Radio România Internațional

Tag: peste

  • Secretele bucătăriei româneşti: … de Sf. Andrei

    Secretele bucătăriei româneşti: … de Sf. Andrei


    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este asociată cu apariţia unor spirite rele care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători.



    Există însă aşa-numita “turtă de Indrei”, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul soţ. De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte să fie gras.



    În bucătăria românească, usturoiul este folosit la prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau friptura de porc la ceaun. De asemenea, multe preparate din peşte sunt consumate împreună cu mujdei de usturoi, un sos obţinut din usturoi şi ulei, pe care îl putem dilua cu apă sau cu suc de roşii.



    În continuare, vă prezentăm o reţetă adusă cel mai probabil de imigranţii greci şi preluată cu tot cu nume de locuitorii oraşelor dunărene. La Brăila i se spune scordolea, însă această mâncare acompaniată cu un vin alb sec sau demisec bine răcit ar fi răspândită prin Balcani Echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce în traducere înseamnă usturoi. Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de ţelină.



    Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.



    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi.




  • Secretele bucătăriei româneşti: … de Sf. Andrei

    Secretele bucătăriei româneşti: … de Sf. Andrei


    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este asociată cu apariţia unor spirite rele care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători.



    Există însă aşa-numita “turtă de Indrei”, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul soţ. De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte să fie gras.



    În bucătăria românească, usturoiul este folosit la prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau friptura de porc la ceaun. De asemenea, multe preparate din peşte sunt consumate împreună cu mujdei de usturoi, un sos obţinut din usturoi şi ulei, pe care îl putem dilua cu apă sau cu suc de roşii.



    În continuare, vă prezentăm o reţetă adusă cel mai probabil de imigranţii greci şi preluată cu tot cu nume de locuitorii oraşelor dunărene. La Brăila i se spune scordolea, însă această mâncare acompaniată cu un vin alb sec sau demisec bine răcit ar fi răspândită prin Balcani Echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce în traducere înseamnă usturoi. Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de ţelină.



    Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.



    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi.




  • “De la ape poluate la ape curate – la Mahmudia în Delta Dunării”

    “De la ape poluate la ape curate – la Mahmudia în Delta Dunării”

    În 2016, la Mahmudia
    (Carasuhat) se finaliza primul proiect de reconstrucție ecologică din Delta
    Dunării. Artizanii acestuia au fost reprezentanții comunității locale,
    Consiliul Local Mahmudia, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și
    WWF – România. Finanțarea a fost asigurată prin fonduri europene. În esență,
    aproape o mie de hectare de teren agricol au fost reintegrate mediului natural
    al zonei. Amenajarea agricolă Carasuhat a fost realizată în anii 1985-1989,
    însă lucrările de construcții-montaj au fost sistate în 1990. Ca atare, în
    proporție de 70% aceasta nici măcar nu a funcționat potrivit scopului pentru
    care a fost realizată, dar nici nu a fost redată regimului natural.

    Lucrările
    de desecare efectuate au condus, însă, la dispariția ecosistemelor naturale și
    la transformarea lor în ecosisteme antropice. Parțial concesionată în prezent,
    incinta este exploatată agricol, dar o suprafață de 924 ha, aflată în
    proprietatea consiliului local Mahmudia, era utilizată ca pășune comunală.
    Aceasta nu prezența interes conservativ, astfel că s-a pretat foarte bine
    reconstrucției ecologice. Organizația de mediu WWF România s-a angajat să
    monitorizeze zona, pentru a vedea efectele redării acesteia naturii. Ultima
    inspecție a fost făcută chiar anul acesta, iar care au fost rezultatele ne
    spune Camelia Ionescu – managerul departamentului de ape dulci:

    Am dorit să vedem ce se întâmplă după un proiect de asemenea natură,
    practic transformarea dintr-un teren agricol din Deltă într-o zonă umedă,
    într-o zonă naturală. Să vedem cum natura revine și cum beneficiază oamenii,
    comunitatea din zonă. Rezultatele sunt foarte
    îmbucurătoare. Din punct de vedere al biodiversității a fost nemaipomenit ceea
    ce s-a întâmplat acolo, la Carasuhat, în zona reconstruită de aproximativ 1000
    de hectare. Practic, imediat după ce terenul a fost inundat, umplut cu apă, în
    câteva luni am văzut puzderie de păsări. În aprilie s-a făcut conectarea zonei
    cu Brațul Sfântul Gheorghe și, în iunie, când am fost la o primă monitorizare,
    acolo era plin de păsări. După 6 ani vă dați seama că lucrurile au evoluat în
    și mai bine.

    La ultima monitorizare a noastră am numărat chiar 7000 de
    exemplare de păsări din diverse specii – cam 55 de specii într-o singură
    vizită, în vara aceasta. Dincolo de păsări, am dorit să aflăm și cum a fost
    percepută această lucrare de către locuitorii din Mahmudia, pentru că chiar
    dacă obiectivul principal al proiectului a fost de îmbunătățire a condițiilor
    pentru specii, pentru habitatele protejate, am realizat un studiu să vedem care
    este impresia locuitorilor. Am aflat că în jur de 60 % din ei consideră că
    activitățile economice și în special turismul au crescut și asta s-a datorat și
    acestor lucrări de reconstrucție. Practic, vin mai mulți turiști, au
    posibilitatea să arate turiștilor Delta mult mai aproape de casa lor, de acolo
    unde sunt cazați. Și acest lucru într-adevăr este îmbucurător și cumva ne dă
    speranța că va încuraja și dezvoltarea viitoare și realizarea unor proiecte
    similare în Deltă.


    Această abordare este o
    propunere de alternativă la dezvoltarea locală, pe de o parte pentru refacerea
    zonelor umede, ameliorarea calității apei, stocarea sau atenuarea undelor de
    viitură, iar pe de altă parte a posibilităților oferite comunităților locale de
    a dezvolta activități eco-turistice, piscicole și agricole tradiționale. Despre
    eventuale proiecte similare ne vorbește tot Camelia Ionescu

    Delta înainte de revoluție a fost transformată în proporție de 30 % în
    terenuri agricole și sunt incinte agricole foarte mari care apar ca o rană pe
    harta Deltei. Acele zone clar pot fi redate, sau parțial redate, naturii, sau
    pot fi gândite astfel încât să producă pește care și acesta cumva lipsește și
    oamenii din Deltă și turiștii, pescarii menționează de fiecare dată că nu mai
    este pește cum a fost odinioară. Practic, zonele acestea care sunt agricole,
    unde se practică agricultură mai clasică, pot fi folosite pentru zonele acestea
    de a fi inundate și a produce pește. Din păcate au fost câteva decizii la
    nivelul Deltei chiar în ultimii ani, chiar ferme piscicole – fostele ferme
    piscicole, în jur de 5500 de hectare au fost transformate în terenuri agricole.
    Deci practic din a produce pește se produc diverse culturi agricole, ceea ce nu
    este normal pentru Deltă.



    Lucrările de
    reconstrucție au fost în așa fel gândite încât să ajute refacerea proceselor
    naturale și condițiilor de dezvoltare a unor habitate care susțin reproducerea
    naturală a peștelui, creșterea stufului, pădurilor și îmbunătățirea pajiștilor
    inundabile. Chiar dacă scopul principal al proiectului este îmbunătățirea
    biodiversității, în final această diversitate biologică este motivul pentru
    care localnicii și turiștii au pește în farfurie. Din aceste motive eforturile
    pentru reconstruirea zonelor umede trebuie să continue atât în Delta Dunării,
    cât și în amonte, în lunca Dunării Inferioare, spunea și Cristian
    Tetelea, specialist în lucrări de reconstrucție ecologică în cadrul
    WWF-România.


  • Preparate din şalău

    Preparate din şalău

    Răpitor de apă dulce, şalăul (Sander lucioperca – lat.) este unul dintre peştii cu carne albă,
    din care se obţin preparate care îşi
    găsesc locul în cele mai rafinate restaurante. În zilele noastre, preparatelor
    din şalău li se acordă o atenţie deosebită, la fel ca la altădată, la curţile
    domneşti sau boiereşti.


    Şalăul cu smântână este un preparat pe care l-am
    întâlnit într-o carte de bucate în care au fost adunate vechi reţete de la o
    curte boierească din Moldova (estul României). Pentru a obţine 4 porţii, avem
    nevoie de un şalău de peste un kg, de o ceapă, de 400 de ml de smântână, de o
    linguriţă de cimbru uscat, de piper şi sare. Peştele trebuie curăţat, spălat şi
    filetat, după care se condimentează şi se pune pe plită. Într-un vas mai
    întins, călim ceapa mărunţită în puţin ulei, după care se adaugă smântâna şi
    cimbrul măcinat. După ce smântâna s-a fluidizat, punem peştele cu grijă şi
    lăsăm compoziţia la foc mic timp de câteva minute. Se serveşte cald, eventual
    cu o garnitură de legume fierte.


    Un preparat cam cu aceleaşi ingrediente şi un
    nume, probabil, din vremuri apuse este şalăul bonne femme. Faţă de reţeta de
    şalău cu smântână, anterior prezentată, şalăul bonne femme este pregătit în
    cuptor. După filetarea şalăului, acesta se taie în 4 părţi egale, care se
    condimentează cu piper şi se dă la cuptor într-o tavă unsă cu unt, împreună cu
    ceapa tocată, timp de circa 10 minute, la foc moderat. Se fac un sos din făină,
    lapte şi unt sau din făină şi smântână, în care turnăm puţin vin şi un gălbenuş
    de ou. Se omogenizează şi se lasă la fiert timp de 10 minute, la foc potrivit.
    Acest sos se toarnă peste bucăţile de şalău, împreună cu ciuperci tocate şi
    călite uşor în unt. Se presară caşcaval ras şi se lasă la cuptor 20 de minute
    la foc mic. Se serveşte cald, eventual cu o garnitură de piure de cartofi.


    Un alt preparat rafinat este şalăul cu maioneză.
    Avem nevoie de un şalău de peste un kg, de un morcov, de o rădăcină de
    păstârnac, de 300 de grame de maioneză, de o lămâie, de o legătură de
    pătrunjel, de oţet, o foaie de dafin, piper şi sare. Curăţăm zarzavatul, îl
    tăiem în cubuleţe şi îl punem la fiert. În apa în care a fiert zarzavatul punem
    foaia de dafin, câteva boabe de piper, foarte puţin oţet şi, desigur, şalăul
    întreg şi îl lăsăm la foc mic circa 15 minute. Îl lăsăm apoi să se răcească în
    zeama în care a fiert, după care îl punem pe un platou, cu legumele fierte în
    jurul lui, întindem maioneză peste el, presărăm frunze tocate de pătrunjel şi
    ornăm cu câteva felii subţiri de lămâie.

  • Preparate din şalău

    Preparate din şalău

    Răpitor de apă dulce, şalăul (Sander lucioperca – lat.) este unul dintre peştii cu carne albă,
    din care se obţin preparate care îşi
    găsesc locul în cele mai rafinate restaurante. În zilele noastre, preparatelor
    din şalău li se acordă o atenţie deosebită, la fel ca la altădată, la curţile
    domneşti sau boiereşti.


    Şalăul cu smântână este un preparat pe care l-am
    întâlnit într-o carte de bucate în care au fost adunate vechi reţete de la o
    curte boierească din Moldova (estul României). Pentru a obţine 4 porţii, avem
    nevoie de un şalău de peste un kg, de o ceapă, de 400 de ml de smântână, de o
    linguriţă de cimbru uscat, de piper şi sare. Peştele trebuie curăţat, spălat şi
    filetat, după care se condimentează şi se pune pe plită. Într-un vas mai
    întins, călim ceapa mărunţită în puţin ulei, după care se adaugă smântâna şi
    cimbrul măcinat. După ce smântâna s-a fluidizat, punem peştele cu grijă şi
    lăsăm compoziţia la foc mic timp de câteva minute. Se serveşte cald, eventual
    cu o garnitură de legume fierte.


    Un preparat cam cu aceleaşi ingrediente şi un
    nume, probabil, din vremuri apuse este şalăul bonne femme. Faţă de reţeta de
    şalău cu smântână, anterior prezentată, şalăul bonne femme este pregătit în
    cuptor. După filetarea şalăului, acesta se taie în 4 părţi egale, care se
    condimentează cu piper şi se dă la cuptor într-o tavă unsă cu unt, împreună cu
    ceapa tocată, timp de circa 10 minute, la foc moderat. Se fac un sos din făină,
    lapte şi unt sau din făină şi smântână, în care turnăm puţin vin şi un gălbenuş
    de ou. Se omogenizează şi se lasă la fiert timp de 10 minute, la foc potrivit.
    Acest sos se toarnă peste bucăţile de şalău, împreună cu ciuperci tocate şi
    călite uşor în unt. Se presară caşcaval ras şi se lasă la cuptor 20 de minute
    la foc mic. Se serveşte cald, eventual cu o garnitură de piure de cartofi.


    Un alt preparat rafinat este şalăul cu maioneză.
    Avem nevoie de un şalău de peste un kg, de un morcov, de o rădăcină de
    păstârnac, de 300 de grame de maioneză, de o lămâie, de o legătură de
    pătrunjel, de oţet, o foaie de dafin, piper şi sare. Curăţăm zarzavatul, îl
    tăiem în cubuleţe şi îl punem la fiert. În apa în care a fiert zarzavatul punem
    foaia de dafin, câteva boabe de piper, foarte puţin oţet şi, desigur, şalăul
    întreg şi îl lăsăm la foc mic circa 15 minute. Îl lăsăm apoi să se răcească în
    zeama în care a fiert, după care îl punem pe un platou, cu legumele fierte în
    jurul lui, întindem maioneză peste el, presărăm frunze tocate de pătrunjel şi
    ornăm cu câteva felii subţiri de lămâie.

  • Grâul în mâncăruri

    Grâul în mâncăruri

    Secerişului grâului
    era un eveniment deosebit în lumea satului românesc de altădată. Tradiţiile au
    dispărut pe măsura înlocuirii secerelor cu mijloace mecanizate de
    recoltare. Ceremonialul secerişului îl regăsim astăzi doar în paginile
    etnologilor sau sub formă de spectacol în cadrul unor festivaluri.


    Pe vremea când, în spaţiul românesc,
    orezul încă nu ajunsese pe mesele tuturor, ardeii sau sarmalele erau umplute cu
    grâu şi nu cu carne tocată şi cu orez. Grâul era şi aliment ritualic, fiind
    împărţit ca pomană de sărbătoarea (ortodoxă a) Sfântului Ilie. Era vorba despre
    grâul fiert în apă, cu puţină sare şi amestecat cu miere de albine sau, mai
    târziu, cu zahăr, un preparat specific ritualurilor ortodoxe numit colivă.
    Având nume apropiate în limbile greacă, bulgară şi sârbă, coliva a fost
    introdusă în ritualul în stil ortodox de înmormântare sau de pomenire a
    morţilor în secolul al 4-lea.


    În vremea când porumbul, cartoful şi
    orezul nu ajunseseră în spaţiul românesc, grâul era folosit nu numai pentru a
    obţine pâinea, ci şi ca garnitură. Unele reţete s-au pierdut, probabil, în
    timp, altele s-au păstrat. O reţetă
    atipică pentru zilele noastre, dar folosită în porturile dunărene până în
    perioada interbelică este peşte cu garnitură de grâu. În porturile dunărene pe
    vase erau încărcate cereale, iar pentru docheri era foarte comod să-şi
    pregătească peşte cu grâu deoarece peştele se afla în Dunăre, iar grâu era, de
    asemenea, din belşug. Modul de preparare era destul de simplu. Boabele de grâu
    erau fierte, peste ele se turna ceapă călită şi roşii tocate, apoi puţin vin
    şi, în final, în vas se punea peştele. Totul fierbea înăbuşit şi se servea
    imediat. Compoziţia putea fi pusă şi la cuptor şi lăsată la foc mic, până la 30
    de minute, având grijă să nu lăsăm peştele foarte mult la fiert.


    O altă reţetă în care grâul a fost
    înlocuit de orez este pilaful. Avem nevoie de jumătate de kg de grâu, de 3 cepe
    de mărime mijlocie, de câteva ciuperci, fie proaspete, fie din conservă, de doi
    ardei graşi şi de o legătură de pătrunjel. Fierbem grâul într-un vas cu apă şi
    cu puţină sare. Separat, într-o tigaie cu ulei, călim ceapa, tocată mărunt şi
    tot acolo punem ardeii curăţaţi şi tăiaţi felii, precum şi ciupercile pe care,
    de asemenea, le tocăm. Amestecăm mereu timp de câteva minute, iar apoi adăugăm
    şi grâul fiert, cu puţină apă. Lăsăm la fiert timp de un sfert de oră, iar spre
    sfârşit adăugăm şi pătrunjelul, tocat mărunt.

  • Grâul în mâncăruri

    Grâul în mâncăruri

    Secerişului grâului
    era un eveniment deosebit în lumea satului românesc de altădată. Tradiţiile au
    dispărut pe măsura înlocuirii secerelor cu mijloace mecanizate de
    recoltare. Ceremonialul secerişului îl regăsim astăzi doar în paginile
    etnologilor sau sub formă de spectacol în cadrul unor festivaluri.


    Pe vremea când, în spaţiul românesc,
    orezul încă nu ajunsese pe mesele tuturor, ardeii sau sarmalele erau umplute cu
    grâu şi nu cu carne tocată şi cu orez. Grâul era şi aliment ritualic, fiind
    împărţit ca pomană de sărbătoarea (ortodoxă a) Sfântului Ilie. Era vorba despre
    grâul fiert în apă, cu puţină sare şi amestecat cu miere de albine sau, mai
    târziu, cu zahăr, un preparat specific ritualurilor ortodoxe numit colivă.
    Având nume apropiate în limbile greacă, bulgară şi sârbă, coliva a fost
    introdusă în ritualul în stil ortodox de înmormântare sau de pomenire a
    morţilor în secolul al 4-lea.


    În vremea când porumbul, cartoful şi
    orezul nu ajunseseră în spaţiul românesc, grâul era folosit nu numai pentru a
    obţine pâinea, ci şi ca garnitură. Unele reţete s-au pierdut, probabil, în
    timp, altele s-au păstrat. O reţetă
    atipică pentru zilele noastre, dar folosită în porturile dunărene până în
    perioada interbelică este peşte cu garnitură de grâu. În porturile dunărene pe
    vase erau încărcate cereale, iar pentru docheri era foarte comod să-şi
    pregătească peşte cu grâu deoarece peştele se afla în Dunăre, iar grâu era, de
    asemenea, din belşug. Modul de preparare era destul de simplu. Boabele de grâu
    erau fierte, peste ele se turna ceapă călită şi roşii tocate, apoi puţin vin
    şi, în final, în vas se punea peştele. Totul fierbea înăbuşit şi se servea
    imediat. Compoziţia putea fi pusă şi la cuptor şi lăsată la foc mic, până la 30
    de minute, având grijă să nu lăsăm peştele foarte mult la fiert.


    O altă reţetă în care grâul a fost
    înlocuit de orez este pilaful. Avem nevoie de jumătate de kg de grâu, de 3 cepe
    de mărime mijlocie, de câteva ciuperci, fie proaspete, fie din conservă, de doi
    ardei graşi şi de o legătură de pătrunjel. Fierbem grâul într-un vas cu apă şi
    cu puţină sare. Separat, într-o tigaie cu ulei, călim ceapa, tocată mărunt şi
    tot acolo punem ardeii curăţaţi şi tăiaţi felii, precum şi ciupercile pe care,
    de asemenea, le tocăm. Amestecăm mereu timp de câteva minute, iar apoi adăugăm
    şi grâul fiert, cu puţină apă. Lăsăm la fiert timp de un sfert de oră, iar spre
    sfârşit adăugăm şi pătrunjelul, tocat mărunt.

  • Murighiol

    Murighiol

    Astăzi vă
    invităm în Delta Dunării, într-o comună din județul Tulcea, Dobrogea, formată
    din mai multe sate. Mergem la Murighiol, al cărui nume provine de la cel al satului de reședință, este de origine
    turcă și înseamnă lacul vânăt, probabil datorită culorii cenușii pe care o
    capătă uneori apele lacului din apropierea satului.


    Grig Bejan,
    reprezentând turismul din Murighiol, ne-a spus că avantajul satelor Murighiol
    şi Dunavăţul de sus sau Dunavăţul de jos este că sunt uşor accesibile cu
    maşina. Proprietar al unei pensiuni eco-turistice din Murighiol, Grig Bejan
    ne-a tentat cu tot felul de activităţi pe care le pot face turiştii ajunşi
    aici: Este superb. Aşteptăm lumea să vină, pe lângă plimbările cu
    barca, să beneficieze şi de caiace şi de stand-up padell-uri şi bicicletele de
    apă pe care le punem la dispoziţie, pentru cei care pot. Ceilalţi pot folosi barca, drept mod de vizitare a
    Deltei Dunării. Este o perioadă pe care merită să o petreceţi în Delta
    Dunării!


    Aici
    puteţi uita de forfota oraşului şi să vă bucuraţi de linişte în natură. Dincolo
    de plimbări pe canalele Rezervației biosferice a Deltei Dunării, mai sunt şi
    alte obiective turistice care vă pot stârni interesul, precum Complexul
    limanelor Razelm-Sinoe, Cetatea Halmyris, satul Uzlina şi pescăria Ciotica.


    O necropolă
    descoperită pe teritoriul satului Murighiol ascunde urme de locuire getică
    (sec. IV î.Hr.), iar dacă ținem cont și de așezarea romană de la Colina (sec.
    II-III d.Hr.), putem vorbi de continuitatea locuirii în antichitate. Ruinele
    cetății Halmyris, din sec. I-IV d.Hr. sunt o altă mărturie în acest sens. De
    numele acestei cetăți se leagă și sfârșitul tragic al primilor martiri creștini
    cunoscuți în Dobrogea, preotul Epictet și tânărul său discipol Astion. În jurul
    anului 290 d.Hr., cei doi propovăduiau noua religie pe aceste meleaguri, căzând
    victime intoleranței împăratului Dioclețian. Cei doi sfinţi sunt comemoraţi şi în zilele noastre, prin evenimente
    locale, pe 8 iulie.


    La începutul sec. XIX, satul era locuit de turci
    și tătari, cei din urmă menționați după 1856-57. Este vorba de refugiații de
    frica rușilor, după războiul Crimeei. După războiul de independență, locul lor
    a fost luat, treptat, de rușii lipoveni proveniți din Caraorman și Uzlina, din
    cauza inundațiilor care au afectat satele deltei în acea perioadă. Ulterior au
    poposit aici și familiile de ucraineni, aşa că populaţia din zonă este foarte
    amestecată, fiind o chintesenţă a Deltei însăşi.


    Astfel şi gastronomia va fi suficient de variată,
    astfel încât să împace toate gusturile, dar desigur, preparatele din peşte sunt
    nelipsite.


  • Les Principautés roumaines et les épidémies

    Les Principautés roumaines et les épidémies

    Cela fait près de deux ans que la pandémie de covid-19 est en tête des infos et des débats, partout dans le monde. Médecins, psychologues, sociologues, spécialistes de l’éducation et autres experts présentent les données accumulées dans leur champ de connaissances, afin d’en tirer des conclusions pertinentes. Bien que leur profession traite du passé, les historiens ne sont pas non plus restés indifférents aux défis du temps présent et racontent les expériences vécues par l’humanité, confrontée à des épidémies des temps passés. Le virus responsable de la maladie Covid-19 a une identité, car la science du XXIe siècle a réussi à le mettre en évidence et analyser son comportement. Mais à d’autres époques, les agents des infections étaient quasi inconnus, les gens tenant pour responsables la fatalité et le manque de chance. Le Musée national d’histoire de la Roumanie et les Archives nationales se sont donné la main pour organiser une exposition consacrée aux « Épidémies dans l’histoire des Principautés roumaines », accueillie par l’institution muséale. L’année 2021 a marqué le 190e anniversaire des Archives nationales, fondées en 1831, à l’époque du Règlement organique, première ébauche de Loi fondamentale dans les principautés de Valachie et de Moldavie. C’est justement à cette occasion festive que ladite institution a tenu à montrer au public des documents qui parlent des épidémies, de peste, choléra, fièvre typhoïde, de typhus ou de grippe espagnole, ayant frappé ces deux pays roumains. L’archiviste Claudiu Turcitu, coordinateur de l’exposition, en a fournit de nombreux détails intéressants : « Nous nous sommes lancés dans cette démarche afin de montrer ces documents au public dans les circonstances actuelles. Or, quoi de mieux que montrer les documents relatifs aux infections pour marquer les 190 ans d’activité des Archives nationales ? C’est ainsi qu’est née l’idée de l’exposition, d’autant plus que nous préparons aussi un volume de documents sur le service des quarantaines. »L’exposition inclut des documents originaux et des photocopies de cartes, listes, tableaux, pages journaux, documents paroissiaux, enseignes officielles, notices personnelles. Le document le plus ancien, datant du XVIIe siècle, se réfère à une épidémie de peste, maladie qui a tué le plus grand nombre de gens jusque vers la fin du XIXe siècle. Le 12 mars de l’année 7145 (1637), Nedelco donnait à Gligorie un arpent de vigne, des outils et de l’argent qui se trouvaient dans la maison de son frère Tudor, pour y aller chercher « la femme et les fils » tués par la peste et les enterrer, car il «n’y avait eu personne d’autre pour le faire».

    Un autre document, du 27 septembre 1657, nous dit qu’un tel Petre Epure avait donné plusieurs pommiers au pope Neguțu et ses fils, pendant l’épidémie de peste qui avait emporté sa femme et ses enfants, morts sans avoir reçu l’onction des malades. Claudiu Turcitu raconte : « Nous avons commencé avec des documents de 1637. Nous les avons regroupés en fonction des principales épidémies qui ont sévi cet espace jusqu’en 1918. Le premier document est un « zapis » (~attestation) issu par une personne pour l’enterrement de gens emportés par la peste. Viennent ensuite des documents issus en 1813, lors de la terrible épidémie de peste de Caragea Vodă. Nous avons même un « hrisov » (brevet) de 1813, signé par le prince régnant Ioan Caragea pour l’hôpital Dudești, aménagé bien avant, en 1798 et destiné aux malades atteints de la peste. »

    Dans l’exposition, nous apprenons aussi qu’en 1827, Ahmed Pacha, le commandant de la cité de Nicopolis, sur la rive sud du Danube, avait autorisé la libre circulation au nord du fleuve seulement dans la zone de Teleorman, placée en quarantaine. Le reste de la principauté de Valachie affrontait les manifestations violentes de la peste. Un document poignant même pour l’année 1831 est la prière écrite par un chantre d’église dénommé Stan, qui servait au monastère Colțea, à côté de l’hôpital homonyme de Bucarest. C’était à l’époque de la terrifiante épidémie de choléra, qui avait affolé toute la population valaque.

    Un autre document intéressant est l’ordre du 14 février 1846, signé par le prince régnant de Valachie, Gheorghe Bibescu, qui demandait aux parents de faire vacciner leurs enfants contre la varicelle. Outre la peste, l’exposition présente aussi les autres chocs épidémiologiques à avoir frappé la société roumaine au XIXe siècle et durant les premières décennies du XXe, précise Claudiu Turcitu, archiviste aux Archives nationales : « Nous présentons ensuite l’épidémie de choléra à travers des documents appartenant au fonds du service des quarantaines du ministère de la Guerre, les fonds personnels. Ce sont des lettres et des opinions de personnalités de l’époque, au sujet des symptômes de la maladie, des traitements, des ordonnances utilisées pour endiguer l’épidémie de choléra, qui avait duré assez longtemps. Il y a les documents concernant l’épidémie de typhus, éclatée pendant la Grande Guerre, et celle de grippe espagnole, surgie à la fin de la Première conflagration mondiale. L’exposition présente, enfin, des pages des carnets de la Reine Marie, des documents issus par la « Vornicia dinlăuntru » (le ministère de l’Intérieur) et par le ministère de la Guerre, le fonds personnel Ion I. C. Brătianu, un rapport pour obtenir l’argent nécessaire pour combattre le typhus. »

    À travers les époques, les épidémies ont frappé l’espace roumain avec une force dévastatrice, mais les gens ont su s’en défendre. Dans le monde technologique qui est le nôtre, il nous est facile d’imaginer un avenir aseptisé, mais la microbiologie n’a pas dit son dernier mot.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Pentru că este din ce mai frig şi pentru că ne
    apropiem de începutul iernii, vă propun două reţete pe bază de peşte.


    Ciorba de pește se prepară foarte
    ușor, însă, pentru această perioadă, vă propunem un preparat specific Deltei
    Dunării, storceagul, la care se folosesc legume rădăcinoase: câţiva cartofi,
    doi morcovi, o ţelină şi două cepe. Avem nevoie şi de un kg de file de peşte pe
    care îl sărăm şi îl lăsăm la rece până când curăţăm legumele. Într-un vas cu o
    capacitate de 4 … 5 litri, punem la fiert morcovii şi ţelina, tăiate mărunt.
    Cepele se pot pune fie întregi, fie mărunţite, iar apoi cartofii, tăiaţi
    cubuleţe. Spălăm de sare fileul de peşte, îl tăiem în cubuleţe pe care le punem
    la fiert cel mult un sfert de oră, la foc mic. Acrim cu puţină zeamă de lămâie,
    iar spre final amestecăm un gălbenuş de ou cu câteva linguri de smântână şi
    turnăm în oală, presărând şi mărar tocat. Luăm vasul de pe foc, îl acoperim şi
    îl lăsăm câteva minute pentru ca aromele să se amestece, după care storceagul
    poate fi servit imediat.


    O
    altă mâncare uşor de pregătit în sezonul rece este scordoleaua de peşte. Este o
    mâncare din peşte afumat, pe care o întâlnim atât în comunităţile de pe cursul
    Dunării sau din Delta Dunării, cât şi în bucătăria grecească şi în cea turcească.
    Echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea
    ce în traducere înseamnă usturoi. Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de
    peşte file afumat sau, pur şi simplu, de
    peşte afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de
    ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în
    cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii în coajă
    să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure
    nu se va mai adauga sare. Dacă nu am folosit file de peşte, va trebuie să
    scoatem peştele din oală, să îl lăsăm să se răcească şi apoi să îndepărtăm
    oasele. În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină
    zeamă din oala în care a fiert peştele, adaugându-se câteva nuci pisate, mujdei
    de usturoi, piper după gust şi câteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu
    puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. Bucăţile de
    peşte afumat sunt aşezate apoi pe un platou, iar deasupra acestora se întinde
    un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat
    în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi. Îndiferent de modul
    de prezentare, este recomandat ca scordoleaua de peşte să fie servită cu un
    pahar de vin alb demisec, bine răcit.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Pentru că este din ce mai frig şi pentru că ne
    apropiem de începutul iernii, vă propun două reţete pe bază de peşte.


    Ciorba de pește se prepară foarte
    ușor, însă, pentru această perioadă, vă propunem un preparat specific Deltei
    Dunării, storceagul, la care se folosesc legume rădăcinoase: câţiva cartofi,
    doi morcovi, o ţelină şi două cepe. Avem nevoie şi de un kg de file de peşte pe
    care îl sărăm şi îl lăsăm la rece până când curăţăm legumele. Într-un vas cu o
    capacitate de 4 … 5 litri, punem la fiert morcovii şi ţelina, tăiate mărunt.
    Cepele se pot pune fie întregi, fie mărunţite, iar apoi cartofii, tăiaţi
    cubuleţe. Spălăm de sare fileul de peşte, îl tăiem în cubuleţe pe care le punem
    la fiert cel mult un sfert de oră, la foc mic. Acrim cu puţină zeamă de lămâie,
    iar spre final amestecăm un gălbenuş de ou cu câteva linguri de smântână şi
    turnăm în oală, presărând şi mărar tocat. Luăm vasul de pe foc, îl acoperim şi
    îl lăsăm câteva minute pentru ca aromele să se amestece, după care storceagul
    poate fi servit imediat.


    O
    altă mâncare uşor de pregătit în sezonul rece este scordoleaua de peşte. Este o
    mâncare din peşte afumat, pe care o întâlnim atât în comunităţile de pe cursul
    Dunării sau din Delta Dunării, cât şi în bucătăria grecească şi în cea turcească.
    Echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea
    ce în traducere înseamnă usturoi. Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de
    peşte file afumat sau, pur şi simplu, de
    peşte afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de
    ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în
    cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii în coajă
    să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure
    nu se va mai adauga sare. Dacă nu am folosit file de peşte, va trebuie să
    scoatem peştele din oală, să îl lăsăm să se răcească şi apoi să îndepărtăm
    oasele. În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină
    zeamă din oala în care a fiert peştele, adaugându-se câteva nuci pisate, mujdei
    de usturoi, piper după gust şi câteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu
    puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. Bucăţile de
    peşte afumat sunt aşezate apoi pe un platou, iar deasupra acestora se întinde
    un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat
    în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi. Îndiferent de modul
    de prezentare, este recomandat ca scordoleaua de peşte să fie servită cu un
    pahar de vin alb demisec, bine răcit.

  • Zărgan cu legume

    Zărgan cu legume

    Pe măsura reducerii activităţii industriale şi a nivelului de poluare, în plasele pescarilor care operează pe coasta românească a Mării Negre au apărut, de mai mulţi ani, chefali şi zărgani. Cunoscut şi sub numele de ţipar de mare sau ştiucă de mare, zărganul (Beloni Beloni Euxini – lat.) este un peşte răpitor, cu un trunchi rotund şi subţire, care poate ajunge la maturitate, la o lungime de 70 de cm.



    Poate fi consumat fiert, pregătit pe plită sau prăjit în ulei, dar şi copt în cuptor. Dacă este afumat, poate fi folosit la salate. Zărganul poate fi pregătit, de exemplu, la cuptor şi servit cu o garnitură de cartofi fierţi, cu legume la cuptor sau puse pe grătar. După ce au fost eviscerat şi curăţat de solzii de pe partea dorsală, peştii trebuie daţi cu puţin rozmarin, în interiorul lor introducem felii subţiri de lămâie, după care îi punem într-o tavă dată cu puţin ulei, fie tăiaţi în bucăţi, fie întregi şi curbaţi. Peştii sunt gata pentru a fi serviţi după ce sunt ţinuţi în cuptor, la foc mic, circa 30 de minute.



    În acest timp, punem la fiert cartofi tăiaţi cubuleţe. După circa 20 de minute, îi scurgem şi îi răsturnăm cu grijă într-o tigaie în care am topit puţin unt şi pe care o lăsăm pe foc, timp de doar câteva minute. Condimentăm cu puţin piper şi adăugăm sare, după gust. La prezentare pe farfurie, presărăm frunze tocate de pătrunjel pe cartofii fierţi şi tăiaţi în cubuleţe. Zărganul poate fi servit fie cu zeamă de lămâie, fie cu mujdei de usturoi, stins în iaurt gras.



    Cartofii fierţi pot fi înlocuiţi cu legume pregătite fie în cuptor împreună cu peştele, fie separat, pe grătar. Putem pune pe grătar dovlecei tăiaţi în felii subţiri, roşii întregi şi ceapă roşie, tăiată rondele. Cartofii, morcovii, ardeiul şi ceapa albă, tăiate în bucăţi potrivite, le putem pregăti în cuptor, după care putem combina toate aceste legume, aşezându-le pe un platou pe care punem şi peştele, fie direct în farfurii. Un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit, este alegerea potrivită pentru o porţie de zărgan cu legume.





  • Zărgan cu legume

    Zărgan cu legume

    Pe măsura reducerii activităţii industriale şi a nivelului de poluare, în plasele pescarilor care operează pe coasta românească a Mării Negre au apărut, de mai mulţi ani, chefali şi zărgani. Cunoscut şi sub numele de ţipar de mare sau ştiucă de mare, zărganul (Beloni Beloni Euxini – lat.) este un peşte răpitor, cu un trunchi rotund şi subţire, care poate ajunge la maturitate, la o lungime de 70 de cm.



    Poate fi consumat fiert, pregătit pe plită sau prăjit în ulei, dar şi copt în cuptor. Dacă este afumat, poate fi folosit la salate. Zărganul poate fi pregătit, de exemplu, la cuptor şi servit cu o garnitură de cartofi fierţi, cu legume la cuptor sau puse pe grătar. După ce au fost eviscerat şi curăţat de solzii de pe partea dorsală, peştii trebuie daţi cu puţin rozmarin, în interiorul lor introducem felii subţiri de lămâie, după care îi punem într-o tavă dată cu puţin ulei, fie tăiaţi în bucăţi, fie întregi şi curbaţi. Peştii sunt gata pentru a fi serviţi după ce sunt ţinuţi în cuptor, la foc mic, circa 30 de minute.



    În acest timp, punem la fiert cartofi tăiaţi cubuleţe. După circa 20 de minute, îi scurgem şi îi răsturnăm cu grijă într-o tigaie în care am topit puţin unt şi pe care o lăsăm pe foc, timp de doar câteva minute. Condimentăm cu puţin piper şi adăugăm sare, după gust. La prezentare pe farfurie, presărăm frunze tocate de pătrunjel pe cartofii fierţi şi tăiaţi în cubuleţe. Zărganul poate fi servit fie cu zeamă de lămâie, fie cu mujdei de usturoi, stins în iaurt gras.



    Cartofii fierţi pot fi înlocuiţi cu legume pregătite fie în cuptor împreună cu peştele, fie separat, pe grătar. Putem pune pe grătar dovlecei tăiaţi în felii subţiri, roşii întregi şi ceapă roşie, tăiată rondele. Cartofii, morcovii, ardeiul şi ceapa albă, tăiate în bucăţi potrivite, le putem pregăti în cuptor, după care putem combina toate aceste legume, aşezându-le pe un platou pe care punem şi peştele, fie direct în farfurii. Un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit, este alegerea potrivită pentru o porţie de zărgan cu legume.





  • Saramura de peşte

    Saramura de peşte


    În această ediţie vă prezentăm cel mai simplu preparat din peşte – saramura de peşte. Prin definiţie, saramura este un izvor de apă sărată sau o apă în care a fost dizolvată sare şi care este folosită în gospodărie. De asemenea, prin saramură se mai înţelege o zeamă sărată, uneori condimentată, folosită la unele mâncăruri din peşte sau din pui.



    Saramura poate fi pregătită din diferite specii de peşte, unii mai mici, precum biban, caras, roşioară, alţii mai mari precum plătica, somnul sau crapul. Prepararea nu este foarte complicată, însă durează circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg de peşte, fie 10 … 12 peşti mai mici (biban sau roşioară), fie doi, trei mai mari (plătică, crap), fie bucăţi mai mari de peşte file. Peştii trebuie curăţaţi de intestine şi de branhii, însă nu şi de solzi, mai ales că o astfel de operaţiune este chiar dificilă, însă nu imposibilă, în cazul bibanului, şalăului sau ştiucii, toate aceste specii cu o carne albă şi gustoasă având solzi foarte, foarte mici şi greu de îndepărtat.



    Peştii pot fi fripţi pe un grătar obişnuit, însă în mod tradiţional ei trebuie pregătiţi pe o tablă pusă pe plită sau deasupra jarului, pe suprafaţa căreia întindem un strat de sare grunjoasă, de 2 … 3 milimetri. Astfel este pregătită o saramură, pe o tablă sprijinită de câteva cărămizi şi sub care se face un foc din vegetaţie uscată şi, mar rar, din lemne. Bucăţile de peşte sunt lăsate pe plită până când se rumenesc după care trebuie întoarse cu grijă pe cealaltă parte, pentru a nu se rupe. După ce se rumenesc pe ambele părţi, peştii sunt puşi pe o planşetă, iar apoi, cu ajutorul unui cuţit, li se îndepărtează pielea, cu tot cu solzi.



    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas, punem cuburile de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă fierbinte şi amestecăm. Scufundăm peştele fript în această saramură pentru ca aromele să se combine. Deoarece carnea de peşte a fost pregătită pe un pat de sare, nu mai este cazul ca să mai adăugăm sare în saramura pe care o pregătim. Saramura se serveşte caldă, cu mămăligă şi cu un vin alb sec sau demisec, bine răcit.


  • Saramura de peşte

    Saramura de peşte


    În această ediţie vă prezentăm cel mai simplu preparat din peşte – saramura de peşte. Prin definiţie, saramura este un izvor de apă sărată sau o apă în care a fost dizolvată sare şi care este folosită în gospodărie. De asemenea, prin saramură se mai înţelege o zeamă sărată, uneori condimentată, folosită la unele mâncăruri din peşte sau din pui.



    Saramura poate fi pregătită din diferite specii de peşte, unii mai mici, precum biban, caras, roşioară, alţii mai mari precum plătica, somnul sau crapul. Prepararea nu este foarte complicată, însă durează circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg de peşte, fie 10 … 12 peşti mai mici (biban sau roşioară), fie doi, trei mai mari (plătică, crap), fie bucăţi mai mari de peşte file. Peştii trebuie curăţaţi de intestine şi de branhii, însă nu şi de solzi, mai ales că o astfel de operaţiune este chiar dificilă, însă nu imposibilă, în cazul bibanului, şalăului sau ştiucii, toate aceste specii cu o carne albă şi gustoasă având solzi foarte, foarte mici şi greu de îndepărtat.



    Peştii pot fi fripţi pe un grătar obişnuit, însă în mod tradiţional ei trebuie pregătiţi pe o tablă pusă pe plită sau deasupra jarului, pe suprafaţa căreia întindem un strat de sare grunjoasă, de 2 … 3 milimetri. Astfel este pregătită o saramură, pe o tablă sprijinită de câteva cărămizi şi sub care se face un foc din vegetaţie uscată şi, mar rar, din lemne. Bucăţile de peşte sunt lăsate pe plită până când se rumenesc după care trebuie întoarse cu grijă pe cealaltă parte, pentru a nu se rupe. După ce se rumenesc pe ambele părţi, peştii sunt puşi pe o planşetă, iar apoi, cu ajutorul unui cuţit, li se îndepărtează pielea, cu tot cu solzi.



    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas, punem cuburile de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă fierbinte şi amestecăm. Scufundăm peştele fript în această saramură pentru ca aromele să se combine. Deoarece carnea de peşte a fost pregătită pe un pat de sare, nu mai este cazul ca să mai adăugăm sare în saramura pe care o pregătim. Saramura se serveşte caldă, cu mămăligă şi cu un vin alb sec sau demisec, bine răcit.