Radio România Internațional

Tag: Bucureşti

  • Misiune FMI la Bucureşti

    Misiune FMI la Bucureşti

    O misiune comuna a FMI, Comisiei Europene si Băncii Mondiale se afla la Bucuresti, până pe 5 februarie, pentru o dubla misune de evaluare. Potrivit FMI, discutiile cu autorităţile române vor viza evoluţiile economice recente, restructurarea şi eficientizarea companiilor cu capital de stat, prioritizarea şi monitorizarea mai strictă a investiţiilor din fonduri publice, controlul arieratelor, masuri de compensare a scaderii veniturilor bugetare. In plus, FMI doreste sa se asigure că deficitul bugetar rămâne în tinta de 2,2 % din PIB, convenita in acordul preventiv incheiat cu Romania in 2013.



    Finantatorii internationali si-au amânat vizita prevazuta in decembrie, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenţie cu FMI. Seful statului s-a opus unei prevederi convenite cu expertii troicii privind introducerea, de la 1 ianuarie, a accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi, amenintand ca nu va promulga bugetul de stat pe 2014. Premierul Victor Ponta a afirmat că nu va discuta cu FMI pe aceasta tema dar a precizat ca acciza va fi aplicata de la 1 aprilie, iar efectul va fi analizat după primul semestru.



    Pe de alta parte, oamenii de afaceri din România solicită Guvernului transparenţă în negocierile cu FMI şi insistă pentru luarea unor măsuri de relaxare fiscală, cum ar fi scutirea de la impozitare a profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor. Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan:


    Credem că, în cazul acestor negocieri, pentru a putea consolida perspectiva de creştere economică din acest an, sunt măsuri pe care guvernul ar trebui să le discute şi să încerce să convingă troika de utilitatea lor; între acestea, neimpozitarea profitului reinvestit – care este o poveste de demult, dar care nu a fost niciodată bine înţeleasă -, care să permită grupurilor de firme româneşti să aibă consolidare fiscală, aşa cum se întâmplă în România cu grupurile internaţionale, ca şi măsuri care să ducă la creşterea sumelor alocate unor scheme de susţinere a dezvoltării mediului de afaceri”.



    Premierul crede că solicitarea de scutire de impozit a profitului reinvestit are şanse mari de a fi introdusă de la 1 iulie, avind in vedere ca in 2013 lucrurile au mers bine in ce priveste creşterea economică, deficitul, absorbţia de fonduri europene sau cresterea investitiilor. Opozitia PDL a cerut Executivului să se încadreze în deficitul convenit cu FMI prin măsuri de creştere economică şi de reducere a evaziunii fiscale, şi nu prin noi taxe şi impozite. Amintim ca acordul preventiv incheiat de Romania cu FMI, CE si Banca are o valoare de 4 miliarde de euro si o durata de 2 ani, fonduri pe care guvernul intentionează să le utilizeze doar în caz de criză majoră.

  • Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti

    Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti

    Prima seară a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti, care s-a desfăşurat la începutul lunii decembrie la Clubul Ţăranului din capitală, a pornit de la unul din romanele scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, “Soţ şi soţie”, tradus şi în română la Editura Polirom. “Recunoscută pe plan internaţional încă de la romanul ei de debut, “Viaţa amoroasă”, scriitoarea israeliană Zeruya Shalev ne oferă, în “Soţ şi soţie”, o meditaţie de o remarcabilă forţă poetică despre gelozie, durere si renunţare” scrie Library Journal.



    Şi Publishers Weekly menţionează performanţa Zeruyei Shalev:Romanul Zeruyei Shalev este un neîntrerupt flux al conştiinţei, în care ne sunt redate fragmente de conversaţii, certuri conjugale şi şoapte de dragoste.” Una dintre întrebările lansate celor patru invitaţi, două cupluri de scriitori, Zeruya Shalev şi Eyal Megged (din Israel), respectiv Cecilia Ştefănescu şi Florin Iaru (România) a fost de ce nefericirea are mai degrabă potenţial creativ decât fericirea? Discuţia a fost moderată tot de un cuplu, scriitoarea Adela Greceanu şi jurnalistul Matei Martin.



    Revenind la romanul Zeruyei Shalev, “Soţ şi soţie”, Udi şi Naama sînt doi oameni care au crescut unul lîngă celălalt, însă pe parcursul acestui drum de-o viaţă comunicarea dintre ei a fost întreruptă, iar traiul împreună, alături de fiica lor, Noga, se împarte între gelozie, furie şi vină. Se dovedeşte încetul cu încetul că întreaga fundaţie pe care fusese clădită această căsnicie era una firavă, imaginea iubirii idilice trăite în adolescenţă nefiind decît un înveliş iluzoriu al unei vieţi de familie neîmplinite. Zeruya Shalev explică de ce nefericirea îi oferă, în scris, mai mult potenţial decât fericirea: ”Nefericirea este mai creativă decât fericirea. Nefericirea ne motivează, declanşează schimbarea, mişcă lucrurile. Este motivul pentru care în multe din cărţile mele vorbesc despre crize. Însă criza e doar începutul. Ceea ce declanşează ea este important, după o criză ai oportunitatea să te schimbi, să te recuperezi. Unul dintre scopurile mele, ca scriitor, este de a acompania personajele mele nu pe drumul spre fericire, ci spre o schimbare in bine.“



    Pentru Eyal Megged, jurnalist, poet şi prozator, profesor de cursuri de scriere creativă, laureat a importante premii literare printre care Macmillian Prize, opţiunea este diferită: ”Eu nu cred că nefericirea este folositoare pentru inspiraţie. Când sunt nefericit, nu prea scriu. Cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată a venit de la o cititoare a ultimului meu volum, End of the Body”, care a suferit de cancer. Ea mi-a scris că după ce mi-a citit cartea, a găsit motivaţia de a trăi. Asta înseamnă că uneori, când descrii o situaţie nefericită, nu oferi durere, ci fericire pentru cititor.”



    Scriitoarea Cecilia Ştefănescu are o opinie diferită. În cărţile ei, se pare că nefericirea este mai frecventă decât fericirea: ”Situaţiile dramatice creează conflicte şi nouă ne face plăcere sa participăm la aceste conflicte. Situaţiile nefericite te fac sa îţi dai jos măştile şi cumva să ieşi din tine. Uneori eşti ridicol, ţi-e ciudă pe tine, încerci, de cele mai multe ori neputincios, să recâştigi acel moment de fericire. Nu mi-am abandonat toate iluziile, dar pe aceasta, că fericirea durează, am fost silită să o abandonez. Fericirea e un moment, ea nu durează. Am deveni nesănatoşi, am suferi îngrozitor să fim în permanenţă fericiţi.”



    Scriitorul Florin Iaru împărtăşeşte aceeaşi opinie. În scris, nefericirea este mult mai productivă decât fericirea: “E o chestie de gramatică. În gramatică, fericirea este limitativă, nu are decât adjective, doar calităţi. Dar noi ne căutăm fericirea în pofida a absolut orice. Totuşi, şi mă refer mai ales la literatură, fericirea este statică, nu are conflict, deci nici nu poate să dezvolte un nucleu dramatic. În al doilea rind, cititorii consumă nefericire, şi asta îi mulţumeşte, îi satisface estetic. Dacă publicul caută nefericirea în cărţi, aceasta este foarte rentabilă, iar noi, autorii, ştim lucrul asta.”



    După ce fiecare dintre scriitori a optat pentru una din variante, discuţia a continuat cu întrebări la fel de interesante. Ce avantaje există într-o căsnicie între scriitori? Cât este admiraţe, cât înţelegere, cât este competiţie sau invidie într-un cuplu în care ambii parteneri scriu? Ce traume poate aduce literatura într-o căsnicie? Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti( FILB 2013) le-a prilejuit iubitorilor de literatură din capitala României întâlnirea cu nume importante ale literaturii contemporane din Marea Britanie, Israel, Croaţia, Ungaria, Serbia, Jamaica şi România.

  • 1 Decembrie la români

    1 Decembrie la români

    Fie fiindcă au depăşit deja criza economică, fie fiindcă, mai probabil, s-au obişnuit cu ea, românii şi-au celebrat, duminică, Ziua Naţională mai destinşi decât în anii din urmă. Disputele partizane s-au mai domolit, iar proverbialelor huiduieli din public, cu care erau întâmpinaţi liderii politici ce depuneau coroane de flori, li s-a mai pus surdină. La Bucureşti, tradiţionala paradă militară a fost cea mai fastuoasă din ultimele două decenii.



    În premieră, celor peste două mii de militari români care au defilat li s-au alăturat 140 de camarazi din patru state aliate României în cadrul NATO, americani, francezi, polonezi şi turci. Alba Iulia (centru), oraşul care, la 1 Decembrie 1918, imediat după primul război mondial, consfinţea, odată cu Unirea Transilvaniei cu România, desâvârşirea statului naţional unitar, a găzduit Congresul Spiritualităţii Româneşti. Delegaţi din 23 de ţări de pe mai multe continente au dezbătut starea întregii românităţi la 95 de ani de la Marea Unire.



    În bună măsură, euforia care a însoţit festivităţile de 1 Decembrie a fost potenţată de un succes de politică externă pentru care Bucureştiul e îndrituit să-şi aroge parte din merite. Frecvent definită drept al doilea stat românesc, Republica Moldova (ex-sovietica) tocmai parafase, vineri, la Vilnius, la summitul Parteneriatului Estic, Acordurile de Asociere la UE şi de liber-schimb.



    Preşedintele României, Traian Băsescu, a salutat acest pas, dar a atras atenţia ca e lung drumul Republicii Moldova până la admiterea în UE. El şi-a reiterat convingerea că intrarea cetăţenilor moldoveni în Uniune s-ar produce mai rapid prin unirea Republicii Moldova cu România. Unirea, a mai spus preşedintele, trebuie să fie noul proiect de ţară: Nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie să ni-l asumăm şi să-l afirmăm, dacă dorim ca atunci, cândva, acest ideal să se realizeze.”



    Prezent pe 1 Decembrie la Bucureşti, unde a asistat la parada militară, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a confirmat afinităţile profunde dintre cele două state vecine: Republica Moldova este parte a culturii europene şi, bineînţeles, a celei româneşti. Stau mărturie, în acest sens, clasicii noştri comuni. Vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi simţire şi am trăit aceeaşi istorie tumultoasă.” Preşedintele Timofti i-a mulţumit din nou omologului său pentru consecvenţa cu care România a pledat la Bruxelles cauza europeană a Republicii Moldova.

  • O nouă misiune FMI la Bucureşti

    O nouă misiune FMI la Bucureşti

    Bucureştiul dă examen în aceste zile în faţa instituţiilor financiare internaţionale la care a apelat de trei ori de la declanşarea crizei economice. Actualul acord – de tip preventiv, ca şi precedentul – a fost aprobat de Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional pe 27 septembrie, are o durată de doi ani şi este în valoare de 2 miliarde de euro.



    Până pe 5 noiembrie, o misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale analizează la Bucureşti evoluţiile economice recente şi priorităţile reformei economice din România, discuţiile axându-se pe execuţia bugetară, măsurile fiscale şi bugetul pe anul viitor. Analiştii nu se aşteaptă să existe probleme majore în privinţa ţintelor macroeconomice, subiectele delicate fiind mai degrabă cele ce vizează reformele structurale şi economia reală.



    Analistul economic Aurelian Dochia: Sunt convins că discuţiile se vor concentra pe această zonă, mai ales în condiţiile în care eşecul privatizării CFR Marfă este foarte proaspăt; fără îndoială că finanţatorii internaţionali vor încerca să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat în acest caz, pentru că era unul din punctele importante ale acordului, CFR Marfă fiind o companie care are un volum mare de arierate şi care are pierderi permanente în fiecare an.”



    CFR Marfă a avut anul trecut, conform situaţiei financiar-contabile, o cifră de afaceri de aproape 220 de milioane de euro, realizată cu 8.500 de angajaţi şi a înregistrat o pierdere de 90 de milioane de euro, aproape un sfert de milion de euro pe zi. În principiu, bugetul pentru anul 2014 va fi construit pe o creştere economică estimată la 2,2%, o inflaţie de trei procente şi un curs de schimb de 4,45 de lei pentru un euro. Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a precizat, pe de altă parte, că vor fi discutate şi eventuale scăderi de taxe, în măsura în care veniturile pot asigura suportul necesar.



    Liviu Voinea: Vom vedea dacă veniturile permit luarea unor măsuri de relaxare fiscală şi, dacă da, care ar putea fi acestea, în condiţiile în care continuă pe ansamblu procesul de consolidare fiscală.” Discuţiile au loc în condiţiile în care acordul a început cu o derogare pe cel mai important criteriu cantitativ, cel al deficitului bugetar, ţinta pentru septembrie fiind majorată cu un miliard de lei, la 9,18 miliarde lei (circa 2 miliarde de euro), ca urmare a unor rezultate slabe în ceea ce priveşte veniturile bugetare, care s-au plasat după opt luni sub nivelul programat. Scrisoarea de intenţie stabileşte ţinte nominale de deficit până la mijlocul anului viitor, când autorităţile s-au angajat să se încadreze într-un nivel de 6,2 miliarde lei (circa 1,4 miliarde de euro).


  • Parcul Natural Văcăreşti

    Parcul Natural Văcăreşti

    Lacul Văcăreşti, situat în partea sudică a capitalei României, este pe cale să devină o arie naturală protejată. Proiectul este o propunere a mai multor organizaţii de mediu care doresc ca Bucureştiul să respire aer curat, să aibă un loc dedicat copiilor, turiştilor, cercetătorilor.



    Cu circa două secole în urmă, într-o zonă mlăştinoasă era construită mănăstirea Văcăreşţi, demolată în anii sistematizării comuniste pentru a crea un lac inclus în proiectul de amenajare complexă a râului Dâmboviţa. Acest lac făcea parte din sistemul hidrologic de apărare a capitalei României împotriva inundaţiilor. Lucrările au început în 1986 însă după 1989 au fost sistate, iar zona a fost abandonată. Pe cele 200 de hectare se întind astăzi canale, bălţi, zone mlăştinoase alimentate de ape subterane care au permis creşterea unei vegetaţii bogate şi apariţia unor vieţuitoare precum stârci, egrete, cormorani, pescăruşi, lebede, lişiţe, raţe sălbatice şi vulpi. In timpul migraţiilor de primăvară şi toamnă, zona are un rol deosebit de important pentru o serie de specii de păsări migratoare rare. S-a dezvoltat aşadar un ecosistem natural neaşteptat de bogat specific unei delte, iar digul care înconjoară balta ţine oraşul la distanţă asigurând tihna şi liniştea necuvântătoarelor. Conştienţi de valoarea acestei zone, încă de anul trecut, ecologiştii au început demersurile pentru ca zona să fie protejată.



    Dan Bărbulescu, director executiv al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta: ” Este o zonă umedă cu izvoare naturale şi tocmai pentru că accesul este restricţionat s-a dezvoltat un ecosistem interesant, natural sută la sută. Si pentru că s-a dezvoltat între betoanele Bucureştiului, deci are cumva un aspect foarte pitoresc … dar şi datorită faptului că zona are o certă valoare ştiinţifică şi naturală, un grup de organizaţii neguvernamentale a demarat procedura de transformare a zonei în parc natural, adică în arie ştiinţifică protejată. Această iniţiativă a apărut anul trecut când un grup de specialişti a descins în acea zonă, a evaluat speciile care trăiesc acolo, a întocmit un dosar de evaluare pe care l-a depus la Academia Română care, la rândul ei, şi-a dat acordul pentru înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti. Asta s-a întâmplat în luna mai a.c.”



    Cercetătorii care au studiat dosarul au caracterizat zona ca fiind un ecosistem cu caracteristiciule unui habitat natural sălbatic. Ei susţin că groapa Văcăreşti este un exemplu al puterii de creaţie pe care o are natura, iar Bucurestiul s-ar alinia marilor capitale ale lumii, precum Londra, Berlin sau Praga unde există astfel de zone protejate.



    Dan Bărbulescu: Aici sunt peste 90 de specii de păsări dintre care 40 de specii sunt protejate sub diferite forme de legislaţia românească şi cea europeană. Ele apar în anexa legilor ca fiind specii periclitate, care necesită protecţie. Intr-una din seri, unul din colaboratorii nostru a reuşit să fotografieze o vidră care, la fel, este este specie protejată.. Mai putem găsi aici şerpi, insecte, deci un peisaj interesant. După avizul pozitiv pe care Academia România l-a dat, autorităţile române sunt obligate să instituie în zonă un grad de protecţie. Este o arie care are certe dimensiuni ştiinţifice, turistice, dar şi educative. Este un muzeu viu în care locuitorii Bucureştiului pot veni să observe natura în cea mai intimă formă. Va fi cred primul parc natural urban din România. Zona are peste 200 de hectare, este imensă dacă o raportăm la parcuri naturale similare din Europa unde în oraşe parcurile au 15-30 de hectare şi în mare parte sunt renaturate. Pe când aici la noi s-a dezvoltat o zonă naturală autentică pe care Bucureştiul, Primaria trebuie să o protejeze şi să o administreze cum se cuvine”.



    Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta împreună cu “Let’s do it, România” au organizat, în urmă cu o săptămână, o amplă ecologizare a lacului Văcăreşti la care au participat peste 300 de voluntari şi în cursul căreia au fost colectaţi peste 700 de saci de deşeuri menajere şi reciclabile. Acţiunea face parte din proiectul “Parcul Natural Văcăreşti. O oază în deşertul de beton”, realizat în parteneriat cu Centrul de Politici Durabile Ecopolis şi susţinut de Dorna. ”Am organizat o lecţie deschisă pentru elevii de la şcolile din zonă. Au fost nişte ateliere de ecologie, de biologie şi de geologie pe care le-am organizat împreună cu specialiştii din grupul nostru de iniţiativă pentru copiii şi cadrele didactice de la şcolile din zonă. Copiii s-au bucurat foarte mult în momentul în care colegul nostru, herpetolog, a găsit un şarpe.sau când au văzut un cosaş sau un şoim, de exemplu. Deci zona poate fi amenajată şi ca un laborator viu, în primul rând pentru şcolile din zonă.”


    Activitățile de voluntariat reprezintă începutul unei campanii de promovare a Parcului Natural Văcărești. În perioada următoare, aceasta va include întâlniri de lucru cu reprezentanții Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, publicarea de articole în mass media și promovarea petiției publice prin care locuitorii Bucureștiului pot cere autorităților să grăbească decizia de înființare a Parcului Natural Văcărești. Petiția poate fi semnată începând cu 26 septembrie pe pagina de Facebook a Parcului Natural Văcăreşti.

  • Cine şi unde fuge de Bucureşti

    Cine şi unde fuge de Bucureşti

    Bucureştiul, în calitatea sa de capitală, a fost dintotdeauna un magnet pentru cei în căutarea de slujbe mai bănoase şi a unui nivel de trai mai confortabil. Timp de mulţi ani, migraţia către capitală nu a fost contrabalansată de un alt fenomen contrar. Din 2009, însă, cam de la începutul crizei economice, migraţia pare să fi luat şi în sens invers: de la Bucureşti către sate sau oraşe mai mici. Sunt oameni care fie pleacă definitiv, fie se mută cu locuinţa în zonele limitrofe şi fac naveta către slujba din capitală. Despre cei care aleg să plece definitiv din Bucureşti şi despre motivele lor, am stat de vorbă cu Ioana Mihai, jurnalistă la Ziarul Financiar”: Pe de o parte, sunt pensionarii care aleg să părăsească Bucureştiul pentru că au casa părintească şi alte rude la ţară sau în provincie. De asemenea, sunt şi studenţi care înţeleg că Bucureştiul nu este locul în care să se poată integra. Bucureştiul, care oferă salarii mare, cere şi nişte sacrificii: timp, nervi. De multe ori, la Bucureşti, te enervezi în trafic, în drum spre serviciu. Când ajungi acolo, eşti deja nervos. Lucrul ăsta nu se întâmplă în alte oraşe ale ţării. Mai sunt şi profesioniştii care, ajunşi la un anumit nivel al carierei lor, îşi permit să pună degetul pe harta României şi să spună că preferă să-şi crească copiii în alt oraş. Cunosc managerii de top care au renunţat la nivelul unu sau doi de management la companii din capitală şi au ales să lucreze ca angajaţi în firme din provincie sau să înceapă afaceri pe cont propriu tot acolo.”



    Cei mai mulţi bucureşteni aleg să se mute în judeţul limitrof, Ilfov, zonă rurală şi agricolă. Alţii preferă judeţe unde rata investiţiilor a crescut mult în anii din urmă, cum ar fi Timişul. În judeţul Timiş, s-au mutat, în 2011, aproape 11.000 de oameni provenind din toată ţara. Cât despre Bucureşti, deşi aici sunt cele mai multe slujbe disponibile şi cele mai mari venituri, costul vieţii este, de asemenea, foarte mare. Ioana Mihai: Dacă ne uităm la nivelul chiriilor, la costul unui metru pătrat construit de locuinţă, atât un antreprenor, cât şi o familie care-şi face un buget pe termen lung înţeleg că a trăi în afara Bucureştiului este mult mai ieftin. Asta dacă luăm în considerare şi combustibilul consumat. Sunt oraşe în care traversezi în 5 minute, tot bulevardul principal. În schimb, în Bucureşti, în 5 minute de-abia depăşim un semafor. Sunt costuri multe şi diferite. Sunt oameni care preferă să dedice mai mult timp familiei în loc să piardă în trafic câte o oră şi jumătate — dimineaţa şi seara — în Bucureşti. În provincie, timpul acesta ar fi dedicat familiei.”



    Tot la familie şi, mai ales, la copii, s-a gândit şi Sabina Dumitrescu când, împreună cu soţul ei şi cu un alt cuplu de prieteni, familia Barbu, au înfiinţat o afacere cu legume, în judeţul Ialomiţa, cam la 60 de kilometri de Bucureşti. De asemenea, au vrut să aibă mâncare sănătoasă pentru copii, aer curat şi spaţiu de joacă. De aceea, Sabina şi soţul au plecat dintr-un cartier bucureştean de blocuri pentru a-şi muta locuinţa tot la ţară, în judeţul Ilfov. Prin urmare, fac naveta cam de două pe săptămână în Ialomiţa, la terenurile de legume. Sabina: Nu am vrut să ne asociem cu factori de poluare. Pot să spun că din prima zi şi din prima noapte pe care am petrecut-o acolo ne-am simţit ca acasă. Iar copiii au fost atât de fericiţi. Noi nu am stat la curte înainte. Am avut un apartament într-o zonă apropiată unui parc mare, e adevărat. Dar nu e acelaşi lucru. Pentru ei, e cu totul altceva să vadă pădurea în apropiere, să vadă câmpul, să aibă curte. E altă viaţă.”



    Adaptarea nu s-a produs anevoios, dimpotrivă. Zona unde locuiesc acum seamănă mai mult cu o suburbie a capitalei, deci are confortul de la oraş plus liniştea de la ţară. Sabina Dumitrescu: E mai mult de mers, trebuie să-ţi planifici foarte bine drumurile cu maşina şi programul din oraş. Însă mie mi se pare că merită efortul. În momentul în care te întorci acasă, e altceva. Ai alt spaţiu, e curtea. Eu nu am fost o persoană obsedată dintotdeauna de natură sau de flori. Mie îmi plăcea la oraş, voiam să ies cu prietenii, să am o viaţă urbană activă. Imediat după ce au apărut copiii, au început să conteze alte lucruri şi mi s-a părut foarte natural să ne schimbăm locul.”



    Cei patru prieteni, fiecare având în jur de 30 de ani, nu ştiau nimic despre agricultură când şi-au început afacerea. Fiecare are o altă profesie: psihologie, informatică, arhitectură şi matematică. Dar, azi, după aproape patru ani, sunt în curs de trecere la culturile ecologice. Matei Dumitrescu: În general, cultivăm legume. Fructele sunt destul de puţine, iar dintre legume, le cultivăm pe cele de sezon care apar în mod natural în ţara noastră. Avem o echipă întreagă, mai ales vara în sezon avem o grămadă de zilieri. Şi ăsta e alt secret al afacerii, felul în care ştim să alegem cei mai buni oameni. Sper ca în doi-trei ani să avem certificatul de agricultură ecologică, să putem aplica ştampila AE. Deocamdată, toate firmele la început sunt într-o perioadă de conversie către agricultura ecologică, care poate dura câţiva ani.”



    Prin urmare, într-o perioadă de criză, soluţiile pentru un trai mai bun par să se diversifice. Fie că sunt în căutarea unor condiţii mai decente de viaţă, fie că doresc să trăiască natural, românii au început să caute soluţii şi la nivel naţional. Migraţia sau relocarea în alte ţări este, astfel, contrabalansată.

  • Richard Nixon şi Gerald Ford la Bucureşti

    Richard Nixon şi Gerald Ford la Bucureşti

    După aproape două decenii de răceală între 1945-1947 şi jumătatea anilor 1960, cele două alianţe militare şi cele două sisteme politico-economice rivale conduse de SUA şi URSS încercau să coabiteze. Fiecare parte încerca să schiţeze gesturi diplomatice sau chiar să îndrăznească să facă paşi de apropiere peste “gardul de sârmă ghimpată”. România lui Ceauşescu a căutat să dezgheţe relaţiile cu SUA, vizitele preşedinţilor americani Richard Nixon din 2-3 august 1969 şi cea a lui Gerald Ford de la începutul lunii august 1975 fiind semnale importante.



    Mircea Carp era şeful secţiei române a postului de radio Vocea Americii şi el i-a însoţit pe cei doi preşedinţi americani la Bucureşti. Carp a fost nevoit să fugă din România după instalarea regimului comunist cu ajutorul sovieticilor. El a fost nu doar un simplu martor ocular al vizitei lui Nixon în România, ci a cunoscut percepţia care s-a format în rândul românilor asupra acelei vizite, aşa cum a spus într-un interviu acordat Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1997.



    “Vizita lui Nixon la începutul lui august 1969 a însemnat prima vizită a unui preşedinte american în Roânia. A însemnat în acelaşi timp un moment de deschidere în relaţiile româno-americane. A însemnat în acelaşi timp însă şi un moment de dezlănţuire a unor speranţe în rândul românilor că această vizită a preşedintelui Nixon va aduce o ameliorare a situaţiei din ţară. Poate că au fost şi unii chiar care s-au gândit la o eliberare a României de sub ocupaţia comunistă. Aş vrea sa precizez ceva, mai ales că ştiu că în două cronici care s-au făcut în legătură cu cartea mea a fost exprimată părerea că Statele Unite au lăsat pe români să creadă că vizita lui Nixon ar însemna ceva, poate chiar o eliberare sau în orice caz o ameliorare simţitoare a situaţiei din ţară. Pot să spun cu toată certitudinea, şi desigur cu tot regretul din acest punct de vedere, că niciodată, nici Nixon, nici Departamentul de Stat, nici Ambasada americană de la Bucureşti nu au lăsat să se întrevadă câtuşi de puţin că vizita lui Nixon va însemna o schimbare a situaţiei din ţară. Ci doar o schimbare a relaţiilor dintre guvernele de la Bucureşti şi de la Washington.”



    Richard Nixon a fost primit cu o simpatie de nedescris în capitala României. A fost un adevărat triumf, pe care Nicolae Ceauşescu l-a considerat ca semn de simpatie al populaţiei pentru sine. Mircea Carp are şi o explicaţie a simpatiei pe care Nixon a avut-o pentru Ceauşescu.



    “Mai ales în lumina acestor speranţe neîntemeiate, Nixon a fost aşteptat în tară cu un entuziasm de nedescris. Mi-a fost confirmată mai târziu la Ministerul de Extene din Bucureşti informaţia că au ieşit pe străzile Bucureştiului aproximativ un milion de oameni. În ceea ce priveşte vizita lui Nixon, a fost un entuziasm extraordinar! Convorbirile care au avut loc între el şi Ceauşescu, convorbiri care au avut la bază o simpatie a lui Nixon faţă de Ceauşescu. Nixon a încercat politic să folosească România ca o trambulină pentru ameliorarea unor relaţii cu Moscova. Personal, cred că preşedintele Statelor Unite de atunci, cu tot respectul, a fost destul de naiv ca să-şi închipuie că Ceauşescu poate să joace un rol atât de important la Moscova! Oricum, ştiu precis că ăsta a fost unul din motivele vizitei sale. De ce îl simpatiza Nixon pe Ceauşescu? După ce eşuase în încercarea de a deveni preşedinte al Statelor Unite în lupta electorală contra lui John F. Kennedy, el devenise mai mult sau mai puţin a nobody din punct de vedere politic. Când a încercat să-şi refacă poziţia politică a făcut trei vizite în Europa de Răsărit : la Varşovia, la Moscova şi la Bucureşti. La Varşovia a fost primit rece, la Moscova i s-a întors spatele. La Bucureşti Ceauşescu, simţind probabil ceva, i-a întins covorul roşu. Lucrul ăsta Nixon nu l-a uitat niciodată. Iar primirea de la Bucureşti pentru el a fost poate unul dintre cele mai glorioase momente de publicitate, nu politice, dar oricum de publicitate, în relaţiile sale cu străinătatea.”



    După 6 ani, succesorul lui Nixon, Gerald Ford, vizita România. Era şi acesta un succes, însă nu atât de mare precum fusese cel din 1969. Mircea Carp.



    Gerald Ford a venit de la Varşovia unde participase, întâi de la Helsinki, unde participase la conferinţa la vârf pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Se oprise la Varşovia, unde fusese primit foarte-foarte frumos, şi pe urmă la Bucureşti, unde primirea a fost la fel, foarte frumoasă, dar mult inferioară celei pe care bucureştenii i-au rezervat-o lui Nixon cu 6 ani de zile mai-nainte. Am avut atunci informaţii că însuşi Ceauşescu şi oamenii din jurul lui, amintindu-şi încă de faptul că atâta lume a ieşit pe străzile capitalei, mult mai multă decât ar fi dorit sau ar fi permis regimul comunist, au ţinut întreaga primire în frâu. Se pare că n-au fost mai mult de vreo 350-400 de mii de persoane, ceea ce, din punct de vedere comunist reprezenta un lucru foarte important, dar nimic extraordinar. Românii de data asta nici nu au fost aşa de entuziaşti, pentru că cei 6 ani care s-au scurs între vizita lui Nixon şi vizita lui Ford au dovedit că Statele Unite nu erau dispuse să se angajeze mai mult decât ar fi cerut interesele lor politice într-o ameliorare a situaţiei din ţară.”



    Cele două vizite ale lui Nixon şi Ford din 1969 şi 1974 în România au fost gesturi de apropiere între două ţări aflate în sisteme politico-militare opuse. Ele nu au dus la rezultate concrete întrucât esenţa regimurilor lor politice era opusă.

  • Bucureşti – Chişinău la ora colaborării

    Bucureşti – Chişinău la ora colaborării

    Dialog intens între Bucureşti şi Chişinău în aceste zile, susţinut prin vizita premierului României în Republica Moldova cât şi prin prezenţa ministrului moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene la reuniunea anuală a diplomaţiei române. Temele dominante ale întâlnirilor nu sunt noi, ele gravitând în jurul susţinerii pe care Bucureştiul o acordă ţării vecine, majoritar românofone, în aspiraţiile acesteia de a fi parte integrantă a spaţiului comunitar.



    România susţine parcurgerea rapidă a paşilor procedurali care să permită semnarea, în 2014, a Acordului de Asociere între UE şi Republica Moldova”, a subliniat şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, în timpul discuţiilor cu omologul său, Natalia Gherman, cu care a analizat şi o serie de demersuri propuse de Bucureşti în acest scop.



    Ministrul român s-a pronunţat pentru recunoaşterea progreselor incontestabile ale Chişinăului în ce priveşte aplicarea Planului de acţiune cu UE privind liberalizarea vizelor şi pentru luarea, în cel mai scurt timp, a unei decizii favorabile aşteptărilor Republicii Moldova. Şi, pentru a impulsiona parcursul european al Chişinăului, s-a convenit organizarea în toamnă a unei noi reuniuni a Comisiei bilaterale interguvernamentale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.



    Chişinăul este, pe de altă parte, principalul beneficiar al asistenţei pentru dezvoltare acordată de România, prin intermediul Ministerului de Externe, cu alocări care se ridică, anual, la minimum 30% din bugetul total. Astfel, în 2013 sunt în curs de lansare opt proiecte în valoare de 620.000 euro, în prezent fiind în derulare 14 proiecte în valoare de aproximativ 2,7 milioane euro. Suplimentar, România derulează programe de asistenţă adresate Republicii Moldova sub forma burselor de studii – în valoare de 13 milioane de euro în 2012 – şi a proiectelor educaţionale, a transferului de expertiză tehnică, instruire, consultanţă, precum şi prin oferirea de echipamente şi materiale necesare implementării cu succes a proiectelor agreate.



    Relaţiile cu România au cunoscut o ascensiune deosebită în ultimii patru ani, având loc peste 60 de vizite bilaterale la nivel înalt, însă pe viitor este nevoie de noi mesaje de sprijin dinspre România şi ţările UE care să consolideze societatea moldovenească în jurul proiectului de integrare europeană, a îndemnat şefa diplomatiei de la Chişinău. Natalia Gherman a vorbit şi despre lansarea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni, produsă la începutul acestei săptămâni în prezenţa premierilor celor două ţări, demers pe care l-a calificat drept o declaraţie de independenţă energetică a Republicii Moldova”.


  • Confesiunile unui cafegiu (reluare din 17.03.2013)

    Confesiunile unui cafegiu (reluare din 17.03.2013)

    Gheorghe Florescu este unul dintre cei mai cunoscuţi comercianţi şi preparatori de cafea din Bucureşti, şi asta nu de ieri, de azi, ci de mai bine de 40 de ani. Pentru el, cafeaua este un elixir al inteligenţei, al iubirii, care prelungeşte viaţa şi limpezeşte mintea. Cred că savurarea unei ceşti de cafea este cea mai frumoasă clipă din zi”, ne-a spus când l-am întâlnit în magazinul său de cafea, într-o dimineaţă gri de martie. Mirosul cafelei prăjite inundase aerul din încăpere. Mirosul acesta, fierbinte, inconfundabil, capabil să te trezească din somnul cel mai greu l-a urmărit pe Gheorghe Florescu din copilărie: “Primul contact cu cafeaua l-am avut la 8 ani, în curtea familiei naşului meu de botez, Gheorghe Georgescu. În curtea respectivă, aveau un magazin de cafea, cu ieşire la stradă, o familie de armeni. Din această familie făcea parte unul din cei mai celebri armeni ai lumii, Baruir Nersesian, un faimos cafegiu ce a cucerit inima New York-ului, cu cafelele sale fabuloase. Eram lângă maşina de cafea, acolo am venit în contact cu aroma propriu-zisă, luam câte o boabă de cafea, de curiozitate şi zicea armeanul: Gicuţă, ia cu zahăr”. Eu preferam fără zahăr, mie nu mi se pare amară, cafeaua e dulce ca dragostea. Armeni cafegii erau numeroşi când eram copil. Erau cel puţin 40 de cafegii în funcţiune după război, probabil că între cele două războaie mondiale erau în jur de 100.”


    Ce este un cafegiu, poate vă întrebaţi? Un cafegiu este un degustător şi un preparator de cafea, un specialist în prepararea şi servirea cafelei. Trebuie să ştii ce bei, între cafele sunt diferenţe. Sunt cafele mai bune, sunt cafele rare, cafele deosebite, cafele dumnezeieşti.”



    A învăţat meşteşugul pregătirii cafelei de la un celebru cafegiu armean, Avedis Carabelaian, unul dintre puţinii care mai trăiau la Bucureşti la sfârşitul anilor 60. Maestrul i-a predat ştafeta magazinului de cafea şi delicatese din str. Hristo Botev 10, unde-şi făceau cumpărăturile mari literaţi, actori sau medici bucureşteni, dar şi personaje importante din Securitate şi Miliţie ori alţi privilegiaţi ai regimului. Avedis îi dăduse în primire nu doar gestiunea, ci şi reţetele sale şi arta de a-şi păstra clienţii: Deţineam deja recordul în Bucureşti, eram cel mai cunoscut, aveam cea mai bună cafea, o combinaţie pe care ne-o puteam permite atunci. Acum avem lumea întreagă la dispoziţie. Dar atunci aveam cafele din Columbia, Guatemala, Salvador, Ncaragua, chiar şi Mexic. Pe astea le amestecam eu. Pe vremea aia erau mulţi lacomi şi vindeau cafea proastă, într-un dispreţ total faţă de consumator. Pe mine domnul Carabelaian m-a sfătuit: Stai pe locul tău, cât timp vei prăji cafeaua ca mine, vei avea clienţii tăi.” Şi îi am până în ziua de azi.”



    Florescu Armenaşul”, cum i se spunea, este astăzi unul dintre mărturisitorii vieţii, aşa cum am trăit-o românii în comunism. A fost unul dintre cei ce făceau să circule produsele care azi ni se par banale, dar care atunci erau monedă forte: cafeaua, alcoolurile fine, ţigările occidentale şi orice alte produse din import“ — tot ce lipsea de pe piaţă şi reprezenta, pe atunci, plăcerile interzise mulţimii, rezervate câtorva privilegiaţi. A stăpânit cu succes mecanismele care făceau să funcţioneze acea societate: relaţiile, complicitatea, şpaga. Istoria sa şi a magazinului său de cafea se intersectează cu istoria României anilor 60-70-80, istorie scrisă de personaje încă în viaţă. La mijlocul anilor 80 face cunoştinţă cu puşcăria de drept comun din perioada târzie a dictaturii. La schimbarea generalilor, pier soldaţii”, spune el, ridicând din umeri. Graţiat în 1988, şi-a reluat activitatea de cafegiu după 1990. La îndemnul câtorva clienţi celebri şi cu contribuţia hotărâtoare a fiicei sale, Vali, a scris “confesiunile unui cafegiu”, o carte de memorii în care sunt scuturate de praf imagini dintr-o epocă pe care mulţi dintre noi s-au grăbit să o uite:



    Fiica mea a vrut să facă un film şi mi-a zis Tăticule, pune mâna şi scrie”. Am scris cartea Confesiunile unui cafegiu” pentru ea, să fie material documentar pentru film. Am căutat să fiu cât mai clar, cât mai precis, şi să nu fie greşeli, pentru că imediat atragi critici. Dar nu am primit critici deloc, nici măcar din partea celor pe care i-am cam încondeiat, ba dimpotrivă se bat să ia cartea cu autograf. În sfârşit, după ce au pierdut puterea, îi mai bagă şi pe ei cineva în seamă. În 2009 s-au vândut 20 de mii de exemplare numai în diaspora. Diaspora e foarte dornică să ştie ce s-a întâmplat, în special diaspora mai veche, cei care au plecat înainte de a veni Ceauşescu la putere au vrut să ştie ce s-a întâmplat. Această carte lămureşte destul de clar ce s-a întâmplat în perioada respectivă.”



    Cartea s-a lansat pe 22 noiembrie 2008. Cu banii din vânzarea cărţii, povesteşte Gheorghe Florescu, a reuşit să-şi realizeze visul de o viaţă: refacerea magazinului de cafea: În momentul de faţă avem o afacere de familie, cu câţiva angajaţi şi trei puncte de desfacere şi am deschis şi o cafenea. Cred că nicăieri în lume nu se găseşte cafeaua pe care o puteţi bea la Băneasa, e cea mai bună cafea din lume.”



    Astăzi, Gheorghe Florescu prăjeşte cafea într-un mic magazin din centrul Bucureştiului. Aduce în România soiuri exotice, cafele bio, cafele bune, cafele divine. Bonom, curtenitor, deţinătorul reţetelor marelui Carabelaian este mereu bucuros de oaspeţi, chiar dacă nu toţi cei ce-i trec pragul mai şi cumpără un pachet de cafea sau vreo ciocolată fină.



    Nu ne-am putut despărţi de marele cafegiu fără a-i cere reţeta cafelei perfecte, pentru publicul RRI. Iat-o: Se ia ibricul. Un ibric de aramă, neapărat. Se măsoară apa cu ceaşca din care se bea cafeaua. O ceaşcă, două, dacă e o cafea pentru două persoane. Domnul trebuie să o facă, doamna trebuie să o bea. Se pune apa la fiert. Dacă o beţi cu zahăr, se pune o linguriţă rasă de zahăr în apa rece. Dacă nu se bea cu zahăr, ci cu miere, atunci mierea se pune la sfârşit. Se pune apa la fiert. Când apa devine călduţă, călâie, se pune cafeaua. Două linguriţe cu vârf pentru fiecare ceaşcă. Această ceaşcă de cafea nu trebuie să fie nici prea mică, nici prea mare, să aibă cam 50 de ml. Să nu fie o stacană. Când cafeaua fierbe, aşteptaţi să devină fiertura mai vârtoasă, dar nu neapărat să dea în clocot. Atunci se mai ia o linguriţă, cam jumătate de linguriţă de cafea şi se presară ca o ploaie, aşa cum ai pune zahăr pudră peste prăjitură. Acea jumătate de linguriţă dă aroma cafelei, nu mai fierbe. Se face un caimac extraordinar. Puneţi o linguriţă sau două de caimac în fiecare ceaşcă şi lăsaţi să fiarbă în continuare apa. Iese o cafea pe care o beau cele mai mari doamne, servite la pat de către bărbaţii lor.”

  • Transportul public din Bucureşti (reluare din 05.07.2013)

    Transportul public din Bucureşti (reluare din 05.07.2013)

    În acestă perioadă estivală, în Bucureşti circulă din nou autobuzele turistice supraetajate, care dispun şi de audio-ghiduri în engleză şi română. Cele 14 staţii sunt parcurse zilnic în aproximativ 50 de minute, între orele 10,00 şi 22,00. Printre obiectivele de pe traseu se numără Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului Român, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă, Palatul CEC, Muzeul Naţional de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Literaturii. Preţul unui bilet este de 25 de lei (5,8 euro) pentru adulţi şi de 10 lei (2,35 de euro) pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii în vârstă de sub 7 ani beneficiază de gratuitate. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi poate fi cumpărat din autobuzele turistice.



    Societatea de exploatare a metrolului bucureştean şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) au pus în circulaţie de puţin timp bilete unice pentru metrou şi vehiculele RATB. Acestea sunt de trei tipuri, în funcţie de durata de utilizare, şi costă între 5 şi 30 de lei (între 1,1 şi 6,6 euro). Astfel, biletul unic 60 de minute, costă 5 lei şi este valabil, aşadar, o oră de la prima validare şi cu un număr nelimitat de validări în perioada de valabilitate, atât la Metrorex, cât şi la RATB. Apoi, la preţul de 30 de lei, este disponibil biletul unic multiplu cu 10 călătorii de câte 60 de minute. Călătorii pot circula şi cu abonamentul unic de o zi, care costă 16 lei (3,5 euro). Acesta este valabil timp de 24 de ore de la prima validare şi are un număr nelimitat de validări în perioada de valabilitate.



    Să menţionăm şi că, de puţină vreme, pentru plata călătoriilor pe liniile de transport în comun din Bucureşti se utilizează doar carduri care se validează la aparatele speciale din mijloacele de transport, renunţându-se, aşadar, la biletele de hârtie. Respectivele carduri pot fi achiziţionate din majoritarea staţiilor, de la ghişeele Regiei Autonome de Transport Bucureşti şi pot fi reîncărcate la aceleaşi ghişee. Tariful unei călătorii este de 1 leu şi 30 de bani (cca. 30 de eurocenţi) pentru liniile obişnuite de transport în comun de suprafaţă, de 1 leu şi 50 de bani (35 de eurocenţi) pentru liniile preorăşeneşti de transport şi de 3 lei şi 50 de bani (80 de eurocenţi) pentru liniile de autobuze expres 780 şi 783. Linia 780 face legătura între Gara de Nord (cea mai importantă gară din capitala României) şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă” Bucureşti, iar linia 783 — între aeroport şi centrul oraşului (Piaţa Unirii). Să notăm şi că abonamentul nenominal valabil o zi costă 8 lei (1,9 euro), iar cel valabil o săptămână costă 17 lei (4 euro). Copiii în vârstă de până la 7 ani sunt scutiţi de plata taxelor de călătorie.



    La metrou, o cartelă magnetică pentru două călătorii costă 4 lei (95 de eurocenţi), iar cartela pentru 10 călătorii costă 15 lei (3,3 euro). O cartelă valabilă o zi costă 6 lei (1,4 euro), iar una valabilă o săptămână pentru un număr nelimitat de călătorii costă 20 de lei (4,4 euro).

  • Transportul public din Bucureşti

    Transportul public din Bucureşti

    În acestă perioadă estivală, în Bucureşti circulă din nou autobuzele turistice supraetajate, care dispun şi de audio-ghiduri în engleză şi română. Cele 14 staţii sunt parcurse zilnic în aproximativ 50 de minute, între orele 10,00 şi 22,00. Printre obiectivele de pe traseu se numără Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului Român, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă, Palatul CEC, Muzeul Naţional de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Literaturii. Preţul unui bilet este de 25 de lei (5,8 euro) pentru adulţi şi de 10 lei (2,35 de euro) pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii în vârstă de sub 7 ani beneficiază de gratuitate. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi poate fi cumpărat din autobuzele turistice.



    Societatea de exploatare a metrolului bucureştean şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) au pus în circulaţie de puţin timp bilete unice pentru metrou şi vehiculele RATB. Acestea sunt de trei tipuri, în funcţie de durata de utilizare, şi costă între 5 şi 30 de lei (între 1,1 şi 6,6 euro). Astfel, biletul unic 60 de minute, costă 5 lei şi este valabil, aşadar, o oră de la prima validare şi cu un număr nelimitat de validări în perioada de valabilitate, atât la Metrorex, cât şi la RATB. Apoi, la preţul de 30 de lei, este disponibil biletul unic multiplu cu 10 călătorii de câte 60 de minute. Călătorii pot circula şi cu abonamentul unic de o zi, care costă 16 lei (3,5 euro). Acesta este valabil timp de 24 de ore de la prima validare şi are un număr nelimitat de validări în perioada de valabilitate.



    Să menţionăm şi că, de puţină vreme, pentru plata călătoriilor pe liniile de transport în comun din Bucureşti se utilizează doar carduri care se validează la aparatele speciale din mijloacele de transport, renunţându-se, aşadar, la biletele de hârtie. Respectivele carduri pot fi achiziţionate din majoritarea staţiilor, de la ghişeele Regiei Autonome de Transport Bucureşti şi pot fi reîncărcate la aceleaşi ghişee. Tariful unei călătorii este de 1 leu şi 30 de bani (cca. 30 de eurocenţi) pentru liniile obişnuite de transport în comun de suprafaţă, de 1 leu şi 50 de bani (35 de eurocenţi) pentru liniile preorăşeneşti de transport şi de 3 lei şi 50 de bani (80 de eurocenţi) pentru liniile de autobuze expres 780 şi 783. Linia 780 face legătura între Gara de Nord (cea mai importantă gară din capitala României) şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă” Bucureşti, iar linia 783 — între aeroport şi centrul oraşului (Piaţa Unirii). Să notăm şi că abonamentul nenominal valabil o zi costă 8 lei (1,9 euro), iar cel valabil o săptămână costă 17 lei (4 euro). Copiii în vârstă de până la 7 ani sunt scutiţi de plata taxelor de călătorie.



    La metrou, o cartelă magnetică pentru două călătorii costă 4 lei (95 de eurocenţi), iar cartela pentru 10 călătorii costă 15 lei (3,3 euro). O cartelă valabilă o zi costă 6 lei (1,4 euro), iar una valabilă o săptămână pentru un număr nelimitat de călătorii costă 20 de lei (4,4 euro).

  • Yard Sale, o viaţă nouă pentru lucruri vechi

    Yard Sale, o viaţă nouă pentru lucruri vechi

    În toate marile capitale există locuri speciale unde oamenii pot vinde pe preţuri mici lucrurile pe care nu le mai folosesc. Fie că se numesc piaţa de purici” (Marche aux Pouces” în Franţa, Fleemarkt” în Germania) sau vânzări din portbagaj” sau vânzări în curte” (carboot sale” ori yard sale” în Anglia), aceste mici târguri de vechituri dau o viaţă nouă unor lucruri care colectează praf prin dulapurile celor ce le-au cumpărat, probabil pe bani grei, fie şi cu doar un sezon în urmă. De ceva vreme, au înflorit şi la Bucureşti astfel de evenimente, văzute mai degrabă ca un mod de a recicla lucruri, de către o societate ce se îndreaptă cu paşi repezi spre consumerismul feroce. Gabriela Andreea Urdă este una dintre organizatoarele acestui tip de eveniment. Am întrebat-o de ce a ales denumirea de Yard Sale în locul unui echivalent autohton.



    Este un târg de vechituri, dar pentru că la români sunt foarte multe noţiuni care şi-au pierdut sensul şi au căpătat o formă peiorativă, nu i-am spus târg de vechituri, ci Yard Sale… Prima ediţie a fost în februarie, anul acesta, şi totul a pornit de la faptul că m-am mutat dintr-o casă în alta şi am descoperit că am foarte multe haine şi lucruri care nu sunt de aruncat ci erau cumva de dat, ori troc, ori de vândut la preţuri mai mici şi de aici m-am gândit că ar fi mai bine să organizez un “Yard Sale” nu numai pentru mine, sigur mai sunt şi alţi oameni în aceeaşi situaţie şi uite că suntem la a cincea ediţie.”



    Vânzătorii de chilipiruri se înscriu de la o ediţie la alta, pentru că ajunge să le placă foarte mult, alţii, noi, sunt aduşi de cei vechi sau care au auzit din diverse surse, de obicei social media de pe internet, sau de pe site-ul Gabrielei. Cum se desfăşoară lucrurile? Se înscriu, plătesc o taxă minimă care acoperă cât de cât costurile de organizare şi închirierea spaţiului efectiv. Ne strângem într-o cafenea, a fost cam aceeaşi de fiecare dată, acum o schimbăm cu una mai centrală şi mai mare. Ne strângem duminica şi de dimineaţă până seara aşteptăm să vină lumea care de obicei vine în număr foarte mare şi scotoceşte şi îşi cumpără lucruri la preţuri mici, de la 5 la 50 de lei. Sunt, cred, câteva sute de oameni care vin la fiecare ediţie.”



    Ce-i atrage pe aceşti câteva sute de cumpărători, aflăm tot de la Gabriela Urdă. Mulţi vin pentru că vor să umble în lucruri şi să descopere, mai mult decât să-şi cumpere din magazin, unde te duci şi iei un anumit model pe care toată lumea îl are. Într-o viaţă cum avem noi, destul de standardizată şi de limitată, oamenii au în continuare nevoie de surprize. Se bucură mai mult uneori pentru un lucru de cinci lei decât de unul pe care dau mulţi bani. E pur şi simplu o descoperire şi bucuria unui chilipir. Apoi, mulţi dintre cei ce vin să cumpere se gândesc să-şi aducă şi ei lucrurile pe care le au de vândut. Trebuie să le repunem cumva în circuit pentru că societatea noastră, aşa, consumeristă cum este, ne împinge să strângem foarte multe lucruri, care ajung la gunoi. Dar ele de fapt nu sunt gunoi. Totul ar trebui refolosit, reciclat. Aşa ajungem într-o formă mică să reciclăm, să repunem în circuit nişte hăinuţe care nu sunt de aruncat la gunoi în dulapurile altora măcar pentru câţiva ani.


    Ajungem să folosim mai bine nişte resurse. Am organizat şi un salon de vintage acum ceva vreme. Vintage de fapt începe la 1920 şi se opreşte la 1980. Mai tot ce aducem noi de prin dulapuri, dacă mai sunt şi lucruri vintage, adică până în 1980, sunt o întâmplare. De obicei au o valoare estetică mare sau o valoare sentimentală mare. Rochiile bunicii de exemplu. Nu, pur şi simplu sunt obiecte create în urmă cu mulţi ani, obiecte, bibelouri, bijuterii, care nu au valoare foarte mare, sunt făcute să fie consumate. Ai luat o bluză, ai purtat-o un an şi apoi ce faci cu ea? Rămâne în dulap, ocupă loc, se prăfuieşte şi cam atât. Dacă o aduci la Yard Sale, în cel mai rău caz o schimbi cu altceva. Dacă nu, o vinzi, cineva tot o să se bucure de ea.”



    Am întrebat-o pe Gabriela Urdă care a fost cea mai mare supriză pe care i-au adus-o aceste întâlniri de duminică.“Oamenii au fost cea mai mare supriză, ca întotdeauna. Deschiderea lor, foarte mare. Au venit foarte multe cunoştinţe şi prieteni pe care nu-i văzusem demult, oameni din industria modei, stilişti, ziarişti, o mulţime de oameni care au aflat din diverse surse. Informaţia s-a răspândit organic, de la sine, şi asta înseamnă că era o nevoie pregnantă. Socializarea plăcută şi firească de fiecare duminică îi atrage pe oameni, oamenii vin şi stau mai mult decâtar sta într-un magazin şi mi se pare că sunt mai veseli şi mai bucuroşi când pleacă de acolo. E un eveniment social, mi-l doream să fie un eveniment al comunităţii de tineri, pasionaţi de modă care îşi mai doresc şi altceva. În sfârşit se întâmplă şi la noi, vreau să-l fac lună de lună, un târg de vechituri, un prilej de a învăţa că lucrurile au mai multe vieţi.”



    De fapt, spune Gabriela Urdă, asta este meteahna noastră: cumpărăm din impuls, de-asta şi ajungem să le ţinem în dulap. Abia când descoperim că nu-şi au locul lângă noi, în viaţa noastră şi că ocupă un spaţiu inutil, Yard Sale este o soluţie.

  • România şi NATO

    Nu avea tricutâ anlu di la Revoluţia anticomunistă dit Andreu 1989 şi premierlu di atumţea ali Românie, Petre Roman, făţea unâ vizită la sediul NATO di Bruxelles. Altâ turlie spusâ, cu un an ninti aţeali doauâ părţâ nica eara pi mindueri ncuntrati, ti ampuliseari di turlia a Polimlui Araţi. Petre Roman eara tinirlu partiţipantu la Revoluţia-a român’ilor cari avea agiumtâ caplu a guvernului nica dit dzâlili di hearbiri dit andreu 1989. După ndoi meşi, cându vârnu numata avea dukitâ ţi s-faţi cu lumea după cădearea-a comunismului, guvernul român lu câlisea ufiţial secretarlu general NATO di atumţea, li’rtatlu Manfred Woerner, s-yinâ s-veadâ România.



    Ligâturli dusirâ ma largu ntrâoarâ, a deapoa tu meslu alunar 1991 s-faţi prota vizitâ a şeflui NATO tu România. Manfred Woerner yini diznãu Bucureşti pisti maşi ndoi meşi, tu şcurtu 1992, cându dişcl’idi un Tentru euro-atlantic. Suntu premieri cari cundil’eadzâ ligâturli ali Românie cu NATO, ţi loarâ silâ până la adeararea didip dit marţu 2004. Iniţiativa NATO ta s-bagâ tu lucru un Parteneriat tră irini easti ndrupâtâ cu tută furteaţa di român’i, cari ved tu aestu program un protes di prilucrari a integraril’ei tu NATO.



    România easti prota vâsilie dit aţeali comunisti di ma ninti cari, tu yinar 1994, simneadză Parteneriatlu trã irini pripus di NATO. Tu alunar 1997, ama, România easti anamisa di vâsiliili câlisiti trâ aderari tu Alianţă. Român’il’i âl’i vidzurâ la televizor, la summitlu NATO di Madrid, pi prezidentul ali Franţâ nirvos, ţi bâga zori câ România s-hibă câlisitâ, deapoa şi prezidentul a SUA, sumarâzândalui, exighisindalui că easti unâ amânari, şi nu unâ niaprukeari ti aderarea ali Românie.



    Dupu ndauâ dzâli di la summitlu di Madrid, Bill Clinton vini vizitâ Bucureşti şi ţânu un zbor dinintea a unlui lao tu numir mari. Aţea ţi nu ştea român’il’i eara că s-yilipsea minduita a Occidentului di ampârţari a candidaţlor pi calea câtâ Ascâpitatâ, român’il’i şi vârgarl’i hiindalui cu soartea a dauâl’ei dalgâ, cum s-feaţi şi cu aderarea la Uniunea Europeană di ma amânat. România lo parti, ma amânat, la tuti mărli acţiuni şi politiţ ali NATO, prota ş-prota dit Afganistan. Tu marţu 2002, Bucureşti, s-dizvârti summitlu Primveara a năilor aliaţ”, cari zugrâpsea dauă tâburi nâuntrul NATO, unâ ma dişcl’isâ, ma cu nâdii, tu cari eara şi România, şi unâ altâ, a vâsiliilor cu vicl’imi tu NATO, ma cu trâdzeari mânâ nica şi andicra di operaţiun’ili contra a terorismului.



    Tu brumar 2002, la summitlu di Praga, România easti câlisitâ s-aderâ la organizaţia nord-atlantică, di s-bâgã tu lucru un proţes lansat cama di multu kiro, tu 1990, cându român’il’i nica ş-plândzea morţâl’i dit Revoluţia contra comunismului şi a dictaturâl’ei Ceauşescu. La 29 di marţu 2004, unâ ţeremonie discretă tu arada a curi, Washington, s-dipun hâlãţli di ratificari şi hlambura ali Românie easti anâlţatâ tu arada a vâsiliilor NATO, bagâ semnul ti aderarea efectivă la Organizaţia a Tratatlui Atlanticlui di Nord. Dupu 4 an’i, tu 2008, summitlu NATO s-ţâni Bucureşti, tu unâ hâvaie di normalitati a mãrlor evenimenti.



    Dit 1 di yinar 2007, România eara şi membră a Uniunil’ei Europeani, dimi s-bâga tu practico tut ansamblu ti turnarea tu conţertul a democraţiilor europeani şi a acţiunil’ei internaţionali. Tu kirolu di tora, România ari ndreptul s-hibâ evocatâ tu moabetea ti alidzearea a unlui secretar gheneral al NATO dit fostul Estu comunistu. Secretarlu gheneral tsi easti tora pi ipotisi, Anders Fogh Rasmussen, vini vizitâ, tu bitisita a stămânâl’ei, Bucureşti, capitala a unei vâsilii cari di aproapea un decheniu faţi un lucru cu hâiri tu harea di membru cu ndrepturi şi borgi pân di mardzinâ tu arada al NATO.


  • Cine şi unde fuge de Bucureşti

    Cine şi unde fuge de Bucureşti

    Bucureştiul, în calitatea sa de capitală, a fost dintotdeauna un magnet pentru cei în căutarea de slujbe mai bănoase şi a unui nivel de trai mai confortabil. Timp de mulţi ani, migraţia către capitală nu a fost contrabalansată de un alt fenomen contrar. Din 2009, însă, cam de la începutul crizei economice, migraţia pare să fi luat şi în sens invers: de la Bucureşti către sate sau oraşe mai mici. Sunt oameni care fie pleacă definitiv, fie se mută cu locuinţa în zonele limitrofe şi fac naveta către slujba din capitală. Despre cei care aleg să plece definitiv din Bucureşti şi despre motivele lor, am stat de vorbă cu Ioana Mihai, jurnalistă la Ziarul Financiar”: Pe de o parte, sunt pensionarii care aleg să părăsească Bucureştiul pentru că au casa părintească şi alte rude la ţară sau în provincie. De asemenea, sunt şi studenţi care înţeleg că Bucureştiul nu este locul în care să se poată integra. Bucureştiul, care oferă salarii mare, cere şi nişte sacrificii: timp, nervi. De multe ori, la Bucureşti, te enervezi în trafic, în drum spre serviciu. Când ajungi acolo, eşti deja nervos. Lucrul ăsta nu se întâmplă în alte oraşe ale ţării. Mai sunt şi profesioniştii care, ajunşi la un anumit nivel al carierei lor, îşi permit să pună degetul pe harta României şi să spună că preferă să-şi crească copiii în alt oraş. Cunosc managerii de top care au renunţat la nivelul unu sau doi de management la companii din capitală şi au ales să lucreze ca angajaţi în firme din provincie sau să înceapă afaceri pe cont propriu tot acolo.”



    Cei mai mulţi bucureşteni aleg să se mute în judeţul limitrof, Ilfov, zonă rurală şi agricolă. Alţii preferă judeţe unde rata investiţiilor a crescut mult în anii din urmă, cum ar fi Timişul. În judeţul Timiş, s-au mutat, în 2011, aproape 11.000 de oameni provenind din toată ţara. Cât despre Bucureşti, deşi aici sunt cele mai multe slujbe disponibile şi cele mai mari venituri, costul vieţii este, de asemenea, foarte mare. Ioana Mihai: Dacă ne uităm la nivelul chiriilor, la costul unui metru pătrat construit de locuinţă, atât un antreprenor, cât şi o familie care-şi face un buget pe termen lung înţeleg că a trăi în afara Bucureştiului este mult mai ieftin. Asta dacă luăm în considerare şi combustibilul consumat. Sunt oraşe în care traversezi în 5 minute, tot bulevardul principal. În schimb, în Bucureşti, în 5 minute de-abia depăşim un semafor. Sunt costuri multe şi diferite. Sunt oameni care preferă să dedice mai mult timp familiei în loc să piardă în trafic câte o oră şi jumătate — dimineaţa şi seara — în Bucureşti. În provincie, timpul acesta ar fi dedicat familiei.”



    Tot la familie şi, mai ales, la copii, s-a gândit şi Sabina Dumitrescu când, împreună cu soţul ei şi cu un alt cuplu de prieteni, familia Barbu, au înfiinţat o afacere cu legume, în judeţul Ialomiţa, cam la 60 de kilometri de Bucureşti. De asemenea, au vrut să aibă mâncare sănătoasă pentru copii, aer curat şi spaţiu de joacă. De aceea, Sabina şi soţul au plecat dintr-un cartier bucureştean de blocuri pentru a-şi muta locuinţa tot la ţară, în judeţul Ilfov. Prin urmare, fac naveta cam de două pe săptămână în Ialomiţa, la terenurile de legume. Sabina: Nu am vrut să ne asociem cu factori de poluare. Pot să spun că din prima zi şi din prima noapte pe care am petrecut-o acolo ne-am simţit ca acasă. Iar copiii au fost atât de fericiţi. Noi nu am stat la curte înainte. Am avut un apartament într-o zonă apropiată unui parc mare, e adevărat. Dar nu e acelaşi lucru. Pentru ei, e cu totul altceva să vadă pădurea în apropiere, să vadă câmpul, să aibă curte. E altă viaţă.”



    Adaptarea nu s-a produs anevoios, dimpotrivă. Zona unde locuiesc acum seamănă mai mult cu o suburbie a capitalei, deci are confortul de la oraş plus liniştea de la ţară. Sabina Dumitrescu: E mai mult de mers, trebuie să-ţi planifici foarte bine drumurile cu maşina şi programul din oraş. Însă mie mi se pare că merită efortul. În momentul în care te întorci acasă, e altceva. Ai alt spaţiu, e curtea. Eu nu am fost o persoană obsedată dintotdeauna de natură sau de flori. Mie îmi plăcea la oraş, voiam să ies cu prietenii, să am o viaţă urbană activă. Imediat după ce au apărut copiii, au început să conteze alte lucruri şi mi s-a părut foarte natural să ne schimbăm locul.”



    Cei patru prieteni, fiecare având în jur de 30 de ani, nu ştiau nimic despre agricultură când şi-au început afacerea. Fiecare are o altă profesie: psihologie, informatică, arhitectură şi matematică. Dar, azi, după aproape patru ani, sunt în curs de trecere la culturile ecologice. Matei Dumitrescu: În general, cultivăm legume. Fructele sunt destul de puţine, iar dintre legume, le cultivăm pe cele de sezon care apar în mod natural în ţara noastră. Avem o echipă întreagă, mai ales vara în sezon avem o grămadă de zilieri. Şi ăsta e alt secret al afacerii, felul în care ştim să alegem cei mai buni oameni. Sper ca în doi-trei ani să avem certificatul de agricultură ecologică, să putem aplica ştampila AE. Deocamdată, toate firmele la început sunt într-o perioadă de conversie către agricultura ecologică, care poate dura câţiva ani.”



    Prin urmare, într-o perioadă de criză, soluţiile pentru un trai mai bun par să se diversifice. Fie că sunt în căutarea unor condiţii mai decente de viaţă, fie că doresc să trăiască natural, românii au început să caute soluţii şi la nivel naţional. Migraţia sau relocarea în alte ţări este, astfel, contrabalansată.