Tag: scoli

  • Scade decalajul dintre sat şi oraş

    Scade decalajul dintre sat şi oraş

    A XXII
    Adunare Generală a Asociaţiei Comunelor din România a reunit la Bucureşti sute
    de primari, discuţiile având loc în contextul în care este nevoie de
    modernizarea comunei şi satului românesc, dar nu toţi primarii se implică
    pentru atragere de fonduri europene sau fonduri guvernamentale. Decalajul
    dintre sate şi oraşe va continua să se reducă semnificativ până în 2020 prin
    investiţiile făcute de guvern – este promisiunea pe care premierul Viorica
    Dăncilă a făcut-o la întâlnirea cu primarii. Vrem să eliminăm noroaiele de pe
    străzile satelor şi comunelor noastre, vrem să creăm locuri de muncă, pentru că
    nu numai utilităţile reprezintă o problemă la nivelul României, ci faptul că
    foarte mulţi tineri pleacă din mediul rural
    , a declarat Viorica Dăncilă,
    subliniind că un obiectiv important al Guvernului este eliminarea decalajelor
    dintre regiuni. În acelaşi timp, premierul le-a transmis primarilor prezenţi la
    întâlnire că România susţine politica agricolă comună la nivel european.

    Viorica Dăncilă Susţinem o
    politică simplificată, în sensul debirocratizării şi al evitării suprapunerilor
    între dezvoltarea rurală şi alte măsuri în cadrul politicii agricole comune,
    stabilirea cadrului necesar pentru introducerea rezultatelor cercetării şi
    inovării în agricultură, dar şi o abordare mai flexibilă a posibilităţilor de
    finanţare, prin transferul între tipurile de intervenţii, atât din fondul
    european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, cât şi de fondul european de
    garantare agricolă.

    În faţa aleşilor locali, ministrul educaţiei Ecaterina
    Andronescu a spus că şcolile din satele de astăzi ale României diferă enorm de
    cele care erau acum 20 de ani, dar mai sunt încă probleme În România mai avem 1460 de şcoli care au
    grupurile sanitare în curte. Anul acesta putem să închidem acest proiect,
    pentru că în bugetul Ministerului Educaţiei sunt 65 de milioane de lei care vor
    veni spre dumneavoastră, pentru rezolvarea acestei probleme. Avem o sumă
    importantă să acordăm şi rechizite gratuite tuturor copiilor din mediul rural.

    Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a vorbit despre medicina de familie şi
    centrele de permanenţă, susţinând că există încă multe comune din ţară ai căror
    primari ar trebui să facă demersuri pentru înfiinţarea acestor centre. Pe de
    altă parte, ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, a precizat că au fost
    recuperate întârzierile în absorbţia fondurilor europene, România situându-se
    astăzi la media europeană.

  • Un nou an şcolar în România

    Un nou an şcolar în România

    Un nou an şcolar a început, luni, în România şi cu bune, dar şi cu rele. Probleme sunt multe şi vechi: şcoli nerenovate, fără autorizaţie sanitară sau de incendiu, manuale cu greşeli şi copii din ce în ce mai puţini. Chiar şi aşa, rămâne, ca întotdeauna, bucuria elevilor de a se întoarce din nou în bănci după o lungă vacanţă de vară, de a-şi întâlni camarazii şi profesorii, de a-şi dezvolta aptitudinile şi completa cunoştinţele.



    Noul an şcolar românesc are două semestre. Cele 168 de zile de şcoală sunt repartizate în 34 de săptămâni, cu o săptămână în minus faţă de anul şcolar anterior. Sunt şi patru vacanţe: de iarnă, intersemestrială, vacanţa de primăvară şi cea de vară, care va începe la 15 iunie. Preşcolarii şi elevii claselor primare au, în plus, o săptămână de vacanţă, la sfârşitul lunii octombrie.



    Anul acesta continuă programul “Şcoala altfel”, cu o durată de cinci zile consecutive, derulate în funcţie de alegerea fiecărei instituţii de învăţământ. Pentru tinerii din an terminal, bacalaureatul se modifică: probele de competenţe nu se mai dau în iarnă, în timpul anului şcolar, aşa cum s-a întâmplat, episodic, în sesiunea anterioară, ci se revine la sistemul vechi: susţinerea tuturor probelor în cadrul examenului din vară.



    Prima zi de şcoală, de luni, a fost jalonată de ceremonii de deschidere. A devenit o tradiţie ca autorităţi la cel mai înalt nivel să onoreze cu prezenţa lor elevi şi cadre didactice. Preşedintele Klaus Iohannis a ales să fie prezent la Colegiul Naţional Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia. Este o instituţie de tradiţie care, anul viitor, va împlini 100 de ani de activitate. Alegerea acesteia nu a fost întâmplătoare – este primul liceu românesc înfiinţat în Transilvania după 1 Decembrie 1918, chiar în oraşul în care s-a înfăptuit Marea Unire, în urma căreia România a devenit stat unitar.



    În celălalt capăt al ţării, la Constanţa, pe malul Mării Negre, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a participat la festivitatea organizată cu ocazia reînfiinţării Colegiului Naţional Militar “Alexandru Ioan Cuza”. Ministrul Fifor a semnat, în primăvară, ordinul de înfiinţare a colegiului, care îşi reia, astfel, activitatea după o pauză de 20 de ani.




    Peste 200 elevi care au ales să îmbrace uniforma de licean militar au rostit, luni, din nou, conform tradiţiei, legământul de credinţă: “Mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul şi inima spre a sluji cu destoinicie Patria şi Armata României.” O tradiţie care datează din 1881.



    Actul de educaţie este fundamental pentru evoluţia oricărei societăţi – a amintit, într-un mesaj, primul ministru Viorica Dăncilă, urându-le copiilor şi tinerilor să se bucure de cunoaştere, părinţilor să fie mândri de reuşitele lor, iar dascălilor să-şi urmeze vocaţia. Cât despre ministrul de resort, Valentin Popa, acesta a dat asigurări că în Educaţie se va investi în continuare, astfel încât respectul şi statutul nobil al profesorilor să fie reconfirmate

  • Jurnal românesc – 27.11.2017

    Jurnal românesc – 27.11.2017

    Cele opt școli cu predare în limba română din
    regiunea transnistreană vor activa în regim normal, conform unui protocol
    semnat între Chișinău și Tiraspol, la Tighina, la sfârșitul săptămânii trecute.
    Punerea în practică a acestui document permite normalizarea situației după
    aproape 15 ani în care personalul și elevii școlilor respective au fost
    persecutați de regimul separatist, comentează, luni, publicația Independent. Un protocol privind instituțiile de învățământ din stânga
    Nistrului prevede diminuarea tarifelor la serviciile comunale, stabilirea unor
    plăți simbolice pentru închirierea clădirilor, cu stipularea expresă că
    respectivele contracte vor fi încheiate pe un termen de 10 ani cu posibilitatea
    prelungirii acestora. De asemenea, protocolul reglementează problema
    terenurilor unde sunt amplasate școlile, asigurarea liberei circulații a
    profesorilor și a elevilor, precum și aprovizionarea nestingherită cu materiale
    didactice și bunuri necesare pentru buna desfășurare a procesului educațional. În
    33 de instituții din regiunea transnistreană, elevii vorbitori de română învață
    din manuale după curicula Federației Ruse, numai că traduse în aşa-zisa ‘limbă moldovenească’, adică în limba română cu caractere
    chirilice, precizează Independent.


    Pe 28 noiembrie, la Consulatul
    General al României la Cahul va avea loc o recepţie cu prilejul zilei de 1 Decembrie.
    În acest context, Institutul ‘Eudoxiu Hurmuzachi’ pentru românii de
    pretutindeni va contribui la marcarea Zilei Naţionale a României la Cahul prin
    organizarea unui concert susţinut de Corala bărbătească ortodoxă ‘Armonia’ a
    Arhiepiscopiei Tomisului. Cu un repertoriu care le-a adus medalii de aur la
    fiecare participare europeană şi mondială, Corala ‘Armonia’ a Arhiepiscopiei
    Tomisului este unul dintre corurile româneşti cele mai premiate şi recunoscute
    pe plan internaţional. Membrii corului cântă atât muzică religioasă, cât şi
    muzică populară românească. Corala a fost înfiinţată în anul 2001 în cadrul
    Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar doi ani mai târziu a trecut sub
    tutela Arhiepiscopiei Tomisului. La concert vor fi prezenţi diplomaţi de pe
    ambele maluri ale Prutului, autorităţi locale, cadre didactice care s-au
    implicat în proiectele Institutului ‘Eudoxiu Hurmuzachi’ pe parcursul anului,
    istorici, academicieni şi oameni de afaceri. Evenimentul de la Cahul deschide
    seria manifestărilor care marchează Centenarul Marii Uniri.


    Şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Teodor
    Meleşcanu, a participat, duminică, la inaugurarea celei mai noi reprezentanţe
    oficiale a României în Italia, Consulatul
    General al României la Bari. El a subliniat faptul că deschiderea acestui
    oficiu consular vine în întâmpinarea unor aşteptări legitime ale comunităţii
    româneşti din Italia şi se înscrie în zona preocupărilor MAE de consolidare a
    prezenţei consulare a statului român în zone cu o pondere semnificativă a
    diasporei româneşti. Potrivit unui comunicat al MAE, inaugurarea oficială a
    Consulatului General al României la Bari reprezintă debutul primei etape a
    extinderii reţelei consulare, proces care include operaţionalizarea cel mai
    scurt timp, în 2018, a Consulatelor Generale ale României la Manchester,
    Stuttgart, Miami şi Salzburg, după finalizarea tuturor procedurilor logistice.

  • Educaţie în limba română pentru românii din Italia

    Educaţie în limba română pentru românii din Italia

    Hartă interactivă: Educaţie în limba română pentru românii din Italia



    Ambasada României în Italia a pus la dispoziţia românilor din peninsulă o hartă interactivă cu repartizarea geografică a unităților de invățământ preuniversitar și universitar, în care se desfășoară cursul de Limbă cultură și civilizație românească (LCCR) și activitatea lectoratelor de limbă română.



    Prin intermediul acestei hărţi, sunt disponibile informații despre numărul grupelor, numele profesorilor și adresa fiecărei școli incluse în programul de predare a cursului în limba română.





    ​Curs de Limbă, cultură şi civilizaţie românească



    ​Cu​rsul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească se predă în 183 de instituții de învățământ din 14 regiuni din Italia, de către 54 de profesori, pentru 4700 de elevi.



    Începând cu anul şcolar 2007-2008 Institutul Limbii Române şi Ministerul Educaţiei Naţionale au lansat în unităţi de învăţământ din Italia proiectul privind predarea cursului de ”Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească” (LCC



    Cursul LCCR este un proiect internaţional, dezvoltat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Educaţiei din România şi alte state membre UE.



    Acesta se desfășoară într-un format de 2 ore pe săptămână, în baza unei programe și este predat de profesori calificați, selectați prin concurs din rândul comunității. Selecţia, evaluarea, monitorizarea şi plata acestora este asigurată de Institutul Limbii Române. Pe lângă orele de curs, profesorii și elevii sunt implicați în activități culturale, de promovare a culturii și civilizației românești în mediile educaționale și în comunitățile din țările de adopție.



    Prin cultivarea limbii române în forma ei standard, vorbitorii de vârstă şcolară îşi păstrează legătura cu spiritualitatea românească şi sunt la rândul lor ambasadori ai limbii şi culturii româneşti în mediile în care trăiesc şi în care vor lucra. De asemenea, frecventarea cursului facilitează reintegrarea elevilor în sistemul românesc de învăţământ în cazul revenirii în ţară.

  • Educaţie în limba română pentru românii din Spania

    Educaţie în limba română pentru românii din Spania

    Hartă interactivă a şcolilor şi universităţilor în care se predau cursuri în română



    Ambasada României în Spania pune la dispoziţia românilor din peninsulă o hartă interactivă a şcolilor şi universităţilor în care se predau cursuri în limba maternă.





    Prin intermediul acestei hărţi, sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, numărul grupelor, numele profesorilor și adresa fiecărei școli incluse în programul de predare a cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească.




    Pentru noul an şcolar care tocmai a început, 376 de unităţi de învăţământ din 16 comunități autonome din Spania sunt incluse în acest program. Repartizarea cadrelor didactice este disponibilă şi pe site-ul Institutului Limbii Române.



    Detalii despre cursul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească, lista cu şcolile în care va fi predat în anul şcolar 2017/2018, precum şi lectoratele de limbă română de la universităţi spaniole se găsesc AICI.



    Curs de Limbă, cultură şi civilizaţie românească pentru românii din Spania



    Predarea cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi de învăţământ din Spania a început încă din 2007, în urma unei Hotărâri de Guvern şi a declaraţiei comune a reprezentanţilor celor două ţări.



    Cursul se adresează tuturor nivelurilor, respectiv primar, gimnazial şi liceal. Curricula cursului, manualele, precum şi alte materiale didactice suport sunt asigurate de Institutul Limbii Române din România.





    Cursul este predat de învăţători/institutori, profesori cu diploma de licenţă în domeniul ştiinţelor umaniste, iar selectarea şi plata acestora este asigurată de Ministerul Educaţiei Naionale, prin Institutul Limbii Române.

  • MPR lansează cea de-a doua ediție a proiectului “Basm Românesc”

    MPR lansează cea de-a doua ediție a proiectului “Basm Românesc”

    Odată cu începerea noului an şcolar, Institutul Eudoxiu
    Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni (IEH), instituție aflată în
    subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni lansează cea de-a doua
    ediție a proiectului Basm Românesc.


    Prima ediție a proiectului Basm Românesc a fost iniţiată de
    IEH în anul 2013. Basmul Românesc a fost dedicat copiilor români din toate
    comunităţile din afara graniţelor ţării. Timp de un an, elevii români din
    Italia și Spania, din Serbia și Ucraina, din Belgia, dar și Statele Unite și
    Australia au conceput un basm colectiv, iar prima ediție a Basmului Românesc
    a fost tipărită și a ajuns la toți cei care au contribuit la scrierea ei.


    Cea de-a doua ediție a Basmului Românesc îşi va relua drumul
    în toată lumea şi va ajunge în rândurile elevilor din comunităţile româneşti de
    pretutindeni. Forma finală a Basmului va fi publicată şi trimisă tuturor
    comunităţilor.


    Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni
    relansează acest proiect cu scopul ca, pe durata unui an, să stimuleze elevii
    români de pretutindeni să conceapă împreună un basm, argument al unității lor
    identitare, indiferent de locul în care trăiesc.


    Basmul va pleca dintr-o școală din Suceava, unde va fi scris
    primul paragraf. Apoi, pe rând, fiecare școală doritoare va adăuga un
    paragraf, pentru ca forma finală să prindă contur într-o ediție tipărită pe
    data de 1 decembrie 2018, zi în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri.


    Școlile românești de peste hotare se pot înscrie în acest
    proiect, trimițând o cerere pe adresa de mail comunicare@ieh.ro.


    Toți copiii care vor contribui la scrierea basmului vor fi
    nominalizați atât în ediția tipărită, cât și în cea online și vor primi câte un
    exemplar din Basmul Românesc, ediția a II-a.


    Școala care va concepe cel mai interesant paragraf din basm ,
    va primi un premiu special din partea IEH.

    Comunicat Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni

  • Finanţări pentru proiecte de dezvoltare

    Finanţări pentru proiecte de dezvoltare

    În ultimii ani, în
    România, multe investiţii locale s-au realizat prin Programul Naţional de
    Dezvoltare Locală (PNDL). Au fost construite sau refăcute spitale, dispensare,
    şcoli, drumuri … În ciuda avantajelor certe, Programul a împărţit aleşii în două: primari fericiţi şi
    primari nefericiţi, beneficiari sau eliminaţi de pe lista Programului de multe
    ori pe criterii politice. În consecinţă,
    preşedintele Klaus Iohannis însuşi aprecia că românii trebuie să
    conştientizeze, cu toţii, nevoia
    unor politici coerente şi responsabile, care să transceadă culoarea politică,
    toate măsurile adoptate în cadrul PNDL urmând să se răsfrângă, înainte de toate,
    asupra milioanelor de cetăţeni ai ţării.

    Miercuri, ministrul Dezvoltării
    Regionale, dna Sevil Shhaideh, a
    prezentat obiectivele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală,
    intrat în etapa a doua. Printre ele: biblioteci, muzee, teatre, pieţe publice şi baze sportive! Din cele
    13 mii de proiecte depuse până acum, au fost selectate 6.800 pe baza unor criterii
    transparente şi fără nicio conotaţie politică – a ţinut să precizeze Sevil
    Shhaideh, care a detaliat: În conformitate cu programul de guvernare,
    am precizat că vom finanţa 9.500 de obiective, din care, cu prioritate, 2.500
    de creşe şi grădiniţe, 2.000 de şcoli care necesită autorizaţie de funcţionare,
    autorizaţie ISU sau alte reabilitări în vederea desfăşurării procesului
    educaţional la standarde europene şi încă 5.000 de obiective pentru a ne
    îndeplini ţintele fie de conformare în domeniul apei şi apelor uzate, fie de
    modernizare a întregii infrastructuri de drumuri.

    Pentru toate aceste
    investiţii sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei,
    echivalentul a aproape 7 miliarde de euro. Bani vor veni, în egală măsură, de
    la Bruxelles, unde a fost aprobată investirea în România – prin Fondul de
    Coeziune al Uniunii Europene – a 270 de milioane de euro. Mai precis, în nord-estul ţării, la
    Botoşani, vor fi alocaţi 47 de milioane de euro pentru extinderea şi
    modernizarea sistemului actual de distribuţie a apei potabile şi de tratare a
    apelor uzate. Pentru proiecte asemănătoare, judeţele Hunedoara şi Timiş, din
    sud-vest, vor primi în jur de 11 milioane de euro fiecare. Cea mai consistentă
    sumă va ajunge la periferia Bucureştiului, unde Uniunea Europeană va investi
    aproape 200 de milioane de euro pentru a curăţa şi ameliora sistemul de
    colectare a apelor uzate pentru 1,5 milioane de locuitori.

    Să nu uităm, în fine, nici de banii pe care Banca Europenă de
    Investiţii îi împrumută României! Este vorba de 1 miliard de euro pentru cofinanţarea proiectelor prioritare de
    infrastructură în domeniul transporturilor, în valoare totală de 6,8 miliarde
    de euro, care vor fi realizate în perioada de programare 2014 – 2020. Potrivit
    comisarului european pentru Politică Regională, Corina Creţu, dezvoltarea reţelei
    strategice de transport va aduce beneficii semnificative comerţului şi
    turismului şi va alimenta direct economia. La fel de important va fi şi
    impactul pozitiv, pentru cetăţeni,
    al conexiunilor mai rapide, al drumurilor şi sistemelor de transport mai sigure.

  • 165.000 de elevi au ascultat muzică clasică la şcoală graţie Radio România

    165.000 de elevi au ascultat muzică clasică la şcoală graţie Radio România

    Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai
    importante proiecte educative marca Radio România, proiect de suflet al postului Radio
    România Muzical s-a desfăşurat pentru al treilea an şcolar consecutiv în
    şcolile româneşti, graţie unui parteneriat încheiat între Ministerul Educaţiei
    Naţionale şi Radio România în 2014.


    Proiectul
    urmăreşte familiarizarea elevilor cu valorile muzicii clasice în mod practic, prin
    audiţia efectivă, în completarea cunoştinţelor teoretice propuse de programa
    şcolară. Iar interesul elevilor şi al profesorilor faţă de proiectul Ascultă
    5 minute de muzică clasică a crescut: în anul şcolar 2014-2015 la proiect
    au participat 120.000 de elevi, în anul şcolar 2015-2016, 145.000 de elevi, iar
    în al treilea an de implementare, 165.000
    de copii au ascultat muzică clasică la şcoală, preponderent din ciclul
    gimnazial. Fişierele audio au fost ascultate în orele de muzică, de dirigenţie
    sau în pauzele dintre ore.


    Radio România
    Muzical a pus la dispoziţia şcolilor şi liceelor din România, prin
    inspectoratele din fiecare judeţ, 52 lucrări din muzica clasică, însoţite de
    scurte explicaţii pe înţelesul copiilor. Proiectul a avut şi o componentă activă
    pentru elevi, sub forma unui concurs derulat pe www.romania-muzical.ro/5minute.
    Pe parcursul a 26 de săptămâni, între octombrie 2016 şi iunie 2017, Radio
    România Muzical a premiat câte 10 copii care au răspuns corect la cele două
    întrebări săptămânale referitoare la lucrările muzicale ascultate în cadrul
    proiectului. Săptămânal, s-au primit în medie 1.700 de răspunsuri corecte la
    concurs, în total oferindu-se 260 de premii constând în CD-uri oferite de
    sponsorul concursului, Universal Music România.


    De asemenea, a
    fost organizată a doua ediţie a Concursului Naţional Ascultă 5 minute de
    muzică clasică, cu două secţiuni: desene inspirate de muzica clasică,
    pentru elevii claselor primare, respectiv eseuri inspirate de audiţii muzicale,
    pentru elevii de gimnaziu. La fiecare secţiune, s-au oferit câte trei premii,
    în valoare totală de 3.000 lei.


    Ascultă 5
    minute de muzică clasică
    înseamnă şi audiţia muzicii clasice în spaţii neconvenţionale, în lunile martie
    şi octombrie ale fiecărui an. În 2017, partenerii proiectului sunt: Cora,
    Carrefour, Mega Image, Dedeman, Metro, Mobexpert, Băneasa Shopping City,
    Piteşti Mall, Arena Mall, Hello Shopping Park, Gold Plaza, Iulius Mall, Palas
    Mall, CRH România, PWV România, Castelul Bran, Centrul cultural Palatele
    Brâncoveneşti, Librăriile Humanitas, Raiffeisen Bank.


    Declaraţii ale elevilor


    Nu ştiam mai nimic despre muzica clasică, dar am constatat
    că poate fi încântătoare.


    Proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică este
    lăudabil. El oferă copiilor şi tinerilor oportunitatea de a veni în contact cu
    mari compozitori, cu creaţiile acestora. Mulţumim Radio România Muzical!


    E importantă muzica clasică. Îţi dă un sentiment de
    linişte.


    E important să asculţi muzică clasică, pentru că îţi
    dezvoltă cunoştinţele. Descoperi şi alt stil de muzică, care s-ar putea să-ţi
    placă.


    Explicaţiile au fost foarte utile.


    Cu siguranţă acest program nu ar găsi un teren favorabil
    dacă nu ar fi atât de bine pus la punct din punctul de vedere al selecţiei
    lucrărilor muzicale, al valorificării lor prin intermediul unor solişti de
    talie şi de reputaţie internaţională şi, n-aş lăsa pe ultimul loc, comentariul
    care vine să completeze ceea ce ne-a spus muzica.


    Muzica este, într-un fel, liniştire sufletească; te ajută să
    fii mai liniştit. Muzica ocupă un loc foarte important pentru noi, pentru că
    avem atâtea lecţii de făcut, obosim foarte uşor, avem teze, lucrări… şi-n
    acelaşi timp, o oră pe săptămână de muzică cred că este destul de bună.


    Declaraţii ale profesorilor


    Salut această iniţiativă a postului Radio România Muzical şi
    consider că această iniţiativă vine în ajutorul nostru, ca profesori de
    educaţie muzicală, în primul rând prin asigurarea unui material de calitate în
    ceea ce priveşte muzica clasică, dar nu în ultimul rând şi asigurarea unei
    descrieri foarte deosebite a lucrărilor prezentate în cadrul acestor audiţii.
    Mi-a plăcut abordarea stilurilor de muzică – foarte variate, din toate epocile
    istoriei muzicii şi, în al doilea rând, prezentarea acestor piese e succintă,
    este la obiect şi cred că merge exact pe fixarea cunoştinţelor, mai ales că
    reuşeşte să capteze foarte bine atenţia elevului prin concursuri.


    Am fost mereu cu gândul la copiii de la clasa unde sunt
    dirigintă. Şi, ulterior, ocupându-mă de toate proiectele care se derulează în
    şcoală, le-am spus şi colegelor mele, pentru că nu mai făcusem această
    activitate cu ei până acum. Din cât îi cunosc eu, mă gândeam că nu ascultă
    muzică clasică acasă şi-atunci m-am gândit să încerc să-i apropii de anumite
    valori pe care cred eu că le transmite acest gen muzical. Cred că proiectul a
    fost util.


    Proiectul a fost o idee extraordinară. În primul rând, noi
    avem nevoie de foarte multe instrumente care să ne ajute pe noi să obişnuim
    copilul să asculte muzică. Pentru noi, sincer, a fost mană cerească să avem la
    dispoziţie în primul rând o bază materială – audiţiile acestea pe care ni
    le-aţi oferit şi pe care noi am putut să le folosim în fiecare oră chiar şi,
    bineînţeles, acele explicaţii pentru audiţii, care i-au făcut pe copii să
    înţeleagă mult mai bine ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în muzică.


    Cristina Comandaşu, redactor şef Radio România Muzical,
    coordonatoarea proiectului: Nu
    cred în ideea destul de vehiculată că actul cultural autentic nu-şi mai găseşte
    locul între preocupările generaţiei tinere de astăzi; cred cu tărie că cei mici
    sunt exact aşa cum îi creştem noi, cei mari. Muzică clasică nu este doar un
    moft, ci o expresie a unei întregi civilizaţii, Reperul într-o lume sonoră din
    ce în ce mai alambicată. De aceea, este esenţial ca cei mici să ajungă să
    cunoască acest reper nu doar învăţând despre portative, diezi şi tonalităţi, ci
    ascultând efectiv muzica, deschizându-se astfel spre un univers în care, ei
    înşişi mărturisesc, găsesc relaxare, linişte sau pur şi simplu, altceva decât
    cotidianul. De aceea mă bucur că proiectul Ascultă 5 minute de muzică
    clasică are ecouri pozitive în şcoli. Şi sunt recunoscătoare faţă de
    profesorii care s-au implicat; fără munca lor, şi eforturile mele de a selecta,
    comenta şi comunica piesele din proiect, ar fi fost inutile.

  • MRP sprijină candidații români din afara granițelor pentru admiterea în școlile românești

    MRP sprijină candidații români din afara granițelor pentru admiterea în școlile românești

    Educația reprezintă o prioritate asumată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în conformitate cu obiectivele Strategiei naționale pentru românii de pretutindeni 2017-2020.

    În acest sens, MRP, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Externe au aprobat, prin ordin comun, metodologiile ce reglementează procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 – 2018, precum și modalitățile prin care orice student sau elev român din afara granițelor poate aplica pentrubursă de studiu în România.

    În procesul de implementare a noii metodologii este prevăzută și declarația de apartenență la identitatea culturală română, cuprinsă în Legea nr. 299/2007. Aceasta se poate completa pe proprie răspundere la sediul MRP din Bulevardul Primăverii nr. 22 în intervalul 9.00-18.00, de luni până vineri, fără programare prealabilă, pe baza actului de identitate deținut de solicitant.

    Pentru informații suplimentare privind declarația de apartenență la identitatea culturală română, putețiconsulta experții MRP prin email, la adresa: formularedu@mprp.gov.ro.

  • Campania “Şi eu trăiesc sănătos”, în şcoli

    Campania “Şi eu trăiesc sănătos”, în şcoli

    Mai multe cercetări au arătat că în România interesul oamenilor pentru o
    viaţă sănătoasă, deşi în creştere, este încă destul de mic. În plus, foarte
    multe persoane nici nu ştiu ce înseamnă exact un stil de viaţă sănătos. Şi aşa,
    câţiva întreprinzători au simţit nevoia să-i înveţe pe cei mici ce înseamnă să
    fii sănătos şi cum poţi menţine o stare de bine pe cât mai multe planuri, în
    speranţa că seminţele, odată sădite, să dea roade, astfel încât copiii să le
    ceară părinţilor să le menţină un stil de viaţă adecvat.


    Silvia Bucur, preşedinta Fundaţiei Prais, este iniţiatoarea campaniei
    naţionale Şi eu trăiesc sănătos, pentru şcoli şi ne-a spus de unde i-a venit
    ideea şi cum s-a dezvoltat ea: Acum mai bine de şase ani, fiind parte a
    reţelei internaţionale EPODE, care este cea mai mare reţea globală de prevenire
    a obezităţii infantile şi de promovare a stilului de viaţă sănătos, am urmărit
    studiile care au apărut în România şi care au arătat că şi în rândul copiilor
    cu vârsta până la 12 ani există o creştere a riscului de a fi supraponderal sau
    al obezităţii. Din această perspectivă, având la dispoziţie metodologiile EPODE
    care sunt la baza unor proiecte naţionale similare din alte 38 de ţări, am
    reuşit să ne strângem rândurile, şi să dezvoltăm acest proiect, Şi eu trăiesc sănătos, abreviat SETS, care
    a ajuns acum la al şaselea an de la implementare, la peste 150 de mii de elevi,
    care timp de patru ani (n.r. pe durata şcolii primare) au beneficiat de
    informare şi activităţi în cadrul proiectului nostru.


    Invitaţia adresată de iniţiatorii campaniei copiilor este să descopere
    secretele unei nutriţii echilibrate, ale activităţilor fizice zilnice şi ale
    igienei personale şi multe altele. Lecţiile de nutriţie, în şcoli, se fac
    pornind de la piramida alimentelor, copiii învăţând ce produse e bine să
    consume pentru o dezvoltare armonioasă.
    În plus, şcolile sunt încurajate să organizeze Cluburi de mişcare şi
    distracţie în care copiii să desfăşoare ce activităţi doresc. Revine cu
    detalii Silvia Bucur: Practic, împreună cu Consiliul nostru
    ştiinţific, alcătuit din psihologi, medici de nutriţie şi boli metabolice,
    sociologi şi reprezentanţi ai Ministrerului sănătăţii şi Ministerului
    educaţiei, am iniţiat şi dezvoltat un set de materiale educaţionale, de
    informare, care au fost diseminate fiecărui copil din oraşele în care suntem
    prezenţi, Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Cluj şi Roman şi Otopeni. În fiecare
    an se derulează un concurs al Cluburilor de mişcare şi distracţie din şcoli,
    avem cumulat peste 150 de cluburi care funcţionează de mai mulţi ani, create cu
    sprijinul învăţătorilor, chiar de elevi, care atrag membri, îi dau un nume, îi
    fac o siglă. Şi în cadrul acestor cluburi extracurriculare organizează foarte
    multe activităţi fizice şi sportive, care sunt menite a le schimba obiceiurile
    de stil de viaţă.


    În cadrul cluburilor SETS, copiii sunt încurajaţi nu numai să facă mişcare
    şi să se hrănească sănătos, ci şi să respecte reguli de igienă personală şi a
    locuinţei, să fie prietenoşi, dar şi responsabili şi respectoşi.


    Fie că este vorba despre activităţi de tipul Pauză în paşi de dans sau
    Flash Mob în curtea şcolii sau Fructe sau îngheţată copiii au ocazia,
    într-un mod distractiv, să înveţe lucruri noi şi să le consolideze în grup, în
    speranţa că alegerile sănătoase vor deveni o a doua natură.


    Am întrebat-o pe Silvia Bucur dacă această campanie a dat roade: Pe de o parte sunt studiile calitative şi
    cantitative pe care le facem anual în şcoli şi care ne arată că în urma
    aplicării acestor metodologii şi al accesului copiilor la informaţii şi la
    activităţi, obiceiurile lor s-au îmbunătăţit, pentru că, indirect, părinţii au
    fost informaţi şi au început chiar să mănânce legume şi fructe mai mult decât
    înainte şi să facă mai multă mişcare. Pe de altă parte, noi am făcut şi nişte
    studii pe eşantioane de copii din clasele 1-4 din Bucureşti, studiu care arată
    că ne confruntăm cu o problemă reală legată de timpul alocat de către familie
    activităţilor fizice ale copilului. Nici somnul nu este suficient, numărul de
    ore pe care copiii îl petrec în faţa unui ecran, fie el de televizor, telefon
    sau tabletă este printre cele mai mari din Europa, motiv pentru care acest
    program va trebui să continue să se dezvolte astfel încât şi familiile să
    conştientizeze cât de importantă este mişcarea pentru copii, să le asigure un
    somn bun, pentru că fără somn bun într-o cameră aerisită, copilul acumulează
    oboseală cronică, ce îi reduce capacitatea de a obţine rezultate bune.



    Obiectivul campaniei Şi eu trăiesc
    sănătos este creşterea numărului de
    copii care să se dezvolte armonios desfăşurând activităţile preferate şi care
    să conştientizeze importanţa alegerilor personale în conturarea unui stil
    de viaţă sănătos. Şi din ce în ce mai multe şcoli aleg să se înscrie în acest
    proiect, iar copiii, fie că aplică deja principiile însuşite, fie că nu,
    vorbesc deja ca nişte mici nutriţionişti despre ceea ce ar trebui să manânce şi
    despre cum ar fi bine să se desfăşoare programul lor zilnic.

  • Ascultă 5 minute de muzică clasică – proiect Radio România Muzical

    Ascultă 5 minute de muzică clasică – proiect Radio România Muzical

    Din
    1 octombrie şi până în 31 octombrie, Ascultă 5 minute de muzică clasică
    în spaţii neconvenţionale – hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, graţie
    unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv
    muzicii clasice şi de jazz. Din 10 octombrie până la finalul anului şcolar, Ascultă
    5 minute de muzică clasică, din nou în şcolile din România.


    Unul
    dintre principalele proiecte educative şi culturale ale corporaţiei publice
    Radio România, Ascultă 5 minute de muzică clasică îşi propune să apropie
    publicul larg de muzica clasică prin audiţia propriu-zisă, atât în spaţii
    neconvenţionale şi aglomerate, cât şi în şcolile româneşti, la orele de muzică.
    Campania a pornit în octombrie 2010, cu audiţii în spaţiile publice de tipul
    hipermarketurilor, mall-urilor, librăriilor şi muzeelor şi de atunci s-a
    derulat bianual, pe parcursul lunilor martie şi octombrie. Piesa zilei poate fi
    ascultată, bineînţeles, şi la Radio România Muzical.


    Din
    2014, Ascultă 5 minute de muzică clasică este şi program naţional în
    şcolile româneşti, graţie unui parteneriat semnat între Ministerul Educaţiei
    Naţionale şi Radio România. Proiectul facilitează apropierea copiilor faţă de muzica
    clasică în cel mai simplu mod, prin audiţia concretă a materialelor puse la
    dispoziţie de Radio România Muzical, care includ atât o lucrare muzicală cât şi
    o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au şi posibilitatea de a participa
    la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate.
    În anul şcolar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată ţara au
    participat la proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică; în anul
    şcolar 2015-2016 la proiect au participat 145.000 de copii şi au fost
    organizate şi două concursuri naţionale: unul de desene inspirate de muzică,
    pentru elevii claselor primare, şi unul de audiţii muzicale, pentru elevii
    claselor gimnaziale.


    Alte
    informaţii despre campanie, pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute care
    găzduieşte, de asemenea, fişierele audio ale pieselor din proiect, precum şi
    concursul destinat elevilor.


    Partenerii proiectului
    pentru ediţia octombrie 2016:Ministerul
    Educaţiei Naţionale, Carrefour România, Cora România, Mega Image, Mobexpert,
    Dedeman, Metro Cash & Carry, Băneasa Shopping City, Iulius Mall Iaşi,
    Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Suceava, Palas Mall Iaşi,
    Librăriile Humanitas, Castelul Bran, PWC România, CRH România, Piteşti Mall,
    Hello Shopping Park din Bacău, Arena Mall din Bacău, Gold Plaza Baia Mare,
    Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.


  • Un nou an şcolar, la start

    Un nou an şcolar, la start

    După vacanţa de vară, peste 3 milioane de elevi din România au început, luni, şcoala. Reluarea cursurilor găseşte şi în acest an multe şcoli fără profesori titulari, fără conducere, iar aproape jumătate din unităţile de învăţământ – fără autorizaţie sanitară de funcţionare. În plus, o parte din manuale nu au ajuns la elevi, din cauza contestării licitaţiilor.



    Cele mai multe şcoli cu probleme rămân în mediul rural. Aici, elevii revin la cursuri în spaţii improprii sau improvizate, fără încălzire, cu pereţii scorojiţi şi cu grupuri sanitare în fundul curţii. În interiorul acestor clădiri nu există apă curentă, iar mobilierul este foarte vechi. Noul an şcolar debutează cu o structură uşor modificată, faţă de anul trecut în ceea ce priveşte semestrele de studiu, vacanţele şi programul “Şcoala Altfel”.



    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, explică care sunt aceste schimbări: “Structura anului şcolar 2016 – 2017 a suferit modificări, dar sunt binevenite, pentru că sunt racordate mult mai realist la situaţia reală de desfăşurare a activităţii educative din timpul anului şcolar. Este vorba de 35 de săptămâni de cursuri. Semestrul întâi începe la 12 septembrie 2016, până la 3 februarie 2017. Evident, va fi vacanţa intersemestrială. Semestrul al doilea: 13 februarie 2017 – 16 iunie 2017.” Modificări au avut loc şi în programul “Şcoala altfel”, unităţile şcolare având posibilitatea de a alege, în anumite limite, cand vor să desfăşoare cele cinci zile consecutive de activităţi.



    Una dintre noutățile următorului an școlar este aceea că elevii vor avea un statut propriu. Acest document reglementează drepturile și obligațiile elevilor înmatriculați în instituțiile de învățământ de stat, particular sau confesional, primul de acest tip elaborat în România în ultimii 25 de ani. Drepturile elevilor sunt structurate în 5 categorii: drepturi educaționale, drepturi de asociere și exprimare, drepturi sociale, recompense și alte drepturi.



    Totodată, în cazul examenelor naționale a fost eliminată prevederea conform căreia nota finală, după contestații, se modifică numai dacă există o diferență de minimum 0,5 puncte între nota inițială și nota de la contestații. Ministerul Educației a decis că, în calculul mediei de admitere în învățământul liceal, ponderea mediei claselor V-VIII va reprezenta 20%, în comparație cu 25% cum este în prezent. Admiterea la liceu se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care se vor analiza cazurile speciale.

  • Jurnal românesc – 13.06.2016

    Jurnal românesc – 13.06.2016

    Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a avut, weekend-ul trecut, o serie de întâlniri cu autorităţile locale şi comunitatea românească din Sardinia (Italia). Discuţiile s-au axat pe teme de interes pentru reprezentanţii comunităţii din regiune, precum educaţia, dezvoltarea dialogului intercultural, implicarea civică. Oficialul român a evidenţiat rolul educaţiei în formarea tinerelor generaţii şi a subliniat utilitatea completării curriculei existente cu ore facultative de limba română, ca limbă maternă, în învăţământul public italian preuniversitar, o premisă fundamentală pentru păstrarea identităţii naţionale. Totodată, el a prezentat şi noile modalităţi de vot pentru alegerile parlamentare din acest an şi a subliniat importanţa înscrierii în Registrul electoral. În această privinţă, Dan Stoenescu a făcut apel către reprezentanţii mediului asociativ pentru implicare activă în promovarea facilităţilor introduse de noua lege electorală.




    Forţele Navale Române şi Marina Militară a SUA desfăşoara, până pe 17 iunie, antrenamente pe Marea Neagră pentru exersarea procedurilor standard, în vederea dezvoltării interoperabilităţii dintre flotele celor două state. Marina Militară Română participă la exerciţii cu Fregata Regina Maria, o corvetă, două dragoare maritime, două nave purtătoare de rachete, un elicopter Puma Naval şi o echipă de militari de la Secţia Scafandri pentru Operaţii Speciale. In secvenţele de luptă contra ameninţărilor aeriene vor fi implicate şi trei avioane de vânătoare MiG21 Lancer ale Forţelor Aeriene Române. Partenerul strategic american participă la exerciţii cu Distrugătorul USS Porter care, pe parcursul escalei din Portul Constanţa, are planificate antrenamente secvenţiale pentru exersarea procedurilor standard de comunicaţii cu Marina Militară Română. USS Porter a acostat în Portul Constanţa, pentru prima dată, în anul 2006, iar aceasta este a treia escală în România.




    Comisia Europeană a aprobat a doua fază a proiectului Extreme Light Infrastructure — Nuclear Physics” (ELI-NP), de constructie a celui mai puternic laser din lume, la Măgurele, langa Bucuresti. Potrivit unui comunicat dat publicitatii de comisarul eurpean pentru politică regională, Corina Creţu, peste 140 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională sunt alocate continuării lucrărilor începute în 2013 si care au termen de finalizare anul 2018. ELI-NP face parte din proiectul de cercetare paneuropean în domeniul laserelor de foarte mare intensitate, derulat în România, Cehia si Ungaria. Corina Creţu apreciază că Uniunea Europeană va avea în câţiva ani o infrastructură şi echipamente de cercetare de ultimă generaţie, iar rezultatele viitoarelor cercetări vor oferi produse şi servicii noi, care vor contribui la dezvoltarea economică a ţării şi a învăţământului românesc.




    Autorităţile de la Bucureşti încearcă să-i sprijine pe românii din diaspora care doresc să revină acasă pentru a-şi deschide propria afacere. Ei sunt instruiţi cum să acceseze fonduri europene în cadrul programului ProDiaspora, recent lansat în Italia. Directorul Autorităţii de management din cadrul Ministerului Agriculturii, Daniela Rebega, a precizat că acest proiect cuprinde măsuri atât pentru domeniul agricol, cât şi non-agricol, diverse activităţi meşteşugăreşti sau orice tip de activitate necesară în mediul rural, un coafor, un atelier de croitorie, servicii medicale sau alt gen de servicii. Limita de vârstă există în cazul unei singure măsuri, pentru instalarea tinerilor fermieri, iar aceasta este de 40 de ani. Proiectul ProDiaspora urmează să fie prezentat şi în alte ţări unde trăiesc mari comunităţi de români.

  • Jurnal românesc – 19.02.2016

    Jurnal românesc – 19.02.2016

    Militari români ai forţelor pentru operaţii
    speciale au plecat în misiune în Afganistan. Ministrul apărării naţionale,
    Mihnea Motoc, şi şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, au
    participat la ceremonia de plecare de la Târgu Mureş. Militarii români vor
    executa, pe o perioadă de aproximativ şase luni, activităţi de instruire şi
    consiliere ale forţelor de securitate afgane, în cadrul misiunii NATO ‘Resolute
    Support’. Anul acesta, în luna aprilie, se vor împlini
    10 ani de când forţele româneşti pentru operaţii speciale acţionează în teatrul
    de operaţii din Afganistan.




    Vicepremierul pentru
    reintegrarea Republicii Moldova cu Transnistria, Gheorghe Bălan, a avut o
    întrevedere cu directorii şcolilor cu predare în grafie latină din regiunea
    transnistreană, la care a participat şi conducerea ministerului moldovean al
    Educaţiei. În cadrul întrevederii s-a discutat despre activitatea şcolilor cu
    predare în limba română din stânga Nistrului, problemele cu care se confruntă
    acestea şi despre presiunile la care sunt supuse aceste instituţii de
    învăţământ de către regimul separatist de la Tiraspol. Au fost
    abordate probleme organizatorice, inclusiv susţinerea financiară a acestor
    şcoli şi dotarea lor cu toate cele necesare. Vicepremierul moldovean a dat asigurări
    că guvernul de la Chişinău va depune şi pe viitor eforturi pentru sprijinirea
    acestor şcoli din regiunea transnistreană şi nu va permite perturbarea
    activităţii lor educaţionale.




    Peste 40% din cererile de azil înregistrate anul
    trecut în România au fost depuse de refugiaţi sirieni, majoritatea având rude
    stabilite aici. Potrivit
    şefului Inspectoratului General pentru Imigrări, Viorel Vasile, 160 de
    refugiaţi aflaţi în prezent în Italia şi 135 în Grecia vor sosi anul acesta în
    România. Viorel Vasile a
    precizat că au fost suplimentate locurile de cazare în cele 6 centre de azil
    din România, al căror grad de ocupare este, în prezent de 11 la sută. Pe de
    altă parte, IGI a asigurat, anul trecut, managementul şederii legale pe
    teritoriul ţării pentru peste 104 mii de cetăţeni străini, dintre care 60 de
    mii din state terţe (Republica Moldova, Turcia, China) şi 44 de mii din state
    membre UE şi Confederaţia Elveţiană (Italia, Germania, Franţa).




    România a fost, în 2014, al
    cincilea producător de cereale şi al treilea crescător de ovine din UE. Uniunea
    Europeană a recoltat o cantitate record de aproape 332 milioane tone de
    cereale, pe primul loc fiind Franţa cu 73 milioane de tone, urmată de Germania,
    Polonia, Marea Britanie şi România – arată datele statistice ale Oficiului
    european de statistică (Eurostat). În 2014, producţia de cereale a crescut
    comparativ cu 2013 în marea majoritate a statelor membre, inclusiv în România.
    Tot în 2014, populaţia de ovine a UE era de peste 84 milioane de animale,
    aproape identică cu cea de vite. Peste un sfert din ovinele din UE erau
    crescute în Marea Britanie, urmată de Spania şi România, cu 9,5 milioane de
    ovine. Cu toate acestea, România nu se regăseşte printre ţările membre care
    contribuie cel mai mult la valoarea producţiei agricole a UE. Lider la acest
    capitol este Franţa, urmată de Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda
    şi Polonia – mai arată datele Eurostat.

  • Belgia – Menținerea nivelului de alertă 4 în Bruxelles

    Belgia – Menținerea nivelului de alertă 4 în Bruxelles

    UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că Organismul belgian de coordonare pentru analiza ameninţărilor (OCAM) a luat hotărârea menţinerii până luni, 30 noiembrie 2015, a nivelului maxim (4) de alertă teroristă (pe o scara de la 1 la 4) de ameninţare serioasă şi iminentă pentru Regiunea Bruxelles, iar pentru restul teritoriului Belgiei a nivelului 3 de alertă de ameninţare posibilă şi credibilă.


    Universităţile şi şcolile de toate gradele îşi vor relua activitatea miercuri, 25 noiembrie 2015, dată la care şi metroul va fi repus progresiv în funcţiune. În seara zilei de luni, 23 noiembrie 2015, primul ministru belgian a reiterat recomandarea ca locuitorii capitalei belgiene – Bruxelles – să evite locurile cu o concentraţie mare de oameni, cum ar fi concerte, evenimente majore, gări, aeroporturi, transportul în comun şi centrele comerciale aglomerate.

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că guvernul belgian a decis menținerea nivelului de alertă teroristă la nivelul maxim pentru oraşul Bruxelles, 4 pe o scară de 1 la 4, ceea ce semnifică o ameninţare serioasă şi iminentă.



    Staţiile de metrou rămân închise, trenurile periurbane suspendate, astfel că, din cauza lipsei mijloacelor de transport în comun, în cursul zilei de luni, 23 noiembrie 2015, școlile și universitățile din Bruxelles vor fi închise.



    Se recomandă locuitorilor capitalei belgiene, să evite locurile cu o concentraţie mare de oameni, cum ar fi concerte, evenimente majore, gări, aeroporturi, transportul în comun și centrele comerciale aglomerate.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă să se consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.