Radio România Internațional

Tag: legume

  • Piftie

    Piftie

    Piftia este una dintre
    mâncărurile specifice Sărbătorilor de iarnă, fiind nelipsită de pe masa de
    Crăciun sau de Anul Nou. De Bobotează, există tradiţia ca să se consume piftie,
    grâu fiert şi vin roşu. Piftia este un preparat tradiţional servit demult şi la
    curţile domneşti şi boiereşti din Muntenia.
    Piftia se face cu carne de găină, de gâscă, de porc, de viţel sau chiar cu
    peşte, condiţia fiind ca zeama în care a fost fiartă carnea să se transforme în
    gelatină.


    Pe vremea când industria
    alimentară nu producea gelatină la plic, aceasta se obţinea prin fierberea unor
    oase de vită, de porc sau de pui. Conform unei reţete de acum 100 de ani, într-o
    oală mare se turnau 4 litri de apă şi se puneau la fiert la foc mic, timp de
    două ore, 4 picioare de porc sau ghiare şi capete de pui. Se îndepărta periodic
    spuma, iar după aceea se adăugau un morcov şi o rădăcină de pătrunjel, câteva
    boabe de ienibahar şi câteva boabe de piper alb. Zeama era strecurată şi pusă
    la fiert în continuare până mai scădea. După aceea, zeama trebuia strecurată,
    pusă în recipiente mici şi păstrată la rece, gelatina astfel obţinută putând fi
    folosită timp de 3 … 4 săptămâni. Recomandarea era ca, pentru o gelatină mai limpede şi mai deschisă, se
    puneau la fiert oase şi carne de viţel sau ghiare şi capete de pui. Dacă se dorea o gelatină mai închisă, în
    fiertură se adăuga zahăr ars, iar dacă se dorea o culoare roşiatică, în fiertură
    se adăuga zeamă de sfeclă roşie.


    Un
    preparat pentru mese festive este piftia de păstrăv sau, dacă doriţi o denumire
    mai pretenţioasă, păstrăvi în aspic. Pentru a obţine gelatină, se pun la fiert
    unul sau două capete de crap şi după ce au fiert circa jumptate de oră se
    strecoară zeama şi se pune din nou la fiert împreună cu două cepe, cu doi
    morcovi, cu câţiva căţei de usturoi pisat şi cu câteva boabe de piper. Dacă păstrăvii
    au fost daţi cu sare şi ţinuţi câteva ore la rece, nu mai este nevoie să adaugăm
    şi sare în zeamă. Spălăm păstrăvii de sare şi îi punem la fiert, la foc mic, în
    zeama în care am pus şi legumele. După circa 15 minute, pot fi adăugate şi
    felii de ciuperci champignon. Se mai lasă 10 min la fiert, tot la foc mic pentru
    ca să nu desfacă păstrăvii. Îi luăm cu grijă şi îi punem într-un vas, fie
    întregi, fie în bucăţi mai mari, după care turnăm zeama peste ei. După ce
    compoziţia s-a răcit, punem vasul în frigider pentru câteva ore bune. Se
    porţionează şi se serveşte rece.



  • Sarmale de post

    Sarmale de post

    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate
    de fiecare ţară, sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au
    înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune sarmak. În timp ce
    turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu carne de vită sau cu
    orez şi stafide, celelalte popoare au diversificat reţetele, folosind ca
    înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca umplutură carnea tocată de
    porc, de pasăre sau chiar de peşte. În cursul primăverii sau la începutul
    verii, se folosesc, de exemplu, frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de
    sfeclă şi de tei, cu care este învelită umplutura. Pentru că în această
    perioadă nu se găsesc frunze de viță în stare proaspătă, pot fi folosite cele
    conservate. Culese în iunie – iulie, atunci când nu au nervuri, frunzele de
    viță pot fi puse în congelator sau conservate în saramură.


    În această perioadă, de
    dinaintea Crăciunului, se pregătesc sarmale de post, folosind varza murată. Avem
    nevoie de o varză acră, de două ceşti de orez, de câteva cepe, de doi morcovi,
    de ulei, bulion, cimbru, piper boabe şi piper măcinat, foi de dafin şi sare. Varza murată trebuie desfăcută cu grijă,
    foaie cu foaie, şi lăsată în apă rece pentru a reduce concentraţia de
    sare. În acest timp, ne ocupăm de umplutură. Ceapa, tăiată subţire, este călită în
    ulei, după care se adaugă orezul, spălat
    în mai multe ape şi apoi scurs, precum şi morcovii, daţi pe răzătoare. În
    umplutură pot fi adăugate ciuperci, tocate mărunt sau chiar fructe uscate precum
    stafide şi prune afumate, de asemenea tocate mărunt. În vasul în care le-am călit, adaugăm la final bulion, piper
    măcinat şi sare după gust şi omogenizăm. În continuare, rulăm sarmalele. După ce au fost spălate bine
    în apă rece, foilor de varză le sunt îndepărtate nervurile. Din umplutură, se ia cu o lingură şi se
    pune pe foaia de varză, care este apoi rulată. Sarmalele sunt apoi aşezate în
    cratiţă, se toarnă puţină apă încălzită, amestecată cu o lingură de bulion, se
    pun câteva boabe de piper şi o crenguţă de cimbru, apoi se acoperă cu varză
    tocată. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor, la foc potrivit pentru circa 45 de
    minute, până când
    varza şi
    sarmalele de la suprafaţă încep să se rumenească.

  • Sarmale de post

    Sarmale de post

    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate
    de fiecare ţară, sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au
    înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune sarmak. În timp ce
    turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu carne de vită sau cu
    orez şi stafide, celelalte popoare au diversificat reţetele, folosind ca
    înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca umplutură carnea tocată de
    porc, de pasăre sau chiar de peşte. În cursul primăverii sau la începutul
    verii, se folosesc, de exemplu, frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de
    sfeclă şi de tei, cu care este învelită umplutura. Pentru că în această
    perioadă nu se găsesc frunze de viță în stare proaspătă, pot fi folosite cele
    conservate. Culese în iunie – iulie, atunci când nu au nervuri, frunzele de
    viță pot fi puse în congelator sau conservate în saramură.


    În această perioadă, de
    dinaintea Crăciunului, se pregătesc sarmale de post, folosind varza murată. Avem
    nevoie de o varză acră, de două ceşti de orez, de câteva cepe, de doi morcovi,
    de ulei, bulion, cimbru, piper boabe şi piper măcinat, foi de dafin şi sare. Varza murată trebuie desfăcută cu grijă,
    foaie cu foaie, şi lăsată în apă rece pentru a reduce concentraţia de
    sare. În acest timp, ne ocupăm de umplutură. Ceapa, tăiată subţire, este călită în
    ulei, după care se adaugă orezul, spălat
    în mai multe ape şi apoi scurs, precum şi morcovii, daţi pe răzătoare. În
    umplutură pot fi adăugate ciuperci, tocate mărunt sau chiar fructe uscate precum
    stafide şi prune afumate, de asemenea tocate mărunt. În vasul în care le-am călit, adaugăm la final bulion, piper
    măcinat şi sare după gust şi omogenizăm. În continuare, rulăm sarmalele. După ce au fost spălate bine
    în apă rece, foilor de varză le sunt îndepărtate nervurile. Din umplutură, se ia cu o lingură şi se
    pune pe foaia de varză, care este apoi rulată. Sarmalele sunt apoi aşezate în
    cratiţă, se toarnă puţină apă încălzită, amestecată cu o lingură de bulion, se
    pun câteva boabe de piper şi o crenguţă de cimbru, apoi se acoperă cu varză
    tocată. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor, la foc potrivit pentru circa 45 de
    minute, până când
    varza şi
    sarmalele de la suprafaţă încep să se rumenească.

  • Mâncăruri cu cartofi

    Mâncăruri cu cartofi

    În perioada iernii,
    varza murată, fasolea boabe şi cartofii sunt ceva mai prezente în mâncărurile bucătăriei româneşti, aceasta,
    desigur, în lipsa altor legume proaspete. Cartoful este baza mai multor
    mâncăruri. Cartofii pot fi copţi în cuptor şi serviţi cu unt sau fierţi şi transformaţi în piure. O
    altă mâncare din cartofi, potrivită pentru sezonul rece, când nu se găsesc
    foarte multe legume proaspete este musacaua de cartofi.


    Una
    dintre cele mai simple mâncăruri este iahnia de cartofi, pentru care avem
    nevoie de un kg de cartofi, 2 … 3 cepe, pătrunjel verde, bulion, ulei şi
    sare. Cartofii, de mărime potrivită, sunt curăţaţi de coajă, spălaţi şi apoi
    tăiaţi în bucăţi de mărime potrivită. Ceapa este tăiată solzişori şi călită
    uşor în ulei, într-o cratiţă. Tot în acea cratiţă sunt adăugaţi cartofii şi apă
    atât cât să fiarbă, la foc potrivit. La final se adaugă o lingură de bulion,
    pătrunjel verde tocat mărunt şi sare, după gust. Când se iau cartofii de pe foc
    trebuie să fie suficientă apă în cratiţă, deoarece cartofii vor absorbi foarte
    rapid sosul.


    În
    meniurile multor restaurante din România, pe lista garniturilor care însoţesc,
    de obicei, preparate din carne la grătar întâlnim aşa-numiţii cartofi
    ţărăneşti. Pentru a obţine 10 porţii, avem nevoie de circa 2 kg de cartofi,
    2…3 cepe mari, 200 de grame de brânză telemea rasă sau caşcaval, lapte sau
    smântână şi două ouă. Cartofii sunt puşi la fiert, în coajă, într-un vas cu apă
    şi sare, după care trebuie curăţaţi de coajă şi tăiaţi în felii subţiri. Ceapa,
    tocată mărunt, trebuie călită uşor în ulei. Putem adăuga şuncă sau costiţă de
    porc, circa 200 de grame, pe care o tăiem în bucăţi mici, pe care, de asemenea,
    le rumenim uşor în ulei. Cartofii ţărăneşti sunt preparaţi într-o tavă mai
    adâncă sau într-un vas din sticlă termorezistentă în care punem straturi
    succesive de cartofi şi de amestec de ceapă şi costiţă sau şuncă. Între
    straturi se presară brânza rasă sau caşcaval ras. Deasupra, peste ultimul strat
    care trebuie să fie din cartofi, se toarnă smântâna şi, în final, ouăle bătute
    ca la omletă. Vasul cu această compoziţie trebuie ţinut apoi la cuptor timp de
    30 de minute, la foc potrivit. Când este gata, se porţionează cu paleta în
    farfurii şi se serveşte fierbinte.

  • Mâncăruri cu cartofi

    Mâncăruri cu cartofi

    În perioada iernii,
    varza murată, fasolea boabe şi cartofii sunt ceva mai prezente în mâncărurile bucătăriei româneşti, aceasta,
    desigur, în lipsa altor legume proaspete. Cartoful este baza mai multor
    mâncăruri. Cartofii pot fi copţi în cuptor şi serviţi cu unt sau fierţi şi transformaţi în piure. O
    altă mâncare din cartofi, potrivită pentru sezonul rece, când nu se găsesc
    foarte multe legume proaspete este musacaua de cartofi.


    Una
    dintre cele mai simple mâncăruri este iahnia de cartofi, pentru care avem
    nevoie de un kg de cartofi, 2 … 3 cepe, pătrunjel verde, bulion, ulei şi
    sare. Cartofii, de mărime potrivită, sunt curăţaţi de coajă, spălaţi şi apoi
    tăiaţi în bucăţi de mărime potrivită. Ceapa este tăiată solzişori şi călită
    uşor în ulei, într-o cratiţă. Tot în acea cratiţă sunt adăugaţi cartofii şi apă
    atât cât să fiarbă, la foc potrivit. La final se adaugă o lingură de bulion,
    pătrunjel verde tocat mărunt şi sare, după gust. Când se iau cartofii de pe foc
    trebuie să fie suficientă apă în cratiţă, deoarece cartofii vor absorbi foarte
    rapid sosul.


    În
    meniurile multor restaurante din România, pe lista garniturilor care însoţesc,
    de obicei, preparate din carne la grătar întâlnim aşa-numiţii cartofi
    ţărăneşti. Pentru a obţine 10 porţii, avem nevoie de circa 2 kg de cartofi,
    2…3 cepe mari, 200 de grame de brânză telemea rasă sau caşcaval, lapte sau
    smântână şi două ouă. Cartofii sunt puşi la fiert, în coajă, într-un vas cu apă
    şi sare, după care trebuie curăţaţi de coajă şi tăiaţi în felii subţiri. Ceapa,
    tocată mărunt, trebuie călită uşor în ulei. Putem adăuga şuncă sau costiţă de
    porc, circa 200 de grame, pe care o tăiem în bucăţi mici, pe care, de asemenea,
    le rumenim uşor în ulei. Cartofii ţărăneşti sunt preparaţi într-o tavă mai
    adâncă sau într-un vas din sticlă termorezistentă în care punem straturi
    succesive de cartofi şi de amestec de ceapă şi costiţă sau şuncă. Între
    straturi se presară brânza rasă sau caşcaval ras. Deasupra, peste ultimul strat
    care trebuie să fie din cartofi, se toarnă smântâna şi, în final, ouăle bătute
    ca la omletă. Vasul cu această compoziţie trebuie ţinut apoi la cuptor timp de
    30 de minute, la foc potrivit. Când este gata, se porţionează cu paleta în
    farfurii şi se serveşte fierbinte.

  • Bograci

    Bograci

    Ardeiul
    gras, ardeii kapia şi gogoşarii fac parte din generoasa ofertă de toamnă din
    pieţele agroalimentare din România. În stare proaspătă, ardeiul gras este
    combinat, în salate, cu roşii, ceapă şi castraveţi, precum şi cu cuburi de
    brânză sau cu brânză rasă. Tot în stare proaspătă, ardeiul gras poate fi umplut
    fie cu salată de vinete coapte sau cu o cremă de brânză. De asemenea, ardeii
    graşi pot fi umpluţi cu orez, ciuperci sau carne tocată şi pregătiţi în cuptor.
    Tăiaţi în suviţe, pot fi folosiţi, împreună cu alte legume mărunţite, la ciorbe
    sau la mâncăruri pregătite pe plită sau în cuptor.


    În partea vestică a
    României, este pregătită o mâncare la
    care ardeiul gras este folosit într-o proporţie semnificativă. Se numeşte
    bograci şi este o mâncare specifică bucătăriei maghiare, a cărei reţetă a fost adaptată pentru a fi
    pregătită în aer liber. Se spune că atunci când este gătită în aer liber, în
    cazan de tuci (fontă), această mâncare capătă un gust cu totul şi cu totul
    deosebit.


    Nu
    este dificil să pregăteşti bograci, însă este o mâncare din categoria slow
    food, deoarece durează circa 3 ore. Se spune că lucrul cel mai important este
    ceapa, care trebuie pusă din belşug. Dacă avem două kg de carne, atunci trebuie
    curăţate şi tocate nu mai puţin de două kg de ceapă. Mai avem nevoie de câteva
    roşii, de suc de roşii sau de bulion, de doi, trei ardei iuţi şi de câţiva
    ardei graşi, de boia dulce, de câţiva căţei de usturoi, două foi de dafin,
    ulei, piper măcinat şi sare.


    Ceapa,
    tocată mărunt, se căleşte uşor în ulei, după care adăugăm şi carnea, tăiată în
    cubuleţe. Caracteristic pentru această mâncare este amestecul de cărnuri. Poate
    fi folosită carne de vită în amestec cu carne de porc sau carne de porc, vită
    şi oaie laolaltă. Se pun şi celelalte legume, tocate mărunt, inclusiv ardeii
    graşi, tăiaţi în feliuţe subţiri. Putem renunţa la ardeii iuţi dacă nu dorim să
    fie prea condimentat. Important este ca boiaua dulce să fie presărată acum în
    ceaun pentru a da culoare şi gust deoarece ea se dizolvă doar în ulei. Turnăm
    apoi puţină apă şi suc de roşii sau bulion, cât să acopere compoziţia, punem şi
    foile de dafin, puţin piper şi lăsăm să fiarbă încet, amestecând din când în
    când. Când este aproape gata, adăugăm sare după gust, precum şi frunze tocate
    de pătrunjel. Se serveşte cald, alături de cartofi natur, mămăligă sau paste.

  • Bograci

    Bograci

    Ardeiul
    gras, ardeii kapia şi gogoşarii fac parte din generoasa ofertă de toamnă din
    pieţele agroalimentare din România. În stare proaspătă, ardeiul gras este
    combinat, în salate, cu roşii, ceapă şi castraveţi, precum şi cu cuburi de
    brânză sau cu brânză rasă. Tot în stare proaspătă, ardeiul gras poate fi umplut
    fie cu salată de vinete coapte sau cu o cremă de brânză. De asemenea, ardeii
    graşi pot fi umpluţi cu orez, ciuperci sau carne tocată şi pregătiţi în cuptor.
    Tăiaţi în suviţe, pot fi folosiţi, împreună cu alte legume mărunţite, la ciorbe
    sau la mâncăruri pregătite pe plită sau în cuptor.


    În partea vestică a
    României, este pregătită o mâncare la
    care ardeiul gras este folosit într-o proporţie semnificativă. Se numeşte
    bograci şi este o mâncare specifică bucătăriei maghiare, a cărei reţetă a fost adaptată pentru a fi
    pregătită în aer liber. Se spune că atunci când este gătită în aer liber, în
    cazan de tuci (fontă), această mâncare capătă un gust cu totul şi cu totul
    deosebit.


    Nu
    este dificil să pregăteşti bograci, însă este o mâncare din categoria slow
    food, deoarece durează circa 3 ore. Se spune că lucrul cel mai important este
    ceapa, care trebuie pusă din belşug. Dacă avem două kg de carne, atunci trebuie
    curăţate şi tocate nu mai puţin de două kg de ceapă. Mai avem nevoie de câteva
    roşii, de suc de roşii sau de bulion, de doi, trei ardei iuţi şi de câţiva
    ardei graşi, de boia dulce, de câţiva căţei de usturoi, două foi de dafin,
    ulei, piper măcinat şi sare.


    Ceapa,
    tocată mărunt, se căleşte uşor în ulei, după care adăugăm şi carnea, tăiată în
    cubuleţe. Caracteristic pentru această mâncare este amestecul de cărnuri. Poate
    fi folosită carne de vită în amestec cu carne de porc sau carne de porc, vită
    şi oaie laolaltă. Se pun şi celelalte legume, tocate mărunt, inclusiv ardeii
    graşi, tăiaţi în feliuţe subţiri. Putem renunţa la ardeii iuţi dacă nu dorim să
    fie prea condimentat. Important este ca boiaua dulce să fie presărată acum în
    ceaun pentru a da culoare şi gust deoarece ea se dizolvă doar în ulei. Turnăm
    apoi puţină apă şi suc de roşii sau bulion, cât să acopere compoziţia, punem şi
    foile de dafin, puţin piper şi lăsăm să fiarbă încet, amestecând din când în
    când. Când este aproape gata, adăugăm sare după gust, precum şi frunze tocate
    de pătrunjel. Se serveşte cald, alături de cartofi natur, mămăligă sau paste.

  • Mâncăruri şi preparate din vinete

    Mâncăruri şi preparate din vinete

    În perioada verii,
    vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, cel mai popular aperitiv
    fiind salata de vinete, coapte pe jar sau pe plită. Odată cu apropierea
    toamnei, când căldura se mai domoleşte, vinetele sunt adăugate în mâncăruri ce
    necesită un timp mai mare de preparare. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc
    odată cu expansiunea otomană în Europa. Astfel au fost preluate şi, uneori,
    adaptate reţete de preparare a vinetelor şi denumiri comune precum musacaua, o
    mâncare cu carne tocată de porc sau de pui. Poate fi pregătită şi musaca fără carne, cu vinete combinate cu cartofi,
    ciuperci, ardei, ceapă şi smântână.


    După ce au fost coapte,
    transformate în pastă şi amestecate cu ceapă tocată şi cu puţin ulei, vinetele
    astfel preparate pot fi folosite ca umplutură pentru alte legume, precum
    roşiile sau ardeii graşi. Aceste legume umplute cu salată de vinete pot fi
    servite ca aperitive. Tot la aperitive putem încadra şi vinetele pane, care se pregătesc
    rapid. Spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt tăiate rondele peste care se
    pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la scurs. Rondelele de vinete
    sunt trecute apoi prin făină şi prăjite în ulei. Peste feliile prăjite de
    vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un plus de aromă, se
    presară busuioc mărunţit, fie proaspăt, fie uscat. O altă variantă este aceea de
    a le tăia în felii subţiri şi de a le prăji în ulei. După ce le scoatem din tigaie şi le scurgem de
    ulei, aranjăm feliile de vinete pe un platou. Separat, curăţăm câţiva căţei de
    usturoi, îi pisăm şi îi amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest
    amestec peste rondelele de vinete. În bucătăria românească a fost preluată şi
    aşa-numita reţetă de vinete a la grec. Reţeta este simplă! După ce am prăjit
    feliile subţiri de vinete, pregătim un sos din câteva roşii tăiate cubuleţe şi
    puse la fiert în puţină apă. Spre final adăugăm usturoi pisat şi o legătură de
    frunze de pătrunjel, tocate mărunt. Acest sos este turnat apoi peste feliile de
    vinete de pe platou.


    În zona Banatului întâlnim drobul de vinete. Avem nevoie de un kg
    de vinete pe care le curăţăm de coajă şi pe care le tăiem în cubuleţe, după
    care le punem la fiert în apă cu puţină sare. Scurgem cubuleţele de vinete şi
    le amestecăm cu o ceapă tocată mărunt şi călită în ulei. Adăugăm doi cartofi
    daţi pe răzătoare, 100 de grame de făină, două ouă bătute, condimentăm cu piper
    negru măcinat şi omogenizăm. Punem compoziţia într-o tavă unsă cu unt şi în
    care am presărat pesmet. Lăsăm tava în cuptor la foc mediu spre mic până când
    drobul începe să se rumenească.

  • Mâncăruri şi preparate din vinete

    Mâncăruri şi preparate din vinete

    În perioada verii,
    vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, cel mai popular aperitiv
    fiind salata de vinete, coapte pe jar sau pe plită. Odată cu apropierea
    toamnei, când căldura se mai domoleşte, vinetele sunt adăugate în mâncăruri ce
    necesită un timp mai mare de preparare. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc
    odată cu expansiunea otomană în Europa. Astfel au fost preluate şi, uneori,
    adaptate reţete de preparare a vinetelor şi denumiri comune precum musacaua, o
    mâncare cu carne tocată de porc sau de pui. Poate fi pregătită şi musaca fără carne, cu vinete combinate cu cartofi,
    ciuperci, ardei, ceapă şi smântână.


    După ce au fost coapte,
    transformate în pastă şi amestecate cu ceapă tocată şi cu puţin ulei, vinetele
    astfel preparate pot fi folosite ca umplutură pentru alte legume, precum
    roşiile sau ardeii graşi. Aceste legume umplute cu salată de vinete pot fi
    servite ca aperitive. Tot la aperitive putem încadra şi vinetele pane, care se pregătesc
    rapid. Spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt tăiate rondele peste care se
    pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la scurs. Rondelele de vinete
    sunt trecute apoi prin făină şi prăjite în ulei. Peste feliile prăjite de
    vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un plus de aromă, se
    presară busuioc mărunţit, fie proaspăt, fie uscat. O altă variantă este aceea de
    a le tăia în felii subţiri şi de a le prăji în ulei. După ce le scoatem din tigaie şi le scurgem de
    ulei, aranjăm feliile de vinete pe un platou. Separat, curăţăm câţiva căţei de
    usturoi, îi pisăm şi îi amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest
    amestec peste rondelele de vinete. În bucătăria românească a fost preluată şi
    aşa-numita reţetă de vinete a la grec. Reţeta este simplă! După ce am prăjit
    feliile subţiri de vinete, pregătim un sos din câteva roşii tăiate cubuleţe şi
    puse la fiert în puţină apă. Spre final adăugăm usturoi pisat şi o legătură de
    frunze de pătrunjel, tocate mărunt. Acest sos este turnat apoi peste feliile de
    vinete de pe platou.


    În zona Banatului întâlnim drobul de vinete. Avem nevoie de un kg
    de vinete pe care le curăţăm de coajă şi pe care le tăiem în cubuleţe, după
    care le punem la fiert în apă cu puţină sare. Scurgem cubuleţele de vinete şi
    le amestecăm cu o ceapă tocată mărunt şi călită în ulei. Adăugăm doi cartofi
    daţi pe răzătoare, 100 de grame de făină, două ouă bătute, condimentăm cu piper
    negru măcinat şi omogenizăm. Punem compoziţia într-o tavă unsă cu unt şi în
    care am presărat pesmet. Lăsăm tava în cuptor la foc mediu spre mic până când
    drobul începe să se rumenească.

  • Sfecla roşie în mâncăruri

    Sfecla roşie în mâncăruri

    Nu este una dintre
    vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai
    mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul
    specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie,
    însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică
    a popoarelor slave. Îl întâlnim în special în partea de nord a României, mai
    ales în comunitățile de ucrainieni și polonezi. Exact așa se și numește în
    Bucovina, borş polonez cu cartofi și sfeclă roşie. Avem nevoie de un kg de
    carne de vită sau de porc, pe care o tăiem în cubulețe, o punem la fiert și o
    spumăm. Dacă este carne de vită aruncăm prima apă și reluăm operațiunea.
    Separat se fierbe, într-un litru de borș, jumătate de kg de sfeclă roșie,
    tăiată în cubulețe. Dăm pe răzătoare doi morcovi, o rădăcină de țelină, tocăm
    mărunt două cepe și toate aceste legume mărunțite le călim ușor în unt sau în
    ulei. După ce a fiert carnea, adăugăm toate legumele călite în oală, precum și
    borșul cu cuburile de sfeclă roșie. Mai punem și câțiva cartofi, tăiați
    cubulețe, la fel cubulețe de roșii în bulion și mai lăsăm la fiert circa 20 de
    minute. La final se aromatizează cu mărar și frunze de pătrunjel, tocate mărunt
    și se sărează după gust. Înainte de a fi servit, borşul cu cartofi şi sfeclă se
    drege cu smântână amestecată cu un ou.


    Sfecla roșie se află pe
    lista legumelor care sunt conservate pentru a fi folosită mai târziu la
    diferite salate de legume sau la garnituri. Sfecla poate fi coaptă în cuptor,
    după care i se îndepărtează coaja sau poate fi pusă la fiert, în coajă. Poate
    fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se
    adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte
    împreună cu hrean ras. Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla
    roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe
    care le sterilizăm. Sfecla roșie poate fi folosită în combinație cu cartofi
    fierți, tăiați cubulețe, obținându-se o salată în care punem piper negru
    râșnit, ulei, zeamă de lămâie și sare după gust. Această salată de sfeclă roșie
    și cartofi, în proporții egale, trebuie ornată cu frunze tocate de pătrunjel.


    O inedită garnitură pentru
    felul principal am întâlnit în partea sudică a României: ciuperci cu sfeclă din
    Oltenia. Avem nevoie de ciuperci și de sfeclă în cantități egale și de două
    cepe pe care le tăiem solzișori și pe care le călim ușor în ulei. Sfecla se
    fierbe și se dă pe răzătoare, iar ciupercile se mărunțesc și se pun la fiert.
    Se amestecă ceapa călită cu ciupercile și cu sfecla rasă, se mai adaugă câțiva
    căței de usturoi zdrobiți și se lasă în vas, la foc mic, timp de câteva minute
    pentru ca aromele să se combine, după care poate fi servit ca fel principal sau
    garnitură cu o friptură la tavă sau cu o friptură la grătar.

  • Sfecla roşie în mâncăruri

    Sfecla roşie în mâncăruri

    Nu este una dintre
    vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai
    mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul
    specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie,
    însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică
    a popoarelor slave. Îl întâlnim în special în partea de nord a României, mai
    ales în comunitățile de ucrainieni și polonezi. Exact așa se și numește în
    Bucovina, borş polonez cu cartofi și sfeclă roşie. Avem nevoie de un kg de
    carne de vită sau de porc, pe care o tăiem în cubulețe, o punem la fiert și o
    spumăm. Dacă este carne de vită aruncăm prima apă și reluăm operațiunea.
    Separat se fierbe, într-un litru de borș, jumătate de kg de sfeclă roșie,
    tăiată în cubulețe. Dăm pe răzătoare doi morcovi, o rădăcină de țelină, tocăm
    mărunt două cepe și toate aceste legume mărunțite le călim ușor în unt sau în
    ulei. După ce a fiert carnea, adăugăm toate legumele călite în oală, precum și
    borșul cu cuburile de sfeclă roșie. Mai punem și câțiva cartofi, tăiați
    cubulețe, la fel cubulețe de roșii în bulion și mai lăsăm la fiert circa 20 de
    minute. La final se aromatizează cu mărar și frunze de pătrunjel, tocate mărunt
    și se sărează după gust. Înainte de a fi servit, borşul cu cartofi şi sfeclă se
    drege cu smântână amestecată cu un ou.


    Sfecla roșie se află pe
    lista legumelor care sunt conservate pentru a fi folosită mai târziu la
    diferite salate de legume sau la garnituri. Sfecla poate fi coaptă în cuptor,
    după care i se îndepărtează coaja sau poate fi pusă la fiert, în coajă. Poate
    fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se
    adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte
    împreună cu hrean ras. Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla
    roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe
    care le sterilizăm. Sfecla roșie poate fi folosită în combinație cu cartofi
    fierți, tăiați cubulețe, obținându-se o salată în care punem piper negru
    râșnit, ulei, zeamă de lămâie și sare după gust. Această salată de sfeclă roșie
    și cartofi, în proporții egale, trebuie ornată cu frunze tocate de pătrunjel.


    O inedită garnitură pentru
    felul principal am întâlnit în partea sudică a României: ciuperci cu sfeclă din
    Oltenia. Avem nevoie de ciuperci și de sfeclă în cantități egale și de două
    cepe pe care le tăiem solzișori și pe care le călim ușor în ulei. Sfecla se
    fierbe și se dă pe răzătoare, iar ciupercile se mărunțesc și se pun la fiert.
    Se amestecă ceapa călită cu ciupercile și cu sfecla rasă, se mai adaugă câțiva
    căței de usturoi zdrobiți și se lasă în vas, la foc mic, timp de câteva minute
    pentru ca aromele să se combine, după care poate fi servit ca fel principal sau
    garnitură cu o friptură la tavă sau cu o friptură la grătar.

  • Mazărea în mâncăruri

    Mazărea în mâncăruri

    Mazărea
    reprezintă una dintre tentaţiile gastronomice de la sfârşitul primăverii şi de
    la începutul verii, atunci când poate fi întâlnită în stare proaspătă.
    Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de greci şi romani în sudul
    Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul. În spaţiul românesc, mazărea a
    pătruns, se pare, în secolul al 17-lea. Pentru că acum poate fi păstrată uşor fie în conserve, fie congelată,
    mazărea este folosită pe tot parcursul anului pentru pregătirea multor
    mâncăruri, precum ciorbele de legume şi ghiveciurile, cu sau fără carne.


    Atunci când nu reprezintă
    baza unei mâncări, mazărea provenită din conservă sau din congelator poate fi
    folosită, în amestec cu alte legume fierte și mărunțite, în așa-numita salată
    boeuf. Deși dă senzația că provine din rafinata bucătărie franceză, ea a fost
    inventată în bucătăriile boierilor din Valahia, după o salată care pare, mai
    degrabă, de origine germană. Ingredientele acestei salate sunt carne de vită -
    de unde și numele francez al acesteia – cartofi, castraveţi murați şi gogoşari
    muraţi, morcovi, maioneză şi, bineînţeles, boabe de mazăre. Toate legumele
    mărunțite, cu excepția boabelor de mazăre sunt amestecate cu maioneză și puse
    apoi pe un platou sau într-un vas. După ce se nivelează, deasupra lor se
    întinde un strat subțire de maioneză. În mod asemănător, mazărea poate fi
    folosită într-o combinație care adună toate aromele verii și toamnei – ghiveciul
    – împreună cu dovlecei, cartofi, ceapă, varză, morcovi, fasole pastăi, usturoi,
    rădăcină de ţelină, de pătrunjel sau de păstârnac, toate tăiate și fierte în
    apă amestecată cu bulion sau cu suc de roșii.


    Atunci când mazărea este solistă, obţinem una dintre
    cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei româneşti. Avem nevoie de două kg de
    mazăre păstăi, de două … trei cepe, de suc de roşii şi de o legătură de mărar.
    Tocăm ceapa şi o călim uşor în ulei. Scoatem boabele de mazăre din teci,
    le spălăm şi le punem într-o cratiţă, împreună cu ceapă călită. Dacă mazărea
    este proaspăt culeasă, atunci şi tecile par mai cărnoase şi, de aceea, se obişnuieşte
    să se adauge în cratiţă şi câteva dintre ele. Turnăm puţină apă, lăsăm la fiert
    circa jumătate de oră, iar spre
    final adăugăm suc de roşii, bulion sau două roşii tocate mărunt, sărăm după
    gust, însă, înainte de a lua vasul de pe foc, punem şi mărarul tocat mărunt,
    care va da un gust deosebit. În această mâncare se poate adăuga şi carne de
    pui, de curcan, de viţel sau de porc.


    Fiarte
    și pasate împreună cu un cartof și cu o ceapă, boabele de mazăre se transformă
    într-o cremă care poate fi servită imediat după ce a fost amestecată cu mujdei
    de usturoi și cu puțină sare. Dacă excludem usturoiul și adăugăm legume rădăcinoase,
    precum un morcov, o țelină și un păstârnac, pe care le tăiem, le fierbem și le
    pasăm, putem obține o supă cremă de mazăre, care poate fi servită cu crutoane.

  • Mazărea în mâncăruri

    Mazărea în mâncăruri

    Mazărea
    reprezintă una dintre tentaţiile gastronomice de la sfârşitul primăverii şi de
    la începutul verii, atunci când poate fi întâlnită în stare proaspătă.
    Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de greci şi romani în sudul
    Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul. În spaţiul românesc, mazărea a
    pătruns, se pare, în secolul al 17-lea. Pentru că acum poate fi păstrată uşor fie în conserve, fie congelată,
    mazărea este folosită pe tot parcursul anului pentru pregătirea multor
    mâncăruri, precum ciorbele de legume şi ghiveciurile, cu sau fără carne.


    Atunci când nu reprezintă
    baza unei mâncări, mazărea provenită din conservă sau din congelator poate fi
    folosită, în amestec cu alte legume fierte și mărunțite, în așa-numita salată
    boeuf. Deși dă senzația că provine din rafinata bucătărie franceză, ea a fost
    inventată în bucătăriile boierilor din Valahia, după o salată care pare, mai
    degrabă, de origine germană. Ingredientele acestei salate sunt carne de vită -
    de unde și numele francez al acesteia – cartofi, castraveţi murați şi gogoşari
    muraţi, morcovi, maioneză şi, bineînţeles, boabe de mazăre. Toate legumele
    mărunțite, cu excepția boabelor de mazăre sunt amestecate cu maioneză și puse
    apoi pe un platou sau într-un vas. După ce se nivelează, deasupra lor se
    întinde un strat subțire de maioneză. În mod asemănător, mazărea poate fi
    folosită într-o combinație care adună toate aromele verii și toamnei – ghiveciul
    – împreună cu dovlecei, cartofi, ceapă, varză, morcovi, fasole pastăi, usturoi,
    rădăcină de ţelină, de pătrunjel sau de păstârnac, toate tăiate și fierte în
    apă amestecată cu bulion sau cu suc de roșii.


    Atunci când mazărea este solistă, obţinem una dintre
    cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei româneşti. Avem nevoie de două kg de
    mazăre păstăi, de două … trei cepe, de suc de roşii şi de o legătură de mărar.
    Tocăm ceapa şi o călim uşor în ulei. Scoatem boabele de mazăre din teci,
    le spălăm şi le punem într-o cratiţă, împreună cu ceapă călită. Dacă mazărea
    este proaspăt culeasă, atunci şi tecile par mai cărnoase şi, de aceea, se obişnuieşte
    să se adauge în cratiţă şi câteva dintre ele. Turnăm puţină apă, lăsăm la fiert
    circa jumătate de oră, iar spre
    final adăugăm suc de roşii, bulion sau două roşii tocate mărunt, sărăm după
    gust, însă, înainte de a lua vasul de pe foc, punem şi mărarul tocat mărunt,
    care va da un gust deosebit. În această mâncare se poate adăuga şi carne de
    pui, de curcan, de viţel sau de porc.


    Fiarte
    și pasate împreună cu un cartof și cu o ceapă, boabele de mazăre se transformă
    într-o cremă care poate fi servită imediat după ce a fost amestecată cu mujdei
    de usturoi și cu puțină sare. Dacă excludem usturoiul și adăugăm legume rădăcinoase,
    precum un morcov, o țelină și un păstârnac, pe care le tăiem, le fierbem și le
    pasăm, putem obține o supă cremă de mazăre, care poate fi servită cu crutoane.

  • Ştiucă umplută

    Ştiucă umplută

    Din carne de peşte se pot obţine multe
    preparate şi mâncăruri, mult mai multe decât o ciorbă, preparate la grătar sau
    la cuptor din file. Carnea tocată de peşte poate fi folosită, de exemplu,
    pentru o ciorbă de perişoare. Carnea tocată de peşte o putem folosi chiar şi
    pentru umplerea cârnaţilor, în loc de carne de porc, vită, oaie sau capră. Avem
    nevoie de un crap de unul .. două kilograme, care are o carne mai grasă şi de
    un şalău sau de o ştiucă de un kg, specii care au o carne albă, mai dietetică.
    După îndepărtarea oaselor mari, carnea este trecută prin maşina de tocat, de
    două … trei ori, scoţând astfel şi oasele mai mici. Pasta rezultată trebuie
    amestecată cu piper megru măcinat, cu boia dulce de ardei, cu puţin usturoi
    pisat, cu cimbru uscat şi mărunţit şi cu sare. Se folosesc maţe subţiri pentru
    umplerea cărora se foloseşte tot maşina de tocat. Cârnaţii rezultaţi pot fi
    puşi pe grătar imediat sau, după ce s-au zvântat puţin, pot fi băgaţi la
    afumătoare.


    Carnea tocată de peşte este folosită
    drept umplutură pentru o plăcintă cu aluat crocant. Un astfel de preparat poate
    fi întâlnit în Delta Dunării, o regiune cu o gastronomie bazată pe peşte. Avem
    nevoie de circa două kg de
    şalău sau de ştiucă. După dezosare, trecem bucăţile de peşte prin maşina de tocat. Mai avem
    nevoie de ceapă şi de doi morcovi pe care îi curăţăm şi îi tocăm mărunt. Călim
    legumele în tigaie, în unt sau în ulei. După ce s-au răcit, amestecăm legumele
    cu carnea tocată de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem două ouă şi le
    adăugăm în acest amestec pe care îl omogenizăm. Întindem umplutura pe o foaie
    subţire de plăcintă, rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu puţin
    ulei sau cu unt. Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe partea
    superioară. Lăsăm tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute. Plăcinta poate
    fi servită fie caldă, fie rece.


    Ştiuca
    umplută poate fi considerată echivalentul unei lucrări de diplomă pentru un
    bucătar specializat în preparate din peşte. Este folosită carnea tocată de peşte, dar este un
    preparat care se obţine cu multă muncă. Este nevoie, de asemenea, şi de
    dexteritate pentru că, după curăţarea solzilor şi după eviscerare, trebuie
    scoasă, cu ajutorul unui cuţit şi cu multă atenţie, pielea de pe ştiucă. Apoi
    sunt îndepărtate oasele, după care carnea rezultată este trecută prin maşina de
    tocat. Există mai multe reţete. Pasta de carne se amestecă fie cu câteva felii
    de pâine înmuiate în apă, fie cu nucă măcinată. Se adaugă una … două cepe tocate
    mărunt, un morcov ras, o legătură de frunze tocate de pătrunjel şi cu o
    legătură de mărar. Condimentăm cu piper negru măcinat şi punem sare după gust.
    Se adaugă şi un ou care are rolul de a lega compoziţia, care este învelită apoi
    în pielea ştiucii. Remodelat ca în muzeele de ştiinţe ale naturii, peştele este
    pus apoi într-un vas uns cu puţin unt sau într-un vas în care turnăm puţină apă
    sau sos tomat. Pielea trebuie înţepată din loc în loc pentru a nu plesni în
    timpul coacerii în cuptor. Vasul este ţinut circa 45 de minute în cuptor, la
    foc mediu, până când pielea capătă o culoare arămie. Peştele trebuie stropit
    periodic cu sosul din vas, în care se poate adăuga puţin vin alb. Ştiuca
    umplută se serveşte tăiată rondele, de regulă împreună cu alte aperitive reci.
    Poate fi servită şi caldă, împreună cu sosul tomat, aflat în vas.

  • Ştiucă umplută

    Ştiucă umplută

    Din carne de peşte se pot obţine multe
    preparate şi mâncăruri, mult mai multe decât o ciorbă, preparate la grătar sau
    la cuptor din file. Carnea tocată de peşte poate fi folosită, de exemplu,
    pentru o ciorbă de perişoare. Carnea tocată de peşte o putem folosi chiar şi
    pentru umplerea cârnaţilor, în loc de carne de porc, vită, oaie sau capră. Avem
    nevoie de un crap de unul .. două kilograme, care are o carne mai grasă şi de
    un şalău sau de o ştiucă de un kg, specii care au o carne albă, mai dietetică.
    După îndepărtarea oaselor mari, carnea este trecută prin maşina de tocat, de
    două … trei ori, scoţând astfel şi oasele mai mici. Pasta rezultată trebuie
    amestecată cu piper megru măcinat, cu boia dulce de ardei, cu puţin usturoi
    pisat, cu cimbru uscat şi mărunţit şi cu sare. Se folosesc maţe subţiri pentru
    umplerea cărora se foloseşte tot maşina de tocat. Cârnaţii rezultaţi pot fi
    puşi pe grătar imediat sau, după ce s-au zvântat puţin, pot fi băgaţi la
    afumătoare.


    Carnea tocată de peşte este folosită
    drept umplutură pentru o plăcintă cu aluat crocant. Un astfel de preparat poate
    fi întâlnit în Delta Dunării, o regiune cu o gastronomie bazată pe peşte. Avem
    nevoie de circa două kg de
    şalău sau de ştiucă. După dezosare, trecem bucăţile de peşte prin maşina de tocat. Mai avem
    nevoie de ceapă şi de doi morcovi pe care îi curăţăm şi îi tocăm mărunt. Călim
    legumele în tigaie, în unt sau în ulei. După ce s-au răcit, amestecăm legumele
    cu carnea tocată de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem două ouă şi le
    adăugăm în acest amestec pe care îl omogenizăm. Întindem umplutura pe o foaie
    subţire de plăcintă, rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu puţin
    ulei sau cu unt. Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe partea
    superioară. Lăsăm tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute. Plăcinta poate
    fi servită fie caldă, fie rece.


    Ştiuca
    umplută poate fi considerată echivalentul unei lucrări de diplomă pentru un
    bucătar specializat în preparate din peşte. Este folosită carnea tocată de peşte, dar este un
    preparat care se obţine cu multă muncă. Este nevoie, de asemenea, şi de
    dexteritate pentru că, după curăţarea solzilor şi după eviscerare, trebuie
    scoasă, cu ajutorul unui cuţit şi cu multă atenţie, pielea de pe ştiucă. Apoi
    sunt îndepărtate oasele, după care carnea rezultată este trecută prin maşina de
    tocat. Există mai multe reţete. Pasta de carne se amestecă fie cu câteva felii
    de pâine înmuiate în apă, fie cu nucă măcinată. Se adaugă una … două cepe tocate
    mărunt, un morcov ras, o legătură de frunze tocate de pătrunjel şi cu o
    legătură de mărar. Condimentăm cu piper negru măcinat şi punem sare după gust.
    Se adaugă şi un ou care are rolul de a lega compoziţia, care este învelită apoi
    în pielea ştiucii. Remodelat ca în muzeele de ştiinţe ale naturii, peştele este
    pus apoi într-un vas uns cu puţin unt sau într-un vas în care turnăm puţină apă
    sau sos tomat. Pielea trebuie înţepată din loc în loc pentru a nu plesni în
    timpul coacerii în cuptor. Vasul este ţinut circa 45 de minute în cuptor, la
    foc mediu, până când pielea capătă o culoare arămie. Peştele trebuie stropit
    periodic cu sosul din vas, în care se poate adăuga puţin vin alb. Ştiuca
    umplută se serveşte tăiată rondele, de regulă împreună cu alte aperitive reci.
    Poate fi servită şi caldă, împreună cu sosul tomat, aflat în vas.