Tag: porc

  • Conservarea cărnii de porc

    Conservarea cărnii de porc

    După sacrificarea rituală în ziua de Ignat, porcul nu era consumat integral în perioada Crăciunului. În gospodăria de altădată, lipsită de frigidere sau congelatoare, o problemă importantă era conservarea surplusului de carne. Slănina, bucată de grăsime cu şorici, putea fi păstrată mai mult timp dacă era aşezată în straturi într-o ladă şi acoperită cu sare. Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic.

    În timp ce în România slănină înseamnă grăsimea cu şorici de pe spatele sau de burta porcului, în alte ţări acelaşi cuvânt este utilizat pentru bucata de grăsime şi şorici şi cu straturi de carne, adică şuncă. După o lună de la momentul sacrificării porcului se obţine slănina maturată.  Aceasta se obţine după ce bucăţile de slănină de pe spate sunt frecate cu sare de bucătărie şi apoi sunt aşezate într-un butoi, unele lângă altele. Recipientul cu slănină se păstrează la rece timp de două săptămâni, după care bucăţile se scot, se freacă din nou cu sare şi se aşează în recipient în ordine inversă. După alte două săptămâni, slănina este maturată şi poate fi consumată.

    Imediat după sacrificarea şi tranşarea porcului, slănina de pe spate era tăiată în bucăţi mici care erau puse la topit, la foc mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe măsură ce bucăţile de slănină se topeau, în vas erau adăugate alte bucăţi, fiind obţinută untura folosită şi ca înlocuitor al uleiului, precum şi jumările, acele bucăţi de slănină prăjită. De menţionat că jumările erau puse la păstrare în borcane şi consumate în special  împreună cu ouă prăjite, cu brânză rasă şi cu mămăligă. Untura era păstrată, de asemenea, într-un recipient numit garniţă.

    Tot în garniţă se puteau pune la păstrat carne de porc şi cârnaţi. Carnea de porc, tăiată în bucăţi şi lăsată în sare timp de câteva zile, precum şi cârnaţii erau prăjiţi în untură după care în garniţă se puneau straturi de cârnaţi şi carne, separate de untura de porc care era turnată peste acestea. Ulterior, din garniţă erau scoase cu grijă bucăţile de carne şi cârnaţii care erau puse la prăjit, pentru a fi consumate imediat.

    O altă metodă tradiţională de conservare a cărnii şi preparatelor din carne de porc se realiza prin afumare în podurile caselor. Procedura era ingenioasă şi se baza pe fumul rezultat din arderea lemnelor în soba care avea rolul de a încălzi locuinţa. Soba respectivă nu era prevăzută cu horn şi coş de evacuare a fumului, acesta răspândindu-se în pod, acolo unde erau şi produsele puse la afumat.

    Pe de altă parte, era o modalitate de evaziune fiscală, evitându-se plata taxei taxa pe fumărit sau coşerit, impusă în secolul al 17-lea în provinciile istorice româneşti. În zilele noastre nu se mai practică afumarea în podul caselor, ci în incinte special amenajate, ţinând cont însă de câteva reguli. De exemplu, pentru afumare se foloseşte lemn de esenţă tare, precum stejar, fag sau carpen. Apoi, între lemnele care ard mocnit şi produsele din carne de porc atârnate în afumătoare trebuie să fie o distanţă de cel puţin un metru pentru ca fumul din interior să fie rece.

  • Vaccinul pentru pesta porcină o necesitate pentru țările UE

    Vaccinul pentru pesta porcină o necesitate pentru țările UE

    Vaccinul pentru pesta porcină devine tot mai mult o necesitate!

    În cadrul Comisiei de Agricultură, europarlamentarul român, Daniel Buda, a discutat despre importanţa vitală a dezvoltării şi implementării unui vaccin împotriva pestei porcine africane.

    Această boală reprezintă o ameninţare majoră pentru sectorul zootehnic atât la nivel european, cât și mondial. Nu mai vorbim de efectele devastatoare pentru România, unde această maladie a îngenuncheat pur și simplu sectorul, punând țara în situația de a importa astăzi peste 85% din carnea de porc pe care o consumăm.

    La aceste importuri au contribuit mai mulți factori.

    Această dependenţă de importuri subliniază nevoia urgentă de sprijin pentru fermierii locali   și de măsuri concrete pentru protejarea producţiei interne.

    “Legat de pesta porcină africană stimați colegi, în 2015, prima întrebare pe care am adresat-o Comisie Europene era legat de cele două cazuri de pestă porcină africană identificate în România, venite din Ucraina. La momentul respectiv mi s-a comunicat că lucrurile sunt în regulă și că această maladie poate să fie stăpânită și arată că nu este stăpânită, ba dimpotrivă.

    În România, vreau să vă spun că 85% din consumul de carne de porc, din păcate, este asigurat din import și această situație se datorează în mare măsură pestei porcine africane. De aceea, aș întreba Comisia dacă totuși are un orizont de timp legat de ceea ce înseamnă apariția acestui vaccin, deoarece știu că și Filipine și fie Vietnam sunt două țări care testează acest vaccin.”

    Securitatea alimentară depinde de găsirea unor soluții rapide și sustenabile, care să protejeze atât economia locală, cât și să creeze un cadru astfel încât cetățenii să aibă acces la alimente de calitate.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea


    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităţi etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, aflaţi în partea de nord a Dobrogei, în satele Deltei Dunării.



    Pentru această ediţie vă oferim o reţetă potrivită pentru perioada iernii şi anume musacaua dobrogeană. În general, musacaua este o mâncare cu carne tocată de porc, vită sau amestec, cu felii de cartofi sau, în perioada verii, cu vinete sau dovlecei. La musacaua dobrogeană se pune însă carne de oaie. Cuvântul musaca provine din turcă (musakka), ceea ce dă dimensiunea geografică a acestui preparat gastronomic pe care îl putem întâlni în spaţiul balcanic. Avem nevoie de 2 kg de cartofi, 1 kg de carne tocată din pulpă de oaie, o ceapă mare, două roşii mari sau suc de roşii, ulei, sare, piper, cimbru, smântână. Dacă folosiţi alte cantităţi ale principalelor ingrediente, e bine să păstraţi raportul de 1 la 2 între cantitatea de carne şi cantitatea de cartofi folosită.



    Ceapa este tocată mărunt şi călită în ulei, apoi este amestecată cu carnea tocată şi cu sucul de roşii. Se adaugă, după gust, sare, piper şi cimbru. Cartofii, tăiaţi rondele, trebuie rumeniţi uşor în tigaie după care sunt puşi într-o cratiţă, în straturi, alternând cu carnea tocată. Se pot pune şi cartofi cruzi, însă este important ca primul şi ultimul strat să fie de cartofi. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor pentru circa jumătate de oră, iar spre sfârşit poate fi presărat caşcaval ras deasupra ultimului strat de cartofi. După ce se rumeneşte, musacaua trebuie scoasă din cuptor, porţionată şi, înainte de a fi servită, se poate turna deasupra fiecărei porţii fie sos tomat, fie smântână. Musacaua este servită caldă, alături de orice fel de murătură.



    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este plăcinta dobrogeană, făcută cu foi de aluat în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna, după ce am pus deasupra umplutura. Umplutura poate fi brânză sărată, atunci când este servită ca aperitiv sau brânză dulce cu stafide atunci când plăcinta este servită la desert. Este o plăcintă care, în gospodăria tradiţională, este coaptă în cuptorul de lut amenajat în curte.




  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea


    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităţi etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, aflaţi în partea de nord a Dobrogei, în satele Deltei Dunării.



    Pentru această ediţie vă oferim o reţetă potrivită pentru perioada iernii şi anume musacaua dobrogeană. În general, musacaua este o mâncare cu carne tocată de porc, vită sau amestec, cu felii de cartofi sau, în perioada verii, cu vinete sau dovlecei. La musacaua dobrogeană se pune însă carne de oaie. Cuvântul musaca provine din turcă (musakka), ceea ce dă dimensiunea geografică a acestui preparat gastronomic pe care îl putem întâlni în spaţiul balcanic. Avem nevoie de 2 kg de cartofi, 1 kg de carne tocată din pulpă de oaie, o ceapă mare, două roşii mari sau suc de roşii, ulei, sare, piper, cimbru, smântână. Dacă folosiţi alte cantităţi ale principalelor ingrediente, e bine să păstraţi raportul de 1 la 2 între cantitatea de carne şi cantitatea de cartofi folosită.



    Ceapa este tocată mărunt şi călită în ulei, apoi este amestecată cu carnea tocată şi cu sucul de roşii. Se adaugă, după gust, sare, piper şi cimbru. Cartofii, tăiaţi rondele, trebuie rumeniţi uşor în tigaie după care sunt puşi într-o cratiţă, în straturi, alternând cu carnea tocată. Se pot pune şi cartofi cruzi, însă este important ca primul şi ultimul strat să fie de cartofi. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor pentru circa jumătate de oră, iar spre sfârşit poate fi presărat caşcaval ras deasupra ultimului strat de cartofi. După ce se rumeneşte, musacaua trebuie scoasă din cuptor, porţionată şi, înainte de a fi servită, se poate turna deasupra fiecărei porţii fie sos tomat, fie smântână. Musacaua este servită caldă, alături de orice fel de murătură.



    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este plăcinta dobrogeană, făcută cu foi de aluat în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna, după ce am pus deasupra umplutura. Umplutura poate fi brânză sărată, atunci când este servită ca aperitiv sau brânză dulce cu stafide atunci când plăcinta este servită la desert. Este o plăcintă care, în gospodăria tradiţională, este coaptă în cuptorul de lut amenajat în curte.




  • Les jumari et la viande en confit

    Les jumari et la viande en confit

    Le menu traditionnel des fêtes d’hiver tourne autour d’un ingrédient principal : la viande de porc. Tué et partagé en portions quelques jours avant Noël, le cochon est ensuite transformé en toute sorte de plats et de mets traditionnels : boudin, pâté, aspic, saucisses, lard et autres charcuteries. Le lard était conservé pendant plusieurs mois pour servir de base pour différents plats jusqu’au beau milieu de l’été principalement à l’aide du sel et de la fumée.

    Mais le confit est également une des techniques de conservation du lard et de la viande de porc les plus répandues dans la cuisine traditionnelle roumaine. On fait cuire dans de la graisse de porc des morceaux de viande et de lard que l’on garde ensuite dans du saindoux pour les utiliser dans la cuisine de tous les jours. Aujourd’hui, je vous fais découvrir les morceaux que ce l’on appelle ici « jumari », soit des morceaux de lard bien dorées qui vont à merveille avec des oignons, de l’ail et un ou plusieurs verres de tuica, eau de vie de fruits, principalement prunes.

    Prenez un beau morceau de lard sans couenne provenant du ventre du porc, qui contient aussi quelques traces de viande. Coupez-le en morceaux égaux d’environ deux centimètres sur trois. Retenez qu’il est très important d’avoir des pièces égales, pour préparer des jumari bien dorées. Mettez les morceaux de viande dans une marmite en fonte ou dans une casserole à fond épais ; à feu moyen avec un peu d’eau. Mélangez souvent en début de cuisson pour que les morceaux de lard ne collent pas au fond de la marmite. Ceux-ci doivent être non seulement bien dorés, mais ils doivent également commencer à flotter en surface pour qu’ils soient prêts à être retirés du feu.

    Avec une écumeuse, placez les « jumari » sur une passoire en métal et attendez à ce que l’excès de graisse coule. Ne les salez pas, puisque le sel les rend plutôt molles. On y met du sel, avant de les servir, en entrée. Ne jetez pas le saindoux, mais filtre-le et mettez-le dans des bocaux en verre, pour l’utiliser ensuite dans d’autres recettes au lieu de l’huile : des pommes de terre frites dans du saindoux par exemple. Vous pouvez également choisir de mettre en début de cuisson un peu de lait au lieu de l’eau.

    Le saindoux qui en résulte, d’une couleur blanche, une fois filtré peut être utilisé dans toute sorte de recette de friands et petits gâteaux. La pâte que l’on peut préparer avec du saindoux est en fait délicieuse. Les « jumari », on les consomme tels quels, en entrée, ou bien on peut les mettre dans le pot de feuilles de choux farcies pour enrichir leur goût. On peut également les passer par un hachoir à viande, y ajouter du sel et poivre et de l’ail écrasé pour préparer une sorte de pâté, similaire aux rillettes. Mis sur du pain de campagne grillé, c’est une excellente entrée si on a faim, froid et aucun problème de cholestérol.

  • Tocan gorjenesc

    Tocan gorjenesc

    Fiecare provincie a
    României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile.
    Amestec de bucăţi de carne în sos, cu sau fără cartofi, tocana sau tocăniţa este însoţită
    uneori de denumirea de origine. Există, de exemplu, tocăniţă muntenească cu
    carne de viţel, tocăniţă ardelenească cu pui şi tocăniţă moldovenească.


    În această ediţie vă prezentăm reţeta de tocan de oaie gorjenesc. Este
    o mâncare despre care
    oamenii din zona Gorjului spun că este specifică
    acestor locuri, fiind asociată cu o îndeletnicire tradiţională, oieritul. Se
    pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din
    zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra
    focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi
    pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă.
    Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei
    uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei
    roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse
    mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea
    tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de
    piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar.


    La
    început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească,
    urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc
    mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm
    cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte
    condimente, iar carnea se va prăji uşor,
    în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc
    se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec
    sau demisec.

  • Tocan gorjenesc

    Tocan gorjenesc

    Fiecare provincie a
    României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile.
    Amestec de bucăţi de carne în sos, cu sau fără cartofi, tocana sau tocăniţa este însoţită
    uneori de denumirea de origine. Există, de exemplu, tocăniţă muntenească cu
    carne de viţel, tocăniţă ardelenească cu pui şi tocăniţă moldovenească.


    În această ediţie vă prezentăm reţeta de tocan de oaie gorjenesc. Este
    o mâncare despre care
    oamenii din zona Gorjului spun că este specifică
    acestor locuri, fiind asociată cu o îndeletnicire tradiţională, oieritul. Se
    pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din
    zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra
    focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi
    pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă.
    Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei
    uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei
    roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse
    mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea
    tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de
    piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar.


    La
    început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească,
    urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc
    mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm
    cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte
    condimente, iar carnea se va prăji uşor,
    în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc
    se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec
    sau demisec.

  • Rôti de porc aux pommes de terre

    Rôti de porc aux pommes de terre

    Nous restons dans l’univers de la cuisine hivernale, mais peu à peu nous y introduisons des légumes pour élargir nos horizons. Aujourd’hui je vous propose une autre interprétation du banal rôti de porc aux pommes de terre. Normalement chaque mère de famille qui se respecte a dans son congélateur non seulement des pièces de viande de porc achetées à Noël, mais aussi toute sorte de légumes conservés par congélation depuis l’automne dernier. La côtelette est une partie du porc assez peu appréciée par les Roumains par rapport à l’échine par exemple. Cette dernière a beaucoup de graisses étant ainsi beaucoup plus savoureuse, alors que la côtelette risque de donner un rôti assez sec à l’intérieur. Mais il y a aussi des techniques de cuisson qui vous permettent de la cuire parfaitement et d’obtenir un rôti pas du tout sec et tout aussi savoureux.



    Il vous faut donc une belle côtelette sans os, petite ou grande, c’est à vous de choisir. Comme accompagnement, prévoyez quelques pommes de terre, une ou deux carottes, un céleri rave et deux ou trois oignons. Prévoyez aussi quelques poivrons rôtis. Moi, j’ai utilisé des poivrons que j’ai préparés en septembre et que j’ai préservé dans le congélateur jusqu’au beau milieu de l’hiver. Il vous faut aussi des herbes : thym, romarin, sel et poivre du moulin, huile d’olives et une tête d’ail. Il vous faut une poêle antiadhésive qui peut être également utilisée dans le four. Si votre côtelette a une couche fine de gras, ne la retirez pas, mais coupez au couteau un modèle en losanges avant de la recouvrir d’huile d’olives et de condiments : sel, thym et poivre.



    Chauffez la poêle est faites dorer la viande sur toutes les côtés, la retournant souvent. Il faut avoir de la patience et de la dextérité pour que toutes les parties de la pièce entrent en contact avec la poêle. Enfin ajoutez quelques gouttes de sauce de soja trois gousses d’ail écrasé et une verre de vin rouge sec. Enfournez pour une demi-heure, même plus si la taille de votre viande est plus grande.



    Parallèlement il faut préparer les légumes. Faites bouillir les pommes de terre pelées dans de l’eau salée, puis faites-les dorer dans une poêle avec de l’huile d’olives et ajoutez les autres légumes coupés grossièrement. Mélangez rigoureusement et ajoutez de l’ail écrasé et du romarin. Salez et poivrez avant de mettre le tout dans un plat qui va au fou et enfournez pour une demi-heure, voire trois quarts d’heure. A mi-cuisson, écrasez un peu les pommes de terre et retournez toutes les légumes pour qu’ils prennent une belle couleur.



    Enfin les poivrons grillés, il faut justement les couper en lamelles et les mélanger avec de l’ail, du persil, de l’huile et un peu de vinaigre. Vérifiez la température à l’intérieur de la viande avec un thermomètre et arrosez-là constamment avec des jus de cuisson pour que le rôti ne sèche. Comme s’est souvent le cas, après avoir sorti la côtelette du four, laissez-la reposer pour une dizaine de minutes avant de la couper et monter le plat. Voilà donc un plat d’inspiration traditionnelle qui contient aussi quelques accents modernes, ou bien un plat moderne avec des accents traditionnels. Une question de perspectives.


  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Traditionnellement, l’ingrédient principal des plats que toute mère de
    famille prépare à Noël est la viande de porc. Le coup d’envoi des préparatifs
    culinaires était la fête de l’Ignat, le 20 décembre, le jour quand dans les
    foyers à la campagne le cochon était tué et partagé pour être transformé en
    plats phare : sarmale, tête en aspic, boudin, lard fumé, saucisses et
    ainsi de suite. D’autres parties du cochon et certaines spécialités sont conservées par fumage ou bien dans
    du saindoux selon la technique du confit.


    Après une longue et fatigante journée de travail, les participants à cette
    opération arrosée pleinement d’eau de vie chaude (question de se réchauffer, vu
    que la découpe se déroule en plein air, en hiver) sont récompensés d’un plat
    simple mais extrêmement savoureux. Il faut mettre de côté quelques morceaux de
    viande avec du gras, des lardons, mais aussi quelques pièces de foie. La recette n’est pas du tout difficile, mais
    il vous faut certains ustensiles de cuisine très particuliers. Il vous faut une
    cocotte épaisse en fonte et une grosse cuillère en bois. Mettez les morceaux
    dans la cocotte et versez quelques 200 millilitres d’eau à feu moyen. Alors que
    l’eau s’évapore peu à peu, le saindoux se forme et les morceaux de viande
    commencent à prendre une belle couleur dorée. Vous pouvez ajouter aussi du thym
    séché, salez et poivrez.

    Entre temps vous devez préparer une belle polenta.
    Faites bouillir de l’eau salée dans une cocotte et ajoutez de la semoule de
    maïs en pluie tout en remuant énergiquement avec un fouet. Laissez cuire à feu
    doux jusqu’à ce que la polenta est prête, soit une demi-heure environ si vous
    utilisez de la semoule de maïs que l’on retrouve dans le supermarché. Dans une
    assiette posez une boule de polenta, puis quelques morceaux de viande et une
    belle cuillerée de gras fondu. Il faut
    absolument ajouter généreusement de l’ail écrasé. Prévoyez également des
    légumes en saumure : cornichons, tomates vertes et chou-fleur. Tout ce
    plat est arrosé généreusement avec du vin rouge sec de campagne.



  • Les boulettes de viande hachée

    Les boulettes de viande hachée

    Madame, Monsieur, soyez les bienvenus dans la cuisine de Ioana, là où aujourdhui on sapprêtera à préparer des délicieuses boulettes de viande hachée aux épices. En France et en Orient, on les appelle des kofte. En Roumanie, tout le monde les connaît sous le nom de chiftele. Même si la prononciation diffère, les ingrédients pour en préparer sont à peu près les mêmes. La seule grande différence : la viande de porc. Parce que nos chiftele sont à base dun mélange de viande hachée porc et veau. Alors, si vous êtes prêts, je vais me lancer à vous expliquer comment faire pour obtenir des délicieuses boulettes de viande à la roumaine.



    Voyons dabord la liste des ingrédients : pour quatre personnes, je dirais que 500 grammes de viande hachée de porc et de veau fera laffaire. Ajoutez sur la liste une botte de persil, 1 oignon, trois, quatre gousses dail, un œuf, sel, poivre, thym, une tranche de pain de mie, un peu de lait ou de leau, de la farine et de lhuile de tournesol. Dans un saladier, mélanger la viande avec loignon et le persil, les deux hachés menu. Saler et poivrer à volonté. Y ajouter les gousses dail écrasées et le thym. Comme vous voyez, cela a lair dun tartare, à la différence que cette fois-ci, on a aussi de la viande de porc. Si vous voulez, vous pourriez ajouter aussi un oignon vert haché menu. Cela relèvera encore le goût de vos boulettes. Prenez la tranche de pain de mie, émiettez-la et mettez-la à tremper dans le lait ou dans un bol rempli deau. Essorrez le pain de mie et ajoutez-le au mélange viande-oignon-ail-persil. Malaxez la préparation afin de bien lier tous les ingrédients, surtout, bien les incorporer à la viande.



    Dans un autre bol, fouettez un œuf et ajoutez-le à la préparation, en continuant à bien malaxer avec vos doigts. Si vous aimez la saveur de paprika, vous pouvez y ajouter une cuillerée dans votre mélange. Le moment est venu de commencer à former des boulettes de viande de 3 à 4 cm entre vos mains. Ce sera plus simple de le faire si vous avez les mains humides. Ranger vos boulettes sur un plan de travail ou sur une assiette suffisamment grande. Prenez une deuxième assiette et remplissez-la de farine pour y rouler les boulettes. Ôtez lexcédent de farine.



    Dans une poêle, faites bien chauffer lhuile de tournesol avant dy plonger les boulettes et les faire colorer sur toute leur surface par petites quantités. Une fois cuites, retirez les délicatement à laide dune écumoire, puis déposez-les dans une grande assiette recouverte de papier absorbant. Laissez-les égoutter pendant quelques minutes. En Roumanie, on aime bien manger les chiftele accompagnées de frites ou dune purée de pommes de terre. Mais, si vous voulez minimiser les dégâts sur votre ligne, alors vous pourriez les servir accompagnées tout simplement dune petite salade verte. Elles sont délicieuses chaudes ou froides et elles résistent très bien plusieurs jours au frigo. A condition de pouvoir leur résister.

  • Varză a la … Transilvania

    Varză a la … Transilvania


    Mâncărurile pe bază de carne de
    porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească.
    Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu
    siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi
    din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie
    de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are
    aceleaşi ingrediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se
    spune, la vedere. Varza murată sau mai mult proaspătă în această perioadă, cam un kg şi
    jumătate, trebuie tocată
    mărunt. Ne mai trebuie cel puţin jumătate de kg de carne tocată, de porc, de vită
    sau în amestec, două cepe, o ceaşcă de orez, pastă de roşii, smântână, cimbru
    uscat sau mărar proaspăt, piper măcinat, boia de ardei dulce şi sare.

    Călim
    uşor varza în ulei sau, pentru a respecta reţetele din Transilvania, folosim
    untură de porc în loc de ulei. După ce varza s-a înmuiat, adăugăm pastă de
    roşii sau suc de roşii şi puţină boia de ardei dulce. Separat, călim ceapa,
    tocată mărunt şi carnea, de asemenea, tocată, adăugăm orezul şi piper negru măcinat.
    După ce toate ingredientele au fost călite, într-un vas punem un strat cu jumătate din cantitatea de varză, apoi carnea
    tocată, iar deasupra, restul de varză călită, în care adăugăm cimbru uscat în
    cazul în care folosim varză murată sau mărar proaspăt şi puţină sare atunci
    când avem varză dulce. Se pot adăuga mici cuburi de carne de porc afumată sau
    cârnaţi afumaţi, tăiaţi rondele. Se pune vasul în cuptor, la foc potrivit timp
    de 45 de minute, având grijă să completăm, dacă este cazul, cu apă sau zeamă de
    varză. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte cu
    mămăligă şi cu un ardei iute.


    Ar fi greu de stabilit ce preparat ar urma într-un
    top al popularităţii, pentru că există multe alte mâncăruri din varză şi carne,
    cu denumire de origine. În partea de sud a României întâlnim varză cu carne
    muntenească sau varză cu carne ca la Giurgiu, iar în Transilvania, nu
    departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, varză à la Huedin sau, sub o
    denumire care explică totul, slănină afumată cu varză ca la Huedin. Avem nevoie de o varză de un kg … un kg
    şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi
    egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de
    kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu
    una … două cepe tocate mărunt. În
    aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de
    păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină,
    tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva
    clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se
    condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor
    la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină
    smântână deasupra şi se
    serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.

  • Varză a la … Transilvania

    Varză a la … Transilvania


    Mâncărurile pe bază de carne de
    porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească.
    Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu
    siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi
    din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie
    de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are
    aceleaşi ingrediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se
    spune, la vedere. Varza murată sau mai mult proaspătă în această perioadă, cam un kg şi
    jumătate, trebuie tocată
    mărunt. Ne mai trebuie cel puţin jumătate de kg de carne tocată, de porc, de vită
    sau în amestec, două cepe, o ceaşcă de orez, pastă de roşii, smântână, cimbru
    uscat sau mărar proaspăt, piper măcinat, boia de ardei dulce şi sare.

    Călim
    uşor varza în ulei sau, pentru a respecta reţetele din Transilvania, folosim
    untură de porc în loc de ulei. După ce varza s-a înmuiat, adăugăm pastă de
    roşii sau suc de roşii şi puţină boia de ardei dulce. Separat, călim ceapa,
    tocată mărunt şi carnea, de asemenea, tocată, adăugăm orezul şi piper negru măcinat.
    După ce toate ingredientele au fost călite, într-un vas punem un strat cu jumătate din cantitatea de varză, apoi carnea
    tocată, iar deasupra, restul de varză călită, în care adăugăm cimbru uscat în
    cazul în care folosim varză murată sau mărar proaspăt şi puţină sare atunci
    când avem varză dulce. Se pot adăuga mici cuburi de carne de porc afumată sau
    cârnaţi afumaţi, tăiaţi rondele. Se pune vasul în cuptor, la foc potrivit timp
    de 45 de minute, având grijă să completăm, dacă este cazul, cu apă sau zeamă de
    varză. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte cu
    mămăligă şi cu un ardei iute.


    Ar fi greu de stabilit ce preparat ar urma într-un
    top al popularităţii, pentru că există multe alte mâncăruri din varză şi carne,
    cu denumire de origine. În partea de sud a României întâlnim varză cu carne
    muntenească sau varză cu carne ca la Giurgiu, iar în Transilvania, nu
    departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, varză à la Huedin sau, sub o
    denumire care explică totul, slănină afumată cu varză ca la Huedin. Avem nevoie de o varză de un kg … un kg
    şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi
    egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de
    kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu
    una … două cepe tocate mărunt. În
    aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de
    păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină,
    tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva
    clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se
    condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor
    la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină
    smântână deasupra şi se
    serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.

  • La crise sur le marché de la viande de porc

    La crise sur le marché de la viande de porc

    L’épidémie de peste porcine africaine se propage comme une traînée de poudre, dans le monde. En Roumanie, la population se dit inquiète par les perspectives d’une pénurie de viande de porc, surtout en cette période de fête de fin d’année. Pour leur part, les représentants de l’Association roumaine des producteurs de viande invitent au calme, en affirmant que malgré le déficit de matière première, la viande ne manquera pas sur la table des Roumains.

    Pourtant, face à la diffusion du virus et suite au sacrifice des centaines de milliers de porcs autochtones, le prix de cette viande a doublé en Roumanie depuis le début de l’année et risque même de tripler en début de l’année prochaine, s’inquiète le président de l’Association susmentionnée, Radu Timis: La situation est assez grave compte tenu de ce qui se passe actuellement dans l’industrie. Si cette année, les prix ont doublé, l’année prochaine, ils vont tripler, j’en suis sûr. Et ce n’est pas le tarif qui inquiète le plus, mais le risque de pénurie. Notre branche aura du mal à trouver de la matière première.

    A l’heure où l’on parle, la Roumanie recense plus de 700 foyers de peste porcine africaine dans 28 départements. Sur les 41 départements roumains auxquels s’ajoute la capitale, Bucarest, il n’y a que deux, dans le nord du pays, où la peste porcine n’est pas arrivée. Plus de 540.000 porcs ont été sacrifiés depuis 2016, année où la maladie a été signalée, en première, en Roumanie. Quant à la situation en Europe, la directrice exécutive de l’Association des producteurs de viande, Dana Tanase pense que: En ce moment, en Europe, on constate une réduction du nombre de foyers, en Pologne. En revanche, en Roumanie, depuis le début de l’épidémie et suite aux restrictions imposées dans la circulation des animaux, le cheptel de truies a baissé de presque 35000 ce qui a entraîné la réduction des effectifs porcins de 900.000 têtes par an. Les importations de viande sont donc passées de 306000 tonnes en 2017 à 458.000 tonnes en 2018.

    Pour sa part, Radu Timis affirme que le gouvernement chinois achète toute la production des entreprises européennes. Du coup, en Chine, on paie 6 euros pour un kilo de viande de porc, tandis qu’en Roumanie, on n’en paie que 4. Plus la viande de porc se fera rare, plus cela entraînera la majoration des prix pour les autres types de viande dont la consommation sera privilégiée, a ajouté Radu Timis. A présent, le fait que la viande porcine existe toujours dans les magasins de Roumanie s’explique par l’impossibilité des grands producteurs de poursuivre les exportations. C’est un problème mondialement connu et la pénurie qui frappera bientôt tous les pays risque d’annoncer cette crise alimentaire dont on parle depuis 20 ans déjà.

    Dans un rapport rendu public récemment, la Commission européenne affirme que les exportations annuelles de viande porc au sein de l’UE pourraient passer de 2,7 millions, en 2018 à un maximum de plus de 4 millions de tonnes, en 2022, en fonction de la vitesse avec laquelle la Chine arrive à refaire ses effectifs de porcs. La grippe porcine africaine se fait responsable de la mort des centaines de millions de porcs partout dans le monde ce qui débouchera, selon Bloomberg, sur la plus forte majoration du prix de cette viande de ces 15 dernières années. (trad. Ioana Stancescu)

  • Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi


    Comunităţile de ruşi lipoveni, ucraineni şi de sârbi din România sărbătoresc, la acest sfârşit de săptămână, Crăciunul. Fiecare comunitate respectă tradiţiile, inclusiv cele gastronomice, care uneori poartă şi influenţa bucătăriei româneşti. Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni din Delta Dunării sau din zona Brăilei include, pe lângă preparatele din porc, bucate specifice cum ar fi lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă sau varză sau haladeţ (o piftie specială, care se serveşte cu hrean). Deosebirea faţă de piftia preparată în bucătăria tradiţională românească este că la cea a ruşilor lipoveni nu se pune usturoi.



    În rest se folosesc picioare de porc şi un rasol de porc pentru că are mai multă carne. După ce picioarele de porc au fost despicate, se pun la fiert, timp de circa două ore, laolaltă cu rasolul, cu două foi de dafin, cu două, trei cepe întregi, cu câteva boabe de piper şi de coliandru şi cu puţină sare. Se scot bucăţile de carne, se dezosează, iar zeama trebuie strecurată. Carnea mărunţită se pune în boluri, iar deasupra este turnată zeama strecurată după care se lasă la închegat. Această piftie se seveşte fie cu hrean ras, fie cu salată de sfeclă roşie amestecată cu hrean.



    De pe masa de Crăciun a ruşilor lipoveni nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau chifteluţe. La desert se serveşte cozonac cu nucă şi colţunaşi cu brânză. La Jurilovca (localitate din Delta Dunării), felul principal de mâncare de Crăciun nu este din carne din porc şi nici din peşte, ci este gâscă umplută cu mere. De pe masa de Crăciun a lipovenilor din Jurilovca nu lipsesc însă mâncărurile din peşte: borşul de peşte, crapul la proţap şi chifteluţele din peşte.



    Pentru ucrainenii din Maramureş, tradiţia cere ca pe masa de Crăciun să fie aşezate nouă feluri de mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este hrebleanca, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, de pe masă nu poate lipsi peştele sau grâul fiert, simbol al roadelor bogate. Există şi un obicei ca picioarele mesei să fie legate cu un lanţ care rămâne aşa până la Boboteaza pe stil vechi, existând credinţa că astfel binele va rămâne în casă. Dintre deserturile tradiţionale de Crăciun ale ucrainenilor se distinge grâul fiert cu nucă sau mac, totul fiind îndulcit cu miere, dar şi gogoşile umplute cu gem.



    Pentru sârbii din Banat, Crăciunul este întâmpinat cu preparate din peşte, cu purcel la proţap şi cu o plăcintă denumită cesniţa, cu multă nucă şi miere, pentru ca viitorul an să fie dulce şi blând. Înainte de a coace această plăcintă, în interiorul ei se pun două monede, existând credinţa că acei care le vor găsi vor avea noroc tot anul.


  • Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi


    Comunităţile de ruşi lipoveni, ucraineni şi de sârbi din România sărbătoresc, la acest sfârşit de săptămână, Crăciunul. Fiecare comunitate respectă tradiţiile, inclusiv cele gastronomice, care uneori poartă şi influenţa bucătăriei româneşti. Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni din Delta Dunării sau din zona Brăilei include, pe lângă preparatele din porc, bucate specifice cum ar fi lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă sau varză sau haladeţ (o piftie specială, care se serveşte cu hrean). Deosebirea faţă de piftia preparată în bucătăria tradiţională românească este că la cea a ruşilor lipoveni nu se pune usturoi.



    În rest se folosesc picioare de porc şi un rasol de porc pentru că are mai multă carne. După ce picioarele de porc au fost despicate, se pun la fiert, timp de circa două ore, laolaltă cu rasolul, cu două foi de dafin, cu două, trei cepe întregi, cu câteva boabe de piper şi de coliandru şi cu puţină sare. Se scot bucăţile de carne, se dezosează, iar zeama trebuie strecurată. Carnea mărunţită se pune în boluri, iar deasupra este turnată zeama strecurată după care se lasă la închegat. Această piftie se seveşte fie cu hrean ras, fie cu salată de sfeclă roşie amestecată cu hrean.



    De pe masa de Crăciun a ruşilor lipoveni nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau chifteluţe. La desert se serveşte cozonac cu nucă şi colţunaşi cu brânză. La Jurilovca (localitate din Delta Dunării), felul principal de mâncare de Crăciun nu este din carne din porc şi nici din peşte, ci este gâscă umplută cu mere. De pe masa de Crăciun a lipovenilor din Jurilovca nu lipsesc însă mâncărurile din peşte: borşul de peşte, crapul la proţap şi chifteluţele din peşte.



    Pentru ucrainenii din Maramureş, tradiţia cere ca pe masa de Crăciun să fie aşezate nouă feluri de mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este hrebleanca, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, de pe masă nu poate lipsi peştele sau grâul fiert, simbol al roadelor bogate. Există şi un obicei ca picioarele mesei să fie legate cu un lanţ care rămâne aşa până la Boboteaza pe stil vechi, existând credinţa că astfel binele va rămâne în casă. Dintre deserturile tradiţionale de Crăciun ale ucrainenilor se distinge grâul fiert cu nucă sau mac, totul fiind îndulcit cu miere, dar şi gogoşile umplute cu gem.



    Pentru sârbii din Banat, Crăciunul este întâmpinat cu preparate din peşte, cu purcel la proţap şi cu o plăcintă denumită cesniţa, cu multă nucă şi miere, pentru ca viitorul an să fie dulce şi blând. Înainte de a coace această plăcintă, în interiorul ei se pun două monede, existând credinţa că acei care le vor găsi vor avea noroc tot anul.