Tag: RadiRo

  • RadiRo Highlights la Sala Radio. Dirijorii

    RadiRo Highlights la Sala Radio. Dirijorii

    Dirijorul Kristjan Järvi este directorul de onoare al celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio — RadiRo, organizat de Radio România între 23 septembrie şi 1 octombrie. Dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, acesta o va conduce la Bucureşti, pe 27 şi 28 septembrie. Järvi şi-a conturat o personalitate muzicală originală, fiind într-o continuă explorare şi redefinire a muzicii clasice. Combină formaţia sa clasică cu afinitatea specială faţă de repertoriul tradiţional şi cu pasiunea pentru muzica contemporană. Colaborează frecvent cu London Symphony Orchestra, Orchestre de Paris, Orchestre National de France, Danish National Symphony Orchestra şi cu National Symphony Orchestra Washington, D.C.


    Lui Kristjan Järvi i se alătură, la pupitrul orchestrelor invitate la Sala Radio, dirijori de renume ce conduc ansambluri pe mari scene din întreaga lume.



    Leo Hussain, cel ce va conduce Orchestra Naţională Radio din România pe 30 septembrie, la al doilea concert al ansamblului la RadiRo, este dirijor al unora dintre cele mai apreciate orchestre de operă la nivel internaţional. În stagiunea 2015/2016 a debutat la Royal Opera House, Covent Garden, cu Oedipe de Enescu. Leo Hussain reuşeşte, datorită unui simţ muzical şi unei tehnici dirijorale perfecţionate în permanenţă, să redea prospeţimea capodoperelor muzicale ale trecutului şi să insufle viaţă compoziţiilor contemporane. În prezent dirijor principal al Opéra de Rouen Haute-Normandie, Leo Hussain a fost director muzical al Landestheater Salzburg.



    Cornelius Meister a fost numit în 2010 dirijor-şef şi director artistic al Orchestrei Simfonice Radio din Viena, pe care o va dirija la RadiRo pe 29 septembrie. Încă de la începutul carierei, Cornelius Meister a urcat pe scena multor opere de prestigiu: la doar 21 de ani, a debutat la Hamburg State Opera. S-a aflat la pupitrul unor ansambluri de notorietate internaţională ca Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, Santa Cecilia din Roma, National Symphony Orchestra din Washington, Helsinki Philharmonic, Orchestre de Paris etc.



    Nominalizat la premiile Grammy şi câştigător al Premiilor Emmy, Miguel Harth-Bedoya este în prezent dirijor-şef al Orchestrei Simfonice Radio NRK din Norvegia, împreună cu care va veni, la RadiRo, pe 24 şi 25 septembrie. Colaborează frecvent cu cele mai apreciate ansambluri din Statele Unite, iar în Europa s-a aflat la pupitrul unor orchestre renumite ca London Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Orchestra la Londra, Munich Philharmonic, Orchestra de Paris ş.a. Un muzician foarte activ în planul apariţiilor discografice, Miguel Harth-Bedoya a publicat trei albume în 2014-2015 pentru Harmonia Mundi: o premieră mondială cu înregistrarea lucrărilor simfonice compuse de Jimmy López, compozitor peruan, şi concertele pentru pian de Grieg şi Saint-Saëns, alături de Vadym Kholodenko şi de Orchestra Simfonică Radio din Norvegia.



    Cristian Măcelaru este unul dintre cei mai reprezentativi dirijori ai generaţiei sale şi unul dintre cei mai apreciaţi dirijori români peste hotare. Revine la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti, cu prilejul RadiRo, pe 24 septembrie. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra. A studiat la Universitatea Rice cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de masterat pentru dirijat. A colaborat de-a lungul anilor cu orchestrele simfonice de prestigiu din Statele Unite, Canada şi Europa.



    Dirijorul Lin Daye, care va se va afla la pupitrul Orchestrei Simfonice din Shenzen, China, pe 23 septembrie 2016, a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional de Dirijat de la Frankfurt în 2012. În septembrie 2010 a fost numit Dirijor Principal al Orchestrei Simfonice din Guangzhou, alături de care a susţinut turnee în Europa şi Australia. În octombrie 2010 a dirijat premiera în China a operei Madame White Snake, câştigătoare a Premiului Pulitzer, compusă de Zhou Long. Lin Daye a colaborat cu solişti de renume internaţional. În prezent este profesor asociat de dirijat la Conservatorul de Muzică din Shanghai.



    Barry Wordsworth este dirijor de onoare al BBC Concert Orchestra, pe care o va conduce la RadiRo pe 1 octombrie. S-a aflat la pupitrul a numeroase orchestre renumite din Marea Britanie şi din străinătate. De-a lungul carierei sale la BBC a dirijat în cadrul BBC Proms, iar în 1993 s-a aflat la pupitrul BBC Symphony Orchestra, cu prilejul celebrei Last Night of the Proms. În cei 17 ani ca dirijor principal al BBC Concert Orchestra a participat la numeroase turnee alături de acest ansamblu, în Japonia, Statele Unite şi China. Barry Wordsworth este Doctor honoris causa al Universităţii din Brighton şi al Universităţii Central England din Birmingham şi membru de onoare al Trinity College of Music din Londra.


    Biletele la Festivalul RadiRo 2016 sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.


    Organizator: Radio România. Sponsor principal: Orange. Coproducător: TVR. Parteneri: Arcub, Institutul Cultural Român. Maşina festivalului: Dacia. Sponsori: Art Production, Intâlnirile JTI, Aquatique, Treasure Tea and Coffee.


    Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio, România TV, Adevărul, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Cariere, Zile şi Nopţi, Accente, Forbes România, Mediatrust, Agenţia de carte, Librăriile Humanitas.


    Amănunte pe www.radirofestival.ro

  • Dirijorul Kristjan Järvi  în două concerte cu Orchestra Simfonică  Radio MDR din Leipzig

    Dirijorul Kristjan Järvi în două concerte cu Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig

    Dirijorul Kristjan Järvi este directorul de onoare al Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediţia a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie- 1 octombrie. Dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, acesta va conduce ansamblul pe scena Sălii Radio în serile de marţi, 27 septembrie, şi miercuri, 28 septembrie, de la ora 19:00.

    Născut în Estonia şi format în Statele Unite, Järvi şi-a conturat o personalitate muzicală originală, fiind într-o continuă explorare şi redefinire a muzicii clasice. Kristjan Järvi combină formaţia sa clasică cu afinitatea specială faţă de repertoriul tradiţional şi cu pasiunea pentru muzica contemporană.

    Concertul nr. 4 în sol minor pentru pian şi orchestră de Rachmaninov, în interpretarea pianistului rus Deniz Kozhukhin, face parte din programul primei seri. Denis Kozhukhin s-a lansat în plan internaţional în 2010, la vârsta de 23 de ani, când a câştigat Premiul I la Concursul Queen Elizabeth din Bruxelles. Cu o interpretare care îmbină virtuozitatea cu inteligenţa şi maturitatea, Kozhukhin are darul rar de a stabili aproape instantaneu o legătură specială cu publicul.

    Kozhukhin şi-a consolidat o excelentă reputaţie şi a cântat în cadrul a numeroase festivaluri şi concerte prestigioase, precum şi în renumite săli de concert: a participat la Festivalul Verbier, unde a câştigat Prix d’Honneur în 2003, la Progetto Martha Argerich din Lugano, a colaborat cu Berliner Philharmonie, Kölner Philharmonie, a participat la Klavier Festival Ruhr, Rheingau Music Festival, Jerusalem International Chamber Music Festival, a cântat la Carnegie Hall, Leipzig Gewandhaus, Herkulessaal München, Rotterdam De Doelen, Amsterdam Concertgebouw, Auditorio Nacional Madrid, Accademia Nazionale di Santa Cecilia Milano, Théâtre du Châtelet şi Auditorium du Louvre, Paris.

    Programul celei de-a doua seri cuprinde lucrări de R. Strauss, P.I. Ceaikovski şi celebra Rhapsody in Blue de Gershwin, care îl va avea ca solist pe pianistul Stefano Bollani. În căutare de stimuli la fiecare pas, Bollani explorează muzica trecutului, dar mai ales pe cea a prezentului, improvizând în compania unor mari artişti, ca Enrico Rava (mentorul său), Richard Galliano, Bill Frisell, Paul Motian, Chick Corea, Hamilton de Holanda.

    Bollani colaborează frecvent orchestre de prestigiu la Gewandhaus (Leipzig), La Scala di Milano, cu Orchestre National de Paris şi cu dirijori de renume ca Riccardo Chailly, Kristjan Järvi, Daniel Harding. Cea mai importantă colaborare a carierei sale, începând din 1996 şi până astăzi, este cea cu trompetistul italian Enrico Rava. Au cântat împreună în sute de concerte şi au înregistrat 13 albume, cele mai recente fiind: Tati (ECM, 2005), în trio cu Paul Motian la tobe, The Third Man (ECM, 2007), în duet, şi New York Days (ECM 2008), în cvintet cu Mark Turner, Larry Grenadier şi Paul Motian.

    Biletele la Festivalul RadiRo sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

    Alte informaţii despre Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, pe www.radirofestival.ro.

    Organizator: Radio România

    Sponsor principal: Orange

    Coproducător: TVR

    Parteneri: Arcub, Institutul Cultural Român

    Maşina festivalului: Dacia

    Sponsori: Art Production, Intâlnirile JTI, Aquatique.

    Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio, România TV, Adevărul, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Cariere, Zile şi Nopţi, Accente, Forbes România, Mediatrust, Agenţia de carte, Librăriile Humanitas

  • Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, RadiRo – ediţia a III-a

    Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, RadiRo – ediţia a III-a

    Dragi prieteni, vă invităm să participaţi la un nou concurs cu premii, Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, RadiRo, ediţia a III-a. Concursul este dedicat unui eveniment muzical unic în Europa, care aduce la Bucureşti, pe scena Sălii Radio 6 mari orchestre, dar şi solişti şi dirijori de talie mondială.

    Între 23 septembrie şi 1 octombrie 2016 Radio România organizează ediţia a III-a a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio, RadiRo, singurul eveniment muzical internaţional care îşi propune, din 2012 încoace, la fiecare 2 ani, să aducă în atenţie profilul unic şi excelenţa artistică a ansamblurilor simfonice radio din lume.

    În cele 9 zile de Festival vor concerta la Sala Radio 5 ansambluri simfonice care au scris istorie în Europa şi, pentru prima dată la RadiRo şi la Bucureşti, o orchestră din China: Orchestra Simfonică din Shenzhen. Aceasta va deschide Festivalul, pe 23 septembrie, cu un concert care îi va avea ca solişti pe pianista Zuo Zhang şi pe violonistul român Gabriel Croitoru, care cântă pe celebra vioară Guarneri del Gesù, ce i-a aparţinut marelui nostru muzician George Enescu.

    Va urca pe scena Festivalului Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, care susţine în fiecare an concertul oferit cu prilejul decernării Premiului Nobel pentru Pace. O altă prezenţă este Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, cea mai veche orchestră radio din Germania, sub conducerea dirijorului Kristjan Järvi, care este şi director de onoare al RadiRo 2016.

    Orchestra Simfonică Radio din Viena va aduce şi participarea la Festival a celebrului violonist Gidon Kremer. BBC Concert Orchestra, sub bagheta lui Barry Wordsworth, va susţine concertul de închidere, pe 1 octombrie. Gazda evenimentului, Orchestra Naţională Radio, va susţine două concerte la RadiRo, pe 26 şi 30 septembrie, avându-i ca protagonişti pe dirijorii Cristian Măcelaru şi Leo Hussain, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu contribuţia Corului Academic Radio şi a Corului de Copii Radio.

    Vă invităm să urmăriţi emisiunile RRI, siteul www.rri.ro şi profilurile de Facebook, Twitter şi Google+, LinkedIn, să răspundeţi corect, în scris, la câteva întrebări şi puteţi câştiga. Concursul va dura până pe 1 octombrie 2016, data poştei.

    Premiile şi menţiunile concursului vor fi CD-uri cu muzică simfonică românească şi străină, lucrări de artă plastică semnate de artişti români apreciaţi, ca şi alte obiecte de promovare culturală. Concursul este organizat împreună cu Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, din Bucureşti, Editura Casa Radio şi Electrecord.

    Şi acum, întrebările:

    – În ce an a avut loc prima ediţie a Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio?

    – Cine este directorului de onoare al ediţiei a III-a a Festivalului?

    – Câte orchestre participă la ediţia 2016 a RadiRo?

    – Cine este organizatorul Festivalului?

    Vă rugăm să ne scrieţi ce v-a determinat să participaţi la concurs şi, mai ales, de ce ascultaţi emisiunile RRI sau ne urmăriţi în mediul online. Coordonatele noastre sunt neschimbate: Radio România Internaţional, str. G-ral Berthelot nr. 60-64, sector 1, Bucureşti, PO Box 111, cod 010165, fax 00.40.21.319.05.62, e-mail: ro@rri.ro sau serviciul.roman.rri@gmail.com. Aşteptăm răspunsurile dvs. până la 1 octombrie, data poştei. Câştigătorii premiilor şi menţiunilor vor fi anunţaţi curând după încheierea concursului. Succes!

  • Internationales Rundfunkorchester-Festival RadiRo – 3. Auflage

    Internationales Rundfunkorchester-Festival RadiRo – 3. Auflage

    Liebe Freunde, wir laden Sie ein, sich an einem neuen Preisausschreiben zu beteiligen — Das Internationale Festival der Rundfunkorchester RadiRo, 3. Auflage“. Der Wettbewerb ist einem im Europa einmaligen Musikereignis gewidmet. Dieses bringt sechs berühmte Orchester, aber auch weltweit bekannte Solisten und Dirigenten auf die Bühne des Konzertsaals des Rumänischen Rundfunks in Bukarest.



    Vom 23. September bis zum 1. Oktober 2016 ist Bukarest Gastgeber der 3. Auflage des Internationalen Festivals der Rundfunk-Sinfonieorchester RadiRo. Das Ereignis wird von Radio Rumänien veranstaltet, einem treuen Freund und Unterstützer der klassischen Musik. Seit 2012 bringt das Internationale Festival RadiRo in Bukarest alle zwei Jahre das einmalige Profil und das ausgezeichnete künstlerische Niveau der Rundfunkorchester der Welt in den Vordergrund.



    Neun Tage lang konzertieren im Gro‎ßen Saal des Rumänischen Rundfunks sechs Radio-Sinfonieorchester; das sind fünf Rundfunkorchester, die in Europa Geschichte geschrieben haben, und zum ersten Mal bei RadiRo und überhaupt in Bukarest ein Orchester aus China: das Sinfonieorchester aus Shenzhen, das am 23. September 2016 das Festival eröffnen wird. Solisten des Eröffnungskonzerts sind die chinesische Pianistin Zuo Zhang und der rumänische Violinist Gabriel Croitoru. Croitoru spielt auf der berühmten Violine Guarneri del Gesù, die dem gro‎ßen rumänischen Komponisten und Violinisten George Enescu gehörte.



    Dieses Jahr beteiligen sich am Festival RadiRo das Radio-Sinfonieorchester aus Norwegen, das jedes Jahr bei der Friedensnobelpreisverleihung konzertiert, und das MDR-Sinfonieorchester aus Leipzig, das älteste Rundfunkorchester Deutschlands. Dirigiert wird das MDR-Sinfonieorchester von Maestro Kristian Järvi, dem Ehrendirektor des Festivals RadiRo 2016.



    Der berühmte Violinist Gidon Kremer konzertiert beim Festival RadiRo 2016 in Begleitung des Radio-Sinfonieorchesters Wien, dirigiert von Cornelius Meister. Am 1. Oktober spielt das BBC Concert Orchestra, geleitet von Maestro Barry Wordsworth, das Abschlusskonzert des Internationalen Festivals RadiRo 2016.



    Der Gastgeber des diesjährigen Festivals RadiRo, das Sinfonieorchester des Rumänischen Rundfunks, konzertiert am 26. und am 30. September unter der Leitung der Dirigenten Cristian Măcelaru und Leo Hussain, mit Beteiligung des Akademischen Chors und des Kinderchors des Rumänischen Rundfunks. Solisten sind der Violinist Alexandru Tomescu und der Cellist Răzvan Suma.



    Wir laden Sie ein, die RRI-Sendungen, unsere Webseite www.rri.ro sowie unsere Facebook-, Twitter– und Google+ -Profile zu verfolgen und einige Fragen schriftlich richtig zu beantworten. Mit ein bisschen Glück können Sie einen schönen Preis gewinnen. Der Wettbewerb läuft bis zum 1. Oktober 2016, Datum des Poststempels.



    Die Preise bestehen insbesondere aus CDs mit rumänischer und internationaler klassischer Musik. Zu gewinnen gibt es auch Werke von rumänischen bildenden Künstlern und andere Gegenstände, die einen Bezug zur rumänischen Kultur haben. Der Wettbewerb wird vom öffentlich-rechtlichen Rundfunksender Radio Rumänien (Radio România) organisiert, zusammen mit dem Bukarester Gymnasium für Bildende Künste Nicolae Tonitza“, dem Casa Radio“-Verlag und dem Tonstudio Electrecord.




    Und nun die Fragen:



    In welchem Jahr fand die 1. Auflage des Internationalen Festivals der Rundfunkorchester RadiRo statt?



    Wer ist der Ehrendirektor der 3. Auflage des Festivals?



    Wieviele Orchester nehmen an der 2016-Auflage des RadiRo-Festivals teil?



    Wer organisiert das Festival RadiRo?




    Wir bitten Sie auch, uns mitzuteilen, was Sie dazu veranlasst hat, sich an unserem Preiswettbewerb zu beteiligen. Insbesondere wollen wir wissen, warum Sie die RRI-Sendungen hören oder unsere Programme im Internet verfolgen.




    Unsere Koordinaten bleiben unverändert:



    Radio România Internaţional,


    G-ral Berthelot Str. Nr. 60-64, Sektor 1, Bukarest, PO Box 111, PLZ 010171.


    Fax: 00.40.21.319.05.62


    E-Mail: germ[at]rri.ro.



    Der Einsendeschluss für Ihre Antworten ist der 1. Oktober 2016. Es gilt wie immer das Datum des Poststempels. Die Namen der Gewinner werden kurz nach Ende des Preisausschreibens bekannt gegeben. Wir wünschen Ihnen viel Erfolg und Spa‎ß und freuen uns, wenn Sie mitmachen.

  • RadiRo: Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, de la Premiile Nobel la Sala Radio

    RadiRo: Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, de la Premiile Nobel la Sala Radio

    Ansamblul
    care are privilegiul de a susţine anual un concert cu ocazia decernării
    Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo, Orchestra Simfonică Radio din Norvegia,
    va susţine două concerte în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor
    Radio – RadiRo, ediţia a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23
    septembrie – 1 octombrie 2016.


    Sâmbătă,
    24 septembrie 2016, de la ora 19:00, orchestra va fi condusă de dirijorul Miguel
    Harth – Bedoya, nominalizat la premiile Grammy şi câştigător al Premiilor Emmy,
    care este de în prezent dirijor-şef al ansamblului.


    Programul
    serii va începe cu Selecţiuni din Peer
    Gynt, cunoscuta lucrare a lui Edvard Grieg, cel mai de seamă muzician din
    şcoala naţională norvegiană. Variations
    over Variations over a Norwegian folk tune de A. Janson va fi interpretată
    de Tine Thing Helseth solistă care a început să cânte la trompetă la vârsta de
    7 ani, iar astăzi, la 26 de ani, este una dintre cele mai apreciate interprete
    la acest instrument în plan internaţional. Seara se va încheia cu Variaţiuni pe o temă originală – Enigma
    de Elgar.


    Duminică,
    25 septembrie 2016, de la ora 19:00, Orchestra Simfonică Radio din Norvegia
    condusă de acelaşi Miguel Harth – Bedoya, îl va avea ca invitat pe pianistul Vadym
    Kholodenko, care s-a remarcat ca unul dintre cei mai dinamici şi înzestraţi
    muzicieni ai generaţiei sale, apreciat pentru interpretarea sa impecabilă,
    vibrantă şi plină de imaginaţie (Cleveland Plain Dealer). Câştigător al
    medaliei de aur şi al premiilor speciale în cadrul ediţiei a IV-a a Concursului
    Internaţional de Pian Van Cliburn, în 2013, Kholodenko, are o carieră
    internaţională în plină ascensiune în Europa, Asia şi America de Nord.


    Acesta
    va interpreta Concertul în la minor
    pentru pian şi orchestră al romanticului Edvard Grieg.


    Biletele
    la Festivalul RadiRo sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele
    Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas,
    în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.


    Pentru
    mai multe informaţii despre Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio -
    RadiRo, vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro.


    Organizator: Radio România. Sponsor principal: Orange. Coproducător: TVR. Parteneri: Arcub, Institutul Cultural Român. Maşina festivalului: Dacia. Sponsori:
    Art Production, Intâlnirile JTI, Aquatique.


    Parteneri media: Radio
    România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio
    România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio,
    România TV, Adevărul, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Cariere, Zile şi
    Nopţi, Accente, Forbes, Mediatrust, Agenţia de carte, Librăriile Humanitas.

  • June 15, 2016 UPDATE

    June 15, 2016 UPDATE

    EURO 2016 – Romania met Switzerland on Wednesday evening in Paris in their second Group A match at EURO 2016. The match ended in a draw, each side scoring once. In the same group, France play Albania in Marseille. In their opening match last Friday, Romania lost to host country France 1-2, while Switzerland defeated Albania 1-nil on Saturday. On Tuesday in the first Group F matches, Hungary defeated Austria 2-nil, while Portugal drew against Iceland 1-all.



    RULING – Romania’s Constitutional Court on Wednesday narrowed the definition of abuse of public office, saying it should apply to cases where public servants actually broke the law rather than where they caused harm by not doing their jobs properly. The abuse of public office, however, will remain a criminal offence, which eases concerns over the fate of a crackdown on high-level graft. The Court had resumed, on Wednesday, debates on a Criminal Code article about abuse of office, following a complaint that its text is ambiguous and unconstitutional. The complaint was signed by former ministers and a former head of the anti-mafia body who have been indicted for abuse of office. The chief prosecutor of the National Anticorruption Directorate Laura Codruta Kovesi warned that a possible decriminalisation in this case would make it impossible to recover the losses caused as a result of abuse of office, which last year amounted to 620 million euros. 40% of the cases under investigation at the moment refer to abuse of office. In response, the National Union of Judges sent Kovesi a public letter urging her to put an end to what it described as pressures on the Constitutional Court before this is due to make public its ruling.



    RadiRo – The RadiRo Festival, organised by Radio Romania, the only international music event exclusively dedicated to radio ensembles in Europe, will take place in Bucharest from September 24th to October 1st, 2016. As many as eight concerts in eight days of festival, five European radio orchestras, sixteen conductors and soloists who hold the headline of the international music scene – this is how the name card of the RadiRo Festival looks like in 2016, featuring a spectacular mix of the classical, modern and contemporary repertoire. The honorary director of the festival will be Kristjan Järvi, principal conductor of the MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra.



    NATO – Jens Stoltenberg, NATO Secretary General, on Wednesday demanded that Russia should withdraw its forces and military hardware from Ukraine, and halt its support for pro-Moscow separatists battling Kiev. Stoltenberg made these statements on Wednesday, the last day of a meeting of NATO foreign ministers held in Brussels. NATO’s Secretary General also announced that the heads of state and government of the NATO countries would show their firm support for Ukraine’s sovereignty and territorial integrity by inviting Ukrainian President Petro Poroshenko at the Alliance’s summit in Warsaw next month. Moscow has constantly denied any direct involvement on the side of the rebels in the conflict that has made over nine thousand victims in the past two years.



    VISIT – Bulgaria’s President, Rosen Plevneliev, announced on Wednesday in Sofia, after a meeting with his Romanian counterpart, Klaus Iohannis, that his country would contribute military to NATO’s future multinational brigade in Romania. In his turn, Klaus Iohannis said that at the NATO summit in Warsaw due on July 8 and 9, Romania and Bulgaria would ask the allies to set up a permanent NATO fleet at the Black Sea. The agenda of the meeting in Sofia also includes ways to develop economic and trade cooperation, Romanias partnership with Bulgaria within NATO and the European Union, collaboration in south-eastern Europe and the security situation in the region. Romanias president and his Bulgarian counterpart will also attend the opening of the Romanian-Bulgarian Business Forum. Romanias president Klaus Iohannis pays an official visit to Bulgaria on Wednesday and Thursday for talks with his Bulgarian counterpart Rosen Plevneliev and prime minister Boyko Borissov.



    IMF – The International Monetary Fund warns that Romania may see its economy grow by even 4% a year, but only if it stimulates investments, steps up the absorption of European funds and solves the problems facing state companies. A former head of the IMF mission to Romania, Jeffrey Franks said, however, that he would prefer to see Romania grow by 3.5% every year for ten years rather than see it grow by 4.5% for five years and then witness an economic crisis.



    VISAS – The issue of visas for Romanian citizens travelling to Canada is the main subject of a trip to this country by Romanias prime minister Dacian Ciolos on the 14th and 15th of June. He is due to meet his counterpart Justin Trudeau in Ottawa and the General Governor of Canada David Johnston, as well as members of the Romanian community. This is the first Romanian-Canadian meeting at prime minister level in the last 10 years. The nationals of Romania and Bulgaria are the only ones in the European Union still needing visas to travel to Canada.


    (Translated by Elena Enache)

  • 15 June, 2016

    15 June, 2016

    Romania’s president
    Klaus Iohannis pays an official visit to Bulgaria today and tomorrow for talks
    with his Bulgarian counterpart Rosen Plevneliev and prime minister Boyko
    Borissov. They will discuss ways to develop economic and trade cooperation,
    Romania’s partnership with Bulgaria within NATO and the European Union,
    collaboration in south-eastern Europe and the security situation in the region.
    Romania’s president and his Bulgarian counterpart will also attend the opening
    of the Romanian-Bulgarian Business Forum. Romania is Bulgaria’s third largest
    trade partner in Europe. President Iohannis will visit the building site of the
    Giurgiu-Ruse gas pipeline, an important project for the energy security of the
    two states and the region. He will also meet representatives of the Romanian
    ethnic community in Bulgaria and visit the Mihai Eminescu High School in Sofia,
    which provides teaching in Romanian.


    The issue
    of visas for Romanian citizens travelling to Canada is the main subject of a
    trip to this country by Romania’s prime minister Dacian Ciolos on the 14th
    and 15th of June. He is due to meet his counterpart Justin Trudeau
    in Ottawa and the General Governor of Canada David Johnston, as well as
    members of the Romanian community. This is the first Romanian-Canadian meeting
    at prime minister level in the last 10 years. The nationals of Romania and
    Bulgaria are the only ones in the European Union still needing visas to travel
    to Canada.




    The International Monetary Fund warns that Romania may
    see its economy grow by even 4% a year, but only if it stimulates investments,
    steps up the absorption of European funds and solves the problems facing state
    companies. A former head of the IMF mission to Romania, Jeffrey Franks said,
    however, that he would prefer to see Romania grow by 3.5% every year for ten
    years rather than see it grow by 4.5% for five years and then witness an
    economic crisis.




    The Constitutional Court of Romania today resumes debates
    on a Criminal Code article about abuse of office, following a complaint that
    its text is ambiguous and unconstitutional. The complaint was signed by former
    ministers and a former head of the anti-mafia body who have been indicted for
    abuse of office. The chief prosecutor of the National Anticorruption
    Directorate Laura Codruta Kovesi warned that a possible decriminalisation in
    this case would make it impossible to recover the losses caused as a result of
    abuse of office, which last year amounted to 620 million euros. 40% of the
    cases under investigation at the moment refer to abuse of office. In response,
    the National Union of Judges sent Kovesi a public letter urging her to put an
    end to what it described as pressures on the Constitutional Court before this
    is due to make public its ruling.




    Romania meet
    Switzerland today in Paris in their second Group A match at EURO 2016. In the
    same group, France play Albania in Marseille. In their opening match last
    Friday, Romania lost to host country France 1-2, while Switzerland defeated
    Albania 1-nil on Saturday. On Tuesday in the first Group F matches, Hungary
    defeated Austria 2-nil, while Portugal drew against Iceland 1-all.




    Romania’s rugby side defeated Uruguay 40-nil in Bucharest
    on Tuesday in a World Rugby Nations Cup game. The game, which started on Monday
    night, was stopped after 28 minutes because of a thunderstorm, while Romania
    was leading 18-nil. In their first game last week, Romania defeated Namibia
    20-8. On Saturday, they will play Argentina for the trophy. This is the tenth
    time Romania plays host to the World Rugby Nations Cup, an important event in
    the rugby calendar. (Translated by: C. Mateescu)

    5
    renowned European radio orchestras to attend RadiRo Festival 2016!




    8
    concerts in 8 days of festival, 5 European radio orchestras, 16 conductors and
    soloists who hold the headline of the international musical scene: this is how
    the name card of the RadiRo Festival looks like in 2016, featuring a
    spectacular mix of the classical, modern and contemporary repertoire. The
    honorary director of the festival will be Kristjan Järvi, principal conductor
    of the MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra.


    Organized
    by Radio Romania, the RadiRo Festival, which is the only international musical
    event exclusively dedicated to radio ensembles in Europe, will take place in
    Bucharest from September 24th to October 1st, 2016.


    The
    festival will showcase European radio ensembles who have made the history of
    the special dialogue between radio and classical music in the last half of a
    century: the Norwegian Radio Symphony Orchestra, the MDR Radio Symphony
    Orchestra, the ORF Radio – Symphonie Orchester Wien, the BBC Concert
    Orchestra and, the host of the event, the Romanian Radio National Orchestra.


    By means of their
    unique magical way of performing, which has won the wide acclaim from both
    critics and the audience, famous scores will take new life in the hands of
    violinists Gidon Kremer and Alexandru Tomescu, pianists Stefano Bollani, Vadym
    Kholodenko and Denis Kozhukhin, cellist Răzvan Suma, together with Tine Thing
    Helseth – trumpet and other soloists instrumentalists of the guest orchestras.
    Innovative approaches will come one after another under the baton of renowned
    conductors like Miguel Harth – Bedoya, Cristian Măcelaru, Cornelius Meister,
    Leo Hussain, Barry Wordsworth and Kristjan Järvi.


    Subscriptions to RadiRo
    2016 will go on sale starting from June 15th 2016 and will be
    available on www.eventim.ro.



  • Start la abonamente pentru cel mai important eveniment muzical al toamnei: Festivalul RadiRo

    Start la abonamente pentru cel mai important eveniment muzical al toamnei: Festivalul RadiRo

    Începând din 15 iunie 2016 vor fi puse
    în vânzare abonamentele pentru ediţia a III-a a singurului festival
    internaţional dedicat orchestrelor radio din Europa: Festivalul RadiRo,
    organizat de Radio România, care se va desfăşura la Bucureşti în perioada 24
    septembrie – 1 octombrie 2016.


    8
    concerte în 8 zile de festival, 5 orchestre simfonice radio din Europa, 16
    dirijori şi solişti care ţin capul de afiş al scenei muzicale internaţionale:
    astfel sună cartea de vizită a Festivalului RadiRo 2016, care anunţă un mix
    spectaculos din repertoriul clasic, modern şi contemporan. Director de onoare
    al Festivalului va fi Kristjan Järvi,
    dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig.


    Vor
    evolua pe scena festivalului ansambluri radio care au scris istorie în dialogul
    special dintre radio şi muzica clasică în ultima jumătate de secol: Orchestra
    Simfonică Radio din Norvegia, Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig,
    Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena, BBC Concert Orchestra şi, gazda
    evenimentului, Orchestra Naţională Radio.


    Prin
    magia modului unic de interpretare, care le-a adus aprecierea unanimă a
    criticilor şi a publicului, vor da viaţă unor partituri celebre violoniştii
    Gidon Kremer şi Alexandru Tomescu, pianiştii Stefano Bollani, Vadym Kholodenko
    şi Denis Kozhukhin, violoncelistul Răzvan Suma, alături de Tine Thing Helseth -
    trompetă şi de alţi solişti instrumentişti invitaţi. Se vor întrece în abordări
    inovative, de la pupitrul orchestrelor radio invitate, dirijori de calibru ca
    Miguel Harth – Bedoya, Cristian Măcelaru, Cornelius Meister, Leo Hussain, Barry
    Wordsworth şi Kristjan Järvi.


    Abonamentele vor fi disponibile pe
    www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour,
    librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a
    Sălii Radio. Abonamentele cu reducere
    pentru studenţi şi pensionari vor fi puse în vânzare în exclusivitate la casa
    de bilete a Sălii Radio.


    Pentru
    mai multe informaţii despre Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio -
    RadiRo, vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro.

  • Festivales y ferias en Rumanía, en 2016

    Festivales y ferias en Rumanía, en 2016

    El número de acontecimientos culturales anuales ha venido aumentando en Rumanía en los últimos años. Numerosos festivales atraen el interés de muchos rumanos y extranjeros.. Muy populares son los festivales medievales en las ciudades de Transilvania que combinan teatro en la calle con música y recreación de batallas, para animar la atmósfera.



    En la zona de Sibiu, la cultura es muy diversa y el elemento cultural es importante. Lo interesante es que después de 2007, el año en que Sibiu fue Capital Europea de la Cultura, la actividad cultural ha sido muy intensa. Ha aumentado el número de turistas interesados en las actividades culturales. Ahora el número de turistas es dos veces mayor que el número de habitantes y además, está aumentando. Cada año se organiza el Festival de Teatro, el tercero más grande del mundo, el Festival de Cine Documental Astrafilm, el más importante de la Europa Central y Oriental, el Festival de Jazz, el Festival de Música Popular Canciones de las Montañas, que atrae a más de 100.000 turistas a principios de agosto.. Cada cuatro años, en cada localidad se celebra un festival local, que cuenta con un gran número de turistas y que aporta beneficios al distrito.


    trupele-de-strada-au-invadat-sibiul.jpg


    Espectáculo callejero en Sibiu

    En el teatro, uno de los festivales internacionales más importantes es el Festival de Teatro de Sibiu. Este año, tendrá lugar del 10 al 19 de junio. En 2015 se celebró la 22ª edición de este festival, el tercero más grande de Europa, después de los festivales de Edinburgo (Escocia) y Aviñón (Francia). Diez días de duración, casi 650.000 visitantes, más de 2.500 artistas de 70 países y 427 espectáculos que representan un récord frente a las ediciones anteriores, que se han celebrado en 67 espacios culturales: las clásicas salas de espectáculos, plazas públicas, iglesias, sitios históricos o clubes y bares, un auténtico maratón artístico.


    El público ha podido ver excelentes representaciones de teatro, destacados momentos musicales, memorables espectáculos de baile así como hermosos espectáculos callejeros ofrecidos por varios artistas de todos los continentes. Cabe mencionar aquí la participación del Deutsches Theater, el teatro más importante de Berlín, el Teatro Nacional de Bruselas, el Theatre de la Ville de París, por primera vez en Rumanía, el Tokyo Metropolitan, y los Plasticiens Volants, que han participado en dos ceremonias de apertura de los Juegos Olímpicos. Uno de los invitados de honor del FITS 2015 ha sido el gran actor de teatro y cine Klaus Maria Brandauer, que ha recibido una estrella en el Paseo de la Fama.


    Así finalizó el Festival Internacional de Teatro de Sibiu, que ya está preparando su 23ªedición, para 2016.


    En octubre, Sibiu acogerá otros dos importantes festivales: el de Jazz y el festival de cine documental ASTRA (17-23.10.)



    El Festival Internacional de Cine Transilvania (TIFF) es organizado por la Asociación para la Promoción del cine rumano . Fundado en 2002, es el primer festival internacional de cine de largo metraje de Rumanía. Durante sus 13 años de existencia, TIFF ha llegado a ser una marca reconocida en Rumanía, no solo por la calidad de los programas presentados, sino también por la excelente organización, el ambiente de fiesta y los numerosos acontecimientos, desde seminarios y talleres y hasta conciertos y fiestas que duran toda la noche. .


    Las últimas ediciones del TIFF han sido espectaculares y además ricas y diversas en la oferta de películas y acontecimientos presentados en el marco del festival. La edición de 2014 presentó nada menos que 400 proyecciones, atrayendo a unos 65.000 espectadores durante los 10 días del festival. Este año, el TIFF tendrá lugar del 24 al 28 de junio en Sibiu.


    tim-anonimul.jpg


    Cine en la playa en el Festival Anonimul


    En la tercera semana del mes de agosto, en Sfântu Gheorghe, una localidad situada en el Delta del Danubio , se celebra el Festival de cine Anonimul. En 2015 en la 12-a edición, se presentó la película rumana Lumea e a mea- El mundo es mío (2015), de Nicolae Constantin Tanase , premiado en la sección East of the West del Festival de Karlovy Vary,


    En la sección Actors behind Camera (Actores detrás de la cámara) se proyectaron películas como el largometraje Respire/ Breathe (2014), de Melanie Laurent, y el cortometraje La mano visible/ The visible hand (2015), de Gael García Bernal.



    Este año, en octubre, en Rumanía se organizará un importante acontecimiento literario. Después de su primera edición, celebrada en 2013, el Festival Internacional de Literatura y Traduccion de Iaşi (FILIT) ha sido calificado por el rotativo español El País de el más importante festival literario de Europa del Este“, y el Frankfurter Allgemeine Zeitung lo ha valorado como “un acontecimiento de gran envergadura europea que nunca ha existido en Rumanía“. La segunda edición del FILIT tuvo lugar en Iaşi, del 1 al 5 de octubre de 2014 y contó con más de 300 profesionales del libro procedentes tanto de nuestro país como del extranjero, escritores, traductores, editores, organizadores de festivales, críticos literarios, dueños de librerías, distribuidores de libros, gerentes y periodistas culturales. La escritora rumana Herta Müller, Premio Nobel de Literatura en octubre de 2009, David Lodge, uno de los más apreciados y queridos novelistas del mundo considerado un clásico en vida de la literatura británica, Norman Manea y Mircea Cărtărescu figuraron entre los invitados de esta edición del FILIT .



    Tres récords mundiales, un récord nacional, conciertos, representaciones teatrales, luchas caballerescas, tiro con arco, bailes y música. Éstas han sido algunas de las atracciones de la XXIIIª edición del Festival Sighişoara Medieval.


    En 2016 el festival medieval se llevará a cabo, como de costumbre, el último fin de semana del mes de julio.

    18509-sighisoara-festival-de-arte-medieval-0.jpg


    Sighisoara Medieval

    Los organizadores desearon que cada día del acontecimiento estuviera marcado por un récord que entrara después en el Libro Guinness de los Récords. Se trata de la bandera de los Caballeros, la mayor bandera creada durante un festival medieval, que alcanzó más de 25 metros, la mayor espada ornamental alzada durante un festival medieval, la Espada de los Titanes, y el mayor pretzel, con un diámetro de 20 metros, realizado en un festival medieval y denominado la Comida de los Gigantes.



    También se registró otro récord mundial: la mayor máscara popular – que tiene casi 6 metros de altura y más de 3 metros de anchura, la máscara del Curandero. . La edición 2015 titulada “Juglares y Trovadores – Cinco siglos de música y teatro medieval se abrió con un desfile en el que participaron más de 300 caballeros, princesas y trovadores de Rumanía, Bulgaria y Hungría.


    Anualmente, en el Festival Sighişoara Medieval participan más de 20.000 personas de Rumanía y del extranjero.



    El próximo 16 de noviembre comienza la feria Gaudeamus.


    En 2015 tuvo lugar la edición número 22 de la Feria Internacional del Libro Gaudeamus, el único acontecimiento de este tipo en Europa, y no sólo en Europa, organizado por una radio pública, Radio Rumanía.


    Fue otra edición de éxito, con más de 125.000 visitantes, 8.000 más que en 2014, aproximadamente 3,2 millones de euros procedentes de las ventas, 300 editoriales presentes, y más de 700 acontecimientos organizados. Todo esto ha hecho que la edición 2015 sea “la feria del libro más leída en la radio más escuchada, el lema de la edición.


    Cabe recordar que la Sociedad Rumana de Radiodifusión es el único servicio mediático público en Europa, y no sólo en Europa, que ha iniciado, organiza y financia un acontecimiento cultural de tal envergadura.


    El invitado de honor en 2015 ha sido el Grupo de la Embajadas, de las Delegaciones y de las Instituciones Francófonas en Rumanía. .



    En 2015, se llevó a cabo el Festival Internacional de Música “George Enescu, uno de los más prestigiosos acontecimientos de este tipo de Europa. Durante tres semanas se desarrolló un verdadero festín musical, que los aficionados a la música esperaban ansiosamente. En el festival participaron más de 3.000 artistas rumanos y extranjeros de la elite mundial de la música clásica


    El concierto de apertura fue ofrecido por la Orquesta Rumana de Juventud, que interpreto la “Rapsodia Rumana n° 1 de George Enescu.


    La cultura seguirá hablando, y no solamente en las salas que albergan el festival, sino también a través de las transmisiones en vivo y las grabaciones realizadas por Radio Rumanía, el coproductor del Festival que se está desarrollando bajo el patrocinio de la Presidencia Rumana. Organizado por primera vez en 1958, tres años después de la muerte del conocido compositor rumano, el festival fue suspendido en 1971 por el régimen comunista, pero se reanudó después de la caída del comunismo, en 1989. Desde entonces, se celebra cada dos años.



    En 2016 podemos acudir a otro importante festival de música clásica, RADIRO. El Festival Internacional de Orquestas de Radio -RadiRo, el único acontecimiento musical europeo dedicado en exclusiva a los conjuntos sinfónicos de radio tuvo lugar en Bucarest, en 2014, con su segunda edición . Cinco grandes orquestas europeas, junto a solistas y directores de orquesta célebres subieron al escenario de la Sala Radio en un programa artístico dedicado principalmente a la música de Richard Strauss en el año en que se cumplieron 150 años de su nacimiento. En la apertura, más de mil espectadores asistieron al programa presentado por la Orquesta Sínfonica de Radio de Finlandia, por vez primera en un escenario de Rumanía. el director de orquesta Cristian Mandeal, fue el director de honor de RadiRo 2014.


    Kristjan Järvi, el director musical de las orquesta y los coros de la Radiodifusion alemana – MDR, será el director de honor del Festival RadiRo, que este año será organizado del 23 de septiembre al 1 de octubre en Bucarest, por tercera vez por Radio Rumanía.


    afis-untold-festival-2016-1-mic.jpg


    Este año, el festival Untold contará con la participación de unos de los mejores DJ del momento: Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Hardwell y Tiesto. El festival tiene lugar en Cluj entre el 4 y el 7 de agosto, en el que la música volverá a sonar de forma continua durante más de 100 horas.

    Los interesados pueden comprar entradas o un abono simple que cuesta 367.20 lei o un abono VIP – 648 lei.


    Untold es el mayor festival de música electro-dance de Rumanía y este año contará con más de 150 artistas de fama mundial como Faithless, Scooter, Parov Stelar, James Arthur, además de DJ Armin van Buuren, Tiesto, Afrojack y Hardwell, entre otros.


    Será un momento único para disfrutar de unas de las grandes estrellas de la música a nivel mundial. ¡No se lo pierdan!


  • Dirigent Kristjan Järvi zum Ehrendirektor des Festivals RadiRo ernannt

    Dirigent Kristjan Järvi zum Ehrendirektor des Festivals RadiRo ernannt

    2016 veranstaltet der öfentlich-rechtliche Rundfunk Radio România das internationale Festival der Rundfunkorchester RadiRo zum dritten Mal. Ehrendirektor der Festspiele ist in diesem Jahr der renommierte Dirigent Kristjan Järvi. Der US-amerikanische Musiker esthnischer Herkunft folgt dem deutschen Pianisten und Dirigenten Christian Zacharias und dem rumänischen Musiker Cristian Mandeal im Amt. Dem rumänischen Publikum ist Kristjan Järvi nach dem eindrucksvollen Auftritt bei der Eröffnung des internationalen Festivals Enescu 2015 bekannt.



    Järvi wurde 1972 in Tallinn geboren. Als er sieben Jahre alt war, zog seine Familie nach New York. Dort studierte er Klavier an der Manhattan School of Music und Dirigieren an der University of Michigan. Mit Bezug auf die unnachahmliche Originalität seines Stils und seine Genre-übergreifenden Projekte schreibt die Presseagentur Reuters, dass Kristjan Järvi sich den Ruf eines der geschicktesten und innovativsten Programmplaner der klassischen Szene aufgebaut habe. Zu seinen Engagements als Gast-Dirigent zählen regelmä‎ßige Autritte mit dem London Symphony Orchestra, dem Orchestre National de France und dem Orchestre de Paris. 2012 dirigierte er die Berliner Philharmoniker.



    Der Ehrendirektor der Festspiele der Rundfunkorchester RadiRo bringt 2016 das deutsche Rundfunk-Orchester auf die Bukarester Bühne. Das älteste Ensemble seiner Art europaweit wird zweimal in Bukarest auftreten. Kristjan Järvi: “Es ist mir eine gro‎ße Ehre, mich an diesem Musikereignis zu beteiligen und diese Ehrenposition bekommen zu haben. Ich bin 100%, eigentlich 250% begeistert, wieder nach Rumänien zu kommen, diesmal aber mit meinem Orchester, weil mich das rumänische Publikum das letzte Mal mit wahrer Wärme und Liebe empfangen hat. Solche Beziehungen zwischen Publikum und Künstler können ohne wahre Liebe und authentisches Engagement nicht existieren, Musik auch nicht. Für mich gibt es eigentlich nichts ohne Liebe, Leidenschaft und wahres Engagement. Sie ziehen sich hundertprozentig gegenseitig an, ich kann also nicht mehr warten, auf die Bukarester Bühne das zu bringen, was ich am besten tue.”



    Die Einladung hat der renommierte Dirigent vom Intendanten der rumänischen öffentlich-rechtlichen Rundfunkanstalt Ovidiu Miculescu in Leipzig bekommen, wo Vorstandsmitglieder des rumänischen Rundfunks und des deutschen Verbunds öffentlich-rechtlichen Rundfunkanstalten ARD zu Gesprächen zusammenkamen. Radio Rumänien und ARD planen gemeinsame Projekte, die den Fokus auf Minderheiten und Kulturinitiativen setzen. Die Vorsitzende der ARD Karola Wille sagte, sie sei geehrt, dass das deutsche Rundfunk-Orchester zum internationalen Festival der Rundfunk-Orchester in Bukarest eingeladen wurde. Die von Radio România organisierten Festspiele bringen die Vielfalt des Repertoires, die Aktualität und die herausragende Leistung der Orchester der europäischen Rundfunkanstalten in die Aufmerksamkeit des rumänischen Publikums.






  • Preparativos para el Festival RadiRo

    Preparativos para el Festival RadiRo


    El director de orquesta Kristjan Jarvi, director musical de las orquestas y de los coros de la Radiodifusión Alemana, será el director de honor de la tercera edición del Festival RadiRo que se organizará el próximo otoño en Bucarest, en la sede de Radio Rumanía. Kristjan Jarvi tendrá el lugar que ya ocuparon Christian Zachharias y Cristian Mandeal. El director de orquesta ha sido muy bien recibido por el público de Rumanía tras su más reciente actuación en la apertura del Festival Enescu 2015.



    Nacido en 1972 en Tallin, Estonia, Kristjan Jarvi emigró a los siete años de edad con su familia a EE. UU. y se estableció en Nueva York. Estudió piano en la Manhattan School of Music y siguió los cursos de director de orquesta de la Universidad de Michigan. Su modo original de llevar la batuta y sus proyectos de mezclar diferentes géneros musicales han hecho que los periodistas de Reuters lo describan como “uno de los más racionales e innovadores programadores de la escena musical clásica.” En el presente está colaborando con varias orquestas de Europa y de EE. UU. Director de honor de RadiRo 2016, Jarvi traerá a Bucarest a la Orquesta de la Radiodifusión Alemana, el conjunto musical más antiguo de Alemania y también de Europa. Kristjan Jarvi :



    “Estoy muy orgulloso por participar en este acontecimiento y por haber recibido esta posición de honor. Estoy un cien por cien, en realidad un doscientos cincuenta por ciento encantado de volver a Rumanía, esta vez acompañado por mi orquesta porque de verdad he sentido el calor y el amor del público rumano cuando vine por primera vez. Les confieso que estas conexiones y la música no pueden existir sin un verdadero amor, pasión y dedicación. Para mí nada existe sin ellos. Estoy impaciente por traer a Rumanía todo lo que sé hacer mejor”.



    La invitación al director Kristjan Jarvi ha sido hecha por el presidente director general de Radio Rumanía, Ovidiu Miculescu, en Leipzig, ciudad donde han tenido lugar varias reuniones entre los jefes de la radiodifusión rumana y alemana (ARD). Con este motivo han sido iniciados debates sobre posibles proyectos comunes entre las dos instituciones, especialmente sobre las minorías y las iniciativas culturales. A la vez, la directora general de la ARD, Karola Ville, ha transmitido que está encantada por el hecho de que la Orquesta de la Radiodifusión Alemana esté invitada en al Festival Internacional de las Orquestas de la Radio de Bucarest.



    El acontecimiento ofrece una extraordinaria variedad del repertorio y la excelencia artística de los conjuntos sinfónicos de radio de Europa.

  • Préparatifs pour le festival Radiro.

    Préparatifs pour le festival Radiro.

    Très bien reçu par le public roumain à l’occasion de sa participation à l’ouverture du Festival Enescu 2015, Kristjan Järvi succède ainsi à la direction du Festival international des orchestres radiophoniques à Christian Zaccharias et à Cristian Mandeal. Kristjan Järvi est né en 1972 à Tallin en Estonie. A sept ans, lui et sa famille émigraient aux Etats-Unis pour s’établir à New York. Il a étudié le piano à l’Ecole de musique de Manhattan et suivi ses cours de direction à l’Université de Michigan.

    Grâce à son style originel de diriger et à ses projets visant à combiner les différents genres musicaux, les journalistes de Reuters le décrivent comme « un des programmateurs de la scène musicale classique les plus raisonnés et innovateurs». A l’heure actuelle, Kristjan Järvi collabore avec plusieurs orchestres européens et américains. Le directeur honoraire de RadiRo 2016 fera venir en Roumanie pour deux concerts l’Orchestre de la Radiodiffusion allemande, le plus ancien orchestre de ce genre d’Allemagne et d’Europe.

    Kristjan Järvi : « Je suis extrêmement honoré de participer à cet événement et de remplir cette fonction honoraire. Je suis à 100%, sinon à 250% enchanté de revenir en Roumanie, cette fois-ci en compagnie de mon orchestre parce qu’au moment de ma première visite ici, j’ai vraiment ressenti la chaleur et l’amour du public roumain. Je dois vous avouer que ces liaisons ne pourraient jamais exister sans amour, sans passion et sans un engagement réel. La musique ne peut pas exister sans ces éléments. Sans eux, rien ne peut exister pour moi-même non plus. Ils se combinent à 100% donc j’ai hâte d’apporter en Roumanie tout ce que je fais de meilleur», a déclaré Kristjan Järvi.

    L’invitation à participer au festival RadiRo a été faite par le PDG de la Radio publique roumaine, Ovidiu Miculescu, à Leipzig où plusieurs réunions entre les responsables des radiodiffusions roumaine et allemande ont eu lieu. Il se sont penchés sur la possibilité de dérouler des projets conjoints, ciblés notamment sur les minorités et les initiatives culturelles.

    La directrice générale de l’ARD, Karolina Wille, a déclaré qu’elle était honorée d’apprendre que l’Orchestre de la Radiodiffusion allemande était invité au Festival international des orchestres radiophoniques de Bucarest. Cet évènement organisé par la Radio roumaine met en évidence la diversité des répertoires, l’actualité et l’excellence artistiques des différentes orchestres symphoniques des radios européennes.

  • Pregătiri pentru RadiRo

    Pregătiri pentru RadiRo

    Celebrul dirijor Kristjan Järvi, director muzical al orchestrelor şi corurilor Radiodifuziunii Germane, va fi directorul de onoare al celei de a treia ediţii a Festivalului RadiRo, organizat în toamna acestui an la Bucureşti, de Radio România. Kristjan Järvi le urmează în această poziţie lui Christian Zaccharias şi lui Cristian Mandeal. Dirijorul a fost foarte bine primit de publicul din România în urma spectaculoasei sale prime apariţii din deschiderea Festivalului Enescu, din 2015.



    Născut în 1972 la Tallinn, în Estonia, Kristjan Järvi a emigrat — la şapte ani — împreună cu familia sa în Statele Unite şi s-a stabilit la New York. A studiat pianul la Manhattan School of Music, iar cursurile de dirijor le-a urmat la University of Michigan. Modul său original de a dirija şi proiectele sale de îmbinare a diferitelor genuri muzicale i-au făcut pe jurnaliştii de la Reuters să-l descrie drept unul dintre cei mai chibzuiţi, raţionali şi inovativi programatori ai scenei muzicale clasice”.



    În prezent colaborează cu mai multe orchestre din Europa şi Statele Unite. Director de onoare al RadiRo 2016, el va aduce la Bucureşti, pentru două concerte, Orchestra Radiodifuziunii Germane, cel mai vechi ansamblu de profil din Germania, dar şi din Europa. Kristjan Järvi: “Sunt extrem de onorat că iau parte la acest eveniment şi că am primit această poziţie onorifică. Sunt 100%, de fapt 250% încântat că mă reîntorc în România, de această dată cu orchestra mea, pentru că am simţit cu adevărat căldură şi dragoste din partea publicului român atunci când am venit pentru prima dată. Trebuie să spun că aceste legături nu pot exista fără dragoste şi pasiune şi angajament adevărat, şi nici muzica nu poate exista fără ele. Pentru mine nimic nu există fără ele. Se întrepătrund 100% aşa că abia aştept să aduc în România tot ceea ce pot face eu mai bine.”



    Invitaţia adresată dirijorului Kristjan Järvi a fost făcută de preşedintele director general al Radio România, Ovidiu Miculescu, la Leipzig, unde au avut loc mai multe întâlniri între şefii Radiodifuziunii române şi al Radio-Televizunii (ARD). Cu acest prilej au fost iniţiate discuţii privind posibile proiecte comune între cele două instituţii, cu accent pe aspectele privind minorităţile şi iniţiativele culturale.



    Totodată, directorul general al ARD, Karola Wille, a transmis că este onorată de faptul că Orchestra Radiodifuziunii Germane este invitată la Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio de la Bucureşti. Evenimentul – marca Radio România – aduce în atenţie extraordinara varietate repertorială, actualitatea şi excelenţa artistică a ansamblurilor simfonice radio din Europa.

  • Підготовка до фестивалю RadiRo

    Підготовка до фестивалю RadiRo

    Відомий диригент Крістіан Ярви, музичний директор оркестрів та хорів німецького радіомовлення, буде почесним директором третього фестивалю RadiRo, який відбудеться восени цього року в Бухаресті, організований Радіо Румунія. На першому фестивалі почесним директором був Крістіан Захаріас, а на другому Крістіан Мандеал.

    Диригент був дуже добре прийнятий публікою в Румунії після вражаючої своєї першої присутності на фестивалі імені Джордже Енеску в 2015 році. Крістіан Ярви народився в 1972 році в Таллінні, Естонія, емігрував – у сім років – з сім’єю в Сполучені Штати Америки і оселився в Нью-Йорку. Навчався грі на фортепіано в Manhattan School of Music і диригентству в Мічиганському університеті.

    Через оригінальний спосіб диригування, і його спільні проекти поєднання різних музичних жанрів журналісти Reuters назвали його як одного з найбільш вдумливих, раціональних та інноваційних програмістів класичної музики. В даний час співпрацює з декількома оркестрами з Європи та Сполучених Штатів Америки. Почесний директор RadiRo 2016, прийде до Бухареста для двох концертів з Німецьким оркестром радіо, найдавніший ансамбль у своєму роді в Німеччині, але і в Європі.

    Крістіан Ярви: Для мене дуже велика честь брати участь у цьому заході і отримати цю почесну позицію. Я дуже радий повернутися до Румунії, на цей раз з моїм оркестром, тому що я дійсно відчував теплоту і любов румунської аудиторії, коли я вперше приїхав. Я повинен сказати, що ці зв’язки не можуть існувати без любові, пристрасті і зобов’язання, ані музика не може існувати без них. Для мене нічого не існує без них. Вони 100% переплітаються, адже я хочу показати в Румунії все, що я можу зробити краще.

    Запросив Крістіана Ярви генеральний директор суспільного радіо Овідіу Мікулеску в Лейпцигу, де відбулись кілька зустрічей між керівниками Румунського Радіо та німецької суспільної телерадіокомпанії. З цього приводу були ініційовані дискусії про можливі спільні проекти між двома установами, зосередивши увагу на питаннях меншин і культурних ініціатив. Водночас, генеральний директор Асоціації суспільного мовлення Німеччини Карола Віле зазначила, що вона рада, що Оркестр німецького радіомовлення запрошений на Міжнародний Фестиваль радіооркестрів у Бухаресті. Захід – бренд Радіо Румунія – має на меті привернення уваги до великої різноманітності репертуару і художньої майстерності радіо симфонічних ансамблів в Європі.

  • Les gagnants du jeu – concours RadiRo 2014

    Les gagnants du jeu – concours RadiRo 2014

    Chers amis, RRI vous a invités à tenter votre chance à un nouveau jeu-concours consacré à la deuxième édition du « Festival International des Orchestres de radio, RadiRo », avec des prix à la clé, bien sûr. Le concours porte sur un événement musical unique en Europe qui a amené sur la scène de la salle de concerts de la Radiodiffusion roumaine et en direct, sur les chaînes de radio publiques, 5 orchestres célèbres accompagnés de solistes réputés et placés sous la baguette de grands noms de la musique mondiale.



    Ce jeu-concours a suscité votre intérêt, aussi avons-nous reçu 289 réponses correctes. Merci de votre participation et n’hésitez pas à prendre de nouveau la plume, à chaque fois que l’occasion se présente.


    Le concours a été organisé en collaboration avec la Maison d’Edition « Casa Radio » et avec la Municipalité de Bucarest. Le concours s’est achevé le 26 septembre 2014, le cachet de la poste faisant foi.



    En écoutant nos émissions, en visitant notre site et nos profils Facebook, Twitter et Google+ vous avez pu découvrir et envoyer des réponses correctes aux questions que nous vous avons proposées. Passons-les brièvement en revue:



    En quelle année a eu lieu la première édition du Festival International des Orchestres de radio? Réponse correcte: 2012.



    Qui est le directeur d’honneur de cette deuxième édition du Festival? Réponse correcte: le grand chef d’orchestre roumain Cristian Mandeal.



    Combien d’orchestres participeront à la deuxième édition du Festival? Réponse correcte: 5 orchestres Nommez trois artistes roumains à l’affiche de l’actuelle édition du RadiRo. Là, vous pouviez mentionner : la mezzo-soprano Ruxandra Donose, le pianiste Horia Mihail, le violoniste Alexandru Tomescu, les chefs d’orchestre Cristian Mandeal et Tiberiu Soare.



    Et maintenant, place aux gagnants !



    Parmi les gagnants des 20 Mentions se retrouve notre ami Christian Ghibaudo de France. Bravo !



    Un des 20 Troisième prix ira à un des fidèles auditeurs du service français, il s’agit de Jean-Michel Aubier, de France. Félicitations !



    Jean Michel Aubier écrit : « La musique classique a toujours joué un rôle important dans ma vie (…)Vers l’âge de 9-10 ans, je me suis inscrit dans une école de musique dans la banlieue d’Orléans et j’ai appris le piano. J’étais plutôt doué, sans modestie mal placée et ma mère et mon prof me poussaient pour que j’embrasse la carrière de pianiste. Heureusement (j’ose dire « heureusement »), cela ne s’est pas produit. Néanmoins, j’écoute toujours beaucoup de musique classique, voire du jazz ou même d’autres types de musique. RRI, dans ses émissions en français, consacre un temps non négligeable à la musique sous toutes ses formes. Les auditeurs de RRI connaissent certains compositeurs roumains comme Ciprian Porumbescu dont la ballade servit d’indicatif à une ancienne émission du service français « Lettres roumaines ». Mais ils connaissent encore plus la célèbre roumaine n° 1 de George Enescu qui ouvre les émissions vers l’étranger de la radiodiffusion roumaine. Dans un autre registre, Anghelus Dinicu ne nous est pas inconnu, avec Ciocarlia (LAlouette). Et comment ne pas mentionner Angela Gheorghiu, célèbre soprano connue dans le monde entier, ou le compositeur de génie Vladimir Cosma. La Roumanie regorge de musiciens talentueux. Il est du devoir de RRI de continuer à nous les faire découvrir ».



    Parmi les 20 Deuxième prix, deux récompenseront nos auditeurs Jean-Marie Lambret, de France et Ferhat Bezazel, d’Algérie.



    Notre ami Jean-Marie Lambret, de France, expliquait, dans son message:


    «J’écoute votre radio via les Ondes courtes car j’aime vos programmes diversifiés animés par une équipe dynamique. J’apprécie aussi bien vos informations que le courrier des auditeurs, votre culture et bien sûr votre musique qu’elle soit traditionnelle ou classique. A ce propos, j’ai le grand plaisir de vous adresser, ci-dessous, ma participation à votre concours sur la 2ème édition du festival international des orchestres de radios. »



    Pour sa part, Ferhat Bezazel écrit: « Jai le grand plaisir et limmense joie de vous écrire cette lettre qui contient ma participation à la compétition en cours organisé par la radio Roumanie internationale. Un grand merci pour cette fabuleuse compétition qui nous donne une grande chance dans cette ère très occupée du monde numérique et de la technologie pour vous connecter au monde de la musique orchestrale. Je dis merci du fond de mon coeur parce que vous savez que ces informations utiles que vous nous donnez sont un précieux don. Vive lamitié entre nous !»



    Voyons maintenant qui a décroché un des 10 Premiers prix de notre jeu concours. Il s’agit de notre auditeur Raïf Chaaban, du Liban. Félicitations !



    Raïf Chaaban affirme :« Je suis content de vous écrire pour présenter et exprimer ma grande joie et plaisir découter votre Radio avec assiduité depuis longtemps ».



    Parmi les gagnants des 10 Prix spéciaux se retrouve également notre fidèle auditeur André Biot, de Belgique. Bravo !



    M. André Biot nous écrivait : « Participer parfois à un concours de Radio Roumanie Internationale représente pour moi un voyage virtuel dans un pays que je ne connais pas, puisque je ne suis jamais allé en Roumanie. Ce que je sais du pays et de ses habitants, c’est en grande partie grâce à l’écoute de la station. Pour moi, qui ai très peu voyagé dans ma vie, et qui suis un fidèle auditeur de cette radio depuis plus de 30 ans, l’écoute de Radio Roumanie est devenue un « must », une sorte de drogue. Radio Roumanie Internationale est devenue une amie fidèle que j’écoute presque chaque jour. Participer à un concours de la station me paraît une façon de prouver, si cela était encore nécessaire, ma fidélité à la station. Parmi tous les programmes intéressants de la radio recouvrant de nombreux domaines, la musique a toujours occupé une place de choix et ce festival était une belle occasion de s’intéresser d’un peu plus près aux orchestres de radio. Je souhaite encore longue vie à Radio Roumanie Internationale et à ce festival des orchestres de radio ».



    Nous remercions tous ceux qui ont répondu aux questions et qui nous ont écrit ce qui les a poussés à participer à ce jeu-concours.



    Les prix et mentions seront envoyés par la poste. Nous vous prions de nous confirmer par lettre, fax ou mail la réception du colis ainsi que son contenu.



    Nous vous remercions, une fois de plus, d’avoir participé au jeu-concours consacré au Festival International des orchestres de Radio RadioRo et vous invitons à tenter de nouveau votre chance à nos prochains jeu-concours. (Trad. : Dominique)