Noul Guvern al României a depus jurământul

Noul Guvern al României a depus jurământul



Noul Guvern al României, condus de social-democratul Sorin Grindeanu, a depus jurământul de învestitură în funcţie în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.



Președintele a semnat, miercuri, decretul pentru numirea Guvernului, după ce acesta a obţinut votul de învestitură al Parlamentului de la Bucureşti. Decretul privind numirea Guvernului a fost deja publicat în Monitorul Oficial.



Cine a votat pentru noul Guvern?



Pentru învestirea Guvernului Grindeanu au fost exprimate 295 voturi, iar împotrivă 133 voturi. Guvernul este compus din miniştri propuşi de PSD şi ALDE şi a obţinut şi voturile UDMR şi ale minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.



Ce a urat preşedintele Iohannis noului Guvern



Aveţi o misiune grea şi de îndeplinit promisiuni complicate. Trebuie să livraţi ceea ce a fost promis în campania electorală. Românii îşi doresc in Guvern de succes, a declarat Klaus Iohannis, care a dăugat că Executivul trebuie să întărească poziţia României în NATO şi UE. Preşedintele a îndemnat Guvernul să sprijine o justiţie independentă în România, ca şi întărirea statului de drept.