Tag: incendiu

  • 10000 de persoane la un marș dedicat victimelor din clubul Colectiv

    10000 de persoane la un marș dedicat victimelor din clubul Colectiv

    Aproximativ zece mii de persoane au participat, duminică, la Bucureşti, la un marș dedicat victimelor din clubul Colectiv. Participanții au fost în mare parte tineri, purtând haine negre. Mulți aveau flori sau candele, pe care le-au depus ulterior în fața Clubului.



    Numărul deceselor în urma incendiului de la clubul Colectiv va crește semnificativ în următoarea perioadă, existând posibilitatea ca acesta să se dubleze – aceasta este concluzia grupului de lucru convocat de premierul Victor Ponta duminică. Din grup fac parte premierul Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, Ministrul Apărării, Mircea Dușa, comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniță Radu, prof. dr. Ioan Lascăr, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Acestei comisii i se vor alătura doi medici francezi, considerați a fi cei mai buni specialiști în arsuri.



    Guvernul a anunţat că va decide până la finalul anului înființarea sau funcționarea unui program special destinat recuperării de care au nevoie persoanele rănite. În ceea ce privește cetățenii străini răniți în incendiu, autoritățile și-au exprimat disponibilitatea de a le pune la dispoziție celor care doresc să fie tratați în afara țării toate mijloacele necesare pentru a se deplasa, dar numai după acordul medicilor români care îi tratează.



    În urma tragicului eveniment, și-au pierdut viața 29 de persoane, iar un număr de 140 de răniți sunt internați în spitalele din București, din care 80-90 în stare gravă și critică, potrivit ultimelor informații.



    Societatea Română de Radiodifuziune îşi exprimă sentimentele de compasiune şi solidaritate faţă de familiile şi prietenii victimelor incendiului din Clubul Colectiv din Bucureşti. Suntem profund îndureraţi şi permanent aproape de toţi cei care au avut de suferit în urma tragicului accident, se spune într-un comunicat al instituţiei.

  • 29 de persoane au murit în incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală

    29 de persoane au murit în incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală

    29 de persoane au murit, a anunţat doctorul Raed Arafat. Doi răniţi au decedat în această dimineaţă. Este vorba despre două femei, care erau în stare critică. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat duminică la Spitalul de Urgenţă Floreasca că 80-90 dintre răniţi în urma incendiului izbucnit vineri seară la Clubul Colectiv sunt în stare gravă şi critică.



    Un copil de 15 ani se află în stare critică şi alţi doi în stare gravă la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, a declarat, tot duminică, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Raluca Alexandru. Şapte pacienţi internaţi la Spitalul Elias sunt în stare severă fiind intubaţi şi ventilaţi mecanic, a declarat duminică managerul instituţiei medicale, Doina Dimulescu. Cinci pacienți internați la Spitalul Universitar de Urgență Militar Dr Carol Davila sunt în stare critică și unul este intubat, a declarat comandantul unității medicale, Florentina Ioniță Radu. Pe de altă parte, Institutul de Naţional de Medicină Legală a identificat şi ultimele trei victime decedate în incendiul de la Club Colectiv.



    Peste o mie de persoane au donat sânge pentru victimele incendiului.



    Societatea Română de Radiodifuziune îşi exprimă sentimentele de compasiune şi solidaritate faţă de familiile şi prietenii victimelor incendiului din Clubul Colectiv din Bucureşti. Suntem profund îndureraţi şi permanent aproape de toţi cei care au avut de suferit în urma tragicului accident, se spune într-un comunicat al instituţiei.



  • Comunicat Radio România în cazul tragediei din Clubul Colectiv

    Comunicat Radio România în cazul tragediei din Clubul Colectiv

    Societatea Română de Radiodifuziune îşi exprimă sentimentele de compasiune şi solidaritate faţă de familiile şi prietenii victimelor incendiului din Clubul Colectiv din Bucureşti.



    Suntem profund îndureraţi şi permanent aproape de toţi cei care au avut de suferit în urma tragicului accident.

  • 27 de persoane au murit după incendiul devastator la un club bucureştean (UPDATE)

    27 de persoane au murit după incendiul devastator la un club bucureştean (UPDATE)


    Guvernul a decretat, sâmbătă, trei zile de doliu național, în cadrul unei ședințe extraordinare convocată de premierul Victor Ponta în urma tragediei petrecute vineri seară în Capitală, când 27 de persoane au decedat după un incendiu izbucnit în clubul Colectiv.



    Președintele Klaus Iohannis a depus sâmbătă flori și a aprins o candelă la locul în care a avut loc incendiul în urma căruia și-au pierdut viața mai multe persoane. “Este incredibil, un spațiu total impropriu. Este de neimaginat că în acel spațiu au putut să fie atâția oameni la un concert și să se întâmple într-un timp atât de scurt o tragedie datorită, în esență, faptului că au fost ignorate norme simple”, a afirmat Iohannis.



    Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de MAI: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.



    Preşedintele Jean-Claude Juncker a transmis un mesaj de condoleanţe: Din partea Comisiei Europene doresc să exprim condoleanțele mele familiilor și prietenilor victimelor accidentului tragic de aseară dintr-un club din Bucureşti. Sunt foarte întristat să văd atâtea vieţi tinere găsindu-şi sfârşitul într-un mod atât de tragic.Gândurile mele sunt alături de familiile și prietenii îndurerați, precum şi alături de cei care depun toate eforturile pentru salvarea şi ajutorarea victimelor”.



    La rândul său, comisarul european Corina Creţu a transmis un mesaj de condoleanţe: “Sunt profund îndurerată şi şocată de tragedia din Capitală. Este un moment foarte greu pentru ţara noastră şi trebuie să rămânem uniţi. Toate gândurile mele bune merg către familiile victimelor şi către cei care se luptă pentru viaţa lor în spitalele din Bucureşti. Dumnezeu să-i ocrotească.”



    Peste 180 de persoane au fost spitalizate după incendiu, unele în stare extrem de gravă.

  • Jurnal românesc – 9.03.2015

    Jurnal românesc – 9.03.2015

    Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, se află de astăzi până pe 13 martie într-o vizită de lucru la Ottawa şi Toronto, în Canada, în cadrul unei delegaţii parlamentare. Potrivit MAE, ministrul delegat va avea întrevederi cu oficiali canadieni şi întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului asociativ din această ţară. Oficialul român face parte dintr-o delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.



    Ministerul de Externe de la Bucureşti cere autorităţilor italiene investigarea unui posibil nou caz de incendiere a unui automobil aparţinând unui cetăţean român la Roma. Incidentul a avut loc duminică, la o săptămână după ce 5 maşini ale unor români au fost incendiate în capitala Italiei, poliţia demarând o anchetă. Până în prezent nu există informaţii oficiale privind autorii infracţiunii. Ambasada României la Roma menţine în permanenţă legătura cu autorităţile locale competente pentru investigarea acestor cazuri. MAE îşi exprimă speranţa că aceste investigaţii vor fi finalizate în cel mai scurt timp, iar autorii vor suferi neîntârziat rigorile legii, mai ales având în vedere suspiciunile de xenofobie în săvârşirea acestor fapte, ceea ce este complet inacceptabil, precum şi caracterul lor recurent.



    Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din Romania a confiscat anul trecut droguri în valoare de 16 milioane de euro, a depistat cinci laboratoare clandestine şi a identificat 37 de substanţe psihoactive noi. La prezentarea raportului de activitate a instituţiei pe 2014, procurorul şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a spus că această instituţie s-a confruntat cu o intensificare a traficului de persoane, minorii reprezentând o treime din numărul persoanelor traficate. O altă problemă semnalată a fost cea legată de creşterea numărului de atacuri cibernetice complexe asupra unor instituţii ale statului român. Giorgiana Hossu a vorbit şi despre confiscarea pentru prima dată pe teritoriul României a 12 milioane de euro falşi, în urma unei colaborări cu autorităţile din Italia.



    Economia românească ar putea creşte cu 3 procente dacă Codul Fiscal şi cel de Procedură Fiscală ar fi modificate, a declarat ministrul de finanţe, Darius Vâlcov. El a mai spus că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ar trebui să ia măsuri suplimentare pentru combaterea evaziunii fiscale, iar dacă noile coduri, care sunt în prezent în debatere publică, ar fi aplicate, ar creşte şi puterea de cumpărare a populaţiei, odată cu reducerea fiscalităţii, a mai spus Vâlcov.



    Cunoscutul compozitor Marcel Dragomir a încetat din viaţă noaptea trecută, la 70 de ani. A deputat la Radio în anul 1972 cu melodia “N-aştepta”, interpretată de Aurelian Andreescu, a compus cu mare succes pentru Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Mihaela Runceanu sau Aura Urziceanu. Marcel Dragomir a câştigat numeroase premii în concursuri naţionale şi internaţionale, iar între anii 1984 – 1994 a lucrat ca redactor muzical la secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române.