Tag: record

  • Jurnal românesc – 12.05.2016

    Jurnal românesc – 12.05.2016

    Secretarul
    de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Petre Guran, a participat,
    miercuri, în Ucraina, la semnarea înţelegerii dintre Ministerul Afacerilor
    Externe şi Universitatea Umanistă de Stat din Ismail privind deschiderea unui
    centru de informare al României în cadrul acestei instituţii de învăţâmânt. Potrivit unui comunicat de presă al MAE, centrul este
    conceput ca un instrument util în procesul de extindere a prezenţei limbii române
    în regiunea Odesa şi de promovare a elementelor de cultură şi civilizaţie românească.
    Activitatea centrului va fi orientată, în
    principal, pe acordarea de sprijin pentru proiecte şi programe de perfecţionare
    în limba română, ateliere tematice în domeniul istoriei, geografiei şi civilizaţiei
    româneşti, sesiuni de formare şi familiarizare cu tematici ale Uniunii
    Europene, dezbateri pe teme de actualitate românească şi acţiuni de promovare a
    României şi a culturii româneşti. Accesul celor interesaţi de activităţile
    centrului de informare al României este gratuit.




    Ministerul de Interne le
    recomandă celor care vor fi prezenţi în Franţa, la meciurile turneului final al
    Campionatului European de Fotbal care începe pe 10 iunie, să se asigure că au
    documente de călătorie valabile, pe care să le deţină inclusiv la intrarea pe
    stadioane. Autorităţile române au elaborat un ghid cu informaţii utile pentru
    suporteri, care conţine date despre regulile de acces şi comportamentul pe
    stadioane sau despre măsurile specifice de securitate. Timp de o lună, jandarmi
    şi poliţişti români vor fi detaşaţi în Franţa pentru a oferi asistenţă. Ei vor
    purta uniformă de serviciu sau însemne distinctive şi vor fi prezenţi în zonele
    publice şi în cele destinate suporterilor. Ghidul, întocmit de Ministerul de
    Interne, cel al Externelor şi de Federaţia Română de Fotbal, poate fi găsit pe
    paginile de internet ale celor trei instituţii.




    Guvernul a decis să trimită în
    capitale importante din lume 12 ataşaţi agricoli pentru promovarea la export a
    produselor româneşti de foarte bună calitate – a declarat ministrul Agriculturii şi
    Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.
    Ataşaţii agricoli vor fi selectaţi, prin
    concurs, din cei 11.500 de angajaţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
    Rurale. Până acum, au fost stabilite 8 ţări în care vor fi trimişi
    ataşaţi agricoli: Germania, Spania, Turcia, Israel, Rusia, China, Statele Unite
    şi Egipt. După cum a precizat Achim Irimescu, înfiinţarea celor 12 posturi,
    prevăzută într-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată miercuri de Executiv, a avut la
    bază o idee a premierului Dacian Cioloş de pe vremea când era ministru al
    Agriculturii.



    La sfârşitul acestei luni, România va încerca sa
    bată recordul Germaniei prin organizarea celui mai mare curs de resuscitare din
    lume. Aproape 12.000 de români vor învăţa manevrele de
    specialitate. Managerul serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu,
    speră ca noii cursanţi să se alăture, apoi, celor peste 11.000 de persoane deja
    instruite în Capitală pentru acordarea primului ajutor.Cursul de resuscitare
    va fi organizat pe 28 mai.

  • 125.000 de vizitatori, număr record, la Târgul Gaudeamus 2015 Radio România

    125.000 de vizitatori, număr record, la Târgul Gaudeamus 2015 Radio România

    Ediţia 2015 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 22 noiembrie, în prezenţa unui public încă numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta generoasă şi de atmosfera inconfundabilă ale evenimentului. Numărul mare de participanţi — peste 300 , de evenimente — mai mult de 700, recordul de vizitatori înregistrat la această ediţie — 125.000 – şi sumele generoase pe care aceştia le-au cheltuit (circa 3.200.000 euro, conform rezultatelor studiului de trafic realizat pe parcursul târgului) confirmă faptul că GAUDEAMUS a fost şi în acest an cel mai citit târg de carte”.

    Târgul Internaţional GAUDEAMUS, eveniment reper al peisajului cultural românesc de peste două decenii, a avut loc în acest an în perioada 18 — 22 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo; ajuns în 2015 la ediţia cu numărul 22, târgul este iniţiat şi organizat anual de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.




    Premiile acestei ediţii a târgului, decernate duminică, 22 noiembrie, au fost:



    – Trofeele GAUDEAMUS, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin votul publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), RAO (locul 2) şi Nemira (locul 3);


    – Trofeul pentru Cea mai râvnită carte a târgului”, stabilit tot prin votul publicului, a revenit Editurii RAO, pentru volumul Biblia pierdută” de Igor Bergler;


    – Trofeele Presei pe secţiunile publicaţii, radio, TV, online şi agenţii de presă au fost câştigate de: cotidianul Adevărul, postul Pro TV, postul Gold FM şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres. Trofeul pentru secţiunea online nu a fost acordat, întrucât rezultatele votului publicului nu au fost concludente;


    – Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Cartier, pentru abnegaţia cu care, alături de alte edituri basarabene, ţine sus steagul pieţelor de carte din România şi Republica Moldova;


    – Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;


    – Premiul pentru traducere Antoaneta Ralian”, decernat pentru doi traducători, din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie: domnului George Volceanov, pentru traducerea din limba engleză a romanelor Ochii doamnei mele” şi Moartea la Deptford” de Anthony Burgess, publicate de Editura Humanitas Fiction şi doamnei Ruxandra Cesereanu pentru proiectul Moods & Women & Man & Once Again Moods. An Anthology of Contemporary Romanian Erotic Poetry” – editura Tracus Arte.


    Ceremonia de premiere GAUDEAMUS 22 a fost precedată de prezentarea câştigătorului Premiului Goncourt — Alegerea publicului român 2015: scriitorul Tobie Nathan pentru romanul “Ce pays qui te ressemble”. Evenimentul a fost organizat pentru a treia oară la GAUDEAMUS de Institutul Francez.



    Invitatul de onoare al ediţiei a fost GADIF — Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2015 a fost domnul Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în prezent în Elveţia.



    Proiecte Radio România – Gaudeamus



    În cadrul Târgului a fost organizată finala celei de a XIII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu”, dedicat elevilor de liceu; câştigătorii acestei ediţii au fost: locul I – Maria Tohăneanu, Colegiul Naţional Carol I” din Craiova; locul II – Claudia Preda, Liceul Teoretic Ovidius” din Constanţa; locul III — Călina Durbac, Liceul Teoretic Al. I. Cuza” din Bucureşti.



    Proiectul Cărţile se întorc acasă” s-a bucurat de un real succes şi în acest an. Fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor şi expozanţilor în cadrul proiectului a cuprins peste 5.000 de volume care vor ajunge în biblioteci publice din oraşul Rupea (judeţul Braşov) şi din localitatea Scoreiu (judeţul Sibiu). De la lansarea


    acestui proiect în 2010, peste 140.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi a vizitatorilor GAUDEAMUS în peste 340 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.



    Invitaţi de nota 10: Olimpicii României — un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La GAUDEAMUS 2015, 6 elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, beneficiari ai bursei Meritul olimpic internaţional” au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Radio România şi Automobile Dacia.



    Cei care au contribuit la proiectele Radio România – Cărţile se întorc acasă”, Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” şi la Atelierul de creaţie din cadrul Salonului de Carte pentru Copii Ion Creangă au fost: Display Group, www.HopaSus.ro, editurile Corint, Didactica Publishing Group, Humanitas, Litera, Nemira, Niculescu, Trei şi Tritonic.



    Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat într-un tiraj zilnic de 5.000 de exemplare, în perioada 19 — 22 noiembrie, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.



    Studiul de trafic derulat pe întreg parcursul evenimentului a fost realizat de Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare — Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.




    Parteneri GAUDEAMUS 2015:


    Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii


    BRD Groupe Société Générale — Partener principal


    Sponsori: Dacia şi Vodafone România

  • 26.07.2015 (mise à jour)

    26.07.2015 (mise à jour)

    Coopération- En visite à Salzbourg, le président roumain, Klaus Iohannis, a rencontré son homologue autrichien, Heinz Fischer. Les deux responsables se sont attaqués aux différents sujets de l’actualité européenne et internationale, tout en mettant en lumière l’importance d’un renforcement de la coopération régionale dans la perspective de la présidence successive de leurs pays à la tête du Conseil de l’UE, en 2019. Les deux responsables ont également insisté sur un renforcement de la collaboration au sein de la Stratégie de l’UE pour la région du Danube et des Balkans de l’Ouest. En outre, le chef de l’Etat roumain et son épouse assisteront à l’ouverture du fameux festival de Salzbourg.

    Diaspora- Le ministre roumain délégué aux relations avec la diaspora, Angel Tîlvăr, a participé dimanche, troisième jour de sa visite en Italie, à la fête patronale de l’Eglise orthodoxe roumaine « Saint Pantéléimon » de Rome. A cette occasion, Tîlvar a mis en évidence l’importance des lieux de culte dans la vie de la diaspora roumaine. Il a précisé que « les églises roumaines de l’étranger représentent des endroits qui contribuent à la préservation de l’identité roumaine, des traditions et de la langue ». Samedi, Tîlvar s’est entretenu avec des représentants de la communauté et des médias de langue roumaine des régions centrales et méridionales de la péninsule, au sujet de l’intégration et des difficultés de cette minorité. L’on a convenu que des hommes d’affaires italiens qui ont des activités en Roumanie soient impliqués dans des programmes de réinsertion professionnelle des ressortissants roumains qui souhaitent rentrer dans leur pays d’origine. La communauté roumaine d’Italie, la plus nombreuse de l’étranger, dénombre plus d’un million de personnes.

    Sport – La sélection nationale de football de la Roumanie débutera sa participation aux éliminatoires de la Coupe du monde 2018 le 4 septembre 2016 par un match contre le Monténégro, joué sur terrain propre. Suite au tirage aux sorts de samedi, à Saint-Saint-Pétersbourg, la Roumanie fera partie du groupe E aux côtés du Danemark, de la Pologne, du Monténégro, de l’Arménie et du Kasakhstan. Par ailleurs, notre pays a décroché dimanche deux médailles d’or aux Championnats du monde de canoë-kayak pour les moins de 23 ans, déroulés à Plovdiv, en Bulgarie. Samedi, les jeunes roumains ont décroché l’or à l’épreuve de K4 messieurs. Par ailleurs, aux Championnats du monde de canoë- kayak juniors déroulés à Montemor-o-Velho, au Portugal, les sportifs roumains ont remporté samedi encore trois médailles d’argent.

    Festival- Le plus grand bretzel rond du monde jamais réalisé à l’occasion d’un Festival médiéval a été primé dimanche, lors de la 23ème édition du Festival de Sighisoara, au centre de la Roumanie. Le bretzel de 20 mètres de diamètre qui attend se faire homologuer pour figurer au Livre des records ne fut pas le seul exploit des organisateurs. S’y ajoutent le plus grand drapeau chevaleresque jamais réalisé durant un festival médiéval et le plus grand masque populaire de Roumanie de 6 mètres de haut et 3 mètres de large. Quatre jours durant, la cité médiévale de Roumanie, la seule à être encore habitée en Europe du sud-est, a accueilli toute sorte d’événements artistiques déroulés sous le générique de Ménestrels et troubadours- cinq siècle de théâtre et de musique médiévale.

    Météo- Le temps reste caniculaire presque partout en Roumanie. Lundi, la moitié sud du territoire sera placé en vigilance jaune à la chaleur, tandis que la moitié nord se confrontera à des maximales de jusqu’à 34 degrés. A la montagne, une forte tendance orageuse se manifeste depuis dimanche. La canicule des derniers jours a forcé les autorités à adopter des mesures d’urgence. Des tentes de premier secours ont été dressées à Bucarest et la circulation des poids-lourd de plus de 7,5 tonnes a été restrictionnée sur les routes nationales.

  • Le rideau est tombé sur la Foire du Livre GAUDEAMUS

    Le rideau est tombé sur la Foire du Livre GAUDEAMUS

    La 21-ème édition de la Foire Internationale GAUDEAMUS- Livre d’apprentissage organisée chaque année à Bucarest par Radio Roumanie a pris fin ce dimanche dernier. L’édition a été celle des records : presque 117 milliers de visiteurs et 750 d’événements (lancements et présentations de livre, débats, conférences, moments artistiques) étalés sur 5 jours. Y étaient présentes 320 maisons d’édition roumaines et étrangères, typographies, institutions d’enseignement et instituts culturels qui ont présenté des livres satisfaisant tous les goûts.



    L’invité d’honneur en 2014 a été la Fédération de Russie qui a organisé plus de 30 événements au sein de la foire et dans d’autres locations de Bucarest. 17 écrivains, critiques littéraires, éditeurs et journalistes russes ont été présents aux lancements et présentations de livres, aux sessions d’autographes et débats. Le dernier jour de la foire a eu pour corollaire la remise des trophées GAUDEAMUS. Les Editions HUMANITAS ont été , cette année aussi, les préférées du public. Le plus convoité livre de la foire voté par le public a été le volume « Pas à pas » signé par Klaus Iohannis , président élu de Roumanie qui a été vendu en plus de 8 milliers de copies. Le prix de traduction « Antoaneta Ralian » a été accordé à Virgil Stanciu pour sa traduction de l’anglais du roman « La trop-aimée » de Tony Morrison et à Letitia Ilea pour sa traduction en français du volume de vers « Escargots aborigènes » de Ioan Pintea.



    La traductrice Antoaneta Ralian a remporté à l’âge de 90 ans le prix d’excellence pour la traduction du 120-ème livre de sa carrière : »Portrait de Dorian Gray » de Oscar Wilde occasion avec laquelle elle a dit : “Je suis émue et heureuse par ce prix et j’estime que c’est un merveilleux corollaire de ma carrière de 60 ans de traduction. Ceci signifie toute ma jeunesse que j’ai dédiée à la traduction — ma passion. C’est un couronnement de ces 60 ans ce qui ne veut pas dire point mais, pour imiter quelqu’un qui m’est très sympathique : « point à la ligne ».”



    Un deuxième prix d’excellence a été accordé aux éditions « Trei » pour le succès de construction d’un programme autour de la psychologie et de la psychanalyse élargi ensuite par d’autres titres vers le littérature et vers d’autres domaines à vocation généraliste. Le projet »Les livres rentrent chez eux » a joui d’un succès réel cette année aussi, 25 000 volumes donnés par les exposants seront envoyés à des bibliothèques publiques de la R. de Moldova voisine( ex-soviétique, majoritairement roumanophone).



    Le directeur honorifique de la Foire GAUDEAMUS, Vladimir Epstein a apprécié la manifestation comme étant « une sorte de paradoxe » dans le contexte où le niveau du marché du livre en Roumanie se trouve au plus bas des 24 dernières années. Selon Epstein, GADEAMUS a été un succès de caisse pour une bonne partie des exposants, injection financière extrêmement utile. (trad. Costin Grigore)

  • Cifre record la Gaudeamus Carte Şcolară 2014

    Cifre record la Gaudeamus Carte Şcolară 2014

    Peste 36.000 de vizitatori — număr record pentru Târgul Gaudeamus Carte Şcolară şi pentru Programul LECTURA! Cea mai mare valoare a vânzărilor de carte înregistrată în istoria evenimentului!



    Cea de a XII-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, eveniment iniţiat şi organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media şi găzduit timp de 12 zile de Piaţa Universităţii, s-a încheiat duminică, 28 septembrie. Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, manifestare organizată în mod tradiţional la începutul anului şcolar, cu o ofertă adecvată momentului, face parte dintr-un program de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România din 1994 — Programul Lectura, al cărui principal obiectiv este susţinerea, prin evenimente, a culturii scrise în ţara noastră. Palmaresul celor 20 de ani ai acestui proiect cultural este cel mai în măsură să vorbească” despre rolul pe care Radio România, prin intermediul târgurilor din seria Gaudeamus, îl joacă pe piaţa naţională a cărţii: 83 de evenimente, peste 9.000 de expozanţi, circa 2.264.500 de vizitatori şi mai mult de 8.700 de manifestări organizate cu prilejul târgurilor.



    Bilanţul statistic al acestei ediţii, în unanimitate caracterizată de către expozanţi drept un real succes de piaţă şi de promovare, include:



    cifre
    · 43 de expozanţi (reuniţi în peste 30 de standuri), cu o ofertă reprezentativă pentru piaţa românească de manuale, auxiliare şi materiale didactice, în măsură să ofere tuturor celor implicaţi — elevi, personal didactic, profesionişti, cadrul optim de analiză, selecţie şi achiziţie a instrumentelor de lucru pentru anul şcolar 2014 — 2015.



    · Peste 36.000 de vizitatori — număr record deopotrivă pentru Târgul Gaudeamus Carte Şcolară şi pentru Programul Lectura 2014.



    · valoare totală a vânzărilor mai mare decât la ediţia precedentă.



    · Peste 6.000 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului Cărţile se întorc acasă. Prin acest proiect, iniţiat şi derulat de Radio România de la începutul anului 2010, se urmăreşte colectarea de cărţi de la edituri şi de la persoane particulare dispuse să renunţe la o parte din volumele din biblioteca personală şi donarea lor către biblioteci din medii defavorizate, care nu au mai primit fonduri pentru achiziţii. Cărţile adunate cu prilejul Târgului Gaudeamus Carte Şcolară 2014, prin generozitatea vizitatorilor şi a unora dintre expozanţi (editurile Casa Radio, Cetatea de Scaun, Didactică şi Pedagogică, Meteor Press, Paralela 45, Sigma şi Semne – Artemis) vor avea ca destinaţie bibliotecile penitenciarelor Rahova şi Jilava.



    · Sâmbătă, 27 septembrie, în cadrul târgului a avut loc finala zonală a celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, competiţie dedicată elevilor de liceu şi denumită astfel în amintirea regretatului scriitor şi cofondator al Târgului Gaudeamus. Câştigătoarele concursului au fost: Alexandra Muşa (Colegiul Naţional Gheorghe Şincai) – locul 1, Luiza Constantin (Liceul Teoretic Al. I. Cuza — locul 2) şi Larisa Stroe — locul 3 (Colegiul Naţional I. L. Caragiale). Ocupanta locului 1 va participa la finala naţională a concursului, organizată în luna noiembrie în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus.



    Partenerii evenimentului au fost, la această ediţie: Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi Spectacular. Următorul eveniment din cadrul Programului Lectura 2014 va fi Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, ediţia 21, care va avea loc în perioada 19 – 23 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo.



    Secretariat Gaudeamus: tel./fax: 021.312.2240; e-mail:office@gaudeamus.ro.







    Serviciul Comunicare

  • Crucea de pe Caraiman, în Cartea Recordurilor

    Crucea de pe Caraiman, în Cartea Recordurilor

    Crucea de pe vârful Caraiman, din Carpaţii Meridionali a fost ridicată în cinstea Eroilor Neamului şi inaugurată pe 14 septembrie 1928. Aşezată pe un soclu de beton, este construită din oţel, atinge 39,37 metri înălţime şi are o deschidere a braţelor de aproape 15 metri. Anul trecut a fost desemnată oficial de către cei de la Guiness Book drept cea mai înaltă cruce din lume, înălţată la peste 2291 de metri altitudine. Alexandru Bartoc este preşedintele Fundaţiei culturale omonime şi fiul unuia dintre voluntarii ce au pus umărul la construirea Crucii de pe Caraiman. El povesteşte cum au ajuns experţii de la Guiness Book în Caraiman: Ideea mi-a venit după ce a murit tatăl meu, în 1995. El a avut dorinţa să se facă ceva pentru a se consolida crucea. Tata nu şi-a dorit să fie în Cartea Recordurilor. El era aproape sigur că e cea mai mare cruce din lume, eu acum am dovedit-o prin materialele pe care le-am adunat. Dar important este să facem consolidarea acestei cruci care are 85 de ani şi nu s-a făcut încă nimic pentru ea.”



    După şase ani de muncă şi căutări, după trei dosare stufoase realizate de experţi acreditaţi, iată că, în vara lui 2013, Alexandru Bartoc şi-a văzut în sfârşit visul cu ochii: Crucea Eroilor Neamului a intrat în Guiness Book. Un record ce la momentul respectiv a fost trecut cu vederea din lipsă de fonduri şi care a stârnit întâmplător interesul opiniei publice din România abia la începutul acestui an: Promovarea acestui record s-a făcut întâmplător. La Muzeul de Istorie a României s-a lansat în decembrie o carte despre Regina Maria. Şi eu m-am gândit să donez muzeului o medalie, un plic şi o copie după certificatul de la Guiness. Toţi mă întrebau de ce am făcut eu acest demers şi le-am răspuns tuturor: pentru ca guvernul şi Ministerul culturii să se sensibilizeze şi să se gândească la faptul că ar trebui să dea bani pentru consolidarea acestui monument” .



    Din păcate, ministerul Culturii figurează printre cele mai sărace din ţară, afirmă primarul Buşteniului, Emanoil Savin. Prin urmare, acesta a decis să acceseze fonduri europene nerambursabile, în încercarea de a salva acest monument emblematic pentru România care, în cei doi ani şi patru luni cât a durat construcţia sa, a mobilizat o mulţime impresionantă de voluntari adunaţi la poalele muntelui. Emanoil Savin spune că voluntarii au venit mai ales din patriotism: Ştiau cu toţii că această cruce a fost iniţiată de Regina Maria în urma unui vis pe care l-a avut. Se făcea că Bucegii erau acoperiţi de sânge şi atunci regina a spus că este sângele eroilor căzuţi în timpul primului război mondial. Şi i-a povestit visul Regelui Ferdinand şi, în foarte scurt timp, nici nu apucase să se topească zăpadă că au şi început să lucreze, în mai 1926, la fundaţia crucii.”



    Alexandru Bartoc povesteşte că, deşi absolut impresionantă, această cruce a fost la un pas de a fi mutilată de comunişti: Lucrul pe care nu l-am găsit scris nicăieri, dar pe care l-am aflat de la bătrâni este că s-a încercat aruncarea ei în aer. Apoi, în 1972, primarul de la acea vreme al Buşteniului a încercat să-i taie braţele şi să pună în vârf o stea. Dar s-a îmbolnăvit subit şi noul edil a renunţat la idee. S-o fi gândit că e vreun semn şi a lăsat crucea cum era.”



    Din păcate şi autorităţile române ale ultimilor ani au lăsat-o tot cum era, deşi, la optzeci şi cinci de ani, Crucea de pe Caraiman este o doamnă venerabilă ce ar avea o nevoie imperioasă de îngrijire. Totuşi, Fundaţia culturală Bartoc nu este singura organizaţie care a manifestat un interes crescut pentru soarta Crucii de pe Caraiman. În anul 2009, filiala Prahova a organizaţiei internaţionale Rotary a lansat oficial o campanie de strângere de fonduri cu scopul de a sprijini viitoarele lucrări de consolidare precum şi introducerea în circuitele turistice internaţionale a acestui simbol românesc, după cum îl numeşte Marian Ilie de la Clubul Rotary Valea Prahovei: Noi vrem indicatoare legate de acest record începand din oraş şi continuând spre staţia de telecabină până sus, la Babele. Vrem afişe bilingve explicative legate de monument, o placă bilingvă de informare, vrem să refacem traseul de la cabana Babele până la monument ca să fie accesibil diverselor categorii de turişti. Sperăm să amenajăm şi un mini muzeu şi o terasă panoramică. Intenţionăm să construim şi un lift interior aşa cum a fost prevăzut iniţial şi să iluminăm arhitectural monumentul ca Tour Eiffel-ul.”



    În momentul de faţă, în lipsa tuturor dotărilor menţionate mai sus, Crucea, deşi înscrisă în Cartea Recordurilor, nu este vizitată pe an decât de vreo zece, douăzeci de mii de turişti, cu toate că, de fapt, numărul acestora ar putea fi cu mult mai mare.


  • Les Roumains, toujours moins nombreux

    Les Roumains, toujours moins nombreux

    Selon les statistiques, l’année 2013 a apporté aux Roumains un record peu réjouissant: le nombre le plus bas de naissances depuis que l’Etat moderne existe. Parallèlement, un habitant du pays meurt toutes les 2 minutes et quart. Si les choses continuent de la même façon, d’ici 2030, la Roumanie comptera moins de 16 millions d’habitants — niveau comparable à celui enregistré après la seconde guerre mondiale.



    Prévisible après la révolution anticommuniste de 1989, suite l’abandon de la politique démographique pratiquée par le régime de Nicolae Ceauşescu, cette baisse de la natalité s’est maintenue, pourtant, devenant un phénomène constant des 22 dernières années.



    De l’avis des sociologues, cette tendance ne changera pas en 2014. Selon les prévisions, en juillet prochain, la Roumanie comptera 19.450.000 habitants, un quart de million de moins par rapport à l’année dernière.



    Le professeur Vasile Gheţău, directeur du Centre de recherches démographiques de l’Académie roumaine, explique: « En Roumanie, la natalité a baissé sévèrement pendant les années qui ont suivi la chute du communisme ; depuis 1995, elle se maintient à un niveau constant : 10 naissances par millier d’habitants. A part le taux de natalité, il y a un autre indicateur, encore plus pertinent : c’est le nombre moyen d’enfants qu’une femme met au monde. Eh bien, depuis 1995, il s’est arrêté à 1,3. L’on a assisté à une baisse du nombre de nouveau-nés tout de suite après la chute du communisme, en ’89 — comme on pouvait s’y attendre, après l’annulation des restrictions touchant la contraception et l’interruption volontaire de grossesse. 370 mille bébés sont venus au monde en ’89. Or, depuis 10 ans, on enregistre environ 200 mille naissances par an. La baisse est donc importante. »



    La stabilisation démographique à laquelle on pouvait également s’attendre, après un certain temps, ne s’est pas produite. Les mesures visant à stimuler la natalité sont restées sans effet. Les politiques touchant cet aspect sont d’ailleurs très timides ; actuellement, l’allocation familiale pour un enfant est de moins de 10 euros par mois — de beaucoup inférieure, par exemple, à celle prévue pour entretenir un détenu.



    Pourtant, la Roumanie n’est pas le seul pays confronté à une baisse de sa population — précise le professeur Vasile Gheţău: « C’est, hélas, un fléau de la société européenne, dans son ensemble. Au fur et à mesure de la modernisation de la société, la natalité a eu une évolution descendante dans presque tous les Etats européens. Paradoxalement, l’amélioration de la qualité de la vie, de l’assistance médicale et de l’espérance de vie ont eu un effet contraire sur le nombre d’enfants qu’une famille européenne met au monde. »



    Cette tendance à la baisse de la population peut-elle être influencée ? Vasile Gheţău: « Les mécanismes démographiques sont d’une précision mathématique et ils ne sont pas du tout flexibles. On devrait accroître le taux de natalité et, en même temps, diminuer celui de mortalité. Or, une évolution de ces deux paramètres n’est pas prévisible dans l’immédiat, il n’y a pas de facteurs qui puissent la déterminer. Une hausse de la natalité supposerait des programmes et des stratégies nationales à long et très long terme, bénéficiant d’un financement substantiel — ce dont la Roumanie ne dispose pas à l’heure actuelle. Une baisse de la mortalité nécessiterait, elle aussi, d’énormes investissements dans le domaine de la santé publique. »



    Néanmoins — estime le professeur Gheţău — trouver des moyens financiers pour stimuler la natalité serait plutôt une erreur, en ce moment, car une hausse de la natalité en période de crise n’est pas saine du point de vue économique et ses effets toucheraient notamment les catégories défavorisées.



    Se rapportant aux conséquences de la baisse de la natalité, le directeur du Centre de recherches démographiques de l’Académie roumaine précise : «Une baisse du nombre de nouveau-nés a déterminé, au niveau macro-économique, une baisse des dépenses. Aussi, la société a-t-elle payé moins d’indemnités et d’allocations. C’est l’effet — positif, disons — enregistré jusqu’ici. Les effets négatifs se traduisent par la diminution de la population scolaire. Il y a des écoles qui ferment, ce qui a aussi un impact sur les enseignants. Pourtant, tous les avantages à court terme que l’on pourrait énumérer deviennent négatifs sur le long et très long terme. »



    En effet — dit Vasile Gheţău — après 2030 le pays sera peuplé de personnes nées après 1990. Or, cette population sera inférieure d’un tiers à la population actuelle. La baisse naturelle du nombre d’habitants au cours des dernières années en Roumanie est de 50.000.



    Or, selon les données provenant aussi bien de nos propres recherches que de sources internationales, d’ici 2030 la baisse naturelle doublera. (Trad.: Dominique)

  • “Acum X ani in urma”  şi  “a bate un nou record”…. de exprimare gresită

    “Acum X ani in urma” şi “a bate un nou record”…. de exprimare gresită

    Aici puteţi asculta “Povestea vorbei” din 11 noiembrie 2013.