Radio România Internațional

Tag: usturoi

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este asociată cu apariţia unor spirite rele care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita „turtă de Indrei”, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul soţ.

    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte să fie gras.

    Usturoiul este folosit în gastronomia românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât, echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce în traducere înseamnă usturoi.

    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma. În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Tradiţie de Ziua Naţională

    Tradiţie de Ziua Naţională


    Ziua Naţională a României (marcată la 1 Decembrie) pare să iasă din canoanele bisericeşti legate de postul Crăciunului, deoarece a devenit un obicei ca la festivităţile organizate în majoritatea oraşelor să fie pregătită mâncare de fasole cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi. Ciolanul afumat cu garnitură de iahnie de fasole este una dintre mâncărurile preferate ale românilor şi, poate, din acest motiv, este servită şi de Ziua Naţională. Nu este o mâncare exclusiv românească. Ciolanul afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea boabe sau cartofii piure este o mâncare pe care o întâlnim în multe ţări din Europa sub diferite denumiri, precum “ham hocks” sau “Eisbein” în ţările anglo-saxone sau “golonka” în Polonia, acolo unde este considerată o mâncare naţională.



    Modul de preparare nu este complicat, însă necesită mai mult timp deoarece pregătirile se fac cu o searăînainte, atunci când boabele de fasole sunt puse la înmuiat. Cea mai bună mâncare de fasole este cea pregătită la cazan, aşa cum se obişnuieşte în armată sau în mănăstire, însă o mâncare gustoasă se poate obţine şi atunci când o pregătim într-o cantitate mai mică. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de fasole boabe, dar, în funcţie de capacitatea vasului, putem mări cantitatea. Ne mai trebuie 2 cepe de mărime medie, 2 morcovi, suc de roşii, 2 foi de dafin, piper boabe şi sare. Boabele de fasole trebuie puse la fiert şi, după ce clocoteşte vreo 10 minute, apa este vărsată, operaţiune care se repetă de două ori. După ultima schimbare a apei, fasolea trebuie lăsată să fiarbă circa 30 de minute, apoi sunt adăugaţi morcovii, tăiaţi rondele şi foile de dafin. Ceapa este tocată mărunt şi apoi călită uşor în ulei şi, în final, adăugată în vasul în care fierb boabele de fasole împreună cu frunzele de pătrunjel, tocate mărunt, puţin suc de roşii şi câteva boabe de piper, iar spre final, atunci când boabele au devenit moi, punem şi sare după gust.



    În mâncarea de fasole pot fi adăugate şi bucăţi de costiţă de porc. De asemenea, mâncarea de fasole poate fi servită alături de cârnaţi la grătar sau cu ciolan afumat de porc, care trebuie pregătit separat. Astfel, acesta trebuie fiert până când se desprinde carnea de pe os, spumând din când în când. După ce a fiert şi după ce am îndepărtat oasele, îl mărunţim şi îl amestecăm cu mâncarea de fasole.



    Cârnaţii sunt pregătiţi, preponderent, din carne de porc, însă există şi reţete unde se adaugă şi carne de vită, împreună cu usturoi şi condimente precum piper, cimbru, boia de ardei. Cârnaţii pot fi proaspeţi, semiafumaţi sau afumaţi. Există diferenţe în ceea ce priveşte prepararea acestora, în funcţie de tradiţiile gastronomice din fiecare regiune a României. Bineînţeles, există cârnaţi care poartă şi denumirea de origine. Există de exemplu, cârnaţii olteneşti, subţiri şi lungi, din carne de porc şi de vită, cu cubuleţe de slănină de porc, condimentaţi şi uşor afumaţi. Există cârnaţi de Pleşcoi, după numele unei localităţi din Buzău, din carne de oaie, picanţi, subţiri şi mai mici decât cei olteneşti. Există cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Există cârnaţi bănăţeni, tot din carne de porc. Fasolea boabe cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi este servită caldă, cu o salată de murături alături de un pahar de vin roşu demisec sau de o cană de vin fiert, pentru că tot a venit iarna.





  • Tradiţie de Ziua Naţională

    Tradiţie de Ziua Naţională


    Ziua Naţională a României (marcată la 1 Decembrie) pare să iasă din canoanele bisericeşti legate de postul Crăciunului, deoarece a devenit un obicei ca la festivităţile organizate în majoritatea oraşelor să fie pregătită mâncare de fasole cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi. Ciolanul afumat cu garnitură de iahnie de fasole este una dintre mâncărurile preferate ale românilor şi, poate, din acest motiv, este servită şi de Ziua Naţională. Nu este o mâncare exclusiv românească. Ciolanul afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea boabe sau cartofii piure este o mâncare pe care o întâlnim în multe ţări din Europa sub diferite denumiri, precum “ham hocks” sau “Eisbein” în ţările anglo-saxone sau “golonka” în Polonia, acolo unde este considerată o mâncare naţională.



    Modul de preparare nu este complicat, însă necesită mai mult timp deoarece pregătirile se fac cu o searăînainte, atunci când boabele de fasole sunt puse la înmuiat. Cea mai bună mâncare de fasole este cea pregătită la cazan, aşa cum se obişnuieşte în armată sau în mănăstire, însă o mâncare gustoasă se poate obţine şi atunci când o pregătim într-o cantitate mai mică. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de fasole boabe, dar, în funcţie de capacitatea vasului, putem mări cantitatea. Ne mai trebuie 2 cepe de mărime medie, 2 morcovi, suc de roşii, 2 foi de dafin, piper boabe şi sare. Boabele de fasole trebuie puse la fiert şi, după ce clocoteşte vreo 10 minute, apa este vărsată, operaţiune care se repetă de două ori. După ultima schimbare a apei, fasolea trebuie lăsată să fiarbă circa 30 de minute, apoi sunt adăugaţi morcovii, tăiaţi rondele şi foile de dafin. Ceapa este tocată mărunt şi apoi călită uşor în ulei şi, în final, adăugată în vasul în care fierb boabele de fasole împreună cu frunzele de pătrunjel, tocate mărunt, puţin suc de roşii şi câteva boabe de piper, iar spre final, atunci când boabele au devenit moi, punem şi sare după gust.



    În mâncarea de fasole pot fi adăugate şi bucăţi de costiţă de porc. De asemenea, mâncarea de fasole poate fi servită alături de cârnaţi la grătar sau cu ciolan afumat de porc, care trebuie pregătit separat. Astfel, acesta trebuie fiert până când se desprinde carnea de pe os, spumând din când în când. După ce a fiert şi după ce am îndepărtat oasele, îl mărunţim şi îl amestecăm cu mâncarea de fasole.



    Cârnaţii sunt pregătiţi, preponderent, din carne de porc, însă există şi reţete unde se adaugă şi carne de vită, împreună cu usturoi şi condimente precum piper, cimbru, boia de ardei. Cârnaţii pot fi proaspeţi, semiafumaţi sau afumaţi. Există diferenţe în ceea ce priveşte prepararea acestora, în funcţie de tradiţiile gastronomice din fiecare regiune a României. Bineînţeles, există cârnaţi care poartă şi denumirea de origine. Există de exemplu, cârnaţii olteneşti, subţiri şi lungi, din carne de porc şi de vită, cu cubuleţe de slănină de porc, condimentaţi şi uşor afumaţi. Există cârnaţi de Pleşcoi, după numele unei localităţi din Buzău, din carne de oaie, picanţi, subţiri şi mai mici decât cei olteneşti. Există cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Există cârnaţi bănăţeni, tot din carne de porc. Fasolea boabe cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi este servită caldă, cu o salată de murături alături de un pahar de vin roşu demisec sau de o cană de vin fiert, pentru că tot a venit iarna.





  • Saramură de biban

    Saramură de biban

    După toridele zile de
    vară, toamna a venit cu temperaturi mai blânde, iar acum apar pescarii sportivi
    adevăraţi, dispuşi să stea lângă lansete chiar şi sub o ploaie măruntă, în speranţa
    unei capturi. Pe măsură ce căldura se mai domoleşte, unele specii devin tot mai
    active, venind până aproape de mal în urmărirea puietului de peşte. Un astfel
    de peşte este bibanul (Perca fluviatilis), un peşte răpitor de dimensiuni mai
    mici, întâlnit în toate apele din România. La maturitate are în mod obişnuit circa
    200 … 300 de grame, dar poate atinge chiar şi jumătate de kg. Este un peşte de
    culoare verzuie pe partea dorsală unde are şi două înotătoare cu ţepi care îl
    protejează împotriva peştilor răpitori mai mari sau împotriva mamiferelor care
    se hrănesc cu peşte. Înotătoarele de pe partea ventrală sunt de culoare roşie,
    la fel ca şi extremitatea cozii. Specii asemănătoare bibanului întâlnim atât în
    America (Perca flavescens), cât şi în Asia (Perca schrenkii).


    Este preferat de pescari pentru că poate fi
    pregătit uşor, chiar pe marginea bălţii, în cazul în care, de exemplu, o
    partida de pescuit la crap durează mai mult. Bibanul are carnea albă, iar din
    el se pregăteşte o excelentă saramură. Avem nevoie de câţiva bibani mai mari pe
    care îi eviscerăm şi îi spălăm. Bibanii pot fi fripţi şi pe un grătar obişnuit,
    însă în mod tradiţional ei trebuie puşi pe o tablă pe care în prealabil a fost
    întins un strat de sare grunjoasă. Din acest motiv, solzii nici nu mai trebuie
    curăţaţi, ei fiind îndepărtaţi la sfârşit, împreună cu sarea care s-a lipit de
    ei. Bibanii trebuie întorşi cu atenţie de pe o parte pe alta, pentru ca să nu
    se desprindă carnea de pe oase.


    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la
    copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas ceva mai
    mare, punem cubuleţele de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin
    busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de
    pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă
    fiartă în care am pus puţină sare, amestecăm, iar la sfârşit în această
    saramură scufundăm bibanii, curăţaţi de pielea cu solzi şi cu sare. Saramura de
    biban se serveşte caldă, cu mămăligă şi cu un vin alb sec sau demisec, bine
    răcit.

  • Saramură de biban

    Saramură de biban

    După toridele zile de
    vară, toamna a venit cu temperaturi mai blânde, iar acum apar pescarii sportivi
    adevăraţi, dispuşi să stea lângă lansete chiar şi sub o ploaie măruntă, în speranţa
    unei capturi. Pe măsură ce căldura se mai domoleşte, unele specii devin tot mai
    active, venind până aproape de mal în urmărirea puietului de peşte. Un astfel
    de peşte este bibanul (Perca fluviatilis), un peşte răpitor de dimensiuni mai
    mici, întâlnit în toate apele din România. La maturitate are în mod obişnuit circa
    200 … 300 de grame, dar poate atinge chiar şi jumătate de kg. Este un peşte de
    culoare verzuie pe partea dorsală unde are şi două înotătoare cu ţepi care îl
    protejează împotriva peştilor răpitori mai mari sau împotriva mamiferelor care
    se hrănesc cu peşte. Înotătoarele de pe partea ventrală sunt de culoare roşie,
    la fel ca şi extremitatea cozii. Specii asemănătoare bibanului întâlnim atât în
    America (Perca flavescens), cât şi în Asia (Perca schrenkii).


    Este preferat de pescari pentru că poate fi
    pregătit uşor, chiar pe marginea bălţii, în cazul în care, de exemplu, o
    partida de pescuit la crap durează mai mult. Bibanul are carnea albă, iar din
    el se pregăteşte o excelentă saramură. Avem nevoie de câţiva bibani mai mari pe
    care îi eviscerăm şi îi spălăm. Bibanii pot fi fripţi şi pe un grătar obişnuit,
    însă în mod tradiţional ei trebuie puşi pe o tablă pe care în prealabil a fost
    întins un strat de sare grunjoasă. Din acest motiv, solzii nici nu mai trebuie
    curăţaţi, ei fiind îndepărtaţi la sfârşit, împreună cu sarea care s-a lipit de
    ei. Bibanii trebuie întorşi cu atenţie de pe o parte pe alta, pentru ca să nu
    se desprindă carnea de pe oase.


    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la
    copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas ceva mai
    mare, punem cubuleţele de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin
    busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de
    pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă
    fiartă în care am pus puţină sare, amestecăm, iar la sfârşit în această
    saramură scufundăm bibanii, curăţaţi de pielea cu solzi şi cu sare. Saramura de
    biban se serveşte caldă, cu mămăligă şi cu un vin alb sec sau demisec, bine
    răcit.

  • Preparate la ceaun

    Preparate la ceaun

    Vara este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar și de a petrece alături de familie şi de prieteni.


    Tocanele de carne cu multe, multe legume şi puiul la ceaun sunt mâncăruri tradiţionale pentru serbările câmpeneşti. Puiul la ceaun este pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăţi mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Un preparat tradiţional pentru serbările câmpeneşti din zona Gorjului este tocan de oaie. Se pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă. Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar. La început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească, urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte condimente, iar carnea se va prăji uşor, în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec sau demisec.


  • Preparate la ceaun

    Preparate la ceaun

    Vara este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar și de a petrece alături de familie şi de prieteni.


    Tocanele de carne cu multe, multe legume şi puiul la ceaun sunt mâncăruri tradiţionale pentru serbările câmpeneşti. Puiul la ceaun este pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăţi mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Un preparat tradiţional pentru serbările câmpeneşti din zona Gorjului este tocan de oaie. Se pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă. Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar. La început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească, urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte condimente, iar carnea se va prăji uşor, în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec sau demisec.


  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Fasolea păstăi se găsește în această perioadă în stare proaspătă în pieţele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete, una dintre ele fiind un aperitiv, o salată cu sau fără maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, de o căpățână de usturoi, de o legătură de frunze de pătrunjel, de puțin ulei, de piper negru măcinat și de sare. Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. În continuare, amestecăm fasolea cu usturoiul mărunțit și zdrobit, cu frunzele de pătrunjel tocate mărunt, cu piper negru măcinat, cu puțină sare și cu puțin ulei. Omogenizăm și lăsăm la rece înainte de a servi această salată. În acest amestec putem adăuga o roșie curățată de pieliță și tăiată mărunt.

    Într-o altă variantă, cu maioneză, folosim usturoi pisat, frunze de pătrunjel, piper negru măcinat și sare, modul de preparare fiind asemănător. O altă variantă de aperitiv este fasolea păstăi cu smântână. Fasolea se fierbe în apă cu sare, se lasă la scurs și la răcit, după care se amestecă cu smântănă, cu piper negru măcinat și cu mărar tocat. Se păstrează la rece înainte de a fi servită. Fasolea păstăi cu carne este una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei românești. Poate fi folosită atât carne de vită, cât şi de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe. Avem nevoie de un kg … un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma formată la suprafaţă. Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi o lăsăm să fiarbă la foc mic. Punem apoi și câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat.

  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Fasolea păstăi se găsește în această perioadă în stare proaspătă în pieţele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete, una dintre ele fiind un aperitiv, o salată cu sau fără maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, de o căpățână de usturoi, de o legătură de frunze de pătrunjel, de puțin ulei, de piper negru măcinat și de sare. Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. În continuare, amestecăm fasolea cu usturoiul mărunțit și zdrobit, cu frunzele de pătrunjel tocate mărunt, cu piper negru măcinat, cu puțină sare și cu puțin ulei. Omogenizăm și lăsăm la rece înainte de a servi această salată. În acest amestec putem adăuga o roșie curățată de pieliță și tăiată mărunt.

    Într-o altă variantă, cu maioneză, folosim usturoi pisat, frunze de pătrunjel, piper negru măcinat și sare, modul de preparare fiind asemănător. O altă variantă de aperitiv este fasolea păstăi cu smântână. Fasolea se fierbe în apă cu sare, se lasă la scurs și la răcit, după care se amestecă cu smântănă, cu piper negru măcinat și cu mărar tocat. Se păstrează la rece înainte de a fi servită. Fasolea păstăi cu carne este una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei românești. Poate fi folosită atât carne de vită, cât şi de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe. Avem nevoie de un kg … un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma formată la suprafaţă. Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi o lăsăm să fiarbă la foc mic. Punem apoi și câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat.

  • Mâncăruri cu carne de miel

    Mâncăruri cu carne de miel

    Stufatul de miel este o
    mâncare foarte gustoasă, pregătită în
    perioada zilelor de Paşte sau ulterior. De obicei, se folosesc coaste de miel
    sau o pulpă de miel, pentru 4 … 6 porţii având nevoie de un kg şi jumătate de
    carne. Ne mai trebuie 15 fire de ceapă verde, 15 fire de usturoi verde şi suc
    de roşii sau bulion. Punem
    puţin ulei într-o tigaie şi prăjim uşor carnea de miel. Tăiem transversal
    firele de ceapă şi de usturoi în bucăţi de câţiva centimetri, eventual şi pe
    lungime dacă firele sunt prea groase, după care le călim uşor în tigaie. Într-o
    cratiţă mai încăpătoare punem laolaltă coastele de miel, ceapa şi usturoiul şi
    turnăm suc de roşii. Amestecăm şi punem vasul în cuptor, la foc potrivit, circa
    jumătate de oră. În continuare, adăugăm puţin vin roşu, sare şi piper după gust
    şi mai lăsăm vasul în cuptor pentru circa 10 minute, după care stufatul poate
    fi servit.


    Dacă avem la dispoziţie carne de miel,
    dar nu avem ceapă şi usturoi verde, atunci putem folosi alte legume pentru a
    obţine o tocăniţă. La un kg de carne de miel, ne mai trebuie 8 … 10 cartofi
    medii, două cepe, suc de roşii şi o legătură de pătrunjel. Se curăţă şi se
    spală cepele, după care se toacă mărunt, iar carnea se taie în cubuleţe. Toate
    se pun într-o cratiţă, în care se toarnă apă şi se lasă la fiert. Se adaugă
    cartofii, tăiaţi în cubuleţe, iar după circa 20 de minute se condimentează cu
    piper măcinat şi se presară sare după gust. După ce am luat cratiţa de pe foc,
    presărăm frunze tocate de pătrunjel.


    Mâncărurile deja prezentate sunt pregătite, de
    obicei, din carnea de miel care nu a fost folosită pentru preparatele de Paşte.
    Un preparat deosebit este obţinut însă din cotlete de miel. Avem nevoie
    de un kg de cotlet şi de un kg de spanac. După ce am fiert spanacul, îl pasăm
    şi îl transformăm în piure. Cotletul de miel trebuie porţionat şi apoi pregătit
    ca pentru şniţele. Presărăm puţin cimbru măcinat, piper măcinat şi puţină sare
    pe bucăţile de cotlet, care trebuie să fie subţiri, după care punem la mijloc
    spanac şi rulăm felia de carne. Rulourile astfel obţinute se pun apoi într-o tavă
    potrivită, unsă cu ulei, adăugăm puţin vin după care tava se pune în cuptor, la
    foc mediu pentru circa jumătate de oră, până când se rumenesc. Până atunci,
    rulourile trebuie stropite, din când în când, cu sosul din tavă. Se servesc
    calde.

  • Mâncăruri cu carne de miel

    Mâncăruri cu carne de miel

    Stufatul de miel este o
    mâncare foarte gustoasă, pregătită în
    perioada zilelor de Paşte sau ulterior. De obicei, se folosesc coaste de miel
    sau o pulpă de miel, pentru 4 … 6 porţii având nevoie de un kg şi jumătate de
    carne. Ne mai trebuie 15 fire de ceapă verde, 15 fire de usturoi verde şi suc
    de roşii sau bulion. Punem
    puţin ulei într-o tigaie şi prăjim uşor carnea de miel. Tăiem transversal
    firele de ceapă şi de usturoi în bucăţi de câţiva centimetri, eventual şi pe
    lungime dacă firele sunt prea groase, după care le călim uşor în tigaie. Într-o
    cratiţă mai încăpătoare punem laolaltă coastele de miel, ceapa şi usturoiul şi
    turnăm suc de roşii. Amestecăm şi punem vasul în cuptor, la foc potrivit, circa
    jumătate de oră. În continuare, adăugăm puţin vin roşu, sare şi piper după gust
    şi mai lăsăm vasul în cuptor pentru circa 10 minute, după care stufatul poate
    fi servit.


    Dacă avem la dispoziţie carne de miel,
    dar nu avem ceapă şi usturoi verde, atunci putem folosi alte legume pentru a
    obţine o tocăniţă. La un kg de carne de miel, ne mai trebuie 8 … 10 cartofi
    medii, două cepe, suc de roşii şi o legătură de pătrunjel. Se curăţă şi se
    spală cepele, după care se toacă mărunt, iar carnea se taie în cubuleţe. Toate
    se pun într-o cratiţă, în care se toarnă apă şi se lasă la fiert. Se adaugă
    cartofii, tăiaţi în cubuleţe, iar după circa 20 de minute se condimentează cu
    piper măcinat şi se presară sare după gust. După ce am luat cratiţa de pe foc,
    presărăm frunze tocate de pătrunjel.


    Mâncărurile deja prezentate sunt pregătite, de
    obicei, din carnea de miel care nu a fost folosită pentru preparatele de Paşte.
    Un preparat deosebit este obţinut însă din cotlete de miel. Avem nevoie
    de un kg de cotlet şi de un kg de spanac. După ce am fiert spanacul, îl pasăm
    şi îl transformăm în piure. Cotletul de miel trebuie porţionat şi apoi pregătit
    ca pentru şniţele. Presărăm puţin cimbru măcinat, piper măcinat şi puţină sare
    pe bucăţile de cotlet, care trebuie să fie subţiri, după care punem la mijloc
    spanac şi rulăm felia de carne. Rulourile astfel obţinute se pun apoi într-o tavă
    potrivită, unsă cu ulei, adăugăm puţin vin după care tava se pune în cuptor, la
    foc mediu pentru circa jumătate de oră, până când se rumenesc. Până atunci,
    rulourile trebuie stropite, din când în când, cu sosul din tavă. Se servesc
    calde.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Ziua
    de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui
    când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie totală
    la alimentele de origine animală. Şi, pentru că la 25 martie este marcată
    Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin, vă propunem un
    meniu bazat pe peşte.


    O astfel de masă începe, desigur, cu
    un platou de aperitive.
    Pe lângă salata de icre, pe platou pot fi puse rondele de ştiucă umplută, o
    specialitate care se obţine cu multă muncă, bucăţi de peşte marinat şi
    chifteluţe. Acestea se pot obţine din orice fel de peşte,
    însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum
    este somnul. Avem nevoie de un kg de carne de peşte, de două … trei cepe, de
    câţiva căţei de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper şi sare.
    În unele variante se foloseşte piure de cartofi, în alte variante este de ajuns
    să punem miezul a două felii de pâine, dar în niciun caz nu trebuie să uităm să
    punem o legătură de mărar. După ce a fost dezosată şi după ce a fost
    îndepărtată pielea, carnea de peşte trebuie trecută prin maşina de tocat. Pasta
    rezultată este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate mărunt, cu mărarul,
    de asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper şi sare, după gust.
    Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care trebuie omogenizată
    cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de peşte rămase în
    tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţele pe care
    le rostogolim prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie.


    În continuare, poate fi servită o ciorbă de peşte, cu multe
    legume. Nefiind încă sezonul legumelor de grădină, la ciorbă pot fi puse rădăcinoase precum morcovi, ţelină, ceapă şi
    cartofi. O astfel de ciorbă, specifică Deltei Dunării, este storceagul. Toate
    legumele trebuie mărunţite şi puse la fiert împreună cu bucăţi de file de peşte
    într-o oală de 4 .. 5 litri. Spre final se acreşte cu puţin oţet, cu borş sau
    cu zeamă de lămâie. Spre deosebire de traditionala ciorbă de peşte, la storceag
    se adaugă la final, un gălbenuş de ou amestecat cu câteva linguri de smântână.


    Ca fel principal, vă propunem rasolul
    de ştiucă sau de şalău. Pentru
    o masă de 4 persoane, avem nevoie de o ştiucă sau de un şalău de peste un kg,
    de 4 morcovi, de 8 cartofi de mărime medie, de o ţelină, de două cepe. Curăţăm
    legumele, le spălăm şi le punem la fiert într-un vas în care să încapă şi
    peştele. Cartofii şi morcovii îi putem lăsa întregi, ţelina o tăiem în 4
    bucăţi, cepele le lăsăm, de asemenea, întregi. După circa 20 de minute adăugăm
    peştele, eviscerat şi curăţat de solzi şi lăsăm să fiarbă la foc potrivit maxim
    20 de minute. Spre final, adăugăm sare, după gust. Trebuie să scoatem cu grijă
    peştele pentru ca să nu se desprindă carnea de pe oase. Punem peştele pe
    platou, înconjurat de legumele fierte şi presărăm frunze tocate de pătrunjel,
    după care îl porţionăm. Poate fi servit cu maioneză.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Ziua
    de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui
    când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie totală
    la alimentele de origine animală. Şi, pentru că la 25 martie este marcată
    Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin, vă propunem un
    meniu bazat pe peşte.


    O astfel de masă începe, desigur, cu
    un platou de aperitive.
    Pe lângă salata de icre, pe platou pot fi puse rondele de ştiucă umplută, o
    specialitate care se obţine cu multă muncă, bucăţi de peşte marinat şi
    chifteluţe. Acestea se pot obţine din orice fel de peşte,
    însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum
    este somnul. Avem nevoie de un kg de carne de peşte, de două … trei cepe, de
    câţiva căţei de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper şi sare.
    În unele variante se foloseşte piure de cartofi, în alte variante este de ajuns
    să punem miezul a două felii de pâine, dar în niciun caz nu trebuie să uităm să
    punem o legătură de mărar. După ce a fost dezosată şi după ce a fost
    îndepărtată pielea, carnea de peşte trebuie trecută prin maşina de tocat. Pasta
    rezultată este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate mărunt, cu mărarul,
    de asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper şi sare, după gust.
    Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care trebuie omogenizată
    cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de peşte rămase în
    tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţele pe care
    le rostogolim prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie.


    În continuare, poate fi servită o ciorbă de peşte, cu multe
    legume. Nefiind încă sezonul legumelor de grădină, la ciorbă pot fi puse rădăcinoase precum morcovi, ţelină, ceapă şi
    cartofi. O astfel de ciorbă, specifică Deltei Dunării, este storceagul. Toate
    legumele trebuie mărunţite şi puse la fiert împreună cu bucăţi de file de peşte
    într-o oală de 4 .. 5 litri. Spre final se acreşte cu puţin oţet, cu borş sau
    cu zeamă de lămâie. Spre deosebire de traditionala ciorbă de peşte, la storceag
    se adaugă la final, un gălbenuş de ou amestecat cu câteva linguri de smântână.


    Ca fel principal, vă propunem rasolul
    de ştiucă sau de şalău. Pentru
    o masă de 4 persoane, avem nevoie de o ştiucă sau de un şalău de peste un kg,
    de 4 morcovi, de 8 cartofi de mărime medie, de o ţelină, de două cepe. Curăţăm
    legumele, le spălăm şi le punem la fiert într-un vas în care să încapă şi
    peştele. Cartofii şi morcovii îi putem lăsa întregi, ţelina o tăiem în 4
    bucăţi, cepele le lăsăm, de asemenea, întregi. După circa 20 de minute adăugăm
    peştele, eviscerat şi curăţat de solzi şi lăsăm să fiarbă la foc potrivit maxim
    20 de minute. Spre final, adăugăm sare, după gust. Trebuie să scoatem cu grijă
    peştele pentru ca să nu se desprindă carnea de pe oase. Punem peştele pe
    platou, înconjurat de legumele fierte şi presărăm frunze tocate de pătrunjel,
    după care îl porţionăm. Poate fi servit cu maioneză.

  • Mâncăruri din urzici

    Mâncăruri din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul
    primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea
    pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului.
    Frunzele de urzică tinere trebuie culese în luna martie şi la începutul lui
    aprilie. Recoltarea lor se face manul, prin ruperea tulpinii, şi este recomandatp
    protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă
    cu mult inainte ca frunzele să ajungă la maturitate. Urzicile trebuie recoltate
    din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile
    de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După
    recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu
    mai au nicio urmă de pământ sau nisip. Frunzele de urzici trebuie puse apoi
    într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge
    din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs.
    Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform
    sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută
    dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.


    După ce au fiert, urzicile pot fi baza unor mâncăruri de post sau pot fi
    combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare,
    cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin
    ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Această cremă de
    urzici poate fi servită cu ouă ochiuri. De asemenea, această cremă de urzici
    poate fi consumată cu mămăligă.


    O altă combinaţie este cea cu maioneză şi cu hrean. La un kg de urzici, avem nevoie de o lingură de
    hrean ras şi de 4 … 5 linguri cu maioneză. După ce urzicile au fost fierte şi
    pasate, trebuie amestecate cu maioneza şi cu hreanul şi sunt servite în
    farfurii decorate cu ridichi roşii, tăiate în felii subţiri. La fel de bine, crema de urzici poate fi
    folosită drept umplutură pentru clătite de post, servite ca aperitiv. Această
    cremă de urzici, în combinaţie cu ceapă verde, praz, mărar, la care se mai
    poate adăuga orez fiert, poate constitui umplutura unei plăcinte servită ca
    aperitiv.


    O altă mâncare este pilaful de urzici şi orez. Ca ingrediente, avem nevoie
    de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de orez şi de o ceapă. Fierbem separat
    urzicile şi orezul, după care le amestecăm. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare,
    piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă puţin la fiert, obţinând astfel
    pilaful de urzici şi orez.


  • Mâncăruri din urzici

    Mâncăruri din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul
    primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea
    pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului.
    Frunzele de urzică tinere trebuie culese în luna martie şi la începutul lui
    aprilie. Recoltarea lor se face manul, prin ruperea tulpinii, şi este recomandatp
    protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă
    cu mult inainte ca frunzele să ajungă la maturitate. Urzicile trebuie recoltate
    din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile
    de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După
    recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu
    mai au nicio urmă de pământ sau nisip. Frunzele de urzici trebuie puse apoi
    într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge
    din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs.
    Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform
    sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută
    dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.


    După ce au fiert, urzicile pot fi baza unor mâncăruri de post sau pot fi
    combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare,
    cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin
    ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Această cremă de
    urzici poate fi servită cu ouă ochiuri. De asemenea, această cremă de urzici
    poate fi consumată cu mămăligă.


    O altă combinaţie este cea cu maioneză şi cu hrean. La un kg de urzici, avem nevoie de o lingură de
    hrean ras şi de 4 … 5 linguri cu maioneză. După ce urzicile au fost fierte şi
    pasate, trebuie amestecate cu maioneza şi cu hreanul şi sunt servite în
    farfurii decorate cu ridichi roşii, tăiate în felii subţiri. La fel de bine, crema de urzici poate fi
    folosită drept umplutură pentru clătite de post, servite ca aperitiv. Această
    cremă de urzici, în combinaţie cu ceapă verde, praz, mărar, la care se mai
    poate adăuga orez fiert, poate constitui umplutura unei plăcinte servită ca
    aperitiv.


    O altă mâncare este pilaful de urzici şi orez. Ca ingrediente, avem nevoie
    de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de orez şi de o ceapă. Fierbem separat
    urzicile şi orezul, după care le amestecăm. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare,
    piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă puţin la fiert, obţinând astfel
    pilaful de urzici şi orez.