Tag: Siria

  • Jurnal românesc – 6.10.2015

    Jurnal românesc – 6.10.2015

    Salariile mai mari promise cadrelor medicale nu vor rezolva problema din sistem fără o mai bună infrastructură sanitară şi o gestionare eficientă a banilor publici, a afirmat, luni, preşedintele Klaus Iohannis la o reuniune pe tema politicilor de sănătate. Şeful statului a precizat că este nevoie de curaj din partea autorităţilor pentru transformarea sistemului sanitar, astfel încât să se oprească exodul personalului medical. Iohannis a mai spus că plecarea personalului medical dezvăluie vulnerabilităţile sistemului sanitar, care nu ţin doar de modul în care sunt cheltuiţi banii publici, ci şi de schimbările frecvente de legislaţie, de organizare şi de management.



    România a înregistrat în luna august cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amanuntul din Uniunea Europeană, a anunţat luni Biroul pentru statistică al UE. Potrivit Eurostat, acesta a crescut cu 8,5% comparativ cu perioada similară din 2014. În UE, comerţul cu amănuntul a crescut cu 2,6% în august. În cinci ţări ale Uniunii s-a înregistrat o scădere a volumului comerţului. Este vorba de Luxemburg, Bulgaria, Belgia, Austria şi Finlanda.



    Bucureştiul a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului miniştrilor de justiţie şi interne din UE (JAI) de săptămâna aceasta a punctului privind intrarea României în spaţiul Schengen. Premierul Victor Ponta a făcut acest anunţ luni, motivând că Bucureştiul ştie foarte clar că decizia nu va fi favorabilă. El a mai spus că România trebuia să intre în spaţiul de liberă circulatie din 2011, dar luarea unei decizii a tot fost amânată din cauza refuzului Olandei, dar şi a altor ţări.



    România şi SUA au semnat, luni, la Washington un acord privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave. Prezent la eveniment, vicepremierul Gabriel Oprea a declarat ca România a mai făcut un pas pentru îndeplinirea condiţiilor Programului Visa Waiver, în procesul de liberalizare a acordării vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA. Acordul va reglementa, pe baze juridice, cooperarea, prevenirea, descoperirea şi investigarea infracţiunilor grave, a infracţiunilor de terorism şi asigurarea schimbului de informaţii între autorităţile cu atribuţii în acest domeniu din cele două ţări.



    România şi Olanda au lansat, luni, un parteneriat pentru creşterea producţiei locale de lapte de vacă, destinat procesării, la 2,5 milioane de tone anual până în 2020. Potrivit Ministerului Agriculturii, proiectul promovează fermele de familie, ca soluţie pentru dezvoltarea lanţului românesc de producţie, procesare şi vânzare a laptelui. Pentru început, el va fi implementat în mai multe ferme din Transilvania, care, beneficiind de experienţa olandeză, vor fi sprijinite să îşi dezvolte afacerea şi să obţină, cu costuri minime, un lapte de cea mai bună calitate.



    Peste 10.000 de cetăţeni români se află în acest moment pe teritoriul Siriei, iar România este singurul stat membru al UE care are ambasadă deschisă şi operaţională la Damasc, a anunţat luni directorul Departamentului Consular din cadrul Ministerului de Externe, Bogdan Stănescu. Potrivit acestuia, începând cu 2011, momentul declanşării conflictului militar din Siria, MAE de la Bucureşti a repatriat prin mijloace proprii aproximativ 700 de cetăţeni români. Stanescu a mai spus ca ambasada României la Damasc a preluat protecţia şi asistenţa consulară a altor state, printre care, Republica Moldova, Franţa, Australia, Canada.

  • Mobilizare europeană în problema imigraţiei

    Mobilizare europeană în problema imigraţiei

    Uniunea Europeană nu-i va
    respinge niciodată pe imigranţii în căutare de protecţie, dă asigurări
    prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, îndemnând statele
    membre să rămână fidele valorilor umanităţii în faţa a ceea ce el a numit o
    criză mondială. Declaraţia survine în condiţiile în care Europa se confruntă cu cel mai mare flux de
    imigranţi de după cel de-al Doilea Război Mondial. Mulţi dintre ei fug din ţări
    devastate de război, precum Siria şi Afganistan, riscându-şi vieţile pentru a
    ajunge în Occident.

    În tandem, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande
    s-au pronunţat pentru o politică de azil comună la nivelul Uniunii Europene şi
    au cerut Italiei şi Greciei să deschidă rapid centre de înregistrare a
    refugiaţilor. În aceste centre, refugiaţii care ar îndeplini condiţiile pentru
    a primi azil ar urma să fie separaţi de imigranţii economici veniţi în Europa
    motivaţi doar de dorinţa de a găsi un trai mai bun, iar aceştia din urmă ar
    trebui să fie retrimişi în ţările lor. Crearea unor astfel de centre a fost
    deja decisă la Consiliul European din luna iunie, dar până în prezent niciunul
    nu a fost înfiinţat. Astfel de centre trebuie să fie create încă de anul acesta
    în ţările aflate în prima linie a valului de imigranţi ilegali, precum Italia
    şi Grecia – a subliniat Angela Merkel, după discuţii cu preşedintele francez.
    Au existat momente în istoria noastră europeană când ne-am confruntat cu o
    situaţie excepţională, iar astăzi avem o astfel de situaţie şi este una care va
    dura
    , a adăugat liderul de la Elysee.

    Circa 250.000 de imigranţi ilegali din
    afara Europei au sosit pe continentul european de la începutul anului în curs,
    situaţie ce a creat o criză umanitară fără precedent. Alături de refugiaţii
    care provin din zone de conflict, precum Orientul Mijlociu sau Afganistan, sunt
    şi cei care vin din ţări africane, motivaţi de dorinţa de a găsi un trai mai
    bun în Europa. Ei profită de anarhia din Libia pentru a tranzita această ţară
    şi traversează apoi Marea Mediterană, mai ales către Grecia şi Italia. O altă
    rută, folosită în special de sirieni şi afgani, este traversarea Turciei şi
    apoi a unei porţiuni din Marea Egee către insulele greceşti. În timp ce în
    Grecia şi Italia sosesc de obicei imigranţi clandestini proveniţi din afara
    Europei, Germania se confruntă la rândul ei cu un val masiv de refugiaţi, care
    aleg un traseu balcanic.

    Potrivit unor estimări, numărul imigranţilor
    clandestini ajunşi pe teritoriul german urmează să depăşească până la sfârşitul
    acestui an cifra de 800.000. Invitat la Radio România, istoricul Dorin Matei
    apreciază că Europa trebuie să se mobilizeze pentru a găsi o soluţie. El spune
    că, din păcate, soluţiile găsite până acum sunt tot cele de acum 1500 de ani,
    găsite de împăraţii Chinei sau de cei ai Imperiului Roman, adică ridicarea unor
    ziduri. Împăraţii Chinei au ridicat Marele Zid Chinezesc, împăraţii romani au
    ridicat Valul lui Traian la noi, Zidul lui Hadrian între Anglia şi Scoţia. N-au
    fost soluţii eficiente. Au oprit pe moment valul acesta de migraţie, dar până
    la urmă Europa a fost copleşită de acest val. Europenii par luaţi prin
    surprindere de valul acesta şi sper să găsească o soluţie, pentru că altfel
    lucrurile se vor complica foarte mult, spune Dorin Matei.Deocamdată,
    Bruxellesul promite, de exemplu, că va ajuta Franţa să facă faţă valului de
    emigranţi care încearcă să ajungă în Marea Britanie şi că ia în calcul şi
    instituirea în Ungaria a unui aşa-numit punct fierbinte în gestionarea
    fluxului. Dar, cu condiţia colaborării tuturor statelor membre, chiar şi a
    acelora care nu se confruntă cu criza migraţiei.

    Corespondentul Radio România
    la Bruxelles, Cerasela Rădulescu: Prim-vicepreşedintele Comisiei
    Europene, Frans Timmermans, care a vizitat tabăra de refugiaţi din portul
    francez Calais, a pledat din nou pentru implicarea tuturor celor 28 de state
    membre, chiar şi a celor care nu se confuntă cu criza imigraţiei. Timmermans
    a anunţat că executivul comunitar susţine statele care se află în prima linie
    unde sosesc imigranţii, prin trimiterea de echipe ale agenţiilor europene care
    ajută la înregistrarea şi identificarea solicitanţilor de azil şi trimiterea
    înapoi a celor care nu întrunesc aceste cerinţe. Oficialul Comisiei Europene
    mai spunea că este nevoie de un mecanism permanent de distribuire a
    solicitanţilor de azil, aşa-numita relocare, care ar putea fi
    activat de fiecare dată când există o criză.

    O primă reuniune la nivel
    înalt pe tema imigraţiei convocată de urgenţă la Bruxelles va avea loc pe 14
    septembrie, când se vor întruni miniştrii de interne ai Uniunii Europene.
    Ministrul luxemburghez pentru imigraţie şi azil, Jean Asselborn, a cărui ţară
    deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, a convocat această reuniune
    pentru a evalua situaţia de pe teren şi acţiunile politice în desfăşurare şi
    pentru a discuta despre noi iniţiative de consolidare a răspunsului european la
    criza emigraţiei. Toate acestea, în condiţiile în care preşedinţia Uniunii
    Europene recunoaşte, într-un comunicat, că fenomenul a luat proporţii
    nemaiîntâlnite.

  • Jurnal românesc – 30.01.2015

    Jurnal românesc – 30.01.2015

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri, la Bucureşti, cu ambasadorii acreditaţi în Romania, că este nevoie ca Ministerul Afacerilor Externe să fie o instituţie puternică şi respectată, pentru ca românii din străinătate să se simtă protejaţi şi să beneficieze de libertăţi şi drepturi individuale. Dorim ca românii aflaţi dincolo de frontierele statului român să beneficieze de drepturile individuale de a munci şi de a se bucura, fără discriminare, de rezultatul muncii lor, în conformitate cu convenţiile internaţionale în materie. La rândul lui, statul român este deschis spre diversitatea etnică şi religioasă a celor care trăiesc şi muncesc pe teritoriul lui — a spus şeful statului român. El a subliniat că România rămâne profund dedicată intereselor comunităţilor româneşti din afara ţării şi că îşi va intensifica efortul de a întări raporturile, ca ţară de origine, cu diaspora.




    În perioada 1 februarie – 1 martie, Tineretul Naţional Liberal din România va încheia parteneriate de colaborare cu organizaţii din societatea civilă şi edituri din ţară care doresc să contribuie la prezervarea identităţii comunităţilor româneşti din afara graniţelor. În continuare, din martie până în iunie, se vor strânge, prin acţiuni coordonate în 8 centre regionale de colectare, aproximativ 20.000 de cărţi în limba română. Acţiunile fac parte din proiectul Suntem români, citim româneşte, care răspunde nevoilor comunităţilor româneşti din afara ţării de păstrare a identităţii etnice, lingvistice şi culturale. Într-o Europă unită, timpul xenofobiei şi al discriminărilor etnice a apus. Prin acest demers, dorim să fim alături de comunităţile româneşti istorice din afara graniţelor şi să umplem golul existent pe această latură, afirmă organizatorii.




    Ministerul Afacerilor Externe informează că joi, 29 ianuarie 2015, un grup de cinci cetăţeni români a fost repatriat, la cerere, din Siria, cu sprijinul misiunilor diplomatice ale României la Damasc şi Beirut, precum şi cu cel al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, biroul Damasc. Formalităţile de tranzitare a frontierelor siriană şi libaneză au fost efectuate, la 28 ianuarie cu sprijinul misiunii din Damasc, iar deplasarea din Siria în Liban, până la aeroportul din Beirut, s-a efectuat cu un autobuz pus la dispoziţie de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Măsura face parte din procedurile de sprijin consular acordat de MAE, prin Ambasada României la Damasc, în limitele competenţelor sale. Misiunea României în Siria este în permanent contact cu cetăţenii români din zonele de conflict, acordându-le sprijinul necesar pentru facilitarea comunicaţiilor, sprijin logistic şi de aprovizionare, în funcţie de situaţia specifică în care se găsesc aceştia.




    Piaţa turismului din Republica Moldova a fost marcată de mai multe schimbări, în 2014. Liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană şi tensiunile din Ucraina au schimbat preferinţele basarabenilor în materie de călătorii în străinătate. Una dintre ţările care a avut de câştigat este România care pare să devină o destinaţie tot mai atractivă pentru turiştii din Basarabia, transmite RGN citând presa de la Chişinău. Din septembrie 2014, România a început o campanie de promovare a turismului outgoing în Rep Moldova. Campania va dura un an şi va costa 300 mii de euro. Vor fi promovate litoralul românesc, staţiunile balneare, printre care Vatra Dornei, Slănic Moldova şi Sovata, city break-urile în Bucureşti şi Iaşi, Valea Prahovei şi croazierele pe Dunăre.Totodată, trei dintre cele mai mari agenţii de turism româneşti au anunţat că îşi vor deschide sucursale la Chişinău.

  • Un nou grup de români repatriaţi din Siria

    Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 23 septembrie 2014, un grup de 22 de cetăţeni români a fost repatriat din Siria. Această acțiune complexă, finalizată cu succes la data de 24 septembrie 2014, a beneficiat și de sprijinul Ambasadei României la Beirut.


    De la debutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat, prin proceduri proprii, 582 de cetăţeni români. Acțiunile de asistare și sprijinire a cetățenilor români rămași pe teritoriul sirian, inclusiv prin măsura evacuării și repatrierii, vor continua.



    Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul către toţi cetăţenii români, care se află pe teritoriul Siriei, de a părăsi în regim de urgenţă acest stat. O linie telefonică a fost pusă la dispoziţia cetăţenilor români afectaţi de actuala situaţie din Siria (tel: +40.21.319.21.37 — din cadrul Departamentului Consular).



    Comunicat MAE

  • Șapte cetățeni români au fost repatriați din Siria

    Ministerul Afacerilor Externe informează că un grup alcătuit din 7 cetăţeni români, a fost repatriat, la cerere, în data de 4 iulie 2014, din Siria prin Liban.


    Atât Ambasada României din Liban cât şi Ambasada României din Siria au oferit cetăţenilor români sprijin şi asistenţă consulară şi au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile libaneze pentru desfăşurarea în bune condiţii a formalităţilor tehnice.



    De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat, prin proceduri proprii, peste 500 cetăţeni români.


    Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul către toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul Siriei de a părăsi în regim de urgenţă acest stat. O linie telefonică a fost pusă la dispoziţia cetăţenilor români afectaţi de actuala situaţie din Siria (tel: +40.21.319.21.37 — din cadrul Departamentului Consular).

  • Jurnal românesc – 19.12.2013

    Jurnal românesc – 19.12.2013

    Opt cetăţeni români şi doi sirieni, membri de familie, au fost repatriaţi la cerere, miercuri, din Siria prin Liban, informează MAE de la Bucuresti. De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat, prin proceduri proprii, peste 500 cetăţeni români. MAE reiterează apelul către toţi românii care se află pe teritoriul Siriei de a părăsi în regim de urgenţă acest stat.




    Românii care lucrează în Germania sau Marea Britanie trimit în ţară, în medie, 350 de euro, faţă de cei din Italia sau Spania, care trimit cu 100 de euro mai puţin. Potrivit datelor companiilor specializate în transferul de bani, suma medie trimisă de un român care lucrează în străinătate a scăzut de la 425 de euro, în 2009, la 295 euro în prezent. În aceste condiţii, tot mai mulţi români aleg să muncească într-o ţară nordică, unde salariile sunt mai mari. Statisticile arată că înaintea crizei, banii trimişi în ţară de românii din Italia şi Spania reprezentau două treimi din transferurile totale către Romania, în timp ce Germania, Marea Britanie şi America contribuiau doar cu cate 5 procente fiecare. În prezent, banii transferaţi din Italia şi Spania au scăzut la mai puţin de jumătate din total, în timp ce sumele trimise din Marea Britanie şi America s-au dublat sau chiar triplat.




    Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a decis că, anul viitor, armata României va putea disloca pentru misiuni în Afganistan şi Balcani 1.311 militari, cu 725 mai puţin decât anul acesta. În privinţa Ministerului de Interne, acesta va putea participa la misiuni în străinătate cu 791 de militari şi poliţişti, cu 301 mai mulţi faţă de 2013. De asemenea, CSAT a avizat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Strategia industriei naţionale de securitate. Totodată, s-a stabilit o creştere anuală a bugetului Ministerului Apărării Naţionale în aşa fel încât, în 2016, acesta să ajungă la un nivel de 2% din PIB.




    Liga Studenţilor Români din Străinătate a încheiat un parteneriat cu Tarom – Compania Naţională de Transporturi Aeriene. Astfel, sunt puse la dispoziţia studenţilor români din Germania cu vârsta până în 30 de ani, bilete spre România la preţuri speciale. Oferta cuprinde două tipuri de călătorii de weekend şi de vacanţă. Cele de weekend au plecarea din München joi, vineri, sâmbătă, duminică şi întoarcerea din România se face duminică, luni, marţi, iar tariful este de aprox.179 Euro/dus-întors, pentru Bucureşti şi 170 Euro/dus-întors, pentru Sibiu. În ceea ce priveşte călătoriile de vacanţă, acestea au o durată de minim 4 zile şi maxim 3 luni. Nivelul propus al ofertei este de aprox. 212 Euro/dus-întors, pentru Bucureşti şi 195 Euro/dus-întors pentru Sibiu.




    42% dintre români nu au utilizat niciodată Internetul, acesta fiind cel mai ridicat procentaj din UE, unde peste 60% dintre cetăţeni îl folosesc zilnic, conform Oficiului European de Statistică (Eurostat). Cel mai ridicat procentaj de cetăţeni care utilizează zilnic Internetul s-a înregistrat în 2013 în Danemarca (84%), Olanda (83%), Luxemburg (82%), Suedia (81%), Finlanda (80%) şi Marea Britanie (78%). La polul opus, alături de români se situează cetăţenii Bulgariei (41%) şi Greciei (36%), care nu au utilizat niciodată Internetul, arată datele Eurostat. În 2013, în fiecare stat membru al UE peste jumătate din gospodării aveau conexiune la Internet în bandă largă. Cel mai ridicat nivel se înregistra în Finlanda (88%), Danemarca, Olanda şi Marea Britanie (toate cu 87%), iar cel mai scăzut nivel era în Bulgaria (54%), Grecia (55%) şi România (56%).

  • Siria şi arsenalul chimic

    Siria şi arsenalul chimic

    România s-a raliat declaraţiei internaţionale formulate la summitul G20 de la Sankt Petersburg, care condamnă în modul cel mai ferm utilizarea armelor chimice şi atacul de acest tip de care sunt acuzate autorităţile de la Damasc – atac soldat cu moartea a peste 1400 de persoane. Preşedintele Traian Băsescu a subliniat, însă, că semnatarii acestui document sunt conştienţi că trebuie identificată o soluţie paşnică: Conflictul militar trebuie evitat, o decizie militară nu trebuie adoptată înainte de prezentarea raportului experţilor ONU şi o soluţie negociată, care să se finalizeze prin alegeri libere în Siria, este cea pe care România o susţine fără rezerve.”



    Pe de altă parte, preşedintele Băsescu a anunţat că, în cazul în care se va ajunge totuşi la o intervenţie, România nu se va implica militar în Siria, neavând resurse militare pentru tipul de operaţiune preconizat.



    Cele mai recente evoluţii de pe scena politică lasă să transpară mai degrabă o soluţie politică privind Siria, după ce zilele trecute o intervenţie militară părea iminentă.



    Ministrul sirian de externe, Walid Muallem, a salutat apelul lansat Damascului de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, de a-şi pune armele chimice sub control internaţional şi de a le distruge. Propunerea lui Lavrov survine după declaraţia făcută recent de secretarul american de stat, John Kerry, potrivit căreia Siria ar putea evita o eventuală acţiune militară dacă va preda comunităţii internaţionale arsenalul chimic de care dispune, în cel mult o săptamână.



    Liderul de la Casa Albă, care a cerut undă verde Congresului american pentru o operaţiune militară în Siria, a salutat propunerea rusă. Plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional ar putea constitui un avans important, spune Barack Obama, sceptic, însă, că acest lucru chiar se va întâmpla. Considerat între cele mai importante din lume, arsenalul chimic sirian este estimat la peste 1.000 de tone. Iar neutralizarea acestuia, în cazul în care se va realiza, ar putea să se dovedească extrem de delicată pe teren, în mijlocul unui război civil care s-a soldat deja cu peste 100 de mii de morţi, notează agenţiile de presă.



    Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a oferit susţinere ideii lansate de Rusia, iar ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a afirmat că aceasta merită să fie evaluată atent. Premierul britanic, David Cameron, a avertizat, însă, că ar putea fi vorba doar despre o tactică de distragere a atenţiei, în timp ce cancelarul german Angela Merkel s-a rezumat să aprecieze propunerea ca fiind “interesantă”.

  • Siria – momente decisive

    Siria – momente decisive

    În materie de politică internaţională, criza siriană s-a impus, fără îndoială, în faţa unor dosare consacrate, cum sunt programele nucleare iranian şi nord-coreean şi procesul de pace israelo-palestinian. Era şi greu să fie altfel, din moment ce violenţelor din Siria le-au căzut victime, într-o estimare aparţinând Naţiunilor Unite, peste 100 de mii de personae. La acestea se adaugă numărul uriaş al refugiaţilor, de ordinul milioanelor. După ce aproape doi ani şi jumatate, cât a trecut de la debutul conflictului, i s-a reproşat că a avut poziţii mai degrabă moderate, neadaptate la intensitatea luptelor de pe străzile oraşelor siriene, comunitatea internationala a decis să schimbe foaia în raport cu regimul lui Bashar al-Assad.



    Recurgerea la arme chimice a provocat indignare în rândul cancelariilor occidentale, care, însă, au opinii divergente în privinţa modului în care trebuie gestionat, de acum înainte, dosarul sirian. Pentru SUA şi Franta, privite ca artizanele unei potenţiale intervenţii militare, diplomaţia nu mai este prima opţiune, susţin analiştii de politică externă.



    În cazul SUA, deşi îşi doreşte cu ardoare o astfel de intervenţie armată, preşedintele Barack Obama stă, ca de atâtea ori în chestiuni vitale, la mâna Congresului. Ea însăşi sceptică în privinţa răspunsului, considerat crucial, administraţia Obama duce, în aceste zile, o uriaşă campanie mediatică, prin care încearcă să smulgă votul indecişilor din Congres. În paralel, secretarul de stat american, John Kerry, face un turneu european, în căutare de membri ai coalitiei militare care ar urma să intervină în Siria. Alte cancelarii occidentale, cum este, de exemplu, Berlinul, au anunţat, în schimb, că aşteaptă rezultatele finale ale anchetei ONU asupra atacului cu arme chimice pentru a-şi exprima un punct de vedere. De partea sa, Rusia, aliatul-cheie al puterii de la Damasc pe scena internaţională, rămâne intransigentă în opoziţia faţă de o operaţiune militară străină.



    În timp ce acţiunile sale au reuşit să polarizeze comunitatea internaţională, regimul sirian, sprijinit, pe teren, de mişcarea şiită libaneză Hezbollah, continuă, imperturbabil, să dialogheze doar militar cu Opoziţia. Prin atacul cu arme chimice, Bashar al-Assad a demonstrat, o dată în plus, că este dispus să faca orice sacrificii pentru a se mentine la conducerea ţării, consideră observatorii internaţionali.



    Pe de altă parte, apreciază aceştia, dintr-un lider autoritar, un profil obişnuit pentru o regiune cum este Orientul Mijlociu, Bashar al-Assad s-a transformat, în cei doi ani şi jumătate de conflict, într-unul totalitar, care se agaţă cu dinţii de putere. Şi asta fără să respecte cel mai elementar drept al Omului, cel la viaţă.

  • Siria şi politica internaţională

    Siria şi politica internaţională

    Peste o sută de mii de morţi şi circa două milioane de refugiaţi. Acesta este,îin câteva cuvinte, bilanţul tragic al războiului civil care sfâşie Siria de mai bine de doi ani. Lupta pentru putere dintre rebeli si regimul presedintelui Bashar al-Assad nu ţine cont de vieţile omenesti, făcând din această ţară din Orientul Mijlociu o rană sângerândă pe harta lumii. Regimul de la Damasc a fost acuzat atât de opozantii sirieni, cât şi de numeroase ţări din Occident si din spatiul arab ca a folosit, recent, arme chimice împotriva populaţiei, fapt negat cu vehemenţă de Guvernul de la Damasc.



    Comunitatea internaţională nu trebuie sa rămână tăcută faţă de barbaria din această ţară, a apreciat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, care pledează pentru o intervenţie militară menită să pună capăt războiului civil.



    La rândul lor, puterile occidentale incearca sa obtina aprobarea parlamentelor nationale înainte de o posibilă intervenţie în Siria. Consilierul prezidenţial de la Bucureşti, Iulian Chifu, este de părere că, diplomatia poate contribui la eforturile mai largi de a se ajunge la o solutionare a conflictului.



    Iulian Chifu: E toata lumea conştientă ca solutia finala se va lua, pâna la urma, indiferent de atacurile care vor avea loc, tot la masa verde. E important ca diplomatia sa actioneze, iar ceea ce se întâmpla acum si instrumentul militar nu constituie în plus decât o amenintare credibila si poate deschide o cale spre o flexibilitate mai mare a unora dintre actori în noile conditii.



    Pe de alta parte, preşedintele Traian Basescu a declarat că pozitia României în problema Siriei rămâne neschimbată, bazată pe prudenţă, pentru a proteja cetăţenii români care cer asistenţă consulară: În ceea ce priveste pozitia statului român, pozitia României legata de Siria, se mentine aceeasi pe care am exprimat-o cu ocazia întâlnirii cu ambasadorii români acreditati în strainatate si, anume, în aceasta faza, România considera ca trebuie sa aiba o atitudine prudenta, iar la momentul la care aliatii nostri ar hotarî sa ia masuri prin care sa dea un semnal Damascului ca este de netolerat utilizarea gazelor toxice de lupta, România se va solidariza cu aliatii sai. O să mă întrebaţi de ce prudenţă. Avem o problemă legată de prezenţa cetatenilor români din familii mixte, în mod deosebit, si copiii lor, pe teritoriul Siriei, iar populaţia deţinătoare de paşaport românesc pe teritoriul Siriei nu este grupată, sunt raspânditi în tot teritoriul.



    La rândul sau, premierul Victor Ponta a afirmat că Guvernul de la Bucuresti condamnă, fără nici o ezitare, actele criminale din Siria comise de către autorităţi sau cu ştiinţa acestora. Este de datoria executivului de la Bucureşti de a fi în totalitate solidar cu statele care au solicitat şi impun respectarea dreptului international, a mai spus Victor Ponta.


  • Retrospectiva săptămânii 25/08-31/08/2013

    Retrospectiva săptămânii 25/08-31/08/2013


    Reuniunea anuală a diplomaţiei române la Bucureşti



    La Bucuresti, s-a desfasurat timp de trei zile reuniunea anuala a diplomatiei romane in cadrul careia au fost prezentate prioritatile politicii externe romane. Printre acestea se afla aderarea la spatiul Schengen, consolidarea profilului României în cadrul institutiilor europene si euroatlantice, promovarea eficienta a intereselor legitime ale României în strainatate, consolidarea relatiilor economice.. Seful statului, Traina Basescu a insistat pentru o atentie mai mare acordata relatiilor Romaniei cu tarile din Asia Centrala si pentru o concentrare mai mare pe parteneriatul cu SUA. Şeful diplomaţiei de la Bucuresti, Titus Corlatean i-a încurajat pe ambasadori să intensifice activitătile de promovare a intereselor firmelor românesti în străinătate si sa transmita investitorilor şi partenerilor economici un mesaj de încredere în economia României, care, în ciuda climatului internaţional dificil, rămâne o destinaţie benefică pentru investiţii . Mai mult pragmatism si îmbunatatirea diplomatiei economice – sunt principalele recomandari pe care premierul Victor Ponta le-a facut ambasadorilor romani.



    România şi criza siriană



    Criza din Siria si o eventuala interventie miilitara internationala in aceasta tara s-a aflat si in atentia autoritatilor din Romania. Presedintele Traian Basescu a subliniat ca Romania este solidara cu aliatii sai in cazul in care ONU demonstreaza implicarea regimului de la Damasc, saptamana trecuta, intr-un atac cu arme chimice El a precizat ca România isi va prezenta pozitia dupa rezultatul misiunii de ancheta a expertilor ONU aflati in Siria. Seful statului a pledat pentru prudenta in criza siriana, avand in vedere ca in aceasta tara traiesc in prezent peste 10 mii de cetateni romani. Ministerul de Externe de la Bucuresti a recomandat cetateniilor romani aflati in Siria sa paraseasca urgent aceasta tara, pe fondul deteriorarii majore a situatiei. MAE precizeaza ca singurele rute de evacuare operationale ale cetatenilor români din Siria sunt cele terestre, spre statele vecine, Liban, Iordania si Turcia.




    Dialog intens între Bucureşti şi Chişinău în aceste zile



    Saptamâna aceasta a fost una importanta pentru relatiile dintre România si Republica Moldova, fiind marcata de vizita premierului roman Victor Ponta la Chisinau si de prezenta ministrului moldovean de externe, Natalia Gherman, la reuniunea diplomatiei romane de la Bucuresti. Romania a reafirmat, in ambele ocazii, sprijinul acordat ţării vecine, majoritar românofone, în parcurgerea rapidă a paşilor procedurali care să permită semnarea, în 2014, a Acordului de Asociere între Republica Moldova si UE. Punctul principal al vizitei premierului Ponta la Chisinau a fost lansarea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni, la care au fost prezenti, omologul sau moldovean, Iurie Leanca, si comisarul european pentru energie, Günther Oettinger Proiectul are o importanta strategica pentru ambele tari si va contribui la sporirea gradului de securitate energetica atât pentru Republica Moldova, cât si pentru întreaga regiune. La Bucuresti, ministrul roman de externe, Titus Corlatean si sefa diplomatiei de la Chisinau Natalia Gherman, au vorbit si ei despre proiectele de interconectare a infrastructurii Republicii Moldova cu cea a României, care asigură o diversificare a pieţei energetice. Cei doi au discutat si despre programele de asistenta pentru dezvoltare acordate de România tarii vecine. sub forma burselor de studii, a proiectelor educaţionale, a transferului de expertiză tehnică, instruire, consultanţă.




    Vizita presedintelui roman Traian Basescu in Slovacia



    Presedintele Romaniei Traian Basescu a facut miercuri si joi o vizita in Slovacia, in contextul implinirii a 69 de ani de la eliberarea acestei tari de sub ocupatia fascista — act istoric la care Armata Romana a avut o contributie decisiva. Seful statului a participat, la Zvolen, la ceremoniile organizate la Cimitirul Militar al Armatei Române, unde sunt înhumati 10 mii de soldati români, si la monumentul din cadrul Muzeului Eliberarii Slovaciei. Traian Basescu a declarat ca xenofobia si rasismul încep sa reapara, cu vitalitate, în Europa. Anterior, la intalnirea pe care a avut-o cu omologul sau slovac, Ivan Gasparovic, seful statului roman a afirmat ca ambele tari si-au adaptat legislatia pentru minoritati la standarde europene.




    2 echipe romanesti de fotbal calificate in grupele Ligii Camionilor si Europa League



    Campioana Romaniei la fotbal, Steaua Bucuresti, si-a aflat, joi, adversarele din Liga Campionilor, cea mai prestigioasa competitie inter-cluburi din lume. Astfel, Steaua, revenita in grupele LC dupa o absenta de cinci ani, va juca impotriva englezilor de la Chelsea Londra, germanilor de la Schalke 04 si elvetienilor de la FC Basel. In cealalta competitie Europa League, o singura echipa romaneasca din cele trei s-a calificat în grupe. Pandurii Tg Jiu a rasturnat toate pronosticurile si s-a calificat in etapa urmatoare dupa ce a învins formatia portugheza Sporting Braga (Portugalia) dupa prelungiri, în deplasare. Celelalte doua reprezentante ale Romaniei – Petrolul Ploiesti si Astra Giurgiu — au fost eliminate de Swansea City (Tara Galilor), respectiv Maccabi Haifa (Israel).

  • Reuniunea diplomaţiei româneşti

    Reuniunea diplomaţiei româneşti

    Criza din Siria si o eventuala interventie miilitara internationala in aceasta tara a dominat prima zi a reuniunii anuale a diplomatiei romane de la Bucuresti.



    Seful statului Traian Basescu a subliniat ca Romania este solidara cu aliatii sai in cazul in care ONU demonstreaza implicarea regimului de la Damasc, saptamana trecuta, intr-un atac cu arme chimice. Presedintele a precizat ca România isi va prezenta pozitia dupa rezultatul misiunii de ancheta a expertilor ONU aflati in Siria. El a pledat pentru prudenta in criza siriana, avand in vedere ca in aceasta tara traiesc in prezent peste 10 mii de cetateni romani.



    La intalnirea de trei zile de la Bucuresti, au fost prezentate prioritatile diplomatiei romane. Potrivit presedintelui Traian Basescu , aderarea Romaniei la spatiul Schengen, prevazuta pentru martie 2011, dar amanata in repetate randuri, ramane prioritara. Seful statului a insistat pentru o atentie mai mare acordata relatiilor cu tarile din Asia Centrala si pentru o concentrare mai mare pe parteneriatul cu SUA. Traian Basescu: El are toate sansele unei dezvoltari extrem de accelerate si ca urmare a operationalizarii în cursul anului 2015 a scutului de la Deveselu, dar si ca urmare a unor repozitionari militare din Asia Centrala catre Europa, probabil catre România”.



    Şeful diplomaţiei de la Bucuresti, Titus Corlatean a subliniat continuitatea politicii externe românesti de consolidare a profilului României în cadrul institutiilor europene si euroatlantice, concomitent cu promovarea eficientă a intereselor nationale. El i-a încurajat pe ambasadori să intensifice activitătile de promovare a intereselor firmelor românesti în străinătate si sa transmita investitorilor şi partenerilor economici un mesaj de încredere în economia României, care, în ciuda climatului internaţional dificil, rămâne o destinaţie benefică pentru investiţii .



    Premierul Victor Ponta le-a solicitat diplomatilor români sa promoveze interesele legitime ale României în strainatate, sa fie extrem de activi în ceea ce priveste cooperarea economica si comerciala. El le-a spus acestora sa prezinte realitatile din tara, sa nu ascunda problemele, dar nici sa nu accepte blamarea colectiva si prezentarea României si a românilor într-un mod care pentru media internationala poate fi interesant, dar nu este corect si nu este acceptabil.



    In privinta comunitatilor românesti din strainatate, autoritatile de la Bucuresti au subliniat ca trebuie stimulata in continuare participarea acestora la proiectul O singură Românie, lansat anul trecut, pentru ca pot contribui in mod semnificativ la remodelarea societăţii româneşti.

  • Siria, o problemă internaţională

    Siria, o problemă internaţională

    Situatia din Siria se agraveaza de la o zi la alta. Saptamana trecuta, un presupus atac cu arme chimice in apropiere de Damasc, soldat cu sute de victime, a pus pe jar comunitatea internationala, tot mai ingrijorata. Dar si mai divizata in privinta conflictului care dureaza de mai bine de 2 ani si jumatate. Pe de o parte, UE, SUA si o parte a statelor arabe care sustin opozia siriana au avertizat cu un “raspuns serios” daca se va dovedi ca Siria a folosit arme chimice.



    Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a declarat, ca utilizarea armamentului chimic în Siria, în cazul în care va fi dovedita, va constitui o crima împotriva umanitatii si va avea consecinte grave”. In plus, opozitia siriana sustine ca bilantul victimelor acestui atac, atribuit autoritatilor de la Damasc, este mult mai mare, peste 1.300 de morti,.acuzatiile sprijinindu-se pe înregistrari video cu victime civile, difuzate pe Internet. Guvernul dezminte, insa, versiunea opozitiei.



    La randul lor, Occidentali spun ca apar tot mai multe dovezi ca in atacul de la periferia capitalei siriene ar fi fost utiliizate arme chimice. Acestia au cerut autoritatilor de la Damasc sa permita inspectorilor ONU aflati in Siria sa faca o ancheta in acest caz, iar in urma presiunilor internationale, regimul Bashar Al-Assad si-a dat acordul.



    De cealalta parte, aliatii regimului de la Damasc – Rusia, China, Iranul si alte tari arabe, care atribuie atacul opozitiei sirine – solicita occidentalilor sa dea dovada de retinere in exercitarea de presiuni asupra Damascului si sa nu raspunda provocarilor. Ei atrag atentia ca o eventuala interventie militara in Siria, tot mai mult luata in calcul de europeni si americani, ar da foc regiunii si ar avea consecinte grave avand in vedere ca “multe tari din zona – Egipt, Liban, Libia, Irak, sunt în continuare destabilizate”.



    Turcia, vecina Siriei, care se confrunta in ultimii 2 ani cu un aflux foarte mare de refugiati sirieni, a anuntat ca, in lipsa unui consens in cadrul ONU impotriva Damascului se alatura unei coalitii internationale care sa actioneze pentru a pune capat violentelor impotriva civilior din acesta tara.



    Potrivit celui mai recent bilant al Natiunilor Unite, de la declansarea conflictului in Siria, in martie 2011, peste 100 de mii de persoane au murit si peste 1,4 milioane de sirieni s-au refugiat in tarile vecine. Drama refugiatilor continua. Zilele trecute, o nava a Garzii Române de Coasta, care patrula în cadrul unei misiuni internationale in Marea Mediterana, a salvat, pentru a doua oara într-o luna, aproape o suta de imigranti sirieni, care au fugit din calea razboiului. Refugiatii, aflati pe un pescador care plutea în deriva în apele teritoriale italiene, doreau sa ajunga in tari din UE pentru a cere ajutorul autoritatilor din statele respective.


  • Refugiat în România

    Refugiat în România

    Nivelul deplasării forţate a atins, la sfârşitul lui 2012, nivelul record al ultimilor 18 ani, fiind înregistraţi 45,2 milioane de refugiaţi, solicitanţi de azil sau persoane obligate să se refugieze în propriile ţări, se arată intr-un raport anual al Agentiei specializate a Natiunilor Unite, difuzat cu prilejul Zilei Internationale a Refugiatului. Raportul arată că, în prezent, există cel mai mare număr de refugiaţi sau alte persoane deplasate intern din 1994, criza din Siria afirmându-se ca un nou factor esenţial în deplasarea persoanelor, la nivel global.



    Cu un număr de 1.262 refugiaţi înregistraţi la sfârşitul anului 2012, România se află pe locul cinci din cele şapte ţări central-europene care constituie Reprezentanţa Regională cu sediul la Budapesta. Polonia a înregistrat cel mai mare număr de refugiaţi la finalul lui 2012, în timp ce Slovenia a găzduit cel mai mic număr de refugiaţi.



    Potrivit raportului ONU, războiul rămâne principala cauză a acestui fenomen, 55 la sută din numărul total de refugiaţi provenind din doar cinci ţări afectate de război: Afganistan, Somalia, Irak, Siria şi Sudan.



    Razboiul civil din Siria si exodul masiv de populatie din aceasta tara au gasit Romania pregatita sa primeasca un numar semnificativ de refugiati. Este cunoscut cazul celor 150 de copii sirieni din orasele Hama, Homs si Alep care au scapat de gloante, de bombe cu fragmentare si de atacuri aviatice; ei au primit drept de azil si de invatamant gratuit in Romania, la o scoala araba din Bucuresti.



    Raspunzand numeroaselor situatii disperate in care se afla si alti oameni din intreaga lume, la Timisoara, a fost infiintat, in 2008, un Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă, prima facilitate europeană de acest gen. El functioneaza în conformitate cu un acord tripartit încheiat între Guvernul României, ONU şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Această facilitate, cu o capacitate de găzduire de până la 200 de persoane, oferă adăpost temporar refugiaţilor, in special celor din lumea araba, confruntati cu situaţii care le pot pune viaţa în pericol.



    Nu putem trece cu vederea, pe de alta parte, nici faptul ca, in timp ce multi romani au migrat economic spre Occident, zeci de refugiati, mare parte din ei tot pe considerente economice, din Irak, Nepal, Camerun sau Afganistan asteapta, cu sufletul la gura, sa primeasca azil in Romania. Unii dintre ei, viseaza chiar sa-si implineasca viata, in aceasta tara.