Tag: transportatori

  • Compensaţii pentru transportatorii români

    Compensaţii pentru transportatorii români

    La sfârşitul acestei luni, România şi Bulgaria, membre ale Uniunii Europene încă din 2007, vor fi admise, în sfârşit, în Spaţiul Schengen, de liberă circulaţie. Însă numai cu frontierele aeriene şi maritime, nu şi cu cele terestre, pe unde trec cei mai numeroşi călători şi cele mai multe mărfuri.

    Voce singulară printre cele 27 de state membre ale Uniunii, Austria are, în continuare, obiecţii privind admiterea celor două ţări din sud-est, deşi România, cel puţin, îndeplineşte de mai bine de un deceniu toate condiţiile tehnice.

    Circa 25 de milioane de români şi bulgari continuă să se simtă europeni de rangul doi, ceea ce, spun comentatorii, va alimenta, în acest an cu alegeri pentru Legislativul comunitar, cota electorală a partidelor eurosceptice sau deschis antieuropene.

    Analiştii economici subliniază, la rândul lor, că povara menţinerii României în afara Spaţiului Schengen a fost dusă de mediul privat. Numai în sectorul transporturilor, pierderile cumulate din cauza amânării nejustificate a aderării se ridică la peste 16 miliarde de euro, din 2011 până în prezent.

    Cei mai năpăstuiţi sunt, pare să accepte toată lumea, şoferii camioanelor de marfă. Din cauza controalelor de la frontierele interne ale Uniunii, aceştia pierd, uneori, zile în şir în vamă. Şi, la sosire, beneficiarul cursei îi poate sancţiona pentru întârziere, iar mărfurile perisabile ajung gata alterate.

    În cele din urmă, autorităţile de la Bucureşti au decis să ia măsuri pentru a compensa efectele negative asupra activităţii de transport generate de întârzierea aderării la Schengen. Astfel, se va institui indemnizaţia de hrană pentru lucrătorii mobili din transportul rutier, în valoare de 40 euro pe zi, iar firmele din domeniu vor avea posibilitatea să acorde şi indemnizaţii de detaşare în limita a patru salarii de bază ale conducătorului auto.

    Proiectul legislativ, iniţiat de PNL (asociat la guvernare cu PSD) a trecut, luni, cu unanimitate de voturi, prin Senat, ca prim for sesizat. În numele iniţiatorilor, senatorul liberal Alexandru Nazare:

    “Introducerea unei indemnizaţii de hrană. De ce? Pentru că este obligatorie la nivel european. Toate statele europene o au. Transportatorii români trebuie să prezinte distinct cuantumul de hrană pe care îl acordă şoferului. Astăzi nu o pot face, pentru că nu avem această indemnizaţie de hrană clar delimitată.” 

    Din opoziţie, USR a votat, la rândul său, în favoarea proiectului de lege. Senatorul Cristian Bordei:

    “Acest proiect de lege vine cu câteva prevederi într-adevăr bune, dar, din păcate, ele reflectă faptul că statul trebuie să cheltuie bani, pentru că există acest eşec catastrofal privind admiterea României în Schengen cu frontierele terestre.” 

    Documentul merge acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

  • Misuri ti fermieri, transportatori și sistemlu sanitaru

    Misuri ti fermieri, transportatori și sistemlu sanitaru

    Nihâristusiț, prota, di zñia a politițiloru comunitari di mediu ș-di afluxlu di produsi agricoli ucraineni tu UE, ți agudeaști productivitatea ș-competitivitatea, fermierlli ditu tut ma multi vâsilii evropeni adrarâ protesti. România, Polonia, Ghirmânia, Spania, Lituania, Olanda ică Franța/Galia suntu pritu vâsiliili iu fermierlli inșirâ pi geadei ta sâ-și aspunâ nihârsitusearea. Tu Româníi, protestili a fermierilor, ama ș-a transportatorlor, ditu aesti stâmâñi ditu soni, lu feațirâ Executivlu di București s-aproachi ma multi misuri. Aesti misuri suntu apandisea ti câftărli a loru. Ași, ti criscâtorlli di carni di văț ş-di bivoliţâ chivernisea apufusi s-da anvârliga di 72 di miliuni di lei (vârâ 14.5 miliuni di evradz), iara ti cathi pravdâ cuantumlu va s-hibâ di 100 evradz. Ti crescătorlli di porțâ va s-da anvârliga di 126 di miliuni di lei (vârâ 25 di miliuni di evradz) ş-ti aței ți crescu pulli, 152 di miliuni di lei (vârâ 30,5 di miliuni di evradz). Pâradzlli va s-agiungâ la fermieri pânâ tu bitisita a melsui cirișaru di estanu.



    Altâ turlíi di agiutor ți Chivernisea va lâ u da a fermierlor va s-hibâ pâradz ti acciza la motorina filisitâ tu agriculturâ. Elli va s-llia pâradz 25% ditu câtu pâltescu motorina ți u filisecu tu agriculturâ. Ti fermierlli ți va s-aibâ zñíi di la xerea ditu 2023, Executivlu apruche unâ ordonanţâ di urghenţâ pritu cari va s-aibâ izini să-şi amânâ pâltearea a ratilor la bănțâ pânâ cându va ș-yinâ tu ori economic. “Tu ți mutreaști transportul, yinimu cu unâ culai ți andreadzi unâ câftari di simasíi a transportatorlor, dzâsi premierlu Marcel Ciolacu — alâximu cadrulu legalu, ta s-nu mata pâlteascâ girime şoferlli di TIR cându âlli treați vadelu ali rovinietâ anda așteaptâ para multu la sinuru.”



    Tu idyiul chiro, Autoritatea di Mutreari Finanțiarâ dzâsi că easti operaţionalâ unâ nauâ formulâ pritu cari s-adarâ isapea a pâradzlor ți lâ da a asiguraţlor cu riscu mari, persoani fiziți ș-juridiți, cari au autovehiculi di transportu cu unâ masâ maxim autorizatâ ma mari di 16 toni. Aesta easti unâ ditu ceareili ti apărarea a asiguraţlor RCA pâzârâpsiti cu reprezentanţâlli a transportatorlor ş-cu aței a companiilor di asigurări. Unu proiectu di nom dat la Senat ari ș-alti misuri ti cari sâ zburâ, cata cumu easti posibilitatea di dânâseari a contractului RCA, certificatul di zñíi şi mutrearea electronicâ pritu ligâtura di cameri, unâ mutreari tu trafic pritu cari s-veadi cându âlli treați vadelu ali asiguripseari. Tu ți mutreaști angajaţlli/arugațlli ditu Sânâtati, s-apufusi unâ crișteari acutotalui a anvelopâllei salarialâ tu dumeanea sanitarâ di 20% ti 2024, ditu cari 5 proțenti furâ chiola pâltiti pritu crișteri bugetari ți li duchirâ ş-angajaţlli/arugațlli ditu Sânâtati, ahuhiindalui cu 1 di yinaru.



    Armânipsearea: Mirela Biolan Sima

  • Măsuri pentru fermieri, transportatori și sistemul sanitar

    Măsuri pentru fermieri, transportatori și sistemul sanitar

    Nemulțumiți, în principal, de impactul politicilor comunitare de mediu și de afluxul de produse agricole ucrainene în UE, care influențează productivitatea și competitivitatea, fermierii din tot mai multe țări europene au recurs la proteste. România, Polonia, Germania, Spania, Lituania, Olanda sau Franța se numără între țările în care fermierii au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. În România, protestele fermierilor, dar și ale transportatorilor, din ultimele săptămâni, au determinat Executivul de la București să adopte mai multe măsuri ca răspuns la revendicări. Astfel, pentru crescătorii de bovine de carne şi bivoliţe guvernul a decis să aloce aproximativ 72 de milioane de lei (circa 14.5 milioane de euro), iar pentru fiecare animal cuantumul va fi de 100 euro. Pentru crescătorii de suine vor fi acordate aproximativ 126 de milioane de lei (circa 25 de milioane de euro) şi pentru cei care cresc păsări, 152 de milioane de lei (circa 30,5 de milioane de euro). Banii vor ajunge la fermieri până la finalul lunii iunie a acestui an.

    Altă formă de ajutor pe care Guvernul o va acorda fermierilor va fi subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură. Mai exact, aceștia vor primi sub formă de subvenţie 25% din costul pe care îl au cu motorina pe care o folosesc în agricultură. Pentru fermierii afectaţi de seceta din 2023, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care permite acestora să-şi amâne plata ratelor la bănci până la redresarea lor economică. În privinţa transportului, venim cu o soluţie ce rezolvă o cerinţă importantă a transportatorilor, a anunțat premierul Marcel Ciolacu – modificăm cadrul legal astfel încât şoferii de TIR să nu mai fie amendaţi pentru expirarea rovinietei în cazul în care sunt timpi mari de aşteptare în vamă.

    În același timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat că este operaţională o nouă formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone. Aceasta este una din soluţiile pentru protejarea asiguraţilor RCA negociate cu reprezentanţii transportatorilor şi cu cei ai companiilor de asigurări. Un proiect de lege depus la Senat conţine şi alte măsuri discutate, cum ar fi posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA, certificatul de daună şi monitorizarea electronică prin reţeaua de camere de supraveghere în trafic a valabilităţii asigurării.În ceea ce priveşte angajaţii din Sănătate, s-a convenit o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024, din care 5 procente au fost deja plătite prin majorările bugetare pe care le-au resimţit şi angajaţii din Sănătate, începând cu 1 ianuarie


  • Protesti ş-misuri guvernamentali

    Protesti ş-misuri guvernamentali

    Chivernisea di București lo un protu setu di misuri tu transporturi ş-agriculturâ, di ispetea a protestilor a șoferlor ș-a fermierlor/ciuflicarlor ți facu protesti, di cabaia chiro, tu tutâ vâsilia. Tu dumenea a transporturlor, furâ alâxiti nomuri tu ți mutreaști zixirea a camioanilor la sinuru, inspecţia/mutrearea tehnicâ, faptâ cându ș-cându a vehiculilor, ică atestarea profesionalâ a şoferilor.


    Uidisitu cu spusa a premierlui Marcel Ciolacu, s-află, tutnâoarâ, culaia ti unu nivelu bunu ti poliţa RCA la transportul di pârmâtíi.“Va s-hibâ unu pâhă bunu, tamamu ș-ti ñițlli transportatori cu dauâ, trei camioani, ți nu au posibilităţli a firmilor cu vehiculi multi. Ma multu, va s-poatâ s-hibâ pâltitu prea-ayalea-ayalea RCA-lu, nu tutu dinâoarâ, ș-va s-aibâ ș-posibilitatea s-nu pâlteascâ poliţa cât chiro camionlu easti parcatu tu unu loc di itia a turlii-turlii di furnii.”



    Tu agriculturâ, a cultivatorilor di yiptu va lâ si da pâradz ti zñiili ți va li aibâ. Ti aesti lucri, ama ș-ti alti misuri ți furâ apufusiti, nâ zburaști diznău premierlu Ciolacu: “Va s-aibâ unu andrupâmintu di 100 di evradz ti 1 ihtaru cultivatorilli ditu sectorlu vegetal ti chirerli ți va li aibâ di sibepea a polimlui ditu Ucraina la culturli ditu toamna a anlui 2022. Pâradzlli ti cathi întreprinderi agricolâ nu poate nu poati s-treacâ di 280.000 di evradz. Luyursim că, cama di 162.000 di oamiñi va s-llia aeshtsâ pâradz ş-va s-aibâ unu efortu/copusu bugetar di vârâ 250 di miliuni di evradz, pâradz, ți suntu nica di tora pruvidzuț tu bugetu. Ma multu, easti ti achicâseari ș-câftarea di fâțeari isa a permislui auto la categoriili B ş-B1 ti duțearea a tractoarilor. Andreapsimu ș-cripara a utilajilor agricoli pritu fâțearea ma largâ a excepţiiloru di la inspecţia/mutreaea tehnicâ ți s-fați cându ș-cându ș-a înmatricularillei/anyrâpsearea a lor pânâ la categoria a vehiculilor ți imnâ prea-ayalea-ayalea. Registrul Auto Român va s-poatâ s-adarâ ITP-lu la vehiculi agricoli i forestieri cu laboratoari mobili, bash la sediul/scamnul a fermâllei/ciuflicâllei.”



    Fu mutritâ ș-pripunirea di amânari ti unu chiro, a platâllei a ratilor la creditili a producătorilor agricoli ți avurâ zñíi di xerea ți s-feați anu, pripuniri ți lipseaști, ama, s-hibâ apufusitâ deadunu cu sistemlu bancaru.


    Cu tuti misurli spusi di Executiv, protestili s-dusirâ ma largu, acă numirlu a lor scâdzu. Bucureşti, Primăria autoriză unâ manifestaţíi ti dzâlili di duminicâ, luni ş-marţâ, tu mesea ali capitalâ, ti 5.000 di oamiñi ș-200 di tractoari ş-capiti di TIR.



    Protesti tu tutâ vâsilia andreapsirâ ș-yiațrâlli di familíi ș-ațelli ditu ambulatoriili di spețialitati, ta sâ scoatâ tu migdani că nu voru sâ scadâ pâradzlli ti decontarea a servițiilor medicali, aşi cumu pripunea autorităţli tu năulu contractu-cadru. Dupâ pâzârâpseri, s-apufusi s-hibâ țânutu bugetlu di tora pânâ tu 30-li di cirișaru, dzuuâ cându Chivernisea ali Româníi va s-lipseascâ s-aflâ alti cearei, ta s-agiungâ pâradzlli pânâ tu bitisita a anlui.



    Armânipsearea: Mirela Biolan Sima

  • Proteste şi măsuri guvernamentale

    Proteste şi măsuri guvernamentale

    Guvernul
    român a luat, joi, un prim set de măsuri convenite cu transportatorii şi
    fermierii care protestează, de zile bune, în întreaga țară. În domeniul
    transporturilor, au fost modificate regulile privind cântărirea camioanelor la
    vamă, inspecţia tehnică periodică a vehiculelor sau atestarea profesională a
    şoferilor.

    Potrivit premierului Marcel Ciolacu, s-a găsit, totodată, soluţia
    pentru un nivel decent al poliţei RCA la transportul de marfă.Va fi un preţ sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori cu două,
    trei camioane, care nu au posibilităţile firmelor cu flotele mari. În plus, se
    permit plata în rate a RCA-ului şi posibilitatea suspendării poliţei cât timp
    camionul este parcat pe o anumită perioadă, din diverse motive.


    În
    agricultură, cultivatorii de cereale vor primi despăgubiri. Despre acestea, dar
    și despre alte măsuri convenite, din nou, premierul Ciolacu: Acordăm un sprijin direct de 100 euro la hectar cultivatorilor din
    sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului
    din Ucraina la culturile înfiinţate în toamna lui 2022. Compensaţia pe fiecare
    întreprindere agricolă nu poate depăşi 280.000 euro. Estimăm peste 162.000 de
    beneficiari şi un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă, deja,
    prevăzută în buget. În plus, mi s-a părut de bun simţ şi cererea de echivalare
    a permisului auto la categoriile B şi B1 pentru a conduce tractoare. Rezolvăm
    şi problema utilajelor agricole, extinzând excepţiile de la înmatriculare şi
    inspecţie tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. Registrul Auto
    Român va putea efectua ITP-ul la vehicule agricole sau forestiere cu
    laboratoare mobile, chiar la sediul fermei.


    Nu în ultimul rând, a
    fost analizată, în primă lectură, propunerea de amânare temporară a plăţii
    ratelor la creditele producătorilor agricoli afectaţi de seceta de anul trecut,
    propunere ce trebuie, însă, definitivată împreună cu sistemul bancar.

    În pofida
    măsurilor anunțate de Executiv, protestele au
    continuat, chiar dacă amploarea lor s-a mai diminuat. La Bucureşti, Primăria a
    autorizat o manifestaţie pentru zilele de duminică, luni şi marţi, în plin
    centrul Capitalei, pentru 5.000 de persoane și 200 de tractoare şi capete de
    TIR.


    Proteste în toată țara au organizat și medicii de familie şi cei din ambulatoriile de specialitate,
    pentru a arăta că nu vor diminuarea sumelor pentru decontarea serviciilor
    medicale, aşa cum propuneau autorităţileîn
    noul contract-cadru. În urma negocierilor, s-a decis că bugetul actual se
    menţine până la 30 iunie, dată după care Guvernul României va trebui să
    identifice soluţii, astfel încât banii să fie suficienţi până la sfârşitul
    anului.



  • Nemulţumiri sociale la început de an

    Nemulţumiri sociale la început de an

    Anul 2023 a fost
    unul agitat din punct de vedere social, marcat de proteste care au culminat cu greva
    cadrelor didactice ce risca să compromită finalul de an şcolar.

    2024, anul
    tututor alegerilor posibile într-o democraţie europeană, a început încă şi mai
    abrupt, cu proteste masive ale transportatorilor şi fermierilor, care au
    generat perturbări ale traficului în proximitatea marilor oraşe, precum şi cu
    tensiuni şi îngrijorări în sistemul medical, în special în zona medicilor de
    familie.


    Şoferii de TIR cer plafonarea poliţelor de asigurare obligatorie, RCA,
    şi după 31 martie, evitarea dublei taxări, măsuri de fluidizare a traficului
    prin vămi şi recunoaşterea transportului rutier drept sector economic
    strategic. De partea lor, agricultorii spun că sunt obligaţi să producă scump
    şi să vândă ieftin. Ei solicită plata în regim de urgenţă a subvenţiilor,
    compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile
    din Ucraina şi reintroducerea taxelor vamale pentru mărfurile de origine
    ucraineană. Reprezentanţii agricultorilor mai solicită acordarea de credite cu
    dobândă subvenţionată de maximum 2% şi actualizarea valorii ajutorului de stat
    privind acciza la motorină.


    După lungi discuţii cu reprezentanţii unei
    asociaţii a fermierilor, executivul a fost de acord cu plata în regim de
    urgenţă a subvenţiilor, compensarea pierderilor suferite de fermierii români
    afectaţi de importurile din Ucraina, acordarea de credite cu dobândă
    subvenţionată precum şi cu actualizarea valorii ajutorului de stat pentru
    acciza la motorina folosită în agricultură. Ulterior, premierul Marcel Ciolacu
    a declarat, într-o emisiune televizată, că 99% dintre solicitările fermierilor
    au fost rezolvate şi a dat asigurări că cerealele din Ucraina nu se vând în
    România, mai ales de când există un sistem de licenţiere convenit de cele două
    state.


    În privinţa transportatorilor, sunt negocieri în continuare privind RCA
    şi acciza la motorină. El a explicat că România nu-şi mai permite falimente la
    firmele de asigurări şi de aceea este riscantă plafonarea RCA la un preţ pe
    care asigurătorii nu-l pot suporta. Marcel Ciolacu a promis soluţii la toate
    revendicările şoferilor profesionişti şi a atras atenţia asupra riscului pe
    care l-ar presupune blocarea economiei prin aceste proteste.


    Pe de altă parte,
    premierul a dat asigurări că niciun cabinet de medic de familie nu se va închide
    şi că valoarea serviciilor medicale decontate pentru această categorie este în
    curs de negociere. Şeful Guvernului a pledat, totuşi, pentru echilibru între
    câştigul unui medic care profesează în oraş şi cel al unui doctor de familie de
    la ţară. Medicii de familie şi cei din ambulatoriile de specialitate din mai
    multe oraşe din ţară au declanşat proteste, nemulţumiţi de sumele propuse de
    autorităţi pentru decontarea serviciilor medicale. Punctul lor de vedere este
    susţinut de sindicatele din domeniu, care apreciază că scăderea bugetului
    cabinelor de medicină de familie va avea consecinţe negative pentru întregul
    sistem de sănătate.



  • Protestele transportatorilor şi fermierilor

    Protestele transportatorilor şi fermierilor

    De aproape o săptămână, transportatorii și agricultorii din România au ieșit în stradă, nemulțumiți de scumpirea polițelor, creșterea accizei la motorină, precum și de ceea ce numesc ei numeroase probleme de legislație. Protestele au produs perturbări ale traficului în numeroase zone ale ţării. În ultimele zile, multe drumuri au fost blocate sau aglomerate de utilajele protestatarilor. Reprezentanţii transportatorilor au ținut să precizeze că protestul lor este unul spontan şi că nu a fost organizat de nicio confederaţie de specialitate sau de un partid politic.

    La Ministerul de Finanţe, au avut loc discuţii între autorităţi şi reprezentanţii şoferilor şi fermierilor pe tema nemulţumirilor care i-au scos în stradă. Cele două părți nu au ajuns la niciun acord. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat că o parte dintre revendicări ţin de facilităţile fiscale pe care România s-a angajat, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să le reglementeze. Revendicările ce ţin de Comisia Europeană trebuie prezentate acesteia, pentru că, altfel, măsurile s-ar întoarce împotriva protestatarilor, a mai spus Marcel Boloș. A avut loc, de asemenea, o întâlnire la sediul Guvernului cu premierul Marcel Ciolacu. În cadrul discuţiilor recente cu prim-ministrul României, a fost analizată o listă cu peste 40 de revendicări şi a fost stabilit un prim calendar de întâlniri punctuale cu reprezentanţii ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii în acest sens. Guvernul a precizat că încercă să găsească soluţii concrete la problemele ridicate de protestatari.

    O delegație a celor două categorii profesionale a mers, anterior, și la Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru a discuta despre solicitările lor, inclusiv tarifele RCA. De fapt, aceasta este cea mai importantă problemă a transportatorilor, faptul că aceste tarife au crescut foarte mult de la 1 ianuarie. Conducerea ASF a anunţat că lucrează la schimbări în legislaţie care să aibă ca rezultat final reducerea preţului, în special pentru cei care nu produc accidente, întreruperea RCA în cazul activităţilor sezoniere şi posibilitatea de plată în rate. La rândul său, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat în privinţa actelor normative cerute de fermieri că unele sunt, deja, trimise pentru avizare la Consiliul Concurenţei şi că urmează să fie aprobate, în această săptămână, în şedinţa cabinetului. El a mai spus că existăsoluții de finanțate pentru fermieri, că diferite forme de sprijin sunt incluse în buget, iar zootehnia va fi finațată, anul acesta, cu 2% din Produsul Intern Brut al României. Fermierii au primit asigurări că vor primi şi restul de 5% din subvenţiile totale de 1,6 miliarde de euro


  • Protestele transportatorilor din România

    Protestele transportatorilor din România

    2024
    este, în România, anul tuturor celor patru tipuri de scrutine electorale -
    parlamentar, europarlamentar, prezidențial și local. Or, pentru niciunul din
    partidele în prezent la Putere protestele sociale nu sunt o bucurie.
    Dimpotrivă! Decizii de dată recentă ale social-democraților și liberalilor, dar
    și nemulțumiri mocnite, acumulate în timp, riscă să le perturbe unele planuri
    electorale, spre satisfacția și eventual beneficiul Opoziției. După ce 2023 a
    fost presărat de greve, mitinguri, marșuri sau pichetări având drept protagoniști
    reprezentanți din numeroase categorii sociale, 2024 debutează sub semnul
    protestului spontan al transportatorilor. Mii de șoferi de camioane au
    circulat, miercuri, cu viteză redusă şi aproape că au blocat drumurile
    naţionale şi centurile marilor oraşe, nemulțumiți, în principal, de scumpirea
    poliţelor RCA şi de majorarea accizelor la carburanţi. Chiar dacă plafonate,
    asigurările RCA sunt foarte mari, pentru că falimentul marilor companii de
    profil din 2022 şi 2023 s-a repercutat asupra tarifelor actuale.

    Iată ce
    declară unul din transportatorii participanți la protest, Constantin Dogărescu: Protestăm împotriva condiţiilor în care ne-a adus guvernarea din
    România, a triplării impozitării pentru întreprinderile mici şi mijlocii. De la
    1 la 3% să se tripleze impozitarea? Nu s-a întâmplat în nicio ţară din lume.
    Pentru preţurile mari la asigurări – noile
    tarife sunt foarte mari pentru categoria B0. Pentru un cap tractor ajunge să se
    plătească undeva 16.000-18.000 de lei (n.red. circa 3.200-3.600 euro). Deci, este ceva ieşit din comun, nu se
    plăteşte nici în Germania. Noi am mai ieşit o dată, în 2016, în stradă şi tot
    la fel erau tarifele şi s-au redus undeva la 8.000 lei la B0.

    Pe
    lângă plafonarea preţurilor la asigurările RCA la camioane la 5.000 lei, prin
    ordonanţă de urgenţă, transportatorii mai vor, între altele, și renunțarea la
    cântarele din vămi, care – spun ei – funcționează defectuos și, în plus,
    generează cozi imense, în special în perioadele de peste an cu trafic intens.
    Transportatorii propun ca procesul de cântărire a camioanelor să se facă după
    model occidental, adică din mers, electronic, la 10-15 km de graniţă. Ce
    nemulțumiri mai sunt? Le dă glas preşedintele
    Federaţiei Operatorilor Români din Transporturi, Augustin Hagiu:

    Nu sunt organizatorul protestului, dar sunt în permanent contact cu
    toţi colegii din ţară. Am făcut adrese la ministere, degeaba! Le-am vorbit de
    tratamentul fiscal discriminatoriu între angajaţii din privat şi cei de la
    Stat, degeaba! Le-am spus că RO e-Transport nu trebuie extins pe toate
    transporturile internaţionale, trebuie să rămână, ca în Polonia, Ungaria şi
    alte state, doar pe mărfurile cu ritm ridicat, pentru că vor bloca economia. Au
    mai ratat şi intrarea în Schengen, vom avea cost şi mai mare, controale şi mai
    drastice la frontieră. Păi, cât o să o ţină aşa?

    La protestul de
    miercuri al transportatorilor s-au raliat şi fermierii


  • Camioanele aşteaptă la intrarea în România 36 de ore la graniţa cu Bulgaria

    Camioanele aşteaptă la intrarea în România 36 de ore la graniţa cu Bulgaria

    Timpii mari de aşteptare blochează activitatea transportatorilor români şi perturbă economia naţională, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Camioanele aşteaptă 36 ore pentru a intra în România din Bulgaria, peste 5 zile pentru a intra din Moldova şi până la 11 zile pentru a intra din Ucraina.

    Cozile de camioane de până la 20 km blochează activitatea transportatorilor români în prag de sărbători, şi genereaza întârzieri în livrarea alimentelor, produselor şi mărfurilor care afectează clienţii, cetăţenii şi întreaga economie.

    La intrarea în România, transportatorii sunt forţaţi să aştepte zile şi ore în şir pentru a putea trece frontiera, timp în care şoferii români nu au acces la facilităţi de hrană şi instalaţii sanitare adecvate. (…) Dacă astăzi România ar fi fost în spaţiul Schengen, s-ar fi eliminat mai multe probleme şi timpii de aşteptare a transportatorilor români la frontierele interne s-ar reduce semnificativ, iar dacă autorităţile vamale ar acorda prioritate camioanelor cu documente vamale procesate – TIR/TIR-EPD la frontierele externe UE aşa cum UNTRR a solicitat în repetate rânduri, numărul zilnic de camioane care pot trece frontiera României cu Ucraina şi Republica Moldova poate creşte de 2-3 ori în 24 de ore, potrivit sursei menţionate.

    În aceste condiţii, transportatorii solicită intervenţii urgente şi coordonate ale autorităţilor române pentru reducerea timpilor foarte mari de aşteptare la frontierele României cu ţările vecine.

    UNTRR face apel la intervenţia urgentă a Ministerului Afacerilor Interne – MAI pentru fluidizarea traficului de frontieră prin implementarea fără întârziere a măsurilor solicitate constant în ultimii ani: acordarea de prioritate la frontierele externe UE ale României pentru camioanele cu documente vamale procesate – TIR/TIR EPD care determină reducerea la minimum a sarcinilor administrative pentru transportatori şi autorităţile vamale; utilizarea dedicată a unor puncte de trecere a frontierei strict pentru camioane cu documente procesate vamal TIR/tranzit şi camioane goale, care ar putea duce la creşterea capacităţii actuale de trecere a frontierei (pentru frontiera cu Ucraina, UNTRR a identificat două puncte de trecere a frontierei care pot fi dedicate pentru transport TIR/ TIR-EPD: Vama Vicovul de Sus- Krasnoilsk (UA), pentru frontiera cu Rep. Moldova Bumbăta – Leova (MD); modernizarea infrastructurii la punctele de trecere a frontierelor cu ţările UE şi non-UE pentru creşterea fluxului şi fluidizarea traficului, prin extinderea numărului de benzi de control pentru fiecare sens de circulaţie şi realizarea unor spaţii de parcare corespunzătoare; dimensionarea corectă a personalului vamal şi a procedurilor de lucru, se arată în comunicat.

    Potrivit transportatorilor rutieri, personalul vamal nu lucrează între 7:00-10:00 dimineaţa şi nici în intervalul 19:00-20:00 seara şi se aşteaptă cu orele pentru prelucrarea documentelor vamale, timp care se adaugă la zilele de aşteptare pentru trecerea frontierei.

    Totodată, UNTRR face apel la intervenţia Ministerului Afacerilor Externe – MAE şi a eurodeputaţilor români pentru eliminarea discriminării transportatorilor rutieri români din parcările de camioane de la Ruse cu atât mai mult cu cât pe surse se pare că acelaşi investitor va realiza o parcare similară la Vidin. La Ruse situaţia s-a înrăutăţit, timpul de aşteptare a crescut la peste 36 ore pentru camioane, pentru a trece o frontieră internă a UE, din care 3 ore pentru a intra în parcările obligatorii, 26-30 ore aşteptare în parcări, 5-6 ore în coadă pentru a trece frontiera, iar vara şi timpii de aşteptare sunt de 2-3 zile pentru camioane. În ciuda tuturor intervenţiilor realizate la nivel bilateral şi european, continuă discriminarea transportatorilor rutieri români la Ruse, unde firmele de transport din România plătesc în continuare 25 euro faţă de transportatorii bulgari care plătesc 7 euro. Dacă MAE şi România sunt în imposibilitatea tranşării unor astfel de aspecte, solicităm MAE şi eurodeputaţilor români să considere decuplarea de ipocrizia Bulgariei în aderarea la Schengen, având în vedere că acţiunile întreprinse de autorităţile bulgare sunt în flagrantă contradicţie cu discursul lor public pentru aderarea la Schengen, subliniază UNTRR.

    Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) are peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

  • Nivel scăzut de securitate și lipsa locurilor de parcare pentru șoferii de camioane

    Nivel scăzut de securitate și lipsa locurilor de parcare pentru șoferii de camioane

    Condițiile
    dezastruoase pe care trebuie să le suporte șoferii de camioane sunt o
    consecința directă a Pachetului de Mobilitate, care, între altele, a introdus
    obligația întoarcerii camionului acasă, sunt de părere mai mulți
    europarlamentari.


    Noile reguli din
    Pachetul de Mobilitate, nu au adus
    beneficiile scontate companiilor de transport din vestul UE, și în plus au
    crescut cantitatea de emisii de CO2 a declarat în plenul Parlamentului European, Marian Jean Marinescu, europralamentar. Europarlamentarul român a pledat pentru reguli clare, care să poată determina
    și posibilitatea de a declanșa procedura
    de infringement împotriva unui stat membru în cazul în care regulile sunt
    încălcate.




    Este un subiect extrem de complicat și important. Este și o
    consecință a pachetului mobilitate, votată în condiții destul de, să spunem,
    controversate în Parlament. Acel pachet de mobilitate a adus probleme pentru
    sector pentru că a introdus celebra prevedere de întoarcere a camionului acasă,
    plus reguli de cabotaj și a introdus în același timp obligația de a avea timpul
    de odihnă nu în cabină, ci în hotel.

    E adevărat că s-au introdus atunci și
    reguli pentru parcări, însă consecințele sunt cu totul altele în realitate. În
    primul rând, primele două n-au determinat o îmbunătățire a situației
    companiilor din vest, ci mai degrabă s-a văzut că a fost o măsură de
    protecționism pentru statele din vest și bineînțeles că a crescut cantitatea de
    emisii, pentru că să duci un camion acasă la opt săptămâni, asta înseamnă
    foarte multă emisie. A doua consecință legată
    de timpii de odihnă este implementarea acestei prevederi foarte diferit în
    statele membre. Sunt companii care suportă consecințe grave, cu amenzi foarte
    mari, diferite de la stat la stat. Unele aplică, altele nu aplică acest sistem.

    Deci, toată această problemă a creat mari probleme pentru companiile de
    transport și în același timp, pentru tot sectorul. Cred că ar trebui să existe
    reguli foarte clare care să poată determina și posibilitatea de infringement
    pentru ca aceste parcări să existe sau până nu există parcările special
    securizate, să nu se aplice amenzi.


  • Germania – servicii de transport afectate de greva sindicatului mecanicilor de locomotivă

    Germania – servicii de transport afectate de greva sindicatului mecanicilor de locomotivă

    Joi, 16 noiembrie 2023, vor fi organizate greve de avertisment la nivel federal de către sindicatul mecanicilor de locomotivă. Acestea vor afecta serviciile regionale și cele pe distanțe lungi operate de Deutsche Bahn, informează Ministerul Afacerilor Externe.

    Conform sursei citate, pasagerii curselor de tren pot solicita detalii la numărul de telefon gratuit 08000-996633.

    De asemenea, cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale reprezentanței diplomatice și oficiilor consulare române din R. F. Germania, după cum urmează:

    *Misiunea diplomatică a României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514, + 49 30 21239516.

    *Consulatul General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254

    *Consulatul General al României la München: +49 89 553307 sau +49 89 98106143

    *Consulatul General al României la Stuttgart: +49 711.664.86.11, +49 711.664.86.12, +49 711.664.86.13, +49 711.664.86.14, +49 711.664.86.15.

    Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanență: +491601579938 (Berlin), +491735757585 (Bonn), +491602087789 (München), +491716813450 (Stuttgart).

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://berlin.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (www.mae.ro/app_cs ), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

    Sursa MAE

  • Proteste ale fermierilor din Bulgaria cu drumuri blocate

    Proteste ale fermierilor din Bulgaria cu drumuri blocate


    Asociațiile Producătorilor de Cereale și Fermierilor din Bulgaria organizează, începând de luni, activități de protest la nivel național, prin blocarea circulației rutiere, cu resurse umane participante și tehnică agricolă specifică, informează MAE.



    Circulația va fi blocată pe drumurile republicane (naționale sau europene) adiacente/aferente, inclusiv în zona punctelor de frontieră Ruse (corespondent PCTF Giurgiu), Vidin (corespondent PCTF Calafat), Kardam (corespondent PCTF Negru Vodă), Durankulak (corespondent PCTF Vama Veche) și Silistra ferry (corespondent PCTF Ostrov).



    Se recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația din zonele respective, iar conducătorilor auto să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului. În perioada desfășurării activităților de protest, este posibil ca, pentru durate de aproximativ 1-2 ore, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere, la fel și circulația prin punctele de frontieră menționate și în zonele adiacente acestora. În această perioadă, este posibil să se formeze coloane de autovehicule, în special de automarfare.



    Se recomandă turiștilor români să se asigure că dețin suficiente resurse de combustibil, apă și alimente și că mențin în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare. Firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri li se recomandă să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare, prin luarea în considerare a posibilității înregistrării unor timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei bulgare și prin asigurarea resurselor necesare de apă și alimente persoanelor transportate.



    În acest context, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.



    Informații suplimentare pot fi accesate astfel:




    cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției ”Infrastructura Rutieră” — www.api.bg și la numărul de telefon +35970013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bgwww.mvr.bgwww.sofia-airport.euwww.weather.bgwww.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției ”Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg.

    Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefo


    n ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.


  • Aglomeraţie  la Nădlac II  / UNTRR solicită măsuri urgente pentru reducerea timpilor de așteptare

    Aglomeraţie la Nădlac II / UNTRR solicită măsuri urgente pentru reducerea timpilor de așteptare

    Coloane de camioane sunt formate, joi, în principalele puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, atât pe sensul de intrare, cât şi pe ieşire din România, la Nădlac II pe lângă traficul intens fiind şi o problemă legată de insuficienţa poliţiştilor ungari, informează Agerpres.

    Conform sursei citate, pe aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II se aştepată în coloană cel puţin 220 de minute pentru a se intra în România.

    Pentru traficul greu sunt deschise doar două artere, pentru că sunt insuficienţi poliţişti de frontieră ungari la posturi. ‘Lipsă personal autorităţi de frontieră maghiare; număr mare de vehicule prezente la verificările de frontieră pe ambele sensuri; intrarea în uz a noului sistem informatic aparţinând autorităţilor maghiare’, sunt motivele formării de coloane de camioane, precizează site-ul Poliţiei de Frontieră.

    Poliţia de Frontieră menţionează un timp de aşteptare pentru traficul greu, la ieşirea din România, de 150 de minute, la Nădlac II, unde sunt deschise doar două artere de control.

    La Vărşand, se aşteaptă aproape patru ore pe cele trei artere de ieşire din ţară destinate traficului greu, în timp ce în judeţul Bihor, la Borş I şi Borş II, se aşteaptă 150 – 160 de minute.

    În Satu Mare, la PTF Petea, timpul de aşteptare ajunge la 180 de minute.

    La intrarea în România prin PTF Nădlac I se aşteaptă cel puţin 80 de minute, în timp ce la Borş I, Borş II şi Petea timpii de aşteptare sunt de aproximativ 40 de minute.

    Poliţia de Frontieră precizează că nu sunt probleme în cazul traficului uşor sau turistic, conform Agerpres.

    UNTRR solicită măsuri urgente pentru reducerea timpilor de așteptare pentru vehiculele comerciale de transport mărfuri, în special la frontierele României cu Ungaria, dar și cu Bulgaria, se precizează într-un comunicat de presă remis joi de asociaţia patronală.

    Potrivit sursei citate, la punctele de trecere a frontierei dintre România şi Ungaria se înregistrează, constant, timpi de aşteptare foarte mari pentru şoferii profesionişti, fapt care afectează şi perturbă serios operaţiunile internaţionale ale transportatorilor români.

    Ca urmare a implementării unei noi aplicații la controlul de frontieră de către autoritățile de frontieră maghiare si a numărului mare de mijloace de transport prezente în punct, în mod special pe sensul de ieșire din țară, în anumite zile ale săptămânii în punctele de trecere a frontierei Nădlac, Borș, Petea – cu 14 km de cozi și timpi de așteptare de 12 ore și mai mult.

    Situația este similară și în celelalte puncte de trecere ale frontierei, de la Calafat și Giurgiu, unde se înregistrează timpi ridicați de așteptare pe arterele de circulație destinate traficului de autocamioane.

    UNTRR consideră că prin apartenența României la Uniunea Europeană, controalele de la frontierele interne ar trebui limitate la minim, în pofida faptului că încă nu suntem parte a spațiului Schengen. În felul acesta s-ar evita timpii îndelungați de așteptare la punctele de trecere a frontierei., precizează UNTRR.

    Totodată, reprezentanţii asociaţiei patronale doresc să tragă un semnal de alarmă referitor la practicile de control ale părţii ungare, ‘care nu fac decât să coboare România pe lista opţiunilor investitorilor străini, care oricum preferă Ungaria’ şi unde volumul investiţiilor străine directe anual a fost şi este de două până la patru ori mai mare decât în România.

    În ultimii 15 ani, Ungaria a atras 170 miliarde de euro investiții străine directe, în timp ce România, o țară de două ori mai mare și cu populație dublă, a reușit să atragă 54,4 miliarde de euro investiții străine directe. În mărimi raportate pe cap de locuitor, Ungaria a atras 6 ori mai mulți bani per capital în aceeași perioadă.

    Statele membre colaborează, dar trebuie reținut că se află într-o permanentă competiție pentru atragerea investitorilor și dezvoltarea proprie. Simplu fapt că România a fost primită la masa UE, nu înseamnă că va primi ceva degeaba. Statele membre UE sunt precum o națională sportivă într-o competiție europeană sau mondială, fiecare vrea să cucerească primul loc., atrag atenţia transportatorii.

    Astfel, UNTRR solicită autorităţilor române să realizeze demersuri pentru aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen, ‘pentru a nu mai penaliza economia României prin aceste blocaje care au devenit o regulă’.

  • Nemulţumiri ale transportatorilor rutieri

    Nemulţumiri ale transportatorilor rutieri

    Domeniu vital într-o economie globalizată,
    transportul rutier de mărfuri e ocupaţia foarte multor români. Potrivit
    statisticilor prezentate de autorităţile de la Bucureşti, sunt 150.000 de
    compatrioţi care lucrează ca şoferi de camioane pe şoselele din Europa. Defel
    uşoară, munca lor e şi plină de riscuri. Luna
    trecută, un şofer român de automarfar, a fost ucis într-o parcare din Franţa de
    hoţii pe care-i surprinsese în timp ce încercau să fure mărfuri din camion. Pe
    6 iunie, un alt şofer român a fost victima unui atac cu arme albe tot într-o
    parcare, dar a reuşit să scape şi să-şi salveze şi un coleg, şofer al unui TIR
    înmatriculat în Belarus.


    Drepturile românilor din
    această categorie profesională trebuie să fie respectate în condiţiile impuse
    de legislaţia naţională – a scris, pe Facebook, ministrul Muncii în Guvernul de
    la Bucureşti, Raluca Turcan, după ce s-a întâlnit, la Bruxelles, cu comisarul
    european pentru Transporturi, românca Adina Vălean. Societăţile de transport,
    spune ministrul, trebuie să asigure condiţii de salarizare transparentă,
    corectă şi în acord cu salariile de pe piaţa europeană, în condiţiile în care
    este cunoscut faptul că, de multe ori, există diferenţe de condiţii de lucru şi
    de salarizare a angajaţilor din estul Europei. Nu există toleranţă faţă de
    munca la negru şi nici faţă de discriminare
    , a adăugat ea.


    La rândul său,
    comisarul Vălean a afirmat că autorităţile europene fac eforturi pentru a
    dezvolta rapid parcări sigure pentru şoferii de tir, în condiţiile în care,
    acum, la nivel comunitar, lipsesc în jur de 100.000 de locuri unde aceştia să
    poată parca peste noapte. Dacă la Bruxelles politicienii români promit măsuri
    în beneficiul transportatorilor, la Bucureşti au reuşit să-i irite şi să-i
    determine la manifestaţii de protest. Acestea sunt urmarea controalelor ANAF
    (fiscul român), care consideră că diurna şoferilor de camioane de la firmele
    româneşti ce lucrează în afara ţării reprezintă venit de natură salarială şi
    trebuie impozitată.

    Firmele de transport marfă sunt nemulţumite şi de intenţia
    ministerului Transporturilor de a modifica modul de calcul al taxei de drum,
    rovinieta, care ar urma să se plătească la kilometru şi în funcţie de norma de
    poluare, nu raportat la perioadă, aşa cum este acum. Această schimbare este
    prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pe care decidenţii
    politici autohtoni îl negociază cu Comisia Europeană, pentru a putea accesa
    cele aproape 30 de miliarde de euro ce revin României. Preşedintele Federaţiei
    Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu, acuză previzibila majorare de
    10 ori a taxelor pe ceea ce numeşte, cu vehemenţa sa obişnuită, drumurile
    astea de mizerie pe care circulăm.



  • Jurnal românesc – 18.06.2021

    Jurnal românesc – 18.06.2021

    Drepturile celor
    150.000 de români care lucrează ca şoferi de camioane pe şoselele din Europa
    trebuie să fie respectate în condiţiile impuse de legislaţia naţională,
    a
    afirmat ministrul Muncii, Raluca Turcan, care s-a aflat într-o vizită de două
    zile la Bruxelles. Aceasta a discutat cu comisarul european pentru
    Transporturi, Adina Vălean, despre protejarea şoferilor români care doresc să
    lucreze în străinătate, atât în ceea ce priveşte condiţiile de angajare, cât şi
    creşterea siguranţei acestora. Turcan a subliniat că firmele de transport
    trebuie să le asigure condiţii de salarizare transparentă, corectă şi în acord
    cu cele de pe piaţa europeană cunoscut fiind faptul că, de multe ori, există
    diferenţe în cazul angajaţilor din estul Europei. Nu există toleranţă faţă de munca la negru
    şi nici faţă de discriminare’, a afirmat ministrul muncii.

    La rândul său,
    Adina Vălean a spus că autorităţile europene fac toate eforturile pentru a
    dezvolta rapid parcări sigure pentru şoferii de tir, în condiţiile în care, la
    nivelul UE, lipsesc în jur de 100.000 de locuri unde şoferii pot parca în
    siguranţă peste noapte. Discuţia are loc în contextul în care, recent, un şofer
    român de automarfar a fost ucis şi un altul rănit după ce au fost atacaţi de
    hoţi în parcări din Franţa.




    Aproape un milion de români au ales să
    trăiască în Regatul Unit, în ciuda Brexit-ului, a vremii şi a absenţei micilor
    din bucătăria englezească,
    a afirmat ambasadorul Marii Britanii la
    Bucureşti, Andrew Noble la recepţia de Ziua Reginei. Diplomatul a amintit că
    anul acesta se împlinesc 69 de ani de când Regina Elisabeta a II-a se află pe
    tronul Marii Britanii şi a subliniat prietenia dintre Regele Mihai şi Prinţul
    Philip, care a încetat din viaţă în luna aprilie.

    Prezent la eveniment,
    ministrul Apărării Nicolae Ciucă a punctat importanţa Parteneriatului strategic
    dintre Bucureşti şi Londra şi a menţionat, la rându-i, comunitatea românească
    din Regatul Unit care aduce o contribuţie valoroasă la dezvoltarea
    societăţii britanice. Suntem foarte interesaţi să consolidăm şi să
    valorificăm rolul pozitiv al acestora în interesul relaţiilor româno-britanice
    şi în egală măsură să le protejăm drepturile,
    a transmis Nicolae Ciucă.

    Românii
    care au sosit pe teritoriul britanic până la data de 31 decembrie 2020 mai au
    timp până pe 30 iunie să solicite rezidenţa. Până la sfârşitul lunii martie,
    peste 850.000 de conaţionali au primit statutul de rezident sau de rezident
    temporar în Regatul Unit, conform datelor publicate de Ministerul de Interne
    britanic. Detalii despre procedura de înscriere EU Settlement Scheme destinată
    cetăţenilor europeni şi membrilor de familie ai acestora se găsesc pe site-ul
    guvernului britanic gov.uk.




    Preşedintele
    Republicii Moldova, Maia Sandu, a propus un proiect de lege care prevede
    scutirea de la plata mai multor taxe a cetăţenilor moldoveni din diaspora care
    decid să revină acasă şi să se restabilească în republică.
    Conform proiectului
    legislativ, la revenirea în Republica
    Moldova persoanele care au locuit peste hotare cel puţin trei ani vor putea
    introduce fără taxe bunuri personale, obiecte de uz casnic, mobilă, echipamente
    şi câte un autovehicul per familie, cu condiţia ca bunurile să fie deţinute de
    cel puţin un an.

    Dar, de multe ori, revenirea este un proces complicat. O
    problemă care ne este semnalată de mulţi dintre cei care s-au întors în ţară
    sunt taxele mari pentru bunurile pe care le-au acumulat lucrând peste hotare şi
    pe care doresc să le aducă cu ei. Sperăm să obţinem sprijinul următorului
    Parlament pentru adoptarea acestui proiect de lege, iar pentru concetăţenii
    noştri sperăm să fie un argument în plus ca să revină acasă,
    a declarat
    Maia Sandu. Peste 100.000 de cetăţeni moldoveni din străinătate s-au
    înregistrat online pentru a vota la alegerile parlamentare anticipate din 11
    iulie, cu 60.000 mai mulţi decât pentru scrutinul prezidenţial din noiembrie
    2020.




    Reprezentanța
    Institutului Cultural Român în Belgia lansează în această lună Galeria
    ICR Bruxelles, un proiect care va permite prezența operelor și a
    creatorilor acestora la sediul său din capitala informală a Europei.
    Galeria va
    fi un loc destinat creaţiei contemporane româneşti și dialogului în plan
    cultural. Nou concept va include și o componentă fizică, iar programul galeriei
    va cuprinde expoziții, conferințe şi lansări de carte, ce vor avea loc simultan
    cu evenimente virtuale. Prima expoziție din cadrul noii galerii ICR Bruxelles
    are loc în perioada iunie – septembrie și va cuprinde lucrări din expoziția de
    artă vizuală intitulată Vibrații în 3D, a sculptorului Marian Sava.
    ICR Bruxelles transmite că această expoziție urmărește continuarea misiunii de
    promovare a artiștilor români în spațiul de referință și relansarea dialogului
    cu instituții culturale din Benelux. Instituţia precizează că urmărește
    includerea proiectului Galeria ICR Bruxelles în circuitul cultural
    al orașului.