Radio România Internațional

Tag: mamaliga

  • Bulz

    Bulz


    Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România. Există mai multe tipuri de bulz, cu diferite denumiri, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari.



    Bulzul obişnuit, în straturi, este uşor de preparat. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă.



    Peste acesta, aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă.Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânză şi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă.



    Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem vasul din cuptor, porţionăm bulzul şi îl servim imediat. În mod asemănător, bulzul poate fi pus în vase de dimensiuni mai mici, putând fi servit direct în vasul în care a fost pregătit.



    Bulzul poate fi pregătit direct pe jar, el fiind numit “bulz ciobănesc”. Se face o mămăligă mai vârtoasă pe care o porţionăm şi din care modelăm bulgări în mijlocul cărora putem brânză de burduf. Nu trebuie pusă prea multă brânză deoarece aceasta se va topi, iar bulzul se va deforma. Bulgării de mămăligă pot fi puşi direct pe jar unde se vor coace şi unde vor prinde coajă. Această variantă de bulz poate fi pregătită şi în cuptor, bulgării de mămăligă fiind aşezaţi într-o tavă.







  • Bulz

    Bulz


    Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România. Există mai multe tipuri de bulz, cu diferite denumiri, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari.



    Bulzul obişnuit, în straturi, este uşor de preparat. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă.



    Peste acesta, aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă.Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânză şi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă.



    Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem vasul din cuptor, porţionăm bulzul şi îl servim imediat. În mod asemănător, bulzul poate fi pus în vase de dimensiuni mai mici, putând fi servit direct în vasul în care a fost pregătit.



    Bulzul poate fi pregătit direct pe jar, el fiind numit “bulz ciobănesc”. Se face o mămăligă mai vârtoasă pe care o porţionăm şi din care modelăm bulgări în mijlocul cărora putem brânză de burduf. Nu trebuie pusă prea multă brânză deoarece aceasta se va topi, iar bulzul se va deforma. Bulgării de mămăligă pot fi puşi direct pe jar unde se vor coace şi unde vor prinde coajă. Această variantă de bulz poate fi pregătită şi în cuptor, bulgării de mămăligă fiind aşezaţi într-o tavă.







  • Scrumbia albastră

    Scrumbia albastră

    La sfârşitul săptămânii trecute, oraşul Sulina,
    cea mai estică localitate a Uniunii Europene, a organizat Sărbătoarea
    Scrumbiei Albastre 2023, un eveniment care a marcat migraţia bancurilor de
    scrumbie în amonte pe Dunăre, spre locurile de depunere a icrelor. Organizatorii
    evenimentului consideră că viața
    locuitorilor din Sulina a fost marcată, de-a lungul timpului, de această
    migrație ce a constituit un indiciu anual al intrării primăverii în drepturi
    depline şi o sursă de hrană. Pe faleza oraşului Sulina, în locul în care vine
    la mal nava de pasageri de la Tulcea (cel mai mare oraş din Delta Dunării), au
    fost pregătite standuri în care scrumbia abia pescuită era pregătită pentru a
    fi pusă pe grătar, pentru a fi marinată sau pentru a fi pusă la afumat. La
    sărbătoarea scrumbiei au partiipat şi ansambluri folclorice ale locuitorilor
    din aşezările deltei: români, greci, ruşi lipoveni şi ucraineni.


    Scrumbia albastră, numită
    aşa după culoarea pe care o are pe partea dorsală, este o specie care nu poate
    fi crescută în regim de acvacultură, fiind capturată sezonier, din martie până
    în iunie, în cursul migraţiei ei pe Dunăre. Este o specie care trăieşte în
    Marea Neagră şi care, la începutul primăverii, urcă pe Dunăre, pentru a depune
    icrele. Acesta este şi momentul aşteptat de pescari pentru a captura acest
    peşte foarte gustos, care cântăreşte între 200 şi 600 de grame şi care are o
    lungime medie la maturitate de circa 30 de centimetri. În afară de Marea
    Neagră, acest peşte poate fi întâlnit în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi
    în apele de coastă din America de Nord. După depunerea icrelor sau a lapţilor,
    bancurile de scrumbii se întorc slăbite în mediul marin.


    Cel mai la îndemână preparat este scrumbia la grătar. După ce au fost curăţate de
    solzi, eviscerate şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi lăsate să stea
    aşa vreo jumătate de oră. Le clătim de sare şi le punem pe grătar sau pe o
    tablă încinsă de jar sau de focul de la aragaz. Pentru a fi preparate uniform,
    scrumbiile trebuie întoarse şi pe cealaltă parte. După ce s-au rumenit, luăm
    scrumbiile de pe grătar şi le punem într-un vas în care turnăm apoi o saramură
    făcută din apă fiartă, usturoi pisat, piper, cimbru şi rondele de ardei iute.
    Acoperim cu un capac pentru circa 20 de minute astfel încât aromele
    ingredientelor să se amestece, iar în acest timp putem pregăti o mămăligă.
    Punem peştele în farfurie alături de mămăliguţă şi presărăm deasupra pătrunjel
    tocat. Un pahar de vin alb, demisec sau sec, foarte bine răcit reprezintă o
    bună alegere.


    Scrumbia de Dunăre afumată este unul dintre
    produsele alimentare românești protejate
    în Uniunea Europeană. Scrumbia utilizată ca materie primă pentru acest produs
    protejat este pescuită în mod tradițional numai pe Dunăre, începând de la
    vărsarea acesteia în Marea Neagră până în apropiere de Galați. Afumarea la rece
    este un procedeu tradițional pentru că scrumbia de Dunăre este un pește foarte
    gras, iar afumarea la rece valorifică cantitatea mare de grăsime a peștelui.
    Procesul durează minimum nouă ore, la o temperatură de maximum 35 de grade
    Celsius. Afumarea se face cu rumeguș uscat din lemn de esență tare, iar la
    final peștele capătă o culoare arămie.

  • Scrumbia albastră

    Scrumbia albastră

    La sfârşitul săptămânii trecute, oraşul Sulina,
    cea mai estică localitate a Uniunii Europene, a organizat Sărbătoarea
    Scrumbiei Albastre 2023, un eveniment care a marcat migraţia bancurilor de
    scrumbie în amonte pe Dunăre, spre locurile de depunere a icrelor. Organizatorii
    evenimentului consideră că viața
    locuitorilor din Sulina a fost marcată, de-a lungul timpului, de această
    migrație ce a constituit un indiciu anual al intrării primăverii în drepturi
    depline şi o sursă de hrană. Pe faleza oraşului Sulina, în locul în care vine
    la mal nava de pasageri de la Tulcea (cel mai mare oraş din Delta Dunării), au
    fost pregătite standuri în care scrumbia abia pescuită era pregătită pentru a
    fi pusă pe grătar, pentru a fi marinată sau pentru a fi pusă la afumat. La
    sărbătoarea scrumbiei au partiipat şi ansambluri folclorice ale locuitorilor
    din aşezările deltei: români, greci, ruşi lipoveni şi ucraineni.


    Scrumbia albastră, numită
    aşa după culoarea pe care o are pe partea dorsală, este o specie care nu poate
    fi crescută în regim de acvacultură, fiind capturată sezonier, din martie până
    în iunie, în cursul migraţiei ei pe Dunăre. Este o specie care trăieşte în
    Marea Neagră şi care, la începutul primăverii, urcă pe Dunăre, pentru a depune
    icrele. Acesta este şi momentul aşteptat de pescari pentru a captura acest
    peşte foarte gustos, care cântăreşte între 200 şi 600 de grame şi care are o
    lungime medie la maturitate de circa 30 de centimetri. În afară de Marea
    Neagră, acest peşte poate fi întâlnit în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi
    în apele de coastă din America de Nord. După depunerea icrelor sau a lapţilor,
    bancurile de scrumbii se întorc slăbite în mediul marin.


    Cel mai la îndemână preparat este scrumbia la grătar. După ce au fost curăţate de
    solzi, eviscerate şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi lăsate să stea
    aşa vreo jumătate de oră. Le clătim de sare şi le punem pe grătar sau pe o
    tablă încinsă de jar sau de focul de la aragaz. Pentru a fi preparate uniform,
    scrumbiile trebuie întoarse şi pe cealaltă parte. După ce s-au rumenit, luăm
    scrumbiile de pe grătar şi le punem într-un vas în care turnăm apoi o saramură
    făcută din apă fiartă, usturoi pisat, piper, cimbru şi rondele de ardei iute.
    Acoperim cu un capac pentru circa 20 de minute astfel încât aromele
    ingredientelor să se amestece, iar în acest timp putem pregăti o mămăligă.
    Punem peştele în farfurie alături de mămăliguţă şi presărăm deasupra pătrunjel
    tocat. Un pahar de vin alb, demisec sau sec, foarte bine răcit reprezintă o
    bună alegere.


    Scrumbia de Dunăre afumată este unul dintre
    produsele alimentare românești protejate
    în Uniunea Europeană. Scrumbia utilizată ca materie primă pentru acest produs
    protejat este pescuită în mod tradițional numai pe Dunăre, începând de la
    vărsarea acesteia în Marea Neagră până în apropiere de Galați. Afumarea la rece
    este un procedeu tradițional pentru că scrumbia de Dunăre este un pește foarte
    gras, iar afumarea la rece valorifică cantitatea mare de grăsime a peștelui.
    Procesul durează minimum nouă ore, la o temperatură de maximum 35 de grade
    Celsius. Afumarea se face cu rumeguș uscat din lemn de esență tare, iar la
    final peștele capătă o culoare arămie.

  • Mâncăruri din urzici

    Mâncăruri din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul
    primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea
    pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului.
    Frunzele de urzică tinere trebuie culese în luna martie şi la începutul lui
    aprilie. Recoltarea lor se face manul, prin ruperea tulpinii, şi este recomandatp
    protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă
    cu mult inainte ca frunzele să ajungă la maturitate. Urzicile trebuie recoltate
    din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile
    de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După
    recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu
    mai au nicio urmă de pământ sau nisip. Frunzele de urzici trebuie puse apoi
    într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge
    din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs.
    Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform
    sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută
    dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.


    După ce au fiert, urzicile pot fi baza unor mâncăruri de post sau pot fi
    combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare,
    cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin
    ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Această cremă de
    urzici poate fi servită cu ouă ochiuri. De asemenea, această cremă de urzici
    poate fi consumată cu mămăligă.


    O altă combinaţie este cea cu maioneză şi cu hrean. La un kg de urzici, avem nevoie de o lingură de
    hrean ras şi de 4 … 5 linguri cu maioneză. După ce urzicile au fost fierte şi
    pasate, trebuie amestecate cu maioneza şi cu hreanul şi sunt servite în
    farfurii decorate cu ridichi roşii, tăiate în felii subţiri. La fel de bine, crema de urzici poate fi
    folosită drept umplutură pentru clătite de post, servite ca aperitiv. Această
    cremă de urzici, în combinaţie cu ceapă verde, praz, mărar, la care se mai
    poate adăuga orez fiert, poate constitui umplutura unei plăcinte servită ca
    aperitiv.


    O altă mâncare este pilaful de urzici şi orez. Ca ingrediente, avem nevoie
    de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de orez şi de o ceapă. Fierbem separat
    urzicile şi orezul, după care le amestecăm. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare,
    piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă puţin la fiert, obţinând astfel
    pilaful de urzici şi orez.


  • Mâncăruri din urzici

    Mâncăruri din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul
    primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea
    pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului.
    Frunzele de urzică tinere trebuie culese în luna martie şi la începutul lui
    aprilie. Recoltarea lor se face manul, prin ruperea tulpinii, şi este recomandatp
    protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă
    cu mult inainte ca frunzele să ajungă la maturitate. Urzicile trebuie recoltate
    din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile
    de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După
    recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu
    mai au nicio urmă de pământ sau nisip. Frunzele de urzici trebuie puse apoi
    într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge
    din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs.
    Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform
    sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută
    dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.


    După ce au fiert, urzicile pot fi baza unor mâncăruri de post sau pot fi
    combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare,
    cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin
    ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Această cremă de
    urzici poate fi servită cu ouă ochiuri. De asemenea, această cremă de urzici
    poate fi consumată cu mămăligă.


    O altă combinaţie este cea cu maioneză şi cu hrean. La un kg de urzici, avem nevoie de o lingură de
    hrean ras şi de 4 … 5 linguri cu maioneză. După ce urzicile au fost fierte şi
    pasate, trebuie amestecate cu maioneza şi cu hreanul şi sunt servite în
    farfurii decorate cu ridichi roşii, tăiate în felii subţiri. La fel de bine, crema de urzici poate fi
    folosită drept umplutură pentru clătite de post, servite ca aperitiv. Această
    cremă de urzici, în combinaţie cu ceapă verde, praz, mărar, la care se mai
    poate adăuga orez fiert, poate constitui umplutura unei plăcinte servită ca
    aperitiv.


    O altă mâncare este pilaful de urzici şi orez. Ca ingrediente, avem nevoie
    de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de orez şi de o ceapă. Fierbem separat
    urzicile şi orezul, după care le amestecăm. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare,
    piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă puţin la fiert, obţinând astfel
    pilaful de urzici şi orez.


  • Puricei domneşti de Buzău

    Puricei domneşti de Buzău

    Buzăul se
    remarcă prin câteva produse cu denumire de origine, fiecare cu o poveste legată
    de târgurile organizate într-o zonă cu mare trafic
    comercial, care lega cele trei mari provincii istorice româneşti: Ţara
    Românească, Moldova şi Transilvania.


    Covrigii de Buzău au
    devenit un brand şi se găsesc ambalaţi la pungi în toate marile magazine din
    România. În mod tradiţional, covrigii de Buzău erau vânduţi la şir, adică
    legaţi cu o sfoară, la uşa brutăriei. Nu sunt mai groşi de un centimetru, sunt
    rotunzi şi au diametru de numai câţiva centimetri. Se fac din aluat dospit şi
    sunt copţi în mod tradiţional în cuptoare pe vatră. Se pare că ei au apărut
    prin 1800 fiind aduşi de negustorii greci care se stabiliseră în zona Buzăului,
    aceşti covrigi fiind oferiţi în cârciumi împreună cu băutura comandată.


    Există şi două sortimente de
    cârnaţi specifice zonei Buzăului: babicul de Buzău şi cârnaţii de Pleşcoi. Iniţial, cârnaţii de Pleşcoi erau produşi din carne de oaie, tocată cu
    barda, amestecată cu seu de oaie şi condimentaţi cu usturoi, cimbru şi busuioc.
    Acest amestec era pus în maţe subţiri de oaie, după care urma afumarea cârnaţilor.
    În reţetă a fost introdusă şi carnea de vită, într-o proporţie mai mică decât
    cea de oaie.


    Spre deosebire de
    cârnaţii de Pleşcoi, babicul de Buzău este preparat carne de porc, probabil o
    frondă faţă de otomani. Metoda de preparare a babicului este asemănătoare cu
    cea a cârnaţilor de oaie, carnea de
    porc, de obicei pulpă, fiind tocată cu barda. Apoi se pune sare, iar carnea
    este condimentată cu boia de ardei, şi iute, şi dulce, după care amestecul este
    pus în maţe mai groase şi se modelează cârnaţii. Sunt lăsaţi la zvântat, apoi
    la afumat, iar în final la presat, căpătând o formă plată.


    În zona Buzăului,
    aceşti cârnaţii sunt folosiţi şi la pregătirea unor mâncăruri, cum ar fi, spre
    exemplu, ciorba din babic la care se folosesc multe legume şi felii de cârnat tăiate
    foarte, foarte subţire.


    Tot în zona Buzăului se
    mai pregătesc aşa-numiţii puricei domneşti, fiind valorificată mămăliga
    rămasă de la o masă anterioară, conform reţetei originale. Se poate face o
    mămăligă, după care aceasta este pusă într-o tigaie cu untură încinsă şi se
    mărunţeşte. Se mai adaugă brânză sărată de oaie, de asemenea, mărunţită şi
    rondele de cârnaţi de Pleşcoi, uşor rumeniţi. Compoziţia se omogenizează şi se
    serveşte cu ceapă roşie, desigur, de Buzău. Mămăliga cu untură se pregătea în
    mod obişnuit în gospodăria ţărănească de altădată, dar domnului sau boierului
    nu-i putea da să mănânce doar mămăligă, trebuia să fie acolo o bucată de telemea
    şi un cârnat. Şi atlfel, mămăliga sfărâmată şi încălzită în untură careia i se
    spunea puricei a fost ridicată la rangul de puricei domneşti.

  • Puricei domneşti de Buzău

    Puricei domneşti de Buzău

    Buzăul se
    remarcă prin câteva produse cu denumire de origine, fiecare cu o poveste legată
    de târgurile organizate într-o zonă cu mare trafic
    comercial, care lega cele trei mari provincii istorice româneşti: Ţara
    Românească, Moldova şi Transilvania.


    Covrigii de Buzău au
    devenit un brand şi se găsesc ambalaţi la pungi în toate marile magazine din
    România. În mod tradiţional, covrigii de Buzău erau vânduţi la şir, adică
    legaţi cu o sfoară, la uşa brutăriei. Nu sunt mai groşi de un centimetru, sunt
    rotunzi şi au diametru de numai câţiva centimetri. Se fac din aluat dospit şi
    sunt copţi în mod tradiţional în cuptoare pe vatră. Se pare că ei au apărut
    prin 1800 fiind aduşi de negustorii greci care se stabiliseră în zona Buzăului,
    aceşti covrigi fiind oferiţi în cârciumi împreună cu băutura comandată.


    Există şi două sortimente de
    cârnaţi specifice zonei Buzăului: babicul de Buzău şi cârnaţii de Pleşcoi. Iniţial, cârnaţii de Pleşcoi erau produşi din carne de oaie, tocată cu
    barda, amestecată cu seu de oaie şi condimentaţi cu usturoi, cimbru şi busuioc.
    Acest amestec era pus în maţe subţiri de oaie, după care urma afumarea cârnaţilor.
    În reţetă a fost introdusă şi carnea de vită, într-o proporţie mai mică decât
    cea de oaie.


    Spre deosebire de
    cârnaţii de Pleşcoi, babicul de Buzău este preparat carne de porc, probabil o
    frondă faţă de otomani. Metoda de preparare a babicului este asemănătoare cu
    cea a cârnaţilor de oaie, carnea de
    porc, de obicei pulpă, fiind tocată cu barda. Apoi se pune sare, iar carnea
    este condimentată cu boia de ardei, şi iute, şi dulce, după care amestecul este
    pus în maţe mai groase şi se modelează cârnaţii. Sunt lăsaţi la zvântat, apoi
    la afumat, iar în final la presat, căpătând o formă plată.


    În zona Buzăului,
    aceşti cârnaţii sunt folosiţi şi la pregătirea unor mâncăruri, cum ar fi, spre
    exemplu, ciorba din babic la care se folosesc multe legume şi felii de cârnat tăiate
    foarte, foarte subţire.


    Tot în zona Buzăului se
    mai pregătesc aşa-numiţii puricei domneşti, fiind valorificată mămăliga
    rămasă de la o masă anterioară, conform reţetei originale. Se poate face o
    mămăligă, după care aceasta este pusă într-o tigaie cu untură încinsă şi se
    mărunţeşte. Se mai adaugă brânză sărată de oaie, de asemenea, mărunţită şi
    rondele de cârnaţi de Pleşcoi, uşor rumeniţi. Compoziţia se omogenizează şi se
    serveşte cu ceapă roşie, desigur, de Buzău. Mămăliga cu untură se pregătea în
    mod obişnuit în gospodăria ţărănească de altădată, dar domnului sau boierului
    nu-i putea da să mănânce doar mămăligă, trebuia să fie acolo o bucată de telemea
    şi un cârnat. Şi atlfel, mămăliga sfărâmată şi încălzită în untură careia i se
    spunea puricei a fost ridicată la rangul de puricei domneşti.

  • Tocăniţă de ciuperci

    Tocăniţă de ciuperci

    În această ediție, vă prezentăm
    rețete de tocăniță de ciuperci, o mâncare sau o garnitură pe care o întâlnim în
    special în zone cu tradiție în recoltara acestora. Ciupercile sunt utilizate
    direct pentru mâncăruri sau sunt conservate, de obicei în oţet, fiind servite
    drept salate.


    În pădurile din
    Bucovina sunt des întâlniţi hribii, o ciupercă cu o pălărie gălbuie-brună şi cu
    piciorul alb şi gros (Boletus edulis), care este utilizată în multe mâncăruri
    pe care le puteţi găsi în meniurile restaurantelor din această zonă. Cu ajutorul acestui ingredient se prepară
    borş bucovinean de hribi, tocăniţă de hribi proaspeţi, ciulama de hribi, pilaf
    de hribi sau chiar salată de hribi.


    Să începem cu modul de
    preparare a salatei de hribi. În primul rând, trebuie călite în ulei două cepe,
    tocate mărunt. Ceapa călită trebuie stinsă în puţin vin. Pentru salată mai avem
    nevoie de un kilogram de ardei capia, care trebuie puşi la copt şi care trebuie
    curăţaţi de seminţe şi de coajă. Se pune la fiert, în apă cu sare, un kilogram
    de hribi. Apoi, hribii trebuie scurşi de zeamă, tăiaţi în feliuţe subţiri şi
    apoi amestecaţi cu ardeii copţi şi cu ceapa călită. Acestei compoziţii i se
    adaugă câteva frunze de dafin, câteva boabe de piper şi sare, după care trebuie ţinută la foc
    câteva minute pentru ca să se amestece aromele.


    Tocănița este una dintre cele mai răspândite reţete de mâncare din ciuperci
    obişnuite sau din hribi. Avem nevoie de un kg de de ciuperci, de 3 cepe de
    mărime mijlocie, de unt sau de ulei, de mărar sau pătrunjel verde. Ciupercile
    sunt curăţate, spălate şi tăiate felii subţiri, la fel ca şi ceapa. Apoi
    ciupercile sunt puse la foc potrivit, într-un vas cu ulei sau cu unt. Este adăugată
    apoi ceapa şi puţină apă sau vin, iar din când în când trebuie amestecată
    această compoziţie din cratiţă. Spre final, cînd această compoziţie devine mai
    groasă, se pot adăuga fie puţină smântână care dă o culoare deschisă acestei
    mâncări, fie suc de roşii sau chiar roşii, în prealabil curăţate de pieliţe şi
    de seminţe. Înainte de a fi luată de pe foc, în această mâncare este adăugată
    verdeaţă tocată mărunt: mărar dacă am folosit smântână sau pătrunjel în cazul
    sosului tomat.


    În
    continuare, vă prezentăm rețeta de tocănița ardelenească cu ciuperci. Dacă
    este ardelenească, atunci este folosită și smântână! Pe lângă ingredientele
    folosite la rețeta, să spunem, tradițională, la cea ardelenească adăugăm și câțiva
    căței de usturoi, precum și puțin tarhon. Modul de preparare este asemănător. Tocănița
    de ciuperci se servește caldă, împreună cu mămăligă.



  • Tocăniţă de ciuperci

    Tocăniţă de ciuperci

    În această ediție, vă prezentăm
    rețete de tocăniță de ciuperci, o mâncare sau o garnitură pe care o întâlnim în
    special în zone cu tradiție în recoltara acestora. Ciupercile sunt utilizate
    direct pentru mâncăruri sau sunt conservate, de obicei în oţet, fiind servite
    drept salate.


    În pădurile din
    Bucovina sunt des întâlniţi hribii, o ciupercă cu o pălărie gălbuie-brună şi cu
    piciorul alb şi gros (Boletus edulis), care este utilizată în multe mâncăruri
    pe care le puteţi găsi în meniurile restaurantelor din această zonă. Cu ajutorul acestui ingredient se prepară
    borş bucovinean de hribi, tocăniţă de hribi proaspeţi, ciulama de hribi, pilaf
    de hribi sau chiar salată de hribi.


    Să începem cu modul de
    preparare a salatei de hribi. În primul rând, trebuie călite în ulei două cepe,
    tocate mărunt. Ceapa călită trebuie stinsă în puţin vin. Pentru salată mai avem
    nevoie de un kilogram de ardei capia, care trebuie puşi la copt şi care trebuie
    curăţaţi de seminţe şi de coajă. Se pune la fiert, în apă cu sare, un kilogram
    de hribi. Apoi, hribii trebuie scurşi de zeamă, tăiaţi în feliuţe subţiri şi
    apoi amestecaţi cu ardeii copţi şi cu ceapa călită. Acestei compoziţii i se
    adaugă câteva frunze de dafin, câteva boabe de piper şi sare, după care trebuie ţinută la foc
    câteva minute pentru ca să se amestece aromele.


    Tocănița este una dintre cele mai răspândite reţete de mâncare din ciuperci
    obişnuite sau din hribi. Avem nevoie de un kg de de ciuperci, de 3 cepe de
    mărime mijlocie, de unt sau de ulei, de mărar sau pătrunjel verde. Ciupercile
    sunt curăţate, spălate şi tăiate felii subţiri, la fel ca şi ceapa. Apoi
    ciupercile sunt puse la foc potrivit, într-un vas cu ulei sau cu unt. Este adăugată
    apoi ceapa şi puţină apă sau vin, iar din când în când trebuie amestecată
    această compoziţie din cratiţă. Spre final, cînd această compoziţie devine mai
    groasă, se pot adăuga fie puţină smântână care dă o culoare deschisă acestei
    mâncări, fie suc de roşii sau chiar roşii, în prealabil curăţate de pieliţe şi
    de seminţe. Înainte de a fi luată de pe foc, în această mâncare este adăugată
    verdeaţă tocată mărunt: mărar dacă am folosit smântână sau pătrunjel în cazul
    sosului tomat.


    În
    continuare, vă prezentăm rețeta de tocănița ardelenească cu ciuperci. Dacă
    este ardelenească, atunci este folosită și smântână! Pe lângă ingredientele
    folosite la rețeta, să spunem, tradițională, la cea ardelenească adăugăm și câțiva
    căței de usturoi, precum și puțin tarhon. Modul de preparare este asemănător. Tocănița
    de ciuperci se servește caldă, împreună cu mămăligă.



  • … de Florii

    … de Florii

    La sfârșitul acestei săptămâni, creștinii ortodocși
    sărbătoresc Floriile, zi în care este dezlegare la pește și în care poate fi
    pregătit un meniu bazat exclusiv pe pește. La aperitive poate fi făcut un
    platou de gustări reci, cu pastă de pește, chifteluțe de pește și salată de
    icre. Pot fi pregătite tartine cu unt și cu macrou marinat. Avem nevoie de două
    … trei trunchiuri de macrou congelat pe care le putem tăia rondele cu o
    grosime de două degete chiar atunci când sunt congelate. Le putem eviscera ușor
    în stare congelată, le spălăm și apoi le așezăm pe un singur rând într-un vas.
    Facem un amestec de oțet și apă, o măsură de oțet la două măsuri de apă.
    Adăugăm și o măsură de ulei și turnăm acest amestec în vas astfel încât să
    acopere rondelele de macrou. Punem boabe de piper negru și două boabe de
    ienibahar, o frunză de dafin și puțină sare, după care lăsăm vasul în cuptor la
    foc mediu spre mic pentru 45 de minute. Scoatem vasul din cuptor și îl lăsăm să
    se răcească. După aceea, macroul trebuie dezosat, mărunțit și poate fi servit
    pe tartine unse cu unt.


    Tot
    la aperitive poate fi pregătită o plăcintă cu carne de pește, pbținută numai
    din carne de peşte alb, adică şalău sau ştiucă. După dezosare,
    trecem prin maşina de tocat bucăţile
    de peşte. Mai avem nevoie de ceapă şi de morcovi pe care îi curăţăm şi îi tocăm
    mărunt. Călim legumele în unt sau ulei. Punem în tigaie morcovii, apoi ceapa şi
    le rumenim. Le lăsăm să se răcească, apoi amestecăm legumele cu carnea tocată
    de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem două ouă şi le adăugăm în acest
    amestec pe care îl omogenizăm. Pe o foaie de plăcintă, întindem umplutura,
    rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu puţin ulei sau cu unt.
    Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe partea superioară. Lăsăm
    tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute. Plăcinta poate fi servită caldă
    sau rece.


    După aperitive, poate urma ciorba de peşte
    sau, direct, felul principal. În România poate fi cumpărată scrumbia de Dunăre
    (Alosa Pontica), o specie care, în perioada primăverii, vine din Marea Neagră
    şi urcă pe fluviu pentru a se reproduce. Specii asemănătoare scrumbiei de
    Dunăre pot fi întâlnite în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi în
    apele de coastă din America de Nord. Există multe reţete, însă cea mai populară este saramura de scrumbie. După ce au fost
    curăţate de solzi, eviscerate şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi
    lăsate să stea aşa vreo jumătate de oră. Le clătim de sare, le crestăm uşor
    pentru a fi mai bine pătrunse şi le punem pe grătar sau pe o tablă încinsă de
    jar sau de focul de la aragaz, iar după un timp trebuie întoarse şi pe cealaltă
    parte. După ce s-au rumenit, luăm scrumbiile de pe grătar şi le punem într-un
    vas în care turnăm apoi o saramură făcută din apă fiartă, usturoi pisat, piper,
    cimbru şi rondele de ardei iute. Acoperim cu un capac astfel încât să se
    întrepătrundă circa 20 de minute, timp în care putem pregăti o mămăligă. Punem
    peştele în farfurie alături de mămăligă şi presărăm deasupra pătrunjel tocat.
    Saramura trebuie consumată alături de un pahar de vin alb, demisec sau sec,
    foarte bine răcit.


    Scrumbia poate fi pregătită şi la
    cuptor, în combinaţie cu ciuperci, cu roşii sau chiar umplute cu verdeţuri. De
    asemenea, scrumbia poate fi şi marinată pentru a fi consumată şi după ce trece
    perioada de pescuit.

  • … de Florii

    … de Florii

    La sfârșitul acestei săptămâni, creștinii ortodocși
    sărbătoresc Floriile, zi în care este dezlegare la pește și în care poate fi
    pregătit un meniu bazat exclusiv pe pește. La aperitive poate fi făcut un
    platou de gustări reci, cu pastă de pește, chifteluțe de pește și salată de
    icre. Pot fi pregătite tartine cu unt și cu macrou marinat. Avem nevoie de două
    … trei trunchiuri de macrou congelat pe care le putem tăia rondele cu o
    grosime de două degete chiar atunci când sunt congelate. Le putem eviscera ușor
    în stare congelată, le spălăm și apoi le așezăm pe un singur rând într-un vas.
    Facem un amestec de oțet și apă, o măsură de oțet la două măsuri de apă.
    Adăugăm și o măsură de ulei și turnăm acest amestec în vas astfel încât să
    acopere rondelele de macrou. Punem boabe de piper negru și două boabe de
    ienibahar, o frunză de dafin și puțină sare, după care lăsăm vasul în cuptor la
    foc mediu spre mic pentru 45 de minute. Scoatem vasul din cuptor și îl lăsăm să
    se răcească. După aceea, macroul trebuie dezosat, mărunțit și poate fi servit
    pe tartine unse cu unt.


    Tot
    la aperitive poate fi pregătită o plăcintă cu carne de pește, pbținută numai
    din carne de peşte alb, adică şalău sau ştiucă. După dezosare,
    trecem prin maşina de tocat bucăţile
    de peşte. Mai avem nevoie de ceapă şi de morcovi pe care îi curăţăm şi îi tocăm
    mărunt. Călim legumele în unt sau ulei. Punem în tigaie morcovii, apoi ceapa şi
    le rumenim. Le lăsăm să se răcească, apoi amestecăm legumele cu carnea tocată
    de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem două ouă şi le adăugăm în acest
    amestec pe care îl omogenizăm. Pe o foaie de plăcintă, întindem umplutura,
    rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu puţin ulei sau cu unt.
    Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe partea superioară. Lăsăm
    tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute. Plăcinta poate fi servită caldă
    sau rece.


    După aperitive, poate urma ciorba de peşte
    sau, direct, felul principal. În România poate fi cumpărată scrumbia de Dunăre
    (Alosa Pontica), o specie care, în perioada primăverii, vine din Marea Neagră
    şi urcă pe fluviu pentru a se reproduce. Specii asemănătoare scrumbiei de
    Dunăre pot fi întâlnite în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi în
    apele de coastă din America de Nord. Există multe reţete, însă cea mai populară este saramura de scrumbie. După ce au fost
    curăţate de solzi, eviscerate şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi
    lăsate să stea aşa vreo jumătate de oră. Le clătim de sare, le crestăm uşor
    pentru a fi mai bine pătrunse şi le punem pe grătar sau pe o tablă încinsă de
    jar sau de focul de la aragaz, iar după un timp trebuie întoarse şi pe cealaltă
    parte. După ce s-au rumenit, luăm scrumbiile de pe grătar şi le punem într-un
    vas în care turnăm apoi o saramură făcută din apă fiartă, usturoi pisat, piper,
    cimbru şi rondele de ardei iute. Acoperim cu un capac astfel încât să se
    întrepătrundă circa 20 de minute, timp în care putem pregăti o mămăligă. Punem
    peştele în farfurie alături de mămăligă şi presărăm deasupra pătrunjel tocat.
    Saramura trebuie consumată alături de un pahar de vin alb, demisec sau sec,
    foarte bine răcit.


    Scrumbia poate fi pregătită şi la
    cuptor, în combinaţie cu ciuperci, cu roşii sau chiar umplute cu verdeţuri. De
    asemenea, scrumbia poate fi şi marinată pentru a fi consumată şi după ce trece
    perioada de pescuit.

  • Preparate câmpenești

    Preparate câmpenești

    Vara este anotimpul celor mai multe
    serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar și de a
    petrece alături de familie şi de prieteni. În perspectiva unor noi măsuri de
    relaxare, în România este posibil să fie
    organizate din nou, după 1 iulie, festivaluri unde întâlnim și preparate
    tradiționale fie la grătar, fie la ceaun. Din cauza pandemiei, unele evenimente
    câmpenești au fost anulate pentru al doilea an consecutiv, cum este cazul
    tradiționalului târg Drăgaica de la Buzău. Acest târg are o vechime de peste
    300 de ani și în lunga lui istorie a mai avut ani când nu s-a ținut, fie din
    cauza războaielor, fie din cauza epidemiilor de ciumă sau de holeră. Acest târg
    a apărut din necesitatea de a favoriza
    schimbul și vânzarea de produse, Buzăul fiind situat la întretăierea unor
    drumuri comerciale care legau provinciile istorice românești Valahia și
    Moldova, dar și zona Carpaților și Transilvania de porturile dunărene Brăila și
    Galați. Organizat în iunie, până în ziua de Drăgaică sau de Sânziene, în 24
    iunie, târgul era o adevărată bursă unde se stabileau prețuri, dar și un prilej
    de a mânca, de a asculta muzică tradițională și de a petrece.


    Mâncăruri
    tradiţionale pentru serbările câmpeneşti sunt tocanele de carne cu multe legume
    şi puiul la ceaun, pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie
    de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăți mai mici, pe care le sărăm şi
    le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei
    maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt
    apoi pregătite într-un ceaun de fontă sau de tuci, conform denumirii populare,
    suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se
    topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt
    timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă
    reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu
    mămăligă.



    Puiul la ceaun poate fi
    pregătit împreună cu ceapă şi ardei gras, legume pe care le mărunţim şi pe care
    le rumenim în puţin ulei, împreună cu carnea de pui, deja condimentată. Se
    adaugă una, două căni cu apă, eventual puțin vin alb şi lăsăm să fiarbă circa
    20 de minute, înainte de a fi servit. Spre final se adaugă o legătură de frunze
    tocate de pătrunjel. Se servește, în mod tradițional, cu mămăligă.


  • Preparate câmpenești

    Preparate câmpenești

    Vara este anotimpul celor mai multe
    serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar și de a
    petrece alături de familie şi de prieteni. În perspectiva unor noi măsuri de
    relaxare, în România este posibil să fie
    organizate din nou, după 1 iulie, festivaluri unde întâlnim și preparate
    tradiționale fie la grătar, fie la ceaun. Din cauza pandemiei, unele evenimente
    câmpenești au fost anulate pentru al doilea an consecutiv, cum este cazul
    tradiționalului târg Drăgaica de la Buzău. Acest târg are o vechime de peste
    300 de ani și în lunga lui istorie a mai avut ani când nu s-a ținut, fie din
    cauza războaielor, fie din cauza epidemiilor de ciumă sau de holeră. Acest târg
    a apărut din necesitatea de a favoriza
    schimbul și vânzarea de produse, Buzăul fiind situat la întretăierea unor
    drumuri comerciale care legau provinciile istorice românești Valahia și
    Moldova, dar și zona Carpaților și Transilvania de porturile dunărene Brăila și
    Galați. Organizat în iunie, până în ziua de Drăgaică sau de Sânziene, în 24
    iunie, târgul era o adevărată bursă unde se stabileau prețuri, dar și un prilej
    de a mânca, de a asculta muzică tradițională și de a petrece.


    Mâncăruri
    tradiţionale pentru serbările câmpeneşti sunt tocanele de carne cu multe legume
    şi puiul la ceaun, pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie
    de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăți mai mici, pe care le sărăm şi
    le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei
    maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt
    apoi pregătite într-un ceaun de fontă sau de tuci, conform denumirii populare,
    suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se
    topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt
    timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă
    reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu
    mămăligă.



    Puiul la ceaun poate fi
    pregătit împreună cu ceapă şi ardei gras, legume pe care le mărunţim şi pe care
    le rumenim în puţin ulei, împreună cu carnea de pui, deja condimentată. Se
    adaugă una, două căni cu apă, eventual puțin vin alb şi lăsăm să fiarbă circa
    20 de minute, înainte de a fi servit. Spre final se adaugă o legătură de frunze
    tocate de pătrunjel. Se servește, în mod tradițional, cu mămăligă.


  • Preparate din scrumbie

    Preparate din scrumbie

    La sfârșitul acestei săptămâni, creștinii ortodocși
    sărbătoresc Floriile, zi în care este dezlegare la pește. În această perioadă,
    una dintre cele mai căutate specii de pește este scrumbia. Este o specie care
    trăieşte în Marea Neagră şi care, la începutul primăverii, urcă pe Dunăre,
    uneori peste 500 de km, pentru a depune icrele sau lapții. Acesta este şi
    momentul aşteptat de pescari pentru a captura acest peşte sezonier, foarte
    gustos, care cântăreşte între 200 şi 600 de grame şi care are o lungime medie
    la maturitate de circa 30 de centimetri. În afară de Marea Neagră, acest peşte
    poate fi întâlnit în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi în apele de coastă
    din America de Nord. După depunerea icrelor sau a lapţilor, bancurile de
    scrumbii care au scăpat de plasele pescarilor se întorc slăbite în mediul
    marin. Din cauza temperaturilor mai scăzute din această primăvară, pescarii din
    Delta Dunării susțin că scrumbiile și-au amânat migrația pe Dunăre, iar capturile sunt mai mici
    comparativ cu anii trecuți.


    Cel
    mai popular preparat este scrumbia la grătar, care este servită împreună cu
    mămăligă. O variantă este scrumbia pegătită în cuptor. Alegem câteva scrumbii
    care să încapă într-o tavă cu o margine mai înaltă. După ce au fost curăţate de
    solzi, eviscerate şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi lăsate să stea
    la rece timp de câteva ore. Tăiem câteva roşii în cuburi mici sau folosim roșii
    cuburi din conservă, pe care le călim uşor într-o tigaie în care am pus puţin
    ulei. Adăugăm câţiva căţei de usturoi pe care îi tăiem în felii subţiri,
    busuioc uscat și măcinat şi câteva boabe de piper negru. Spălăm scrumbiile, le
    punem în tavă şi le acoperim cu sosul de roşii. Nu mai adăugăm sare deoarece
    este de ajuns sarea care a intrat în scrumbii. Lăsăm tava în cuptor la foc
    potrivit circa jumătate de oră. După ce am scos tava din cuptor, presărăm
    frunze tocate de pătrunjel. Scrumbia poate fi servită imediat alături de o
    porţie de mămăligă.


    Pentru că este un pește
    sezonier și pentru că doresc să îl consume și în următoarele luni, pescarii
    dunăreni pregătesc scrumbii marinate sau afumate. Scrumbia de Dunăre afumată
    este unul dintre produsele alimentare românești
    protejate în Uniunea Europeană. Scrumbia utilizată ca materie primă
    pentru acest produs protejat este pescuită în mod tradițional numai pe Dunăre,
    începând de la vărsarea acesteia în Marea Neagră până în apropiere de Galați.
    Afumarea la rece este un procedeu tradițional pentru că scrumbia de Dunăre este
    un pește foarte gras, iar afumarea la rece valorifică cantitatea mare de
    grăsime a peștelui. Procesul durează minimum nouă ore, la o temperatură de
    maximum 35 de grade Celsius. Afumarea se face cu rumeguș uscat din lemn de
    esență tare, iar la final peștele capătă o culoare arămie.