Radio România Internațional

Tag: retete romanesti

  • Tochitură de somn

    Tochitură de somn

    Tochitura este o mâncare tradiţională din bucătăria românească, întâlnită în toate regiunile. Este preparată din bucăţi de carne de porc, vită, pui sau din organe precum ficat, rinichi, inimă şi splină la care se mai adaugă cârnaţi tăiaţi rondele. Există diferenţe în ceea ce priveşte ingredientele, iar uneori diferenţa este dată şi de adăugarea denumirii de origine. Astfel, întâlnim tochitură moldovenească, tochitură dobrogeană sau tochitură oltenească.



    De exemplu, în Moldova, nu regăsim bulionul sau sucul de roşii printre ingredientele folosite, iar în Transilvania, acolo unde este o adevărată cultură gastronomică în ceea ce priveşte preparatele afumate din porc, în compoziţia tochiturii intră şi bucăţi de cârnat afumat. În partea centrală a României se prepară şi aşa-numita “tochitură braşoveană”, la care se folosesc carne şi organe de viţel, cu siguranţă o influenţă a gastronomiei săseşti.



    Modul de preparare este asemănător. Bucăţile de carne sunt rumenite într-o tigaie sau într-un ceaun, se adaugă ceapă tăiată solzişori, eventual doi … trei căţei de usturoi, de asemenea tocaţi mărunt, iar apoi se stinge cu apă sau cu puţin vin. Se lasă se fiarbă înăbuşit, iar spre final sunt puse diferite condimente, în funcţie de ingrediente. Se serveşte caldă, şi cu mămăligă deasupra căreia se pune brânză rasă şi un un ou ochi.



    În Dobrogea întâlnim, de asemenea, acelaşi preparat însoţit de denumirea de origine, iar în Delta Dunării se prepară, nici nu se putea altfel, tochitură din peşte. În satul Lunca din judeţul Tulcea se pregăteşte tochitură de somn, o specie de peşte fără multe oase. Avem nevoie de un somn de două … trei kg, care se dezosează, după care este tăiat în cubuleţe. Aceste cubuleţe trebuie sărate puţin, tăvălite prin făină şi apoi puse într-o tigaie cu ulei încins.



    Se adaugă ceapă tăiată solzişori, puţin cimbru uscat, boia dulce şi pastă de roşii. După ce bucăţile de peşte s-au rumenit puţin, se sting cu un pahar cu vin sau cu puţină apă şi se lasă să fiarbă nu foarte mult, circa un sfert de oră. Tochitura de somn se serveşte împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Preparate din crap

    Preparate din crap

    Preparatele de crap sunt întâlnite în bucătăriile multor popoare. În unele ţări, există preparate tradiţionale din crap pentru Crăciun sau pentru Anul Nou. În România, crapul nu figurează pe lista preparatelor tradiţionale de Crăciun sau de Anul Nou, însă, în perioada postului Crăciunului, poate fi pregătit pentru a fi servit în zilele în care este dezlegare la peşte.



    Un preparat tradiţional pentru comunităţile dunărene este plachia de crap. Pentru prepararea plachiei avem nevoie de 2 … 3 kg de crap, unul sau mai multe exemplare. După curăţarea de solzi şi eviscerare, crapului i se îndepărtează capul şi este tăiat pe lungime, în două jumătăţi. După spălare, pe carne este presărată sare. Avem nevoie, de asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă, cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Unii specialişti în gastronomie susţin însă că adăugarea vinului ar da un gust uşor amărui.



    Ceapa călită este întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate foi de dafin, piper şi felii de lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca, peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Puteţi adăuga, din când în când, puţin vin. Când este gata, peştele a căpătat o culoare galben arămie. Acest fel de mâncare poate fi servit şi rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur, împreună cu un pahar de vin alb sec sau demisec.



    Crapul poate fi pregătit în cuptor, pe un strat de varză în loc de ceapă. Avem nevoie de un crap de circa două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii, sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.

  • Preparate din crap

    Preparate din crap

    Preparatele de crap sunt întâlnite în bucătăriile multor popoare. În unele ţări, există preparate tradiţionale din crap pentru Crăciun sau pentru Anul Nou. În România, crapul nu figurează pe lista preparatelor tradiţionale de Crăciun sau de Anul Nou, însă, în perioada postului Crăciunului, poate fi pregătit pentru a fi servit în zilele în care este dezlegare la peşte.



    Un preparat tradiţional pentru comunităţile dunărene este plachia de crap. Pentru prepararea plachiei avem nevoie de 2 … 3 kg de crap, unul sau mai multe exemplare. După curăţarea de solzi şi eviscerare, crapului i se îndepărtează capul şi este tăiat pe lungime, în două jumătăţi. După spălare, pe carne este presărată sare. Avem nevoie, de asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă, cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Unii specialişti în gastronomie susţin însă că adăugarea vinului ar da un gust uşor amărui.



    Ceapa călită este întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate foi de dafin, piper şi felii de lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca, peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Puteţi adăuga, din când în când, puţin vin. Când este gata, peştele a căpătat o culoare galben arămie. Acest fel de mâncare poate fi servit şi rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur, împreună cu un pahar de vin alb sec sau demisec.



    Crapul poate fi pregătit în cuptor, pe un strat de varză în loc de ceapă. Avem nevoie de un crap de circa două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii, sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.

  • Mâncăruri din Transilvania

    Mâncăruri din Transilvania

    Provincie istorică românească din interiorul arcului carpatic, Transilvania este caracterizată, din punct de vedere gastronomic, de mâncăruri bogate în grăsimi, fiind influenţată de bucătăria austriacă şi maghiară. Este utilizată destul de mult carnea de porc, untura de porc, dar şi rântaşul obţinut din ceapă înăbuşită şi făină uşor rumenită. La unele ciorbe este folosit tarhonul, o plantă aromatică, venită în mod sigur pe filiera săsească.



    Este folosită frecvent slănina fiartă, afumată şi “tăvălită” prin boia de ardei, consumată pe durata întregului an ca atare sau ca adaos în diferite mâncăruri. Sosurile şi salatele îndulcite îşi au originea în bucătăria maghiară, la fel ca şi boiaua de ardei. Bucătăria din Transilvania este renumită pentru preparate precum balmoşul, supa de varză cu smântână, ciorba ardelenească de porc sau de vacă, ciorba de carne cu tarhon, tochitura cu afumătură şi multe altele. În Transilvania, sarmalele pregătite din foi de varză şi carne de porc au dimensiuni mai mari în comparaţie cu cele pregătite în alte regiuni ale României.



    Un preparat specific, cu denumire de origine, este pateul ardelenesc. Avem nevoie de un kg de ficat de porc, de un sfert de kg de slănină, de un sfert de kg de carne de porc, de puţin vin, de două ouă şi de 200 de grame de ciuperci. Ficatul de porc, carnea şi slănina se fierb în apă cu puţină sare, după care se trec prin maşina de tocat. Se amestecă până se transformă într-o pastă în care putem adăuga sau nu ciuperci tăiate mărunt, fierte şi apoi trecute, de asemenea, prin maşina de tocat. Adăugăm puţin vin pentru a obţine o pastă tartinabilă, piper şi sare după gust. Această pastă poate fi păstrată pe o perioadă mai mare, în borcane, în care turnăm în partea superioară un strat de untură. După solidificare, stratul de untură are rolul de a proteja pasta de dedesupt.



    În zona Munţilor Apuseni, în care iernile sunt aspre, iar muncile sunt destul de istovitoare, întâlnim mâncăruri bogate în calorii. Carnea de porc, varza, cartofii şi smântâna sunt ingrediente de bază. Un preparat cu denumire de origine este tocana moţească cu carne de porc şi cu cârnaţi. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau “unsoare” cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe, precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust.

  • Mâncăruri din Transilvania

    Mâncăruri din Transilvania

    Provincie istorică românească din interiorul arcului carpatic, Transilvania este caracterizată, din punct de vedere gastronomic, de mâncăruri bogate în grăsimi, fiind influenţată de bucătăria austriacă şi maghiară. Este utilizată destul de mult carnea de porc, untura de porc, dar şi rântaşul obţinut din ceapă înăbuşită şi făină uşor rumenită. La unele ciorbe este folosit tarhonul, o plantă aromatică, venită în mod sigur pe filiera săsească.



    Este folosită frecvent slănina fiartă, afumată şi “tăvălită” prin boia de ardei, consumată pe durata întregului an ca atare sau ca adaos în diferite mâncăruri. Sosurile şi salatele îndulcite îşi au originea în bucătăria maghiară, la fel ca şi boiaua de ardei. Bucătăria din Transilvania este renumită pentru preparate precum balmoşul, supa de varză cu smântână, ciorba ardelenească de porc sau de vacă, ciorba de carne cu tarhon, tochitura cu afumătură şi multe altele. În Transilvania, sarmalele pregătite din foi de varză şi carne de porc au dimensiuni mai mari în comparaţie cu cele pregătite în alte regiuni ale României.



    Un preparat specific, cu denumire de origine, este pateul ardelenesc. Avem nevoie de un kg de ficat de porc, de un sfert de kg de slănină, de un sfert de kg de carne de porc, de puţin vin, de două ouă şi de 200 de grame de ciuperci. Ficatul de porc, carnea şi slănina se fierb în apă cu puţină sare, după care se trec prin maşina de tocat. Se amestecă până se transformă într-o pastă în care putem adăuga sau nu ciuperci tăiate mărunt, fierte şi apoi trecute, de asemenea, prin maşina de tocat. Adăugăm puţin vin pentru a obţine o pastă tartinabilă, piper şi sare după gust. Această pastă poate fi păstrată pe o perioadă mai mare, în borcane, în care turnăm în partea superioară un strat de untură. După solidificare, stratul de untură are rolul de a proteja pasta de dedesupt.



    În zona Munţilor Apuseni, în care iernile sunt aspre, iar muncile sunt destul de istovitoare, întâlnim mâncăruri bogate în calorii. Carnea de porc, varza, cartofii şi smântâna sunt ingrediente de bază. Un preparat cu denumire de origine este tocana moţească cu carne de porc şi cu cârnaţi. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau “unsoare” cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe, precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust.

  • De la dovleacul decorativ la preparate din dovleac

    De la dovleacul decorativ la preparate din dovleac

    Peste câteva zile va fi Halloween-ul, o sărbătoare importată care îi atrage pe copii şi care astfel este marcată şi în România. Transformat în felinar, dovleacul are un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale, iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de o oră.



    Una dintre reţetele toamnei este plăcinta cu dovleac. Această plăcintă poate fi făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la ştrudele. Curăţat de seminţe şi de coajă, dovleacul trebuie dat pe răzătoare. În continuare, poate fi lăsat într-un vas pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie.



    După aceea trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat , apoi un strat de dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, să nu se bombeze. Tava trebuie lăsată în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit, după care plăcinta trebuie pudrată cu zahăr şi porţionată.



    O veche reţetă, la care sunt utilizate seminţele de dovlesc este cea denumită “lapte de bou”. Seminţele de dovleac trebuie prăjite, după care li se îndepărtează cojile, iar miezul se pisează bine într-o piuliţă. Făina rezultată se amestecă cu apă sau cu lapte şi se fierbe până se îngroaşă. Se poate amesteca cu mălai şi se obţine astfel o mămăligă care se consumă ca atare. Aşa cum am menţionat, este o reţetă de demult …

  • De la dovleacul decorativ la preparate din dovleac

    De la dovleacul decorativ la preparate din dovleac

    Peste câteva zile va fi Halloween-ul, o sărbătoare importată care îi atrage pe copii şi care astfel este marcată şi în România. Transformat în felinar, dovleacul are un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale, iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de o oră.



    Una dintre reţetele toamnei este plăcinta cu dovleac. Această plăcintă poate fi făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la ştrudele. Curăţat de seminţe şi de coajă, dovleacul trebuie dat pe răzătoare. În continuare, poate fi lăsat într-un vas pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie.



    După aceea trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat , apoi un strat de dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, să nu se bombeze. Tava trebuie lăsată în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit, după care plăcinta trebuie pudrată cu zahăr şi porţionată.



    O veche reţetă, la care sunt utilizate seminţele de dovlesc este cea denumită “lapte de bou”. Seminţele de dovleac trebuie prăjite, după care li se îndepărtează cojile, iar miezul se pisează bine într-o piuliţă. Făina rezultată se amestecă cu apă sau cu lapte şi se fierbe până se îngroaşă. Se poate amesteca cu mălai şi se obţine astfel o mămăligă care se consumă ca atare. Aşa cum am menţionat, este o reţetă de demult …

  • Preparate din vinete

    Preparate din vinete

    Pentru români, cel mai popular preparat din vinete este salata. Vinetele sunt coapte pe plită, apoi tocate şi amestecate cu pastă din dovlecei fierţi şi cu ceapă tocată sau cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi.



    Recent am prezentat reţeta de vinete pane, un alt preparat de succes. O variantă mai simplă este cea de vinete prăjite, cu mujdei. Vinetele sunt curăţate de coajă, tăiate rondele în felii subţiri, cu o grosime de jumătate de cm, însă de această dată nu mai sunt trecute prin făină, ci sunt puse direct în tigaia cu ulei încins. Prăjim feliile pe ambele părţi, după care le scoatem din tigaie cu o spumieră, le scurgem de ulei şi le aranjăm pe un platou.



    Separat, curăţăm câţiva căţei de usturoi, îi pisăm şi îi amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest amestec peste rondelele de vinete. Într-o variantă mai elaborată, acest preparat poartă denumirea de vinete a la grec”. Usturoiul pisat se pune împreună cu câteva roşii, tăiate cubuleţe într-un vas cu puţină apă şi se lasă la fiert circa un sfert de oră. Spre final, adăugăm o legătură de frunze de pătrunjel, tocate mărunt şi puţin ulei. Acest sos este turnat apoi peste feliile de vinete de pe platou.



    Uşor de preparat sunt şi chifteluţele din vinete. Se coc două vinete de mărime medie, se curăţă, după care sunt puse într-un castron, unde sunt amestecate cu două … trei linguri de făină, cu puţin piper negru măcinat şi cu sare după gust. Cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţe pe care le prăjim în ulei încins.



    În România întâlnim o mâncare care şi-a păstrat denumirea turcească – imambayaldî. Este pregătită în cuptor, vinetele, tăiate pe lung în jumătăţi fiind umplute cu un amestec de legume călite: roşii, ceapă, ardei gras şi usturoi. La aceste preparate de vinete cu denumiri de origine balcanică au contribuit şi românii prin mâncarea oltenească de vinete. Avem nevoie de un kg de carne de vită, de un kg şi jumătate de vinete, de jumătate de kg de roşii, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de mărar, de ulei şi sare.



    Carnea, tăiată în cubuleţe, se rumeneşte în puţin ulei, apoi se toarnă apă peste ea, după care se lasă să fiarbă înăbuşit. Vinetele trebuie curăţate de coajă, tăiate în felii, date cu sare şi lăsate la scurs. La fel, vinetele trebuie tăiate în cubuleţe şi rumenite în puţin ulei, după care sunt amestecate cu cuburile de carne şi cu roşiile, tăiate felii. Se adaugă şi usturoiul, tocat mărunt, mărarul, de asemenea, tocat, precum şi un sos făcut din suc de roşii şi din ceapă tocată mărunt, rumenită împreună cu o lingură de făină. După omogenizare, punem vasul în cuptor pentru circa jumătate de oră.


  • Preparate din vinete

    Preparate din vinete

    Pentru români, cel mai popular preparat din vinete este salata. Vinetele sunt coapte pe plită, apoi tocate şi amestecate cu pastă din dovlecei fierţi şi cu ceapă tocată sau cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi.



    Recent am prezentat reţeta de vinete pane, un alt preparat de succes. O variantă mai simplă este cea de vinete prăjite, cu mujdei. Vinetele sunt curăţate de coajă, tăiate rondele în felii subţiri, cu o grosime de jumătate de cm, însă de această dată nu mai sunt trecute prin făină, ci sunt puse direct în tigaia cu ulei încins. Prăjim feliile pe ambele părţi, după care le scoatem din tigaie cu o spumieră, le scurgem de ulei şi le aranjăm pe un platou.



    Separat, curăţăm câţiva căţei de usturoi, îi pisăm şi îi amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest amestec peste rondelele de vinete. Într-o variantă mai elaborată, acest preparat poartă denumirea de vinete a la grec”. Usturoiul pisat se pune împreună cu câteva roşii, tăiate cubuleţe într-un vas cu puţină apă şi se lasă la fiert circa un sfert de oră. Spre final, adăugăm o legătură de frunze de pătrunjel, tocate mărunt şi puţin ulei. Acest sos este turnat apoi peste feliile de vinete de pe platou.



    Uşor de preparat sunt şi chifteluţele din vinete. Se coc două vinete de mărime medie, se curăţă, după care sunt puse într-un castron, unde sunt amestecate cu două … trei linguri de făină, cu puţin piper negru măcinat şi cu sare după gust. Cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţe pe care le prăjim în ulei încins.



    În România întâlnim o mâncare care şi-a păstrat denumirea turcească – imambayaldî. Este pregătită în cuptor, vinetele, tăiate pe lung în jumătăţi fiind umplute cu un amestec de legume călite: roşii, ceapă, ardei gras şi usturoi. La aceste preparate de vinete cu denumiri de origine balcanică au contribuit şi românii prin mâncarea oltenească de vinete. Avem nevoie de un kg de carne de vită, de un kg şi jumătate de vinete, de jumătate de kg de roşii, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de mărar, de ulei şi sare.



    Carnea, tăiată în cubuleţe, se rumeneşte în puţin ulei, apoi se toarnă apă peste ea, după care se lasă să fiarbă înăbuşit. Vinetele trebuie curăţate de coajă, tăiate în felii, date cu sare şi lăsate la scurs. La fel, vinetele trebuie tăiate în cubuleţe şi rumenite în puţin ulei, după care sunt amestecate cu cuburile de carne şi cu roşiile, tăiate felii. Se adaugă şi usturoiul, tocat mărunt, mărarul, de asemenea, tocat, precum şi un sos făcut din suc de roşii şi din ceapă tocată mărunt, rumenită împreună cu o lingură de făină. După omogenizare, punem vasul în cuptor pentru circa jumătate de oră.


  • Tăşcoi

    Tăşcoi


    În Transilvania, în arealul Munţilor Apuseni, întâlnim multe preparate care au specific local. Spre deosebire de cei din zona de şes, oamenii din zona montană îşi fac provizii, având în vedere iernile ceva mai aspre când, din cauza izolării, sunt folosite resursele din cămară şi din propria gospodărie. Carnea de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele derivate din lapte sunt folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură, iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de palincă fiind consumate frecvent, dacă nu cumva chiar zilnic.



    Putem menţiona ciorba cu afumătură, pregătită fie cu cartofi, fie cu varză. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este tocana moţească cu carne de porc şi cu cârnaţi, cu ceapă călită în untura în care apoi se pun cârnaţi de casă şi cuburi de carne. Tot un preparat specific îl reprezintă plăcintele moţeşti, coapte fie în cuptor, fie pe lespede de piatră, fie pe plită, la foc mic. O mâncare consistentă este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi, pentru că între straturile de mămăligă se pune bucăţi de cârnaţi, carne de porc şi brânză sfărâmată, înainte ca vasul să fie băgat la cuptor.



    În Apuseni, pe Valea Crişului, în localitatea Vadu Crişului, am întâlnit un alt preparat specific Apusenilor, şi anume nişte sarmale de post, cu varză, având denumirea locală tăşcoi. Avem nevoie de o varză acră, iar în lipsa acesteia de o varză dulce ale cărei foi le desprindem şi le punem la fiert în borş pentru a se acri. Mai avem nevoie de două ceşti de orez, de câteva cepe, de doi morcovi, de ulei, bulion, cimbru, piper boabe şi piper măcinat, foi de dafin şi sare. Varza murată trebuie desfăcută cu grijă, foaie cu foaie, şi lăsată în apă rece pentru a reduce concentraţia de sare. În acest timp, ne ocupăm de umplutură.



    Ceapa, tăiată subţire, este călită în puţin ulei. Se adaugă mici bucăţi de slănină, se amestecă, după care urmează orezul, spălat în mai multe ape şi apoi scurs, precum şi morcovi, daţi pe răzătoare şi ciuperci, tăiate mărunt. În vasul în care am călit toate aceste ingrediente, adaugăm la final bulion, piper măcinat şi sare după gust şi omogenizăm. În continuare, rulăm sarmalele. După ce au fost spălate bine în apă rece, foilor de varză le sunt îndepărtate nervurile. Din umplutură, se ia cu o lingură şi se pune pe foaia de varză, care este apoi rulată. Sarmalele sunt aşezate în cratiţă, se toarnă puţină apă, amestecată cu o lingură de bulion, se pun câteva boabe de piper şi o crenguţă de cimbru, apoi se acoperă cu varză tocată. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor, la foc potrivit pentru circa 45 de minute, până când varza şi sarmalele de la suprafaţă încep să se rumenească.


  • Tăşcoi

    Tăşcoi


    În Transilvania, în arealul Munţilor Apuseni, întâlnim multe preparate care au specific local. Spre deosebire de cei din zona de şes, oamenii din zona montană îşi fac provizii, având în vedere iernile ceva mai aspre când, din cauza izolării, sunt folosite resursele din cămară şi din propria gospodărie. Carnea de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele derivate din lapte sunt folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură, iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de palincă fiind consumate frecvent, dacă nu cumva chiar zilnic.



    Putem menţiona ciorba cu afumătură, pregătită fie cu cartofi, fie cu varză. Un alt preparat specific, cu denumire de origine, este tocana moţească cu carne de porc şi cu cârnaţi, cu ceapă călită în untura în care apoi se pun cârnaţi de casă şi cuburi de carne. Tot un preparat specific îl reprezintă plăcintele moţeşti, coapte fie în cuptor, fie pe lespede de piatră, fie pe plită, la foc mic. O mâncare consistentă este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi, pentru că între straturile de mămăligă se pune bucăţi de cârnaţi, carne de porc şi brânză sfărâmată, înainte ca vasul să fie băgat la cuptor.



    În Apuseni, pe Valea Crişului, în localitatea Vadu Crişului, am întâlnit un alt preparat specific Apusenilor, şi anume nişte sarmale de post, cu varză, având denumirea locală tăşcoi. Avem nevoie de o varză acră, iar în lipsa acesteia de o varză dulce ale cărei foi le desprindem şi le punem la fiert în borş pentru a se acri. Mai avem nevoie de două ceşti de orez, de câteva cepe, de doi morcovi, de ulei, bulion, cimbru, piper boabe şi piper măcinat, foi de dafin şi sare. Varza murată trebuie desfăcută cu grijă, foaie cu foaie, şi lăsată în apă rece pentru a reduce concentraţia de sare. În acest timp, ne ocupăm de umplutură.



    Ceapa, tăiată subţire, este călită în puţin ulei. Se adaugă mici bucăţi de slănină, se amestecă, după care urmează orezul, spălat în mai multe ape şi apoi scurs, precum şi morcovi, daţi pe răzătoare şi ciuperci, tăiate mărunt. În vasul în care am călit toate aceste ingrediente, adaugăm la final bulion, piper măcinat şi sare după gust şi omogenizăm. În continuare, rulăm sarmalele. După ce au fost spălate bine în apă rece, foilor de varză le sunt îndepărtate nervurile. Din umplutură, se ia cu o lingură şi se pune pe foaia de varză, care este apoi rulată. Sarmalele sunt aşezate în cratiţă, se toarnă puţină apă, amestecată cu o lingură de bulion, se pun câteva boabe de piper şi o crenguţă de cimbru, apoi se acoperă cu varză tocată. Cratiţa trebuie lăsată în cuptor, la foc potrivit pentru circa 45 de minute, până când varza şi sarmalele de la suprafaţă încep să se rumenească.


  • Mâncăruri cu mazăre

    Mâncăruri cu mazăre


    Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul. Se pare că în spaţiul românesc mazărea a pătruns în secolul al 17-lea. Pentru că acum poate fi păstrată uşor fie în conserve, fie sub formă congelată, mazărea este folosită pe tot parcursul anului pentru pregătirea multor mâncăruri, precum ciorbele de legume şi ghiveciurile, cu sau fără carne.



    Mazărea proaspătă reprezintă una dintre tentaţiile gastronomice de la sfârşitul primăverii şi din prima jumătate a verii. În această perioadă, un popular fel de mâncare în bucătăria românească este mazărea cu carne, fie ea de pasăre, de porc sau de vită. De obicei se pun 2 kg la mazăre păstăi la jumătate de kg de carne de porc sau de vită sau la un kg de carne de pasăre, piept sau pulpe. Ne mai trebuie suc de roşii, bulion sau două roşii foarte coapte, două cepe mari şi o legătură de mărar. Dacă mazărea este abia culeasă, atunci şi tecile sunt mai cărnoase, iar unele gospodine păstrează în mâncare şi câteva dintre ele.



    La început punem la fiert carnea şi o spumăm uşor. Dacă folosim carne de porc sau de vită, trebuie să o tăiem în cubuleţe, înainte de a o pune la fiert. Există şi varianta de a prăji carnea uşor în ulei, alături de ceapa pe care în prealabil am tocat-o, după care turnăm nişte apă şi o lăsăm să fiarbă la foc mic, însă mâncarea va ieşi ceva mai grasă. Scoatem carnea de pe oase şi în acelaşi vas adăugăm atât carnea mărunţită, cât şi mazărea boabe, ceapa tăiată solzişori şi lăsăm să fiarbă la foc mic circa 30 de minute. Spre final adăugăm suc de roşii, bulion sau roşiile tocate mărunt, sărăm după gust, însă, înainte de a lua vasul de pe foc, punem şi mărarul tocat mărunt, care va da un gust deosebit.



    Există şi o mâncare făcută cu păstăi de mazăre. Avem nevoie de un kg de păstăi de mazăre, de 100 de grame de unt, de zahăr, făină, de o legătură de mărar, de câteva boabe de piper negru. Se spală păstăile, li se îndepărtează codiţele, dar sunt lăsate întregi. Călim uşor păstăile în unt, le stingem cu apă. Adăugăm o lingură de zahăr, câteva boabe de piper şi se lasă să fiarbă înăbuşit circa jumătate de oră, iar la final în vas se presară mărarul tocat mărunt şi sare după gust. Anterior mai poate fi adăugat un rântaş făcut dintr-o lingură de făină, rumenită, de asemenea, în unt.


  • Mâncăruri cu mazăre

    Mâncăruri cu mazăre


    Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul. Se pare că în spaţiul românesc mazărea a pătruns în secolul al 17-lea. Pentru că acum poate fi păstrată uşor fie în conserve, fie sub formă congelată, mazărea este folosită pe tot parcursul anului pentru pregătirea multor mâncăruri, precum ciorbele de legume şi ghiveciurile, cu sau fără carne.



    Mazărea proaspătă reprezintă una dintre tentaţiile gastronomice de la sfârşitul primăverii şi din prima jumătate a verii. În această perioadă, un popular fel de mâncare în bucătăria românească este mazărea cu carne, fie ea de pasăre, de porc sau de vită. De obicei se pun 2 kg la mazăre păstăi la jumătate de kg de carne de porc sau de vită sau la un kg de carne de pasăre, piept sau pulpe. Ne mai trebuie suc de roşii, bulion sau două roşii foarte coapte, două cepe mari şi o legătură de mărar. Dacă mazărea este abia culeasă, atunci şi tecile sunt mai cărnoase, iar unele gospodine păstrează în mâncare şi câteva dintre ele.



    La început punem la fiert carnea şi o spumăm uşor. Dacă folosim carne de porc sau de vită, trebuie să o tăiem în cubuleţe, înainte de a o pune la fiert. Există şi varianta de a prăji carnea uşor în ulei, alături de ceapa pe care în prealabil am tocat-o, după care turnăm nişte apă şi o lăsăm să fiarbă la foc mic, însă mâncarea va ieşi ceva mai grasă. Scoatem carnea de pe oase şi în acelaşi vas adăugăm atât carnea mărunţită, cât şi mazărea boabe, ceapa tăiată solzişori şi lăsăm să fiarbă la foc mic circa 30 de minute. Spre final adăugăm suc de roşii, bulion sau roşiile tocate mărunt, sărăm după gust, însă, înainte de a lua vasul de pe foc, punem şi mărarul tocat mărunt, care va da un gust deosebit.



    Există şi o mâncare făcută cu păstăi de mazăre. Avem nevoie de un kg de păstăi de mazăre, de 100 de grame de unt, de zahăr, făină, de o legătură de mărar, de câteva boabe de piper negru. Se spală păstăile, li se îndepărtează codiţele, dar sunt lăsate întregi. Călim uşor păstăile în unt, le stingem cu apă. Adăugăm o lingură de zahăr, câteva boabe de piper şi se lasă să fiarbă înăbuşit circa jumătate de oră, iar la final în vas se presară mărarul tocat mărunt şi sare după gust. Anterior mai poate fi adăugat un rântaş făcut dintr-o lingură de făină, rumenită, de asemenea, în unt.


  • Gogoşari conservaţi

    Gogoşari conservaţi

    Conservarea prin diferite metode a unor legume, precum gogonelele, castraveţii, varza, conopida, ardei capia, mere, morcovi şi alte rădăcinoase reprezintă una dintre activităţile ce ţin de pregătirile pentru iarnă. În cămările multor gospodării din România întâlnim astfel de legume conservate care pot fi folosite, în următoarele luni, ca salate sau gustări.



    Şi gogoşarii sunt puşi la borcan pentru salatele din timpul iernii. Cea mai răspândită metodă este conservarea în oţet, întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red cherry pepperoni, acri, din cauza oţetului în care au fost conservaţi şi dulci, din cauza zahărului sau a mierii adăugate în cursul procesului de conservare, aceşti mini-gogoşari sunt umpluţi cu brânză grasă.



    Având dimensiuni mult mai mari, gogoşarii de pe pieţele româneşti sunt umpluţi cu varză albă, varză roşie sau buchete de conopidă. Gogoşarii umpluţi cu varză pot fi conservaţi în saramură, iar cei umpluţi cu mici buchete de conopidă, în oţet. Pentru gogoşarii cu conopidă, mai avem nevoie de un lutri de oţet , de piper boabe, de câteva foi de dafin, de câteva linguri de miere şi de sare. După spălare, gogoşarilor li se îndepărtează cu grijă codiţa, cotorul şi eventualele seminţe rămase în interior.



    Conopida se desface în buchete mici care sunt introduse în gogoşari. Astfel umpluţi, gogoşarii sunt băgaţi în borcane în care se toarnă un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. În borcan se pun bucăti mici de hrean, o rădăcină care are rolul de a contribui, prin calităţile sale antiseptice, la o mai bună conservare a gogoşarilor. În timpul fierberii acestui amestec, adăugăm o lingură de sare pentru fiecare litru de apă şi câte o lingură de zahăr sau miere, precum şi două, trei foi de dafin.



    După ce a ajuns la fierbere, turnăm acest amestec peste gogoşarii din borcane, având grijă ca aceştia să fie acoperiţi integral. Punem imediat o folie de celofan la gura borcanului, pe care o întindem şi o legăm cu un elastic sau cu o sfoară. Gogoşarii pot fi puşi în borcane tăiati în 4 sau 6 părti, în acelaşi amestec de apă şi oţet.

  • Gogoşari conservaţi

    Gogoşari conservaţi

    Conservarea prin diferite metode a unor legume, precum gogonelele, castraveţii, varza, conopida, ardei capia, mere, morcovi şi alte rădăcinoase reprezintă una dintre activităţile ce ţin de pregătirile pentru iarnă. În cămările multor gospodării din România întâlnim astfel de legume conservate care pot fi folosite, în următoarele luni, ca salate sau gustări.



    Şi gogoşarii sunt puşi la borcan pentru salatele din timpul iernii. Cea mai răspândită metodă este conservarea în oţet, întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red cherry pepperoni, acri, din cauza oţetului în care au fost conservaţi şi dulci, din cauza zahărului sau a mierii adăugate în cursul procesului de conservare, aceşti mini-gogoşari sunt umpluţi cu brânză grasă.



    Având dimensiuni mult mai mari, gogoşarii de pe pieţele româneşti sunt umpluţi cu varză albă, varză roşie sau buchete de conopidă. Gogoşarii umpluţi cu varză pot fi conservaţi în saramură, iar cei umpluţi cu mici buchete de conopidă, în oţet. Pentru gogoşarii cu conopidă, mai avem nevoie de un lutri de oţet , de piper boabe, de câteva foi de dafin, de câteva linguri de miere şi de sare. După spălare, gogoşarilor li se îndepărtează cu grijă codiţa, cotorul şi eventualele seminţe rămase în interior.



    Conopida se desface în buchete mici care sunt introduse în gogoşari. Astfel umpluţi, gogoşarii sunt băgaţi în borcane în care se toarnă un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. În borcan se pun bucăti mici de hrean, o rădăcină care are rolul de a contribui, prin calităţile sale antiseptice, la o mai bună conservare a gogoşarilor. În timpul fierberii acestui amestec, adăugăm o lingură de sare pentru fiecare litru de apă şi câte o lingură de zahăr sau miere, precum şi două, trei foi de dafin.



    După ce a ajuns la fierbere, turnăm acest amestec peste gogoşarii din borcane, având grijă ca aceştia să fie acoperiţi integral. Punem imediat o folie de celofan la gura borcanului, pe care o întindem şi o legăm cu un elastic sau cu o sfoară. Gogoşarii pot fi puşi în borcane tăiati în 4 sau 6 părti, în acelaşi amestec de apă şi oţet.