Radio România Internațional

Tag: piper

  • Mâncăruri cu carne de pui

    Mâncăruri cu carne de pui

    Vara
    este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică
    tradiţională, dar și de a petrece alături de familie şi de prieteni. În acest
    an avem parte de o vară cu restricții din cauza pandemiei și, lipsiți de
    serbări, picnicuri și festivaluri, rămânem totuși cu prepararea în cadrul
    restrâns a unor mâncăruri la jar, precum tocanele de carne cu multe legume şi
    puiul la ceaun.


    Comparat cu un fast-food arhaic, puiul la ceaun este pe cât de
    uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care
    îi tăiem în bucăți mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper
    negru măcinat și cu boia dulce. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un
    ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă
    ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc
    în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai
    simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi
    şi cu mămăligă.



    Puiul la ceaun poate fi
    pregătit împreună cu ceapă şi ardei gras, legume pe care le mărunţim şi le
    rumenim în puţin ulei, împreună cu carnea de pui, deja condimentată. Se adaugă
    una sau două căni cu apă, iar amestecul de carne și legume din ceaunul pus pe
    pirostrii, deasupra jarului, se lasă să fiarbă timp de o oră, înainte de a fi
    servit, cu o porție de mămăligă și cu un pahar de vin sec sau demisec bine răcit.
    În această rețetă, ardeiul poate fi înlocuit cu ciuperci. Acestea trebuie
    mărunțite și călite împreună cu ceapa. Se condimentează cu piper negru măcinat,
    iar spre final se adaugă o legătură de frunze tocate de pătrunjel.

  • Mâncăruri cu carne de pui

    Mâncăruri cu carne de pui

    Vara
    este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică
    tradiţională, dar și de a petrece alături de familie şi de prieteni. În acest
    an avem parte de o vară cu restricții din cauza pandemiei și, lipsiți de
    serbări, picnicuri și festivaluri, rămânem totuși cu prepararea în cadrul
    restrâns a unor mâncăruri la jar, precum tocanele de carne cu multe legume şi
    puiul la ceaun.


    Comparat cu un fast-food arhaic, puiul la ceaun este pe cât de
    uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care
    îi tăiem în bucăți mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper
    negru măcinat și cu boia dulce. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un
    ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă
    ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc
    în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai
    simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi
    şi cu mămăligă.



    Puiul la ceaun poate fi
    pregătit împreună cu ceapă şi ardei gras, legume pe care le mărunţim şi le
    rumenim în puţin ulei, împreună cu carnea de pui, deja condimentată. Se adaugă
    una sau două căni cu apă, iar amestecul de carne și legume din ceaunul pus pe
    pirostrii, deasupra jarului, se lasă să fiarbă timp de o oră, înainte de a fi
    servit, cu o porție de mămăligă și cu un pahar de vin sec sau demisec bine răcit.
    În această rețetă, ardeiul poate fi înlocuit cu ciuperci. Acestea trebuie
    mărunțite și călite împreună cu ceapa. Se condimentează cu piper negru măcinat,
    iar spre final se adaugă o legătură de frunze tocate de pătrunjel.

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele care
    trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi
    şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi.

    De Sf.
    Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate
    tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita turtă de Indrei, făcută odinioară de
    fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare,
    iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul
    soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o
    băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi,
    conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu
    speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte
    să fie gras.


    Usturoiul este folosit în gastronomia
    românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau
    friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o
    răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem
    savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită
    atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât,
    echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce
    în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un
    kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele care
    trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi
    şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi.

    De Sf.
    Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate
    tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita turtă de Indrei, făcută odinioară de
    fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare,
    iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul
    soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o
    băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi,
    conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu
    speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte
    să fie gras.


    Usturoiul este folosit în gastronomia
    românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau
    friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o
    răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem
    savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită
    atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât,
    echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce
    în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un
    kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Crap la cuptor

    Crap la cuptor

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi
    posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel
    plachie de crap la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză şi crap
    umplut cu orez şi ciuperci.


    Pentru plachie, avem
    nevoie de un crap de circa 2 kg, eviscerat şi curăţat de solzi. Avem nevoie, de
    asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată
    solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă,
    cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Ceapa călită este
    întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate câteva foi de dafin, piper şi felii de
    lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe
    el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine
    la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca,
    peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Acest fel de mâncare este
    servit, de obicei, rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra
    căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur,
    împreună cu un pahar de vin alb, sec şi bine răcit.


    Şi crapul pe varză este uşor de preparat. Avem nevoie de un crap de circa
    două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi
    sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a
    fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie
    deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii,
    sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper
    şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie
    stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.


    O altă sugestie este crapul umplut, pregătit de asemenea în cuptor. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat
    de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Avem nevoie de
    circa jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de
    orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper.
    Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată
    solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul,
    pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare. Cu această compoziţie umplem burta
    crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm
    nişte scobitori, şi îl punem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă
    şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii
    subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de
    oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului,
    putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea,
    tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta
    crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.

  • Crap la cuptor

    Crap la cuptor

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi
    posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel
    plachie de crap la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză şi crap
    umplut cu orez şi ciuperci.


    Pentru plachie, avem
    nevoie de un crap de circa 2 kg, eviscerat şi curăţat de solzi. Avem nevoie, de
    asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată
    solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă,
    cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Ceapa călită este
    întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate câteva foi de dafin, piper şi felii de
    lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe
    el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine
    la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca,
    peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Acest fel de mâncare este
    servit, de obicei, rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra
    căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur,
    împreună cu un pahar de vin alb, sec şi bine răcit.


    Şi crapul pe varză este uşor de preparat. Avem nevoie de un crap de circa
    două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi
    sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a
    fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie
    deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii,
    sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper
    şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie
    stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.


    O altă sugestie este crapul umplut, pregătit de asemenea în cuptor. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat
    de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Avem nevoie de
    circa jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de
    orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper.
    Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată
    solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul,
    pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare. Cu această compoziţie umplem burta
    crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm
    nişte scobitori, şi îl punem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă
    şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii
    subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de
    oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului,
    putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea,
    tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta
    crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.

  • Mâncăruri din Banat

    Mâncăruri din Banat


    Banatul are o gastronomie distinctă, puternic influenţată de cea austro-ungară. Cumva este apropiată de gastronomia din Transilvania, însă în gastronomia Banatului întâlnim şi influenţe meridionale, datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăteană se remarcă prin mâncăruri cu multe grăsimi, dar hrănitoare şi gustoase. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca acestea să fie mai consistente şi condimente precum piperul, cimbrul, boiaua de ardei şi chimenul.



    Caracteristică Banatului este zupa, adică supa cu carne de pasăre şi cu tăiţei de casă. Este un fel care este servit în mod tradiţional la sfârşit de săptămână, atunci când familia se reuneşte la masă. Conform tradiţiei, se foloseşte o pasăre de curte, iar tăiţeii sunt pregăţiţi în casă, cu făină şi cu ou. Aceşti tăiţei, în formă de romb sau dreptunghiulară, sunt folosiţi şi la alte preparate precum aşa-numita “iofca” cu brânză şi smântână sau budinca de iofca cu şuncă. De altfel, la Reşiţa chiar este organizat, în periaoda premergătoare Paştelui, un Festival al tăiţeilor.



    Pentru că este perioada cartofilor noi, vă propunem o reţetă din Banat – cartofi sau, folosind un regionalism, crumpi noi fripţi cu chiftele şi sos de măcar. Cartofii noi trebuie spălaţi bine, nu li se îndepărtează coaja, eventual sunt frecaţi cu puţină sare grunjoasă. Separat se fac chiftelele din jumătate de kg de carne tocată de porc, din două cepe, o legătură de pătrunjel, o căpăţână de usturoi, un ou.



    Carnea tocată se amestecă cu cepele, tocate mărunt, cu oul şi cu frunze tocate de pătrunjel şi cu usturoiul zdrobit, obţinând o pastă consistentă. Prăjim cartofii în ulei, apoi în acelaşi vas chiftelele pe care le-am trecut anterior prin făină. Separat se face sosul de mărar. Astfel, se toacă mărunt o ceapă mică, se căleşte în ulei, se adaugă apoi o lingură de făină, mărarul, tocat mărunt, apoi se stinge în puţină apă şi se lasă să fiarbă până se îngroaşă. Acest sos se pune peste cartofii prăjiţi, alături de câteva chiftele.



    Bucătăria bănăteană este remarcabilă şi datorită dulciurilor. Ca şi în Transilvania, se pregătesc acele găluşte cu prune, cu înveliş de făină şi cartofi, tăvălite în final prin pesmet şi numite “gomboţi”, o denumire întâlnită atât în Ungaria, cât şi în Serbia. De asemenea, sunt foarte multe dulciuri făcute din foietaje, dar şi din aluat dospit.


  • Mâncăruri din Banat

    Mâncăruri din Banat


    Banatul are o gastronomie distinctă, puternic influenţată de cea austro-ungară. Cumva este apropiată de gastronomia din Transilvania, însă în gastronomia Banatului întâlnim şi influenţe meridionale, datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăteană se remarcă prin mâncăruri cu multe grăsimi, dar hrănitoare şi gustoase. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca acestea să fie mai consistente şi condimente precum piperul, cimbrul, boiaua de ardei şi chimenul.



    Caracteristică Banatului este zupa, adică supa cu carne de pasăre şi cu tăiţei de casă. Este un fel care este servit în mod tradiţional la sfârşit de săptămână, atunci când familia se reuneşte la masă. Conform tradiţiei, se foloseşte o pasăre de curte, iar tăiţeii sunt pregăţiţi în casă, cu făină şi cu ou. Aceşti tăiţei, în formă de romb sau dreptunghiulară, sunt folosiţi şi la alte preparate precum aşa-numita “iofca” cu brânză şi smântână sau budinca de iofca cu şuncă. De altfel, la Reşiţa chiar este organizat, în periaoda premergătoare Paştelui, un Festival al tăiţeilor.



    Pentru că este perioada cartofilor noi, vă propunem o reţetă din Banat – cartofi sau, folosind un regionalism, crumpi noi fripţi cu chiftele şi sos de măcar. Cartofii noi trebuie spălaţi bine, nu li se îndepărtează coaja, eventual sunt frecaţi cu puţină sare grunjoasă. Separat se fac chiftelele din jumătate de kg de carne tocată de porc, din două cepe, o legătură de pătrunjel, o căpăţână de usturoi, un ou.



    Carnea tocată se amestecă cu cepele, tocate mărunt, cu oul şi cu frunze tocate de pătrunjel şi cu usturoiul zdrobit, obţinând o pastă consistentă. Prăjim cartofii în ulei, apoi în acelaşi vas chiftelele pe care le-am trecut anterior prin făină. Separat se face sosul de mărar. Astfel, se toacă mărunt o ceapă mică, se căleşte în ulei, se adaugă apoi o lingură de făină, mărarul, tocat mărunt, apoi se stinge în puţină apă şi se lasă să fiarbă până se îngroaşă. Acest sos se pune peste cartofii prăjiţi, alături de câteva chiftele.



    Bucătăria bănăteană este remarcabilă şi datorită dulciurilor. Ca şi în Transilvania, se pregătesc acele găluşte cu prune, cu înveliş de făină şi cartofi, tăvălite în final prin pesmet şi numite “gomboţi”, o denumire întâlnită atât în Ungaria, cât şi în Serbia. De asemenea, sunt foarte multe dulciuri făcute din foietaje, dar şi din aluat dospit.


  • Preparate din scrumbie afumată

    Preparate din scrumbie afumată

    Scrumbia de Dunăre afumată a
    fost inclusă recent pe lista produselor alimentare protejate în Uniunea
    Europeană. Pe această listă sunt înregistrate nu mai puţin de 1440 de produse
    protejate, printre ele figurând, pe lângă scrumbia de Dunăre afumată, şi alte patru
    produse româneşti: novac afumat din Ţara Bârsei, telemeaua de Ibăneşti, salamul
    de Sibiu şi magiunul de prune de Topoloveni.


    Scrumbia este o specie care nu poate fi crescută în acavcultură, fiind
    capturată sezonier, din martie până în iunie, în cursul migraţiei ei pe Dunăre. Este o specie
    care trăieşte în Marea Neagră şi care, la începutul primăverii, urcă pe Dunăre,
    uneori peste 500 de km, pentru a depune icrele. Acesta este şi momentul
    aşteptat de pescari pentru a captura acest peşte sezonier, foarte gustos, care
    cântăreşte între 200 şi 600 de grame şi care are o lungime medie la maturitate
    de circa 30 de centimetri. În afară de Marea Neagră, acest peşte poate fi
    întâlnit în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi în apele de coastă din
    America de Nord. După depunerea icrelor sau a lapţilor, bancurile de scrumbii
    care au scăpat de plasele pescarilor se întorc slăbite în mediul marin.


    Pe lângă varianta congelării, scrumbia poate fi conservată
    prin marinare sau afumare. Scrumbia, aflată acum pe lista produselor alimentare
    protejate în Uniunea Europeană, este sărată şi apoi afumată la rece, după o
    veche metodă din aria geografică definită. Peștii afumați sunt de culoare aurie, metalizată, datorată
    procesului de afumare. Un preparat specific este salata de scrumbie afumată.
    Scrumbia se curăţă de piele şi oase, se mărunţeşte şi se amestecă cu ceapă
    roşie tăiată rondele, cu castraveţi muraţi, feliaţi şi storşi pentru a
    îndepărta surplusul de saramură. În acest amestec mai pot fi adăugate măsline,
    puţin ulei de măsline, piper măcinat şi frunze tocate de pătrunjel.


    O salată asemănătoare cu
    scrumbie afumată se poate obţine dacă folosim cartofii fierţi în coajă, pe care
    îi tăiem în cubuleţe şi îi amestecăm cu file de scrumbie, cu ceapă tăiată
    solzişori, cu ţelină dată pe răzătoare şi cu frunze de pătrunjel tocate mărunt.
    Amestecul este stropit cu zeamă de lămâie, este adăugată maioneză şi, după
    omogenizare, este întins pe un platou, putând fi servit ca un aperitiv.

  • Preparate din scrumbie afumată

    Preparate din scrumbie afumată

    Scrumbia de Dunăre afumată a
    fost inclusă recent pe lista produselor alimentare protejate în Uniunea
    Europeană. Pe această listă sunt înregistrate nu mai puţin de 1440 de produse
    protejate, printre ele figurând, pe lângă scrumbia de Dunăre afumată, şi alte patru
    produse româneşti: novac afumat din Ţara Bârsei, telemeaua de Ibăneşti, salamul
    de Sibiu şi magiunul de prune de Topoloveni.


    Scrumbia este o specie care nu poate fi crescută în acavcultură, fiind
    capturată sezonier, din martie până în iunie, în cursul migraţiei ei pe Dunăre. Este o specie
    care trăieşte în Marea Neagră şi care, la începutul primăverii, urcă pe Dunăre,
    uneori peste 500 de km, pentru a depune icrele. Acesta este şi momentul
    aşteptat de pescari pentru a captura acest peşte sezonier, foarte gustos, care
    cântăreşte între 200 şi 600 de grame şi care are o lungime medie la maturitate
    de circa 30 de centimetri. În afară de Marea Neagră, acest peşte poate fi
    întâlnit în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi în apele de coastă din
    America de Nord. După depunerea icrelor sau a lapţilor, bancurile de scrumbii
    care au scăpat de plasele pescarilor se întorc slăbite în mediul marin.


    Pe lângă varianta congelării, scrumbia poate fi conservată
    prin marinare sau afumare. Scrumbia, aflată acum pe lista produselor alimentare
    protejate în Uniunea Europeană, este sărată şi apoi afumată la rece, după o
    veche metodă din aria geografică definită. Peștii afumați sunt de culoare aurie, metalizată, datorată
    procesului de afumare. Un preparat specific este salata de scrumbie afumată.
    Scrumbia se curăţă de piele şi oase, se mărunţeşte şi se amestecă cu ceapă
    roşie tăiată rondele, cu castraveţi muraţi, feliaţi şi storşi pentru a
    îndepărta surplusul de saramură. În acest amestec mai pot fi adăugate măsline,
    puţin ulei de măsline, piper măcinat şi frunze tocate de pătrunjel.


    O salată asemănătoare cu
    scrumbie afumată se poate obţine dacă folosim cartofii fierţi în coajă, pe care
    îi tăiem în cubuleţe şi îi amestecăm cu file de scrumbie, cu ceapă tăiată
    solzişori, cu ţelină dată pe răzătoare şi cu frunze de pătrunjel tocate mărunt.
    Amestecul este stropit cu zeamă de lămâie, este adăugată maioneză şi, după
    omogenizare, este întins pe un platou, putând fi servit ca un aperitiv.

  • Cartofi noi

    Cartofi noi

    În perioada primăverii, în pieţele aproalimentare din România apar cartofii
    noi, care pot fi pregătiţi în mai multe feluri. Cel mai simplă şi rapidă
    modalitate de a-i pregăti este aceea de a-i prăji în ulei la ceaun. Avem nevoie
    de un kg de cartofi, de câteva fire de usturoi verde şi de o legătură de mărar.
    Cartofi trebuie spălaţi bine şi curăţaţi de coajă prin frecare cu un burete
    ceva mai aspru. Dacă au coaja ceva mai uscată, semn că a trecut ceva timp de la
    momentul recoltării, atunci cartofii se lasă timp de un sfert de oră într-un
    vas cu apă la înmuiat. În continuare, dacă sunt mici, cartofii se lasă întregi,
    dacă sunt ceva mai mari, pot fi tăiaţi în bucăţi ceva mai mici. Se scurg de apă
    şi apoi se pun în ceaunul cu ulei încins şi se lasă la foc iute timp de câteva
    minute până se rumenesc uşor. Cu ajutorul unei spumiere, îi punem într-un
    castron, iar deasupra lor se presară mărar proaspăt, tocat mărunt şi usturoi
    verde, de asemenea tocat mărunt, şi se adaugă sare după gust.


    Cartofii
    noi pot fi pregătiţi la cuptor, cu usturoi verde, cu mărar, piper şi, eventual,
    ulei de măsline. După ce au fost curăţaţi, cartofii se pun într-un vas, adăugăm
    puţină apă, usturoiul verde tocat mărunt şi îl lăsăm în cuptor la foc potrivit
    pentru circa 20 de minute, până ce cartofii încep să se rumenească. În locul
    usturoiului tocat, putem face o pastă din usturoi, mărar şi puţin ulei de măsline
    pe care o turnăm în vas înainte de a-l introduce în cuptor. Spre final,
    presărăm piper şi mărar, tocat mărunt, adăugând sare după gust.


    Cartofii
    noi pot fi preparaţi prin fierbere şi apoi prin coacere sau prin prăjire. După
    ce au fost puşi la fiert timp de circa un sfert de oră în apă cu sare, cartofii
    noi sunt puşi apoi într-un vas sau într-o tavă, se adaugă puţin unt şi piper,
    iar apoi se lasă la foc potrivit în cuptor până când se rumenesc. La fel, după
    ce au fost prefierţi, cartofi noi pot fi prăjiţi în ulei. Cartofii noi pot fi
    pregătiţi cu unt şi cu smântână. După ce îi fierbem, îi scurgem şi apoi îi
    rumenim într-un vas în care am pus puţin unt. Turnăm smântână peste ei,
    presărăm mărar tocat mărunt şi puţină sare şi îi lăsăm în vas la foc mic timp
    de 15 minute. Pot fi serviţi ca aperitiv sau la felul principal împreună cu
    carne pregătită la grătar sau în cuptor.

  • Cartofi noi

    Cartofi noi

    În perioada primăverii, în pieţele aproalimentare din România apar cartofii
    noi, care pot fi pregătiţi în mai multe feluri. Cel mai simplă şi rapidă
    modalitate de a-i pregăti este aceea de a-i prăji în ulei la ceaun. Avem nevoie
    de un kg de cartofi, de câteva fire de usturoi verde şi de o legătură de mărar.
    Cartofi trebuie spălaţi bine şi curăţaţi de coajă prin frecare cu un burete
    ceva mai aspru. Dacă au coaja ceva mai uscată, semn că a trecut ceva timp de la
    momentul recoltării, atunci cartofii se lasă timp de un sfert de oră într-un
    vas cu apă la înmuiat. În continuare, dacă sunt mici, cartofii se lasă întregi,
    dacă sunt ceva mai mari, pot fi tăiaţi în bucăţi ceva mai mici. Se scurg de apă
    şi apoi se pun în ceaunul cu ulei încins şi se lasă la foc iute timp de câteva
    minute până se rumenesc uşor. Cu ajutorul unei spumiere, îi punem într-un
    castron, iar deasupra lor se presară mărar proaspăt, tocat mărunt şi usturoi
    verde, de asemenea tocat mărunt, şi se adaugă sare după gust.


    Cartofii
    noi pot fi pregătiţi la cuptor, cu usturoi verde, cu mărar, piper şi, eventual,
    ulei de măsline. După ce au fost curăţaţi, cartofii se pun într-un vas, adăugăm
    puţină apă, usturoiul verde tocat mărunt şi îl lăsăm în cuptor la foc potrivit
    pentru circa 20 de minute, până ce cartofii încep să se rumenească. În locul
    usturoiului tocat, putem face o pastă din usturoi, mărar şi puţin ulei de măsline
    pe care o turnăm în vas înainte de a-l introduce în cuptor. Spre final,
    presărăm piper şi mărar, tocat mărunt, adăugând sare după gust.


    Cartofii
    noi pot fi preparaţi prin fierbere şi apoi prin coacere sau prin prăjire. După
    ce au fost puşi la fiert timp de circa un sfert de oră în apă cu sare, cartofii
    noi sunt puşi apoi într-un vas sau într-o tavă, se adaugă puţin unt şi piper,
    iar apoi se lasă la foc potrivit în cuptor până când se rumenesc. La fel, după
    ce au fost prefierţi, cartofi noi pot fi prăjiţi în ulei. Cartofii noi pot fi
    pregătiţi cu unt şi cu smântână. După ce îi fierbem, îi scurgem şi apoi îi
    rumenim într-un vas în care am pus puţin unt. Turnăm smântână peste ei,
    presărăm mărar tocat mărunt şi puţină sare şi îi lăsăm în vas la foc mic timp
    de 15 minute. Pot fi serviţi ca aperitiv sau la felul principal împreună cu
    carne pregătită la grătar sau în cuptor.

  • Preparate din ciuperci

    Preparate din ciuperci


    Pentru această editie vă propunem câteva reţete de preparate cu ciuperci, la care vom folosi ciuperci de cultură. Într-un almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o reţetă de ciuperci cu orez la cuptor. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de 100 de grame de unt, de 200 de grame de caşcaval, de o ceaşcă cu orez şi de circa 150 de grame de smântână, de o legătură de pătrunjel, de piper măcinat şi de sare. Tocăm picioarele ciupercilor şi le călim în ulei. Fierbem orezul şi îl amestecăm cu ciupercile călite, adăugând în compoziţie caşcaval ras şi puţin piper măcinat.



    Pălăriile ciupercilor trebuie puse într-o tavă unsă cu unt şi umplute cu amestecul din orez, ciuperci şi caşcaval. Deasupra se presară caşcaval ras după care tava este lăsată în cuptor la foc mediu spre mic pentru circa jumătate de oră. Înainte de a fi servite, deasupra ciupercilor se presară frunze tocate de pătrunjel şi puţină smântână.



    O altă reţetă pe care v-o propunem este cea a piureului de ciuperci. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de un pahar cu lapte, de două cepe, de câteva felii de pâine, de puţină smântână, de ulei, mărar şi sare. Curăţăm ciupercile, le spălăm şi le tăiem în felii subţiri, după care le călim în ulei împreună cu cepele, de asemenea, tocate mărunt. Le trecm prin maşina de tocat împreună cu feliile de pâne, înmuiate în lapte. Adăugăm smântână şi sare după gust şi obţinem astfel chiar o garnitură pentru felul principal al unei mese.



    Din ciuperci putem obtine şi salată. Avem nevoie de un kg de ciuperci cu pălării mai mici pe care le spălăm şi le fierbem în puţină apă. După ce s-au înmuiat, le scurgem de apă, le tăiem în felii subţiri şi le punem într-o salatieră în care le amestecăm cu un sos compus din ulei de măsline, zeama de la o lămâie, mărar tocat, piper măcinat şi sare după gust.

  • Preparate din ciuperci

    Preparate din ciuperci


    Pentru această editie vă propunem câteva reţete de preparate cu ciuperci, la care vom folosi ciuperci de cultură. Într-un almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o reţetă de ciuperci cu orez la cuptor. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de 100 de grame de unt, de 200 de grame de caşcaval, de o ceaşcă cu orez şi de circa 150 de grame de smântână, de o legătură de pătrunjel, de piper măcinat şi de sare. Tocăm picioarele ciupercilor şi le călim în ulei. Fierbem orezul şi îl amestecăm cu ciupercile călite, adăugând în compoziţie caşcaval ras şi puţin piper măcinat.



    Pălăriile ciupercilor trebuie puse într-o tavă unsă cu unt şi umplute cu amestecul din orez, ciuperci şi caşcaval. Deasupra se presară caşcaval ras după care tava este lăsată în cuptor la foc mediu spre mic pentru circa jumătate de oră. Înainte de a fi servite, deasupra ciupercilor se presară frunze tocate de pătrunjel şi puţină smântână.



    O altă reţetă pe care v-o propunem este cea a piureului de ciuperci. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de un pahar cu lapte, de două cepe, de câteva felii de pâine, de puţină smântână, de ulei, mărar şi sare. Curăţăm ciupercile, le spălăm şi le tăiem în felii subţiri, după care le călim în ulei împreună cu cepele, de asemenea, tocate mărunt. Le trecm prin maşina de tocat împreună cu feliile de pâne, înmuiate în lapte. Adăugăm smântână şi sare după gust şi obţinem astfel chiar o garnitură pentru felul principal al unei mese.



    Din ciuperci putem obtine şi salată. Avem nevoie de un kg de ciuperci cu pălării mai mici pe care le spălăm şi le fierbem în puţină apă. După ce s-au înmuiat, le scurgem de apă, le tăiem în felii subţiri şi le punem într-o salatieră în care le amestecăm cu un sos compus din ulei de măsline, zeama de la o lămâie, mărar tocat, piper măcinat şi sare după gust.

  • Ostropel de pui

    Ostropel de pui

    Ostropelul
    de pui este o mâncare tradiţională a bucătăriei româneşti, putând fi preparată într-un timp scurt şi
    fără a folosi prea multe ingrediente. Poate fi preparat atât în bucătărie, cât şi în aer liber, într-o oală de
    lut pusă deasupra jarului, aşa cum făceau altădată oameni aflaţi la muncile câmpului,
    departe de gospodării.


    Avem
    nevoie de un pui, de câteva
    pulpe de pui sau de partea inferioară
    a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de câteva roşii
    sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin alb, o foaie de dafin, piper,
    cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul trebuie tranşat în bucăţi
    potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă şi apoi le rumenim în
    ulei într-o tigaie sau într-un ceaun. Tot în ulei călim uşor ceapa, tăiată
    solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul de roşii, un fir de
    cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper.

    Într-un vas punem ceapa
    călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum şi carnea de pui
    rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Spre final punem şi câţiva căţei de
    usturoi, tocaţi mărunt, frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust. Ostropelul poate fi preparat atât pe foc, cât şi în cuptor, cea de a doua
    variantă semănând oarecum cu modul de preparare tradiţional, în oala de lut,
    pusă pe jar. Se serveşte împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.