Radio România Internațional

Tag: smantana

  • Papanaşi cu smântână şi dulceaţă

    Papanaşi cu smântână şi dulceaţă

    Clătitele umplute cu dulceaţă, cremă de ciocolată, mai rar cu brânză dulce
    şi papanaşii, reprezintă cele mai populare deserturi din oferta restaurantelor
    şi, mai ales, a pensiunilor din România. Papanaşii sunt un amestec de brânză şi
    făină, care sunt puşi fie la fiert, fie la prăjit, după care sunt serviţi cu
    smântână şi, eventual, cu gem.


    Se pregătesc destul de uşor şi de repede. Avem
    nevoie de un kg de brânză dulce de vaci şi de circa jumătate de kg de făină, de
    4 ouă, 2 plicuri cu zahăr vanilat, de circa 100 de grame de zahăr, un pahar cu
    smântână, puţin bicarbonat de sodiu şi puţină zeamă de lămâie. Într-un castron,
    amestecăm brânza cu făina, cu ouăle, cu zahărul şi cu zahărul vanilat. Stingem
    un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu în puţină zeamă de lămâie, pe care
    o adăugăm apoi în compoziţia aflată în castron. Omogenizăm şi luăm cu o lingură
    din pasta aflată în castron bucăţi de mărimea unei găluşti pe care o răsturnăm
    într-o farfurie în care am presărat puţină făină.


    Dacă vrem să facem papanaşi fierţi, nu este cazul
    să punem bicarbonat, dar în compoziţie trebuie să adăugăm câteva linguri cu
    griş. De asemenea, nu trebuie să-i mai tăvălim prin făină. Papanaşii se pun la
    fiert pentru circa un sfert de oră, după care îi scurgem, îi ungem cu unt şi îi
    rostogolim printr-o farfurie cu pesmet. Pentru a fi serviţi, îi punem apoi pe
    farfurie cu puţin zahăr şi cu smântănă.


    Papanaşii prăjiţi sunt cel mai des întâlniţi în
    restaurante. După ce am luat cu o lingură din compoziţia aflată în castron,
    tăvălim găluşca în făină pentru a nu se lipi şi o modelăm cu mâna, dându-i o
    formă rotundă. O găurim la mijloc, nu din raţiuni estetice, ci pentru o prăjire
    uniformă. Punem papanaşii la prăjit într-un ceaun cu ulei încins, aşteptăm până
    se rumenesc, îi întoarcem cu o spumieră, mai aşteptăm puţin şi, gata!, îi
    luăm din ceaun. Îi scurgem de ulei, punem câte doi pe farfurie, turnăm deasupra
    smântână şi presărăm puţin zahăr. Zahărul poate fi înlocuit cu dulceaţă sau gem
    pe care îl punem la sfârşit deasupra papanaşilor, după ce am turnat smântâna.

  • Papanaşi cu smântână şi dulceaţă

    Papanaşi cu smântână şi dulceaţă

    Clătitele umplute cu dulceaţă, cremă de ciocolată, mai rar cu brânză dulce
    şi papanaşii, reprezintă cele mai populare deserturi din oferta restaurantelor
    şi, mai ales, a pensiunilor din România. Papanaşii sunt un amestec de brânză şi
    făină, care sunt puşi fie la fiert, fie la prăjit, după care sunt serviţi cu
    smântână şi, eventual, cu gem.


    Se pregătesc destul de uşor şi de repede. Avem
    nevoie de un kg de brânză dulce de vaci şi de circa jumătate de kg de făină, de
    4 ouă, 2 plicuri cu zahăr vanilat, de circa 100 de grame de zahăr, un pahar cu
    smântână, puţin bicarbonat de sodiu şi puţină zeamă de lămâie. Într-un castron,
    amestecăm brânza cu făina, cu ouăle, cu zahărul şi cu zahărul vanilat. Stingem
    un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu în puţină zeamă de lămâie, pe care
    o adăugăm apoi în compoziţia aflată în castron. Omogenizăm şi luăm cu o lingură
    din pasta aflată în castron bucăţi de mărimea unei găluşti pe care o răsturnăm
    într-o farfurie în care am presărat puţină făină.


    Dacă vrem să facem papanaşi fierţi, nu este cazul
    să punem bicarbonat, dar în compoziţie trebuie să adăugăm câteva linguri cu
    griş. De asemenea, nu trebuie să-i mai tăvălim prin făină. Papanaşii se pun la
    fiert pentru circa un sfert de oră, după care îi scurgem, îi ungem cu unt şi îi
    rostogolim printr-o farfurie cu pesmet. Pentru a fi serviţi, îi punem apoi pe
    farfurie cu puţin zahăr şi cu smântănă.


    Papanaşii prăjiţi sunt cel mai des întâlniţi în
    restaurante. După ce am luat cu o lingură din compoziţia aflată în castron,
    tăvălim găluşca în făină pentru a nu se lipi şi o modelăm cu mâna, dându-i o
    formă rotundă. O găurim la mijloc, nu din raţiuni estetice, ci pentru o prăjire
    uniformă. Punem papanaşii la prăjit într-un ceaun cu ulei încins, aşteptăm până
    se rumenesc, îi întoarcem cu o spumieră, mai aşteptăm puţin şi, gata!, îi
    luăm din ceaun. Îi scurgem de ulei, punem câte doi pe farfurie, turnăm deasupra
    smântână şi presărăm puţin zahăr. Zahărul poate fi înlocuit cu dulceaţă sau gem
    pe care îl punem la sfârşit deasupra papanaşilor, după ce am turnat smântâna.

  • Păstrăv la cuptor

    Păstrăv la cuptor


    Păstrăvul a crescut, se pare, în topul preferinţelor românilor. Preparatele din păstrăv se găsesc în meniurile multor pensiuni şi restaurante, unele dintre ele amenajate chiar în apropierea unor păstrăvării. În aceste locuri, cel mai popular preparat este păstrăvul tăvălit prin făină şi mălai şi apoi prăjit în tigaie, cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Păstrăvul se poate pregăti şi la cuptor, fiind servit ca fel principal. Păstrăvii trebuie După ce au fost curăţaţi, evisceraţi şi spălaţi, păstrăvii trebuie daţi cu sare, atât pe exterior, cât şi pe interior şi lăsaţi pentru una, două ore la rece. Păstrăvii trebuie spălaţi pentru a li se îndepărta excesul de sare, după care sunt puşi într-o tavă mai înaltă în care turnăm două căni cu apă, o ceapă tăiată solzişori şi piper negru măcinat.



    Lăsăm tava în cuptor la foc mediu circa 20 de minute, după care adăugăm o cană cu vin şi mai lăsăm încă 20 de minute, timp în care mai stropim păstrăvii cu zeama din tavă. Păstrăvul astfel preparat se serveşte pe o farfurie pe care adăugăm o garnitură de cartofi fierţi. Deasupra păstrăvului se poate presăra frunze tocate de pătrunjel. Se poate servi cu zeamă de lămâie şi, desigur, cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.



    O altă reţetă, provenită din Bucovina, este păstrăvul cu smântână, pregătit tot în cuptor. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300… 400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, de puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece pentru câteva ore. Îi spălăm şi îi punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic.



    Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, cu puţină sare şi o încălzim uşor până devine fluidă. Adăugăm tarhon şi piper râşnit şi omogenizăm, după care o turnăm peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi peste care turnăm puţin sos alb din tavă şi pe care presărăm frunze tocate de pătrunjel. Se poate servi, de asemenea, cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.




  • Păstrăv la cuptor

    Păstrăv la cuptor


    Păstrăvul a crescut, se pare, în topul preferinţelor românilor. Preparatele din păstrăv se găsesc în meniurile multor pensiuni şi restaurante, unele dintre ele amenajate chiar în apropierea unor păstrăvării. În aceste locuri, cel mai popular preparat este păstrăvul tăvălit prin făină şi mălai şi apoi prăjit în tigaie, cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Păstrăvul se poate pregăti şi la cuptor, fiind servit ca fel principal. Păstrăvii trebuie După ce au fost curăţaţi, evisceraţi şi spălaţi, păstrăvii trebuie daţi cu sare, atât pe exterior, cât şi pe interior şi lăsaţi pentru una, două ore la rece. Păstrăvii trebuie spălaţi pentru a li se îndepărta excesul de sare, după care sunt puşi într-o tavă mai înaltă în care turnăm două căni cu apă, o ceapă tăiată solzişori şi piper negru măcinat.



    Lăsăm tava în cuptor la foc mediu circa 20 de minute, după care adăugăm o cană cu vin şi mai lăsăm încă 20 de minute, timp în care mai stropim păstrăvii cu zeama din tavă. Păstrăvul astfel preparat se serveşte pe o farfurie pe care adăugăm o garnitură de cartofi fierţi. Deasupra păstrăvului se poate presăra frunze tocate de pătrunjel. Se poate servi cu zeamă de lămâie şi, desigur, cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.



    O altă reţetă, provenită din Bucovina, este păstrăvul cu smântână, pregătit tot în cuptor. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300… 400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, de puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece pentru câteva ore. Îi spălăm şi îi punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic.



    Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, cu puţină sare şi o încălzim uşor până devine fluidă. Adăugăm tarhon şi piper râşnit şi omogenizăm, după care o turnăm peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi peste care turnăm puţin sos alb din tavă şi pe care presărăm frunze tocate de pătrunjel. Se poate servi, de asemenea, cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.




  • Urzicile în mâncăruri

    Urzicile în mâncăruri


    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Frunzele tinere de urzică trebuie culese în luna martie şi la începutul lui aprilie. Recoltarea lor se face manual, prin ruperea tulpinii, şi este recomandată protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    Urzicile trebuie recoltate din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip.



    Frunzele de urzici trebuie puse apoi într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs. Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.



    Din urzici se poate face şi supă sau ciorbă. Avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de două cepe mici, de puţin ulei şi de câţiva căţei de usturoi. După ce au fost spălate în mai multe ape, frunzele de urzici sunt puse la fiert împreună cu cepele tocate mărunt. Se strecoară zeama, iar urzicile şi ceapa trebuie pasate după care se adaugă zeama în care au fiert, obţinându-se o supă ceva mai consistentă. Se adaugă puţin usturoi pisat şi sare după gust şi se consumă imediat.



    Pentru ciorbă avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de doi morcovi, de o ţelină, de câteva fire de ceapă verde şi de o ceaşcă cu orez. Urzicile se opăresc, iar morcovii şi ţelina se mărunţesc şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce apa ajunge la fierbere, se adaugă orezul, urzicile şi firele de ceapă verde, tocate mărunt. Cu un sfert de oră înainte de final se adaugă jumătate de litru de borş, fiert separat. Ciorba astfel obţinută se serveşte după ce se presară frunze tocate de leuştean.



    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de asemenea, ca fel principal.


  • Urzicile în mâncăruri

    Urzicile în mâncăruri


    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Frunzele tinere de urzică trebuie culese în luna martie şi la începutul lui aprilie. Recoltarea lor se face manual, prin ruperea tulpinii, şi este recomandată protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    Urzicile trebuie recoltate din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip.



    Frunzele de urzici trebuie puse apoi într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs. Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.



    Din urzici se poate face şi supă sau ciorbă. Avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de două cepe mici, de puţin ulei şi de câţiva căţei de usturoi. După ce au fost spălate în mai multe ape, frunzele de urzici sunt puse la fiert împreună cu cepele tocate mărunt. Se strecoară zeama, iar urzicile şi ceapa trebuie pasate după care se adaugă zeama în care au fiert, obţinându-se o supă ceva mai consistentă. Se adaugă puţin usturoi pisat şi sare după gust şi se consumă imediat.



    Pentru ciorbă avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de doi morcovi, de o ţelină, de câteva fire de ceapă verde şi de o ceaşcă cu orez. Urzicile se opăresc, iar morcovii şi ţelina se mărunţesc şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce apa ajunge la fierbere, se adaugă orezul, urzicile şi firele de ceapă verde, tocate mărunt. Cu un sfert de oră înainte de final se adaugă jumătate de litru de borş, fiert separat. Ciorba astfel obţinută se serveşte după ce se presară frunze tocate de leuştean.



    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de asemenea, ca fel principal.


  • Mâncare ţărănească cu pui

    Mâncare ţărănească cu pui

    Una dintre mâncărurile specifice în
    mediul rural, dar pregătită şi la serbările câmpeneşti, este puiul pregătit cu
    diferite legume, în funcţie de care avem mai multe variante. Într-o carte de
    bucate apărută în urmă cu peste 60 de ani am întâlnit o astfel de reţetă,
    preluată la rându-i dintr-o scriere mai veche, redactată într-o formă arhaică.
    Puiul, despre care se spunea că fusese crescut în gospodărie şi hrănit natural,
    trebuia desfăcut în câteva bucăţi.

    Într-un vas dat cu untură se punea la bază
    un strat de ceapă tocată mărunt şi câteva roşii jupuite de piele. După ce se
    înmuia ceapa şi se stingea în bulion sau în suc de roşii, se adăugau bucăţile de
    pui, precum şi câteva şuviţe de ardei gras, mărar şi frunze tocate de
    pătrunjel, un ardei iute pentru a condimenta această mâncare şi sare după gust.
    Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic, fie pe aragaz, fie deasupra
    jarului, dacă această mâncare este pregătită în aer liber.


    O altă variantă cu un mod de preparare
    asemănător este ostropelul, la care se foloseşte şi usturoi. Avem nevoie de un
    pui, de câteva pulpe de pui sau de partea inferioară a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva
    căţei de usturoi, de câteva roşii sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin
    alb, o foaie de dafin, piper, cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul
    trebuie tranşat în bucăţi potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă
    şi apoi le rumenim în ulei într-o tigaie sau într-un ceaun.

    Tot în ulei călim
    uşor ceapa, tăiată solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul
    de roşii, un fir de cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper. Într-un
    vas punem ceapa călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum
    şi carnea de pui rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm
    să fiarbă înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Ostropelul poate fi servit
    împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.


    O variantă boierească
    este cea în care carnea de pui este combinată cu conopida. Avem nevoie de un pui, de un pahar cu smântână, coajă de lămâie, câteva
    linguri de făină, o legătură de pătrunjel și, desigur, de o conopidă. Tăiem
    puiul în câteva bucăți și, fiind o rețetă boierească, îl rumenim în unt după
    care adăugăm puțină supă, lăsându-l să fiarbă înăbușit.

    Tot în unt rumenim și
    câteva linguri de făină, obținând un rântaș pe care îl turnăm, după ce l-am
    subțiat cu puțină supă, peste bucățile de pui. Desfacem o conopidă în buchete
    mici, pe care le punem la fiert pentru circa jumătate de oră împreună cu
    bucățile de carne. Spre final, presărăm coajă rasă de lămâie și punem sare după
    gust. Atunci când mâncarea este pusă în farfurii, deasupra se toarnă puțină
    smântână și se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Mâncare ţărănească cu pui

    Mâncare ţărănească cu pui

    Una dintre mâncărurile specifice în
    mediul rural, dar pregătită şi la serbările câmpeneşti, este puiul pregătit cu
    diferite legume, în funcţie de care avem mai multe variante. Într-o carte de
    bucate apărută în urmă cu peste 60 de ani am întâlnit o astfel de reţetă,
    preluată la rându-i dintr-o scriere mai veche, redactată într-o formă arhaică.
    Puiul, despre care se spunea că fusese crescut în gospodărie şi hrănit natural,
    trebuia desfăcut în câteva bucăţi.

    Într-un vas dat cu untură se punea la bază
    un strat de ceapă tocată mărunt şi câteva roşii jupuite de piele. După ce se
    înmuia ceapa şi se stingea în bulion sau în suc de roşii, se adăugau bucăţile de
    pui, precum şi câteva şuviţe de ardei gras, mărar şi frunze tocate de
    pătrunjel, un ardei iute pentru a condimenta această mâncare şi sare după gust.
    Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic, fie pe aragaz, fie deasupra
    jarului, dacă această mâncare este pregătită în aer liber.


    O altă variantă cu un mod de preparare
    asemănător este ostropelul, la care se foloseşte şi usturoi. Avem nevoie de un
    pui, de câteva pulpe de pui sau de partea inferioară a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva
    căţei de usturoi, de câteva roşii sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin
    alb, o foaie de dafin, piper, cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul
    trebuie tranşat în bucăţi potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă
    şi apoi le rumenim în ulei într-o tigaie sau într-un ceaun.

    Tot în ulei călim
    uşor ceapa, tăiată solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul
    de roşii, un fir de cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper. Într-un
    vas punem ceapa călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum
    şi carnea de pui rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm
    să fiarbă înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Ostropelul poate fi servit
    împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.


    O variantă boierească
    este cea în care carnea de pui este combinată cu conopida. Avem nevoie de un pui, de un pahar cu smântână, coajă de lămâie, câteva
    linguri de făină, o legătură de pătrunjel și, desigur, de o conopidă. Tăiem
    puiul în câteva bucăți și, fiind o rețetă boierească, îl rumenim în unt după
    care adăugăm puțină supă, lăsându-l să fiarbă înăbușit.

    Tot în unt rumenim și
    câteva linguri de făină, obținând un rântaș pe care îl turnăm, după ce l-am
    subțiat cu puțină supă, peste bucățile de pui. Desfacem o conopidă în buchete
    mici, pe care le punem la fiert pentru circa jumătate de oră împreună cu
    bucățile de carne. Spre final, presărăm coajă rasă de lămâie și punem sare după
    gust. Atunci când mâncarea este pusă în farfurii, deasupra se toarnă puțină
    smântână și se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Ardei copţi

    Ardei copţi

    Un
    deliciu gastronomic al verii şi al toamnei îl reprezintă ardeii copţi,
    pregătiţi şi prezentaţi în mai multe variante. Unele restaurante, în special
    cele care oferă preparate tradiţionale româneşti, uneori şi pensiunile oferă şi
    ardei copţi.



    Prepararea salatei de ardei
    copţi nu este complicată. Trebuie aleşi ardei graşi mai mari şi mai drepţi
    pentru a putea fi copţi uniform. După ce au fost spălaţi, ardeii sunt puşi la
    copt pe o tablă încinsă, pusă pe aragaz la foc mediu. Ardeii trebuie rotiţi pe
    toate părţile pentru a se coace uniform şi nu trebuie lăsaţi prea mult pe plită
    pentru pentru a nu se înmuia foarte tare.

    După ce s-au copt, ardeii trebuie
    săraţi şi puşi pentru un sfert de oră într-un castron acoperit pentru ca
    pieliţa să poată fi îndepărtată uşor. Nu este indicată spălarea ardeilor
    copţi deoarece îşi pierd gustul. Pot fi serviţi ca atare, după ce au fost
    înmuiaţi într-un sos alcătuit din ulei, oţet şi apă, iar deasupra lor sunt
    presarate frunze de pătrunjel, tocate mărunt, atât pentru aromă, cât şi pentru
    aspectul estetic.

    Oţetul poate fi
    înlocuit cu zeamă de lămâie. Ardeii copţi pot fi serviţi, de asemenea, alături
    de salata de vinete. La prezentarea pe platou, ardeii copţi au codiţa
    înfăşurată într-o folie de staniol exact ca pulpele de pui.


    În alte variante, ardeii
    copţi pot avea un sos alb, având ca ingredient principal smântâna, sau un sos
    de roşii, în care poate fi adăugată ceapă călită. O variantă mai deosebită ar
    fi ardeii copţi cu măsline, cu usturoi şi cu peşte file. În acest caz, trebuie
    îndepărtate cotoarele cu seminţe ale ardeilor copţi, iar pulpa de ardei trebuie
    întinsă pe fundul unui vas de sticlă, rezistent la foc, uns în prealabil cu
    puţin ulei.

    Peste stratul de ardei din vas se aşează bucăţi de peşte file,
    măsline fără sâmburi şi puţin usturoi tocat, după care se condimentează cu
    puţin piper. Vasul trebuie introdus în cuptor şi lăsat cam 20 … 30 de minute,
    până când peştele începe să se rumenească.

  • Ardei copţi

    Ardei copţi

    Un
    deliciu gastronomic al verii şi al toamnei îl reprezintă ardeii copţi,
    pregătiţi şi prezentaţi în mai multe variante. Unele restaurante, în special
    cele care oferă preparate tradiţionale româneşti, uneori şi pensiunile oferă şi
    ardei copţi.



    Prepararea salatei de ardei
    copţi nu este complicată. Trebuie aleşi ardei graşi mai mari şi mai drepţi
    pentru a putea fi copţi uniform. După ce au fost spălaţi, ardeii sunt puşi la
    copt pe o tablă încinsă, pusă pe aragaz la foc mediu. Ardeii trebuie rotiţi pe
    toate părţile pentru a se coace uniform şi nu trebuie lăsaţi prea mult pe plită
    pentru pentru a nu se înmuia foarte tare.

    După ce s-au copt, ardeii trebuie
    săraţi şi puşi pentru un sfert de oră într-un castron acoperit pentru ca
    pieliţa să poată fi îndepărtată uşor. Nu este indicată spălarea ardeilor
    copţi deoarece îşi pierd gustul. Pot fi serviţi ca atare, după ce au fost
    înmuiaţi într-un sos alcătuit din ulei, oţet şi apă, iar deasupra lor sunt
    presarate frunze de pătrunjel, tocate mărunt, atât pentru aromă, cât şi pentru
    aspectul estetic.

    Oţetul poate fi
    înlocuit cu zeamă de lămâie. Ardeii copţi pot fi serviţi, de asemenea, alături
    de salata de vinete. La prezentarea pe platou, ardeii copţi au codiţa
    înfăşurată într-o folie de staniol exact ca pulpele de pui.


    În alte variante, ardeii
    copţi pot avea un sos alb, având ca ingredient principal smântâna, sau un sos
    de roşii, în care poate fi adăugată ceapă călită. O variantă mai deosebită ar
    fi ardeii copţi cu măsline, cu usturoi şi cu peşte file. În acest caz, trebuie
    îndepărtate cotoarele cu seminţe ale ardeilor copţi, iar pulpa de ardei trebuie
    întinsă pe fundul unui vas de sticlă, rezistent la foc, uns în prealabil cu
    puţin ulei.

    Peste stratul de ardei din vas se aşează bucăţi de peşte file,
    măsline fără sâmburi şi puţin usturoi tocat, după care se condimentează cu
    puţin piper. Vasul trebuie introdus în cuptor şi lăsat cam 20 … 30 de minute,
    până când peştele începe să se rumenească.

  • Mâncãruri din Muntenia

    Mâncãruri din Muntenia

    Astăzi ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice
    acestei provincii (istorice româneşti situată între Carpaţi şi Dunăre). În Evul
    Mediu, acest teritoriu alcătuia o formaţiune statală cunoscută şi sub numele de
    Valahia sau Ţara Românească. În documentele vremii întâlnim referiri la
    petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la
    abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de
    ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi
    câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile,
    gestul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele
    boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în
    general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se
    folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită. Muntenia şi-a
    construit o cultură gastronomică influenţată de bucătăria grecească, orientală,
    franceză si italiană. Multe
    cronici ale vizitatorilor străini fac referire la ospeţele domneşti şi
    boiereşti din Valahia. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
    Teodosie, lucrare scrisă între 1513 şi 1521 de către domnitorul Neagoe Basarab
    există, pe lângă enunţarea unor principii de guvernare a statului, şi (citez)
    învătătura cătră fie-său Teodosie şi cătră alti domni, cătră toţi cum se cade
    domnilor să şază la masă şi cum vor mâncă şi cum vor bea.


    În reţetele munteneşti sunt folosite sortimente
    variate de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi
    fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat
    tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la
    ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau
    introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie,
    la fel ca şi fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care
    însoţeau o mâncare cu multă grăsime.


    Ciorbele, acrite cu borş,
    sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des
    întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe
    îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu
    serveau micul dejun.


    În continuare, vă prezentăm modul de preparare a
    ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne,
    fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două
    rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o
    bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de
    roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă: pătrunjel sau leuştean.


    Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată
    cubuleţe şi se spumează de
    câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi
    oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la
    final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa
    tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână
    şi cu un ardei iute.

  • Mâncãruri din Muntenia

    Mâncãruri din Muntenia

    Astăzi ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice
    acestei provincii (istorice româneşti situată între Carpaţi şi Dunăre). În Evul
    Mediu, acest teritoriu alcătuia o formaţiune statală cunoscută şi sub numele de
    Valahia sau Ţara Românească. În documentele vremii întâlnim referiri la
    petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la
    abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de
    ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi
    câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile,
    gestul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele
    boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în
    general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se
    folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită. Muntenia şi-a
    construit o cultură gastronomică influenţată de bucătăria grecească, orientală,
    franceză si italiană. Multe
    cronici ale vizitatorilor străini fac referire la ospeţele domneşti şi
    boiereşti din Valahia. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
    Teodosie, lucrare scrisă între 1513 şi 1521 de către domnitorul Neagoe Basarab
    există, pe lângă enunţarea unor principii de guvernare a statului, şi (citez)
    învătătura cătră fie-său Teodosie şi cătră alti domni, cătră toţi cum se cade
    domnilor să şază la masă şi cum vor mâncă şi cum vor bea.


    În reţetele munteneşti sunt folosite sortimente
    variate de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi
    fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat
    tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la
    ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau
    introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie,
    la fel ca şi fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care
    însoţeau o mâncare cu multă grăsime.


    Ciorbele, acrite cu borş,
    sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des
    întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe
    îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu
    serveau micul dejun.


    În continuare, vă prezentăm modul de preparare a
    ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne,
    fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două
    rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o
    bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de
    roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă: pătrunjel sau leuştean.


    Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată
    cubuleţe şi se spumează de
    câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi
    oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la
    final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa
    tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână
    şi cu un ardei iute.

  • Preparate şi mâncăruri din urzici

    Preparate şi mâncăruri din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul
    primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea
    pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. După
    recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu
    mai au nicio urmă de pământ sau nisip. În continuare, frunzele de urzici sunt
    puse într-un vas cu apă clocotită până când apa ajunge din nou la fierbere.
    După aceea sunt scoase într-o strecurătoare şi lăsate la scurs. Conform
    recomandărilor făcute din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi
    băută dimineaţa, pe stomacul gol, având rol benefic în ceea ce priveşte
    detoxifierea organismului.


    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu
    smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă
    tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei,
    smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Subţiată în apa în care au
    fiert urzicile, această cremă poate fi transformată în supă. Acrită cu borş,
    care se fierbe separat, crema de urzici se transformă în ciorbă în care se mai
    adaugă orez, iar după circa un sfert de oră, când oala este luată de pe foc, se
    presară frunze tocate de leuştean.


    La fel de bine, crema de urzici poate fi folosită drept umplutură pentru
    clătite de post, servite ca aperitiv. Această cremă de urzici, în combinaţie cu
    ceapă verde, praz, mărar, la care se mai poate adăuga orez fiert, poate constitui
    umplutura unei plăcinte servită ca aperitiv.


    De asemenea, crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă
    ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de
    asemenea, ca fel principal. Avem nevoie de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de
    orez şi de o ceapă. Fierbem separat urzicile şi orezul, după care le amestecăm.
    Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare, piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă
    puţin la fiert, obţinând astfel pilaful de urzici şi orez.

  • Preparate şi mâncăruri din urzici

    Preparate şi mâncăruri din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul
    primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea
    pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. După
    recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu
    mai au nicio urmă de pământ sau nisip. În continuare, frunzele de urzici sunt
    puse într-un vas cu apă clocotită până când apa ajunge din nou la fierbere.
    După aceea sunt scoase într-o strecurătoare şi lăsate la scurs. Conform
    recomandărilor făcute din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi
    băută dimineaţa, pe stomacul gol, având rol benefic în ceea ce priveşte
    detoxifierea organismului.


    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu
    smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă
    tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei,
    smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Subţiată în apa în care au
    fiert urzicile, această cremă poate fi transformată în supă. Acrită cu borş,
    care se fierbe separat, crema de urzici se transformă în ciorbă în care se mai
    adaugă orez, iar după circa un sfert de oră, când oala este luată de pe foc, se
    presară frunze tocate de leuştean.


    La fel de bine, crema de urzici poate fi folosită drept umplutură pentru
    clătite de post, servite ca aperitiv. Această cremă de urzici, în combinaţie cu
    ceapă verde, praz, mărar, la care se mai poate adăuga orez fiert, poate constitui
    umplutura unei plăcinte servită ca aperitiv.


    De asemenea, crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă
    ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de
    asemenea, ca fel principal. Avem nevoie de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de
    orez şi de o ceapă. Fierbem separat urzicile şi orezul, după care le amestecăm.
    Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare, piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă
    puţin la fiert, obţinând astfel pilaful de urzici şi orez.

  • Ochiuri românești

    Ochiuri românești

    Acest
    preparat există şi în bucătăria altor popoare, însă cea autohtonă îl revendică
    sub numele de ouă românești. Spre comparaţie, în America este cunoscut sub
    denumirea de ouă Benedict. Li se mai spune ouă St. Charles sau ouă
    portugheze. Bucătăriile altor popoare propun servirea acestui ou direct în
    supă.


    Rețeta
    este simplă! Într-o cratiță, se pune apă la fiert și se adaugă puțină sare.
    După ce apa a ajuns la fierbere, se dă focul la minim, se sparg ouăle și se pun,
    cu grijă, în apa clocotită, pentru a nu le împrăștia. Ouăle se țin la fiert
    între 3 și 5 minute după care se scot cu o spumieră pe o farfurie. Deasupra se
    pune puțin unt și frunze tocate de pătrunjel, după care ouăle pot fi servite. În
    nordul Africii este cunoscut drept shakshouka (şacşuka), ouăle fiind
    servite împreună cu sos tomat picant. În Italia, acest fel de ouă este servit
    cu parmezan ras, cu unt sau cu ulei de măsline. În Turcia, aceste ouă fierte în
    apă sunt servite cu iaurt amestecat cu usturoi, cu unt şi cu ardei iute. Un
    astfel de preparat întâlnim, de asemenea, în Bosnia Herţegovina, Muntenegru,
    Serbia şi în Bulgaria unde poartă denumirea de ouă Panagurski, un preparat la
    care, pe lângă ouă, se adaugă lapte, brânză, usturoi şi boia şi se decorează cu
    frunze tocate de pătrunjel.


    Într-un
    almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o rețetă de ochiuri
    românești cu smântână.     Pentru fiecare porție punem câte două ouă într-un vas
    în care am topit puțin unt. După ce albușul începe să se coaguleze, se toarnă
    peste ele smântână amestecată cu puțină făină și cu 100 de grame de cașcaval
    ras. Vasul se ține în cuptorul deja încins timp de cinci minute.


    Un
    alt aperitiv care se bazează tot pe ouăle românești este cel denumit ochiuri
    pe canapea cu sos de roșii.     Este, de asemenea, o rețetă veche, însă denumirea
    ne poate induce în eroare. Desigur, ouăle nu sunt nici pe departe pregătite pe
    canapea. Avem nevoie de 5 felii de pâine pe care le prăjim în unt și apoi pe
    punem într-o tavă. Pe fiecare felie, numită canapea, așezăm câte două ouă
    românești. Se acoperă cu puțin suc de roșii și cu cașcaval ras, după care tava
    se ține în cuptorul încins, la foc mic, pentru 10 minute.


    Câte
    se pot face cu așa-numitele ouă românești!