În decembrie 2014, românii marchează împlinirea a 25 de ani de la revoluţia care le-a readus libertatea şi în urma căreia a renăscut democraţia. Însă 1989 a adus libertatea şi în Basarabia, teritoriu anexat de Uniunea Sovietică în 1939 şi în 1944. Basarabenii, asemenea celorlalţi români, marchează un sfert de secol de la eliberarea de comunism, dar şi de politica de rusificare care a însemnat călcarea în picioare a celor mai elementare drepturi naţionale. Împreună cu istoricul Sergiu Musteaţă, profesor la Universitatea de Stat din Chişinău, am refăcut memoria anului 1989 în Basarabia.
“Între 1985 şi 1989, lucrurile au început să se schimbe şi în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. E interesant că primele revendicări ale oamenilor de la Chişinău nu au fost de ordin economic şi social, ci au fost legate de limbă şi alfabet. Bineînţeles că primul era cuvântul “libertate”. Dacă ne uităm cu atenţie la imaginile acelor vremuri, observăm că în multe fotografii oamenii au în mâini pancarte cu cuvântul “libertate”. Asta îi marca cel mai mult. Lumea voia să discute, lumea voia să se spună adevărului pe nume. Şi cel mai jignitor pentru omul de acolo era că nu putea să vorbească deschis şi să scrie în limba maternă. De aceea, primele revendicări de la Chişinău, care au marcat întregul an, au fost coagulate de acea mişcare pentru limbă şi alfabet. Începând din ianuarie 1989, ca rezultat al unor discuţii iniţiate în 1988 în cadrul Uniunii Scriitorilor, oamenii au început să-şi unească eforturile pentru limbă, chiar dacă Comitetul Central al PCUS punea anumite bariere, chiar dacă încerca să critice şi să spună că este o provocare, chiar dacă a încercat să interzică anumite adunări publice. Oamenii au început să se adune tot mai mulţi şi mai mulţi, în vara anului 1989 au ajuns la câteva zeci de mii.”
Chişinăul era în fierbere, asemenea celorlalte capitale de republici unionale, sub impactul perestroikăi şi glasnost-ului promovate de liderul sovietic Mihail Gorbaciov. Revendicările naţionale erau comune tuturor naţiunilor oprimate de URSS timp de peste 70 de ani. Sergiu Musteaţă a considerat că Marea Adunare Naţională de la Chişinău de pe 27 august 1989 a fost momentul care a declanşat cu adevărat schimbarea din Basarabia.
“Pe 31 august 1989 s-a aprobat legea cu privire la limbă şi revenirea la alfabetul latin. Pe parcursul întregului an, scriitorii au cerut anularea deciziilor puterii sovietice de a introduce alfabetul chirilic. Au contestat acele norme care împiedicau buna cunoaştere şi care corupeau limba română. În felul acesta, alegerile care au avut loc pentru Sovietul Suprem au adus în prim-plan o nouă elită, oameni de cultură, în special scriitori, care au constituit o echipă în numele Moldovei ce participa la şedinţele Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice de la Moscova. Au avut marele curaj, în 1989, să spună că pactul Hitler-Stalin este unul împotriva umanităţii. Au cerut în acel parlament sovietic să fie creată o comisie care să discute despre impactul acelui act. Pentru prima dată la Chişinău, ziarul “Literatura şi Arta” publica acordul adiţional secret despre care nu se dorea a fi cunoscut şi multă vreme s-a considerat a fi un mit. Atunci s-a publicat pentru prima oară şi s-a demonstrat că din cauza lui s-a împărţit lumea.”
Libertatea triumfa la Chişinău, aşa cum avea să învingă la Vilnius, Riga, Tallinn, Kiev şi în alte republici din componenţa URSS. Sergiu Musteaţă. “Ceea ce s-a întâmplat la Chişinău a marcat spiritul mişcării de eliberare naţională. În 1987 se mai discutau aceste lucruri cu o anumită doză de frică, în 1988 s-a început publicarea, iar în 1989 a izbucnit acea libertate a cuvântului, a întrunirilor. Pentru prima dată în 1989 oamenii au început să iasă cu tricolorul în cadrul manifestărilor publice şi să spună că tricolorul este adevăratul drapel al nostru. Tot în 1989, pentru prima dată, spre finele anului, la un miting de amploare s-a lansat ideea unirii Basarabiei cu România în contextul condamnării pactului Hitler-Stalin. Lozincile de ordin cultural şi istoric au mers către revendicările sociale şi economice: independenţă economică, gestiune autonomă care, în anii următori au condus către declaraţia de suveranitate, şi, în 1991, la Declaraţia de independenţă.“
Sergiu Musteaţă şi-a amintit cum anul 1989 a dus la regăsirea de sine a românilor din Basarabia din propria experienţă directă. “În 1989, eram student în anul I la istorie şi ţin minte că am participat la mai multe manifestări publice. Pe 7 noiembrie, când tradiţional se organiza acea paradă militară în cinstea revoluţiei bolşevice, pentru prima dată la Chişinău oamenii au avut curajul să iasă în faţa tancurilor pentru a le opri. De atunci, nu mai defilează tancurile în marea piaţă naţională de la Chişinău. Oamenii au ieşit cu flori iar soldaţii, chiar dacă erau de etniii diferite, nu au mers mai departe. S-au oprit, s-au îmbrăţişat cu trecătorii, au primit flori. Pentru prima dată conducerea Partidului Comunist a fugit de la tribuna centrală. Era un semn că societatea era în schimbare, că societatea doreşte o altă conducere, doreşte altceva decât fusese până atunci. A fost un semn că acel regim totalitar, care ţinea în frică milioane de oameni, a falimentat.”
Basarabia a avut o trecere mai calmă la democraţie decât România. Însă trecutul ei mult mai traumatizat i-a oferit această aşteptată compensaţie.
