Author: Răzvan Emilescu

Cu o economie ruinată de război, de plata despăgubirilor către URSS şi a jafului sistematic, statul comunist asigura cu greutate standardul minim de viaţă. Inventivitatea Securităţii, braţul armat al poliţiei politice care şi-a arogat şi funcţii economice, în procurarea de valută a devenit nelimitată. Iar unul dintre modul prin care valuta a fost procurată a fost vânzarea de oameni, a celor care doreau să părăsească România, mai ales a membrilor minorităţilor evreieşti şi germană. Dar în anii 1970-1980, vânzarea de oameni a devenit o condiţie importantă a fugii din România şi chiar şi etnicii români au putut fi cumpăraţi de rudele lor.

Germina Nagâţ este cercetător la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii şi ea ne spune cum a început povestea celor care au fost vânduţi de autorităţile comuniste.

”Unul dintre dosare, dosarul de la Serviciul de Informaţii Externe nr. 2871, consemnează un episod de la care cred că putem porni în încercarea de a înţelege cum a început totul. În mai 1958, rezidenţa română a Securităţii din Londra a trimis la Bucureşti informaţia că s-a perfectat închirierea unui avion pentru transportul a 11 porci mari, rasa Landrace achiziţionaţi prin intermediul unui comerciant britanic pe nume Henry Jakober, nume conspirativ Kraus. Îl putem considera personajul central în iniţierea şi extinderea combinaţiei operative, acesta era numele, prin care Securitatea a extirpat din corpul naţiunii române sute de mii de oameni, majoritatea aparţinând comunităţilor evreieşti şi germane. Născut în 1900 în Moravia pe teritoriul fostului Imperiu habsburgic, şi emigrat în Anglia în anii 1930, om de afaceri de succes, bun cunoscător al României înaintea războiului mondial, Jakober era în 1958 director al firmei Oil Cakes & Doyle Seeds cu sediul la Londra. Avea relaţii comerciale foarte solide cu Ministerul Agriculturii, cu Ministerul Comerţului şi numeroase întreprinderi din Republica Populară Română. Vorbea ezitant, dar înţelegea bine limba română. În discuţiile libere cu partenerii de la Bucureşti, cei mai mulţi ofiţeri de securitate sub acoperire, se declara antimonarhist şi mare admirator al evoluţiilor politice din România. Pentru început, dl. Jakober s-a angajat faţă de români să procure nu doar animale vii, ci şi material genetic din Danemarca şi în mai 1958 se face o primă achiziţie de porci Landrace sub acoperire.”

Drumul de la achiziţionarea de animale la aceea de oameni a fost repede parcurs, inventivitatea omului de afaceri mergând mână în mână cu cea a Securităţii: ”La un an după această primă tranzacţie reuşită, în mai 1959, într-un raport al Direcţiei I se menţionează că deputatul englez John Platz a intervenit pe lângă autorităţile române să permită plecarea din ţară a unei familii de evrei. Iniţial, lui Jakober, care susţinea că vorbeşte în numele deputatului englez, i s-a răspuns că acea problemă nu era de competenţa Ministerului Comerţului, dar se vor transmite numele persoanelor care interesează. În septembrie 1959, Beri Bernard (Marcu), cetăţean român, trimite Ministerului de Interne un memoriu în care cere eliberarea din închisoare a tatălui său, condamnat în 1954 la muncă silnică pentru trafic de valută. În memoriu, dl. Bernard se oferă să plătească statului român 10.000 de dolari despăgubiri şi precizează că banii provin de la rudele din străinătate care doresc nu doar scoaterea persoanei din închisoare, ci şi acordarea de viză pentru a emigra în Israel. Propunerea lui Bernard a fost acceptată, s-a indicat banca, urmând ca destinatarul să ridice contravaloarea în lei. Aceasta pare să fie prima viză eliberată contra cost, cu aprobare la nivel foarte înalt şi care, amănunt esenţial după părerea mea, nu a vizat doar eliberarea paşaportului, ci şi eliberarea din închisoare.”

Potenţialul afacerii era mare, iar regimul de la Bucureşti nu a dorit să lase să-i scape o asemenea oportunitate. Germina Nagâţ: ”După ce a tranzacţionat cu succes alte importuri de porci, găini, bovine şi alte mărfuri, în aprilie 1960 Securitatea notează despre dl. Jakober că în urma discuţiilor purtate la Londra s-au stabilit următoarele: la sosirea primului transport de vite sau de oi în ţară, să i se acorde viza de ieşire lui Menţer Marcu, tatăl lui Beri, deoarece Jakober nu va primi niciun ban până la plecarea lui Menţer. Urma să li se dea drumul rudelor lui Beri Marcu după sosirea oilor Corriedale, iar Beri urma să fie eliberat după primirea taurilor Zebu. Documentele din care am citat surprind momentul în care a început, ca între adevăraţi oameni de afaceri, tocmeala pe cap de om, simultan cu tocmeala pe cap de vită. Tratativele comerciale pentru vite, oi şi porci s-au purtat la început la un loc cu cele de eliiberarea de oameni şi sunt consemnate în aceleaşi documente. După animale, în care au intrat şi căţei din rasa Collie, Securitatea i-a cerut lui Jakober furaje, instalaţii de muls, maşini pentru fabricarea de medicamente şi altele. În noiembrie 1961, regula de bază era că de preferinţă combinaţiile se efectuau contra numerar. Interesate de mărfuri speciale şi în egală măsură de bani, autorităţile române au dat fără ezitare vizele cerute pentru, citez, restabilirea relaţiilor normale cu Jakober, cât şi pentru eventuale noi combinaţii.”

Cu toate că la un moment dat puterea de la Bucureşti a încercat să iasă din acea afacere, ea era mult prea tentantă pentru a fi oprită. 11000 mărci germane devenise tariful în anii 1980 pentru un etnic german cu studii superioare care dorea să plece în RFG. O sumă totală din plecarea tuturor celor care şi-au plătit vizele este încă greu de estimat. Numai în privinţa saşilor, cifrele variază între 250.000 şi 400.000 de persoane.

Cu o economie ruinată de război, de plata despăgubirilor către URSS şi a jafului sistematic, statul comunist asigura cu greutate standardul minim de viaţă. Inventivitatea Securităţii, braţul armat al poliţiei politice care şi-a arogat şi funcţii economice, în procurarea de valută a devenit nelimitată. Iar unul dintre modul prin care valuta a fost procurată a fost vânzarea de oameni, a celor care doreau să părăsească România, mai ales a membrilor minorităţilor evreieşti şi germană. Dar în anii 1970-1980, vânzarea de oameni a devenit o condiţie importantă a fugii din România şi chiar şi etnicii români au putut fi cumpăraţi de rudele lor.

Germina Nagâţ este cercetător la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii şi ea ne spune cum a început povestea celor care au fost vânduţi de autorităţile comuniste.

”Unul dintre dosare, dosarul de la Serviciul de Informaţii Externe nr. 2871, consemnează un episod de la care cred că putem porni în încercarea de a înţelege cum a început totul. În mai 1958, rezidenţa română a Securităţii din Londra a trimis la Bucureşti informaţia că s-a perfectat închirierea unui avion pentru transportul a 11 porci mari, rasa Landrace achiziţionaţi prin intermediul unui comerciant britanic pe nume Henry Jakober, nume conspirativ Kraus. Îl putem considera personajul central în iniţierea şi extinderea combinaţiei operative, acesta era numele, prin care Securitatea a extirpat din corpul naţiunii române sute de mii de oameni, majoritatea aparţinând comunităţilor evreieşti şi germane. Născut în 1900 în Moravia pe teritoriul fostului Imperiu habsburgic, şi emigrat în Anglia în anii 1930, om de afaceri de succes, bun cunoscător al României înaintea războiului mondial, Jakober era în 1958 director al firmei Oil Cakes & Doyle Seeds cu sediul la Londra. Avea relaţii comerciale foarte solide cu Ministerul Agriculturii, cu Ministerul Comerţului şi numeroase întreprinderi din Republica Populară Română. Vorbea ezitant, dar înţelegea bine limba română. În discuţiile libere cu partenerii de la Bucureşti, cei mai mulţi ofiţeri de securitate sub acoperire, se declara antimonarhist şi mare admirator al evoluţiilor politice din România. Pentru început, dl. Jakober s-a angajat faţă de români să procure nu doar animale vii, ci şi material genetic din Danemarca şi în mai 1958 se face o primă achiziţie de porci Landrace sub acoperire.”

Drumul de la achiziţionarea de animale la aceea de oameni a fost repede parcurs, inventivitatea omului de afaceri mergând mână în mână cu cea a Securităţii: ”La un an după această primă tranzacţie reuşită, în mai 1959, într-un raport al Direcţiei I se menţionează că deputatul englez John Platz a intervenit pe lângă autorităţile române să permită plecarea din ţară a unei familii de evrei. Iniţial, lui Jakober, care susţinea că vorbeşte în numele deputatului englez, i s-a răspuns că acea problemă nu era de competenţa Ministerului Comerţului, dar se vor transmite numele persoanelor care interesează. În septembrie 1959, Beri Bernard (Marcu), cetăţean român, trimite Ministerului de Interne un memoriu în care cere eliberarea din închisoare a tatălui său, condamnat în 1954 la muncă silnică pentru trafic de valută. În memoriu, dl. Bernard se oferă să plătească statului român 10.000 de dolari despăgubiri şi precizează că banii provin de la rudele din străinătate care doresc nu doar scoaterea persoanei din închisoare, ci şi acordarea de viză pentru a emigra în Israel. Propunerea lui Bernard a fost acceptată, s-a indicat banca, urmând ca destinatarul să ridice contravaloarea în lei. Aceasta pare să fie prima viză eliberată contra cost, cu aprobare la nivel foarte înalt şi care, amănunt esenţial după părerea mea, nu a vizat doar eliberarea paşaportului, ci şi eliberarea din închisoare.”

Potenţialul afacerii era mare, iar regimul de la Bucureşti nu a dorit să lase să-i scape o asemenea oportunitate. Germina Nagâţ: ”După ce a tranzacţionat cu succes alte importuri de porci, găini, bovine şi alte mărfuri, în aprilie 1960 Securitatea notează despre dl. Jakober că în urma discuţiilor purtate la Londra s-au stabilit următoarele: la sosirea primului transport de vite sau de oi în ţară, să i se acorde viza de ieşire lui Menţer Marcu, tatăl lui Beri, deoarece Jakober nu va primi niciun ban până la plecarea lui Menţer. Urma să li se dea drumul rudelor lui Beri Marcu după sosirea oilor Corriedale, iar Beri urma să fie eliberat după primirea taurilor Zebu. Documentele din care am citat surprind momentul în care a început, ca între adevăraţi oameni de afaceri, tocmeala pe cap de om, simultan cu tocmeala pe cap de vită. Tratativele comerciale pentru vite, oi şi porci s-au purtat la început la un loc cu cele de eliiberarea de oameni şi sunt consemnate în aceleaşi documente. După animale, în care au intrat şi căţei din rasa Collie, Securitatea i-a cerut lui Jakober furaje, instalaţii de muls, maşini pentru fabricarea de medicamente şi altele. În noiembrie 1961, regula de bază era că de preferinţă combinaţiile se efectuau contra numerar. Interesate de mărfuri speciale şi în egală măsură de bani, autorităţile române au dat fără ezitare vizele cerute pentru, citez, restabilirea relaţiilor normale cu Jakober, cât şi pentru eventuale noi combinaţii.”

Cu toate că la un moment dat puterea de la Bucureşti a încercat să iasă din acea afacere, ea era mult prea tentantă pentru a fi oprită. 11000 mărci germane devenise tariful în anii 1980 pentru un etnic german cu studii superioare care dorea să plece în RFG. O sumă totală din plecarea tuturor celor care şi-au plătit vizele este încă greu de estimat. Numai în privinţa saşilor, cifrele variază între 250.000 şi 400.000 de persoane.