Radio România Internațional

Tag: cartofi

  • Deserturi cu prune

    Deserturi cu prune

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii de valorificare a prunelor care, pe măsura trecerii zilelor, devin din ce în ce mai dulci şi zemoase. Un preparat tradiţional este magiunul de prune, România având un preparat cu indicaţie geografică protejată – magiunul de Topoloveni. Având o denumire asemănătoare în limba turcă – macun (se citeşte maciun – n.r.), magiunul este o pastă din pulpă de fructe, lăsată multe ore la fiert înainte de a fi pusă în borcane. De menţionat că un kg de magiun este obţinut din circa 5 kg de prune bine coapte, zemoase şi dulci. Prepararea nu este complicată, pericolul fiind acela ca magiunul să prindă gust de afumat fie din cauza unui foc prea puternic, fie pentru că nu a fost amestecat periodic.



    Prunele trebuie spălate, apoi li se îndepărtează codiţele şi li se scot sâmburii. Pentru a mai reduce timpul de fierbere, prunele trebuie trecute prin maşina de tocat sau terciuite cu ajutorul unui pasator, după care sunt puse într-un vas, la fiert. În varianta tradiţională, prunele sunt fierte într-un vas de lut pus deasupra jarului, amestecând periodic, până când, după 6 … 8 ore, volumul pastei de prune se reduce la un sfert faţă de cel iniţial. Dacă a fiert suficient, magiunul de prune nu are nevoie de conservanţi. De asemenea, nu se adaugă nici zahăr, fructoza din prune fiind suficientă pentru ca magiunul să aibă un gust plăcut, dulce-acrişor. Magiunul de prune poate fi consumat ca atare, întins pe o felie de pâine, sau poate fi folosit la diverse produse de patiserie precum cornuleţe, tarte şi checuri sau pentru a umple gogoşi sau clătite.




    În stare proaspătă, prunele pot fi folosite şi la o prăjitură cu aluat de tip pandişpan, la fel ca şi alte fructe precum caisele, vişinele sau piersicile. Cel mai popular desert la care folosim această fructă specifică toamnei îl reprezintă găluştile cu prune. Găluştile cu prune sau gomboţii cu prune, aşa cum li se spune în Transilvania, reprezintă un desert uşor de preparat, pe care îl întâlnim şi în Banat, precum şi în ţările din Europa centrală. Avem nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una, două căni de făină, de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare.



    La reţeta cu cartofi, începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă adăugăm şi puţină sare. După fierbere, îi decojim şi îi transformăm în piure pe care îl lăsăm să se răcească. Apoi adăugăm puţină făină şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până obţinem un amestec cu consistenţa unui aluat pe care îl întindem şi pe care îl porţionăm. Învelim prunele în aluat şi formăm bile pe care le punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm bilele să fiarbă până când acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o spumieră, le scurgem puţin, după care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr şi le pudrăm cu scorţişoară.


  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele care
    trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi
    şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi.

    De Sf.
    Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate
    tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita turtă de Indrei, făcută odinioară de
    fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare,
    iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul
    soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o
    băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi,
    conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu
    speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte
    să fie gras.


    Usturoiul este folosit în gastronomia
    românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau
    friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o
    răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem
    savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită
    atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât,
    echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce
    în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un
    kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele care
    trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi
    şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi.

    De Sf.
    Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate
    tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita turtă de Indrei, făcută odinioară de
    fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare,
    iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul
    soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o
    băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi,
    conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu
    speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte
    să fie gras.


    Usturoiul este folosit în gastronomia
    românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau
    friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o
    răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem
    savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită
    atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât,
    echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce
    în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un
    kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Pui cu legume în vas de lut

    Pui cu legume în vas de lut

    Pentru prepararea mâncării, în
    gospodăria tradiţională se folosesc vase din lut, smălţuite sau nesmălţuite. Cele
    nesmălţuite sunt poroase şi, înainte de utilizare, acestea trebuie scufundate în apă şi lăsate astfel pentru circa 15
    minute. Vasul nesmălţuit absoarbe apa şi, pe măsură ce se încălzeşte în cuptor,
    apa se transformă în vapori, ceea ce face ca prepararea ingredientelor din vas
    să se realizeze în suc propriu. Se spune că acest tip de vas provine de la ceramica
    utilizată de romani în bucătărie, aşa-numita terra sigillata.


    Avem
    nevoie de 6… 8 cartofi de dimensiune medie, de 2… 3 cepe de mărime mijlocie, de
    un gogoşar sau de un ardei gras, de o roşie. Putem adăuga mazăre, fasole
    păstăi, morcov, tăiat rondele. După ce am scos vasul din apă, punem în el un
    strat de cartofi tăiaţi în cubuleţe, apoi celelalte legume, ultimul strat fiind
    de ceapă tăiată solzişori. Pe acest pat de legume punem carnea de pui,
    preferabil pulpe sau pulpe superioare, după care acoperim vasul cu un capac,
    realizat din acelaşi material, lut nesmălţuit. Şi acest capac trebuie ţinut în
    apă pentru un sfert de oră. Introducem vasul cu capac în cuptorul rece şi,
    pornind de la minim, creştem treptat temperatura astfel încât după 45 de minute
    să ajungem la maxim. După circa o oră scoatem capacul şi lăsăm vasul încă un
    sfert de oră la foc mic până când pulpele încep să se rumenească.


    Scoatem vasul din
    cuptor şi îl punem pe un fund de lemn, având grijă să nu supunem ceramica unui
    şoc termic care poate duce la deteriorarea vasului de lut. Porţionăm şi, abia
    după ce am pus în farfurii, adăugăm condimente şi sare. Puiul cu legume se
    poate servi alături de un pahar de vin alb, sec sau demisec.

  • Pui cu legume în vas de lut

    Pui cu legume în vas de lut

    Pentru prepararea mâncării, în
    gospodăria tradiţională se folosesc vase din lut, smălţuite sau nesmălţuite. Cele
    nesmălţuite sunt poroase şi, înainte de utilizare, acestea trebuie scufundate în apă şi lăsate astfel pentru circa 15
    minute. Vasul nesmălţuit absoarbe apa şi, pe măsură ce se încălzeşte în cuptor,
    apa se transformă în vapori, ceea ce face ca prepararea ingredientelor din vas
    să se realizeze în suc propriu. Se spune că acest tip de vas provine de la ceramica
    utilizată de romani în bucătărie, aşa-numita terra sigillata.


    Avem
    nevoie de 6… 8 cartofi de dimensiune medie, de 2… 3 cepe de mărime mijlocie, de
    un gogoşar sau de un ardei gras, de o roşie. Putem adăuga mazăre, fasole
    păstăi, morcov, tăiat rondele. După ce am scos vasul din apă, punem în el un
    strat de cartofi tăiaţi în cubuleţe, apoi celelalte legume, ultimul strat fiind
    de ceapă tăiată solzişori. Pe acest pat de legume punem carnea de pui,
    preferabil pulpe sau pulpe superioare, după care acoperim vasul cu un capac,
    realizat din acelaşi material, lut nesmălţuit. Şi acest capac trebuie ţinut în
    apă pentru un sfert de oră. Introducem vasul cu capac în cuptorul rece şi,
    pornind de la minim, creştem treptat temperatura astfel încât după 45 de minute
    să ajungem la maxim. După circa o oră scoatem capacul şi lăsăm vasul încă un
    sfert de oră la foc mic până când pulpele încep să se rumenească.


    Scoatem vasul din
    cuptor şi îl punem pe un fund de lemn, având grijă să nu supunem ceramica unui
    şoc termic care poate duce la deteriorarea vasului de lut. Porţionăm şi, abia
    după ce am pus în farfurii, adăugăm condimente şi sare. Puiul cu legume se
    poate servi alături de un pahar de vin alb, sec sau demisec.

  • Preparate din păstrăv afumat

    Preparate din păstrăv afumat


    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul figurează, preparat în diferite modalităţi, în meniurile multor restaurante rafinate, dar şi în oferta multor pensiuni turistice. În Bucovina (provincie istorică din nordul României), există un preparat specific, “păstrăv afumat în cobză”. Cobza are forma instrumentului popular asemănător unei chitare, dar este confecţionată din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Se spune că această cobză, în care intră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvii sunt afumaţi la fum de lemn de brad, operaţiune în urma căreia capătă o culoare arămie. Dacă se foloseşte lemnul de fag, se spune că păstrăvii capătă un gust uşor dulceag. Cei care s-au perfecţionat în afumarea păstrăvilor folosesc şi conuri de molid, uscate şi curate pentru a da un gust uşor amărui. Înainte de a fi afumaţi, păstrăvii sunt ţinuţi, timp de 12 ore, în apă cu sare, în care se mai adaugă mai multe mirodenii, între care piper boabe şi foi de dafin. După aceea, păstrăvii sunt lăsaţi în afumătoare pentru circa 4 ore, până capătă o culoare arămie.



    Păstrăvii afumaţi pot fi consumaţi ca atare, dar şi sub formă de salată. Pentru a obţine această salată avem nevoie de un kg de cartofi, de 3…4 păstrăvi afumaţi, de o ceapă, de un măr, de câţiva castraveţi muraţi în oţet. Fierbem cartofii în coajă, apoi îi curăţăm şi îi tăiem în rondele cu o grosime de jumătate de cm. De asemenea, tăiem castraveţii în rondele, ceapa solzişori, iar mărul în felii foarte subţiri. Îndepărtăm oasele de pe păstrăvi pentru a obţine fileul, pe care îl tăiem, de asemenea, în şuviţe subţiri. Amestecăm totul, adăugăm foarte puţin oţet sau zeamă de lămâie şi sare după gust şi, gata, am obţinut salata de păstrăv afumat.


  • Preparate din păstrăv afumat

    Preparate din păstrăv afumat


    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul figurează, preparat în diferite modalităţi, în meniurile multor restaurante rafinate, dar şi în oferta multor pensiuni turistice. În Bucovina (provincie istorică din nordul României), există un preparat specific, “păstrăv afumat în cobză”. Cobza are forma instrumentului popular asemănător unei chitare, dar este confecţionată din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Se spune că această cobză, în care intră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvii sunt afumaţi la fum de lemn de brad, operaţiune în urma căreia capătă o culoare arămie. Dacă se foloseşte lemnul de fag, se spune că păstrăvii capătă un gust uşor dulceag. Cei care s-au perfecţionat în afumarea păstrăvilor folosesc şi conuri de molid, uscate şi curate pentru a da un gust uşor amărui. Înainte de a fi afumaţi, păstrăvii sunt ţinuţi, timp de 12 ore, în apă cu sare, în care se mai adaugă mai multe mirodenii, între care piper boabe şi foi de dafin. După aceea, păstrăvii sunt lăsaţi în afumătoare pentru circa 4 ore, până capătă o culoare arămie.



    Păstrăvii afumaţi pot fi consumaţi ca atare, dar şi sub formă de salată. Pentru a obţine această salată avem nevoie de un kg de cartofi, de 3…4 păstrăvi afumaţi, de o ceapă, de un măr, de câţiva castraveţi muraţi în oţet. Fierbem cartofii în coajă, apoi îi curăţăm şi îi tăiem în rondele cu o grosime de jumătate de cm. De asemenea, tăiem castraveţii în rondele, ceapa solzişori, iar mărul în felii foarte subţiri. Îndepărtăm oasele de pe păstrăvi pentru a obţine fileul, pe care îl tăiem, de asemenea, în şuviţe subţiri. Amestecăm totul, adăugăm foarte puţin oţet sau zeamă de lămâie şi sare după gust şi, gata, am obţinut salata de păstrăv afumat.


  • Ghiveci cu legume de toamnă

    Ghiveci cu legume de toamnă


    În România întâlnim mai multe moduri
    de a pregăti acel fel de mâncare în care sunt puse laolaltă multe dintre
    legumele toamnei şi anume ghiveci. Să precizăm că acest cuvânt, ghiveci, este
    folosit în vorbirea curentă nu doar în sens gastronomic, ci şi pentru a exprima
    o situaţie nedefinită, cu multe elemente disparate sau pentru a spune cuiva că
    a făcut un lucru prost, expresia folosită fiind ai făcut un ghiveci!.


    În mod obişnuit, la ghiveci se pun
    cartofi, ceapă, varză, morcovi, conopidă, ţelină şi ardei gras. Pentru a obţine
    8 -10 porţii, avem nevoie de un kg de cartofi, jumătate de kg de morcovi, o
    varză albă mică sau o conopidă, de vreo jumătate de kg, o ţelină, 5 cepe de
    mărime potrivită, câţiva căţei de usturoi, ulei, bulion sau suc de roşii, sare,
    piper. Tăiem în cubuleţe cartofii şi ţelina, tăiem în rondele morcovii, tăiem
    în felii subţiri ceapa şi mărunţim conopida şi varza. Ceapa trebuie călită uşor
    în ulei, apoi transferată într-o cratiţă cu apă, unde adăugăm, pe rând,
    celelalte legume. Când legumele sunt fierte, adăugăm o lingură de bulion şi
    usturoiul tocat mărunt şi apoi lăsăm compoziţia pentru jumătate de oră în
    cuptor, la foc mic. De menţionat este faptul că nu trebuie să amestecăm
    legumele în vas deoarece, fiind fierte, acestea se pot sfărâma. În final,
    adăugăm sare şi eventual piper după gust. Se consumă imediat, după ce se
    presară frunze proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. La aceste
    legume poate fi adăugată şi carne de pui sau de porc. În acest caz, la început
    punem în vas la fiert carnea, tăiată cubuleţe, pe care o spumăm, după care
    urmăm etapele pe care deja le-am prezentat.


    În Oltenia există un ghiveci de …
    mămăligă, în mod tradiţional făcut în ceaun, la vreme de toamnă. Nu se folosesc
    cartofii, însă în reţetă apar vinetele, dovleceii, roşiile, ciupercile şi fasolea verde, precum
    şi smântâna şi două ouă. Trebuie pregătită o mămăligă, din care luăm ca să
    întindem un strat pe fundul unui ceaun uns cu puţin ulei. Peste acest strat
    punem roşiile, făcute cubuleţe, ciupercile mărunţite şi ardeiul gras, tăiat
    suviţe. Batem cele două ouă, le amestecăm cu smântâna, cu puţin cimbru, cu
    piper negru măcinat şi cu puţină sare şi turnăm o parte peste legumele aflate
    în ceaun. Întindem un nou strat de mămăligă peste care punem vinetele,
    conopida, dovleceii şi varza, toate mărunţite, după care turnăm din nou
    smântână amestecată cu ou. Întindem un nou strat de mămăligă peste care punem fasole
    păstăi, roşii, tăiate cubuleţe şi puţin usturoi, tocat mărunt. Întindem un alt
    strat de mămăligă, ultimul, peste care punem telemea de oaie, dată pe răzătoare
    sau caşcaval peste care se toarnă restul de smântână cu ou. Dacă în loc de
    ceaun am folosit o cratiţă, atunci o putem lăsa în cuptor, la foc mic, pentru
    circa jumătate de oră. Chiar că am făcut nu ghiveci, nu-i aşa?

  • Ghiveci cu legume de toamnă

    Ghiveci cu legume de toamnă


    În România întâlnim mai multe moduri
    de a pregăti acel fel de mâncare în care sunt puse laolaltă multe dintre
    legumele toamnei şi anume ghiveci. Să precizăm că acest cuvânt, ghiveci, este
    folosit în vorbirea curentă nu doar în sens gastronomic, ci şi pentru a exprima
    o situaţie nedefinită, cu multe elemente disparate sau pentru a spune cuiva că
    a făcut un lucru prost, expresia folosită fiind ai făcut un ghiveci!.


    În mod obişnuit, la ghiveci se pun
    cartofi, ceapă, varză, morcovi, conopidă, ţelină şi ardei gras. Pentru a obţine
    8 -10 porţii, avem nevoie de un kg de cartofi, jumătate de kg de morcovi, o
    varză albă mică sau o conopidă, de vreo jumătate de kg, o ţelină, 5 cepe de
    mărime potrivită, câţiva căţei de usturoi, ulei, bulion sau suc de roşii, sare,
    piper. Tăiem în cubuleţe cartofii şi ţelina, tăiem în rondele morcovii, tăiem
    în felii subţiri ceapa şi mărunţim conopida şi varza. Ceapa trebuie călită uşor
    în ulei, apoi transferată într-o cratiţă cu apă, unde adăugăm, pe rând,
    celelalte legume. Când legumele sunt fierte, adăugăm o lingură de bulion şi
    usturoiul tocat mărunt şi apoi lăsăm compoziţia pentru jumătate de oră în
    cuptor, la foc mic. De menţionat este faptul că nu trebuie să amestecăm
    legumele în vas deoarece, fiind fierte, acestea se pot sfărâma. În final,
    adăugăm sare şi eventual piper după gust. Se consumă imediat, după ce se
    presară frunze proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. La aceste
    legume poate fi adăugată şi carne de pui sau de porc. În acest caz, la început
    punem în vas la fiert carnea, tăiată cubuleţe, pe care o spumăm, după care
    urmăm etapele pe care deja le-am prezentat.


    În Oltenia există un ghiveci de …
    mămăligă, în mod tradiţional făcut în ceaun, la vreme de toamnă. Nu se folosesc
    cartofii, însă în reţetă apar vinetele, dovleceii, roşiile, ciupercile şi fasolea verde, precum
    şi smântâna şi două ouă. Trebuie pregătită o mămăligă, din care luăm ca să
    întindem un strat pe fundul unui ceaun uns cu puţin ulei. Peste acest strat
    punem roşiile, făcute cubuleţe, ciupercile mărunţite şi ardeiul gras, tăiat
    suviţe. Batem cele două ouă, le amestecăm cu smântâna, cu puţin cimbru, cu
    piper negru măcinat şi cu puţină sare şi turnăm o parte peste legumele aflate
    în ceaun. Întindem un nou strat de mămăligă peste care punem vinetele,
    conopida, dovleceii şi varza, toate mărunţite, după care turnăm din nou
    smântână amestecată cu ou. Întindem un nou strat de mămăligă peste care punem fasole
    păstăi, roşii, tăiate cubuleţe şi puţin usturoi, tocat mărunt. Întindem un alt
    strat de mămăligă, ultimul, peste care punem telemea de oaie, dată pe răzătoare
    sau caşcaval peste care se toarnă restul de smântână cu ou. Dacă în loc de
    ceaun am folosit o cratiţă, atunci o putem lăsa în cuptor, la foc mic, pentru
    circa jumătate de oră. Chiar că am făcut nu ghiveci, nu-i aşa?

  • Prunele în deserturi

    Prunele în deserturi


    Sugestia
    gastronomică a acestei ediţii vine de la prunele dulci şi zemoase, adunate în
    această perioadă când temperaturile coboară tot mai accentuat, iar ploile ne
    amintesc că ne aflăm în plină toamnă.


    Un preparat
    tradiţional care ia drumul cămării, este magiunul de prune. Având o denumire
    asemănătoare în limba turcă – macun (se citeşte maciun – n.r.), magiunul este o
    pastă din pulpă de fructe, lăsată multe ore la fiert înainte de a fi pusă în
    borcane. De menţionat că un kg de magiun este obţinut din circa 5 kg de prune
    bine coapte, zemoase şi dulci. Prepararea nu este complicată, însă
    necesită atenţie deoarece magiunul poate căpăta gust de afumat fie din cauza
    unui foc prea puternic, fie că, în timpul fierberii, nu a fost amestecat atât cât
    trebuia. Prunele trebuie spălate, apoi li se îndepărtează codiţele şi li se
    scot sâmburii. Pentru a mai reduce timpul de fierbere, prunele trebuie trecute
    prin maşina de tocat sau terciuite cu ajutorul unui pasator, după care sunt
    puse la fiert. În variantă tradiţională, prunele sunt fierte într-un vas de lut
    pus deasupra jarului, amestecând periodic, până când, după 6 … 8
    ore, volumul pastei de prune se reduce
    la un sfert faţă de cel iniţial.

    Magiunul de prune poate fi pregătit şi în
    bucătărie. Prunele pot fi puse într-o cratiţă la fiert şi pe aragaz, apoi, după
    vreo două ore, vasul poate fi trecut în cuptor unde va rămâne câteva ore până când magiunul scade suficient de mult.
    Atunci câ se răceşte, pasta trebuie să fie atât de groasă încât lingura cu care
    am amestecat să rămână în poziţie verticală. Magiunul poate fi turnat fie cald,
    fie rece în borcane care trebuie păstrate apoi la întuneric, într-un loc
    răcoros. Dacă a fiert suficient, magiunul de prune nu are nevoie de
    conservanţi. De asemenea, nu se adaugă nici zahăr, fructoza din prune fiind
    suficientă pentru ca magiunul să aibă un gust plăcut, dulce-acrişor. Magiunul
    de prune poate fi consumat ca atare, întins pe o felie de pâine, sau poate fi
    folosit la diverse produse de patiserie precum cornuleţe, tarte şi checuri sau
    pentru a umple gogoşi sau clătite. Dacă în reţetă adăugăm zahăr, în proporţie
    de un kg la 3 kg de prune, atunci vom obţine, după un mod asemănător de preparare,
    gem de prune.


    Un preparat tradiţional mai ales pentru
    Transilvania îl reprezintă găluştile cu prune sau gomboţii cu prune. Avem
    nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una, două căni de făină,
    de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare. La reţeta cu cartofi,
    începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă adăugăm şi puţină sare. După fierbere, îi decojim şi îi transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se
    răcească, apoi adăugăm puţină făină şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până
    obţinem un amestec având consistenţa unui aluat pe care îl întindem şi îl
    împărţim în pătrăţele. Învelim prunele în aluat şi formăm bile pe care le
    punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm bilele să fiarbă până când
    acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o spumieră, le scurgem puţin, după
    care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr şi le pudrăm cu scorţisoară.

  • Prunele în deserturi

    Prunele în deserturi


    Sugestia
    gastronomică a acestei ediţii vine de la prunele dulci şi zemoase, adunate în
    această perioadă când temperaturile coboară tot mai accentuat, iar ploile ne
    amintesc că ne aflăm în plină toamnă.


    Un preparat
    tradiţional care ia drumul cămării, este magiunul de prune. Având o denumire
    asemănătoare în limba turcă – macun (se citeşte maciun – n.r.), magiunul este o
    pastă din pulpă de fructe, lăsată multe ore la fiert înainte de a fi pusă în
    borcane. De menţionat că un kg de magiun este obţinut din circa 5 kg de prune
    bine coapte, zemoase şi dulci. Prepararea nu este complicată, însă
    necesită atenţie deoarece magiunul poate căpăta gust de afumat fie din cauza
    unui foc prea puternic, fie că, în timpul fierberii, nu a fost amestecat atât cât
    trebuia. Prunele trebuie spălate, apoi li se îndepărtează codiţele şi li se
    scot sâmburii. Pentru a mai reduce timpul de fierbere, prunele trebuie trecute
    prin maşina de tocat sau terciuite cu ajutorul unui pasator, după care sunt
    puse la fiert. În variantă tradiţională, prunele sunt fierte într-un vas de lut
    pus deasupra jarului, amestecând periodic, până când, după 6 … 8
    ore, volumul pastei de prune se reduce
    la un sfert faţă de cel iniţial.

    Magiunul de prune poate fi pregătit şi în
    bucătărie. Prunele pot fi puse într-o cratiţă la fiert şi pe aragaz, apoi, după
    vreo două ore, vasul poate fi trecut în cuptor unde va rămâne câteva ore până când magiunul scade suficient de mult.
    Atunci câ se răceşte, pasta trebuie să fie atât de groasă încât lingura cu care
    am amestecat să rămână în poziţie verticală. Magiunul poate fi turnat fie cald,
    fie rece în borcane care trebuie păstrate apoi la întuneric, într-un loc
    răcoros. Dacă a fiert suficient, magiunul de prune nu are nevoie de
    conservanţi. De asemenea, nu se adaugă nici zahăr, fructoza din prune fiind
    suficientă pentru ca magiunul să aibă un gust plăcut, dulce-acrişor. Magiunul
    de prune poate fi consumat ca atare, întins pe o felie de pâine, sau poate fi
    folosit la diverse produse de patiserie precum cornuleţe, tarte şi checuri sau
    pentru a umple gogoşi sau clătite. Dacă în reţetă adăugăm zahăr, în proporţie
    de un kg la 3 kg de prune, atunci vom obţine, după un mod asemănător de preparare,
    gem de prune.


    Un preparat tradiţional mai ales pentru
    Transilvania îl reprezintă găluştile cu prune sau gomboţii cu prune. Avem
    nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una, două căni de făină,
    de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare. La reţeta cu cartofi,
    începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă adăugăm şi puţină sare. După fierbere, îi decojim şi îi transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se
    răcească, apoi adăugăm puţină făină şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până
    obţinem un amestec având consistenţa unui aluat pe care îl întindem şi îl
    împărţim în pătrăţele. Învelim prunele în aluat şi formăm bile pe care le
    punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm bilele să fiarbă până când
    acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o spumieră, le scurgem puţin, după
    care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr şi le pudrăm cu scorţisoară.

  • Ciorbă ardelenească cu afumătură

    Ciorbă ardelenească cu afumătură

    Preparatele tradiţionale din Transilvania sunt mai
    bogate în grăsimi, carne şi condimente decât cele
    din alte provincii româneşti. Untura, ardeiul iute, paprica şi tarhonul sunt ingrediente care dau specificitate
    mâncărurilor din
    Transilvania. Ciorbele sunt drese, cum se spune, cu ou şi cu smântână, ceea ce le face
    mai bogate în calorii, lucru necesar într-un spaţiu cu ierni mai aspre şi cu
    activităţi în agricultură care necesită un efort mai mare.


    Ciorba cu
    afumătură este un preparat specific Transilvaniei şi poate fi făcută fie cu
    cartofi, fie cu varză. Un mic secret al preparării este acela că, înainte de a
    o pune în oala de ciorbă, trebuie să opărim carnea afumată, fie jambon, fie
    costiţă, pentru că, prin fierbere, este eliminată o parte din sare. Avem nevoie
    de jumătate de kg de costiţă afumată de porc, de câţiva cartofi, de două cepe,
    2 morcovi, de o ţelină, o rădăcină de pătrunjel, de tarhon, oţet, un ou şi
    smântână. Se pune la fiert costiţa de porc pe care am tăiat-o în prealabil în
    bucăţi mai mici şi se spumează din când în când. După ce carnea începe să se
    desprindă de pe oase, se scoate costiţa din oală, se dezosează, iar carnea se
    pune la loc în oală. Se adaugă cartofii, tăiaţi în cuburi, ceapa, tocată
    mărunt, la fel ca şi morcovii, pătrunjelul şi ţelina. Se toarnă puţin suc de
    roşii, se pune tarhonul tocat, iar spre final smântână amestecată cu gălbenuş
    de ou.


    În loc de
    cartofi, ciorba poate fi făcută şi cu varză murată, care trebuie desfăcută
    foaie cu foaie, apoi spălată şi tocată mărunt. Pentru acrirea ciorbei se
    foloseşte zeama de la varza murată. Pot fi folosite mai puţine legume, dar vom
    avea totuşi nevoie de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de două linguri de
    făină, de o cană de lapte acru sau de smântână şi de un ou. Într-un alt vas se
    rumeneşte făina în ulei, se stinge cu o cană de apă, se dă în clocot după care
    se toarnă în oala de ciorbă. Spre final, se toarnă în oală cana de lapte acru
    sau smântână amestecată cu ou. Se adaugă sare dacă mai este cazul şi usturoiul
    tocat mărunt.



  • Ciorbă ardelenească cu afumătură

    Ciorbă ardelenească cu afumătură

    Preparatele tradiţionale din Transilvania sunt mai
    bogate în grăsimi, carne şi condimente decât cele
    din alte provincii româneşti. Untura, ardeiul iute, paprica şi tarhonul sunt ingrediente care dau specificitate
    mâncărurilor din
    Transilvania. Ciorbele sunt drese, cum se spune, cu ou şi cu smântână, ceea ce le face
    mai bogate în calorii, lucru necesar într-un spaţiu cu ierni mai aspre şi cu
    activităţi în agricultură care necesită un efort mai mare.


    Ciorba cu
    afumătură este un preparat specific Transilvaniei şi poate fi făcută fie cu
    cartofi, fie cu varză. Un mic secret al preparării este acela că, înainte de a
    o pune în oala de ciorbă, trebuie să opărim carnea afumată, fie jambon, fie
    costiţă, pentru că, prin fierbere, este eliminată o parte din sare. Avem nevoie
    de jumătate de kg de costiţă afumată de porc, de câţiva cartofi, de două cepe,
    2 morcovi, de o ţelină, o rădăcină de pătrunjel, de tarhon, oţet, un ou şi
    smântână. Se pune la fiert costiţa de porc pe care am tăiat-o în prealabil în
    bucăţi mai mici şi se spumează din când în când. După ce carnea începe să se
    desprindă de pe oase, se scoate costiţa din oală, se dezosează, iar carnea se
    pune la loc în oală. Se adaugă cartofii, tăiaţi în cuburi, ceapa, tocată
    mărunt, la fel ca şi morcovii, pătrunjelul şi ţelina. Se toarnă puţin suc de
    roşii, se pune tarhonul tocat, iar spre final smântână amestecată cu gălbenuş
    de ou.


    În loc de
    cartofi, ciorba poate fi făcută şi cu varză murată, care trebuie desfăcută
    foaie cu foaie, apoi spălată şi tocată mărunt. Pentru acrirea ciorbei se
    foloseşte zeama de la varza murată. Pot fi folosite mai puţine legume, dar vom
    avea totuşi nevoie de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de două linguri de
    făină, de o cană de lapte acru sau de smântână şi de un ou. Într-un alt vas se
    rumeneşte făina în ulei, se stinge cu o cană de apă, se dă în clocot după care
    se toarnă în oala de ciorbă. Spre final, se toarnă în oală cana de lapte acru
    sau smântână amestecată cu ou. Se adaugă sare dacă mai este cazul şi usturoiul
    tocat mărunt.



  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Zăpezile căzute recent
    şi temperaturile foarte scăzute înregistrate timp de mai bine de o săptămână în
    România au făcut ca multe localităţi să aibă probleme legate de aprovizionare.
    Spre deosebire de cei din zona de şes, oamenii din zona montană a României îşi
    fac din timp provizii, având în vedere iernile ceva mai aspre. De exemplu, în
    zona Munţilor Apuseni, cu case izolate, sunt folosite resursele din cămară şi
    din propria gospodărie. Muncile sunt destul de istovitoare, iar oamenii de aici
    au nevoie de mâncăruri bogate în calorii. Carnea de porc şi de oaie, varza,
    cartofii şi produsele derivate din lapte sunt folosite mult în bucătăriile din
    Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură, iar şunca, slănina afumată, ceapa
    şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de palincă sunt consumate frecvent, dacă nu cumva
    zilnic.


    Ciorba cu afumătură
    este un preparat specific zonei, fiind pregătită fie cu cartofi, fie cu varză.
    Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este tocana moţească cu carne
    de porc şi cu cârnaţi, cu ceapă călită în untura în care apoi se pun cârnaţi de
    casă şi cuburi de carne. Un alte preparat specific îl reprezintă plăcintele
    moţeşti, coapte fie în cuptor, fie pe lespede de piatră, fie pe plită, la foc
    mic. Sunt mici şi rotunde, seamănă cu o clătită, numai că în interiorul lor
    găsim brânză sărată. Este acelaşi aluat ca la prepararea pâinii, din făină,
    apă, drojdie şi puţină sare. După ce a fost lăsat la dospit, aluatul se întinde
    în foi subţiri pe care se pune brânză sărată. Foile, de formă rotundă, sunt
    puse una peste alta astfel încât în interior să rămână stratul subţire de
    brânză. După ce s-a copt, plăcinta trebuie unsă cu unt şi, eventual, smântână
    şi se serveşte imediat. Dacă este umplută cu brânză dulce sau cu dulceaţă de
    fructe de pădure, atunci poate fi servită şi ca desert.


    O mâncare consistentă
    este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a
    Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă,
    într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem
    în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea
    rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem
    un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit
    carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea,
    cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă,
    peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită apoi
    de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate
    întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o
    servi, turnăm deasupra şi puţină smântână. Este o adevărată bombă calorică,
    dar, aşa cum am menţionat, este o mâncare necesară oamenilor care muncesc din
    greu în condiţii de iarnă.

  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Zăpezile căzute recent
    şi temperaturile foarte scăzute înregistrate timp de mai bine de o săptămână în
    România au făcut ca multe localităţi să aibă probleme legate de aprovizionare.
    Spre deosebire de cei din zona de şes, oamenii din zona montană a României îşi
    fac din timp provizii, având în vedere iernile ceva mai aspre. De exemplu, în
    zona Munţilor Apuseni, cu case izolate, sunt folosite resursele din cămară şi
    din propria gospodărie. Muncile sunt destul de istovitoare, iar oamenii de aici
    au nevoie de mâncăruri bogate în calorii. Carnea de porc şi de oaie, varza,
    cartofii şi produsele derivate din lapte sunt folosite mult în bucătăriile din
    Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură, iar şunca, slănina afumată, ceapa
    şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de palincă sunt consumate frecvent, dacă nu cumva
    zilnic.


    Ciorba cu afumătură
    este un preparat specific zonei, fiind pregătită fie cu cartofi, fie cu varză.
    Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este tocana moţească cu carne
    de porc şi cu cârnaţi, cu ceapă călită în untura în care apoi se pun cârnaţi de
    casă şi cuburi de carne. Un alte preparat specific îl reprezintă plăcintele
    moţeşti, coapte fie în cuptor, fie pe lespede de piatră, fie pe plită, la foc
    mic. Sunt mici şi rotunde, seamănă cu o clătită, numai că în interiorul lor
    găsim brânză sărată. Este acelaşi aluat ca la prepararea pâinii, din făină,
    apă, drojdie şi puţină sare. După ce a fost lăsat la dospit, aluatul se întinde
    în foi subţiri pe care se pune brânză sărată. Foile, de formă rotundă, sunt
    puse una peste alta astfel încât în interior să rămână stratul subţire de
    brânză. După ce s-a copt, plăcinta trebuie unsă cu unt şi, eventual, smântână
    şi se serveşte imediat. Dacă este umplută cu brânză dulce sau cu dulceaţă de
    fructe de pădure, atunci poate fi servită şi ca desert.


    O mâncare consistentă
    este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a
    Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă,
    într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem
    în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea
    rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem
    un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit
    carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea,
    cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă,
    peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită apoi
    de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate
    întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o
    servi, turnăm deasupra şi puţină smântână. Este o adevărată bombă calorică,
    dar, aşa cum am menţionat, este o mâncare necesară oamenilor care muncesc din
    greu în condiţii de iarnă.