Radio România Internațional

Tag: sarmale

  • După pomana porcului

    După pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie),
    ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care
    urmează să fie obţinute preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun.
    În această zi, este pregătită, în mod tradițional, aşa-numita pomană a
    porcului. Este mâncarea oferită celor care au participat la sacrificarea
    rituală, pentru că această activitate care presupune și tranșarea porcului
    durează câteva ore și se desfășoară în aer liber. De aceea, până când este
    pregătită pomana porcului, se mai serveşte o ţuică fiartă sau un pahar de vin
    fiert.

    Pomana porcului se pregătește într-un vas de tuci (fontă) în care se
    pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a
    porcului şi din care se obţine și untură. După topirea grăsimii, în untura
    încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat
    de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm
    în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.


    În
    următoarele zile se fac preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum
    jumări, caltaboş, piftie, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţi şi sarmale
    în foi de varză. Jumările sunt aceste bucăţi de slănină puse la topit, la foc
    mic, într-un vas de fontă, cunoscut şi sub numel de tuci. La topit pot fi puse
    şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin acele jumări
    care conţin şi straturi subțiri de carne. Se amestecă periodic în vasul de tuci
    şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut este
    turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura se
    scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările, puse pe platoul de aperitive
    reci de la masa de Crăciun, alături de şorici, slănină proaspătă, şuncă afumată,
    lebăr şi caltaboş. Aceste jumări pot fi consumate împreună cu mămăligă, cu ouă
    ochiuri şi cu brânză.



    În gospodăriile tradiţionale, jumările sunt păstrate, în mod obişnuit,
    în borcane, deasupra lor turnându-se un strat de untură, care are rol de
    protecţie. În acelaşi mod pot fi păstraţi cârnaţii prăjiţi, precum şi bucăţi de
    carne prăjită, în vase mai mari în care, peste toate acestea, se toarnă untură.
    Este aşa-numita carne la garniţă, care poate fi consumată la zile bune după ce a
    fost prăjită în untură. Aceste recipiente în care se păstrează untura,
    jumările, cârnaţii şi carnea prăjită trebuie depozitate în încăperi răcoroase.

  • După pomana porcului

    După pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie),
    ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care
    urmează să fie obţinute preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun.
    În această zi, este pregătită, în mod tradițional, aşa-numita pomană a
    porcului. Este mâncarea oferită celor care au participat la sacrificarea
    rituală, pentru că această activitate care presupune și tranșarea porcului
    durează câteva ore și se desfășoară în aer liber. De aceea, până când este
    pregătită pomana porcului, se mai serveşte o ţuică fiartă sau un pahar de vin
    fiert.

    Pomana porcului se pregătește într-un vas de tuci (fontă) în care se
    pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a
    porcului şi din care se obţine și untură. După topirea grăsimii, în untura
    încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat
    de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm
    în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.


    În
    următoarele zile se fac preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum
    jumări, caltaboş, piftie, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţi şi sarmale
    în foi de varză. Jumările sunt aceste bucăţi de slănină puse la topit, la foc
    mic, într-un vas de fontă, cunoscut şi sub numel de tuci. La topit pot fi puse
    şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin acele jumări
    care conţin şi straturi subțiri de carne. Se amestecă periodic în vasul de tuci
    şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut este
    turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura se
    scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările, puse pe platoul de aperitive
    reci de la masa de Crăciun, alături de şorici, slănină proaspătă, şuncă afumată,
    lebăr şi caltaboş. Aceste jumări pot fi consumate împreună cu mămăligă, cu ouă
    ochiuri şi cu brânză.



    În gospodăriile tradiţionale, jumările sunt păstrate, în mod obişnuit,
    în borcane, deasupra lor turnându-se un strat de untură, care are rol de
    protecţie. În acelaşi mod pot fi păstraţi cârnaţii prăjiţi, precum şi bucăţi de
    carne prăjită, în vase mai mari în care, peste toate acestea, se toarnă untură.
    Este aşa-numita carne la garniţă, care poate fi consumată la zile bune după ce a
    fost prăjită în untură. Aceste recipiente în care se păstrează untura,
    jumările, cârnaţii şi carnea prăjită trebuie depozitate în încăperi răcoroase.

  • Mâncăruri cu varză ca în Transilvania

    Mâncăruri cu varză ca în Transilvania


    Mâncărurile pe bază de carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească. Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are aceleaşi ingrediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă varza tocată mărunt este amestecată cu carnea, de asemenea, tocată, fie ea de porc, de vită sau în amestec.




    Tot în Transilvania, nu departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, “varză à la Huedin” sau, sub o denumire care explică totul, “slănină afumată cu varză ca la Huedin”. Avem nevoie de o varză de un kg … un kg şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu una … două cepe tocate mărunt. În aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină, tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.




    Varza este folosită și la ciorbe. O rețetă întâlnită tot în Transilvania este ciorba de viţel cu varză. Avem nevoie de jumătate de kg de carne de vițel, pulpă sau un rasol cu os, o varză dulce de circa un kg, o ceapă, doi morcovi un ou și un pahar de smântână, zeamă de varză acră, o legătură de pătrunjel. Carnea se curăţă, se spală şi se pune la fiert. Varza trebuie tocată, la fel ca și ceapa și morcovii care se toacă mărunt. După ce a dat în clocot, se aruncă prima apă, iar carnea, tăiată în bucăți mai mici, se pune din nou la fiert împreună cu ceapa și morcovii. După ce sunt aproape fierte, se pune și varza tocată. Spre final, se toarnă zeama de varză, fiartă separat și se drege cu smântână bătută cu un gălbenuș de ou. După ce se ia de pe foc, în ciorbă se presară frunze de pătrunjel, tocate mărunt. Dacă a fost pusă mai multă zeamă de varză, atunci poate că nu mai este nevoie ca, la final, să adăugăm sare.




  • Mâncăruri cu varză ca în Transilvania

    Mâncăruri cu varză ca în Transilvania


    Mâncărurile pe bază de carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească. Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are aceleaşi ingrediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă varza tocată mărunt este amestecată cu carnea, de asemenea, tocată, fie ea de porc, de vită sau în amestec.




    Tot în Transilvania, nu departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, “varză à la Huedin” sau, sub o denumire care explică totul, “slănină afumată cu varză ca la Huedin”. Avem nevoie de o varză de un kg … un kg şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu una … două cepe tocate mărunt. În aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină, tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.




    Varza este folosită și la ciorbe. O rețetă întâlnită tot în Transilvania este ciorba de viţel cu varză. Avem nevoie de jumătate de kg de carne de vițel, pulpă sau un rasol cu os, o varză dulce de circa un kg, o ceapă, doi morcovi un ou și un pahar de smântână, zeamă de varză acră, o legătură de pătrunjel. Carnea se curăţă, se spală şi se pune la fiert. Varza trebuie tocată, la fel ca și ceapa și morcovii care se toacă mărunt. După ce a dat în clocot, se aruncă prima apă, iar carnea, tăiată în bucăți mai mici, se pune din nou la fiert împreună cu ceapa și morcovii. După ce sunt aproape fierte, se pune și varza tocată. Spre final, se toarnă zeama de varză, fiartă separat și se drege cu smântână bătută cu un gălbenuș de ou. După ce se ia de pe foc, în ciorbă se presară frunze de pătrunjel, tocate mărunt. Dacă a fost pusă mai multă zeamă de varză, atunci poate că nu mai este nevoie ca, la final, să adăugăm sare.




  • Mâncăruri din Moldova

    Mâncăruri din Moldova

    Fiecare provincie a României
    se remarcă prin preparate
    specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine,
    ca în cazul vinurilor. În Moldova, unde întâlnim multe preparate savuroase. Printre acestea există, aşa cum am menţionat,
    preparate care au denumire de origine precum tochitură moldovenească sau sarmale moldoveneşti sau altele care, pur şi simplu, se identifică cu Moldova, precum celebrele plăcinte poale-n brâu sau acele chiftele alungite cărora li se spune pârjoale. Tot în Moldova sunt şi cele mai întinse suprafeţe
    cultivate cu viţă de
    vie, unele soiuri fiind româneşti. Multe dintre mâncăruri pot fi asociate cu vinurile produse în Moldova, iar dacă ne referim la soiurile româneşti, atunci putem menţiona
    Galbena de Odobeşti şi Şarba din zona Vrancei, cel mai mare bazin viticol
    al României,
    Busuioaca de Bohotin din zona Huşi, Grasa, Feteasca şi Frâncuşa din
    podgoriile de la Cotnari, Iaşi.


    Tochitura o întâlnim în
    toate regiunile României, însă există diferente în ceea ce priveşte ingredientele.
    De exemplu, în Moldova, nu regăsim bulionul sau sucul de roşii printre ingredientele
    folosite, iar în Transilvania, acolo unde este o adevărată cultură gastronomică
    în ceea ce priveşte preparatele afumate din porc, în compoziţia tochiturii
    intră şi bucăţi de cârnat afumat. În general,
    este folosită carnea de porc (pulpă şi fleică) şi organe de porc (ficat,
    splină, inimă), dar acestea pot fi înlocuite, fie şi parţial, cu carne de pui. Pentru
    prepararea tochiturii avem nevoie de jumătate de kg de pulpă de porc sau
    fleică, dar fără prea multă grăsime şi de un kg de organe de porc (ficat,
    splină, inimă). Ne mai trebuie una, două cepe de mărime potrivită, o căpăţână
    de usturoi, un pahar cu vin roşu, ulei, sare, piper şi cimbru. Curăţăm ceapa şi
    o tăiem mărunt, la fel ca şi usturoiul. Carnea trebuie spălată şi tăiată în
    cuburi mici. Turnăm apoi puţin ulei într-un vas de tuci şi îl punem pe foc. În
    loc de ulei, mai este folosită şi untura.
    După ce s-a încins, adăugăm ceapa. În momentul în care primele bucăţele
    de ceapă au început să se rumenească, este adăugată carnea şi, din când în
    când, amestecăm compoziţia din vas. Adăugăm apă sau vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, sub un capac. Spre final, adăugăm usturoi, tocat mărunt şi celelalte
    condimente. Tochitura este servită fierbinte, cu mămăligă, deasupra căreia se pune
    un ou ochi, deasupra căruia se presară brânză rasă.


    După ce trecem de felul principal, care ar putea fi şi pârjoalele moldoveneşti, un fel de chiftele alungite, din carne
    tocată de porc, de vită sau în amestec, ajungem la desert, la faimoasele plăcinte poale-n brâu. Acestea se pregătesc din aluat dospit, care, după ce este transformat într-o foaie cu ajutorul
    sucitorului, este porţionat în pătrate cu latura de circa 15 cm. Pe aceste
    pătrate de aluat este pusă umplutura de brânză dulce şi stafide, după care
    colţurile sunt aduse spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi
    ridică poalele sau, dacă vreţi, şi le prinde la brâu.

  • Mâncăruri din Moldova

    Mâncăruri din Moldova

    Fiecare provincie a României
    se remarcă prin preparate
    specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine,
    ca în cazul vinurilor. În Moldova, unde întâlnim multe preparate savuroase. Printre acestea există, aşa cum am menţionat,
    preparate care au denumire de origine precum tochitură moldovenească sau sarmale moldoveneşti sau altele care, pur şi simplu, se identifică cu Moldova, precum celebrele plăcinte poale-n brâu sau acele chiftele alungite cărora li se spune pârjoale. Tot în Moldova sunt şi cele mai întinse suprafeţe
    cultivate cu viţă de
    vie, unele soiuri fiind româneşti. Multe dintre mâncăruri pot fi asociate cu vinurile produse în Moldova, iar dacă ne referim la soiurile româneşti, atunci putem menţiona
    Galbena de Odobeşti şi Şarba din zona Vrancei, cel mai mare bazin viticol
    al României,
    Busuioaca de Bohotin din zona Huşi, Grasa, Feteasca şi Frâncuşa din
    podgoriile de la Cotnari, Iaşi.


    Tochitura o întâlnim în
    toate regiunile României, însă există diferente în ceea ce priveşte ingredientele.
    De exemplu, în Moldova, nu regăsim bulionul sau sucul de roşii printre ingredientele
    folosite, iar în Transilvania, acolo unde este o adevărată cultură gastronomică
    în ceea ce priveşte preparatele afumate din porc, în compoziţia tochiturii
    intră şi bucăţi de cârnat afumat. În general,
    este folosită carnea de porc (pulpă şi fleică) şi organe de porc (ficat,
    splină, inimă), dar acestea pot fi înlocuite, fie şi parţial, cu carne de pui. Pentru
    prepararea tochiturii avem nevoie de jumătate de kg de pulpă de porc sau
    fleică, dar fără prea multă grăsime şi de un kg de organe de porc (ficat,
    splină, inimă). Ne mai trebuie una, două cepe de mărime potrivită, o căpăţână
    de usturoi, un pahar cu vin roşu, ulei, sare, piper şi cimbru. Curăţăm ceapa şi
    o tăiem mărunt, la fel ca şi usturoiul. Carnea trebuie spălată şi tăiată în
    cuburi mici. Turnăm apoi puţin ulei într-un vas de tuci şi îl punem pe foc. În
    loc de ulei, mai este folosită şi untura.
    După ce s-a încins, adăugăm ceapa. În momentul în care primele bucăţele
    de ceapă au început să se rumenească, este adăugată carnea şi, din când în
    când, amestecăm compoziţia din vas. Adăugăm apă sau vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, sub un capac. Spre final, adăugăm usturoi, tocat mărunt şi celelalte
    condimente. Tochitura este servită fierbinte, cu mămăligă, deasupra căreia se pune
    un ou ochi, deasupra căruia se presară brânză rasă.


    După ce trecem de felul principal, care ar putea fi şi pârjoalele moldoveneşti, un fel de chiftele alungite, din carne
    tocată de porc, de vită sau în amestec, ajungem la desert, la faimoasele plăcinte poale-n brâu. Acestea se pregătesc din aluat dospit, care, după ce este transformat într-o foaie cu ajutorul
    sucitorului, este porţionat în pătrate cu latura de circa 15 cm. Pe aceste
    pătrate de aluat este pusă umplutura de brânză dulce şi stafide, după care
    colţurile sunt aduse spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi
    ridică poalele sau, dacă vreţi, şi le prinde la brâu.

  • Sarmale în cuib

    Sarmale în cuib

    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, în Europa centrală, ba chiar şi în Scandinavia, sarmalele sunt considerate în multe ţări preparat tradiţional şi nu împrumutat din bucătăria altei ţări. Sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu carne de vită sau cu orez şi stafide, celelalte popoare au diversificat reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte.



    În România, sarmalele cu varză acră şi cu carne de porc sunt cele considerate tradiţionale. Aceasta nu înseamnă că în timpul verii, după epuizarea verzelor murate din butoaie nu se fac sarmale cu varză proaspătă. De asemenea, în perioada primăverii, după se fac sarmale învelite în foi de viţă tradiţionale sau în frunzele fragede ale altor plante.



    În Bucovina, puteţi mânca aşa-numitele sarmale în cuib, foarte gustoase, dar a căror preparare necesită foarte mult timp. Se folosesc frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de sfeclă şi de tei. Pentru umplutură avem nevoie de un kg de carne de porc, de 2…3 cepe, pastă de roşii, o cană de orez, câteva boabe de piper negru, 2…3 frunze de dafin şi 2 felii de pâine cu coajă, înmuiate în apă şi stoarse bine.



    Trecem prin maşina de tocat carnea de porc, ceapa şi feliile de pâine. Amestecăm, adăugăm orezul, boabe de piper şi sare după gust. Pregătim frunzele, îndepărtând nervurile principale. Dacă frunzele sunt prea mari, le putem tăia în jumătate. Punem apoi umplutura şi rulăm frunzele. Luăm apoi o foaie de varză şi punem câte o sarmă din fiecare categorie, învelită în frunză de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de sfeclă şi de tei. Le împăturim apoi într-o foaie de varză, proaspătă sau murată şi punem aceste “pachete într-un vas.



    Pentru prepararea sarmalelor se folosesc oale de lut smălţuite. Se toarnă apă peste ele, cât să le acopere, punem şi pastă de roşii sau suc de roşii, apoi punem vasul smălţuit pentru circa 3 ore în cuptor, la foc mic. Dacă este nevoie, din când în când mai adăugăm puţină apă sau chiar puţin vin alb. Se scot cuiburile din vas şi se aşează cu grijă în farfurie, pentru aspectul estetic. Pe deasupra se toarnă smântână şi se servesc cu mămăligă.



    Dacă totuşi mai avem la dispoziţie varză murată, putem încerca o altă variantă de sarmale în cuib, la care folosim acelaşi înveliş, dar un conţinut diferit. Se pregătesc cinci umpluturi diferite: cu carne de porc, cu carne de viţel, cu carne de miel, cu carne de pui şi cu ciuperci. Modul de preparare este similar celui prezentat anterior, numai că, de această dată, avem nevoie, desigur, de mai multe foi de varză.



    Trebuie să rulăm sarmale de dimensiuni mai mici pentru a avea loc în cuibul pe care îl creem folosind cele mai mari foi de varză pe care le avem. Pentru a avea siguranţa că nu se desface, cuibul este legat în cruciş cu câte două tulpini de pătrunjel sau chiar cu aţă. Aşa cum am spus, procesul tehnologic este laborios, însă aşteptarea merită!




  • Sarmale în cuib

    Sarmale în cuib

    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, în Europa centrală, ba chiar şi în Scandinavia, sarmalele sunt considerate în multe ţări preparat tradiţional şi nu împrumutat din bucătăria altei ţări. Sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu carne de vită sau cu orez şi stafide, celelalte popoare au diversificat reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte.



    În România, sarmalele cu varză acră şi cu carne de porc sunt cele considerate tradiţionale. Aceasta nu înseamnă că în timpul verii, după epuizarea verzelor murate din butoaie nu se fac sarmale cu varză proaspătă. De asemenea, în perioada primăverii, după se fac sarmale învelite în foi de viţă tradiţionale sau în frunzele fragede ale altor plante.



    În Bucovina, puteţi mânca aşa-numitele sarmale în cuib, foarte gustoase, dar a căror preparare necesită foarte mult timp. Se folosesc frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de sfeclă şi de tei. Pentru umplutură avem nevoie de un kg de carne de porc, de 2…3 cepe, pastă de roşii, o cană de orez, câteva boabe de piper negru, 2…3 frunze de dafin şi 2 felii de pâine cu coajă, înmuiate în apă şi stoarse bine.



    Trecem prin maşina de tocat carnea de porc, ceapa şi feliile de pâine. Amestecăm, adăugăm orezul, boabe de piper şi sare după gust. Pregătim frunzele, îndepărtând nervurile principale. Dacă frunzele sunt prea mari, le putem tăia în jumătate. Punem apoi umplutura şi rulăm frunzele. Luăm apoi o foaie de varză şi punem câte o sarmă din fiecare categorie, învelită în frunză de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de sfeclă şi de tei. Le împăturim apoi într-o foaie de varză, proaspătă sau murată şi punem aceste “pachete într-un vas.



    Pentru prepararea sarmalelor se folosesc oale de lut smălţuite. Se toarnă apă peste ele, cât să le acopere, punem şi pastă de roşii sau suc de roşii, apoi punem vasul smălţuit pentru circa 3 ore în cuptor, la foc mic. Dacă este nevoie, din când în când mai adăugăm puţină apă sau chiar puţin vin alb. Se scot cuiburile din vas şi se aşează cu grijă în farfurie, pentru aspectul estetic. Pe deasupra se toarnă smântână şi se servesc cu mămăligă.



    Dacă totuşi mai avem la dispoziţie varză murată, putem încerca o altă variantă de sarmale în cuib, la care folosim acelaşi înveliş, dar un conţinut diferit. Se pregătesc cinci umpluturi diferite: cu carne de porc, cu carne de viţel, cu carne de miel, cu carne de pui şi cu ciuperci. Modul de preparare este similar celui prezentat anterior, numai că, de această dată, avem nevoie, desigur, de mai multe foi de varză.



    Trebuie să rulăm sarmale de dimensiuni mai mici pentru a avea loc în cuibul pe care îl creem folosind cele mai mari foi de varză pe care le avem. Pentru a avea siguranţa că nu se desface, cuibul este legat în cruciş cu câte două tulpini de pătrunjel sau chiar cu aţă. Aşa cum am spus, procesul tehnologic este laborios, însă aşteptarea merită!




  • Sarmale plus légères

    Sarmale plus légères

    Aujourd’hui nous parlons de sarmale, ces rouleaux de choux farcies de viande de porc, incontournables de tout repas de fête en Roumanie. Mais les sarmale on ne les prépare pas uniquement avec de la viande de porc, mais on utilise aussi la viande de bœuf, de dinde, de poulet et même avec du poisson (on utilise de carpe ou du silure, ainsi que du poisson fumé). Et ce qui plus est, pendant le Carême, on prépare des feuilles de choucroute farcies d’un mélange de riz, de noix et de raisins.

    D’ailleurs, de nombreuses familles roumaines choisissent de mettre sur la table de fête des sarmale plus légères, et plus diététiques. Aujourd’hui je vous propose une recette qui utilise la viande de bœuf, assez facile à préparer, mais qui nécessite toutefois un peu d’attention afin d’éviter que les sarmale soient trop fermes. Il vous faut un kilo de viande de bœuf hachée, dont 500 grammes de viande avec un peu plus de graisses, 200 grammes de riz, 5 cuillerées d’huile de tournesol, 4 oignons moyens coupées en brunoise, 2 cuillerées de coulis de tomates, 1 litre de jus de tomates, des feuilles de choucroute, graines et poivres, feuilles de laurier, thym, paprika et poivre du moulin.

    Dans une grande poêle antiadhésive, faites dorer les oignons dans de l’huile de tournesol, avant d’ajouter le riz, qui a été bien lavé préalablement. Parsemez ensuite du paprika et mélangez rigoureusement alors que le riz commence à cuire légèrement. C’est le moment d’y mettre le coulis de tomates et de continuer à mélanger et continuez à cuire à feu doux, jusqu’à ce que le riz est à moitié cuit. Vus pouvez ajouter de l’eau ou du bouillon, mais pas trop, le mélange doit rester assez ferme. Coupez le feu et laissez-le reposer un peu. Combinez le riz et à la viande. Souvenez-vous, pour les « sarmale » de bœuf et faut choisir de la viande hachée qui a une quantité de graisses plus élevée. Ajoutez du thym, du poivre du moulin et un peu de sel. D’ailleurs, faites attention à la quantité de sel que vous mettez, puisqu’il faut toujours tenir compte du fait que les feuilles sont choucroute sont elles-aussi salées.

    C’est le moment de s’occuper de la choucroute : lavez-la avec de l’eau froide et si besoin est, vous pouvez également la dessaler en la laissant reposer dans de l’eau. Prenez chaque feuille et coupez-la à la taille désirée. Garder toute la choucroute qui reste pour la hacher ensuite. Prenez environ deux cuillerées de farce, un peu plus même et mettez-la à l’intérieur de chaque feuille de choucroute, que vous devez ensuite rouler pour obtenir une sarma. Posez dans une casserole une couche de choucroute, puis des rouleaux en cercles concentriques, puis une nouvelle couche de choucroute et ainsi de suite. N’oubliez pas ensuite de mettre des graines de poivre et des feuilles de laurier avant de mettre le jus de tomates.

    Recouvrer ensuite d’eau et faites cuire à feu doux pendant une ou deux heures, avant d’enfourner. Beaucoup de personnes choisissent d’utiliser des pots en terre cuite qui vont au four et en ce cas il faut enfourner pendant plusieurs heures à 150 – 180 degrés. Servir accompagné de polenta, avec une cuillerée de crème fraîche et avec quelques piments en saumure. C’est le repas parfait. N’oubliez par de prévoir un bon rouge du terroir.

  • Masa de Crăciun

    Masa de Crăciun

    Începutul acestei săptămâni a coincis cu Ignatul
    (20 decembrie), ziua în care
    în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Este nevoie
    de timp pentru ca pe masa de Crăciun să ajungă preparate tradiţionale precum
    piftie, lebăr, şorici, slănină, jumări, tobă, caltaboş, cârnaţi şi sarmale.


    Pe platoul cu gustări
    reci ajung bucăţi de şorici şi jumări, obţinute după topirea într-un ceaun a
    osânzei. Pe acelaşi platou sau pe un blat de lemn care are aceeaşi utilitate se
    mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr, tobă şi caltaboş. Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România,
    ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia,
    Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic
    sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea
    cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în
    stare proaspătă.


    Toba este un amestec de
    bucăţi de carne de porc cu grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă
    şorici, bucăţi de ficat, inimă, rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate
    acestea, mărunţite şi fierte în apă cu mai multe condimente, sunt puse apoi fie
    în interiorul stomacului de porc, fie într-un înveliş plastic, atunci când este
    obţinută industrial. Toba se pune la presat şi apoi se feliază.


    Lebărul, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german
    leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind întestinul gros. Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust.


    Pentru masa de Crăciun
    se pregăteşte friptură de porc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi
    în ulei, cu garnitură de varză acră călită, precum şi sarmalele. Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară ca fiind produs tradiţional, sarmalele îşi au originea în bucătăria
    turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune
    sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu
    carne de vită sau cu orez şi stafide, popoarele din Balcani au diversificat
    reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca
    umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu umplutură de carne
    de porc tocată şi orez. Se servesc calde cu mămăligă.


    Desertul tradiţional
    pentru masa de Crăciun este cozonacul. Este făcut din aluat dospit, cu ouă, unt, zahăr şi
    este umplut cu nucă, cu cacao, cu stafide sau cu rahat.

  • Masa de Crăciun

    Masa de Crăciun

    Începutul acestei săptămâni a coincis cu Ignatul
    (20 decembrie), ziua în care
    în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Este nevoie
    de timp pentru ca pe masa de Crăciun să ajungă preparate tradiţionale precum
    piftie, lebăr, şorici, slănină, jumări, tobă, caltaboş, cârnaţi şi sarmale.


    Pe platoul cu gustări
    reci ajung bucăţi de şorici şi jumări, obţinute după topirea într-un ceaun a
    osânzei. Pe acelaşi platou sau pe un blat de lemn care are aceeaşi utilitate se
    mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr, tobă şi caltaboş. Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România,
    ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia,
    Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic
    sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea
    cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în
    stare proaspătă.


    Toba este un amestec de
    bucăţi de carne de porc cu grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă
    şorici, bucăţi de ficat, inimă, rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate
    acestea, mărunţite şi fierte în apă cu mai multe condimente, sunt puse apoi fie
    în interiorul stomacului de porc, fie într-un înveliş plastic, atunci când este
    obţinută industrial. Toba se pune la presat şi apoi se feliază.


    Lebărul, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german
    leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind întestinul gros. Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust.


    Pentru masa de Crăciun
    se pregăteşte friptură de porc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi
    în ulei, cu garnitură de varză acră călită, precum şi sarmalele. Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară ca fiind produs tradiţional, sarmalele îşi au originea în bucătăria
    turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune
    sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu
    carne de vită sau cu orez şi stafide, popoarele din Balcani au diversificat
    reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca
    umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu umplutură de carne
    de porc tocată şi orez. Se servesc calde cu mămăligă.


    Desertul tradiţional
    pentru masa de Crăciun este cozonacul. Este făcut din aluat dospit, cu ouă, unt, zahăr şi
    este umplut cu nucă, cu cacao, cu stafide sau cu rahat.

  • Bucate de Lăsata Secului

    Bucate de Lăsata Secului

    Peste
    câteva
    zile, mai precis luni, 15 noiembrie, se va intra în postul Crăciunului, iar acest lucru este marcat printr-o
    reunire a familiei, la masa de Lăsata Secului. Conform
    tradiţiei, copiii îşi vizitează părinţii sau rudele
    mai în vârstă, iar finii trebuie săîi viziteze pe naşi. Există multe
    obiceiuri, foarte multe superstiţii, dar şi o masă cu multe preparate.

    Masa de Lăsata Secului trebuie să
    fie bogată, cu aperitive, ciorbe, preparate din carne, sarmale, friptură de
    pasăre, plăcinte cu bânză, dovleac şi mere. Şi pentru că mustul a fiert, iar vinul s-a limpezit
    deja, în zona Bărăganului pe masa de Lăsata
    Secului se pune o carafă cu vin nou, alături de friptură şi de sarmale. De asemenea, la început trebuie
    servită ţuica din noua recoltă, dar nu înainte de a gusta din pâinea coaptă în
    casă, ca simbol al ospitalităţii gazdei. Invitaţii trebuie să rupă din pâine şi să o guste după ce au dat-o prin sare. La alcătuirea
    meniului se ţine cont de preferinţele invitaţilor şi de tradiţiile gastronomice
    locale şi regionale. În Transilvania şi în Maramureş sunt multe preparate cu
    carne de porc. În toate regiunile României, pe masa de Lăsata Secului ar trebui
    să fie sarmale. În mod obişnuit se fac cu carne de porc însă, de Lăsata
    Secului, mesenii ar trebui să consume şi carne de pasăre deoarece există
    superstiţia că în acest fel pot fi evitate cheltuielile neprevăzute. Un alt
    obicei este acela de a pregăti o friptură de găină, la cuptor. Aceasta trebuie
    adusă pe o tavă, dar şi în acest caz este o superstiţie. După ce este
    porţionată, cei de la masă vor şti dacă va fi o iarnă grea sau o iarnă uşoară.
    Astfel, dacă pieptul găinii este gras, atunci va urma o iarnă grea, iar dacă
    pieptul nu are grăsime, atunci iarna va fi uşoară şi vara avea roade bigate.


    Tot de Lăsata Secului sunt pregătite
    plăcinte cu brânză. Plăcinta
    cu brânză dulce şi stafide este sugestia gastronomică pentru ediţia din această
    săptămână. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de jumătate de kg de brânză
    de vaci, de o cană cu lapte, de unt sau smântână, de zahăr şi zahăr vanilat, de
    100 de grame de stafide, de esenţă de rom, de puţin ulei şi de două gălbenuşuri
    de ou. Făina trebuie amestecată cu drojdia, cu două, trei linguri de zahăr şi
    cu puţin unt sau cu 2 … 3 linguri de smântână şi se frământă aluatul, după
    care se întind două foi. Una dintre aceste foi se întinde în tava unsă cu puţin
    unt. Pentru umplutură, se amestecă brânza cu două gălbenuşuri, cu două linguri
    cu smântână, cu 3 … 4 linguri de zahăr, cu un plic de zahăr vanilat şi cu
    stafidele. Se omogenizează şi apoi se întinde peste foaia de aluat, după care
    deasupra se pune cealaltă foaie de aluat. Aluatul trebuie înţepat cu o
    furculiţă, din loc în loc, după care tava se pune în cuptor pentru circa
    jumătate de oră, la foc potrivit. După ce se scoate tava din cuptor, se presară
    zahăr pudră peste plăcintă, se porţionează şi se serveşte caldă.


    La final de rubrică,
    încă o superstiţie. Firimiturile de pâine şi de prăjituri de
    la masa festivă nu se aruncă la gunoi, ci se dau păsărilor sălbatice, în
    speranţa că acestea nu vor ciuguli recoltele anului viitor.

  • Bucate de Lăsata Secului

    Bucate de Lăsata Secului

    Peste
    câteva
    zile, mai precis luni, 15 noiembrie, se va intra în postul Crăciunului, iar acest lucru este marcat printr-o
    reunire a familiei, la masa de Lăsata Secului. Conform
    tradiţiei, copiii îşi vizitează părinţii sau rudele
    mai în vârstă, iar finii trebuie săîi viziteze pe naşi. Există multe
    obiceiuri, foarte multe superstiţii, dar şi o masă cu multe preparate.

    Masa de Lăsata Secului trebuie să
    fie bogată, cu aperitive, ciorbe, preparate din carne, sarmale, friptură de
    pasăre, plăcinte cu bânză, dovleac şi mere. Şi pentru că mustul a fiert, iar vinul s-a limpezit
    deja, în zona Bărăganului pe masa de Lăsata
    Secului se pune o carafă cu vin nou, alături de friptură şi de sarmale. De asemenea, la început trebuie
    servită ţuica din noua recoltă, dar nu înainte de a gusta din pâinea coaptă în
    casă, ca simbol al ospitalităţii gazdei. Invitaţii trebuie să rupă din pâine şi să o guste după ce au dat-o prin sare. La alcătuirea
    meniului se ţine cont de preferinţele invitaţilor şi de tradiţiile gastronomice
    locale şi regionale. În Transilvania şi în Maramureş sunt multe preparate cu
    carne de porc. În toate regiunile României, pe masa de Lăsata Secului ar trebui
    să fie sarmale. În mod obişnuit se fac cu carne de porc însă, de Lăsata
    Secului, mesenii ar trebui să consume şi carne de pasăre deoarece există
    superstiţia că în acest fel pot fi evitate cheltuielile neprevăzute. Un alt
    obicei este acela de a pregăti o friptură de găină, la cuptor. Aceasta trebuie
    adusă pe o tavă, dar şi în acest caz este o superstiţie. După ce este
    porţionată, cei de la masă vor şti dacă va fi o iarnă grea sau o iarnă uşoară.
    Astfel, dacă pieptul găinii este gras, atunci va urma o iarnă grea, iar dacă
    pieptul nu are grăsime, atunci iarna va fi uşoară şi vara avea roade bigate.


    Tot de Lăsata Secului sunt pregătite
    plăcinte cu brânză. Plăcinta
    cu brânză dulce şi stafide este sugestia gastronomică pentru ediţia din această
    săptămână. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de jumătate de kg de brânză
    de vaci, de o cană cu lapte, de unt sau smântână, de zahăr şi zahăr vanilat, de
    100 de grame de stafide, de esenţă de rom, de puţin ulei şi de două gălbenuşuri
    de ou. Făina trebuie amestecată cu drojdia, cu două, trei linguri de zahăr şi
    cu puţin unt sau cu 2 … 3 linguri de smântână şi se frământă aluatul, după
    care se întind două foi. Una dintre aceste foi se întinde în tava unsă cu puţin
    unt. Pentru umplutură, se amestecă brânza cu două gălbenuşuri, cu două linguri
    cu smântână, cu 3 … 4 linguri de zahăr, cu un plic de zahăr vanilat şi cu
    stafidele. Se omogenizează şi apoi se întinde peste foaia de aluat, după care
    deasupra se pune cealaltă foaie de aluat. Aluatul trebuie înţepat cu o
    furculiţă, din loc în loc, după care tava se pune în cuptor pentru circa
    jumătate de oră, la foc potrivit. După ce se scoate tava din cuptor, se presară
    zahăr pudră peste plăcintă, se porţionează şi se serveşte caldă.


    La final de rubrică,
    încă o superstiţie. Firimiturile de pâine şi de prăjituri de
    la masa festivă nu se aruncă la gunoi, ci se dau păsărilor sălbatice, în
    speranţa că acestea nu vor ciuguli recoltele anului viitor.

  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    Este un Crăciun atipic în timpul căruia, din cauza
    pandemiei, nu mai pot fi respectate unele tradiţii, precum cea de reunire a
    familiei extinse la masa de Crăciun. Aceasta nu înseamnă că pe masa de Crăciun
    nu vor fi produse tradiţionale precum slănină, caltaboş, şuncă, lebăr, piftie,
    cârnaţi proaspeţi şi sarmale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia,
    Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Pentru o
    perioadă de timp mai mare, slănina poate fi păstrată într-o ladă cu sare.

    Slănina poate fi păstrată, de asemenea, în saramură, un amestec de apă cu sare,
    proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După dizolvarea
    sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi piper
    măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o oală
    sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează astfel
    pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin afumare,
    după care este tăvălită prin boia de ardei.

    Tot pe platoul de aperitive se mai
    află şi caltaboştul. Este asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte
    intestinul gros, la fel ca la lebăr, o denumire locală care provine cel mai
    probabil de la cuvântul german leberwurst, un cârnat preparat din ficat şi
    grăsime. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, tocate: ficat, splină,
    rinichi şi inimă. În compoziţie se adaugă orez, ceapă tocată mărunt, piper
    negru măcinat, nucşoară şi ienibahar, condimente, de asemenea, măcinate, câteva
    boabe de piper şi sare după gust.


    Chiar dacă nu mai sacrifică
    porcul ca odinioară,
    destui români din mediul urban păstrează această tradiţie de a pregăti cârnaţi în casă. Cârnaţii se consumă împreună cu friptură de porc la tavă, cu varză călită
    sau cu puire de cartofi, ca fel principal.

    Prepararea cârnaţilor este destul de
    simplă. Avem nevoie de 2 kg de
    carne de porc, de preferat pulpă sau fleică
    deoarece are şi puţină grăsime, de un kg de carne
    de vită, de usturoi şi de condimente: piper, cimbru, boia de
    ardei. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente.

    De
    obicei, cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar
    în acest caz adăugăm usturoi pisat, cimbru şi piper, precum şi sare, după gust.
    Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după aceea urmează umplerea
    maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15 centimetri, obţinându-se
    astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi trebuie atârnate pe sfoară
    şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de câteva ore. Aceşti cârnaţi pot
    fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură sau în ulei.

  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    Este un Crăciun atipic în timpul căruia, din cauza
    pandemiei, nu mai pot fi respectate unele tradiţii, precum cea de reunire a
    familiei extinse la masa de Crăciun. Aceasta nu înseamnă că pe masa de Crăciun
    nu vor fi produse tradiţionale precum slănină, caltaboş, şuncă, lebăr, piftie,
    cârnaţi proaspeţi şi sarmale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia,
    Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Pentru o
    perioadă de timp mai mare, slănina poate fi păstrată într-o ladă cu sare.

    Slănina poate fi păstrată, de asemenea, în saramură, un amestec de apă cu sare,
    proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După dizolvarea
    sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi piper
    măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o oală
    sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează astfel
    pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin afumare,
    după care este tăvălită prin boia de ardei.

    Tot pe platoul de aperitive se mai
    află şi caltaboştul. Este asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte
    intestinul gros, la fel ca la lebăr, o denumire locală care provine cel mai
    probabil de la cuvântul german leberwurst, un cârnat preparat din ficat şi
    grăsime. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, tocate: ficat, splină,
    rinichi şi inimă. În compoziţie se adaugă orez, ceapă tocată mărunt, piper
    negru măcinat, nucşoară şi ienibahar, condimente, de asemenea, măcinate, câteva
    boabe de piper şi sare după gust.


    Chiar dacă nu mai sacrifică
    porcul ca odinioară,
    destui români din mediul urban păstrează această tradiţie de a pregăti cârnaţi în casă. Cârnaţii se consumă împreună cu friptură de porc la tavă, cu varză călită
    sau cu puire de cartofi, ca fel principal.

    Prepararea cârnaţilor este destul de
    simplă. Avem nevoie de 2 kg de
    carne de porc, de preferat pulpă sau fleică
    deoarece are şi puţină grăsime, de un kg de carne
    de vită, de usturoi şi de condimente: piper, cimbru, boia de
    ardei. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente.

    De
    obicei, cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar
    în acest caz adăugăm usturoi pisat, cimbru şi piper, precum şi sare, după gust.
    Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după aceea urmează umplerea
    maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15 centimetri, obţinându-se
    astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi trebuie atârnate pe sfoară
    şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de câteva ore. Aceşti cârnaţi pot
    fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură sau în ulei.