte un contract echivalent cu o concesiune şi de a respecta nişte puncte fixe, de staţionare, repartizate de municipalitate şi doar acolo trebuiau să aştepte să fie luate. Deci exista interdicţia de a agăţa” clienţi pe stradă, cum s-ar spune azi.”



    Creşterea ponderii transportului public bucureştean a dus la apariţia reglementărilor succesive privind traficul din anii 1845, 1847, 1850, 1851. Adrian Crăciunescu s-a referit la regulementele de circulaţie care, în acei ani, erau foarte stricte pentru a face din Bucureşti un oraş modern. ”Regulamentul de poliţie avea la primul său articol o preocupare pentru reglementarea traficului. Citez: străzile, împreună cu trotuarele lor, de la o margine la alta, fiind pe domeniul public, trebuie să fie întotdeauna libere pentru înlesnirea comunicaţiunilor. E oprit cu totul de a se depune pe dânsele lăzi, butoaie, coşuri cu marfă, copăi cu flori, tarabe, scaune, cherestea, cărămidă şi orice împiedică circulaţiunea publică. Nimic să nu iasă în afara liniei caselor şi a împrejurimilor ei. Pe trotuar, e oprit de a se trece cu trăsura sau călare, de a lega caii înaintea caselor. Trăsurile de orice fel nu pot sta pe străzi decât pentru o trebuinţă neapărată. În cazul acesta, ele nu vor putea staţiona decât în marginea extremă a străzii, lângă trotuare, şi pentru puţin timp, până ce trebuinţa se va împlini. Pe nicio stradă nu e permis să se meargă mai multe care sau căruţe în rând fără a lăsa câte un spaţiu de cel puţin o trăsură cu caii săi.” Mai târziu, era reglementată pentru prima dată în epocă circulaţia pe partea dreaptă a străzii. Un alt aspect care ţinea de trafic era articolul 11 care se refera la transportul ”obiectelor de miros greu, scârboase, sau de un aspect urât cum ar fi cenuşă, piei, carne de vită tăiată.” Şi exista obligaţia ca acele trăsuri să aibă obiecte întărite de pânză sau muşama pe deasupra. Trăsurile cu care se transporta bălegarul trebuie să aibă paturile bine încheiate şi să fie bine înfundate în formă de ladă ca să nu curgă bălegarul pe stradă.”



    Începând cu anii 1850, transportul public bucureştean va ţine pasul cu tot ce va însemna transport public în oraşele europene. După omnibuz va urma tramvaiul tras de cai şi, după descoperirea motorului electric, tramvaiul electric. Transformările economice, mobilitatea forţei de muncă şi redefinirea vieţii sociale provocate de transportul public şi de noua identitate urbană vor marca o epocă a avântului şi a spiritului constructor.

  • Bucureşti 555

    Bucureşti 555

    Timp de trei zile, Bucureştiul s-a aflat în sărbătoare, marcând împlinirea a 555 de ani de la prima sa atestare documentară – într-un act emis, în 1459, de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti.



    În fiecare zi a week-endului trecut au avut loc petreceri în aer liber, târguri, expoziţii, spectacole şi parade, organizate de Primăria Generală a Capitalei sub sloganul Zilele Bucureştiului”.



    Sărbătoarea a debutat cu inaugurarea Hanului Gabroveni, monument istoric consolidat, reabilitat şi modernizat cu fonduri norvegiene şi de la bugetul local, care va deveni noul centru cultural al Bucureştiului.



    În parcul Cişmigiu, din inima oraşului, vizitatorii au fost aşteptaţi cu o gamă diversă de produse, de la obiecte ale meşterilor populari la cele aparţinând tinerilor creatori autohtoni, iar în zona culinară, culturală si socială acestora li s-a pregătit un spaţiu alternativ de relaxare şi de petrecere a timpului liber, în natură, alături de familie şi prieteni. Programul cultural din parcul bucureştean a fost completat de un spectacol de magie, ateliere interactive şi celebra bătaie cu flori” dar şi de o paradă a costumelor de epocă.



    Festivalul Folk You, organizat în Piaţa George Enescu, şi un concert de muzică uşoară românească, desfăşurat în Piaţa Constituţiei, au adunat în număr mare bucureşteni şi nu numai. Pe scenă au urcat cei mai iubiţi artişti români, de la Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Cristi Minculescu, Horia Moculescu până la Loredana, Delia, Marius Moga, Smiley, What’s UP, Adda sau Ştefan Banică Jr.



    Un alt concert, de muzică alternativă, a adus pe esplanada cu statui de la Universitate cele mai cunoscute trupe româneşti de profil ale momentului – The Speakers, The Amsterdams, Alternosfera.



    Sâmbătă, cu o oră înainte de miezul nopţii, Palatul Parlamentului a devenit un ecran gigant pe care a fost proiectat un spectacol multimedia 3D, unic în Europa, potrivit organizatorilor. 5 show-uri a câte 5 minute şi 55 de secunde au fost proiectate pe cea mai impresionantă suprafaţă pe care o poate oferi o clădire, aproximativ 20.000 de metri pătraţi, animată prin formă şi culoare.



    Nu putea lipsi nici Centrul istoric din sărbătorirea Zilelor Bucurestiului, astfel că această zonă s-a transformat într-un ring de dans în aer liber. Artiştii invitaţi au dansat pe ritmuri latino şi au susţinut cursuri pentru cei ce doresc să înveţe tainele coregrafiei.



    Şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti” din Mogoşoaia, situat la 20 de km de oraş, a participat la sărbătoarea Zilele Bucureştiului” cu evenimente organizate pentru copii din şcolile bucureştene şi centre de plasament, dar şi cu piese de teatru jucate în Curtea palatului, decorată cu o pictură 3D supradimensionată înfăţişând imagini din trecutul Bucureştiului, din prezent şi o proiecţie a Bucureştiului în viitor.

  • Subteranele Bucureştilor

    Subteranele Bucureştilor

    Una dintre cele mai misterioase poveşti ale Bucureştiului, asemenea oricărui alt mare oraş, este cea a oraşului de sub oraş, al subteranelor. Străzi, tuneluri, râuri subterane, buncăre, catacombe, încăperi imense care ascund mistere, labirinturi şi alte facilităţi pe care le are un oraş obişnuit sunt arsenalul care compune istoria secretă a Bucureştiului. Dincolo de imaginaţia bogată a teoriilor paranormalului şi a fanteziei celor care cred într-un oraş paralel neştiut, există un Bucureşti subteran real, care nu este mai puţin spectaculos.



    În timp, în Bucureşti au fost, într-adevăr, construite subterane cu destinaţii clare. În evul mediu, pivniţele producătorilor de vin şi ale negustorilor adăposteau recipientele în care se ţinea licoarea. Beciurile şi cramele erau largi şi înalte încât se putea circula prin ele cu căruţele. În secolul al 19-lea au apărut construcţiile care aveau tuneluri de evacuare, cum ar fi cel de la palatul Ghica Tei, din nord-estul Bucureştiului, către mănăstirea Plumbuita, lung de un kilometru. În colţul de nord-vest al parcului Cişmigiu, din centrul Bucureştiului, se află biserica Schitu Magureanu care este legată prin subterane de palatul Kretzulescu aflat la aproximativ 100 de metri spre est. Printre cele mai cunoscute subterane ale Bucureştiului sunt cele legate de zona Pieţei Revoluţiei din centrul Bucureştiului.



    Augustin Ioan este profesor de istoria arhitecturii la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti. El s-a referit la motivele care fac ca subteranele Bucureştiului să fie mai atractive ca istorie secretă decât ca locuri obişnuite, admirate pentru propria lor destinaţie.



    “Tema subteranelor nu este atât de lipsită de interes cum ar putea părea la prima vedere, din două motive. Primul, este o temă recurentă în istoria Bucureştiului. Mania subteranelor, a căilor de acces în cazul venirii turcilor, ţine de faptul că Bucureştiul, asemenea tuturor oraşelor extracarpatice, nu s-a putut fortifica deoarece nu i s-a permis de către administraţia otomană. Această obsesie a subteranelor ieşite a existat demult. Alexandru Ipsilanti, la sfârşitul secolului al 18-lea, ar fi făcut un tunel de la actuala Curte regală de pe Calea Victoriei până la palatul său, care era în zona Casei Republicii. Primarul actual a spus că, dacă ele există, ar trebui să le punem în valoare. Dar unele au existat. Se vorbea despre un acces către parcul Cişmigiu prin asemenea subterane. La palatul Ghica există sigur căi subterane de acces, le-am văzut eu, prin care se putea ieşi cu trăsura. Ideea era că se mai câştiga timp pentru fugă în cazul în care se venea firmanul de mazilire a domnului.”



    Al doilea motiv al interesului pentru tema subteranelor Bucureştiului îşi are momentul de început în 1989. Atunci a fost vorba de o adevărată psihoză deoarece duritatea schimbărilor radicale pe care societatea românească le suferea erau greu digerabile. La ele s-au adăugat frica de personajul teroristului, anonimul care aducea moartea, care se plimba nestingherit oriunde voia. Augustin Ioan s-a referit şi la poveşti care, pentru autenticitate, au fost asumate de martori ca fiind ale lor.


    “A revenit ca temă în timpul revoluţiei. Toţi teroriştii umblau prin subterane şi ieşeau te miri pe unde. Şi se şi arătau locurile pe unde ieşiseră, erau nişte chepenguri în Piaţa Revoluţiei de azi. Niciodată nu s-a lămurit această poveste, rămâne o istorie misterioasă a perioadei revoluţionare. Există această obsesie pe care o putem psihanaliza şi aş vrea să spun că mi-am pus problema. Psihologia publică funcţionează în acest cadru, mai ales în ceea ce priveşte Casa Republicii. Această cartare continuă a Casei, a subteranelor, apar în subconştient ca tema meşterului Manole. Există şi referinţe în texte şi cărţi. Un locotenent care a lucrat la Casa Poporului spune că a fost martor când cineva a fost aruncat în locul unde se turna betonul. S-ar fi auzit după 1989 de un asemenea caz, o familie ar fi plâns. Fapt este că revin cu obstinaţie asemenea mărturii care duc către mituri fondatoare ale edificiilor.”



    Cea mai spectaculoasă clădire a Bucureştiului este Palatul Parlamentului, care la început a purtat numele de Casa Republicii Socialiste România. Şi de ea se leagă o poveste a căilor secrete de comunicaţii. Aflat într-un grup de ziarişti, la începutul anilor 1990, Augustin Ioan a ajuns în cel mai de jos nivel al Palatului. Acolo, arhitecta Anda Ştefan a făcut nişte fotografii uluitoare pe care le-a adunat într-o expoziţie.


    “S-au găsit nişte muncitori, într-un subsol, care făceau un spa, puneau faianţă. Au fost întrebaţi cine i-a pus să facă asta? Nimeni nu a recunoscut că se lucra cu bani şi ordine de la cineva. Ca să se disculpe, administratorul Casei i-a dus pe ziarişti, cu televiziunea, în locul unde Casa Republicii e în contact cu solul, la nivelul ultim. Era complet neluminat, singurele lumini erau cele de la camerele de luat vederi. S-au luat nişte imagini formidabile şi o colegă arhitectă a făcut fotografii cu flashul, nu ştia ce fotografiază, pur şi simplu fotografia în întuneric. După ce a developat filmul, a văzut poze cu ceva fabulos: inscripţii care îndemnau la anarhie, semne masonice şi altele într-un loc în care lumea nu are cum să ajungă şi, dacă ajunge, nu are ce să facă. Cert este că era plin de gunoaie şi locul ar fi trebuit curăţat.”



    Aproape întotdeauna misterul este mai interesant decât realitatea banală. Iar Bucureştiul are poveşti în care realul este amestecat cu fantezia şi istoria cu paranormalul.

  • Bucharest City Tour

    Bucharest City Tour

    Astăzi vă invităm să descoperiţi capitala României, Bucureştiul, oraş situat în sud-estul ţării, având o istorie de peste 500 ani. Este o destinaţie atât pentru familii, cât şi pentru iubitorii de distracţie prin ofertele sale.


    Traian Bădulescu, operator turism, ne spune de ce merită să alegem Bucureştiul ca destinaţie turistică: Bucureştiul este un oraş din ce în ce mai interesant, oferă şi foarte multe oportunităţi de distracţie, de cultură, preţurile sunt foarte bune, avem din ce în ce mai multe festivaluri, inclusiv în stradă, o viaţă aproape non-stop, nu în multe oraşe găseşti şi după 12 noaptea magazine deschise, cluburi, restaurante.”



    Deşi de la o vreme sunt promovate city break-uri pe Bucureşti, acestea nu au fost promovate în mod regulat. Anul acesta aduce în acest sens o noutate despre care ne spune tot Traian Bădulescu: Israelienii sunt foarte interesaţi de Bucureşti şi de România ca destinaţie, în general, astfel încât unul dintre marii tur-operatori din Israel a pornit o serie săptămânală de chartere, pe ruta Tel Aviv — Bucureşti. Vorbim despre turişti interesaţi strict de aspectele de loisir, de cultură. Aceste programe ţin 5 zile şi includ câteva zile în Bucureşti, dar şi vizită pe Valea Prahovei, Braşov.”



    Traian Bădulescu ne tentează cu câteva obiective pe care odată ce alegeţi Bucureştiul nu trebuie să le rataţi: Un City Break în Bucureşti poate să cuprindă programe foarte interesante de dimineaţa până seara: în primul rând Bucureştiul are multe obiective de vizitat, unele mai vizibile, cum ar fi renumitul Palat al Parlamentului, cu care trebuie să ne mândrim; e cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon. Apoi Bucureştiul are foarte multe muzee: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Satului, atrage mult arhitectura centrului oraşului, în special Calea Victoriei, care chiar aduce aminte şi acum de Micul Paris. Avem din ce în ce mai multe restaurante cu specific local. Seara, marea atracţie este centrul istoric, care chiar arată ca centrul istoric al oricărui oraş european, are viaţă aproape non-stop. Să nu uităm că Bucureştiul are şi viaţă culturală foarte bogată; multe festivaluri, multe spectacole, dacă sunteţi interesaţi de teatru, de operă, de concerte, vă puteţi bucura de un calendar foarte bogat. Avem Sala Radio, Atheneul Român, Opera Română şi la noi biletul de intrare este mult mai ieftin decât în oraşele cu tradiţie, precum Viena, Paris, Roma, Milano şi altele.”



    Doriţi să descoperiţi cultura, istoria şi tradiţia Bucureştiului într-o singură călătorie? Începând cu luna mai puteţi din nou să săriţi în autobuzele supraetajate ce străbat oraşul şi să vă opriţi la obiectivele care v-au atras atenţia. Brânduşa Răeceanu, purtătoare de cuvânt RATB, ne lansează o invitaţie:



    Turul cu autobuzele supraetajate este minunat, oferă o perspectivă nouă, este un alt unghi din care este privit oraşul. Pe parcursul acestui tur puteţi întâlni majoritatea obiectivelor culturale şi istorice ale oraşului. Aşa cum a fost gândit, traseul are 15,4 km şi pe parcursul lui sunt 14 staţii. Circuitul pleacă de la Piaţa Presei, ajungem la Muzeul Satului, vedem Arcul de Triumf, intrăm cu autobuzul în Piaţa Victoriei, apoi pe Calea Victoriei parcurgem oraşul până la Palatul Parlamentului. De aici pornim către Piaţa Unirii, de unde autobuzul se întoarce pe lângă Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, cu întoarcere către Piaţa Presei pe bulevardul Kiseleff. Zona centrală a oraşului este valorificată. Tarifele rămân ca şi în anii trecuţi, preţul unui bilet pentru adulţi este de 25 lei, pentru copiii cu vârste cuprinse între 7-14 ani este de 10 lei, iar pentru copiii mai mici de 7 ani, turul este gratuit.”



    Vom trece în revistă câteva dintre obiectivele ce atrag atenţia pe linia turistică Bucharest City Tour”, pe care le găsăţi şi pe harta traseului, ce vă va fi înmânată la urcarea în autobuz, împreună cu ghidul audio, în limbile engleză, franceză sau italiană. Astfel, veţi afla că în staţia cu numărul 3, poate fi observat Arcul de Triumf, construit în perioada 1921-1922, după modelul Arcului de Triumf din Paris, iar în staţia numărul 4 veţi găsi Muzeul Ţăranului Român, clădire în stil neo-românesc, ridicată între anii 1912 şi 1941. Tot aici, poate fi vizitat şi Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa”, ce înfăţişează dinamica vieţii pe pământ din momentul apariţiei sale, până la nivelul omului contemporan. În staţia cu numarul 5, turiştii pot vizita Biserica Creţulescu, inclusă în categoria celor mai valoroase monumente de arhitectură ale oraşului, de la sfârşitul perioadei brâncoveneşti. În aceasta zonă, poate fi observat şi Ateneul Român, un edificiu simbol al culturii naţionale, construit în urmă cu peste 120 de ani, şi Palatul Regal, reşedinţă a regelui Carol al II-lea, care găzduieşte în prezent Muzeul Naţional de Artă al României, considerat cel mai important muzeu de artă din ţară.


    Brânduşa Răeceanu, purtătoare de cuvânt RATB, revine cu detalii: Biletul are o valabilitate de 24 ore, aşa că dacă pe traseu găsiţi berăria sau restaurantul la care vă propuseseţi să ajungeţi sau muzeul pe care doriţi să-l vizitaţi puteţi coborî, vizita şi apoi reveni pe linia turistică, luând următorul autobuz care soseşte în staţie. Autobuzele supraetajate circulă de la 10 dimineaţa până la 10 seara.”



    Pentru programul de seară puteţi alege un spectacol, un restaurant tradiţional sau un club modern, oricare dintre opţiuni oferind satisfacţii garantate.

  • Bucureştiul, mai scump pentru expaţi

    Bucureştiul, mai scump pentru expaţi

    Bucureştiul ocupă poziţia 159 în clasamentul celor mai scumpe oraşe din lume, anunţă Mediafax. Capitala României a urcat zece poziţii faţă de anul trecut în cercetarea realizată de compania de consultanţă Mercer. Studiul include 211 oraşe de pe cinci continente şi măsoară comparativ costurile a peste 200 de produse şi servicii, inxclusiv transportul, spaţiului locativ, alimentelele, hainele ş.a.



    În rândul ţărilor fost comuniste trendurile sunt diferite. Dacă în Praga şi Budapesta traiul pentru expaţi a devenit mai ieftin în ultimul an, Sofia şi Belgrad înregistrează şi ele majorări, ocupând poziţiile 172 şi, respectiv, 184.



    Străinii plătesc cel mai mult pentru a trăi în două oraşe africane, Luanda (Angola) – locul 1 în clasament) şi N’Djamena (Ciad) – locul 2, din cauza bunurilor de import extrem de scumpe şi a locuinţelor confortabile, costisitoare şi greu de găsit. Elveţia are cele mai multe oraşe în top 10: Zurich (locul 5), Geneva (locul 6) şi Berna (locul 8).

  • Jurnal românesc – 9.06.2014

    Jurnal românesc – 9.06.2014

    Trei senatori americani se află în Romania în cadrul unui turneu regional. Prezenţa oficialilor americani la Bucureşti se înscrie pe linia dialogului intensificat din ultima perioadă între România şi SUA, având drept teme centrale aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral şi răspunsul la noile provocări regionale de securitate. La intalnirea pe care acestia au avut-o cu ministrul roman de Externe, Titus Corlăţean, discuţiile au abordat cu prioritate elementele centrale ale Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, precum şi perspectivele accesului României în programul Visa Waiver. Senatorii John McCain, Ros Johnson şi Chris Murphy au avut o intrevedere şi cu Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor.


    În discuţiile purtate, Zgonea a subliniat importanţa accelerării procedurilor de ridicare a vizelor pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Statele Unite. România şi-a dovedit seriozitatea în plan internaţional, prin respectarea angajamentelor militare şi rolul de partener strategic al SUA în regiune. Cetăţenii români au câştigat dreptul de a fi consideraţi prieteni de încredere ai SUA şi de a intra în programul american de liberalizare a vizelor. Ne dorim o includere cât mai rapidă a României în programul Visa Waiver iar iniţiativele legislative promovate în prezent în Congresul SUA ne dau speranţa că acest obiectiv va fi îndeplinit în viitorul apropiat, a declarat Valeriu Zgonea, la finalul intrevederii.



    Deputatul Partidului Social Democrat, Ioan Munteanu pregăteşte o iniţiativă legislativă prin care participarea la vot să fie obligatorie, în caz contrar fiind prevăzute amenzi, informează Agerpres. Parlamentarul a declarat că iniţiativa legislativă va fi supusă dezbaterii comisiilor parlamentare în circa o lună. Modelul după care este construit proiectul de lege este cel aplicat de Grecia. ”Lucrez la această iniţiativă alături de alţi doi colegi de la PSD şi urmează să o trimitem spre dezbatere atât comisiilor parlamentare, cât şi instituţiilor statului abilitate să îşi exprime poziţia. Sper să ajungă cât mai repede în Parlament şi să primească sprijinul tuturor colegilor pentru a deveni lege. Vrem să conştientizăm populaţia de importanţa participării la vot”, a declarat deputatul PSD Ioan Munteanu. Pentru a deveni lege, iniţiativa legislativă trebuie să fie votată de cel puţin două treimi din numărul total al parlamentarilor.



    Principele Radu va efectua în perioada 10-13 iunie o vizită în Regatul Maroc, la Rabat şi Casablanca. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al regelui Mihai, principele Radu se va întâlni cu prim-ministrul Guvernului marocan, va avea întrevederi preşedintele Camerei Reprezentanţilor, şi cu preşedintele Camerei Consilierilor — Senatul. În cursul vizitei, principele Radu va depune o coroană de flori la Mausoleul Mohammed V, Necropola Regală. În numele Majestăţii Sale Regelui Mihai I, Principele Radu va remite ambasadorului Marii Britanii la Rabat, Excelenţa Sa Clive Alderton, Crucea Casei Regale a României. Alderton a fost pentru mai mulţi ani Secretarul Privat al Principelui de Wales şi a contribuit în mod remarcabil la consolidarea relaţiilor dintre Marea Britanie şi România, se arată în comunicatul de presă. În încheierea vizitei în Regatul Maroc, principele Radu va participa la o recepţie găzduită de ambasadorul României la Rabat, Simona Corlan Ioan.



    Turiştii aflaţi în Bucureşti sunt aşteptaţi în perioada 10-15 iunie la o plimbare gratuită cu mocăniţa, care va circula pe o distanţă de aproximativ 150 de metri pe platoul dintre Muzeul CFR şi gura de metrou Basarab. Prezenţa bunicii locomotivei Diesel în Capitală face parte din proiectul Tezaur de Istorie, Cultură şi Tehnică Feroviară. Muzeul Ceferiştilor la 75 de ani de la inaugurare, eveniment organizat de Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară în parteneriat cu Primăria sectorului 1. Organizatorii vor construi în piaţa din faţa Muzeului Ceferiştilor o cale ferată îngustă pe care va circula un tren de epocă alcătuit dintr-o locomotivă cu abur şi trei vagoane. Mocăniţa va circula zilnic, în perioada evenimentului, între orele 9,00 – 17,00. Trenul, fabricat în anul 1869, va face zilnic, pe toată perioada evenimentului, două trasee dus-întors între Gara de Nord şi Gara Regală Băneasa, care anul acesta împlineşte 75 de ani de la deschidere.

  • Bucureşti şi Chişinău, despre un viitor comun

    Bucureşti şi Chişinău, despre un viitor comun

    Bucureştiul va sprijini R. Moldova pentru realizarea parcursului său european şi a proiectelor bilaterale cu România, a declarat, miercuri, la Chişinău, preşedintele Senatului român, Călin Popescu Tăriceanu. În cadrul întâlnirii sale cu premierul moldovean, Iurie Leanca, părţile au fost de acord cu faptul că perspectiva europeană este, pentru R. Moldova, o opţiune pentru asigurarea încrederii cetăţenilor în viitorul statului şi va oferi soluţii pentru modernizarea economică, socială şi instituţională. Popescu Tăriceanu a subliniat necesitatea creării, în contextul instabilităţii din Ucraina, a unui consens naţional, la nivelul clasei politice din Rep Moldova, pentru atingerea perspectivei europene. Călin Popescu Tăriceanu: Există, în Republica Moldova, un front consistent pro-european, care este conştient, în fond, că aceasta este opţiunea de viitor, o opţiune care înseamnă democraţie şi bunăstare.



    El a remarcat, totuşi, că, la nivelul societăţii moldoveneşti, se percepe şi o indecizie cu privire la direcţia pe care ar trebui să o urmeze R. Moldova. “Nu am ezitat să-i spun premierului moldovean că nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost România fără să fie membră a NATO şi a UE. Eu cred că această întrebare trebuie să şi-o pună şi Moldova” a afirmat preşedintele Senatului de la Bucureşti. El a adăugat că ameninţările de securitate la adresa R. Moldova sunt mai reduse decat cele la adresa Ucrainei, dar moldovenii trebuie să-şi pună întrebarea câţi dintre ei privesc situaţia prin prisma interesului moldovean şi câţi gândesc prin prisma interesului Rusiei. Anul acesta, e de parere Călin Popescu Tăriceanu, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare, iar dacă actuala opoziţie, reprezentată de Partidul Comuniştilor, va câştiga alegerile, există riscul ca drumul proeuropean al Moldovei să se întrerupă, să fie deviat.



    La rândul său, premierul Iurie Leanca a fost de părere că România şi Moldova traversează o perioadă de relaţii foarte bune, care oferă oportunitatea derulării unor proiecte economice bilaterale importante, cum ar fi interconexiunea sistemului energetic, conectarea la sursele de gaze din România, reconstruirea unor poduri transfrontaliere.



    R. Moldova mizează, în continuare, pe sprijinul României, inclusiv în realizarea parcursului său european, a punctat Iurie Leancă, în cadrul dialogului desfăşurat în limba româna, limbă de stat comună, la Bucureşti şi la Chişinău.

  • Ploi şi inundaţii în România

    Ploi şi inundaţii în România

    E o pură coincidenţă ce nu putea fi, totuşi, trecută cu vederea. Al doilea weekend consecutiv prelungit le-a dat de furcă unora dintre români, care, în loc să se bucure de mini-vacanţa de 1 mai, au fost, în schimb, nevoiţi să se lupte cu efectele inundaţiilor provocate de ploi torenţiale. Practic, scenariul de acum două săptămâni, din preajma Paştelui, s-a repetat parcă tras la indigo în jumătate din ţară, în special în regiunile de sud-vest.



    Sâmbătă noaptea şi duminică a plouat atât de mult încât multe râuri şi pârâuri au ieşit din matcă. În judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj şi Caraş-Severin, cel mai greu încercate, peste o sută de locuinţe au fost inundate, oamenii trezindu-se cu apa peste ei în gospodării şi case. Unele localităţi au rămas fără curent electric şi sute de hectare de teren agricol au fost acoperite de ape.



    Drumuri judeţene au fost, şi ele, acoperite de puhoaie, iar traficul pe calea ferată a fost, pe alocuri, îngreunat, trenurile nemaiputând înainta ore bune din cauza apei care a ajuns pe calea ferată. În localităţile afectate au acţionat grupe de pompieri, poliţişti şi jandarmi. Prioritară a fost salvarea de vieţi omeneşti, chiar dacă aceasta a implicat decizii de evacuare a oamenilor din zonele unde viaţa le putea fi pusă în pericol.



    Nici capitala nu a fost ocolită, duminică, de ploaie şi vijelie! Au fost doar două ore de averse, intensificări ale vântului şi descărcări electrice — suficient, însă, pentru ca, în unele zone din Bucureşti, nivelul apei să depăşească un metru. A căzut şi grindină, potrivit instantaneelor postate de internauţi pe reţelele de socializare, stratul gros, de 3 centimetri, din plin centrul oraşului, fiind similar celui de zăpadă.



    Câteva bulevarde au fost inundate, mai multe autovehicule au fost blocate în trafic şi zeci de tramvaie au fost oprite pe linii. Copaci au căzut pe carosabil, avariind maşini. A fost nevoie de intervenţia autorităţilor, care au restricţionat traficul şi au folosit motopompe şi autospeciale de pompieri, pentru ca circulaţia să revină la normal. Pentru a putea fi evacuată apa adunată pe străzi, s-a decis inclusiv reducerea nivelului pe râul Dâmboviţa, care traversează capitala.



    Ploile şi vremea rece vor persista până la jumătatea săptămânii, abia de miercuri românii putând să spere la temperaturi mai ridicate şi la soare. Pentru moment, a rămas, însă, pericolul unor alunecări de teren şi al revărsării de râuri.

  • Artişti invitaţi la „dans//pl – Ieri.Mâine.Azi”

    Artişti invitaţi la „dans//pl – Ieri.Mâine.Azi”

    Încercăm şi noi să vă oferim o imagine a dansului polonez, prezentându-vă câţiva dintre artiştii invitaţi, care vorbesc despre felul în care abordează dansul în spectacolele lor. Zilele dansului polonez au fost deschise de Teatrul Dada von Bzdülöw, din Gdansk, fondat în 1992 de Leszek Bzdyl şi Katarzyna Chmielewska. Aceştia au prezentat spectacolul Duete inexistente”, a cărui temă este întâlnirea dintre femeie şi bărbat, sub toate formele. Multe dintre spectacolele create de cei doi sunt inspirate din literatură, acesta fiind şi cazul Duetelor inexistente”.



    Leszek Bzdyl: Acest spectacol are la bază cartea lui Italo Calvino, “Oraşe invizibile”. Am citit-o şi ni s-a părut o poveste interesantă. Marco Polo încearcă să îi spună lui Khan Kublai poveştile unor oraşe, dar aceste oraşe nu există. Fiecare oraş este plin de mirosuri, culori, idei, filosofii… Am preluat această idee a oraşelor invizibile în spectacolul nostru şi ne-am gândit că ar fi interesant să vorbim despre femeie şi bărbat aşa cum Marco Polo îi vorbea despre aceste oraşe lui Khan Kublai”.



    În timp ce cei doi dansatori spun poveşti cu corpurile lor, pe fundal curg texte care, la rândul lor, spun poveşti. Coregraful Leszek Bzdyl: În jurul nostru sunt multe cuvinte. Când vine vorba despre o situaţie de viaţă, întâi încercăm să o descriem prin intermediul cuvintelor. Dar folosim copii ale cuvintelor din alte situaţii. De aceea, am decis să prezentăm această poveste între un bărbat şi o femeie fără să folosim cuvinte. Doar să fim pe scenă, dar cuvintele, poemul, textul sunt în jurul nostru. Aici este vorba despre nivelul de înţelegere, despre ceea ce vrem să vedem. De exemplu, textul pe care îl proiectăm pe ecrane este poezia unui prieten, dar nu este despre noi. Este povestea lui despre un bărbat şi o femeie. Un alt text aparţine unui compozitor polonez şi este o altfel de poezie. De asemenea, încearcă să spună ceva despre o femeie şi un bărbat, dar ajunge până la urmă să vorbească despre el. Aceasta este provocarea pentru public: ce vreţi să vedeţi? Aţi dori să vedeţi propria poveste sau aţi vrea să fiţi cu noi? Aţi vrea să fiţi cu cuvintele sau cu gesturile, cu sensibilitatea artiştilor de pe scenă?”.



    La invitaţia colectivului komuna//warszawa, dansatorul şi coregraful Mikołaj Mikołajczyk a readus în memoria publicului, în cadrul proiectului RE//MIX, una dintre legendele teatrului polonez şi cel care a stat la baza carierei sale de dansator, Henryk Tomaszewski. Spectacolul “RE//MIX Henryk Tomaszewski”a fost prezentat şi la Bucureşti, în cadrul Zilelor dansului polonez. Mikołaj Mikołajczyk explică faptul că, spre deosebire de maestrul său, care punea cel mai mare accent pe estetică, pe tehnica de dans, pentru el cel mai important lucru îl reprezintă contactul cu spectatorul şi stratul emoţional al spectacolului:



    “În acest spectacol, în cea mai mare măsură sunt eu însumi, însă fără Tomaszewski, care este părintele meu artistic, acest spectacol nu ar fi existat. Viaţa mea artistică a început atunci când Tomaszewski mi-a dat această suflare. În spectacol încerc să exprim ce a însemnat asta pentru mine. Aşa şi închei acest spectacol: suflarea dăruită de Tomaszewski a devenit persoana mea. Eu am devenit artistul Mikolaj Mikolajczyk datorită acestei suflări a lui Tomaszewski. Pe de altă parte, acest spectacol este încercarea mea de a tăia cordonul ombilical cu părintele meu. Acum 20 de ani, Tomaszewski m-a invitat în teatrul lui. M-a luat de mână şi mi-a dat drumul. Aşa fac şi eu cu spectatorii. Vreau ca spectatorii să simtă exact aceeaşi emoţie pe care am simţit-o eu acum 20 de ani, când Tomaszewski m-a invitat în teatru”.



    Considerat precursor al dansului contemporan, ocupând un loc unic şi de neegalat în istori adansului, Vaslav Nijinsky scria în “Jurnalul” său: “Sunt Dumnezeu înăuntrul meu. Toţi au acest sentiment, doar că nimeni nu se foloseşte de el”. Acest Jurnal a stat la baza spectacolului “Nijinsky. Sărbătoarea viselor”, crea de o echipă de trei artişti, şi care porneşte de la ideea regizorului Sławek Krawczyński, care se inspiră din psihologia orientată pe proces dezvoltată de elveţianul Arnold Mindell. Dansatorul Tomasz Wzgoda, despre crearea spectacolului:


    “Această metodă a psihologiei orientate pe proces a fost foarte interesantă, pentru că lucrează mai mult cu psihicul, iar Nijinski, după ce nu a mai dansat, a început să aibă probleme psihologice, diagnosticate drept schizofrenie. Am lucrat în special cu imaginaţia, cu impulsurile puternice, cu gândurile lui. El se afla pe scenă pentru a le da oamenilor energie pentru viaţă. Cât timp a dansat, a fost sănătos. Când s-a oprit, nu a mai folosit această energie, nu a mai transformat-o şi s-a îndepărtat de viaţă. A fost foarte interesant să urmărim această poveste şi să găsim mişcările care să arate toate astea. În special metoda pe care am folosit-o pentru a crea coregrafia, cea a psihologiei orientate pe proces, este interesantă în acest sens. Şi nu este doar coregrafie, este mai mult psiho-procesul lui Nijinski”.



    Zilele dansului polonez la Bucureşti au fost încheiate de două solouri create şi interpretate de două tinere coregrafe, Agata Maszkiewicz şi Agata Siniarska, reprezentative pentru ceea ce se întâmplă în prezent în dansul contemporan din Polonia: din cauza lipsei finanţărilor, cei mai mulţi coregrafi aleg să danseze în solourile create de ei. “dans//pl — Ieri.Mâine.Azi” este un eveniment organizat de CNDB în parteneriat cu Institutul Polonez şi se încadrează în intenţia CNDB de a pune în discuţie relaţia pe care dansul românesc o are cu culturile coregrafice din zonă.

  • Bucureştiul grecesc

    Bucureştiul grecesc

    Grecii sînt cel mai vechi neam dintre toate cele care au sosit în spaţiul românesc şi care au lăsat urme importante în istoria sa. Primele prezenţe sunt cele ale grecilor antici care au fondat pe malul Mării Negre coloniile Histria, Tomis şi Callatis, cu câteva secole bune înaintea erei noastre. Dobrogea sau provincia românească dintre Dunăre, Deltă şi Marea Neagră a fost leagănul pentru multe comunităţi greceşti. Au rămas urme şi în toponimie, în nordul Dobrogei există localitatea Greci. Iar cel mai înalt pisc din Munţii Dobrogei, cu o altitudine de 467 metri, este vârful Greci. Nu departe de Munţii Dobrogei se află cetatea Enisala, fortăreaţă a grecilor bizantini şi a genovezilor de la sfârşitul secolului al 13-lea.



    Grecii încep să privească mai insistent spre nordul Dunării începând cu a doua jumătate a secolului al 15-lea când are loc cea mai mare tragedie a lumii creştin-ortodoxe, căderea Constantinopolului, în 1453, sub loviturile turcilor otomani conduşi de sultanul Mehmet al II-lea. Istoricul Georgeta Penelea-Filiti este de părere că, metaforic vorbind, atunci a murit o lume care a renăscut în spaţiul românesc, în viitoarea cetate a ciobanului Bucur.



    “În momentul în care Bizanţul se prăbuşeşte, grecii privesc Ţările Române ca pe un posibil liman. La o diferenţă mică de timp se întâmplă ceva: avem o primă atestare documentară a Bucureştilor. Poate că a fost o coincidenţă fericită: în 1453 se prăbuşeşte Bizanţul, în 1459 este atestat acest târguşor, loc de interferenţă, care peste 200 de ani va deveni capitală şi astăzi e una dintre metropolele Europei. Ce s-a întâmplat la 1453? S-a prăbuşit o lume caracterizată printr-o extraordinară vivacitate, extraordinară dezvoltare urbană, politică, juridic㸠instituţională care îi caracteriza pe greci. În momentul în care au fost cuceriţi de turci, oameni care veneau din alt mediu şi de altă cultură, ciocnirea a fost inevitabilă şi foarte multor greci nu le-a rămas altceva de făcut decât să părăsească Bizanţul. Poate cea mai reprezentativă familie din Bizanţ a fost cea a Cantacuzinilor. De obârşie imperială, foarte bogaţi şi foarte muncitori, din Bulgaria s-au relocat încet-încet până au ajuns în spaţiul românesc. Această familie Cantacuzino, atât de implicată în istoria României, ajunge în secolul 17, când ţara este sfâşiată de lupte politice, să devină campioana sentimentului naţional. Această împământenire, această românizare a grecilor, devenise o realitate.”



    După 1453 începe o altă istorie a grecilor, o parte din ea fiind în nordul Dunării. Aşezarea grecilor în Muntenia, în Bucureşti, trebuie privită ca un proces în derulare, neliniar, care a urmat raţiuni economice, politice şi de opţiuni personale. Georgeta Penelea-Filiti. “Grecii nu vin în spaţiul bucureştean numai în calitate de principi, la un moment dat se spunea despre unul dintre ei că e “fabricant de domni” deoarece şi-i subordonase pe toţi competitorii la tronul Ţării Româneşti. Cei care vin în Muntenia sunt atraşi de multele posibilităţi, mai ales de câştig, de valorificarea unor bunuri, de dulceaţa traiului şi vin pături sociale diferite. Aş spune un lucru, fără să fi făcut totuşi vreo statistică, din parcurgerea documentelor. În majoritate, grecii sunt fie în negoţ şi finanţe, fie în cultură. Aici intervine un element care avea să caracterizeze istoria României pe sute de ani care aveau să urmeze după anul 1453. Caracterul românilor era unul binevoitor, tolerant, gentil, dar pasiv. Şi-atunci a fost binevenit un element dinamic, activ, care începe o acţiune şi caută s-o şi finalizeze. Aceşti greci vin, cu bunele şi relele lor. În fluxul de greci care vine spre Ţara Românească, fără îndoială că vin, ca o adevărată camarilă, şi cei din jurul domnilor. Şi întotdeauna, un financiar, un strângător de impozite, nu este o persoană plăcută. Dar vin profesori, doctori, jurişti, toată această societate participă la coagularea propriei nostre societăţi urbane, o dinamizează şi o culturalizează.”



    Moment de vârf al prezenţei grecilor în Bucureşti este secolul al 18-lea, aşa-numita perioadă fanariotă. Atunci se instalează principi din familii greceşti care, unele dintre ele, vor ridica gradul de cultură al provinciei şi se vor asimila. Georgeta Penelea-Filiti cu detalii. “Nu putem să nu amintim această puzderie de greci care vin aici, care lucrează, care se îmbogăţesc şi care mai fac un lucru valabil până astăzi: strategia matrimonială. Din raţiuni de împământenire, de integrare, ei aveau nevoie să fie căsătoriţi cu românce. Din decizia de a nu mai pleca din Ţara Românească, sunt foarte mulţi greci care rămân aici astfel încât, în 1719, unul din ei spune: “Constantinopolul? E un oraş care nu mă mai interesează. Aici găsesc tot ce-mi trebuie.” Şi tot în secolul 18, un alt grec entuziast face o mărturisire duioasă: “dacă există paradis, acela trebuie să semene cu Valahia.” Afluxul de greci face ca Bucureştiul să poată fi numit un oraş grecesc.”



    Printre personalităţile istoriei României cu origini greceşti se numără scriitorii Ion Luca Caragiale şi Panait Istrati, artiştii Hariclea Darclee şi Jean Moscopol, politicianul I. G. Duca, industriaşul Nicolae Malaxa, bancherul Zanni Chrissoveloni. Dar aceştia sunt numai câţiva dintre cei care au marcat viata Bucureştiului, care a fost, în acelaşi timp, grecesc dar şi al mai multor neamuri.

  • Rumänische Streifen bei den Filmfestspielen in Rotterdam

    Rumänische Streifen bei den Filmfestspielen in Rotterdam

    Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ (Wenn sich der Abend über Bukarest senkt oder Metabolismus“) von Corneliu Porumboiu, Bucureşti, unde eşti?“ (Bukarest, wo bist du?“) in der Regie von Vlad Petri und der Kurzfilm O umbră de nor“ (Der Schatten einer Wolke“) des Regisseurs Radu Jude sind die drei rumänischen Produktionen, die ausgewählt wurden, zwischen dem 22. Januar und dem 2. Februar um den gro‎ßen Preis der Internationalen Rotterdamer Filmfestspiele zu konkurrieren.


    ´


    Weniger bekannt als die Filmemacher Corneliu Porumboiu und Radu Jude ist der junge Regisseur Vlad Petri, Absolvent der Bukarester Theater- und Filmhochschule. Er ist Dokumentarfilm-Regisseur und Fotograf. Petri recherchierte die Bukarester Sozialbewegungen 2012 und 2013 und veröffentlichte regelmä‎ßig auf Online-Plattformen vor Ort aufgenommene Filme und Bilder. Im Mittelpunkt seiner künstlerischen Tätigkeit steht die Erforschung unmittelbarer, persönlicher Wirklichkeit und der sozialen Unruhen.



    Der Platz als öffentlicher Raum für Debatten, Vorschläge und Proteste weckt mein besonderes Interesse. Wie entsteht überhaupt dieser Raum, wie hat er sich umgewandelt, welche ist seine soziale Auswirkung? All diese Fragen sind von gro‎ßem Interesse für meine Arbeit. Ich habe eine Leidenschaft für die Menschen, die sich daran beteiligen, für die Art und Weise, in der sie eine Botschaft an jemanden ausrichten. Ich habe vor, so oft wie möglich an den Protesten am Bukarester Universitätsplatz aktiv teilzunehmen, meine Filme ausschlie‎ßlich im Online-Umfeld zu verteilen und mit der Dynamik der Ereignisse Schritt zu halten“, sagte kürzlich der Regisseur.



    Aus diesem Interesse für den Platz als öffentlichen Raum für Debatten“ entstand auch der Dokumentarfilm Bucureşti, unde eşti?“ (Bukarest, wo bist du?“). Die Produktion des jungen rumänischen Regisseurs wurde für das Internationale Filmfestival in Rotterdam ausgewählt. Vlad Petri dazu:



    Ich habe zwei Jahre für diesen Film gearbeitet. Selbstverständlich freute ich mich riesig darüber, dass meine Produktion bei den Filmfestspielen in Rotterdam präsentiert wird, weil sie zu den wichtigsten europäischen Fachveranstaltungen zählt. Der Film präsentiert die Ereignisse in Bukarest 2012. Insgesamt hatten wir 60 Stunden Filmmaterial aufgenommen, das wir auf eine Stunde und 20 Minuten kürzten. In einer Stunde und zwanzig Minuten präsentieren wir aber eine strukturierte und inhaltsreiche Geschichte der sozialen Unruhen in Bukarest. Wir wollten, dass das auf der Stra‎ße gefilmte Material die Zuschauer auf eine gewisse Geschichte lenkt, und nicht, dass wir ihnen eine gewisse Richtung vorgeben.“




    Der Kurzfilm des Filmemachers Radu Jude Der Schatten einer Wolke / Shadow of a cloud“ erzählt die Geschichte eines Priesters, dessen Rolle vom Theaterregisseur Alexandru Dabija gespielt wird. An einem hei‎ßen Sommertag wird der Priester zu einer sterbenden Frau gerufen, um für ihre Seele zu beten. Hinter dieser Geschichte stecken sehr viele hintergründige Bedeutungen. Die wichtigste steckt wahrscheinlich hinter einem bestimmten Satz des Gebets: ‚Mein niederträchtiges Leben ist wie ein Schlaf, wie der Schatten einer Wolke vergangen‘“, erläutert der Regisseur Radu Jude den Titel seines letzten Films, der voriges Jahr ebenfalls in der Sektion Quinzaine des Réalisateurs“ der Cannes Filmfestspiele gezeigt wurde. Regisseur Radu Jude dazu:



    Es gibt etwas in meiner Seele, das mich dazu antreibt, die Sachen aus dieser Perspektive zu betrachten. Tschechow hat eine derartige Situation sehr gut zusammengefasst. Eine Gestalt aus »Onkel Wanja« sagt: ‚Lange habe ich geglaubt, dass das Schicksal des Menschen tragisch sein muss, letztendlich habe ich aber selbst entdeckt, dass es einfach lächerlich ist.‘ Und es gibt in der Tat etwas Lächerliches im Verhältnis eines Menschen zu sich selbst, zu seinen Problemen, etwas, was die Traurigkeit und das Leiden nicht ausschlie‎ßt. Aus dieser Sicht will ich die Geschichten betrachten. Es handelt sich um die Perspektive, in der die Traurigkeit, das Unglück und das Drama so tief ineinander flie‎ßen, dass man sie mit dem Lächerlichen nicht mehr verwechseln kann.“




    Ich möchte eine möglichst unreine Kinokunst. Ich entdecke in mir selbst eine Entwicklung oder eine Involution: Als ich die ersten Filme machte, wünschte ich mir sehr eine stilistische Kohärenz. Ich wollte der Verfilmungsart sehr bewusst sein. Es scheint mir nun, dass diese Kohärenz eigentlich dazu führt, dass alle Energien und Visionen um den Film blockiert werden. Ich rede von jenen Energien, die neue Richtungen des Films aufzeigen und den Akzent dort setzen, wo er nicht gesetzt werden sollte“, sagte Radu Jude ferner über seine Erfahrung als Filmemacher.




    Die jüngste Produktion des Regisseurs Corneliu Porumboiu hat das Publikum, genau wie seine frühere Produktion Poliţist, adjectiv“ (Police, adjective“), in zwei Kategorien geteilt: Die Zuschauer, die glauben, dass eine klare Handlung in ihrem klassischen Sinn einem Film unentbehrlich sei (und deshalb die beiden Filme ablehnen), und andere, die hingegen für ein weniger erzählerisches Kino plädieren.



    Der Filmkritiker Tudor Caranfil sagte über den neuen Spielfilm von Corneliu Porumboiu, Wenn sich der Abend über Bukarest senkt oder Metabolismus“ sei eine Herausforderung“ und der leidenschaftlichste Experimentalfilm des rumänischen Kinos“. Der Kritiker Andrei Gorzo bezeichnete seinerseits die Produktion als einen äu‎ßerst subtilen Anti-Liebesfilm“.



    Der Film erzählt die Geschichte des Regisseurs Paul (dargestellt von Bogdan Dumitrache), der gerade an seinem neuen Film arbeitet. Bevor er eine Nacktszene dreht, diskutiert er mit Alina (gespielt von Diana Avrămuţ), einer Schauspielerin, mit der er eine Liebesbeziehung hat, mit der Filmproduzentin (Mihaela Sârbu), einem Branchekollegen (Alexandru Papadopol) und mit einem Arzt, der ihn endoskopisch untersucht. So wie der Regisseur einräumte, hatte er sich vorgenommen, in seinem Film die Hemmungen zu schildern, mit denen ein Regisseur kämpfen muss, um einen Film zu machen. Corneliu Porumboiu:



    Mich interessierte insbesondere die Beziehung zwischen den Gestalten und der Geschichte. Die Idee kam vor drei Jahren, als ein neues Kinogesetz vorgeschlagen wurde, das neue Regelungen in Bezug auf den Filmschnitt durchsetzen sollte. Dies löste bei mir Erinnerungen aus meiner Studentenzeit aus, als ich immer mit einer gewissen Einschränkung leben musste. Ich ging zur Uni mit einem Filmschnitt, den ich selber zu Hause gemacht hatte, indem ich die genaue Zeit aller Szeneneinstellungen ma‎ß. So entstand der Film. Selbstverständlich handelt es sich auch um eine Art Hinterfragung der Anfänge meiner Arbeit als Filmemacher.“




    Die Filmfestspiele in Rotterdam locken jedes Jahr über 3000 Journalisten und Persönlichkeiten der Filmkunst weltweit an. Die Veranstalter setzen sich jedes Jahr zum Ziel, junge und talentierte Regisseure zu fördern.



    Audiobeitrag hören: