Radio România Internațional

Tag: peste

  • Noi orientări strategice pentru o acvacultură sustenabilă şi competitivă

    Noi orientări strategice pentru o acvacultură sustenabilă şi competitivă

    Ştiaţi că unul din patru produse de origine marină – peşti, plante sau fructe de mare – pe care le consumăm în Europa provine din acvacultură? Adică din acea ramură a agriculturii ce are ca scop creșterea de animale și plante acvatice, în vederea comercializării. Şi mai ştiaţi că, în prezent, acvacultura europeană asigură doar 10% din necesarul de consum în Uniunea Europeană?

    Vorbim aşadar de un domeniu de mare potenţial de creştere în viitor. În plus, sectorul poate oferi alimente sănătoase cu un impact mai mic asupra mediului decât cel al activităţilor agricole terestre.

    De aceea, Comisia a propus un nou set de orientări strategice asupra acvaculturii în Uniunea Europeană, care să ofere o perspectivă comună de dezvoltare în domeniu. Şi nu oricum, ci într-un mod care să contribuie direct la obiectivele Pactului verde european şi, în special, la Strategia intitulată De la fermă la consumator, strategie care urmăreşte crearea unui sistem alimentar european mai sănătos, mai corect şi mai prietenos cu mediul.

    Elaborate în strânsă consultare cu statele membre şi cu părţi interesate, noile orientări stabilesc patru mari obiective pentru acvacultura europeană: întărirea rezilienţei şi a competitivităţii, participarea la tranziţia verde, întărirea gradului de acceptare din partea publicului, creşterea nivelului de informare a consumatorilor şi îmbunătăţirea procesului inovării.

    Acvacultura ecologică este un sector relativ nou, dar cu un potenţial de creştere deloc de neglijat. Are un rol important în securitatea alimentară a Europei, în creşterea economică şi în ocuparea forţei de muncă. De aceea, politica europeană în domeniul pescuitului prevede un sistem de coordonare strategică la nivelul Uniunii şi în domeniul acvaculturii.

    Noile orientări strategice ale Comisiei propun acţiuni în mai multe domenii, între care accesul la spaţiu şi apă, sănătatea umană şi animală, performanţele de mediu, schimbările climatice, bunăstarea animalelor, cadrul de reglementare şi administrativ şi, nu în ultimul rând, răspândirea informaţiilor cu privire la acvacultura din Uniunea Europeană.

    Comisia încurajează, de asemenea, statele membre să includă creşterea acvaculturii ecologice în revizuirea planurilor lor strategice naţionale – inclusiv cele multianuale – şi să sprijine acest tip de producţie prin intermediul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură.

    Potrivit Comisarului pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, prin noile orientări adoptate, Comisia doreşte ca producţia de acvacultură din Uniunea Europeană să ajungă o referinţă globală pentru sustenabilitate şi calitate, să reducă dependenţa Europei de importurile de fructe de mare şi să creeze mai multe locuri de muncă, în special în regiunile de coastă.


  • Salată cu icre de ştiucă de Tulcea

    Salată cu icre de ştiucă de Tulcea

    Salată cu icre de ştiucă de Tulcea este cel mai
    recent produs românesc care se bucură de protecție în Uniunea Europeană.
    Delicatesă pe lista aperitivelor reci
    degustate de turiștii care vizitează Delta Dunării, așa-numita salată
    cu icre de ştiucă de Tulcea a fost inclusă pe lista produselor cu indicație
    geografică protejată în Uniunea Europeană. Este al doilea produs din Delta
    Dunării care intră pe această listă după scrumbia afumată de Dunăre.


    Pentru
    acest fel de salată, cele mai bune icre de pește de apă dulce sunt cele de
    știucă și de crap. De altfel, întreprinzători din industria alimentară, cu
    activităţi în Delta Dunării, au depus documentația pentru înregistrarea atât a
    rețetei cu icre de crap, cât și a celei cu icre de știucă. În ambele rețete se
    folosesc aceleași ingrediente: icre, ulei de floarea soarelui, sare, zeamă de
    lămâie și apă carbogazoasă. Câţiva producători din Tulcea, reuniţi într-o
    asociaţie, vor să ducă în Europa așa-numita salată dobrogeană din icre de
    crap, o rețetă tradiţională din Delta Dunării. Aceştia susţin că, înainte de
    prelucrare, icrele trebuie ţinute 12 zile în sare. Reţeta sută la sută
    dobrogeană are la bază icre de peşte deltaic, adică un amestec de icre de la
    mai multe specii de peşte din Delta Dunării.


    În ceea ce privește Salata cu icre de știucă de Tulcea,
    recent intrată pe lista
    produselor cu indicație geografică protejată în Uniunea Europeană, aceasta este,
    conform descrierii din dosar, o cremă pe bază de ulei de floarea-soarelui, de culoare albă,
    albă-gălbuie. Aceasta este obținută din minimum 29% icre, din care minimum 15%
    icre de știucă sărate cu bobul întreg și maximum 14% icre de pește deltaic
    sărate (specii din familia Cyprinidae -
    caras, babușcă, roșioară, icre de crap neformate și specii din familia Percidae – șalău și biban), în amestec
    cu apă carbogazificată și zeamă de lămâie, obținută prin stoarcere și
    strecurare. Spre comparaţie, în magazine se găsesc preponderent salate similare
    la care se folosesc icre doar în proporţie de 6 … 12%. În procesul de
    sărare a icrelor se mai folosește sare
    gemă neiodată.


    Consistența
    produsului este determinată în principal de icrele de pește deltaic, care
    provin din capturi din arealul geografic, având rolul de a crea o masă omogenă
    pentru icrele de știucă, de culoare galbenă aurie sau galbenă roșiatică, care
    pot fi observate în această cremă. Produsul protejat acum în Uniunea Europeană se
    distinge faţă de alte produse din aceeași categorie prin faptul că în locul
    aditivilor alimentari (emulgatori, stabilizatori, agenți de îngroșare) se
    utilizează icre de pește deltaic. De asemenea, este folosită zeama de lămâie,
    obținută prin presarea, stoarcerea și strecurarea sucului obținut, în timp ce
    la alte produse similare se folosește un ingredient obținut prin sinteză
    chimică: acid citric și glucoză. Diferența dintre Salată cu icre de știucă de
    Tulcea și alte produse similare din aceeași categorie este aceea că această
    rețetă se realizează doar în zona geografică delimitată, cu un conținut ridicat
    de icre de știucă.


    Salată cu icre de știucă de Tulcea este
    un produs care reprezintă tradiția locală de prelucrare a peștelui, fiind o
    evoluție a trecerii de la prelevarea de icre și consumul lor brut, în secolul
    19, la prelucrarea lor pentru bucătăria modernă în secolul 20.

  • Salată cu icre de ştiucă de Tulcea

    Salată cu icre de ştiucă de Tulcea

    Salată cu icre de ştiucă de Tulcea este cel mai
    recent produs românesc care se bucură de protecție în Uniunea Europeană.
    Delicatesă pe lista aperitivelor reci
    degustate de turiștii care vizitează Delta Dunării, așa-numita salată
    cu icre de ştiucă de Tulcea a fost inclusă pe lista produselor cu indicație
    geografică protejată în Uniunea Europeană. Este al doilea produs din Delta
    Dunării care intră pe această listă după scrumbia afumată de Dunăre.


    Pentru
    acest fel de salată, cele mai bune icre de pește de apă dulce sunt cele de
    știucă și de crap. De altfel, întreprinzători din industria alimentară, cu
    activităţi în Delta Dunării, au depus documentația pentru înregistrarea atât a
    rețetei cu icre de crap, cât și a celei cu icre de știucă. În ambele rețete se
    folosesc aceleași ingrediente: icre, ulei de floarea soarelui, sare, zeamă de
    lămâie și apă carbogazoasă. Câţiva producători din Tulcea, reuniţi într-o
    asociaţie, vor să ducă în Europa așa-numita salată dobrogeană din icre de
    crap, o rețetă tradiţională din Delta Dunării. Aceştia susţin că, înainte de
    prelucrare, icrele trebuie ţinute 12 zile în sare. Reţeta sută la sută
    dobrogeană are la bază icre de peşte deltaic, adică un amestec de icre de la
    mai multe specii de peşte din Delta Dunării.


    În ceea ce privește Salata cu icre de știucă de Tulcea,
    recent intrată pe lista
    produselor cu indicație geografică protejată în Uniunea Europeană, aceasta este,
    conform descrierii din dosar, o cremă pe bază de ulei de floarea-soarelui, de culoare albă,
    albă-gălbuie. Aceasta este obținută din minimum 29% icre, din care minimum 15%
    icre de știucă sărate cu bobul întreg și maximum 14% icre de pește deltaic
    sărate (specii din familia Cyprinidae -
    caras, babușcă, roșioară, icre de crap neformate și specii din familia Percidae – șalău și biban), în amestec
    cu apă carbogazificată și zeamă de lămâie, obținută prin stoarcere și
    strecurare. Spre comparaţie, în magazine se găsesc preponderent salate similare
    la care se folosesc icre doar în proporţie de 6 … 12%. În procesul de
    sărare a icrelor se mai folosește sare
    gemă neiodată.


    Consistența
    produsului este determinată în principal de icrele de pește deltaic, care
    provin din capturi din arealul geografic, având rolul de a crea o masă omogenă
    pentru icrele de știucă, de culoare galbenă aurie sau galbenă roșiatică, care
    pot fi observate în această cremă. Produsul protejat acum în Uniunea Europeană se
    distinge faţă de alte produse din aceeași categorie prin faptul că în locul
    aditivilor alimentari (emulgatori, stabilizatori, agenți de îngroșare) se
    utilizează icre de pește deltaic. De asemenea, este folosită zeama de lămâie,
    obținută prin presarea, stoarcerea și strecurarea sucului obținut, în timp ce
    la alte produse similare se folosește un ingredient obținut prin sinteză
    chimică: acid citric și glucoză. Diferența dintre Salată cu icre de știucă de
    Tulcea și alte produse similare din aceeași categorie este aceea că această
    rețetă se realizează doar în zona geografică delimitată, cu un conținut ridicat
    de icre de știucă.


    Salată cu icre de știucă de Tulcea este
    un produs care reprezintă tradiția locală de prelucrare a peștelui, fiind o
    evoluție a trecerii de la prelevarea de icre și consumul lor brut, în secolul
    19, la prelucrarea lor pentru bucătăria modernă în secolul 20.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Provincie situată între
    Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o
    gastronomie specifică, cu preparate pe care nu le întânim în celelalte provincii
    româneşti. Teritoriu aflat sub administrare otomană până în a doua jumătate a
    secolului al 19-lea, Dobrogea are multe mâncăruri pe bază de peşte, în special
    în Delta Dunării şi pe bază de lapte şi carne de oaie, datorită tradiţiilor
    comunităţii turco-tătare. Ciorbele pescăreşti, peştele marinat, saramura de
    peşte, pilaful dobrogean, salatele dobrogene, cârnaţii de oaie, mielul la
    proţap sunt specifice acestei provincii, unde întâlnim şi preparate ale comunităţii
    turco-tătare, precum chebap, cârnaţii uscaţi denumiţi ghiudem şi babic,
    musacaua sau garniturile de orez. Există şi preparate cu denumire de origine,
    precum musacaua dobrogeană, pilaful dobrogean sau plăcinta dobrogeană cu brânză
    sărată sau cu brânză dulce şi stafide. Există, de asemenea, deserturi specifice
    Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii,
    specialităţi ale comunităţii turce şi tătare.


    Pilaful dobrogean din
    măruntaie de miel este un preparat specific Dobrogei, în alte regiuni ale
    României măruntaiele de miel fiind înlocuite cu pipote şi inimi de pui. Pentru
    prepararea pilafului dobrogean avem nevoie de circa jumătate de kg de ficat,
    rinichi şi intestine de miel, de circa un sfert de kg de orez, de două cepe, un
    morcov şi, dacă este posibil, de două roşii şi un ardei gras. Măruntaiele de
    miel trebuie opărite şi apoi puse la fiert alături de morcov. Separat se
    căleşte uşor ceapa tocată mărunt, impreună cu orezul, spălat în prealabil în
    două .. trei ape. Ceapa şi orezul sunt puse apoi la fiert într-un vas, pentru
    circa 20 de minute, împreună cu măruntaiele de miel şi cu morcovul, toate fiind
    tocate mărunt. Dacă folosim roşii şi ardei gras, atunci şi aceste legume
    trebuie tocate înainte de a fi puse la fiert împreună cu orezul. Spre final, se
    condimentează cu piper şi ienibahar şi se adaugă sare după gust.

    În afară de tradiţionala plăcintă cu brânză şi cu
    iaurt gras, în Dobrogea întâlnim o plăcintă umplută cu carne de oaie sau de
    vită, numită şuberek. Avem nevoie de făină pentru aluat, de carne tocată, de
    câteva cepe, de ulei pentru prăjit, de
    piper, sare şi puţină mentă. Din făină şi puţină apă facem o cocă în care
    adăugăm treptat făină şi puţină sare. Coca trebuie să se întindă pentru a putea
    obţine foi subţiri de plăcintă. Aluatul este apoi porţionat astfel încât să
    obţinem o plăcintă de dimensiunea unei palme. Într-un bol punem carnea tocată
    şi o amestecăm cu cepele, tocate mărunt, adăugând piper şi puţină mentă. Se
    întind foile de plăcintă, încercând să obţinem foi cât mai subţiri. Pe jumătate
    de foaie se întinde umplutura, după care se acoperă cu cealaltă jumătate de
    foaie de aluat. Se apasă pe margine cu degetele pentru ca aluatul să se
    lipească şi obţinem astfel şuberekul pe care îl prăjim în ulei încins.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Provincie situată între
    Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o
    gastronomie specifică, cu preparate pe care nu le întânim în celelalte provincii
    româneşti. Teritoriu aflat sub administrare otomană până în a doua jumătate a
    secolului al 19-lea, Dobrogea are multe mâncăruri pe bază de peşte, în special
    în Delta Dunării şi pe bază de lapte şi carne de oaie, datorită tradiţiilor
    comunităţii turco-tătare. Ciorbele pescăreşti, peştele marinat, saramura de
    peşte, pilaful dobrogean, salatele dobrogene, cârnaţii de oaie, mielul la
    proţap sunt specifice acestei provincii, unde întâlnim şi preparate ale comunităţii
    turco-tătare, precum chebap, cârnaţii uscaţi denumiţi ghiudem şi babic,
    musacaua sau garniturile de orez. Există şi preparate cu denumire de origine,
    precum musacaua dobrogeană, pilaful dobrogean sau plăcinta dobrogeană cu brânză
    sărată sau cu brânză dulce şi stafide. Există, de asemenea, deserturi specifice
    Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii,
    specialităţi ale comunităţii turce şi tătare.


    Pilaful dobrogean din
    măruntaie de miel este un preparat specific Dobrogei, în alte regiuni ale
    României măruntaiele de miel fiind înlocuite cu pipote şi inimi de pui. Pentru
    prepararea pilafului dobrogean avem nevoie de circa jumătate de kg de ficat,
    rinichi şi intestine de miel, de circa un sfert de kg de orez, de două cepe, un
    morcov şi, dacă este posibil, de două roşii şi un ardei gras. Măruntaiele de
    miel trebuie opărite şi apoi puse la fiert alături de morcov. Separat se
    căleşte uşor ceapa tocată mărunt, impreună cu orezul, spălat în prealabil în
    două .. trei ape. Ceapa şi orezul sunt puse apoi la fiert într-un vas, pentru
    circa 20 de minute, împreună cu măruntaiele de miel şi cu morcovul, toate fiind
    tocate mărunt. Dacă folosim roşii şi ardei gras, atunci şi aceste legume
    trebuie tocate înainte de a fi puse la fiert împreună cu orezul. Spre final, se
    condimentează cu piper şi ienibahar şi se adaugă sare după gust.

    În afară de tradiţionala plăcintă cu brânză şi cu
    iaurt gras, în Dobrogea întâlnim o plăcintă umplută cu carne de oaie sau de
    vită, numită şuberek. Avem nevoie de făină pentru aluat, de carne tocată, de
    câteva cepe, de ulei pentru prăjit, de
    piper, sare şi puţină mentă. Din făină şi puţină apă facem o cocă în care
    adăugăm treptat făină şi puţină sare. Coca trebuie să se întindă pentru a putea
    obţine foi subţiri de plăcintă. Aluatul este apoi porţionat astfel încât să
    obţinem o plăcintă de dimensiunea unei palme. Într-un bol punem carnea tocată
    şi o amestecăm cu cepele, tocate mărunt, adăugând piper şi puţină mentă. Se
    întind foile de plăcintă, încercând să obţinem foi cât mai subţiri. Pe jumătate
    de foaie se întinde umplutura, după care se acoperă cu cealaltă jumătate de
    foaie de aluat. Se apasă pe margine cu degetele pentru ca aluatul să se
    lipească şi obţinem astfel şuberekul pe care îl prăjim în ulei încins.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Ziua de
    Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când
    creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, iar de aici vine și ideea de a vă
    propune câteva preparate pe bază de peşte.


    La aperitive, pot fi servite gustări reci sau gustări
    calde. Putem face foarte rapid o salată din
    pește afumat, cu cartofi fierţi, tăiaţi în cubuleţe, cu o ceapă tăiată
    solzişori, cu un măr tăiat în felii subţiri. Adăugăm, evident, bucăţi mici de
    peşte afumat, zeama de la jumătate de lămâie şi sare după gust. Amestecăm totul
    într-un bol şi această salată poate fi servită imediat.


    La gustări calde pot fi servite chifteluțe din carne de
    pește, un preparat specific Deltei Dunării, remarcat de mulți vizitatori
    străini, care l-au redenumit hamburger. Chifteluțele din carne de pește nu sunt
    aplatizate precum un hamburger, ci au o formă sferică. Avem nevoie de un kg de file de peşte, de două …
    trei cepe, de câtiva căţei de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper
    şi sare. Se poate adăuga piure de cartofi sau două felii de pâine, precum şi
    mărar tocat. Carnea de peşte şi feliile de pâine sunt trecute prin maşina de
    tocat. Pasta rezultată este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate
    mărunt, cu mărarul, de asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper
    şi sare, după gust. Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care
    trebuie omogenizată cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de
    peşte rămase în tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm
    chifteluţele pe care le dăm prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie
    sau ceaun.


    O altă
    sugeste de gustare caldă, în care folosim aproape aceleași ingrediente, este
    pește file pe rondele de cartof. Prepararea este mult mai rapidă decât cea a
    chifteluțelor. Curățăm doi cartodi mai mari, pe care îi tăiem în rondele,
    groase de un deget. Punem rondelele într-o tavă unsă cu puțin ulei. Peste
    aceste rondele din cartofi așezăm o bucată de file de pește, atât cât să le
    acopere. Peste file punem puțin usturoi pisat sau usturoi granulat, iar dacă
    este cazul și puțină sare. Lăsăm tava în cuptor circa 20 de minute la foc mediu
    spre mic. Peste pește mai poate fi pusă o felie de roșie și o felie de
    cașcaval.



  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Ziua de
    Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când
    creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, iar de aici vine și ideea de a vă
    propune câteva preparate pe bază de peşte.


    La aperitive, pot fi servite gustări reci sau gustări
    calde. Putem face foarte rapid o salată din
    pește afumat, cu cartofi fierţi, tăiaţi în cubuleţe, cu o ceapă tăiată
    solzişori, cu un măr tăiat în felii subţiri. Adăugăm, evident, bucăţi mici de
    peşte afumat, zeama de la jumătate de lămâie şi sare după gust. Amestecăm totul
    într-un bol şi această salată poate fi servită imediat.


    La gustări calde pot fi servite chifteluțe din carne de
    pește, un preparat specific Deltei Dunării, remarcat de mulți vizitatori
    străini, care l-au redenumit hamburger. Chifteluțele din carne de pește nu sunt
    aplatizate precum un hamburger, ci au o formă sferică. Avem nevoie de un kg de file de peşte, de două …
    trei cepe, de câtiva căţei de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper
    şi sare. Se poate adăuga piure de cartofi sau două felii de pâine, precum şi
    mărar tocat. Carnea de peşte şi feliile de pâine sunt trecute prin maşina de
    tocat. Pasta rezultată este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate
    mărunt, cu mărarul, de asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper
    şi sare, după gust. Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care
    trebuie omogenizată cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de
    peşte rămase în tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm
    chifteluţele pe care le dăm prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie
    sau ceaun.


    O altă
    sugeste de gustare caldă, în care folosim aproape aceleași ingrediente, este
    pește file pe rondele de cartof. Prepararea este mult mai rapidă decât cea a
    chifteluțelor. Curățăm doi cartodi mai mari, pe care îi tăiem în rondele,
    groase de un deget. Punem rondelele într-o tavă unsă cu puțin ulei. Peste
    aceste rondele din cartofi așezăm o bucată de file de pește, atât cât să le
    acopere. Peste file punem puțin usturoi pisat sau usturoi granulat, iar dacă
    este cazul și puțină sare. Lăsăm tava în cuptor circa 20 de minute la foc mediu
    spre mic. Peste pește mai poate fi pusă o felie de roșie și o felie de
    cașcaval.



  • Preparate tradiţionale din Delta Dunării

    Preparate tradiţionale din Delta Dunării

    Puţini ştiu că din aşa-numiţi ciulini din Delta Dunării
    sunt comestibili. Aceștia sunt, de fapt, părţile unei plante acvatice aflate
    sub nivelul apei, plantă care are tulpini ce pot atinge 5 metri și care poate
    fi întâlnită în apele dulci din Europa și Asia. Acești ciulini (Trapa natans -
    lat, water chestnuts sau water caltrop – eng) sau cornaci după cum le
    spun locuitorii deltei pot fi adunați de pe canalele deltei, în luna
    septembrie, atunci când se coc. Uscați și înnegriți, acești ciulini sunt
    aduși uneori la țărm de valurile Mării
    Negre. Conform locuitorilor Deltei, după înlăturarea ţepilor cu rol protector,
    miezul, cu un gust uşor dulce, poate fi consumat ca atare. Se mai pot fierte şi
    pasa, transformându-se într-un piure sau pot fi prăjiţi. Unii localnici
    obişnuiesc să recolteze astfel de ciulini şi să îi lase în podul casei la
    uscat, pentru a fi consumaţi apoi în perioada sezonului rece.


    Peştele rămâne însă alimentul de bază al
    locuitorilor deltei. În topul preferințelor gastronomice ale turiștilor care
    vin în Delta Dunării, pe primul loc se află borșul de pește și storceagul. La
    borșul de pește, bucățile de carne sunt
    servite pe un platou, cu mujdei de usturoi, iar zeama în care a fiert
    peștele este servită separat, într-un bol, alături de un ardei iute. Storceagul
    este pregătit în perioada sezonului rece, când legumele din grădină sunt
    înlocuite cu rădăcinoase, precum pătrunjelul, țelina și morcovul. Toate acestea
    sunt tăiate mărunt, se adaugă cartofi tăiații cubulețe și se pun la fiert cu
    bucăți din pește mai gras. Această ciorbă, acrită în mod tradițional cu oțet,
    este dreasă cu ou și cu smântână înainte de a fi servită.


    În topul preferințelor vizitatorilor Deltei
    Dunării se află și salata de icre și chifteluțele din carne de pește, numite de
    unii jurnaliştii străini care au vizitat Delta Dunării, hamburgeri de peşte. Un
    alt preparat de top este carasul prăjit. Carasul este cel mai răspândit pește
    din România și poate cântări, în mod excepțional, chiar și două kg. Un exemplar
    tocmai bun pentru a fi prăjit trebuie să depășească 500 de grame. După ce este
    curățat de solzi, eviscerat și spălat, carasul trebuie dat cu puțină sare, în
    interior și pe exterior și lăsat câteva ore la rece. Spălat de surplusul de
    sare, carasul trebuie crestat foarte des la exterior, pe fiecare parte.
    Operațiunea este necesară pentru ca oasele multe ale acestuia să nu se simtă.
    În continuare, este tăvălit prin făină, apoi prin mălai, după care este pus la
    prăjit, în ulei. Se servește cu mămăligă și cu mujdei de usturoi, alături de un
    pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Preparate tradiţionale din Delta Dunării

    Preparate tradiţionale din Delta Dunării

    Puţini ştiu că din aşa-numiţi ciulini din Delta Dunării
    sunt comestibili. Aceștia sunt, de fapt, părţile unei plante acvatice aflate
    sub nivelul apei, plantă care are tulpini ce pot atinge 5 metri și care poate
    fi întâlnită în apele dulci din Europa și Asia. Acești ciulini (Trapa natans -
    lat, water chestnuts sau water caltrop – eng) sau cornaci după cum le
    spun locuitorii deltei pot fi adunați de pe canalele deltei, în luna
    septembrie, atunci când se coc. Uscați și înnegriți, acești ciulini sunt
    aduși uneori la țărm de valurile Mării
    Negre. Conform locuitorilor Deltei, după înlăturarea ţepilor cu rol protector,
    miezul, cu un gust uşor dulce, poate fi consumat ca atare. Se mai pot fierte şi
    pasa, transformându-se într-un piure sau pot fi prăjiţi. Unii localnici
    obişnuiesc să recolteze astfel de ciulini şi să îi lase în podul casei la
    uscat, pentru a fi consumaţi apoi în perioada sezonului rece.


    Peştele rămâne însă alimentul de bază al
    locuitorilor deltei. În topul preferințelor gastronomice ale turiștilor care
    vin în Delta Dunării, pe primul loc se află borșul de pește și storceagul. La
    borșul de pește, bucățile de carne sunt
    servite pe un platou, cu mujdei de usturoi, iar zeama în care a fiert
    peștele este servită separat, într-un bol, alături de un ardei iute. Storceagul
    este pregătit în perioada sezonului rece, când legumele din grădină sunt
    înlocuite cu rădăcinoase, precum pătrunjelul, țelina și morcovul. Toate acestea
    sunt tăiate mărunt, se adaugă cartofi tăiații cubulețe și se pun la fiert cu
    bucăți din pește mai gras. Această ciorbă, acrită în mod tradițional cu oțet,
    este dreasă cu ou și cu smântână înainte de a fi servită.


    În topul preferințelor vizitatorilor Deltei
    Dunării se află și salata de icre și chifteluțele din carne de pește, numite de
    unii jurnaliştii străini care au vizitat Delta Dunării, hamburgeri de peşte. Un
    alt preparat de top este carasul prăjit. Carasul este cel mai răspândit pește
    din România și poate cântări, în mod excepțional, chiar și două kg. Un exemplar
    tocmai bun pentru a fi prăjit trebuie să depășească 500 de grame. După ce este
    curățat de solzi, eviscerat și spălat, carasul trebuie dat cu puțină sare, în
    interior și pe exterior și lăsat câteva ore la rece. Spălat de surplusul de
    sare, carasul trebuie crestat foarte des la exterior, pe fiecare parte.
    Operațiunea este necesară pentru ca oasele multe ale acestuia să nu se simtă.
    În continuare, este tăvălit prin făină, apoi prin mălai, după care este pus la
    prăjit, în ulei. Se servește cu mămăligă și cu mujdei de usturoi, alături de un
    pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele
    care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se
    ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la
    încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind
    folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători. Existăînsă aşa-numita turtă de
    Indrei, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era
    făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma
    să îl vadă în vis pe viitorul soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa,
    o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor
    şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de
    lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar
    acest lapte să fie gras.


    Usturoiul este folosit în
    gastronomia românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui
    sau friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are
    o răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o
    putem savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind
    întâlnită atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât
    atât, echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo -
    ceea ce în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de
    un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele
    care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se
    ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la
    încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind
    folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători. Existăînsă aşa-numita turtă de
    Indrei, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era
    făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma
    să îl vadă în vis pe viitorul soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa,
    o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor
    şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de
    lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar
    acest lapte să fie gras.


    Usturoiul este folosit în
    gastronomia românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui
    sau friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are
    o răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o
    putem savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind
    întâlnită atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât
    atât, echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo -
    ceea ce în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de
    un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Posibilități de pescuit în Marea Baltică pentru 2021

    Posibilități de pescuit în Marea Baltică pentru 2021

    Recomandarea are ca principal obiectiv practicarea unui pescuit prin care să fie gestionate responsabil stocurile de cod, hering şi şprot în Marea Baltică.

    În ultimii ani, pescarii din Uniunea Europeană, industria și autoritățile publice au făcut eforturi importante pentru refacerea stocurilor de pește din Marea Baltică. Atunci când au fost disponibile avize științifice complete, deciziile anterioare privind posibilitățile de pescuit în Marea Baltică au respectat principiul capturii maxime durabile pentru șapte din opt stocuri, acoperind 95% din cantitățile de pește debarcate. Cu toate acestea, anul trecut, oamenii de știință au descoperit că situația era mai puțin stabilă decât se estimase anterior. Prin urmare, s-a dovedit necesitatea de a lua măsuri decisive pentru a reface toate stocurile, pentru a fi siguri că ele cresc sau rămân la niveluri acceptabile.

    De această dată, Comisia Europeană a propus, între altele, creșterea posibilităților de pescuit pentru hering în Golful Riga și pentru somonul din bazinul principal, menținând în același timp nivelurile actuale pentru hering în Golful Botnia, pentru șprot și pentru cambulă de Baltica.

    Lituanianul Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, a afirmat că factorii care influențează starea stocurilor de pește din Marea Baltică sunt numeroşi; pescuitul este unul dintre ei, dar şi poluarea marină sau schimbările climatice afectează grav sănătatea stocurilor. Stabilirea unui echilibru între creșterea economică și protecția mediului și găsirea de resurse alternative – pe scurt, sustenabilitatea – pe termen lung a Mării Baltice nu este o opțiune, ci o necesitate.

    Comisarul a calificat propunerea lansată de Bruxelles drept una realistă şi şi-a exprimat convingerea că va fi atât în beneficiul pescarilor, cât și al peștilor. Întrucât presiunea exercitată asupra stocurilor de pește din Marea Baltică nu poate fi abordată doar prin intermediul politicii europene în domeniul pescuitului, comisarul Virginijus Sinkevičius a anunţat că va convoca o conferință ministerială a tuturor țărilor Uniunii Europene riverane, pentru a găsi soluţii pe termen lung.

    Până atunci, însă, Consiliul va examina propunerea Comisiei Europene, în vederea adoptării acesteia, în cadrul reuniunii ministeriale din 19-20 octombrie.


  • Microbes, maladies et épidémies dans l’espace roumain au 19e siècle

    Microbes, maladies et épidémies dans l’espace roumain au 19e siècle

    Les microorganismes et les maladies qu’ils produisent et qui ont engendré des pandémies, sont apparus à la suite du développement de la médecine. Ils ont été à l’origine d’une réorganisation des politiques sanitaires et ont modifié les comportements sociaux. Au 19e siècle, la société roumaine s’est confrontée à un ennemi qui refaisait surface périodiquement depuis des siècles : la peste. Mais d’autres ennemis invisibles et inconnus jusque-là se manifestaient avec une force destructrice, tel le choléra.

    Le médecin, anthropologue et professeur des universités Călin Cotoi, de l’Université de Bucarest, nous aide à examiner cette nouvelle apparition, qu’était le microorganisme, dans le mental collectif roumain. Quand les Roumains ont-ils appris l’existence des microorganismes générateurs de pandémies ? Ecoutons Calin Cotoi : « Une partie des Roumains commencent à comprendre ces choses-là en même temps que le reste du monde : c’est-à-dire après la découverte, par Pasteur, de la fermentation lactique et puis de celle alcoolique. Ensuite, Pasteur montre qu’il n’y a pas de génération spontanée, c’est-à-dire que les petites bestioles n’apparaissent pas du néant. Le reste de la population de la Roumanie, hormis celle impliquée dans la réforme sanitaire et médicale, connait un retard assez important dans cette connaissance. Ce n’est que vers la fin du 19e siècle et le début du 20e que le microbe devient une image plus répandue dans l’espace roumain. »

    Les craintes des Roumains du 19e siècle n’étaient pas moins importantes que celles de l’homme médiéval. Călin Cotoi affirme que, dans l’Europe du 19e siècle, l’ennemi microbiologique change. La peste est déjà de l’histoire passée et un nouvel ennemi invisible surgit, à savoir le choléra. « La peste sévit dans les principautés roumaines jusqu’en 1830 environ. Au 19e siècle, la peste de Caragea a tué beaucoup de Roumains. Mais la maladie la plus intéressante et la plus importante à mon sens pour l’espace roumain au 19e siècle fut le choléra. Certes il y en a eu d’autres, mais ce fut le choléra qui modifia radicalement la structure politique et sociale des principautés roumaines. Je dirais, exagérant un peu, que la Roumanie moderne est une des créations du choléra, des épidémies européennes de choléra. C’est une des maladies les plus créatives du point de vue social au 19e siècle et elle est très différente de la peste de ce point de vue. Le choléra a dépassé le corridor sanitaire des Habsbourg pour migrer de ses foyers en Inde jusqu’à Paris, Londres et en Amérique du Nord, modifiant en profondeur tant l’espace social occidental qu’en quelque sorte par ricochet l’espace des bouches du Danube. »

    Ce n’est pas du tout un secret le fait que les épidémies et les pandémies ont été génératrices de changements dans l’histoire de l’Humanité. Le choléra n’en fait pas exception. Călin Cotoi explique que l’application de la quarantaine dure, c’est-à-dire de 40 jours, au cours de laquelle tout transport de marchandises et de personnes était arrêté directement sur les bateaux ou bien à des postes de quarantaine au bord du Danube, a provoqué une progression de l’autorité de l’Etat roumain. « L’Etat roumain a créé des lieux de quarantaine sur la rivière Prut, mais surtout sur le Danube. Les quarantaines de l’époque sont très solides, mais, justement, elles arrivent à provoquer des crises. L’Etat roumain dépendait de plus en plus du commerce des céréales, qui lui assuraient les sources de financement et d’existence et ce commerce était mis en danger par une quarantaine trop dure. Il y a donc toujours une tension entre la liberté du commerce et le danger du choléra. Je crois que c’est à partir de ce dilemme que la Roumanie est née. »

    Au début du 19e siècle, l’Europe était frappée par le choléra, une maladie nouvelle, inconnue, impossible à combattre avec les moyens disponibles à l’époque. La modernisation et l’européanisation de l’espace roumain ont facilité l’arrivée des solutions et des traitements disponibles dans les pays plus avancés, explique Călin Cotoi. « Le choléra dépasse facilement les anciens corridors sanitaires érigés notamment contre la peste et, dans d’autres endroits du monde contre la fièvre jaune, et arrive à dévaster une Europe qui connaissait un fleurissement commercial, industriel et urbain. L’Europe est surprise par la virulence du choléra. Elle agit contre cette maladie inconnue créant des systèmes de gouvernance, des systèmes médicaux et d’enregistrement des maladies, de théories sur la relation entre le milieu social et la maladie. Ensemble, tous ces éléments créent un autre visage et une autre forme de l’administration et de la gouvernance européennes. Ces modèles d’hygiène publique, de politiques publiques arrivent aussi en Roumanie pour transformer en quelque sorte la société. Des modèles internationaux de réaction à cette maladie affreuse et inconnue sont répliqués en Roumanie aussi. Mais elles y connaissent malheureusement un échec, en grande partie à cause de la fracture entre les milieux urbain et rural. Dans les villes, des mesures d’hygiène publique sont introduites mais dans les campagnes, l’échec est tout à fait visible. »

    Les microorganismes et les pandémies du 19e siècle n’ont pas été uniquement générateurs de malheur et de mort dans l’espace roumain, comme ce fut le cas au cours de siècles précédents. Les contacts avec le monde occidental européen ont rendu possible l’éradication des maladies dans un espace roumain caractérisé auparavant par le pessimisme et par le fatalisme. (Trad : Alexandru Diaconescu)

  • Ştiucă umplută

    Ştiucă umplută

    Din carne de peşte se pot obţine multe
    preparate şi mâncăruri, mult mai multe decât o ciorbă, preparate la grătar sau
    la cuptor din file. Carnea tocată de peşte poate fi folosită, de exemplu,
    pentru o ciorbă de perişoare. Carnea tocată de peşte o putem folosi chiar şi
    pentru umplerea cârnaţilor, în loc de carne de porc, vită, oaie sau capră. Avem
    nevoie de un crap de unul .. două kilograme, care are o carne mai grasă şi de
    un şalău sau de o ştiucă de un kg, specii care au o carne albă, mai dietetică.
    După îndepărtarea oaselor mari, carnea este trecută prin maşina de tocat, de
    două … trei ori, scoţând astfel şi oasele mai mici. Pasta rezultată trebuie
    amestecată cu piper megru măcinat, cu boia dulce de ardei, cu puţin usturoi
    pisat, cu cimbru uscat şi mărunţit şi cu sare. Se folosesc maţe subţiri pentru
    umplerea cărora se foloseşte tot maşina de tocat. Cârnaţii rezultaţi pot fi
    puşi pe grătar imediat sau, după ce s-au zvântat puţin, pot fi băgaţi la
    afumătoare.


    Carnea tocată de peşte este folosită
    drept umplutură pentru o plăcintă cu aluat crocant. Un astfel de preparat poate
    fi întâlnit în Delta Dunării, o regiune cu o gastronomie bazată pe peşte. Avem
    nevoie de circa două kg de
    şalău sau de ştiucă. După dezosare, trecem bucăţile de peşte prin maşina de tocat. Mai avem
    nevoie de ceapă şi de doi morcovi pe care îi curăţăm şi îi tocăm mărunt. Călim
    legumele în tigaie, în unt sau în ulei. După ce s-au răcit, amestecăm legumele
    cu carnea tocată de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem două ouă şi le
    adăugăm în acest amestec pe care îl omogenizăm. Întindem umplutura pe o foaie
    subţire de plăcintă, rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu puţin
    ulei sau cu unt. Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe partea
    superioară. Lăsăm tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute. Plăcinta poate
    fi servită fie caldă, fie rece.


    Ştiuca
    umplută poate fi considerată echivalentul unei lucrări de diplomă pentru un
    bucătar specializat în preparate din peşte. Este folosită carnea tocată de peşte, dar este un
    preparat care se obţine cu multă muncă. Este nevoie, de asemenea, şi de
    dexteritate pentru că, după curăţarea solzilor şi după eviscerare, trebuie
    scoasă, cu ajutorul unui cuţit şi cu multă atenţie, pielea de pe ştiucă. Apoi
    sunt îndepărtate oasele, după care carnea rezultată este trecută prin maşina de
    tocat. Există mai multe reţete. Pasta de carne se amestecă fie cu câteva felii
    de pâine înmuiate în apă, fie cu nucă măcinată. Se adaugă una … două cepe tocate
    mărunt, un morcov ras, o legătură de frunze tocate de pătrunjel şi cu o
    legătură de mărar. Condimentăm cu piper negru măcinat şi punem sare după gust.
    Se adaugă şi un ou care are rolul de a lega compoziţia, care este învelită apoi
    în pielea ştiucii. Remodelat ca în muzeele de ştiinţe ale naturii, peştele este
    pus apoi într-un vas uns cu puţin unt sau într-un vas în care turnăm puţină apă
    sau sos tomat. Pielea trebuie înţepată din loc în loc pentru a nu plesni în
    timpul coacerii în cuptor. Vasul este ţinut circa 45 de minute în cuptor, la
    foc mediu, până când pielea capătă o culoare arămie. Peştele trebuie stropit
    periodic cu sosul din vas, în care se poate adăuga puţin vin alb. Ştiuca
    umplută se serveşte tăiată rondele, de regulă împreună cu alte aperitive reci.
    Poate fi servită şi caldă, împreună cu sosul tomat, aflat în vas.

  • Ştiucă umplută

    Ştiucă umplută

    Din carne de peşte se pot obţine multe
    preparate şi mâncăruri, mult mai multe decât o ciorbă, preparate la grătar sau
    la cuptor din file. Carnea tocată de peşte poate fi folosită, de exemplu,
    pentru o ciorbă de perişoare. Carnea tocată de peşte o putem folosi chiar şi
    pentru umplerea cârnaţilor, în loc de carne de porc, vită, oaie sau capră. Avem
    nevoie de un crap de unul .. două kilograme, care are o carne mai grasă şi de
    un şalău sau de o ştiucă de un kg, specii care au o carne albă, mai dietetică.
    După îndepărtarea oaselor mari, carnea este trecută prin maşina de tocat, de
    două … trei ori, scoţând astfel şi oasele mai mici. Pasta rezultată trebuie
    amestecată cu piper megru măcinat, cu boia dulce de ardei, cu puţin usturoi
    pisat, cu cimbru uscat şi mărunţit şi cu sare. Se folosesc maţe subţiri pentru
    umplerea cărora se foloseşte tot maşina de tocat. Cârnaţii rezultaţi pot fi
    puşi pe grătar imediat sau, după ce s-au zvântat puţin, pot fi băgaţi la
    afumătoare.


    Carnea tocată de peşte este folosită
    drept umplutură pentru o plăcintă cu aluat crocant. Un astfel de preparat poate
    fi întâlnit în Delta Dunării, o regiune cu o gastronomie bazată pe peşte. Avem
    nevoie de circa două kg de
    şalău sau de ştiucă. După dezosare, trecem bucăţile de peşte prin maşina de tocat. Mai avem
    nevoie de ceapă şi de doi morcovi pe care îi curăţăm şi îi tocăm mărunt. Călim
    legumele în tigaie, în unt sau în ulei. După ce s-au răcit, amestecăm legumele
    cu carnea tocată de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem două ouă şi le
    adăugăm în acest amestec pe care îl omogenizăm. Întindem umplutura pe o foaie
    subţire de plăcintă, rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu puţin
    ulei sau cu unt. Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe partea
    superioară. Lăsăm tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute. Plăcinta poate
    fi servită fie caldă, fie rece.


    Ştiuca
    umplută poate fi considerată echivalentul unei lucrări de diplomă pentru un
    bucătar specializat în preparate din peşte. Este folosită carnea tocată de peşte, dar este un
    preparat care se obţine cu multă muncă. Este nevoie, de asemenea, şi de
    dexteritate pentru că, după curăţarea solzilor şi după eviscerare, trebuie
    scoasă, cu ajutorul unui cuţit şi cu multă atenţie, pielea de pe ştiucă. Apoi
    sunt îndepărtate oasele, după care carnea rezultată este trecută prin maşina de
    tocat. Există mai multe reţete. Pasta de carne se amestecă fie cu câteva felii
    de pâine înmuiate în apă, fie cu nucă măcinată. Se adaugă una … două cepe tocate
    mărunt, un morcov ras, o legătură de frunze tocate de pătrunjel şi cu o
    legătură de mărar. Condimentăm cu piper negru măcinat şi punem sare după gust.
    Se adaugă şi un ou care are rolul de a lega compoziţia, care este învelită apoi
    în pielea ştiucii. Remodelat ca în muzeele de ştiinţe ale naturii, peştele este
    pus apoi într-un vas uns cu puţin unt sau într-un vas în care turnăm puţină apă
    sau sos tomat. Pielea trebuie înţepată din loc în loc pentru a nu plesni în
    timpul coacerii în cuptor. Vasul este ţinut circa 45 de minute în cuptor, la
    foc mediu, până când pielea capătă o culoare arămie. Peştele trebuie stropit
    periodic cu sosul din vas, în care se poate adăuga puţin vin alb. Ştiuca
    umplută se serveşte tăiată rondele, de regulă împreună cu alte aperitive reci.
    Poate fi servită şi caldă, împreună cu sosul tomat, aflat în vas.