Tag: TVR

  • Primul pas spre nou Consiliu de Administraţie al TVR

    Primul pas spre nou Consiliu de Administraţie al TVR

    Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis să declanşeze procedura de numire a noului Consiliu de Administraţie al TVR, în condiţiile în care pe 23 martie expiră mandatul actualei conduceri interimare.



    Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a precizat că până pe 21 martie va încheia procedura de audiere a celor desemnaţi în noul consiliu, urmând ca votul plenului unit al Parlamentului să se dea pe 22 martie. Niculae Mircovici a mai precizat că alegerea noului Consiliu se va face în baza actualei Legi de organizare şi funcţionare a SRTV.



    Pe de altă parte, parlamentarii social-democraţi declară că vor susţine, ca ultimă soluţie pentru salvarea Televiziunii Române, iniţiativa legislativă propusă de copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi anume intrarea instituţiei în insolvenţă. Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că Parlamentul trebuie să găsească o rezolvare pentru situaţia financiară în care se află Televiziunea publică, în contextul în care Guvernul nu se implică în această problemă:



    Am avut mai multe discuţii cu domnul Tăriceanu în ultima perioadă şi suntem preocupaţi, nu numai noi doi, mulţi parlamentari, de situaţia de la TVR. Obiectivul nostru afost şi rămâne salvarea TVR-ului. Dacă modificarea legii în aşa fel încât TVR-ul să poată intra în insolvenţă, dar să nu poată ajunge la faliment, este ultima soluţie, vom adopta-o”.

  • Propunere pentru intrarea în insolvenţă a TVR

    Propunere pentru intrarea în insolvenţă a TVR

    Preşedintele Senatului, copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, propune modificarea în regim de urgenţă a Legii de organizare şi funcţionare a societăţilor publice de radio şi televiziune, astfel încât postul public de televiziune să poată intra în insolvenţă, nu însă şi în faliment:



    “Propunerea este foarte simplă, se referă la două aspecte. Introducerea unui articol suplimentar care să poată permite Consiliului de administraţie al TVR să ceară intrarea în insolvenţă şi, sigur, o modificare suplimentară, pe perioada insolvenţie consiliul de administraţie ar trebui să se rezume numai la supravegherea politicii editoriale. Administratorul judiciar este cel care face conducerea economică a societăţii pe perioada de insolvenţă”.



    Tăriceanu a declarat că va discuta chiar astăzi modificarea legii cu membrii grupurilor parlamentare, recunoscând că are nevoie atât de susţinerea PSD, cât şi a PNL. Proiectul de modificare a Legii 41 referitoare la organizarea Radioului şi Televiziunii publice ar urma să fie depus de copreşedintele ALDE, în cel mai scurt timp, la Camera Deputaţilor, Senatul fiind în acest sens cameră decizională.



    Procedura de insolvenţă ar putea reprezenta o soluţie pentru televiziunea publică, este de părere şi deputatul PNL, Gheorghe Ialomiţianu – membru al comisiei de buget. În opinia sa, măsura trebuie însoţită de un program de restructurare susţinut financiar de Guvern. Ialomiţianu susţine că propunerea legislativă a senatorului PSD, Georgică Severin, de modificare a legii de funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice, nu poate rezolva problemele financiare ale TVR:



    “Nu rezolvă problema Societăţii Române de Televiziune pentur că societatea are nevoie de resurse financiare pentru că are datorii foarte mari. Mai mult încurcă şi încurcă şi Societatea Radio care merge bine, adică funcţionează normal şi nu are probleme financiare. Fac apel la colegii de la PSD să nu stricăm ceea ce merge bine la Societatea de Radio”.


  • Opinii privind modificarea Legii Radioului şi a Televiziunii publice

    Opinii privind modificarea Legii Radioului şi a Televiziunii publice

    Preşedintele PSD, Liviu Dragnea condideră că Guvernul ar trebui să se implice mai mult în rezolvarea situaţiei financiare a Televiziunii Publice. El spune că din punctul de vedere al Partidului Social Democrat, iniţiativa legislativă de modificare a legii de organizare şi funcţionare a SRTV şi SRR ar trebui să fie adoptată cât mai curând de Parlament, ceea ce ar putea oferi o soluţie pentru TVR:



    “Noi modificăm legea, în sensul că vrem să depolitizăm, este un angajament luat de noi anul trecut. Sper să iasă rapid legea, să fie adoptată. Consiliul de Administraţie va fi desemnat ca şi până acum, prin propunerile venite de la partide dar managerul va fi desemnat de către Consiliul de Administraţie apolitic. (…) Nu e înregulă faptul că Guvernul nu vrea să se implice în salvarea TVR. Am vorbit cu colegii mei, încercăm să căutăm aici, în Parlament, o soluţie dar nu e corect ca guvernul să stea de-o prate, având toate instrumentele financiare şi administrative. Până la urmă soluţia va fi cea posibilă. Obiectivul principal este să salvăm TVR-ul. Ar fi o ruşine naţională ca TVR să se închidă”.



    Pe de altă parte, deputatul PNL Dan Cristian Popescu afirma miercuri în emisiunea Radio România Actualităţi “Probleme la zi” că proiectul de lege care modifică Legea de funcţionare a Societăţilor Române de Radiodifuziune şi de Televiziune nu va rezolva actuala situaţie a TVR. În opinia sa e necesară o analiză rapidă a tuturor contractelor încheiate la nivelul acestei instituţii.



    Senatorul PSD Alexandru Cordoş, afirma în aceeaşi emisiune că elementele de politizare nu ar trebui să aiba loc în Consiliul de Administraţie al TVR. El preciza că susţine, cu anumite modificări, proiectul de lege care modifică Legea de funcţionare a Societăţilor Române de Radiodifuziune şi de Televiziune.



    Situaţia bună a Radiodifuziunii este şi un bun exemplu pentru modul în care trebuie rezolvată situaţia de la TVR, afirma vicepreşedintele ALDE Graţiela Gavrilescu. În opinia sa, cele două instuţii media vor obţine rezultate doar sub conducerea unor foarte buni profesionişti, indiferent dacă aceştia provin sau nu din mediul politic.



    UNPR este de acord cu o parte dintre modificările propuse pentru Legea de funcţionare a Radiodifuziunii şi Televiziunii publice. Senatorul Haralambie Vochiţoiu, liderul grupului UNPR din Senat, preciza că trebuie consultaţi specialiştii din administraşia şi sindicatele celor două instituţii, pentru ca Parlamentul să poata apoi lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauza. În opinia sa, funcţionarea celor două instituii asigură dreptul de informare al cetăenilor români şi libertatea de exprimare, cu accent deosebit pe respectarea criteriilor de performanţă.



    Deputatul Szabó Ödön – vicelider al grupului UDMR din Camera Deputaţilor preciza că activitatea Radioului şi Televiziunii publice trebuie evaluată în mod separat, iar activitatea celor două instituţii nu trebuie amestecată, problemele specifice TVR fiind cele care necesită o atentie deosebita. În opinia sa este necesar un consens politic parlamentar pentru a se regândi structura Televiziunii publice şi pentru a reseta activitatea acestei instituţii. În caz contrar, spune deputatul UDMR, nicio echipă managerială nouă nu va putea rezolva problemele existente, precizând că, fără o decizie urgentă în sensul rezolvării acestora, actuala situaţie din TVR s-ar putea prelungi mult timp.



    Liderul sindical Gabriel Chifu, de la Federaţia Publisind, a apreciat în emisiunea “Probleme la Zi” că aplicarea iniţiativei legislative ar putea avea consecinţe grave pentru Radioul public. El a ţinut să atragă atenţia că rezolvarea problemelor cu care se confruntă Televiziunea Română nu ar trebui să afecteze stabilitatea Societăţii Române de Radiodifuziune, unde managementul s-a dovedit eficient. Ca variantă de lucru, Chifu a propus verificarea modului în care s-au cheltuit banii la Televiziunea publică şi identificarea celor responsabili pentru pierderile şi datoriile înregistrate.



  • Nachrichten 29.02.2016

    Nachrichten 29.02.2016

    BUKAREST: Die rumänischen Behörden setzen die Justizreform fort und haben die Einhaltung der Empfehlungen aus dem letzen Bericht der Europäischen Kommission im Rahmen des Überprüfungs- und Zusammenarbeitsmechanismus als Priorität gesetzt. Dies erklärte am Montag in Bukarest Justizministerin Raluca Prună, nach dem Treffen mit der Europäischen Kommissarin für Justiz, Verbraucher und Geschlechtergleichstellung, Věra Jourová. Raluca Prună sagte au‎ßerdem, dass Rumänien bereit sei, sich für eine eigene Bewertung im Rahmen interner Mechanismen zu verpflichten. Diese seien hauptsächlich die Entwicklungsstrategie des Justizsystems und die neue Strategie zur Korruptionsbekämpfung. Zuvor war Věra Jourová mit Premierminister Dacian Ciolos zusammengekommen. Die beiden diskutierten über die Zusammenarbeit mit der Europäischen Kommission im Justizbereich, Korruptionsbekämpfung, die Aufhebung des Überprüfungs- und Zusammenarbeitsmechanismus, aber auch über Verbraucherschutzrichtlinien, Geschlechtergleichstellung, soziale Eingliederung der Roma und den Vorschlag zur Einführung des Amtes des europäischen Generalstaatsanwaltes.



    BUKAREST: Eine Mission des Internationalen Währungsfonds wird zwischen dem 2. und 15. März für die jährliche Bewertung der rumänischen Wirtschaft in Bukarest erwartet. Die Mission wird von dem neuen IWF-Chef für Rumänien, Reza Baqir, geführt. Die IWF-Mission wird mit Vertretern der rumänischen Zentralbehörden, der Parteien, der Gewerkschaften, der Geschäftswelt, des Universitätsbereiches und des Bankenwesens zusammentreffen. Die Bewertung der Wirtschaft aufgrund des Artikels IV der IWF-Satzung ist eine obligatorische Überwachungsübung für alle Mitgliedsstaaten. Nach Bewertung des Landesstandes werden allgemeine Empfehlungen bezüglich der Währungs-, Finanz- und Wirtschaftspoltik verfasst, um die Stabilität und eine positive Entwicklung der Wirtschaft zu gewährleisten. Zur Zeit gibt es kein laufendes Abkommen zwischen Rumänien und dem Internationalen Währungsfonds.



    BUKAREST: Der ehemalige stellvertretende Gouverneur der rumänischen Zentralbank, Cristian Popa, ist zum Vizevorsitzenden und Mitglied des Führungsrates der Europäischen Investitionsbank (EIB) ernannt worden. Er soll dieses Amt am 1. März übernehmen. Die EIB ist die Finanzanstalt der Europäischen Union. Aktionäre sind die 28 Mitgliedsstaaten. Der Gouverneurrat der EIB umfasst die Finanzminister der 28 EU-Staaten. Die Einrichtung gewährt Darlehen zu sehr günstigen Zinsen, hauptsächlich an die EU-Staaten, für Investitionen in Bereichen wie Verkehrswesen, Kommunikationen, Industrie, Landwirtschaft, Energie, Bildung, Gesundheit und kleine und mittlere Unternehmen. Der rumänische Vizepräsident koordiniert die Finanztätigkeiten für Rumänien, Bulgarien, Griechenland, Zypern, Mazedonien und die Mitgliedsländer des Europäischen Freihandelsabkommens.



    BUKAREST: Ein Kind von denen, die mit hämolytisch-urämischem Syndrom in das Bukarester Marie Curie“ Krankenhaus eingeliefert wurden, befindet sich weiterhin auf der Intensivstation. Sein Zustand ist stabil, laut dem Gesundheitsministerium. Die Ursache für die Erkrankung der Kinder ist die E.coli Bakterie, die seit Monatsanfang einen Infektionsherd im südrümänischen Landkreis Argeş verursacht hat. Gesundheitsminister Patriciu Achimaş Cadariu erinnerte daran, dass er einen Hygienema‎ßnahmensatz mit vorbeugendem Charakter angeordnet und alle zur Verantwortung aufgerufen hat. Drei Kinder starben diesen Monat wegen schweren Verdauungserkrankungen. In Argeş befinden sich weiterhin über 50 Kinder mit ernsten Verdauungsinfektionen in Krankenäusern.



    BUKAREST: Der rumänische Senatsvorsitzende Călin Popescu Tăriceanu hat erklärt, dass der mit finanziellen Schwierigkeiten konfrontierte öffentlich-rechtliche Fernsehsender TVR nur durch eine gemeinsame Anstrengung der Regierung und des Parlaments gerettet werden könne, und die Trennung der Führungsstelle mit Doppelfunktion Generaldirektor-Vorsitzender des Verwaltungsrates“ in diesem Fall keine Lösung sei. Ferner sagte Tariceanu, dass der öffentlich-rechtliche Rundfunk hohe Einschaltsquoten hat und eine gute finanzielle Leistung erbringt, auch wenn er gemä‎ß desselben Gesetzes und mit derselben Organisationsstruktur funktioniert, das hei‎ßt, mit einem Generaldirektor-Vorsitzenden des Verwaltungsrates. Am Montag war die Frist der öffentlichen Debate über den Vorschlag zur Änderung des Gesetzes über die Funktionierung des rumänischen öffentlich-rechtlichen Fernsehens und Rundfunks abgelaufen. Der Initiator der Gesetzesänderung hatte vorgeschlagen, dass die Stelle Generaldirektor-Vorsitzender des Verwaltungsrates“ in beiden Medieneinrichtungen in je zwei Stellen getrennt werden sollte.



    LOS ANGELES: Der ungarische Spielfilm Son of Saul“, in dem der rumänische Schauspieler Levente Molnár spielt, hat den Oscar für den besten ausländischen Film bei der 88. Gala in Los Angeles gewonnen. Der Oscar für den Besten Film ging an: «Spotlight» (Regie: Thomas McCarthy). Weitere Oscars: Regie: Alejandro González Iñárritu für «The Revenant – Der Rückkehrer», Hauptdarsteller: Leonardo DiCaprio («The Revenant» – Der Rückkehrer»), Hauptdarstellerin: Brie Larson («Room»), Nebendarstellerin: Alicia Vikander («The Danish Girl»), Nebendarsteller: Mark Rylance («Bridge of Spies – Der Unterhändler»), Kamera: Emmanuel Lubezki für «The Revenant – Der Rückkehrer», Original-Drehbuch: Thomas McCarthy und Josh Singer für «Spotlight», Adaptiertes Drehbuch: Charles Randolph und Adam McKay für «The Big Short», Schnitt: Margaret Sixel für «Mad Max: Fury Road», Filmmusik: Ennio Morricone für «The Hateful 8», Filmsong: «Writing’s On The Wall» aus dem Film «Spectre», Musik und Text von Jimmy Napes und Sam Smith, Produktionsdesign: Colin Gibson und Lisa Thompson für «Mad Max: Fury Road», Tonschnitt: Mark Mangini und David White für «Mad Max: Fury Road», Tonmischung: Chris Jenkins, Gregg Rudloff und Ben Osmo für «Mad Max: Fury Road».

  • TVR se poate redresa doar printr-un efort comun Guvern-Parlament

    TVR se poate redresa doar printr-un efort comun Guvern-Parlament

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, copreşedinte al ALDE, apreciază că actuala situaţie de la Televiziunea Română nu se rezolvă prin separarea funcţiilor de director general şi de preşedinte al consiliului de administraţie (CA) şi consideră că TVR se poate redresa doar printr-un efort comun al Guvernului şi al Parlamentului.



    Dl. Popescu Tăriceanu crede că Radio România a avut o evoluţie total diferită de cea a TVR, deşi funcţionează în baza aceleaşi legi şi cu aceeaşi structură de organizare: Analizez în comparaţie situaţia de la Radiodifuziune şi de la Televiziunea Publică. Văd că acolo formula de preşedinte director general-consiliu de administraţie funcţionează cu rezultate bune, şi anume audienţa e primul criteriu, şi al doilea, situaţia financiară. La ambele capitole, Radioul stă bine. La Televiziune, la ambele capitole stăm prost. Nu e problema cumulului acestei poziţii, de preşedinte, cu cea de director general, deci eu nu favorizez găsirea unei soluţii prin separarea celor două funcţii; aceasta nu rezolvă, după părerea mea, problema serioasă care este la televiziune. Cred că revine Parlamentului, dar şi Guvernului obligaţia comună de a găsi împreună o soluţie cât mai rapidă, care înseamnă, printre altele, refacerea veniturilor cu care televiziunea poate să funcţioneze”.



    Luni, 29.02, este data limită până la care proiectul de modificare a legii de organizare şi funcţionare a Societăţilor Române de Radio şi Televiziune iniţiat de senatorul PSD Georgică Severin este în dezbatere publică. Iniţiatorul propune separarea funcţiei de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general la cele două instituţii media.

  • Noi opinii despre situaţia TVR şi a Radioului public

    Noi opinii despre situaţia TVR şi a Radioului public

    Situaţia în care se află Televiziunea Română reclamă măsuri urgente de redresare economică şi organizatorică, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea. El susţine că este nevoie de o regândire a legislaţiei care să separe conducerile administrative şi executive ale Televiziunii şi Radioului public:



    Eu cred că Consiliul de Administraţie al Televiziunii publice şi al Radioului trebuie să fie depolitizat, astfel încât să propunem omeni capabili să găsească soluţii în managementul acestor instituţii, păstrând fundamentul şi raţiunile pe care cele două instituţii le-au avut. Este dificil să spun care sunt soluţiile. Eu cred că Guvernul trebuie să ia nişte decizii, pentru că sunt foarte multe datorii care sunt istorice şi care trebuie să fie într-un fel eliminate, asta pe termen scurt, cu un plan de management. Înseamnă până la urmă şi un ajutor de stat”.



    Pe de altă parte, senatorul ALDE Dumitru Pelican consideră că proiectul de modificare a legii de funcţionare a SRR şi SRTV propus de social-democratul Georgică Severin este alcătuit în pripă şi fără o dezbatere reală. Dumitru Pelican a atras atenţia că un astfel de proiect de lege nu este binevenit într-un an electoral:



    Probabil că se caută acum o soluţie rapidă, este şi an electoral şi este o greşală incomensurabilă, iar în momentul în care desparţi funcţia de preşedinte de cea de director general şi acest director general este repede demis de Consiliul de Administraţie înseamnă că nu-l vrei decât o păpuşă pe care îl pui acolo să asculte tot, până la urma urmei, de politic. Nu! Nu trebuie făcut aşa ceva. Este doar o iniţiativă, repet, de fugă care nu schimbă cu nimic datele problemei”.



    Dumitru Pelican a mai arătat că situaţia financiară dificilă în care se află Televiziunea Română a fost provocată de un management defectuos.



    Proiectul de modificare a legii de funcţionare a Societăţilor Române de Radiodifuziune şi de Televiziune, propus de social-democratul Georgică Severin, nu rezolvă situaţia în care se află televiziunea publică, afirmă deputatul liberal şi preşedinte al comisiei de cultură din Camera Inferioară a Parlamentului, Gigel Ştirbu. El a atras atenţia că propunerea legislativă nu face decât să creeze o nouă funcţie de conducere la cele două instituţii:



    Un articol din această proiecţie legislativă spune faptul că preşedintele Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune nu mai deţine funcţia şi de director general, ceea ce mă poate duce cu gândul că directorul unei instituţii de media poate fi schimbat de către consiliul de administraţie, care are o mare componentă politică, o dată la două luni. Păi, un om care este schimbat din două în două luni nu mai poate face performanţă”.

  • O schimbare a Legii 41 ar afecta buna funcționare a radioului public

    O schimbare a Legii 41 ar afecta buna funcționare a radioului public

    Fostul ministru al Finanțelor Publice, deputatul brașovean Gheorghe Ialomițianu, membru în comisia de buget-finanțe, a declarat că problema TVR trebuie analizată distinct, tocmai pentru a nu afecta Societatea Română de Radiodifuziune care funcționează foarte bine. Modificările propuse de senatorul PSD Georgică Severin la Legea 41 nu vin să rezolve problemele, ci să creeze altele în plus și radioului public, afirmă el, tocmai de aceea nu va susține această inițiativă.



    Fostul ministru de finanțe este de părere că Guvernul ar trebui să găsească o soluție de a aduce datoriile TVR la zero și, concomitent, ar trebuie numit un consiliu de administrație din care să facă parte profesioniști, nu oameni numiți pe criterii politice, care să vină cu un program de restructurare și funcționare. El afirmă că situația în care a ajuns TVR-ul se datorează managementului defectuos, spre desebire de Societatea Română de Radiodifuziune care a obținut rezultate bune.



    ,,Trebuie să recunoaștem că la TVR s-au făcut unele greșeli legate de management, iar ei singuri nu pot rezolva acest lucru, ci doar cu ajutorul guvernului” a afirmat Ialomițianu.



    În ce privește separarea funcțiilor de președinte al CA și director general, Gheorghe Ialomițianu spune că acest lucru ar angaja cheltuieli și mai mari și, în plus, o conducere duală în România generează neînțelegeri, făcând o comparație cu societățile comerciale care au mai mulți asociați.



    ,,Mai înființăm funcții, mai plătim și alte persoane? Nu este de ajuns că avem un CA destul de numeros, mai creăm și funcția de director general? Poate apărea riscul unor neânțelegeri și conflicte total neproductive între directorul general și președintele CA. Nu așa se va rezolva. Directorul general, care are și calitatea de președinte, ar trebui să impună anumite reguli, un anumit program pentru că altfel directorul general va fi considerat o persoană care va primi niște ordine de la CA-ul care nu cunoaște realitatea din interior. În plus, în România, atunci când avem două funcții de conducere apar și mai multe probleme în detrimentul rezolvării lor în mod eficient. Dl Georgică Severin nu are experiență în administrație și ar trebui să-și retragă această inițiativă pentru că mai mult încurcă decât să rezolve problemele televiziunii” a mai declarat fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu colegei noastre Nicoleta Ghişa, de la Radio Cluj.



    La rândul său, Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, a făcut mai multe declaraţii pentru Radio România, privind propunerea de modificare a legii Radioului şi Televiziunii publice:



  • La semaine du 22 au 27 février 2016

    La semaine du 22 au 27 février 2016

    Bilan 2015 de la Direction nationale anticorruption

    Il faut combattre la corruption avec la puissance maximale en Roumanie, et la DNA doit être un joueur concentré sur la lutte contre ce fléau qui touche profondément la société. C’est ce qu’a déclaré le président roumain Klaus Iohannis lors de la présentation du bilan 2015 du Parquet national anti-corruption. A son tour, la procureure en chef de cette institution a déclaré que la Direction nationale anti-corruption devait poursuivre ses enquêtes et œuvrer à ce qu’elle a appelé « le nettoyage » du pays des corrompus. Un communiqué précise qu’en 2015 l’activité de l’institution a été marquée par une série de premières pour la Justice roumaine : la poursuite pénale et la mise en examen d’un premier ministre en exercice – Victor Ponta, ainsi que l’arrestation d’un juge de la Cour Constitutionnelle – Toni Grebla et du maire de la Capitale, Sorin Oprescu. L’année dernière, la justice roumaine a enregistré le plus important nombre de hauts responsables déférés à la Justice.

    D’ailleurs, cette semaine, le Sénat de Bucarest a approuvé la demande des procureurs de démarrer les poursuites pénales à l’encontre de l’ancien ministre de l’Intérieur, Gabriel Oprea. Aux côtés de plusieurs hauts responsables du ministère de l’intérieur, M Oprea fait l’objet d’une enquête du Parquet anti-corruption pour abus de fonctions. Il est désormais poursuivi pour deux délits d’abus de fonctions dans un dossier pénal visant l’utilisation illégale d’un convoi officiel. Par ailleurs, les procureurs de la DNA ont démarré une enquête visant le député social-démocrate Madalin Voicu et le député Nicolae Paun, représentant de la communauté rom au Parlement roumain, accusés d’évasion fiscale, détournement de fonds européens et blanchiment d’argent. Ils auraient mis au point un plan de détournement de 6 millions d’euros destinés initialement à la formation professionnelle des roms. Enfin, dans le même dossier, la sénatrice libérale Doina Tudor est accusée de complicité d’acceptation de pots-de-vin.

    2016 – une année électorale différente?

    Une année électorale sans accents populistes, mais avec un accent mis sur les besoins des citoyens et sur la collaboration avec les autres pouvoirs de l’Etat – voilà les éléments essentiels que le président roumain Klaus Iohannis définit pour le Parlement de Bucarest en matière de politique intérieure. Comme 2016 est une année d’élections municipales et législatives, la classe politique a la chance de faire les choses différemment, a affirmé le président Iohannis.

    Klaus Iohannis: « Ce que je vous propose c’est une année électorale différente, qui ne soit marquée ni par le populisme ni par l’absence des grands thèmes d’intérêt public, mais qui ne soit non plus une année des mesures hasardeuses. »

    Selon le chef de l’Etat, les enjeux majeurs de l’année 2016 sont un regain de confiance dans la classe politique, un bon fonctionnement des institutions démocratiques, la continuation des efforts dans des domaines où la Roumanie a enregistré des progrès, ayant récupéré le respect de ses partenaires étrangers. Par ailleurs, à l’occasion d’une conférence à Bucarest avec les représentants des organisations des Roumains de la diaspora, Klaus Iohannis a souligné le fait que les Roumains de l’étranger étaient des vecteurs du développement et de la modernisation du pays. Il leur a donc proposé un partenariat à court terme censé transformer la Roumanie en un Etat prospère et puissant.

    Débureaucratiser l’administration publique

    Le gouvernement de Bucarest a lancé cette semaine la « Commission de réduction de la paperasse » , un projet censé diminuer la bureaucratie. S’y ajoute une plate-forme en ligne où les Roumains peuvent faire part de leur expérience dans les relations avec les autorités. Et les Roumains n’ont pas hésité à s’y exprimer dès les premières heures d’existence de cette page Internet. Ils dénoncent entre autres le nombre trop grand de papiers nécessaires pour obtenir un permis de construire, les taxes trop élevées pour les cartes d’identité ou encore le fait de demander des copies certifiées conformes à l’original pour des documents ayant une date de validité indéfinie et qui figurent déjà dans la base de données.

    Voici les principes sur lesquels s’appuiera ce processus visant à simplifier la bureaucratie, tels qu’expliqués par le premier ministre Dacian Ciolos : « Premièrement, il faut qu’une institution demande une seule fois au citoyen telle ou telle information, laquelle, une fois stockée dans une base de données, pourra être réutilisée, si nécessaire. Deuxièmement, il faut mettre au point le transfert électronique de données entre les institutions. Troisièmement, remplacer , là où c’est possible, les documents certifiés conformes à l’original, par des déclarations sur l’honneur, afin d’éviter les coûts supplémentaires et la bureaucratie excessive. Enfin, supprimer les documents inutiles et introduire les procédures numériques ».

    La cause de l’infection chez les bébés

    Une souche agressive de la bactérie E.Coli a causé le syndrome hémolytique et urémique chez plusieurs bébés du sud de la Roumanie. C’est la conclusion des autorités qui n’ont pourtant pas décelé les possibles sources de contamination. Des équipes d’inspecteurs sanitaires-vétérinaires sont en train de prélever des échantillons de produits laitiers, de viande, de fruits et légumes. A son tour, le Corps de contrôle du gouvernement examine la manière dont les protocoles médicaux ont été respectés.

    Par ailleurs, le président Klaus Iohannis a demandé cette semaine des solutions censées accroître l’efficacité et la performance du système sanitaire roumain, au plus grand profit de la population. Dans le discours prononcé lors du lancement du débat public sur le plan pluriannuel d’éducation pour la santé et de promotion de la santé, le chef de l’Etat a plaidé en faveur d’un mode de vie sain.

    Situation compliquée pour la Télévision Nationale Roumaine

    L’avenir de la télévision publique roumaine TVR qui a accumulé des dettes immenses a fait l’objet d’un débat au Parlement de Bucarest. Entre autres, deux solutions envisageables pour sortir de cette impasse, à court terme, ont été évoquées. D’une part, il s’agit de la modification visant la loi de l’insolvabilité afin qu’elle puisse être applicable aussi à la TVR. D’autre part, la compagnie pourrait déposer le bilan, de sorte qu’une nouvelle société puisse être créée après sa fermeture. Les leaders politiques participants aux débats ont critiqué la proposition de faire fusionner la télévision et la radio publiques roumaines, vu que la Société Roumaine de Radiodiffusion fonctionne bien et elle n’est pas confrontée aux problèmes financiers de la TVR.

  • Retrospectiva săptămânii 21.02 – 27.02.2016

    Retrospectiva săptămânii 21.02 – 27.02.2016

    Bilanţul Direcţiei
    Naţionale Anticorupţie pe 2015



    Lupta
    anticorupţie trebuie să continue cu motoarele turate la maximum în România, iar
    Direcţia Naţională Anticorupţiesă fie un jucător concentrat în
    combaterea acestui flagel care afectează profund societatea – a declarat
    preşedintele Klaus Iohannis la prezentarea bilanţului DNA pe 2015. La rândul
    său, procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi a spus că instituţia trebuie să
    continue investigarea faptelor de corupţie şi să-şi dedice activitatea pentru
    ceea ce aceasta a numit curăţarea ţării. Bilanţul Direcţiei relevă că 2015 a fost marcat
    de o serie de ”premiere” pentru Justiţia din România: anchetarea şi
    trimiterea în judecată a unui prim-ministru în funcţie – Victor Ponta, reţinerea
    unui judecător al Curţii Constituţionale – Toni Greblă şi a primarului
    Capitalei, Sorin Oprescu. În 2015 s-a înregistrat cel mai mare număr de
    demnitari trimişi în judecată. De altfel, zilele trecute, Senatul de la Bucureşti a aprobat cererea de începere a
    urmăririi penale a fostului vicepremier şi ministru de interne Gabriel Oprea.
    El este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu într-un al doilea dosar, în
    care sunt anchetaţi şi foşti şefi din Ministerul de Interne. Tot în atenţia DNA
    se află, în prezent, deputatul PSD Mădălin Voicu
    şi deputatul Nicolae Păun, reprezentant în Parlament al comunităţii rome,
    acuzaţi, între altele, de evaziune fiscală, deturnare de fonduri şi spălare de
    bani. Lor li se adaugă senatoarea PNL Doina Tudor, acuzată de complicitate la
    luare de mită.



    2016, un altfel de an
    electoral?



    Un an electoral lipsit de
    populism, preocupare pentru agenda cetăţenilor şi colaborare cu celelalte
    puteri ale statului – este ceea ce îşi doreşte, în plan intern, preşedintele
    Klaus Iohannis de la Parlament. În 2016 – an al alegerilor locale şi
    parlamentare – politicienii au şansa de a face lucrurile altfel, a spus
    preşedintele Iohannis. În discursul susţinut în faţa Legislativului, el a
    punctat: Ceea ce vă propun este un altfel de an electoral,
    care să nu fie nici populist, nici un an pierdut pentru marile teme de interes
    public, dar nici unul al măsurilor hazardate. Potrivit şefului statului,
    mizele majore ale lui 2016 sunt recâştigarea încrederii în politică, buna funcţionare
    a instituţiilor democratice, continuarea eforturilor în domenii în care România
    a făcut progrese şi a câştigat respectul partenerilor externi. Pe de altă
    parte, la o conferinţă cu reprezentaţii organizaţiilor de români din diaspora,
    la Bucureşti, preşedintele Iohannis a apreciat că românii din afara
    graniţelor reprezintă vectori de dezvoltare şi modernizare pentru ţară. El le-a
    propus, pe termen scurt, un parteneriat având ca scop transformarea României
    într-un stat prosper şi puternic.



    Guvernul român vrea debirocratizarea administraţiei publice



    Guvernul de la Bucureşti a lansat, în această
    săptămână, Comisia de tăiat hârtii – un proiect de reducere a
    birocraţiei, precum şi o platformă online maisimplu.gov.ro, unde
    cetăţenii pot să împărtăşească din experienţa lor în relaţia cu autorităţile.
    Şi au făcut-o deja, încă din primele ore de la lansarea paginii pe internet. Ei
    incriminează documentaţia stufoasă pentru obţinerea autorizaţiilor de
    construcţie sau taxele pentru eliberarea cărţilor de identitate sau solicitarea
    de copii legalizate pentru documente cu valabilitate nelimitată aflate deja în
    sistem … Premierul Dacian Cioloş a explicat care sunt principiile pe care se va baza simplificarea
    birocratică: În primul rând, ca o
    instituţie să ceară o singură dată o informaţie de la un cetăţean, după care, în
    baza de date să o poată valorifica de câte ori e nevoie. În al doilea rând, să
    punem la punct acest transfer electronic al datelor între instituţii. În al
    treilea rând, să înlocuim documentele legalizate,
    acolo unde este posibil, cu declaraţii pe proprie răspundere, ca să evităm şi
    costuri suplimentare, şi birocraţie suplimentară şi să înlăturăm chiar
    documentele sau procedurile care nu se mai justifică şi care pot fi înlocuite
    de proceduri digitale.




    Autorităţile au aflat cauza îmbolnăvirilor bebeluşilor


    O tulpină
    agresivă a bacteriei E.Coli a provocat îmbolnăvirea cu sidrom hemolitic-uremic
    a mai multor bebeluşi din judeţe aflate în sudul României. Este
    concluzia la care au ajuns autorităţile, care însă nu au găsit şi posibilele
    surse de contaminare. Echipe de inspectori sanitar-veterinari adună din
    magazine probe de produse lactate, carne, fructe şi legume. Corpul de control
    al Guvernului face şi el verificări legate de modul în care au fost respectate
    protocoalele medicale. Pe de altă
    parte, preşedintele Klaus Johannis a cerut soluţii pentru un sistem de sănătate
    mai eficient şi mai performant pentru cetăţeni. Cu ocazia lansării spre dezbatere publică a unui plan multianualintegrat de promovare a sănătăţii şi a
    educaţiei pentru sănătate, şeful statului a pledat pentru adoptarea unui stil de
    viaţă corect.



    Situaţie complicată la TVR



    În Parlamentul de la
    Bucureşti a fost dezbătut, săptămâna aceasta, şi viitorul postului public de
    televiziune din România, care a acumulat datorii uriaşe. Au fost aduse în
    discuţie, între altele, modificarea legislaţiei,
    astfel încât TVR să poată intra în insolvenţă, sau înfiinţarea unei noi
    structuri în urma declarării falimentului instituţiei. Lideri politici
    participanţi la discuţii au dezavuat propunerea comasării posturilor publice de
    radio şi televiziune, în condiţiile în care Societatea Română de Radiodifuziune
    funcţionează bine şi nu se confruntă cu probleme financiare.

  • Opinii privind propunerea legislativă de modificare a legii SRR şi TVR

    Opinii privind propunerea legislativă de modificare a legii SRR şi TVR

    Mişcarea Populară nu susţine propunerea legislativă de modificare a legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice, iniţiată de senatorul PSD Georgică Severin. Preşedintele executiv al MP, Eugen Tomac, susţine că noile prevederi pun în pericol buna funcţionare şi independenţa editorială a postului public de radio fără să aducă soluţii de redresare a situaţiei în care se află TVR.



    Într-o declaraţie pentru Radio România, Eugen Tomac a afirmat: Se încearcă, pur şi simplu, o forţare de rezolvare a situaţiei. Pe de-o parte, avem o companie, cum este SRR, care a reuşit să facă performanţă şi să rămână în topul încrederii în ceea ce priveşte şi transparenţa, şi politica editorială şi avem, de partea cealaltă, Televiziunea Română care, cu foarte mici excepţii, în ultimii 20 de ai, a fost prost gestionată şi cred că această propunere forţată riscă să transforme o problemă cu care se confruntă Televiziunea Română într-o problemă comună a celor două entităţi. Nu cred că această abordare este cea mai fericită în clipa de faţă şi cea mai sigură pentru a evita un dezastru”.



    Eugen Tomac consideră că modificarea legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice nu este deloc justificată într-un an electoral şi în lipsa unei dezbateri publice.



    Pe de altă parte, Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că soluţia în cazul TVR este ca, după consultări cu specialiştii, Parlamentul să modifice legislaţia astfel încât TVR să poată fi pusă în insolvenţă şi să se revină la timpul de 12 minute de publicitate: Soluţia în cazul TVR nu este decât una combinată. Este o responsabilitate pe care eu cred că Parlamentul trebuie să şi-o asume, şi anume: după o consultare cu specialiştii în insolvenţă, fuziuni, achiziţii de societăţi comerciale, deci şi o casă de avocatură, să vedem care sunt modificările legislative pe care trebuie să le facem în aşa fel încât societatea de televiziune publică – TVR să poată fi pusă în insolvenţă, să fie protejată de acţiunea diverşilor creditori o perioadă, să-şi ia măsurile de reorganizare, restructurare, ca să poată să iasă din această situaţie critică”.



    Dl. Tăriceanu a adăugat că şi Guvernul trebuie să ia anumite măsuri pentru a reface veniturile TVR În primul rând, există obligaţia societăţilor de distribuţie a energiei electrice de a factura costurile abonamentului de televiziune. Sunt societăţi noi de furnizare a energiei electrice care nu fac acest lucru şi care doresc să-şi atragă clienţi spunând că nu facturează taxa. Nu este în regulă, este o taxă cea mai mică din Europa şi trebuie ca Guvernul să reglementeze acest lucru. Trebuie să se reanalizeze costurile retransmisiilor, utilizării releelor de la societatea naţională de comunicaţii. Mie mi se par costuri exagerate”. Preşedintele Senatului consideră că TVR trebuie să se revină la timpul de publicitate de 12 minute pe oră, de la cele 9 minute permise acum.



    În altă ordine de idei, Adam Burakowski este istoric şi cercetător ştiinţific, care lucrează la Institutul de Studii Politice al Academiei de Ştiinţe a Poloniei, ştie limba română, are un doctorat în istorie despre dictatura lui Ceauşescu, dar este şi un prieten al Radio România. El declara pentru RRI, în exclusivitate:



  • TVR-Pleite: Keine Lösung in Sicht

    TVR-Pleite: Keine Lösung in Sicht

    Der rumänische Medienmarkt ist nicht immer qualitativ wertvoll — sehr oft werden falsche Werte gefordert, die professionelle Objektivität lässt meistens zu wünschen übrig, und auf fast allen Programmen fehlt es an Anständigkeit und guten Sitten. In dieser bunten Medienlandschaft haben die öffentlich-rechtlichen Fernsehen- und Rundfunk-Anstalten die Pflicht, von ihren Zielen nicht abzuweichen. Bei den öffentlich-rechtlichen Medien geht es darum, mit allen Programmen, von Nachrichtensendungen bis zu Unterhaltungs-, Kultur- und Erziehungsprogrammen, dem öffentlichen Interesse zu dienen. Leider wird die Zukunft des öffentlich-rechtlichen Fernsehens TVR ziemlich unsicher, wegen der alten und neuen finanziellen Schwierigkeiten, die sich angesammelt haben. Die Schulden in Höhe von etwa 150 Millionen Euro haben hei‎ße Diskussionen über die Zukunft des öffentlich-rechtlichen Fernsehens in Rumänien entfacht, und daran beteiligte sich auch die Bukarester Regierung.



    Am Dienstag fand im rumänischen Parlament eine Debatte über die Rettung des Senders TVR, an der auch der parteifreie Ministerpräsident Dacian Cioloş teilgenommen hat. Es werden dringende Ma‎ßnahmen benötigt, um die Verluste des öffentlich-rechtlichen Fernsehens zu stoppen, und das Regierungskabinett sei bereit, sich für das Finden von adäquaten Lösungen einzusetzen, sagte Cioloş. Die Unterstützung der Regierung sei aber begrenzt, vor allem was eine eventuelle Finanzspritze angeht. Der rumänische Ministerpräsident Dacian Cioloş:



    Zu diesem Zeitpunkt können wir dem TVR kein Geld anbieten. Das würde bedeuten, dass wir eine Haushaltsanpassung durchführen müssen, und das können wir erst in Juli tun. Bis dahin könnten wir aber einige Ma‎ßnahmen treffen, um die Verschwendung und die Verluste einzugrenzen.“



    Es gibt auch eine Diskussion betreffend die Änderung des Insolvenzgesetzes, damit das rumänische öffentlich-rechtliche Fernsehen TVR für zahlungsunfähig erklärt und eine neue Struktur geschaffen werden kann. Es gebe aber keine langfristige finanzielle Lösung ohne eine harte Umstrukturierung des Rumänischen Fernsehens, sagte der Vorsitzende des Ungarnverbandes, Hunor Kelemen, der sich gegen den Vorschlag einer Fusionierung des öffentlich-rechtlichen Fernsehens mit dem öffentlich-rechtlichen Rundfunk erklärte. Kelemen Hunor:



    Ich würde den öffentlich-rechtlichen Rundfunk nicht ins Gespräch bringen. Der Rundfunk läuft sehr gut, er schreibt schwarze Zahlen. Wir wollen nicht einen Toten in einen Schwerkranken umwandeln, der früher oder später sowieso langsam sterben wird. Der Zusammenschluss des Fernsehens mit dem Rundfunk ist keine Lösung.“



    Das Ständige Büro der Abgeordnetenkammer des Rumänischen Parlaments führte Beratungen im Dringlichkeitsverfahren der Änderungsvorschläge des Rundfunk- und Fernsehgesetzes. Das besagte Gesetz wurde von dem Vorsitzenden des Kulturausschusses im Senat, dem Sozial-Demokraten Georgică Severin vorgeschlagen. Ausgangspunkt für den Gesetzentwurf ist die schwierige finanzielle Lage des Rumänischen Öffentlichen Fernsehens. Severin schlägt im Grunde die Trennung der Funktion und der Kompetenzen des Verwaltungsratspräsidenten und des Generalintendanten und strengere Bedingungen für die Ernennung der Verwaltungsratsmitglieder vor.



    Die Kopräsidentin der Liberalen, Alina Gorghiu, erklärte, dass ihre Partei den Entwurf nicht unterstützt, da er ihrer Meinung nach ausschlie‎ßlich den Interessen der Sozial-Demokratischen Partei und nicht denen der öffentlich-rechtlichen Sender diene. Der Vizevorsitzende der liberalen Fraktion im Senat, Marius Paşcan, erklärte, dass die vorgeschlagenen Änderungen die finanziellen Schwierigkeiten des öffentlichen Fernsehens nicht lösen würden. Mehrere NGOs riefen die Behörden auf, sich schnell für die Sanierung von TVR, einschlie‎ßlich durch die Erhöhung der Gebühren, einzusetzen. Die NGOs forderten eine radikale Änderung des Gesetzes 41/1994, das die aktuelle Situation vor dem Hintergrund der Politisierung der Anstalt und des Mangels an Verwaltungskontrolle zugelassen hat.



    Unterdessen schrieb der Intendant des öffentlich-rechtlichen Rundfunksenders Radio Rumänien, Ovidiu Miculescu, in einem offenen Brief, dass nicht das Gesetz Nr. 41/1994 TVR in die schwierige Lage versetzt habe, sondern dessen Führung. Die Rumänische Rundfunkgesellschaft hat anhand derselben Rechtsnorm eine gute Leistung erzielt, sowohl was die Zuhörerzahlen (4,5 Millionen täglich) als auch die Finanzen anbelangt. Jeglicher Vergleich zwischen den beiden beweist, dass Erfolg und Stabilität in dem gegebenen Gesetzesrahmen möglich sind, erklärte der Intendant von Radio Rumänien. Der Gesetzentwurf würde in seiner aktuellen Fassung das öffentliche Fernsehen nicht retten und riskiere, die redaktionelle und finanzielle Stabilität der Rumänischen Rundfunkgesellschaft ernsthaft und unumkehrbar zu beeinträchtigen, hei‎ßt es aus derselben Quelle.

  • 24.02.2016

    24.02.2016

    Mines – Les mineurs de la Vallée du Jiu, dans le centre-ouest de la Roumanie poursuivent les protestations contre le plan de restructuration du Complexe énergétique Hunedoara. Plusieurs centaines de mineurs des exploitations de Lonea et Lupeni se sont retranchés dans le souterrain, et plusieurs d’entre eux font la grève de la faim. Ils affirment que l’administration ne leur a pas présenté des solutions concrètes pour éviter la fermeture des mines et leurs emplois ne sont pas garantis. Le Complexe Energétique Hunedoara compte plus de 6000 mineurs qui travaillent aux exploitations de Lonea, Lupeni, Livezeni et Vulcan et aux centrales thermiques de Mintia et de Paroseni. Après avoir accumulé des dettes d’environ 380 millions d’euros, la société a été déclarée en cessation de paiements. Aux dires du ministre de l’énergie, Victor Grigorescu, ce ne sont pas les mécanismes qui ont manqué pour redresser de telles sociétés, mais la volonté d’exclure du système les responsables qui avaient fait preuve d’incompétence. Le même ministre a ajouté qu’il comprenait les mécontentements des mineurs, mais il a exclu la possibilité d’une résolution politique de cette situation.

    Justice – La Haute cour de cassation et de justice a condamné ce mardi l’ex-député européen social-démocrate roumain Adrian Severin à trois ans et trois mois de prison ferme pour prise de pots – de- vin et trafic d’influence. La décision n’est pourtant pas définitive. M. Severin a déclaré qu’il envisageait de contester cette décision afin de démontrer son innocence. Selon les procureurs, Adrian Severin a accepté la proposition de deux journalistes de la publication britannique « The Sunday Times » de lui payer 100 mille euros par an. En échange l’ex député européen devait déposer des amendements dans les Commissions spécialisées du Législatif européen. Deux autres eurodéputés, l’un slovène, l’autre autrichien avaient également accepté la proposition des journalistes britanniques. Suite à ce scandale, ils ont démissionné du Parlement européen, ce qu’Adrian Severin a refusé de faire.

    Oprea – Le Sénat de Bucarest a approuvé la demande de la Direction nationale anticorruption de démarrer la poursuite pénale de l’ex vice-premier ministre et ministre de l’intérieur Gabriel Oprea, actuellement sénateur de l’Union nationale pour le progrès de la Roumanie. Aux côtés de plusieurs hauts responsables du ministère de l’intérieur, M Oprea fait l’objet d’une enquête du Parquet anti-corruption pour abus de fonctions. Rappelons-le, Oprea est désormais poursuivi pour deux délits d’abus de fonctions dans un dossier pénal visant l’utilisation illégale d’un convoi officiel. Aujourd’hui également, la Chambre des députés doit se prononcer au sujet de la demande de la DNA d’approuver le placement en détention provisoire du député Nicolae Paun, représentant de la communauté rom au Parlement roumain. Il est accusé d’avoir utilisé et présenté de faux documents et des déclarations fausses, inexactes et incomplètes afin d’obtenir des fonds européens. Selon les procureurs, Nicolae Paun et le député social-démocrate Madalin Voicu auraient mis au point un plan de détournement de 6 millions d’euros destinés initialement à la formation professionnelle des roms. Les députés roumains ont voté la semaine dernière contre l’arrestation de Madalin Voicu.

    Réfugiés – Un premier groupe de réfugiés provenant de camps de Grèce et d’Italie arrivera en Roumanie début mars, suite à une répartition par le biais du mécanisme de l’UE des quotas obligatoires de répartition. Ils seront logés à Galati, dans l’est du pays. En 2016 et 2017, la Roumanie devrait recevoir au moins 4180 réfugiés. A l’heure actuelle, six centres d’hébergement pour les réfugiés et les demandeurs d’asile ont été aménagés en Roumanie, mais leur capacité et largement inférieure au nombre total de 6200 immigrants que la Roumanie devrait accueillir dans les années à suivre. Selon les chiffres du service d’immigrations, la capacité des centres d’accueil est de seulement 1500 personnes.

    Revenus – L’Etat roumain a enregistré au mois de janvier des recettes de plus de 16,5 millions d’euros suite à la commercialisation sur la plate-forme commune de l’Ue de certificats d’émission de gaz à effet de serre, fait savoir le Ministère des finances. La Roumanie participe au schéma de l’UE de vente des émissions de gaz à effet de serre dès son adhésion le 1er janvier 2007.

    Médias – L’avenir de la télévision publique roumaine TVR qui a accumulé des dettes immenses a fait l’objet d’un débat au Parlement de Bucarest. Entre autres, deux solutions envisageables pour sortir de cette impasse, à court terme, ont été évoquées. D’une part, il s’agit de la modification visant la loi de l’insolvabilité afin qu’elle puisse être applicable aussi à la TVR. D’autre part, la compagnie pourrait déposer le bilan, de sorte qu’une nouvelle société puisse être créée après sa fermeture. Les leaders politiques participants aux débats ont critiqué la proposition de faire fusionner la télévision et la radio publiques roumaines, vu que la Société Roumaine de Radiodiffusion fonctionne bien et elle n’est pas confrontée aux problèmes financiers de la TVR. Présent au débat, le premier ministre, Dacian Coloş, a précisé que l’exécutif était prêt à s’impliquer pou trouver une solution à cette question.

    Tennis – La joueuse roumaine de tennis Monica Niculescu (37e au classement WTA) rencontre aujourd’hui Agnieszka Radwanska, no 3 mondiale et 3e favorite du tournoi, dans les 8emes de finale du tournoi de Doha au Quatar. Au deuxième tour, Niculescu a éliminé Jelena Jankovic, 20e mondiale. Dans la même phase de la compétition, la Roumaine Simona Halep a perdu contre la Russe Elena Vesnina. Depuis le début de l’année la joueuse roumaine de tennis, a enregistré trois victoires et cinq défaites dans le circuit WTA et probablement elle perdra la 4e place qu’elle occupe actuellement.

    Chisinau – Une délégation du FMI est actuellement à Chisinau pour évaluer la situation macroéconomique de la République de Moldova. La visite se déroule alors que cette ex-république soviétique a besoin d’un financement extérieur afin d’éviter la faillite. Les analystes de Chisinau estiment que si un accord avec les bailleurs de fonds est finalement scellé, l’argent ne devrait pas arriver avant le mois d’octobre. A leur avis, depuis une année, la République de Moldova a accumulé davantage d’échecs que de réalisations, ce qui ne fait qu’accentuer le niveau de scepticisme déjà élevé des représentants du FMI sur l’intention de Chisinau de dépasser certaines carences législatives et financières.

    Ukraine – En visite à Kiev, les chefs des diplomaties française et allemande, Jean-Marc Ayrault et Frank-Walter Steinmeier, ont exhorté les Ukrainiens à poursuivre les réformes, malgré la crise politique et économique ou encore le conflit armé dans l’Est du pays. Lors d’une conférence de presse conjointe avec leur homologue ukrainien Pavlo Klimkine, ils ont dénoncé les violations du cessez-le-feu et ont appelé le parlement ukrainien à adopter d’urgence une loi permettant l’organisation d’élections dans les zones séparatistes, d’une part, et à faire preuve de la «tolérance zéro» face à la corruption, d’autre part. Pour sa part, Kiev pose des conditions préalables au scrutin, exigeant la cessation totale des hostilités et l’envoi d’une mission policière européenne dans la zone du conflit, afin que les troupes pro-russes ne déstabilisent pas d’autres régions aussi. Peu convaincus par ces arguments, les ministres allemand et français des Affaires étrangères ont précisé que «la situation sécuritaire n’était pas une excuse pour ne pas travailler sur la loi électorale» et qu’il fallait avant tout proposer un cadre politique permettant de régler ce conflit. Ils ont réaffirmé la volonté de leurs pays respectifs de soutenir l’Ukraine dans ses efforts d’intégrer l’UE et ont annoncé «des actions décisives» pour la prochaine rencontre «du format de Normandie», les négociations réunissant l’Ukraine, la France, l’Allemagne et la Russie, prévue pour le 3 mars, à Paris.

  • Schimbarea legii nu se face pentru a distruge ceva ce funcţionează bine (UPDATE)

    Schimbarea legii nu se face pentru a distruge ceva ce funcţionează bine (UPDATE)

    Vice-preşedintele comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Marton Arpad, a afirmat la Radio România Actualităţi că iniţiativa privind modificarea şi completarea Legii de organizare şi funcţionare a Societăţilor publice de Radio şi Televiziune, iniţiată de senatorul PSD Georgică Severin, nu va rezolva situaţia financiară a TVR. Marton Arpad propune numirea de către Parlament a unui Consiliu de Administraţie care să poată lua decizii pentru a scoate Televiziunea publică din situaţia în care se află. Propunerea legislativă se află în dezbatere publică până pe 29 februarie.



    Anterior, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii nu susţin iniţiativa legislativă care pune la un loc Radioul şi Televiziunea publice, ale căror situaţii sunt diferite. De asemenea, spune liderul liberal, proiectul inventează o nouă funcţie pentru a fi plătită din bani publici şi ignoră problemele grave ale Televiziunii naţionale.



    Javad Mottaghi, Secretar general ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), cea mai mare asociaţie media din lume, a declarat că ABU este preocupată de viitorul Radio România ca instituţie mass-media puternică şi respectată la nivel internaţional. ABU este cu adevărat preocupată de efectele unor eventuale schimbări care s-ar putea produce şi care ar pune în pericol independenţa Radio România, cu un impact negativ asupra rolului său de lider recunoscut pe plan internaţional. Schimbarea legislaţiei se face, de obicei, în scopul de a îmbunătăţi activtatea unei instituţii, nu pentru a distruge ceva ce funcţionează bine. Fac apel la raţiunea dumneavoastră în vederea susţinerii Radio România, dându-i posibilitatea acestei platforme media influente să-şi contiune rolul său important în întreaga lume, afirma într-un mesaj dl. Mottaghi.



    În context, Preşedintele director general al SRR, Ovidiu Miculescu, apreciază că nu legea a împins TVR în situaţia în care se află, ci modul în care a fost condusă până în prezent, iar modificările propuse riscă să producă grave şi ireversibile perturbări în stabilitatea editorială şi financiară a Radioului public.



    La rândul său, Sindicatul Liber din SRR, sindicatul reprezentativ, consideră total inadecvate propunerile de amendare care vor afecta independenţa editorială a jurnaliştilor şi dreptul cetăţenilor de a avea acces la o presă publică liberă în afara ariei de influenţă a oricărui tip de comandă politică.



    Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), explică de ce nu trebuie amestecate lucrurile în ce priveşte TVR şi Radio România:



  • Soarta şi situaţia televiziunii române

    Soarta şi situaţia televiziunii române

    Pe o piaţă media cum este cea din România, ce promovează, în
    genere, psedo-valori, în care echidistanţa profesională este negociabilă, iar
    lipsa decenţei este omniprezentă, Televiziunea şi Radioul publice sunt obligate
    să nu se abată de la menirea lor. Interesul public, sub toate formele sale, de
    la informaţie la divertisment, de la cultură la educaţie, trebuie servit cu
    orice preţ, ca unică misiune.

    Totuşi, din cauza problemelor financiare pe care
    le are, şi de nu ieri, de azi, Televiziunea Română (TVR) are un viitor în care
    incertitudinile se îngrămădesc. Datoriile acumulate, ce au ajuns la circa 150
    de milioane de euro, au împins TVR în zona discuţiilor intense, chiar şi la
    nivelul autorităţilor.

    Astfel, o amplă dezbatere dedicată salvării postului a
    avut loc, marţi, la Parlament, inclusiv cu participarea premierului tehnocrat
    Dacian Cioloş. Este nevoie de măsuri
    urgente pentru a stopa actualele pierderi ale Televiziunii Publice, a spus
    premierul, care a exprimat disponibilitatea Guvernului de a se implica în
    găsirea unor soluţii adecvate. Însă ajutorul poate fi oferit între anumite
    limite, în special în termeni pecuniari, atrage atenţia Dacian Cioloş: Ceea ce nu putem face, oricât am vrea, înainte de iulie, este să dăm bani
    acum, în următoarele săptămâni, Televiziunii. Ar însemna să facem rectificare
    bugetară. Însă, până atunci, sunt câteva măsuri care ar trebui să fie luate
    pentru a închide robinetul risipei.

    Există, în schimb, o discuţie legată
    de modificarea
    Legii insolvenţei, astfel încât să poată fi declarat falimentul Societăţii
    Române de Televiziune şi înfiinţarea unei noi structuri. Nici o soluţie financiară nu va fi eficientă pe termen mediu şi
    lung fără o restructurare dură a Societăţii Române de Televiziune – susţine
    preşedintele UDMR, deputatul Kelemen Hunor, care se declară împotriva uneia
    dintre propuneri, aceea ca Televiziunea si Radioul sa fie comasate.

    Kelemen
    Hunor: Eu aici n-aş discuta de Radio. Radioul merge bine. Haideţi
    să nu încercăm să facem dintr-un singur mort încă un alt bolnav care va muri
    încet-încet. Comasarea cu Radioul nu este o soluţie

    La rându-i,
    preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a apreciat că lipsa
    performanţei TVR nu are la origine imperfectiuni ale legislaţiei şi a lăudat Radioul,
    care funcţionează după aceleaşi norme, dar cu rezultate financiare bune.

    Ministrul finanţelor, Anca Dragu, a anunţat că va analiza toate propunerile
    avansate în cadrul dezbaterii şi va reveni în Parlament cu posibile soluţii.

  • De la TVR la SRR – trebuie schimbată Legea 41/1994?

    De la TVR la SRR – trebuie schimbată Legea 41/1994?

    Comisiile de cultură ale Parlamentului, reprezentanţi ai ministerelor, reprezentanţi ai Preşedinţiei şi premierul Dacian Cioloş au discutat marţi cu membri ai conducerii interimare a televiziunii publice, TVR, despre salvarea financiară a instituţiei.



    O propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, iniţiată de senatorul PSD Georgică Severin, președintele Comisiei pentru cultură din Senat, se află în dezbatere publică până pe 29 februarie.



    Să găsim o soluţie în asa fel încât TVR să poată să funcţioneze nestingherit. N-am să ezit să mă refer la necesitatea unei instituţii puternice, care să aibă un rol educativ. Când în politică se amână deciziile, ele vin peste noi (…). Sper ca până la sfârşitul acestei zile să găsim măcar o parte dintre soluţiile care să facă televiziunea să funcţioneze. Dar acest lucru nu se poate face numai cerând bani, ci şi evaluând managementul”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Despre Radio România, preşedintele Senatului a precizat: Stau și mă uit la radioul public, care a reușit să reînvie și regret că nu se întâmplă același lucru cu televiziunea”.



    Premierul Dacian Cioloş a declarat că, în pesajul media actual, o televiziune publică care să servească într-adevăr interesul general cu un serviciu public atractiv şi performant va fi un câştig nu numai pentru societatea românească, cât şi pentru piaţa media. Prim-ministrul a subliniat că ștergerea datoriilor printr-un sprijin de la bugetul de stat nu este posibilă pentru că ar fi considerat ajutor de stat. Executivul consideră că este nevoie de soluții pe termen foarte scurt în ceea ce privește TVR. La sfârșitul lunii martie va trebui să numiți și un Consiliu de Administrație nou. Ar fi bine ca acest nou Consiliu de Administrație să aibă și un mandat”, a declarat premierul. El a adăugat că măsurile pe termen mediu sau lung vor presupune modificări legislative.



    Senatorul PNL Mihaela Popa a subliniat, pentru Radio Iaşi, că discuţiile pe marginea gestionării situaţiei TVR trebuie să aibă la bază şi modelul de succes al radioului public. Ea a afirmat că Radio România rămâne un reper datorită modului în care îşi onorează misiunea publică, aspect completat şi de cifrele de audienţă şi de situaţia financiară. Mihaela Popa a reiterat că liberalii nu susţin iniţiativa legislativă, care pune la un loc radioul şi televiziunea publice, ale căror situaţii sunt diferite.



    Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat că rezolvarea situaţiei financiare a TVR trebuie privită independent de SRR: Trebuie să discutăm filosofia finanţării Televiziunii Române şi eu aici nu aş discuta de Radio. Radioul merge bine. Haideţi să nu încercăm să facem dintr-un singur mort încă un alt bolnav, care va muri încet-încet. Comasarea cu Radioul nu este o soluţie. Eu cred că o finanţare de la bugetul de stat ar fi o variantă şi atunci nu mai vorbim de taxe, nu mai vorbim de alte astfel de soluţii financiare, fiindcă există state unde finanţarea serviciului public de televiziune este asigurată de la bugetul de stat. (…) Nu spun că asta este o soluţie, dar trebuie discutată. Dacă nu mergem pe această variantă, atunci scutirile trebuie oprite. Nu se poate să mergem cu aceste scutiri până la infinit, fiindcă, într-adevăr, există foarte-foarte multe argumente. Se pot discuta multe, multe alte probleme, dar dacă nu găsim o rezolvare pentru Consiliul de Administraţie şi pentru datoria către bugetul de stat, eu cred că degeaba discutăm variante pe termen lung, pe termen foarte lung”.



    Președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, liberalul Gigel Știrbu, consideră că Parlamentul poate să rezolve problema financiară a Societății Române de Televiziune prin modificarea legislației în domeniu, astfel încât serviciul public de televiziune să poată intra în insolvență. La rândul său, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susținut ideea intrării în insolvență a TVR.



    Pe de altă parte, Preşedintele Director general al SRR, Ovidiu Miculescu, afirma într-o scrisoare deschisă că nu legea nr.41/1994 a împins TVR în situația dramatică în care se află, ci modul în care a fost condusă până în prezent. Cum poate susține cineva că legea e vinovată când bilanțurile activității celor două societăți pe care le guvernează, SRR și TVR, sunt atât de diferite? — se întreba Ovidiu Miculescu. Nu numai că nu va produce salvarea televiziunii publice, dar modificarea legii în forma propusăde iniţiatori riscă să producă grave și ireversibile perturbări în stabilitatea editorială şi financiară a SRR, consideră PDG al SRR, care adaugă că orice comparaţie între cele două societăți demonstrează că succesul şi stabilitatea sunt posibile sub actualul cadru legislativ.



    Schimbarea legii de dragul schimbării va afecta nu doar calitatea actului editorial, cu influenţe directe asupra dreptului la informare pentru milioanele de ascultători şi useri, dar va avea efecte şi asupra SRR ca organizație: amestecarea atribuţiilor de conducere, perturbarea lanţului de decizie, demotivarea salariaţilor şi a managerilor, măcar prin prisma faptului că această iniţiativă legislativă superficială ar induce ideea că politicul ar premia incompetenţa managerilor TVR şi ar sancționa rezultatele foarte bune, palpabile, ale managementului şi ale personalului de execuţie din SRR, se arată în scrisoarea PDG al SRR.



    Radio România Cultural şi Radio România Muzical au iniţiat o petiţie online cu titlul “Nu distrugeți cultura la Radio România!”. Petiţia este disponibilă la http://www.petitieonline.com/nu_distrugeti_cultura_la_radio_romania