Recurentă în ultimii ani, tema
aderării României la Schengen a fost atinsă recent şi în cadrul reuniunii
anuale a diplomaţiei române, de la Bucureşti, premierul Dacian Cioloş amintind,
cu acest prilej, că, de mai bine de 5 ani, României îi este negat accesul la
spaţiul de liberă circulaţie europeană pentru motive politice. Motive politice
care în acest moment par total depăşite de realităţile cu care ne confruntăm cu
toţii, consideră Cioloş.
Consecventă realizării acestui obiectiv de politică
externă, Bucureştiul a făcut eforturi considerabile şi a îndeplinit criteriile
tehnice, fapt recunoscut, de altfel, de decidenţii de la Bruxelles. Prevăzută
pentru martie 2011, aderarea rămâne încă un obiectiv de realizat. Nici măcar
variantele ulterior vehiculate privind o aderare etapizată, în primă fază cu
frontierele aeriene şi cele navale, nu au fost concretizate.
Subiectul
Schengen a fost discutat şi în cadrul discuţiilor pe care preşedintele
României, Klaus Iohannis, le-a avut la Bucureşti cu omologul său francez,
Francois Hollande, şeful statului român reiterând cu acest prilej faptul că
Bucureştiul acţionează de mult timp ca membru de facto al spaţiului Schengen
şi a făcut faţă foarte bine crizei migranţilor. Este în beneficiul Uniunii ca
România să vină cu expertiza ei în acest spaţiu. Din motive practice, acest
lucru nu se poate realiza dintr-odată. Trebuie să facem cât de curând
demersurile potrivite la Bruxelles pentru a beneficia toată lumea de
securitatea aeroporturilor româneşti, consideră Iohannis. România a investit
în controlul circulaţiei persoanelor care tranzitează prin aeroporturi,
dotându-se cu o structură importantă pentru securitatea noastră. Pentru noi
este un punct esenţial în lupta împotriva terorismului, de aceea discuţiile
trebuie purtate la Bruxelles pentru a vedea cum pot aduce aeroporturile române
o contribuţie în spaţiul Schengen prin eficacitatea lor, a susţinut şi
preşedintele francez.
La
fel ca în cazul aderării la Uniunea Europeană, concretizată în 2007, România
merge în tandem cu Bulgaria şi în procesul de includere în spaţiul Schengen. Va fi România întotdeauna pe aceeaşi foaie cu
Bulgaria sau ar putea fi vorba de negocieri separate vreodată? Profesorul universitar Iulian
Chifu, directorul centrului de Prevenire a Conflictelor explică: Posibilitatea
decuplării presupune complicaţii mai largi, ceea ce nu înseamnă că sunt
imposibile, cu excepţia cazului în care argumentele sunt suficient de slabe încât
să nu permită decuplarea. Adică, este mai simplu de mers pe o variantă
consacrată, obişnuită, decât partenerii europeni să accepte o schimbare majoră,
dacă nu ai argumente cu adevărat puternice, care cu adevărat separă cele două
state. Nu suntem acolo. În momentul de faţă, practic, suntem în acelaşi tip de
abordare din punctul de vedere al partenerilor europeni.
Dacă
Bucureştiul beneficiază de susţineri importante în Europa în privinţa accederii, în aceeaşi măsură probleme
vin de la ţările în care liderii trebuie să obţină aprobare în Parlament pentru
decizii importante de politică externă. Una dintre acestea, şi poate cea mai
vehementă, este Olanda, obţinerea aprobării acesteia reprezentând una dintre
pietrele de încercare. Opozanţii de la Haga consideră că Bucureştiul nu a
implementat toate cerinţele iniţiale pentru a deveni stat membru al Uniunii
Europene. România nu era pregatită în momentul aderării. Era
pregatită din multe puncte de vedere, dar nu în cele esenţiale – de legislaţie,
de sistemul judiciar, de funcţionarea lui, de eficienţa şi imparţialitate în
modul de aplicare a legilor, de corupţia instituţională, spun aceştia,
insistând asupra legăturii între Schengen şi respectarea standardelor UE.
În
plus, dincolo de opoziţia manifestată preponderent de partidele eurosceptice,
vorbim în momentul de faţă de o agendă de probleme a Uniunii Europene care
începe cu teme extrem de complicate, de la existenţa Uniunii Europene,
schimbarea sa, reenergizarea proiectului european, elemente de leadership european
care ar putea fi asumate, deci, elemente care ţin chiar de existenţa sau de
forma de existenţă şi de dezvoltare şi de flexibilitate, de relansare a Uniunii
Europene. Astfel descrie Iulian Chifu contextul actual, în care Bucureştiul şi
Sofia speră, totuşi, într-o rezolvare în ceea ce priveşte aderarea la Schengen: Pe o agendă
care începe aşa, continuă cu terorism, migraţie, luptători străini,
insecuritate, generic vorbind, şi apariţia partidelor xenofobe, populiste,
antisistem, islamofobe, în întreaga Europă, deja în miezul, în prim-planul
vieţii politice, cele două haideţi să le spunem categorii de probleme sunt atât
de importante, încât temele care ţin de acum de extindere, iată, de reformele
din Balcanii de Vest sau de probleme restante de integrare, cum este integrarea
României şi Bulgariei în Schengen, din păcate, revin foarte greu pe această
agendă, tocmai pentru că este extrem de aglomerată. Din nou, Brexit-ul, iată,
vorbim din nou de situaţia Greciei, care nu a ajuns să performeze la nivelul
aşteptat, sunt teme cu adevărat importante, sunt unice – vezi Brexit-ul,
Uniunea Europeană însăşi nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, nu ştie
cum să iasă din ea.
Altfel spus, un context complicat, care dă
mici şanse de rezolvare unei probleme – aderarea de Schengen – care trenează
deja de câţiva ani.
