Radio România Internațional

Tag: traditie

  • Alimentația viitorului, de la ADN la tradiție

    Alimentația viitorului, de la ADN la tradiție

    Alimentația viitorului va fi alimentația trecutului! Asta spun cercetatorii
    care ne îndeamnă să ne hrănim cu produse cât mai naturale, să
    ne întoarcem la obiceiurile alimentare pe care le aveau bunicii
    noștri. Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că, la nivel
    mondial, una din trei persoane suferă de obezitate și alte forme de
    malnutriție, iar până în 2025, se estimează că vor fi afectați unul din doi
    oameni. Mai grav este că obezitatea în rândul copiilor și tinerilor este în
    creștere în Europa, în condițiile în care se estimează că unul din trei
    adolescenți este supraponderal sau obez. În comparație cu generațiile
    anterioare, tinerii din Europa, deci și din România, consumă produse
    fast-food și băuturi îndulcite cu zahăr, folosesc internetul multe
    ore pe zi, se deplasează cu mașina sau urcă cu liftul. Toate
    acestea duc la grave probleme de sănătate, spune Lygia Alexandrescu,
    specialist în nutriţie, care are câteva sfaturi pentru o viață
    sănătoasă:


    Soluția,
    în acest moment, este alimentul integral, alimentul consumat la timpul lui,
    consumat în sezonul lui. Am fost obișnuiți să mâncăm roșia vara,
    strugurele toamna, pepene în august și septembrie. Acum mâncăm pepene și
    în aprilie, mâncăm cireșe și în septembrie, toate aceste lucruri sunt
    nefirești. Ne afectează și ne
    agresează foarte tare și ne întrebăm de ce suntem bolnavi, de ce copiii noștri
    sunt mai bolnavi decât noi. Ni se adreasează copii care au probleme cu
    greutatea, copii cu boli pe care nu le aveau decât bunicii noștri. Avem copii
    cu gută, colesterol mare, copii cu probleme de articulații din cauza greutății
    foarte mari și toate astea pentru că am uitat de natură, pentru că este vorba
    de acel echilibru care ne ține aproape de tot ce e firesc.


    În viitorul apropiat, studierea genomului fiecăruia va permite obţinerea de
    informaţii legate de moștenirea genetică și de predispoziția la diferite
    afecțiuni, ceea ce va duce la crearea unor meniuri personalizate, mai spune
    Lygia Alexandrescu:

    Viitorul
    înseamnă cercetare la nivel de ADN. Se vor face teste, se lucrează la
    aceste teste care ne spun ce ne trebuie, la ce oră ne trebuie, de câte
    ori pe săptămână ne trebuie acel aliment… Trebuie să mâncăm așa cum ne cere
    corpul nostru. Copiii noștri vor mânca conform acestei descrieri a genomului.
    Dacă vorbim de alimentul local, asta înseamnă să ne împrietenim cu natura
    noastră, să stimulăm producția și economia locală. Să avem o
    tanti sau un nenea în piață la care să ne ducem tot timpul și să ne
    cumparăm roșiile…Dar, în viitor ne
    așteaptă alimente pe bază de insecte, alimente pe bază de viermi… proteine
    de bună calitate… Un singur lucru e cert. Viitorul nu mai promite lactate, nici
    carne, nu mai avem de unde, resurse nu mai există. In 2028, așa se pare, vom
    mânca o grămadă de produse care mimează carnea, sunt alimente pe care noi nu le
    cunoaștem.


    Până atunci, însă, prof. dr.
    Gheorghe Mencinicopschi recomandă întoarcerea la alimentul local și integral.
    Specialistul avertizează trebuie să devenim mai conștienți de ceea ce
    mâncăm și de riscurile ascunse: Chestia cu viermii și cu insectele, după mine, este o diversiune. De ce cred eu asta? Păi, suntem mulți și
    nu putem face mâncare pentru toți. Dar atunci este, dacă vreți, uman să faci
    mâncare multă și proastă ca să-i îmbolnăvești pe oameni?. Nu-i mai bine să avem
    o cultură a alimentației sănătoase ca să fim sănătoși, noi și copiii noștri,
    decât să facem mâncare multă, pentru foarte mulți, ieftină și să ne
    îmbolnăvim?

    Aici sunt aspecte profund economcie. Toți vor să-și recupereze
    investiția în cât mai puțin timp și nu-i interesează calitatea alimentului..
    Deci facem pentru profit, nu ne interesează sănătatea
    consumatorului. Şi atunci de ce să credem că pe rafturile magazinelor sunt
    alimente sănătoase? Profitul dictează. Copiii din România sunt din ce în ce mai
    obezi, boală caracteristică adultului, astăzi detectată la copii de trei ani.
    Dezastrul a început în anii ’70, când carnea, ouăle, laptele, grăsimea animală
    au fost declarate inamicul nr 1 al sănătății noastre. Şi a început era
    cerealelor, care a dus la ceea ce vedem.


    Statisticile arată că 15% dintre români sunt obezi, iar o treime,
    supraponderali. Mulți tineri se confruntă cu această problemă, din
    cauza alimentației din ultimele decenii, lipsită de nutrienți și plină de
    chimicale. Teodor are 25 de ani și se bucură că s-a eliberat de povara
    obezității: Am fost declarat obez morbid la 11
    ani. Prin clasa a 6-a aveam undeva la 80 de kg. Ce a făcut pentru mine o
    nutriție echilibrată? Practic, mi-a salvat viața. Pe lângă faptul că
    vorbim de o prelungire a zilelor pe pământ, mi-a dat ceva ce nu credeam că voi
    avea vreodată. O îmbunătățire a stilului de viață, care nu am crezut că există.


    Tatiana are 36 de ani și îi este rușine să spună câtă greutate avea înainte
    de a se apuca de slăbit: Un număr în plus
    la kilograme, o alimentație defectuoasă și un stil de viață nesănătos, ăsta
    este începutul. Dar, după un an și trei luni am reușit să dau jos 40 de kg. Mi-am
    redobândit echilibrul. Nu pot să spun că este o dietă. Este un stil de viață. Mănânc aproape
    orice cu niște reguli, am un program de masă pe care îl respect. Sunt două
    gustări și trei mese principale. Odată cu acest minus de kilograme reușești să
    te reechilibrezi cu totul, îți redobândești încrederea în tine, te schimbi cu
    totul și cred că am întinerit cu vreo 10-15 ani. Acum am 36 de ani, dar
    înainte arătam de 46 de ani.



    Prin programe bine definite de educație nutrițională în școli se pot depăși
    multe din aceste probleme, consideră specialiştii. De altfel, din
    2020, o noua materie, Educația pentru sănătate și nutriție, va fi
    inclusă în planurile de învățământ din România.

  • Orient Express

    Orient Express

    Secolul al 19-lea a
    primit câteva nume, cele mai vehiculate fiind cel de secol al națiunilor și
    cel de secol al revoluțiilor. Dar nu mai puțin secolul al 19-lea a fost și
    secolul căilor ferate, al drumului de fier, așa cum era denumită în România cea
    mai nouă cale de comunicație. Documentele vremii menționează un adevărat
    entuziasm general al europenilor de a călători pe calea ferată, iar apariția
    unei curse paneuropene a fost efectul logic al descopeririii Europei de către
    europeni. Astfel, trenul Orient Express s-a transformat dintr-o simplă rută
    feroviară într-un adevărat simbol al unității europene.


    Povestea Orient
    Express-ului începe cu o dramă în dragoste, o iubire eșuată a unui tânăr
    inginer belgian, Georges Nagelmackers. Tânărul provenea dintr-o familie bogată
    și după o decepție în dragoste, prin anii 1867-1868, pleacă în SUA pentru a-și
    uita propria nefericire. Acolo are ocazia de a călători cu celebrele vagoane
    Pullman, vagoane-dormitor, care spre deosebire de vagoanele europene erau mult
    mai confortabile. În 1870 se întoarce acasă în Belgia și încearcă să pună în
    practică ce văzuse în America. În 1883 el inaugura proiectul Orient
    Express-ului neștiind ce avea să devină invenția sa.


    Ideea unui tren care
    să treacă prin cât mai multe țări europene și să unească Europa a prins
    imediat. Europa era considerată un concert al națiunilor, metaforă prin care
    specificul fiecărei națiuni trebuia păstrat într-o unitate continentală. Ambițiile
    civilizatoare ale Franței și ofensiva sa modernizatoare totală, ajunsă la
    apogeu în timpul împăratului Napoleon I, a făcut ca schimbarea perspectivei
    asupra continentului să fie galopantă. Dorin Stănescu este istoric al căilor
    ferate și l-am întrebat dacă Orient Express-ul, în afara destinației sale de
    tren al elitei, a avut și o dimensiune simbolică unificatoare a bătrânului
    continent.

    Clar, pentru că
    trenul Orient Express propune o federalizare a Europei. Formalitățile vamale
    sunt mult simplificate în sensul că la vamă se urcau vameșii și făceau
    controlul călătorilor în timp ce trenul mergea. Apoi vameșii coborau la o altă
    stație după ce-și terminau treaba. Semnarea unor acorduri internaționale între
    statele pe al căror teritoriu trecea trenul Orient Express a constituit un prim
    pas către acest proiect european. Practic, era cumva un tren fără frontiere.


    Linia Orient Express
    a fost una a elitei. Și așa era și firesc având în vedere că la început numai
    elitele își permiteau să călătorească. L-am întrebat pe Dorin Stănescu cine
    călătorea totuși cu acea cursă de lux.

    Din când în când, pe distanțe scurte, la acest tren luxos se mai atașau și
    vagoane de clasa a 2-a și a 3-a. Uneori, puteau călători într-un asemenea
    convoi și persoane din clasa de mijloc. Dar, inițial, trenul Orient Express, pe
    întreaga durată a existenței sale, a fost un tren care s-a adresat evident
    elitelor. Paul Morand nota în 1914 că cu Orient Express-ul călătoreau oameni
    care formau o adevărată societate cosmopolită. Erau oameni de afaceri,
    diplomați, prinți, francmasoni, starlete, șefi de servicii secrete, spioni,
    Mata Hari.

    Evident că mai călătoreau turci bogați cu soțiile lor, aristocrați
    austrieci, conți unguri, boieri români. Inclusiv familia regală română
    călătorește de câteva ori cu Orient Express-ul. Sunt mai multe capete
    încoronate ale Europei care călătoresc cu Orient Express-ul, de la kaiserul
    Wilhelm la împăratul Franz Joseph sau prințul moștenitor Ferdinand al României
    și regele Bulgariei. Sunt foarte multe celebrități ale vremii. De ce era
    importantă călătoria cu acest tren? Pentru că oamenii de rând vor să cunoască
    poveștile elitei și vor și ei să călătorească cu Orient Express-ul. Se creează
    un adevărat mit al Orient Express-ului și al călătoriei cu el.


    Pe teritoriul
    României, Orient Express intra prin vest și prin două rute de la București se
    îndrepta către est și către sud. Dorin Stănescu a vorbit și despre contribuția
    trenului la modernizarea infrastructurii de cale ferată din România.

    În România, Orient Express-ul,
    în 1883, când începe povestea, intra pe la Vârciorova, în vest, continua pe la
    Turnu Severin, apoi spre Craiova, Slatina, Pitești și București. De aici,
    mergea spre Giurgiu, în sud, la portul Smârda și apoi trecea Dunărea spre
    Varna. De la Varna călătoria continua cu vaporul și se ajungea la
    Constantinopol. Dar acest tren a contribuit și la grăbirea construirii de căi
    ferate. Sunt anumite linii ferate și obiective de infrastructură care se ridică
    acum. Celebrul pod de la Cernavodă al lui Anghel Saligny avea un rol important
    în conceptul Orient Express-ului.

    La un moment dat, de la București se merge
    spre Constanța evident traversând acest pod. Iar de la Constanța, navele
    Serviciului Maritim Român duc mai departe călătorii la Constantinopol. Așadar,
    călătoria pe teritoriul României este o parte foarte interesantă din povestea
    Orient Express-ului. De multe ori, presa română și cea internațională au
    relatat despre opririle călătorilor la București, despre călătoriile la Sinaia
    și primirea la Palatul Peleș de căre familia regală. Ospitalitatea familiei
    regale la vremea respectivă constituia o reclamă pentru România, pentru dorința
    ei de modernizare, pentru prestigiul familiei regale şi al României în Europa.



    Primul război mondial
    este cel care face ca circulația Orient Express-ul să înceteze. În 1921 trenul
    renaște. Al doilea război mondial are un impact mai mare deoarece distrugerile
    au fost mai mari. Instaurarea comunismului în jumătatea de est a Europei a
    contribuit la decăderea rutei. În 1977 din cauza concurenței aeriene, compania
    oprește cursele. Dar în 2016, Orient Express-ul renaște ca simbol reînnoit al
    unități europene, ca tradiție care se cere păstrată.

  • Popas cultural la Iaşi

    Popas cultural la Iaşi

    Astăzi vă propunem să vizitaţi Iaşiul, oraş din nord-estul ţării, ce a fost
    declarat, în anul Centenarului României moderne, 2018, Capitală
    istorică a României. Iașul a fost capitala Principatului Moldovei în
    perioada 1564-1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite
    (Moldova şi Ţara Românească) între 1859 și 1862 și capitala Regatului României
    între 1916 și 1918, în primul Război Mondial, când Bucureștiul se afla sub
    ocupație germană.


    Urmele istoriei sunt preţuite aici, paşii călătorului putându-se opri pe
    străzi care poartă numele unor personalităţi culturale şi istorice. Iar pentru a cunoaşte mai bine trecutul
    bogat al acestei destinaţii, puteţi alege oricând tururi ghidate, care, la
    cerere, sunt făcute şi în principalele limbi de circulaţie internaţională. Un
    circuit consacrat porneşte din punctul zero al oraşului, Piaţa Unirii, cu toate
    obiectivele: statuia lui Alexandru Ioan Cuza, Palatul Braunstein, strada Cuza
    Vodă, clădirea Teatrului Naţional, complexul Mitropolitan, palatul Roznovanu,
    biserica catolică. De la Teatrul Naţional călătorul urmează pietonala oraşului,
    pe care ajunge la Palatul Culturii, simbolul oraşului.

    Coralia Costaş, şef
    secţie relaţii publice, proiecte, marketing şi logistică, în cadru Complexului
    muzeal naţional Moldova, ne aşteaptă aici: La Palatul Culturii, în primul rând
    vă aşteptăm pentru a vă bucura de arhitectura minunată, în stil neogotic. Este
    una dintre cele mai mari clădiri din Iaşi, până nu demult, cea mai înaltă, care
    adăposteşte astăzi patru muzee: Muzeul de artă, Muzeul de istorie a Moldovei,
    Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu şi Muzeul etnografic al Moldovei.
    Fiecare din aceste muzee prezintă publicului mai mult expoziţii temporare.

    La
    Muzeul de istorie a Moldovei avem, de exemplu, avem expoziţia: Curtea
    domnească din Iaşi, o istorie redescoperită, dar şi Socializare şi divertisment
    la 1900, precum şi expoziţia dedicată civilizaţiei Cucuteni. Pe lângă acestea,
    în această primăvară a fost deschisă o expoziţie inedită, ca temetică şi ca
    simţuri implicate în descoperirea ei: expoziţia Olfactiv. Mirodenii, răşini,
    parfumuri şi miresme din antichitate până în epoca modernă. Aceasta a avut şi
    un atelier, în cadrul căruia participanţii, în special copii, care făceau întâi
    o vizită în expoziţie, iar apoi li se explica parcursul acestor morodenii din
    Orientul apropiat până pe teritoriul ţării noastre. La Muzeul Ştiinţei şi
    tehnicii Ştefan Procopiu avem două expoziţii: inginerie şi mecanică, care evocă
    o epocă deja apusă. Tot aici mai există expoziţia Retrotehnicaîn
    care vizitatorii pot parcurge foarte rapid săli care prezintă optică,
    orologerie, maşini de calcul, maşini de scris, diverse obiecte de uz casnic,
    precum primele aspiratoare, maşini de cafea şi de ceai, telefoane foarte vechi.


    La etaj pot fi vizitate Muzeul etnografic şi Muzeul de artă. La Muzeul de
    artă, sunt deschise două expoziţii de scurtă durată: Maeștrii artei
    interbelice românești în colecțiile Muzeului de Artă Iași şi Maestrii
    picturii românești în patrimoniul Muzeului de Artă Iași. Iar Muzeul etnografic
    găzduieşte expoziţia Fotografia, document etnografic, un dialog peste timp
    între obiectele colecţiei muzeale în vârstă de peste un secol şi imaginile
    satului de azi, care mai păstrează în oarecare măsură elemente tradiţionale,
    după cum ne-a mai spus Coralia Costaş, care ne-a anunţat că din luna august va
    fi inaugurată o expoziţie de scoarţe şi ne-a lansat o invitaţie:

    Aşteptăm vizitatorii la Palat
    şi nu numai! Mai avem în Iaşi încă trei muzee, respectiv Muzeul Unirii, Muzeul
    Kogălniceanu şi Muzeul Cosmin Cernătescu.


    Începând din mai anul acesta şi până în 1 mai 2020, Iaşul este Capitala
    Tineretului din România, program național destinat tinerilor. În cadrul
    programului, Palatul Culturii a desfăşurat în acestă vară un atelier de ceramică,
    în care, sub îndrumarea unui artist ceramist, participanţii au avut ocazia să
    îşi picteze propriile vase.

  • Tradiţie şi avangardă în arta României moderne

    Tradiţie şi avangardă în arta României moderne

    Apărută în timpul
    celei de-a Treia Republici Franceze, perioada cunoscută drept la Belle
    Époque a fost caracterizată de pace regională şi prosperitate economică, un
    vârf al imperiilor coloniale şi inovaţiilor tehnologice, ştiinţifice şi
    culturale. România se alinia şi ea spiritului european al acestei perioadei de
    dinaintea Primului Război Mondial. Expoziţia universală de la Paris, din 1900, a
    reprezentat un loc în care geopolitica se manifesta la nivel cultural. În
    acelaşi timp, marcantul eveniment oferea imagini de obicei contrastante cu ceea
    ce se presupunea, de fapt, că reprezintă ţările respective. Ulterior, avangarda
    interbelică avea să răstoarne formele de artă consacrate,
    căutând proclamarea elementului artistic nou.


    Istoricul de artă
    Erwin Kessler a participat la seria de dezbateri intitulată Idei în Agora,
    organizată de către Muzeul Municipiului Bucureşti, unde a susţinut conferinţa
    intitulată Tradiţie, modernizare, avangardă şi
    retur: avatarii artei româneşti înainte şi după Primul Război Mondial. La Expoziţia universală de la Paris, din anul 1900, România se prezintă
    schizofrenică. Pe de o parte, face un pavilion naţional care arată ca o sondă
    petroliferă, arată ca un pas aruncat înainte spre viitor. Este România
    industrială. Înăuntru, însă, se puteau găsi icoane, căluşarii (n.a.
    practicanţii căluşului, joc străvechi românesc cu funcţie de ritual), iile (n.a. bluza tradiţională
    românească), artă ţărănească. Toate la un
    loc. România se recomandă în felul acesta, aşadar suntem o ţară care, în
    interiorul unei mari pojghiţe industriale, are un imens corp tradiţional ţărănesc.
    Este o schizofrenie justificată întru totul de realitate. Peste 75% din
    populaţie era în mediul rural. Peste 60% din producţia României era nu
    petrolieră, ci agrară.


    Istoricul Sorin
    Antohi, gazda seriei de conferinţe Idei în Agora, despre România rurală de la
    momentul Expoziţiei universale din 1900, dar şi despre condiţia ţăranului român
    de la acea vreme, în contrast cu modul idilic de reprezentare a lumii satului
    din lucrările pictorului Nicolae Grigorescu. Călătorii străini, în
    mod recurent, înregistrează cu regret neascuns, scris în însemnările lor,
    prezenţa umană. Ţăranul evanescent, crepuscular, vag… Acest ţăran evanescent
    este miza unei apariţii şocante, cum am văzut în această perioadă în care
    tensiunile sociale, criza economică, toate aceste lucruri care duc, în cazul
    românesc, într-un mod tipic, pe când monarhia îşi serbează jubileul (n.a. în
    1906) şi lucrează din greu pentru a
    produce echivalentul local, pentru localnici, dar şi pentru vizitatorii
    protocolari ai unei expoziţii universale. Este o potemkiniadă (n.a.     termen de origine rusă prin care se face referire la o
    metodă de falsificare a realităţii prin înfrumuseţare    ) mult mai mare, în sensul în care Principele
    ştia că nu aceasta este România.


    Nemulţumirea noii
    generaţii de artişti în privinţa artei de la acel moment a determinat ca, un an
    mai târziu, pe 3 decembrie 1901, câţiva dintre ei să se reunească în Tinerimea
    Artistică. Această asociaţie elitistă a adus ca noutate pentru arta din România
    salonul de tip european. Tinerii artişti care au iniţiat Tinerimea Artistică erau
    Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu şi Frederic Storck. Cu detalii, Erwin Kessler Tinerimea Artistică se integrează în spaţiul occidental rapid, în aşa
    fel încât Expoziţia din 1904 este prima care primeşte o critică pozitivă în The
    Studio, revista de artă de la Londra care era citită de mai toată lumea, în
    care apare chiar formularea aceasta: Unii dintre artiştii expuşi par că
    acceptă noi teorii şi formule artistice. Este oarecum relativ, dar cel puţin
    este o bătaie pe umăr. În această a treia expoziţie din 1904, prima concepută
    într-un context internaţional, Tinerimea Artistică îşi propune pentru prima
    dată să aducă în matca artei româneşti, a expoziţiilor sale, o serie de artişti
    din preajmă, în primul rând din Balcani.


    Până la sfârşitul
    primului deceniu al secolului XX, România avea să facă parte din ce în ce mai
    pregnant din cadrul cultural european. Lansarea curentului futurist din
    literatură are o legătură importantă cu poeţii români moderni. În România, Filippo Tommaso Marinetti,
    cel care lansează futurismul, era mult mai cunoscut decât în alte părţi ale
    Europei, încă dinainte de februarie 1909, momentul în care lansează, în publicaţia
    franceză Le Figaro, Manifestul futurist. Era mai cunoscut dintr-un motiv
    conjunctural. Opera sa, încă de la 1905, când începe să publice revista Poesia,
    la Milano, este o revistă care este deschisă încă de la început scriitorilor
    români. Ovid Densuşianu, încă de la acea dată, remarcă revista şi pe Marinetti
    inclusiv. În 1906, Poesia deja publică poeme ale Elenei Văcărescu. În 1909,
    chiar în anul în care se lansează Manifestul futurist, în Poesia este publicat
    Alexandru Macedonski. Marinetti era un cunoscut al scenei culturale româneşti.


    Iar avangarda
    artistică nu întârzie să apară, curentul marcând perioada interbelică
    românească. Numele sonore de mai târziu pun bazele unei publicaţii care, deşi
    apărută în doar patru numere, reprezenta platforma pentru fenomenul avangardist
    din România şi nu numai. Erwin Kessler În 1912, în primăvară, apare revista
    Insula a lui Ion Minulescu, o revistă meteorică, dar esenţială este o primă
    revistă în care apare o manifestare de tip protoavangardist, de nemulţumire
    făţişă faţă de tot ceea ce înseamnă sistemul modernităţii româneşti din acel
    moment, iar o bună parte din redacţia acesteia va fi culeasă şi dusă mai
    departe de către o grupare de tineri liceeni, care scot din octombrie până în
    decembrie 1912, revistă denumită Simbolul, cu o ilustraţie de Marcel Iancu.
    Marcel Iancu, care este directorul artistic al revistei, Ion Vinea şi Samuel
    Rosenstock, viitorul Tristan Tzara, aceştia sunt redactorii revistei.



    În 1924, Gruparea Contimporanul a fost fondată de
    către Victor Brauner, Marcel Iancu,
    Miliţa Petraşcu şi Mattis Teutsch, care îşi asiguraseră colaborarea sculptorului Constantin
    Brâncuşi şi a unor artişti străini. Prima expoziţie a avut loc la data de 20
    noiembrie 1924, în sala Sindicatului Artelor Frumoase condus de către
    Arthur Verona, Camil Ressu şi Ion Theodorescu Sion.

  • Românii în minivacanţă

    Românii în minivacanţă

    Românii
    se bucură, zilele acestea, de o minivacanţă prelungită cu ocazia sărbătorilor de
    Paşti şi a Zilei Muncii. Credincioşii ortodocşi
    (majoritari) şi greco-catolici din România au celebrat, duminică, Învierea
    lui Isus Hristos, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. La miezul nopţii de sâmbătă spre
    duminică, ei au mers la biserici sau mănăstiri, unde au primit lumina de la
    preoţi şi au cântat Hristos a înviat!. O parte dintre români au ales să petreacă această perioadă în pensiunile din zona rurală a Maramureşului,
    preferând satele şi comunele cu lăcaşe de cult vechi, case vechi din lemn, dar
    şi locuri cu un peisaj aparte, care dau farmec unei vacanţe la sat. După slujba
    religioasă din duminică, ei au participat la o serie de obicieuri populare care
    au loc, în unele sate, în zilele de după Paşti.

    Potrivit asociaţiilor din
    turism, românii se îndreaptă şi către staţiunile montane de pe Valea Prahovei,
    care au ajuns la un grad de ocupare de aproape 100%. Printre cele mai căutate
    staţiuni sunt Sinaia, Buşteni şi Azuga, aflate pe Valea Prahovei (sud).
    Iubitorii sporturilor de iarnă pot schia la Sinaia, la peste 2.000 de metri,
    unde sunt practicabile, şi în această perioadă, mai multe pârtii. Cei care au
    ales litoralul de la Marea Neagra pentru a petrece această minivacanţă au parte
    de activităţi distractive. Festivalurile de
    muzică de pe plajă fac din staţiunile Mamaia şi Vama Veche atracţia principală
    a litoralului, însă turiştii au parte şi de alte experienţe de sezon. Ajuns la
    cea de-a 25-a ediţie, Festivalul Sunwaves
    ţine capul de afiş în Mamaia Nord, unde mii de tineri se distrează, în aceste
    nopţi, până în zori, ignorând răcoarea de pe ţărmul mării.

    Sunt români, dar şi
    mulţi străini din Marea Britanie, Franţa, Rusia, Polonia, Israel şi chiar
    Statele Unite ale Americii, iar unii rămân pentru un sejur care include şi
    tradiţionala petrecere la mare de 1 Mai. Cluburile de noapte din Mamaia Nord
    atrag clienţii dornici de distracţie cu DJ celebri precum Tujamo, Mahmut Orhan,
    Aron Chupa şi ATB, dar şi trupe autohtone de succes, precum Carla’s Dreams,
    într-o avanpremieră a Festivalului Neversea din iulie. Delta Dunării, a atras, şi ea,
    mulţi turisti prin confort, gastronomie şi tradiţii specifice şi, mai ales,
    deplină relaxare. Pe de altă parte, mii de români au plecat spre Bulgaria, Grecia, Turcia şi chiar Egipt să
    petreacă minivacanţa de Paşti şi 1 Mai. În ţară, mai bine de 22.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne sunt mobilizaţi, în aceste zile, în
    special în locurile în care vor fi organizate evenimente la care sunt aşteptaţi
    numeroşi oameni. Pe cele mai aglomerate drumuri naţionale sunt prezenţi,
    zilnic, peste 1.200 de poliţişti rutieri care vor acţiona cu aproximativ 300 de
    aparate radar.

  • Bihor

    Bihor

    Astăzi vă propunem o vizită în nord-vestul României, la Bihor, judeţ situat
    în centrul regiunii numite Crișana. Reședința de județ se află la Oradea, oraş
    istoric, cosmopolit, construit în jurul unei cetăţi în formă de stea pentagon,
    cu bastioane în formă triunghiulară, care nu pot comunica între ele. Cetatea a
    fost restaurată de curând, evidenţiindu-se evoluţia în timp. În caz de asediu, şanțul
    cetății era inundat cu apă termală din râul Peța. Cele cinci bastioane erau
    numite bastionul Auriu, Bethlen, Ciunt, Crăișorul și Roșu. În interiorul
    cetății existau case de piatră, 10 prăvălii, 3 mori și o temniță.


    Aflat la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, Adrian
    Dubere, şeful Centrului de Informare şi Promovare Turistică Bihor, ne-a invitat
    să petrecem câteva zile pline de tentaţii în zonă: Merită venit pentru că avem o varietate de locuri
    de vizitat, de la munte, Băile Felix, oraşul Oradea, peşteri, o hrană
    sănătoasă, o climă bună, o palincă bună şi posibilităţi de petrecere a timpului
    în natură excepţional. Avem rafting pe Defileul Crişului, tiroliană şi via
    ferrata în Vârtop. Iarna avem pârtii care invită la schi, tot ce doriţi.


    Şi pentru că am aflat că Bihorul are atâtea de oferit, l-am întrebat pe
    Adrian Dubere care ar fi durata unui sejur optim aici: Ideal ar fi şapte
    zile. Veniţi, faceţi 3-4 zile băi la Băile Felix, câteva zile ieşiri pe munte,
    cicloturism, drumeţii. Avem zona Frumoasă, care este şi zonă protejată, în
    munţii Pădurea Craiului. Acolo avem cinci peşteri vizitabile, în care nu e
    nevoie de echipament special, îmbrăcat obişnuit poţi intra şi vizita peşterile,
    belvedere foarte frumoasă cu Valea Roşia, zona Pădurea Craiului, defileu
    Crişului Repede şi satul de vacanţă Vârtop, în care şi vara şi iarna aveţi ce
    face. Mai e Groapa Ruginoasa, care este un fel de canion al României, care
    continuă să crească în fiecare an.


    În Bihor există 15 peşteri vizitabile, dar unele necesită echipament
    special şi programare în prealabil, pentru că sunt parcurse doar cu ghid
    însoţitor şi cu un număr mic de vizitatori, pentru a nu fi stricat habitatul.
    Există însă şi peşteri deschise publicului mai puţin specializat, care au fost
    incluse într-un traseu al peşterilor.

    Adrian Dubere: În Valea Roşia, de exemplu, avem două peşteri: peştera cu cristale,
    mina Farcu şi peştera Meziad, două peşteri reabilitate, cu lumină rece, ca să
    nu afecteze habitatul peşterilor şi între ele, care se pot vizita în aceeaşi
    zi, avem trasee pentru turişti, pentru nivel şi uşor şi mediu. O familie sau
    oameni de vârsta a treia pot să facă acest traseu relativ uşor, în care pot
    degusta plăcintă, gemuri, produse specifice zonei şi în care, la un moment dat,
    la finalul traseului o să fie o belvedere cu Valea Roşia. Avem şi Peştera
    Urşilor, care a fost amenajată tot cu lumină rece pentru protejarea
    habitatului, Peştera Ungurul Mare şi Vadul Crişului pe Defileul Crişului
    Repede, la fel, sunt amenajate frumos şi pot fi vizitate. Şi în jurul lor, se
    poate face rafting, pentru doritori, via ferrata, tracking, trasee medii şi
    chiar mai grele, pentru toată lumea.


    Şi pentru că se apropie sărbătorile de Paşte, Adrian Dubere ne-a invitat şi
    la evenimente de sezon: În fiecare an avem Festivalul vopsitului de
    ouă, care se ţine la noi în zona Beiuşului, Târgul de Paşte, sărbătorile
    tradiţionale, după riturile noastre creştineşti, specifice zonei Bihorului.




    O invitaţie căreia merită să îi dăm curs.

  • De Dragobete

    De Dragobete

    În credinţa populară românească
    Dragobetele este o fiinţă, parte omenească şi parte îngerească, un june frumos
    şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sântoaderii şi Rusalcele, dar pe care
    oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi
    fărădelegi, potrivit definiţiei date de etnologul Simeon Florea Marian. Dragobetele
    este cunoscut în toată ţara. În Maramureş, poartă denumirea de Cap de Primăvară
    sau de Dragomir, un personaj care preia toate atributele Dragobetelui, mai
    puţin dubla sa natură, zoomorfă şi antropomorfă. În exteriorul arcului carpatic, Dragobetele, ca
    personaj mitic, este reprezentat cu cap de om şi picioare de berbec, o
    reprezentare foarte veche, de origine tracică, dar care se regăseşte şi în alte
    mitologii ale lumii. Există trei date consemnate pentru sărbătorirea
    Dragobetelui. Dar 24 februarie este cel mai des întâlnită, precum şi ultima zi
    a lunii sau 1 martie.


    În fiecare an, de Dragobete, tinerii din satele româneşti se îmbrăcau de
    sărbătoare şi culegeau plante magice, pe care le păstrau pe tot parcursul
    anului, în vederea căsătoriei. De asemenea, cetele de flăcăi şi de tinere fete
    îşi făceau în această zi jurăminte de cruce, devenind astfel fraţi şi surori
    pentru tot restul anului.


    Şi astăzi, ca răspuns la mult-mediatizata sărbătoare occidentală de
    St.Valentine’s, Muzeele satului din ţară sărbătoresc Dragobetele tradiţional,
    promovând obiceiul şi explicându-l şi ilustrându-l pentru curioşi. Astfel, anul
    acesta, pe 24 februarie, Muzeul Naţional al Satului, Dimitrie Gusti, din
    Bucureşti şi-a primit oaspeţii cu un program special. Pentru început a fost
    prezentat Dragobetele şi semnificaţia lui. A dat glas poveştii acestui personaj
    mitic, actorul Alexandru Nicolae Mhai: Pe 24 februarie sărbătorim aici, la
    Muzeul satului, Dragobetele. Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români sau
    Dragobete pupă fete. Dragobetele este asociat cu o conciliere, când tinerii
    fete şi feciori plecau să culeagă împreună primele flori răsărite de sub
    zăpadă. Acest cules este în semnificaţiile lui adânci un sacrificiu vegetal
    care urma să asigure garanţia sacralităţii şi purităţii perioadei ce urma.
    Totodată de această dată are loc ceea ce se numeşte logodiciul păsărilor. Se
    spune că pasărea care nu îşi află perechea până de Dragobete, va rămâne singură
    tot anul. De remarcat limita temporară cât funcţionează perioada însingurării:
    un an şi nu întreaga viaţă. Adică dacă n-ai reuşit anul ăsta, cine ştie, poate
    reuşeşti la anul.


    Narcisa Mihai a dat glas poveştii descântecului de Dragobete: Sunt foarte multe tradiţii de Dragobete. Înainte de Dragobete,
    tinerele fete trebuia să se asigure că atunci când mergeau la cules de ghiocei
    şi viorele erau plăcute de cei pe care îi plăceau şi ele. De aceea, trebuia să
    facă nişte descântece marţea şi joia. Nu orice fel de descântece, ci nişte descântece
    de dragoste. Pentru aceasta aveau nevoie de sare, miere şi apa zânelor. Sare
    şi miere avem cu toţii prin gospodărie, de unde luăm apa zânelor? Apa zânelor
    este apa care se obţinea prin topirea ultimelor urme de zăpadă de prin păduri,
    dealuri şi pe unde erau aşezate localităţile, se păstra ca Aghiasma (apă
    sfinţită în timpul Liturghiei, în ritul Ortodox) aproape, cu mare grijă,
    special pentru aceste descântece. Se puneau într-un vas sare şi miere şi, când
    începeau să sfârâie şi să trosnească, era stins amestecul cu apa zânelor, după
    care fata care voia să fie descântată trebuia să stea goală în faţa icoanei, să
    fie stropită din cap până în picioare cu această apă şi în acelaşi timp
    persoana care făcea descântecul să rostească nişte vorbe. Trebuia să fie
    dezbrăcată ca dragostea să fie trainică, să nu fie trecătoare. Dacă se stropeau
    hainele cu apa aceasta nu ţinea dragostea, aşa că trebuia să fie stropită
    persoana dezbrăcată.


    După ce a interpretat un descântec de Dragobete, Narcisa Mihai a adăugat: Descântecul acesta spus şi însoţit de apa aceea magică, se pare că
    asigura tinerelor fete, de Dragobete, întâlnirea cu băiatul iubit. Într-adevăr,
    dacă nu se nimerea băiatul pe care îl plăceai, nu era o problemă, mai încercai
    descântecul şi anul următor. Însă, de cele mai multe ori, la petrecerile de
    Dragobete, tinerii care culegeau flori împreună şi formau perechi, până în
    toamnă, după Cârstovul viilor, se căsătoreau. Tinerele soţii nu dormeau ele
    prea liniştite, că dragostea cum apare poate să şi dispară şi atunci trebuie să
    te asiguri că în fiecare an de Dragobete, respecţi alte tradiţii, de data
    aceasta pentru femeile căsătorite, pentru ca dragostea să ţină mult şi bine. Se
    spune că în ziua de Dragobete orice soţ trebuie să nu supere soţia ca să nu
    aibă chinion tot anul.



    De asemenea, femeile trebuia să atingă un domn
    drăguţ, altul decât soţul, pentru ca să le meargă bine tot anul. Pentru ca
    tinerii căsătoriţi să ştie cum le va merge dragostea, se puneau două nuci cu
    numele celor doi pe jar şi dacă sfârâiau liniştit, relaţia era una liniştită,
    iar dacă pocneau şi săreau de pe jar, era dragoste cu năbădăi. Nu au lipsit
    din povestea de Dragobete nici ansamblul Fluierașilor de la Dobrotești, care au
    doinit, ca prin partea locului.

  • Premiile Europa Nostra pentru patrimoniul cultural

    Premiile Europa Nostra pentru patrimoniul cultural

    Anul 2o18 a fost desemnat anul european al patrimoniului cultural.

    In acest fel Uniunea Europeana
    vrea sa isi incurajeze cetatenii sa pretuiasca mostenirea culturala, sa
    constientizeze si sa sensibilizeze opinia publica cu privire la istoria si
    valorile europene.



    Initiativa isi propune totodata
    sa consolideze sentimentul de apartenenta la spatiul comun european.


    Fiecare stat membru a selectionat
    proiecte si evenimente care sa ofere cetatenilor posibilitatea sa se apropie si
    sa se implice in cunoasterea si protejarea mostenirii culturale, fie ca este
    vorba despre un sit arheologic, un monument, un peisaj sau un oras, fie ca
    vorbim despre literatura, filme, mestesuguri, obiceiuri sau povesti.


    Patrimoniul cultural este mai
    mult decat o amintire a trecutului, este cheia viitorului nostru, remarca si
    comisarul european pentru educatie, cultura, tineret si sport, Tibor Navracsics: Patrimoniul
    cultural, sub toate formele sale, este unul dintre cele mai de pret bunuri ale
    Europei. Construieste punti intre oameni si comunitati, la fel ca si intre
    trecut si viitor. Este vital pentru identitatea noastra ca europeni si, de
    asemenea, are un rol foarte important in dezvoltarea noastra economica si
    sociala. Felicit castigatorii premiilor Uniunii Eurpene pentru Patrimoniulu
    cultural 2o18- Europa Nostra si echipele lor pentru munca exceptionala si
    inovatoare pe care au depus-o. Datorita talentului si angajamentului lor,
    numeroase comori culturale europene au fost ocrotite si revitalizate. Si,
    foarte important, munca acestora permite oamenilor sa decopere, sa exploreze si
    sa isi asume mostenirea noastra culturala, in spiritul anului european al
    patrimoniului cultural pe care il marcam in 2o18.



    Printre proiectele castigatoare
    se numara restaurarea unei biserici bizantine din Grecia, ale carei fresce
    dateaza din secolele 8- 9 si un program de cercetare care isi propune sa
    revitalizeze tehnici uitate ale mestesugului tesaturilor din Georgia.


    Pe lista castigatorilor se mai
    regaseste restaurarea unei case construita in Groenlanda de un misionar crestin
    danez in 1751.


    Au fost de asemenea premiate: o
    initiativa de comunicare traditionala prin posta intre doua comunitati din
    Italia si Belgia si construirea unui acoperis pentru a proteja ruinele
    manstirii San Juan din Burgos construita in secolul 11.


    Castigatorii vor fi premiati pe
    22 iunie in cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Berlin.


  • Turism rural în România

    Turism rural în România

    Turismul rural a
    cunoscut o dezvoltare impresionantă în România, în ultimii ani. Veţi pătrunde
    într-o lume cu peisaje fascinante, cu locuri în care s-au păstrat tradiţiile,
    în care meşteşugarii pot fi vizitaţi de către turişti la ei acasă şi în care
    pensiunile se întrec în produse gastronomice
    preparate după reţete vechi de sute de ani. Am vorbit despre toate
    acestea cu invitata noastră, Maria Stoian, fondator al Asociaţiei Naţionale de
    Turism Rural, Ecologic şi Cultural, care spune că turistul ajuns în lumea
    satului românesc poate cunoaşte România adevărată. Aşa poate să vadă care
    sunt rădăcinile românilor şi să-i cunoască pe adevăraţii români. Ar putea să
    cunoască gastronomia românească, diferită foarte mult de la regiune la alta. Ar
    putea vedea sursa de inspiraţie a arhitecturii populare, o varietate de
    obiceiuri şi de tradiţii folclorice. În Mărginimea Sibiului sunt nişte sate
    extraordinar de frumoase şi de închegate, cu o gastronomie extraordinară. În
    nordul Olteniei sunt mănăstiri deosebite şi posibilităţi de turism activ pe
    Cheile Sohodolului, pe Valea Olteţului. Din nordul Olteniei, ne îndreptăm spre
    Clisura Dunării. Puţini ştiu că se poate face şi turism nautic şi există acolo
    pensiuni-bungalouri amenajate chiar pe Dunăre. Este o zonă cu mare potenţial.
    Bran Moeciu rămâne leagănul turismului rural românesc. De asemenea, Carpaţii de
    curbură, Vrancea-Buzău, unde, ca punct de atracţie, avem Drumul Vinului -
    Drumul Cramelor.


    Iar 2018 se
    anunţă cu semne foarte bune, continuă Maria Stoian, fondator al Asociaţiei
    Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural. Românii se îndreaptă
    tot mai mult spre destinaţiile interne, inclusiv spre turismul rural şi, de
    asemenea, din străinătate. În afară de ţările clasice care ne oferă turişti
    precum Franţa, Germania, Italia, Israel, şi ţările nordice au început să
    manifeste acum un interes deosebit pentru turismul rural din România. Alt
    segment ar fi românii din diaspora, care nu numai că-şi vizitează familia, dar
    vor şi să viziteze diferite zone din România şi să le arate şi copiilor. Îmi amintesc de o familie din Franţa care a
    fost atrasă de turismul nostru rural, dar a avut foarte multe rezerve şi întrebări. Într-un final, în anul următor au
    recomandat ei tuturor prietenilor, altor membri ai familiei să vină în
    pensiunile româneşti.


    Satele
    şi comunele româneşti se promovează şi prin numeroase evenimente. Acestea au ca
    scop prezentarea, promovarea şi păstrarea tradiţiilor gastronomice, culturale
    şi folclorice ale fiecărei localităţi. Accesul la multe dintre aceste
    evenimente este gratuit. În 2018 avem un calendar foarte bogat. La
    Balvanyos, în Covasna, are loc festivalul Pomana Porcului, unde sunt echipe
    care participă din multe judeţe ale României şi din Slovacia, Ungaria şi alte
    ţări din apropiere. Atractiv este şi Festivalul Plăcintelor din Oituz, o
    localitate cu semnificaţie istorică, Festivalul Răciturilor, la Tismana, în
    Gorj, la Bran se va organiza festivalul Răvăşitul Oilor. La Fundata, cea mai
    înaltă comună din România, în judeţul Braşov, se organizează sărbătoarea
    păstorilor – Nedeea Munţilor. Sunt multe evenimente. Vă aşteptăm cu drag în
    satele româneşti care nu sunt numai păstrătoare de tradiţii, ci şi destinaţii din
    care nu lipseşte confortul! Tradiţia nu înseamnă lipsa confortului. Îi veţi
    putea întâlni pe românii adevăraţi la ei acasă.


    Una dintre regiunile cu un turism rural foarte dezvoltat este Maramureşul.
    Veţi găsi multe pensiuni indiferent de zonele în care doriţi să vă îndreptaţi.
    Mai mult decât atât, Dan Carpov, reprezentantul biroului de informare turistică
    al judeţului Maramureş, spune că turismul rural în Maramureş, în anul 2018, are
    o nouă caracteristică. Suntem la 100 de ani la unirea provinciilor
    româneşti şi, prin urmare, anul acesta, circuitele turistice vor avea incluse
    case memoriale ale celor care ne-au reprezentat. Maramureşul este mare, este un
    judeţ care are patru ţări: Ţara Lăpuşului,
    cu tradiţiile care sunt influenţate de zonele din apropiere, Maramureşul
    voievodal, unde tradiţiile sunt cel mai bine păstrate, care sunt respectate şi
    în Chioar şi Codru. Peste tot veţi vedea păstrate tradiţiile, veţi vedea portul
    popular indiferent de zonă. Noi avem un centru de informare turistică, iar în
    localităţile mai mici există un număr de peste 40 de astfel de centre.


    Am
    aflat de la Dan Carpov că turiştii pleacă încântaţi din Maramureş la încheierea
    sejurului. Sunt fascinaţi de peisaje, de obiectele meşteşugăreşti, de tradiţii
    şi sunt încântaţi de gastronomia românească. Evaluările turiştilor
    sunt foarte bune, am rămas în top, ceea ce ne obligă să ne împrospătăm oferta
    continuu şi să ne păstrăm la nivelul aşteptărilor lor. Mocăniţa de pe Valea
    Vaserului conduce în topul obiectivelor. De asemenea, fiind unicul judeţ cu opt
    obiective UNESCO grupate, şi acestea sunt căutate. Am făcut un circuit în care
    le-am inclus. Şi turismul montan este în creştere. Este foarte apreciat faptul
    că avem un traseu de cicloturism de vreo 80 de km, unde nu se vor întâlni cu
    maşini.



    În România, pensiunile sunt clasificate în funcţie de
    gradul de confort, primind de la una la patru margarete. Multe dintre acestea
    gătesc cu produse din gospodăria proprie şi organizează excursii în împrejurimi
    pentru turişti. De asemenea, tot în cadrul pensiunilor veţi găsi hărţi şi
    materiale de promovare ale obiectivelor turistice din apropiere.

  • Jurnal românesc – 12.02.2018

    Jurnal românesc – 12.02.2018

    La Punctul de
    Trecere a Frontierei Calafat a fost testat, timp de o săptămână, un sistem performant
    de control, în cadrul unui proiect de cercetare la care participă un consorţiu
    de firme şi autorităţi din şapte ţări europene. Proiectul presupune utilizarea
    unui sistem automat pentru verificarea documentelor de călătorie ale
    persoanelor şi autoturismelor prin interogarea unei baze de date. Pentru acest
    proiect a fost pus la dispoziţie un buget de aproape 17 milioane de euro. El va
    permite facilitarea procedurilor de control la frontieră pentru cetăţenii care
    tranzitează Uniunea Europeană, respectând în acelaşi timp protecţia datelor şi
    a vieţii private. Astfel de echipamente sunt testate şi în puncte de trecere a
    frontierei maritime, precum şi aeroportuare din Spania şi Portugalia -
    precizează Poliţia de Frontieră.


    Românii din
    diaspora sunt încurajaţi să solicite finanţări şi pentru proiectele care au ca
    scop promovarea culturii şi tradiţiilor româneşti în comunităţile din ţările în
    care trăiesc. Ministerul Românilor de Pretutindeni, înfiinţat anul trecut, a
    anunţat de curând simplificarea procesului de finanţare. MRP are un buget de puţin
    peste 3 milioane de euro pentru finanţarea proiectelor iniţiate de comunităţile
    de români din străinătate, iar proiectele focalizate pe copii au cel mai mare
    succes, anunţa, recent, la Haga, ministrul secretar de stat Ovidiu Iane. Oficialul
    s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Olanda, care au în
    derulare sau ar vrea să iniţieze diferite activităţi în această ţară. ‘Noi
    suntem foarte atenţi la toate solicitările lor şi an de an încercăm să ne
    îmbunătăţim activitatea, să găsim noi forme de colaborare, să susţinem noi
    proiecte şi noi activităţi în sprijinul comunităţii pe care ei o reprezintă şi,
    de asemenea, tot împreună, ne dorim să creăm această relaţie de încredere, să
    reclădim încrederea în autorităţile române şi în statul român’ – a declarat
    Ovidiu Iane.


    Camera Deputaților
    de la București a adoptat un proiect de lege care permite acordarea de
    finanțări între autoritățile publice înfrățite din România și Ucraina. Anunțul a
    fost făcut de Veaceslav Șaramet, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru
    Românii de Pretutindeni. Potrivit proiectului de lege, autoritățile publice
    locale din România pot aproba finanțarea unor proiecte propuse de către
    autoritățile administrației publice locale din Republica Moldova și din
    Ucraina, în baza acordurilor de înfrățire/cooperare încheiate în condițiile
    legii. Obiectivele de investiții ale unităților administrativ-teritoriale din
    Republica Moldova și din Ucraina pot fi programe comune culturale, sportive, de
    tineret și educaționale, stagii de pregătire profesională și alte acțiuni care
    contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie.


    Deputatul PMP
    Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din
    afara graniţelor ţării, a întreprins, zilele trecute, vizite de lucru la mai
    multe gimnazii din raioanele Sângerei şi Cahul, din Republica Moldova. Cu
    această ocazie, el a făcut importante donaţii de carte românească instituţiilor
    şcolare vizitate. Donaţiile se înscriu în campania ‘100 000 de cărţi pentru centenar ‘, care vizează 100 de biblioteci
    rurale din Basarabia, confruntate cu un deficit acut de carte românească.
    Întâlnirile deputatului cu elevii şi profesorii moldoveni au fost urmate de
    programe artistice care au cuprins poezie, muzică şi dans românesc.

  • Parada Brondoşilor

    Parada Brondoşilor

    În urmă cu 300 de ani,
    maramureşenii scriau o pagină de istorie care lipseşte astăzi din manuale, dar
    e prezentă în sufletul oamenilor şi în legendele locului. Toamna anului 1717 a
    lăsat în urmă pagube, răni adânci, morţi, zeci de biserici arse dar şi fapte de
    glorie despre care mai vorbesc astăzi toponimele şi bătrânii. Găsim aici
    Stâlpul tătarilor, Preluca (n.r. rarişte, poiană mică înconjurată de
    dealuri) Tătarilor, aproape fiecare sat are o vale, un loc, un monument care
    aminteşte despre acest an de foc. De asemenea, legendele ţesute în jurul
    ultimei invazii a tătarilor sunt extrem de numeroase şi în timp, din ele s-au
    născut obiceiuri care se păstrează an de an, cum e cazul brondoşilor din
    Cavnic, la aproximativ 30 de kilometri de Baia Mare.


    Ne spune despre ce este vorba
    Ioana Petruţ, managerul Casei de cultură din Cavnic: Acest obicei este
    păstrat tocmai din 1717, de aceea anul acesta împlinim 300 de ani de tradiţie,
    iar noi ne-am propus să sărbătorim cum se cuvine un astfel de moment printr-o
    paradă a acestor Brondoşi. Aceşti Brondoşi care sunt oameni de-ai locului,
    păstrează cu sfinţenie tradiţia, de a se îmbrăca în acele costume albe de
    moroşan, purtând opinci, iar pe cap îşi pun o mască din blană de oaie. Spatele
    şi pieptul fiind acoperite de acele hamuri, care au clopote şi talangi care fac
    un zgomot asurzitor. Acei Brondoşi colindă străzile şi casele oamenilor în cele
    trei zile de Crăciun.


    La Cavnic, în zona din
    apropierea Stâlpului Tătarilor, localnicii conduşi de Toader Crăciun, un sătean
    despre care se spune că ar fi fost căpitan al celebrului Pintea Viteazul,
    purtând măşti şi îmbrăcaţi cu clopote ar fi speriat caii şi ar fi alungat tătarii. De această bătălie este legat şi
    obiceiul brondoşilor, ne-a mai spus Ioana Petruţ , managerul Casei de cultură
    din Cavnic: Se spune că în trecut au alungat tătarii,
    care veniseră aici, la Cavnic, în 1717, iar în zilele noastre alungă spiritele
    rele. Aşa spun oamenii locului că i-au speriat (pe tătari) şi au fugit pentru
    că nu ştiau cine îi atacă şi de atunci acest obicei. Oamenii confecţionându-şi
    aceste costume, speriind acele hoarde de străini, au rămas până în zilelel
    noastre aceşti mascaţi şi colindă casele şi străzile.


    Brondoşii, tinerii mascaţi şi
    înarmaţi cu clopote alungă azi spiritele rele. În mentalul oamenilor de pe
    timpuri, lupta cu tătarii era oricum o luptă între bine şi rău, pentru că
    tătarii ardeau bisericile, ducând o luptă împotriva creştinilor.


    Trebuie menţionat că un costum
    autentic de Brondoş trebuie să aibă obligatoriu masca din blană de oaie şi
    hamul cu clopote confectionate sub îndrumarea bunicilor, deşi celelalte elemente
    pot fi găsite şi în alte costume: haine albe din costumul popular maramureşean,
    curea lată, corbaci (sfoară împletită) şi opinci.


    Mai mult decât atât, într-un
    cartier din Cavnic (Erştiol), tradiţia brondoşilor este păstrată chiar şi la
    începutul lunii ianuarie. Oamenii de aici sărbătoresc Crăciunul cel bătrân
    pentru simplul fapt că respectă întocmai obiceiurile ştiute de demult, când
    Naşterea Domnului era marcată în calendarul de rit vechi.


    Ne spune cine sunt Brondoşii
    Ioana Petruţ , managerul Casei de cultură din Cavnic: Vin toţi copiii de la
    şcoală şi majoritatea băieţilor au haine de Brondoşi, o să se alăture şi
    căvnicarii adulţi, anul trecut au fost în jur de o sută de Brondoşi, anul
    acesta fiind mai mare şi mai de anvergură parada, cu siguranţă în jur de două
    sute.


    Tradiţia spune că dacă brondoşii
    trec pragul casei tale atunci în noul an îţi va merge mai bine. Şi tot de bine
    ne urează şi Ioana Petruţ: Sărbători fericite şi să veniţi la Cavnic
    să ne vedeţi, cu siguranţă n-o să vă pară rău!



    Bătrânii locului spun că mai demult doar barbaţii
    adevăraţi aveau voie să fie brondoşi, însă acum tradiţia este dusă mai departe
    în special de tineri, iar copiii fac deliciul celor care-i întâlnesc. Cu toate
    acestea este un obicei interzis fetelor, despre care se spune că, dacă sunt
    prinse îmbrăcate de brondoş, sunt dezbrăcate, tăvălite în zăpadă şi lăsate fără
    clopote şi mască (cuşmă). Hainele de brondoş pot fi şi închiriate, iar cei
    care şi le doresc au de scos din buzunar între 500 şi 1000 de lei

  • Botoşani

    Botoşani

    Vă invităm astăzi în cel mai
    nord-estic municipiu al României, Botoşani. Şi asta şi pentru a scăpa de
    aglomeraţia zonelor turistice tradiţionale, dar şi pentru a descoperi un loc
    încărcat de istorie, o zonă multiculturală, în care români, armeni, evrei,
    lipoveni şi ţigani locuiesc cu mândrie, de secole.


    Parfumul oraşului vechi poate fi
    simţit şi astăzi, ne-a spus Florentina Gherghiţă, director al Centrului
    naţional de informare şi promovare turistică Botoşani, care ne-a propus câteva
    repere ale unei vizite: Putem să începem cu cea mai veche biserică
    armenească din Europa, din 1350. Avem biserici şi o mănăstire, de pe vremea lui
    Ştefan cel Mare, avem locul unde s-a născut Mihai Eminescu şi biserica unde a
    fost botezat, avem locurile în care mergea, cafeneaua, restaurantul, avem casa
    memorială Nicolae Iorga. Avem un Muzeu etnografic deosebit, mai avem Fundaţia
    Ştefan Luchian, acesta fiind născut tot în judeţul Botoşani, cu muzeografi
    deosebiţi, precum şi un oraş care din 2012 a fost declarat ca un oraş verde,
    foarte curat şi cu foarte multă verdeaţă şi care aşteaptă cât mai mulţi
    vizitatori.


    Centrul Vechi al oraşului este
    grupează un număr mare de clădiri cu destinaţie comercială datând din secolele XVII – XVIII. Clădirile sunt
    dispuse sub formă de L, iar faţadele
    au forme arhitecturale din cele mai diverse, mai ales de factură apuseană,
    prelucrate creator în forme tradiţionale,
    specifice acestui tip de construcţii.
    Curţile interioare prezintă
    aranjamentul clasic al caselor de târgoveţi, cu galerii din stâlpi de lemn, balcoane din fier forjat si
    geamlâcuri susţinute de console
    de lemn profilate.


    Şi cum în ultima vreme, Botoşaniul
    şi-a propus să se dezvolte din punct de vedere turistic, 90% dintre clădirile
    istorice din oraş au fost renovate, iar indicatoarele turistice au fost
    refăcute, inclusiv cele către zonele mai îndepărtate din judeţ, după cum ne-a
    spus interlocutoarea noastră.


    Vizitat de armeni şi evrei aflaţi
    în căutarea patrimoniului cultural, Botoşaniul a intrat şi în atenţia
    vizitatorilor din SUA, Italia, Japonia. Dincolo de festivalurile de peste an,
    de care turistul se poate bucura, Botoşaniul se pregăteşte de sărbătorile de
    iarnă cu obiceiuri asemănătoare cu cele bucovinene. Ne spune cum îşi aşteaptă
    Botoşaniul turiştii Florentina Gherghiţă, director al Centrului naţional de
    informare şi promovare turistică Botoşani: Îi aşteptăm cu aceleaşi obiceiuri
    care se aseamănă cu cele din Bucovina, iar de sărbători avem târg de
    meşteşugari, târg cu produse tradiţionale, avem defilări cu cete, cu capra, cu
    ursul, benzile care sunt la noi de Anul Nou, cu măştile vestite. Avem doi
    meşteri foarte iscusiţi în judeţul Botoşani, care fac măşti. Pe lângă acestea
    avem destule locuri de cazare, avem hoteluri de patru, de trei stele, avem
    pensiuni de trei stele, deosebite, iar de la anul vom completa şi cu un parc
    foarte mare de agrement de 48 de
    hectare.



    Cât despre bucate, aici este originea tochiturii
    moldoveneşti şi a celebrelor plăcinte Poale în brâu, sarmalele au reţetă
    diferită, specifică locului, iar ca mărci înregistrate, aici vă puteţi bucura
    de cozonacul de Botoşani şi de un caşcaval originar din Botoşani, cu înveliş de
    ceară.

  • Ostrov

    Ostrov

    La vreme de toamnă, vă invităm să faceţi un popas într-o zonă în care s-a creat
    din cele mai vechi timpuri o cultură a viţei-de-vie şi a vinului, celebrată şi
    astăzi: Ostrov. Sat de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume din judeţul
    Constanţa, Ostrov se află în partea de sud-vest a judeţului, în Lunca Dunării,
    pe malul drept al fluviului. Punct de frontieră cu Bulgaria, se numea în trecut
    Ada-Kariyesi.


    După ce a evaluat
    recolta bogată din acest an, Asociaţia profesională vitivinicolă Terasele
    Dunării a hotărât să continue tradiţia petrecerilor de toamnă şi a organizat
    cea de-a IV-a ediţie a festivalului
    Vinul Nou. Rodica Pavel, jurnalistă TV, a fost acolo şi ne-a spus: Am fost la Festivalul vinului nou, ediţia a IV-a, care s-a desfăşurat
    la Ostrov. A curs vinul în valuri, a curs mustul în valuri, a fost foarte multă
    lume, am avut parte de un spectacol, de muzică, poezie, folclor, de deguatări
    de vinuri care s-au întins de vineri până duminică şi la care au participat mii
    de oameni, locuitori din Ostrov şi împrejurimi, vecinii lor din Silistra, din
    Bulgaria, oameni din Constanţa şi Călăraşi, care sunt în apropiere, dar şi
    turişti aflaţi în trecere cu bacul. Pentru că la Ostrov se ajunge cu bacul. A
    fost extraordinar să vedem cum care întregi, tractoraşe întregi cu vin veneau
    la procesare şi am asistat la procesul tehnologic de fabricare a vinului,
    inedit pentru noi.


    Într-adevăr,
    turistul ajuns în Călăraşi, trece cu bacul către Ostrov, gratuit, dacă merge pe
    jos sau plătind 8 euro, dacă trece cu
    maşina, ne-a mai spus interlocutoarea noatră şi ne-a conturat o vizită în zonă,
    un drum al vinului nou: Drumul vinului nou începe la Călăraşi, după
    ce ai traversat cu bacul intri în zona dobrogeană, zona vinului roşu şi poţi să
    participi la o excursie, pentru că putem să gândim un sejur de weekend sau
    chiar unul de 4-5 zile în această zonă, un sejur care include vizite la diverse
    obiective de acolo, se poate coborî în cramă, se poate participa la degustări
    de vinuri, evident însoţite de muzică tradiţională. Pentru că suntem în zona
    şantierelor arheologice, zona cetăţii bizantine Păcuiul lui Soare, Putem vizita
    mănăstirea Dervent, cu Izvorul Tămăduirii, mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul sau
    Lipniţa. Alte atracţii turistice în zonă sunt plantaţiile de vie, livezile,
    movilele, acele morminte princiare arheologice, cişmele, complexe pastorale.


    Tot de la Rodica
    Pavel am aflat despre bucuria întâlnirii cu arhitectura ţărănească a zonei şi
    cu meşteşugurile locale: Sunt câteva zone
    tradiţionale în jurul Ostrovului unde poţi să iei parte la pregătirea anumitor
    ţoale (covoare din cârpe) tradiţionale, unde poţi să deguşti din
    gastronomia locală şi poţi să mergi la complexele turistice care s-au creat în
    jurul domeniului viticol, unde poţi să participi la degustări, să ai parte de
    seri tradiţionale locale extraordinare.


    O vizită la Ostrov
    reprezintă şi o experienţă gastronomică deosebită, ne-a mai spus Rodica Pavel
    şi a detaliat: În afara degustărilor şi a aperitivelor
    care nu se deosebesc de ceea ce se oferă în toată această parte a Munteniei şi
    care conţin brânzeturi de mai multe feluri şi salamuri pregătite în zonele
    proprii, poţi să mănânci vestitele ciorbe de miel şi de curcan, sarmalele
    tradiţionale. Gospodinele din zona Ostrov ne-au povestit despre reţete
    tradiţionale de sarmale care include şi legume diverse, în afară de carne şi
    cârnaţii care se prepară în gospodăriile proprii.



    Cu speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre
    şi veţi planifica o vizită la Ostrov, vă aşteptăm data viitoare cu o nouă
    destinaţie.

  • Sărbători de Paşte la Castel

    Sărbători de Paşte la Castel

    Castelul Bran reprezintă o atracţie permanentă
    atât pentru turiştii români, cât şi pentru străini. De Paşte, Crăciun sau cu
    ocazia altor sărbători locale, castelul se pregăteşte de sărbătoare. Anul
    acesta seria de evenimente dedicate Paştelui a început la castelul Bran pe 2
    aprilie şi se va încheia în 23 aprilie, aşa că vă invităm să-i descoperim
    surprizele.


    De Paşte, Castelul Bran ia haine de sărbătoare şi
    ne aşteaptă s-o facem şi noi. Bogdana Balmuş, PR manager la Castelul Bran, ne
    spune de ce ar trebui să ne programăm o vizită la castel de Paşte: În primul rând pentru că, după cum ştiţi, castelul Bran este viu. Pe
    toată durata anului, avem foarte multe evenimente publice şi private. Cel
    menţionat este un eveniment public, care ne este foarte drag. A debutat în urmă
    cu câteva zile, va ţine până la sfârşitul lunii aprilie, prilej cu care
    vizitatorii castelului Bran vor putea vedea o colecţie de costume populare din
    colecţia etnografică Gabriel Boriceanu, dar şi o expoziţie de fotografii vechi
    care înfăţişează datini şi tradiţii locale. De asemenea, în câteva încăperi se
    vor reconstitui interioare ţărăneşti din satul Mateiaş.


    Pasionat de costumul popular în toată bogăţia şi
    diversitatea lui, Gabriel Boriceanu a adunat în colecţia sa mostre reprezentative
    pentru diferite zone folclorice ale ţării, bogat ornamentate şi specifice
    pentru toate ocaziile, de la nuntă, la alte sărbători de peste an. Am întrebat-o pe Bogdana Balmuş cum arată
    costumele populare din colecţia prezentată în această perioadă la castelul Bran: Sunt extraordinare! Sunt autentice. Există câteva piese deosebit de
    frumoase, care ilustrează foarte bine tradiţiile locale. După cum ştiţi
    locuitorii din satul Mateiaş se află la confluenţa dintre trei zone
    etnografice: Ţara Oltului, Ţara Bârsei şi zona Rupea, şi de aceea această zonă
    cunoaşte o bogăţie de tradiţii şi obiceiuri, atât în ornamente şi straie, cât
    şi în joc. Ele pot fi observate foarte bine vizitându-ne.


    Şi pentru că se doreşte crearea unei atmosfere
    săteşti vii, de sărbătoare, la castel ne-au fost pregătite şi alte surprize.
    Revine cu detalii Bogdana Balmuş:
    De altfel, pentru ca totul să fie
    viu, autentic, în prima zi de Paşte, un grup de localnici, un ansamblu popular
    din Mateiaş, va reconstitui Jocul Mare. Este un obicei străvechi, care
    marchează Învierea Domnului şi renaşterea naturii. Noi avem grijă ca fiecare
    moment important din viaţa românilor să fie marcat la castelul Bran. Astfel de
    evenimente avem şi de Crăciun şi de anul nou, pe tot parcursul anului.


    O invitaţie deschisă de a vizita castelul Bran, de
    fapt, în orice moment din an, pentru că este mereu pregătit pentru turişti.
    Recent s-a trecut la programul de vară, astfel încât porţile castelului sunt
    deschise de la 9.00 până la 18.00 de marţi până duminică, lunea castelul
    deschizându-se la 12.00.


    Bogdana Balmuş, ne-a promis că de Paşte copiii vor
    avea un loc special în cadrul acestor manifestări: Ca
    şi anul trecut, ca şi în ceilalţi ani, avem această tradiţie de a-i iniţia pe
    cei mici şi nu numai în acest meşteşug. Vor fi câţiva meşteri populari, care îi
    vor ajuta pe cei ce doresc să înveţe să încondeieze ouă. Şi am pregătit pentru
    ei ouă din lemn, pentru a le putea păstra ca amintire. Copiii probabil vor fi
    cei mai încântaţi de acest lucru, iar în ziua de Paşte vor primi şi ouă de
    ciocolată de la Iepuraş.


    Şi pentru a valorifica cât mai bine spaţiul de la
    castel, iepuraşul le va împărţi ouă de ciocolată în Sala de muzică, iar la Casa
    de ceai se va organiza o vânătoare de ouă în Parcul Regal. Este vorba despre Sala
    de Muzică a Reginei Maria, încăpere care găzduia în perioada interbelică concertele
    şi recepţiile organizate de Regină, fiind şi cea mai spaţioasă încăpere din
    Castel. Tot de Regina Maria este legată şi Casa de ceai, ridicată în anii ’30, reprezentând locul în
    care îşi primea oaspeţii.


    Şi pentru că adesea, turiştii care trec pragul Castelului Bran sunt
    în căutarea unor experienţe înfricoşătoare, ei pot vizita pe tot parcursul
    anului, în patru încăperi, o expoziţie neobişnuită de instrumente de tortură.
    Fecioara de fier, Leagănul lui Iuda sau Scaunul de interogare.



  • Săpânţa

    Săpânţa


    Ne îndreptăm azi către nordul României şi ajungem în Maramureş. Regiunea a fost lăudată de-a lungul anilor de către multe publicaţii de prestigiu din toată lumea. A fost descrisă ca fiind o lume veche, în care persistă tradiţii de mult uitate în alte părţi ale Europei. În anul 2015, National Geographic Traveler a inclus Maramureşul într-o listă de destinaţii turistice recomandate. De asemenea, publicaţia franceză LExpress a realizat în 2012 un top al celor mai frumoase 10 locuri de odihnă veşnică de pe glob. Iar aici a fost inclus Cimitirul Vesel din Săpânţa, Maramureş. Este faimos pentru crucile de lemn viu colorate, pe care sunt scrise epitafuri vesele. Iar, nu departe de Săpânţa, la doar 45 de km, turiştii pot înnopta în satul Breb, de unde se spune că pot admira “cea mai frumoasă Cale Lactee” pe care au văzut-o vreodată.



    Noi revenim însă la Săpânţa, alături de preotul Grigore Luţai, parohul celebrului Cimitir Vesel. “La Săpânţa, primul obiectiv turistic ar fi Cimitirul Vesel. La nici un kilometru de acesta, se află mănăstirea Săpânţa Peri, pe malul Tisei, o lucrare de proporţii, din stejar. Biserica are 75 de metri înălţime. Este structurată pe trei nivele. Este o lucrare impresionantă, aşezată într-un parc dendrologic cu o suprafaţă de 21 de hectare, acoperite cu peste 30 de specii de arbori şi arbuşti. Este o construcţie impresionantă, realizată de meşterii maramureşeni de la Bârsana. Eu slujesc aici din anii 90. Rămân mereu impresionat câţi turişti vin aici de peste hotare, de pe toate continentele. Să nu uităm că Săpânţa este una dintre frumoasele localităţi din vechiul Maramureş, cu o întindere foarte mare, de 40 de hectare şi avem în zonă mii de hectare de pădure cu izvoare. Ne bucurăm că suntem vizitaţi nu numai vara şi iarna, ci în toate anotimpurile. Vin turişti şi din străinătate. Am apărut într-unul dintre cele mai mari cotidiane americane, The New York Times, pe prima pagină, de două ori. În 1998 şi în 2003. De multe ori, intru în cimitir îmbrăcat în haine laice şi mă amestec printre turişti îi văd stând cu orele printre cruci şi scriind amuzaţi pe carneţele epitafurile. Aici, la Săpânţa se râde.”



    La Săpânţa se râde, dar se mănâncă şi foarte bine. Grigore Luţai, parohul Cimitirului Vesel. “Sunt maramureşan şi cunosc bine bucătăria noastră. La noi, în Ardeal, toate mâncărurile sunt foarte dulci. Se foloseşte foarte multă smântână. De multe ori, se evită ardeiul iute, iar mâncărurile nu sunt foarte piperate. Avem ciorbe foarte bune, ne mândrim cu mămăliga preparată în straturi cu brânză şi cu cârnaţi. Sunt feluri de mâncare care nu se mai găsesc în alte zone ale ţării.”



    În Maramureş există câteva case tradiţionale în care se şi locuieşte, dar care sunt pregătite să primească şi turişti români sau străini. Interiorul este specific unei case ţărăneşti, pereţii sunt albaştri, iar ferestrele mici, din lemn. Au tot ceea ce presupune o cameră ţărănească, decorate cu obiecte de interior lucrate de meşteri din localitatea respectivă sau colectate pentru a completa recuzita existentă în casa respectivă. “Muzee vii”, după cum le numesc localnicii, în care pot fi văzute aceste obiecte, dar în care se poate pregăti şi o cină ţărănească.



    Părintele Grigore Luţa: “Fiecare casă şi-a păstrat hainele ţărăneşti. Iar la Săpânţa mai există ceva specific, extraordinar. Fiecare casă are o cameră ţărănească, căreia îi spune “camera de cinste”. Acolo au loc evenimente de suflet. Nu se doarme niciodată. Paturile sunt foarte înalte şi foarte înguste. Acolo sunt cele mai frumoase covoare, farfurii şi icoane foarte vechi. Este altarul familiei. Acolo se ţine şi masa de cinste la botezul copilului. Camerele, pridvoarele şi casele tradiţionale sunt colorate în albastru, simbolul cerului pe pământ. Portul săpânţenilor este tot albastru intens.”