Radio România Internațional

Tag: revoluție

  • Ecourile revoluţiei anticomuniste din Ungaria în România

    Ecourile revoluţiei anticomuniste din Ungaria în România

    Pe 23 octombrie 1956, acum 60 de ani, la Budapesta începea eroica luptă a Ungariei de ieşire de sub tirania exercitată de partidul comunist, susţinut de ocupantul sovietic. Începute de studenţi şi susţinute de liderul reformist Imre Nagy, demonstraţiile paşnice s-au transformat în lupte armate atunci când Uniunea Sovietică a intervenit cu trupe pentru a lichida tentativa Ungariei de a scăpa controlului său.



    În România, ocupată şi ea de sovietici care instalaseră un regim comunist ca în Ungaria, mişcările de stradă de la Budapesta au avut efect mai ales în mediile studenţeşti. Centrele studenţeşti de la Timişoara, Cluj, Oradea, aproape de frontiera cu Ungaria, dar şi la Iaşi şi la Bucureşti, au reacţionat şi studenţii s-au raliat protestelor colegilor lor din ţara vecină. Regimul mai represiv şi absenţa unor lideri reformatori la vârful puterii nu au permis ca demonstraţiile din România să fie de aceeaşi amploare precum cele din Ungaria.



    Politicianul Nestor Bădiceanu din Oradea, foarte aproape de graniţa cu Ungaria, a fost intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în legătură cu ce a trăit în octombrie 1956: ”Atmosfera din Oradea, unde posturile de radio şi unde populaţia maghiară e 30% din oraş şi radiourile mergeau la maxim, cu geamurile deschise, era o euforie. Oradea trăia aproape de graniţă. Se aştepta dintr-un moment într-altul, uite, domle, să înceapă şi la noi. Adică să se generalizeze fenomenul. Am avut speranţe în plus. Atunci fusesem la Lugoj şi la dus şi la întors am văzut tancuri debarcând în absolut toate gările care aveau rampe de descărcare. Erau trenuri care au venit şi după aia au luat drumul Ungariei. Ruşii, cu forţa care o aveau în Ungaria, nu puteau face mare lucru şi a trebuit să maseze trupe serioase pentru a putea face faţă armatei ungare. Pe care şi-aşa au decapitat-o într-un mod foarte ruşinos, l-au chemat pe ministrul de război la tratative şi l-au arestat lăsând armata fără conducere.



    Andrei Banc, student la Facultatea de Ziaristică din Bucureşti în 1956, îşi aducea aminte cum au fost reprimaţi colegi ai săi: ”Cele mai multe arestări şi tulburări au fost la Drept şi la Filozofie în perioada aceea, nu la Politehnică sau la Construcţii, ceea ce într-un fel este firesc pentru că studenţii de aici erau ceva mai politizaţi. Cam jumătate erau căminişti, adică erau studenţi din provincie. În general, acţiunile care au avut loc, arestările care au avut loc, excluderile s-au petrecut în acest mediu. Noi, ăştia care eram în Bucureşti, eram oarecum izolaţi de ei. Ei erau o masă compactă şi în masa asta au izbucnit tulburările. Trebuie, de asemenea, înţeles că în masa asta de la cămin erau şi informatori, adică erau studenţi care turnau. Dar, în orice caz, faptul că o bună parte din studenţi erau la cămin, fetele separat, băieţii separat, a contribuit la crearea atmosferei care a produs tulburările din 1956. Nu a fost mai mult, a fost o vânzoleală. Securitatea era destul de bine informată de oamenii pe care îi avea infiltraţi, ca ei să nu apuce să declanşeze o mişcare cum a fost în Ungaria.”



    Revendicările studenţilor români porneau de la marile lipsuri materiale, dar nu ele erau principalele motive de nemulţumire. Oamenii simţeau că profunda criză putea fi depăşită dacă ţara ar fi avut o conducere aleasă democratic. Andrei Banc: ”Revendicările nu au fost de ordin material. Una dintre primele revendicări a fost să se scoată limba rusă. Revendicările au fost politice, erau generale, nu erau atât de antisocialiste cum au fost în Ungaria. Ţin minte că erau revendicări legate de ceea ce era în programă, o mai mare libertate şi un acces mai mare la tradiţiile culturale din România, la filozofia străină care ne ajungea prin intermediul cursurilor, adică ni se preda ceea ce considerat duşmănos, ca să folosesc termenul de atunci, dar nu aveam cum să citim în original lucrurile astea. Nimeni nu a cerut atunci înlăturarea socialismului, nu a cerut înlocuirea partidului comunist, sau desfiinţarea UTC-ului, nu au fost revendicările din Ungaria. Au fost câteva revendicări, dacă nu mă înşel, privind modificarea Constituţiei, ale celor de la Drept.”



    Profesorul Ion Agrigoroaie de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Iaşi era şi el student în 1956. Şi el îşi aducea aminte ce au păţit colegi ai săi în urma solidarizării cu revoluţia ungară: ”În 1956 sau la începutul anului următor, după revoluţia din Ungaria a existat o stare de tensiune foarte puternică. Un coleg cu un an mai mic a fost arestat de la cămin în 1957 pentru un simplu banc politic în legătură cu sovieticii şi cu intrarea lor în Ungaria şi pentru care a făcut 7 ani de închisoare. S-a ştiut ce se întâmpla în Ungaria, chiar dacă de multe ori erau prezentate lucrurile prin prisma unor acţiuni considerate “teroriste” din partea revoluţionarilor maghiari. S-a ştiut, de pildă, despre episodul Imre Nagy şi faptul că a fost dat pe mâna forţelor represive. Era foarte dificil de a afla toate lucrurile, dar eu n-aş vrea să laud generaţia mea.”


    Revoluţia din Ungaria din 1956 a avut ecouri în România şi mii de studenţi care au participat la adunări publice au fost arestaţi, alţii exmatriculaţi. Se declanşa al doilea val al represiunii comuniste, semn că un regim comunist nu putea fi reformat.

  • A murit Radu Câmpeanu, primul președinte al PNL

    A murit Radu Câmpeanu, primul președinte al PNL

    S-a stins din viață Radu Câmpeanu, primul președinte al Partidului Național Liberal, după revoluția din 1989. Vestea decesului seniorului liberal, la vârsta de 94 de ani, a fost dată chiar de PNL, miercuri seară, într-o postare pe Facebook: “Anunțăm cu mâhnire că seniorul liberal, Radu Câmpeanu, a încetat astăzi din viață. Rămâne în inimile noastre ca primul președinte al partidului după 1989, cel care a reînființat PNL după cumplita perioadă comunistă și anii petrecuți în închisoare ca deținut politic. Suntem cu toții alături de familia îndoliată.”



    La rândul său, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe: “Reconstrucţia Partidului Naţional Liberal şi renaşterea unei vieţi democratice în România sunt legate de numele lui Radu Câmpeanu. A vorbit în Exil despre o Românie liberă şi despre valori europene, iar după 1990 a luptat pentru acestea în ţară. Odată cu dispariţia sa, pleacă unul dintre seniorii autentici ai politicii româneşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”



    Născut la 28 februarie 1922, Radu Câmpeanu a absolvit Facultatea de Drept, la Universitatea Bucureşti. În perioada 1944-1947 a fost preşedintele Tineretului Universitar, iar între 1947 – 1956 a fost deţinut politic. În 1973, Câmpeanu a emigrat în Franța și s-a întors în țară imediat după Revoluție.



    La 6 ianuarie 1990 a fondat Partidul Național Liberal, fiind și primul candidat liberal în alegerile prezidențiale din 1990. A fost vicepreședintele CPUN (primul parlament format după Revoluție) și al Senatului, între 1990 și 1992. Ulterior, a fost ales senator din partea Alianței PNL-PD. În ultimii ani ai vieții, Radu Câmpeanu a fost numit președinte de onoare al PNL.

  • Redeschiderea dosarelor Revoluţiei din 1989

    Redeschiderea dosarelor Revoluţiei din 1989

    Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 a lăsat răni adânci în România, singura ţară din fostul lagăr communist în care libertatea a fost scump plătita cu sângele demonstranţilor, iar cuplul prezidenţial de atunci a fost executat. Declanşată în 16 decembrie în Timişoara, în urma unei măsuri abuzive a autorităţilor locale, revoluţia s-a propagat în toată ţara şi a culminat, pe 22 decembrie, cu fuga de la putere a dictatorului Nicolae Ceauşescu.



    Peste 1.000 de oameni şi-au pierdut viaţa şi circa 3.400 au fost răniţi în luptele de stradă care s-au dat în acele zile haotice. După 26 de ani de la violenţe, oamenii tot nu ştiu cine sunt responsabilii crimelor de atunci. In toamna anului trecut, dosarul Revoluţiei a fost clasat. Faptele s-au prescris sau nu sunt prevăzute de legea penala, fiind vorba de persoane ucise întâmplător, şi-au motivat decizia anchetatorii Parchetului General, decizie ce a nemulţumit numeroşi români şi i-a determinat să depună contestaţie la Instanţa Suprema.



    De altfel, în luna februarie a acestui an, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca statul român să plătească despăgubiri mai multor cetăţeni români, care au reclamat absenţa unei anchete privind violenţele comise împotriva manifestanţilor în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Iată că, la peste jumătate de an de la clasarea dosarului Revoluţiei, acesta a fost redeschis.



    Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a apreciat că soluţia de clasare este netemeinică și nelegală: “În această cauză nu s-au efectuat activităţi absolut necesare stabilirii condiţiilor în care s-a deschis focul în fiecare caz în parte. În cele mai multe dintre cazurile în care este vorba despre decesul unor persoane nu au fost făcute autopsii, fără să existe vreo justificare pentru neefectuarea acestora. Rapoartele de constatare medico-legală sunt în general foarte sumare. Nu a fost recuperată muniţia cu care s-a tras asupra persoanelor decedate sau rănite, fără ca la dosare să existe vreo justificare în acest sens. Puţinele expertize balistice efectuate nu au stabilit decât tipul muniţiei folosite precum şi tipul de armă care o utilizează, dar armele cu care s-a tras efectiv nu au fost identificate şi, pe cale de consecinţă, nici trăgătorii.”



    Procurorul general interimar a mai spus că vor avea loc cercetări şi în ceea ce priveşte infracţiunea de genocid contra umanităţii şi de război, întrucât din analiza probelor administrate în dosar rezultă indicii temeinice privind săvârşirea lor. Redeschiderea dosarului Revoluţiei este o soluţie aşteptată de toată lumea, a declarat preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş. El şi-a exprimat speranţa că Înalta Curte nu va tergiversa confirmarea redeschiderii cazului, aşa cum a tergiversat dosarul însuşi şi plângerile a peste 200 de oameni, timp de patru luni.

  • Jurnal românesc – 6.04.2016

    Jurnal românesc – 6.04.2016

    Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a anunţat redeschiderea aşa-numitului “Dosar al Revoluţiei”, în care sunt anchetate evenimentele ce au dus la prăbuşirea regimului comunist, în decembrie 1989. Clasarea acestuia, în octombrie anul trecut, de către Secţia Parchetelor Militare nu este temeinică şi legală, fiind o decizie bazată pe cercetări incomplete, cu ignorarea unor documente esenţiale, susţine Licu.


    El a mai spus că, deşi Serviciul Român de Informaţii a întocmit un document amplu, acesta nu se regăseşte în dosarul de urmărire penală şi nici nu rezultă că s-ar fi făcut un demers pentru obţinerea lui. Procurorul general interimar a precizat că în dosar nu a intervenit prescripţia răspunderii penale. România a fost condamnată de CEDO pentru întârzierile din “Dosarul Revoluţiei”. Potrivit Curţii, importanţa acestui dosar pentru societatea românească ar fi trebuit să motiveze autorităţile să-l instrumenteze cu celeritate. Trecerea timpului, a apreciat Curtea, dăunează anchetei şi riscă să compromită definitiv şansele ca ea sa fie dusă la bun sfârşit. Potrivit statisticilor oficiale, în decembrie ’89, peste 1.100 de persoane şi-au pierdut viaţa şi circa trei mii au fost rănite.




    Numărul total al cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral până pe 5 aprilie este 18.267.000, cu peste şapte mii mai puţin faţă de ultima informare publică a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), din 2 martie. Potrivit unui comunicat al AEP, diferenţele apar ca urmare a modificărilor făcute de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia. Din totalul celor înscrişi, peste 95.000 au vârste cuprinse între 90 şi 100 de ani, iar circa 6.000 au peste 100 de ani. Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Este structurat pe judeţe, municipii, oraşe şi comune şi este dedicat cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară.




    Legea dării în plată a trecut de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi va intra, săptămâna viitoare, în dezbaterea plenului. În forma aprobată de deputaţii jurişti, actul normativ nu se aplică programului “Prima casă” şi nici creditelor care au depăşit, la momentul acordării, 250 de mii de euro. Vor putea apela la darea în plată cei care au contractat un împrumut pentru achiziţionarea sau construirea unei locuinţe, precum şi cei care au garantat creditul cu un imobil care are destinaţie de locuinţă. Camera Deputaţilor este for decizional.




    Europarlamentarul Siegfried Mureşan a declarat, în plenul Legislativului comunitar, că este necesară desemnarea unui Înalt Reprezentant din partea UE care să păstreze permanent dialogul cu autorităţile de la Chişinău pentru gestionarea parcursului european al Republicii Moldova. Mureşan, care şi-a propus ca această idee să fie lansată în dezbaterea publică atât în România, cât şi la Bruxelles, a afirmat ca Uniunea trebuia să joace un rol mai activ în perioada de instabilitate politică din Rep.Moldova, de la căderea Guvernului Streleţ, în octombrie 2015, până la instalarea actualului cabinet. În schimb, jucătorul dinspre Est, adică Rusia, este activ la fiecare etapă, a mai spus europarlamentarul.

  • Manifestările comemorative de 22 decembrie

    Manifestările comemorative de 22 decembrie

    Desparţirea violentă de regimul comunist şi amprenta nefastă pe care acesta a lăsat-o, timp de patru decenii, pe destinul României revin pregnant pe retina opiniei publice la fiecare final de an. Prevestite de căderea Zidului Berlinului şi de disoluţia regimurilor totalitare din Europa Centrală şi de Est, înlăturarea cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceaşescu şi divorţul definitiv al României de comunism nu au fost deloc simple. Din păcate, România a fost singura ţară din aşa-numitul lagăr comunist în care a curs sânge de manifestant şi în care liderii de prim-rang au fost executaţi.



    Totul a început pe 16 decembrie 1989, la Timişoara, marele oraş cosmopolit din vestul ţării, pentru ca, pe 22, protestele anti-comuniste să împânzească ţara. Tocmai de aceea, pe 22 decembrie, în fiecare an, Parlamentul de la Bucureşti, ca entitate fundamentală în arhitectura instituţională a României democratice, ţine o şedinta solemnă în memoria celor peste 1.100 de victime ale represiunii regimului defunct. În discursurile ţinute, senatorii şi deputaţii au constat, ca în fiecare an, că idealurile exprimate atunci nu s-au realizat.



    Deputatul social-democrat Bogdan Niculescu Duvăz: “A fost o imensă bucurie atunci. Am crezut, toţi, în viitorul nostru şi cred că nu am greşit foarte mult, chiar dacă există foarte multă nemulţumire astăzi”.



    Totuşi, cele mai multe discursuri s-au referit la recenta decizie de clasare a Dosarului Revoluţiei, a cărui deschidere fusese considerată o firească încercare de stabilire a vinovăţiilor şi a adevărului istoric şi o şansă de reconciliere cu trecutul.



    “Sunt întrebări care trebuie să îşi găsească răspunsuri”, a declarat, de la tribuna Parlamentului, Alina Gorghiu, co-lider al liberalilor. Fiindcă, susţine ea: “Crimele împotriva poporului român nu se pot prescrie, iar statul român are obligaţia să afle adevărul. De aceea cred că Dosarul Revoluţiei nu poate fi închis”. Iar pentru reprezentantul Grupului minorităţilor naţionale, Gheorghe Firczak “Închiderea Dosarului Revoluţiei reprezintă o atitudine profund antidemocratică, incompatibilă cu poziţia actuală a ţării noastre în context internaţional”.



    Eroii Revoluţiei sunt comemoraţi, în aceste zile, în mai multe oraşe din ţară. La Bucureşti au avut loc mai multe ceremonii religioase şi au fost depuse coroane de flori în Piaţa Universităţii – percepută ca simbol al luptei împotriva comunismului – şi la Cimitirul Eroii Revoluţiei. Manifestări similare au fost organizate la sediile Radioului şi Televiziunii publice, instituţii media cu un rol major în decembrie ’89.

  • Acum 6 ani, revoltă la Chişinău

    Acum 6 ani, revoltă la Chişinău

    Se împlinesc 6 ani de la protestele din Rep Moldova, la care au participat zeci de mii de persoane, majoritar tinere, nemulţumite de felul în care au fost organizate alegerile parlamentare din 5 aprilie şi de nivelul de trai, considerat cel mai scăzut din Europa. Alegerile fuseseră câştigate de Partidul Comuniştilor, aflat la putere, dar protestatarii au acuzat fraude masive la numărarea voturilor. Pe 6 şi 7 aprilie 2009, la Chişinau, au avut loc manifestaţii urmate de devastarea şi incendierea sediilor preşedintiei şi parlamentului. Cel puţin un protestatar a fost ucis şi câteva sute au fost arestate.



    Şeful statului în exerciţiu, Vladimir Voronin, a acuzat România că s-ar afla în spatele protestelor şi a anunţat expulzarea ambasadorului român în Rep Moldova precum şi reintroducerea sistemului de vize pentru cetăţenii români. Ministerul de Externe al României a respins categoric acuzaţiile lui Voronin. În urma protestelor, opoziţia a blocat alegerea preşedintelui ţării, ceea ce a dus la alegeri anticipate şi la venirea partidelor pro-europene la putere. Ele au format o coaliţie intutulată Alianţa pentru Integrare Europeană, cu o majoritate de 53 din cele 101 de locuri în parlament.



    Ulterior, Alianţa s-a destrămat, teme precum ieşirea Rep Moldova din neutralitatea militară, unirea cu România sau împărţirea funcţiilor de conducere neîntrunind o unanimitate de păreri. Au urmat trei perioade de interimat la funcţia de preşedinte, pentru ca, în martie 2012, să fie aleasă, prin consens, o persoană apolitică, magistratul Nicolae Timofti. Cel mai recent dintre guvernele Rep Moldova a rezultat după alegerile din 30 noiembrie 2014 şi a fost învestit de parlament, în ianuarie, cu ajutorul voturilor comuniştilor.



    Protestele din 7 aprilie au fost supranumite ‘revoluţia twittter’ deoarece, după prima revoluţie transmisă la televizor — revoluţia româna din decembrie 1989 — ele au fost reflectate, în timp real, on line, de la Chişinău. Observatorii politici apreciază că a fost pentru prima dată când reţelele sociale şi-au dezvăluit capacitatea de mobilizare a maselor.



    Dupa 7 aprilie 2009, situaţia s-a repetat, pe alt continent: în Tunisia şi în Egipt, protestele au fost organizate în acelaşi mod, cu ajutorul Facebook şi Twitter, prin intermediul cărora oamenii au reuşit să spună lumii ce se întâmplă în ţara lor. Astăzi, pe reţelele de socializare, exista, în continuare, grupuri care cheama la revoluţie, în Siria sau in Yemen, în timp ce , în alte ţări, reţele de acest fel au fost interzise, oficial.

  • Victimele revoluţiei de la Timişoara

    Victimele revoluţiei de la Timişoara

    Revoluţia din decembrie 1989 rămâne unul din cele mai tragice evenimente din istoria recentă a României, iar sacrificiile umane care au făcut posibilă prăbuşirea dictaturii comuniste lasă încă urme adânci în conştiinţa societăţii româneşti. Pe 16 decembrie 1989, la Timişoara, ceea ce începuse ca un protest paşnic împotriva îngrădirii libertăţii religioase, se transforma, în ziua următoare, într-un act spontan de solidaritate şi de protest împotriva încălcării grosonale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Pe 17 şi 18 decembrie, aparatul de represiune format din armată şi trupe ale miliţiei şi Securităţii deschidea focul asupra manifestanţilor. Alexandra Enache, directoarea Institutului de Medicină Legală din Timişoara, îşi aminteşte de zilele în care a participat la autopsierea victimelor. Prima analiză s-a oprit asupra rănilor pe care le prezentau cadavrele.



    După datele pe care noi le-am cules la examenul extern al cadavrului, leziunile de intrare şi de ieşire, adică orificiul de intrare al glonţului, respectiv cel de ieşire, sunt ceea ce constituie criteriul după care putem aprecia direcţia de tragere. În majoritatea cazurilor, se regăsesc la aceeaşi înălţime, dar din toate poziţiile. Leziunile de intrare ale gloanţelor se regăseau şi pe partea anterioară a corpului, dar şi pe cea posterioară. Mai puţin s-a tras de jos în sus, dar au existat şi situaţii în care proiectilele au ricoşat. Situaţia de sinteză a direcţiei de tragere se regăseşte în documentele Parchetului Militar, care a realizat un tablou al tuturor victimelor, referitor la stabilirea direcţiei de tragere. În majoritatea situaţiilor, cei împuşcaţi se aflau în picioare, pentru că rănile lor au fost în special la nivelul capului. Unele dintre victime se aflau şi în mişcare. Nu am găsit leziuni produse prin corpuri contondente, toate erau plăgi de împuşcare.


    De altfel, nici nu te poţi apăra de o puşcă aruncând cu pietre, de exemplu, iar trăgătorii se aflau oricum la distanţă faţă de victime. Chiar dacă ar fi vrut să se apere, existau puţine şanse să fi reuşit. Nu avem date conform cărora ar fi existat, din partea celor care au tras, persoane care să fi avut traumatisme pe corp. Nu am avut nici cazuri de morţi prin înjunghiere, însă îmi amintesc de un caz de deces ca urmare a unui incident petrecut pe drumul public şi catalogat ca accident de circulaţie. Însă acel accident s-a produs cu prilejul unor altercaţii între persoanele care aveau arme de foc şi manifestanţi. Persoanele care au fost iniţial doar rănite şi care au supravieţuit o perioadă de timp au fost duse de persoane din rândul manifestanţilor la cea mai apropiată unitate medicală. Nu au fost abandonate victimele rănite, ci transportate de alţi manifestanţi. Am examinat atunci şi patru copii ucişi. Vârstele lor erau cuprinse între doi ani şi jumătate şi 16 ani. Au fost toţi victime ale tragerii cu proiectile din arme de foc. Au fost numai victime de cetăţenie română.”



    Alexandra Enache s-a referit la procedurile de identificare şi la atmosfera încărcată de atunci din instituţie. ”Din primele victime din 17 decembrie, examinate de noi în 18 decembrie, au rămas neidentificate şase cadavre. În primele zile, au fost foarte multe victime neidentificate. Însă, pe baza examenelor şi a notiţelor făcute de noi, după procedura denumită descrierea, respectiv portretul vorbit al cadavrului, familiile au reuşit să identifice victimele în luna decembrie, dar şi în ianuarie 1990 şi chiar ulterior, prin intermediul acelor consemnări care se refereau la anumite semne particulare de pe corp sau la obiecte de îmbrăcăminte. Dintre aceste victime, multe au fost duse la Bucureşti, unde au fost incinerate. Păstrând toate acele notiţe sub forma unor rapoarte medico-legale s-au efectuat identificările. Familiile au citit rapoartele întocmite şi au discutat cu medicii legişti care au făcut examinările şi au regăsit elemente pe baza cărora şi-au putut recunoaşte apropiaţii. Actele de identitate şi alte bunuri pe care le aveau asupra lor au fost iniţial reţinute de cei de la compartimentul justiţiar, angajaţi care de asemenea au făcut fotografii cadavrelor.


    Din câte ştiu eu, aceste acte nu mai există, pentru că au fost arse împreună cu acele filme fotografice şi alte documente pe care le-au întocmit cei de la Miliţia Judiciară. Rapoartele medico-legale pe care noi le-am întocmit au rămas singurele documente întocmite atunci. Noi am stat în 18 decembrie să finalizăm documentele acelea pentru toate cadavrele care au fost examinate şi care au stat la morgă în acea zi. Am finalizat programul abia după ce fuseseră scrise toate raportele respective. Eram, pe atunci, medic rezident. Presiunea era cea a momentului şi a perioadei respective, o presiune nepersonificată. Nu am avut voie să ieşim din Spitalul Judeţean Timişoara, acolo unde este morga în care ne-am desfăşurat activitatea, decât pe un singur traseu. După ce am terminat examinările şi fiind nevoie să ne întoarcem la birou, care era în altă clădire, un cordon de miliţieni ne-a interzis să părăsim spitalul prin poarta principală. Am folosit o ieşire secundară.”



    În ianuarie 1990, se arhivau documentele eliberate în perioada 16-18 decembrie de Institutul de Medicină Legală din Timişoara, inclusiv cele ale autopsierii cadavrelor care dispăruseră din morga spitalului. Morţii fuseseră luaţi în secret pentru a fi transportaţi la Bucureşti şi incineraţi, într-o ultimă încercare a aparatului represiv de ascundere a evidenţelor masacrului asupra civililor neînarmaţi. Un sfert de secol mai târziu, întrebările legate de firul exact al evenimentelor care au zguduit Timişoara în acele zile din decembrie 1989 au rămas încă fără răspuns.

  • 25 de ani de la căderea comunismului în România

    25 de ani de la căderea comunismului în România

    Începute, aşa cum se cuvenea, la Timişoara – oraşul care a dat semnalul eliberării României de un regim anacronic – manifestările ce marchează un sfert de veac de la Revoluţia anticomunistă au continuat, în această săptămână, în toată ţara. În Bucureşti au avut loc ceremonii la Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei, dar şi la sediul Radiodifuziunii Române sau la Troiţa de la Televiziunea Română.



    Clopotele din toate bisericile din ţară au fost trase în memoria celor care au plătit preţul suprem pentru ca România să iasă din chingile dictaturii. Pe 22 decembrie 1989, se anunţa la Radio sfârşitul regimului Ceauşescu. Claudiu Iordache, directorul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie, a vorbit despre rolul jucat de postul public:


    “Radio România a avut o importanţă capitală într-un astfel de moment, pentru că toţi românii aveau aparat de radio lângă ei şi toţi au aflat că la Timişoara, la Bucureşti, în marile oraşe s-a produs această revoltă formidabilă care a spulberat un regim ce părea de neclintit”.



    Noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a participat la ceremonia din Piaţa Universităţii, unde a depus o coroană de flori în memoria victimelor revoluţiei. După căderea dictaturii, Piaţa Universităţii a devenit spaţiul simbolic liber de communism; aici au avut loc, luni de zile, proteste ample împotriva primei puteri postcomuniste, incapabilă să demonstreze că doreşte cu adevărat înlăturarea reminiscenţelor vechiului regim.



    Tot pe 22 decembrie, Klaus Iohannis a ales să ofere prima decoraţie în calitate de şef al statului preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza. Acesta a fost recompensat cu ordinul Naţional Steaua României. Preşedintele Iohannis a promis că mandatul său va fi unul al respectului faţă de toate valorile României şi a subliniat că o naţiune nu poate avea viitor fără a-şi respecta trecutul. El a arătat că sistemul comunist s-a impus prin crime şi abuzuri, a distrus elitele şi de aceea obligaţia justiţiei este de a-i identifica şi a-i aduce în faţa legii pe cei vinovaţi.



    Klaus Iohannis: “Prin această decoraţie, eu, astăzi, aici, recunosc şi onorez sacrificiul şi curajul de care au dat dovadă femeile şi bărbaţii care au suferit şi au pierit pentru libertate în vremea comunismului şi în zilele lui decembrie 89.”



    La rândul său, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza, a afirmat că acordarea decoraţiei reprezintă o recunoaştere a unui întreg grup social, respectiv persoanele asasinate, închise sau oprimate în timpul dictaturii comuniste. Octav Bjoza: “Cei mai mulţi foşti deţinuţi politici şi deportaţi din România nu mai sunt în viaţă. Lor, precum şi celor încă aflaţi printre noi, această înaltă distincţie le răsplăteşte lupta şi jertfa”.


    Poate părea puţin, dar nu este aşa într-o ţară în care comunismul a fost condamnat, declarativ, ca regim criminal, dar sentinţa nu s-a aplicat niciodată.

  • Mircea Diaconu, amintiri despre decembrie 1989

    Mircea Diaconu, amintiri despre decembrie 1989

    Europarlamentarul Mircea Diaconu a povestit, la sediul Parlamentului European, câteva dintre amintirile sale despre Revoluția Română din decembrie 1989, astfel fiind înregistrată o primă contribuție la campania Europeana 1989, proiect aflat în desfășurare în mai multe state europene în care se marchează împliniriea a 25 de ani de la evenimentele revoluționare ce au dus la căderea Cortinei de Fier în Europa. Campania constă în colectarea şi publicarea, pe site-ul www.europeana1989.eu, a unor amintiri, povestiri, copii ale unor fotografii și documente personale scrise și în format audio-video din timpul Revoluției desfășurate în 1989, toate acestea fiind menite să ajute tânăra generație în înţelegerea unor evenimente care au marcat profund destinul Europei.


    În acele zile, am purtat, asta e, așa m-a prins Revoluţia, o geacă, cum purta toată lumea atunci. Când s-a terminat povestea asta și am ajuns acasă, mi-am dat seama că era pătată, cred că de la tanc, pentru că m-am urcat pe tanc cu alții și așa am intrat în Piața Comitetului Central și așa am intrat în Comitetul Central, pe tancuri. Aceasta este geaca, iată, v-o arăt. Mi-a rămas, țin la ea și o voi păstra, o vor păstra și copiii mei ca o amintire. Iar petele acelea, nu știu nici azi dacă sunt de motorină de la tanc, dacă sunt altfel de pete, nu știu. Cert este că din acele nopți, cu atât am rămas, cu acele pete și cu această geacă și din păcate cu foarte multe speranțe neîmplinite.”



    Mircea Diaconu vorbește, în mărturia sa, și despre ceea ce le spunea forțelor de ordine când se aflau față în față cu tinerii ieșiți în stradă. Pentru că eram un actor foarte cunoscut și, mă rog, toți mă știau, treceam de barajele de scutieri înarmați și cum vedeam sau simțeam că unul dintre ei pare a fi un șef, un comandant, mă duceam încet lângă el și îi spuneam: <>. Dacă cei mai mulți dintre scutieri nu scoteau o vorbă și nu reacționau la ceea ce le spunea Mircea Diaconu, a existat totuși și o excepție. “Unul singur, după ce am spus lucrul acesta, cât de cât, așa, discret, a întins mâna către mine, m-a apucat de mână și mi-a cerut buletinul, ceea ce însemna că mă reține. Atunci m-am prefăcut că mă strigă cineva, m-am smuls din mâna lui şi am plecat de acolo cu o frică năpraznică”.




    Europarlamentarul român a evocat şi momentele din seara anterioară fugii dictatorului, când în Piaţa Universităţii se strânseseră foarte mulți tineri care rezistau pe baricadă. Se făcuse o barieră, venise noaptea şi erau două tabere în faţă. Tabăra care avea arme și tancuri a început, la un moment dat, să tragă cu gloanţe trasoare, ceea ce înseamnă gloanțe care luminează, vizibile și trăgeau în sus, ca să ne sperie. Coborau tirul de gloanțe din ce în ce mai jos, deasupra și asupra noastră și atunci noi am început să ne aplecăm. Nu știu, era o frică animalică, pur şi simplu, până m-am lipit de asfalt și m-am târât pur și simplu ca să mă ascund după o clădire, după care am fugit… A doua zi însă, într-adevăr, tot orașul a plecat către centru. Erau fabrici mari, uzine mari în care lucrau mii de oameni, mii și mii de oameni au plecat, au deschis porțile, pentru că șefii lor, directorii lor, primiseră comandă să sudeze porțile fabricilor, să nu iasă oamenii afară. Au rupt porțile, au trecut și au plecat către centru. O masă uriașă de oameni venea către centru. Acesta a fost momentul, pe la ora 11, a doua zi, pe 22 decembrie, când a fost foarte limpede că vom învinge.”

  • Revoluţia română – 25 de ani

    Revoluţia română – 25 de ani

    În urmă cu 25 de ani, pe 22 decembrie, după ce Timişoara se declarase primul oraş românesc liber de comunism, iar Bucureştiul asistase la primul miting în care discursul dictatorului comunist Nicoale Ceauşescu a fost întrerupt de mulţime, lua amploare revoluţia română. După 25 de ani, românii işi reamintesc principalele momente ale acelei zile. Dimineaţa, în centrul Bucureştiului, peste 100 de mii de demonstranţi se adună în faţa Comitetului Central al Paridului Comunist Roman. deşi înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată. Ceauşescu încearcă, fără succes, să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anticeauşiste, iar acesta este huiduit.



    Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central, iar soţii Ceauşescu părăsesc clădirea cu un elicopter. Ziua de 22 a fost marcată de coalizarea armatei cu revolutionarii si de formarea Frontului Salvarii Nationale, care a preluat puterea in stat. 22 decembrie a fost, însă, şi începutul câtorva zile în care revoluţionarii s-au confruntat la Bucureşti, dar şi în alte oraşe, cu riposta elementelor armate fidele regimului, care au deschis focul asupra civililor, omorând sute de oameni. Acţiunea lor a încetat numai după judecarea sumară şi executarea cuplului Ceauşescu, pe 25 decembrie, chiar de Crăciun. După 25 de ani, eroii revoluţiei anticomuniste sunt comemoraţi în întrega tara. Cel mai greu le este celor care atunci au pierdut pe cineva drag.. Unii retrăiesc cu durere momentele deşi au trecut 25 de ani. O doamna care si-a pierdut sotul isi aminteşte:


    Pe 12 decembrie împlinise 47 de ani şi în noaptea de 23 spre 24 a fost împuşcat, la ora patru dimineaţa şi pe 25 în loc să fac masa de Crăciun, am făcut parastas./ Am fost noapate de noapte acolo. Mai mi-am luat şi fiica după mine şi îmi era frică şi pentru ea şi pentru mine. Eu am văzut oameni, am dus oameni la spitalul Municipal, mi-au murit oameni în braţe. Am venit cu soţia şi aprind lumânări mereu aici.”



    Alţii constată resemnati că, deşi la revoluţie peste o mie de oameni au murit, în cei 25 de ani care s-au scurs de atunci nu s-au aflat adevăraţii vinovaţi. Un sondaj INSCOP relevă că aproape 80% dintre români nu ştiu adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Rugaţi să se pronunţe cu privire la evenimentele de atunci, 33,5% dintre români cred că acestea au reprezentat voinţa poporului român, care s-a revoltat împotriva sistemului comunist. 33,4% cred că mai degrabă a fost o lovitură de stat dată de persoane care au încercat să îl îndepărteze pe Ceauşescu, în timp ce 20,9% consideră că evenimentele au fost consecinţa deciziei marilor puteri de a desfiinţa sistemul comunist în Europa de Est.

  • Tragedii ale Revoluţiei române: cazul Otopeni

    Tragedii ale Revoluţiei române: cazul Otopeni

    Revoluţia română din decembrie 1989 a fost cel mai important eveniment care a marcat istoria României în cea de-a doua jumătate a secolului 20. O asemenea descătuşare autentică de energie în masă era ceva nemaivăzut până atunci pentru cei mai mulţi dintre români. Se întâmpla ceva unic şi toţii cetăţenii au simţit că trebuie să participe la înnoirea României.



    Dar momentele înălţătoare ale recâştigării libertăţii s-au împletit cu evenimente tragice. Unul dintre acele evenimente a fost masacrul de la Otopeni din dimineaţa zilei de 23 decembrie. În urma unei teribile neînţelegeri, dispozitivul de apărare a aeroportului a deschis focul împotriva unui convoi format din trei camioane ucigând 50 de militari care veneau pentru a întări paza obiectivului. Consideraţi terorişti, militarii au plătit cu vieţile slaba instrucţie a celor care ocupau dispozitivul, deficienţele de comunicaţii, ordinele contradictorii, surescitarea oamenilor şi impactul zvonurilor. Împreună cu istoricul Şerban Pavelescu am reconstituit acea zi neagră a revoluţiei române la 25 de ani.



    ”Incidentul din 23 decembrie 1989 se situează în rândul evenimentelor care trebuie să servească drept şcoală pentru instrucţia militarilor. În ancheta militară, în procesul care a urmat şi care a durat 18 ani, mărturiile supravieţuitorilor dovedesc că există o conjuncţie de factori care au condus la evenimentele care s-au desfăşurat în noaptea de 22 spre 23 şi în dimineaţa zilei de 23 decembrie. Concret, în dispozitivul de apărare a aeroportului Otopeni erau mai multe subunităţi aparţinând atât Ministerului Apărării Naţionale, cât şi grănicerilor, Direcţiei Aviaţiei Militare şi gărzilor patriotice. Trebuie notat că unele elemente din acest dispozitiv nu aveau instrucţia militară necesară, iar altele erau în curs de a o căpăta. Cele mai valoroase şi cele mai instruite elemente erau dezarmate şi considerate a fi suspecte. Mă refer la subunitatea aparţinând Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) şi celor ale Ministerului de Interne, însărcinat cu asigurarea normală a pazei şi securtităţii aeroportului.”



    Şerban Pavelescu a descris dispozitivul aeroportului şi premisele care au dus la declanşarea tragediei. ”Erau desfăşurate lanţuri de trăgători atât la nivelul etajului 1 al vechii aerogări, cât şi la nivelul solului, pe clădirea Direcţiei Aviaţiei Civile, care mărginea căile frontale de acces spre aerogară. Erau desfăşuraţi atât puşcaşi, cu armament uşor de infanterie, cât şi armament greu de infanterie, în special un transportor amfibiu blindat (TAB) şi mitraliere grele de calibrul de 14,5 mm. Dispozitivul era constituit de mai bine de 48 de ore, oamenii erau obosiţi, fuseseră în alertă continuă, avuseseră mai multe incidente asupra cărora nu ne putem pronunţa dacă au fost reale sau nu. Putem spune însă că ele au fost privite ca reale de cei din dispozitiv. Oamenii erau surescitaţi şi, după cum a relevat şi ancheta ulterioară a procuraturii militare, prost conduşi. Existau comunicaţii proaste între elementele aparţinând dispozitivului de apărare a aerogării şi cei cu care ar fi trebuit să coordoneze de pe clădirea Direcţia Aviaţiei Civile.”



    În zorii zilei de 23 decembrie, întăririle, cunoscute sub numele de detaşamentul Câmpina” deoarece proveneau de la şcoala de subofiţeri a Ministerului de Interne din oraşul Câmpina, plecau spre Otopeni. Din nou, Şerban Pavelescu.


    ”Detaşamentul de la Câmpina primise ordin de la comandantul trupelor de securitate, generalul Grigore Ghiţă, prin eşaloanele ierarhice, să se deplaseze la aerogară. Or, cei din dispozitiv care fuseseră deja alertaţi prin apeluri telefonice anonime, prin Televiziunea Română şi chiar prin căile obişnuite de comandă pe care le aveau că vor fi atacaţi, aşteptau aceste întăriri în cu totul altă parte. Cert este că deşi ar trebuit ca detaşamentul Câmpina să intre pe drumul de serviciu care ducea către terminalul de transport mărfuri al aeroportului, paralel cu cel care duce către vechea aerogară. Detaşamentul a intrat perpendicular pe dispozitivul de apărare.”



    Finalul cumplit care îi aştepta pe militarii de la Câmpina a fost efectul logic al circumstanţelor arătate de istoricul Şerban Pavelescu. ”În jurul orei 7 dimineaţa, în decembrie era încă întuneric. Era o lumină spectrală, oameni foarte obosiţi, cu mai multe alarme peste noapte. În tot acest cadru, a existat un exces de zel din partea căpitanului Zorilă, care, pentru a opri coloana de camioane, deschide focul de avertisment. Numai că în acel moment, odată deschis focul, cei de pe acoperişul clădirii Direcţiei Aviaţiei Civile consideră că sunt atacaţi. Nu aveau o comunicare reală cu cei din aerogară şi cu cei de la primul aliniament. Ei deschid focul la rândul lor. Ceea urmează este o canonadă generală care este întreruptă cu greu. Militarii supravieţuitori din detaşamentul Câmpina strigă că se predau, coboară, sunt dezarmaţi şi cu mâinile sus. Se aude un alt foc de armă, nimeni nu a putut spune dacă a fost imaginar sau real. A părut real celor din dispozitiv. A fost acel efect pe care l-am văzut peste tot în zilele revoluţiei, şi anume că era de ajuns să se deschidă un singur foc de armă ca să urmeze o canonadă generală, fără o ţintă precisă. Urmează a doua fază a masacrului în care militarii din detaşamentul Câmpina sunt a doua oară supuşi tirului, de data asta cu mult mai intens, care durează aproximativ 10 minute. În final, în momentul în care militarii suprvieţuitori răniţi au fost preluaţi, apare şi autobuzul schimbului serviciilor civile. Urmează o nouă canonadă în care mai mor 7 civili.”



    Militarii detaşamentului Câmpina au plătit o parte a tributului de sânge al revoluţiei române. În urmă cu 25 de ani, cei care au căzut la Otopeni sunt eroii României care nu s-au dat în lături să fie acolo unde a fost nevoie de ei.

  • Retrospectiva săptămânii 14.12 – 20.12.2014

    Retrospectiva săptămânii 14.12 – 20.12.2014

    Preşedintele ales al Romaniei, Klaus Iohannis, va depune, duminică, jurământul de învestitură



    Preşedintele ales al Romaniei, Klaus Iohannis, va depune, duminică, jurământul de învestitură, în cadrul unei şedinţe solemne a Parlamentului, la mai bine de o lună de la câştigarea alegerilor din 16 noiembrie. Joi, Klaus Iohannis a demisionat de la şefia Partidului National Liberal. In aceeaşi zi, liberalii au ales-o pe deputata Alina Gorghiu, un avocat de 36 de ani, în funcţia de preşedinte interimar al partidului. Gorghiu, fosta purtătoare de cuvânt a campaniei prezidenţiale, este prima femeie ajunsă la conducerea liberalilor. Ea va fi interimar până la Congresul din 2017, la care PNL şi PDL vor deveni un singur partid, cu o conducere unitară. Până atunci, Alina Gorghiu va asigura conducerea PNL alături de liderul PDL, Vasile Blaga.




    Remaniere guvernamentală la Bucureşti


    România are un nou guvern, al patrulea consecutiv condus de liderul social-democrat Victor Ponta. Executivul, care a fost validat luni de plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, este format din reprezentanţi ai alianţei de centru-stânga PSD-UNPR-PC şi ai PLR, formaţiune care înlocuieşte UDMR, retrasă de la guvernare. In noua formulă guvernamentală, apar opt nume noi, în timp ce 14 miniştri îşi păstrează portofoliile. Premierul Ponta a dat asigurări că, în plan economic, vor fi menţinute acele măsuri care fac ca mediul de afaceri să fie stabil şi predictibil. Este vorba despre cota unică de 16%, scutirea de impozit a profitului reinvestit, scăderea CAS pentru angajator. Alte priorităţi pe agenda cabinetului sunt proiectele asociate fondurilor europene, infrastructurii de transport, justiţiei, educaţiei, agriculturii şi mediului.




    Proiectul bugetului de stat la Românie pe 2015 pe agenda Parlamentului de la Bucureşti



    Proiectul legii bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2015 s-au aflat întreaga săptămână pe agenda Parlamentului de la Bucureşti, după ce au fost aprobate vinerea trecută de guvern. Bugetul nu prevede noi taxe şi impozite, potrivit premierului Victor Ponta. El a precizat că principalii ordonatori de credite vor primi în 2015 mai mulţi bani decât în acest an. Viitorul buget a fost construit pe o creştere economică de 2,5%, o inflaţie anuală de 2,2 procente şi un deficit bugetar de 1,8%.




    Ordonanţa de urgenţa a guvernului privind migraţia aleşilor locali declarată neconstitutională de CCR



    Curtea Constituţională a României a stabilit că legea prin care Parlamentul a aprobat ordonanţa de urgenţă a guvernului privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. Aceasta permitea primarilor să părăsească formaţiunea din care făceau parte în momentul alegerii în funcţie şi să adere la alta, fără să-şi piardă mandatul. Numeroşi primari au profitat, de altfel, de prevederile ordonanţei, iar soarta lor este, acum, incertă. Opozitia de centru-dreapta a apreciat, la momentul in care a depus contestaţia la Curte, că ordonanţa încurajează migraţia politică, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale.




    Comemorarea a 25 de ani de la Revoluţia anti-comunistă din România



    Românii au comemorat 25 de ani de la revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. La Timişoara, locul unde s-a aprins scânteia revoltei, au avut loc întreaga săptămână manifestări menite să reamintească de sacrificiul celor care, în acel an, au luptat pentru libertate cu riscul propriei vieţi. Declanşată la Timişoara pe 16 decembrie, revoluţia s-a extins în alte mari oraşe din România şi a culminat, la Bucureşti, pe 22 decembrie, zi în care a căzut regimul condus de Nicolae Ceauşescu. Peste 1000 de oameni au pierit în zilele Revoluţiei. La Bucureşti, Parlamentul s-a întrunit într-o şedinţă solemnă dedicată marcării unui sfert de veac de la Revoluţia anticomunistă.




    Un accident aviatic soldat cu 4 morţi redeschide dezbaterea privind eficienţa sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă



    Un nou accident aviatic, soldat cu patru victime, petrecut în sud-estul României, aruncă îndoieli asupra activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Un elicopter al serviciului medical de intervenţie rapidă SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, din nordul Constanţei, la aproximativ 500 de metri de mal. În momentul producerii accidentului, elicopterul se întorcea dintr-o misiune medicală. Au apărut imediat suspiciuni că operaţiunile de salvare a victimelor au început cu întârziere si s-au desfăşurat cu dificultate. Niciuna dintre persoanele aflate la bord nu a putut fi salvată. Procurorii militari au început urmărirea penală în rem (asupra faptelor) şi pentru ucidere din culpă în acest caz. Seful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a fost destituit, iar prefectul judeţului Constanţa a fost eliberat din funcţie, Guvernul consideră că la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă este nevoie de un audit extern privind nivelul de pregătire al oamenilor din sistem şi procedurile aplicate în astfel de situaţii.




    Traian Băsescu la ultimul său Consiliu European în calitate de preşedinte al României



    Traian Băsescu a participat la Bruxelles la ultimul său Consiliu European în calitate de preşedinte al României. La summit, liderii UE au decis să înfiinţeze Fondul european pentru investiţii strategice, ce ar urma să atragă din partea statelor membre şi companiilor investiţii totale de 315 miliarde de euro. Referitor la situaţia din Ucraina, şefii de stat şi de guvern europeni au decis să continue să ajute la procesul de reformă din această ţară. În acelaşi timp, noul preşedinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a subliniat că Bruxelles-ul trebuie să elaboreze o strategie pe termen lung faţă de Rusia. Liderii europeni nu au mai impus Rusiei noi sancţiuni, în contextul în care ţara este afectată de câteva zile de o criză financiară dură. In schimb UE a aprobat o nouă serie de măsuri vizând Crimeea, pentru a marca opoziţia Europei faţă de “anexarea ilegală” a peninsulei ucrainene de către Moscova .

  • Acum 25 de ani, Revoluţia română

    Acum 25 de ani, Revoluţia română

    În ziua de 17 decembrie 1989, Piaţa Operei din Timişoara a fost ocupată de manifestanţi, iar de la balcon s-au auzit îndemnuri la acţiune împotriva dictaturii comuniste: la Timişoara, începea Revoluţia Română. Într-o încercare disperată de a controla situaţia, Ceauşescu a decretat stare de necesitate şi a dat ordin să se deschidă focul asupra protestatarilor.



    Au murit peste 100 de oameni, însă, istoria a dovedit că, pe 17 decembrie, în România, comunismul a intrat pe un drum fără întoarcere. Sloganul “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” a devenit ordin de luptă anticomunistă, iar imnul “Deşteaptă-te, române!” a însoţit numeroase alte acţiuni revoluţionare care au culminat, pe 20 decembrie, cu declararea Timişoarei drept primul oraş românesc liber de comunism. Începând cu 15 decembrie, locuitorii municipiului şi-au comemorat, şi anul acesta, eroii martiri şi au evocat evenimentele de acum un sfert de veac.



    Prezent la Timişoara, preşedintele ales, Klaus Iohannis a declarat că, acum, România are nevoie de un nou proiect naţional. Klaus Iohannis: ‘Reconstrucţia începe cu recunoaşterea restanţelor, cu asumarea răspunderii şi împăcarea cu trecutul. Vreau ca în decembrie 2014 să închidem acest capitol istoric şi să începem, împreună, un nou proiect naţional’.



    Miercuri, în oraşul martir, drapelele au fost arborate în bernă, au avut loc slujbe şi parastase în biserici şi cimitire, au fost depuse coroane de flori. Evenimentele de la Timişoara au fost evocate şi în capitala României unde a avut loc o sesiune solemnă a Parlamentului.



    Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a subliniat, într-un discurs, că trecerea României la o societate liberă şi democratică, la economia de piaţă şi la statul de drept a fost mult mai grea decât anticipau românii acum 25 de ani. El a numit şi realizările României în această perioadă, între care integrarea în NATO şi în Uniunea Europeană.



    La randul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a vorbit despre importanţa păstrării unei memorii vii pentru eroii Revoluţiei din decembrie 1989. Valeriu Zgonea: ‘Aşa cum spuneau marii înaintaşi pe care i-a avut această ţară, nu există o datorie mai sfântă pe pământ decât iubirea de neam şi de ţară şi respectul faţă de trecutul ei. Cine nu îşi cinsteşte trecutul nu este demn de prezent şi, mai ales, de viitorul acestei naţiuni’.



    Manifestările consacrate Revoluţiei Române vor continua, în întreaga ţară, pâna pe 25 decembrie, zi în care cuplul dictatorial Nicolae şi Elena Caeuşescu a fost judecat şi executat

  • 25 de ani: Revoluţia a început la Timişoara

    25 de ani: Revoluţia a început la Timişoara

    Pe 16 decembrie 1989, tentativa de expulzare din biserică a unui pastor reformat de origine maghiară a declanşat, la Timişoara (Vest) manifestaţii de susţinere care au evoluat cu repeziciune spre o mişcare de contestare a regimului comunist. Pastorul Laszlo Tokes se afla, de mai multe săptămâni, sub presiunea Securităţii române după ce făcuse, la televiziunea maghiară, comentarii critice la adresa dictatorului Nicolae Ceauşescu.



    Manifestaţiile de solidaritate au început, de fapt, pe 15 decembrie, iar pe 17 decembrie, pe străzile Timişoarei şi-au făcut apariţia blindatele armatei cu ordin sa tragă în populaţia care protesta împotriva condiţiilor de viaţă impuse de regimul Ceauşescu iar, în final, împotriva comunismului. Mulţi militari au refuzat să execute ordinele şi au pactizat cu manifestanţii dar, în patru zile de insurecţie, au fost omorâte aproape 100 de persoane şi alte mii au fost rănite. Această tragedie a anunţat începutul căderii regimului Ceauşescu.



    Prin voinţa şi cu sprijinul majorităţii populaţiei, pe 20 decembrie 1989, Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism al României. De atunci, se organizează manifestări comemorative, la care va participa, anul acesta şi preşedintele ales al României, Klaus Iohannis. Pe 17 decembrie, se va ţine zi de doliu în memoria victimelor revoluţiei române. La 25 de ani de la căderea comunismului în ţara lor, românii susţin, în majoritate, că, dacă ar avea posibilitatea să aleagă între democraţie şi comunism, ar alege prima variantă.



    Potrivit unui sondaj INSCOP Research, dintre preşedinţii post-decembrişti, cel despre care românii afirmă că a făcut cele mai multe lucruri bune pentru ţară este Traian Băsescu, al carui al doilea mandat se încheie pe 21 decembrie. Opţiunea cea mai puternică pentru democraţie se regăseşte în categoria 31-50 de ani, (85%). Faptul că, în ciuda dificultăţilor sociale ale perioadei de tranziţie şi a unor neîmpliniri evidente ale regimului democratic, imensa majoritate a românilor s-a ataşat de democraţie reprezintă, în termeni istorici, cel mai mare câştig pentru naţiunea română, unul obţinut în acest sfert de secol de libertate, afirmă sociologii.



    Barometrul despre România a fost realizat de INSCOP Research la comanda ziarului Adevărul, în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie, pe un eşantion de 1.076 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia majora a României. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%.

  • Regimul Ceauşescu şi revoluţia sângeroasă

    Regimul Ceauşescu şi revoluţia sângeroasă

    Dintre ţările Europei comuniste în care s-a produs schimbarea din 1989, în România aceasta s-a produs cu vărsare de sânge. Explicaţiile sunt că regimul lui Nicolae Ceauşescu era cel mai susceptibil în a folosi violenţa împotriva propriului popor dacă situaţia o cerea. Reprimarea brutală a demonstraţiilor muncitoreşti de la Braşov din noiembrie 1987 a fost un prim indiciu. Din păcate, bănuielile s-au confirmat în decembrie 1989.



    L-am întrebat pe istoricul Ioan Scurtu, fost director al Institutului Revoluţiei Române, dacă se putea evita vărsarea de sânge din decembrie 1989, privind la natura regimului Ceauşescu. Un prim element a fost cel al raportării la ideologia marxism-leninismului. ”Teoretic, se putea evita. Dacă e să judecăm ce l-a diferenţiat pe Nicolae Ceauşescu de ceilaţi lideri din statele socialiste europene, am spune că el a fost practic singurul care nu a acceptat ideile lui Gorbaciov privind glasnost-ul şi perestroika socotind că prin asemenea formule de fapt Gorbaciov subminează socialismul şi, în felul aceasta, contribuie la prăbuşirea lui. Ca urmare, Ceauşescu devenise, după 1987, unul dintre cei mai rigizi lideri politici din zona centrală şi sud-est europeană, originându-se la Marx, Engels şi Lenin şi neaccepând că, între timp, societăţile au evoluat şi că se impuneau şi alte forme de edificare, cum spunea el, a socialismului şi comunismului.”



    Obsesia independenţei totale a României a fost considerată de Ioan Scurtu o altă trăsătură caracteristică a regimului Ceauşescu. ”Al doilea aspect este că a fost singurul care şi-a propus ca ţara sa să achite toate datoriile externe zicând că astfel îşi câştigă cu adevărat independenţa, nu doar economică, ci şi politică. Fapt care s-a materializat într-un export masiv de mărfuri, începând cu cele industriale şi terminând cu cele alimentare, şi creând o foarte gravă criză alimentară, introducând cartele şi raţii care fuseseră demult eliminate din societatea românească.”



    Nicolae Ceauşescu, prizonier al clişeelor marxiste despre forţarea economiei, a fost cel care a imprimat o politică dezastruoasă, ale cărei efecte au fost resimţite din plin de către populaţie. ”Al treilea element era acela că dezvoltând puternic industria petrochimică, consumatoare de energie, Ceauşescu a decis să facă economie pe seama populaţiei şi de aici închiderea resurselor de căldură, a curentului electric şi punerea oamenilor în situaţii extraordinar de grave. De aici, o stare generală de nemulţumire, accentuată după ce în aprilie 1989 se anunţase că România şi-a achitat întreaga datorie externă. Dar, de această dată, Ceauşescu dorea să devină el creditor şi să obţină beneficii din dobânzile pe care le-ar obţine împrumutând pe alţii. Cu alte cuvinte, România avea o stare mult mai precară decât toate celelalte ţări socialiste, şi de aici şi nemulţumirea extraordinară. Acest fapt ce a făcut ca, în decembrie 1989, milioane de oameni să iasă în stradă şi să ceară înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu.”



    L-am întrebat pe Ioan Scurtu de ce PCR nu a avut un reformator care să fie capabil să ceară înlăturarea lui Ceauşescu de la conducere şi să asigure o schimbare paşnică de regim. ”Ceauşescu a acţionat cu destulă dibăcie şi a reuşit să înlăture într-un termen relativ scurt, cam 6-7 ani, pe cei care ar fi fost potenţialii rivali la conducerea PCR şi a ţării. A promovat, în schimb, oameni devotaţi lui şi care erau lipsiţi de coloană vertebrală. Am citit, de exemplu, memoriile lui Dumitru Popescu, membru în Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, care relata că, la şedinţele respectivului organism de conducere, vorbea numai Nicolae Ceauşescu, toţi ceilalţi ascultau, că pleca de la acele şedinţe cu dureri de cap şi că trebuia să meargă pe jos să se relaxeze până în cartierul Primăverii, unde locuia. Sigur, el nu-şi punea problema că, în fond, prin poziţia pe care o ocupa avea şi o responsabilitate. Dacă Ceauşescu ajunsese să vorbească numai el şi ceilalţi să asculte şi să ia notiţe, aceasta se datora şi celor care au acceptat acea situaţie, în opinia mea, umilitoare.


    Cel mai frapant moment a fost acela când Ceauşescu, revoltat de faptul că nu s-au luat măsuri drastice împotriva manifestanţilor de la Timişoara, a spus: eu nu mai pot lucra cu acest Comitet Politic Executiv, alegeţi-vă alt secretar general”. Şi au sărit cu toţii şi au zis: nu ne părăsiţi, vă rugăm, noi vă suntem fideli, rămânem alături de dv., în frunte cu dv. vom rămâne. Adică nici măcar în ceasul al 24-lea, aş zice, niciunul n-a avut curajul să spună: luăm act de demisia dv., constituim o conducere colectivă, anunţăm poporul revoltat că Nicolae Ceauşescu şi-a dat demisia. Poate că evoluţiile ar fi fost cu totul altele şi nu s-ar fi ajuns la baia de sânge care a urmat. Oportinismul acestor oameni a jucat un rol foarte important în derularea evenimentelor dramatice.”



    Tiranic, lacom şi pretins atotştiutor, regimul lui Nicolae Ceauşescu a ajuns acolo unde îi era locul. Din nefericire, costul a fost vieţile a 1204 de români.