Teheranul a
recunoscut abia după trei zile că a doborât din greşeală avionul de linie
ucrainean cu 176 de pasageri la bord, între care şi câteva zeci de iranieni,
iar tergiversarea recunoaşterii adevărului a provocat furia populaţiei. Oamenii
au ieşit pe străzile Teheranului şi în alte oraşe, au strigat sloganuri
împotriva autorităţilor şi au cerut demisia dictatorului – o aluzie la liderul
suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.
Nu s-a încercat ascunderea
adevărului, susţine purtătorul de cuvânt al executivului iranian, Ali Rabii,
potrivit căruia declaraţiile iniţiale s-au bazat pe primele informaţii, ce nu
arătau nicio legătură între accidentul de avion şi un tir de rachete, aşa cum s-a
dovedit mai târziu. Totul ar fi fost o eroare intervenită din cauza tensiunilor cu
Statele Unite, de la care erau
aşteptate posibile represalii. Tensiunile au escaladat după uciderea, pe 3
ianuarie, de către SUA, a generalului iranian Qasem Soleimani – şef al Forţei Qods, însărcinată cu
operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, artizanul strategiei militare
a Iranului în zona geografică apropiată. Teheranul a
promis să răzbune moartea generalului său, iar la scurt timp, mai multe rachete au fost trase la Bagdad,
unele în Zona Verde, unde se află şi sediul ambasadei americane.
Uciderea lui Soleimani,
considerat al doilea om ca influenţă la Teheran după liderul spiritual Ali
Khamenei, a fost o acţiune menită să pună căpăt unui război şi nu pentru a începe
altul, a explicat liderul de la Casa Albă, precizând că acesta pregătea atacuri
asupra unor ambasade americane. Invitat la Radio România, Ovidiu Raeţchi,
specializat pe problemele Orientului Mijlociu, face o analiză a situaţiei, a
poziţiei Teheranului:
Dovezile masive privind dărâmarea avionului
au obligat regimul să-şi asume vina. Or, el are acum de gestionat, în primul rând, o criză internă.
Iranienii sunt oameni foarte sensibili la suferinţă, aşa sunt şiiţii, religia
lor se defineşte prin sensibilitate la suferinţă, în faţa morţii nedrepte. Şi
atunci vom avea revolte sincere, dincolo de revoltele pe care toţi adversarii
Iranului au interesul să le încurajeze. Cred că vom avea un an de revolte în
Iran, în primul rând pentru că populaţia reacţionează la ceea ce a făcut
regimul.
Poporul iranian e un popor educat, sensibil, un popor care are undeva
în sânge simţul dreptăţii. Şi ayatollahii trebuie să fie foarte atenţi, pentru
că ei au venit la putere în 1979 tocmai făcând apel la acest simţ al dreptăţii
împotriva abuzurilor Şahului. Ei înţeleg că SUA, Israelul, poate Occidentul,
poate Rusia, China, au un anumit interes în a încuraja aceste proteste, pentru
că cel mai bun mod de a scăpa de această încolăcire a Iranului în jurul
Orientului Mijlociu, în jurul Arabiei Saudite, în jurul Israelului, este să
retezi capul. Corpul e atât de bine strâns în momentul de faţă în Gaza, în
Liban, în Siria, în jurul Israelului, în Yemen şi în Irak, în jurul Arabiei
Saudite, încât va dura ani de zile să desprinzi. Şi atunci, cel mai bun mod
este să încurajezi o schimbare de regim. Rămâne să vedem ce crede despre asta
China şi ce crede despre asta Vladimir Putin.
Eu cred că Rusia, pe termen mediu
şi lung, ar avea de câştigat. E de discutat ce va face şi China – un actor
important, care nu prea îşi doreşte ca SUA să facă un pas în plus în Orientul
Mijlociu şi atunci e posibil ca interesele chineze să ceară un Iran
nerevoluţionar şi imobil în momentul de faţă.
La Teheran,
pledând pentru reconciliere naţională, preşedintele Hassan Rohani
a făcut apel la o schimbare majoră a modului în care este guvernat Iranul,
recunoscând implicit că tragedia avionului ucrainean a provocat o criză de
încredere la adresa autorităţilor. Ce va urma? Va escalada conflictul în zonă sau se va stinge încet, care va fi atitudinea SUA?
Din nou,
analistul Ovidiu Raeţchi: Tipul
de abordare al lui Donald Trump, aşa cum l-am văzut inclusiv în raporturile cu
Coreea de Nord, ne-ar anunţa că acum vom vedea figura seducătoare a lui Trump,
vom vedea faţa lui de negociator. Problema e dacă Iranul îşi va permite
discuţii cu SUA, în condiţiile în care protestele interne cresc. Cu cât vom
avea o luptă internă mai lungă, soluţia de a rezista a ayatollahilor, care sunt
puternici şi vor rezista pe termen lung, va fi să destabilizeze Orientul
Mijlociu. Unul dintre motivele pentru care oamenii protestează, dincolo de ce
s-a întâmplat acum, e nemulţumirea pentru modul în care se trăieşte în Iran.
Protestele erau deja declanşate înainte de această criză, oamenii protestau de
prin toamnă în Iran, pentru probleme economice.
Eventuale negocieri ar
putea avea ca obiect acordul nuclear, Teheranul să accepte nişte limite foarte
clare şi un control în anumiţi termeni şi, de asemenea, să renunţe la politica
foarte agresivă de acaparare a spaţiului şiit, spune Ovidiu Raeţchi. În schimb,
ar putea fi relaxate sancţiunile.
