Radio România Internațional

Tag: voluntariat

  • Voluntariat în prag de sărbători

    Voluntariat în prag de sărbători

    La îndemânul tatălui ei, Alina a făcut ASE-ul, dar n-a practicat niciodată. Pentru mulţi dintre noi poate părea patetic sau demodat, dar asta e Alina: ”De mică mi-a plăcut să ajut. Asta îmi închipui că e menirea mea. Când eram copil furam bani de acasă şi-i dădeam copiilor săraci”. I-ar fi plăcut să ajungă în Somalia şi să-i ajute pe copiii de acolo. Apoi, şi-a dat seama că oriunde e nevoie de ajutor, aşa că a rămas în România, unde în urmă cu 10 ani a înfiinţat asociaţia Sens Pozitiv. Echipa formată de Alina Dumitriu lucrează cu grupurile vulnerabile la HIV. Adică oamenii şi copiii străzii, femeile care practică prostituţia, heroinomanii. Mai nou, Alina Dumitriu oferă consiliere şi unor femei din Nairobi, infectate cu HIV. Pentru a-i înţelege pe copiii şi oamenii pe care îi ajută, Alina Dumitriu s-a specializat şi în psihoterapie. Primul şoc al Alinei, când a început să facă terapie cu adolescenţii şi copiii infectaţi cu HIV, a fost să constate că ei nu primiseră informaţii de bază despre boala lor. Din observaţia Alinei cei mai mulţi nu aveau SIDA, ci erau infectaţi cu HIV. Lucrând cu aceşti copii şi tineri, unii de 15, 16 ani, le-am identificat nevoile. Nu aveau relaţii bune cu medicii, nu comunicau cu aceştia, credeau că sunt mai bolnavi decât erau, cu toate că mulţi puteau duce o viaţă aproape normală. Evident, nu ştiau prea multe lucruri despre HIV, ei aşteptau să moară. Asta m-a impresionat foarte tare şi am început să citesc despre afecţiunea lor. Şi am început să le povestesc. Apoi am început să traduc, mi-am dat seama că nu există nici un fel de informaţie în limba română în afara sfaturilor de prevenire. Oamenii sunt sfătuiţi cum să nu se infecteze, dar informaţii pentru cei erau deja se află în situaţia asta nu existau în limba română.”



    Colaborarea cu spitatele n-a deloc uşoară. Staff-ul medical a fost destul de rezistent. În primul rând pentru că noi veneam cu un alt limbaj. Un doctor infecţionist a văzut că eram informată şi a început să-mi trimită tot mai mulţi pacienţi. În felul ăsta, am fost nevoită să învăţ tot mai mult, pentru că tinerii aveau tot felul de întrebări şi de multe ori trebuia să mă informez ca să le răspund. Am format nişte tineri care trăiesc cu HIV şi fac parte dintre echipele medicale, i-am format ca educatori între egali. Dar e dificil. Spitalele şi medicii opun rezistenţă la sugestiile noastre. Totuşi, în timp ne-am câştigat respectul.”



    De vreun an, Alina nu mai are fonduri de salarii şi activităţi în cadrul asociaţiei. Când şi când, mai primeşte ceva bani oferind consultanţă unei companii farmaceutice. Dar cea mai mare nemulţumire a Alinei Dumitriu este că nici unul dintre guvernele care s-au succedat n-a fost capabil să rezolve problema persoanelor infectate cu HIV. N-au acces la servicii medicale. Iar corupţia politică îi afectează în mod direct. Se fură banii din bugetul de sănătate”, consideră Alina Dumitriu. În domeniul meu nu sunt servicii. Autorităţile nu le oferă absolut nimic în acest moment persoanelor care trăiesc cu HIV, persoanelor şi copiilor fără adăpost. Nu există nici un fel de servicii pentru ei, toate aceste activităţi sunt susţinute de ONG-uri. Cred că autorităţile ar trebui să susţină aceste activităţi pe care voluntarii deja le fac. Pentru că noi deja avem expertiză în domeniu. Avem nevoie să ne fie susţinută activitatea Şi mai cred că nişte campanii ar stimula voluntariatul. Sunt zece ani de când fac voluntariat şi n-a fost an în care să fac pauză de la asta. Şi e foarte important, primeşti recunoştină. Adică eu mă bucur întotdeauna cînd văd un om care este mai bine după ce a interacţionat cu mine sau după ce a interacţionat cu un ONG”.



    Asociaţia Sens Pozitiv organizează de patru ani, în preajma Crăciunului, evenimentul caritabil Cutiuţe Fermecate. Acum patru ani, echipa Alinei, împreună cu alţi voluntari, a gătit pentru 150 de persoane, copii şi adulţi care trăiesc pe stradă sau provin din medii defavorizate. Anul acesta, numărul invitaţilor la petrecere s-a mărit, ajungând la 600. Mai multe informaţii despre asociaţia înfiinţată de Alina Dumitriu găsiţi la www.senspozitiv.blogspot.com.



    În urmă cu 6 luni, Iarina Ştefănescu a fondat programul educaţional Ajungem Mari şi a reuşit în scurt timp să încheie parteneriate cu Direcţiile de Protecţie a Copilului din sectoarele 1, 2, 3 şi 6. Scopul programului a fost dezvoltarea personală a copiilor, creşterea încrederii în sine şi formarea de abilităţi de comunicare şi lucru în echipă. Rezultatele deja s-au văzut. “Dă-ti pasiunea mai departe” este un proiect prin care peste 160 de voluntari merg săptămânal la copii pentru a le preda prin joc diverse domenii sau arte: literatură, cinematografie, dans, egleză, istorie, biologie, muzică s.a. “Explorator pentru o zi” presupune vizite la muzee, în parcuri, la teatru, film, operă. Un alt proiect este “Indrăzneşte să visezi” şi urmăreşte primii paşi în orientare profesională: vizite in diverse locuri de munca, fabrici si companii. Iarina este energia pozitivă intruchipată şi ea vine pe două roţi oriunde, iar mai mult decât îşi iubeşte bicicleta, iubeşte să ajute. Astfel viaţa copiilor din centrele sociale a devenit mai luminoasă datorită iniţiativei ei ce pe zi ce trece ajunge mare şi din ce în ce mai mare” spune Anca Mihaela Tudose, voluntar, despre Iarina. În ultima vreme, este de părere Iarina Ştefănescu, voluntariatul este mult mai încurajat. Şi de către părinţi, şi de către profesori. Noi lucrăm acum mai ales cu liceenii şi studenţii şi am simţit o deschidere destul de mare în liceele bune din Bucureşti, de unde provin şi cei mai mulţi voluntari. Am simţit că sunt încurajaţi în această activitate.”



    Cât despre rezultate, Iarina spune că au început să fie vizibile. Sunt constatate de voluntari de la o oră la alta. Uneori este mai simplu de lucrat cu copiii, alteori este mai dificil, depinde de situaţia copiilor, de situaţia fiecărui centru de plasament în parte. Lucrăm şi în apartamente de tip familial, unde lucrurile sunt puţin diferite. Revenind la rezultate, se pot vedea progrese şi la şcoală, pentru că voluntarii fac şi pregătire pentru şcoală cu copiii, o pregătire prin joc, astfel încât copiii să nu se plictisească, de asemenea, copiii să câştige o mai mare siguranţă de sine. Copiii îi văd pe voluntari ca pe nişte modele şi le copiază comportamentul şi da, se văd rezultatele. Copiii au devenit mai deschişi, mai imaginativi, dezvoltarea imaginaţiei este un alt obiectiv al voluntarilor. De asemenea, copiii învaţă să lucreze în echipă, pentru că voluntarii fac cu ei şi jocuri care presupun spiritul de echipă, dar probabil că rezultatele se vor vedea şi mai bine peste un an.”



    Iarina Ştefănescu a fost declarată Voluntarul anului în domeniul educaţie în cadrul Galei Naţionale a Voluntariatului. Amănunte despre porgramul de voluntariat Ajungem Mari la adresa http://www.ajungemmari.ro

  • Dăruieşte viaţă

    Dăruieşte viaţă

    Ne regăsim adesea pe lista de mailuri care semnalează un caz social sau o problemă de sănătate. Dăm like câte unei postări pe vreo reţea de socializare, care ne spune că putem ajuta şi că fiecare like contabilizează cumva un ajutor material în favoarea cazului expus. Cum se ajunge ca pornind de la un caz care te impresionează să fondezi o asociaţie şi apoi să ajuţi iar şi iar, să găseşti căi legale de a-i susţine pe cei ce au nevoie de ajutor şi să creezi un sistem de donaţii şi de voluntariat funcţionale este povestea pe care o vom afla astăzi. O poveste din zilele noastre, cu două personaje principale, pe care le-am invitat alături de noi. Carmen Uscatu, preşedinta Asociaţiei Dăruieşte viaţă şi Oana Gheorghiu, vice-preşedinta asociaţiei.



    Despre începuturile asociaţiei ne vorbeşte Oana Gheorghiu: “Asociaţia Dăruieşte viaţă s-a născut fără o intenţie anume, ci pur şi simplu am pornit de la un caz, un copil bolnav de leucemie. Cazul a sosit pe mail, nu îl cunoşteam pe acel copil. Totul se întâmpla în 2009. Nu ştiu de ce ne-a impresionat foarte tare cazul respectiv, dar acolo se cereau 150 de mii de euro bani cu care copilul să plece în străinătate. Ne-am dat seama că este imposibil să strângi o astfel de sumă de bani într-o perioadă scurtă, astfel încât copilul chiar să poată beneficia de tratament. Am aflat că există o dispoziţie legală, potrivit căreia astfel de cazuri pot pleca la transplant. A fost o luptă lungă. Apoi am făcut făcut un meeting, între timp am cunoscut copilul şi familia lui, am reuşit să obţinem pentru el finanţare şi pentru alte şapte dosare care erau în acel moment pe masa Ministerului Sănătăţii, şi, după ce copilul a plecat la tratament în străinătate, ne aşteptam să simţim o bucurie pentru că am încercat să salvăm pe cineva. N-am simţit deloc aşa, pentru că între timp primeam sute de mailuri de la oameni care auziseră despre noi. Noi nu eram atunci o asociaţie, eram doar două femei nebune, dar auziseră oamenii despre noi şi ne cereau ajutorul. Ne-am dat seama că nu avem dreptul să ne oprim aici. Şi aşa s-a născut ideea de a face această asociaţie.”



    Care au fost activităţile desfăşurate de Asociaţia Dăruieşte viaţă, odată creată, ne spune preşedinta asociaţiei, Carmen Uscatu: “Proiectele noastre se adresează în special pacienţilor bolnavi de cancer, şi în acest domeniu am reuşit să investim până acum în spitalele de stat peste 3 milioane de euro, triplând capacitatea de transplant a ţării, construind 18 camere sterile, modernizând şi dotând două laboratoare de biologie moleculară pentru diagnosticarea în profunzime a cancerelor de sânge. De asemenea, am sprijinit în decursul anilor peste o mie de pacienţi care ne-au cerut informaţii pentru a doua opinie medicală şi pentru alte lucruri de care ei aveau nevoie în acel moment. Avem voluntari cu care lucrăm, voluntari care se ocupă de pacienţi, voluntari care ne ajută să strângem fonduri şi, de asemenea, un lucru important pe care am reuşit să-l facem este acela legat de o hotărâre de guvern dată de curând prin care se înfiinţează un subprogram pentru decontarea analizelor de diagnosticare a cancerelor. Asta a fost la început. Între timp am reuşit să strângem aproape 4 milioane de euro, bani cu care zicem noi că am făcut ca sistemul medical din România, cel puţin pe partea de tratare şi diagnosticare a cancerului, să ajungă aproape de zilele noastre.”



    Apoi a fost creată o platformă on-line, de strângere de fonduri, numită Bursa de fericire, din credinţa că atunci când facem un bine sau donăm în primul rând noi suntem fericiţi. Orice donator sau persoană interesată să doneze poate să intre pe platforma aceasta, să vadă ce se întâmplă cu banii şi să ne sprijine dacă îi plac proiectele noastre, ne-au mai spus interlocutoarele noastre. Carmen Uscatu, preşedinta Asociaţiei Dăruieşte viaţă: “De asemenea, am înfiinţat această platformă Bursa de fericire, prin care noi spunem că cei care donează bani, de fapt investesc. Asta pentru că vrem să-i învăţăm pe donatori că atunci când îşi propun să susţină o cauză, ei trebuie să ştie ce se întâmplă cu banii lor. Trebuie să ştie că, după ce au dat acei bani, acel lucru pentru care au dat banii s-a împlinit. De aceea încercăm să facem acest site transparent, omul să-şi regăsească donaţia pe site, şi să găsească proiectul în care s-a implicat cu rezultatele pe termen lung pe care noi sperăm să le obţinem. Nu este întotdeauna uşor. Uneori ne iese ce ne propunem, alteori durează, dar cred că asta ne-a dovedit de fiecare dată că lucrurile pot fi schimbate şi în România, cu multă perseverenţă.”



    Şi pentru că nicio asociaţie de acest tip nu poate supravieţui fără voluntari, Dăruieşte viaţă a strâns în jurul ei voluntari care fac site-ul, voluntari care ţin o bază de date, voluntari care sprijină pacienţii. Oana Gheorghiu, vice-preşedinta asociaţiei, a precizat: “Există foarte multe ONGuri şi e bine că există. Oamenii, încet, încet, vor înţelege şi vor învăţa că implicarea în comunitate până la urmă se întoarce către noi. Cu cât noi toţi ajutăm sistemul de sănătate, cu atât ne va fi mai bine tuturor şi copiilor noştri în viitor. Cred că trebuie să depăşim faza asta de individualism şi să înţelegem că până la urmă asta e împotriva noastră. Câtă vreme nu ne implicăm, rezultatele nu vin. Cred că fiecare poate cel puţin o dată pe an să facă un gest de solidaritate cu o cauză, să se implice într-o acţiune.”



    Lecţia Dăruieşte viaţă ne arată că voluntariatul este foarte important şi dincolo de voluntariatul unuei persoane, este important voluntariatul companiilor, pentru că dacă toate companiile s-ar gândi să sponsorizeze un proiect anume, iar banii ar fi direcţionaţi către spitale, educaţie şi mediu, viaţa noastră, a tuturor, ar fi altfel.



  • Voluntariatul, ca formă de salvare a pădurilor

    Voluntariatul, ca formă de salvare a pădurilor

    Sursă nu doar de aer curat sau de biodiverstate, ci şi de locuri de muncă, alimente sau materii prime pentru anumite industrii, pădurea ocupă, momentan, doar 27% din teritoriul României, mai precis 6,4 milioane de hectare. Jumătate dintre acestea sunt deţinute de stat prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, iar restul se află în proprietate privată. În zona particulară, restricţiile impuse exploatării, în măsura în care ele sunt legiferate, sunt mai mult sau mai puţin aplicate în practică. De fapt, nu prea sunt aplicate, potrivit lui Alin Uşeriu-Ulhman, preşedintele Asociaţiei non-guvernamentale Tăşuleasa Social”. Alin Uşeriu consideră că tăierea pădurilor a atins un record de nedorit în ultimii ani.



    Dacă luăm în considerare ultimii 25 de ani, cred că în toată istoria României nu a mai existat un abuz aşa de mare asupra pădurilor. Asociaţia noastră îşi desfăşoară activitatea în mijlocul Carpaţilor, dar, din păcate, de vreme ce nu aveam nici un program coerent pentru cele 850.000 de gospodării montane, singurul plan aplicat rămâne, de fapt, devalizarea munţilor. La acest lucru participă foarte multă lume, dar participă cu ajutorul celor care o păzesc. (…) Cred că stăm foarte rău, din punctul acesta de vedere. A avut loc un abuz permanent asupra pădurii în ultimii 25 ani.”




    Despăduririle masive au atras atenţia mai multor organizaţii non-guvernamentale care încearcă să remedieze situaţia prin mijloacele specifice lor: acţiuni de lobby, organizări de proteste, plantări de puieţi. Pe lângă Tăşuleasa Social”, World Wide Fund atrage, de asemenea, atenţia asupra importanţei prezervării pădurilor. Csibi Magor, directorul WWF România, crede că defrişările din ultimii ani pot fi explicate nu prin faptul că legile sunt neapărat proaste, ci prost aplicate. Csibi Magor: Legislaţia românească referitoare la păduri din acest moment şi principiile care stau la baza Codului Silvic actual sunt sănătoase şi bune. Tocmai din această cauză încă mai avem păduri naturale, cu o mare diversitate de specii de floră şi faună. Faptul că acest Cod Silvic nu se aplică sau se aplică deficitar este o altă discuţie. Şi nu este suficient să ne referim doar la Ministerul Pădurilor, ci trebuie inclus şi Ministerul Justiţiei. Atâtă vreme cât 95% din dosarele deschise pe infracţiuni silvice nu sunt finalizate este foarte greu să vorbim de lupta contra-corupţiei în domeniul forestier.”



    O altă problemă legislativă ţine de faptul că, în România, oportunităţile oferite de UE nu sunt valorificate suficient. De pildă, prin Politica Agricolă Comună, mai exact prin Fondul European pentru Dezvoltare Rurală, UE pune la dispoziţia statelor-membre finanţări pentru proiecte de împădurire, de prezervare a ecosistemelor precum şi de dezvoltare a comunităţilor rurale din zonele împădurite. Csibi Magor: La nivelul UE există nişte fonduri destinate pădurilor, dar asta nu înseamnă că şi la nivelul României există aceste fonduri. De pildă, din punctul meu de vedere am negociat prost, înainte de aderarea din 2007, pentru că în fondul de dezvoltare rurală nu s-a inclus deloc partea de păduri. Era să comitem aceeaşi eroare pentru perioada bugetară 2014-2020 şi să avem încă 7 ani de lipsă de fonduri pentru păduri. Dar în această privinţă a fost un protest la Bucureşti când proprietarii de păduri au venit la Bucureşti. Am susţinut şi noi acest protest şi până la urmă, Ministerul Agriculturii ne-a promis că va include pădurile în noul Plan de Dezvoltare Rurală.”



    Protestele civice şi implicarea sociala par a fi, aşadar, o parte din soluţie, cel puţin până la implicarea mai hotărâtă a autorităţilor, lucru pe care cei de la Tăşuleasa Social” o ştiu prea bine. Înfiinţată în 2001, organizaţia aceasta se bazează pe voluntari şi, graţie lor, au fost plantaţi, de-a lungul anilor, zeci de mii de puieţi, mai ales în Transilvania, dar şi în zonele limitrofe Bucureştiului. Voluntariatul este o acţiune percepută greşit în România şi, oricum, nu poate fi explicată, ci simţită. În plus, să faci ceva pentru semenii tăi înseamnă, în primul rând, să-ţi faci datoria de om.” , crede Alin Uşeriu-Uhlman care, prin forţa sa de convingere, a reuşit să mobilizeze, pentru fiecare împădurire, mii de voluntari. Ce suprafaţă a fost împădurită şi dacă e suficient numărul puieţilor, ne spune acum Alin Uşeriu-Uhlman: Nu mulţi din păcate. Avem 115 hectare plantate, şi au fost peste 5000 de tineri cu noi, la plantări. Din păcate, tot 115 hectare se taie în fiecare zi în România. Aşa că nu putem să stăm cu mâinile în buzunare. Şi această iniţiativă a fost singura noastră formă de luptă. Pădurea din România este un bun european, nu este doar un bun al României. De aceea, eu tot spun că lemnul nu este doar proprietatea celor care-l exploatează, ci este proprietatea tuturor. Dar dacă natura se va regla ea într-un fel sau altul, nu ştiu ce vom face noi, cetăţenii. Ce facem noi este un început, dar, din păcate, cutia de rezonanţă a oamenilor care păzesc, care trebuie să spună “nu” acestor abuzuri, ar trebui să fie mult mai mare.”



    Implicarea socială este vitală şi trebuie continuată, mai ales acum când un nou Cod Silvic se negociază în Parlamentul României. Csibi Magor, directorul WWF România: Implicarea socială poate să facă diferenţa. Codul Silvic, în prima sa variantă, dorea o deschidere totală faţă de cerinţele pieţei în materie de tăieri. Noi am intervenit atunci imediat şi i-am rugat pe toţi susţinătorii WWF România să trimită SMS-uri la parlamentari sau să-I sune şi le explice că nu acesta e viitorul pe care cetăţenii îl doresc pentru ţara lor. Ce s-a întâmplat? În prima zi, 9 deputaţi şi-au retras semnătura de pe proiectul de lege. După aceea în repetate campanii, 4 variante de Cod Silvic au fost retrimise la comisia parlamentară. Iar în momentul de faţă, avem un Cod Silvic, redactat după consultarea cu societatea civilă, dar e blocat în parlament. Ideea e că măcar acel Cod nociv nu a trecut. Această presiune trebuie să existe încontinuu.”



    Aşadar, implicarea civică şi voluntariatul sunt două modalităţi de a corecta diverse situaţii negative, nu doar în privinţa defrişărilor, ci şi a altor probleme sociale.