NATO are un nou membru, Finlanda, care a parcurs foarte repede procesul de aderare. Este al 31-lea stat membru al organizației de apărare colectivă, care a pornit la drum în 1949, la Washington. NATO a fost înființată într-o zi de 4 aprilie astfel că aderarea Finlandei are loc chiar de aniversarea de 74 de ani a Organizației Atlanticului de Nord.
Decizia de a cere aderarea la NATO este o reacție de autoapărare a Finlandei față de politica belicoasă a vecinei sale, Rusia. Finlanda are o istorie lungă și sinistră a dominației ruse și sovietice asupra micului său teritoriu. În linii mari, istoria Finlandei, aflată între Rusia și Suedia, seamănă cu istoria țărilor române, de asemenea aflate între interesele Rusiei și cele ale otomanilor, uneori ale austriecilor.
În 1809, Finlanda devine mare ducat autonom sub ocupație rusească iar, în 1812, Imperiul țarist ia Basarabia de la Moldova și o transformă în gubernie. După 1918, Finlanda devine independentă, provinciile românești se reunesc într-un regat puternic iar Imperiul țarist se transformă în Uniunea Sovietică. La 30 noiembrie 1939, Stalin invadează masiv Finlanda, bazându-se pe tratatul de prietenie pe care îl avea cu Hitler. Mai devreme, în septembrie, Hitler și Stalin invadaseră Polonia. Finlanda a luptat eroic dar a fost nevoită să încheie pacea cu Moscova, a cedat teritorii dar a rămas independentă. În perioada Războiului Rece, Finlanda a ales neutralitatea, neuitând lecțiile trecutului său cu Rusia ca vecin estic.
Când Putin a dezlănțuit agresiunea împotriva Ucrainei și întreaga retorică anti-occidentală, pentru Finlanda a devenit vital să adere la NATO, singura garanție de securitate. Amenințările de securitate privesc și Suedia vecină, doar că această țară nu are frontieră comună cu Rusia. În plus, două țări din NATO se opun aderării Suediei. Este vorba de Turcia, care o acuză că ajută refugiații kurzi, și de Ungaria, care se răzbună pentru criticile Stockholmului față de politica Ungariei în cadrul Uniunii Europene. Dincolo de aducerea în NATO a unor probleme din UE, premierul Victor Orban este și un cunoscut susținător al lui Putin și a politicii sale de agresiune în Ucraina.
Suedia a renunțat la război din 1814, după un conflict cu Norvegia, astfel că acum este gata să renunțe la o neutralitate de mai bine de două secole, pentru a se apăra de amenințarea Rusiei. Suedia a devenit, în această săptămână, singura țară scandinavă sau nordică care nu este acoperită de umbrela NATO. Norvegia vecină este membră fondatoare a NATO, fiind printre cel 12 țări care au format Organizația, în 1949. De aceea, pare ciudat că încă se mai vehiculează ca argument faptul că dorința arzătoare a lui Putin ar fi să nu se apropie NATO de Rusia.
Încă din 1949, NATO și Uniunea Sovietică aveau graniță comună, pe frontiera dintre Norvegia și Rusia. Din 1952, odată cu aderarea Turciei la NATO, granița acestei țări cu URSS a devenit și ea frontieră comună între organizația nord-atlantică și Uniunea Sovietică. Mai mult, dacă nu se poate aduce în discuție vreun acord care să promită un cordon sanitar între Rusia și NATO, merită să ne amintim de semnarea, la Paris, în 1997, a “Actului Fondator privind relațiile, cooperarea și securitatea reciproce”, un document esențial pentru cooperarea dintre NATO și Rusia, pe baze noi.
În 2002, cooperarea a fost aprofundată prin ”Declarația de la Roma a șefilor de stat și de guvern ai membrilor NATO, respectiv Rusiei” și a fost creat un Consiliu NATO-Rusia. Președintele de atunci al Rusiei era același Vladimir Putin, pe care îl vedem acum acuzând NATO și Occidentul de toate relele din lume, reclamând pentru el dreptul absurd de a decide cine are dreptul la independență și cine nu, în plin secol XXI.
