Radio România Internațional

Tag: reteta

  • Mâncăruri din Bucovina

    Mâncăruri din Bucovina


    Provincie istorică (românească) situată în nord-estul Carpaţilor Orientali, Bucovina este cunoscută, în primul rând pentru bisericile şi mănăstirile fortificate, ridicate în urmă cu peste 5 secole. Valoarea unora dintre ele este sporită de picturile murale interioare şi exterioare ale bisericilor, picturi care au rezistat timpului şi care le-au făcut cunoscute în întreaga lume. Este vorba de Arbore, Humor, Suceviţa, Moldoviţa şi Voroneţ, adevărate bijuterii ale Evului Mediu. Bucovina rămâne o amintire plăcută deoarece, pe lângă valorile culturale de patrimoniu şi frumuseţile naturii, vizitatorii vor observa în pensiunile turistice şi varietatea ofertei gastronomice.




    Gastronomia bucovineană este apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat, între anii 1775 şi 1918, sub administraţia imperială de la Viena. Se foloseşte destul de mult smântâna pentru a drege ciorbele de legume şi cu carne de vită sau supă de pui cu tăiţei de casă. Păstrăvul cu smântână este o altă delicatesă a Bucovinei, la fel ca şi ciupercile cu smântână şi cu mămăligă. Prăjiturile în foetaj au intrat în gastronomia bucovineană tot pe filiera austriacă. Fructele de padure reprezintă, de asemenea, un important ingredient al bucătăriei bucovinene, fie că acestea sunt utilizate pentru prepararea unor băuturi alcoolice dulci, fie că acestea sunt transformate în dulceţuri.




    Astăzi vă prezentăm o inovaţie a gastronomiei bucovinene, ciorba rădăuţeană. Prin anii ’70, o bucătăreasă din oraşul Rădăuţi a dorit să modifice ceva la ciorba de burtă, un preparat întâlnit oriunde în România, dar care în acest oraş nu prea se afla printre preferinţele consumatorilor. Aceasta ciorbă a prins, cum se spune, astfel încât o putem întâlni în oferta pensiunilor şi restaurantelor din Bucovina.




    Pentru prepararea acestei ciorbe avem nevoie de 4 pulpe de pui sau bucăţi de piept de pui. Alte ingrediente: 2 rădăcini de pătrunjel, câţiva morcovi, un ardei capia sau un ardei gras, 3-4 gălbenuşuri de ou, oţet, usturoi, puţină verdeaţă şi, bineînţeles, smântână. Se pun la fiert, într-un vas de maxim 3 litri, legumele, în prealabil curăţate, şi carnea de pui. Se lasă la fiert până ce carnea începe să se desprindă de pe oase. Apoi trebuie strecurată zeama. Carnea dezosată şi legumele trebuie tăiate în bucăţi mici şi puse la fiert în zeama pe care am strecurat-o. Se amestecă gălbenuşurile şi smântâna, şi se toarnă peste zeamă atunci când aceasta începe să dea în clocot, amestecând continuu pentru omogenizare. Ciorba rădăuţeană trebuie acrită cu oţet, după gust, şi i se adaugă, tot după gust, usturoiul zdrobit, puţin piper şi puţină verdeaţă tocată mărunt.

  • Mâncăruri din Bucovina

    Mâncăruri din Bucovina


    Provincie istorică (românească) situată în nord-estul Carpaţilor Orientali, Bucovina este cunoscută, în primul rând pentru bisericile şi mănăstirile fortificate, ridicate în urmă cu peste 5 secole. Valoarea unora dintre ele este sporită de picturile murale interioare şi exterioare ale bisericilor, picturi care au rezistat timpului şi care le-au făcut cunoscute în întreaga lume. Este vorba de Arbore, Humor, Suceviţa, Moldoviţa şi Voroneţ, adevărate bijuterii ale Evului Mediu. Bucovina rămâne o amintire plăcută deoarece, pe lângă valorile culturale de patrimoniu şi frumuseţile naturii, vizitatorii vor observa în pensiunile turistice şi varietatea ofertei gastronomice.




    Gastronomia bucovineană este apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat, între anii 1775 şi 1918, sub administraţia imperială de la Viena. Se foloseşte destul de mult smântâna pentru a drege ciorbele de legume şi cu carne de vită sau supă de pui cu tăiţei de casă. Păstrăvul cu smântână este o altă delicatesă a Bucovinei, la fel ca şi ciupercile cu smântână şi cu mămăligă. Prăjiturile în foetaj au intrat în gastronomia bucovineană tot pe filiera austriacă. Fructele de padure reprezintă, de asemenea, un important ingredient al bucătăriei bucovinene, fie că acestea sunt utilizate pentru prepararea unor băuturi alcoolice dulci, fie că acestea sunt transformate în dulceţuri.




    Astăzi vă prezentăm o inovaţie a gastronomiei bucovinene, ciorba rădăuţeană. Prin anii ’70, o bucătăreasă din oraşul Rădăuţi a dorit să modifice ceva la ciorba de burtă, un preparat întâlnit oriunde în România, dar care în acest oraş nu prea se afla printre preferinţele consumatorilor. Aceasta ciorbă a prins, cum se spune, astfel încât o putem întâlni în oferta pensiunilor şi restaurantelor din Bucovina.




    Pentru prepararea acestei ciorbe avem nevoie de 4 pulpe de pui sau bucăţi de piept de pui. Alte ingrediente: 2 rădăcini de pătrunjel, câţiva morcovi, un ardei capia sau un ardei gras, 3-4 gălbenuşuri de ou, oţet, usturoi, puţină verdeaţă şi, bineînţeles, smântână. Se pun la fiert, într-un vas de maxim 3 litri, legumele, în prealabil curăţate, şi carnea de pui. Se lasă la fiert până ce carnea începe să se desprindă de pe oase. Apoi trebuie strecurată zeama. Carnea dezosată şi legumele trebuie tăiate în bucăţi mici şi puse la fiert în zeama pe care am strecurat-o. Se amestecă gălbenuşurile şi smântâna, şi se toarnă peste zeamă atunci când aceasta începe să dea în clocot, amestecând continuu pentru omogenizare. Ciorba rădăuţeană trebuie acrită cu oţet, după gust, şi i se adaugă, tot după gust, usturoiul zdrobit, puţin piper şi puţină verdeaţă tocată mărunt.

  • Dulceaţă de toporaşi

    Dulceaţă de toporaşi


    Şi florile se mănâncă, nu-i aşa? Şi-această întrebare-parafrază nu-i întâmplătoare. În aceste săptămâni care zboară între Sfântul Valentin şi Dragobete, este firească nevoia de a găsi o reţetă mai neobişnuită, pentru îndulcit gura şi sufletul celui iubit. Şi cum până la vara florilor de salcâm zaharisite şi-a dulceţurilor de trandafiri mai e o boare de timp, am să v-aduc dinainte reţeta cu care se deschide una dintre cele mai îndrăgite cărţi de bucate ale secolului al XIX-lea — un adevărat best-seller, cum i-am zice azi, măsurându-i zecile de ediţii vândute — şi anume Buna menajeră” a Ecaterinei Steriady (colonelu).


    Reţeta — căreia îmi voi permite, pentru uşurinţa înţelegerii, să-i mai actualizez limbajul — este cea de Dulceaţă de toporaşi”. Da, aţi auzit bine, toporaşi, ori, cum chiar distinsa autoare nota: pansele sălbatice. Ori violete, cum le numeau reginele României, care obişnuiau să le culeagă, pentru a-şi face apa de colonie favorită.


    Dar să revenim la acea reţetă care făcea deliciul străbunelor noastre, pe la anul 1871.


    Să se ia una oca foi de toporaşi (adică aproximativ un kilogram), se curăţă bine, se strecoară şi se opăreşte într-un litru de apă fiartă ce va fi într-un vas, pus deja pe foc. În timpul fierberii, florile se vor amesteca în acea apă până ce se vor muia, după aceea, coborându-se vasul iute de pe foc, se va acoperi cu un tifon ud, ca să se răcească fiertura. După răcirea ei, florile se vor stoarce bine şi zeama din vas se va strecura printr-un tifon des, lăsându-se să se limpezească.


    Avându-se un kilogram şi 250 de grame de zahăr pudră şi un kilogram de flori, acestea se vor aşeza într-un vas, rânduri-rânduri, adică: un rând de zahăr şi unul de flori, până se va termina; peste acestea se va turna siropul limpezit şi se va amesteca de două sau de cinci ori cu lingura mare de lemn, după aceea se va pune vasul pe foc mic, spre a se topi zahărul, iar pentru a se lega se dă la foc iute, iar când fiertura e deja legată după plac, se poate pune în borcane.


    Nu-i greu… Trebuie doar puţină răbdare. Curând, coastele dealurilor se vor umple de toporaşi. Cui îi place gândul de a avea în cămară dulceaţă de toporaşi, s-alerge să-şi culeagă. Este prima dintre dulceţuri ce se poate găti, în cursul unui an. Iar dacă veţi mai răsfoi cărţile de bucate — mai ales pe aceasta, a Ecaterinei Steriady — veţi afla şi cum se pregătesc şerbetul şi siropul de toporaşi.

  • Dulceaţă de toporaşi

    Dulceaţă de toporaşi


    Şi florile se mănâncă, nu-i aşa? Şi-această întrebare-parafrază nu-i întâmplătoare. În aceste săptămâni care zboară între Sfântul Valentin şi Dragobete, este firească nevoia de a găsi o reţetă mai neobişnuită, pentru îndulcit gura şi sufletul celui iubit. Şi cum până la vara florilor de salcâm zaharisite şi-a dulceţurilor de trandafiri mai e o boare de timp, am să v-aduc dinainte reţeta cu care se deschide una dintre cele mai îndrăgite cărţi de bucate ale secolului al XIX-lea — un adevărat best-seller, cum i-am zice azi, măsurându-i zecile de ediţii vândute — şi anume Buna menajeră” a Ecaterinei Steriady (colonelu).


    Reţeta — căreia îmi voi permite, pentru uşurinţa înţelegerii, să-i mai actualizez limbajul — este cea de Dulceaţă de toporaşi”. Da, aţi auzit bine, toporaşi, ori, cum chiar distinsa autoare nota: pansele sălbatice. Ori violete, cum le numeau reginele României, care obişnuiau să le culeagă, pentru a-şi face apa de colonie favorită.


    Dar să revenim la acea reţetă care făcea deliciul străbunelor noastre, pe la anul 1871.


    Să se ia una oca foi de toporaşi (adică aproximativ un kilogram), se curăţă bine, se strecoară şi se opăreşte într-un litru de apă fiartă ce va fi într-un vas, pus deja pe foc. În timpul fierberii, florile se vor amesteca în acea apă până ce se vor muia, după aceea, coborându-se vasul iute de pe foc, se va acoperi cu un tifon ud, ca să se răcească fiertura. După răcirea ei, florile se vor stoarce bine şi zeama din vas se va strecura printr-un tifon des, lăsându-se să se limpezească.


    Avându-se un kilogram şi 250 de grame de zahăr pudră şi un kilogram de flori, acestea se vor aşeza într-un vas, rânduri-rânduri, adică: un rând de zahăr şi unul de flori, până se va termina; peste acestea se va turna siropul limpezit şi se va amesteca de două sau de cinci ori cu lingura mare de lemn, după aceea se va pune vasul pe foc mic, spre a se topi zahărul, iar pentru a se lega se dă la foc iute, iar când fiertura e deja legată după plac, se poate pune în borcane.


    Nu-i greu… Trebuie doar puţină răbdare. Curând, coastele dealurilor se vor umple de toporaşi. Cui îi place gândul de a avea în cămară dulceaţă de toporaşi, s-alerge să-şi culeagă. Este prima dintre dulceţuri ce se poate găti, în cursul unui an. Iar dacă veţi mai răsfoi cărţile de bucate — mai ales pe aceasta, a Ecaterinei Steriady — veţi afla şi cum se pregătesc şerbetul şi siropul de toporaşi.

  • Pomana porcului, un festival gastronomic

    Pomana porcului, un festival gastronomic


    Peste o săptămână, mai precis între 8 şi 10 februarie, în staţiunea Balvanyos din judeţul Covasna (centrul României) va fi organizat Festivalul Gastronomic Internaţional de Pomana Porcului, o manifestare ajunsă la cea de a 8-a ediţie. La fel ca şi anii trecuţi, tradiţiile gastronomice vor fi ridicate la nivel de artă, iar concurenţii vor prezenta obiceiurile legate de sacrificarea rituală a porcului din localitatea şi din ţara pe care o reprezintă. La festival vor fi echipe din judeţul gazdă, Covasna, Mureş, Dolj şi Botoşani, iar în premieră echipe din Constanta, Sălaj şi Harghita. Vor mai fi, de asemenea, echipe din Croaţia, Ungaria şi Slovacia. După defilarea în costume populare şi cu drapelul sau cu stema localităţii pe care o reprezintă, fiecare echipă va trebui să tranşeze şi să pregătească, în interval de câteva ore, preparate tradiţionale din porc, sub atenta supreveghere a juriului care, spre seară, îi va premia pe concurenţi. Amintim că, la sacrificarea rituală a porcului, există tradiţia de a pregăti aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune, de unde şi numele acestui festival gastronomic cu participare internaţională.


    Pentru că, recent, am prezentat reţeta acestui preparat, pomana porcului, să prezentăm o reţetă de cârnaţi, iar această sugestie provine de la un concurs de degustări de cârnaţi, organizat chiar în aceste zile şi iniţiat de jurnaliştii de la săptămânalul de limbă germană Banater Zeitung” din Timişoara (vest). Denumit Worschkoschtprob” sau, dacă doriţi, Degustarea cârnaţilor bănăţeni”, concursul este organizat separat, pentru cei care fac cârnaţi în propria gospodărie pentru consumul propriu şi pentru întreprinzătorii care produc cârnaţi în scopul comercializării. Timpul de preparare a cârnaţilor bănăţeni este de circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină, de o căpăţână de usturoi, de o lingură de boia dulce, de coriandru uscat, de piper râşnit, sare şi de supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de tocat, după care se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza. După aceea, se umplu maţele cu această compoziţie, iar în continuare cârnatii sunt lăsaţi la zvântat şi apoi sunt puşi la afumat. Se pot consuma ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură alături de o “răchie” de Banat. Poftă bună!

  • Pomana porcului, un festival gastronomic

    Pomana porcului, un festival gastronomic


    Peste o săptămână, mai precis între 8 şi 10 februarie, în staţiunea Balvanyos din judeţul Covasna (centrul României) va fi organizat Festivalul Gastronomic Internaţional de Pomana Porcului, o manifestare ajunsă la cea de a 8-a ediţie. La fel ca şi anii trecuţi, tradiţiile gastronomice vor fi ridicate la nivel de artă, iar concurenţii vor prezenta obiceiurile legate de sacrificarea rituală a porcului din localitatea şi din ţara pe care o reprezintă. La festival vor fi echipe din judeţul gazdă, Covasna, Mureş, Dolj şi Botoşani, iar în premieră echipe din Constanta, Sălaj şi Harghita. Vor mai fi, de asemenea, echipe din Croaţia, Ungaria şi Slovacia. După defilarea în costume populare şi cu drapelul sau cu stema localităţii pe care o reprezintă, fiecare echipă va trebui să tranşeze şi să pregătească, în interval de câteva ore, preparate tradiţionale din porc, sub atenta supreveghere a juriului care, spre seară, îi va premia pe concurenţi. Amintim că, la sacrificarea rituală a porcului, există tradiţia de a pregăti aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune, de unde şi numele acestui festival gastronomic cu participare internaţională.


    Pentru că, recent, am prezentat reţeta acestui preparat, pomana porcului, să prezentăm o reţetă de cârnaţi, iar această sugestie provine de la un concurs de degustări de cârnaţi, organizat chiar în aceste zile şi iniţiat de jurnaliştii de la săptămânalul de limbă germană Banater Zeitung” din Timişoara (vest). Denumit Worschkoschtprob” sau, dacă doriţi, Degustarea cârnaţilor bănăţeni”, concursul este organizat separat, pentru cei care fac cârnaţi în propria gospodărie pentru consumul propriu şi pentru întreprinzătorii care produc cârnaţi în scopul comercializării. Timpul de preparare a cârnaţilor bănăţeni este de circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină, de o căpăţână de usturoi, de o lingură de boia dulce, de coriandru uscat, de piper râşnit, sare şi de supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de tocat, după care se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza. După aceea, se umplu maţele cu această compoziţie, iar în continuare cârnatii sunt lăsaţi la zvântat şi apoi sunt puşi la afumat. Se pot consuma ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură alături de o “răchie” de Banat. Poftă bună!