Radio România Internațional

Tag: retete romanesti

  • Tocan gorjenesc

    Tocan gorjenesc

    Fiecare provincie a României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile. Amestec de bucăţi de carne în sos, cu sau făra cartofi, tocana sau tocăniţa este însoţită uneori de denumirea de origine. Există, de exemplu, tocăniţă muntenească cu carne de viţel, tocăniţă ardelenească cu pui şi tocăniţă moldovenească.



    În această ediţie vă prezentăm reţeta de tocan de oaie gorjenesc. Este o mâncare despre care oamenii din zona Gorjului spun că este specifică acestor locuri, fiind asociată cu o îndeletnicire tradiţională, oieritul. Se pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig”. Conform obiceiului ciobanilor din zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă. Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar.



    La început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească, urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte condimente, iar carnea se va prăji uşor, în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec sau demisec.

  • Tocan gorjenesc

    Tocan gorjenesc

    Fiecare provincie a României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile. Amestec de bucăţi de carne în sos, cu sau făra cartofi, tocana sau tocăniţa este însoţită uneori de denumirea de origine. Există, de exemplu, tocăniţă muntenească cu carne de viţel, tocăniţă ardelenească cu pui şi tocăniţă moldovenească.



    În această ediţie vă prezentăm reţeta de tocan de oaie gorjenesc. Este o mâncare despre care oamenii din zona Gorjului spun că este specifică acestor locuri, fiind asociată cu o îndeletnicire tradiţională, oieritul. Se pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig”. Conform obiceiului ciobanilor din zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă. Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar.



    La început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească, urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte condimente, iar carnea se va prăji uşor, în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec sau demisec.

  • Gogoşi, scovergi, minciunele

    Gogoşi, scovergi, minciunele

    Pentru această ediţie, vă propunem câteva reţete de gogoşi, ţinând cont de faptul că este postul Paştelui, dar şi pentru că această rubrică este programată în jurul zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor. Aşadar, nu vă vom turna gogoşi, adică nu vă vom spune minciuni, ci vom prezenta reţete pentru gogoşile obişnuite, pentru scovergi şi pentru minciunele.



    Gogoşile reprezintă un desert popular, putând fi făcut fără prea multă bătaie de cap şi destul de repede. Este de ajuns o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două — trei liguri de zahăr, un vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită, se frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.



    Tot din aluat dopsit se obţin şi scovergile, gogoşi care se întind cu mâna şi care au o formă neregulată. Acestea pot fi pudrate doar cu zahăr sau pot fi unse cu gem sau miere. De asemenea, acestea pot fi umplute cu brânză sărată, amestecată cu mărar tocat. Astfel, umplutura se întinde pe jumătate din suprafaţa scovergii, după care se acoperă cu cealaltă jumătate, presând marginile.



    Pentru că această rubrică este programată în preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă amintim şi de minciunele. Li se spune minciunele pentru că sunt foarte subţiri, nefiind umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Nu se foloseşte drojdie, deci nu este unaluat dospit. Aceste gogoşi trebuie prăjite în ulei şi sunt foarte crocante. Ele sunt întâlnite şi în alte ţări din Europa centrală şi de est.

  • Gogoşi, scovergi, minciunele

    Gogoşi, scovergi, minciunele

    Pentru această ediţie, vă propunem câteva reţete de gogoşi, ţinând cont de faptul că este postul Paştelui, dar şi pentru că această rubrică este programată în jurul zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor. Aşadar, nu vă vom turna gogoşi, adică nu vă vom spune minciuni, ci vom prezenta reţete pentru gogoşile obişnuite, pentru scovergi şi pentru minciunele.



    Gogoşile reprezintă un desert popular, putând fi făcut fără prea multă bătaie de cap şi destul de repede. Este de ajuns o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două — trei liguri de zahăr, un vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită, se frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.



    Tot din aluat dopsit se obţin şi scovergile, gogoşi care se întind cu mâna şi care au o formă neregulată. Acestea pot fi pudrate doar cu zahăr sau pot fi unse cu gem sau miere. De asemenea, acestea pot fi umplute cu brânză sărată, amestecată cu mărar tocat. Astfel, umplutura se întinde pe jumătate din suprafaţa scovergii, după care se acoperă cu cealaltă jumătate, presând marginile.



    Pentru că această rubrică este programată în preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă amintim şi de minciunele. Li se spune minciunele pentru că sunt foarte subţiri, nefiind umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Nu se foloseşte drojdie, deci nu este unaluat dospit. Aceste gogoşi trebuie prăjite în ulei şi sunt foarte crocante. Ele sunt întâlnite şi în alte ţări din Europa centrală şi de est.

  • Vărzări

    Vărzări

    Se poate spune că varza murată este o rezervă strategică în gospoăria tradiţională, fiind folosită ca bază pentru multe mâncăruri. Poate fi tocată şi călită pentru a fi transformată în garnitură, dar şi ca înveliş penru sarmale. Poate fi transformată în salată, adăugând piper sau boia, dar poate fi pusă şi în oala de ciorbă.



    Varza murată poate fi pregătită şi ca umplutură pentru o plăcintă numită, sugestiv, vărzări. Aceste plăcinte sunt pregătite nu numai pentru perioada postului, ele fiind consumate atât în perioada sărbătorilor de iarnă cât şi pe durata sezonului rece, îndeosebi în Moldova şi în Transilvania.



    Pentru perioada postului se pregăteşte un aluat dospit, la fel ca pentru pâine. Pregătim şi umplutura. Desfacem varza murată foaie cu foaie şi o spălăm în apă rece. Dacă este prea sărată, o putem ţine într-un vas cu apă rece. Scurgem foile de varză şi le tocăm mărunt după care le călim în ulei încins sau, în Transilvania, preponderent în untură. Putem adăuga ceapă verde, tocată, precum şi puţin piper, amestecăm şi lăsăm umplutura să se răcească.



    După ce aluatul a crescut, îl întindem cu ajutorul unui sucitor, foaia rezultată porţionând-o în pătrate cu latura de vreo 15 cm. Pe fiecare pătrat se pune câte o lingură de umplutură, pe care o închidem în acest aluat. Vărzările pot fi prăjite în ulei sau coapte în cuptor. În cazul în care sunt pregătite în cuptor, le putem unge cu un ou bătut, vărzările fiind gata pentru a fi consumate imediat după ce se rumenesc. Vărzările sunt servite calde sau reci, eventual cu puţină smântână peste ele.

  • Vărzări

    Vărzări

    Se poate spune că varza murată este o rezervă strategică în gospoăria tradiţională, fiind folosită ca bază pentru multe mâncăruri. Poate fi tocată şi călită pentru a fi transformată în garnitură, dar şi ca înveliş penru sarmale. Poate fi transformată în salată, adăugând piper sau boia, dar poate fi pusă şi în oala de ciorbă.



    Varza murată poate fi pregătită şi ca umplutură pentru o plăcintă numită, sugestiv, vărzări. Aceste plăcinte sunt pregătite nu numai pentru perioada postului, ele fiind consumate atât în perioada sărbătorilor de iarnă cât şi pe durata sezonului rece, îndeosebi în Moldova şi în Transilvania.



    Pentru perioada postului se pregăteşte un aluat dospit, la fel ca pentru pâine. Pregătim şi umplutura. Desfacem varza murată foaie cu foaie şi o spălăm în apă rece. Dacă este prea sărată, o putem ţine într-un vas cu apă rece. Scurgem foile de varză şi le tocăm mărunt după care le călim în ulei încins sau, în Transilvania, preponderent în untură. Putem adăuga ceapă verde, tocată, precum şi puţin piper, amestecăm şi lăsăm umplutura să se răcească.



    După ce aluatul a crescut, îl întindem cu ajutorul unui sucitor, foaia rezultată porţionând-o în pătrate cu latura de vreo 15 cm. Pe fiecare pătrat se pune câte o lingură de umplutură, pe care o închidem în acest aluat. Vărzările pot fi prăjite în ulei sau coapte în cuptor. În cazul în care sunt pregătite în cuptor, le putem unge cu un ou bătut, vărzările fiind gata pentru a fi consumate imediat după ce se rumenesc. Vărzările sunt servite calde sau reci, eventual cu puţină smântână peste ele.

  • Ciorbe de varză

    Ciorbe de varză

    S-a intrat în Postul Paştelui, o perioadă de 40 de zile în care credincioşii ortodocşi consumă, cu excepţia câtorva zile, doar mâncăruri din legume, fără carne şi fără adaosuri de produse lactate. După o iarnă lungă şi cu multe zile geroase, care a întârziat apariţia verdeţurilor, pentru pregătirea mâncărurilor de post sunt folosite legume din cămară precum varza murată, cartofii şi fasolea boabe.



    Una dintre mâncărurile de post este ciorba de varză acră, simplă sau în combinaţie cu alte legume. Avem nevoie de o varză murată de circa 2 kg, de două cepe, de 2-3 morcovi şi de pastă de tomate. Nu este complicat să pregătim această ciorbă, însă ne va lua câteva ore deoarece cotoarele de varză trebuie să fiarbă foarte bine. Spălăm varza în apă rece şi apoi o tăiem în bucăţi mai mici, după care o lăsăm să fiarbă la foc mic, circa 2-3 ore. Tăiem cepele solzişori, şi le adăugăm în oală, la fel ca şi morcovii, tăiaţi rondele. Putem pune şi o rădăcină de pătrunjel, tăiată mărunt şi adăugăm suc de roşii sau una, două linguri de pastă de tomate. După aceea, mai lăsăm ciorba la fiert, la foc mic, pentru încă o oră după care poate fi servită. Pe lângă varză se mai pot pune câţiva cartofi, tăiaţi cubuleţe.



    O altă combinaţie pentru ciorbă este cea de varză murată şi ciuperci. Se folosesc cantităţi egale de ciuperci şi de varză murată, câte jumătate de kg, două cepe, doi morcovi şi pastă de tomate. Toate legumele trebuie tocate şi călite uşor în ulei, după care sunt stinse în circa doi litri de apă şi se lasă la fiert circa jumătate de oră. Se adaugă două-trei linguri de pastă de roşii, sare după gust şi se mai lasă câteva minute la fiert. La sfârşit, după ce oala a fost luată de pe foc, se pot presăra frunze tocate de pătrunjel şi se acoperă cu un capac. Se serveşte imediat, cu ceapă verde sau cu o ceapă roşie.



    Există şi reţete în care varza are o pondere mai mică şi, pentru că se foloseşte o cantitate mai mare de ciuperci, i se mai spune şi ciorbă boierească. Avem nevoie de o varză mică, pe care o tăiem fideluţă, de doi-trei morcovi, de două cepe, de două ţeline şi de circa 15 ciuperci. Tăiem ciupercile în felii subţiri, le călim uşor în ulei, după care adăugăm apă. Tăiem cepele solzişori, iar morcovii şi ţelinele le tăiem în cubuleţe şi le punem la fiert împreună cu varza şi cu ciupercile. După circa jumătate de oră, dacă este cazul, se adaugă sare, apoi se opreşte focul şi se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Ciorbe de varză

    Ciorbe de varză

    S-a intrat în Postul Paştelui, o perioadă de 40 de zile în care credincioşii ortodocşi consumă, cu excepţia câtorva zile, doar mâncăruri din legume, fără carne şi fără adaosuri de produse lactate. După o iarnă lungă şi cu multe zile geroase, care a întârziat apariţia verdeţurilor, pentru pregătirea mâncărurilor de post sunt folosite legume din cămară precum varza murată, cartofii şi fasolea boabe.



    Una dintre mâncărurile de post este ciorba de varză acră, simplă sau în combinaţie cu alte legume. Avem nevoie de o varză murată de circa 2 kg, de două cepe, de 2-3 morcovi şi de pastă de tomate. Nu este complicat să pregătim această ciorbă, însă ne va lua câteva ore deoarece cotoarele de varză trebuie să fiarbă foarte bine. Spălăm varza în apă rece şi apoi o tăiem în bucăţi mai mici, după care o lăsăm să fiarbă la foc mic, circa 2-3 ore. Tăiem cepele solzişori, şi le adăugăm în oală, la fel ca şi morcovii, tăiaţi rondele. Putem pune şi o rădăcină de pătrunjel, tăiată mărunt şi adăugăm suc de roşii sau una, două linguri de pastă de tomate. După aceea, mai lăsăm ciorba la fiert, la foc mic, pentru încă o oră după care poate fi servită. Pe lângă varză se mai pot pune câţiva cartofi, tăiaţi cubuleţe.



    O altă combinaţie pentru ciorbă este cea de varză murată şi ciuperci. Se folosesc cantităţi egale de ciuperci şi de varză murată, câte jumătate de kg, două cepe, doi morcovi şi pastă de tomate. Toate legumele trebuie tocate şi călite uşor în ulei, după care sunt stinse în circa doi litri de apă şi se lasă la fiert circa jumătate de oră. Se adaugă două-trei linguri de pastă de roşii, sare după gust şi se mai lasă câteva minute la fiert. La sfârşit, după ce oala a fost luată de pe foc, se pot presăra frunze tocate de pătrunjel şi se acoperă cu un capac. Se serveşte imediat, cu ceapă verde sau cu o ceapă roşie.



    Există şi reţete în care varza are o pondere mai mică şi, pentru că se foloseşte o cantitate mai mare de ciuperci, i se mai spune şi ciorbă boierească. Avem nevoie de o varză mică, pe care o tăiem fideluţă, de doi-trei morcovi, de două cepe, de două ţeline şi de circa 15 ciuperci. Tăiem ciupercile în felii subţiri, le călim uşor în ulei, după care adăugăm apă. Tăiem cepele solzişori, iar morcovii şi ţelinele le tăiem în cubuleţe şi le punem la fiert împreună cu varza şi cu ciupercile. După circa jumătate de oră, dacă este cazul, se adaugă sare, apoi se opreşte focul şi se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Mâncăruri cu cartofi

    Mâncăruri cu cartofi

    În perioada iernii, varza murată, fasolea boabe şi cartofii sunt ceva mai prezente în mâncărurile bucătăriei româneşti, aceasta, desigur, în lipsa altor legume proaspete. Cartoful este baza mai multor mâncăruri. Cartofii pot fi copţi în cuptor şi serviţi cu unt sau fierţi şi transformaţi în piure. O altă mâncare din cartofi, potrivită pentru sezonul rece, când nu se găsesc foarte multe legume proaspete este musacaua de cartofi.



    Una dintre cele mai simple mâncăruri este iahnia de cartofi, pentru care avem nevoie de un kg de cartofi, 2-3 cepe, pătrunjel verde, bulion, ulei şi sare. Cartofii, de mărime potrivită, sunt curăţaţi de coajă, spălaţi şi apoi tăiaţi în bucăţi de mărime potrivită. Ceapa este tăiată solzişori şi călită uşor în ulei, într-o cratiţă. Tot în acea cratiţă sunt adăugaţi cartofii şi apă atât cât să fiarbă, la foc potrivit. La final se adaugă o lingură de bulion, pătrunjel verde tocat mărunt şi sare, după gust. Când se iau cartofii de pe foc trebuie să fie suficientă apă în cratiţă, deoarece sosul este absorbit foarte repede de cartofi.



    O altă garnitură din cartofi o întâlnim sub denumirea de cartofi ţărăneşti”. În cazul în care aveţi invitaţi la masă puteţi obţine 10 porţii de cartofi ţărăneşti folosind circa 2 kg de cartofi, 2…3 cepe mari, 200 de grame de brânză telemea rasă sau caşcaval, lapte sau smântână şi două ouă. Cartofii trebuie puşi la fiert, în coajă, într-un vas cu apă şi sare, după care aceştia sunt curăţaţi de coajă şi tăiaţi în felii subţiri. Ceapa, tocată mărunt, trebuie călită uşor în ulei. Putem îmbunătăţi reţeta, adăugând şuncă sau costiţă de porc, circa 200 de grame, pe care o tăiem în bucăţi mici, pe care, de asemenea, le rumenim uşor în ulei.



    Pentru următoarea operaţiune avem nevoie de o cratiţă mai întinsă, o tavă mai adâncă sau un vas din sticlă termorezistentă în care punem straturi succesive de cartofi şi de amestec de ceapă şi costiţă sau şuncă. Între straturi se presară brânza rasă sau caşcaval ras. Deasupra, peste ultimul strat care trebuie să fie din cartofi, se toarnă smântâna şi ouăle bătute. Vasul cu această compoziţie se ţine în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit. Când este gata, se porţionează cu paleta în farfurii şi se serveşte fierbinte, alături de preparate la grătar.



    O reţetă similară este cea care conţine câţiva căţei de usturoi şi mărar. În acest caz, usturoiul trebuie pisat şi amestecat cu şunca sau costiţa uşor rumenită în ulei, la fel ca şi mărarul care trebuie tocat mărunt.

  • Mâncăruri cu cartofi

    Mâncăruri cu cartofi

    În perioada iernii, varza murată, fasolea boabe şi cartofii sunt ceva mai prezente în mâncărurile bucătăriei româneşti, aceasta, desigur, în lipsa altor legume proaspete. Cartoful este baza mai multor mâncăruri. Cartofii pot fi copţi în cuptor şi serviţi cu unt sau fierţi şi transformaţi în piure. O altă mâncare din cartofi, potrivită pentru sezonul rece, când nu se găsesc foarte multe legume proaspete este musacaua de cartofi.



    Una dintre cele mai simple mâncăruri este iahnia de cartofi, pentru care avem nevoie de un kg de cartofi, 2-3 cepe, pătrunjel verde, bulion, ulei şi sare. Cartofii, de mărime potrivită, sunt curăţaţi de coajă, spălaţi şi apoi tăiaţi în bucăţi de mărime potrivită. Ceapa este tăiată solzişori şi călită uşor în ulei, într-o cratiţă. Tot în acea cratiţă sunt adăugaţi cartofii şi apă atât cât să fiarbă, la foc potrivit. La final se adaugă o lingură de bulion, pătrunjel verde tocat mărunt şi sare, după gust. Când se iau cartofii de pe foc trebuie să fie suficientă apă în cratiţă, deoarece sosul este absorbit foarte repede de cartofi.



    O altă garnitură din cartofi o întâlnim sub denumirea de cartofi ţărăneşti”. În cazul în care aveţi invitaţi la masă puteţi obţine 10 porţii de cartofi ţărăneşti folosind circa 2 kg de cartofi, 2…3 cepe mari, 200 de grame de brânză telemea rasă sau caşcaval, lapte sau smântână şi două ouă. Cartofii trebuie puşi la fiert, în coajă, într-un vas cu apă şi sare, după care aceştia sunt curăţaţi de coajă şi tăiaţi în felii subţiri. Ceapa, tocată mărunt, trebuie călită uşor în ulei. Putem îmbunătăţi reţeta, adăugând şuncă sau costiţă de porc, circa 200 de grame, pe care o tăiem în bucăţi mici, pe care, de asemenea, le rumenim uşor în ulei.



    Pentru următoarea operaţiune avem nevoie de o cratiţă mai întinsă, o tavă mai adâncă sau un vas din sticlă termorezistentă în care punem straturi succesive de cartofi şi de amestec de ceapă şi costiţă sau şuncă. Între straturi se presară brânza rasă sau caşcaval ras. Deasupra, peste ultimul strat care trebuie să fie din cartofi, se toarnă smântâna şi ouăle bătute. Vasul cu această compoziţie se ţine în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit. Când este gata, se porţionează cu paleta în farfurii şi se serveşte fierbinte, alături de preparate la grătar.



    O reţetă similară este cea care conţine câţiva căţei de usturoi şi mărar. În acest caz, usturoiul trebuie pisat şi amestecat cu şunca sau costiţa uşor rumenită în ulei, la fel ca şi mărarul care trebuie tocat mărunt.

  • Ciorbă de viţel

    Ciorbă de viţel

    S-a încheiat perioada sărbătorilor de iarnă, cu mese bogate, stropite cu băuturi mai tari sau mai slab alcoolizate. Consumul în exces de alimente bogate în grăsimi este urmat uneori de o senzaţie de disconfort, mai ales dacă şi consumul de băuturi a fost semnificativ. Este o stare din care se poate ieşi apelând la remedii naturale precum zeama de varză murată, murături sau suc de roşii. Cea mai eficace este zeama de varză murată, cunoscută şi sub numele de moare”. Există însă şi o variantă mai sofisticată de a lupta contra mahmurelii sau urmărilor unei mese copioase, cum este, de exemplu, cea de nuntă şi anume ciorba de potroace. Se face din legume, carne de pasăre şi cu zeamă de varză. Are această denumire deoarece potroacă înseamnă sărătură, adică tocmai acea zeamă de varză.



    O variantă mai rafinată a ciorbei de potroace am întâlnit-o într-o carte cu reţete boiereşti. De această dată, zeama de varză a fost înlocuită cu borşul, o zeamă acră, preparată din tărâţe de grâu sau de secară. Pentru aromă, se mai pot adăuga tulpini de leuştean sau crenguţe de vişin, fire de pătrunjel, mărar sau de ţelină. Aceste ingrediente se pun într-o putină sau într-un borcan ceva mai mare, iar peste ele se toarnă apă clocotită. Borşul este ceva obişnuit în bucătăria Europei centrale şi de est, în spatiul ex-sovietic existând celebrul borş de sfeclă roşie. Şi în spaţiul românesc are o largă utilizare, fiind folosit la acrirea ciorbelor, dar uneori a înlocuit chiar şi cuvântul ciorbă”. De aceea, în această ediţie vă prezentăm reţeta de borş de viţel”.



    Avem nevoie de jumătate de kg de carne de viţel, cu puţină grăsime, de jumătate de litru de borş, de două cepe, de 2-3 morcovi, de o rădăcină de pătrunjel, de puţin ulei, de câteva ciuperci, proaspete sau deshidratate, de cimbru uscat şi măcinat, de câteva fire de pătrunjel şi de leuştean. Dacă avem ciuperci deshidratate, le înmuiem şi le fierbem în puţină apă şi apoi le tăiem în felii subţiri. Pe cele proaspete, le tăiem direct în felii subţiri. Carnea de viţel, tăiată în cubuleţe, o fierbem şi o spumăm.



    Separat, călim uşor în ulei ceapa, tocată mărunt, precum şi morcovii şi pătrunjelul, daţi prin răzătoare, după care le adăugăm în oală peste carne. Procedăm la fel cu ciupercile. Spre final, când toate au fiert, turnăm în oală borşul, fiert separat. Lăsăm la fiert câteva minute, după care presărăm cimbru măcinat, piper şi sare după gust. Atunci când servim borşul de viţel, presărăm în farfurie frunze tocate de leuştean sau de pătrunjel

  • Ciorbă de viţel

    Ciorbă de viţel

    S-a încheiat perioada sărbătorilor de iarnă, cu mese bogate, stropite cu băuturi mai tari sau mai slab alcoolizate. Consumul în exces de alimente bogate în grăsimi este urmat uneori de o senzaţie de disconfort, mai ales dacă şi consumul de băuturi a fost semnificativ. Este o stare din care se poate ieşi apelând la remedii naturale precum zeama de varză murată, murături sau suc de roşii. Cea mai eficace este zeama de varză murată, cunoscută şi sub numele de moare”. Există însă şi o variantă mai sofisticată de a lupta contra mahmurelii sau urmărilor unei mese copioase, cum este, de exemplu, cea de nuntă şi anume ciorba de potroace. Se face din legume, carne de pasăre şi cu zeamă de varză. Are această denumire deoarece potroacă înseamnă sărătură, adică tocmai acea zeamă de varză.



    O variantă mai rafinată a ciorbei de potroace am întâlnit-o într-o carte cu reţete boiereşti. De această dată, zeama de varză a fost înlocuită cu borşul, o zeamă acră, preparată din tărâţe de grâu sau de secară. Pentru aromă, se mai pot adăuga tulpini de leuştean sau crenguţe de vişin, fire de pătrunjel, mărar sau de ţelină. Aceste ingrediente se pun într-o putină sau într-un borcan ceva mai mare, iar peste ele se toarnă apă clocotită. Borşul este ceva obişnuit în bucătăria Europei centrale şi de est, în spatiul ex-sovietic existând celebrul borş de sfeclă roşie. Şi în spaţiul românesc are o largă utilizare, fiind folosit la acrirea ciorbelor, dar uneori a înlocuit chiar şi cuvântul ciorbă”. De aceea, în această ediţie vă prezentăm reţeta de borş de viţel”.



    Avem nevoie de jumătate de kg de carne de viţel, cu puţină grăsime, de jumătate de litru de borş, de două cepe, de 2-3 morcovi, de o rădăcină de pătrunjel, de puţin ulei, de câteva ciuperci, proaspete sau deshidratate, de cimbru uscat şi măcinat, de câteva fire de pătrunjel şi de leuştean. Dacă avem ciuperci deshidratate, le înmuiem şi le fierbem în puţină apă şi apoi le tăiem în felii subţiri. Pe cele proaspete, le tăiem direct în felii subţiri. Carnea de viţel, tăiată în cubuleţe, o fierbem şi o spumăm.



    Separat, călim uşor în ulei ceapa, tocată mărunt, precum şi morcovii şi pătrunjelul, daţi prin răzătoare, după care le adăugăm în oală peste carne. Procedăm la fel cu ciupercile. Spre final, când toate au fiert, turnăm în oală borşul, fiert separat. Lăsăm la fiert câteva minute, după care presărăm cimbru măcinat, piper şi sare după gust. Atunci când servim borşul de viţel, presărăm în farfurie frunze tocate de leuştean sau de pătrunjel

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma acestuia rămânând slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.



    În gospodăriile din Transilvania, provincie unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum, sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. La sacrificarea rituală a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune. Pentru a conserva aceste tradiţii, în ultimii ani, în judeţul Covasna este organizat, este adevărat nu în decembrie, ci în februarie, Festivalul Internaţional de Pomana Porcului, internaţional pentru că au participat echipe din Croaţia, Slovacia, Ungaria şi din România. În interval de câteva ore, aceste echipe se străduie să obţină, sub atenta supraveghere a juriului, diferite preparate din carne de porc.



    Cum ajungem la “pomana porcului”, un preparat necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce se topeşte grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin.



    Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, mâncare care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu. Poftă bună!

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma acestuia rămânând slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.



    În gospodăriile din Transilvania, provincie unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum, sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. La sacrificarea rituală a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune. Pentru a conserva aceste tradiţii, în ultimii ani, în judeţul Covasna este organizat, este adevărat nu în decembrie, ci în februarie, Festivalul Internaţional de Pomana Porcului, internaţional pentru că au participat echipe din Croaţia, Slovacia, Ungaria şi din România. În interval de câteva ore, aceste echipe se străduie să obţină, sub atenta supraveghere a juriului, diferite preparate din carne de porc.



    Cum ajungem la “pomana porcului”, un preparat necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce se topeşte grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin.



    Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, mâncare care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu. Poftă bună!