Tag: Pfizer-BioNTech

  • Etapa a 2-a de vaccinare

    Etapa a 2-a de vaccinare

    România a intrat în a doua
    etapă de vaccinare anti-coronavirus, care se adresează populaţiei cu grad
    ridicat de risc şi lucrătorilor din domenii-cheie, esenţiale. Din prima
    categorie fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele
    aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de
    indicaţiile vaccinurilor utilizate. În categoria ‘boli cronice’ se încadrează
    afecţiuni precum: diabet zaharat, obezitate și alte boli metabolice, afecţiuni
    cardiovasculare, renale, pulmonare sau hepatice, afecţiuni oncologice,
    afecţiuni neurologice, afecţiuni autoimune, imunodepresii severe, pacienţi care
    urmează terapii biologice sau de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi
    infectaţi cu HIV/SIDA.

    A două categorie vizează personalul cheie pentru
    funcţionarea instituţiilor statului (Administraţia Prezidenţială, Parlament,
    Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora); personalul din domeniul
    apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşți;
    personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi
    comercializare a alimentelor de bază; uzine de apă, epurare, transport şi
    distribuţie apă; producţie, transport şi distribuţie curent electric, gaze,
    combustibili lichizi şi solizi, medicamente şi materiale sanitare; transport de
    persoane şi mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi
    esenţiale; comunicaţii (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Radio şi
    Televiziune naţionale); personalul din unităţile de învăţământ şi creşe; personalul
    poştal şi din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul
    din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la
    infecţia cu SARS-CoV-2; personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.


    Cei
    care doresc să se înscrie pentru vaccinare au la dispoziție mai multe modalități,
    între care și o platformă specială online. Prima etapă, care s-a încheiat joi,
    s-a adresat angajaților din domeniile medical și social. Au fost imunizate
    peste 160 de mii de persoane, semnalându-se aproape șase sute de reacții
    adverse comune și minore. România folosește în principal vaccinul produs de
    Pfizer/BioNtech, dar în țară a sosit miercuri și o prima tranșă de la compania
    Moderna. Ambele sunt autorizate, contractate și livrate de Uniunea Europeană.
    Vaccinarea în masă reprezintă singura soluţie pentru a ne întoarce, cât mai
    rapid, la normalitate şi a ne relua în siguranţă toate activităţile care ne-au
    lipsit enorm în ultimul an,
    a subliniat preşedintele Klaus Iohannis, marţi,
    într-o conferinţă de presă. El a mai spus că de succesul campaniei de vaccinare
    depind în egală măsură relansarea economiei şi evitarea unor crize profunde,
    ale căror efecte pot lăsa urme adânci în societate.

  • 13.344 de persoane – imunizate în ultimele 24 de ore

    13.344 de persoane – imunizate în ultimele 24 de ore

    Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva noului coronavirus, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 13.344 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.



    Până în prezent, au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 167.612 de persoane.



    La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 49 de reacţii comune şi minore, dintre care 21 de tip local şi 28 generale. Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 593 de reacţii, dintre care 235 de reacţii locale cu durere la locul injectării şi 358 de reacţii generale (febră, cefalee, dureri musculare, dureri articulare, astenie, alergii de tip urticarie), iar o reacţie este în curs de investigare.



    Prospectul în limba română al vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de BioNTech/ Pfizer (denumit Comirnaty) cu informații pentru utilizatori este disponibil spre consultare AICI.



    Prospectul în limba română al vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Moderna cu informații pentru utilizatori este disponibil spre consultare AICI.

  • Second vaccine to arrive in Romania

    Second vaccine to arrive in Romania

    After the American – German Pfizer/BioNTech vaccine, it’s time for the Moderna vaccine, developed in the US, to arrive in Romania, a week after it was approved for use in the European Union. The first tranche of 14,000 doses is expected on Wednesday, as the coordinator of the national vaccination campaign, the army doctor Valeriu Gheorghiţă, has announced. He has also stated that the Moderna vaccines will be shipped to Romania once a week or every two weeks and that, in the first quarter of this year, the total will reach a maximum of 450,000 doses, very few compared to those received from Pfizer / BioNTech.

    Valeriu Gheorghiţă has stressed that doctors will decide which vaccine will be administered to each person who wants to be immunized. Even if we wanted to leave it to the people to choose, it is not possible, because there will be vaccination centers that will not have access to both types. But the vaccines are the same: two doses, the same messenger RNA, the same efficacy, the same safety profile, doctor Valeriu Gheorghiţă explained. In other words, the use of Moderna vaccines will depend on the availability and needs of immunization centers.

    If in the case of Pfizer / BioNTech, the minimum age at which the anti-Covid-19 vaccine is administered is 16 years, for Moderna, the minimum age is 18. The Pfizer / BioNTech vaccine should be kept at minus 80 degrees, the Moderna vaccine at minus 20.In the case of the Pfizer / BioNTech vaccine, the interval between the two jabs is three weeks, in that of Moderna, four weeks. The protective immune response to Covid-19 appeared, in the case of the Pfizer / BioNTech vaccine seven days after the second dose and for Moderna, 14 days after the second dose. The effectiveness of both vaccines is similar: 94-95%.

    After the first stage of the national vaccination campaign against Covid-19, targeting the health personnel, at the end of this week Romania should enter the second stage, which mainly targets the elderly and the chronically ill, regardless of age, the number of which is estimated at four million. Adding to them are over one million employees of some sectors of activity that are essential for the functioning of the state. Herd immunity would be acquired if 60-70% of the country’s population is vaccinated. Worldwide, however, health experts quoted by Reuters say that the vaccination campaigns that have already started in many countries will not ensure such collective immunity this year due to limited access to vaccines in poor countries, community trust issues and potential mutations of the virus.

    (M. Ignatescu)

  • Al doilea vaccin soseşte în România

    Al doilea vaccin soseşte în România

    După
    vaccinul americano-german Pfizer/BioNTech, a venit rândul celui al americanilor
    de la Moderna să sosească în România, la
    o săptămână după ce a fost aprobat spre utilizare în Uniunea Europeană.


    Miercuri
    este așteptată prima tranșă – așa cum declara coordonatorul campaniei naţionale
    de vaccinare împotriva noului coronavirus, Valeriu Gheorghiţă. Potrivit
    medicului militar, este vorba despre circa 14.000 de doze. Tot el preciza că
    vaccinuri Moderna vor veni în România o dată pe săptămână sau la două săptămâni
    și că, pe primul trimestru al acestui an, totalul va fi de maximum 450.000 de
    doze, foarte puţine comparativ cu cele primite de la Pfizer/BioNTech. Valeriu
    Gheorghiţă a precizat că medicul va decide ce vaccin va fi administrat fiecărei
    persoane care doreşte să se imunizeze.


    Chiar dacă am vrea să lăsăm la alegerea
    persoanelor, nu se poate, pentru că vor fi centre de vaccinare care nu vor avea
    ambele tipuri. Dar vaccinurile sunt la fel: tot două doze, tot ARN mesager, au
    aceeaşi eficacitate, acelaşi profil de siguranţă
    – a explicat medicul Valeriu
    Gheorghiţă.


    Cu alte cuvinte, folosirea vaccinurilor Moderna se va face în
    funcție de disponibilitate și de nevoile centrelor de imunizare. Dacă în cazul
    Pfizer/BioNTech, vârsta minimă la care este administrat vaccinul anti-Covid-19
    este de 16 ani, pentru Moderna, vârsta minimă este de 18 ani. Vaccinul Pfizer/BioNTech
    trebuie păstrat la minus 80 de grade, cel de la Moderna la minus 20. În cazul
    vaccinului Pfizer/BioNTech, răstimpul între administrarea celor două doze este
    de trei săptămâni, în al celui de la Moderna – de patru săptămâni. Răspunsul
    imun protector față de apariția Covid-19 a fost evidențiat, pentru vaccinul
    Pfizer/BioNTech, la șapte zile de la a doua doză, iar pentru Moderna, la 14
    zile de la a doua doză. Eficacitatea ambelor vaccinuri este asemănătoare – 94-95%.


    După o primă fază a campaniei naționale de vaccinare anti-Covid-19 destinată
    personalului din domeniul sănătății, la sfârșitul acestei săptămâni în România
    ar urma să înceapă a doua fază, care îi vizează, în principal, pe vârstnici și
    pe bolnavii cronici, indiferent de vârstă, al căror număr este estimat la patru
    milioane. Acestora li se adaugă și peste un milion de angajați ai unor sectoare
    de activitate esențiale pentru funcționarea statului. O imunitate de grup ar
    urma să fie dobândită, dacă se vaccinează 60-70% din populația țării.


    La nivel
    mondial, experţi din domeniul sănătăţii citați de Reuters spun, însă, că toate
    campaniile de vaccinare începute, deja, în multe ţări nu vor asigura, anul
    acesta,o astfel de imunitate colectivă,
    din cauza accesului limitat la vaccinuri al ţărilor sărace, a problemelor de
    încredere în rândul comunităţilor şi a potenţialei apariţii a unor mutaţii ale
    virusului.

  • 16.306 de persoane – imunizate în ultimele 24 de ore

    16.306 de persoane – imunizate în ultimele 24 de ore

    Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva noului coronavirus, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 16.306 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.



    Până în prezent, au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 92.706 de persoane.



    La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 47 reacţii comune şi minore, dintre care 10 de tip local şi 37 generale. Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 314 reacţii, dintre care 311 comune şi minore – 129 locale cu durere la locul injectării şi 182 – generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), alte trei fiind în curs de investigare.



    Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a comunicat că nevoia de a limita efectele pandemiei este foarte mare, iar aprobarea de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, cel dezvoltat de compania Moderna, reprezintă o şansă în plus pentru a răspunde acestei nevoi.



    Cele două variante de vaccin disponibile în Uniunea Europeană, BioNTech Pfizer şi Moderna, sunt foarte asemănătoare. Din punct de vedere al siguranţei şi eficacităţii cele două vaccinuri sunt similare, diferenţele fiind importante mai degrabă pentru organizarea logistică (stocare, transport, administrare etc.).



    Momentan, cererea pentru vaccinurile împotriva COVID-19 depăşeşte capacitatea de producţie. Astfel, în acest moment, opţiunea pentru una din cele două variante se face pe criterii medicale, în funcţie de istoricul medical şi de disponibilitatea celor două tipuri de vaccin, în centrele de vaccinare.



    Vaccinarea împotriva COVID-19 este sigură, eficientă şi singura şansă pentru a reveni la normalitate, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în cadrul unei eveniment organizat online de Colegiul Medicilor România. Vaccinul anti-COVID reprezintă singura soluţie reală pentru întoarcerea la viaţa normală, a declarat, la acelaşi evenimente, medicul Adrian Marinescu de la Institutul Matei Balş. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, la rândul său, că ţara noastră a recepţionat până în acest moment peste 300.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19.

  • Nachrichten 08.01.2021

    Nachrichten 08.01.2021

    Die EU hat mit Pfizer/BioNTech den Kauf von weiteren 300 Millionen Dosen Impfstoff Comirnaty vereinbart, nachdem 300 Millionen bereits gekauft wurden, so EU-Kommissionspräsidentin Ursula von der Leyen. Demnach sollen 75 Millionen Dosen im zweiten Quartal des Jahres geliefert werden. Die EU-Immunisierungskampagne mit Comirnaty hatte im Dezember begonnen. Inzwischen hat die Europäische Arzneimittelagentur geehmigt, dass aus einer Ampulle Comirnaty sechs statt fünf Personen geimpft werden können. Die EU hat auch den Moderna-Impfstoff zugelassen und wartet auf die Auslieferung der ersten 160 Millionen Dosen. Die Europäische Kommission ist wegen des langsamen Tempos der Impfkampagne, die sich an 450 Millionen Bürger richtet, stark in die Kritik geraten.



    Der in Großbritannien entdeckte neue Coronavirus-Stamm mit erhöhter Übertragbarkeit wurde in Rumänien bei einer 27-jährigen Frau bestätigt, teilte das Gesundheitsministerium am Freitag mit. Die Patientin, die eine milde Form der Krankheit hat und zu Hause isoliert ist, ist kürzlich nicht ins Ausland gereist. Das rumänische Gesundheitsministerium will die Verfahren für die Einrichtung und Genehmigung der Impfzentren im ganzen Land vereinfachen. Rumänien müsse in Kürze etwa eintausend solcher Stellen einrichten, die in der Lage sind, 150 Tausend Bürger pro Tag zu immunisieren, so Ressortminister Vlad Voiculescu. Bisher wurden in Rumänien 76 Tausend Menschen geimpft, und Experten gehen davon aus, dass die Immunisierung eine Woche nach Erhalt der zweiten Dosis des Impfstoffs von PfizerBioNTech erfolgt. Rund 5000 neue Covid-Infektionen wurden am Freitag nach über 31 Tausend Tests gemeldet, die meisten in Bukarest. 96 Menschen starben und 1100 befinden sich auf der Intensivstation. Florin Cîţu schreibt im Netz, dass in Rumänien die Impfkapazität gegen COVID 19 täglich zunimmt. Er sagte, dass in kurzer Zeit ungefähr tausend Zentren erreicht werden sollten, mit dem Potenzial, ungefähr 150.000 Impfstoffe pro Tag zu verabreichen.



    Die Europäische Kommission hat die Mitte-Rechts-Koalitionsregierung in Bukarest erneut ermahnt, das Haushaltsdefizit in Griff zu kriegen, nachdem die Ausgaben im Jahr 2020 stark anstiegen sind, während die Einnahmen vor dem Hintergrund der Gesundheitskrise gesunken sind. Wir erwarten von Rumänien einen robusten Haushalt für 2021, sagte der Vizepräsident der Europäischen Kommission Valdis Dombrovskis in einem Telefongespräch mit dem rumänischen Finanzminister Alexandru Nazare. Der rumänische Verantwortliche hat versprochen, dass die Förderung von Investitionen eine Priorität bleibt, ebenso wie die Verwendung von EU-Fonds. Minister Nazare hat versichert, dass Bukarest eine schrittweise Reduzierung des Defizits erwägt, beginnend in diesem Jahr, so dass es im Jahr 2024 auf 3% des BIP begrenzt werden kann.



    Kinder könnten ab dem 8. Februar wieder in die Schule gehen, so der rumänische Bildungsminister Sorin Cimpeanu bei einem Treffen mit Vertretern der Gewerkschaften und der Verbände von Schülern und Lehrern. Die Entscheidung hänge jedoch von der Entwicklung der Pandemie ab, und die Öffnung der Schulen und Kindergärten wird je nach der Infektionsrate in jeder Region unterschiedlich erfolgen. Nationale Prüfungen sollen unter strikter Einhaltung der Präventionsmaßnahmen vor Ort abgehalten werden.



    Rumänien liegt bei der Geburtenrate unter Müttern im Teenageralter an zweiter Stelle, wobei die Schwangerschaft in der Pubertät zahlreiche negative Folgen für werdende Mütter sowie soziale und wirtschaftliche Kosten hat, besagt eine Studie von UNICEF zusammen mit dem Verein SAMAS in Rumänien. Das Phänomen wiederhole sich in denselben Familien von Generation zu Generation, wie auch wirtschaftliche, soziale und gesundheitliche Präkarität übertragen werden Laut der Studie wurden 2019 fast 17.000 Schwangerschaften bei Mädchen im Teenageralter registriert. Der Bericht zeigt, dass Schwangerschaften von Müttern über 15 Jahren durch Bildungs- und Familienplanungsprogramme verhindert werden könnten, die auf den sozial-kulturellen Rahmen zugeschnitten sind, in dem diese Mädchen im Teenageralter leben. Zu den Empfehlungen gehören die Einleitung einer Reform des Rechtsrahmens, um den Zugang von Minderjährigen zu Informationen und Dienstleistungen zur reproduktiven und sexuellen Gesundheit zu erleichtern, wobei auch die Aufnahme der reproduktionsmedizinischen Gesundheit und Sexualerziehung in den Lehrplan als Pflichtfach nützlich wäre.

  • 17.846 de persoane – imunizate în ultimele 24 de ore

    17.846 de persoane – imunizate în ultimele 24 de ore

    Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 17.846 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.



    Până în prezent, au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 76.400 de persoane.



    La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 62 reacţii comune şi minore, dintre care 27 de tip local şi 35 generale. Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 264 reacţii comune şi minore, dintre care: 119 locale cu durere la locul injectării, 145 generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), iar alte 5 sunt în curs de investigare.

  • Second vaccine authorised by the EU

    Second vaccine authorised by the EU

    Just a few hours after the European Medicines Agency issued its recommendation, the European Commission on Wednesday authorised the second Covid-19 vaccine, namely the one produced by the US company Moderna. In fact, the EC has already ordered 160 million dozes of the vaccine, on behalf of the EU member countries. The vaccine is to be used for people over 18 and, just like the one produced by Pfizer/BioNTech, will be administered in two dozes.

    On its website, the European Medicines Agency gives assurances that the vaccine meets all EU safety standards and promises to continue to monitor its efficacy. Moderna, too, says it will monitor the effects of the vaccine in the following two years. According to clinical trials on some 30,000 subjects, aged 18 to 94, the vaccine’s efficiency is 94.1%. It is based on the messenger-RNA technology, just like the one made by Pfizer/BioNTech, which prepares the body to defend itself if it contracts the SARS-CoV-2 virus. After vaccination, the body produces a protein in the coronavirus and, subsequently, antibodies. After a short while the protein disappears, but the body will recognise it and defend itself.

    While waiting for the first Moderna vaccines, Romania has been receiving those from Pfizer/BioNTech. The third tranche of 150,000 dozes arrived on Wednesday. Authorities say that the immunisation process is unfolding in keeping with the national strategy developed to this end, and medical staff are being immunised in the first stage.

    In another move, Romania has joined another 12 EU member countries and, in a joint letter to the European Commission, called for support for the Eastern Partnership and Western Balkan states, countries that are poorer or do not have a clear calendar for national vaccination campaigns.

    The Union will not be safe from Covid-19 until the countries it neighbours are able to recover from the pandemic too, the document reads. Romania has already sent to the neighbouring Republic of Moldova the first batch of medicine and medical equipment to fight the pandemic from the support package announced by Romania’s President Klaus Iohannis on the occasion of his recent visit to Chisinau. He also promised 200,000 doses of vaccine for the Republic of Moldova. (M. Ignatescu)

  • Campania de vaccinare anti-COVID 19 din România

    Campania de vaccinare anti-COVID 19 din România

    16.945 de persoane au fost imunizate în România în ultimele 24 de ore cu vaccinul Pfizer BioNTech, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.



    Până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 58.554 de persoane. La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 66 de reacţii comune şi minore, dintre care: 28 reacţii de tip local, 38 de reacţii generale, iar alte două reacţii sunt în curs de investigare.



    Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 202 reacţii comune şi minore, dintre care: 92 reacţii locale cu durere la locul injectării, 110 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie), alte două reacţii sunt în curs de investigare.



    Pe de altă parte, Comisia Europeană a autorizat condiţionat vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania americană Moderna, a anunţat preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat anterior autorizarea condiţionată a vaccinului dezvoltat de Moderna, care este cel de-al doilea vaccin pe care EMA l-a recomandat spre aprobare în cadrul Uniunii Europene, după cel al Pfizer-BioNTech în decembrie. Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 din cele mai multe state UE au început pe 27 decembrie 2020.



    Executivul comunitar a comandat 160 de milioane de doze de la compania Moderna în numele statelor membre UE. Pentru vaccinare sunt necesare două doze de vaccin. Autorizarea condiţionată înseamnă că vaccinul poate fi folosit în inocularea cetăţenilor UE, dar obligă companiile producătoare să continue, între altele, să împărtăşească informaţii asupra efectelor pe termen lung.

  • Peste 58.000 de persoane au fost vaccinate în România împotriva COVID-19

    Peste 58.000 de persoane au fost vaccinate în România împotriva COVID-19

    Cea
    de-a treia tranşă de vaccinuri anti-COVID de 150.000 de doze a sosit, miercuri,
    în România pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni,
    Cluj-Napoca şi Timişoara.

    16.945 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech, în ultimele 24 de ore, prima administrare, potrivit datelor puse la dispoziţie de Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID (CNCAV). Numărul de reactii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, în ultimele 24 de ore, este de 66 reacţii comune şi minore, dintre care: 28 reacţii de tip local şi 38 reacţii generale. Alte două reacţii sunt în curs de investigare, a transmis CNCAV.


    Campania de imunizare a început în ţară pe 27 decembrie. Până acum, au fost vaccinate peste 58.000 de persoane. Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27
    decembrie 2020): 202 reacții comune și minore, dintre care:
    – 92 reacții locale cu durere la locul injectării;
    – 110 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip
    urticarie), alte 2 reacții sunt în curs de investigare menționează Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID (CNCAV)

    Cea de-a
    doua fază a campaniei de vaccinare ar urma să înceapă la sfârşitul săptămânii viitoare,
    prioritare fiind persoanele în vârstă şi cele cu boli cronice, precum şi
    lucrătorii din domeniile implicate în buna funcţionare a statului.

    Autorităţile
    estimează că faza a treia a campaniei de vaccinare care se adresează populaţiei
    generale va începe în aprilie.

    De
    la declanşarea pandemiei, peste 654 de mii de persoane au fost infectate pe
    teritoriul României si aproape 16.300 au murit.

  • 41.609 persoane au fost vaccinate în România împotriva COVID-19

    41.609 persoane au fost vaccinate în România împotriva COVID-19

    Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate cu vaccinul Pfizer BioNTech 16.101 persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor. Până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 41.609 persoane. Numărul de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020) a fost de 136 reacţii comune şi minore, dintre care: 64 reacţii locale cu durere la locul injectării; 72 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie); alte 5 reacţii sunt în curs de investigare.



    Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că vaccinarea împotriva COVID-19 reprezintă măsura corectă medicală sigură, eficientă şi rapidă prin care se poate reveni la normalitate. El afirmă că, în momentul de faţă, studiile arată că există un procent cuprins între 30% şi 35% de persoane care ezită sau doresc să amâne vaccinarea anti-COVID, subliniind că este nevoie, în acest context, de continuarea campaniei de comunicare şi informare. Dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că în cazul persoanelor cu condiţii de imunodepresie nu există contraindicaţie, însă nu se ştie care este nivelul de protecţie pe care îl vor obţine.



    A doua tranşă importantă de vaccinuri anti-COVID, de 150.000 de doze, urmează să vină miercuri în România, urmând ca în toată luna ianuarie ţara noastră să primească 600.000 de vaccinuri, a anunţat Gheorghiţă. Referitor la modalitatea de programare, Valeriu Gheorghiţă a precizat că platforma naţională este în acest moment disponibilă pentru lucrătorii din sistemul medical şi social prin intermediul angajatorului, persoană juridică. De asemenea, a adăugat el, pentru persoanele sau unităţile medicale, cabinetele medicale individuale care nu au semnătură electronică, programarea se poate face prin intermediul serviciului de call center, care este disponibil şi funcţional în toate judeţele şi este asigurat cu personal din reţeaua MApN şi, respectiv, din STS cel puţin pentru prima etapă.



    Etapa a doua a campaniei de vaccinare estimăm că poate să înceapă din a doua jumătate a lunii ianuarie. După data de 15 ianuarie vom începe cu persoanele care sunt internate în centrele medico-sociale. La acest moment vorbim de 1.884 de centre medico-sociale şi sunt aproape 40.000 de persoane în aceste centre, iar vaccinarea personalului se va efectua prin echipe mobile de vaccinare, a spus dr. Gheorghiţă.



    Etapa a treia de vaccinare anti-COVID, pentru populaţia generală, ar putea începe din luna aprilie, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.

  • Nachrichten 31.12.2020

    Nachrichten 31.12.2020

    Die Impfkampagne gegen das Coronavirus wird in Rumänien in den 82 Impfstellen fortgesetzt. 5.666 Menschen wurden bisher geimpft. Es wurden auch 17 kleine Nebenwirkungen gemeldet. Die Behörden sagen, dass die Bevölkerung durch offizielle medizinische Quellen ordnungsgemäß informiert und geimpft werden sollte. Die Präsidentin der rumänischen Gesellschaft für Epidemiologie Doina Azoicăi hat versichert, dass der Impfstoff von Pfizer BioNtech, der in Rumänien verabreicht wird, sicher und effektiv ist und auch dann Schutz bietet, wenn Mutationen des Virus auftreten. Inzwischen wurden 4.300 neue Fälle gemeldet, nachdem am Donnerstag 21.500 Tests bearbeitet wurden. Die Gesamtzahl der Infektionen seit Beginn der Pandemie hat fast 632.000 erreicht, die der Todesfälle 15.760. Die Zahl der Rumänen im Ausland, die sich mit dem neuen Coronavirus infiziert haben, liegt bei 7.056, und die Zahl der Todesfälle bei 130.



    Mehrere Gewerkschaftsorganisationen aus dem Bereich Verteidigung und öffentliche Ordnung haben am Donnerstag gemeinsam mit rumänischen Gerichtsbediensteten vor dem Bukarester Sitz des Innenministeriums und den Präfekturen des Landes gegen die Entscheidung, die Gehälter im Haushaltssektor im Jahr 2021 einzufrieren, protestiert. Die am Mittwoch per Notverordnung der Regierung verabschiedete Entscheidung wurde auch von Gewerkschaftern aus dem Gesundheitsbereich und aus dem Innenministerium kritisiert.





    Rumänien hat humanitäre Hilfe nach Kroatien geschickt, nach der Serie von Erdbeben, die die Region Petrinja in diesem Land getroffen haben. Nach der Aktivierung des europäischen Katastrophenschutzmechanismus hat die rumänische Regierung am Mittwoch beschlossen, den kroatischen Behörden, die um Unterstützung für die am stärksten betroffene Region Petrinja gebeten haben, humanitäre Soforthilfe zu gewähren. Der rumänische humanitäre Konvoi, der heute von Arad aus nach Kroatien aufbrach, führt grundlegende Hilfsgüter mit sich: Wohncontainer, Zelte, Betten, Matratzen und Schlafsäcke. Das rumänische Team, das an der Mission teilnimmt, besteht aus 30 Personen. Am Samstag wird es in Kroatien einen Tag der nationalen Trauer zum Gedenken an die Opfer geben.





    Großbritannien trennt sich nach fast 50 Jahren endgültig von der EU, heute Nacht um 1:00 Uhr rumänischer Zeit. Das lang erwartete Post-Brexit-Abkommen wurde am Mittwoch von der EU-Kommissionspräsidentin Ursula von der Leyen und dem EU-Ratspräsidenten Charles Michel unterzeichnet. Das Abkommen regelt ab Freitag, 1. Januar 2021, die Beziehungen zwischen der EU und dem Vereinigten Königreich. Die europäischen Staats- und Regierungschefs bezeichneten den Moment als von historischer Bedeutung und einen großen Schritt nach vorne. Das Dokument wurde auch vom britischen Parlament gebilligt. Die neuen Regelungen müssen vom Europäischen Parlament und den Gesetzgebern der 27 Mitgliedsstaaten ratifiziert werden. Das Vereinigte Königreich, das die EU offiziell am 31. Januar 2020 verlasen hat, wird den EU-Binnenmarkt und die Zollunion am 31. Dezember endgültig verlassen, aber nach dieser Vereinbarung werden keine Zölle auf den Warenverkehr von beiden Seiten erhoben.





    Der rumänische Strommarkt wird am Fraitag liberalisiert, und Analysten beschuldigen die Behörden, die Situation falsch zu handhaben, so dass der Energiepreis für einige Verbraucher um bis zu 26% steigen könnte. Die Ursache ist nicht die Liberalisierung selbst, sondern der Mangel an Informationen für die Bevölkerung. Am meisten gefährdet sind die Verbraucher, die sich derzeit im regulierten Markt befinden und keinen neuen Vertrag unterschreiben, egal bei welchem Anbieter. Auf dem noch regulierten Markt in Rumänien gibt es etwa sechs Millionen Haushaltskunden, die zum 1. Januar automatisch auf den freien Markt wechseln werden. Aktive Verbraucher, also solche, die sich informieren und einen Vertrag mit einem Anbieter abschließen, werden von einer Preiserhöhung von bis zu 5 % betroffen sein. Passive Verbraucher hingegen, also diejenigen, die keinen neuen Vertrag abschließen, werden automatisch in einen Grundversorgungsvertrag, den teuersten auf dem Markt, eingestuft, unabhängig vom Anbieter.

  • December 31, 2020

    December 31, 2020

    Vaccination. The coronavirus vaccination campaign continues in Romania. 5,666 people have been vaccinated so far. 17 minor side effects have also been reported. Authorities say the population should be properly informed by official medical sources and vaccinated. The president of the Romanian Society of Epidemiology, Doina Azoicăi, has given assurances that the Pfizer BioNtech vaccine, which is administered in Romania, is safe, effective and offers protection even if mutations of the virus occur. Meanwhile, 4,300 new cases were reported after 21,500 tests were processed on Thursday. The total number of infections since the beginning of the pandemic has reached almost 632,000, and that of deaths 15,760. The number of Romanians abroad infected with the new coronavirus has reached 7,056, and the number of deaths 130.



    Protests. Several trade union organizations in defense and public order, together with Romanian court clerks, are protesting today in front of the Bucharest headquarters of the Interior Ministry and the countrys prefectures against the decision to freeze salaries in the budget sector in 2021. Adopted on Wednesday, by Emergency Government Ordinance, the decision was also criticized by the trade unionists in the field of health and those from the Interior Ministry.



    Aid. Romania has sent humanitarian aid to Croatia, after the series of earthquakes that hit the Petrinja region in that country. Following the activation of the European civil protection mechanism, the Romanian government decided, on Wednesday, to grant emergency humanitarian aid for the Croatian authorities who requested support for Petrinja, the most affected region. The Romanian humanitarian convoy, which left today from Arad (west) for Croatia, carries basic necessities: living containers, tents, beds, mattresses and sleeping bags. The Romanian team participating in the mission consists of 30 people. Saturday will be a day of national mourning in Croatia in memory of the victims.



    Brexit. Great Britain is finally parting, after almost 50 years, from the EU, as of tonight, at 1:00 a.m., Romanian time. The long-awaited post-Brexit agreement was signed on Wednesday by the European Commission President Ursula von der Leyen and the European Council President Charles Michel. The agreement regulates, as of Friday, January 1, 2021, the relations between the EU and the United Kingdom. European leaders described the moment as “of historical importance” and “a major step forward”. The document was also endorsed by the British Parliament. The new regulations are to be ratified by the European Parliament and the legislatures of the 27 Member States. The United Kingdom, which officially left the EU on 31 January 2020, will permanently abandon the EU single market and customs union on 31 December, but no tariffs will be imposed on the movement of goods from both sides following this agreement.



    Energy. Romanias electricity market is liberalizing tomorrow, and analysts accuse the authorities of mismanaging the situation, so the price of energy could rise by up to 26% for some consumers. The cause is not liberalization itself, but the lack of information available to the population. The most endangered are the consumers who are currently in the regulated market and who do not sign any new contract, regardless of the supplier. On the still regulated market in Romania, there are approximately six million household consumers who will automatically switch to the free market as of January 1. Active consumers, namely those who inform themselves and sign a contract with a supplier, will be affected by a price increase of up to 5%. On the other hand, passive consumers, those who do not sign a new contract, will be automatically placed in a universal service contract, the most expensive on the market, regardless of the provider.



    Employment. The contingent of newly admitted foreign workers on the Romanian labor market will decrease in 2021 by 5,000 people, from 30,000 this year, according to a draft Decision approved on Wednesday by the Executive. The decision to reduce the quota for next year was taken based on the latest data provided by the General Inspectorate for Immigration (GII), which indicated a decrease in the number of employment / posting notices issued to foreign nationals in the first 10 months of this year. Thus, while between 01.01 – 30.10.2019 GII issued over 23 thousand notices of employment / posting, by October of this year the number of documents issued for this purpose decreased by almost 6,000, reads a press release of the Ministry of Labor sent to AGERPRES. Another reason behind the decision to reduce the quota of newly admitted foreign workers was the fact that, as of this year, employers are exempted from the obligation to obtain the employment permit for citizens of the Republic of Moldova, Ukraine and the Republic of Serbia, with an individual full-time employment contract, for a maximum period of nine months in a calendar year.



    Gender equality. In a single year, Romania has achieved the most brutal international demotion in terms of womens representation in government, according to a study conducted by the Competitiveness Initiative. In the current executive, only one portfolio is held by a woman, so Romania falls from the 102nd position in the world to 175th, and down to the last place in the European Union states. There are nine countries where women are not part of the government. These include Saudi Arabia, Brunei, Thailand and Vietnam. But there are also 14 countries, such as Spain, Finland, Austria, Sweden, France or Canada with at least half of the portfolios held by women. (M. Ignatescu)


  • December 28, 2020 UPDATE

    December 28, 2020 UPDATE

    COVID-19 Ro. More than 2,600 new cases of COVID-19 were reported on Monday in Romania after more than 7,700 people got tested, which means an infection rate of more than 34%. Another 104 people died in the past 24 hours, and 1,197 patients are in ICUs. So far 618,400 people have been contaminated and over 15,300 have died from COVID-19. Almost 85% of those diagnosed with COVID-19 have recovered. Monday was the second day of the anti-COVID-19 vaccination campaign in Romania and 1,100 people were vaccinated, out of a total of 2,066. Only one minor allergic reaction was reported. A new tranche of vaccines will arrive in Romania on Tuesday. The first doses are for the medical staff in hospitals, who are at the forefront of the fight against the pandemic. The first stage will be completed in January. In the second stage, people from the risk groups and those who work in essential areas will be vaccinated. The vaccination of the population is due to start in April.



    Pandemic. Globally, more than 81 million people have been infected with the new coronavirus, about 1.77 million have died, and more than 57 million have been cured, according to worldometers. The new coronavirus has killed one in 1,000 Americans in almost a year since the first case of COVID-19 was confirmed in the United States. So far, more than 341,000 deaths have been reported, among a population of about 330 million. More than 19.5 million people have been infected with the SARS-CoV-2 virus in the United States, by far the biggest figure in the world. More than one million Americans have already been vaccinated. On the European continent, devastated by the COVID-19 pandemic, the European Union has launched a mass vaccination program. The elderly and health workers are among the first to receive the Pfizer-BioNTech vaccine. However, it will be many months before most Europeans are vaccinated. Meanwhile, the pandemic continues to advance in Slovenia and Croatia, both in terms of the number of infections per hundred thousand inhabitants and in terms of the number of deaths. Europe is also facing a serious disruption of air transport, as more and more countries ban flights from the UK due to concerns about the emergence of a new strain of coronavirus in that country.



    Government. The new Romanian prime minister, Florin Citu, discussed on Monday with unions and employers organizations the issue of the increase, starting next year, of the guaranteed minimum salary. After the meeting, a large union announced protest actions, dissatisfied with the increase proposed by the government. Also on Monday, the Prime Minister held talks with President Klaus Iohannis and the Minister of Finance on the state budget for 2021. The new Executive in Bucharest also held its first official session, after which Florin Citu announced that the support measures for the economic environment, affected by the COVID-19 pandemic, will be included in next years budget, and HoReCa companies will be exempted for another three months from paying the specific tax. He also said that there will be a new edition of the SME Invest entrepreneurship incentive program and the period for postponing the payment of installments to banks will be extended. The new prime-minister has stated that the 2021 budget will be built on the basis of a deficit of 7% of the GDP, which shows commitment for fiscal consolidation.



    Visit. The Romanian President Klaus Iohannis will be paying an official visit to the Republic of Moldova on Tuesday, at the invitation of his Moldovan counterpart, pro-Europe Maia Sandu. This is the first high level visit for Maia Sandu after she took over the presidential seat following the November 15 elections, when she defeated the former pro-Russia Socialist president Igor Dodon. According to the Romanian Presidential Administration, the Romanian Presidents visit to Chisinau will provide the framework for conveying a strong message of support for the new Moldovan president and the Moldovan citizens, in their effort for democratization, for the irreversible implementation of the rule of law principles, for consolidating Moldovas European path and its privileged relation with Romania. The two presidents will adopt a Joint Declaration aimed at consolidating the bilateral strategic partnership. Maia Sandu holds double citizenship, Moldovan and Romanian, an MA degree in public administration at Harvard, and she used to be advisor to the executive director of the World Bank, and also minister and prime minister of the Republic of Moldova. At 48 she became the first woman president of Moldova, three decades after the country proclaimed its independence from Moscow.



    Eurostat. In 2019, EU households allocated, on average, 13% of their total consumption expenditure to food and non-alcoholic beverages, with Romanian households allocating 26% of total consumption spending to food and non-alcoholic beverages, according to data published by Eurostat on Monday. Other Member States where food has a high share of the total household spending are Lithuania (20.2%) and Estonia (19.3%). In contrast, the share of spending for food and non-alcoholic beverages in the total expenditure is less than 10% in three Member States: Ireland (8.6%), Luxembourg (8.9%) and Austria (9.7%). In the case of Romania, the share of spending for food and non-alcoholic beverages in the total consumption expenditure decreased from 27.3% in 2009 to 26% in 2019. Overall, in 2019 EU households spent over 956 billion (the equivalent of 6.8% of the EU GDP) on food and non-alcoholic beverages. This is the third largest category of expenditure after “housing, water, electricity, gas and other fuels” and “transport”. (M. Ignatescu)


  • Undă verde în UE pentru vaccinul anti-Covid

    Undă verde în UE pentru vaccinul anti-Covid

    Vestea cea mare a venit, luni, de la Amsterdam, unde se află sediul Agenţiei Europene pentru Medicamente: vaccinul Pfizer BioNTech împotriva COVID-19, administrat deja în Marea Britanie şi Statele Unite, a fost autorizat, iar ţările Uniunii Europene vor putea declanşa campanii de vaccinare naţionale chiar de săptămâna aceasta.



    Este un pas înainte uriaş în lupta noastră cu pandemia, care produce suferinţă şi greutăţi pentru atât de mulţi oameni, a declarat Emer Cooke, directoarea executivă a Agenţiei. Ea a dat asigurări că criteriile de siguranţă ale serului de imunizare au fost prioritatea numărul unu. Şi a mai oferit o informaţie liniştitoare, aceea că mutaţia care a apărut în Regatul Unit nu provoacă, deocamdată, îngrijorări privind eficacitatea vaccinului.



    State europene au anunţat că intenţionează să înceapă efectiv campania de vaccinare pe 27 decembrie. La Bucureşti, autorităţile afirmă că au făcut toate pregătirile necesare pentru a porni campania de vaccinare la aceeaşi dată. Primele 10 mii de doze sunt aşteptate să ajungă în ţară sâmbătă, iar imunizarea va începe cu personalul din spitalele de boli infecţioase, care sunt în linia întâi a eforturilor de combatere a pandemiei.



    Premierul român interimar, Nicolae Ciucă, a explicat, la Radio România, că oamenii trebuie să-şi procure informaţiile despre vaccin din surse oficiale. Nicolae Ciucă: Fiecare dintre noi are un rol deosebit în ceea ce înseamnă desfăşurarea cu succes a acestei campanii. Ca atare, preluându-ne informaţiile din surse sigure, din surse specializate şi având la îndemână orice altă sursă de informare, putem să avem discernământul prin care să conchidem cu toţii că este important, pentru ca această perioadă de pandemie să se apropie de final, să ne vaccinăm.”



    Experţi şi oficialităţi pledează în favoarea vaccinării, aducând ca argumente eficacitatea serului, riscurile minime pe care le presupune în raport cu beneficiile precum şi şansa ca el să grăbească revenirea la ceea ce lumea a pierdut în ultimul an, anume o viaţă normală. Imunizarea împotriva scepticismului în ceea ce priveşte vaccinarea se anunţă, însă, un proces anevoios. Sondajele de opinie la nivelul UE au scos la lumină reticenţe serioase cu privire la vaccinare.



    România nu face excepţie. Un sondaj recent arată că peste jumătate dintre angajaţii în educaţie nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19. La nivel naţional, sondaje recente arătau că doar unul din cinci români s-ar vaccina împotriva noului coronavirus. 30% au declarat că ar aştepta o perioadă şi s-ar vaccina doar dacă ar auzi că persoanele care şi-au administrat un astfel de tratament nu au avut probleme.



    Altfel stau lucrurile cu personalul medical, în rândul căruia rata de acceptare a vaccinului este foarte mare : 95% printre angajaţii spitalelor COVID şi 70% în cazul celor non-COVID. Experţii afirmă că este nevoie ca 70% din populaţie să fie vaccinată, pentru ca pandemia să fie eradicată.