Radio România Internațional

Tag: Transnistria

  • Crimea: preoccupazione a Bucarest e Bruxelles per escalation in Transnistria

    Crimea: preoccupazione a Bucarest e Bruxelles per escalation in Transnistria

    Nè i commentatori nè le cancellerie occidentali si affrettano ormai ad affermare che l’appetito territoriale della Russia di Putin fosse stato soddisfatto dall’annessione della Crimea.



    La penisola secessionista del sud dell’Ucraina è solo un caso-scuola di conflitto congelato che, su segnale del Cremlino, può diventare scottante da un giorno all’altro.



    La provincia azera di Nagorno — Karabakh, abitata da popolazione a maggioranza armena, le regioni georgiane dell’Abcasia e dell’Ossezia del Sud, o la Transnistria (est della Moldova), sono altrettanti epicentri del separatismo filorusso nello spazio ex sovietico.



    Uscite negli anni ‘90 dal controllo delle autorità centrali, in seguito a conflitti che hanno provocato numerose vittime, tutte sono entrate sotto l’ombrella di Mosca, offrendole il pretesto di un interevento militare se l’indipendenza de facto dei suoi protetti fosse messa in pericolo.



    Siccome Putin mantiene un silenzio capace di annunciare qualsiasi cosa, è spettato alla presidente della camera alta del Parlamento russo, Valentina Matvienko, il compito di definire come inopportune in questo momento le discussioni sull’annessione della Transnistria, dell’Abcasia e dell’Ossezia del Sud alla Russia.



    I leader delle tre regioni non hanno sollecitato a Mosca di accoglierle — dice la Matvienko, dopo che i media russi hanno riferito su una lettera in cui il presidente del parlamento separatista di Tiraspoli, Mihai Burla, sollecitava al presidente della Duma russa, Sergei Naryshkin, di esaminare la possibile annessione della Transnistria.



    Dopo la Crimea, il comandande supremo della NATO in Europa, il generale Philip Breedlove, non sembra convinto dalle dichiarazioni delle autorità russe.



    “Siamo molto preoccupati per un possibile attacco della Russia su Odessa o Transnistria. Al confine orientale dell’Ucraina sono dispiegate sufficienti forze militari della Russia, che possono raggiungere la Transnistria, se così è stato deciso. Per noi, è uno scenario raccappricciante”, ha detto il generale.



    A Bucarest, il presidente Traian Basescu ha ribadito l’idea che il Mar Nero è diventato un lago russo, dal momento che è circondato da conflitti congelati, come quello della Transnistria, dove sono dispiegate truppe russe.



    Da parte sua, il capo della diplomazia di Bucarest, Titus Corlatean, ha auspicato che la Russia rispetti il percorso europeo della Moldova, sostenuto costantemente dalla Romania, che, però, lungi dall’essere irreversibile, può essere sventato da una riapertura del conflitto in Transnistria.


  • De la Crimeea la Transnistria

    De la Crimeea la Transnistria

    Nici analiştii, nici cancelariile occidentale nu se mai hazardează să afirme că apetitul teritorial al Rusiei lui Vladimir Putin ar fi fost satisfăcut odată cu anexarea Crimeei. Peninsula secesionistă din sudul Ucrainei nu-i decât un caz-şcoală de conflict îngheţat care, la semnalul Kremlinului, poate deveni fierbinte peste noapte.



    Provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah, regiunile georgiene Abhazia şi Osetia de Sud sau Transnistria, în estul Republicii Moldova, sunt tot atâtea epicentre ale separatismului pro-rus din spaţiul ex-sovietic. Ieşite, în anii 90, de sub controlul autorităţilor centrale, după conflicte armate soldate cu nenumărate victime, toate s-au aşezat sub umbrela Moscovei, oferindu-i, astfel, pretextul de a interveni militar dacă independenţa de facto a protejaţilor ei ar fi cumva periclitată.



    Cum liderul de la Kremlin se menţine într-o tăcere care poate prevesti orice, i-a revenit preşedintei camerei superioare a Parlamentului rus, Valentina Matvienko, sarcina de a califica drept inoportune în momentul de faţă discuţiile referitoare la primirea în Federaţia Rusă a Transnistriei, Abhaziei şi Osetiei de Sud. Liderii celor trei regiuni nu au adresat Moscovei cereri de a fi primite — spune şefa Consiliului Federaţiei, după ce în presa rusă au apărut informaţii în legătură cu o scrisoare adresată preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, de către preşedintele Parlamentului separatist de la Tiraspol, Mihai Burlă, în care acesta ar fi solicitat să fie analizată posibilitatea primirii Transnistriei.



    După Crimeea, comandantul suprem al forţelor NATO din Europa, generalul Phillip Breedlove, nu pare convins de declaraţiile liniştitoare ale responsabililor ruşi: Suntem foarte îngrijoraţi de un posibil atac al Rusiei asupra Odesei sau Transnistriei. La graniţa de est a Ucrainei sunt dislocate suficiente forţe militare ale Rusiei care pot ajunge în Transnistria dacă aşa s-a decis. Este un scenariu înspăimântător pentru noi.”



    La Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu a reiterat ideea că Marea Neagră a devenit lac rusesc, întrucât în jurul ei există mai multe conflicte îngheţate, de tipul Transnistriei, în care Moscova este implicată prin desfăşurarea de trupe. La rândul său, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi-a exprimat speranţa că Rusia va respecta procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, proces susţinut consecvent de România, dar care, departe de a fi ireversibil, poate fi zădărnicit de o reinflamare a conflictului transnistrean.

  • Zi de zi, clipă de clipă

    Zi de zi, clipă de clipă

    Cu fiecare clipă care trece, anexarea Crimeii de către Rusia capătă tot mai multă consistenţă. Aceasta nu vine din puterea juridică a vreunui document semnat sau invocat, ci din incredibila forţă a faptului împlinit. În scurt timp, tinerii care debutează în şcoli şi în viaţă ne vor întreba dacă vreodată Crimeea a fost în Ucraina şi vor avea în Putin un fel de model de Superman.



    Scenariul anexării Ucrainei a fost impecabil şi nu a uitat nimic, s-a votat rapid, la referendum, Duma s-a mişcat şi ea, pensiile cresc, vin şi investiţiile masive, odată cu un pod peste marea ce separă peninsula Crimeea de ţărmul rus, cetăţenii de acolo vor primi de la Moscova o oră în plus de somn, dimineaţa, odată cu adoptarea fusului orar rus.



    Momentul cheie al operaţiunii este, fără îndoială, discursul preşedintelui Putin, complex dar eficient, uşor de înţeles şi de utilizat. Nu îi lipseşte, practic nimic, nici raportarea patriotică la istorie, nici compararea cu precedente internaţionale, cu citate din documente ONU, au fost prezentate argumentele ruseşti şi s-a răspuns acuzaţiilor occidentale. Sentimentele naţionale sau doar imperiale au fost şi ele aduse în discurs, pe un ton uman, de discuţie între oameni obişnuiţi, cetăţeni de bunăcredinţă. Şi la fel de prieteneşte li s-au dat asigurări celor din alte zone conflictuale că anexările se vor opri aici.



    În aceeaşi zi, separatiştii din Transnistria, un fel de stat de facto din estul Republicii Moldova, scriau la Moscova că vor şi ei să fie anexaţi la Federaţia Rusă. Transnistria este o fâşie de pământ, de-a lungul Nistrului, strict între Republica Moldova, de care aparţine legal, şi Ucraina. Transnistria şi-a proclamat unilateral independenţa, acum mai bine de două decenii, sprijinindu-se pe ajutorul armatei ruse, foste sovietice, staţionate acolo. Toate aceste aspecte trebuiau să fie cunoscute şi analizate de puterile şi organismele occidentale când îşi clădesc politica de vecinătate cu fostele state sovietice.



    Se împlinesc 5 ani de când funcţionează Parteneriatul estic iar rezultatele sunt ca şi inexistente. Dintre partenerii estici participanţi la Summitul de la Vilnius doar doi, Republica Moldova şi Georgia, au avut curajul să meargă mai departe, spre un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Armenia, Azerbaidjan, Belarus şi Ucraina au fost nevoite să procedeze ca la sfârşitul celui de al doilea război mondial, când ţările estice ocupate de sovietici au trebuit să refuze planul Marshall, când s-a pus problema opţiunii între Vest şi Est.



    În timp ce acţiunea organizaţiei europeane este grevată de o birocraţie cel puţin lentă, Moscova promite şi morcovi economici dar şi bastoane secesioniste. Astfel, anexarea Crimeii s-a produs la 48 de ore de la un referendum la fel de rapid organizat şi desfăşurat în timp ce semnarea documentelor de asociere ale Republicii Moldova şi Georgiei la UE cu se va produce nu mai târziu de luna iunie, înainte de plecarea în concediul european din această vară. Dar asta nu înseamnă că procesul este încheiat ci va urma ratificarea acordului de către cei 28 de membri ai UE şi de cele două ţări asociate din estul fost sovietic. Şi astfel se poate aprecia că acordul de asociere a Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană va intra în vigoare în 2015, nu mai târziu de prima aniversare a anexării Crimeii de către Rusia şi pierderea ei de către Ucraina, care îşi doreşte să fie asociată şi ea proiectului vest şi nu est-european.

  • Conflicte ingheţate la marginea Europei

    Conflicte ingheţate la marginea Europei

    Tinerii de putin peste 20 de ani nici nu au auzit de găgăuzi si problema găgăuză. Îl linii mari, sunt turci care, de-a lungul istoriei, au fost creştinaţi şi, fugind din Imperiul otoman musulman s-au stabilit, după războiul ruso-turc din 1806-1812, deci acum două secole, în nordul si nord-vestul Mării Negre, mai ales în sudul Basarabiei, acum în Ucraina.


    Cum această parte a fost decupată de Stalin si trecută la Ucraina, imediat după ce Basarabia a fost luată din România, prin ultimatumul din 1940, a avut loc si o divizare a localitătilor locuite de găgăuzi, multe dintre ele rămânând în Moldova sovietică de atunci, Republica Moldova de acum. La sfârsitul anilor 80, când perestroika lui Gorbaciov a permis afirmarea identităţii nationale, cetăţenii Moldovei, majoritari românofoni, şi-au cerut dreptul la limbă, alfabet si cultură naţionale.



    Trezirea sentimentului naţional al românilor din Moldova, la 50 de ani de la ruperea lor de tara-mamă, nu a fost pe placul liderilor sovietici care s-au opus pe toate planurile. Astfel, au fost stimulate si sustinute, ba chiar produse, o serie de tendinte secesioniste ale unor grupuri minoritare de pe teritoriul Republicii Moldova. Primii care au ridicat radical aceste probleme au fost găgăuzii, sub coordonarea vizibilă sau ocultă a Moscovei.



    În martie 1991, liderii secesionisti ai găgăuzilor au organizat un referendum care s-a pronuntat pentru rămânerea în Uniunea Sovietică, desi marele imperiu comunist îsi trăia ultimele zile. Crearea unei autonomii găgăuze de către autoritătile de la Chisinău au atenuat tendintele secesioniste ale găgăuzilor pentru ani buni, mai bine de două decenii. Problema găgăuză părea a aparţine total istoriei sovietice, fiind mai putin chiar ca un conflict înghetat, părea un conflict închis si uitat. El a fost readus în atentie în ultimul timp, cu urias sprijin rusesc, chiar cu fonduri private care au permis organizarea unui nou referendum, o initiativă privată si extrem de zgomotosă.



    Nimeni nu mai înţelege nimic, dar toată lumea observă că această trezire la viată a unei probleme sovietice vine la câteva zile după summitul de la Vilnius în care Republica Moldova s-a apropiat programatic si contractul de Europa iar Ucraina a refuzat demersul integrationist, declarându-si optiunea pro-rusă, fapt ce a aruncat tara în haos. Cripto-sovieticii nu au putut ierta Chisinăului orientarea pro-europeană si încearcă să reaprindă focul pasiunilor nationaliste cu sentimente pro-ruse si cripto-sovietice. Dacă în urmă cu un sfert de secol liderii sovietici ai găgăuzilor cereau dreptul la secesiune dacă Republica Moldova se reuneste cu România, acum cer să rămână direct sub aripa Moscovei dacă tara lor, Republica Moldova, se întoarce în Europa democratică si dezvoltată.



    Georgia are şi ea mai multe conflicte pe propriu teritoriu, inclusiv problema osetă, cu independentă recunoscută la Moscova. Dacă găgăuzii reprezentau o poveste veche, rezolvată si uitată, Transnistria este o problemă continuă. În aceleasi vremuri istorice de disparitie a Uniunii Sovietice, aceleasi teribile servicii secrete înfiintate de Stalin au creat o secesiune a raioanelor estice ale Republici Moldova, care au luptat cu arma în mână si cu Armata a XlV rusă, fostă sovietică, împotriva tinerilor autorităti de la Chisinău.



    De un sfert de secol, Transnistria duce o viată independentă, sustinută de Rusia, în afara oricărui control international. După summitul de la Vilnius si mai ales după Curtea Constitutională a Republicii Moldova a recunoscut că limba oficială a tării, cea vorbită de majoritatea cetătenilor moldoveni, este chiar limba română. Simpla recunoastere oficială a acestui secret al lui Polichinelle, împreună cu orientarea europeană a Chisinăului, promite reactii din partea secesionistilor transnistreni, începând cu hărtuirea profesorilor liceului Lucian Blaga din Transnistria, singurul cu limba de predare română din acest infern cripto-sovietic. Practica utilizării unor astfel de conflicte decongelate la nevoie, este veche si simplă, traditională în spatiul ce a fost sovietic pe vremuri. La această margine a Uniunii Europene este nevoie, si Ucraina arată clar, ca mesajul european să fie puternic si determinat, afirmat explicit si fără întârziere.

  • Dreptul la limba română în Transnistria

    Dreptul la limba română în Transnistria

    România a reacţionat prompt, miercuri, după ce directorul Liceului cu predare în limba română “Lucian Blaga” din regiunea separatistă Transnistria, contabila şi şoferul acestei instituţii au fost reţinuţi de miliţie. Directorul Ion Ioncev se întorcea de la Chişinau, unde ridicase salariile restante ale angajaţilor liceului. Sumele au fost confiscate la punctul de frontieră al Republicii Moldova cu republica separatistă, iar cei trei au fost reţinuţi sub acuzaţia de contrabandă.


    Într-un comunicat, preşedintele României, Traian Băsescu ia act cu profundă îngrijorare de acest eveniment şi consideră inacceptabil tratamentul la adresa şcolilor româneşti din Transnistria, cărora le sunt blocate conturile şi li se confiscă banii de salarii, pentru a fi aduse în stare de faliment. În opinia lui Traian Băsescu, reţinerea reprezentanţilor liceului Lucian Blaga reprezintă o provocare menită să tensioneze situaţia din zonă; el cere OSCE să intervină, de urgenţă.



    Executivul de la Chişinău a condamnat reţinerea celor trei şi consideră măsura total nejustificată. Chiar dacă directorul şi colegii săi au fost, ulterior, eliberati, la presiunea R.Moldova, situaţia se menţine tensionată. Atacurile separatiştilor pro-ruşi din Transnistria la adresa şcolilor cu predare în limba română au fost repetate, după 1991, când Transnistria şi-a declarat, unilateral, independenţa de R.Moldova, acuzând pericolul românizării statului dintre Prut şi Nistru.



    Ultimul episod, cel de săptămâna aceasta, poate fi legat de gesturile politice ale Chişinăului de aprofundare a apropierii de UE. Teama Moscovei de a-şi pierde influenţa în fosta republică sovietică majoritar românofonă se reflectă, la Tiraspol, în gesturi transparente de intimidare a românilor, cea mai numeroasă etnie din autoproclamata republică. Victoria legată de deblocarea conturilor şcolii este una temporară, susţine şi directorul Liceului “Lucian Blaga”, Ion Iovcev, care este convins că autorităţile din stânga Nistrului vor continua presiunile.



    Aceste presiuni au determinat o scădere a numărului de elevi din Transnistria care învaţă în limba romana cu grafie latină. De la peste 6.000 de elevi, în 2004, s-a ajuns la aproximativ 1.800, în prezent. Aflat într-o vizită de trei zile în Republica Moldova, timp în care a avut întrevederi cu autorităţile de pe ambele maluri ale Nistrului, ambasadorul OSCE Radojko Bogojević a declarat, la finalul vizitei, că reglementarea transnistreană va fi un subiect prioritar pe ordinea de zi a preşedinţiilor consecutive ale organizaţiei, deţinute, anul acesta, de Elveţia şi în 2015, de Serbia.

  • Bărcile de carton

    Bărcile de carton

    Pe 1 iunie 1942, regimul mareşalului Ion Antonescu începea deportarea romilor în lagăre de muncă din Transnistria. Numărul celor trimişi la muncă peste Nistru variază între 25.000 şi 38.000 de oameni, din care aproximativ 1.500 au rămas în viaţă la sfârşitul războiului. Condiţiile de viaţă şi de muncă erau extrem de precare, dizenteria şi tifosul exantematic fiind cauzele principale pentru rata foarte mare de deces din rândul deţinuţilor. În ciuda protestelor regelui Mihai I şi a reginei-mamă Elena, guvernul Antonescu nu i-a eliberat pe romi şi nici nu le-a îmbunătăţit condiţiile de trai. Motivaţia oficială a fost că romii nomazi prezentau un pericol social.



    Tragedia colectivă a romilor a născut însă şi mituri, unul dintre acestea fiind cel al bărcilor de carton. Romii ar fi fost urcaţi în ambarcaţiuni de carton, iar acestea, îmbibându-se cu apă la mijlocul fluviului Bug, s-ar fi spart şi ar fi dus la înecarea oamenilor. Adrian Nicolae Furtună a condus o echipă de cercetare care a demonstrat că bărcile de carton sunt un mit.


    “Niciun document de arhivă nu menţionează episodul, iar din supravieţuitorii pe care noi i-am intervievat, şi nu numai noi, niciunul din cei care povestesc că ar fi existat aceste bărci de carton nu a fost martor ocular. Povestea este că romii au fost îmbarcaţi pe un vas de carton şi lăsaţi să plutească în derivă pe apele Bugului până când acest vas se topea, iar romii mureau înecaţi. Povestea are şi un strop de ironie şi de hilaritate dacă ar fi să analizăm comparativ cu felul în care au murit evreii în Transnistria. În cazul bărcilor de carton, comparaţia ridică foarte multe semne de întrebare. Din cercetările noastre, originea acestui mit s-ar afla în scufundarea vasului Struma, care a avut loc tot în 1942, în februarie. Romii au preluat acel eveniment şi l-au reformulat conform propriei culturi. Această reprezentare socială a fost favorizată de mai multe elemente. Unul dintre ele a fost planul mareşalului Antonescu ca, iniţial, romii să fie deportaţi pe apă. Înainte de a fi deportaţi, ei au fost recenzaţi, jandarmeria a mers din casă în casă şi le-a spus clar cine va fi deportat. O reprezentare socială este un întreg lanţ. Mai există documente care arată câţi romi şi câte căruţe trebuia să sosească în fiecare oraş-port la Dunăre. Şi romii se gândeau că vor păţi ca evreii, aşa cum au fost evreii, înecaţi.”



    Memoria poraimos sau a genocidului romilor este una slabă în rândul tinerilor romi de azi. Adrian Nicolae Furtună a arătat cum funcţionează lanţul de amintiri şi preluări din alte tragedii în construirea mitului.


    “Noi am încercat să mergem dincolo de acest mit şi am vrut să vedem ce înglobează povestea aceasta. Majoritatea tinerilor romi nu au date concrete despre deportarea în Transnistria. Nu ştiu anul în care a început deportarea, nu ştiu cuvinte-cheie cum ar fi “Bug“ şi “Transnistria“, dar ştiu povestea cu bărcile de carton. O asociază cu holocaustul care a avut loc în Occident. Aceasta se întâmplă pentru că holocaustul evreilor a fost mult mai mediatizat. Mulţi dintre tinerii romi spun că romii deportaţi în Tranistria au fost gazaţi. Or, aceste lucruri nu s-au întâmplat. Însă noi ne-am propus să vedem felul în care istoria se transmite de la o generaţie la alta. În cazul romilor, există un fel diferit de a face asta pentru că romii au transmis mai departe mituri şi poveşti. Rudarii spun că membrii Casei Regale utilizau linguri de lemn şi căzi de lemn şi tocmai datorită acestui lucru ei nu au fost deportaţi. Dar avem şi cazuri de rudari deportaţi, bineînţeles, iar satele de rudari care nu au fost deportate motivau, în comparaţie cu cei deportaţi, că ei produceau bunuri pe care le folosea Casa Regală. Iată încă un mit care ne vorbeşte despre cultura romilor.”



    Mitul bărcilor de carton are însă funcţia de a păstra memoria genocidului împotriva romilor, chiar dacă într-un alt mod decât cel obişnuit. Adrian Nicolae Furtună. “O intervievam pe o mătuşă în vârstă de 90 de ani. Ea nu fusese deportată, dar fiind atât de în vârstă putea să-mi ofere informaţii concrete despre situaţia generală din perioadă. Nepotul ei, în timpul interviului, a trecut pe lângă noi spunându-i să povestească despre cum i-a pus Antonescu în bărcile de carton. Şi a spus asta râzând. Când merg în ţigănie, în comunităţile de romi, uneori mă duc cu echipe de filmare care atrag atenţia localnicilor care ştiu că noi căutăm supravieţuitori. Şi spun, râzând, unii către ceilalţi: “Costică, cheamă-i şi pe la tine că şi tu ai fost la Bug“. Asta arată felul în care romii se raportează la eveniment, iar rădăcina istorică a deportării este că au existat criterii sociale ale acesteia. Au fost deportaţi în special romii care nu aveau casă, care nu aveau un loc de muncă, s-a făcut un ecarisaj social. Şi aceasta a atras o oarecare derâdere: adică, vecinul meu care nu are de muncă este deportat, eu nu. Nu a existat o solidaritate între oameni şi atunci funcţia mitului bărcilor de carton este una care conservă memoria. Dar o conservă într-un mod ironic, într-un mod diferit de cel în care un om care aparţine culturii occidentale s-ar raporta atunci când s-ar referi la un eveniment tragic aşa cum este deportarea.”



    Chiar dacă episodul bărcilor de carton nu a existat, tragedia acelor oameni săraci nu poate fi negată. Iar proiectele de construire a societăţilor noi, prin anihilarea unor grupuri de oameni, nu pot fi decât dezgustătoare.

  • Transnistria, o problemă uitată

    Transnistria, o problemă uitată

    Linia de demarcaţie dintre teritoriul controlat de autorităţile legitime de la Chişinău şi, respectiv, Transnistria începe să devină o frontieră între civilizaţii.



    În timp ce Republica Moldova, aspirantă la admiterea în Uniunea Europeană, încearcă să adopte şi să respecte standarde democratice pe măsură, secesioniştii rămân cantonaţi în practici sovietice de încălcare cu metodă a drepturilor elementare ale omului. Cu dorinţa străvezie de a adânci ruptura faţă de Chişinău, ei nu ezită, acum, să lezeze până şi dreptul la educaţie al copiilor înscrişi la şcolile cu predare în limba română, aflate sub administrarea autorităţilor Republicii Moldova.



    Conturile prestigiosului liceu teoretic Lucian Blaga” din Tiraspol, oraşul-reşedinţă al regiunii rebele, au fost blocate. Măsura, a avertizat directorul liceului, Ion Iovcev, ameninţă să blocheze activitatea instituţiei. Luna trecută, liceul fusese percheziţionat de către aşa-zişii procurori transnistreni, iar Iovcev şi adjunctul său au fost interogaţi. Tot atunci, liderul secesionist, Evgheni Şevciuk, ameninţa că şcolile cu predare în limba română vor fi închise dacă refuză să intre sub jurisdicţia administraţiei sale. Reacţiile de indignare au fost, practic, unanime.



    La Bucureşti, preşedintele României vecine, Traian Băsescu, a apreciat că acţiunile represive şi provocatoare împotriva cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor trădează încălcarea consistentă a drepturilor omului în regiunea separatistă”.



    La Bruxelles, responsabilii europeni se declară profund preocupaţi de evoluţiile recente din Transnistria şi resping ferm metodele prin care autorităţile transnistrene ar putea să interfereze în procesul educaţional. Ei spun că astfel de acţiuni unilaterale provoacă tensiuni şi îngreunează negocierile pentru soluţionarea conflictului transnistrean.



    Pe lângă indignare, însă, reacţiile trădează şi perplexitate. Abuzurile contra liceului românesc din Tiraspol intervin într-un moment în care nu erau puţine vocile ce prevesteau o relaxare a tensiunii. Calea europeană a Republicii Moldova poate fi profitabilă, spun analiştii, pentru cercurile de afaceri şi locuitorii de rând din Transnistria. În plus, schimbarea la vârf de acolo crea premisele unei alte abordări.



    Acum doi ani, relativ tânărul Şevciuk îi luase locul lui Igor Smirnov, intratabilul lider al rebeliunii care, în 1992, a condus, după un conflict armat soldat cu sute de morţi, la ieşirea Transnistriei de sub controlul Chişinăului.



    În sfârşit, premierul pro-occidental al Republicii Moldova, Iurie Leancă, tocmai le lansase separatiştilor oferta unei largi autonomii, de genul celei de care beneficiază Catalonia în interiorul Spaniei.

  • O vizită la Chişinău

    O vizită la Chişinău


    Ambiţiile pro-europene ale Rep.Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă) continuă să deranjeze Rusia, care pare că a lasat la o parte cutumele diplomatice, în schimbul unei retorici mai degrabă incisive. Este ideea care se despinde, cât se poate de clar, din declaraţiile pe care vicepremierul rus Dmitri Rogozin le-a făcut la Chişinău, în ceea ce ar fi trebuit să fie o vizită de rutină, dedicată relaţiilor economice bilaterale. ”Sper că nu veti îngheţa!”, a afirmat, public, fără nicio reţinere, trimisul Moscovei, în condiţiile în care Rep.Moldova este, asemenea altor state din spaţiul ex-sovietic, cum este Ucraina, şi din UE, dependentă energetic de Rusia.



    Coincidenţă sau poate nu, afirmaţia lui Rogozin a fost făcută la o săptămână după ce Rep.Moldova şi România vecină au inaugurat lucrările la un gazoduct menit să reducă dependenţa energetică a fostei republici sovietice de Rusia.



    În plus, Rogozin a mai spus că ”întreruperea unor relaţii istorice cu vecinul de la est va afecta întreaga piaţă a produselor şi a forţei de muncă moldovene”. Or, eventuala scădere a exporturilor către Rusia, coroborată cu blocarea sau limitarea accesului cetăţenilor săi pe piaţa de munca a ”vecinului de la est”, ar fi o lovitură dură pentru anemica economie a Rep.Moldova, considerată, şi aşa, cel mai sărac stat european. Aceasta pentru că, pe de-o parte, Rusia domină autoritar clasamentul importatorilor de produse provenite din Rep.Moldova, şi pentru că, pe de altă parte, Rusia asigură locuri de munca pentru circa 500 de mii de cetăţeni ai Rep.Moldova. Iar declaraţiile făcute de Rogozin nu s-au oprit aici. ”În virajele sale europene, abrupte si serioase, partea moldoveană nu ar trebui să desprindă unele vagoane de locomotivă” — a mai spus el, într-o aluzie, deloc subtilă, la Transnistria, regiune separatistă pro-rusă aflată în estul Rep.Moldova.



    De altfel, Transnistria se afla sub aripa ocrotitoare a Rusiei, inclusiv in plan militar, încă din 1992, cand aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol au declarat independenţa regiunii, nerecunoscută, de altfel, de nicio cancelarie occidentală. Deşi, după mulţi ani de blocaj diplomatic, negocierile părţilor în format internaţional au fost reluate, acestea urmează un traseu anevoios, în care pretenţiile Tiraspolului continuă să fie de neacceptat pentru Chişinău.


  • Transnistria – un conflict dezgheţat?

    Transnistria – un conflict dezgheţat?

    Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit, joi, după lungi dezbateri cu usile inchise, să adopte o declaraţie privind situaţia din regiunea transnistreană. Aceasta s-a agravat, în ultimul timp, în special după ce, pe 10 iunie, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat o lege privind hotarul de stat al regiunii separatiste, care include şi satul Varniţa, din dreapta Nistrului, populat cu peste 80% romanofoni si controlat de autoritatile legale ale R.Moldova. Chişinăul a criticat această decizie, iar experţii au atras atenţia că acţiunile din ultimul timp pot duce la un nou conflict armat.



    Transnistria desemnează asa-numita Republică Moldovenească Nistreană, regiune separatistă, aflată, de jure, în componenta R.Moldova. Privită la nivel international ca o regiune autonomă, ea si-a declarat, unilateral, independenta, in 1990, acuzand pericolul unirii R.Moldova cu Romania. Acest lucru a dus, in 1992, la un razboi in care a fost implicata si armata rusa. Regiunea are o populatie majoritar slavă, preponderant ucraineni şi ruşi, dar romanofonii reprezinta etnia cea mai numeroasa, 40% din populatie. Autoritătile separatiste controlează partea din teritoriul R.Moldova aflată la est de râul Nistru, dar si sase comune, precum si municipiul Tighina, situate la vest de Nistru. Chişinăul a criticat votarea legii frontierei iar analiştii politici au atras atenţia asupra pericolului declansarii unui nou razboi.



    Ministrul moldovean al Apararii, Vitalie Marinuta, declara, in context, ca armata este pregătită să riposteze oricărui eventual atac din partea forţelor regimului separatist. La randul sau, seful statului, Nicolae Timofti a fost de acord cu ideea că aceste provocări au legătură cu apropierea R. Moldova de UE şi a sugerat voalat că Federaţia Rusă ar fi interesată de destabilizarea situaţiei în regiunea transnistreană. Ministrul-adjunct rus de Externe, Grigori Karasin preciza, recent, intr-un interviu, că ţara sa nu-şi poate retrage muniţia militară din regiunea transnistreană deoarece Chişinăul ar obstrucţiona reglementarea politică a conflictului.



    Legea adoptata la Tiraspol ar trebui sa devina functionala saptamana viitoare, dar a fost, deja, criticata de OSCE, SUA, dar si de Romania. MAE de la Bucuresti apreciaza ca este vorba de o acţiune provocatoare, care merită a fi dezavuată de comunitatea internaţională si transmite, in acest sens, un mesaj clar presedintiei irlandeze in exercitiu a UE.