Radio România Internațional

Tag: piper

  • Preparate pentru masa de Florii

    Preparate pentru masa de Florii

    La sfârșitul acestei săptămâni, creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile, zi în care este dezlegare la pește. De aceea, vă propunem un meniu pentru masa de Florii, realizat exclusiv din peşte.

     

    La aperitive poate fi făcut un platou de gustări reci, cu pastă de pește, chifteluțe de pește, file de peşte afumat, rondele de ştiucă afumată și salată de icre. Pot fi pregătite tartine cu unt și cu macrou marinat. Avem nevoie de două … trei trunchiuri de macrou congelat pe care le putem tăia rondele cu o grosime de două degete chiar atunci când sunt congelate. Le putem eviscera ușor în stare congelată, le spălăm și apoi le așezăm pe un singur rând într-un vas. Facem un amestec de oțet și apă, o măsură de oțet la două măsuri de apă. Adăugăm și o măsură de ulei și turnăm acest amestec în vas astfel încât să acopere rondelele de macrou. Punem boabe de piper negru și două boabe de ienibahar, o frunză de dafin și puțină sare, după care lăsăm vasul în cuptor la foc mediu spre mic pentru 45 de minute. Scoatem vasul din cuptor și îl lăsăm să se răcească. După aceea, macroul trebuie dezosat, mărunțit și poate fi servit pe tartine unse cu unt.

     

     

    Aperitivul cel mai greu de preparat este ştiuca umplută. După curăţarea solzilor şi după eviscerare, trebuie scoasă, cu ajutorul unui cuţit şi cu multă atenţie, pielea de pe ştiucă  Apoi sunt îndepărtate oasele, după care carnea rezultată este trecută prin maşina de tocat. Pasta de carne se amestecă fie cu câteva felii de pâine înmuiate în apă, fie cu nucă măcinată. Se adaugă una … două cepe tocate mărunt, un morcov ras, o legătură de frunze tocate de pătrunjel şi cu o legătură de mărar. Condimentăm cu piper negru măcinat şi punem sare după gust. Se adaugă şi un ou care are rolul de a lega compoziţia, care este învelită apoi în pielea ştiucii. Remodelat ca în muzeele de ştiinţe ale naturii, peştele este pus apoi într-un vas uns cu puţin unt sau într-un vas în care turnăm puţină apă sau sos tomat. Vasul este ţinut circa 45 de minute în cuptor, la foc mediu, până când pielea capătă o culoare arămie.

     

     

    După ciorba de peşte, la felul principal poate fi servită o scrumbie la grătar, o specie care poate capturată doar în perioada primăverii atunci când urcă pe Dunăre în bancuri pentru reproducere. După ce au fost curăţate de solzi, eviscerate şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi lăsate să stea la rece timp de câteva ore. Scrumbiile pot fi pregătite şi în cuptor. Alegem câteva scrumbii care să încapă într-o tavă cu o margine mai înaltă. Tăiem câteva roşii în cuburi mici şi le călim uşor în puţin ulei. În tigaie, adăugăm câţiva căţei de usturoi pe care îi tăiem în felii subţiri, busuioc şi câteva boabe de piper negru. Spălăm scrumbiile, le punem în tavă şi le acoperim cu sosul de roşii. Lăsăm tava în cuptor la foc potrivit circa jumătate de oră. După ce am scos tava din cuptor, presărăm frunze tocate de pătrunjel. Scrumbia poate fi servită imediat alături de o porţie de mămăligă şi de un pahar de vin alb, demisec sau sec, bine răcit.

  • Tradiţie de Ziua Naţională

    Tradiţie de Ziua Naţională


    Ziua Naţională a României (marcată la 1 Decembrie) pare să iasă din canoanele bisericeşti legate de postul Crăciunului, deoarece a devenit un obicei ca la festivităţile organizate în majoritatea oraşelor să fie pregătită mâncare de fasole cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi. Ciolanul afumat cu garnitură de iahnie de fasole este una dintre mâncărurile preferate ale românilor şi, poate, din acest motiv, este servită şi de Ziua Naţională. Nu este o mâncare exclusiv românească. Ciolanul afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea boabe sau cartofii piure este o mâncare pe care o întâlnim în multe ţări din Europa sub diferite denumiri, precum “ham hocks” sau “Eisbein” în ţările anglo-saxone sau “golonka” în Polonia, acolo unde este considerată o mâncare naţională.



    Modul de preparare nu este complicat, însă necesită mai mult timp deoarece pregătirile se fac cu o searăînainte, atunci când boabele de fasole sunt puse la înmuiat. Cea mai bună mâncare de fasole este cea pregătită la cazan, aşa cum se obişnuieşte în armată sau în mănăstire, însă o mâncare gustoasă se poate obţine şi atunci când o pregătim într-o cantitate mai mică. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de fasole boabe, dar, în funcţie de capacitatea vasului, putem mări cantitatea. Ne mai trebuie 2 cepe de mărime medie, 2 morcovi, suc de roşii, 2 foi de dafin, piper boabe şi sare. Boabele de fasole trebuie puse la fiert şi, după ce clocoteşte vreo 10 minute, apa este vărsată, operaţiune care se repetă de două ori. După ultima schimbare a apei, fasolea trebuie lăsată să fiarbă circa 30 de minute, apoi sunt adăugaţi morcovii, tăiaţi rondele şi foile de dafin. Ceapa este tocată mărunt şi apoi călită uşor în ulei şi, în final, adăugată în vasul în care fierb boabele de fasole împreună cu frunzele de pătrunjel, tocate mărunt, puţin suc de roşii şi câteva boabe de piper, iar spre final, atunci când boabele au devenit moi, punem şi sare după gust.



    În mâncarea de fasole pot fi adăugate şi bucăţi de costiţă de porc. De asemenea, mâncarea de fasole poate fi servită alături de cârnaţi la grătar sau cu ciolan afumat de porc, care trebuie pregătit separat. Astfel, acesta trebuie fiert până când se desprinde carnea de pe os, spumând din când în când. După ce a fiert şi după ce am îndepărtat oasele, îl mărunţim şi îl amestecăm cu mâncarea de fasole.



    Cârnaţii sunt pregătiţi, preponderent, din carne de porc, însă există şi reţete unde se adaugă şi carne de vită, împreună cu usturoi şi condimente precum piper, cimbru, boia de ardei. Cârnaţii pot fi proaspeţi, semiafumaţi sau afumaţi. Există diferenţe în ceea ce priveşte prepararea acestora, în funcţie de tradiţiile gastronomice din fiecare regiune a României. Bineînţeles, există cârnaţi care poartă şi denumirea de origine. Există de exemplu, cârnaţii olteneşti, subţiri şi lungi, din carne de porc şi de vită, cu cubuleţe de slănină de porc, condimentaţi şi uşor afumaţi. Există cârnaţi de Pleşcoi, după numele unei localităţi din Buzău, din carne de oaie, picanţi, subţiri şi mai mici decât cei olteneşti. Există cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Există cârnaţi bănăţeni, tot din carne de porc. Fasolea boabe cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi este servită caldă, cu o salată de murături alături de un pahar de vin roşu demisec sau de o cană de vin fiert, pentru că tot a venit iarna.





  • Tradiţie de Ziua Naţională

    Tradiţie de Ziua Naţională


    Ziua Naţională a României (marcată la 1 Decembrie) pare să iasă din canoanele bisericeşti legate de postul Crăciunului, deoarece a devenit un obicei ca la festivităţile organizate în majoritatea oraşelor să fie pregătită mâncare de fasole cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi. Ciolanul afumat cu garnitură de iahnie de fasole este una dintre mâncărurile preferate ale românilor şi, poate, din acest motiv, este servită şi de Ziua Naţională. Nu este o mâncare exclusiv românească. Ciolanul afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea boabe sau cartofii piure este o mâncare pe care o întâlnim în multe ţări din Europa sub diferite denumiri, precum “ham hocks” sau “Eisbein” în ţările anglo-saxone sau “golonka” în Polonia, acolo unde este considerată o mâncare naţională.



    Modul de preparare nu este complicat, însă necesită mai mult timp deoarece pregătirile se fac cu o searăînainte, atunci când boabele de fasole sunt puse la înmuiat. Cea mai bună mâncare de fasole este cea pregătită la cazan, aşa cum se obişnuieşte în armată sau în mănăstire, însă o mâncare gustoasă se poate obţine şi atunci când o pregătim într-o cantitate mai mică. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de fasole boabe, dar, în funcţie de capacitatea vasului, putem mări cantitatea. Ne mai trebuie 2 cepe de mărime medie, 2 morcovi, suc de roşii, 2 foi de dafin, piper boabe şi sare. Boabele de fasole trebuie puse la fiert şi, după ce clocoteşte vreo 10 minute, apa este vărsată, operaţiune care se repetă de două ori. După ultima schimbare a apei, fasolea trebuie lăsată să fiarbă circa 30 de minute, apoi sunt adăugaţi morcovii, tăiaţi rondele şi foile de dafin. Ceapa este tocată mărunt şi apoi călită uşor în ulei şi, în final, adăugată în vasul în care fierb boabele de fasole împreună cu frunzele de pătrunjel, tocate mărunt, puţin suc de roşii şi câteva boabe de piper, iar spre final, atunci când boabele au devenit moi, punem şi sare după gust.



    În mâncarea de fasole pot fi adăugate şi bucăţi de costiţă de porc. De asemenea, mâncarea de fasole poate fi servită alături de cârnaţi la grătar sau cu ciolan afumat de porc, care trebuie pregătit separat. Astfel, acesta trebuie fiert până când se desprinde carnea de pe os, spumând din când în când. După ce a fiert şi după ce am îndepărtat oasele, îl mărunţim şi îl amestecăm cu mâncarea de fasole.



    Cârnaţii sunt pregătiţi, preponderent, din carne de porc, însă există şi reţete unde se adaugă şi carne de vită, împreună cu usturoi şi condimente precum piper, cimbru, boia de ardei. Cârnaţii pot fi proaspeţi, semiafumaţi sau afumaţi. Există diferenţe în ceea ce priveşte prepararea acestora, în funcţie de tradiţiile gastronomice din fiecare regiune a României. Bineînţeles, există cârnaţi care poartă şi denumirea de origine. Există de exemplu, cârnaţii olteneşti, subţiri şi lungi, din carne de porc şi de vită, cu cubuleţe de slănină de porc, condimentaţi şi uşor afumaţi. Există cârnaţi de Pleşcoi, după numele unei localităţi din Buzău, din carne de oaie, picanţi, subţiri şi mai mici decât cei olteneşti. Există cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Există cârnaţi bănăţeni, tot din carne de porc. Fasolea boabe cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi este servită caldă, cu o salată de murături alături de un pahar de vin roşu demisec sau de o cană de vin fiert, pentru că tot a venit iarna.





  • Ghiveci de toamnă

    Ghiveci de toamnă

    Este o mâncare specifică
    verii şi toamnei, atunci când se găsesc cele mai multe legume în stare
    proaspătă. În România există multe reţete pentru ghiveci, o mâncare în care
    sunt puse laolaltă multe legume. Poate tocmai din acest motiv, cuvântul
    ghiveci este folosit în vorbirea curentă nu doar în sens gastronomic, ci şi
    pentru a exprima o situaţie nedefinită, cu multe elemente disparate sau pentru
    a spune cuiva că a făcut un lucru prost, expresia folosită fiind ai făcut un
    ghiveci!


    Pe lista ingredientelor
    necesare obţinerii unui ghiveci întâlnim, între altele, cartofi, ceapă, ardei gras sau kapia, varză, morcovi, usturoi, dovlecei, vinete, rădăcină de ţelină, de pătrunjel sau
    de păstârnac. Acum, în plină toamnă, dacă dorim să includem mazăre şi fasolea
    păstăi, atunci trebuie să ajungem la magazin pentru a le lua de acolo în stare
    congelată.

    Există ghiveci făcut numai cu legume şi cu
    ulei, care mai este numit şi ghiveci călugăresc. Există însă şi reţete de ghiveci cu carne de peşte, cu carne de pui sau cu carne amestecată, de porc, de vită şi de oaie. Pentru a rumeni carnea, în reţetele de altădată era
    folosită untura pe când acum este folosit preponderent uleiul


    Pentru a obţine 8 -10 porţii, avem nevoie de un kg de
    cartofi, de 3 … 4 morcovi, de o ţelină, de 2 … 3 cepe, de o varză mică sau de
    câteva buchete dintr-o conopidă şi de un dovlecel Putem adăuga, de asemenea, vinete şi ardei gras, 200 de grame de fasole păstăi şi de 200 de grame de mazăre. Ne mai trebuie câţiva căţei de usturoi, ulei,
    bulion sau suc de roşii, sare şi piper.

    După
    ce curăţăm şi spălăm legumele, tăiem în cubuleţe cartofii, dovleceii şi ţelina,
    tăiem în rondele morcovii, mărunţim conopida sau varza şi tăiem în felii subţiri ceapa şi ardeiul gras. Ceapa
    o putem căli uşor în ulei, apoi o transferăm într-o cratiţă cu apă, unde
    adăugăm, pe rând, celelalte legume.

    Dacă
    o parte dintre legume provin din conserve şi sunt semipreparate, le punem în
    cratiţă ceva mai târziu, la fel ca şi bucăţile de carne, laolată cu sosul rezultat. Amestecăm legumele şi bucăţile de carne, adăugăm suc de roşii şi le lăsăm să mai fiarbă
    astfel încât să se amestece aromele. Când legumele sunt fierte, adăugăm o lingură de
    bulion şi usturoiul tocat mărunt şi apoi lăsăm compoziţia pentru jumătate de
    oră în cuptor, la foc mic. De menţionat este faptul că nu trebuie să amestecăm
    legumele în vas deoarece, fiind fierte, acestea se pot sfărâma. În final,
    adăugăm sare şi eventual piper după gust.


    Se consumă imediat, după ce se presară frunze
    proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. La aceste legume poate fi adăugată şi carne de pui
    sau de porc. În acest caz, la început punem în vas la fiert carnea, tăiată
    cubuleţe, pe care o spumăm, după care urmăm etapele pe care deja le-am
    prezentat.


  • Ghiveci de toamnă

    Ghiveci de toamnă

    Este o mâncare specifică
    verii şi toamnei, atunci când se găsesc cele mai multe legume în stare
    proaspătă. În România există multe reţete pentru ghiveci, o mâncare în care
    sunt puse laolaltă multe legume. Poate tocmai din acest motiv, cuvântul
    ghiveci este folosit în vorbirea curentă nu doar în sens gastronomic, ci şi
    pentru a exprima o situaţie nedefinită, cu multe elemente disparate sau pentru
    a spune cuiva că a făcut un lucru prost, expresia folosită fiind ai făcut un
    ghiveci!


    Pe lista ingredientelor
    necesare obţinerii unui ghiveci întâlnim, între altele, cartofi, ceapă, ardei gras sau kapia, varză, morcovi, usturoi, dovlecei, vinete, rădăcină de ţelină, de pătrunjel sau
    de păstârnac. Acum, în plină toamnă, dacă dorim să includem mazăre şi fasolea
    păstăi, atunci trebuie să ajungem la magazin pentru a le lua de acolo în stare
    congelată.

    Există ghiveci făcut numai cu legume şi cu
    ulei, care mai este numit şi ghiveci călugăresc. Există însă şi reţete de ghiveci cu carne de peşte, cu carne de pui sau cu carne amestecată, de porc, de vită şi de oaie. Pentru a rumeni carnea, în reţetele de altădată era
    folosită untura pe când acum este folosit preponderent uleiul


    Pentru a obţine 8 -10 porţii, avem nevoie de un kg de
    cartofi, de 3 … 4 morcovi, de o ţelină, de 2 … 3 cepe, de o varză mică sau de
    câteva buchete dintr-o conopidă şi de un dovlecel Putem adăuga, de asemenea, vinete şi ardei gras, 200 de grame de fasole păstăi şi de 200 de grame de mazăre. Ne mai trebuie câţiva căţei de usturoi, ulei,
    bulion sau suc de roşii, sare şi piper.

    După
    ce curăţăm şi spălăm legumele, tăiem în cubuleţe cartofii, dovleceii şi ţelina,
    tăiem în rondele morcovii, mărunţim conopida sau varza şi tăiem în felii subţiri ceapa şi ardeiul gras. Ceapa
    o putem căli uşor în ulei, apoi o transferăm într-o cratiţă cu apă, unde
    adăugăm, pe rând, celelalte legume.

    Dacă
    o parte dintre legume provin din conserve şi sunt semipreparate, le punem în
    cratiţă ceva mai târziu, la fel ca şi bucăţile de carne, laolată cu sosul rezultat. Amestecăm legumele şi bucăţile de carne, adăugăm suc de roşii şi le lăsăm să mai fiarbă
    astfel încât să se amestece aromele. Când legumele sunt fierte, adăugăm o lingură de
    bulion şi usturoiul tocat mărunt şi apoi lăsăm compoziţia pentru jumătate de
    oră în cuptor, la foc mic. De menţionat este faptul că nu trebuie să amestecăm
    legumele în vas deoarece, fiind fierte, acestea se pot sfărâma. În final,
    adăugăm sare şi eventual piper după gust.


    Se consumă imediat, după ce se presară frunze
    proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. La aceste legume poate fi adăugată şi carne de pui
    sau de porc. În acest caz, la început punem în vas la fiert carnea, tăiată
    cubuleţe, pe care o spumăm, după care urmăm etapele pe care deja le-am
    prezentat.


  • Mâncăruri cu gutui

    Mâncăruri cu gutui

    În
    bucătăria românească există şi reţete având ca ingrediente fructele în stare
    proaspătă sau conservate. Pe lângă numeroase deserturi, din mere, gutui sau prune
    afumate – am enumerat fructele care se
    găsesc în România în această perioadă – se pot face mâncăruri.


    În prepararea mâncărurilor în
    spaţiul românesc, înainte de răspândirea cartofului, porumbului, a fasolei şi a
    roşiilor erau folosite cereale precum meiul şi grâul, dar şi fructe precum
    gutuile şi prunele. Gutuile au avantajul că rezistă vreme îndelungată după
    recoltare, iar prunele, după un proces de afumare, pot fi păstrate, de
    asemenea, vreme îndelungată.


    Fruct aromat, specific toamnei, dar
    care poate fi păstrat în stare proaspătă şi în cursul iernii, gutuia este
    bogată în vitamina C, fiind utilizată, nu numai în gastronomie, ci şi în
    medicina populară. În scop terapeutic, sunt folosite atât fructul, cât şi
    frunzele, mai ales în tratarea afecţiunilor gastro-intestinale. Gutuile sunt
    folosite şi pentru prepararea unor deserturi, cum ar fi dulceaţa sau compotul
    de gutui.


    În Muntenia (provincie istorică
    situată între Carpaţi şi Dunăre), o mâncare specifică este cea de gutui, cu sau
    fără carne. Pentru reţeta de post, fără carne, avem nevoie de câteva gutui, de
    câteva linguri de zahăr, de o lingură de făină şi de puţin ulei. După ce au
    fost spălate, gutuile trebuie feliate sau transformate în cubuleţe şi puse apoi
    la călit în puţin ulei, amestecând cu grijă pentru ca să nu se lipească sau să
    nu se sfărâme. Când bucăţile de gutui încep să se rumenească, le înăbuşim în
    puţină apă, cât să le acopere. După câteva minute, peste gutui se toarnă puţin
    zahăr caramelizat şi se omogenizează. Într-o variantă mai rapidă şi mai puţin
    sofisticată, zahărul se poate turna direct peste gutui, zahărul având rolul de
    a schimba puţin gustul uşor acrişor al gutuilor. De asemenea, se mai poate
    adăuga o lingură de făină, care are rolul de a mai îngroşa sosul. Această
    mâncare se poate servi caldă sau rece.


    În
    continuare, o mâncare cu carne de pui sau de curcan, cu garnitură de gutui.
    Avem nevoie de câteva pulpe de pui, de câţiva cartofi şi de două gutui, de o
    ceapă şi de puţin ulei. În cazul în care folosim carne de curcan, atunci trebuie
    să o pregătim cu câteva ore înainte. Carnea de curcan trebuie crestată şi
    condimentată cu cimbru şi puţin piper, după care este pusă într-un vas în
    care turnăm vin roşu şi în care adăugăm,
    două foi de dafin, câţiva căţei de usturoi şi câteva boabe de piper. Într-o
    tavă de cuptor, punem un strat de cartofi, tăiaţi felii, ceapa, tăiată în
    rondele, carnea de pui sau de curcan şi gutuile, tăiate cubuleţe sau felii.
    Turnăm fie apă atunci când folosim carne de pui, fie baiţul în care am ţinut carnea
    de curcan, după care lăsăm tava în cuptor pentru circa 45 de minute, la foc
    mediu, stropind carnea, din când în când, cu sosul din tavă. Mâncarea se
    serveşte caldă, cu o salată de gogonele, de castraveţi sau de gogoşari muraţi.


  • Mâncăruri cu gutui

    Mâncăruri cu gutui

    În
    bucătăria românească există şi reţete având ca ingrediente fructele în stare
    proaspătă sau conservate. Pe lângă numeroase deserturi, din mere, gutui sau prune
    afumate – am enumerat fructele care se
    găsesc în România în această perioadă – se pot face mâncăruri.


    În prepararea mâncărurilor în
    spaţiul românesc, înainte de răspândirea cartofului, porumbului, a fasolei şi a
    roşiilor erau folosite cereale precum meiul şi grâul, dar şi fructe precum
    gutuile şi prunele. Gutuile au avantajul că rezistă vreme îndelungată după
    recoltare, iar prunele, după un proces de afumare, pot fi păstrate, de
    asemenea, vreme îndelungată.


    Fruct aromat, specific toamnei, dar
    care poate fi păstrat în stare proaspătă şi în cursul iernii, gutuia este
    bogată în vitamina C, fiind utilizată, nu numai în gastronomie, ci şi în
    medicina populară. În scop terapeutic, sunt folosite atât fructul, cât şi
    frunzele, mai ales în tratarea afecţiunilor gastro-intestinale. Gutuile sunt
    folosite şi pentru prepararea unor deserturi, cum ar fi dulceaţa sau compotul
    de gutui.


    În Muntenia (provincie istorică
    situată între Carpaţi şi Dunăre), o mâncare specifică este cea de gutui, cu sau
    fără carne. Pentru reţeta de post, fără carne, avem nevoie de câteva gutui, de
    câteva linguri de zahăr, de o lingură de făină şi de puţin ulei. După ce au
    fost spălate, gutuile trebuie feliate sau transformate în cubuleţe şi puse apoi
    la călit în puţin ulei, amestecând cu grijă pentru ca să nu se lipească sau să
    nu se sfărâme. Când bucăţile de gutui încep să se rumenească, le înăbuşim în
    puţină apă, cât să le acopere. După câteva minute, peste gutui se toarnă puţin
    zahăr caramelizat şi se omogenizează. Într-o variantă mai rapidă şi mai puţin
    sofisticată, zahărul se poate turna direct peste gutui, zahărul având rolul de
    a schimba puţin gustul uşor acrişor al gutuilor. De asemenea, se mai poate
    adăuga o lingură de făină, care are rolul de a mai îngroşa sosul. Această
    mâncare se poate servi caldă sau rece.


    În
    continuare, o mâncare cu carne de pui sau de curcan, cu garnitură de gutui.
    Avem nevoie de câteva pulpe de pui, de câţiva cartofi şi de două gutui, de o
    ceapă şi de puţin ulei. În cazul în care folosim carne de curcan, atunci trebuie
    să o pregătim cu câteva ore înainte. Carnea de curcan trebuie crestată şi
    condimentată cu cimbru şi puţin piper, după care este pusă într-un vas în
    care turnăm vin roşu şi în care adăugăm,
    două foi de dafin, câţiva căţei de usturoi şi câteva boabe de piper. Într-o
    tavă de cuptor, punem un strat de cartofi, tăiaţi felii, ceapa, tăiată în
    rondele, carnea de pui sau de curcan şi gutuile, tăiate cubuleţe sau felii.
    Turnăm fie apă atunci când folosim carne de pui, fie baiţul în care am ţinut carnea
    de curcan, după care lăsăm tava în cuptor pentru circa 45 de minute, la foc
    mediu, stropind carnea, din când în când, cu sosul din tavă. Mâncarea se
    serveşte caldă, cu o salată de gogonele, de castraveţi sau de gogoşari muraţi.


  • Tocan gorjenesc

    Tocan gorjenesc

    Fiecare provincie a
    României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile.
    Amestec de bucăţi de carne în sos, cu sau fără cartofi, tocana sau tocăniţa este însoţită
    uneori de denumirea de origine. Există, de exemplu, tocăniţă muntenească cu
    carne de viţel, tocăniţă ardelenească cu pui şi tocăniţă moldovenească.


    În această ediţie vă prezentăm reţeta de tocan de oaie gorjenesc. Este
    o mâncare despre care
    oamenii din zona Gorjului spun că este specifică
    acestor locuri, fiind asociată cu o îndeletnicire tradiţională, oieritul. Se
    pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din
    zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra
    focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi
    pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă.
    Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei
    uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei
    roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse
    mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea
    tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de
    piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar.


    La
    început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească,
    urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc
    mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm
    cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte
    condimente, iar carnea se va prăji uşor,
    în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc
    se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec
    sau demisec.

  • Tocan gorjenesc

    Tocan gorjenesc

    Fiecare provincie a
    României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile.
    Amestec de bucăţi de carne în sos, cu sau fără cartofi, tocana sau tocăniţa este însoţită
    uneori de denumirea de origine. Există, de exemplu, tocăniţă muntenească cu
    carne de viţel, tocăniţă ardelenească cu pui şi tocăniţă moldovenească.


    În această ediţie vă prezentăm reţeta de tocan de oaie gorjenesc. Este
    o mâncare despre care
    oamenii din zona Gorjului spun că este specifică
    acestor locuri, fiind asociată cu o îndeletnicire tradiţională, oieritul. Se
    pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din
    zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra
    focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi
    pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă.
    Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei
    uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei
    roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse
    mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea
    tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de
    piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar.


    La
    început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească,
    urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc
    mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm
    cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte
    condimente, iar carnea se va prăji uşor,
    în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc
    se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec
    sau demisec.

  • Chiftele, pârjoale şi hamburgeri

    Chiftele, pârjoale şi hamburgeri

    În urmă cu câteva zile, mai precis sâmbătă,
    28 mai, americanii au marcat Ziua
    Naţională a Burgerului. A devenit popular şi în România, unde, fie că i se spune
    burger, hamburger sau cheeseburger, a devenit vedeta restaurantelor de tip
    fast-food, fiind consumat, de obicei, cu cartofi prăjiţi. Deşi este considerat
    un preparat specific bucătăriei americane, se pare că îşi are originile în
    Europa, mai exact în oraşul german Hamburg, de unde şi numele de hamburger. Pe
    măsura creşterii imigraţiei germane, în Statele Unite au apărut în a doua
    jumătate a secolului al 19-lea restaurante care ofereau o friptură de vită în
    stilul Hamburg. Pe lângă hamburger, România a adoptat din Serbia un preparat numit
    pleşcaviţa, care se bucură de asemenea, de popularitate, fiind preparat însă şi
    cu carne de porc.


    Chiar dacă sunt serios concurate de hamburger,
    chiftelele sunt în continuare în topul preferinţelor românilor. Sunt preparate
    din carne tocată sau din legume, cu formă rotundă, aplatizată sau alungită şi
    sunt prăjite în ulei, în tigaie sau ceaun. Dacă sunt rotunde sunt numite
    chiftele, dacă mai sunt şi mici ca dimensiune atunci sunt alintate
    spunându-li-se chifteluţe, iar dacă sunt aplatizate şi alungite, atunci sunt
    numite pârjoale. Denumirea provine din limba turcă, köfte, însă, spre deosebire de
    Turcia unde conţin carne de miel, oaie sau vită, în spaţiul românesc chiftelele
    au în compoziţie carne de porc sau chiar de peşte, în special în zona dunăreană
    şi a Deltei Dunării.


    Un preparat specific
    Moldovei îl reprezintă pârjoalele. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de
    porc, fie de vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime
    potrivită, de 4 ouă, de mărar, sare,
    piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de pâine, anterior înmuiate
    în apă şi apoi stoarse. Se adaugă ceapa tocată, mărarul, de asemenea, tocat,
    puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă. În compoziţie
    sunt adăugate două ouă care au rolul de a lega acest amestec. Amestecul se
    porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel. Aceste
    pârjoale cu adevărat moldoveneşti se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru
    omletă şi apoi prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot
    fi servite împreună cu o garnitură precum iahnia de fasole sau piure de
    cartofi.


    Chifteluţele din carne de porc sunt uşor de
    preparat. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de câteva felii de pâine, de
    un ou, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de pătrunjel şi una de mărar, de
    făină, ulei, piper şi sare. Feliile de pâine se înmoaie în apă şi apoi sunt
    stoarse, după care le trecem prin maşina de tocat împreună cu carnea. Curăţăm
    şi pisăm usturoiul, după care îl amestecăm cu carnea tocată, cu pâinea, cu un
    ou crud şi cu verdeaţa, tocată mărunt. Condimentăm cu piper şi adăugăm sare
    după gust. După omogenizarea compoziţiei, cu mâna udă modelăm chifteluţe
    rotunde pe care le rostogolim prin făină şi apoi le prăjim în ulei, la foc
    iute. Pot fi servite ca aperitiv, pe un platou cu gustări calde sau reci.
    Atunci când sunt pregătite cu sos, pot fi servite ca fel principal împreună cu
    piure de cartofi.

  • Chiftele, pârjoale şi hamburgeri

    Chiftele, pârjoale şi hamburgeri

    În urmă cu câteva zile, mai precis sâmbătă,
    28 mai, americanii au marcat Ziua
    Naţională a Burgerului. A devenit popular şi în România, unde, fie că i se spune
    burger, hamburger sau cheeseburger, a devenit vedeta restaurantelor de tip
    fast-food, fiind consumat, de obicei, cu cartofi prăjiţi. Deşi este considerat
    un preparat specific bucătăriei americane, se pare că îşi are originile în
    Europa, mai exact în oraşul german Hamburg, de unde şi numele de hamburger. Pe
    măsura creşterii imigraţiei germane, în Statele Unite au apărut în a doua
    jumătate a secolului al 19-lea restaurante care ofereau o friptură de vită în
    stilul Hamburg. Pe lângă hamburger, România a adoptat din Serbia un preparat numit
    pleşcaviţa, care se bucură de asemenea, de popularitate, fiind preparat însă şi
    cu carne de porc.


    Chiar dacă sunt serios concurate de hamburger,
    chiftelele sunt în continuare în topul preferinţelor românilor. Sunt preparate
    din carne tocată sau din legume, cu formă rotundă, aplatizată sau alungită şi
    sunt prăjite în ulei, în tigaie sau ceaun. Dacă sunt rotunde sunt numite
    chiftele, dacă mai sunt şi mici ca dimensiune atunci sunt alintate
    spunându-li-se chifteluţe, iar dacă sunt aplatizate şi alungite, atunci sunt
    numite pârjoale. Denumirea provine din limba turcă, köfte, însă, spre deosebire de
    Turcia unde conţin carne de miel, oaie sau vită, în spaţiul românesc chiftelele
    au în compoziţie carne de porc sau chiar de peşte, în special în zona dunăreană
    şi a Deltei Dunării.


    Un preparat specific
    Moldovei îl reprezintă pârjoalele. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de
    porc, fie de vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime
    potrivită, de 4 ouă, de mărar, sare,
    piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de pâine, anterior înmuiate
    în apă şi apoi stoarse. Se adaugă ceapa tocată, mărarul, de asemenea, tocat,
    puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă. În compoziţie
    sunt adăugate două ouă care au rolul de a lega acest amestec. Amestecul se
    porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel. Aceste
    pârjoale cu adevărat moldoveneşti se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru
    omletă şi apoi prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot
    fi servite împreună cu o garnitură precum iahnia de fasole sau piure de
    cartofi.


    Chifteluţele din carne de porc sunt uşor de
    preparat. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de câteva felii de pâine, de
    un ou, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de pătrunjel şi una de mărar, de
    făină, ulei, piper şi sare. Feliile de pâine se înmoaie în apă şi apoi sunt
    stoarse, după care le trecem prin maşina de tocat împreună cu carnea. Curăţăm
    şi pisăm usturoiul, după care îl amestecăm cu carnea tocată, cu pâinea, cu un
    ou crud şi cu verdeaţa, tocată mărunt. Condimentăm cu piper şi adăugăm sare
    după gust. După omogenizarea compoziţiei, cu mâna udă modelăm chifteluţe
    rotunde pe care le rostogolim prin făină şi apoi le prăjim în ulei, la foc
    iute. Pot fi servite ca aperitiv, pe un platou cu gustări calde sau reci.
    Atunci când sunt pregătite cu sos, pot fi servite ca fel principal împreună cu
    piure de cartofi.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Pentru că este din ce mai frig şi pentru că ne
    apropiem de începutul iernii, vă propun două reţete pe bază de peşte.


    Ciorba de pește se prepară foarte
    ușor, însă, pentru această perioadă, vă propunem un preparat specific Deltei
    Dunării, storceagul, la care se folosesc legume rădăcinoase: câţiva cartofi,
    doi morcovi, o ţelină şi două cepe. Avem nevoie şi de un kg de file de peşte pe
    care îl sărăm şi îl lăsăm la rece până când curăţăm legumele. Într-un vas cu o
    capacitate de 4 … 5 litri, punem la fiert morcovii şi ţelina, tăiate mărunt.
    Cepele se pot pune fie întregi, fie mărunţite, iar apoi cartofii, tăiaţi
    cubuleţe. Spălăm de sare fileul de peşte, îl tăiem în cubuleţe pe care le punem
    la fiert cel mult un sfert de oră, la foc mic. Acrim cu puţină zeamă de lămâie,
    iar spre final amestecăm un gălbenuş de ou cu câteva linguri de smântână şi
    turnăm în oală, presărând şi mărar tocat. Luăm vasul de pe foc, îl acoperim şi
    îl lăsăm câteva minute pentru ca aromele să se amestece, după care storceagul
    poate fi servit imediat.


    O
    altă mâncare uşor de pregătit în sezonul rece este scordoleaua de peşte. Este o
    mâncare din peşte afumat, pe care o întâlnim atât în comunităţile de pe cursul
    Dunării sau din Delta Dunării, cât şi în bucătăria grecească şi în cea turcească.
    Echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea
    ce în traducere înseamnă usturoi. Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de
    peşte file afumat sau, pur şi simplu, de
    peşte afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de
    ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în
    cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii în coajă
    să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure
    nu se va mai adauga sare. Dacă nu am folosit file de peşte, va trebuie să
    scoatem peştele din oală, să îl lăsăm să se răcească şi apoi să îndepărtăm
    oasele. În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină
    zeamă din oala în care a fiert peştele, adaugându-se câteva nuci pisate, mujdei
    de usturoi, piper după gust şi câteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu
    puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. Bucăţile de
    peşte afumat sunt aşezate apoi pe un platou, iar deasupra acestora se întinde
    un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat
    în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi. Îndiferent de modul
    de prezentare, este recomandat ca scordoleaua de peşte să fie servită cu un
    pahar de vin alb demisec, bine răcit.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Pentru că este din ce mai frig şi pentru că ne
    apropiem de începutul iernii, vă propun două reţete pe bază de peşte.


    Ciorba de pește se prepară foarte
    ușor, însă, pentru această perioadă, vă propunem un preparat specific Deltei
    Dunării, storceagul, la care se folosesc legume rădăcinoase: câţiva cartofi,
    doi morcovi, o ţelină şi două cepe. Avem nevoie şi de un kg de file de peşte pe
    care îl sărăm şi îl lăsăm la rece până când curăţăm legumele. Într-un vas cu o
    capacitate de 4 … 5 litri, punem la fiert morcovii şi ţelina, tăiate mărunt.
    Cepele se pot pune fie întregi, fie mărunţite, iar apoi cartofii, tăiaţi
    cubuleţe. Spălăm de sare fileul de peşte, îl tăiem în cubuleţe pe care le punem
    la fiert cel mult un sfert de oră, la foc mic. Acrim cu puţină zeamă de lămâie,
    iar spre final amestecăm un gălbenuş de ou cu câteva linguri de smântână şi
    turnăm în oală, presărând şi mărar tocat. Luăm vasul de pe foc, îl acoperim şi
    îl lăsăm câteva minute pentru ca aromele să se amestece, după care storceagul
    poate fi servit imediat.


    O
    altă mâncare uşor de pregătit în sezonul rece este scordoleaua de peşte. Este o
    mâncare din peşte afumat, pe care o întâlnim atât în comunităţile de pe cursul
    Dunării sau din Delta Dunării, cât şi în bucătăria grecească şi în cea turcească.
    Echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea
    ce în traducere înseamnă usturoi. Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de
    peşte file afumat sau, pur şi simplu, de
    peşte afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de
    ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în
    cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii în coajă
    să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure
    nu se va mai adauga sare. Dacă nu am folosit file de peşte, va trebuie să
    scoatem peştele din oală, să îl lăsăm să se răcească şi apoi să îndepărtăm
    oasele. În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină
    zeamă din oala în care a fiert peştele, adaugându-se câteva nuci pisate, mujdei
    de usturoi, piper după gust şi câteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu
    puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. Bucăţile de
    peşte afumat sunt aşezate apoi pe un platou, iar deasupra acestora se întinde
    un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat
    în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi. Îndiferent de modul
    de prezentare, este recomandat ca scordoleaua de peşte să fie servită cu un
    pahar de vin alb demisec, bine răcit.

  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Fasolea păstăi se găsește în această perioadă în stare proaspătă în pieţele și magazinele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, o salată cu sau fără maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, de o căpățână de usturoi, de o legătură de frunze de pătrunjel, de puțin ulei, de piper negru măcinat și de sare.

    Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu usturoiul mărunțit și zdrobit, cu frunzele de pătrunjel tocate mărunt, cu piper negru măcinat, cu puțină sare și cu puțin ulei. Omogenizăm și lăsăm la rece înainte de a servi această salată. În acest amestec putem adăuga o roșie curățată de pieliță și tăiată mărunt. Într-o altă variantă, cu maioneză, folosim usturoi pisat, frunze de pătrunjel, piper negru măcinat și sare, modul de preparare fiind asemănător. O altă variantă de aperitiv este fasolea păstăi cu smântână. Fasolea se fierbe în apă cu sare, se lasă la scurs și la răcit, după care se amestecă cu smântănă, cu piper negru măcinat și cu mărar tocat. Se păstrează la rece înainte de a fi servită.


    De la aperitive să trecem la ciorbe, mai precis la ciorba de fasole verde cu costiță. Avem nevoie de jumătate de kg de fasole verde, de un sfert de kg de costiță afumată de porc, de o ceapă, doi morcovi, o rădăcină de păstârnac și una de pătrunjel. Ne mai trebuie o legătură de frunze de pătrunjel, o ceașcă de orez, borș sau lămâie pentru a acri ciorba, ulei și sare. Costița, tăiată felii, se rumenește în ulei, peste ea se pune ceapă tocată mărunt și celelalte legume rădăcinoase, date pe răzătoare. Acest amestec călit se stinge cu apă și se mută într-o oală de 3 litri în care adăugăm și fasolea verde, tăiată în bucăți mai mici. După ce a dat în fiert, punem și orezul, lăsăm încă un sfert de oră la foc mediu, acrim cu borș sau cu zeamă de lămâie și punem sare după gust. Ciorba se drege cu două ouă și se servește după ce presărăm frunze tocate de pătrunjel.



    Fasolea păstăi cu carne este una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei românești. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe. Avem nevoie de un kg … un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma formată la suprafaţă. Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi o lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat

  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Fasolea păstăi se găsește în această perioadă în stare proaspătă în pieţele și magazinele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, o salată cu sau fără maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, de o căpățână de usturoi, de o legătură de frunze de pătrunjel, de puțin ulei, de piper negru măcinat și de sare.

    Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu usturoiul mărunțit și zdrobit, cu frunzele de pătrunjel tocate mărunt, cu piper negru măcinat, cu puțină sare și cu puțin ulei. Omogenizăm și lăsăm la rece înainte de a servi această salată. În acest amestec putem adăuga o roșie curățată de pieliță și tăiată mărunt. Într-o altă variantă, cu maioneză, folosim usturoi pisat, frunze de pătrunjel, piper negru măcinat și sare, modul de preparare fiind asemănător. O altă variantă de aperitiv este fasolea păstăi cu smântână. Fasolea se fierbe în apă cu sare, se lasă la scurs și la răcit, după care se amestecă cu smântănă, cu piper negru măcinat și cu mărar tocat. Se păstrează la rece înainte de a fi servită.


    De la aperitive să trecem la ciorbe, mai precis la ciorba de fasole verde cu costiță. Avem nevoie de jumătate de kg de fasole verde, de un sfert de kg de costiță afumată de porc, de o ceapă, doi morcovi, o rădăcină de păstârnac și una de pătrunjel. Ne mai trebuie o legătură de frunze de pătrunjel, o ceașcă de orez, borș sau lămâie pentru a acri ciorba, ulei și sare. Costița, tăiată felii, se rumenește în ulei, peste ea se pune ceapă tocată mărunt și celelalte legume rădăcinoase, date pe răzătoare. Acest amestec călit se stinge cu apă și se mută într-o oală de 3 litri în care adăugăm și fasolea verde, tăiată în bucăți mai mici. După ce a dat în fiert, punem și orezul, lăsăm încă un sfert de oră la foc mediu, acrim cu borș sau cu zeamă de lămâie și punem sare după gust. Ciorba se drege cu două ouă și se servește după ce presărăm frunze tocate de pătrunjel.



    Fasolea păstăi cu carne este una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei românești. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe. Avem nevoie de un kg … un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma formată la suprafaţă. Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi o lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat