Radio România Internațional

Tag: legume

  • Mâncăruri şi preparate din dovlecei

    Mâncăruri şi preparate din dovlecei

    Dovleceii
    pot fi preparaţi în multe feluri, fiind folosiţi atât pentru aperitive, cât şi pentru
    ciorbe sau alte mâncăruri gătite. În
    funcţie de reţetă, trebuie aleşi dovlecei mai mici, atunci când îi facem pane
    sau mai mari, atunci când îi umplem cu legume sau cu carne tocată.


    Dovleceii pane sunt foarte uşor de pregătit. Avem
    nevoie de 3 dovlecei de dimensiune medie, cei mari fiind de evitat din cauza
    seminţelor. Îi spălăm, le îndepărtăm capetele, după care îi tăiem
    transversal în rondele cu o grosime de jumătate de cm. Presărăm puţin sare
    peste ei şi îi lăsăm puţin la scurs. Trecem rondelele prin făină şi le scuturăm
    puţin pentru a îndepărta făina în exces. Spargem un ou într-o farfurie, îl
    batem, îl amestecăm cu puţin piper şi trecem apoi dovleceii prin ou. În
    continuare, prăjim rondelele de dovlecei în ulei încins, într-o tigaie, la foc
    mediu. Îi lăsăm să se scurgă de ulei sau folosim, eventual, un prosop de hârtie
    pentru îndepărtarea uleiului şi apoi sunt tocmai buni pentru a fi serviţi,
    calzi sau reci, după ce am presărat câţiva căţei de usturoi pe care i-am tocat
    mărunt.


    Din dovleci se pot obţine şi
    chifteluţe. După ce au fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi transversal, dovlecii se
    pun la fiert în apă cu puţină sare. Se scurg, se pasează şi se amestecă într-un
    caston cu puţină făină şi cu frunze tocate de pătrunjel. După ce capătă
    consistenţă, din compoziţie se ia cu lingura şi se fac chiftele care se mai dau
    prin puţină făină după care se prăjesc în ulei încins.


    Tăiaţi rondele, pot fi pregătiţi în cuptor
    într-un vas termorezistent, în care se pun în straturi, alternativ cu o cremă
    de brânză amestecată cu mărar. Tăiaţi în cubuleţe, dovleceii pot fi folosiţi la
    ciorbe. Fierţi şi pasaţi, în combinaţie cu cartofi, ţelină şi ceapă, se
    transformă în supă crema de dovlecei. Fierţi în apă cu puţină sare, după ce au
    fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cuburi, dovleceii pot fi amestecaţi cu
    vinete coapte pentru a obţine salata de vinete sau pot fi amestecaţi cu puţină
    brânză pentru a face perişoare pentru ciorbă.


    Dovleceii umpluţi cu carne pot fi serviţi ca
    fel principal. Avem nevoie de 6 … 8 dovlecei, de jumătate de kg de carne de
    porc tocată, de o ceaşcă de orez, de 2 cepe, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii, sare şi piper. Curăţăm
    dovleceii de coajă, dar cât mai fin şi îi tăiem transversal în jumătate. Cu o
    linguriţă le scoatem miezul cu seminţe, încercând să lăsăm totuşi un înveliş cât mai gros. Pregătim şi umplutura,
    amestecând carnea tocată cu orezul şi cu ceapa tăiată mărunt, adăugăm frunze de pătrunjel tocate mărunt, piper şi sare după
    gust. Umplem dovleceii şi îi aşezăm orizontal în vas, turnăm apă şi suc de roşii în proporţii egale astfel
    încât să îi
    acopere şi lăsăm vasul să fiarbă la foc mic vreo 20 de minute. Apoi băgăm vasul
    în
    cuptor şi îl
    lăsăm la foc potrivit până când sosul scade suficient de mult. Se servesc imediat, după ce am turnat peste ei în farfurie puţin iaurt sau smântână.

  • Mazărea în mâncăruri

    Mazărea în mâncăruri

    Mazărea proaspătă reprezintă una
    dintre tentaţiile gastronomice de la
    sfârşitul primăverii şi din prima jumătate a verii. Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de
    greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul. În
    spaţiul românesc, mazărea a pătruns, se pare, în secolul al 17-lea. Pentru că acum poate fi păstrată uşor fie
    în conserve, fie sub formă congelată, mazărea este folosită, de fapt, pe tot
    parcursul anului pentru pregătirea multor mâncăruri, precum ciorbele de legume
    şi ghiveciurile, cu sau fără carne.


    Mazărea este folosită alături de alte legume fierte şi mărunţite în salata boeuf. În pofida denumirii franceze, este, de fapt, o
    salată de origine germană, amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile
    boierilor din Valahia. Ingredientele acestei salate sunt carne de vită,
    cartofi, castraveţi şi gogoşari muraţi, morcovi, maioneză şi,
    bineînţeles, boabe de mazăre. O mâncare specifică verii şi toamnei este ghiveciul, în care se pun boabe de mazăre alături de cartofi, ceapă, varză, morcovi, fasole pastăi, usturoi, dovlecei, rădăcină de ţelină, de
    pătrunjel sau de păstârnac.


    În această perioadă, un popular fel de mâncare în bucătăria românească este
    mazărea cu carne, fie ea de pasăre, de porc sau de vită. De obicei se pun 2 kg
    la mazăre păstăi la jumătate de kg de carne de porc sau de vită sau la un kg de
    carne de pasăre, piept sau pulpe. Ne mai trebuie suc de roşii, bulion sau două
    roşii foarte coapte, două cepe mari şi o legătură de mărar. Dacă mazărea este
    abia culeasă, atunci şi tecile sunt mai cărnoase, iar în acest caz în mâncare
    pot fi adăugate şi câteva dintre ele. La început punem la fiert carnea şi o
    spumăm uşor. Dacă folosim carne de porc sau de vită, trebuie să o tăiem în
    cubuleţe, înainte de a o pune la fiert. Există şi varianta de a prăji carnea
    uşor în ulei, alături de ceapa pe care în prealabil am tocat-o, după care
    turnăm nişte apă şi o lăsăm să fiarbă la foc mic, însă mâncarea va ieşi ceva
    mai grasă. Scoatem carnea de pe oase şi în acelaşi vas adăugăm atât carnea
    mărunţită, cât şi mazărea boabe, ceapa tăiată solzişori şi lăsăm să fiarbă la
    foc mic circa 30 de minute. Spre final adăugăm suc de roşii, bulion sau roşiile
    tocate mărunt, sărăm după gust, însă, înainte de a lua vasul de pe foc, punem
    şi mărarul tocat mărunt, care va da un gust deosebit. După modul de preparare anterior descris, se mai
    poate pregăti, de asemenea, şi mâncare de mazăre cu pipote, proporţia fiind de
    2 kg de mazăre boabe la un kg de pipote.

  • Mazărea în mâncăruri

    Mazărea în mâncăruri

    Mazărea proaspătă reprezintă una
    dintre tentaţiile gastronomice de la
    sfârşitul primăverii şi din prima jumătate a verii. Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de
    greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul. În
    spaţiul românesc, mazărea a pătruns, se pare, în secolul al 17-lea. Pentru că acum poate fi păstrată uşor fie
    în conserve, fie sub formă congelată, mazărea este folosită, de fapt, pe tot
    parcursul anului pentru pregătirea multor mâncăruri, precum ciorbele de legume
    şi ghiveciurile, cu sau fără carne.


    Mazărea este folosită alături de alte legume fierte şi mărunţite în salata boeuf. În pofida denumirii franceze, este, de fapt, o
    salată de origine germană, amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile
    boierilor din Valahia. Ingredientele acestei salate sunt carne de vită,
    cartofi, castraveţi şi gogoşari muraţi, morcovi, maioneză şi,
    bineînţeles, boabe de mazăre. O mâncare specifică verii şi toamnei este ghiveciul, în care se pun boabe de mazăre alături de cartofi, ceapă, varză, morcovi, fasole pastăi, usturoi, dovlecei, rădăcină de ţelină, de
    pătrunjel sau de păstârnac.


    În această perioadă, un popular fel de mâncare în bucătăria românească este
    mazărea cu carne, fie ea de pasăre, de porc sau de vită. De obicei se pun 2 kg
    la mazăre păstăi la jumătate de kg de carne de porc sau de vită sau la un kg de
    carne de pasăre, piept sau pulpe. Ne mai trebuie suc de roşii, bulion sau două
    roşii foarte coapte, două cepe mari şi o legătură de mărar. Dacă mazărea este
    abia culeasă, atunci şi tecile sunt mai cărnoase, iar în acest caz în mâncare
    pot fi adăugate şi câteva dintre ele. La început punem la fiert carnea şi o
    spumăm uşor. Dacă folosim carne de porc sau de vită, trebuie să o tăiem în
    cubuleţe, înainte de a o pune la fiert. Există şi varianta de a prăji carnea
    uşor în ulei, alături de ceapa pe care în prealabil am tocat-o, după care
    turnăm nişte apă şi o lăsăm să fiarbă la foc mic, însă mâncarea va ieşi ceva
    mai grasă. Scoatem carnea de pe oase şi în acelaşi vas adăugăm atât carnea
    mărunţită, cât şi mazărea boabe, ceapa tăiată solzişori şi lăsăm să fiarbă la
    foc mic circa 30 de minute. Spre final adăugăm suc de roşii, bulion sau roşiile
    tocate mărunt, sărăm după gust, însă, înainte de a lua vasul de pe foc, punem
    şi mărarul tocat mărunt, care va da un gust deosebit. După modul de preparare anterior descris, se mai
    poate pregăti, de asemenea, şi mâncare de mazăre cu pipote, proporţia fiind de
    2 kg de mazăre boabe la un kg de pipote.

  • Chiftele şi hamburgeri

    Chiftele şi hamburgeri


    În această săptămână, mai precis
    marţi, 28 mai, a fost marcată Ziua Internaţională a burgerului, un preparat
    care a devenit popular şi în România şi care este, putem spune, vârful de lance
    al restaurantelor de tip fast-food, fiind consumat, de obicei, cu cartofi
    prăjiţi. Deşi este considerat un preparat specific bucătăriei americane, se
    pare că îşi are originile în Europa, mai exact în oraşul german Hamburg, de
    unde şi numele de hamburger. Pe măsura creşterii emigraţiei germane, în Statele
    Unite au apărut în a doua jumătate a secolului al 19-lea restaurante care
    ofereau o friptură de vită în stilul Hamburg. Pe lângă burger, partea de vest
    a României, mai precis Banatul, a importat din Serbia un preparat comparabil de
    hamburgerul, care se bucură de asemenea, de popularitate, fiind preparat însă
    şi cu carne de porc.


    Chiar dacă sunt serios concurate în ultimii 25 de
    ani, chiftelele rămân în continuare în topul preferinţelor românilor. Sunt
    preparate din carne tocată sau din legume, cu formă rotundă, aplatizată sau
    alungită şi sunt prăjite în grăsime, în tigaie sau ceaun. Dacă sunt rotunde
    sunt numite chiftele, dacă mai sunt şi mici ca dimensiune atunci sunt alintate
    spunându-li-se chifteluţe, iar dacă sunt aplatizate şi alungite, atunci sunt
    numite pârjoale. Denumirea provine din limba turcă, köfte,
    însă, spre deosebire de Turcia unde conţin carne de miel, oaie sau vită, în
    spaţiul românesc chiftelele au în compoziţie carne de porc sau chiar de peşte,
    în special în zona dunăreană şi a Deltei Dunării.


    Chifteluţele din carne de porc sunt uşor de
    preparat. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de câteva felii de pâine, de
    un ou, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de pătrunjel şi una de mărar, de
    făină, ulei, piper şi sare. Feliile de pâine se înmoaie în apă şi apoi sunt
    stoarse, după care le trecem prin maşina de tocat împreună cu carnea. Curăţăm
    şi pisăm usturoiul, după care îl amestecăm cu carnea tocată, cu pâinea, cu un
    ou crud şi cu verdeaţa, tocată mărunt. Condimentăm cu piper şi adăugăm sare
    după gust. După omogenizarea compoziţiei, cu mâna udă modelăm chifteluţe
    rotunde pe care le rostogolim prin făină şi apoi le prăjim în ulei, la foc
    iute. Pot fi servite ca aperitiv, pe un platou cu găstări calde sau reci.
    Atunci când sunt pregătite cu sos, pot fi servite ca fel principal împreună cu
    piure de cartofi.


    Există diferenţe între regiunile României în
    privinţa ingredientelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul, iar
    usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.

  • Chiftele şi hamburgeri

    Chiftele şi hamburgeri


    În această săptămână, mai precis
    marţi, 28 mai, a fost marcată Ziua Internaţională a burgerului, un preparat
    care a devenit popular şi în România şi care este, putem spune, vârful de lance
    al restaurantelor de tip fast-food, fiind consumat, de obicei, cu cartofi
    prăjiţi. Deşi este considerat un preparat specific bucătăriei americane, se
    pare că îşi are originile în Europa, mai exact în oraşul german Hamburg, de
    unde şi numele de hamburger. Pe măsura creşterii emigraţiei germane, în Statele
    Unite au apărut în a doua jumătate a secolului al 19-lea restaurante care
    ofereau o friptură de vită în stilul Hamburg. Pe lângă burger, partea de vest
    a României, mai precis Banatul, a importat din Serbia un preparat comparabil de
    hamburgerul, care se bucură de asemenea, de popularitate, fiind preparat însă
    şi cu carne de porc.


    Chiar dacă sunt serios concurate în ultimii 25 de
    ani, chiftelele rămân în continuare în topul preferinţelor românilor. Sunt
    preparate din carne tocată sau din legume, cu formă rotundă, aplatizată sau
    alungită şi sunt prăjite în grăsime, în tigaie sau ceaun. Dacă sunt rotunde
    sunt numite chiftele, dacă mai sunt şi mici ca dimensiune atunci sunt alintate
    spunându-li-se chifteluţe, iar dacă sunt aplatizate şi alungite, atunci sunt
    numite pârjoale. Denumirea provine din limba turcă, köfte,
    însă, spre deosebire de Turcia unde conţin carne de miel, oaie sau vită, în
    spaţiul românesc chiftelele au în compoziţie carne de porc sau chiar de peşte,
    în special în zona dunăreană şi a Deltei Dunării.


    Chifteluţele din carne de porc sunt uşor de
    preparat. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de câteva felii de pâine, de
    un ou, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de pătrunjel şi una de mărar, de
    făină, ulei, piper şi sare. Feliile de pâine se înmoaie în apă şi apoi sunt
    stoarse, după care le trecem prin maşina de tocat împreună cu carnea. Curăţăm
    şi pisăm usturoiul, după care îl amestecăm cu carnea tocată, cu pâinea, cu un
    ou crud şi cu verdeaţa, tocată mărunt. Condimentăm cu piper şi adăugăm sare
    după gust. După omogenizarea compoziţiei, cu mâna udă modelăm chifteluţe
    rotunde pe care le rostogolim prin făină şi apoi le prăjim în ulei, la foc
    iute. Pot fi servite ca aperitiv, pe un platou cu găstări calde sau reci.
    Atunci când sunt pregătite cu sos, pot fi servite ca fel principal împreună cu
    piure de cartofi.


    Există diferenţe între regiunile României în
    privinţa ingredientelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul, iar
    usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.

  • Mâncãruri din Muntenia

    Mâncãruri din Muntenia

    Astăzi ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice
    acestei provincii (istorice româneşti situată între Carpaţi şi Dunăre). În Evul
    Mediu, acest teritoriu alcătuia o formaţiune statală cunoscută şi sub numele de
    Valahia sau Ţara Românească. În documentele vremii întâlnim referiri la
    petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la
    abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de
    ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi
    câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile,
    gestul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele
    boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în
    general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se
    folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită. Muntenia şi-a
    construit o cultură gastronomică influenţată de bucătăria grecească, orientală,
    franceză si italiană. Multe
    cronici ale vizitatorilor străini fac referire la ospeţele domneşti şi
    boiereşti din Valahia. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
    Teodosie, lucrare scrisă între 1513 şi 1521 de către domnitorul Neagoe Basarab
    există, pe lângă enunţarea unor principii de guvernare a statului, şi (citez)
    învătătura cătră fie-său Teodosie şi cătră alti domni, cătră toţi cum se cade
    domnilor să şază la masă şi cum vor mâncă şi cum vor bea.


    În reţetele munteneşti sunt folosite sortimente
    variate de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi
    fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat
    tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la
    ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau
    introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie,
    la fel ca şi fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care
    însoţeau o mâncare cu multă grăsime.


    Ciorbele, acrite cu borş,
    sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des
    întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe
    îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu
    serveau micul dejun.


    În continuare, vă prezentăm modul de preparare a
    ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne,
    fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două
    rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o
    bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de
    roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă: pătrunjel sau leuştean.


    Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată
    cubuleţe şi se spumează de
    câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi
    oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la
    final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa
    tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână
    şi cu un ardei iute.

  • Mâncãruri din Muntenia

    Mâncãruri din Muntenia

    Astăzi ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice
    acestei provincii (istorice româneşti situată între Carpaţi şi Dunăre). În Evul
    Mediu, acest teritoriu alcătuia o formaţiune statală cunoscută şi sub numele de
    Valahia sau Ţara Românească. În documentele vremii întâlnim referiri la
    petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la
    abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de
    ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi
    câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile,
    gestul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele
    boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în
    general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se
    folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită. Muntenia şi-a
    construit o cultură gastronomică influenţată de bucătăria grecească, orientală,
    franceză si italiană. Multe
    cronici ale vizitatorilor străini fac referire la ospeţele domneşti şi
    boiereşti din Valahia. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
    Teodosie, lucrare scrisă între 1513 şi 1521 de către domnitorul Neagoe Basarab
    există, pe lângă enunţarea unor principii de guvernare a statului, şi (citez)
    învătătura cătră fie-său Teodosie şi cătră alti domni, cătră toţi cum se cade
    domnilor să şază la masă şi cum vor mâncă şi cum vor bea.


    În reţetele munteneşti sunt folosite sortimente
    variate de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi
    fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat
    tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la
    ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau
    introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie,
    la fel ca şi fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care
    însoţeau o mâncare cu multă grăsime.


    Ciorbele, acrite cu borş,
    sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des
    întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe
    îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu
    serveau micul dejun.


    În continuare, vă prezentăm modul de preparare a
    ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne,
    fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două
    rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o
    bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de
    roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă: pătrunjel sau leuştean.


    Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată
    cubuleţe şi se spumează de
    câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi
    oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la
    final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa
    tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână
    şi cu un ardei iute.

  • Încurajarea producției de plante proteice și leguminoase în sectorul agricol european

    Încurajarea producției de plante proteice și leguminoase în sectorul agricol european

    Parlamentul European
    a adoptat o rezoluţie referitoare la o strategie europeană pentru promovarea
    culturilor proteice şi încurajarea producției de plante proteice și leguminoase
    în sectorul agricol european    . În cadrul dezbaterilor s-a subliniat faptul că
    este necesar să se acorde o atenție specială potențialului culturilor de
    leguminoase. Parlamentul European subliniază că toate culturile leguminoase
    lasă în urmă o structură bună a solului pentru următoarea recoltă datorită
    azotului fixat de acestea, ceea ce poate duce la creșterea randamentelor cu o
    proporție de la 10 până la 20% şi atrage atenția asupra faptului că rotația culturilor îmbunătățește
    solul, reduce răspândirea bolilor și susține biodiversitatea, prin desființarea
    monoculturilor permanente.

    Daniel Buda, europarlamentar, a atras atenţia asupra necesității de a se introduce noi
    forme de sprijin pentru diversificarea ofertei de plante proteice care pot
    beneficia de sprijinul cuplat    , în condițiile în care acestea au un conținut
    ridicat de proteină, dar și efecte benefice pentru sol.

    Daniel Buda: Una dintre marile provocări
    ale agriculturii Uniunii Europene o constituie asigurarea necesarului de
    proteină, atât pentru producția de lapte, cât și pentru producția de carne, dar
    și pentru consumul uman. Plantele proteice reprezintă, în același timp, o
    resursă cu beneficii importante asupra mediului, contribuind la fixarea
    azotului în sol, la creșterea calității solului și, implicit, la crearea unor
    condiții favorabile pentru agricultura ecologică. Sprijinirea culturilor
    proteice prin intermediul plăților voluntare pe înverzire și prin cel de al
    doilea pilon trebuie să aibă în vedere creșterea flexibilității sprijinului
    destinat culturilor proteice. Este important să se faciliteze utilizarea pachetelor
    financiare existente și să se asigure continuitatea lor. Totodată, după 2020,
    este nevoie de o implementare echitabilă la nivelul tuturor statelor membre.



  • Efectele embargoului rusesc

    Efectele embargoului rusesc

    Sectorul legumelor şi fructelor a avut de
    suferit poate cel mai mult de pe urma embargoului cu Rusia. Prelungirea acestuia
    este de natură să provoace, în continuare, dezechilibre majore, inclusiv în
    statele membre care nu au avut raporturi comerciale directe cu Rusia.

    Embargoul impus de Rusia pentru sectorul de legume si
    fructe a fost prelungit pana la finele anului 2018 si Parlamentul
    European si Comisia Europeana cauta solutii alternative. Astfel, Comisarul
    European pentru Agricultura, Phil Hogan a dat asigurari ca vor exista alocari
    financiare consistente care sa contracareze efectele negative ale acestui
    embargou a spus europarlamentarul Daniel Buda membru al Comisiei de
    Agricultura si Dezvoltare Rurala din Parlamentul European si membru al Grupului
    PPE din Parlamentul European.


    Daniel Buda: Din păcate acest embargou care este impus de Rusia produselor agricole din
    Uniunea Europeana crează dificultăți majore fermierilor din UE și nu ma refer
    numai la cei dintr -un anumit sector de legume sau fructe sau sectorul
    zootehnic pentru ca UE avea undeva la 35 % cota de piata in Federația Rusa iar
    in momentul de fata lipsa acestei piețe crează perturbări majore in ceea ce
    înseamnă asigurarea unor piețe de desfacere pentru produsele din
    interiorul UE. Exista o preocupare permanenta și continua din partea domnului
    comisar Phil Phil ogan care a conștientizat o data
    in plus nevoia identificării de noi piețe acest lucru însă nu este foarte ușor
    și in același timp sigur exista preocupări din partea Comisiei de a veni cu
    diverse forme de sprijin pentru agricultorii care au suferit de pe urma acestui
    embargou, nici UE nu putea sa rămână pasiva la ce a făcut Rusia cu anexarea
    Crimeei și iată însă ca suntem intr-o dificultate destul de serioasă însă este
    important sa gâsim și alte mecanisme și alte instrumente care sa ne permită sa
    fim competitivi pe piata. Agricultura din Romania are o oportunitate uriașă de
    a beneficia de fonduri europene este important ca ele sa devină realitate prin
    ceea ce înseamnă proceduri simplificate. Am văzut și reacția oficialităților
    domne n-am făcut acum dar o sa facem mai târziu dar o sa- i primim. Oamenii
    astea nu înțeleg niște lucruri elementare in agricultura trebuie sa dai bani
    fermierului sa -și facă, sa apuce tehnologiile la timp degeaba ii dai bani in
    luna mai sau in luna iunie pentru tehnologii pentru ca îngrășămintele chimice
    se aplica in cursul zăpezii sau se pierde perioada de semănat, sau se
    pierd etapele in care trebuie intervenit in agricultura, nu e ca si o mașina o
    pun in garaj pana o sa am bani de motorina sa poti sa circuli cu ea. Nu, banii
    trebuie sa vina la timp și fermierii trebuie sa fie privatizați la timp încât
    sa poată sa duca la bun sfârșit menirea pe care și au ales -o. Va spun ca nu e
    atât de simplu. Cei care pun sub semnul întrebării de foarte multe ori, pentru
    ca ii văd și la Bruxelles oameni care sunt foști miniștri sau prim miniștrii
    sau comisari europeni și așa mai departe spun domnule dar de ce vrem așa mulți
    bani pentru agricultura ? I -as invita pe toți care se întreabă de ce vor așa
    mulți bani pentru agricultura sa meargă o singura zi intr-o ferma de vaci de
    lapte sa vadă ce program are fermierul de acolo, sa se
    trezească dimineata la ora 5 sau la ora 4.30 și își inchide programul undeva la
    ora 22 dacă și -l inchide la ora 22. De altfel in agricultura și la fotbal
    toată lumea se pricepe. Nu este chiar așa de simplu și dacă vrem sa fim
    performanți in Romania trebuie tratam aceasta problema cu seriozitate, cu
    responsabilitate astfel încât fermierul din Romania sa fie pe același palier cu
    fermierul din celelalte state din vestul Europei.

    Nu este suficient sa
    beneficiem de plati directe pentru a fi competititivi pe piata europeana,
    Fara asocieri in agricultura, fermierii nu o sa
    reuseasca sa obtina fonduri europene, la un nivel care sa
    le asigure competitivitatea pe plan european. Asocierea ofera
    posibilitatea sa poti cumpara utilaje mai performante, care sa
    permita aplicarea unor tehnologii la timp si eficiente .


  • Îmbrăcămintea comestibilă iese pe podium

    Îmbrăcămintea comestibilă iese pe podium

    Iubitorii de modă, dar şi mâncăcioşii sunt
    invitaţi, la sfârşit de septembrie, să admire creaţii vestimentare din legume,
    fructe şi preparate dulci. Se anunţă un show cu totul şi cu totul inedit, la
    Alba Iulia, unde Chef Toma, aşa cum este cunoscut Ioan Cosmin Toma, un mai
    vechi prieten al postului RRI, organizează de această dată Vogue Food
    Fashion.


    După cea mai mare carte de
    bucate din România, de trei metri înăltime şi patru metri lăţime, cel mai lung
    salam de biscuiţi, care a măsurat 25,6 metri, parfumul comestibil Vert de
    Toma sau pietrele comestibile, Zen Stones şi Music Food, proiectul prin care
    diverse tipuri de mâncare au fost create prin asociere cu artişti cunoscuţi,
    Chef Toma lansează un nou proiect gastronomic în premieră pentru România. De
    această dată el îşi propune să servească privitorilor ţinute vestimentare
    comestibile.


    Iar ideea i-a venit văzând cât
    de mult se aruncă atunci când prepari un fel de mâncare, după cum ne-a spus: Când curăţăm varza, se spală bine şi primele foi se aruncă la gunoi,
    dacă avem o pulpă de pui, dezosată cu piele, pieliţa se aruncă şi atunci m-am
    întrebat ce ar fi dacă din aceste pieliţe de pui sau din varza care se aruncă
    aş face o rochie, de exemplu.


    Foi de varză, ardei, morcovi şi
    chiar fructe de mare…toate se vor regăsi pe modelele care vor defila în cadrul
    spectacolului de modă, pregătit de câteva săptămâni de excentricul bucătar.
    Care au fost paşii? Paşii au fost destul de înceţi pentru că a trebuit să gândesc foarte
    bine ceea ce fac, a trebuit să desenez ceea ce vreau să fac, deşi nu sunt un as
    al desenului, dar eu îmi înţeleg desenele. Şi încet, încet am început să pun în
    practică ceea ce am făcut. Pe primul model l-am îmbrăcat în foi de varză, de
    culoare roşie şi varză chinezească, am făcut nişte cercei din ardei iute şi am
    făcut şi un colier din baby-morcov, la mijloc tot cu un ardei iute.


    La prezentarea de modă pe care o
    pregăteşte chef Toma, toată colecţia cuprinde haine comestibile. Vine cu
    detalii bucătarul: Avem un model îmbrăcat în biscuiţi, avem un
    model care are o rochiţă din pizza, avem un model care are o fustă din
    struguri. Mi-a fost foarte greu să găsesc aceste 25 de modele, pentru că lumea
    este foarte sceptică. Dar este doar un experiment, modelele vor fi îmbrăcate şi
    surpriza festivalului va fi mireasa, extraordinar de frumoasă şi îmbrăcată în
    carne gătită. Băieţii o să fie îmbrăcaţi în pâine de casă, o să avem de exemplu
    nişte pantaloni din ardei capia, mai avem şi un băiat îmbrăcat în fructe de
    mare.Tinerii sunt foarte deschişi la nou.


    Cosmin Toma mai susţine că
    muzica îl inspiră în tot ceea ce face. De altfel, acesta a şi urmat o şcoală de
    muzică, însă, la un moment dat, a trebuit să opteze şi a ales bucătăria.
    Astfel, într-un proiect anterior, numit bucătăria muzicală, Chef Toma a
    făcut, de exemplu, un preparat inspirat după îmbrăcămintea galbenă a lui
    Jennifer Lopez, dintr-un clip şi anume un desert: Pară cu sos de caramel
    sărat. S-a a inspirat de la alb şi negru şi a creat un desert care alătură
    vanilia şi ciocolata. La Lady Gaga, plăcându-i cerculeţele din jurul capului,
    chef Toma a pregătit foie gras cu jeleu de portocale şi galaxie din biscuiţi
    săraţi. Madonna l-a inspirat să facă o sferă din caramel sărat şi, în
    interior, un desert cu vanilie şi nucă de cocos.


    De altfel, bucătarul recunoaşte
    că muzica îl inspiră întotdeauna: Pe mine mă inspiră foarte mult
    muzica şi mă inspiră foarte mult Madonna, linia melodică din cântecele ei. Eu
    ştiam de Madonna dinainte de Revoluţie. Aveam vreo 13 ani şi am văzut că ea
    sare puţin din normal şi atunci am ales şi eu să sar puţin din normal şi să fac
    altceva. Nu ştiu dacă e bine sau nu.


    Chef Toma priveşte cu modestie
    legătura pe care a făcut-o între modă şi gastronomie: Eu nu sunt un as
    într-ale modellingului. Eu fac ceea ce gândesc şi ceea ce îmi place, nu mă
    măsor cu şcolile de modă, eu mă duc pe calea mea şi îmi văd de treaba mea.


    Chef Toma ne-a asigurat că toate
    creaţiile sale vestimentare vor fi… gustoase!

  • Zacuscă

    Zacuscă

    Amestec de legume coapte pe plită sau în cuptor şi apoi tocate, zacusca
    este un excelent aperitiv rece. Se prepară din diferite legume precum vinete,
    gogoşari, ardei capia, ardei gras, fasole verde sau boabe şi ceapă. Există mai
    multe variante de zacuscă, din a căror reţete pot lipsi vinetele sau în care
    figurează ciupercile sau chiar peştele. Este un preparat pe care îl întâlnim în
    spaţiul balcanic, cuvântul zacuscă fiind de origine slavă şi având sensul de
    gustare.


    În această editie vă
    prezentăm două variante de zacuscă. Prima variantă este cea din gogoşari, ardei
    capia, roşii şi ceapă, fără a folosi vinete. Avem nevoie de 5 kg de gogoşari şi
    de ardei capia, de 2 kg de roşii sau de o sticlă cu suc de roşii, de un kg de
    ceapă, de jumătate de litru ulei, de piper negru boabe, de câteva foi de dafin
    şi de sare. Gogoşarii şi ardeii capia trebuie puşi la copt pe plită sau pe
    tavă, în cuptor. După coacere, le sunt îndepărtate cotoarele şi pieliţele, iar
    în continuare pulpa rezultată trebuie lasată la scurs. Tăiată mărunt, ceapa
    este călită uşor în ulei într-un vas în care turnăm sucul de roşii. Adăugăm
    pulpa de gogoşari şi de ardei capia, pasată sau tocată mărunt, boabele de piper,
    cele câteva foi de dafin, puţină sare, turnăm restul de ulei şi omogenizăm.
    Conform unor retete, se poate pune şi cimbru uscat şi mărunţit, precum şi
    măghiran. Vasul se lasă la foc mic pe aragaz sau, dacă zacusca este suficient
    de scăzută, se poate pune în cuptor, de asemenea la foc mic. Se consideră că
    zacusca a fiert suficient atunci când uleiul începe să iasă la suprafaţă. În
    continuare, zacusca este turnată in borcane cu capac, pe care le lăsăm să se
    răcească lent. Pentru o mai bună conservare, aceste borcane trebuie puse
    într-un vas cu apă care va fi pus la fiert pentru un sfert de oră sau în tavă,
    în cuptorul pe care îl încălzim uşor până când zacusca se încinge şi începe să
    se ridice în borcane. Borcanele cu zacuscă sunt lăsate la răcit în cuptor, după
    care sunt depozitate într-un spatiu răcoros şi fără lumină. Zacusca se consumă
    întinsă pe felii de pâine, dar poate fi folosită şi la gătit, la mâncărurile cu
    sos.


    A doua reţetă este
    asemănătoare, cu diferenţa că adăugăm şi un kg de ciuperci pe care le tocăm
    mărunt şi pe care le punem în vas după ce am călit ceapa. Pot fi folosite ghebe
    sau ciuperci champignon. În continuare, modul de preparare este asemănător.

  • Zacuscă

    Zacuscă

    Amestec de legume coapte pe plită sau în cuptor şi apoi tocate, zacusca
    este un excelent aperitiv rece. Se prepară din diferite legume precum vinete,
    gogoşari, ardei capia, ardei gras, fasole verde sau boabe şi ceapă. Există mai
    multe variante de zacuscă, din a căror reţete pot lipsi vinetele sau în care
    figurează ciupercile sau chiar peştele. Este un preparat pe care îl întâlnim în
    spaţiul balcanic, cuvântul zacuscă fiind de origine slavă şi având sensul de
    gustare.


    În această editie vă
    prezentăm două variante de zacuscă. Prima variantă este cea din gogoşari, ardei
    capia, roşii şi ceapă, fără a folosi vinete. Avem nevoie de 5 kg de gogoşari şi
    de ardei capia, de 2 kg de roşii sau de o sticlă cu suc de roşii, de un kg de
    ceapă, de jumătate de litru ulei, de piper negru boabe, de câteva foi de dafin
    şi de sare. Gogoşarii şi ardeii capia trebuie puşi la copt pe plită sau pe
    tavă, în cuptor. După coacere, le sunt îndepărtate cotoarele şi pieliţele, iar
    în continuare pulpa rezultată trebuie lasată la scurs. Tăiată mărunt, ceapa
    este călită uşor în ulei într-un vas în care turnăm sucul de roşii. Adăugăm
    pulpa de gogoşari şi de ardei capia, pasată sau tocată mărunt, boabele de piper,
    cele câteva foi de dafin, puţină sare, turnăm restul de ulei şi omogenizăm.
    Conform unor retete, se poate pune şi cimbru uscat şi mărunţit, precum şi
    măghiran. Vasul se lasă la foc mic pe aragaz sau, dacă zacusca este suficient
    de scăzută, se poate pune în cuptor, de asemenea la foc mic. Se consideră că
    zacusca a fiert suficient atunci când uleiul începe să iasă la suprafaţă. În
    continuare, zacusca este turnată in borcane cu capac, pe care le lăsăm să se
    răcească lent. Pentru o mai bună conservare, aceste borcane trebuie puse
    într-un vas cu apă care va fi pus la fiert pentru un sfert de oră sau în tavă,
    în cuptorul pe care îl încălzim uşor până când zacusca se încinge şi începe să
    se ridice în borcane. Borcanele cu zacuscă sunt lăsate la răcit în cuptor, după
    care sunt depozitate într-un spatiu răcoros şi fără lumină. Zacusca se consumă
    întinsă pe felii de pâine, dar poate fi folosită şi la gătit, la mâncărurile cu
    sos.


    A doua reţetă este
    asemănătoare, cu diferenţa că adăugăm şi un kg de ciuperci pe care le tocăm
    mărunt şi pe care le punem în vas după ce am călit ceapa. Pot fi folosite ghebe
    sau ciuperci champignon. În continuare, modul de preparare este asemănător.

  • Ardei conservaţi

    Ardei conservaţi

    Este de aşteptat
    ca în scurt timp o mare parte a legumelor proaspete să dispară, având în vedere
    că sezonul rece şi-a făcut deja simţită prezenţa. Acum este perioada când
    legumele sunt conservate pentru a fi folosite mai târziu, în lunile de iarnă.
    În această ediţie vă oferim câteva metode de păstrare a mai multor sortimente
    de ardei.


    Cea mai simplă metodă pentru
    conservarea ardeilor iuţi este aceea de a-i înşira pe o sfoară. Se aleg ardei
    sănătoşi pe care îi ştergem cu o cârpă. Se introduce un fir de aţă prin urechea
    unui ac de cusut mai gros. Cu ajutorul acului, trecem sfoara prin cozile
    ardeilor şi, după ce am făcut o ghirlandă din ei, o lăsăm să se usuce într-un
    loc aerisit şi uscat, fără a expune ardeii la soare. După uscarea ardeilor,
    ghirlanda poate avea şi un rol estetic, putând fi atârnată în bucătărie. În
    acelaşi mod pot fi conservati şi ardeii graşi, care pot fi folositi şi pentru
    umplut, în prealabil fiind lăsaţi în apă pentru hidratare.


    Ardeii iuţi pot fi conservaţi şi în
    oţet. Se face sortarea ardeilor, aceştia se spală în apă rece, după care
    trebuie puşi unul lângă altul, în borcane mici. Peste ei se toarnă un amestec
    de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. Aceste
    amestec, în care adăugăm o lingură şi jumătate de sare şi o lingură de miere
    pentru fiecare litru de apă, trebuie pregătit pe foc. După ce a ajuns la
    fierbere, se toarnă peste ardeii din borcane, după care se pune capacul. La fel
    pot fi conservaţi şi ardeii graşi şi gogoşarii. În amestecul pentru gogoşari,
    trebuie adăugate boabe de muştar, boabe de piper negru şi foi de dafin.


    Ardeii pot fi conservaţi şi în
    saramură. Astfel, ardeilor graşi li se îndepărtează cu grijă cotorul cu
    seminţe, în interior se presară sare, apoi, în funcţie de dimensiune, sunt puşi
    unii în alţii şi apoi în borcane în care turnăm saramură fierbinte, un amestec
    de apă şi sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un litru de
    apă. O altă variantă este aceea de a umple ardeii sau gogoşarii cu varză albă
    sau varză roşie, după care peste ei turnăm saramura. Ardeii umpluti cu varză
    pot fi serviţi ca salată.

  • Ardei conservaţi

    Ardei conservaţi

    Este de aşteptat
    ca în scurt timp o mare parte a legumelor proaspete să dispară, având în vedere
    că sezonul rece şi-a făcut deja simţită prezenţa. Acum este perioada când
    legumele sunt conservate pentru a fi folosite mai târziu, în lunile de iarnă.
    În această ediţie vă oferim câteva metode de păstrare a mai multor sortimente
    de ardei.


    Cea mai simplă metodă pentru
    conservarea ardeilor iuţi este aceea de a-i înşira pe o sfoară. Se aleg ardei
    sănătoşi pe care îi ştergem cu o cârpă. Se introduce un fir de aţă prin urechea
    unui ac de cusut mai gros. Cu ajutorul acului, trecem sfoara prin cozile
    ardeilor şi, după ce am făcut o ghirlandă din ei, o lăsăm să se usuce într-un
    loc aerisit şi uscat, fără a expune ardeii la soare. După uscarea ardeilor,
    ghirlanda poate avea şi un rol estetic, putând fi atârnată în bucătărie. În
    acelaşi mod pot fi conservati şi ardeii graşi, care pot fi folositi şi pentru
    umplut, în prealabil fiind lăsaţi în apă pentru hidratare.


    Ardeii iuţi pot fi conservaţi şi în
    oţet. Se face sortarea ardeilor, aceştia se spală în apă rece, după care
    trebuie puşi unul lângă altul, în borcane mici. Peste ei se toarnă un amestec
    de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. Aceste
    amestec, în care adăugăm o lingură şi jumătate de sare şi o lingură de miere
    pentru fiecare litru de apă, trebuie pregătit pe foc. După ce a ajuns la
    fierbere, se toarnă peste ardeii din borcane, după care se pune capacul. La fel
    pot fi conservaţi şi ardeii graşi şi gogoşarii. În amestecul pentru gogoşari,
    trebuie adăugate boabe de muştar, boabe de piper negru şi foi de dafin.


    Ardeii pot fi conservaţi şi în
    saramură. Astfel, ardeilor graşi li se îndepărtează cu grijă cotorul cu
    seminţe, în interior se presară sare, apoi, în funcţie de dimensiune, sunt puşi
    unii în alţii şi apoi în borcane în care turnăm saramură fierbinte, un amestec
    de apă şi sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un litru de
    apă. O altă variantă este aceea de a umple ardeii sau gogoşarii cu varză albă
    sau varză roşie, după care peste ei turnăm saramura. Ardeii umpluti cu varză
    pot fi serviţi ca salată.

  • Mâncăruri din dovlecei

    Mâncăruri din dovlecei

    Dovleceii pot fi preparaţi în multe feluri, fiind folosiţi atât pentru
    aperitive, cât şi pentru
    ciorbe sau alte mâncăruri gătite. Un preparat foarte uşor de pregătit îl reprezintă
    dovleceii pane. Avem nevoie de 3 dovlecei de dimensiune medie, cei mari fiind
    de evitat din cauza seminţelor. Îi spălăm, le îndepărtăm capetele,
    după care îi tăiem transversal în
    rondele cu o grosime de jumătate de cm. Presărăm puţin sare peste ei şi îi
    lăsăm puţin la scurs. Trecem rondelele prin făină şi le scuturăm puţin pentru a
    îndepărta făina în exces. Spargem un ou într-o farfurie, îl batem, îl amestecăm
    cu puţin piper şi trecem apoi dovleceii prin ou. În continuare, prăjim rondelele
    de dovlecei în ulei încins, într-o tigaie, la foc mediu. Îi lăsăm să se scurgă
    de ulei sau folosim, eventual, un prosop de hârtie pentru îndepărtarea uleiului
    şi apoi sunt tocmai buni pentru a fi serviţi, calzi sau reci, după ce am
    presărat câţiva căţei de usturoi pe care i-am tocat mărunt.

    Tot la fel de savuroşi sunt şi
    dovleceii umpluţi cu carne de pasăre. De această dată putem folosi dovlecei mai mari, cărora trebuie să le
    scoatem miezul pentru a face loc umpluturii. Avem nevoie de câţiva dovlecei mai mari, cât să încapă într-o cratiţă, de
    două cepe, de un morcov, de un ardei gras, de câteva roşii, de o
    legătură de mărar şi alta de pătrunjel şi de
    condimente: cimbru, piper şi boia dulce.
    Dovleceii trebuie spălaţi, tăiaţi transversal în jumătate şi scobiţi pentru îndepărtarea
    miezului. Ardeiul şi cepele, tocate mărunt, precum şi
    morcovul, dat pe răzătoare,
    se călesc în puţin ulei. Putem adăuga în tigaie şi miezul
    dovleceilor, dacă aceştia nu au avut seminţe mari.
    Aceste legume călite vor trebui amestecate cu
    carne tocată de pui, cu mărarul tocat mărunt şi cu piper măcinat,
    cu puţină boia dulce şi cu cimbru uscat şi mărunţit. Cu acest
    amestec umplem dovleceii, iar din roşii decupăm nişte capace cu care închidem umplutura. Dovleceii
    umpluţi trebuie aşezaţi pe lung, în cratiţă, unii lângă alţii, într-un strat
    uniform. Tocăm resturile de roşii şi le punem în cratiţa cu dovlecei, turnăm
    apă cât să acopere dovleceii, apoi îi punem în cuptor pentru circa 45 de minute
    la foc mediu spre mic. Spre final, peste dovlecei presărăm frunze tocate de
    pătrunjel. Se servesc calzi, cu puţină smântână deasupra.