Tag: Hans Klemm

  • Jurnal românesc – 19.05.2016

    Jurnal românesc – 19.05.2016

    SUA
    sprijină România pentru a-şi moderniza Armata, a declarat ambasadorul american
    la Bucureşti, Hans Klemm. El a mai spus că România şi SUA au o strânsă
    colaborare, prin intermediul Parteneriatului Strategic bilateral şi al
    apartenenţei comune la NATO. Declaraţiile diplomatului american au fost făcute
    cu ocazia deschiderii, la Bucureşti, a Expoziţiei Black Sea Defense &
    Aerospace. Deschisă până pe 20 mai, expoziţia internaţională este dedicată
    industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private.






    Secretarul de
    stat pentru afaceri strategice in Ministerul de Externe, Daniel Ioniţă, a
    condus delegaţia României la reuniunea Comitetului Miniştrilor al Consiliului
    Europei, care a avut loc miercuri, la Sofia. El a reafirmat angajamentul Bucureştiului de a contribui la
    eforturile comunităţii internaţionale pentru combaterea terorismului
    internaţional, menţionând iniţiativa româno-spaniolă de infiintare a unei Curţi
    Penale Internaţionale pentru judecarea crimelor de terorism. Consiliul Europei trebuie să promoveze
    valori fundamentale, precum universalitatea drepturilor omului, a democraţiei
    şi a principiilor statului de drept, pe care România le susţine şi le promovează,
    a mai
    spus Ioniţă.




    Noul proiect de
    ordonanţă de urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri
    publice se află în dezbatere publică pentru două săptămâni, pe pagina de
    internet a Ministerului Muncii. Cu un impact bugetar de peste două miliarde de
    lei, actul normativ prevede creşteri salariale şi acordarea unor bonusuri în
    funcţie de performanţe. Ministrul muncii, Dragoş Pâslaru, a declarat că, în
    urma aplicării noilor măsuri, nu vor exista scăderi de venituri şi că
    prioritatea Executivului rămâne soluţionarea celorlalte diferenţe de salariu
    din sectorul public, printr-un nou proiect de lege. Sindicatele susţin că
    proiectul aflat în dezbatere publică rezolvă doar problemele din sănătate şi
    din administraţia centrală. Cele din educaţie au anunţat, deja, că vor organiza, pe 1
    iunie, un marş de protest.






    Tariful
    rovinietei pentru vehiculele de transport de marfă ar urma, în general, să se
    majoreze, conform unui proiect de lege adoptat de Guvern. Creşterea va fi
    valabilă în cazul categoriilor de vehicule de transport marfă cu masa cuprinsă
    între 3,5 şi 12 tone, însă sunt prevăzute şi ieftiniri în cazul maşinilor de
    mare tonaj pentru care se procură roviniete valabile 7, 30 sau 90 de zile. Pe
    pagina de internet a Executivului sunt publicate detaliat toate modificările,
    care vor intra în vigoare în cazul în care Parlamentul va adopta actul normativ
    propus de Guvern pentru transpunerea în legislaţia naţională a unor prevederi
    din Directiva Europeană în domeniu. Pentru autoturisme, preţul rovinietei
    rămâne acelaşi.






    Ministrul
    Finanţelor Publice, Anca Dragu, a anunţat că Executivul a decis suplimentarea
    cu 500 de milioane de lei a plafonului de garanţii pentru 2016 destinat
    programului ‘Prima Casă’. Potrivit acesteia, numărul solicitărilor de finanţare
    s-a dublat în primele patru luni ale anului, pe fondul aplicării Legii dării în
    plată. Executivul va analiza dacă va suplimenta din nou acest fond, caz în care
    e nevoie de o rectificare bugetară, a precizat ministrul.

  • Jurnal românesc – 9.03.2016

    Jurnal românesc – 9.03.2016

    România rămâne un membru de bază al Alianţei
    Nord-Atlantice, ca susţinere pe flancul estic, şi pentru Republica Moldova, dar
    şi prin prezenţa centrelor NATO de pe teritoriul său şi a scutului antirachetă
    operaţional din acest an, a spus secretarul general al Alianţei, Jens
    Stoltenberg, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul român, la
    Bruxelles. Dacian Cioloş a declarat că România îşi doreşte o prezenţă
    activă a NATO în regiunea Mării Negre, iar pentru întărirea prezenţei
    NATO pe flancul estic, în următoarele săptămâni, România va veni cu propuneri
    concrete, care să fie avute în vedere la summitul de la Varşovia, din iunie.
    România va lua deja iniţiativa pentru a întări cooperarea cu ţările vecine, cu
    Bulgaria şi cu Turcia, şi speră ca aceasta să se transforme în una
    multinaţională, a mai spus premierul român, la sediul Alianţei Nord-Atlantice
    din Bruxelles. Dacian Cioloş s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai comunităţii
    româneşti în Belgia, pe care i-a asigurat că nu vor mai exista probleme la
    secţiile de votare din străinătate legate de timpul de aşteptare şi organizare.




    România a
    înregistrat a treia cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în
    ultimul trimestru al anului trecut – arată datele publicate de Oficiul European
    pentru Statistică, Eurostat. Romănia se alătură astfel Suediei, Cehiei şi
    Slovaciei. Potrivit analiştilor, fenomenul a fost condiţionat de consum – şi el
    cu 15% mai mare în 2015, datorită majorărilor salariale şi scăderilor de taxe -
    în special de TVA. Plasarea României pe un loc fruntaş în raportarea amintită
    este considerată de specialişti drept justificată şi aşteptată, dar aceştia
    avertizează că o astfel de creştere economică nu este pe deplin sănătoasă.




    Indemnizaţia
    pentru creşterea copiilor ar putea fi acordată integral până la doi ani, iar
    plafonul maxim de 3400 de lei pe lună ar putea fi eliminat. Acestea sunt
    prevederile unui proiect de lege adoptat, marţi, de deputaţii din Comisia pentru
    muncă, în care se mai precizează şi că această indemnizaţie se va raporta la
    salariul minim brut pe ţară. Potrivit vicepreşedintei comisiei, Cristina
    Pocora, este nevoie de această lege pentru creşterea natalităţii, eliminarea
    plafonului fiind un stimul pentru mamele care au un nivel de salarizare mare.
    Ministrul muncii, Ana Costea, a precizat că guvernul va elabora normele de
    aplicare ale viitoarei legi, amintind că varianta încă în vigoare, care include
    anumite plafoane, a fost gândită din perspectiva evitării fraudelor şi a
    majorărilor de salarii care au existat.




    La
    Bucureşti a fost deschis primul centru american de inovare pentru clienţii din
    România. Acesta reprezintă şapte sectoare importante – energie şi
    telecomunicaţii, industrie auto, minerit, petrol şi gaze, industrie
    prelucrătoare, sănătate, siguranţă şi bunuri de consum. La festivitatea de
    deschidere, ambasadorul american la Bucureşti, Hans Klemm, a subliniat că
    Statele Unite încurajează antreprenoriatul şi inovarea în România. El a subliniat
    între priorităţi promovarea securităţii, a democraţiei şi a valorilor asociate
    democraţiei, respectiv promovarea prosperităţii între ţările şi economiile
    celor două ţări, îmbunătăţirea fluxului comercial de bunuri şi servicii între
    România şi Statele Unite, alături de îmbunătăţirea fluxului de investiţii.

  • Un proiect legislativ controversat

    Un proiect legislativ controversat

    Constituţia României post-comuniste stipulează că libertatea de exprimare e garantată, iar cenzura este interzisă. Ceea ce nu i-a împiedicat, însă, pe politicieni să încerce, în mod repetat, încă din anii 90, să limiteze dreptul presei de a investiga cazuri de corupţie, de a face dezvăluiri despre scheletele din dulapurile decidenţilor politici, de a acuza simbioza frecventă dintre administraţie şi mediile mafiote. Odată cu apariţia Internetului, a reţelelor de socializare şi blogurilor, clasa politică a devenit şi mai vulnerabilă.



    Acum, nu doar ziarele şi televiziunile, ci şi cetăţenii pot devoala abuzuri, pot iniţia campanii publice, pot solicita demisii. PSD, formaţiunea cea mai longevivă la guvernare după Revoluţie, cu cel mai numeros grup parlamentar în prezent şi cu cele mai multe scandaluri de corupţie la activ, e, în mod tradiţional, ţinta predilectă a mass-media şi Internetului. Comentatorii speculează că, de aceea, nu e întâmplător că tocmai liderul social-democrat, Liviu Dragnea, a iniţiat proiectul de lege numită a antidefăimării. Din capul locului, el afirmase că actul normativ promovează toleranţa, buna înţelegere şi armonia socială, nu introduce cenzura.



    Dreptul grupurilor minoritare şi vulnerabile la o imagine pozitivă ar fi, spunea Dragnea, miza principală a proiectului legislativ. Aceeaşi comentatori au ricanat că, în fond, şi politicienii corupţi sunt un grup minoritar, vulnerabilizat, în ultimii ani, de acţiunile procurorilor şi de sentinţele judecătorilor. O explozie de indignare a însoţit anunţul că proiectul de lege prevede că defăimarea în spaţiul public, inclusiv în presă şi pe reţelele de socializare, se sancţionează cu amenzi al căror echivalent oscilează între 200 şi peste 20 de mii de euro.



    Principalii rivali politici ai social-democraţilor, liberalii au avertizat imediat că, dacă proiectul, pe care l-au calificat drept o lege a cenzurii, va trece de Parlament, PNL îl va contesta la Curtea Constituţională. Co-preşedintele PNL, Alina Gurghiu, spunea că proiectul are multe defecte şi, de aceea, trebuie respins, iar discuţiile să pornească de la o altă iniţiativă legislativă pro-toleranţă.



    Însuşi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, s-a simţit dator să intervină. Protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi atunci când exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase — a amintit diplomatul american. Preşedintele PSD s-a declarat, în cele din urmă, de acord cu aceste obiecţii şi a anunţat că definiţia defăimării şi sancţiunile prevăzute pentru cei care ar fi încălcat legea vor fi eliminate din text. Propunerea legislativă poartă, deja, un alt nume – legea privind asigurarea toleranţei faţă de diferenţele de grup – şi sub acest titlu va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

  • Marea Neagră, fără Visa Waiver

    Marea Neagră, fără Visa Waiver

    Nu sunt condiţii favorabile ca România să devină, în 2016, parte a programului Visa Waiver. Vestea a venit, luni, din partea reprezentantului Washington-ului la Bucureşti, care confirmă, astfel, că deplasările românilor în Statele Unite fără viză rămân, încă, un obiectiv îndepărtat. Două sunt motivele pentru care, potrivit ambasadorului Hans Klemm, România nu ar avea prea multe şanse să fie acceptată în program.



    În primul rând, legea americană cere ca participanţii la Visa Waiver să aibă o rată de refuz sub 3%. Or, din ultimele statistici publicate acum mai bine de un an reiese că, în ciuda unei evoluţii în direcţia bună, această rată în România este considerabil mai mare – în jur de 10%. În al doilea rând, contextul politic american nu este favorabil modificării legii astfel încât procentul minim să fie crescut. Cum toţi ceilalţi paşi necesari pentru intrarea în programul Visa Waiver au fost făcuţi, rata de refuz reprezintă, în consecinţă, singurul impediment în calea liberei circulaţii a românilor în Statele Unite ale Americii.



    În consecinţă, soluţia ar fi – potrivit ambasadorului Hans Klemm – ca românii să se informeze corect asupra cerinţelor şi să ştie, înainte de a aplica pentru viză, dacă se califică sau nu pentru obţinerea ei. Este, totodată, nevoie de un efort comun al autorităţilor atât din România, cât şi din America să le explice oamenilor care sunt cerinţele pentru a fi eligibili. Efortul comun româno-american depăşeşte, însă, cu mult, chestiunea vizelor! Legate printr-un parteneriat strategic, Bucureştiul şi Washingtonul văd în ‘securitate’ conceptul-cheie al relaţiilor lor, concept care nu se limitează doar la cooperarea militară, ci include şi creştere economică sustenabilă şi stat de drept.



    În plan economic, atragerea de investiţii americane mai mari în România este grevată de lipsa unei infrastructuri moderne în transporturi şi în sectorul energetic. Or, în viziunea ambasadorului Hans Klemm, adâncirea integrării României în Uniunea Europeană şi folosirea mai bună a resurselor materiale comunitare puse la dispoziţie ar fi extrem de benefice pentru crearea unei infrastructuri profitabile investitorilor. Legat de consolidarea statului de drept, diplomatul american a salutat activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a amintit că, în clasamentul Transparency International privind percepţia asupra corupţiei, România a urcat 10 poziţii.



    Nu în ultimul rând, România şi Statele Unite, partenere în NATO, sunt interesate ca Marea Neagră să fie o zonă de liberă navigaţie şi un pol de stabilitate. Într-un context geopolitic complicat, SUA, alături de Aliaţii săi, acordă tot mai multă atenţie evoluţiilor din zonă şi dezvoltă potenţiale contramăsuri pentru a spori apărarea în această parte a lumii.

  • Jurnal românesc – 2.02.2016

    Jurnal românesc – 2.02.2016

    Călătoriile fără viză în SUA rămân un obiectiv îndepărtat pentru români. Ambasadorul SUA la Bucureşti nu crede că România are şanse să fie acceptată anul acesta în programul Visa Waiver. Hans Klemm a explicat că legea americană cere ca participanţii la programul Visa Waiver să aibă o rată de refuz nu mai mare de 3%. Deşi evoluţia este în direcţia bună, rata de refuz este încă în mod considerabil mai mare, iar contextul politic nu este favorabil modificării legii astfel încât procentul minim să fie crescut. Practic, singurul impediment este faptul că, în prezent, în România, 10% din solicitările de viză sunt respinse, pentru că toţi ceilalţi paşi din procedura de intrare în programul Visa Waiver au fost făcuţi, spune ambasadorul american. În opinia sa, soluţia ar fi ca românii să se informeze corect asupra cerinţelor şi să ştie înainte de a aplica pentru viză dacă se califică sau nu pentru obţinerea ei.




    Deputaţii şi senatorii români s-au întors, de luni, la lucru, în prima sesiune parlamentară pe 2016 şi penultima din mandat. Printre priorităţile parlamentarilor se numără modificările la Codul penal şi Codul de procedură penală, noua lege a salarizării publice, cea a adopţiei, a prevenţiei în sănătate, cea referitoare la conversia creditelor în valută sau privind creşterea transparenţei publice. Sesiunea are loc sub semnul alegerilor locale din iunie şi al parlamentarelor de la sfârşitul anului.




    Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care are în colecţiile sale aproximativ 750.000 de piese, reunind cele mai importante descoperiri arheologice şi documente istorice din ţară, a lansat, luni, un concurs internaţional pentru reabilitarea sediului său din Bucureşti. Începerea lucrărilor de consolidare a sediului MNIR se numără printre priorităţile strategice ale Ministerului Culturii în 2016, iar concursul de proiecte este organizat sub egida Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor. În toamnă va începe proiectarea, în 2017 va avea loc execuţia, iar recepţia finală ar urma să aibă loc în 2021. Conducerea spune că în paralel cu relocarea patrimoniului, a depozitelor şi a laboratoarelor de cercetare şi restaurare, se vor căuta soluţii pentru menţinerea expoziţiilor temporare din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Romaniei.




    În România, hipertensiunea arterială poate fi diagnosticată şi cu ajutorul telefonului mobil. Societatea Română de Cardiologie a lansat o aplicaţie gratuită care le permite celor care au un tensiometru electronic să afle dacă tensiunea lor se menţine în valori normale. Dacă valorile întregistrate nu sunt în parametri normali, utilizatorul este avertizat că trebuie să consulte un medic. Aplicaţia face parte din programul de autodiagnostic al hipertensiunii arteriale şi se adresează în special celor cu vârste între 16 şi 45 de ani, tot mai predispuşi la boli cardiovasculare. Potrivit statisticilor, peste 40% dintre români suferă de hipertensiune arterială, iar mai mult de 60% din decese sunt cauzate de această afecţiune.




    Tot mai mulţi români profită de ofertele early booking şi îşi caută sejururi exotice pentru concediile pe care şi le-au programat în prima jumătate a acestui an. Astfel, numărul acestor pachete vândute în luna ianuarie a crescut cu circa 40% faţă de aceeaşi lună din 2015, potrivit agenţiei online Paravion. Conform sursei citate, circa 60% din totalul vânzărilor de astfel de pachete au fost generate de destinaţiile exotice, restul rezervărilor fiind făcute pentru vacanţe clasice de vară. Destinaţii precum Maldive, Punta Cana, Tenerife sau Cancun, care costă cel puţin 2.000 de euro/pachet, sunt rezervate prin early booking, preţurile fiind cu până la 25% mai mici. În ceea ce priveşte metoda de plată, de regulă, clienţii optează pentru plata unui avans cuprins între 30% – 50%.

  • Jurnal românesc – 26.01.2016

    Jurnal românesc – 26.01.2016

    Luni, 25 ianuarie, Ambasadorul Hans Klemm şi reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti au vizitat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Preşedintele instituţiei, Dragoş Petrescu şi membrii Colegiului i-au prezentat ambasadorului activitatea Consiliului şi misiunea sa şi au făcut un tur al arhivelor. “CNSAS are un rol important de jucat în efortul României de a se împăca cu trecutul comunist. Vederea numărului mare de volume cu dosare şi explicaţiile date despre ele sunt esenţiale pentru a înţelege şi mai bine experienţele prin care a trecut România”, a spus ambasadorul, la încheierea vizitei. Ambasadorul Klemm şi reprezentanţi ai ambasadei au vizitat CNSAS pentru a afla, la faţa locului, modul în care Consiliul administrează, investighează şi oferă acces la dosarele pe care Securitatea le-a făcut multor români.



    Peste 300 de reprezentanţi ai românilor din Italia, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Franţa, Grecia, SUA, Canada, R. Moldova, Serbia, Ucraina şi Bulgaria, reuniţi la Parlamentul României în cadrul Conferinţei Românilor de Pretutindeni, au cerut autorităţilor române înfiinţarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni, adoptarea votului electronic, acordarea cetăţeniei române pentru toate comunităţile istorice din jurul frontierelor şi Balcani şi începerea imediată a negocierilor pentru reunirea R. Moldova cu România, transmite Romanian Global News. În cadrul dezbaterilor a fost criticat modul în care autorităţile române relaţionează cu comunităţile româneşti de pretutindeni, actuala lege a votului prin corespondenţă, modul cum se raportează unii funcţionari ai ambasadelor şi consulatelor României la românii de pretutindeni, taxele consulare prea mari, modul defectos în care se acordă cetăţenia română unor comunităţi româneşti din jurul frontierelor şi Balcani, lipsa de la conferinţă a reprezentanţilor Ministerului de Externe, Departamentului Politici pentru relaţiile cu Românii de Pretutindeni şi Administraţiei Prezidenţiale. Un cuvânt emoţionant a ţinut, la începutul Conferinţei, prezidând simbolic deschiderea ei, decanul de vârstă al Adunării, dl. Nicolae Popa, fost deţinut politic care a stat 14 ani în temniţele comuniste şi care, la 85 de ani, a venit de la Los Angeles pentru a participa la conferinţă. Nicolae Popa este preşedinte al Consiliului Romano-American din Los Angeles şi a susţinut financiar majoritatea costurilor prilejuite de organizarea conferinţei.



    Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a vizitat, duminică, 24 ianuarie, Paraclisul comunităţii româneşti din Geneva, transmite basilica.ro. Este o dinamică în toată diaspora română şi avem bucuria şi speranţa că Sfântul şi Marele Sinod Panortodox se va ţine în luna iunie, aproape de Sărbătoarea Rusaliilor. Putem spune că nu se va mai ţine la Constantinopol cum era prevăzut, ci în Creta. Noi am precizat că acest viitor sinod nu este ultimul, nu este un sinod eshatologic, care precede sfârşitul lumii, ci un început bun pentru alte sinoade o dată la 5, 7 sau 10 ani. Ştim că au apărut probleme noi ca de pildă problema familiei într-o vreme a secularizării, problema vieţii parohiilor, a mănăstirilor, problema imigraţiei masive din cauza conflictelor militare şi din cauza crizei economice şi, desigur, solidaritatea cu acei creştini care sunt persecutaţi la ora actuală în întreaga lume”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

  • 21.12.2015 (mise à jour)

    21.12.2015 (mise à jour)

    Révolution – Le Parlement de Bucarest s’est réuni lundi en séance solennelle, à loccasion des 26 ans écoulés depuis la révolution anticommuniste de 1989. Comme chaque année, les sénateurs et les députés roumains ont rendu hommage aux victimes – morts et blessés – de ces événements ayant changé le cours de lhistoire récente du pays. Déclenchée par la colère des habitants de Timişoara contre une mesure abusive des autorités locales, la Révolution s’est rapidement propagée dans toute la Roumanie, pour culminer le 22 décembre par la fuite du dictateur Nicolae Ceausescu. Un millier de personnes ont été tuées et 3400 blessées entre les 16 et 25 décembre 1989. La Roumanie a été l’unique pays d’Europe de l’Est où le changement de pouvoir s’est opéré par la violence et où le principal leader communiste a été exécuté.



    Diplomatie – Le président roumain, Klaus Iohannis, a reçu lundi le ministre polonais des Affaires étrangères, Witold Waszczykowski. Les deux hommes ont mis en exergue leur volonté d’approfondir les relations bilatérales, qui ont connu, ces dernières années, un essor remarquable, fondé sur les mêmes aspirations sur les plans régional, européen et euro-atlantique.


    Toujours lundi, le chef de la diplomatie roumaine, Lazăr Comănescu, et son homologue polonais, Witold Waszczykowski, ont signé le Plan daction du Partenariat stratégique bilatéral pour la période 2016-2020. A l’agenda des discussions ont notamment figuré le stade des relations bilatérales, la sécurité régionale, avec un accent particulier sur la situation en Ukraine et en République de Moldova, les risques sécuritaires pour le flanc oriental de l’OTAN et de l’UE, ainsi que des sujets relatifs à la problématique interne de l’Union.



    Coopération – Le premier – ministre roumain, Dacian Cioloş, a reçu lundi lambassadeur des Etats-Unis à Bucarest, Hans Klemm, pour discuter du Partenariat stratégique bilatéral. Washington reste non seulement un allié puissant, mais aussi un partenaire et un ami de la Roumanie, avait récemment affirmé le diplomate américain. Hans Klemm a été nommé ambassadeur à Bucarest en mars 2015. Avant son arrivée, la mission diplomatique américaine avait été dirigée, deux ans durant, par des chargés daffaires.



    Handball – Cristina Neagu, médaillée de bronze avec la Roumanie, dimanche soir, a été désignée meilleure joueuse du Mondial dames de handball accueilli par le Danemark, informe AFP. Larrière gauche, meilleure buteuse de la compétition (63 buts en neuf matches), Cristina Neagu figure dans léquipe-type aux côtés notamment de trois championnes du monde – Nora Mork, Stine Oftedal et Heidi Loke – et de sa compatriote Valentina Ardean Elisei. Le Championnat du monde a été remporté par la Norvège, grâce à sa victoire devant les Pays-Bas (31-23).



    Météo — Dans les prochaines 24 heures, il continuera de faire beaucoup plus chaud que la normale de saison, surtout dans le sud et l’est du territoire, ainsi que dans les régions collinaires et montagneuses. Dans le nord-ouest et le centre, le ciel sera plutôt nuageux et le brouillard fera son apparition dans la matinée. Des pluies éparses seront signalées dans le nord du pays, tandis que des précipitations mixtes tomberont sur le nord-est. Dans le reste du territoire, le ciel sera variable, temporairement couvert dans l’ouest. Les températures maximales iront de 3 à 16 degrés.



  • Susţinere americană pentru România

    Susţinere americană pentru România

    Washingtonul va rămâne un puternic aliat, partener şi prieten al României. Declaraţia aparţine ambasadorului american la Bucureşti, Hans Klemm, şi a fost făcută în primul interviu pentru un post de televiziune român de când a venit la Bucureşti.



    Ambasadorul a mai spus că intenţionează să îi susţină în totalitate pe preşedintele Klaus Iohannis, pe prim-ministrul Dacian Cioloş şi guvernul său. SUA. Referindu-se la revoluţia din decembrie 1989, Klemm a reamintit că România şi curajul său de a pune capăt regimului comunist au fost susţinute de comunitatea internaţională.



    El a apreciat că evoluţiile petrecute în România după evenimentele din decembrie 1989 sunt extrem de pozitive: ţara este acum membru NATO, are un parteneriat strategic foarte puternic cu SUA, parteneriat pe care oficialul se angajează să-l consolideze şi să-l extindă, şi este membră a UE, fiind totodată deplin integrată în comunitatea internaţională. Dar există, potrivit lui Klemm, şi obstacole pe care trebuie să le depăşească pentru a-şi consolida şi mai mult rolul pe scena internaţională, inclusiv aici, în Europa.



    Bucureştiul trebuie, în primul rând, să găsească o modalitate de a-şi asigura o creştere economică sustenabilă, iar în aceste eforturi, corupţia este un obstacol. Potrivit ambasadorului american, SUA a susţinut foarte puternic lupta României împotriva corupţiei. El a amintit că s-au făcut eforturi semnificative în această direcţie în ultimii ani, prin acordarea de resurse procurorilor şi măsuri de asigurare a unui sistem judiciar independent şi o respectare deplină a statului de drept. Klemm consideră că alte obstacole includ infrastructura şi este nevoie de multe eforturi pentru a lega infrastructura rutieră, feroviară şi energetică a României cu cea a restului Europei.



    Potrivit lui Klemm, folosirea eficientă a resurselor disponibile României prin fonduri europene este vitală. Referindu-se la oamenii de afaceri români sau străini, un alt domeniu care merită atenţie este cel al administraţiei publice – asigurarea eficienţei, receptivităţii, transparenţei acesteia şi a utilizării resurselor disponibile provenite atât de la contribuabilii români, cât şi de la Uniunea Europeană, în cel mai eficient mod cu putinţă. (Daniela Budu)

  • US-Botschafter sichert rumänischer Regierung seine Unterstützung zu

    US-Botschafter sichert rumänischer Regierung seine Unterstützung zu

    Die USA bleiben ein starker Verbündeter, Partner und Freund Rumäniens, sagte der US-Botschafter in Bukarest, Hans Klemm. Klemm sicherte dem rumänischen Präsidenten Klaus Iohannis, dem Premierminister Dacian Cioloş und seinem Technokraten-Kabinett seine volle Unterstützung zu. In Bezug auf den antikommunistischen Aufstand von 1989, erinnerte Klemm daran, dass Rumänien in seiner mutigen Tat, das kommunistische Regime zu stürzen, von der Weltgemeinschaft unterstützt wurde. Den Werdegang des Landes nach der Wende bezeichnete Hans Klemm als positiv: Rumänien ist jetzt NATO-Land, baut eine sehr starke Partnerschaft mit den USA auf, ist Mitglied der Europäischen Union und fühlt sich völlig integriert in der Weltgemeinschaft. Der US-Botschafter in Bukarest werde sich, laut eigener Aussage, für die weitere Verstärkung der Partnerschaft seines Landes mit Rumänien engagieren.



    Rumänien müsse jedoch Hindernisse überwinden, um seine Rolle in Europa und der ganzen Welt zu stärken, fügte Hans Klemm hinzu. Bukarest muss zuallererst den Weg zum dauernden Wirtschaftswachstum finden und die Korruption sei das größte Hindernis für die nachhaltige Entwicklung des Landes. Washington habe Bukarest in seinem konsequenten und verstärkten Kampf gegen die verbreitete Korruption ermutigt und unterstützt, sagte Hans Klemm. In den letzten Jahren habe Bukarest wesentliche Fortschritte im Kampf gegen Korruption verzeichnet, Staatsanwälte verfügen jetzt über die notwendigen Ressourcen, die Regeln des Rechtsstaates werden völlig eingehalten, wichtige Maßnahmen zu einem funktionierenden und unabhängigen Justizsystem getroffen.



    Die Infrastruktur bleibe hingegen eine Schwachstelle Rumäniens und das Land müsse große Antrengungen unternehmen, um die Straßen,-Eisenbahn-und Energieinfrastruktur mit dem Rest Europas zu verbinden. Ausschlaggebend sei zudem, dass Bukarest EU-Finanzmittel abschöpft. In Bezug auf das rumänischen Geschäftsumfeld sagte der US-Botschafter, die Bukarester Behörden müssten der öffentlichen Verwaltung mehr Aufmerksamkeit schenken. Diese soll eine wirksame, transparente Struktur werden, die alle verfügbaren Ressourcen maximal nutzt, die sowohl von rumänischen Steuerzahlern als auch von der Europäischen Union stammen.


  • US Support for Romania

    US Support for Romania

    Washington will remain a strong ally, partner and friend to Romania, said the US Ambassador to Bucharest, Hans Klemm, during the first interview he gave to a Romanian TV station since his arrival in Bucharest. He also stressed the United States’ intention to fully support president Klaus Iohannis and Prime Minister Dacian Ciolos and his government.



    Talking about the 1989 Revolution, Klemm said that Romania and its courage to put an end to the Communist regime were supported by the international community. He also said that the developments that have occurred in Romania after December 1989 are very positive. “Romania is now a member of NATO, enjoys a very strong strategic partnership with the US, a partnership that I’m committed to further, consolidate and expand”, Klemm also said. However, according to the US Ambassador, Romania still has obstacles it needs to overcome in order to further strengthen its role in the international affairs. The first goal is that Romania needs to find a way to sustainable growth of its economy, and the obstacle here is corruption. The US has very strongly supported Romania’s fight against corruption, and significant work in that direction has been accomplished in the past year, said Klemm, as prosecutors have benefited from the necessary resources and measures have been taken to ensure an independent judiciary and full observance of the rule of law.



    Another obstacle to sustainable growth, the US Ambassador said, is infrastructure, and there is much work to be done in order to fully connect Romania’s road, rail and energy infrastructure with the rest of Europe. According to Klemm, the efficient use of the resources made available in Romania through the European Union funds is critical.



    Talking about Romanian and foreign business people, Ambassador Klemm stressed that another field that deserves attention is the public administration, to ensure that Romanian public service is efficient, responsive and transparent in the use of the resources made available from the Romanian tax payers as well as from the EU in the most effective way possible.


    (Translated by Mihaela Ignatescu; Edited by Diana Vijeu)

  • 21.12.2015

    21.12.2015

    Coopération – Le premier ministre roumain, Dacian Cioloş, reçoit aujourd’hui l’ambassadeur des Etats-Unis à Bucarest, Hans Klemm, pour discuter du Partenariat stratégique bilatéral. Washington reste non seulement un allié puissant, mais aussi un partenaire et un ami de la Roumanie, avait récemment affirmé le diplomate américain. Hans Klemm a été nommé ambassadeur à Bucarest en mars 2015, après que ce poste fut resté vacant pendant deux ans, la mission diplomatique américaine étant dirigée par des chargés d’affaires.

    Diplomatie – Le chef de la diplomatie roumaine, Lazăr Comănescu, rencontre lundi à Bucarest son homologue polonais, Witold Waszczykowsky, pour dresser un état des lieux des relations entre les deux pays. Les deux hommes doivent signer, à cette occasion, le nouveau Plan d’action roumano-polonais pour la période 2016-2020, tel que stipulé par le Partenariat stratégique bilatéral, lit-on dans un communiqué du ministère roumain des Affaires étrangères.

    Révolution – Le Parlement de Bucarest se réunit ce lundi pour une séance solennelle à l’occasion des 26 ans écoulés depuis la révolution anticommuniste de 1989. Comme chaque année, les sénateurs et les députés roumains rendront hommage aux victimes – morts et blessés – de ces événements ayant changé le cours de l’histoire récente du pays. Déclenchée par la colère des habitants de Timişoara contre une mesure abusive des autorités locales, la Révolution s’est rapidement propagée dans toute la Roumanie, pour culminer le 22 décembre par la fuite du dictateur Nicolae Ceausescu. Un millier de personnes ont été tuées et 3400 blessées entre les 16 et 25 décembre 1989. La Roumanie a été l’unique pays de l’Europe de l’Est où le changement du pouvoir s’est opéré par la violence et où le principal leader communiste a été exécuté.

    Gouvernement – En République de Moldova voisine, le président Nicolae Timofti doit désigner aujourd’hui un candidat aux fonctions de premier ministre. Le chef de l’Etat moldave s’est à nouveau entretenu, à ce sujet, vendredi avec les représentants des formations politiques pro-européennes, mais aucun consensus n’a été trouvé. Les partis Libéral-démocrate et Libéral exigent, chacun, de nommer le premier ministre. Ces pourparlers étaient censés mettre un terme à la crise gouvernementale intervenue après la destitution, fin octobre, du Cabinet dirigé par Valeriu Streleţ, suite à une motion de censure initiée par les socialistes et les communistes de l’opposition. Le document avait pourtant été appuyé aussi par les élus du parti Démocrate, composante de la coalition gouvernementale. Aux termes de la Constitution moldave, le Parlement doit investir un nouveau gouvernement jusqu’à la fin janvier 2016. Le cas échéant, le législatif est dissous et des élections anticipées doivent être convoquées.

    Handball – Cristina Neagu, médaillée de bronze avec la Roumanie, dimanche soir, a été désignée meilleure joueuse du Mondial dames de handball accueilli par le Danemark, informe AFP. L’arrière gauche, meilleure buteuse de la compétition (63 buts en neuf matches), Cristina Neagu figure dans l’équipe-type aux côtés notamment de trois championnes du monde – Nora Mork, Stine Oftedal et Heidi Loke – et de sa compatriote Valentina Ardean Elisei. Le Championnat du monde a été remporté par la Norvège, grâce à sa victoire devant les Pays-Bas (31-23).

    Météo – Les températures, en Roumanie, sont largement au-dessus de la normale saisonnière, frôlant les 16 degrés par endroits. Le ciel est plutôt dégagé mais le vent souffle sur les montagnes. A Bucarest, nous avons 9 degrés et un soleil brillant.

  • Apoyo estadounidense a Rumanía

    Apoyo estadounidense a Rumanía


    “Washington seguirá siendo un fuerte aliado, socio y amigo de Rumanía.” Esta declaración pertenece al embajador estadounidense en Bucarest, Hans Klemm, y fue presentada en su primera entrevista para una cadena de televisión desde que llegó a Bucarest. El embajador también ha dicho que quiere apoyar plenamente al presidente Klaus Iohannis, al primer ministro Dacian Cioloş y al Gobierno. Al hablar sobre la Revolución de diciembre de 1989, Klemm ha recordado que Rumanía y su valor de poner fin al régimen comunista contaron con el apoyo de la comunidad internacional. También ha declarado que el progreso registrado por Rumanía después de los acontecimientos de diciembre de 1989 es muy positivo: el país es miembro de la OTAN, cuenta con una alianza estratégica con EE.UU., una cooperación que los EE.UU. prometen ampliar y consolidar, y además es miembro de la UE, plenamente integrado en la comunidad internacional.



    Según ha destacado Klemm, también hay algunos problemas que deberíamos superar para una mayor consolidación en el ámbito internacional, incluso en Europa. En primer lugar, Bucarest deberá encontrar una modalidad de aportar un crecimiento económico sostenible, y aquí la corrupción sigue manifestándose como un problema. En opinión del embajador de EE.UU., su país siempre ha apoyado la lucha contra la corrupción en Rumanía. También ha recordado los esfuerzos significativos que se han hecho en los últimos años, para garantizar los recursos necesarios a los fiscales y la independencia del sistema judicial, así como para el funcionamiento del Estado de derecho.



    Klemm considera que otros problemas se refieren a la infraestructura y que debemos emprender más esfuerzos para interconectar la infraestructura vial, ferroviaria y energética de Rumanía con la de Europa. Según ha dicho Klemm, el uso eficiente de los recursos de Rumanía a través de la absorción de fondos europeos, es un elemento clave. Respecto al entorno empresarial, rumano y extranjero, otro sector considerado importante es el de la administración pública, que requiere eficiencia, receptividad y transparencia y donde debemos aumentar el uso eficiente de los recursos procedentes tanto de los contribuyentes rumanos, como de la Unión Europea, de la mejor manera posible. .



    (traducido por simona sarbescu)


  • December 21, 2015

    December 21, 2015

    The Romanian Parliament is today holding a solemn meeting to mark 26 years since the anti-communist Revolution of 1989. This meeting is held every year in the month of December to honour the memory of the Revolution’s heroes. Over 1,000 people were killed and almost 3,400 were injured between December 16 and 25, 1989. Romania was the only country of the Eastern Bloc where the change of regime was made in a violent manner.




    The Romanian Foreign Minister Lazar Comanescu is today meeting in Bucharest with his Polish counterpart, Witold Waszczykowski. The two officials will tackle the stage of the Romanian-Polish relations and their perspective, as well as topical issues on the European and international agenda. Comanescu and Waszczykowski will sign a new Romanian-Polish action plan for the period 2016-2020 included in the Bilateral Strategic Partnership.




    Spain’s outgoing Prime Minister, Mariano Rajoy, has the difficult task of forming a new government following the general election held on Sunday, France Press reports. Despite garnering most of the votes, the People’s Party (PP) lost the majority in Parliament and must now try to form a coalition. Official results showed the PP obtained 123 seats in Parliament (with almost 29% of the votes), the Socialist Party got 90 seats (22% of the votes), the anti-austerity Podemos got 69 seats (20.6% of the votes) and the centrist Ciudadanos (Citizens) won 40 seats (14% of the votes). The Spanish general election takes place after four years of conservative governing which took the country out of the crisis at the cost of painful austerity measures. The result of the election will also affect the 700 thousand Romanians living in Spain, the largest foreign community in this country.




    The Romanian Prime Minister Dacian Ciolos is today meeting in Bucharest with the US Ambassador to Romania, Hans Klemm. The latter has recently stated that his country will continue to be a staunch ally, partner and friend of Romania. Hans Klemm was appointed US Ambassador to Romania in March 2015.




    In the Republic of Moldova, a former Soviet republic with a majority Romanian-speaking population, President Nicolae Timofti is today nominating a candidate for the position of prime minister. On Friday, President Timofti had a meeting with representatives of the pro-European parliamentary parties but they could not reach an agreement on this matter, given that both the Liberal Democratic Party and the Democratic Party want a prime minister from their own party. The former cabinet, headed by Valeriu Strelet, was dismissed at the end of October following a no-confidence motion tabled by the Socialists and Comunists from the pro-Russian opposition, suported by the Democrats who, at the time, were part of the government coalition. According to the Moldovan Constitution, Parliament must endorse the new Cabinet by end-January 2016, or call early elections.



    On Sunday, Slovenia rejected with over 60% of the votes a law that would give same-sex couples the right to marry. Slovenia is the first country of the former communist bloc that passed a law, in March 2015, giving same-sex couples the right to marry and adopt children. However, these measures have not been enforced because a civil society group called For Children appealed to the top Court, calling for a referendum. A few days before the referendum, Pope Francis urged Slovenians “to support the family, a structural reference point for the life of society,” and asked them to say NO to gay marriage.



    (Translated by Elena Enache)

  • December 18, 2015

    December 18, 2015

    The anti-missile shield in Deveselu is a confirmation of the extraordinary relationship that the US and Romania share, the US ambassador to Bucharest, Hans Klemm, said on Friday, when the elements of the American missile defence system installed at the military base in Deveselu, in southern Romania, became operational. The facility in Deveselu, which includes a sophisticated radar system, ballistic missile interceptors and state-of-the-art communication equipment, will be a major module of a larger NATO security project. To mark the occasion, the Romanian Foreign Ministry held a special ceremony. Hans Klemm underlined the defensive character of the project and the fact that it was exclusively directed against threats coming from outside Europe. In his turn, Romanian Defense Minister Mihnea Motoc said this is the most important Romanian-American project.



    In Timisoara the events marking 26 years since the first anti-communist protests that started in this western Romanian city continue. Wreaths will be laid the Metropolitan Cathedral in the city, on whose steps tens of protesters were shot dead on December 18, 1989. Triggered by the opposition of the Timisoara locals to the authorities abuse, the Revolution soon extended to other Romanian cities. Over 1 thousand people died and around 3,400 were injured between December 16 and 25. Romania was the only communist country where the dictatorial regime was overthrown in a violent manner and its leader executed.



    Representatives of the big powers gathered in New York on Friday to seek backing from the United Nations for a plan to bring about a negotiated end to Syria’s brutal civil war. US Secretary of State John Kerry has recently got Moscows support for this plan. Nevertheless, the US and Russia continue to have divergent opinions as regards the fate of the Syrian President Bashar al-Assad. While Washington believes the Syrian leader must step down, President Vladimir Putin says he will never agree to the head of a country to be imposed from the outside. American leaders have already voiced concern at the Russian bombings against moderate rebels and not against Islamic State militants.



    The European leaders, who got together in Brussels, are today discussing anti- terrorism measures and also economic, monetary and energy union. On Thursday, the first day of the meeting, EU leaders decided to tighten security at Schengen borders and address deficiencies in managing the wave of migrants. The proposal supported by Germany and France for creating an EU border and coast guard empowered to overrule national governments when the EUs external frontiers are deemed to be inadequately secured has been postponed by 6 months, as in many parts of the EU is viewed as an assault on the sovereignty of nation states. No conclusion was reached on Britains proposal to renegotiate its EU membership status either, and further talks will be held at the summit in February. PM Dacian Ciolos represents Romania at the summit in Brussels. He will today meet with Frans Timmermans, the European Commissions First Vice President.



    The Romanian national womens handball team will today be playing against Norway in the semi-finals of the World Championship in Denmark. In the quarterfinals the Romanians beat the host country after having previously won against Brazil. In the other semi-final the Netherlands will be up against Poland. Romania is the only team that has participated in all World Championship editions as of 1957 and has won 1 gold medal in 1962 and 2 silver in 1973 and 2005 respectively. Russia, Germany and Norway are the teams with most gold medals in world championships so far.


    (Translated by Elena Enache)

  • Tragedia din clubul „Colectiv”

    Tragedia din clubul „Colectiv”

    Incendiul din clubul ‘Colectiv’ din Bucureşti a avut loc în noaptea
    de vineri, 30 octombrie 2015, în timpul unui concert gratuit al trupei rock
    Goodbye to Gravity. Conform datelor preliminare existente, focul a fost
    provocat de artificiile folosite în timpul concertului şi a dus la moartea a 60
    de oameni şi la rănirea altor 186.

    În ţară, datorită gravităţii evenimentului,
    au fost ţinute trei zile de doliu naţional iar, în urma protestelor populare
    masive, premierul Victor Ponta a demisionat, pe 4 noiembrie, împreună cu
    guvenul dominat de social-democraţi.

    În acest moment, criminaliştii continuă
    cercetările pentru a stabili în ce circumstanţe s-a produs cel mai grav accident din România de după
    anul 1989, precum şi care sunt
    responsabilii pentru această tragedie. Mai mulţi factori responsabili au fost
    reţinuţi de poliţie iar conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
    Bucureşti a fost demisă, după ce presa a dezvăluit că instituţia a ascuns
    adevărul privind responsabilităţile ce-I reveneau în prevenirea incendiului de
    la Clubul Colectiv.

    În spitalele din
    Bucureşti mai sunt, acum, internate 37
    de victime ale incendiului, dintre care şase sunt în stare critică. 39 de pacienţi
    care au suferit arsuri sunt trataţi în Austria, Belgia, Olanda, Franţa,
    Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel. Guvernul va deconta, integral,
    tratamentul medical acordat acestora în spitalele din străinătate. Potrivit
    unei ordonanţe de urgenţă, s-a stabilit un cost lunar pentru un pacient de 90.000
    – 100.000 de euro, sumă care poate fi suplimentată, în caz de nevoie. Zeci de
    mii de români şi-au unit eforturile şi şi-au folosit energia, talentul şi
    timpul liber pentru a-şi ajuta semenii, după tragedia din clubul Colectiv,
    demonstrand solidaritate şi spirit
    civic.

    Potrivit ambasadorului SUA în
    România, Hans Klemm acţiunile lor I-au
    inspirat şi pe numeroşi membri ai comunităţii internaţionale.

    Miercuri, la
    Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar-Arseni’ din Bucureşti, a sosit un
    transport de materiale medicale, valoarea totală a acestui ajutor umanitar
    oferit de Guvernul Federal din Germania
    ridicându-se la 100.000 de euro. Memoria victimelor incendiului din 30
    octombrie este păstrată, inclusiv prin gesturi simple dar semnificative.

    Regia
    Autonoma de Transport Bucureşti a decis, miercuri, să denumească două staţii de
    tramvai şi troleibuz ‘Colectiv’ , în
    semn de omagiu adus tinerilor nevinovaţi care şi-au pierdut viaţa în tragedia
    de la clubul din Capitală.