Tag: Ziua Limbii Romane

  • Retrospectiva săptămânii 28.08-3.09.2016

    Retrospectiva săptămânii 28.08-3.09.2016

    2 septembrie -
    zi de de doliu naţional în România



    Vineri – zi de doliu naţional în România,
    în memoria cetăţenilor români care au murit în urma cutremurului produs
    săptămâna trecută în Italia şi în semn de solidaritate cu poporul italian.
    Toate instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia să arboreze drapelul în
    bernă iar posturile naţionale de radio şi de televiziune să îşi adapteze
    pragramele în mod corespunzător. Seismul produs în centrul Italiei s-a soldat
    cu aproape 300 de morţi, dintre care 11 români. Guvernul de la Bucureşti a decis să-i
    sprijine pe românii afectaţi de cutremur şi a aprobat, în această
    săptămână, un prim pachet de măsuri cu ajutoare financiare. Copiii rămaşi
    orfani vor primi câte 6.000 de euro. Câte 1.000 de euro vor primi familiile
    celor decedaţi, iar 10.000 de euro vor fi acordaţi pentru familiile ale căror
    case au fost distruse în proporţie de peste 50%. Tot câte 1.000 de euro vor
    primi şi cei care se deplasează în Peninsulă pentru sprijinirea membrilor
    supravieţuitori ai familiilor afectate.



    Priorităţile diplomaţiei româneşti



    România nu va face niciodată jocuri
    netransparente, nu va folosi dublul limbaj sub pretextul diplomaţiei, nu va
    face compromisuri de la valori şi nu va considera acceptabilă încălcarea
    dreptului internaţional. Declaraţia îi aparţine preşedintelui României, Klaus
    Iohannis, prezent la Reuniunea Anuală a
    Diplomaţiei, desfăşurată la Bucureşti. El a apreciat că România trebuie să contribuie activ la efortul
    de acţiune al comunităţii internaţionale, al UE şi al NATO. Interesele României
    ne obligă să acţionăm pentru asigurarea securităţii naţionale şi a
    organizaţiilor esenţiale, UE şi NATO, din care facem parte, a mai spus şeful
    statului. Pe de altă parte, preşedintele
    Iohannis a afirmat că Bucureştiul trebuie să acţioneze, în continuare,
    cu prioritate pentru a sprijini stabilitatea Republicii Moldova (ex-sovietică,
    majoritar românofonă) şi parcursul ei european, precizând că România a stimulat
    constructiv reluarea reformelor în această ţară. In acelaşi timp, Iohannis le-a
    cerut ambasadorilor români să practice o diplomaţie mai viguroasă şi mai
    eficientă în promovarea intereselor naţionale. Invitatul special al reuniunii a
    fost secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, care a evidenţiat
    că cea mai importantă resursă a Alianţei Nord-Atlantice NATO este unitatea sa,
    iar adoptarea, în urma Summitului de la Varşovia, a unei poziţii comune, atât
    în ceea ce priveşte provocările din vecinătatea estică, cât şi cele din vecinătatea
    sudică, demonstrează faptul că Alianţa este mai unită ca niciodată. La Reuniune
    a fost present şi ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, care a declarat
    că ţara sa, care în prezent
    deţine preşedinţia semestrială a UE, sprijină puternic aderarea României la Spa’iul Schengen.


    11 decembrie – data alegerilor
    parlamentare din România



    Guvernul de la Bucureşti a stabilit ca pe
    11 decembrie să aibă loc alegerile parlamentare. Campania electorală urmează să
    se desfăşoare în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie. De asemenea, executivul
    a adoptat o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea înfiinţării de secţii de
    votare peste hotare şi în locuri în care s-a constatat, în trecut, o prezenţă
    semnificativă a alegătorilor. Ordonanţa mai dă posibilitatea alegătorilor
    români din străinătate să voteze la orice secţie, prin înscriere pe liste
    suplimentare. Cererea de înscriere în Registrul electoral şi copiile după
    actele de identitate vor putea fi trimise inclusiv pe cale electronică.



    Ultima sesiune
    ordinară a legislaturii 2012 – 2016



    Parlamentul României s-a reunit, joi, în a doua sesiune
    ordinară a acestui an şi ultima din legislatura 2012 – 2016. Sesiunea va fi una destul de scurtă având în vedere că, la începutul
    lunii noiembrie, va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare.Liderii principalelor formaţiuni spun că pe lista de priorităţi figurează
    proiecte care vizează mai multe domenii – social-economic, medical sau
    educaţional. Pe lista de proiecte ce aşteaptă să fie dezbătute de Parlament se
    află şi reducerea CAS cu 5%, legea avocaţilor, proiectul care va permite
    fumatul în spaţiile închise sau proiectul de lege privind prevenţia în
    sănătate.



    Ministrul român de
    Interne, Petre Tobă, a demisionat



    Ministrul român de Interne Petre Tobă a
    demisionat, joi, din funcţie, la câteva ore după ce DNA a cerut şefului
    statului urmărirea sa penală. Procurorii îl acuză pe ministrul de Interne că a
    refuzat, în mod discreţionar, să declanşeze procedura de declasificare parţială
    a unor documente solicitate de anchetatori în dosarul în care, predecesorul
    său, Gabriel Oprea, şi alte persoane din minister au fost trimise în judecată.
    Dosarul vizează deturnarea de fonduri de la Departamentul de Informaţii şi
    Protecţie Internă din Minister. De asemenea, DNA a cerut sesizarea Senatului
    pentru începerea urmăririi penale a lui Oprea, intr-un nou dosar, sub acuzatia
    de ucidere din culpă. Un poliţist şi-a pierdut viaţa, anul trecut, într-un
    accident de motocicletă, în timp ce făcea parte din coloana oficială a lui
    Oprea, pe atunci ministru de Interne. Oprea ar fi făcut, în acel moment, o
    deplasare în interes privat, ce nu-i dădea dreptul la coloană oficială.



    31 august – Ziua limbii române



    Limba română este
    sărbătorită pe 31 august, din 2013, în urma unei propuneri legislative. Exista
    28 de milioane de vorbitori în întreaga lume. În
    România, este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din
    populaţie. Limbă romanică, româna
    este a cincea după numărul de vorbitori, după spaniolă,
    portugheză, franceză şi italiană. Şi
    în Republica Moldova, stat ex-sovietic, majoritar românofon, vecin cu România,
    se sărbătoreşte, pe 31 august, Ziua Limbii Române, care a devenit limbă de stat
    în 2013. Ziua Limbii Române a fost sărbătorită în România,
    în Republica Moldova şi în comunităţile din străinătate. Au avut loc spectacole
    de muzică şi dansuri populare şi s-au recitat poezii.

  • Ziua limbii române

    Ziua limbii române

    Limba română este sărbătorită pe 31 august, din 2013, în numele celor 28 de milioane de vorbitori din întreaga lume, în urma unei propuneri legislative. Iniţiatorii au argumentat ca importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece româna reprezintă fundamentul identității naționale, deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite.



    “Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”, spunea poetul naţional Mihai Eminescu. Limbă romanică, româna este a cincea după numărul de vorbitori, după spaniolă, portugheză, franceză şi italiană. 24 de milioane de persoane o vorbesc ca limbă maternă. În România, este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.



    Limba română este limbă maternă sau este vorbită şi în Ucraina, Ungaria, în Serbia şi în Bulgaria. Este vorbită şi în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia şi pretutindeni în diaspora. De asemenea, româna este limbă oficială în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007. În acelaşi timp, limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos.



    Există, în prezent, 50 de lectorate de limbă, cultură şi civilizaţie română din 30 de ţări din Europa, Asia şi America, precum şi un proiect iniţiat de Institutul Limbii Române în 2007 – Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, dedicat elevilor români înscrişi în unităţi de învăţământ din Belgia, Italia şi Spania iar din anul 2015, în Portugalia şi Irlanda. Şi în Republica Moldova, stat ex-sovietic, majoritar românofon, vecin la vest cu România, se sărbătoreşte, astăzi, Ziua Limbii Române, care a devenit limbă de stat în 2013. In timpul perioadei sovietice, populaţiei i se impusese să vorbească aşa zisa limbă moldovenească şi să folosească alfabetul chirilic.



    Mariana Vasilache de la Radio Chişinău: Sărbătoarea Limbii Române este strâns legată de procesele de renaştere naţională din Republica Moldova de la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut. De fapt, primele drepturi cerute de basarabeni la mitingurile din acei ani au fost ca limba română să fie declarată limbă oficială şi să revină la alfabetul latin. Cei care au declanşat campania pentru revenirea limbii române la alfabetul latin au fost scriitorii. În foarte scurt timp, manifestaţiile au luat o amploare fără precedent. Pe 27 august în 1989 la Chişinău are loc prima mare adunare naţională la care au participat zeci de mii de oameni care cer legiferarea limbii române ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.”



    Pe 31 august 1989, a fost adoptată legea privind revenirea la grafia latină, iar româna a dobândit statutul de limbă oficială în Republica Moldova.

  • Ziua Limbii Române, sărbătorită în Sudul Basarabiei printr-un concert susținut de Veta Biriș

    Ziua Limbii Române, sărbătorită în Sudul Basarabiei printr-un concert susținut de Veta Biriș

    În data de 31 august 2016, Ziua
    Limbii Române va fi sărbătorită la Ismail (Ucraina) de românii din regiunea
    Odesa, printr-un concert susținut de Veta Biriș și taraful său.

    Evenimentul va avea loc pe scena Palatului de Cultură Taras
    Șevcenko din localitate, la ora 19.00 și este organizat de Institutul
    Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor. Intrarea este liberă.


    Repertoriul Vetei Biriș cuprinde
    o paletă largă de folclor, de la dramatismul și sobrietatea cântecelor populare
    de jale, cătănie sau înstrăinare până la vioiciunea și dinamismul de pe Valea
    Târnavelor, multe dintre cântece fiind culese chiar de interpretă din satul
    unde locuiește și din satele din jur.

    În 2004, solista a fost decorată de președintele Românei cu Ordinul
    Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D – Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activități și pentru
    dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a
    spectacolului.



    Iubesc
    România, nu doar pentru că aici m-am născut şi mi-am împlinit viaţa şi cariera,
    dar şi pentru că e singura ţara în care se cântă doina şi dorul.
    Aşa cum îi, bine rău în
    ţara asta, niciodată nu m-am gândit să plec din ea. Sunt o patrioată ardeleancă
    de
    modă veche, care-şi
    iubeşte până la sacrificiu neamul şi obârşia. – Veta Biriș


    Cu același
    prilej, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni din
    cadrul Ministerului Afacerilor Externe va oferi, cu titlu gratuit, 200 de
    exemplare din volumul Albinuța
    de Grigore Vieru și manuale elevilor a 16 școli din regiunea Odesa, în special
    celor din clasele primare cu predare în limba română.

    Partener în
    organizarea manifestării este Asociația Național-Culturală a Românilor din
    Regiunea Odesa Basarabia.



  • Ziua Limbii Române în comunităţile istorice

    Ziua Limbii Române în comunităţile istorice

    Ziua Limbii Române va fi marcată în comunitățile istorice din jurul
    României
    , în perioada 30 august – 4 septembrie 2016,
    printr-o serie de evenimente culturale menite să promoveze limba română și
    identitatea românească, în conformitate cu Legea 53/2013. Anul acesta,
    proiectele se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.



    Programul
    este organizat, în parteneriat, de instituții publice din România și Republica
    Moldova -Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de
    pretutindeni,Institutul Cultural Român(prin Direcția Românii din Afara
    Granițelor),Consulatul General al României la Cahul,Ministerul Culturii din
    Republica Moldova,Asociația Editorilor din România- și asociații ale românilor
    din vecinătatea României -Asociația Național Culturală a Românilor din Regiunea
    Odesa Basarabia, Asociația pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia
    Ariadnae Filum, Protopopiatul Daciei Ripensis, Uniunea Etnicilor
    Români din Bulgaria.


    Programul
    activităților dedicate românilor din comunitățile istorice este următorul:

    Podgorac (Bolievaț) Serbia – Timoc (30 august 2016)


    – concert
    de muzică populară românească susținut de Mariana Căpitănescu la Podgorac


    – recital
    de muzică bisericească susținut de Corul protopopiatului Daciei Ripensis
    Sf. Mucenic Ioan Valahul


    – recital
    de poezie susținut de copiii și tinerii care participă la cursurile limbă,
    cultură și civilizație românească organizate lunar de Institutul Eudoxiu
    Hurmuzachi


    Vidin, Bulgaria (31 august 2016)


    – reprezentație
    de muzică și dansuri populare românești susținută de ansambluri populare locale
    în cetatea Vidinului


    – recital
    de poezie susținut de copiii și tinerii din Kosova, Gâmzova, Bregova și orașul
    Vidin, care participă la cursurile limbă, cultură și civilizație românească
    organizate lunar de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi


    Ismail, Ucraina – Sudul Basarabiei(31 august 2016)


    – spectacol
    de muzică populară românească susținut de Veta Biriș și taraful săula Palatul
    de Cultură Taras Șevcenko


    – oferirea
    cu titlu gratuit a 200 de exemplare din volumul Albinuța de
    Grigore Vieru și de manuale elevilor a 16 școli din regiunea Odesa, în special
    celor din clasele primare cu predare în limba română


    Cahul, Republica Moldova (31 august 2016)


    – concert susținut
    de Alexandra Ungureanu și trupa sa în Piața Horelor din Cahul


    – reprezentații
    de teatru susținute de actorii Teatrului B.P. Hașdeu din Cahul


    – depunere
    de flori la bustul lui Grigore Vieru, monument aflat pe aleea scriitorilor din
    Parcul Central din Cahul


    Chișinău, Republica Moldova (31 august – 4 septembrie 2016)


    – Salonul
    de carte Bookfest (Pavilionul Central Moldexpo)

  • Retrospectiva săptămânii 30.08 – 05.09.2015

    Retrospectiva săptămânii 30.08 – 05.09.2015


    În România a devenit operaţional unul dintre cele şase noi centre de comandă ale NATO



    Şase noi centre de comandă ale NATO stabilite pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice au devenit operaţionale în această săptămână, ca răspuns la noua ameninţare de securitate percepută din partea Rusiei, a anunţat organizaţia. Unul dintre acestea se află în România, iar misiunea acestuia, la fel ca şi a celor înfiinţate în Bulgaria, Polonia şi ţările baltice, este aceea de a înlesni desfăşurarea noii forţe de reacţie foarte rapide a NATO şi de coordonare a exerciţiilor. Aproximativ 40 de ofiţeri vor acţiona în fiecare dintre centre. Acestea şi-au început activitatea în această săptămână, însă vor deveni pe deplin operaţionale până la următorul summit NATO, care va avea loc la Varşovia, în luna iulie anul viitor, a precizat un purtător de cuvânt al Alianţei Nord Atlantice. În România, Unitatea pentru Integrarea Forţelor NATO este una dintre cele două structuri de comandă-control ale Alianţei care vor funcţiona la Bucureşti. Unitatea asigură legătura cu Comandamentul de la Napoli şi realizează planificarea operaţiunilor, organizarea exerciţiilor militare şi coordonarea deplasării trupelor din forţa de răspuns a NATO în cazuri de nevoie. 42 de militari asigură funcţionarea acestei structuri, dintre care 27 de posturi revin României, ca ţară gazdă. Într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România, directorul general pentru Afaceri Strategice din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, Dan Neculaescu, a apreciat că România se află acum la cel mai ridicat nivel de securitate după primirea în Alianţa Nord-Atlantică, mai ales pe fondul deciziilor recente de întărire a flancului estic al NATO.




    Priorităţile sesiunii parlamentare de toamnă



    Trimis spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis, noul Cod Fiscal – primul act normativ important pe agenda sesiunii parlamentare de toamnă de la Bucureşti – a trecut de Parlament. Săptămâna trecută, liderii politici deciseseră, prin consens, că actul normativ va fi adoptat în forma iniţială, aprobată deja în legislativ în urmă cu două luni, dar unele măsuri vor fi aplicate în etape. Principala măsură vizează scăderea în două etape a TVA – la 20% din ianuarie anul viitor şi la 19% din 2017. Calculele arată că, odată votate în legislativ, măsurile din Codul Fiscal, alături de creşterea salariilor din sănătate, decisă recent prin ordonanţă de urgenţă, induc un deficit bugetar de circa 1,7%. Premierul Victor Ponta dă, însă, asigurări că nu vor fi niciun fel de probleme, impactul bugetar provocat de reducerea TVA putând să fie acoperit din nivelul colectărilor. Legea salarizării, dar şi legea votului prin corespondenţă sau cea a bugetului sunt şi ele priorităţi ale sesiunii parlamentare, alături de alte acte normative care se referă la învăţământul profesional sau un nou sistem de redevenţe.




    Ziua limbii române



    Manifestări culturale au fost organizate simultan în România, Republica Moldova vecină şi în comunităţile din diaspora pentru a marca Ziua Limbii Române, pe 31 august. Într-un mesaj, şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, a declarat că evenimentele organizate, inclusiv la misiunile diplomatice, aduc un omagiu istoriei şi culturii române şi contribuţiei importante a limbii române, care acum este limbă oficială a UE, la patrimoniul cultural european şi universal. Numeroase ambasade, oficii consulare şi institute culturale româneşti în străinătate au organizat concerte, spectacole folclorice sau recitaluri de poezie, expoziţii dedicate unor importanţi scriitori români, prelegeri, proiecţii de film, spectacole de teatru, participări la festivaluri etnografice sau întâlniri cu comunităţile româneşti din regiune. Limba română este limba maternă a circa 30 milioane de persoane, iar ca limbă străină este obiect de studiu în unităţi de învăţământ superior din 45 de state ale lumii.



    Festivalul Enescu



    La Bucureşti este în desfăşurare Festivalul Internaţional de Muzică “George Enescu” – unul dintre cele mai prestigioase evenimente de acest gen din Europa. Un adevărat regal muzical, aşteptat cu nerăbdare de melomani. Peste 3 mii de artişti români şi străini din elita mondială a muzicii clasicevor urca pe scena festivalului. Printre marile orchestre prezente în acest an se numără San Francisco Symphony, Orchestra Operei din Munchen, London Symphony Orchestra, Filarmonica din Viena, Orchestra din Sankt Petersburg, Filarmonica din Monte Carlo sau Orchestra din Amsterdam. Festivalul Enescu va continua să existe şi face parte din identitatea noastră ca naţiune, a declarat ministrul culturii, Ionuţ Vulpescu, în mesajul de deschidere: “Festivalul “George Enescu” s-a născut în vremuri potrivnice, a crescut, trecând peste multe greutăţi şi adversităţi, şi ajuns la maturitate, va continua să existe. Tăria şi imporanţa lui vin tocmai din această continuitate. Este angajamentul şi obligaţia noastră faţă de Enescu şi faţă de România, pentru că festivalul face parte acum din identitatea noastră ca naţiune.” Organizat pentru prima dată în 1958, la trei ani de la moartea celebrului compozitor român, festivalul a fost întrerupt în 1971 de regimul comunist, însă a fost reluat după căderea acestuia, în 1989. De atunci se desfăşoară din doi în doi ani.




  • Zilele limbii române în Spania

    Zilele limbii române în Spania

    Proiectul a debutat cu susţinerea de cursuri de formare şi metodica predării limbii române si a materilor de studiu în limba română. Cursurile au fost oferite gratuit cadrelor didactice care predau limbă, cultură şi civilizaţie în şcoli, în cadrul asociaţiilor sau al bisericilor din Spania, dar şi suplinitorilor care predau sau doresc să predea limba şi literatura română în comunităţile de români din străinătate.



    Profesori formatori şi metodişti, inspectori şcolari din România au expus metode moderne de predare a limbii române ca limbă străină, metode de predare a materiilor de studiu în limba română si au susţinut activităţi practice.


    Zvetlana Preoteasa, director general al Institutul Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, a transmis mesajul ministrului delegat pentru relaţia cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr.



    În cadrul programului de manisfestări dedicate Zilei Limbii Române în Spania, duminică , 30 august 2015, în zona Recinto Ferial, începând cu ora 19,00, a avut loc un concert susţinut de trupa Pasărea Colibri.


    Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici şi Teo Boar au fost întâmpinaţi de sute de români ce purtau pe umeri drapelele ţării lor natale.



    Partenerii evenimentului: Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni (MAE) şi Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa — FADERE.



  • MAE salută marcarea Zilei Limbii Române

    MAE salută marcarea Zilei Limbii Române

    Ministerul Afacerilor Externe salută sărbătorirea, la 31 august 2015, a Zilei Limbii Române, prilej de prețuire a moștenirii lingvistice și culturale pentru români, oriunde s-ar afla, dar și pentru toți cei care cunosc, scriu, învață și vorbesc limba română.


    Cu acest prilej, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis următorul mesaj:


    Pentru comunitățile românești din străinătate, limba este elementul principal de păstrare și consolidare a identității naționale, cât și un factor de coeziune în cadrul comunităților. De asemenea, limba este un instrument de afirmare a latinității poporului român, un liant care structurează profilului nostru identitar, factorul care dă forţă şi vitalitate creațiilor culturale și spirituale ale românilor. Limba ne oferă sentimentul de apartenenţă la o conştiinţă şi un trecut istoric comun, iar ziua de 31 august este o zi specială, evidențiind acest caracter unitar al limbii, culturii şi al civilizaţiei noastre.



    Ziua Limbii Române ne duce cu gândul și la importanţa prezervării şi studierii dialectelor istorice române, precum aromâna, megleno-româna și istro-româna, unele aflate pe cale de dispariţie, şi a valorificării acestui patrimoniu cultural european. Îndemn fiecare român, oriunde s-ar afla, să fie mândru de limba sa, să depună eforturi pentru păstrarea sa și să contribuie, așa cum poate, la răspândirea utilizării limbii române în Europa şi în întreaga lume, acolo unde trăiesc importante comunităţi româneşti sau cetăţeni români. Ziua Limbii Române este sărbătorită în țară și în străinătate, inclusiv la misiunile noastre diplomatice, prin evenimente ce aduc un omagiu istoriei şi culturii române şi contribuţiei importante a limbii române, care acum este limbă oficială a Uniunii Europene, la patrimoniul cultural european şi universal.


    Am convingerea că eforturile şi demersurile constante ale Ministerului Afacerilor Externe de a încuraja studierea limbii române în comunităţile româneşti şi în mediile academice de peste hotare, precum şi derularea unor proiecte educaţionale în parteneriat cu unele state, contribuie astăzi la promovarea imaginii României, a culturii și a valorilor noastre în lume”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.



    Element definitoriu al identității poporului român, limba română este limba maternă a circa 30 milioane de persoane, iar ca limbă străină este obiect de studiu în unități de învățământ superior din 45 de state ale lumii.


    Ministerul Afacerilor Externe numără între prioritățile sale asigurarea și facilitarea studiului limbii române în comunitățile românești și în mediile academice de peste hotare, prin derularea de proiecte educaționale în parteneriat cu alte state. Astfel, MAE sprijină activitatea lectoratelor de limbă, cultură și civilizație română din străinătate, precum și derularea proiectului Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească” dedicat elevilor români înscriși în unități de învățământ din Belgia, Italia și Spania, proiect prevăzut a se extinde şi în alte ţări. De asemenea, programul de burse oferit de statul român, prin intermediul MAE, cetățenilor străini, are printre obiective promovarea limbii române și a unei temeinice cunoașteri a țării noastre de către cetățeni din întreaga lume.



    Numeroase ambasade, oficii consulare și institute culturale românești în străinătate organizează sau au organizat deja evenimente de marcare a evenimentului, alături de acțiuni de promovare a României sau de consolidare a legăturilor cu comunităţile româneşti din țările în care-și desfășoară activitatea. Printre acestea s-au numărat concerte, spectacole folclorice sau recitaluri de poezie (Cahul și Ismail – R. Moldova, Graz — Austria, Ottawa, Montreal, New York, Madrid, Tel Aviv), expoziții dedicate unor importanți scriitori români (Chișinău, Conrad — R. Moldova), prelegeri (Lisabona, Veneția, Odessa, Beijing, Istanbul, Addis Abeba), proiecții de film (Conrad, Amman, Istanbul), spectacole de teatru (Stockholm), participări la festivaluri etnografice (Praga), întâlniri cu comunitățile românești din regiune (Atena, Sofia, Paris etc.). Evenimentele dedicate Zilei Limbii Române vor continua în următoarele zile.



    Urmăriți pe pagina de Facebook dedicată sărbătoririi în străinătate a Limbii Române informaţii şi fotografii de la evenimentele organizate de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României din străinătate pentru marcarea acestei zile: https://www.facebook.com/events/803404293091391/.


    Urmăriți și postările MAE pe acest subiect pe Twitter (http://twitter.com/MAERomania), cu hashtag #ZiuaLimbiiRomane și #RomanianLanguageDay.


    Informaţii suplimentare


    Data de 31 august a fost declarată în România, prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 53/2013, Ziua Limbii Române. Legea prevede că Ziua Limbii Române urmează să fie sărbătorită de autorităţile publice din România şi de reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice cu caracter evocator sau ştiinţific consacrate istoriei limbii române”.


    Data de 31 august 1989 corespunde momentului în care, la Chişinău, a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, și a constituit un moment de cotitură pe drumul pe care Republica Moldova a decis să-l parcurgă de la totalitarism spre democraţie, libertate şi prosperitate.

  • Mesajul ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ocazia Zilei Limbii Române

    Ziua de 31 august este o zi specială pentru românii de pretutindeni, dar şi pentru toţi cei care cunosc, vorbesc şi preţuiesc limba română.


    Ziua Limbii Române, pe care o celebrăm astăzi, reprezintă o oportunitate de a marca, în ţară şi în străinătate, un element fundamental al profilului nostru identitar, precum şi de a reflecta asupra istoriei şi culturii române şi asupra contribuţiei importante a limbii române la patrimoniul cultural european şi universal.


    De asemenea, marcarea Zilei Limbii Române este un bun prilej pentru a sublinia caracterul unitar al limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti, statutul limbii române ca limbă oficială a Uniunii Europene şi răspândirea utilizării limbii române în Europa şi în întreaga lume, unde trăiesc importante comunităţi etnice româneşti sau cetăţeni români.


    Pentru comunităţile româneşti din străinătate, limba română reprezintă principalul element identitar, un factor esenţial de vitalitate culturală şi spirituală. Personalitatea acestor comunităţi de români din toată lumea se configurează în mod natural prin intermediul limbii române care, vorbită aşa cum o vorbim acasă, contribuie la legitimarea profilului identitar românesc, original şi, în acelaşi timp, compatibil cu marile culturi ale lumii.


    Limba română reprezintă elementul de coeziune al tuturor românilor, indiferent de ţara în care trăiesc, care îi uneşte pe toţi conaţionalii noştri, constituind pretutindeni un liant cu care ne mândrim şi în jurul căruia ne structurăm destinul naţional.


    Unitatea limbii române stă mărturie pentru patrimoniul imaterial constituit în descendenţa răsăriteană a latinităţii şi romanităţii poporului nostru. Nu trebuie să pierdem nicio clipă din vedere faptul că apartenenţa limbii române la latinitate reprezintă dovada că întreaga noastră cultură este parte a patrimoniului european şi un element al identităţii noastre europene.


    Am convingerea că eforturile şi demersurile constante ale Ministerului Afacerilor Externe de a încuraja studierea limbii române în comunităţile româneşti şi în mediile academice de peste hotare, precum şi derularea unor proiecte educaţionale în parteneriat cu unele state, contribuie astăzi la promovarea imaginii României în lume şi la creşterea prestigiului nostru la nivel internaţional.


    Cu ocazia Zilei Limbii Române, celebrată la 31 august, vă invit să omagiem împreună limba noastră cea română, ca element viu al unităţii noastre spirituale, culturale şi istorice. Îndemn toţi românii să-şi cunoască şi să-şi promoveze cu mândrie limba, istoria şi tradiţiile, care reprezintă expresia solidarităţii de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria noastră identitate în lume.”


    Comunicat MAE

  • Mesajul ministrului delegat pentru românii de pretutindeni cu prilejul Zilei Limbii Române

    Ziua Limbii Române se sărbătorește în România şi peste hotare la 31 august. Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a adresat cu acest prilej, prin intermediul Radio România Internaţional, un mesaj cu prilejul Zilei Limbii Române.


  • Mesajul secretarului de stat Stejărel Olaru cu prilejul Zilei Limbii Române

    Ziua Limbii Române se sărbătorește în România şi peste hotare la 31 august. Secretarul de stat în Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Stejărel Olaru, a adresat prin intermediul Radio România Internaţional un mesaj cu prilejul Zilei Limbii Române.