Radio România Internațional

Tag: legume

  • Mâncăruri călugăreşti de post

    Mâncăruri călugăreşti de post

    De câteva zile s-a intrat în postul Paştelui, o perioadă de 7 săptămâni în care, cu mici excepţii, sunt consumate doar mâncăruri din legume şi fructe conservate. Se folosesc varza murată sau prunele uscate, cartofii, dar şi alte vegetale care apar în perioada primăverii precum ştevia, loboda, urzicile şi prazul. La început de primăvară, când ştevia, loboda şi urzicile se găsesc mai greu, sunt folosite legume din cămară, precum cartofii, fasolea boabe şi varza murată, pentru o mâncare de post. Aşa se întâmplă şi în mănăstirile ortodoxe din România, unde sunt pregătite exclusiv mâncăruri din legume, fără adaosuri de produse lactate. Parcă pentru a întări faptul că sunt fără carne și fără alte grăsimi vegetale, unele dintre ele sunt etichetate drept „mâncăruri călugărești”.

    Există, de exemplu, borșul călugăresc. Pentru a-l pregăti, avem nevoie de câţiva cartofi, de o varză mică, de două cepe, de doi morcovi, de o ţelină, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii sau de bulion şi de puţin ulei. După ce au fost curăţate şi spălate, legumele trebuie tăiate în cubuleţe sau în rondele şi puse la fiert, cu puţină sare. Dacă folosim varză murată, aceasta trebuie spălată în apă rece, înainte de a fi tăiată în bucăti mai mici. După ce legumele au fiert, se adaugă suc de roşii sau puţin bulion. Se acreşte cu borş, care se fierbe separat , timp de câteva minute sau borș concentrat, care se pune direct în oala în care au fiert legumele. La final, în oală se pun frunze de pătrunjel, tocate mărunt.

    Specifică perioadei Postului Paştelui este şi mâncarea de prune uscate. Avem nevoie de un kg de prune uscate, de două cepe, de o ceaşcă de orez, de ulei, zahăr şi sare. Prepararea începe cu spălarea prunelor în apă caldă, după care acestea se pun la fiert în apă rece. După primul clocot, se adaugă orezul şi ceapa tocată mărunt. Se lasă totul la fiert la foc mic, dar prunele trebuie să rămână întregi, iar la final adăugăm puţin ulei, zahăr şi sare după gust. În varianta de post, mănăstirească, nu se adaugă ulei şi zahăr. Ca să obţinem o culoare mai frumoasă, pasăm câteva prune care s-au înmuiat mai mult, apoi le introducem în mâncare şi amestecăm uşor. Mâncarea se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi muraţi.

    Orezul poate fi folosit pentru aşa-numitul pilaf călugăresc, un amestec de legume fierte în apă cu sare, la care nici măcar ulei nu se adaugă. Tot sub denumirea de pilaf călugăresc este și varianta în care este folosit ulei. Avem nevoie de două căni de orez, de două … trei cepe, de un morcov, de una … două roşii sau de o conservă cu roşii tăiate în cuburi, de câteva ciuperci și de o legătură de pătrunjel. Într-o oală se toarnă puţin ulei şi se căleşte uşor ceapa, tăiată solzişori. Se adaugă ciupercile, tăiate în felii subţiri, morcovul, tăiat rondele şi, dacă este nevoie, se completează cu puţină apă. Este adăugat, de asemenea, orezul, spălat în prealabil, cuburile de roşii şi se lasă la fiert circa jumătate de oră. Spre final, se presară frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust.

  • Tocană de legume

    Tocană de legume

    În stare proaspătă, ardeiul gras poate fi combinat, în salate, cu roşii, ceapă şi castraveţi, precum şi cu cuburi de brânză sau cu brânză rasă. Tot în stare proaspătă, ardeiul gras poate fi umplut fie cu salată de vinete coapte sau cu o cremă de brânză. De asemenea, ardeii graşi pot fi umpluţi cu orez, ciuperci sau carne tocată şi pregătiţi în cuptor. Tăiaţi în suviţe, ardeii pot fi pregătiți pentru un aperitiv sau, combinați cu alte legume mărunţite, pot fi folosiți la ciorbe sau la alte mâncăruri.

    Folosind ardei capia și ardei gras, poate fi pregătită o tocană de legume, care poate fi pusă apoi la borcane. Avem nevoie de 4 kg de ardei capia, de două kg de ardei gras, de un kg de ceapă și altul de morcovi, de un sfert de kg de orez, de două kg de roșii sau de o sticlă de suc de roșii de 0,7 -1 litru, de jumătate de litru de ulei, de piper boabe, foi de dafin și sare.

    Ardeii se coc pe plită, li se îndepărtează cotoarele, semințele și pielițele,  și se lasă la scurs. Ceapa tăiată solzișori este călită ușor într-un vas, în care adăugăm și morcovii dați pe răzătoare. În vas punem și pulpa de ardei, tăiată în șuvițe mici, roșiile tăiate cubulețe sau sucul de roșii. Se lasă la foc mic și, după ce compoziția a scăzut, se adaugă spre final orezul spălat în prealabil și lăsat în puțină apă.

    Se pun și 10-15 boabe de piper negru, două foi de dafin și se potrivește de sare. Se mai lasă la fiert câteva minute, după care se lasă la răcit. Tocana este turnată în borcane cu capac, după care acestea se sterilizează. Borcanele trebuie depozitate apoi într-un loc răcoros.

  • Calcan la cuptor

    Calcan la cuptor

    De asemenea, lacurile şi canalele deltei au o incredibilă claritate a apei care permite vizitatorilor să observe plantele subacvatice şi deplasarea peştilor. Delta Dunării are şi o gastronomie specifică deoarece peştele este aproape nelipsit din oferta culinară. În mod obişnuit, peştele este folosit pentru tradiţionalul borş pescăresc sau pentru a fi pus la fript, pe plită. Carnea de peşte poate fi tocată pentru pentru chifteluţe şi ardei umpluţi. De asemenea, peştele poate fi pregătit în cuptor, fie că acesta provine din Dunăre sau din lacurile deltei, fie că este capturat din Marea Neagră.

    În oferta pensiunilor şi restaurantelor din Delta Dunării figurează şi calcanul la cuptor. Calcanul este un peşte plat, care trăieşte pe fundul nisipos al mării şi care seamănă cu pisica de mare. În Marea Neagră este o specie de calcan (Scaphthalmus maeoticus – lat.) cu dimensiuni mai mici faţă de exemplarele întâlnite în Marea Mediterană sau în Atlanticul de Nord, dar la fel de apreciat pentru carnea sa. Calcanul are ambii ochi pe partea stângă a corpului şi se curăţă uşor pentru că nu are multe intestine. După ce a fost curăţat şi spălat, i se dă un praf de sare şi este lăsat la rece. Avem nevoie de o cantitate de cartofi egală cu cea a calcanului. Folosim cartofi care să nu se sfărâme uşor, pe care îi tăiem în bucăţi mai mari, cuburi sau rondele. Mai avem nevoie de un sfert de kg de măsline negre, de preferat fără sâmburi, de câteva roşii şi de câţiva căţei de usturoi.

     

    Ungem tava în care pregătim peştele cu puţin ulei de măsline sau de floarea soarelui. În tavă punem cartofii tăiaţi şi condimentaţi cu puţin piper negru măcinat, măslinele, roşiile tăiate cubuleţe, câţiva căţei de usturoi tocaţi mărunt, o foaie de dafin şi presărăm frunze tocate de pătrunjel. Deasupra punem calcanul, dar după ce l-am spălat pentru a îndepărta de pe el surplusul de sare, Peste calcan mai punem câteva măsline şi câteva cuburi de roşii. Turnăm în tavă un pahar de vin alb. Introducem tava în cuptorul încâlzit la 180 de grade Celsius şi, din când în când, stropim peştele cu sosul din tavă. Scoatem tava din cuptor după ce peştele începe să se rumenească, adică după maximum jumătate de oră.

     

    Calcanul se porţionează şi se serveşte împreună cu legumele din tavă şi, desigur, cu un pahar de vin alb sec sau demisec bine răcit.

  • Ciorbă de teci cu corcodușe

    Ciorbă de teci cu corcodușe

    În timp ce în satele săsești din sudul Transilvaniei în această perioadă se facea supă de vișine iar spre sfârșitul verii supă de mere acrișoare, în gospodăriile țărănești din Muntenia era pregătită ciorbă de teci, adică de fasole păstăi, acrită cu corcodușe.

    Pentru a pregăti 10 … 12 porții, avem nevoie de 2 … 3 mâini de corcodușe, de preferat mai acrișoare, cărora le îndepărtăm codițele și pe care le spălăm. Corcodușele sunt puse într-o oală, se adaugă apă cât să le acopere și sunt lăsate la fiert până când se înmoaie. Să lasă să se răcească, după care corcodușele sunt trecute printr-o sită pentru a li se îndepărta sâmburii și pielițele. Pulpa de corcodușe este pusă împreună cu zeama în care au fiert într-o oală de 4 … 5 litri și completăm cu apă.

    Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, de 2 … 3 morcovi, de două cepe, de o țelină mai mică, de un ardei gras, de o rădăcină de pătrunjel și de câteva roșii sau de suc de roșii. Curățăm păstăile de vârfuri și de codițe, eventual și de ațele de pe margine. Dacă păstăile sunt prea lungi, le putem tăia în două sau trei bucăți și le punem în oală la fiert.

    Mărunțim cepele și le călim ușor într-o tigaie în care am pus puțin ulei, adăugăm ardeiul, tăiat suvițe, și rădăcinoasele, adică morcovii, pătrunjelul și țelina, toate date pe răzătoare. Dacă folosim roșii proaspete, le spălăm și le tăiem în cubulețe înainte de a pune la fiert în oală. După ce fasolea s-a înmuiat, punem în oală și amestecul din tigaie.

    După circa 10 minute, putem drege ciorba cu câteva linguri de smântână. Amestecăm smântâna cu câteva linguri de ciorbă fierbinte, după care o turnăm înapoi în oală şi amestecăm pentru omogenizare. Adăugăm sare după gust, iar la final, după ce am luat vasul de pe foc, presărăm frunze tocate de pătrunjel. Ciorba poate fi servită imediat, dar, la fel de bine, poate fi consumată și rece.

  • Seminţe cu suflet românesc

    Seminţe cu suflet românesc

    În grădina ei de la Săhăteni, judeţul Buzău, Rodica Meiroşu cultivă atâtea specii de s-ar putea zice că doreşte să facă concurenţă grădinilor botanice. Tot ea este şi administratorul grupului “Seminţe cu suflet” şi coordonator al evenimentelor desfăşurate sub acelaşi slogan.

     

    Rodica Meiroşu ne-a povestit cu încântare de grupul pasionaţilor de soiuri româneşti:

    “Acest grup este format de oameni pasionaţi de grădină. Am început întâi cu câţiva prieteni, apoi m-am extins, am început cu schimburi de seminţe, totul din pasiune. Fiecare avem diferite ocupaţii, avem şi oameni cu facultăţi de agricultură sau alte studii superioare în diferite ramuri, dar ne-a unit pasiunea. Am numit acest grup “Seminţe cu suflet” pentru că chiar sunt oferite din surplusul nostru, din suflet, fără să cerem nimic în loc. Suntem în jur de 700 de membri, suntem răspândiţi în toate zonele ţării, nu am căutat să fim mulţi, ci puţini dar buni, exact cei care pot să ajute acest grup, care se implică, care pot să fie donatori de seminţe şi, sigur, toţi sunt activi.”

     

    Singura cerinţă pentru a lua seminţele este să doreşti să le semeni, să le cultivi şi să ai grijă de aceste soiuri, ne-a mai spus interlocutoarea noastră şi a adăugat:

    “În special punem accent pe soiurile româneşti. Acestea sunt adunate de la oameni din diferite zone ale ţării, noi călătorind cu aceste evenimente sigur că facem schimburi şi căutăm să obţinem cât mai multe soiuri bătrâneşti, semănate de bătrânii de prin sate. Pe lângă soiurile româneşti, bineînţeles, cultivăm şi soiuri străine, colaborăm cu mulţi grădinari şi din alte ţări, pentru că organizăm şi festivaluri. Festivalul Tomatelor, unde participăm cu sute de soiuri de tomate.”

    Am întrebat-o pe Rodica Meiroşu ce soiuri cultivă în grădina ei:

    “O, multe! Pentru că vedeţi, cu pasiunea aceasta, nu mai am grădină în care să semăn şi să cultiv atâtea plante! Eu locuiesc în judeţul Buzău, aici la noi e mai mult zonă viticolă, dar am în grădină multe legume, multe flori, plante aromatice, medicinale, arbuşti fructiferi, mai multe!”

     

    Câteva sute de soiuri de tomate, câteva zeci de soiuri de ardei, la care se adaugă mentă, ardei iute,salată, cartof, vinete, broccoli, conopidă, ceapă, zeci de plante ornamentale şi condimente se găsesc în frumoasa grădină a pasionatei Rodica Meiroşu.

    De ce este important să cultivăm soiuri româneşti ne-a spus tot Rodica Meiroşu: “Este important, pentru că, vedeţi dvs, cu timpul, din an în an, soiurile acelea bătrâneşti pe care le cultivau părinţii noştri cu gustul adevărat de roşie, care avea o coajă mai subţire, erau zemoase, le luai din grădină şi le mâncai ca pe un fruct, au cam dispărut. Pentru că la cultivatorii care au solarii le-au luat locul hibrizii, iar soiurile acestea au fost date de-o parte. Şi consider că este important să se păstreze, pentru că se pierde gustul de odinioară al roşiilor. În al doilea rând, aceste soiuri pot fi păstrate de către gospodari păstrând seminţe şi cultivând an de an aceste soiuri şi aşa sigur nu se vor pierde.”

     

    Rodica Meiroşu, cultivator pasionat şi administratorul grupului “Seminţe cu suflet” şi coordonator al evenimentelor desfăşurate sub acelaşi slogan a lansat un mesaj pentru cultivatori:

    “Aş dori ca majoritatea oamenilor care locuiesc la ţară să pună accent pe soiurile româneşti, să dea valoare acestor soiuri, să caute să păstreze aceste soiuri an de an, pentru sănătatea lor, pentru sănătatea copiilor, şi să devină grupul acesta de donatori de seminţe, grup de voluntari, care pe cheltuiala noastră ne deplasăm şi vrem să facem ceva: vrem să păstrăm aceste soiuri şi ă le răspândim cât mai mult, pentru a nu se pierde. Şi aş vrea ca acest grup de donatori să se mărească, cu oameni care au soiuri bătrâneşti, cultivate în grădinile lor.”

     

    Am mai aflat că drumurile pentru căutarea seminţelor româneşti au purtat-o pe interlocutoarea noastră prin toată ţara, inclusiv la mănăstiri, unde există mulţi cultivatori pasionaţi de soiuri rare.

  • Ciorbă rădăuțeană

    Ciorbă rădăuțeană

    Astăzi
    vă prezentăm reţeta unei ciorbe inventate într-un oraş din Bucovina şi care se numeşte chiar ciorbă rădăuţeană. Situat la circa 40 de km nord faţă de
    Suceava, oraşul Rădăuţi este una dintre cele mai vechi aşezări moldoveneşti,
    atestată documentar în anul 1413.


    Ciorba rădăuţeană a apărut în urmă cu circa
    50 de ani când o bucătăreasă din oraş a dorit să modifice ceva la ciorba de
    burtă, un preparat întâlnit oriunde în România, dar care în acest oraş nu prea
    se afla printre preferinţele consumatorilor. Încet, încet acest preparat s-a
    răspândit nu numai în Bucovina, ci și alte regiuni ale României, fiind întâlnit
    cu această denumire de origine în meniurile multor restaurante.


    Pentru prepararea acestei ciorbe avem
    nevoie de 4 pulpe de pui sau bucăţi de piept de pui. Alte ingrediente: 2
    rădăcini de pătrunjel, câţiva morcovi, un ardei capia sau un ardei gras, 3-4
    gălbenuşuri de ou, oţet, usturoi, puţină verdeaţă şi smântână, folosită la
    multe preparate bucovinene. Astfel, cu smântână se drege borșul de sfeclă
    roșie, venit în Bucovina pe filiera slavă, dar și borșul polonez cu cartofi și
    sfeclă roșie. Smântâna se folosește și la ciulamaua de ciuperci, ba chiar și
    păstrăvul se poate fierbe în smântână.


    Modul de preparare a ciorbei rădăuțene
    este destul de simplu. Se pun la fiert, într-un vas de maxim 3 litri, legumele,
    în prealabil curăţate, şi carnea de pui. Se lasă la fiert până ce carnea începe
    să se desprindă de pe oase. Apoi trebuie strecurată zeama astfel obţinută.
    Carnea dezosată şi legumele trebuie tăiate în bucăţi mici şi puse la fiert în
    zeama pe care am strecurat-o. Apoi se amestecă gălbenuşurile de ou şi smântâna
    şi, când zeama începe să dea in clocot, se toarnă amestecul de ou şi smântână,
    amestecând continuu pentru omogenizare. Ciorba rădăuţeană trebuie acrită cu
    oţet, după gust, şi i se adaugă, tot după gust, usturoiul zdrobit, puţin piper
    şi puţină verdeaţă mărunţită


  • Ciorbă rădăuțeană

    Ciorbă rădăuțeană

    Astăzi
    vă prezentăm reţeta unei ciorbe inventate într-un oraş din Bucovina şi care se numeşte chiar ciorbă rădăuţeană. Situat la circa 40 de km nord faţă de
    Suceava, oraşul Rădăuţi este una dintre cele mai vechi aşezări moldoveneşti,
    atestată documentar în anul 1413.


    Ciorba rădăuţeană a apărut în urmă cu circa
    50 de ani când o bucătăreasă din oraş a dorit să modifice ceva la ciorba de
    burtă, un preparat întâlnit oriunde în România, dar care în acest oraş nu prea
    se afla printre preferinţele consumatorilor. Încet, încet acest preparat s-a
    răspândit nu numai în Bucovina, ci și alte regiuni ale României, fiind întâlnit
    cu această denumire de origine în meniurile multor restaurante.


    Pentru prepararea acestei ciorbe avem
    nevoie de 4 pulpe de pui sau bucăţi de piept de pui. Alte ingrediente: 2
    rădăcini de pătrunjel, câţiva morcovi, un ardei capia sau un ardei gras, 3-4
    gălbenuşuri de ou, oţet, usturoi, puţină verdeaţă şi smântână, folosită la
    multe preparate bucovinene. Astfel, cu smântână se drege borșul de sfeclă
    roșie, venit în Bucovina pe filiera slavă, dar și borșul polonez cu cartofi și
    sfeclă roșie. Smântâna se folosește și la ciulamaua de ciuperci, ba chiar și
    păstrăvul se poate fierbe în smântână.


    Modul de preparare a ciorbei rădăuțene
    este destul de simplu. Se pun la fiert, într-un vas de maxim 3 litri, legumele,
    în prealabil curăţate, şi carnea de pui. Se lasă la fiert până ce carnea începe
    să se desprindă de pe oase. Apoi trebuie strecurată zeama astfel obţinută.
    Carnea dezosată şi legumele trebuie tăiate în bucăţi mici şi puse la fiert în
    zeama pe care am strecurat-o. Apoi se amestecă gălbenuşurile de ou şi smântâna
    şi, când zeama începe să dea in clocot, se toarnă amestecul de ou şi smântână,
    amestecând continuu pentru omogenizare. Ciorba rădăuţeană trebuie acrită cu
    oţet, după gust, şi i se adaugă, tot după gust, usturoiul zdrobit, puţin piper
    şi puţină verdeaţă mărunţită


  • Rulouri boiereşti

    Rulouri boiereşti


    Ospeţele boiereşti din
    principatele române reprezenta o ocazie de a arăta invitaţilor cât de bogat
    este proprietarul casei în care erau organizate astfel de evenimente. Invitaţii
    erau nevoiţi să facă faţă unei duble provocări. Pe de o parte, mâncărurile erau
    săţioase, pe de altă parte erau servite până la 60 de feluri de mâncare, iar
    invitaţii erau obligaţi să mănânc tot ce li se aducea. Pe la jumătatea
    secolului al 19-lea, pe măsură de la curţile boiereşti au început să apară şi
    bucătari din vestul Europei, a aloc loc o modificare a meniului, cu mai puţine
    preparate şi cu influenţe din occident. În caietele de reţete de la curţile
    boiereşti erau notate cu grijă, nu numai cantităţile de legume şi carne, dar şi
    modalitatea de preparare, precum şi condimentele folosite, iar în timp au fost
    consemnate reţete tot mai rafinate.


    Dintre reţetele de sfârşit
    de secol 19 din Moldova, am remarcat două care se bezează pe carne tocată de
    porc şi de vită. Avem nevoie de jumătate de kg de carne de porc, cu grăsime şi
    de jumătate de kg de pulpă de vită. Carnea trebuie trebută prin maşina de tocat
    după care poate fi folosită atât pentru pregătirea unei rulade de cartofi, cât
    şi pentru umplerea unor rulouri din şuncă de porc.


    Pentru ruladă, mai avem nevoie de două kg de
    cartofi pe care îi curăţăm, îi mărunţim şi îi punem la fiert. Transformăm
    cartofii într-un piure mai tare, pe care îl amestecăm cu 100 de grame de unt.
    Carnea tocată în amestec, de porc şi de vită, o amestecăm cu două ouă cu mărar
    şi frunze de pătrunjel tocate mărunt. Adăugăm piper măcinat şi sare după gust.
    În trecut, piureul era întins pe un şervet după care era rulat, însă în zilele
    noastre, este de ajuns o folie de aluminiu. Întindem piureul, iar deasupra lui,
    amestecul de carne tocată, după care rulăm folia de aluminiu pe care o strângem
    la capete. Punem rulada astfel obţinută în cuptor, la foc mediu, pentru circa
    jumătate de oră. După aceea, trebuie să desfacem folia cu grijă, feliem rulada
    şi o servim caldă, cu puţin suc de roşii deasupra.


    Pentru rulourile din şuncă, umplute cu carne
    tocată, ingredientele sunt puţin diferite. Amestecăm carnea tocată cu două ouă,
    cu câţiva căţei de usturoi transformaţi în mujdei, cu puţin pesmet şi
    condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Modelăm compoziţia ca la mititei,
    după care punem această carne tocată pe felii de şuncă pe care le rulăm. Ungem
    o tavă cu puţin ulei şi punem aceste rulouri. Pentru aspectul estetic, ungem
    aceste roluri cu un ou bătut şi presărăm seminţe de floarea soarelui sau de
    dovleac. Punem tava în cuptorul deja încălzit şi o lăsăm circa 30 de minute, la
    foc mediu spre mic. Rolurile pot fi servite calde, ca aperitiv.

  • Rulouri boiereşti

    Rulouri boiereşti


    Ospeţele boiereşti din
    principatele române reprezenta o ocazie de a arăta invitaţilor cât de bogat
    este proprietarul casei în care erau organizate astfel de evenimente. Invitaţii
    erau nevoiţi să facă faţă unei duble provocări. Pe de o parte, mâncărurile erau
    săţioase, pe de altă parte erau servite până la 60 de feluri de mâncare, iar
    invitaţii erau obligaţi să mănânc tot ce li se aducea. Pe la jumătatea
    secolului al 19-lea, pe măsură de la curţile boiereşti au început să apară şi
    bucătari din vestul Europei, a aloc loc o modificare a meniului, cu mai puţine
    preparate şi cu influenţe din occident. În caietele de reţete de la curţile
    boiereşti erau notate cu grijă, nu numai cantităţile de legume şi carne, dar şi
    modalitatea de preparare, precum şi condimentele folosite, iar în timp au fost
    consemnate reţete tot mai rafinate.


    Dintre reţetele de sfârşit
    de secol 19 din Moldova, am remarcat două care se bezează pe carne tocată de
    porc şi de vită. Avem nevoie de jumătate de kg de carne de porc, cu grăsime şi
    de jumătate de kg de pulpă de vită. Carnea trebuie trebută prin maşina de tocat
    după care poate fi folosită atât pentru pregătirea unei rulade de cartofi, cât
    şi pentru umplerea unor rulouri din şuncă de porc.


    Pentru ruladă, mai avem nevoie de două kg de
    cartofi pe care îi curăţăm, îi mărunţim şi îi punem la fiert. Transformăm
    cartofii într-un piure mai tare, pe care îl amestecăm cu 100 de grame de unt.
    Carnea tocată în amestec, de porc şi de vită, o amestecăm cu două ouă cu mărar
    şi frunze de pătrunjel tocate mărunt. Adăugăm piper măcinat şi sare după gust.
    În trecut, piureul era întins pe un şervet după care era rulat, însă în zilele
    noastre, este de ajuns o folie de aluminiu. Întindem piureul, iar deasupra lui,
    amestecul de carne tocată, după care rulăm folia de aluminiu pe care o strângem
    la capete. Punem rulada astfel obţinută în cuptor, la foc mediu, pentru circa
    jumătate de oră. După aceea, trebuie să desfacem folia cu grijă, feliem rulada
    şi o servim caldă, cu puţin suc de roşii deasupra.


    Pentru rulourile din şuncă, umplute cu carne
    tocată, ingredientele sunt puţin diferite. Amestecăm carnea tocată cu două ouă,
    cu câţiva căţei de usturoi transformaţi în mujdei, cu puţin pesmet şi
    condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Modelăm compoziţia ca la mititei,
    după care punem această carne tocată pe felii de şuncă pe care le rulăm. Ungem
    o tavă cu puţin ulei şi punem aceste rulouri. Pentru aspectul estetic, ungem
    aceste roluri cu un ou bătut şi presărăm seminţe de floarea soarelui sau de
    dovleac. Punem tava în cuptorul deja încălzit şi o lăsăm circa 30 de minute, la
    foc mediu spre mic. Rolurile pot fi servite calde, ca aperitiv.

  • Crap umplut, la cuptor

    Crap umplut, la cuptor


    În perioada iernii, în gospodăriile tradiţionale se pregătesc mâncăruri pe bază de peşte. Un motiv este că în 14 din cele 40 de zile ale postului Crăciunului pentru credincioşii ortodocşi este dezlegare la peşte. De obicei se foloseşte peşte sărat şi afumat, însă, având în vedere că nu este frig şi că apele nu sunt îngheţate, în magazinele specializate se găseşte peşte proaspăt. De exemplu, din crap pot fi pregătite multe feluri, începând de la crapul pe grătar sau crapul prăjit până la ciorbe şi mâncăruri din crap cu legume, pregătite în cuptor.



    Atunci când combinăm crapul cu ceapa, obţinem aşa-numita plachie. De asemenea, în cuptor poate fi pregătit şi crap pe varză. Există şi câteva reţete de crap umplut cu legume. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Ne mai trebuie jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper. Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul, pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare.



    Cu această compoziţie umplem burta crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm nişte scobitori, şi îl putem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului, putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea, tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.



    O altă variantă, specifică anotimpului rece, este crapul umplut cu legume rădăcinoase. Se alege un crap de 2 … 4 kg, care trebuie curăţat de solzi şi eviscerat. După ce i se dă un praf de sare şi după ce este condimentat uşor cu piper negru, crapul trebuie lăsat la rece până pregătim legumele. Curăţăm două ţeline mai mari, pe care le tăiem în felii şi apoi în suviţe subţiri şi 6 morcovi pe care îi tăiem în rondele. Ţelina şi morcovii se pun într-o tavă, cu puţin ulei, care se lasă timp de 20 de minute în cuptorul deja încins. În acest timp, pisăm câţiva căţei de usturoi pe care îi amestecăm cu 100 de grame de unt şi cu câteva frunze de ţelină.



    Scoatem tava din cuptor şi luăm din ea suviţe de ţelină şi rondele de morcovi pe care le amestecăm cu untul frecat cu usturoi şi cu frunzele de ţelină, după care umplem burta crapului cu acest amestec. Burta crapului este cusută apoi cu aţă sau legată cu tulpinile de la ţelină. Crapul este pus apoi în tavă, pe patul de ţelină şi morcovi. Se toarnă un pahar de vin alb şi se dă la cuptor, Se lasă până ce crapul începe să se rumenească. Pentru ca legumele să nu se ardă, în tavă poate fi adăugată şi puţină apă. Crapul se porţionează şi este servit împreună cu legumele din tavă, cu zeamă de lămâie cu mămăligă şi, bineînţeles, cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine răcit.


  • Crap umplut, la cuptor

    Crap umplut, la cuptor


    În perioada iernii, în gospodăriile tradiţionale se pregătesc mâncăruri pe bază de peşte. Un motiv este că în 14 din cele 40 de zile ale postului Crăciunului pentru credincioşii ortodocşi este dezlegare la peşte. De obicei se foloseşte peşte sărat şi afumat, însă, având în vedere că nu este frig şi că apele nu sunt îngheţate, în magazinele specializate se găseşte peşte proaspăt. De exemplu, din crap pot fi pregătite multe feluri, începând de la crapul pe grătar sau crapul prăjit până la ciorbe şi mâncăruri din crap cu legume, pregătite în cuptor.



    Atunci când combinăm crapul cu ceapa, obţinem aşa-numita plachie. De asemenea, în cuptor poate fi pregătit şi crap pe varză. Există şi câteva reţete de crap umplut cu legume. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Ne mai trebuie jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper. Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul, pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare.



    Cu această compoziţie umplem burta crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm nişte scobitori, şi îl putem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului, putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea, tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.



    O altă variantă, specifică anotimpului rece, este crapul umplut cu legume rădăcinoase. Se alege un crap de 2 … 4 kg, care trebuie curăţat de solzi şi eviscerat. După ce i se dă un praf de sare şi după ce este condimentat uşor cu piper negru, crapul trebuie lăsat la rece până pregătim legumele. Curăţăm două ţeline mai mari, pe care le tăiem în felii şi apoi în suviţe subţiri şi 6 morcovi pe care îi tăiem în rondele. Ţelina şi morcovii se pun într-o tavă, cu puţin ulei, care se lasă timp de 20 de minute în cuptorul deja încins. În acest timp, pisăm câţiva căţei de usturoi pe care îi amestecăm cu 100 de grame de unt şi cu câteva frunze de ţelină.



    Scoatem tava din cuptor şi luăm din ea suviţe de ţelină şi rondele de morcovi pe care le amestecăm cu untul frecat cu usturoi şi cu frunzele de ţelină, după care umplem burta crapului cu acest amestec. Burta crapului este cusută apoi cu aţă sau legată cu tulpinile de la ţelină. Crapul este pus apoi în tavă, pe patul de ţelină şi morcovi. Se toarnă un pahar de vin alb şi se dă la cuptor, Se lasă până ce crapul începe să se rumenească. Pentru ca legumele să nu se ardă, în tavă poate fi adăugată şi puţină apă. Crapul se porţionează şi este servit împreună cu legumele din tavă, cu zeamă de lămâie cu mămăligă şi, bineînţeles, cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine răcit.


  • Ghiveci de toamnă

    Ghiveci de toamnă

    Este o mâncare specifică
    verii şi toamnei, atunci când se găsesc cele mai multe legume în stare
    proaspătă. În România există multe reţete pentru ghiveci, o mâncare în care
    sunt puse laolaltă multe legume. Poate tocmai din acest motiv, cuvântul
    ghiveci este folosit în vorbirea curentă nu doar în sens gastronomic, ci şi
    pentru a exprima o situaţie nedefinită, cu multe elemente disparate sau pentru
    a spune cuiva că a făcut un lucru prost, expresia folosită fiind ai făcut un
    ghiveci!


    Pe lista ingredientelor
    necesare obţinerii unui ghiveci întâlnim, între altele, cartofi, ceapă, ardei gras sau kapia, varză, morcovi, usturoi, dovlecei, vinete, rădăcină de ţelină, de pătrunjel sau
    de păstârnac. Acum, în plină toamnă, dacă dorim să includem mazăre şi fasolea
    păstăi, atunci trebuie să ajungem la magazin pentru a le lua de acolo în stare
    congelată.

    Există ghiveci făcut numai cu legume şi cu
    ulei, care mai este numit şi ghiveci călugăresc. Există însă şi reţete de ghiveci cu carne de peşte, cu carne de pui sau cu carne amestecată, de porc, de vită şi de oaie. Pentru a rumeni carnea, în reţetele de altădată era
    folosită untura pe când acum este folosit preponderent uleiul


    Pentru a obţine 8 -10 porţii, avem nevoie de un kg de
    cartofi, de 3 … 4 morcovi, de o ţelină, de 2 … 3 cepe, de o varză mică sau de
    câteva buchete dintr-o conopidă şi de un dovlecel Putem adăuga, de asemenea, vinete şi ardei gras, 200 de grame de fasole păstăi şi de 200 de grame de mazăre. Ne mai trebuie câţiva căţei de usturoi, ulei,
    bulion sau suc de roşii, sare şi piper.

    După
    ce curăţăm şi spălăm legumele, tăiem în cubuleţe cartofii, dovleceii şi ţelina,
    tăiem în rondele morcovii, mărunţim conopida sau varza şi tăiem în felii subţiri ceapa şi ardeiul gras. Ceapa
    o putem căli uşor în ulei, apoi o transferăm într-o cratiţă cu apă, unde
    adăugăm, pe rând, celelalte legume.

    Dacă
    o parte dintre legume provin din conserve şi sunt semipreparate, le punem în
    cratiţă ceva mai târziu, la fel ca şi bucăţile de carne, laolată cu sosul rezultat. Amestecăm legumele şi bucăţile de carne, adăugăm suc de roşii şi le lăsăm să mai fiarbă
    astfel încât să se amestece aromele. Când legumele sunt fierte, adăugăm o lingură de
    bulion şi usturoiul tocat mărunt şi apoi lăsăm compoziţia pentru jumătate de
    oră în cuptor, la foc mic. De menţionat este faptul că nu trebuie să amestecăm
    legumele în vas deoarece, fiind fierte, acestea se pot sfărâma. În final,
    adăugăm sare şi eventual piper după gust.


    Se consumă imediat, după ce se presară frunze
    proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. La aceste legume poate fi adăugată şi carne de pui
    sau de porc. În acest caz, la început punem în vas la fiert carnea, tăiată
    cubuleţe, pe care o spumăm, după care urmăm etapele pe care deja le-am
    prezentat.


  • Ghiveci de toamnă

    Ghiveci de toamnă

    Este o mâncare specifică
    verii şi toamnei, atunci când se găsesc cele mai multe legume în stare
    proaspătă. În România există multe reţete pentru ghiveci, o mâncare în care
    sunt puse laolaltă multe legume. Poate tocmai din acest motiv, cuvântul
    ghiveci este folosit în vorbirea curentă nu doar în sens gastronomic, ci şi
    pentru a exprima o situaţie nedefinită, cu multe elemente disparate sau pentru
    a spune cuiva că a făcut un lucru prost, expresia folosită fiind ai făcut un
    ghiveci!


    Pe lista ingredientelor
    necesare obţinerii unui ghiveci întâlnim, între altele, cartofi, ceapă, ardei gras sau kapia, varză, morcovi, usturoi, dovlecei, vinete, rădăcină de ţelină, de pătrunjel sau
    de păstârnac. Acum, în plină toamnă, dacă dorim să includem mazăre şi fasolea
    păstăi, atunci trebuie să ajungem la magazin pentru a le lua de acolo în stare
    congelată.

    Există ghiveci făcut numai cu legume şi cu
    ulei, care mai este numit şi ghiveci călugăresc. Există însă şi reţete de ghiveci cu carne de peşte, cu carne de pui sau cu carne amestecată, de porc, de vită şi de oaie. Pentru a rumeni carnea, în reţetele de altădată era
    folosită untura pe când acum este folosit preponderent uleiul


    Pentru a obţine 8 -10 porţii, avem nevoie de un kg de
    cartofi, de 3 … 4 morcovi, de o ţelină, de 2 … 3 cepe, de o varză mică sau de
    câteva buchete dintr-o conopidă şi de un dovlecel Putem adăuga, de asemenea, vinete şi ardei gras, 200 de grame de fasole păstăi şi de 200 de grame de mazăre. Ne mai trebuie câţiva căţei de usturoi, ulei,
    bulion sau suc de roşii, sare şi piper.

    După
    ce curăţăm şi spălăm legumele, tăiem în cubuleţe cartofii, dovleceii şi ţelina,
    tăiem în rondele morcovii, mărunţim conopida sau varza şi tăiem în felii subţiri ceapa şi ardeiul gras. Ceapa
    o putem căli uşor în ulei, apoi o transferăm într-o cratiţă cu apă, unde
    adăugăm, pe rând, celelalte legume.

    Dacă
    o parte dintre legume provin din conserve şi sunt semipreparate, le punem în
    cratiţă ceva mai târziu, la fel ca şi bucăţile de carne, laolată cu sosul rezultat. Amestecăm legumele şi bucăţile de carne, adăugăm suc de roşii şi le lăsăm să mai fiarbă
    astfel încât să se amestece aromele. Când legumele sunt fierte, adăugăm o lingură de
    bulion şi usturoiul tocat mărunt şi apoi lăsăm compoziţia pentru jumătate de
    oră în cuptor, la foc mic. De menţionat este faptul că nu trebuie să amestecăm
    legumele în vas deoarece, fiind fierte, acestea se pot sfărâma. În final,
    adăugăm sare şi eventual piper după gust.


    Se consumă imediat, după ce se presară frunze
    proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. La aceste legume poate fi adăugată şi carne de pui
    sau de porc. În acest caz, la început punem în vas la fiert carnea, tăiată
    cubuleţe, pe care o spumăm, după care urmăm etapele pe care deja le-am
    prezentat.


  • Parada clătitelor

    Parada clătitelor

    La
    sfârşitul săptămânii trecute, staţiunea Mneas din judeţul Arad a fost gazda unui festival cu o tradiţie de peste 20 de ani, Parada
    Clătitelor. Pentru că la ediţia de anul trecut au venit aşa de mulţi spectatori
    încât poliţia a dirijat cu greu traficul auto, pentru evenimentul din acest an
    au fost pregătite 20 de mii clătite faţă de cele 15 mii de anul trecut. Parada
    Clătitelor din nu este însă singurul festival de acest fel organizat în
    România. La Prejmer, în judeţul Braşov, în februarie – martie este organizată o Caravană a
    Clătitelor, eveniment care şi-a propus să aducă astfel în atenţie un obicei al
    saşilor din zona Braşovului, legat, se pare, de plecarea tinerilor în armată.
    Aceştia colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite
    pentru ca oamenii să nu îi uite.


    Pentru aluatul de
    clătite avem nevoie de un pahar de făină, de un ou, de jumătate de pahar de
    lapte, de apă minerală sau sifon, de ulei şi sare. Amestecăm făina cu oul
    într-un castron şi adăugăm laptele până când obţinem un aluat cremos, de
    consistenţa smântânii. Clătitele se prăjesc în tigaie în care turnăm foarte puţin
    ulei pe care îl încingem înainte de a turna aluatul, cu ajutorul unui polonic.
    Stratul trebuie să fie subţire şi uniform, iar clătita se prăjeşte până ce
    capătă o culoare aurie, după care, cu ajutorul unei spatule sau, dacă aveţi
    dexteritate, printr-o mişcare energică în sus a tigăii, o întoarceţi pe partea
    cealaltă.


    Inventate,
    se pare, în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem
    întâlni sub diferite nume în vestul Europei şi pe continentul nord-american,
    dar şi în Europa centrală şi de Est. Pot fi servite ca desert, umplute cu
    dulceaţă, gem sau cremă de ciocolată, dar şi ca aperitiv atunci când sunt
    umplute cu legume sau cu carne. Uneori sunt consumate împreună cu felul
    principal, de exemplu în Slovacia, unde friptura de gâscă este servită cu varză
    roşie călită şi cu clătite. Şi în România le găsim pretutindeni, cel mai
    frecvent ca desert, cu umplutură de dulceaţă.


    În Transilvania găsim şi clătite cu umplutură
    de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă şi cu
    ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În Maramureş
    am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
    gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Şi în zona Braşovului (centrul
    României) am întâlnit o reţetă de clătite cu carne. După ce am pregătit clătite
    de dimensiuni mai mari, fără a folosi zahăr, pregătim și umplutura. Avem nevoie de o ceapă, de un sfert de kg
    de ciuperci, de un sfert de kg de carne tocată, de pui, de porc sau de vită şi
    de condimente specifice (piper, cimbru, mărar sau boia). Călim uşor ceapa,
    tocată mărunt, adăugăm carnea şi ciupercile, de asemenea, tocate, apoi turnăm
    un pahar cu apă şi lăsăm umplutura să fiarbă înăbuşit. Condimentăm cu piper, cimbru și mărar mărunțit și adăugăm
    sare după gust. Umplem clătitele, le înpăturim, le dăm prin ou şi pesmet şi le
    prăjim în ulei. Există şi varianta de a le pune într-un vas, una peste alta,
    între ele fiind straturi de carne tocată în amestec cu ciuperci și ceapă. Le
    acoperim cu smântână şi le lăsăm în cuptor la foc mediu, pentru circa 20 de
    minute. Se porționează și se servesc imediat.

  • Parada clătitelor

    Parada clătitelor

    La
    sfârşitul săptămânii trecute, staţiunea Mneas din judeţul Arad a fost gazda unui festival cu o tradiţie de peste 20 de ani, Parada
    Clătitelor. Pentru că la ediţia de anul trecut au venit aşa de mulţi spectatori
    încât poliţia a dirijat cu greu traficul auto, pentru evenimentul din acest an
    au fost pregătite 20 de mii clătite faţă de cele 15 mii de anul trecut. Parada
    Clătitelor din nu este însă singurul festival de acest fel organizat în
    România. La Prejmer, în judeţul Braşov, în februarie – martie este organizată o Caravană a
    Clătitelor, eveniment care şi-a propus să aducă astfel în atenţie un obicei al
    saşilor din zona Braşovului, legat, se pare, de plecarea tinerilor în armată.
    Aceştia colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite
    pentru ca oamenii să nu îi uite.


    Pentru aluatul de
    clătite avem nevoie de un pahar de făină, de un ou, de jumătate de pahar de
    lapte, de apă minerală sau sifon, de ulei şi sare. Amestecăm făina cu oul
    într-un castron şi adăugăm laptele până când obţinem un aluat cremos, de
    consistenţa smântânii. Clătitele se prăjesc în tigaie în care turnăm foarte puţin
    ulei pe care îl încingem înainte de a turna aluatul, cu ajutorul unui polonic.
    Stratul trebuie să fie subţire şi uniform, iar clătita se prăjeşte până ce
    capătă o culoare aurie, după care, cu ajutorul unei spatule sau, dacă aveţi
    dexteritate, printr-o mişcare energică în sus a tigăii, o întoarceţi pe partea
    cealaltă.


    Inventate,
    se pare, în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem
    întâlni sub diferite nume în vestul Europei şi pe continentul nord-american,
    dar şi în Europa centrală şi de Est. Pot fi servite ca desert, umplute cu
    dulceaţă, gem sau cremă de ciocolată, dar şi ca aperitiv atunci când sunt
    umplute cu legume sau cu carne. Uneori sunt consumate împreună cu felul
    principal, de exemplu în Slovacia, unde friptura de gâscă este servită cu varză
    roşie călită şi cu clătite. Şi în România le găsim pretutindeni, cel mai
    frecvent ca desert, cu umplutură de dulceaţă.


    În Transilvania găsim şi clătite cu umplutură
    de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă şi cu
    ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În Maramureş
    am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
    gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Şi în zona Braşovului (centrul
    României) am întâlnit o reţetă de clătite cu carne. După ce am pregătit clătite
    de dimensiuni mai mari, fără a folosi zahăr, pregătim și umplutura. Avem nevoie de o ceapă, de un sfert de kg
    de ciuperci, de un sfert de kg de carne tocată, de pui, de porc sau de vită şi
    de condimente specifice (piper, cimbru, mărar sau boia). Călim uşor ceapa,
    tocată mărunt, adăugăm carnea şi ciupercile, de asemenea, tocate, apoi turnăm
    un pahar cu apă şi lăsăm umplutura să fiarbă înăbuşit. Condimentăm cu piper, cimbru și mărar mărunțit și adăugăm
    sare după gust. Umplem clătitele, le înpăturim, le dăm prin ou şi pesmet şi le
    prăjim în ulei. Există şi varianta de a le pune într-un vas, una peste alta,
    între ele fiind straturi de carne tocată în amestec cu ciuperci și ceapă. Le
    acoperim cu smântână şi le lăsăm în cuptor la foc mediu, pentru circa 20 de
    minute. Se porționează și se servesc imediat.