Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că autoritățile locale au luat măsuri de închidere, pe o perioadă nedeterminată, a şapte din cele opt puncte de control trecere frontieră cu Serbia: Tovarnik, Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2, Batina și Erdut, precum şi de redirecționare a fluxului de refugiați, pentru a nu se înregistra probleme deosebite în ceea ce privește circulația rutieră. Principalul punct de frontieră Bajakovo, situat pe autostrada Belgrad – Zagreb, este deschis și nu înregistrează probleme deosebite.
Privind circulația feroviară, informăm că toate trenurile de pasageri pe relația Croația-Slovenia au fost suspendate – inclusiv trenurile care aveau ca destinație țări din vestul Europei și care doar tranzitau Slovenia. Trenurile pe ruta internă Vinkovci – Vukovar au fost, de asemenea, suspendate, transportul făcându-se cu ajutorul autocarelor. Probleme se înregistrează în gara din localitatea Tovarnik, aflată în apropierea punctului de frontieră dintre Croația cu Serbia, aceasta fiind situată pe ruta feroviară Belgrad-Zagreb. Stația menționată înregistrează un aflux de aproximativ 2.500 de migranți, care așteaptă să fie transportați spre diferite locații din Republica Croația. Autoritățile croate nu au decis o eventuală suspendare a traficului feroviar pe ruta Belgrad-Zagreb.