Tag: Nicolae Ceausescu

  • Opearațiunea Villages Roumains

    Opearațiunea Villages Roumains

    Regimul comunist al Nicolae Ceaușescu ș-pripusi să s’alăxească urbanistic România ahănda, proiectu număsitu, ipocrit, “sistematizarea a căsăbadzloru și a horloru”. Aesta nsimnă dimolarea a niscăntoru importante cartiere ditu căsăbadzlli ali Românie și ditu capitala București, marea majoritate a aţilor dimolări hiinda inutilă. Teasă și pritu hori, sistematizarea al Ceaușescu eara idyealui inutilă: ambiția a lui eara tra s’aspargă aproximativ 7-8.000 di hori ditu ateali pisti 13.000, furñia ufiţială hiinda tra s’da ti agricultură ma multi agri ti siminari. Atea ţi tru teorie aşuira ghini, dimecu şi tră dizvoltare echilibrată a teritoriului, tru practică eara un fănico. Regimlu avea spusă că nu eara axi s’kivernisească ună economie hipercentralizată hori avea mari kireari ttru lucru. Cu ahât ma mult el nu avea axia tra s’ducă pănu tru capu un proiect ahâtu livendu.


    Cara românii ditu văsilie nu reacționară la sistematizare di itia a aparatlui represiv, atelli ditu diaspora nu alăsară că lucărli să s’dizvărtească aşi cum vrea Ceaușescu. Sistematizarea eara atea ditu soni kicută cari avea umplută kelkea a uruteloru. Ase, tru sătămâñilli ditu soni a anului 1988, tru Belgia s’thimilliusea asociația Opearațiunea Villages Roumains cari ş-pripunea s’ascapă di la kireari aţeali pisti 13.000 di hori românești. Tru un kiro multu şcurtu fitrusea filiale ale asociație tru Franța, Olanda, Elveția, Suedia, Marea Britanie, Italia, Spania, Norvegia, Danemarca. S’feaţi ună solidaritate la nivel european formidabilă ti apărarea tradițiillei și a ndrepturlor a omlui. Personalitățli române nai ma activi ale Villages Roumains eara avocatul și hăpsinaticlu politic Dinu Zamfirescu, jurnalista, traducătoarea și activista tră ndrepturile a omului Ariadna Combes, hillea a opozantei anticomuniste Doina Cornea, și istoricul Mihnea Berindei. Ama elli eara niacumtinatu ndrupăţ di un nucleu multu cilăstisitoru adratu ditu jurnalisti, fotografi, avocați, arhitecți, graficieni belgieni și francezi, aţelli cari băgară thimellilu a Operațiunillei Villages Roumains, pi şcurtu OVR.



    Tentrul di Istorie Orală ditu Radiodifuziunea Română lu intervievă pi Dinu Zamfirescu tru 2003, refugiat tru Franța tru 1975, fost membru al Partidului Național Libearal, jurnalist al secției române di la BBC. Anamisa di subiectele abordate fu și implicarea a lui tru Opearațiunea Villages Roumains. “Earam angrenaţi di doi ani tru chestiunea a horilor, tru chestiunea Villages Roumains. Nă videam tru cadrul a grupului românilor liberi cu petiţii, cu memorii, că altceva nu s’făţea. Noi, trei români, Mihnea Berindii, Ariadna Combes şi cu mine, alăgămu pritu Franţa şi Europa kiro di doi ani maş cu aeastă chestiune. Vinimu şi tru Ungaria şi lom parti, tamam tru 89, tru cirisaru, la renhumarea al Imre Nagy şi a soţloru a lui, cari fură asasinaţi di comunişti. Tru Franţa earau căsăbadz iu tăneamu cata șase conferinţe tru ună dzuă, dimi tru lenu turlii di foruri: tru şcoli, tru public, pisti tut. Nă duţeam ditu Franţa tru Anglia, tru Belgia, tru Italia. Şi arăspăndimu aestă acţiune piste tut. Ariadna ştiu că eara şi tru Norvegia, tru Danemarca earamu mini. Earam multu di multu căftaţ. Eara un centru la Paris, tru jurul unui organism francez, Médicins du Mondi, hori eara sprijinit di unii oameni ditu guvernul francez di atunci, socialist. Ei ne-au sprijinit şi cu acest sprijin ne şi puteam diplasa și reprezentam şi Liga tră Apărarea Drepturilor Omului ditu România.”



    Dinu Zamfirescu fu dedicat ti minarea di contestare a aspărdzearillei hoara românesc până tru aţeali ditu soni momente di bana a regimului comunist, tru andreu 1989. Nica neasimu ma largu și după cădearea a regimului, anda yineamu tru România cu agiutoare nică ditu primele dzăli di libertate. “Tru văsilie, tru cadrul alistei acţiuni Village Roumain, ne-am angrenat imediat tru măsuri di ajutorare a românilor. Şi nkisimu cu un prim lot di agiutoare cu Ariadna Combes şi Mihnea Berindii cu un avion militar francez, cari ateriză tru Bulgaria pi 26 ili 27 di andreu. Şi mini viñiu tru 28 ili 29 di andreu, cu protlu avion Air France cari a putu s’dipună pi Otopeni, că aeroportul eara ncllisu. Earam deadunu cu ună ziaristă franceză cari făţea parte şi ea ditu Liga tră Apărarea Drepturilor tru România cari eara specialistă tru probleme româneşti. Agiumşu, tatăl a meu eara tru văsilie, lu hbărisiiu pritu un telefon tra s’nu facă ună criză di inimă cara vrea s’agiundzeamu pi napandica. Ștea că yin şi nersu cu ziarista aesta ndreptu la el. Nu şteam ţiva yineamu după ahănţa ani tru România. Aveam paşaport franţuzesc, tră atea că am dublă cetăţenie. Aesta discllidea tuti cordoanele cari eara atumţea, paşaportul băgatu dininti. Lumea eara tru urale, eara suţăllea româno-franceză, lucruri di aestă turlie.”



    Operațiunea Vilages Roumains fu un exemplu di solidaritate europeană dinintea a abuzurilor unui regim politic abuziv tru tute arkili. Horle românești fură apărati tru añilli ditu soni a tiraniei comuniste, cu vocație și perseverență, di ună mână di oameni cari, tu bitisita amintara.


    Autoru: Steliu Lambru


    Armânipsearia: Taşcu Lala









  • Operațiunea Villages Roumains

    Operațiunea Villages Roumains


    Regimul
    comunist al lui Nicolae Ceaușescu și-a propus să transforme urbanistic România
    în profunzime, proiect denumit, în mod ipocrit, sistematizarea orașelor și a
    satelor. Aceasta a însemnat demolarea unor importante cartiere din orașele
    României și din capitala București, marea majoritate a acelor demolări fiind
    inutilă. Extinsă și în mediul rural, sistematizarea lui Ceaușescu era la fel de
    inutilă: ambiția sa era de a demola aproximativ 7-8.000 de sate din cele peste
    13.000, motivul oficial fiind de a da agriculturii mai mult teren arabil. Ceea
    ce în teorie suna bine, și anume dezvoltare echilibrată a întregului teritoriu,
    în practică era un dezastru. Regimul dovedise deja că era incapabil să
    gestioneze o economie hipercentralizată care producea pierderi uriașe. Cu atât
    mai mult el nu avea capacitatea de a duce la final un proiect atât de îndrăzneț
    și să-l facă să funcționeze.


    Dacă românii din țară nu au
    reacționat la sistematizare din cauza aparatului represiv, cei din diaspora nu
    au lăsat ca lucrurile să se desfășoare după bunul plac al lui Ceaușescu.
    Sistematizarea era ultima picătură care umpluse paharul amărăciunilor. Astfel,
    în ultimele săptămâni ale anului 1988, în Belgia se constituia asociația
    Operațiunea Villages Roumains care își propunea să salveze de la pieire cele
    peste 13.000 de sate românești. Într-un timp foarte scurt apăreau filiale ale
    asociației în Franța, Olanda, Elveția, Suedia, Marea Britanie, Italia, Spania,
    Norvegia, Danemarca. A fost o solidaritate la nivel european formidabilă pentru
    apărarea tradiției și a drepturilor omului. Personalitățile române cele mai
    active ale Villages Roumains au fost avocatul și deținutul politic Dinu
    Zamfirescu, jurnalista, traducătoarea și activista pentru drepturile omului
    Ariadna Combes, fiica opozantei anticomuniste Doina Cornea, și istoricul Mihnea
    Berindei. Dar ei au fost în permanență susținuți de un nucleu foarte activ
    format din jurnalisti, fotografi, avocați, arhitecți, graficieni belgieni și
    francezi, cei care au pus bazele Operațiunii Villages Roumains, prescurtat OVR.


    Centrul de Istorie Orală din
    Radiodifuziunea Română l-a intervievat pe Dinu Zamfirescu în 2003, refugiat în
    Franța în 1975, fost membru al Partidului Național Liberal, jurnalist al
    secției române de la BBC. Între subiectele abordate a fost și implicarea sa în
    Operațiunea Villages Roumains. Eram
    angrenaţi de doi ani în chestiunea satelor, în chestiunea Villages Roumains. Ne
    vedeam în cadrul grupului românilor liberi cu petiţii, cu memorii, că altceva
    nu se făcea. Noi, trei români, Mihnea Berindei, Ariadna Combes şi cu mine, am
    bătut Franţa şi Europa timp de doi ani numai cu această chestiune. Am venit şi
    în Ungaria şi am participat, chiar în ’89, în iunie, la reînhumarea lui Imre
    Nagy şi a prietenilor lui, care au fost asasinaţi de comunişti. În Franţa erau
    oraşe unde ţineam cam șase conferinţe într-o zi, adică în tot felul de foruri:
    în şcoli, în public, peste tot. Ne duceam din Franţa în Anglia, în Belgia, în
    Italia. Şi am împrăştiat această acţiune peste tot. Ariadna ştiu că a fost şi
    în Norvegia, în Danemarca am fost eu. Eram foarte-foarte mult solicitaţi. Era
    un centru la Paris, în jurul unui organism francez,
    Médecins du Monde, care era sprijinit de unii
    oameni din guvernul francez de atunci, socialist. Ei ne-au sprijinit şi cu
    acest sprijin ne şi puteam deplasa și reprezentam şi Liga pentru Apărarea Drepturilor
    Omului din România.


    Dinu Zamfirescu a fost dedicat
    mișcării de contestare a distrugerii satului românesc până în ultimele momente
    de viață ale regimului comunist, în decembrie 1989. Ba chiar a mers mai departe
    și după căderea regimului, venind în România cu ajutoare încă din primele zile
    de libertate. În ţară, în
    cadrul acestei acţiuni Village Roumain, ne-am angrenat imediat în măsuri de
    ajutorare a românilor. Şi am plecat cu un prim lot de ajutoare cu Ariadna
    Combes şi Mihnea Berindei cu un avion militar francez, care a aterizat în
    Bulgaria pe 26 sau 27 decembrie. Şi eu am venit în 28 sau 29 decembrie, cu
    primul avion Air France care a putut ateriza pe Otopeni, că aeroportul era
    închis. Eram împreună cu o ziaristă franceză care făcea parte şi ea din Liga
    pentru Apărarea Drepturilor în România care era specialistă în probleme româneşti.
    Am venit, tatăl meu era în ţară, l-am anunţat printr-un telefon ca să nu facă o
    criză de inimă dacă apăream direct. Știa că vin şi m-am dus cu ziarista asta
    direct la el. Nu ştiam nimic, picam după atâţia ani în România. Aveam paşaport
    franţuzesc, pentru că am dublă cetăţenie. Asta deschidea toate cordoanele care
    erau atunci, paşaportul pus în faţă. Lumea era în urale, era prietenia
    româno-franceză, lucruri de felul accesta.


    Operațiunea Vilages Roumains a fost
    un exemplu de solidaritate europeană în fața abuzurilor unui regim politic
    abuziv în toate privințele. Satele românești au fost apărate în ultimii ani ai
    tiraniei comuniste, cu vocație și perseverență, de o mână de oameni care, la
    final, au câștigat.


  • Nachrichten 20.12.2022

    Nachrichten 20.12.2022

    Präsident Klaus Iohannis erklärte am Dienstag, dass die Präsenz portugiesischer Soldaten der Multinationalen Brigade Süd-Ost in Caracal (Süd) zusammen mit Soldaten aus Nordmazedonien und anderen Verbündeten einen wichtigen Beitrag zur Stärkung der Verteidigung und Sicherheit Rumäniens leistet. Anlässlich seines Besuchs mit seinem portugiesischen Amtskollegen Marcelo Rebelo de Sousa beim 1. Ausbildungsbataillon Olt in Caracal sagte das Staatsoberhaupt, dass der Einmarsch Russlands in die Ukraine einmal mehr die Fähigkeit der NATO und ihrer Verbündeten unterstreicht, entschlossen, solidarisch und kohärent sowohl zur Unterstützung des ukrainischen Volkes als auch zur Stärkung und Beruhigung der Bündnispartner an der Ostflanke zu handeln. Die Gespräche zwischen Klaus Iohannis und Marcelo Rebelo de Sousa konzentrierten sich auf die Sicherheitslage in der Ukraine, wobei die Intensivierung der humanitären Hilfe für das Nachbarland Rumäniens vor dem Hintergrund des bevorstehenden Winters sowie die Unterstützung bei der Erleichterung der Getreideexporte im Vordergrund standen. Auf bilateraler Ebene erörterten die beiden die Intensivierung der rumänisch-portugiesischen Zusammenarbeit in den Bereichen Verteidigung, Wirtschaft, Handel, digitale Agenda, erneuerbare Energien, Gesundheit und Bildung.



    In Timisoara (West) ertönten am Dienstag um 12.00 Uhr drei Minuten lang Sirenen, um den Tag zu feiern, an dem die Stadt als erste Stadt in Rumänien vom Kommunismus befreit wurde. Der Tradition der letzten Jahre folgend, begab sich eine Gruppe ehemaliger Revolutionäre auf den Balkon des Opernhauses, um an die Ereignisse von vor mehr als drei Jahrzehnten zu erinnern. Sie markierten den Tag des Sieges, an dem am 20. Dezember 1989 Zehntausende Temeswarer auf die Straße gingen, um gegen das diktatorische Regime von Nicolae Ceausescu zu demonstrieren. Der Aufstand gegen das kommunistische Regime in Rumänien griff dann auf Bukarest und andere Städte über. Insgesamt starben bei den Kämpfen in dem einzigen osteuropäischen Land, in dem der Regimewechsel blutig vollzogen wurde, mehr als 1.000 Menschen und etwa 3.000 wurden verletzt.



    Der rumänische Außenminister Bogdan Aurescu setzte seinen offiziellen Besuch in der benachbarten Republik Moldau auf Einladung seines moldauischen Amtskollegen Nicu Popescu fort. Am Montag traf er sich in Chisinau mit der moldauischen Präsidentin Maia Sandu, dem Parlamentspräsidenten Igor Grosu sowie der Premierministerin Natalia Gavriliţa, mit denen er den europäischen Kurs der Republik Moldau erörterte. Aurescu bekräftigte die volle Unterstützung Rumäniens für die Republik Moldau bei der Bewältigung der zahlreichen Krisen, mit denen sie konfrontiert ist, und bei der entschlossenen Fortführung der Reformen, die für den Beitritt zur Europäischen Union erforderlich sind. In Bukarest beschuldigten die Oppositionsparteien Union Rettet Rumänien und Allianz für die Union der Rumänen den (unabhängigen, von der PNL unterstützten) Minister, nach Chisinau gereist zu sein, um am Montag zu vermeiden, vor dem versammelten Plenum des rumänischen Parlaments zu erscheinen, zu dem er nach dem Scheitern der rumänischen Bewerbung um die Aufnahme in den Schengen-Raum einberufen worden war.



    Die Chefin des EP, Roberta Metsola, stattete Bukarest einen zweitägigen Besuch ab, nachdem Österreich und die Niederlande Rumänien und Bulgarien die Aufnahme in den Schengen-Raum verweigert hatten. In einer Rede vor dem rumänischen Parlament bekräftigte Roberta Metsola ihre Überzeugung, dass das negative Votum ein Fehler gewesen sei. Über das gleiche Thema sprach die EU-Kommissarin auch mit dem rumänischen Präsidenten Klaus Iohannis.



    Die oppositionelle Union Rettet Rumänien (USR) hat im Parlament einen Gesetzentwurf zur Abschaffung der Sonderrentenregelungen für ehemalige Mitglieder der Securitate (der kommunistischen politischen Polizei), die von einem Gericht rechtskräftig verurteilt wurden, eingebracht. Es handelt sich um 1.300 ehemalige Offiziere, die davon profitieren, obwohl sie ein rechtskräftiges Urteil erhalten haben, das ihnen bescheinigt, ehemalige Mitglieder der kommunistischen politischen Polizei gewesen zu sein und Handlungen unternommen zu haben, die grundlegende Menschenrechte und Freiheiten unterdrückten oder behinderten, um die kommunistische Herrschaft aufrechtzuerhalten. Laut USR-Führer Catalin Drula wäre die Abschaffung dieser Sonderrentensysteme eine minimale moralische Wiedergutmachung für all diejenigen, die während der antikommunistischen Revolution im Dezember ’89 für die Freiheit gekämpft haben. Der moderne und demokratische rumänische Staat hat nicht das Recht, Menschen, die andere Menschen geschlagen, gefoltert oder getötet haben, mit Privilegien zu belohnen, sagte Catalin Drula weiter.



    Die Regierung in Bukarest verabschiedete diese Woche einen Gesetzesentwurf zur Finanzierung der geplanten Reaktoren 3 und 4 des Atomkraftwerks Cernavoda (Südwesten), wie der Sprecher der Exekutive, Dans Carbunaru, bekannt gab. Dank dieser beiden Reaktoren werde der Beitrag der Kernenergie zum nationalen Energiesystem von 20 auf 36% steigen. Sie werden auch dazu beitragen, neue Arbeitsplätze in diesem Sektor zu schaffen und die Zuliefererkette auszubauen. Es wird davon ausgegangen, dass Block 3 in Cernavoda Ende 2030 in Betrieb gehen wird, gefolgt von Block 4 ein Jahr später. Es liegt nun am Parlament, den Gesetzesentwurf zu bestätigen.


  • Braşov, după 35 di añi

    Braşov, după 35 di añi

    “Dzuua cari nu s’agărşeaşti”, aesta easti numa a unăllei carti pi cari doi istoriţ români contemporani, Marius Oprea şi Stejărel Olaru, u ahărdziră ti revolta anticomunistă a lucrătorloru di Braşov, ditu 15 di brumaru 1987. Acă reprimată preşcavu, aesta sdrunţină dictatura comunistă al Nicolae Ceauşescu şi fu, spun tut istoriţlli, preludiul ali Revoluţie ditu andreu 1989, cari arni, după aproapea giumitati di seculu, regimlu băgatu zorlea di armata sovietică de aputruseari tu bitisita a Doilui Polimu Mondial.



    Tru epocă, la Moscova, aţelu ditu soni lider sovietic, reformatorlu Mihail Gorbaciov, s-ampărţa di tradiţia a statlui poliţienescu clirunumsitu di la Lenin şi Stalin şi minduea s’umanizeadză sistemlu pritu aşi-număsitili glasnost (transparenţă) şi perestroika (restructurare). Tru Polonia, satelizată, idyea cum România, după polimu, sindicatlu huryitescu anticomunistu Solidaritatea zdrunţina, pritu protesti şi greve-maraton, un regim comunistu cari nica minduea că guverneadză tru numa şi ti ghineaţa a lucrătorloru. Nu geaba explozia de furie a lucrătorloru braşoveni s-feaţi pi ună ditu nai ma mărli platforme industriale ale republică socialistă, tru hăvaia urută a añiloru 80, tru cari bănaticlu nitiñisitu eara dublatu di ună viglleari poliţienescă ţi vrea tra s’hibă fără slăbinţă şi di un delirantu cultu a personalitatillei al Ceauşescu.



    Prezidentulu Asociaţiillei 15 di brumaru 1987 Braşov, Marius Boieriu, ş-aduţi aminti: “Căftămu păni, eara pi cartelă şi loamu dupu codz lundză anda işeamu ditu schimbu. Căftămu căldură tră apartamentele arăţ, iu trimbura di arcoari cilimeañilli a colegilor a melli ţi eara cama tru ilikie. Mini aveamu 20 añi. Căftămu libirtate. Tra s’avemu tuti aestea, grimu “Nghios Ceauşescu!”. Cu elpida că braşoveñilli va s’hibă deadunu cu noi, cântămu tru urdinarea a noastră către judeţeana de partid, “Deasteaptă-te române” şi, doi ani ma amănatu, românii s-diştiptară. Easti zori ti zuyrăpseari tru ndauă zboară câte trapsimu”.



    Lucrătorlli cari intrară tru sediul local a putearillei arcară nafoară pritu firidz portretele al Ceauşescu şi hlamburili aroşi a partidlui unic comunistu. Ma amănatu, aproapea 300 di protestatari fură ncllişi şi anchetaţ sumu trăñipseari di Securitate, poliţia politică a regimlui. Putearea aleapsi ama, s-lugursească protestile ca pi niascănti “cazuri izolate de huliganismu”, iara pideapsile nu năstricură trei ani di hăpsani, fără privari di libirtate, ună sentință relativ modearată tru codlu penal comunistu. Va s’hibă lugursitu şi faptul că, la ndauă dzăli după revoltă, studenţălli ditu Braşov arădăpsiră, tru campus, ună pancartă pi cari angrăpsea: “Lucrătorlli arestaț nu lipseaşti s’moară”, semnu că niifharistuserli năstriţea porţăli a uzinilor ditu căsăbă şi eara arăspănditi di majoritatea a românilor. Doi añi ma amănatu, Revoluţia curma regimlu pi cari işişi statlu român postcomunistu vrea lu condamnă, ună turlie ofiţialu, ca hiindalui criminal şi paranomu.


    Autoru: Bogdan Matei


    Armânipsearea: Taşcu Lala

  • Braşov, după 35 de ani

    Braşov, după 35 de ani

    Ziua care nu se uită, acesta e titlul unei cărţi pe care doi
    istorici români contemporani, Marius Oprea şi Stejărel Olaru, au dedicat-o
    revoltei anticomuniste a muncitorilor de la Braşov, de pe 15 noiembrie
    1987. Deşi reprimată dur, aceasta a zdruncinat dictatura comunistă a lui
    Nicolae Ceauşescu şi a fost, spun tot istoricii, preludiul Revoluţiei din
    decembrie 1989, care a măturat, după aproape o jumătate de secol, regimul impus
    de armata sovietică de ocupaţie la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.

    În epocă, la Moscova, ultimul lider sovietic, reformatorul Mihail Gorbaciov,
    rupea cu tradiţia statului poliţienesc moştenit de la Lenin şi Stalin şi încerca
    să umanizeze sistemul prin aşa-numitele glasnost (transparenţă) şi perestroika
    (restructurare). În Polonia, satelizată, ca şi România, după război, sindicatul
    muncitoresc anticomunist Solidaritatea paraliza, prin proteste şi
    greve-maraton, un regim comunist care încă mai pretindea că guvernează în
    numele şi spre binele muncitorilor. Nu e întâmplător că explozia de furie a
    muncitorilor braşoveni s-a produs pe una dintre cele mai mari platforme
    industriale ale republicii socialiste, în climatul sinistru din ultimii ani 80,
    în care precaritatea vieţii era dublată de o supraveghere poliţienescă ce se
    dorea fără fisură şi de un delirant cult al personalităţii lui Ceauşescu.


    Preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987 Braşov, Marius Boieriu, rememorează: Am cerut pâine, era pe cartelă şi o prindeam după cozi lungi la
    ieşirea din schimb. Am cerut căldură pentru apartamentele reci, unde tremurau
    de frig copiii colegilor mei mai în vârstă. Eu aveam 20 de ani. Am cerut
    libertate. Ca să avem toate acestea, am strigat Jos Ceauşescu!. În
    speranţa că braşovenii ni se vor alătura, am cântat în marşul nostru către
    judeţeana de partid, Deşteaptă-te române şi, doi ani mai târziu, românii
    s-au trezit. E greu de descris în câteva cuvinte câte am îndurat.


    Muncitorii
    care au pătruns în sediul local al puterii au azvărlit pe geamuri portretele
    lui Ceauşescu şi steagurile roşii ale partidului unic comunist. Ulterior, circa
    300 de protestatari au fost arestați şi
    anchetaţi sub tortură de Securitate, poliţia politică a regimului. Puterea a
    ales, totuşi, să trateze protestele ca pe cazuri izolate de huliganism, iar pedepsele
    nu au depășit trei ani de închisoare, fără privare de libertate, o sentință
    relativ moderată în codul penal comunist. Va fi contat şi faptul că, la câteva zile
    după revoltă, studenţii din Braşov au afişat, în campus, o pancartă pe care
    scria: Muncitorii arestați nu trebuie să moară, semn că nemulţumirile
    depăşeau porţile uzinelor din oraş şi erau împărtăşite de majoritatea
    românilor. Doi ani mai târziu, Revoluţia punea capăt regimului pe care însuşi
    statul român postcomunist avea să-l condamne, în mod oficial, drept criminal şi
    ilegitim.


  • Cumitia anticomunistă di Brașov

    Cumitia anticomunistă di Brașov

    Aoa şi 35 de añi, tru brumaru 1987, tru România, catandisea eara cabaia urută, emu la propriu, emu la figurat. Oamiñilli băna ună ditu nai ma greale catandisi, cu niagiundzeri babageani, cari lă băga bana tru piriclliu. Nu avea yitrii, alimentele putea s’hibă ancupărati maşi dupu codz lundză și stuhinati, nu avea căldură și apă caldă. Curentul electric s’curma daima și tră multu kioro, di s’fătea economii cu zorea tră populație, tu kirolu anda marli consum s’făţea tru industria dezvoltată cu forța.



    Di altă parte, multe ditu neinspiratili cllimări ti economisirea ali energie tru defavoarea a condițiilor de bană, ditu aesti dzăli, lă aduc aminti a românilor de condițiile ditu kirolu al Ceaușescu. Atumţea, româñilli nu puteau s’urdină tru xinătati și ş-kirea bana ufilisindalui lenu turlii di metode tra s’fugă ditu văsilia ţi eara di patru decenii sumu comunism. Tut atumţea s’avea loată lenu turlii di misuri, ţi avea tu scupo s’anvălească șomajul crescândalui, ti nistrăxeari tru un regim cari vrea tra s’hibă cumăndusitu di clasa huryitească. Nu avea niţi ună turlie di opoziție, poliția politică, lăhtăroasa Securitate, exercita ună represiune sertă.



    Tru tut aestu kiro, româñilli lipsea s-haristusească iuţido a preacllillei di dictatori, Elena și Nicolae Ceaușescu, tră ași-dzăsili condiții ti anami cu bănaticlu. Pisti tut, portretlu a dictatorlui comunistu kisa cu mutrita a lui existența unlui populu de pisti 21 de miliuñi di oamiñi. Tru anii 80, lucrătorlli industriali ahurhiră s’keară ditu privilegii, unăoară cu aspărdzearea a catandisillei tru tută văsilia. Neise, regimlu Ceaușescu făţea gaereţ babageani tra s’păltească borgea externă ninti di vade. S’exporta di tuti turliili, la păhadz ma ñîţ andicra di cum eara pi păzarea internațională, și importurile fură ñicurati cabaia multu. Iţi dolar intratu tru văsilie fudzea nafoară maş ti păltearea a borgillei externă. Minduearea simplistă al Ceaușescu lugursea că s-pălteaşti dipu multu tru contul a împărmuturlor pi cari tut regimlu a lui li avea contractată.



    La 15 di brumaru 1987, tru România comunistă eara programate alidzeri tră un pseftu de parlamentu, număsitu Marea Adunare Națională, cu ixiki di puteari, şi ţi eara acutotalui sumu cumandulu a partidului comunist, neise a fumeallillei Ceaușescu. Tru aţeali dzăli, româñilli băna ună kipită a babageanăllei arădeari cari eara bana sumu comuniști, eara privaţ di hălăţ elementare de subzistență ama lipsea tra ş-cântă aşi dzăsa bană ti miraki.



    Brașovlu avea agiumtă s’hibă doilu căsăbă a văsiliillei, după București, dupu ună industrializari cabaia mari și cu aduţearea lucărtorloru ditu tută văsilia. Pi babageanili platforme industriale a Brașovului lucra tru ritmo niacumtinatu, tru trei schimburi, dzăţ di ñilli di lcărtori. Cu ună dzuuă ninti aluştoru alidzeri, la Antreprinderea de autocamioane “Steagul Roșu” eara dzuuă di pălteari a tiñiiloru di cafi mesu. Tru atea oară lucrătorlli loară maş giumitati ditu păradzlli ţi lă si cădea. Fără ună andridzeari di cu kiro, lucărtorlli dănăsiră lucărlu a deapoa aţelli cari viniră tru schimbul de noapte niţi barim nu mata deadiră cali a mehaniiloru tra s’lucreadză.


    Tahina, dumănică, 15 di brumaru 1987, lcărtorlli cari viniră la lucru vidzură cari eara catastisea si lumea eara apreasă. Nilli di lucrători nkisiră pri padi cătă tru misuhorea a Brașovului, iu eara scamnurli ali administrație și a partidlui comunistu. Pi cali s’adăvgară altă lucărtori di la alti mări platforme industriale brașoveane iara grerli suţiali cu cari avea nkisită ditu uzină s-alăxiră tru căftări politiţi. S-cântă diznău “Deasteaptă-te, române!”, ţi vrea s’agiungă himna ali Revoluției anticomunistă ditu Andreu 1989 și actuala himnă ali Românie. S-grea tru puublic, ţiva ţi nu s-minduea tru România ninti di anlu 1989: “Mpadi cu comunismul!”, “Mpadi Ceaușescu!”.



    Acă vrea s-treacă nica ndoi añi scutidoşi până ţi revolta s-teasi tu văsilia tută, di lu avinară comunismul și tru România, evenimentili di Brașov, di aoa şi 35 di añi, u precedară revoluția anticomunistă ditu Estul ali Europă. Tru 1989, România vrea s’hibă aţea ditu soni ditu arada a văsiliiloru comunisti cari lu surpa comunismul și tru aţea nai ma săndziroasa turlie, ama tut România fu văsilia cari, la 15 di brumaru 1987, la Brașov, gri cu ñilli di boţ revoltate “Mpadi comunismul!”.



    Autoru: Marius Tiţa


    Armânipsearea: Taşcu Lala




  • Revolta anticomunistă de la Brașov

    Revolta anticomunistă de la Brașov

    Acum 35 de ani, în
    noiembrie 1987, în România, atmosfera era sumbră, și la propriu, și la figurat.
    Oamenii trăiau una dintre cele mai grele situații, cu lipsuri uriașe, care le
    puneau viața în pericol. Nu se găseau medicamente, alimentele se putea cumpăra
    numai după cozi lungi și chinuitoare, lipseau căldura și apa caldă. Curentul
    electric se oprea des și pentru mult timp, impunând economii forțate pentru
    populație, în timp ce marele consum se producea în industria dezvoltată cu
    forța.

    Pe de altă parte, multe dintre neinspiratele apeluri la economisirea
    energiei în defavoarea condițiilor de trai, din aceste zile, le amintesc
    românilor de condițiile din vremea lui Ceaușescu. Atunci, românii nu puteau
    călătorii în străinătate și își pierdeau viața încercând tot felul de metode de
    a fugi din țara aflată de patru decenii sub comunism. Tot atunci apăruseră tot
    felul de măsuri, menite să mascheze șomajul crescând, de neacceptat într-un
    regim care se dorea a fi condus de clasa muncitoare. Nu exista niciun fel de
    opoziție, poliția politică, sinistra Securitate, exercita o represiune dură.

    În
    tot acest timp, românii trebuiau să mulțumească peste tot cuplului de
    dictatori, Elena și Nicolae Ceaușescu, pentru așa-zisele condiții minunate de
    trai. Peste tot, portretul dictatorului comunist strivea cu privirea sa
    existența unui popor de peste 21 de milioane de oameni. În anii 80,
    muncitorii industriali au început să piardă din privilegii, odată cu
    înrăutățirea gravă a situației întregii țări. De fapt, regimul Ceaușescu făcea
    eforturi imense pentru plata datoriei externe înainte de termen. Se exporta
    totul, la prețuri mai mici decât pe piața internațională, și importurile au
    fost reduse drastic. Orice dolar intrat în țară pleca doar pentru plata
    datoriei externe. Gândirea simplistă a lui Ceaușescu considera că se plătește
    prea mult în contul împrumuturilor pe care tot regimul lui le contractase.

    La 15
    noiembrie 1987, în România comunistă erau programate alegeri pentru un
    simulacru de parlament, numit Marea Adunare Națională, lipsit de orice putere,
    supus total partidului comunist, de fapt, familiei Ceaușescu. În acele zile,
    românii trăiau un vârf al uriașei minciunii care era viața sub comuniști, erau
    privați de mijloace elementare de subzistență dar trebuiau să-și cânte
    presupusa viață minunată.

    Brașovul devenise al doilea oraș al țării, după
    București, în urma unei industrializări intense și aducerii de muncitori din
    întreaga țară. Pe uriașele platforme industriale ale Brașovului lucrau în ritm
    continuu, în trei schimburi, zeci de mii
    de muncitori. Cu o zi înaintea acestor alegeri, la Întreprinderea de
    autocamioane Steagul Roșu era zi de plată a salariilor. În acel moment,
    muncitorii au primit doar jumătate din suma cuvenită. Fără o pregătire
    prealabilă, muncitorii au oprit lucrul iar cei care au venit în schimbul de
    noapte nici măcar nu au mai pornit utilajele.

    Dimineața, duminică, 15 noiembrie
    1987, muncitorii care au venit la lucru au aflat situația și starea de agitație
    a crescut. Mii de muncitori au plecat pe jos spre centrul Brașovului, unde se
    aflau sediile administrației și ale partidului comunist. Pe drum li s-au
    alăturat muncitori de la alte mari platforme industriale brașovene iar
    scandările sociale cu care plecaseră din uzină s-au transformat în revendicări
    politice. S-a cântat din nou Deșteaptă-te, române!, ce avea să devină imnul
    Revoluției anticomuniste din Decembrie 1989 și actualul imn al României. S-a
    scandat, public, ceva de neconceput în România dinainte de 1989: Jos
    comunismul!, Jos Ceaușescu!.

    Deși mai aveau să treacă doi ani întunecați
    până ce revolta s-a extins în întreaga țară, înlăturând comunismul și în
    România, evenimentele de la Brașov, de
    acum 35 de ani, au precedat revoluția anticomunistă din Estul Europei. În 1989,
    România avea să fie ultima dintre țările comuniste care înlătura comunismul și
    în cel mai sângeros mod, dar tot România a fost țara care, la 15 noiembrie
    1987, la Brașov, a strigat cu mii de voci revoltate Jos comunismul!.

  • Kommunistische Widersacher Ceaușescus: Alexandru Bârlădeanu (1911–1997)

    Kommunistische Widersacher Ceaușescus: Alexandru Bârlădeanu (1911–1997)






    Die letzten 25 Jahre des kommunistischen Regimes in Rumänien waren von der Persönlichkeit des Diktators Nicolae Ceaușescu geprägt. Von 1965 bis 1989 führte er zunächst als Generalsekretär der Kommunistischen Partei, später zugleich auch als Staatspräsident die Geschicke Rumäniens mit eiserner Hand. Die Epoche war vom Personenkult des Diktators und seiner Ehefrau geprägt, Ceaușescu galt als brutal, launisch und engstirnig. Wirtschaftlich ging es im Land kontinuierlich bergab, insbesondere in den 1980er Jahren setzten sich die Menschen in Rumänien zunehmend mit materiellen Entbehrungen auseinander — die rigide Planwirtschaft führte zu chronischem Mangel an Basisprodukten auf dem Markt.



    Eine Opposition gab es aufgrund der alles überwachenden Geheimpolizei Securitate kaum — die wenigen mutigen Dissidenten wurden unter Hausarrest gestellt, mundtot gemacht oder ins Exil gezwungen. Selbst in den Reihen der kommunistischen Elite gab es nur wenige Widersacher — auch sie wurden aus den Machtkreisen entfernt, oder sie wählten aus eigenen Stücken die Isolation.



    Einer der wenigen hohen Parteifunktionäre, die den Mut hatten, es mit Nicolae Ceaușescu aufzunehmen, war der Ökonom Alexandru Bârlădeanu. Er wurde 1911 im Süden der heutigen Moldaurepublik geboren, damals noch eine Provinz des zaristischen Russlands. 1943 trat er in die Kommunistische Partei Rumäniens ein und nach 1944 bekleidete er hohe Ämter in der damaligen Hierarchie. Als Vertrauter des stalinistischen Generalsekretärs Gheorghe Gheorghiu-Dej, des Vorgänger Ceaușescus, hatte Alexandru Bârlădeanu mehrmals Ministerposten inne und bekleidete höhere Ämter in der Volksversammlung, dem damaligen Parlament. Nach dem Tod Gheorghiu-Dejs im Jahr 1965 wechselte Bârlădeanu ins Lager der Reformisten und geriet in Konflikte mit dem neuen Machthaber Nicolae Ceaușescu.



    Im Sommer 1989 war er einer der sechs hochrangigen Parteifunktionäre, die einen offenen Brief an Ceaușescu verfassten, in dem der Diktator zu Reformen aufgefordert wurde. Der Brief gelangte allerdings nie an die Öffentlichkeit, wurde aber bei Radio Free Europe und anderen westlichen Sendern verlesen und eifrig kommentiert. Nach dem Umsturz von 1989 war Bârlădeanu von 1990 bis 1992 Parlamentsabgeordneter und verstarb 1997 im Alter von 86 Jahren.



    In einem Interview von 1995 mit dem Zentrum für mündlich überlieferte Geschichte des Rumänischen Rundfunks erinnerte sich Alexandru Bârlădeanu, dass seine Divergenzen mit Ceaușescu bereits beim 9. Parteikongress 1965 ihren Anfang hatten, als Ceaușescu zum Generalsekretär gewählt wurde. Die beiden hatten unterschiedliche Ansichten über die Gewichtung von Investitionen und Konsum in der sozialistischen Planwirtschaft.



    In der Meinungsverschiedenheit mit Ceaușescu ging es um die Aufteilung des Bruttoinlandsproduktes zwischen dem Konsumfonds und dem Rücklagenfonds. Ich nahm darauf Bezug in meiner Rede beim Parteikongress. Ich sagte sinngemä‎ß, dass zu hohe staatliche Investitionen den Lebensstandard sinken lassen und zu niedrige Investitionen hingegen die Entwicklung des Landes hemmen würden. Ich sagte auch — und hier kam es erneut zum Streit –, dass die Entscheidung über diese Proportion aus politischem Gespür kommen muss, während Ceaușescu in einem fort von einer wissenschaftlichen Entscheidung sprach. Das hatte nichts mit Wissenschaft zu tun, sondern mit der Kunst der Politik und dem Gespür für das Richtige.“




    Die Antipathie der beiden gegeneinander nahm mit der Zeit zu. Zu einem weiteren Eklat kam es 1966, als in Rumänien die Abtreibungen verboten wurden — mit katastrophalen Folgen über Jahrzehnte für die Familienplanung, die Gesundheit der Frauen und das Schicksal ungewollter Kinder. Alexandru Bârlădeanu erinnerte sich im Gespräch von 1995, wie der verbale Schlagabtausch über die Bühne lief:



    Wir hatten entlang der Zeit mehrere Auseinandersetzungen, in denen wir völlig entgegengesetzte Meinungen vertraten. Einen grundlegenden Dissens hatten wir im Zusammenhang mit den Abtreibungen. Im Sommer nach der Wahl Ceaușescus zum Generalsekretär war ich im Urlaub am Schwarzen Meer, als er urplötzlich eine Sitzung des Exekutivkomitees einberief. Ich reiste aus Costinești an, und Ceaușescu setzte aus heiterem Himmel das Thema Abtreibungen auf die Agenda. Ich war gegen das Verbot und sagte es auch unverblümt: Die Sache sei wissenschaftlich nicht genügend untersucht worden, und ohne Studien könne man keine richtige Entscheidung treffen. Der damalige Ministerpräsident Ion Gheorghe Maurer pflichtete mir sogar bei und sagte etwas Ähnliches — man müsse die Frage der Abtreibungen erst einmal wissenschaftlich untersuchen lassen. Doch Ceaușescu brauste auf und sagte: ‚Mit diesem Vorschlag will Genosse Bârlădeanu blo‎ß die Prostitution in Rumänien unterstützen!‘“




    Der Konflikt zwischen Ceaușescu und Bârlădeanu entbrannte auch an der Frage, wie gro‎ß Bauernhöfe in einer kollektivierten Landwirtschaft noch sein durften. Auch hier versuchte Alexandru Bârlădeanu, dem Diktator einen Strich durch die Rechnung zu machen. Doch Bârlădeanu ging erneut als Verlierer aus dem Konflikt heraus und beschloss bald darauf, unter dem Vorwand einer unheilbaren Krankheit in den Ruhestand zu gehen.



    Ceaușescu wollte Bauerngehöfte auf 500 Quadratmeter begrenzen. Ich kann mich zwar nicht mehr genau an die Argumente dieser Auseinandersetzung erinnern, doch Ceaușescu war ständig gegen andere Meinungen. 1968 hatten wir erneut einen Disput, ich hatte die Nase voll und danach entschied ich, mich aus der Politik zu verabschieden. Ich hatte bereits Symptome einer anfänglichen Blutkrankheit gehabt, und ein bekannter Hämatologe aus Paris, der mich untersucht hatte, stellte mir eine Bescheinigung aus, dass die Krankheit 7 von 10 Chancen habe, einen fatalen Ausgang zu haben, wenn ich von der Arbeit nicht befreit werden würde. Diesen ärztlichen Befund zeigte ich Ceaușescu.“




    Alexandru Bârlădeanu wählte somit nach 1968 die Selbstisolation, wie auch andere kommunistische Widersacher Ceaușescus, denn der ständige Konflikt mit dem Diktator wäre aussichtslos gewesen, wie Bârlădeanu im Interview von 1995 mit dem Zentrum für mündlich überlieferte Geschichte des Rumänischen Rundfunks eröffnete:



    Ich leitete damals den Wissenschaftsrat und lie‎ß Ceaușescu Vorschläge zukommen, wie man den Rat und generell den Bereich der Wissenschaften umorganisieren könnte. Mehrere Tage darauf erhielt ich keine Antwort, und auf meine Frage, ob er mein Referat gelesen habe, reagierte er erneut unwirsch und sagte nur: ‚Glaubst du denn wirklich, dass du mir beibringen kannst, was Wissenschaft ist?!‘. Soviel zu seinem Führungsstil. 1968 fällte ich dann die Entscheidung, mich dieser Art, Politik zu betreiben, fern zu halten. Ich hatte begriffen, dass Ceaușescus Wirtschaftspolitik ins Desaster führen würde. Und ich habe nie einen Hehl daraus gemacht.“




    Tatsächlich führte Ceaușescus Renitenz — selbst gegen Berater aus dem kommunistischen Machtkreis — zu einer beispiellosen Wirtschaftskrise in den 1980ern. Mangelwirtschaft und die Unterdrückung der Meinungsfreiheit hatten das sozialistische Rumänien in den Spätachtzigern in eine beispiellose Misere und Isolation geführt, aus denen sich das Land erst 1989 befreien konnte.

  • Opozanți ai lui Ceaușescu: Alexandru Bârlădeanu

    Opozanți ai lui Ceaușescu: Alexandru Bârlădeanu


    În cei aproape 25 de ani cât a condus
    România, între 1965 și 1989, Nicolae Ceaușescu a practicat un stil brutal,
    capricios și intolerant în a-și manifesta personalitatea. Din punct de vedere
    economic, gândirea sa a fost un dezastru, fapt scos în evidență și de
    realitatea nivelului de trai pe care l-au avut românii mai ales în anii 1980.
    Din păcate, nu mulți au avut curaj să i se opună, iar cei care au făcut-o fie au
    fost înlăturați, fie s-au retras. Unul dintre opozanții lui Ceaușescu a fost
    economistul Alexandru Bârlădeanu.


    Născut în 1911 în sudul Republicii
    Moldova, pe atunci parte a Rusiei țariste, Bârlădeanu a ajuns membru al
    partidului comunist în 1943. După 1944 a ocupat poziții foarte înalte în
    ierarhia de partid. A fost unul dintre apropiații lui Dej, Stalinul României,
    a ocupat funcții de ministru în guvern și poziții în adunarea legislativă. După
    moartea lui Dej, în 1965, devine reformist și intră în conflict cu Nicolae
    Ceaușescu, noul lider. În vara anului 1989 a fost unul dintre cei 6 semnatari
    ai scrisorii către Ceaușescu în care i se cerea acestuia să înceapă reformele.
    În 1990 a devenit deputat până în 1992 și a murit în 1997, la vârsta de 86 de
    ani.


    Într-un interviu acordat în 1995
    Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Bârlădeanu își amintea
    că divergențele cu Ceaușescu au apărut încă de la Congresul al IX-lea din 1965,
    congres care îl alegea pe Ceaușescu lider al partidului. Dezacordul era în
    privința ponderii dintre investiții și consum. A existat această divergenţă cu Ceauşescu privind
    împărţirea venitului naţional între fondul de consum şi fondul de acumulare. Eu
    am vorbit despre acest lucru în cuvântarea mea. Am arătat cum a mări cota de
    investiţii înseamnă a sacrifica nivelul de trai sau a micşora investiţiile
    înseamnă a întârzia dezvoltarea. Am spus, și aici a apărut iarăşi o divergenţă,
    că proporţia în care se face această împărţire depinde de arta politică sau de
    simţul politic. El susţinea tot timpul că era o chestie ştiinţifică. Nu era
    nici o problemă ştiinţifică, era o problemă de artă politică, de simţ politic.


    Trecerea
    timpului a adâncit antipatia dintre cei doi. O altă ocazie a izbucnirii ei a fost
    anul 1966 când în România s-a interzis avortul. Pe parcurs am avut mai multe neînţelegeri sau puncte de
    vedere opuse în unele probleme concrete. Una a fost aceea a avorturilor. Chiar
    în vara când a fost el ales, în concediu la mare fiind, convoacă o şedinţă a
    Comitetului Executiv. Vin de la Costineşti la această şedinţă şi el pune pe
    neaşteptate problema avorturilor. M-am ridicat împotrivă. Am spus că problema
    nu e studiată, ea trebuia studiată și să nu luăm o hotărâre imediată. În
    această poziţie m-a susţinut şi Maurer care a spus că, într-adevăr, ar trebui
    să studiem chestiunea. Însă Ceauşescu a avut o izbucnire nervoasă. A spus tovarăşul
    Bârlădeanu, cu această propunere, urmăreşte să sprijine prostituţia în România.


    Un alt motiv al dezacordului a fost
    legat de mărimea curților caselor țărănești. A urmat apoi momentul în care
    Bârlădeanu a decis să plece la pensie invocând o boală. El voia să reducă acele curți la 500 metri pătrați. Nu-mi
    mai aduc aminte de date, însă mereu surveneau puncte de vedere diferite care
    adânceau, cel puţin din partea mea, un sentiment de respingere a lui Ceauşescu.
    Până la un moment dat când, în 1968, ne-am contrazis pe o problemă și-am spus
    că nu mai accept. Până atunci, de vreo câteva ori voisem să plec. Cum eu
    avusesem un început de boală de sânge, un profesor de la Paris, hematolog
    celebru care m-a examinat, a fost de acord să-mi dea un certificat în care se
    spunea că dacă nu este eliberat din muncă, dacă continui să depun această
    muncă, sunt 7 din 10 posibilităţi ca asta să-mi fie fatală. Şi i-am prezentat
    acel certificat.


    Automarginalizarea
    lui Bârlădeanu s-a produs, așadar, în 1968, deoarece conflictul continuu nu
    putea aduce nimic bun. Eu
    conduceam Consiliul de Ştiinţă, și-aici am avut divergenţe cu el. La un moment
    dat, i-am prezentat un material despre cum vedeam eu reorganizarea Consiliului
    şi a domeniului ştiinţei. Câteva zile nu mi-a dat nici un răspuns. Şi l-am
    întrebat dacă îmi citise materialul. Răspunsul lui a fost elocvent: Mă înveţi
    tu pe mine ce-i aia ştiinţă? El asta înţelesese din materialul meu în care
    propuneam măsuri, că eu îl învăţam ce era ştiinţa! În ’68 am hotărât să nu mai
    mă mai asociez politicii pe care o ducea el. Mi-era era clar că pe linie
    economică va duce la dezastru. De altfel, am şi spus-o mai multora, nu m-am
    ascuns.


    Victoria lui Ceaușescu împotriva
    opozanților a însemnat un regim de o austeritate extremă pentru România. Care a
    luat sfârșit în 1989, odată cu celelalte regimuri din Europa Centrală și de Est.

  • Revoluția română și xanamintarea ali dimocrație

    Revoluția română și xanamintarea ali dimocrație

    Revoluția ditu andreu 1989 va rămâne cel mai important eveniment al istoriei României ditu a doua jumătate a secolului XX. Atât di mari au fost transformările produse di energiile discătușate atunci trucât nimic n-a mai fost ca truainte. Și nici nu avea cum să fie altfel dioarece tru trutreaga Europă Centrală și di Est evenimentele au dicurs la fel, tru gradi diferite di violență și di tranziție di la tirania comunistă la dimocrație.



    Regimlu comunist s-kinduri tru Europa Centrală și di Est, dimi și tru România, tru un kiro multu şcurtu, di aproapia 3 ani. Până tru 1948, Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria eara sum controlu a născăntoru guverne a partidiloru comuniste, tuti hiinda fapti di prezența ali askeri sovietică tru ofensivă contra nazismului. Istoriţllii spusiră că doilu polimu mondial fu ună șansă fără nădie tră regimlu sovietic ta s’llia silă după ţi, ahurhinda cu anlu 1918, avea faptă politici economico-sociale catastrofale. Ma s’nu eara doilu polimu mondial, nai ma probabil, după moartea al Stalin ditu 1953 Uniunea Sovietică vrea s’acaţă calea a născăntoru reforme. Ama cum giudicarea a tricutlui nu s’faţi cu “ţi vrea s’facă cara..”, putem s’aprukemu tricutlu ţi fu. Dimi instalarea a unui regim extrem di sertu cari curmă ndrepturile și libertățile di thimelliu a omlui anamisa di 1945/48 și 1989. Ama lipseaşti să spunemu că tirania comunistă avu ună predecesoari, dictatura fascistă ditu kirolu a polimlui. Ti amărtie ti ună giumitati ditu Europă, bitisita-a polimuui nu nsimnă bitisita-a regimurilor brutale că maş duţearea ninti a lor.



    Tru România, regimlu al Nicolae Ceaușescu avea adusă la lăhtărseari ateali 22 di miliuni di români. La criza di sistem a regimlui s’adăvga ambiția irațională al Ceaușescu ta s’păltească borgeaa externă a Româniillei. Aesta avea dusă la ună fortumă nica ma mari a populației, la ună aspărdzeari nica ma mari a bănaticlui. Evenimentele ditu a doua giumitate a meslui andreu 1989 sunt ghini cunuscute. Pi 16 di andreu 1989 Timișoara, bănătorlli căsăbălui ișiiră pi geadei tra s’mută capu căţe eara avinatu pastorlu Laszlo Tokes. Protestile criscură, iara forțele di repisiune apăndăsiră pritu aminarea tufeki di vătămară ndauă sute di dimonstranți. Pi 21 andreu, la București, dupu unu miting organizat di Nicolae Ceaușescu, participanțălli hurhescu s’lu aurlă și duñeaua s’ar4spăndeaşti. Seara, dimonstranțălli armași pi geadei organizeadză baricadi iara forțile di represiune intervin idyea ca la Timișoara și tufikisescu oamini. Pi 22 andreu, un miting babageanu di protest organizat di mărle platforme industriale duţi la fuga al Nicolae Ceaușescu cu elicopterul di pi casa a Comitetului Central al PCR. Acăţatu, Ceaușescu și nicukira a lui sunt giudicați tru regim di urgență și tufikisiţ tu 25 andreu 1989. Aproapea 1200 di români s’feaţiră curbani ti xanaamintarea a democrațiillei române.



    Petru Creția fu filosof, eseist, traducător și editor al Platon tru limba română. Marcat di evenimenti, el ngrăpsi un manifest tru dzuua di 21 andreu 1989, ninti di cădearea al Ceaușescu, difuzat la Radio Europa liberă. Manifestul al Petru Creția easti yilipsitoru tră tragediile secolului XX, tră nivelu nai ma di nghiosu pi cari subumanlu lu agiumsi maxusu tu comunism. Zboarăli al Creția, adză vahi dipu emoționale, ciudusescu ună tragedie a curi efecte si estompeadză unăoară cu treaţirea a kirolui. Ama eale nu va s’keară vărnăoară ditu memoria documentelor căţe easti imposibil să s’așteargă ditu istorie ună ahtari grozăvie. Boaţea al Creția u avemu ditu arhiva Centrului di Istorie Orală ditu Radiodifuziunea Română și spusili a lui suntu yilipsitoari tră mira bănată di ndauă bărnuri di români, ama și ună timbihi tră yinitor.


    “Easti bitisită di veac tru România și, unăoară cu el, bitisita-a inevitabilă a unlui greu kiro românescu. Purtă numi ahît di mincinoase căţe easti duri s’li aşuţ ta s’greştă averlu. S-bitisi cu kindinlu și tru sândzulu a aluştui bitisită di etă demoniţili regnuri cari zdrunţinară nu maş planeta, că și difiniția a umanluui. Marea criză a speciillei umane, cari ș’află expresia tru hitlerism, stalinism și maoism, seadi tora s’treacă, cumu ţi s’hibă cilăstăsearea a loru clirunumsită ta s’arămână tru tut ma puțăni locuri a lumillei. Și oricât di mulți ar mai fi imitatorii și epigonii asiatiţ, africani, sud-americani baş europeni a marilor urnecki blăstimati. Elli tuț s’aducu unu alantu, spun și fac idyili lucri, tuț sunt caricaturi fără hazi, mizearabile marioneti ti mira a națiunilor. Iara tora, tru locurile iu s’apufuseaşti mira a planetei, și ceasul a lor aşuiră. Aești autocrați di mâna a dzatea, acești pontifi a născăntoru false religii, agiumsiră anacronici. Val li ţănemu minti maş tru numa a morților, al trăñipsiţloru și anaţiloru pi foamiti ţi eara cari trapsiră sumu sceptrul a lor di tiniche și tru slava lor găunoasă.”



    Tru 1989 s-bitisi un secol greu,nai mai greu ditu istorie tamam tră atea că ș- pripusi s’hibă nai ma bun. Cadealihea arăiaţa nu va s’keară. Ama idyea a unui vaccin, cari nu vindică, matima a tricutului barimu poate s’veaglle vără turlie ună nauă lăngoari ideologică.




    Autoru: Steliu Lambru


    Armânipsearia: Taşcu Lala




  • 32 di añi di la cădearea al Ceaușescu

    32 di añi di la cădearea al Ceaușescu

    Tru 16 di andreu 1989, Timișoara nkisiră protili protesti contra a regimlui comunist, cari s-teasiră deapoa tru tuţ căsăbadzlli a văsiliillei. București, revolta avu kipita, tu 22 di andreu, cu fuga a dictatorlui Nicolae Ceauşescu şi a nicukirăllei a lui, Elena, cu elicopterlu, di pi casa-a Comitetlui Central a PCR. Cama amănatu, elli fură acăţaţ şi executaţ tamam tru dzuua di Cărciun, după ună giudicată minutişu faptă. Tru andreu 1989, tru România, muriră cama di 1.100 di oamiñi, iara naima pţănu 3.000 fură pliguiţ, Cunuscuta antribari grită aoa şi 32 di añi – “21 – 22, cari amină tu noi noi?”, easti ma largu fără apandisi. Ancheta a procurorlor nică nu fu bitisită si stipsiţlli nu fură pidipsiţ. Nu să știe căţe numirlu a aţiloru tufikisiţ criscu după 22 di andreu, cându regimlu eara avinatu. Nu fură aflati tuti forțili militare ică ţivile partiţipanti la reprimarea a manifestanțălor, nu fu recuperată bărutea cu cari s’amină. Acă SRI adră unu document lărguriu mutrinda evenimentili di atumţea, aesta nu s’veadi tru dosar. Tutunăoară, nu fură căftati documenti multu importanti ditu arhivili a MApN.



    România fu condamnată ma multi ori arada, la CEDO, tră amanarea-a cazlui. Protili condamnări definitive fură dati tăş tru anlu 2000, cându generalii Mihai Chițac și Victor Stănculescu fură condamnaț la 15 di añi di hăpsani, ama elibearaț dupu recursu. Ncllişi tru 2008, Chițac muri tru 2010 acasă, iara Stănculescu fu elibeara tru 2014 și muri doi ani ma amănatu tru un azil di lux. Meslu ţi tricu, Analta Curte di Casașie și Justiție apufusi pitriţearea diznău la Parchetlu Militar a dosarlui Revoluţiillei tru cari fostul prezidentu Ion Iliescu şi fostul viţeprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi generalu (r.) Iosif Rus, fostu şef ali Aviaţie Militară, sunt stipsiţ că feaţiră născănti infracţiuni contra uminitatillei.



    Simfunu cu rechizitoriulu, tru hăvaia aspărdzearillei ligăturli anamisa di România şi URSS, după momentul “Praga 1968”, ama şi di itia a caatandisillei di niifharistuseari ahănda, cabaia mari ditu societate, s-nclligă şi criscu ună parei dizidentă cari avu protu scupo avinarea-a fostului dictator Nicolae Ceauşescu, ama cari mutrea ţănearea ali Românie tru sfera di influenţă a URSS. Procurorlli militari spunu că pareia ţi eara anvărliga di Ion Iliescu lucră abilu şi cu hăiri ti priloarea a putearillei politiţi şi militare tru andreu 1989. Ma multu, fu criscută psihoza mutrinda aşi spusili ică existenti parei di terorişti. Tută forţă militară a Româniillei s-băgă la dispoziţia a Consiliului Frontului Salvarillei Naţionale (CFSN) – organ provizoriu a putearillei di stat, cari ma amănatu agiundzi partid politic – FSN, cumăndusitu di Ion Iliescu, fostu membru a nomenclaturălleii comunisti. Tru mai 1990, sunt organizati protili alidzeri libire și el easti aleptu prezidentu cu un scor ti nipistipseari: 85% ditu voturi. Ma amănatu, avu nica dauă mandate, anamisa di 1992-1996 şi 2000-2004. Pi hiotea a kirolui, FSN s’alăxeaşti tru PDSR, deapoa tru PSD, aestu ditu soni hiinda la guvernare, tru aestu kiro, tru România.




    Autor: Mihai Pelin

    Armânipsearia: Taşcu Lala








  • Nachrichten 22.12.2021

    Nachrichten 22.12.2021

    Die rumänische Polizei hat zwei Personen festgenommen und verhängte fast 200 Geldstrafen gegen Organisatoren und Teilnehmer eines Protests von Anhängern der ultranationalistischen Allianz für die Vereinigung der Rumänen (AUR). Der Protest richtete sich gegen die Absicht der Behörden, COVID-Zertifikate am Arbeitsplatz einzuführen. Die Aktion der Impfgegner artete in Vandalismus aus. Einer der Festgenommenen steht unter Verdacht, das Tor zum Innenhof des Parlaments aufgebrochen zu haben, der andere wird der mutwilligen Beschädigung von vier Autos verdächtigt. Die Ermittlungen zur Identifizierung gewalttätiger Demonstranten dauern an. Außerdem wird das Verhalten der Sicherheitskräfte untersucht, nachdem die Gendarmerie einige Demonstranten nicht daran hindern konnten, die Umzäunung des Parlaments zu durchbrechen. Nach Angaben des Innenministeriums wurden einige der Demonstranten sogar von zugangsberechtigten Vertretern der AUR eingeschleust.



    Laut jüngsten Daten der rumänischen Behörden sind zuletzt knapp über 850 neue Fälle von Covid-19-Infektionen und 62 Todesfälle bestätigt worden. 7,7 Millionen Menschen haben zwei oder mehr Impfstoffdosen erhalten. Seit der Einführung der digitalen Einreisekarte und dem Start der dazugehörigen App haben mehr als 160.000 Menschen Einreiseformulare erstellt, die meisten von ihnen am internationalen Flughafen von Bukarest. Seit dem 20. Dezember müssen alle Personen, die ins Land kommen, das digitale Einreiseformular ausfüllen.



    Mehr als sechs Jahre nach dem tragischen Brand in dem Bukarester Club Colectiv, bei dem mehr als 60 junge Menschen ums Leben kamen, ist auch das Berufungsverfahren gegen die erstinstanzlichen Urteile zu Ende gegangen. Die Richter am Bukarester Berufungsgericht werden ihr Urteil wahrscheinlich nächstes Jahr verkünden. Die Staatsanwaltschaft forderte die Höchststrafe für alle Angeklagten: das Verfahren lief gegen den ehemaligen Bürgermeister des vierten Bezirks der Hauptstadt, Beamte des Rathauses, die Clubbesitzer, zwei Beamte der Feuerwehr, zwei Pyrotechniker und Vertreter einer Feuerwerksfirma. In der ersten Instanz wurden die Angeklagten zu Höchststrafen von 8 Jahren Gefängnis verurteilt. Ein Fazit nach drei Tagen Debatten vor Gericht ist, dass sich eine Brandkatastrophe wie im Colectiv jederzeit wiederholen könnte, da Tausende von Unternehmen keine Brandschutzgenehmigung der zuständigen Aufsichtsbehörde haben.



    Die zuständigen Ausschüsse sollen am Mittwoch den Entwurf des konsolidierten Staatshaushalts durchwinken. Die Mehrheit aus PSD, PNL und UDMR will am Donnerstag den Entwurf dem Plenum der beiden Kammern vorlegen, so dass bis Weihnachten die endgültige Abstimmung stattfinden kann. Alle Änderungsanträge der Opposition wurden bisher abgelehnt. Der Haushalt basiert auf einem Wirtschaftswachstum von 4,6 %, einem Bruttoinlandsprodukt von umgerechnet etwa 260 Mrd. Euro und einer durchschnittlichen jährlichen Inflation von 6,5 %.



    Am heutigen Mittwoch jährt sich die Flucht des Gewaltherrschers Nicolae Ceausescu vom Dach des damaligen ZK der KPR in Bukarest zum 32. Mal. Der rumänische Präsident Klaus Iohannis sagte anlässlich des sogenannten Tages des Sieges der rumänischen Revolution und der Freiheit , dass der Dezember 1989 Rumänien den Weg zur Demokratie ebnete und die Integration in die NATO sowie den Beitritt zur Europäischen Union möglich machte. Iohannis bezeichnete es als beschämend, dass in 32 Jahren niemand für die Opfer der damaligen Massaker an antikommunistischen Demonstranten bezahlt habe, und betonte, dass die rumänische Justiz nicht ruhen dürfe, bis die Verantwortlichen für die Tote der Revolution identifiziert und zur Rechenschaft gezogen sind.

  • 32 de ani de la căderea lui Ceaușescu

    32 de ani de la căderea lui Ceaușescu

    Pe 16 decembrie 1989, la Timișoara au
    izbucnit primele proteste împotriva regimului comunist, care s-au extins apoi
    în toate oraşele ţării. La București, revolta a culminat, pe 22 decembrie, cu
    fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale, Elena, cu elicopterul, de pe acoperișul
    clădirii Comitetului Central al PCR.
    Ulterior, ei au fost prinşi şi executaţi chiar în
    ziua de Crăciun, după o judecată sumară. În decembrie 1989, în România, au
    murit peste 1.100 de oameni, iar cel puţin 3.000 au fost răniţi, Celebra întrebare
    rostită acum 32 de ani – 21 – 22,
    cine-a tras în noi?, este în continuare fără răspuns.
    Ancheta procurorilor încă nu
    a fost finalizată si vinovatii nu au fost pedepsiti. Nu se știe de ce numărul
    celor împuşcaţi a crescut după 22 decembrie, când regimul era deja înlăturat. Nu au fost identificate toate forțele militare
    sau civile participante la reprimarea manifestanților, nu a fost recuperată
    muniția cu care s-a tras. Deși SRI a întocmit un document amplu referitor la
    evenimentele de atunci, acesta nu se regăsește în dosar. De asemenea, nu au
    fost cerute documente extrem de importante din arhivele MApN.

    România a fost
    condamnată în repetate randuri, la CEDO, pentru tergiversarea cazului.
    Primele condamnări definitive au fost date abia în anul 2000, când generalii
    Mihai Chițac și Victor Stănculescu au fost condamnați la 15 ani de închisoare,
    dar eliberați în urma recursului. Încarcerați în 2008, Chițac a murit în 2010
    acasă, iar Stănculescu a fost eliberat în 2014 și a murit doi ani mai târziu
    într-un azil de lux. Luna trecută, Înalta Curte de Casașie și Justiție a
    decis retrimiterea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul
    preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu
    şi generalul (r.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi
    de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.

    Conform rechizitoriului, pe
    fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul Praga
    1968, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din
    societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop
    înlăturarea fostului dictator Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României
    în sfera de influenţă a URSS. Procurorii militari susţin că gruparea din jurul
    lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi
    militare în decembrie 1989. În plus, a fost amplificată psihoza privind
    pretinsa existenţă a unor terorişti. Întreaga forţă militară a României s-ar fi
    pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) – organ
    provizoriu al puterii de stat, care ulterior devine partid politic – FSN,
    condus de Ion Iliescu, fost membru al nomenclaturii comuniste. În mai 1990,
    sunt organizate primele alegeri libere și el este
    ales preşedinte cu un incredibil scor: 85% din voturi. Ulterior, a mai avut
    două mandate, între 1992-1996 şi 2000-2004. Pe parcursul timpului, FSN se
    transformă în PDSR, apoi în PSD, ultimul aflându-se la guvernare, în acest
    moment, în România.


  • Revoluția română și refondarea democrației

    Revoluția română și refondarea democrației

    Revoluția din decembrie 1989 va rămâne cel mai important
    eveniment al istoriei României din a doua jumătate a secolului XX. Atât de mari
    au fost transformările produse de energiile descătușate atunci încât nimic n-a
    mai fost ca înainte. Și nici nu avea cum să fie altfel deoarece în întreaga
    Europă Centrală și de Est evenimentele au decurs la fel, în grade diferite de
    violență și de tranziție de la tirania comunistă la democrație.


    Regimul
    comunist s-a instalat în Europa Centrală și de Est, deci și în România, într-un
    răstimp extrem de scurt, de aproximativ 3 ani. Până în 1948, Albania, Bulgaria,
    Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria erau sub controlul unor
    guverne ale partidelor comuniste, toate fiind impuse de prezența armatei
    sovietice în ofensivă împotriva nazismului. Istoricii au afirmat că al doilea
    război mondial a fost o șansă nesperată pentru regimul sovietic de a se
    revigora după ce, începând cu anul 1918, dusese politici economico-sociale
    catastrofale. Dacă nu ar fi existat cel de-al doilea război mondial, cel mai
    probabil, după moartea lui Stalin din 1953 Uniunea Sovietică ar fi mers în
    direcția unor reforme. Dar cum judecarea trecutului nu se face cu ce-ar fi
    fost dacă…, putem aprecia trecutul care a fost. Adică instalarea unui regim
    extrem de dur care a lichidat drepturile și libertățile fundamentale ale omului
    între 1945/48 și 1989. Însă trebuie spus că tirania comunistă a avut o predecesoare,
    dictatura fascistă din timpul războiului. Din nefericire pentru o jumătate din
    Europă, sfârșitul războiului nu a însemnat sfârșitul regimurilor brutale ci
    continuarea lor.


    În
    România, regimul lui Nicolae Ceaușescu adusese la exasperare cele 22 de milioane
    de români. Crizei de sistem a regimului i se adăugase ambiția irațională a lui
    Ceaușescu de a plăti datoria externă a României. Aceasta dusese la o împovărare
    și mai mare a populației, la o degradare și mai mare a condițiilor de viață.
    Evenimentele din a doua jumătate a lunii decembrie 1989 sunt bine cunoscute. Pe
    16 decembrie 1989 la Timișoara, locuitorii orașului au ieșit în stradă pentru a
    protesta împotriva evacuării pastorului Laszlo Tokes. Protestele s-au
    amplificat, iar forțele de repesiune au răspuns prin deschiderea focului
    ucigând câteva sute de demonstranți. Pe 21 decembrie, la București, în urma
    unui miting organizat de Nicolae Ceaușescu, participanții încep să-l huiduie și
    mulțimea se împrăștie. Seara, demonstranții rămași pe străzi organizează
    baricade iar forțele de represiune intervin ca la Timișoara și împușcă oameni.
    Pe 22 decembrie, un miting uriaș de protest organizat de marile platforme
    industriale duce la fuga lui Nicolae Ceaușescu cu elicopterul de pe clădirea
    Comitetului Central al PCR. Capturat, Ceaușescu și soția sa sunt judecați în
    regim de urgență și împușcați pe 25 decembrie 1989. Aproximativ 1200 de români
    au plătit cu viața refondarea democrației române.


    Petru
    Creția a fost filosof, eseist, traducător și editor al lui Platon în limba
    română. Marcat de evenimente, el a scris un manifest în ziua de 21 decembrie
    1989, în preziua căderii lui Ceaușescu, difuzat la Radio Europa liberă.
    Manifestul lui Petru Creția este ilustrativ pentru tragediile secolului XX,
    pentru nivelul cel mai de jos pe care subumanul l-a atins mai ales în comunism.
    Cuvintele lui Creția, astăzi poate prea emoționale, surprind o tragedie ale cărei
    efecte se estompează odată cu trecerea timpului. Dar ele nu vor dispărea
    niciodată din memoria documentelor deoarece este imposibil să se șteargă din
    istorie o asemenea grozăvie. Vocea lui Creția provine din arhiva Centrului de
    Istorie Orală din Radiodifuziunea Română și spusele sale sunt relevante pentru
    soarta trăită de câteva generații de români, dar și un avertisment pentru
    viitor.

    Este sfârșit de veac
    în România și, odată cu el, sfârșitul inevitabil al unei vitrege vremi românești.
    A purtat nume atît de mincinoase încât este de ajuns să le întorci pe dos ca să
    rostești adevărul. S-au sfârșit în chinul și în sângele acestui sfârșit de veac
    demonicele regnuri care au zdruncinat nu numai planeta, ci și definiția
    umanului. Marea criză a speciei umane, care și-a găsit expresia în hitlerism,
    stalinism și maoism, stă acum să treacă, oricât s-ar strădui crâncena lor
    moștenire să mai rămână în tot mai puține locuri ale lumii. Și oricât de mulți
    ar mai fi imitatorii și epigonii asiatici, africani, sud-americani chiar
    europeni ai marilor modele blestemate. Ei toți seamănă între ei, spun și fac
    aceleași lucruri, toți sunt caricaturi fără haz, mizerabile marionete ale
    destinului națiunilor. Iar acum, în locurile unde se hotărăște soarta planetei,
    și ceasul lor a sunat. Acești autocrați de mâna a zecea, acești pontifi ai unor
    false religii, au devenit anacronici. O să-i ținem minte numai în numele morților,
    al torturaților și al înfometaților care au pătimit sub sceptrul lor de
    tinichea și în slava lor găunoasă.


    În 1989
    s-a încheiat un secol greu, cel mai greu din istorie tocmai pentru că și-a
    propus să fie cel mai bun. Răul cu siguranță că nu va dispărea. Dar asemenea
    unui vaccin, care nu vindecă, lecția trecutului măcar poate proteja într-o bună
    măsură de o nouă molimă ideologică.


  • Omagiu conducătorului iubit!

    Omagiu conducătorului iubit!

    Cultul personalității liderilor politici se întâlnește în toate epocile istorice. Lingușirea liderilor este ceva care face parte dintr-un mecanism psihologic uman profund, acela al dorinței individului de a primi recunoaștere peste măsură ca semn al puterii sale, și al dorinței altui individ de a face carieră de multe ori nemeritat. Mai presus însă de această practică veche de când lumea stă cultul personalității liderilor politici în fascism și în comunism. Regimul comunist în România nu a făcut excepție de la regulă, între anii 1965 și 1989 conducătorul Nicolae Ceaușescu fiind personajul în jurul căruia se va construi cel mai deșănțat cult al personalității.



    Acea preamărire excesivă a liderului politic era de fapt o expresie a brutalității regimului. În practică, omagierea liderului însemna articole de presă hiper-elogioase, spectacole grandioase pe stadioane, parade, spectacole de televiziune și radio, ceremonii oficiale de zilele de naștere. O parte semnificativă a cultului personalității era și acordarea de cadouri. Ele veneau din toate straturile sociale, din partea entităților economice și meșteșugărești, din partea unor personalități culturale și științifice, din străinătate. În decursul anilor, cadourile primite de Elena și Nicolae Ceaușescu au constituit o colecție specială, varietatea lor fiind spectaculoasă. Numai tablourile și sculpturile în sine reprezintă o colecție unică de lucrări în care pictori și sculptori s-au întrecut în a-și prezenta omagiile celor doi conducători.



    În 2019, la împlinirea a 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989 prin care regimul Ceaușescu a fost înlăturat, Muzeul Național de Artă Contemporană din București a publicat un album în format mic de 440 de pagini cu reproduceri ale tablourilor și altor opere de artă dedicate celor doi Ceaușești. Albumul se situează cumva în continuarea albumului Un portret pentru tovarășu de Cornel Ilie, cu reproduceri după obiecte aflate în colecția Muzeului Național de Istorie a României, publicat cu un an înainte, în 2018. Călina Bârzu, muzeograf la Muzeul Național de Artă Contemporană la Arhiva de Fotografie și curator al expoziției cu obiecte de artă omagială, a ținut să remarce și organizarea unei expoziții paralele cu obiecte de atunci din colecția deținătorilor de automobile din clubul Retromobil. Integrarea expoziției cu obiecte de viață cotidiană în expoziția omagială este o manieră de a înțelege spiritul timpului în care a decurs viața a două generații de români, între 1945 și 1989.



    Expoziția este realizată în baza catalogului din 2019 care a marcat 30 de ani de la Revoluție. Este o selecție din lucrările omagiale din colecția muzeului. Expoziția aduce în fața privitorilor și vizitatorilor lucrări realizate de artiști consacrați și din partea oamenilor simpli, a colectivelor de muncă, care s-au regăsit prin moștenire în colecția muzeului. Expoziția a început în decembrie 2019, a avut mai multe episoade sau serii de obiecte din colecție care au fost expuse. Am făcut o colaborare cu Retromobil România, ei s-au alăturat pe această tematică și au venit cu o serie de obiecte din colecțiile membrilor, cu exponate cu tematică auto. Obiectele Retromobil variază de la permise de conducere, publicații cu tematică auto, hărți, reviste și carnete de bord. Avem și un frigider care se putea monta în portbagaj și un televizor care, de asemenea, se putea și el monta la acumulatorul mașinii. Avem o serie de numere de înmatriculare și fiecare are o poveste, cum sunt ele cotate în funcție de clasa socială. Mai avem obiecte auto care puteau fi luate în călătorie. Mai avem o selecție de imagini de arhivă în care sunt cuprinse imagini cu mașini.



    Deși în format mic, catalogul cu obiecte omaginale de la Muzeul Național de Artă Contemporană reușește să remarce forța propagandistică a lucrărilor artistice omagiale. Unul dintre cei mai bine cotați pictori a fost Sabin Bălașa (1932-2008), prezent în album cu tabloul Epoca Ceaușescu, realizat în 1988, ulei pe pânză cu dimensiunile de 120 x 150 centimetri. Lucrarea înfățișează 4 mineri privind înainte, pe un fundal albastru semiîntunecat. Am întrebat-o pe Călina Bârzu ce exponate speciale din colecția de cadouri a cuplului Ceaușescu a expus muzeul:



    Speciale din colecția noastră avem machete de felicitări din partea poporului și a întreprinderilor care făceau aceste cadouri. Un obiect este mai deosebit și arată multă ingeniozitate, performanță și calitate, acest cadou din partea Întreprinderii de Avioane din Bacău, care are și o dedicație pentru cei doi. Este un avion-machetă care simbolizează munca celor din fabrică. O parte din obiectele noastre sunt din colecția originală de la Muzeul Partidului Comunist Român și de la Muzeul de Artă. E aceeași manieră de a pune conducătorul în centru. Obiectele trebuia să ilustreze realizările fabricii, pe de-o parte, dar și ale lui personal, pe de alta, despre cum reușise să aducă întregul progres tehnologic și cum i se datorau toate rezultatele economice și ale muncii poporului. Totul era datorită lui că reușise să ajute la dezvoltarea și bunăstarea poporului. Majoritatea obiectelor sunt într-o stare bună de conservare.



    Expoziția omagială de cadouri primite de cuplul Ceaușescu de la Muzeul de Artă Contemporană are un mesaj simplu pentru generația de azi: arta în dictatură, chiar dacă executată cu talent, este în afara spiritului liber.