Radio România Internațional

Tag: usturoi

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele
    care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se
    ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la
    încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind
    folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători. Existăînsă aşa-numita turtă de
    Indrei, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era
    făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma
    să îl vadă în vis pe viitorul soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa,
    o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor
    şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de
    lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar
    acest lapte să fie gras.


    Usturoiul este folosit în
    gastronomia românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui
    sau friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are
    o răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o
    putem savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind
    întâlnită atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât
    atât, echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo -
    ceea ce în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de
    un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Sfecla roşie în mâncăruri

    Sfecla roşie în mâncăruri


    Nu este una dintre vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie, însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică a popoarelor slave.



    Îl întâlnim în special în partea de nord a României, mai ales în comunitățile de ucrainieni și polonezi. Exact așa se și numește în Bucovina, borş polonez cu cartofi și sfeclă roşie. Avem nevoie de un kg de carne de vită sau de porc, pe care o tăiem în cubulețe, o punem la fiert și o spumăm. Dacă este carne de vită aruncăm prima apă și reluăm operațiunea. Separat se fierbe, într-un litru de borș, jumătate de kg de sfeclă roșie, tăiată în cubulețe.



    Dăm pe răzătoare doi morcovi, o rădăcină de țelină, tocăm mărunt două cepe și toate aceste legume mărunțite le călim ușor în unt sau în ulei. După ce a fiert carnea, adăugăm toate legumele călite în oală, precum și borșul cu cuburile de sfeclă roșie. Mai punem și câțiva cartofi, tăiați cubulețe, la fel cubulețe de roșii în bulion și mai lăsăm la fiert circa 20 de minute. La final se aromatizează cu mărar și frunze de pătrunjel, tocate mărunt și se sărează după gust. Înainte de a fi servit, borşul cu cartofi şi sfeclă se drege cu smântână amestecată cu un ou.



    Sfecla roșie se află pe lista legumelor care sunt conservate pentru a fi folosită mai târziu la diferite salate de legume sau la garnituri. Sfecla poate fi coaptă în cuptor, după care i se îndepărtează coaja sau poate fi pusă la fiert, în coajă. Poate fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte împreună cu hrean ras.



    Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe care le sterilizăm. Sfecla roșie poate fi folosită în combinație cu cartofi fierți, tăiați cubulețe, obținându-se o salată în care punem piper negru râșnit, ulei, zeamă de lămâie și sare după gust. Această salată de sfeclă roșie și cartofi, în proporții egale, trebuie ornată cu frunze tocate de pătrunjel.



    O inedită garnitură pentru felul principal am întâlnit în partea sudică a României: ciuperci cu sfeclă din Oltenia. Avem nevoie de ciuperci și de sfeclă în cantități egale și de două cepe pe care le tăiem solzișori și pe care le călim ușor în ulei. Sfecla se fierbe și se dă pe răzătoare, iar ciupercile se mărunțesc și se pun la fiert. Se amestecă ceapa călită cu ciupercile și cu sfecla rasă, se mai adaugă câțiva căței de usturoi zdrobiți și se lasă în vas, la foc mic, timp de câteva minute pentru ca aromele să se combine, după care poate fi servit ca fel principal sau garnitură cu o friptură la tavă sau cu o friptură la grătar.




  • Sfecla roşie în mâncăruri

    Sfecla roşie în mâncăruri


    Nu este una dintre vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie, însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică a popoarelor slave.



    Îl întâlnim în special în partea de nord a României, mai ales în comunitățile de ucrainieni și polonezi. Exact așa se și numește în Bucovina, borş polonez cu cartofi și sfeclă roşie. Avem nevoie de un kg de carne de vită sau de porc, pe care o tăiem în cubulețe, o punem la fiert și o spumăm. Dacă este carne de vită aruncăm prima apă și reluăm operațiunea. Separat se fierbe, într-un litru de borș, jumătate de kg de sfeclă roșie, tăiată în cubulețe.



    Dăm pe răzătoare doi morcovi, o rădăcină de țelină, tocăm mărunt două cepe și toate aceste legume mărunțite le călim ușor în unt sau în ulei. După ce a fiert carnea, adăugăm toate legumele călite în oală, precum și borșul cu cuburile de sfeclă roșie. Mai punem și câțiva cartofi, tăiați cubulețe, la fel cubulețe de roșii în bulion și mai lăsăm la fiert circa 20 de minute. La final se aromatizează cu mărar și frunze de pătrunjel, tocate mărunt și se sărează după gust. Înainte de a fi servit, borşul cu cartofi şi sfeclă se drege cu smântână amestecată cu un ou.



    Sfecla roșie se află pe lista legumelor care sunt conservate pentru a fi folosită mai târziu la diferite salate de legume sau la garnituri. Sfecla poate fi coaptă în cuptor, după care i se îndepărtează coaja sau poate fi pusă la fiert, în coajă. Poate fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte împreună cu hrean ras.



    Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe care le sterilizăm. Sfecla roșie poate fi folosită în combinație cu cartofi fierți, tăiați cubulețe, obținându-se o salată în care punem piper negru râșnit, ulei, zeamă de lămâie și sare după gust. Această salată de sfeclă roșie și cartofi, în proporții egale, trebuie ornată cu frunze tocate de pătrunjel.



    O inedită garnitură pentru felul principal am întâlnit în partea sudică a României: ciuperci cu sfeclă din Oltenia. Avem nevoie de ciuperci și de sfeclă în cantități egale și de două cepe pe care le tăiem solzișori și pe care le călim ușor în ulei. Sfecla se fierbe și se dă pe răzătoare, iar ciupercile se mărunțesc și se pun la fiert. Se amestecă ceapa călită cu ciupercile și cu sfecla rasă, se mai adaugă câțiva căței de usturoi zdrobiți și se lasă în vas, la foc mic, timp de câteva minute pentru ca aromele să se combine, după care poate fi servit ca fel principal sau garnitură cu o friptură la tavă sau cu o friptură la grătar.




  • Gogoșele cu carne și aluat

    Gogoșele cu carne și aluat

    Întâlnite frecvent în
    România, chiftelele sunt preparate din carne tocată de porc, cu formă rotundă,
    aplatizată sau alungită, prăjite în grăsime, adică în ulei sau în untură.
    Carnea este amestecată cu ceapă, usturoi, mărar și pătrunjel. Chifetele pot fi
    servite fie cu muștar ca gustare, fie ca fel principal cu cartofi prăjiți sau
    cu piure de cartofi. În comunitatea turco-tătară din Dobrogea carnea de porc este înlocuită cu carne de vită și de oaie, iar în partea de
    nord a Dobrogei, în Delta Dunării, chiftele sunt preparate îndeosebi din carne
    de pește.


    Există diferenţe între
    regiunile României și în ceea ce privește ingredientele folosite la
    aromatizarea chiftelelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul,
    iar usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.


    În Moldova întâlnim un preparat specific, diferit ca formă față de chiftelele
    care sunt rotunde sau ușor aplatizate, și anume pârjoalele. Acestea au formă
    alungită, sunt aplatizate și învelite în aluat. Au un aspect asemănător
    șnițelelor în aluat. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de
    vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită,
    de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de
    pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse.

    Se adaugă ceapa tocată, mărarul,
    de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă.
    În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a lega acest amestec. Amestecul
    se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel.
    Aceste pârjoale se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi
    prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite
    împreună cu o garnitură precum iahnie de fasole sau piure de cartofi.

  • Gogoșele cu carne și aluat

    Gogoșele cu carne și aluat

    Întâlnite frecvent în
    România, chiftelele sunt preparate din carne tocată de porc, cu formă rotundă,
    aplatizată sau alungită, prăjite în grăsime, adică în ulei sau în untură.
    Carnea este amestecată cu ceapă, usturoi, mărar și pătrunjel. Chifetele pot fi
    servite fie cu muștar ca gustare, fie ca fel principal cu cartofi prăjiți sau
    cu piure de cartofi. În comunitatea turco-tătară din Dobrogea carnea de porc este înlocuită cu carne de vită și de oaie, iar în partea de
    nord a Dobrogei, în Delta Dunării, chiftele sunt preparate îndeosebi din carne
    de pește.


    Există diferenţe între
    regiunile României și în ceea ce privește ingredientele folosite la
    aromatizarea chiftelelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul,
    iar usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.


    În Moldova întâlnim un preparat specific, diferit ca formă față de chiftelele
    care sunt rotunde sau ușor aplatizate, și anume pârjoalele. Acestea au formă
    alungită, sunt aplatizate și învelite în aluat. Au un aspect asemănător
    șnițelelor în aluat. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de
    vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită,
    de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de
    pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse.

    Se adaugă ceapa tocată, mărarul,
    de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă.
    În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a lega acest amestec. Amestecul
    se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel.
    Aceste pârjoale se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi
    prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite
    împreună cu o garnitură precum iahnie de fasole sau piure de cartofi.

  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Fasolea păstăi se găsește în această perioadă în stare proaspătă în pieţele și magazinele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, o salată cu sau fără maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, de o căpățână de usturoi, de o legătură de frunze de pătrunjel, de puțin ulei, de piper negru măcinat și de sare.

    Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu usturoiul mărunțit și zdrobit, cu frunzele de pătrunjel tocate mărunt, cu piper negru măcinat, cu puțină sare și cu puțin ulei. Omogenizăm și lăsăm la rece înainte de a servi această salată. În acest amestec putem adăuga o roșie curățată de pieliță și tăiată mărunt. Într-o altă variantă, cu maioneză, folosim usturoi pisat, frunze de pătrunjel, piper negru măcinat și sare, modul de preparare fiind asemănător. O altă variantă de aperitiv este fasolea păstăi cu smântână. Fasolea se fierbe în apă cu sare, se lasă la scurs și la răcit, după care se amestecă cu smântănă, cu piper negru măcinat și cu mărar tocat. Se păstrează la rece înainte de a fi servită.


    De la aperitive să trecem la ciorbe, mai precis la ciorba de fasole verde cu costiță. Avem nevoie de jumătate de kg de fasole verde, de un sfert de kg de costiță afumată de porc, de o ceapă, doi morcovi, o rădăcină de păstârnac și una de pătrunjel. Ne mai trebuie o legătură de frunze de pătrunjel, o ceașcă de orez, borș sau lămâie pentru a acri ciorba, ulei și sare. Costița, tăiată felii, se rumenește în ulei, peste ea se pune ceapă tocată mărunt și celelalte legume rădăcinoase, date pe răzătoare. Acest amestec călit se stinge cu apă și se mută într-o oală de 3 litri în care adăugăm și fasolea verde, tăiată în bucăți mai mici. După ce a dat în fiert, punem și orezul, lăsăm încă un sfert de oră la foc mediu, acrim cu borș sau cu zeamă de lămâie și punem sare după gust. Ciorba se drege cu două ouă și se servește după ce presărăm frunze tocate de pătrunjel.



    Fasolea păstăi cu carne este una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei românești. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe. Avem nevoie de un kg … un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma formată la suprafaţă. Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi o lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat

  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Fasolea păstăi se găsește în această perioadă în stare proaspătă în pieţele și magazinele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, o salată cu sau fără maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, de o căpățână de usturoi, de o legătură de frunze de pătrunjel, de puțin ulei, de piper negru măcinat și de sare.

    Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu usturoiul mărunțit și zdrobit, cu frunzele de pătrunjel tocate mărunt, cu piper negru măcinat, cu puțină sare și cu puțin ulei. Omogenizăm și lăsăm la rece înainte de a servi această salată. În acest amestec putem adăuga o roșie curățată de pieliță și tăiată mărunt. Într-o altă variantă, cu maioneză, folosim usturoi pisat, frunze de pătrunjel, piper negru măcinat și sare, modul de preparare fiind asemănător. O altă variantă de aperitiv este fasolea păstăi cu smântână. Fasolea se fierbe în apă cu sare, se lasă la scurs și la răcit, după care se amestecă cu smântănă, cu piper negru măcinat și cu mărar tocat. Se păstrează la rece înainte de a fi servită.


    De la aperitive să trecem la ciorbe, mai precis la ciorba de fasole verde cu costiță. Avem nevoie de jumătate de kg de fasole verde, de un sfert de kg de costiță afumată de porc, de o ceapă, doi morcovi, o rădăcină de păstârnac și una de pătrunjel. Ne mai trebuie o legătură de frunze de pătrunjel, o ceașcă de orez, borș sau lămâie pentru a acri ciorba, ulei și sare. Costița, tăiată felii, se rumenește în ulei, peste ea se pune ceapă tocată mărunt și celelalte legume rădăcinoase, date pe răzătoare. Acest amestec călit se stinge cu apă și se mută într-o oală de 3 litri în care adăugăm și fasolea verde, tăiată în bucăți mai mici. După ce a dat în fiert, punem și orezul, lăsăm încă un sfert de oră la foc mediu, acrim cu borș sau cu zeamă de lămâie și punem sare după gust. Ciorba se drege cu două ouă și se servește după ce presărăm frunze tocate de pătrunjel.



    Fasolea păstăi cu carne este una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei românești. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe. Avem nevoie de un kg … un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma formată la suprafaţă. Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi o lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat

  • Mâncăruri cu carne de miel

    Mâncăruri cu carne de miel

    După ce în precedenta
    ediţie v-am prezentat preparate tradiţionale pentru masa de Paşte, acum vă
    propunem câteva reţete de mâncăruri cu carne de miel.


    În perioada zilelor de
    Paşte sau ulterior se pregăteşte aşa-numitul stufat de miel. Mai greu de
    digerat, carnea de miel este combinată cu o cantitate mai mare de vegetale,
    rezultând una dintre cele mai populare mâncăruri din această perioadă. De
    obicei, se folosesc coaste de miel sau o pulpă de miel, pentru 4 … 6 porţii
    având nevoie de un kg şi jumătate de carne. Ne mai trebuie 15 fire de ceapă
    verde, 15 fire de usturoi verde şi 3 roşii de dimensiune medie sau o conservă
    cu cuburi de roşii. Carnea de
    miel trebuie rumenită puţin într-o tigaie cu puţin ulei. Prin aceeaşi operaţiune trec şi firele de ceapă şi de usturoi, pe
    care le tăiem transversal. Atât carnea de miel, cât şi ceapa şi usturoiul le
    punem laolaltă într-un vas mai mare în care adăugăm roşii tăiate în cuburi
    mici, fie roşii proaspete, fie roşii din conservă.

    Lăsăm vasul în cuptor, la
    foc potrivit, circa jumătate de oră, iar spre final adăugăm puţin vin roşu, sare
    şi piper după gust şi mai lăsăm vasul în cuptor pentru câteva minute, după care
    stufatul poate fi servit imediat. Într-un mod asemănător, carnea de miel poate
    fi combinată cu cartofi, ardei graşi, ceapă, roşii şi o legătură de pătrunjel. Ceapa
    şi ardeii graşi se călesc uşor în puţin ulei după care turnăm amestecul într-un
    vas mai mare în care se pun bucăţi mici de carne de miel, cartofi şi roşii
    tăiate în cuburi, două căni de apă, după care punem vasul la foc mic, iar la
    final adăugăm puţin piper râşnit, sare după gust şi o legătură de frunze tocate
    de pătrunjel.


    O altă combinaţie reuşită
    este carnea de miel cu spanac. Avem nevoie de un kg de carne de miel, de două kg de spanac, de o ceapă, de o
    lămâie, o căpăţână de usturoi, de bulion, piper şi sare. După ce a fost curăţat
    şi spălat, spanacul trebuie opărit şi mărunţit. Bineînţeles, poate fi folosit
    şi spanacul congelat. Etapele sunt asemănătoare ca la reţetele anterioare.
    Ceapa, tocată mărunt, se rumeneşte într-un vas în care adăugăm apoi şi cuburi
    de carne de miel. Turnăm una … două căni cu apă, lăsând să fiarbă înăbuşit.
    După ce a fiert carnea de miel, se adaugă usturoiul, curăţat şi pisat, două
    linguri de bulion şi puţin piper măcinat, precum şi spanacul şi se mai lasă la
    fiert circa 20 de minute, adăugând la final zeamă de lămâie şi sare după gust.
    Mâncarea se serveşte caldă.

  • Mâncăruri cu carne de miel

    Mâncăruri cu carne de miel

    După ce în precedenta
    ediţie v-am prezentat preparate tradiţionale pentru masa de Paşte, acum vă
    propunem câteva reţete de mâncăruri cu carne de miel.


    În perioada zilelor de
    Paşte sau ulterior se pregăteşte aşa-numitul stufat de miel. Mai greu de
    digerat, carnea de miel este combinată cu o cantitate mai mare de vegetale,
    rezultând una dintre cele mai populare mâncăruri din această perioadă. De
    obicei, se folosesc coaste de miel sau o pulpă de miel, pentru 4 … 6 porţii
    având nevoie de un kg şi jumătate de carne. Ne mai trebuie 15 fire de ceapă
    verde, 15 fire de usturoi verde şi 3 roşii de dimensiune medie sau o conservă
    cu cuburi de roşii. Carnea de
    miel trebuie rumenită puţin într-o tigaie cu puţin ulei. Prin aceeaşi operaţiune trec şi firele de ceapă şi de usturoi, pe
    care le tăiem transversal. Atât carnea de miel, cât şi ceapa şi usturoiul le
    punem laolaltă într-un vas mai mare în care adăugăm roşii tăiate în cuburi
    mici, fie roşii proaspete, fie roşii din conservă.

    Lăsăm vasul în cuptor, la
    foc potrivit, circa jumătate de oră, iar spre final adăugăm puţin vin roşu, sare
    şi piper după gust şi mai lăsăm vasul în cuptor pentru câteva minute, după care
    stufatul poate fi servit imediat. Într-un mod asemănător, carnea de miel poate
    fi combinată cu cartofi, ardei graşi, ceapă, roşii şi o legătură de pătrunjel. Ceapa
    şi ardeii graşi se călesc uşor în puţin ulei după care turnăm amestecul într-un
    vas mai mare în care se pun bucăţi mici de carne de miel, cartofi şi roşii
    tăiate în cuburi, două căni de apă, după care punem vasul la foc mic, iar la
    final adăugăm puţin piper râşnit, sare după gust şi o legătură de frunze tocate
    de pătrunjel.


    O altă combinaţie reuşită
    este carnea de miel cu spanac. Avem nevoie de un kg de carne de miel, de două kg de spanac, de o ceapă, de o
    lămâie, o căpăţână de usturoi, de bulion, piper şi sare. După ce a fost curăţat
    şi spălat, spanacul trebuie opărit şi mărunţit. Bineînţeles, poate fi folosit
    şi spanacul congelat. Etapele sunt asemănătoare ca la reţetele anterioare.
    Ceapa, tocată mărunt, se rumeneşte într-un vas în care adăugăm apoi şi cuburi
    de carne de miel. Turnăm una … două căni cu apă, lăsând să fiarbă înăbuşit.
    După ce a fiert carnea de miel, se adaugă usturoiul, curăţat şi pisat, două
    linguri de bulion şi puţin piper măcinat, precum şi spanacul şi se mai lasă la
    fiert circa 20 de minute, adăugând la final zeamă de lămâie şi sare după gust.
    Mâncarea se serveşte caldă.

  • Urzicile în mâncăruri

    Urzicile în mâncăruri


    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Frunzele tinere de urzică trebuie culese în luna martie şi la începutul lui aprilie. Recoltarea lor se face manual, prin ruperea tulpinii, şi este recomandată protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    Urzicile trebuie recoltate din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip.



    Frunzele de urzici trebuie puse apoi într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs. Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.



    Din urzici se poate face şi supă sau ciorbă. Avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de două cepe mici, de puţin ulei şi de câţiva căţei de usturoi. După ce au fost spălate în mai multe ape, frunzele de urzici sunt puse la fiert împreună cu cepele tocate mărunt. Se strecoară zeama, iar urzicile şi ceapa trebuie pasate după care se adaugă zeama în care au fiert, obţinându-se o supă ceva mai consistentă. Se adaugă puţin usturoi pisat şi sare după gust şi se consumă imediat.



    Pentru ciorbă avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de doi morcovi, de o ţelină, de câteva fire de ceapă verde şi de o ceaşcă cu orez. Urzicile se opăresc, iar morcovii şi ţelina se mărunţesc şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce apa ajunge la fierbere, se adaugă orezul, urzicile şi firele de ceapă verde, tocate mărunt. Cu un sfert de oră înainte de final se adaugă jumătate de litru de borş, fiert separat. Ciorba astfel obţinută se serveşte după ce se presară frunze tocate de leuştean.



    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de asemenea, ca fel principal.


  • Urzicile în mâncăruri

    Urzicile în mâncăruri


    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Frunzele tinere de urzică trebuie culese în luna martie şi la începutul lui aprilie. Recoltarea lor se face manual, prin ruperea tulpinii, şi este recomandată protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    Urzicile trebuie recoltate din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip.



    Frunzele de urzici trebuie puse apoi într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs. Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.



    Din urzici se poate face şi supă sau ciorbă. Avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de două cepe mici, de puţin ulei şi de câţiva căţei de usturoi. După ce au fost spălate în mai multe ape, frunzele de urzici sunt puse la fiert împreună cu cepele tocate mărunt. Se strecoară zeama, iar urzicile şi ceapa trebuie pasate după care se adaugă zeama în care au fiert, obţinându-se o supă ceva mai consistentă. Se adaugă puţin usturoi pisat şi sare după gust şi se consumă imediat.



    Pentru ciorbă avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de doi morcovi, de o ţelină, de câteva fire de ceapă verde şi de o ceaşcă cu orez. Urzicile se opăresc, iar morcovii şi ţelina se mărunţesc şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce apa ajunge la fierbere, se adaugă orezul, urzicile şi firele de ceapă verde, tocate mărunt. Cu un sfert de oră înainte de final se adaugă jumătate de litru de borş, fiert separat. Ciorba astfel obţinută se serveşte după ce se presară frunze tocate de leuştean.



    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de asemenea, ca fel principal.


  • Cârnaţi bănăţeni

    Cârnaţi bănăţeni


    Sârbii din Banat au sărbătorit în această săptămână Crăciunul pe
    stil vechi, cu mâncăruri specifice. În Banat trăiesc multe comunităţi etnice,
    iar multiculturalitatea poate fi
    observată şi în gastronomie, unde există influenţe maghiare şi austriece. Gastronomia
    Banatului este apropiată
    de cea din Transilvania, însă în Banat întâlnim şi influenţe meridionale
    datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită
    vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăţeană se remarcă prin mâncăruri cu multe
    grăsimi. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt
    călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca
    acestea să fie mai consistente.


    Din
    zestrea gastronomică a Banatului fac parte şi cârnaţii. Unii dintre ei
    având chiar denumirea de origine a acestei provincii. Cârnaţii bănăţeni seamănă
    la culoare cu un sortiment similar din Transilvania, care au de asemenea,
    denumire de origine. Aşa-numiţii cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, sunt făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Mai existăşi aşa-numiţii cârnaţi secuieşti, produşi în partea estică a Transilvaniei, la care se mai adaugă,
    eventual, carne de vită şi, în mod obligatoriu, boia. Aceştia au o culoare
    roşiatică pronunţată din cauza procesului de afumare la care au fost supuşi
    pentru a putea fi păstraţi o perioadă mai îndelungată.



    Cârnaţii bănăţeni au un aspect asemănător numai
    că pentru prepararea lor se foloseşte numai carne de porc. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină. Ne mai trebuie şi
    condimente: o căpăţână de usturoi, o lingură de boia dulce, coriandru uscat şi
    piper măcinat. Ne mai trebuie şi puţină supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se
    trec prin maşina de tocat. Tocătura se amestecă cu
    usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru
    a se omogeniza. Cu această compoziţie, în
    care am mai adăugat şi sare după gust, umplem maţele de
    porc şi modelăm cârnaţii,
    astfel încât să
    îî potrivim la o lungime de circa 40 de cm, după care îi lăsăm la zvântat.
    Aceşti cârnaţi trebuie puşi apoi la afumat. Pot fi consumaţi ca
    atare sau prăjiţi în ulei sau untură

  • Cârnaţi bănăţeni

    Cârnaţi bănăţeni


    Sârbii din Banat au sărbătorit în această săptămână Crăciunul pe
    stil vechi, cu mâncăruri specifice. În Banat trăiesc multe comunităţi etnice,
    iar multiculturalitatea poate fi
    observată şi în gastronomie, unde există influenţe maghiare şi austriece. Gastronomia
    Banatului este apropiată
    de cea din Transilvania, însă în Banat întâlnim şi influenţe meridionale
    datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită
    vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăţeană se remarcă prin mâncăruri cu multe
    grăsimi. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt
    călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca
    acestea să fie mai consistente.


    Din
    zestrea gastronomică a Banatului fac parte şi cârnaţii. Unii dintre ei
    având chiar denumirea de origine a acestei provincii. Cârnaţii bănăţeni seamănă
    la culoare cu un sortiment similar din Transilvania, care au de asemenea,
    denumire de origine. Aşa-numiţii cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, sunt făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Mai existăşi aşa-numiţii cârnaţi secuieşti, produşi în partea estică a Transilvaniei, la care se mai adaugă,
    eventual, carne de vită şi, în mod obligatoriu, boia. Aceştia au o culoare
    roşiatică pronunţată din cauza procesului de afumare la care au fost supuşi
    pentru a putea fi păstraţi o perioadă mai îndelungată.



    Cârnaţii bănăţeni au un aspect asemănător numai
    că pentru prepararea lor se foloseşte numai carne de porc. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină. Ne mai trebuie şi
    condimente: o căpăţână de usturoi, o lingură de boia dulce, coriandru uscat şi
    piper măcinat. Ne mai trebuie şi puţină supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se
    trec prin maşina de tocat. Tocătura se amestecă cu
    usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru
    a se omogeniza. Cu această compoziţie, în
    care am mai adăugat şi sare după gust, umplem maţele de
    porc şi modelăm cârnaţii,
    astfel încât să
    îî potrivim la o lungime de circa 40 de cm, după care îi lăsăm la zvântat.
    Aceşti cârnaţi trebuie puşi apoi la afumat. Pot fi consumaţi ca
    atare sau prăjiţi în ulei sau untură

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele care
    trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi
    şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi.

    De Sf.
    Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate
    tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita turtă de Indrei, făcută odinioară de
    fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare,
    iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul
    soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o
    băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi,
    conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu
    speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte
    să fie gras.


    Usturoiul este folosit în gastronomia
    românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau
    friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o
    răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem
    savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită
    atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât,
    echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce
    în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un
    kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele care
    trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi
    şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi.

    De Sf.
    Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate
    tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita turtă de Indrei, făcută odinioară de
    fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare,
    iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul
    soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o
    băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi,
    conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu
    speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte
    să fie gras.


    Usturoiul este folosit în gastronomia
    românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau
    friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o
    răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem
    savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită
    atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât,
    echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce
    în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un
    kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!