Conceptul de Europă cu două viteze presupune integrarea la diferite niveluri a zonelor diferite de pe continent, având în vedere situaţiile particulare din fiecare stat sau regiune geo-politică în parte.
Persistă îngrijorarea cu privire la situaţia politică ulterioară alegerilor europarlamentare din luna mai a acestui an.
Societatea Română de Radiodifuziune a primit din partea Biroului Parlamentului European în România un mesaj de mulţumire pentru sprijinul acordat de toate posturile radioului public pentru informarea cetăţenilor din România cu privire la alegerile pentru Parlamentul European.
În mesaj este scos în evidenţă faptul că, prin sprijinul acordat, Radio România a contribuit semnificativ la creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor din România cu privire la alegerile pentru Parlamentul European. Radioul public şi-a informat constant ascultătorii cu privire la Uniunea Europeană, parcursul european al României, rolul Parlamentului European în construcţia europeană, dar a difuzat pe posturile de radio naţionale şi regionale şi alte informaţii de interes european.
Parlamentul European a apreciat şi iniţiativa SRR de a realiza şi difuza interviuri şi materiale despre Parlamentul European, importanţa alegerilor europene, precum şi interesul manifestat cu privire la difuzarea live în mediul online a dezbaterii între candidaţii pentru Preşedinţia Comisiei Europene, în 15 mai.
Toate aceste acţiuni au contribuit la o informare corectă şi completă a publicului din România cu privire la procesul electoral european. Cu o participare la vot de 32,44% în 2014, România a fost una din ţările care a înregistrat o creştere de aproape 5 puncte procentuale în raport cu alegerile din 2009. Doar 7 ţări din Uniunea Europeană (în afara ţărilor în care votul e obligatoriu) au avut o rată de participare mai mare decât în 2009 (Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, Finlanda, România şi Lituania). Buna informare a cetăţenilor români, în această campanie, şi de către radioul public, a avut un rol important.
Societatea Română de Radiodifuziune a primit din partea Biroului Parlamentului European în România un mesaj de mulţumire pentru sprijinul acordat de toate posturile radioului public pentru informarea cetăţenilor din România cu privire la alegerile pentru Parlamentul European.
În mesaj este scos în evidenţă faptul că, prin sprijinul acordat, Radio România a contribuit semnificativ la creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor din România cu privire la alegerile pentru Parlamentul European. Radioul public şi-a informat constant ascultătorii cu privire la Uniunea Europeană, parcursul european al României, rolul Parlamentului European în construcţia europeană, dar a difuzat pe posturile de radio naţionale şi regionale şi alte informaţii de interes european.
Parlamentul European a apreciat şi iniţiativa SRR de a realiza şi difuza interviuri şi materiale despre Parlamentul European, importanţa alegerilor europene, precum şi interesul manifestat cu privire la difuzarea live în mediul online a dezbaterii între candidaţii pentru Preşedinţia Comisiei Europene, în 15 mai.
Toate aceste acţiuni au contribuit la o informare corectă şi completă a publicului din România cu privire la procesul electoral european. Cu o participare la vot de 32,44% în 2014, România a fost una din ţările care a înregistrat o creştere de aproape 5 puncte procentuale în raport cu alegerile din 2009. Doar 7 ţări din Uniunea Europeană (în afara ţărilor în care votul e obligatoriu) au avut o rată de participare mai mare decât în 2009 (Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, Finlanda, România şi Lituania). Buna informare a cetăţenilor români, în această campanie, şi de către radioul public, a avut un rol important.
Societatea Română de Radiodifuziune a primit din partea Biroului Parlamentului European în România un mesaj de mulţumire pentru sprijinul acordat de toate posturile radioului public pentru informarea cetăţenilor din România cu privire la alegerile pentru Parlamentul European.
În mesaj este scos în evidenţă faptul că, prin sprijinul acordat, Radio România a contribuit semnificativ la creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor din România cu privire la alegerile pentru Parlamentul European. Radioul public şi-a informat constant ascultătorii cu privire la Uniunea Europeană, parcursul european al României, rolul Parlamentului European în construcţia europeană, dar a difuzat pe posturile de radio naţionale şi regionale şi alte informaţii de interes european.
Parlamentul European a apreciat şi iniţiativa SRR de a realiza şi difuza interviuri şi materiale despre Parlamentul European, importanţa alegerilor europene, precum şi interesul manifestat cu privire la difuzarea live în mediul online a dezbaterii între candidaţii pentru Preşedinţia Comisiei Europene, în 15 mai.
Toate aceste acţiuni au contribuit la o informare corectă şi completă a publicului din România cu privire la procesul electoral european. Cu o participare la vot de 32,44% în 2014, România a fost una din ţările care a înregistrat o creştere de aproape 5 puncte procentuale în raport cu alegerile din 2009. Doar 7 ţări din Uniunea Europeană (în afara ţărilor în care votul e obligatoriu) au avut o rată de participare mai mare decât în 2009 (Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, Finlanda, România şi Lituania). Buna informare a cetăţenilor români, în această campanie, şi de către radioul public, a avut un rol important.
Euroscepticismul, populismul şi chiar extremismul sunt în creştere în Uniunea Europeană, fapt anticipat de sondajele de opinie şi confirmat de scrutinul europarlamentar din mai. Harta noului executiv comunitar indică menţinerea pe prima poziţie a Grupului Partidului Popular European (creştin democrat), urmat de Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor. Liberalii rămân al treilea grup în noul Parlament European, urmaţi de Verzi. Toate cele patru grupuri pierd, însă, locuri faţă de executivul anterior. Stânga radicală este în urcare, la fel şi grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei, construit în jurul UKIP. Altfel spus, rezultatele au confirmat temerile celor care se tem de partidele eurofobe şi eurosceptice.
Există motive puternice pentru aceste temeri – formaţiunile amintite reprezintă un glas critic la adresa a ceea ce este Europa astăzi şi împărtăşesc multe idei “contra”: sunt anti-imigraţie, contestă spaţiul Schengen şi libera circulaţie a persoanelor, susţin renunţarea la euro, considerat principal vinovat pentru criza economică din Europa şi, în sfârşit, nu exclud ideea de a lăsa Uniunea Europeană să se prăbuşească.
Nu este atât de greu de înţeles de ce aceste mişcări radicale şi anti-UE seduc şi conving tot mai mulţi europeni, spun analiştii de la DIÁRIO ECONÓMICO – pentru că cei care guvernează au ratat prea multe aşteptări, au permis rigorii Bruxelles-ului să preia frâiele, le-au permis economiilor europene să se fragmenteze şi să se nască o Europă divizată între bogaţi şi săraci, între puternici şi slabi, între autoritari şi supuşi. Şi în faţa atâtor incertitudini, cine poate să nu devină sceptic cu privire la viitorul Europei? S-a spus despre aceste alegeri europarlamentare că vor fi diferite, inclusiv din punct de vedere al campaniei.
Analistul politic Bogdan Chirieac explică: “A fost o campanie pe subiecte post-criză economică. Deci, nu s-a vorbit despre Europa viitorului ci despre imigraţie, şomaj, locuri de muncă, deci chestiuni de politică internă mai degrabă specifice fiecărui stat. Europa, în general, nu cred că are a fi mândră cu rezultatul acestor alegeri şi cu campania care s-a desfăşurat.”
Ceea ce este surprinzător este prezenţa la vot mai bună decât acum cinci ani de zile, remarcă, pe de altă parte, analistul Cristian Pârvulescu: Şi în Europa, în general, şi în România, e un semn al faptului că europenii s-au mobilizat împotriva Europei sau nu? Dacă ne luăm după rezultatele din Franţa, da. Dacă ne luăm după rezultatele din România sau Belgia, situaţia pare mult mai complicată. Extrema dreaptă antieuropeană câştigă mandate importante, dar cu toate acestea, principalele partide politice europene controlează în continuare Parlamentul European de la distanţă.”
Alegerile din România nu au adus mandate care să consolideze rândurile euroscepticilor. Care a fost miza cea mare a acestor alegeri europarlamentare în România? Din nou, Bogdan Chirieac: A fost una singură în România. Alegerile prezidenţiale din toamnă. Nimic alteva. Politicienii noştri nu au reuşit să trezească interesul românilor pentru europarlamentare. Pur şi simplu nu s-a reuşit acest lucru. A fost o încleştare îngrijorătoare pe teme de politică internă, nici măcar pe teme de politică internă, ci pe atacuri la persoană între domnul Băsescu şi domnul Ponta. Dânşii au ocupat întreaga scenă politică şi întreaga scenă media şi rezultatele s-au văzut în consecinţă. A fost o campanie pro şi anti-Băsescu. Câştigătorul cel mare este PSD, pierzătorii sunt, acum când vorbim, PNL şi PDL fiindcă PMP şi rezultatul pe care l-au obţinut îl scot pe domnul Băsescu, în opinia mea, din politica activă.”
Până acum, România a ţintit cel mai des funcţii cu mai mică însemnătate în Parlamentul European – vicepreşedinţi de comisii, de delegaţii. Spre ce se va tinde acum? Din nou, Bogdan Chirieac: Nu cred că vor fi modificări spectaculoase. Gândiţi-vă că am avut un supercomisar european la agricultură, Dacian Cioloş, care a acţionat, în primul rând, ca un comisar european, nu ca un trimis al României în Comisia Europeană. Deci, standardul european este satisfăcut, standardul românesc însă şi, în general, standardul tuturor naţiunilor care au oameni în asemenea funcţii ar fi trebuit satisfăcut altfel. Deci, să nu aşteptăm nimic de la românii puşi în funcţii mari la Bruxelles – vor fi critici acerbi ai României în primul rând.”
România trimite în Parlamentul European 32 de reprezentanţi. Alianţa electorală de stânga, la guvernare, PSD-UNPR-PC, câştigătoarea scrutinului, a obţinut 16 mandate, iar partidelor din opozitia de centru dreapta, PNL şi PDL, le-au revenit şase, respectiv cinci mandate. UDMR (partener la guvernare) a obţinut 2 mandate, la fel şi Partidul Mişcarea Populară (pro-prezidenţial, opoziţie). Lista este completată de independentul Mircea Diaconu, apariţie suprinzătoare într-o lume dominată de structuri de partid.
Aleşi acum cinci ani, la primul euroscrutin cu participare românească după admiterea ţării în Uniune, în 2007, au fost o seamă de politicieni români despre care nu s-a mai auzit, practic, nimic de-a lungul întregului mandat. Au preferat să-şi încaseze lefurile — fabuloase, la standarde româneşti — fără să facă nimic şi să iasă, la fel de discret, din scenă, odată cu expirarea mandatelor.
Alegerile de luna aceasta pentru noul Legislativ comunitar au mai triat reprezentanţii României. Listele partidelor importante au fost deschise de persoane care n-au mers la Bruxelles degeaba, iar realegerea e validarea cea mai convingătoare a prestaţiei lor politice. Aflaţi la al doilea mandat, o parte dintre eurodeputaţii români spun că-şi vor păstra obiectivele majore. Astfel, capul listei social-democrate, Corina Creţu, promite să apere interesele cetăţenilor români, ţintă a retoricii xenofobe a partidelor extremiste: “Pentru că este un context dificil, când aproape 30% din componenţa Parlamentului European este format din forţe extremiste care şi-au făcut o ţintă din cetăţenii români, lucrătorii români, România, trebuie să apărăm drepturile acestora.”
Pasionată de tematica securităţii continentale, liberala Norica Nicolai anunţă că va rămâne membră a Comisiei de Apărare din Parlamentul European, unde va susţine elaborarea unei politici comune în domeniu: “Uniunea trebuie să ia în considerare şansele pe care i le dă Tratatul de la Lisabona. Sunt două clauze care îi permit o politică comună de apărare. S-a văzut cât de vulnerabili suntem în faţa oricărui risc. Într-o lume globală, în politici regionale, nu mai poţi trăi singur, ai nevoie de participarea tuturor, să pui alături compentenţe, capabilităţi.”
Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, membru al Grupului Popular European, spune că şi-ar dori pentru România o pondere politică pe măsura celei demografice şi teritoriale: “Spunem de multe ori că suntem a şaptea ţară în UE, dar nu suntem în acest moment a şaptea ţară în ceea ce priveşte influenţa sau putere de a valorifica interesele ţării în Parlamentul European şi instituţiile europene. Deci, trebuie să avansăm şi din acest punct de vedere.”
Afiliat tot PPE, Cristian Preda (Mişcarea Populară) vrea să-şi continue activitatea în Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului: “Îmi propun ca toate obiectivele pe care cetăţenii români le-au auzit de la mine în campanie, şi anume intrarea în Schengen, intrarea în zona euro, participarea României la procesul de consolidare a economiei europene să fie realizate.”
Realeşi sau debutanţi, eurodeputaţii români sunt obligaţi, spun comentatorii, să-şi dozeze atent prestaţia, astfel încât să răspundă şi aşteptărilor electoratului din ţară, şi partidelor care i-au pus pe liste, dar şi condiţiei de legislator comunitar.
Liderii europeni au chemat, marţi, Rusia să coopereze cu noul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, să continue retragerea trupelor sale masate la graniţa ucraineană şi să oprească intrarea separatiştilor şi a armelor în această ţară. Într-o declaraţie comună publicată după un summit desfăşurat la Bruxelles, “cei 28” încurajează Moscova să se angajeze într-un dialog deschis şi sincer pentru a găsi o soluţie la criză.
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene: ”Mesajul principal al declaraţiei referitoare la Ucraina este că suntem alături de un lider ales în mod legitim, că vom continua să oferim tot sprijinul nostru stabilizării acestei ţări şi că o vom ajuta să reziste cât mai bine presiunilor.”
Sprijinul european va viza, în principal, procesul de reformă constituţională, stabilizarea economică şi creşterea securităţii energetice. Liderii UE îi cer, totodata, lui Poroşenko, în general autorităţilor de la Kiev, să iniţieze, rapid, reforme constituţionale şi de descentralizare. Declaraţia, deşi nu ameninţă direct Moscova cu noi sancţiuni, face o aluzie la programul de sancţiuni specifice aplicat de UE împotriva Rusiei. Cei 28 sunt de acord să continue lucrările pregătitoare asupra sancţiunilor de ordin economic, faza 3, astfel încât acestea să fie gata pentru a fi aplicate, dacă evenimentele vor cere acest lucru.
UE constată, de asemenea, cu îngrijorare, deteriorarea situaţiei drepturilor omului în Crimeea, de la anexarea ei ilegală de către Rusia, în martie. Liderii Uniunii reafirmă că nu vor recunoaşte, niciodată, anexarea peninsulei la Rusia. Pe de alta parte, UE caută soluţii pentru uşurarea poverii datoriilor Ucrainei faţă de Federaţia Rusă, în domeniul energetic. Astfel, Comisia Europeană este prezentă la negocierile ruso-ucrainene pe acesta temă, care au loc la Berlin.
Comisarul european, Gunther Oettinger, a anunţat că un prim rezultat al negocierilor ar fi achitarea unei tranşe din datoria Ucrainei, de 2 miliarde de dolari, din fonduri primite de la FMI, Banca Mondială sau Banca Europeană. Preşedinta lituaniană, Dalia Grybauskaite, a declarat, la rândul său, că se aşteaptă ca Ucraina şi UE să semneze un acord asupra unor legături comerciale mai strânse, la un summit al UE, pe 27 iunie. Kievul şi UE au semnat capitolele politice ale unui acord de asociere dar aprobarea părţii comerciale a fost amânată, până după alegerile prezidenţiale din Ucraina.
După luni de entropie sângeroasă, Ucraina a reînceput, duminică, să arate ca un stat funcţional. La începutul anului, sub presiunea manifestanţilor pro-occidentali, fostul preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici pleca de la putere călcând pe cadavre. În martie, autorităţile provizorii de la Kiev asistau neputincioase şi, practic, fără reacţie cum Rusia anexează peninsula Crimeea, din sud. În aprilie, aceleaşi autorităţi declanşau ceea ce au numit operaţiunile antiteroriste contra secesioniştilor rusofili din estul ţării, operaţiuni despre care experţii militari afirmă că s-au împotmolit îniante de a fi restabilit controlul Kievului asupra regiunilor rebele.
Scrutinul prezidenţial adjudecat, încă din primul tur, de omul de afaceri Petro Poroşenko e o probă că, obosiţi de incertitudini, ucrainenii au nevoie de o conducere cu identitate clară şi cu o largă legitimitate politică. Ei i-au oferit noului preşedinte peste 55% din sufragii, convinşi, spun analiştii, de mesajul său echilibrat. Pasională, imprevizibilă, controversată, principala sa contracandidată, fostul premier Iulia Timosenko n-a obţinut decât puţin peste zece procente.
Născut în vest, în oraşul Bolgrad, din sudul provinciei istorice Basarabia — care, până la anexiunea sovietică din 1940, a aparţinut României -, supranumit Regele ciocolatei, Poroşenko are 48 de ani şi o avere estimată la 1,6 miliarde miliarde de dolari. A pledat permament pentru opţiunea europeană, dar şi pentru normalizarea relaţiilor cu Rusia. Întrebat unde va întreprinde prima vizită în calitate de şef al statului, la Moscova sau la Bruxelles, el a spus că va merge în Donbas, adică în epicentrul rebeliunii secesioniste.
Prima sarcină pe care şi-a asumat-o este să pună capăt conflictului din estul ţării, unde alegerile au fost, practic, boicotate: în regiunile Doneţk şi Lugansk au fost deschise doar câteva secţii de votare. Cu toate acestea, aşa cum notează analiştii, citaţi de trimisul special al Radio România la Kiev, prezenţa mare la vot validează legitimitatea alegerilor. Dialogul cu Rusia, afirmă noul preşedinte ucrainean, va trebui mediat de Statele Unite şi Uniunea Europeană şi va porni de la premisa că Ucraina optează liber pentru viitorul său.
La Moscova, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia va recunoaşte alegerea poporului ucrainean, o va respecta şi este gata să lucreze cu noua conducere de la Kiev. Deşi eclipsate de alegerile pentru Parlamentul European, cele din Ucraina au fost salutate de cancelariile occidentale, mulţumite de corectitudinea scrutinului şi de absenţa unor incidente majore. “Alegerile au fost libere şi corecte” — a afirmat şi preşedinte României vecine, Traian Băsescu, care l-a felicitat pe noul său omolog.
Electoratul român are la dispoziţie meniul complet al concurenţilor la europarlamentarele din 25 mai. Miercuri, Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că au fost admise listele depuse de 15 partide şi alianţe, între care se disting, graţie potenţei electorale confirmate de ultimele sondaje, cele parlamentare. Astfel, principala forţă politică din ţară, alianţa de stânga, la guvernare, formată din trioul PSD-UNPR-PC, în care PSD joacă rolul vedetei, pleacă din postura de favorit. O urmează, la distanţă, cele două partide de centru-dreapta aflate în băncile opoziţiei, PNL, respectiv PDL. UDMR şi PP-DD, forţează, şi ele, aproape la limită, aşa cum relevă sondajele, intrarea în noul Parlament European. Din spaţiul extra-parlamentar, concurează, cu şanse reale, Mişcarea Populară şi Forţa Civică şi, mai degrabă ca o pată de culoare, PRM, condus de Corneliu Vadim Tudor, eurodeputat în mandat. Dintre independenţii – opt la număr – ale căror candidaturi au fost validate de BEC, notă aparte fac Corina Ungureanu, fostă campioană mondială la gimnastică sportivă, şi Mircea Diaconu, un foarte apreciat actor de teatru şi film. Cel din urmă şi-a câştigat dreptul de a se afla pe listele de vot pe ultima turnantă, în urma unei decizii luate în tribunal, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul listei depuse de Vadim.
Oficial, campania electorală va începe pe 25 aprilie, cu 30 de zile înaintea scrutinului. Analiştii apreciază că alegerile pentru Legislativul european nu vor trezi un interes aparte în rândul electorilor români, cum, de altfel, se întâmplă, uzual, în mai toate ţările din spaţiul comunitar. La precedentul euroscrutin, organizat în 2009, doar 27% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne.
Totuşi, anul acesta, rata absenteismului ar putea fi mai mică, întrucât Guvernul de la Bucureşti a stabilit ca, tot pe 25 mai, să aibă loc şi alegeri parţiale pentru locurile de parlamentari şi primari rămase vacante. Aşa că miza locală, una mai relevantă pentru alegătorul român, l-ar putea scoate pe acesta mai uşor din casă, cred observatorii.
Pe de altă parte, pentru partidele româneşti, alegerile europarlamentare sunt primul test electoral după toamna lui 2012, când s-au desfăşurat legislativele naţionale.
Mai mult, susţin analiştii, europarlamentarele servesc şi ca un barometru pentru formaţiunile autohtone, în prembulul prezidenţialelor din noiembrie, privite, fără doar şi poate, ca adevarata bătălie politică a anului.
Pentru unii dintre candidaţii români la alegerile europarlamentare, programate pe 25 mai, pre-campania electorală, cum o numesc analiştii politici, se desfăşoară prin tribunale.
Independentul Mircea Diaconu, un răsfaţat al scenei şi al ecranului, va putea candida pentru un loc în viitorul Parlament European. Decizia, una definitivă, a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, cea care a judecat contestaţiile depuse de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Ministerul Public faţă de o hotărâre anterioară a Tribunalului Bucureşti. Încă din 2011, ANI a stabilit că Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, în perioada în care a ocupat, simulatan, două funcţii publice: parlamentar şi director de teatru. Pe baza raportului întocmit de Agenţie, însoţit şi de o decizie a justiţiei potrivit căreia Diaconu nu mai are dreptul să ocupe o funcţie publică până în 2015, Biroul Electoral Central (BEC) îi refuzase acestuia candidatura. Cu o perseverenţă dusă la extrem, ce riscă să-i ştirbească din meritele indubitabile adunate în cariera artistică, Diaconu pare hotărât să meargă până-n pânzele albe pentru un loc în Legislativul de la Bruxelles. De altfel, propria ambiţie l-a facut să părăsească PNL, trambulina cu ajutorul căreia Diaconu a ajuns în politica mare, până la înălţimea unui post de ministru, al Culturii.
Tot Curtea de Apel Bucureşti a decis că lista pentru euroscrutin depusă de Corneliu Vadim Tudor, sub sigla Partidului România Mare, este eligibilă. BEC refuzase să valideze lista din motive mai degrabă tehnice, legate, în principal, de semnăturile necesare strânse de activiştii PRM. Pentru Vadim, fondatorul acestui partid, prototipul extremistului de dreapta în România post-comunistă, euroalegerile sunt, consideră observatorii, singura sa şansa de a supravieţui politic.
După despărţirea cu năbădăi de aripa de dizidenţi conduşi de fostul său aghiotant, Gheorghe Funar (edil al Clujului, în anii ’90), PRM-ul rămas în mâinile lui Vadim respiră exclusiv prin notorietatea adunată de acesta. Odată cu preluarea, în 2009, a mandatului de europarlamentar, discursul clasic al lui Vadim, abundent în derapaje xenofobe şi homofobe, a devenit ceva mai temperat, în condiţiile în care electoratul român nu mai vibrează, cum o făcea odată, la temele strident naţionaliste. În lipsa clinciurilor electorale pline de patos pe care, în alte vremuri, le iniţia cu o pasiune demnă de o cauză mai bună, Vadim, în varianta 2014, pare mai preocupat de prestaţiile sale în emisiunile tabloide. Cu ce rezultat, se va vedea pe 25 mai.
Alegerile pentru Parlamentul European sunt, probabil, cele mai bine reglementate din lume. De 35 de ani se desfăşoară cu exactitate şi ideea de alegeri anticipate este doar de o glumă. Cu un mandat de 5 ani, şi cifrele sunt rotunde, astfel că alegerile se ţin în anii ce se termină cu 4 sau cu 9.
La început, când şi puterile Parlamentului de la Strasbourg erau mai mici, politicienii şi partidele separau destul de apăsat reprezentarea europarlamentară de cea a treburilor din interior. Pe măsură ce integrarea europeană s-a adâncit iar componenţa Uniunii Europene s-a extins, rolul europarlamentarului s-a îmbogăţit cu noi valenţe, sarcini şi responsabilităţi.
Alegerile din 2014 găsesc România racordată perfect la vibraţia socială provocată de alegerile pentru Parlamentul European. Nu lipseşte nici experienţa de lucru în Parlamentul European şi nici lucrul cu parlamentarii europeni. Marile partide din România şi-au depus listele de candidaturi, alături de nu mai puţin de 11 candidaţi independenţi. Putem spune că este un număr mare de independenţi, devreme ce fiecare dintre ei a avut nevoie de minim 100 de mii de semnături de susţinere. Regăsim printre candidaţii români independenţi la un fotoliu din Parlamentul European un foarte cunoscut şi îndrăgit actor, o gimnastă cu numeroase titluri sportive, dintre cele mai prestigioase, un fost deputat în Parlamentul României şi patru români din afara graniţelor.
Nici la partide situaţia nu este simplă. Stânga este grupată pe o listă de 3 partide, rămase din alianţa USL de guvernământ după plecarea PNL de la guvernare. Spectrul de dreapta este mult mai divizat, în partide de multe ori semnificative doar prin liderul în jurul căruia s-au format. Unul dintre ele este recent înfiinţat dar are pe lista de candidaţi actuali europarlamentari. Pentru un alt partid de dreapta, PNTCD, alegerile europarlamentare sunt văzute ca o revenire în viaţa politică, după perioada de declin semnificativ ce a urmat guvernării din perioada 1996-2000. În special pe listele marilor partide se regăsesc mulţi dintre actualii europarlamentari, unii dintre ei cu performanţe remarcabile.
Pe scurt, alegerile europarlamentare se bucură de toată atenţia clasei politice dar şi a alegătorilor din România, fiind o radiografie a stării actuale a electoratului. Indiferent dacă vom considera asta un lucru bun sau unul rău, europarlamentarele din acest an cuprind şi o serie de rezolvări pentru anul 2012. În acel an au fost schimbaţi doi premieri, a doua oară s-a schimbat şi coaliţia de guvernare, au fost alegeri locale şi parlamentare şi chiar un referendum de demitere a preşedintelui ţării.
În acest an, pe lângă europarlamentare mai au loc şi alegeri pentru preşedinţia României. În condiţiile în care actualul şef al statului îşi încheie al doilea mandat şi iese din curtea electorală, marile forţe politice nu şi-au desemnat, totuşi, candidaţi pentru prezidenţiale.
Candidatul susţinut de coaliţia USL, care deţinea 70% din cele două camere ale Parlamentului României, şi se înscria ca deţinătorul celor mai mari şanse de a sta în fruntea statului, a rupt brusc alianţa şi a ieşit de la guvernare, lăsându-şi candidatura la mâna unor susţineri ulterioare. Evident, sunt aşteptate rezultatele europarlamentarelor pentru a putea fi stabilite strategiile şi tacticile pentru alegerile prezidenţiale şi pentru viitoarea politică de alianţe şi de cucerire a electoratului şi a opiniei publice. Altfel spus, după alegerile din 25 mai, vom avea lista celor 32 de europarlamentari români iar, printre rânduri, dacă nu vom avea direct numele viitorului preşedinte al României, vom avea măcar partidul sau formula care îl va propune pe acesta alegătorilor din noiembrie.
Miercuri s-a încheiat depunerea candidaturilor la Parlamentul European, iar de joi se pot depune eventuale contestaţii, pentru a căror soluţionare termenul limită este 16 aprilie. Previzibil, toate partidele parlamentare au înaintat liste complete de aspiranţi la cele 32 de mandate de eurodeputaţi la care are dreptul România.
Alianţa de stânga PSD-UNPR-PC, la guvernare, partenera acesteia în Executiv, UDMR, opoziţia liberală şi cea democrat-liberală au păstrat, în general, pentru locurile eligibile de pe liste nume care au confirmat, în actualul mandat, aşteptările şefilor de partid. Este, astfel, extrem de probabil ca social-democraţii Corina Creţu şi Cătălin Ivan, liberalele Norica Nicolai şi Adina Vălean, Theodor Stolojan, de la PDL, sau Iuliu Winkler, de la UDMR, să se regăsească şi în viitorul Legislativ comunitar.
Intrat, în premieră, în Parlamentul României în 2012, PPDD îşi deschide lista cu preşedintele fondator, fosta vedetă TV Dan Diaconescu. În afara acestor formaţiuni, au depus liste de candidaţi şi câteva partide extraparlamentare.
De la dreapta populară se revendică fosta vioară întâi a guvernului de coaliţie de la sfârşitul anilor 90, PNŢCD, şi nou apărutele Mişcarea Populară, Noua Republică şi Forţa Civică — toate apropiate preşedintelui Traian Băsescu.
De la stânga – Alianţa Socialistă, Partidul Dreptăţii Sociale şi Partidul Ecologist. Tot ca formaţiune independentă a depus listă de candidaţi şi Asociaţia Naţională a Agricultorilor. Pe vremuri, în primii ani 2000, PRM era a doua forţă politică din ţară. Azi e în afara Parlamentului de la Bucureşti, dar pare să fi rămas un brand care stârneşte pasiuni.
Aflaţi, azi, la cuţite, fondatorul partidului, Corneliu Vadim Tudor, şi fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, au depus, sub aceeaşi siglă, liste concurente. Care dintre acestea va ajunge pe buletinele de vot urmează să decidă Biroul Electoral Central.
Intră în cursă şi candidaţi independenţi. Numele cel mai sonor este fosta campioană mondială la gimnastică sportivă Corina Ungureanu. Actor foarte popular, dar politician controversat, fostul ministru liberal al Culturii Mircea Diaconu s-a înscris tot ca independent, dar nu ştie dacă nu candidează degeaba: Agenţia Naţională de Integritate a avertizat că, încălcând legea privind incompatibilitatea, el nu mai poate ocupa o funcţie eligibilă până în 2015. Pentru majoritatea acestor concurenţi, cursa electorală e un exerciţiu perfect platonic.
Potrivit sondajelor privind intenţiile de vot, alianţa dominată de PSD şi-ar putea adjudeca jumătate din mandate. Restul s-ar împărţi între PNL, PDL, Mişcarea Populară şi UDMR. Niciuna dintre celelalte liste n-ar atinge pragul electoral de 5%.
Cu aproape două luni înaintea alegerilor europarlamentare, principalele partide politice din România şi-au finalizat listele de candidaţi. Numele propuse de formaţiunile considerate protagoniste sunt, în genere, figuri cunoscute în arealul politic naţional, care au ocupat sau mai ocupă, încă, funcţii cu relevanţă instituţională. Ex-miniştri, eurodeputaţi în mandat, foşti şefi de instituţii publice sau tehnocraţi, cu toţii speră să prindă un loc în Parlamentul European, cel care, în ultimii ani, şi-a extins influenţa în construcţia numită Uniunea Europeană.
Principala forţă politică din România, alianţa PSD-UNPR-PC, în care PSD are rol de primadonă, este cotată, potrivit unui sondaj recent, cu 40% din voturi. Podiumul intenţiilor de vot este completat de principalele partide de opoziţie, PNL, cu aproape 18%, şi PDL, cu circa 14%, ambele de centru-dreapta. Pe locurile patru şi cinci se află, oarecum surprinzător, prin cotele lor, tot reprezentante ale dreptei – Partidul Mişcarea Populară (pro-prezidenţial) cu nouă procente, şi Forţa Civică, cu cinci procente. Clasamentul este continuat de UDMR (la putere), a cărei cotă se învârte în jurul clasicelor cinci procente, PPDD (populist, parlamentar), într-o cădere accentuată, cu patru procente, şi PRM (naţionalist, extra-parlamentar), cu circa 2,5%.
Sondajul a fost făcut, la comanda cotidianului Adevarul, de INSCOP. Tot în ziua în care vor avea loc europarlamentarele, 25 mai, Guvernul de la Bucureşti a decis să fie organizate şi alegeri parţiale, pentru locurile de parlamentari şi aleşi locali rămase vacante.
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, a precizat că alegerile parţiale se vor desfăşura într-un singur tur.
Potrivit calendarului aprobat de Guvern, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 5 mai, iar campania electorală pentru alegerile parţiale va începe pe 10 mai, cu două săptămâni mai târziu ca cea pentru euroalegeri.
Cu ocazia dublului scrutin, consideră observatorii, partidele au ocazia să ia pulsul electoratului înaintea adevaratei lupte politice a anului — alegerile prezidenţiale, programate în noiembrie.
Tot analiştii politici consideră că scorurile obţinute în mai pot sta la baza unor posibile întelegeri, pe care să fie turnate alianţe ori coaliţii, în diferite combinaţii. Experienţa alegerilor care au avut loc în trecut demonstrează că actorii politici români pot fi extrem de originali, deci e greu de anticipat rezultatul chiar şi pentru cei care urmăresc cu atenţie spectacolul politic autohton.
Europenii ştiu deja, în luna mai a anilor ce se termină cu 4 sau 9 au loc alegeri pentru Parlamentul European. Ca la fiecare dintre noi acasă, votăm pentru parlamentari care ne reprezintă. Cei aleşi acum sunt membrii Parlamentului ţărilor din Uniunea Europeană, care devine astfel o structură unitară, aproape ca un stat.
Paradoxal, deşi are aspectul unei construcţii confederale, parlamentul este unicameral, reprezentarea fiind directă, cum directe sunt şi alegerile organizate de statele membre.
Diferite, de la stat la stat, sunt sistemele electorale conform cărora se desfăşoară alegerile parlamentare, cu moduri diferite de constituire a circumscripţiei electorale. Parlamentarii europeni reprezintă proproţional populaţia europeană, de la câte 6 pentru state mai mici, ca Malta, Luxemburg, Cipru şi Estonia, la 96, cei mai mulţi, pentru Germania.
România, a 7-a ţară ca număr al populaţiei, are 35 de europarlamentari. Nu este pentru prima dată când românii votează pentru reprezentanţii lor în Parlamentul European. După ce a intrat în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, România şi-a desemnat europarlamentarii care au deţinut aceste funcţii până la primele alegeri, cele din 2009. Înainte de aderare, parlamentarii români au fost observatori.
Alegerile europene se desfăşoară, la alegere, în intervalul 22-25 mai, patru zile în care cetăţenii Europei unite pot vota. Deşi s-a propus ca, în România, să se voteze timp de 2 zile, până la urmă alagerile se vor desfăşura tradiţional, într-o zi de duminică. La sfârşitul zilei de duminică 25 mai, îi vom cunoaşte pe cei 766 de europarlamentari, cei care ne vor reprezenta şi vor decide în chestiunile ce ţin de Paralamentul european. Şi acestea nu sunt puţine pentru că rolul legislativului a crescut constant în procesul european. În special după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European joacă un rol determinant în definirea politicilor europene astfel că infuenţa acestuia asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor Uniunii Europene este tot mai evidentă. Mai mult decât atât, forul parlamentar european este cel mai mare cadru de dezbatere, cu decizii obligatorii sau doar luări de poziţie.
Desigur, este de dorit ca activitatea parlamanetarilor să nu se încheie o dată cu alegerile, cu atât mai mult cu cât construcţia europeană pune accentul tot mai mult pe manifestarea permanentă a poziţiei şi a opiniei alegătorilor, a cetăţenilor europeni.
Campania electorală este şi în cazul alegerilor europene foarte importantă, punându-se bazele contractului dintre alegători şi europarlamentari. Poziţia cetăţenilor europeni faţă de Parlament şi faţă de instituţiile europene în general a evoluat foarte mult. Dacă la un moment dat părea că Parlamentul European este un fel de exil aurit pentru politicienii naţionali în lipsă de chef şi randament, europarlamentarii au devenit adevăraţi promotori ai ideii europene şi intermediari între fenomenele naţionale şi procesul european, conform principiului subsidiarităţii.
În România, dezbaterea europeană a crescut enorm în profunzime şi implicare. S-a petrecut fenomenul previzibil şi aşteptat al contopiri celor două planuri, naţional şi european, cu un plus evident pentru dezbaterea naţională, mai ales pentru campania electorală din cele aproape 100 de zile ce au mai rămas până la alegerile pentru Parlamentul european.
Scena politică românească e cuprinsă de frenezia specifică anilor electorali. Cum în 2014 sunt programate atât alegerile pentru Parlamentul European, în mai, cât şi prezidenţialele, în noiembrie, partidele, alianţele, cartelurile se repoziţionează, se divid, se recompun, după o logică proprie, care scapă, de multe ori, alegătorilor şi presei.
Formulă de succes în 2012, când a câştigat legislativele cu aproape 70% din voturi, Uniunea Social-Liberală pare a-şi trăi ultimele luni. Cele două partide majore din coaliţia guvernamentală, PSD şi PNL, sunt afiliate unor familii politice europene concurente, astfel că, la euroscrutin, vor candida pe liste diferite.
Mai mult, PSD tocmai a creat în interiorul Uniunii Social-Liberale o Uniune Social-Democrată. Oferindu-le câte un loc eligibil pe propria sa listă, partidul premierului Victor Ponta şi-a asociat înainte de alegeri partenerii juniori de la guvernare: UNPR, fondată, cu ani în urmă, de dizidenţi social-democraţi, şi PC, până nu demult aliat al liberalilor în deja dizolvata Alianţă de Centru Dreapta. Niciodată, de la fondare, capabile să treacă pe cont propriu pragul electoral de 5%, cele două partide de buzunar rămân, astfel, în viaţă graţie mărinimiei celei mai puternice formaţiuni politice a momentului. Cu sau fără astfel de aliaţi, PSD e cotat în sondaje cu peste 37% din intenţiile de vot şi îşi va adjudeca, aproape cert, 10-12 din cele 32 de mandate de eurodeputaţi alocate României în Parlamentul de la Bruxelles.
Numărul doi al coaliţiei guvernamentale, PNL, gravitează în jurul a 20 de procente din preferinţele electorale şi rămâne şi numărul doi al scenei politice. Liberalii par, însă, tot mai izolaţi, într-un moment în care au mai mult decât oricând nevoie de aliaţi, fiindcă liderul lor, Crin Antonescu, e prezidenţiabilul USL şi, pentru a fi ales, e dependent de susţinerea stângii.
Din nebuloasa aşa-numitei drepte populare, repliată în opoziţie, doar PDL, cu o cotă de 17-18%, pare că va depăşi pragul electoral. După ruptura zgomotoasă dintre democrat-liberali şi fostul lor şef, preşedintele Traian Băsescu, în jurul celui din urmă gravitează o mână de partide recente înfiinţate — Mişcarea Populară, Forţa Civică, Noua Republică -, toate cu pretenţia de a prelua stindardul dreptei, toate concurând PDL şi atrăgându-i cadrele şi alegătorii, dar toate cu o cotă de sub cinci procente în sondaje.
Afiliată, la rândul său, la Partidul Popular European, nici măcar longeviva UDMR n-are mai mult de 4,7% din intenţiile de vot. Dar, apreciază analiştii, aceasta beneficiază măcar de un electorat disciplinat, coagulat pe considerente etnice, care, oricât de mari i-ar fi insatisfacţiile faţă de propriii reprezentanţi politici, se mobilizează la fiecare scrutin şi reuşeşte să împingă Uniunea peste prag.