Radio România Internațional

Tag: Dobrogea

  • Axiopolis

    Axiopolis

    Dobrogea is considered the densest and most varied province of Romania from the point of view of the civilizations that inhabited it. On a territory of 15,570 square kilometers, the surface of the Romanian Dobrogea, there are numerous archaeological sites and recovered artifacts that attest to the existence of overlapping cultures. In the course of time, Dobrogea was part of both the Greco-Roman world and of the Black Sea area. One of the most important centers of Greco-Roman Dobrogea was Axiopolis.

     

    On the right bank of the Danube, not far from the river, near today’s city of Cernavodă, one can find the ruins of the settlement called Axiopolis in the documents of the time. The history of this urban center spans several hundred years, its beginnings being in the Hellenistic period, between the 4th and 1st centuries before Christ, until approximately the 6th century of the Christian era. The name of the settlement is a compound noun in Greek and comes from the old Indo-European word “axsaena”, which means “black” or “dark color”, and the Greek “polis”, which means “city”. The name of the current city Cernavodă or “Black Water” is a translation that the Slavs made of the toponym when they arrived in Dobrogea at the end of the 6th century AD.

     

    Research until the early 2000s at Axiopolis was sporadic and historical documentation inconsistent. Archaeologist Ioan Carol Opriș, a professor at the University of Bucharest, has most recently researched the Axiopolis site. Here he is with details about the location of Axiopolis: “The site is located on a hill, somewhere at the island of Hinoglu, an island that, meanwhile, became bigger and bigger, as the Danube arm grew smaller and smaller. In 1900 the arm was about 300 meters wide, so it was still a navigable arm, as it supposedly was in the Antiquity period. It is located about three kilometers from the foot of the Charles I bridge, after crossing a Cretaceous reef, a big limestone massif. In this large limestone massif, at one point in time, quarries were set up that supplied the workers involved in the construction of the Roman fortress, then of the Byzantine one at Axiopolis.”

     

    The first excavations were undertaken by the archaeologist Pamfil Polonic, between the years 1898-1899. Polonic took rigorous photographs, made measurements and drawings, as he was also a very good surveyor. After 1900, the excavations stopped. However, illegal diggings are mentioned in 1907 and 1912 by the numismatic journals of the time. Before the outbreak of the First World War, the site came under the jurisdiction of the army and a military barrack was established there. In the interwar period, Axiopolis was researched by one of the most famous Romanian archaeologists, namely Vasile Pârvan. He believed that the settlement had been founded by the king of Hellenistic Macedonia, King Lysimachos, a general and heir of Alexander the Great, in the 4th century BC. The interest that Axiopolis aroused among Romanian archaeologists was revived after the Second World War. In 1947, the archaeologist Ion Barnea discovered an inscription which told about the martyrdom of some Christians from Dobrogea. In 2007, a new discovery put Axiopolis on the map of archaeological sites. In Balcic, the ancient Dionysopolis, an inscription was found following excavations that preceded the construction of a hotel. Its text tells of the presence at Axiopolis of a military leader Mokaporis of the Odrysian king, at the turn of the first century BC and the first century AD.

     

    Ioan Carol Opris: “We know much better about Axiopolis that, without a doubt, it must have been an emporium (a commodities hub) in the Hellenistic era and which actually knew how to take advantage of this extraordinary position on the Danube. At the same time, it also had access to the Carasu valley, a valley with lakes. But we don’t even know for sure if there were lakes. It is possible that, in Antiquity, there was a direct communication line from somewhere far away, perhaps even from today’s Medgidia all the way to the point where that ancient river, Axios, flew into the Danube.“

     

    Yet the area that was the most attractive for archaeologists was the Axiopolis fortress.  Actually, we’re speaking about three fortresses, the oldest dating from the Roman period. Ioan Carol Opriș is back with details: “What is important in this site is the central area as the essential area, namely the old citadel A. This is how the citadels were divided. It is the old citadel A, there is also a citadel addition which is also late Roman or Roman-Byzantine, and a citadel behind citadel A, towards the high area, which is the mid-Byzantine citadel.”

     

    According to field research, Axiopolis was an important center on the Lower Danube in the first half of the first Christian millennium. The presence of Rhodes-type amphorae shows that the city had commercial relations with the surrounding area. In the Roman period, the period of maximum development, Axiopolis was an important center of a college of navigators on the Danube, the so-called “nautae universi Danuvii”. The stationing of the troops of the 2nd Herculia legion in the city is mentioned in documents, which showed its importance. Also, as a sign of its importance, in the 6th century, the city was raised to the rank of bishopric. (LS, EN)

  • Desde Rumanía hacia el mundo: Día de Dobrogea, antigua provincia histórica.

    Desde Rumanía hacia el mundo: Día de Dobrogea, antigua provincia histórica.

    Desde el año 2015, cada 14 de noviembre celebramos el Dia de Dobrogea (Dobruja), fiesta que fue establecida por la ley en esta fecha, para rendir homenaje a la antigua provincia histórica rumana. Esta antigua y sorprendente tierra no deja de fascinar. Los paisajes de cuento, la historia, la arquitectura, las tradiciones y costumbres de todas las etnias que conviven en armonía en estas tierras ejercen una atracción mágica sobre todos: rumanos o extranjeros. Esto es lo que le pasó al periodista británico Charlie Ottley, el que hizo famosa a Rumanía en todo el mundo con el documental SABORES DE RUMANIA.


    Dobruja es un territorio de interferencia entre Occidente y Oriente, latinos y eslavos, musulmanes y cristianos, los antiguos imperios (Griego, Romano, Bizantino, Otomano, y Ruso). Todas estas interferencias resultaron en una diversidad étnica, religiosa y cultural, una diversidad que se refleja muy bien en las tradiciones, costumbres y prácticas populares. Algunas son de origen pagano, otras son cristianas, pero todas se han conservado muy bien desde los tiempos más remotos


    y siguen practicándose en varios pueblos mostrando la identidad específica de cada pueblo con las culturas y las costumbres folclóricas típicas.

  • Experiențe inedite în Dobrogea

    Experiențe inedite în Dobrogea

    Ne îndreptăm azi spre sudul României și ajungem în Dobrogea. Aici, puteți accesa o nouă formă de turism care are succes în zonă, aceea bazată pe experiențe. Pe lângă povestea locurilor și a oamenilor, vă puteți plimba prin una dintre cele mai mari plantații de trandafiri din țară, din comuna Cobadin, sau puteți admira aurul mov” al Dobrogei, promovat printr-un festival al lavandei.



    AbibulaLaura Stroe este inițiatoarea conceptului Experiențe dobrogene”, un proiect care a debutat în anul 2017. Am vrut să arăt o Dobroge continentală, cu tot ce are ea mai bun, mai frumos și mai interesant. Astfel, turismul local s-a constituit ca o alternativă a turismului de șezlong. Fiindcă eu sunt din Constanța, nu am vrut să divizez Tulcea de Constanța. Ambele fac parte din Dobrogea. N-ai cum să desparți grecul de lipovean, lipoveanul de aromân și tot așa. Dobrogea reprezintă un tot și ne exemplifică dictonul Uniunii Europene: unitate în diversitate”. Experiențe dobrogene a încercat și a reușit să învie o lume veche și frumoasă a istoriei, a tradiției, valorilor, creațiilor, poveștilor într-o lume nouă, actuală, modernă și interactivă, pe gustul tuturor. Toate acțiunile și evenimentele culturale din cadrul proiectului au avut mereu rolul de promovare a unor elemente de referință ale zonei. Având în vedere că sunt aproximativ 19 etnii conlocuitoare, iată că noi putem surprinde povestea fiecăreia, prin produse gastronomice specifice, prin istoria diversă, prin costume, tradiții și povești. Astfel, nu numai că am dezvoltat niște rute culturale, ci am creat o destinație inteligentă. Așadar, turiștii au înțeles istoria și au plecat acasă cu o poveste.



    O experiență înseamnă parte culturală, parte de istorie și de arheologie, dar și partea de vinuri, continuă AbibulaLaura Stroe. În județul Constanța, sunt peste 20 de crame mai micuțe, dar foarte interesante, cu specific și cu gust local. Avem și partea multietnică prin care fiecare etnie își prezintă povestea și produsul. Fiecare etnie se integrează într-o rută. Iată un exemplu de rută culturală organizată de noi în Dobrogea continentală! Comuna Cobadin. Această comună ar trece, poate, neînsemnată pe harta turistică. Însă acolo avem o comunitate de tătari pe care am pus-o în valoare prin produsele ei tradiționale, prin povești, dansuri și costume. Lângă Cobadin, e o cramă celebră, unde se produc vinuri foarte bune. Mai avem acolo Mănăstirea Sf. Andrei, pentru turism religios și istoric. Un alt exemplu în calendarul experiențelor noastre este Festivalul Lavandei. Acesta are loc la Pecineaga, la 60 de km de orașul Constanța. Este, practic, un câmp de lavandă, aurul mov” al Dobrogei, după cum îl numim noi. Timp de două, trei săptămâni, în funcție de vreme și de evoluția lavandei, oamenii cutreieră câmpul. Am creat colțuri pentru fotografii, cu o logistică interesantă, pentru instantanee mov.”



    Cobadin este o destinație mai puțin cunoscută și mai puțin promovată. Aici, veți găsi o fermă de trandafiri tunisieni, poate una dintre cele mai mari din țară. Sunt câteva hectare de trandafiri de dulceață. Până în luna august, puteți trece pe aici pentru a gustadelicatese precum siropul, dulceața, limonada din petale de trandafiri. Așadar, merită să vizitați cel puțin o dată Dobrogea și s-o descoperiți prin experiențe turistice inedite și interesante.






  • EROII DE LA PERIPRAVA

    EROII DE LA PERIPRAVA

    Mânăstirea Dervent a primit,
    săptămâna trecută, 70 de cutii conținând oseminte ale deținuților politic martirizați
    în perioada comunistă la Colonia de muncă forțată Periprava, provincia
    Dobrogea. Acesta este, probabil, episodul final al acțiunii începute în 2015 de
    societatea civilă care a dus la deshumarea și identificarea osemintelor. Starețul de la Dervent, arhimandritul Andrei Tudor ne spune
    că rămășițele pământești ale martirilor inchisorii Periprava vor fi mutate în
    noua biserică a mânăstirii cu hramul Sfântului Iachint de Vicina, primul mitropolit
    al Țării Românești (sec al XIV-lea).


  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea


    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităţi etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, aflaţi în partea de nord a Dobrogei, în satele Deltei Dunării.



    Pentru această ediţie vă oferim o reţetă potrivită pentru perioada iernii şi anume musacaua dobrogeană. În general, musacaua este o mâncare cu carne tocată de porc, vită sau amestec, cu felii de cartofi sau, în perioada verii, cu vinete sau dovlecei. La musacaua dobrogeană se pune însă carne de oaie. Cuvântul musaca provine din turcă (musakka), ceea ce dă dimensiunea geografică a acestui preparat gastronomic pe care îl putem întâlni în spaţiul balcanic. Avem nevoie de 2 kg de cartofi, 1 kg de carne tocată din pulpă de oaie, o ceapă mare, două roşii mari sau suc de roşii, ulei, sare, piper, cimbru, smântână. Dacă folosiţi alte cantităţi ale principalelor ingrediente, e bine să păstraţi raportul de 1 la 2 între cantitatea de carne şi cantitatea de cartofi folosită.



    Ceapa este tocată mărunt şi călită în ulei, apoi este amestecată cu carnea tocată şi cu sucul de roşii. Se adaugă, după gust, sare, piper şi cimbru. Cartofii, tăiaţi rondele, trebuie rumeniţi uşor în tigaie după care sunt puşi într-o cratiţă, în straturi, alternând cu carnea tocată. Se pot pune şi cartofi cruzi, însă este important ca primul şi ultimul strat să fie de cartofi. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor pentru circa jumătate de oră, iar spre sfârşit poate fi presărat caşcaval ras deasupra ultimului strat de cartofi. După ce se rumeneşte, musacaua trebuie scoasă din cuptor, porţionată şi, înainte de a fi servită, se poate turna deasupra fiecărei porţii fie sos tomat, fie smântână. Musacaua este servită caldă, alături de orice fel de murătură.



    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este plăcinta dobrogeană, făcută cu foi de aluat în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna, după ce am pus deasupra umplutura. Umplutura poate fi brânză sărată, atunci când este servită ca aperitiv sau brânză dulce cu stafide atunci când plăcinta este servită la desert. Este o plăcintă care, în gospodăria tradiţională, este coaptă în cuptorul de lut amenajat în curte.




  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea


    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităţi etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, aflaţi în partea de nord a Dobrogei, în satele Deltei Dunării.



    Pentru această ediţie vă oferim o reţetă potrivită pentru perioada iernii şi anume musacaua dobrogeană. În general, musacaua este o mâncare cu carne tocată de porc, vită sau amestec, cu felii de cartofi sau, în perioada verii, cu vinete sau dovlecei. La musacaua dobrogeană se pune însă carne de oaie. Cuvântul musaca provine din turcă (musakka), ceea ce dă dimensiunea geografică a acestui preparat gastronomic pe care îl putem întâlni în spaţiul balcanic. Avem nevoie de 2 kg de cartofi, 1 kg de carne tocată din pulpă de oaie, o ceapă mare, două roşii mari sau suc de roşii, ulei, sare, piper, cimbru, smântână. Dacă folosiţi alte cantităţi ale principalelor ingrediente, e bine să păstraţi raportul de 1 la 2 între cantitatea de carne şi cantitatea de cartofi folosită.



    Ceapa este tocată mărunt şi călită în ulei, apoi este amestecată cu carnea tocată şi cu sucul de roşii. Se adaugă, după gust, sare, piper şi cimbru. Cartofii, tăiaţi rondele, trebuie rumeniţi uşor în tigaie după care sunt puşi într-o cratiţă, în straturi, alternând cu carnea tocată. Se pot pune şi cartofi cruzi, însă este important ca primul şi ultimul strat să fie de cartofi. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor pentru circa jumătate de oră, iar spre sfârşit poate fi presărat caşcaval ras deasupra ultimului strat de cartofi. După ce se rumeneşte, musacaua trebuie scoasă din cuptor, porţionată şi, înainte de a fi servită, se poate turna deasupra fiecărei porţii fie sos tomat, fie smântână. Musacaua este servită caldă, alături de orice fel de murătură.



    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este plăcinta dobrogeană, făcută cu foi de aluat în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna, după ce am pus deasupra umplutura. Umplutura poate fi brânză sărată, atunci când este servită ca aperitiv sau brânză dulce cu stafide atunci când plăcinta este servită la desert. Este o plăcintă care, în gospodăria tradiţională, este coaptă în cuptorul de lut amenajat în curte.




  • Biblioteca publică din Constanța

    Biblioteca publică din Constanța

    Începând cu 1878, anul în care Dobrogea de nord a devenit parte din regatul
    României, a demarat și procesul de occidentalizare a provinciei pontice pentru
    a ține pasul cu restul țării. Pe lângă instituțiile politice specifice
    modernității, au început să apară și cele culturale, iar una dintre ele,
    biblioteca publică, a avut o evoluție destul de șovăielnică. Înființarea sa
    este legată de personalitatea unuia dintre cei mai influenți publiciști și
    oameni de cultură constanțeni: Petru Vulcan, care a trăit între 1866 și 1922.
    În 2021, când Biblioteca Județeană Ioan N. Roman din Constanța a împlinit 90
    de ani, Petru Vulcan a fost, evident, pomenit, iar biografia sa ne este
    schițată acum de bibliotecara

    Corina Apostoleanu: Petru Vulcan a venit
    în Dobrogea la un moment dat după un periplu foarte interesant, aproape
    aventuros. Petru Vulcan are origini aromâne și vine din exteriorul teritoriului
    actual al României, dar se atașează foarte mult de Constanța și de teritoriul
    Dobrogei. Devine funcționar public la Constanța și în această ipostază, într-o
    Constanță aflată la începutul evoluției ei, fiind foarte departe de ceea ce
    vedem astăzi, își propune un proiect foarte ambițios: să realizeze o revistă
    literară, o revistă de cultură în română, prima pe teritoriul Dobrogei căreia i
    se spune Ovidiu în numele latinității pe care vrea să o promoveze și în
    numele unui personaj de maximă importanță pentru lumea culturală a Dobrogei.
    Administrația otomană în Dobrogea nu pusese nicidecum în valoare personalitatea
    lui Ovidiu. Era prima oară când se încerca o punere în lumină a personalității
    poetului Publius Ovidius Naso. În al doilea rând își propune un cerc literar,
    un al doilea proiect foarte îndrăzneț într-un oraș care abia avea o populație
    românească de mici dimensiuni și în care nu exista un sistem educațional format
    și în care erau intelectuali numărați pe degete. În contextul acesta i se pare
    firesc să atașeze acestor două proiecte culturale și pe un al treilea: o
    bibliotecă universală.


    Acest prim proiect privind
    biblioteca avea să fie pus pe picioare de Petru Vulcan, fără să reziste, însă,
    prea mult într-o perioadă în care cărțile erau încă un obiect de lux și viața
    culturală modernă era de-abia la început, după cum povestește Corina
    Apostoleanu.

    ‘Biblioteca se deschide cu mare fast cu
    manifestare publică în Piața Ovidiu de astăzi care pe atunci se numea Piața
    Independenței. Dar, din păcate, proiectul îi are are picioarele cam fragile și
    nu poate să meargă foarte departe. Biblioteca se risipește. Membrii grupului au
    oarecare disensiuni între ei, dar evista reușește însă să trăiască până în
    1910, cu prezența lui Petru Vulcan sau cu absența lui Petru Vulcan. Dar între
    finalul secolului XIX și perioada anilor 1930, când apare cu adevărat
    biblioteca moderna, are loc o sumă de încercări care constau în cercuri de
    lectură ale unor categorii profesionale. Existau cercul de lectură al
    funcționarilor, cercul de lectură al muncitorilor portuari, cercul de lectură
    al juriștilor și ale profesorilor etc. Existau, de asemenea, și biblioteci
    școlare care apar odată cu instituțiile mai importante de învățământ. Și toate
    acestea converg din nou către ideea mai veche a lui Petru Vulcan și anume aceea
    de a avea o bibliotecă publică în oraș. Și, dacă ne uităm cu atenție la cei
    care au făcut presiuni, constatăm că e vorba de lumea profesorilor care a mers
    către autoritățile locale, către primărie, spunând că avem nevoie de o
    bibliotecă în oraș.


    În aceste condiții, de-abia în iulie 1931,
    autoritățile locale semnează actul de înființare a bibliotecii județene din
    Constanța.

    Corina Apostoleanu continuă: De ce se numește Ioan N. Roman biblioteca
    noastră?. Pentru că unul dintre intelectualii de frunte ai orașului la momentul
    respectiv este Ioan N. Roman, avocat de meserie, dar care scrie poezie cu
    pseudonimul Rozmarin, căci un avocat serios nu se făcea să scrie numele adevărat.
    Numele lui apare în numeroase periodice dobrogene, dar în 1931 el a murit. Iar
    în una dintre casele lui primăria va instala biblioteca constănțeană, familia
    închiriind acest spațiu primăriei. Primul bibliotecar neplătit este Carol Blum,
    un alt intelectual de frunte al orașului, profesor și latinist pasionat de Ovidiu. De altfel Carol Blum, va
    pleca la un moment dat, în anii 50, în Israel unde îi va fi recunoscută
    activitatea de cercetător și unde va deveni membru al Academiei din Israel. A
    devenit și acolo un nume foarte cunoscut. Biblioteca începe să se instaleze,
    începe să prindă contur și încet-încet se constituie colecții prin donații
    importante, dar și prin achiziții. Începe să apară un regulament și să se
    constituie un program ore de lectură. Așadar, se formează o bibliotecă modernă.


    După instalarea comunismului în
    1947, biblioteca județeană din Constanța a intrat într-o nouă etapă marcată de
    cenzură, o parte importantă a fondului de carte devenind neaccesibilă
    publicului. După 1990, instituția a intrat într-o nouă etapă. Sediul de până
    atunci va fi retrocedat Arhiepiscopiei din Constanța deoarece se pregătea deja
    unul propriu, o construcție modernă destinată de la bun început bibliotecii,
    fiind, de fapt, prima clădire din România concepută chiar în acest scop.


  • Esenţă dobrogeană

    Esenţă dobrogeană

    Sunt 14 minorităţi etnice ce convieţuiesc
    în Dobrogea, regiune cuprinsă între Dunăre şi Marea Neagră. Aici este cea mai
    importantă minoritate turco-tătară din România pentru că timp de peste 4 secole
    provincia s-a aflat sub administraţie otomană. Există, de asemenea, localităţi
    cu un număr mare de ruşi lipoveni şi ucrainieni.


    Povestea noastră începe pe malul lacului
    Goloviţa, în apropierea litoralului românesc al Mării Negre, unde se află un
    sat care începe să iasă în evidenţă prin evenimentele culturale organizate aici,
    Vişina. Totul a început după ce o orăşeancă a decis să cumpere o casă pentru
    petrecerea vacanţelor, numai că noua proprietate i-a stârnit pasiunea pentru
    promovarea tradiţiilor acestui loc.


    Bianca Folescu, pentru că despre ea este
    vorba, ne-a povestit: Cumva lucrurile au venit în timp, nu a fost o decizie imediată. Primul pas a
    fost atunci când am achiziţionat căsuţa din satul Vişina, pentru a găsi locul
    acela liniştit, în care să mă refugiez în weekend alături de copii. Şi, pas cu
    pas, am început să iubesc locul, tadiţiile, obiceiurile, să înţeleg traiul la
    ţară şi să îmi dau seama că simplitatea vieţii de aici este o bogăţie pe care
    abia acum am descoperit-o. Şi, clar, în momentul acela gândurile au început să
    mă ducă în direcţia de a mă aşeza efectiv aici. Bineînţeles, gospodăria a
    crescut în tot acest interval de timp şi a intervenit nu numai dorinţa, dar şi
    necesitatea de a fi efectiv aici zi de zi şi de a mă muta cu totul de la oraş
    la ţară. Nu a fost o decizie uşoară, evident, mi-a adus foarte multe
    transformări, dar cred că a fost una dintre cele mai bune decizii din viaţa mea.


    Bianca Folescu a trecut de la confortul
    oraşului, la traiul simplu, dar după ce i-a învăţat tainele, de la făcutul
    focului în sobă cu surcele, până la cumpăratul pe caiet de la magazinul
    sătesc sau cerutul vreunui produs de la vecini, interlocutoarea noastră a
    început să îşi pună amprenta asupra locului. Astăzi, casa ei din sat are
    centrală termică pentru că şi-a dorit confortul pe care îl ştia, dar impactul
    său s-a extins şi asupra comunităţii: Nu era un sat cu
    vizibilitate şi atunci am intervenit în viaţa unui ansamblu de dansuri
    bulgăreşti, care păstra încă tradiţiile din sat, şi uşor, uşor s-a modificat,
    componenţa ansamblului, toată activitatea, vizibilitatea. Toate au luat o altă
    amploare în timp. Este un grup extraordinar de frumos acum. Cert este că acest
    grup fiind format din femei din sat şi copiii, clar făceam o interacţiune
    socială cu o parte reprezentativă a celor din sat.


    Bianca Folescu a devenit promotoarea
    gastronomiei locale: Am participat la anuminte evenimente şi am
    creat diferite evenimente, în care am ţinut să scoatem în evidenţă gastronomia
    locală. Ştim că populaţia este mixtă, adică nu mă pot rezuma numai la
    gastronomie cu influenţă bulgară, să spunem aşa, având în vedere că Vişina mai
    are o comunitate restrânsă de bulgari dobrogeni. Dar, bineînţeles, avem aici şi
    gastronomie tătară, dobrogeană, românească, adunată de peste tot. Gastronomia
    de aici este un buchet foarte bogat de produse pe care le poţi pune pe masă.
    Şi, da, provocarea a fost să găsim tot felul de produse, cu diferite nume,
    produse care se pot face repede, se pot pune la îndemână pe masă. Să nu uităm
    că bulgarii erau buni zarzavagii, aşa că aici, clar, zacusca e regină, sunt
    produsele făcute cu conţinut de legume, cum ar fi perdelele cu ceapă, spre
    exemplu. Sunt tot felul de produse de gastronomie locală pe care le-am pus în
    practică deseori. Să nu uităm de plăcinta dobrogeană, care e împărăteasă în
    gospodăria mea.


    Refacerea casei cumpărate şi, mai ales, a
    interiorului acesteia a constituit pentru Bianca Folescu primul pas în
    organizarea unei alte case din vecinătate drept mic muzeu vivant, după cum ne-a
    explicat: Există cele 5 odăi, fiecare cu un specific
    diferit, pentru că m-am gândit să reprezint Vişina. Este reprezentată de odaia
    din mijloc, odaia bulgară, iar în vecinătăţi avem odaia lipovenească,
    bineînţeles, odaia dobrogeană, pentru că populaţia română e preponderentă,
    odaia orientală, ca să împac şi turcii şi tătarii şi odaia aromână. Fiecare
    odaie este ornamentată în stilul specific, îmbinând obiectele vechi pe care
    le-am găsit în localităţile cu populaţie preponderentă din etniile respective,
    dar şi cu obiecte noi care imită obiecte vechi.


    Piesele de mobilier, perdelele, ştergarele
    şi diferitele obiecte de uz gospodăresc provin din donaţii făcute de oameni
    obişnuiţi. Bianca Folescu a făcut singură modelele de flori traforate, plăcându-i
    să înveţe de la meşteşugarii locali. Apoi interlocutoarea noastră a învăţat şi
    despre broderia dobrogeană, despre artizanatul dobrogean, despre arhitectura
    tradiţională, astfel încât a început să colaboreze cu muzeele de artă populară
    din Constanţa şi din Tulcea.


  • Drumul cramelor în Dobrogea

    Drumul cramelor în Dobrogea

  • Murfatlar

    Murfatlar

    Murfatlar este un mic oraş, situat la circa 15 km de litoralul Mării Negre şi, pentru mulţi români, este doar un reper în drumul spre principala destinaţia estivală de vacanţă a României. Murfatlar este, de asemenea, un nume pe care mulţi români îl asociază cu întinsele suprafeţe de viţă de vie din această parte a Dobrogei. Murfatlar înseamnă însă mult mai mult, după cum am aflat de la Adrian Boioglu, jurnalist de turism, care a făcut acolo o amplă documentare:


    Cu siguranţă Murfatlar este dintre destinaţiile care merită văzute atunci când mergem pe litoral şi nu numai! Zona este una care oferă o multitudine de obiective turistice şi, mai ales, naturale care trebuie vizitate. Vorbim aici de celebrele bisericuţe de cretă, care, din păcate, în momentul de faţă sunt închise, dar zona poate fi vizitată. Se lucrează acolo intens pentru obţinerea aprobărilor necesare de la Ministerul Culturii şi de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa pentru ca acele bisericuţe să fie deschise sau măcar să fie consturite nişte replici 3D care pot fi vizitate de către turişti. Chiar dacă nu putem vizita bisericuţele din cretă, în zonă avem dealurile de cretă de la Murfatlar şi la fel de interesant este şi un lac, un lac care are culori deosebite datorită reliefului şi, eu ştiu?, rocilor care sunt în jurul lui. Mai multe decât atât, în zona Murfatlar avem podgoriile Murfatlar. Aceste podgorii au dat vinuri foarte cunoscute şi vinuri care sunt în continuare premiate la competiţiile internaţionale de profil.”



    Complexul de biserici de la Murfatlar au fost descoperite accidental, în anul 1957, în cursul unor lucrări de extindere a unei cariere de calcar. Complexul este alcătuit din şase bisericuţe şi capele, galerii funerare şi chilii. Printre multele desene şi inscripţii, unele nedescifrate nici până azi, se află şi o dată: anul 6500 de la facerea lumii, ceea ce înseamnă anul 992 după Hristos. Se pare că aici ar fi fost un aşezământ monastic, devenit un loc de pelerinaj pentru creştini. Aceste biserici au fost săpate în calcar în loc să fie construite la suprafaţă deoarece zona se afla pe drumul popoarelor migratoare, iar cei care trăiau aici erau mai protejaţi. Dacă intenţionaţi să vă opriţi la Murfatlar, atunci poate ajungeţi şi la rezervaţia naturală din apropiere:



    Mai mult decât atât, avem şi rezervaţia naturală Fântâniţa Murfatlar, un loc vizitat în mod deosebit de către cei interesaţi să vadă flora şi fauna din zonă. Dacă acum o sută de ani acolo se ţineau kureşurile tătăreşti, adică acele lupte, un fel de arte marţiale tătăreşti, acum zona a devenit una în care vin doar cei pasionaţi de natură. Ajungi într-o zonă de poiană, care deschide Rezervaţia Fântâniţa Murfatlar, iar acolo ai acea fântâniţă despre care se vorbeşte, care este un izvor de unde poţi să bei o apă curată, filtrată de roca calcaroasă din zonă.”



    Jurnalistul de turism Adrian Boioglu este convins că zona Murfatlar are multe de oferit vizitatorilor: Cu siguranţă, Murfatlar are mai multe atracţii turistice, dar printre ele aş dori să menţionez priveliştea superbă asupra canalului Dunăre — Marea Neagră, care trece prin Murfatlar. Se poate ajunge la o mănăstire care este situată deasupra canalului Dunăre — Marea Neagră, unde sunt montate, de altfel literele Murfatlar, nişte litere uriaşe pe un deal. Oricine poate să urce acolo, pe scări sau cu maşina şi să oberve acel peisaj. Sunt aproximativ 200 de trepte care duc la acel monument. Poţi să vizitezi o mănăstire care este foarte frumoasă, realizată din piatră, dar poţi să ai şi o privelişte superbă asupra oraşului.”



    Cu siguranţă, Murfatlar are un plus de atractivitate acum, la început de toamnă, când este vremea culesului şi vinificării strugurilor. În cramele de aici, paharul de must este servit, de mult ori, împreună cu o bucată de plăcintă dobrogeană, cu brânză dulce sau sărată, coaptă în tăvi mari şi rotunde.






  • Murfatlar

    Murfatlar

    Astăzi vă invităm într-o zonă ce aminteşte mai
    degrabă de vinurile produse aici şi de întinse suprafeţe de viţă de vie:
    Murfatlar. Mergem în Dobrogea, în județul Constanța, într-un loc în care
    săpăturile arheologice indică urme de locuire datate înainte de anul 992 e.n.,
    dar atestat documentar cu acest nume din anul 1855, urmând ca pentru câteva
    decenii să poarte denumirea de Basarabi.


    Pentru mulţi dintre noi, Murfatlar este un reper
    în drumul spre mare. Murfatlar înseamnă însă mult mai mult, după cum am aflat
    de la Adrian Boioglu, jurnalist de turism

    Cu siguranţă Murfatlar este dintre destinaţiile care merită văzute atunci
    când mergem pe litoral şi nu numai. Eventual putem să facem o vizită în
    localitatea Murfatlar, pentru că zona oferă o multitudine de obiective
    turistice şi mai ales naturale, care merită vizitate. Vorbim aici de celebrele
    bisericuţe de cretă, care, din păcate sunt închise acum, dar zona poate fi
    vizitată. Se lucrează intens pentru obţinerea aprobărilor de la Ministerul
    culturii şi de la Muzeul de istorie şi arheologie Constanţa, pentru ca acele
    bisericuţe să fie deschise sau măcar să fie construite nişte replici 3D, care
    pot fi vizitate de către turişti. Chiar dacă nu putem vizita bisericuţele de
    cretă, în zonă avem dealurile de cretă de la Murfatlar şi, la fel de
    interesant, este şi un lac care are culori deosebite datorită reliefului şi
    rocilor care sunt în jurul lui. Mai mult decât atât, în zona Murfatlar avem
    podgoriile Murfatlar, cunoscute de altfel pentru o istorie destul de lungă.
    Aceste podgorii au dat vinuri foarte cunoscute, care sun în continuare premiate
    la competiţiile internaţionale de profil.


    Dacă vă opriţi la Murfatlar, atunci poate ajungeţi
    şi la rezervaţia naturală din apropiere. Revine cu detalii Adrian Boioglu: Mai mult decât atât, avem şi
    rezervaţia naturală Fântâniţa Murfatlar, un loc vizitat de cei care sunt
    interesaţi să vadă flora şi fauna din zonă. Dacă acum o sută de ani acolo se
    ţineau cureşurile tătăreşti, adică un fel de arte marţiale tătăreşti, acum zona
    a devenit una unde vin doar cei pasionaţi de natură. Şi trebuie să spunem că în
    zonă există şi o grădină de vară foarte frumoasă, care poate fi vizitată, aşa
    că vechile chefuri la grătare au fost înlocuite de o atmosferă mult mai
    civilizată, dedicată celor care îşi doresc să petreacă timp în natură, în acea
    zonă.

    Rezervaţia Fântâniţa Murfatlar este accesibilă pe jos sau cu maşina, este situată la
    ieşirea din Murfatlar, către localitatea constănţeană Ciocârlia, este la
    aproximativ 3 kilometri de localitate. De altfel, drumul către Ciocârlia este
    drumul care face legătura cu Autostrada Soarelui şi atunci este foarte bine
    administrat, e un drum bun pe care se poate ajunge fără nicio problemă, odată
    ce ai ieşit de pe drumul naţional vei face stânga către rezervaţie, mai mergi
    doar câţiva kilometri pe un drum forestier şi ajungi într-o zonă de poiană,
    care deschide rezervaţia, iar acolo ai acea fântâniţă, despre care se vorbeşte,
    care este un izvor de unde poţi să bei o apă curată, filtrată de roca
    calcaroasă din zonă.




    Jurnalistul de turism Adrian Boioglu este
    convins că zona Murfatlar are multe de oferit vizitatorilor Cu siguranţă, Murfatlar are mai multe atracţii turistice, dar
    printre ele aş dori să menţionez priveliştea superbă asupra Canalului Dunăre
    Marea Neagră, care trece prin Murfatlar. Se poate ajunge la o mănăstire situată
    deasupra canalului Dunăre – Marea Neagră, unde sunt de altfel montate literele
    Murfatlar, nişte litere uriaşe pe un deal. Oricine poate să urce până acolo pe
    scări sau cu maşina şi să observe acel peisaj. Sunt aproximativ 200 de trepte
    care duc la acel monument, poţi să vizitezi o mănăstire foarte frumoasă,
    realizată din piatră, dar poţi să ai şi o privelişte superbă asupra oraşului.


    O vizită la Murfatlar, presupune şi un
    popas la Podgoria și crama Murfatlar, cu vizitarea muzeului, degustarea a până
    la 9 sortimente de vin, şi unde se poate lua masa, cu un meniu tradiţional, cu
    muzică şi voie bună.

  • Trasee turistice în Munţii Măcin

    Trasee turistice în Munţii Măcin


    O zonă tentantă pentru drumeție, la început de toamnă este nordul Dobrogei, mai precis Munții Măcin. Chiar dacă au o altitudine comparabilă cu a dealurilor, Munții Măcin oferă peisaje deosebite și forme geologice uluitoare pe care le puteți descoperi urmând trasee ușoare. O deplasare în acest areal poate fi combinată cu o excursie sau cu o vacanţă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, una dintre marile atracţii turistice ale României. Directorul Centrului de Informare și Promovare Turistică Măcin, Dan Staicu, a prezentat un traseu care urmează Culmea Pricopanului:


    “Vizita ar trebui să înceapă la Centrul de Informare și Promovare Turistică, unde turiștii vor găsi informații și materiale de prezentare, realizate cu ajutorul Primăriei Măcin. Apoi, în vecinătatea orașului, Culmea Pricopanului este un traseu marcat cu bandă albastră, care începe undeva în apropierea Măcinului, din Drumul Național 2D, în dreptul unei troițe de lemn. Durata efectivă de marș a traseului este de 4 ore de drumeție lejeră, la care se adaugă pauze pentru fotografie și odihnă.


    Formațiunile geologice spectaculoase, care s-au format acum 255 de milioane de ani vor încânta imaginația turistului cu forme, parcă din altă lume, iar creasta masivului Pricopanul va oferi panorame vaste asupra depresiunii Măcin, Dunării, depresiunii Luncavița și orașelor Galați, Brăila și Reni. Dintre formațiunile bizare pe care le întâlnim pe acest traseu amintim “Sfinxul dobrogean”, monoliții erodați tip Babele și în această arie întâlnim și plante foarte rare, de importanță internațională precum “Clopoțelul dobrogean”, “Garofița pitică”. În acest habitat întâlnim și reptile precum țestoasa dobrogeană și gușterul dobrogean. Țestoasa este, de altfel, și protejată de lege.”



    Deşi nu sunt acoperiţi cu suprafeţe întinse de păduri, Munţii Măcin şi zonele de luncă din jurul acestora oferă adăpost şi altor mamifere mari, precum căpriorul, vulpea, şacalul auriu şi mistreţul.



    Pentru cei interesaţi nu doar de o simplă drumeţie, ci de o vacanţă în zona Munţilor Măcin, trebuie adăugat că în oraşul Măcin şi în localitatea Greci, unul dintre punctele de plecare în drumeţii, există câteva unităţi de primire turistică. De asemenea, Regia Națională Parcul Național Munții Măcinului a amenajat un spațiu de campare chiar la poalele muntelui, într-o zonă numită “Fântâna de leac”. Conform Directorului Centrului de Informare și Promovare Turistică Măcin, Dan Staicu, drumețiile în Munții Măcin sunt recomandate în perioada primăverii și a toamnei. Urmând un alt traseu care porneşte din localitatea Greci, turiștii pot ajunge pe cel mai înalt vârf din Munții Măcin



    “Un alt punct de atracție al zonei este Vârful Țuțuiatu, pe care îl găsim pe traseul care poartă același nume. Acest traseu pornește din centrul localității Greci și este marcat cu, cu triunghi albastru. Pe acest traseu, pe partea vestică a Munților Măcin, întâlnim și cel mai înalt vârf din Munții Măcin, cum v-am spus, Vârful Țuțuiatu, 467 de metri, care a luat naștere acum aproximativ 295 de milioane de ani. Panorama oferită de pe vârf este vastă și spectaculoasă. Observăm de aici Culmea Pricopanului și vârfurile crestei principale a Munților Măcinului, orașele Galați, Măcin, Brăila, depresiunea Greci, vârful Iacobdeal și rezervația naturală Chervan Tulcea.


    Tot de aici observăm și brațul Dunării vechi, brațul Măcin cum i se spune acum. În zona împădurită de pe acest traseu găsim peisaje de pădure balcanică, mediteraneană și central-europeană. Primăvara, în lunile aprilie – mai, putem admira pe acest traseu bujorul dobrogean care este protejat de lege. Pe acest traseu, Regia Națională a Parcului Național Munții Măcinului a amenajat două locuri de campare, unul la Izvorul Italienilor, al doilea la Valea Seacă. Turiștii care ajung în această zonă se pot caza atât în Măcin, cât și în Luncavița pentru că traseul pleacă din Greci și ajunge în zona Cetățuia – Luncavița sau în pensiunile din Greci unde mai există spații de campare.”



    În Munții Măcin sunt 12 trasee de drumeție, de dificultate mică și medie, care pot fi parcurse într-o singură zi, cel mai lung având 12 km. Nu este nevoie să mergi cu rucsacul în spate pentru a remarca întinsele suprafeţe acoperite de viţă-de-vie şi, din loc în loc, cramele în care pot fi degustate vinuri de calitate. Cu detalii, directorul Centrului de Informare și Promovare Turistică Măcin, Dan Staicu


    “Dacă tot vorbim de cei mai mulți munți din România, podgoria Sarica Niculițel este cea mai veche din Dobrogea și are trei centre viticole: Măcin, Niculițel și Tulcea. La Măcin putem descoperi secretele cramei la o degustare de vinuri din cele mai alese. Aici veți afla povestea direct de la cei care îl produc, oameni care pun suflet în arta producerii vinului. Pe parcursul degustării, aflați povești frumoase despre istoria vinului de la Măcin, despre tehnici de fabricație, despre cum se servesc vinurile, cum se identifică soiurile și cum se asociază vinurile cu mâncarea. În podgorie cultivă soiuri, și românești, și internaționale, iar dintre cele românești amintesc Feteasca Regală, Feteasca Albă, Tămâioasa Românească, Feteasca Neagră.”



    Pe lângă vinuri şi gastronomia locală, Dobrogea atrage prin tradiţii, prin legende şi, mai ales, prin multiculturalitate. În Dobrogea convieţuiesc nu mai puţin de 18 comunităţi etnice, cele mai numeroase fiind cele de turci, tătari, ruşi lipoveni, greci, bulgari şi italieni.


  • E vara ta, e Radio Vacanţa! – pe frecvenţele Radio Constanţa

    E vara ta, e Radio Vacanţa! – pe frecvenţele Radio Constanţa


    Începând de astăzi, 29 iunie, poveştile verii se vor auzi din nou la Radio Constanţa, în ediţia estivală Radio Vacanţa. Programul va fi disponibil on air, pe litoral şi în Delta Dunării, dar şi online pe site-urile radiovacanta.ro şi pe radioconstanta.ro. E vara ta, e Radio Vacanţa! se va auzi din nou în programele transmise în direct, de pe litoral, din Vila numărul 1, Mamaia.



    Cel mai îndrăgit program de radio estival din România este recepţionat pe frecvenţele Radio Constanţa – 100,1 FM Constanţa şi Mangalia, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea şi 106,2 FM Sulina, zilnic, până la mijlocul lunii septembrie.



    La Radio Vacanţa se vor auzi hiturile verii, dar şi cele mai importante ştiri de la mare şi din Delta Dunării.



    Programul estival care aduce vacanţa în sufletul românilor, oriunde s-ar afla, va include reportaje, recomandări turistice şi informaţii utile. Realizatorii Radio Vacanţa vor fi alături de ascultători, pentru a-i însoţi într-o vacanţă reuşită, în pofida restricţiilor sanitare impuse, obligatoriu de respectat.



    Aşadar, pe frecvenţele Radio Constanţa, dar şi online, aveţi întâlnire cu Radio Vacanţa, un program cu tempo de vară, axat pe atracţiile turistice din Dobrogea, cu accent pe litoral şi Delta Dunării.


  • Cazinoul din Constanța

    Cazinoul din Constanța

    După ce mai mulți
    ani a stat închis, lăsat pradă unei deteriorări accentuate, Cazinoul din
    Constanța a intrat recent într-un binemeritat proces de restaurare. Silueta sa
    inconfundabilă de pe faleză, cu ferestrele imense în formă de scoică și trupul
    care parcă iese din apă, este de mult timp o emblemă a litoralului românesc și
    a unei lumi caracterizată printr-o elegantă și rafinată relaxare. Istoria
    clădirii se împletește cu istoria dezvoltării orașului care a devenit punct de
    atracție turistică și balneară, mai ales, după unirea Dobrogei cu România în
    1878.


    După 1880, din ce în ce mai mulți locuitori ai regatului au început să vină
    la Constanța pentru a face
    plajă sau diverse cure balneoclimaterice, iar orașul a trebuit să găsească
    modalități de a-i găzdui cât mai confortabil și de a le face sejurul cât mai
    plăcut. Doina Păuleanu, directoarea generală a
    Muzeului de Artă din Constanța, continuă acum povestea cazinoului de la malul
    mării.


    Așadar în 1880, pe faleza înaltă a bulevardului care se
    numea pe atunci ca și acum bulevardul Elisabeta, s-a construit un prim local de
    cură. Era din lemn, era deschis doar pe perioada sezonului estival, dar avea o
    sală de dans și o terasă de pe care putea fi privită marea. A avut mult succes
    acest prim cazino care era necesar, fiindcă într-o stațiune balneară nu puteai
    să exiști fără o sală de cură unde să se citească ziarele, oamenii să converseze,
    să danseze și să se întâlnească.

    O furtună puternică distruge acest cazino
    astfel încât în 1892 primăria Constanței construiește o altă clădire din
    materiale ceva mai rezistente, dar nu e una definitivă. Era ridicată în dreptul
    cazinoului de azi, dar tot sus, pe faleză, pentru că nu aveam încă partea de
    promenadă care există acum. În momentul în care inginerul constructor Scarlat
    Vârnav ajungea să conducă o echipă redutabilă din cadrul Prefecturii Constanța,
    s-a pus problema extinderii orașului cu o faleză, iar această faleză – cea de
    azi – are într-un loc special amenajat o platformă care intră în mare și pe
    care avea să se construiască acest cazino.



    Un prim proiect al
    Cazinoului datează din 1903 și a
    aparținut echipei lui Scarlat Vârnav care avea propriul său arhitect: Daniel
    Renard, un tânăr născut în Moldova, dintr-o mamă româncă și un tată elvețian.
    În 1903, proiectul a fost asumat și girat de conducerea liberală a
    administrației locale constănțene de atunci. Ulterior, liberalii au fost înlocuiți
    de conservatori la conducerea orașului, iar conservatorii au venit cu propriul
    lor arhitect, Petre Antonescu, un adept al stilului neoromânesc sau național.
    În acest stil, Antonescu a proiectat o altă clădire pentru cazino. Stilul Art
    Nouveau, care caracteriza proiectul inițial conceput de Daniel Renard, de-abia
    se lansase în Europa și putea părea prea avangardist.

    Prin ce alte tribulații
    și avataruri a trecut proiectul cazinoului din Constanța până să prindă, aflăm
    tot de la Doina Păuleanu: Așadar, în 1906, Petre Antonescu a făcut un
    nou proiect. Iar eu am avut șansa să găsesc desenul acestui proiect pe care
    l-am și publicat recent. Era o clădire frumoasă, tot cu funcții de cazino,
    concepută pentru a fi deschisă și iarna. Evident, pentru acest nou proiect, se
    face un al doilea rând de fundații. Dar și conducerea conservatoare a plecat
    destul de repede, iar în locul ei, s-au întors liberalii. Deci, s-a revenit și
    la proiectul Art Nouveau al lui Daniel Renard care a constatat că cele două
    rânduri de fundații distruseseră, de fapt, structura proiectului său și a făcut
    o a treia fundație. Cazinoul are, așadar, o structură indestructibilă și pe ea,
    s-a ridicat, începând cu 1906-1907, clădirea propriu-zisă. A costat mult mai
    mult decât se estimase inițial și avea un aspect un pic diferit față de cel de
    azi.

    La etaj, Daniel Renard gândise, la început, o sală de spectacol care avea
    deschisă, atât către faleză, cât și către mare, fereastra uriașă în formă de
    scoică. Lucrări mai târzii au dus la zidirea părții dinspre mare a acestei
    ferestre și extinderea cazinoului pe terasă. Astfel, s-a obținut o sală foarte
    mare pentru baccarat. Desigur că această intervenție s-a făcut, totuși, prin
    intermediul lui Daniel Renard căruia probabil nu i-a convenit, dar care a
    trebuit s-o accepte la cererea comanditarilor care doreau să facă din Cazino un
    loc rentabil. De altfel, clădirea fusese deja concesionată unor întreprinzători
    particulari. El a condus echipa care, între 1912-1913, a astupat partea dinspre
    mare a ferestrei și a extins cazinoul, rezultând configurația actuală a
    clădirii.



    În timpul zilei, în
    cazino se servea ceai sau cafe și se citeau ziarele, găzduind de asemenea și o
    diversitatea de spectacole, pentru ca, odată cu venirea serii, să înceapă
    jocurile de noroc. Odată cu apariția, în vecinătate, a cazinoului din Mamaia și
    a transformării acestui vechi cartier al Constanței în stațiune, clădirea
    concepută de Daniel Renard și-a cam pierdut din rentabilitate. Treptat,
    jocurile de noroc au început să fie concurate de activitățile culturale
    organizate în clădire, în perioada interbelică. Situația avea să se schimbe din
    nou în timpul comunismului, povestește Doina Păuleanu:

    În momentul în care
    comuniștii preiau clădirea, ei au început restaurarea cu ajutorul deținuților
    politici în anii 1950. Iar recent s-a descoperit un sac de ciment pe care erau
    scrise numele deținuților care au lucrat la cazino în anul 1950. Cazinoul
    fusese puternic bombardat în timpul celor două războaie mondiale. Iar în
    perioada comunistă, clădirea a avut mai multe funcții. La un moment dat, zona a
    fost închisă publicului larg. Ulterior, a primit o funcție de alimentație
    publică, multă vreme fiind cel mai elegant restaurant și mai scump din epocă.
    Tot acolo era deschis și un loc de noapte, destinat mai ales marinarilor
    străini care soseau în zona portuară.



    După căderea comunismului, au apărut o serie de procese
    și controverse privind regimul de proprietate a clădirii. Într-un final, a
    revenit primăriei din Constanța, căci fusese ridicată exclusiv din fonduri
    publice, adică din banii constanțenilor din trecut. În prezent, prin amplul
    proces de restaurare început atât la interior, cât și la exterior, arhitecții
    și inginerii constructori și-au propus ca acest cazinou să-și recapete
    strălucirea de tip Art Nouveau de odinioară.

  • “Izvorul de la Dervent”

    “Izvorul de la Dervent”

    Creștinii ortodocși sărbătoresc în vinerea din Săptămâna Luminată praznicul
    Izvorul Tămăduirii. La mânăstirea dobrogeană Dervent există un
    izvor care, potrivit tradiției, ar fi fost descoperit de sfântul apostol Andrei,
    cel care i-a creștinat pe români. Un dialog cu starețul arhimandrit Andrei
    Tudor.