Radio România Internațional

Tag: bucatarie romaneasca

  • Ghiveci călugăresc

    Ghiveci călugăresc

    Atunci când vorbim despre mâncărurile călugăreşti, este vorba fie despre mâncăruri pregătite pe baza unor reţete tradiţionale în care sunt folosite numai ingrediente bio, fie este vorba despre mâncăruri de post, fără adaosuri de grăsimi vegetale sau de produse lactate.



    Înainte de a trece la felul principal, ghiveciul călugăresc, putem pregăti şi consuma o ciorbă, tot de post, făcută din frunze de lobodă (Atriplex hortensis) sau de ştevie (Rumex patientia), plante care apar în perioada primăverii. Ştevia este foarte răspândită în România, mai ales pe păşuni şi în zonele necultivate. Frunzele de ştevie pot fi consumate crude în salate, pot fi folosite ca înveliş al sarmalelor, dar cel mai frecvent sunt folosite la ciorbe. Ciorba de ştevie se prepară extrem de uşor, în numai jumătate de oră. Sunt necesare trei-patru legături de frunze de ştevie, ce trebuie spălate cu grijă, după care le sunt îndepărtate nervurile mai groase.



    Mai avem nevoie de doi morcovi, de o ţelină mică, de o ceapă, de doi-trei cartofi sau de o mână de orez. Se pun la fiert morcovii, tocaţi mărunt, la fel ceapa şi ţelina, precum şi cartofii, tăiaţi în cuburi mici. Se lasă la fiert circa 20 de minute, se acreşte cu borş, se dizolvă puţin bulion sau se foloseşte puţin suc de roşii, după care se adaugă frunzele de ştevie, tăiate în bucăţi mici. Pentru a nu se oxida în urma atingerii cu un obiect din metal cum este cuţitul, unii preferă să mărunţească cu mâna frunzele de ştevie. Se adaugă sare după gust şi se poate consuma imediat alături de câteva fire de ceapă verde. De menţionat că această ciorbă poate fi consumată şi rece. În ciorbă se pot pune şi frunze de lobodă, care dau o tentă roşiatică.



    După cum îi indică şi numele, ghiveciul călugăresc este o mâncare de post, deoarece se folosesc doar legume care se găsesc în această perioadă: cartofi, ceapă, varză, morcovi, ţelină. Pot fi folosite şi legume congelate precum mazăre, fasole păstăi, ardei gras şi conopidă. Pentru a obţine 8 -10 porţii, avem nevoie de un kg de cartofi, jumătate de kg de morcovi, o varză albă mică sau o conopidă, de vreo jumătate de kg, o ţelină, 5 cepe de mărime potrivită, 400 de grame de fasole păstăi, bulion sau suc de roşii, sare, piper.



    După ce curăţăm şi spălăm legumele, tăiem în cubuleţe cartofii şi ţelina, tăiem în rondele morcovii, tăiem în felii subţiri ceapa şi mărunţim conopida şi varza. Toate aceste legume se pun la fiert într-o oală. Dacă o parte dintre legume provin din conserve şi sunt semipreparate, pot fi puse în cratiţă ceva mai târziu. Când legumele sunt fierte, adăugăm o lingură de bulion şi lăsăm compoziţia pentru jumătate de oră în cuptor, la foc mic. În final, adăugăm sare şi eventual piper după gust. Se consumă imediat, după ce se presară frunze proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt.


  • Mâncăruri călugăreşti de post

    Mâncăruri călugăreşti de post


    De câteva zile s-a intrat în postul Paştelui, o perioadă de 7 săptămâni în care, cu mici excepţii, sunt consumate doar mâncăruri din legume şi fructe conservate. Se folosesc varza murată sau prunele uscate, cartofii, dar şi alte vegetale care apar în perioada primăverii precum ştevia, loboda, urzicile şi prazul. Cum perioada de zile friguroase a întârziat în acest an apariţia acestora, pentru a pregăti o mâncare de post sunt folosite legume din cămară, precum cartofii, fasolea boabe şi varza murată.



    Aşa se întâmplă şi în mănăstirile ortodoxe din România, unde sunt pregătite exclusiv mâncăruri din legume, fără adaosuri de produse lactate. Parcă pentru a întări faptul că sunt fără carne și grăsimi, unele dintre ele sunt etichetate drept “mâncăruri călugărești”.



    Există, de exemplu, borșul călugăresc. Pentru a-l pregăti, avem nevoie de câţiva cartofi, de o varză mică, de două cepe, de doi morcovi, de o ţelină, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii sau de bulion şi de puţin ulei. După ce au fost curăţate şi spălate, legumele trebuie tăiate în cubuleţe sau în rondele şi puse la fiert, cu puţină sare. Dacă folosim varză murată, aceasta trebuie spălată în apă rece, înainte de a fi tăiată în bucăti mai mici. După ce legumele au fiert, se adaugă suc de roşii sau puţin bulion. Se acreşte cu borş, care se fierbe separat , timp de câteva minute sau borș concentrat, care se pune direct în oala în care au fiert legumele. La final, în oală se pun frunze de pătrunjel, tocate mărunt.



    Şi orezul poate fi folosit în pregătirea mai multor mâncăruri de post. Poate fi folosit, de exemplu, la mâncarea de prune uscate sau pentru umplutura sarmalelor în foi de viţă sau în foi de varză, dar poate fi şi principal ingredient atunci când este pregătit aşa-numitul pilaf călugăresc, un amestec de legume fierte în apă cu sare, la care nici măcar ulei nu se adaugă.



    Tot sub denumirea de pilaf călugăresc este și varianta în care este folosit ulei. Avem nevoie de două căni de orez, de două … trei cepe, de un morcov, de una … două roşii sau de o conservă cu roşii tăiate în cuburi, de câteva ciuperci și de o legătură de pătrunjel. Într-o oală se toarnă puţin ulei şi se căleşte uşor ceapa, tăiată solzişori. Se adaugă ciupercile, tăiate în felii subţiri, morcovul, tăiat rondele şi, dacă este nevoie, se completează cu puţină apă. Este adăugat, de asemenea, orezul, spălat în prealabil, cuburile de roşii şi se lasă la fiert circa jumătate de oră. Spre final, se presară frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust.




  • Mâncăruri călugăreşti de post

    Mâncăruri călugăreşti de post


    De câteva zile s-a intrat în postul Paştelui, o perioadă de 7 săptămâni în care, cu mici excepţii, sunt consumate doar mâncăruri din legume şi fructe conservate. Se folosesc varza murată sau prunele uscate, cartofii, dar şi alte vegetale care apar în perioada primăverii precum ştevia, loboda, urzicile şi prazul. Cum perioada de zile friguroase a întârziat în acest an apariţia acestora, pentru a pregăti o mâncare de post sunt folosite legume din cămară, precum cartofii, fasolea boabe şi varza murată.



    Aşa se întâmplă şi în mănăstirile ortodoxe din România, unde sunt pregătite exclusiv mâncăruri din legume, fără adaosuri de produse lactate. Parcă pentru a întări faptul că sunt fără carne și grăsimi, unele dintre ele sunt etichetate drept “mâncăruri călugărești”.



    Există, de exemplu, borșul călugăresc. Pentru a-l pregăti, avem nevoie de câţiva cartofi, de o varză mică, de două cepe, de doi morcovi, de o ţelină, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii sau de bulion şi de puţin ulei. După ce au fost curăţate şi spălate, legumele trebuie tăiate în cubuleţe sau în rondele şi puse la fiert, cu puţină sare. Dacă folosim varză murată, aceasta trebuie spălată în apă rece, înainte de a fi tăiată în bucăti mai mici. După ce legumele au fiert, se adaugă suc de roşii sau puţin bulion. Se acreşte cu borş, care se fierbe separat , timp de câteva minute sau borș concentrat, care se pune direct în oala în care au fiert legumele. La final, în oală se pun frunze de pătrunjel, tocate mărunt.



    Şi orezul poate fi folosit în pregătirea mai multor mâncăruri de post. Poate fi folosit, de exemplu, la mâncarea de prune uscate sau pentru umplutura sarmalelor în foi de viţă sau în foi de varză, dar poate fi şi principal ingredient atunci când este pregătit aşa-numitul pilaf călugăresc, un amestec de legume fierte în apă cu sare, la care nici măcar ulei nu se adaugă.



    Tot sub denumirea de pilaf călugăresc este și varianta în care este folosit ulei. Avem nevoie de două căni de orez, de două … trei cepe, de un morcov, de una … două roşii sau de o conservă cu roşii tăiate în cuburi, de câteva ciuperci și de o legătură de pătrunjel. Într-o oală se toarnă puţin ulei şi se căleşte uşor ceapa, tăiată solzişori. Se adaugă ciupercile, tăiate în felii subţiri, morcovul, tăiat rondele şi, dacă este nevoie, se completează cu puţină apă. Este adăugat, de asemenea, orezul, spălat în prealabil, cuburile de roşii şi se lasă la fiert circa jumătate de oră. Spre final, se presară frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust.




  • Mâncăruri cu prune afumate

    Mâncăruri cu prune afumate

    Până
    la apariția primelor verdețuri folosite la mâncărurile pregătite la început de
    primăvară, în gospodăria tradițională erau și încă sunt folosite alimentele
    păstrate în beci, precum carnea afumată sau carnea conservată în untură și
    legume rădăcinoase, precum cartofi, ceapă, morcovi sau varză murată. O altă
    resursă pentru perioadele cu mai puține
    legume proaspete ar putea fi prunele afumate, combinate cu carne sau cu cereale
    și legume.


    În
    zona Făgărașului se pregătește o tocană cu carne de porc
    și cu prune afumate. Se folosește carne de porc cu puțină grăsime și prune
    afumate, în cantități egale. Modul de preparare este simplu. Carnea de porc se
    taie în cubulețe care, înainte de a fi rumenite în ulei sau în untură, trebuie
    tăvălite prin făină, conform rețetei tradiționale din Făgăraș. După ce se
    rumenesc ușor, bucățile de carne se sting cu apă, se dă puțină sare și se lasă
    la fiert, la foc mic, timp de jumătate de oră. Se adaugă prunele care vor
    adăuga aroma de afumătură, se amestecă cu bucățile de carne, după care vasul
    este pus în cuptor, la foc mic, pentru încă jumătate de oră astfel încât
    aromele să se întrepătrundă, iar mâncarea să capete un gust dulce – acrișor.


    Putem
    combina prunele afumate și cu carne de pui, iar un exemplu este puiul umplut cu
    prune. Avem nevoie de un pui, de circa un sfert de kg de prune afumate, cărora
    le scoatem sâmburii, de câteva ciuperci, de un morcov, un ardei gras şi de o
    ceapă. Ne mai trebuie câtiva căţei de usturoi, o legătură de pătrunjel, piper
    şi sare. Călim ceapa, tăiată solzişori, în puţin ulei, adăugăm ciupercile
    tăiate în felii subţiri, ardeiul gras tăiat în suvițe subțiri şi morcovul dat
    prin răzătoare. Lăsăm acest amestec la foc mic pentru 10 minute, apoi adăugăm
    şi prunele uscate pentru câteva minute.


    Condimentăm
    puiul şi pe interior, şi pe exterior şi îl umplem cu amestecul de legume călite
    și de prune afumate. Dacă mai rămâne ceva, punem restul de legume călite într-o
    tavă, în care punem şi puiul umplut. Adăugăm o cană cu apă şi ținem tava în
    cuptor, circa 45 de minute, la foc potrivit, până când puiul se rumeneşte. Din
    când în când, puiul trebuie stropit cu zeama din tavă. Puiul poate fi prezentat
    pe un platou, după care este porţionat, amestecul de legume călite și prune
    afumate constituind garnitura.



  • Mâncăruri cu prune afumate

    Mâncăruri cu prune afumate

    Până
    la apariția primelor verdețuri folosite la mâncărurile pregătite la început de
    primăvară, în gospodăria tradițională erau și încă sunt folosite alimentele
    păstrate în beci, precum carnea afumată sau carnea conservată în untură și
    legume rădăcinoase, precum cartofi, ceapă, morcovi sau varză murată. O altă
    resursă pentru perioadele cu mai puține
    legume proaspete ar putea fi prunele afumate, combinate cu carne sau cu cereale
    și legume.


    În
    zona Făgărașului se pregătește o tocană cu carne de porc
    și cu prune afumate. Se folosește carne de porc cu puțină grăsime și prune
    afumate, în cantități egale. Modul de preparare este simplu. Carnea de porc se
    taie în cubulețe care, înainte de a fi rumenite în ulei sau în untură, trebuie
    tăvălite prin făină, conform rețetei tradiționale din Făgăraș. După ce se
    rumenesc ușor, bucățile de carne se sting cu apă, se dă puțină sare și se lasă
    la fiert, la foc mic, timp de jumătate de oră. Se adaugă prunele care vor
    adăuga aroma de afumătură, se amestecă cu bucățile de carne, după care vasul
    este pus în cuptor, la foc mic, pentru încă jumătate de oră astfel încât
    aromele să se întrepătrundă, iar mâncarea să capete un gust dulce – acrișor.


    Putem
    combina prunele afumate și cu carne de pui, iar un exemplu este puiul umplut cu
    prune. Avem nevoie de un pui, de circa un sfert de kg de prune afumate, cărora
    le scoatem sâmburii, de câteva ciuperci, de un morcov, un ardei gras şi de o
    ceapă. Ne mai trebuie câtiva căţei de usturoi, o legătură de pătrunjel, piper
    şi sare. Călim ceapa, tăiată solzişori, în puţin ulei, adăugăm ciupercile
    tăiate în felii subţiri, ardeiul gras tăiat în suvițe subțiri şi morcovul dat
    prin răzătoare. Lăsăm acest amestec la foc mic pentru 10 minute, apoi adăugăm
    şi prunele uscate pentru câteva minute.


    Condimentăm
    puiul şi pe interior, şi pe exterior şi îl umplem cu amestecul de legume călite
    și de prune afumate. Dacă mai rămâne ceva, punem restul de legume călite într-o
    tavă, în care punem şi puiul umplut. Adăugăm o cană cu apă şi ținem tava în
    cuptor, circa 45 de minute, la foc potrivit, până când puiul se rumeneşte. Din
    când în când, puiul trebuie stropit cu zeama din tavă. Puiul poate fi prezentat
    pe un platou, după care este porţionat, amestecul de legume călite și prune
    afumate constituind garnitura.



  • Preparate tradiţionale din Delta Dunării

    Preparate tradiţionale din Delta Dunării

    Puţini ştiu că din aşa-numiţi ciulini din Delta Dunării
    sunt comestibili. Aceștia sunt, de fapt, părţile unei plante acvatice aflate
    sub nivelul apei, plantă care are tulpini ce pot atinge 5 metri și care poate
    fi întâlnită în apele dulci din Europa și Asia. Acești ciulini (Trapa natans -
    lat, water chestnuts sau water caltrop – eng) sau cornaci după cum le
    spun locuitorii deltei pot fi adunați de pe canalele deltei, în luna
    septembrie, atunci când se coc. Uscați și înnegriți, acești ciulini sunt
    aduși uneori la țărm de valurile Mării
    Negre. Conform locuitorilor Deltei, după înlăturarea ţepilor cu rol protector,
    miezul, cu un gust uşor dulce, poate fi consumat ca atare. Se mai pot fierte şi
    pasa, transformându-se într-un piure sau pot fi prăjiţi. Unii localnici
    obişnuiesc să recolteze astfel de ciulini şi să îi lase în podul casei la
    uscat, pentru a fi consumaţi apoi în perioada sezonului rece.


    Peştele rămâne însă alimentul de bază al
    locuitorilor deltei. În topul preferințelor gastronomice ale turiștilor care
    vin în Delta Dunării, pe primul loc se află borșul de pește și storceagul. La
    borșul de pește, bucățile de carne sunt
    servite pe un platou, cu mujdei de usturoi, iar zeama în care a fiert
    peștele este servită separat, într-un bol, alături de un ardei iute. Storceagul
    este pregătit în perioada sezonului rece, când legumele din grădină sunt
    înlocuite cu rădăcinoase, precum pătrunjelul, țelina și morcovul. Toate acestea
    sunt tăiate mărunt, se adaugă cartofi tăiații cubulețe și se pun la fiert cu
    bucăți din pește mai gras. Această ciorbă, acrită în mod tradițional cu oțet,
    este dreasă cu ou și cu smântână înainte de a fi servită.


    În topul preferințelor vizitatorilor Deltei
    Dunării se află și salata de icre și chifteluțele din carne de pește, numite de
    unii jurnaliştii străini care au vizitat Delta Dunării, hamburgeri de peşte. Un
    alt preparat de top este carasul prăjit. Carasul este cel mai răspândit pește
    din România și poate cântări, în mod excepțional, chiar și două kg. Un exemplar
    tocmai bun pentru a fi prăjit trebuie să depășească 500 de grame. După ce este
    curățat de solzi, eviscerat și spălat, carasul trebuie dat cu puțină sare, în
    interior și pe exterior și lăsat câteva ore la rece. Spălat de surplusul de
    sare, carasul trebuie crestat foarte des la exterior, pe fiecare parte.
    Operațiunea este necesară pentru ca oasele multe ale acestuia să nu se simtă.
    În continuare, este tăvălit prin făină, apoi prin mălai, după care este pus la
    prăjit, în ulei. Se servește cu mămăligă și cu mujdei de usturoi, alături de un
    pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Preparate tradiţionale din Delta Dunării

    Preparate tradiţionale din Delta Dunării

    Puţini ştiu că din aşa-numiţi ciulini din Delta Dunării
    sunt comestibili. Aceștia sunt, de fapt, părţile unei plante acvatice aflate
    sub nivelul apei, plantă care are tulpini ce pot atinge 5 metri și care poate
    fi întâlnită în apele dulci din Europa și Asia. Acești ciulini (Trapa natans -
    lat, water chestnuts sau water caltrop – eng) sau cornaci după cum le
    spun locuitorii deltei pot fi adunați de pe canalele deltei, în luna
    septembrie, atunci când se coc. Uscați și înnegriți, acești ciulini sunt
    aduși uneori la țărm de valurile Mării
    Negre. Conform locuitorilor Deltei, după înlăturarea ţepilor cu rol protector,
    miezul, cu un gust uşor dulce, poate fi consumat ca atare. Se mai pot fierte şi
    pasa, transformându-se într-un piure sau pot fi prăjiţi. Unii localnici
    obişnuiesc să recolteze astfel de ciulini şi să îi lase în podul casei la
    uscat, pentru a fi consumaţi apoi în perioada sezonului rece.


    Peştele rămâne însă alimentul de bază al
    locuitorilor deltei. În topul preferințelor gastronomice ale turiștilor care
    vin în Delta Dunării, pe primul loc se află borșul de pește și storceagul. La
    borșul de pește, bucățile de carne sunt
    servite pe un platou, cu mujdei de usturoi, iar zeama în care a fiert
    peștele este servită separat, într-un bol, alături de un ardei iute. Storceagul
    este pregătit în perioada sezonului rece, când legumele din grădină sunt
    înlocuite cu rădăcinoase, precum pătrunjelul, țelina și morcovul. Toate acestea
    sunt tăiate mărunt, se adaugă cartofi tăiații cubulețe și se pun la fiert cu
    bucăți din pește mai gras. Această ciorbă, acrită în mod tradițional cu oțet,
    este dreasă cu ou și cu smântână înainte de a fi servită.


    În topul preferințelor vizitatorilor Deltei
    Dunării se află și salata de icre și chifteluțele din carne de pește, numite de
    unii jurnaliştii străini care au vizitat Delta Dunării, hamburgeri de peşte. Un
    alt preparat de top este carasul prăjit. Carasul este cel mai răspândit pește
    din România și poate cântări, în mod excepțional, chiar și două kg. Un exemplar
    tocmai bun pentru a fi prăjit trebuie să depășească 500 de grame. După ce este
    curățat de solzi, eviscerat și spălat, carasul trebuie dat cu puțină sare, în
    interior și pe exterior și lăsat câteva ore la rece. Spălat de surplusul de
    sare, carasul trebuie crestat foarte des la exterior, pe fiecare parte.
    Operațiunea este necesară pentru ca oasele multe ale acestuia să nu se simtă.
    În continuare, este tăvălit prin făină, apoi prin mălai, după care este pus la
    prăjit, în ulei. Se servește cu mămăligă și cu mujdei de usturoi, alături de un
    pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Ruladă cu carne tocată

    Ruladă cu carne tocată

    Carnea tocată este folosită la multe preparate și mâncăruri, începând de la mititei și cârnați, continuând cu perișoarele din ciorbă sau cu umplutura de la musacaua de cartofi sau de vinete și până la legume umplute cu carne tocată, precum, ardei, dovlecei, roșii și praz. Nu trebuie omise sarmalele, revendicate ca preparat tradițional de fiecare țară din Balcani.



    În bucătăria românească întâlnim și rulade cu carne tocată. Avem nevoie de un kg de carne în amestec, vită și porc, pe care o trecem prin mașina de tocat. Dacă amestecul nu are grăsime suficientă, în compoziție mai poate fi adăugată puțină slănină. Tot prin mașina de tocat trebuie trecute și două felii de mâine înmuiate în apă. Tocătura se amestecă cu două ouă și cu două cepe tocate mărunt și călite ușor în ulei. Se mai adaugă frunze tocate de pătrunjel, mărar tocat, piper negru măcinat și sare după gust.



    Acest amestec trebuie să fie ceva mai tare și este întins apoi în una, două foi care, după rulare, să aibă lungimea tăvii în care se vor coace. Pentru un aspect mai deosebit, această foaie de carne poate fi rulată în jurul unui cârnat semiafumat sau a unor ouă fierte. Înainte de a fi pusă într-o tavă unsă cu ulei sau cu untură, rulada trebuie dată prin făină sau prin pesmet. Tava se lasă în cuptor, pentru circa 30 de minute, la foc potrivit, rulada trebuind stropită din când în când cu un sos de roșii în care adaugăm cimbru și busuioc uscat și fărâmițat. Rulada se servește împreună cu legume fierte.



    O alternativă poate fi rulada de cartofi pe care o umplem cu carne tocată de porc și de vită, amestecată cu două ouă și cu frunze tocate de pătrunjel și mărar. Curățăm două kilograme de cartofi pe care îi fierbem și din care obținem un piure mai vârtos, în care am adăugat 100 de grame de unt și puțină sare. În varianta originală a rețetei, recuperată dintr-un caiet de bucate al unei case boierești, se folosea un șervet de pânză pe care se întindea piureul, sub forma unui dreptunghi, peste care se punea tocătura, după care se trăgea pânza dintr-o parte și se rula cu grijă. Rulada astfel obținută se coace într-o tavă, în cuptor, timp de 20-30 de minute.



    Rulada se servește caldă, stropită cu suc de roșii. Într-o variantă modernă, șervetul de pânză poate fi înlocuit cu ușurință cu o folie de aluminiu în interiorul căreia va fi pregătită rulada, în cuptor.

  • Ruladă cu carne tocată

    Ruladă cu carne tocată

    Carnea tocată este folosită la multe preparate și mâncăruri, începând de la mititei și cârnați, continuând cu perișoarele din ciorbă sau cu umplutura de la musacaua de cartofi sau de vinete și până la legume umplute cu carne tocată, precum, ardei, dovlecei, roșii și praz. Nu trebuie omise sarmalele, revendicate ca preparat tradițional de fiecare țară din Balcani.



    În bucătăria românească întâlnim și rulade cu carne tocată. Avem nevoie de un kg de carne în amestec, vită și porc, pe care o trecem prin mașina de tocat. Dacă amestecul nu are grăsime suficientă, în compoziție mai poate fi adăugată puțină slănină. Tot prin mașina de tocat trebuie trecute și două felii de mâine înmuiate în apă. Tocătura se amestecă cu două ouă și cu două cepe tocate mărunt și călite ușor în ulei. Se mai adaugă frunze tocate de pătrunjel, mărar tocat, piper negru măcinat și sare după gust.



    Acest amestec trebuie să fie ceva mai tare și este întins apoi în una, două foi care, după rulare, să aibă lungimea tăvii în care se vor coace. Pentru un aspect mai deosebit, această foaie de carne poate fi rulată în jurul unui cârnat semiafumat sau a unor ouă fierte. Înainte de a fi pusă într-o tavă unsă cu ulei sau cu untură, rulada trebuie dată prin făină sau prin pesmet. Tava se lasă în cuptor, pentru circa 30 de minute, la foc potrivit, rulada trebuind stropită din când în când cu un sos de roșii în care adaugăm cimbru și busuioc uscat și fărâmițat. Rulada se servește împreună cu legume fierte.



    O alternativă poate fi rulada de cartofi pe care o umplem cu carne tocată de porc și de vită, amestecată cu două ouă și cu frunze tocate de pătrunjel și mărar. Curățăm două kilograme de cartofi pe care îi fierbem și din care obținem un piure mai vârtos, în care am adăugat 100 de grame de unt și puțină sare. În varianta originală a rețetei, recuperată dintr-un caiet de bucate al unei case boierești, se folosea un șervet de pânză pe care se întindea piureul, sub forma unui dreptunghi, peste care se punea tocătura, după care se trăgea pânza dintr-o parte și se rula cu grijă. Rulada astfel obținută se coace într-o tavă, în cuptor, timp de 20-30 de minute.



    Rulada se servește caldă, stropită cu suc de roșii. Într-o variantă modernă, șervetul de pânză poate fi înlocuit cu ușurință cu o folie de aluminiu în interiorul căreia va fi pregătită rulada, în cuptor.

  • Sfecla roşie în mâncăruri

    Sfecla roşie în mâncăruri

    Nu este una dintre
    vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai
    mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul
    specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie,
    însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică
    a popoarelor slave. Îl întâlnim în special în partea de nord a României, mai
    ales în comunitățile de ucrainieni și polonezi. Exact așa se și numește în
    Bucovina, borş polonez cu cartofi și sfeclă roşie. Avem nevoie de un kg de
    carne de vită sau de porc, pe care o tăiem în cubulețe, o punem la fiert și o
    spumăm. Dacă este carne de vită aruncăm prima apă și reluăm operațiunea.
    Separat se fierbe, într-un litru de borș, jumătate de kg de sfeclă roșie,
    tăiată în cubulețe. Dăm pe răzătoare doi morcovi, o rădăcină de țelină, tocăm
    mărunt două cepe și toate aceste legume mărunțite le călim ușor în unt sau în
    ulei. După ce a fiert carnea, adăugăm toate legumele călite în oală, precum și
    borșul cu cuburile de sfeclă roșie. Mai punem și câțiva cartofi, tăiați
    cubulețe, la fel cubulețe de roșii în bulion și mai lăsăm la fiert circa 20 de
    minute. La final se aromatizează cu mărar și frunze de pătrunjel, tocate mărunt
    și se sărează după gust. Înainte de a fi servit, borşul cu cartofi şi sfeclă se
    drege cu smântână amestecată cu un ou.


    Sfecla roșie se află pe
    lista legumelor care sunt conservate pentru a fi folosită mai târziu la
    diferite salate de legume sau la garnituri. Sfecla poate fi coaptă în cuptor,
    după care i se îndepărtează coaja sau poate fi pusă la fiert, în coajă. Poate
    fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se
    adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte
    împreună cu hrean ras. Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla
    roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe
    care le sterilizăm. Sfecla roșie poate fi folosită în combinație cu cartofi
    fierți, tăiați cubulețe, obținându-se o salată în care punem piper negru
    râșnit, ulei, zeamă de lămâie și sare după gust. Această salată de sfeclă roșie
    și cartofi, în proporții egale, trebuie ornată cu frunze tocate de pătrunjel.


    O inedită garnitură pentru
    felul principal am întâlnit în partea sudică a României: ciuperci cu sfeclă din
    Oltenia. Avem nevoie de ciuperci și de sfeclă în cantități egale și de două
    cepe pe care le tăiem solzișori și pe care le călim ușor în ulei. Sfecla se
    fierbe și se dă pe răzătoare, iar ciupercile se mărunțesc și se pun la fiert.
    Se amestecă ceapa călită cu ciupercile și cu sfecla rasă, se mai adaugă câțiva
    căței de usturoi zdrobiți și se lasă în vas, la foc mic, timp de câteva minute
    pentru ca aromele să se combine, după care poate fi servit ca fel principal sau
    garnitură cu o friptură la tavă sau cu o friptură la grătar.

  • Sfecla roşie în mâncăruri

    Sfecla roşie în mâncăruri

    Nu este una dintre
    vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai
    mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul
    specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie,
    însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică
    a popoarelor slave. Îl întâlnim în special în partea de nord a României, mai
    ales în comunitățile de ucrainieni și polonezi. Exact așa se și numește în
    Bucovina, borş polonez cu cartofi și sfeclă roşie. Avem nevoie de un kg de
    carne de vită sau de porc, pe care o tăiem în cubulețe, o punem la fiert și o
    spumăm. Dacă este carne de vită aruncăm prima apă și reluăm operațiunea.
    Separat se fierbe, într-un litru de borș, jumătate de kg de sfeclă roșie,
    tăiată în cubulețe. Dăm pe răzătoare doi morcovi, o rădăcină de țelină, tocăm
    mărunt două cepe și toate aceste legume mărunțite le călim ușor în unt sau în
    ulei. După ce a fiert carnea, adăugăm toate legumele călite în oală, precum și
    borșul cu cuburile de sfeclă roșie. Mai punem și câțiva cartofi, tăiați
    cubulețe, la fel cubulețe de roșii în bulion și mai lăsăm la fiert circa 20 de
    minute. La final se aromatizează cu mărar și frunze de pătrunjel, tocate mărunt
    și se sărează după gust. Înainte de a fi servit, borşul cu cartofi şi sfeclă se
    drege cu smântână amestecată cu un ou.


    Sfecla roșie se află pe
    lista legumelor care sunt conservate pentru a fi folosită mai târziu la
    diferite salate de legume sau la garnituri. Sfecla poate fi coaptă în cuptor,
    după care i se îndepărtează coaja sau poate fi pusă la fiert, în coajă. Poate
    fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se
    adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte
    împreună cu hrean ras. Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla
    roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe
    care le sterilizăm. Sfecla roșie poate fi folosită în combinație cu cartofi
    fierți, tăiați cubulețe, obținându-se o salată în care punem piper negru
    râșnit, ulei, zeamă de lămâie și sare după gust. Această salată de sfeclă roșie
    și cartofi, în proporții egale, trebuie ornată cu frunze tocate de pătrunjel.


    O inedită garnitură pentru
    felul principal am întâlnit în partea sudică a României: ciuperci cu sfeclă din
    Oltenia. Avem nevoie de ciuperci și de sfeclă în cantități egale și de două
    cepe pe care le tăiem solzișori și pe care le călim ușor în ulei. Sfecla se
    fierbe și se dă pe răzătoare, iar ciupercile se mărunțesc și se pun la fiert.
    Se amestecă ceapa călită cu ciupercile și cu sfecla rasă, se mai adaugă câțiva
    căței de usturoi zdrobiți și se lasă în vas, la foc mic, timp de câteva minute
    pentru ca aromele să se combine, după care poate fi servit ca fel principal sau
    garnitură cu o friptură la tavă sau cu o friptură la grătar.

  • Lăsata Secului

    Lăsata Secului

    Conform
    tradiţiei, copiii îşi vizitează părinţii sau rudele
    mai în vârstă, iar finii trebuie săîi viziteze pe naşi, aceste
    vizite fiind puţin probabile în acest an marcat de pandemie.



    Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de intrarea în postului
    Crăciunului. Un obicei este acela ca, de Lăsata Secului, oalele din casă să fie puse cu gura în jos, pentru ca
    oamenii să fie feriți de boli și de pagube. Un alt obicei este ca de Lăsata
    Secului să fie împărţite turte din mălai, pentru pomenirea celor morţi. Se mai
    fac turte şi colaci din făină de grâu, amestecată cu apă şi cu drojdie de bere,
    frământată, coca fiind lăsată la dospit înainte de a fi porţionată şi modelată
    în formele dorite. Cu o săptămână înainte de intrarea în postul Crăciunului, în
    comunităţile de oieri este pregătită o turtă specială. În seara de 7
    noiembrie, cu o zi
    înainte de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se pregăteşte aşa-numita turtă a oilor, din mălai şi făină. Este o turtă uşor îndulcită, care este aruncată în
    dimineaţa zilei de 8 noiembrie în ţarcul oilor, odată cu pătrunderea berbecilor
    în acel ţarc. Se spune că, dacă această turtă va cădea cu faţa în sus, toate oile
    vor avea miei în primăvară, fiind un semn rău dacă ar pica invers.


    Masa de Lăsata Secului trebuie să
    fie bogată, cu aperitive, ciorbe, preparate din carne, sarmale, friptură de
    pasăre, plăcinte cu bânză, dovleac şi mere. Şi pentru că mustul a fiert, iar vinul s-a limpezit
    deja, în zona Bărăganului pe masa de Lăsata
    Secului se pune o carafă cu vin nou, alături de friptură şi de sarmale. De asemenea, la început trebuie
    servită ţuica din noua recoltă, dar nu înainte de a gusta din pâinea coaptă în
    casă, ca simbol al ospitalităţii gazdei. Invitaţii trebuie să rupă din pâine şi să o guste după ce au dat-o prin sare. La alcătuirea
    meniului se ţine cont de preferinţele invitaţilor şi de tradiţiile gastronomice
    locale şi regionale. În Transilvania şi în Maramureş sunt multe preparate cu
    carne de porc.

    În toate regiunile României, pe masa de Lăsata Secului ar trebui
    să fie sarmale. În mod obişnuit se fac cu carne de porc însă, de Lăsata
    Secului, mesenii ar trebui să consume şi carne de pasăre deoarece există
    superstiţia că în acest fel pot fi evitate cheltuielile neprevăzute. Există o
    soluţie pentru a gusta şi carne de porc, şi de pasăre, ba chiar şi de vită, iar
    aceasta ar fi sarmalele în cuib. Sunt 5 sarmale cu umpluturi diferite, cu carne
    de porc, de viţel, de miel, de pui sau de gâscă şi cu
    ciuperci. Aceste sarmale diferite sunt puse, câte una din fiecare, într-o foaie de
    varză, de dimensiune mai mare şi obţinem aşa-numitul cuib.

  • Lăsata Secului

    Lăsata Secului

    Conform
    tradiţiei, copiii îşi vizitează părinţii sau rudele
    mai în vârstă, iar finii trebuie săîi viziteze pe naşi, aceste
    vizite fiind puţin probabile în acest an marcat de pandemie.



    Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de intrarea în postului
    Crăciunului. Un obicei este acela ca, de Lăsata Secului, oalele din casă să fie puse cu gura în jos, pentru ca
    oamenii să fie feriți de boli și de pagube. Un alt obicei este ca de Lăsata
    Secului să fie împărţite turte din mălai, pentru pomenirea celor morţi. Se mai
    fac turte şi colaci din făină de grâu, amestecată cu apă şi cu drojdie de bere,
    frământată, coca fiind lăsată la dospit înainte de a fi porţionată şi modelată
    în formele dorite. Cu o săptămână înainte de intrarea în postul Crăciunului, în
    comunităţile de oieri este pregătită o turtă specială. În seara de 7
    noiembrie, cu o zi
    înainte de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se pregăteşte aşa-numita turtă a oilor, din mălai şi făină. Este o turtă uşor îndulcită, care este aruncată în
    dimineaţa zilei de 8 noiembrie în ţarcul oilor, odată cu pătrunderea berbecilor
    în acel ţarc. Se spune că, dacă această turtă va cădea cu faţa în sus, toate oile
    vor avea miei în primăvară, fiind un semn rău dacă ar pica invers.


    Masa de Lăsata Secului trebuie să
    fie bogată, cu aperitive, ciorbe, preparate din carne, sarmale, friptură de
    pasăre, plăcinte cu bânză, dovleac şi mere. Şi pentru că mustul a fiert, iar vinul s-a limpezit
    deja, în zona Bărăganului pe masa de Lăsata
    Secului se pune o carafă cu vin nou, alături de friptură şi de sarmale. De asemenea, la început trebuie
    servită ţuica din noua recoltă, dar nu înainte de a gusta din pâinea coaptă în
    casă, ca simbol al ospitalităţii gazdei. Invitaţii trebuie să rupă din pâine şi să o guste după ce au dat-o prin sare. La alcătuirea
    meniului se ţine cont de preferinţele invitaţilor şi de tradiţiile gastronomice
    locale şi regionale. În Transilvania şi în Maramureş sunt multe preparate cu
    carne de porc.

    În toate regiunile României, pe masa de Lăsata Secului ar trebui
    să fie sarmale. În mod obişnuit se fac cu carne de porc însă, de Lăsata
    Secului, mesenii ar trebui să consume şi carne de pasăre deoarece există
    superstiţia că în acest fel pot fi evitate cheltuielile neprevăzute. Există o
    soluţie pentru a gusta şi carne de porc, şi de pasăre, ba chiar şi de vită, iar
    aceasta ar fi sarmalele în cuib. Sunt 5 sarmale cu umpluturi diferite, cu carne
    de porc, de viţel, de miel, de pui sau de gâscă şi cu
    ciuperci. Aceste sarmale diferite sunt puse, câte una din fiecare, într-o foaie de
    varză, de dimensiune mai mare şi obţinem aşa-numitul cuib.

  • Deserturi cu prune

    Deserturi cu prune

    Pentru
    că în România avem o toamnă cu temperaturi suportabile şi pentru că prunele
    brumării, dulci şi zemoase întră se mai găsesc în pieţe, vă propunem câteva
    variante de desert la care să folosim acest fruct, în stare proaspătă sau
    conservată.


    Găluştile cu prune sau
    gomboţii cu prune, aşa cum li se spune în Transilvania, reprezintă un desert uşor
    de preparat, pe care îl întâlnim şi în Banat, precum şi în mai multe ţări din
    Europa centrală. Avem nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una,
    două căni de făină, de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare. La
    reţeta cu cartofi, începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă
    adăugăm şi puţină sare. După
    fierbere, îi decojim şi îi
    transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se răcească. Apoi adăugăm puţină făină
    şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până obţinem un amestec cu consistenţa unui
    aluat pe care îl întindem şi pe care îl porţionăm. Învelim prunele în aluat şi
    formăm bile pe care le punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm
    bilele să fiarbă până când acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o
    spumieră, le scurgem puţin, după care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr
    şi le pudrăm cu scorţişoară.


    În stare proaspătă,
    prunele pot fi folosite şi la o prăjitură cu aluat. Avem nevoie de 4 ouă, de 200 de grame de făină, de
    100 de grame de zahăr. Batem gălbenușurile de ou cu jumătate din cantitatea de
    zahăr, adăugăm esență de vanilie, după care încorporăm făina și praful de copt.
    Întindem aluatul într-o tavă unsă cu unt. Deasupra se pun jumătăți de prune,
    cărora le-am îndepărtat sâmburii şi pe care le-am lăsat puţin la scurs pentru a
    scăpa de surplusul de zeamă. Separat se bat albușurile până când se transformă
    în spumă, adăugăm restul de zahăr și obținem o cremă ca de bezea, pe care o
    turnăm în tavă, peste aluat şi peste bucăţile de prune. Punem tava în cuptorul
    încălzit la 180 de grade Celsius și o ținem circa 30 de minute. După ce se
    răcește, porționăm înainte de a fi servită.


    Transformate în gem sau într-o pastă din pulpă de
    fructe fără adaos de zahăr numită magiun, prunele pot fi folosite ca umplutură
    pentru clătite sau pentru alte preparate de patiserie, precum cornuleţele.



  • Deserturi cu prune

    Deserturi cu prune

    Pentru
    că în România avem o toamnă cu temperaturi suportabile şi pentru că prunele
    brumării, dulci şi zemoase întră se mai găsesc în pieţe, vă propunem câteva
    variante de desert la care să folosim acest fruct, în stare proaspătă sau
    conservată.


    Găluştile cu prune sau
    gomboţii cu prune, aşa cum li se spune în Transilvania, reprezintă un desert uşor
    de preparat, pe care îl întâlnim şi în Banat, precum şi în mai multe ţări din
    Europa centrală. Avem nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una,
    două căni de făină, de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare. La
    reţeta cu cartofi, începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă
    adăugăm şi puţină sare. După
    fierbere, îi decojim şi îi
    transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se răcească. Apoi adăugăm puţină făină
    şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până obţinem un amestec cu consistenţa unui
    aluat pe care îl întindem şi pe care îl porţionăm. Învelim prunele în aluat şi
    formăm bile pe care le punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm
    bilele să fiarbă până când acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o
    spumieră, le scurgem puţin, după care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr
    şi le pudrăm cu scorţişoară.


    În stare proaspătă,
    prunele pot fi folosite şi la o prăjitură cu aluat. Avem nevoie de 4 ouă, de 200 de grame de făină, de
    100 de grame de zahăr. Batem gălbenușurile de ou cu jumătate din cantitatea de
    zahăr, adăugăm esență de vanilie, după care încorporăm făina și praful de copt.
    Întindem aluatul într-o tavă unsă cu unt. Deasupra se pun jumătăți de prune,
    cărora le-am îndepărtat sâmburii şi pe care le-am lăsat puţin la scurs pentru a
    scăpa de surplusul de zeamă. Separat se bat albușurile până când se transformă
    în spumă, adăugăm restul de zahăr și obținem o cremă ca de bezea, pe care o
    turnăm în tavă, peste aluat şi peste bucăţile de prune. Punem tava în cuptorul
    încălzit la 180 de grade Celsius și o ținem circa 30 de minute. După ce se
    răcește, porționăm înainte de a fi servită.


    Transformate în gem sau într-o pastă din pulpă de
    fructe fără adaos de zahăr numită magiun, prunele pot fi folosite ca umplutură
    pentru clătite sau pentru alte preparate de patiserie, precum cornuleţele.