Radio România Internațional

Tag: scoala

Minunata lume a manualelor şcolare

Aşa cum Alice,
personajul celebru imaginat de Lewis Carrol, explora cu mirare, dar şi
curiozitate Ţara Minunilor, tot aşa un grup de cercetători de la Facultatea de
Sociologie din Bucureşti a explorat… lumea manualelor. În perioada octombrie 2014 – mai 2015,
aceştia au realizat un studiu asupra manualelor şcolare de Comunicare in limba
română şi de Educaţie civică, pentru clasele I – IV. Ce au descoperit nu au
fost neapărat minuni de genul celor găsite de personajul lui Lewis Carrol, ci
alte lucruri, la fel de greu de înţeles în contextul secolul XXI: multe stereotipuri de gen şi
stereotipuri de vârstă. Cele din categoria primelor ne sunt descrise de Cosima
Rughiniş, conferenţiară universitară, aşa cum apar în ilustraţiile
prezente în manuale: Manualele
rămân foarte stereotipice pe aceste
două linii. Ocupaţiile mamelor adulte sau a femeilor adulte sunt, mai ales,
cele de învăţătoare. În abecedare, două treimi dintre femeile care apar ca
având o ocupaţie sunt învăţătoare. În societatea reală este evident că
lucrurile nu stau aşa. Stereotipurile sunt, mai ales, ocupaţionale. Femeile
adulte apar, de asemenea, foarte des în ipostaza la cratiţă. Chiar la propriu
se întâmplă asta: ele apar desenate cu o cratiţă în mână sau aflăm despre ele
că au făcut gogoşi, tort sau biscuiţi. În schimb nu aflăm alte lucruri, mai
apropiate de realitate. Manualele nu reflectă lumea în care noi azi trăim, din
mai multe puncte de vedere. Iar asta e valabil şi în cazul personajelor
masculine. Manualele ignoră viaţa de familie a bărbaţilor sau implicarea lor în
familie. În schimb sunt prezentaţi aproape exclusiv în ipostaza de aviatori,
pădurari, tâmplari.

Desenele sunt anacronice faţă de societatea
românească de azi deoarece şi textele pe care le ilustrează sunt la fel. Copiii
citesc fragmente din opere literare aparţinând secolelor XIX şi XX. Chiar
textele scrise de autoarele manualelor reflectă
acest univers stereotipic al femeii-mamă şi învăţătoare, ocazional doctor
pediatru. Cum în societatea românească femeile au ocupaţii din cele mai
diverse, puţine fiind casnice, iar taţii contribuie la creşterea copiilor şi la
treburile gospodăriei, de ce apar, totuşi, aceste stereotipuri în manuale?
Cosima Rughiniş: La nivel de imaginar colectiv şi de
discurs cu privire la feminitate şi masculinitate, ele se regăsesc. E adevărat
că în societatea românească actuală nu cred că există aşteptarea ca o fată sau
o femeie să nu lucreze. Din acest punct de vedere, manualele sunt în
discrepanţă. Şi această discrepanţă provine nu doar din universul literar de
secolul XIX inclus în aceste manuale, dar şi dintr-o inerţie a reprezentările.
Neîndoios şi aceste manuale sunt făcute sub diverse constrângeri de timp sau de
bani. Şi nici nu cred că şi-a pus cineva problema să facă aceste manuale să fie
în concordanţă cu viaţa actuală a copiilor.

Pe lângă
stereotipurile de gen, manualele de şcoală primară conţin şi stereotipuri de
vârstă, stereotipuri considerate încă şi mai periculoase de către sociologi.
Cosima Rughiniş: În România, stereotipurile de vârstă sunt mult mai puternice şi mult mai
puţin discutate, sunt invizibile şi mi se pare că nu stârnesc aceleaşi emoţii
ca cele de gen. Noi ca femei şi unii din bărbaţii cu care lucrăm au un puseu de
indignare când văd aceste stereotipuri de gen absolut rizibile. Dar un moşnegel
cu baston şi o bunicuţă cu băsmăluţă pot părea adorabili. Asta se întâmplă în
condiţiile în care România, ca mai toate ţările europene, trece printr-o criză
demografică. În acest context, persoanele vârstnice sunt excluse şi la propriu
din activităţi sociale, dar şi din imaginarul colectiv. Manualele, din păcate,
contribuie la această criză a vârstnicilor. Ei nu sunt portretizaţi ca persoane
active. În toate manualele în care ne-am uitat
– şi am studiat toate abecedarele, toate manualele de educaţie civică şi
aproape toate manualele de clasa a IV-a de română, cu o singură excepţie – nu
am găsit decât o singură reprezentare unde bunicii erau portretizaţi într-o
ipostază activă: mergeau la munte. În rest, bunicii stau pe fotliu, stau pe
bancă, poartă ochelari, nu aud bine…

În ciuda
acestor stereotipuri pe care copiii le întâlnesc încă de la primul lor contact
cu şcoala, sociologii nu cred că ele vor influenţa în vreun fel alegerea
profesiei, în viitor. Impactul lor e mult mai insidios, însă, aflăm tot de la
Cosima Rughiniş: Pericolul nu constă în faptul că
fetele vor avea ca model femeia casnică. Nu modelele de rol sunt o problemă.
Fetele şi băieţii se inspiră din societate, din filme, de la cei din jurul
lor… Pericolul se referă la credibilitatea pe care o transmit diverse
persoane, femei sau bărbaţi. De pildă,
femeile din mediul de afaceri. Uneori când vedem o femei-om de afaceri, uneori
simţim că este mai puţin credibilă ca un bărbat-om de afaceri. În unele manuale
de educaţie civică sunt capitole despre lideri şi despre ocupaţii în care apar
numai băieţi. Aceste cazuri sunt excepţii, nu le consider reprezentative, dar
prezenţa lor în manuale par să reflecte un anumit imaginar şi din cauza asta,
cred că femeile vor suferi de un minus de credibilitate atunci când vor ajunge
politicieni, manageri, oameni de afaceri.

După
cercetarea manualelor de şcoală primară, sociologii din cadrul Masteratului de
Cercetări Sociologice vor continua studiul Alice în Ţara Manualelor,
explorând cărţile dedicate gimnaziului
şi liceului.

30 September 2015
Burse de studii în România pentru românii din diaspora

Ministerul Educaţiei a finalizat metodologia de
şcolarizare a cetăţenilor de origine etnică română cu domiciliul stabil în
străinătate în învăţământul de stat din România, pentru anul şcolar /
universitar 2015 – 2016. Documentul poate fi consultat online, la adresa adresa: edu.ro/index.php/articles/22921.

Românii din afara graniţelor care sunt interesaţi să
obţină bursele oferite de Ministerul Educaţiei trebuie să pregătească un dosar ce
trebuie depus la ambasadele României până la 27 iulie.

Dosarul trebuie să cuprindă o cerere de înscriere tip ce poate
fi găsită pe site-ul ministerul Educaţiei la rubrica Proiect de Metodologie de şcolarizare a cetăţenilor
de origine etnică română sau la ambasadă în momentul depunerii, copie legalizată
după actul de naştere, copie legalizată după cartea de identitate care să
ateste domiciliul stabil, autentificat la Consulatele României, o copie după
paşaportul de cetăţean român cu domiciliul stabil în străinătate sau de
cetăţean străin (primele trei pagini), susţinerea originii etnice române prin: declaraţie
pe proprie răspundere, o adeverinţă medicală care să permită accesul în
colectivitate, o fotografie de ¾, actele trebuie traduse în limba română sau
într-o limbă de circulaţie internaţională de un traducător autorizat de
Ministerul Justiției
din România.

Repartizarea locurilor subvenţionate de stat se face în
instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate, în ordinea mediilor
candidaţilor şi în conformitate cu locurile alocate de MECTS.

29 June 2015
Şcoala campionilor

O şcoală, aparent, ca oricare alta, doar cu un specific mai deosebit, “şcoala de gimnastică de la Deva, îşi leagă numele de performanţele istorice ale gimnasticii feminine din ţara noastră. Titulatura oficială este ,,Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva şi este vorba de o unitate de învăţământ vocaţional, având profil sportiv, cu sistem de învăţământ integrat şi sistem de învăţământ suplimentar. Despre aceată şcoală sportivă se pot spune însă mult mai multe.

Am discutat cu directorul colegiului, domnul Adrian Cristian Liga, care ne-a oferit mai multe detalii: ,,Acest titlu este, evident, într-o strânsă legătură cu faptul că aici s-au pregatit şi se pregătesc în continuare – s-au pregătit toate fostele mari gimnaste ale României din 1978 încoace. Pentru că trebuie spus, unitatea aceasta de învăţământ sportiv integrat şi suplimentar s-a înfiinţat practic în 1978, deci la doi ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal şi după celebra notă de zece a Nadiei Comăneci, atunci când Béla Károlyi , Marta Károlyi, cu sprijinul autorităţilor locale de atunci, au decis înfiinţarea acestei unităţi de învăţământ ca unitate sportivă. Prin urmare, există o tradiţie a rezultatelor la această disciplină sportivă de treizeci şi şapte de ani, dacă nu greşesc, şi pe care ne dorim în continuare să o păstrăm.

Adrian Cristian Liga ne-a mai spus că, în ciuda multelor schimbări survenite de-a lungul timpului, chiar şi în privinţa regulamentului legat de această disciplină sportivă – gimnastica, şcoala sportivă a menţinut tradiţia performanţei. Totuşi, directorul precizează că, deşi interesul publicului este orientat în mod special către gimnastica feminină, tocmai datorită performanţelor obţinute de mai bine de 30 de ani, elevii şcolii excelează şi în alte discipline sportive, cum ar fi: atletismul, gimnastica aerobică (introdusă după 1990, ca ramură a gimnasticii), popularul fotbal, sau înotul, care a fost introdus mai recent. Şcoala mai pregăteşte sportivi pentru lupte, volei, baschet şi, nu în ultimul rând, judo.

Însă pe lângă pregătirea sportivă, inclusive pentru înalta performanţă, Colegiul Naţional Sportiv ,,Cetate oferă şi programa educaţională de bază, care poate fi găsită în oricare altă unitate de învăţământ de nivel similar.

Directorul Adrian Cristian Liga explică în continuare: Legat de identitatea noastră, poate că ar fi mult mai multe de spus. Noi pregătim copiii rezultaţi în urma unor selecţii sportive, la aceste discipline pe care le-am enumerat. Pregătim de la grădiniţă – funcţionăm şi cu două grupe de grădiniţă, până la clasa a XII-a. Avem o bază materială foarte mare, destul de mare aş zice. Pregătim copii – sau sportivi, spunem noi, sau asigurăm condiţii pentru pregătire pe termen limitat. Ca atare, nu putem avea elevi-sportivi din străinătate, dar sunt numeroase delegaţii, numeroase ţări care solicită, în primul rând la gimnastică, care solicită stagii de pregătire la noi, de regulă pe timpul verii, stagii la care noi răspundem, desigur, dacă ştim din timp ce înseamnă. Să vă dau exemple din ultimii ani: din Norvegia, cum a fost şi astă vară; din Maroc au fost, şi din Franţa. În general sunt însă ţări europene în ultimii ani, poate cu excepţia Marocului.

Care sunt cele mai recente performanţe ale Colegiului ,,Cetate din Deva ? Adrian Cristian Liga ne spune că, în afară de cele bine cunoscute din domeniul gimansticii feminine, sportivii au obţinut în ultima vreme rezulate bune la atletism, amintind-o în mod particular pe sportiva Florentina Marincu, fostă dublă campioană mondială la juniori în 2013 şi actualmente medaliată cu bronz la un campionat european organizat în sală, pentru seniori, la proba de săritură în lungime.

28 June 2015
Strategie pentru scăderea abandonului şcolar

Guvernul
român a adoptat miercuri o strategie pentru reducerea numărului de tineri care
renunţă la şcoală după ciclul gimnazial. La nivelul UE, România are una din
cele mai mari rate de părăsire timpurie a sistemului de învăţământ.

În 2013,
aceasta a fost de 17,3%, ceea ce a plasat România pe locul al cincilea, după
Italia, Portugalia, Spania şi Malta. Strategia îşi propune reducerea treptată,
cu 6%, până în 2020, a numărului tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de
ani care au terminat doar opt clase şi nu au urmat nici o altă formă de
şcolarizare sau formare profesională. Potrivit documentului, fenomenul de
părăsire timpurie a şcolii predomină mai ales în rândul unor grupuri aflate în
situaţie de risc cum ar fi tinerii din comunităţile rurale, tinerii provenind
din familii cu venituri modeste, romi şi alte minorităţi, precum şi la elevii
care au repetat cel puţin un an sau care au abandonat şcoala. Autorităţile
atrag atenţia că părăsirea timpurie a şcolii are implicaţii sociale şi
economice importante. Astfel, tinerii aflaţi în această situaţie sunt
predispuşi riscului asociat şomajului sau celui de a câştiga mai puţin odată ce
găsesc un loc de muncă.

Estimările legate de competenţele necesare în Europa
arată că, în viitor, doar unul din 10 locuri de muncă va putea fi accesat de o
persoană care a părăsit timpuriu şcoala. Strategia conţine patru piloni şi şase
programe reprezentative, care includ mecanisme, măsuri de prevenire,
intervenţie şi compensare. Executivul îşi propune să asigure accesul fiecărui
copil la o formă de învăţământ sau formare profesională cel puţin până la
vârsta de 16 ani şi absolvirea clasei a 10-a.

Pilonul I se concentrează pe asigurarea
accesului la o educatie de calitate pentru toţi copiii, prin
intermediul a două programe. Ele vizează creşterea accesului la îngrijire şi educaţie
timpurie a copiilor, extinderea furnizării de servicii de educatie timpurie
pentru copiii sub 3 ani , respectiv asigurarea unui învăţământ primar şi
gimnazial de calitate.

Pilonul II are în vedere asigurarea
finalizării învăţământului obligatoriu de către toţi copiii. În această etapă
se va urmări, între altele, dezvoltarea sistemelor de avertizare şi de
intervenţie timpurie pentru a identifica copiii aflaţi în situaţii de risc de a
abandona şcoala, respectiv extinderea măsurilor de prevenire şi remediere,
inclusiv a programului ‘Şcoală după şcoală’.

Pilonul III vizează reintegrarea în sistemul educaţional a persoanelor
care au părăsit timpuriu şcoala, prin intermediul Programului ‘A doua şansă’. Ultimul pilon urmăreşte
dezvoltarea sprijinului instituţional adecvat, prin crearea
unui mediu favorabil implementării, monitorizării şi evaluării strategiei.

4 June 2015
Educaţia la domiciliu

Educaţia la domiciliu sau homeschooling, o variantă permisă legal în alte state, este practicată şi în România, deşi legea învăţământului nu a legiferat-o în mod expres. Există, însă, portiţe legale, similare mai degrabă învăţământului la distanţă. Copilul poate fi înscris la o şcoală-umbrelă din străinătate, dintr-o ţară unde educaţia la domiciliu e legiferată sau unde învăţământul la distanţă e permis pentru clasele primare, gimnaziale şi liceale. Care sunt motivele pentru care unii părinţi fac această opţiune pentru copiii lor, aflăm de la Magdalena Balica, expertă în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.”

Există, în ultima vreme, un interes pentru o astfel de abordare, mai ales, ca o reacţie a părinţilor nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în sistemul educaţional. A lua o decizie la nivel de sistem pentru a oferi dreptul la homeschooling este un subiect delicat. Eu cred că orice părinte care decide să-şi ţină copilul acasă, propunându-şi în acelaşi timp să-i ofere un mediu educaţional propice, îşi asumă o mare responsabilitate.”

Unul din părinţii care şi-au asumat această responsabilitate este Gabriel Curcubet, pastor prezbiterian din Odorheiu-Secuiesc, tatăl a patru copii, toţi educaţi la domiciliu, de la cel mare care va împlini 18 ani până la cel mic de 13 ani. De ce a optat pentru homeschooling?

Gabriel Curcubet: Eu, ca pastor prezbiterian, gândesc şi din perspective creştine şi sociale. Mă gândesc şi la ce primeşte copilul în societate precum şi la modul în care trebuie să se poarte în societate. Acasă copilul îşi însuşeşte mai bine anumite maniere sociale sau principii etice pe care la o şcoală publică nu are cum să le deprindă. Noi am pus în practică mai multe metode de învăţare. Pe cel mai mare l-am învăţat numai noi. L-am înscris într-o şcoală din SUA şi l-am învăţat numai noi până în clasa a şasea. După aceea, l-am înscris la o şcoală din Ungaria care permitea învăţământul la distanţă şi unde lua parte la anumite lecţii prin Skype. S-a pregătit şi singur pentru SAT şi TOEFL. A luat rezultate foarte bine şi acum încearcă să se înscrie la o universitatea din străinătate. Ceilalţi copii sunt înscrişi la o şcoală din SUA şi, în mare parte, tot noi îi învăţăm, dar nu le predăm chiar toate materiile. Există şi programe pe calculator care-i ajută. Sunt materii la care pot să înveţe chiar şi singuri.”

Dacă modalităţile de predare sunt diferite în cazul educaţiei la domiciliu, atunci este firesc ca şi modalităţile de testare să fie altfel faţă de cele utilizate în învăţământul instituţionalizat. Gabriel Curcubet: Testarea în familiile care practică educaţia la domiciliu diferă foarte mult de şcolile publice. Acolo totul e centrat pe note, dacă un copil nu ştie ceva, atunci el primeşte o notă mai mică, dar predarea continuă. Noi nu facem aşa. Copiii trebuie să înveţe lecţia respectivă. Timp este destul ca să înveţe o materie. De pildă, geografia de clasa a cincea poate fi studiată completă şi într-o săptămână de un copil educat acasă. Este o diferenţă mare între a învăţa acasă şi a învăţa la şcoală. La şcoală, atenţia lor poate fi distrasă. Sau se pierde timp cu drumul până la şcoală. Acasă, într-un sfert de oră înainte de micul-dejun, un copil poate să înveţe mai multe decât învaţă într-o oră la şcoală.”

Dar un copil educat acasă nu cumva este un copil izolat de cei de vârsta lui, se pot întreba unii sceptici? Nu, răspunde Gabriel Curcubet, şi aduce drept dovadă activităţile de voluntariat la care participă copiii lui şi sporturile de echipă pe care le practică. Totuşi, experţii în educaţie consideră că interacţiunea copiilor cu cei de vârsta lor nu este propice doar jocului sau socializării, ci chiar procesului de învăţare. Magdalena Balica de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Eu cred că în momentul de faţă, având în vedere resursele imense pe care le avem la dispoziţie cu ajutorul noilor tehnologii, şcoala nu mai are acest apanaj al deţinerii cunoaşterii totale. Nu cred că un copil care nu merge la şcoală n-ar avea suficiente şanse să ajungă şi să-şi atingă potenţialul maxim. Dar cred că învăţarea are şi componente sociale importante. De pildă, teoriile recente arată că un copil faţă în faţă cu un obiect al învăţării poate să-şi atingă potenţialul maxim învăţând singur. Dar, în momentul în care poate interacţiona, în procesul de învăţare, cu un co-vârstnic, are loc un salt care se numeşte zona proximei dezvoltări”. De fapt ce se întâmplă? Copilul are şansa ca propria lui înţelegere asupra lucrului respectiv să fie confruntată cu modul de înţelegere al altei persoane. Compararea şi raportarea propriei tale înţelegeri la înţelegerea celorlalţi reprezintă un moment de reflecţie care produce salturi extraordinare în învăţare.”

Trecând de la cazurile individuale la legiferarea acestei alternative educaţionale, Magdalena Balica consideră că România nu ar fi pregătită pentru această decizie, având în vedere rata deja mare de abandon şcolar de la noi.

A da, peste noapte, o lege care să permită oricui şi oricum homeschooling-ul ar fi o mare pierdere pentru că aceşti părinţi aflaţi în situaţii dificile ar putea-o interpreta ca pe o scuză, în plus, pentru a nu-şi trimite copiii la şcoală. Nu ne putem asuma un asemenea risc. Dimpotrivă, aceste categorii sociale au nevoie de sprijin pentru a-şi trimite copii la şcoală. Mai este şi o altă chestiune. Ţările care au legiferat această opţiune au sisteme de evaluare a cunoştinţelor copiilor foarte bine puse la punct, sisteme de recunoaştere a abilităţilor diferite ale copiilor. În România încă mai este de lucrat la sistemul prin care se recunosc competenţele fiecărui copil la o anumită vârstă. Probabil că, în viitor, opţiunea homeschooling-ului va funcţiona atâta vreme cât vom şti să folosim noile tehnologii. Şi din această perspectivă România nu stă foarte bine în prezent.”

Cu toate acestea, Gabriel Curcubet, prin organizaţia pe care o reprezintă, denumită Asociaţia Home Schooling România”, a intrat în legătură cu un număr de aproximativ 200-300 de familii care practică educaţia la domiciliu. Doritori ar fi chiar mai mulţi, spune el. Dar negocierile cu reprezentanţii Ministerului Educaţie, pentru legalizarea acestei alternative în România, nu au avut prea mult succes până acum.

25 February 2015
Educaţia artistică în şcoală

Pe 15 septembrie, se reia, în mod tradiţional, învăţământul preuniversitar după vacanţa de vară. Pentru cei aproximativ 3,2 milioane de elevi şi preşcolari care au început şcoala chiar în prima a zi săptămânii, anul acesta are câteva surprize mai mult sau mai puţin plăcute. Cele neplăcute i-au întâmpinat pe elevii claselor I şi a II-a care, măcar o perioadă, nu vor avea manuale. Motivul ţine de o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care, în urma plângerilor unor edituri, a dispus reluarea licitaţiilor pentru atribuirea realizării de manuale atât digitale, cât şi tipărite. Vestea bună se referă la introducerea unor materii noi. Elevii de la clasele primare vor putea opta pentru un curs opţional despre arhitectură şi mediul construit, iar elevii din liceele de muzică vor putea studia istoria jazzului. O altă surpriză, tot artistică, este adusă de Radio România Muzical care împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015. Ce li se pregăteşte elevilor prin acest proiect aflăm de la Cristina Comandaşu, redactor-şef adjunct la Radio România Muzical: Iniţiativa a apărut din 2010 pentru că Radio România Muzical pregăteşte aceste cinci minute de muzică clasică de atunci. A fost însă un proiect care din 2010, binanual, a fost organizat în spaţii neconvenţionale unde se strânge mult public, dar unde de obicei nu se ascultă muzică clasică: hipermarketuri, mall-uri, sedii de firmă. Însă ţelul nostru principal a fost să oferim tinerilor din România acces la acest tip de muzică.”

Graţie parteneriatului cu Ministerul Educaţiei, fişierele audio cu cele cinci minute de muzică vor ajunge, prin internet, la toate şcolile din ţară, iar ele vor putea fi folosite şi în cadrul altor cursuri, nu doar la cele de profil. Cristina Comandaşu: Aceste piese muzicale devin suport didactic pentru orele de muzică, dar pot fi folosite şi la alte cursuri ca fundal sonor pentru alte activităţi, cum ar fi cele din zona artelor. Noi trimitem, printr-un sistem centralizat, unor persoane-cheie din fiecare judeţ, adică inspectorilor de specialitate, fişierele acestea audio. Ei, la rândul lor, le trimit către şcoli şi în felul acesta suntem siguri că se implementează proiectul la nivel naţional. Este un pachet unic. Exact aceleaşi piese, în număr de 31, ce vor putea fi auzite în şcoli de la 1 octombrie vor fi ascultate şi în spaţiile publice. Sunt lucrări din toate stilurile muzicale importante de la baroc la muzica modernă şi sunt acele lucrări pe care noi le numim hiturile” muzicii clasice. Am vrut să aducem în prim-plan tocmai aceste valori eterne şi cu ele să se familiarizeze copiii ca apoi să facă un pas mai departe către alte lucruri poate mai puţin accesibile”.

Nu doar muzica, ci şi alte domenii artistice pot fi folosite, în mod creativ şi non-conformist, la prezentarea cursurilor obişnuite, după cum ne spune Mihai Iacob, cercetător la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei: Artele pot fi folosite şi la istorie şi la educaţie tehnologică, la absolut toate orele, pentru că îi stimulează pe copii. Cursurile devin dinamice, nu se mai limitează la un profesor care vine şi-şi povesteşte lecţia. Iar după aceea, prin expunerea lor la artă le dăm acestor copii acces la o paletă mai largă de lucruri.”

Nu doar în cadrul cursurilor obişnuite pot fi folosite artele. Prin mijlocirea lor, copiii pot fi ajutaţi să-şi creeze diverse abilităţi sociale şi să-şi depăşească anumite blocaje emoţionale, aşa cum au dovedit-o şi proiectele la care a participat Mihai Iacob în comunităţi defavorizate: Am lucrat cu artişti care s-au dus în comunităţi defavorizate şi care au lucrat cu copiii de acolo. Am avut astfel de proiecte la Azuga, în comuna Conţeşti din Teleorman unde am lucrat cu un coregraf de dans contemporan şi cu unul de dans popular. În vara aceasta, am organizat şi o tabără de pictură de icoane lângă Braşov. Arta este un instrument foarte puternic de motivare, de punere în mişcare a energiilor copiilor, dar ea trebuie integrată într-un anumit proces. Copiii trebuie să digere experienţa artistică.”

Având în vedere toate aceste avantaje, este arta prezentă în mod suficient în şcoală? A oferit un răspuns empiric Raluca Pop, managerul asociaţiei “MetruCub. Resurse pentru cultură”.

Este insuficientă. Dar fac o precizare. Eu vin din zona de contact cu organizaţii şi artişti care lucrează cu şcolile şi de aceea aş spune că observ o diferenţă mare între urban-rural. Foarte multe activităţi inovatoare, mai ales în ceea ce priveşte colaborarea cu artiştii şi organizaţii de artişti sunt polarizate în centre urbane, lăsând activităţile culturale din mediul rural să fie mult mai slabe. Asta se întâmplă atât din raţiuni financiare, cât şi din cauză că ong-urile sunt, în general, concentrate la oraş.”

Indiferent, însă, de locul unde se desfăşoară experienţa artistică, impactul ei este cu atât mai puternic, cu cât implică elevul într-un grad mai mare. Raluca Pop: Ce mi se pare mie că merge în acest moment şi poate că ar trebui plusat în acest sens ar fi parteneriatele dintre organizaţii şi şcoli, dar aceste parteneriate să nu aibă loc în şcoală. De asemenea, sălile de sport pot fi mai bine folosite pentru alte activităţi. E o diferenţă foarte mare între impactul pe care arta îl are asupra copiilor în momentul în care ei consumă pasiv cultură — merg la un spectacol sau vizitează un muzeu — sau sunt implicaţi direct. Impactul cel mai mare apare atunci când copilul chiar practică arta: învaţă să cânte la un instrument, participă la o trupă de dans, joacă într-un spectacol.”

În prezent, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din Bucureşti desfăşoară un studiu pentru a afla atât date exacte privind prezenţa artelor în şcoală, cât şi dorinţele elevilor, ale părinţilor şi ale profesorilor legate de acest aspect.

17 September 2014
Jurnal românesc – 1.09.2014

Aflat într-o vizită oficială în China până pe 3 septembrie premierul Victor Ponta a declarat ca dincolo de relaţia politică bilaterala excepţională Bucureştiul doreşte să dezvolte şi relaţia economică dintre cele două ţări. Seful guvernului de la Bucureşti a fost prezent, luni, la Beijing, la o reuniune economică unde au participat reprezentanţii principalelor companii şi bănci chineze care derulează afaceri sau doresc să investească în România. Ponta a subliniat că principalele direcţii strategice de dezvoltare economică şi domeniile în care pot exista proiecte comune cu companiile chineze sunt agricultura, energia şi transporturile.

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici a participat pe 1 septembrie, în Ucraina, la ceremonia de deschidere a Gimnaziului nr. 6 din Cernăuţi, cu predare în limba română şi a făcut o donaţie de carte românească. Duminica, Stanoevici a discutat cu oficiali ucrainieni, reprezentanţi ai mass-media locale, precum şi ai celei în limba română din regiune. În dialogul cu oficialii de la Cernăuţi ministrul delegat a reafirmat determinarea Bucureştiului de a colabora cu Kievul în demersurile pentru păstrarea şi dezvoltarea comunităţii româneşti din Ucraina. În cadrul întrevederilor cu reprezentanţii mediului asociativ românesc, scriitori şi oameni de cultură, Stanoevici a reafirmat sprijinul guvernului pentru iniţiativele comunitătii românesti, în special pentru proiectele menite să pună în valoare spiritualitatea, cultura şi identitatea specifice naţiunii române.

Seful diplomaţiei române, Titus Corlăţean co-prezidează, la Chişinău, Reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, un mecanism lansat în ianuarie 2010, la iniţiativa României şi Franţei, pentru promovarea intereselor şi vizibilităţii acestei ţări pe agenda europeană. Potrivit lui Corlăţean, prezenţa miniştirlor de externe din UE la Chişinău arată determinarea decidenţilor de la Bruxelles de a sprijini pe mai departe opţiunea pro-europeană a Republicii Moldova. De asemenea, reprezintă un gest de sprijin din partea UE, în faţa consecinţelor negative ale acţiunii inamicale a Federaţiei Ruse, care a impus embargouri mai multor produse moldovenesti. Corlăţean a spus ca in ultimele şase luni, UE a devenit principalul partener economic-comercial al Republicii Moldova, iar România, membra a Uniunii, este de departe primul partener comercial al Chişinăului în această perioadă.

Cele cinci baze pe care NATO intenţionează să le construiască în Europa de Est pentru a contracara ameninţarea rusă vor fi în Polonia, România, Lituania, Letonia şi Estonia, a scris duminica cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Bazele vor fi folosite pentru logistică, pentru misiuni de recunoaştere şi planificare şi vor avea personal multinaţional permanent cuprins între 300 şi 600 de angajaţi în fiecare bază, potrivit cotidianului german. Planul ar urma să fie discutat la summitul NATO din această săptămână care va avea loc în Tara Galiilor.

De la 1 septembrie românii care doresc să meargă în vacanţă în extra-sezon pot cumpăra pachete turistice mai ieftine prin programul “Litoralul pentru toţi”. Programul se încheie pe 28 septembrie. Preţurile variază între 150 şi 490 de lei, în funcţie de câte stele are hotelul. Există şi oferte pentru sejururi all inclusive, pentru cinci nopţi, la tarife între 765 şi 985 de lei. Biletele cumpărate nu sunt transmisibile şi nu se permite restituirea sumelor plătite, decât în condiţiile legii. La achiziţionarea pachetului, turiştii primesc şi un voucher de atracţii, pe care îl vor folosi, pentru a intra gratuit la unul din obiectivele de interes turistic din judeţul Constanţa. Pachetele turistice pot fi cumpărate de la cele peste 30 de agenţii de turism înscrise în program.

1 September 2014
Smart Classrooms (reluare)

Elevii liceului Pedagogic Carmen Sylva” din Timişoara şi cei ai Colegiului Costache Negruzzi” din Iaşi au la dispoziţie tehnologie de ultimă generaţie şi conţinut digital adaptat curriculumului şcolar. Ministerul Educaţiei Naţionale în parteneriat cu Samsung Electronics România, a inaugurat, la începutul acestei săptămâni, două noi clase digitale în cadrul proiectului Smart Classroom”, iniţiat în 2013. Prima clasă SMART a fost deschisă în cadrul Şcolii Comerciale Superioare Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti, în septembrie anul trecut. Smart Classroom oferă o soluţie digitală de învăţare completă care include atât suport hardware şi software, cât şi conţinut digital, adaptat curriculumului recomandat elevilor de liceu. Clasa digitală din cele trei licee a fost dotată cu 31 de tablete de ultimă generaţie, un E-Board, un Smart TV şi două laptop-uri. Paul Balogh şi Cristian Dinu reprezintă compania Readforward, cea care a realizat software-ul ce face posibilă predarea pe suport digital. Paul Balogh ne explică în minutele următoare ce este proiectul LearnForward.

Learn Forward este în acest moment cel mai important proiect al firmei noastre, este de fapt o platformă pentru folosirea manualelor digitale în interiorul unor clase. Ideea este să nu înlocuieşti profesorul cu o tabletă, ci să foloseşte tabletele şi computerele şi restul dotărilor dintr-o clasă, cum ar fi un e-board, pentru a aduce ceva în plus procesului normal de învăţare dintr-o clasă. Avem un site care conţine conturi pentru profesori, elevi şi alte device-uri speciale din clasă. Între aceste conturi pot fi folosite mai multe manuale digitale. Dacă ai orice fel de computer, tabletă sau telefon care se leagă la internet şi are un browser, atunci eşti pregătit tehnic pentru a folosi această platformă. Mai e un avantaj foarte mare, cel mai mare după părerea noastră, este extraordinar de simplu de utilizat. Ce ştim noi din competiţiile internaţionale e că sistemele acestea tind să devină extraordinar de complicate pentru că sunt gândite de către IT-işti. Or, IT-iştii sunt înnebuniţi de multe butoane, multe lucruri ascunse, e un fel de paradă a inteligenţei. Lucrul acesta e minunat dar e şi mai minunat dacă poţi să ascunzi această complexitate sub nişte butoane cât mai simple. Nu credem că profesorii trebuie să aibă doctorate în IT ca să poată să folosească aceste servicii online. Dacă se descurcă profesorul pe Facebook, se descurcă şi pe platforma noastră din prima.”

Cum faci acest software, atât de simplu să fie accesibil din punct de vedere financiar, aflăm de la Cristian Dinu: Am reuşit ceea ce nu a putut nimeni să facă până acum, să avem o platformă care să poată să meargă pe orice dispozitiv, de la cel mai mic ecran la cel mai mare ecran. Necesită doar un browser şi orice dispozitiv are acest program, e vorba de acelaşi program pe care oamenii îl folosesc pentru a naviga pe internet. Din punct de vedere tehnic am reuşit să atingem un punct foarte important, acela al accesibilităţii totale, orice copil şi orice profesor poate accesa această platformă fără să existe bariere tehnice de intrare. Cele mai ieftine dispozitive pot fi folosite pentru a accesa softul făcut de noi.”

Paul Balogh susţine că profesorii nu au de ce să se teamă de o şcoală digitalizată: Cei mai mulţi profesori sunt natural timoraţi de către aceste avansuri tehnice, au frică, toţi se gândesc că vine calculatorul şi-i înlocuieşte, asta e prima lor teamă, a doua este că trebuie să folosească un computer şi toţi copiii ştiu mai bine decât ei să folosească un computer, raportul de forţe normal dintr-o clasă nu mai e chiar acelaşi, dar noi am fost bucuroşi că am putut să vedem la Timişoara o profesoară autoritată fără să impună frică, folosind în chip natural softul după o singură sesiune de explicare a platformei, apoi s-a descurcat singură. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu celelalte clase, şi cu Kretzulescu la Bucureşti, şi cu cei din Iaşi dar la Timişoara adopţia a fost instantă.”

Stăm de vorbă cu Roxana Cojocaru, profesoară la Liceul Pedagogic Carmen Sylva din Timişoara, care ne spune cum au reacţionat copiii: Au fost foarte încântaţi, au aşteptat cu nerăbdare, ştiau că au câştigat, dar în momentul în care au intrat în sală şi au văzut-o, atunci şi-au dat seama că visul lor a devenit realitate. A fost o competiţie la care au participat 9 din liceele din Timişoara, au făcut fiecare câte un film prin care să răspundă la întrebarea de ce şcoala ta este cea mai smart”, se pare că şcoala noastră este cea mai smart din Vestul ţării. Prin această tehnologie avansată avem mai multe variante de a prezenta materialele mult mai bine, îi formăm mai bine, interacţiunea dintre profesor şi elev este foarte accentuată, se economiseşte foarte mult timp pentru că, de exemplu, nu mai stăm să desenăm scheme pe tablă, ele apar gata făcute prin softurile de care dispunem. Profesorul ştie în fiecare moment ce face fiecare elev, şi poate să intervină acolo unde este nevoie imediat.”

Cinci şcoli au deja clase smart. Două dintre ele sunt în afara graniţelor României şi acesta este abia începutul, spune Cristian Dinu: “Sunt deja două şcoli în Bulgaria care folosesc acest software, e vorba de o şcoală de economie din Sofia şi încă una din Plovdiv. Ne bucurăm că am putut ieşi deja în străinătate cu acest software în primul lui an de existenţă. Mai avem proiecte pilot şi în alte ţări cum ar fi Brazilia, Mexic şi Statele Unite via India.”

Viitorul şcolii este fără doar şi poate acesta. Hârtia, stiloul, creta, tabla vor fi înlocuite de ecrane. Cei mai încântaţi sunt, desigur, elevii. Cu o capacitate înnăscută de a se adapta la nou, tinerii sunt primii ce aleg calea digitală. Ne rămâne nouă, celorlalţi, să ţinem pasul cu ei şi să le punem la dispoziţie conţinutul de care au nevoie.

29 August 2014
Şah în şcoală (reluare)

Începând cu anul şcolar 2014 — 2015, şahul devine disciplină opţională în învăţământul românesc. Disciplina se va numi, conform ordinului ministrului educaţiei Remus Pricopie, Educaţie prin şah”, iar programa şcolară aprobată este destinată ciclului primar. Prin urmare, şcolile din România vor putea introduce această disciplină opţională, cu durata de doi ani, pentru elevii din clasele I-IV. Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, ne prezintă beneficiile pe care le aduce introducerea şahului în şcoală:

“Sunt multe şi vi le pot spune şi în calitate de profesor, dar şi în calitate de părinte cu copil jucător de şah. În primul şi în primul rând este capacitatea de concentrare, de analiză, o abordare logică mult mai bună, dacă vreţi, răbdare, pentru că, să stai 3 ore, 4 ore, uneori şi 5 ore, depinde de vârstă şi de partidă, în faţa tablei de şah şi a celui cu care joci şi să gândeşti, este un lucru extraordinar. Apoi spiritul de echipă. Cei care nu sunt cunoscători, probabil, cred că este un joc individual. Nu este un joc individual, de multe ori echipa este foarte importantă, de la pregătire până la competiţie şi eu cred că pentru copiii care vor să facă şah este un lucru extraordinar. Cercetările ne arată că îmbunătăţirea rezultatelor şcolare este semnificativă.”

Vladimir Danilov este secretarul general al Federaţiei Române de Şah şi s-a format ca jucător de şah la Iaşi (nord-estul României), un oraş care este un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte introducerea şahului în şcoală: Se predă şah în şcoală încă din anul 1986, bine, sub o formă sau alta, nu era neapărat ca materie în catalog. Atunci a luat fiinţă prima clasă de şah din România. După 1990, şahul a pătruns în absolut toate grădiniţele şi toate şcolile, este adevărat în multe dintre ele practicându-se în regimul after-school. În municipiul Iaşi sunt în jur de 3 mii de elevi care practică şahul, mulţi dintre ei ajungând la performanţă atât ca şahişti profesionişti la nivel de juniori, cât şi ca olimpici la diverse materii. Din anul 2000, la şcoala Bogdan Petriceicu Haşdeu din Iaşi s-a introdus şahul ca materie cu notare în catalog sub diverse forme. Ori se cheamă “Şah pe calculator”, ori “Şah şi matematică”, în funcţie de ce specializare avea profesorul de şah şi sunt 600 de copii din ciclul primar care fac şahul ca obiect, între o oră şi 4 ore pe săptămână.”

Conform unui recent protocol încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federatia Română de Şah, urmează să fie stabilite şcolile unde va fi predat şahul ca disciplină opţională şi să fie desemnaţi profesorii care să predea lecţii de şah. Revine cu precizări ministrul educaţiei, Remus Pricopie: “Prima problemă pe care trebuie să o rezolvăm şi o vom rezolva este aceea a cadrelor didactice. Întrucât şahul nu a existat ca disciplină în şcoală, evident că nu am avut până acum un sistem de formare a cadrelor diadctice pe zona de şah. Prin acest acord cu Federaţia de Şah, orice cadru didactic poate să predea dacă este legitimat şi la Federatia Română de Şah.

Prin urmare, modulul pedagogic este asigurat din formarea initială a cadrului didactic, indiferent dacă predă matematică, biologie, chimie sau altă disciplină, iar componenta de şah este asigurată şi certificată de federaţia naţională de şah. În felul acesta putem să demarăm, urmând ca evident, în următorii ani, formarea cadrelor didactice distinct pentru şah să fie o preocupare a universităţilor şi a Ministerului Educaţiei. Al doilea lucru, de asemenea, important este cel legat de dotarea a 500 de unităţi de învăţământ cu un set complet pentru a putea preda şahul în şcoli. Vorbim de un set care cuprinde 10 jocuri de şah, tablă demonstrativă, manuale, ghid pentru profesor. Decizia pe care am luat-o împreună cu Federaţia de Şah este ca de aceste 500 de pachete să beneficieze unităţi de învătământ din mediul rural pentru că, în general, la nivelul oraşelor există cluburile sportive şcolare.”

Ştefan este elev de liceu şi practică şah de performanţă, dar a făcut performanţă şi la matematică unde a ajuns la faza naţională a Olimpiadei şi confirmă utilitatea studierii şahului: “Şahul ne dezvoltă mintea, ne ajută să gândim într-un anumit fel şi ne ajută nu numai în şcoală, dar şi în viaţa de zi cu zi. Învăţăm să alegem şi să fim mai stăpâni pe noi.”

Despre contribuţia şahului la un mai bun control al emoţiilor ne vorbeşte şi Victor, elev de liceu, cu medalii obţinute la Campionatele Naţionale de Şah pentru juniori, dar şi la olimpiadele şcolare : “La concursuri de matematică sau de informatică contează mult stăpânirea emoţiilor. La olimpiadele de mate naţionale am ajuns şi am luat şi medalie.”

Lucian Vasilescu este medic la spital din Bucureşti, iar atunci când are timp joacă turnee de şah. A jucat la nivel de performanţă ca junior, apoi în perioada studentiei şi ne vorbeşte în continuare despre influenţa şahului asupra educatiei şi carierei profesionale: “Am început să joc şah in clasa I, efectiv din plăcere şi şahul a rămas pentru mine de-a lungul liceului, de-a lungul facultăţiii şi şi mai târziu de-a lungul întregii cariere profesionale o plăcere pură, mult mai mult decât un hobby. Eu am făcut de performanţă, la un moment dat chiar de mare performanţă. Bineînţeles că asta m-a ajutat să-mi dezvolt anumite abilităţi cum ar fi perseverenţă, tenacitatea, dorinţa de a învinge, dar în acelaşi timp mi-a arătat cum să fiu membru al unei echipe, mi-a arătat cum să joc turnee peste tot în această ţară, dar şi în multe locuri frumoase din Europa şi din lume. Faptul că la peste 50 de ani încă pot juca o partidă cu cei mai buni jucători ai ţării înseamnă foarte mult pentru mine. Pot spune că de-abia aştept pensia pentru a mă ocupa mai serios de şah.”

20 August 2014
Jurnal românesc – 20.08.2014

Vizita pe care premierul Victor Ponta o va efectua în Republica Moldova pe 27 august transmite un semnal clar de susţinere a acestei ţări şi a destinaţiei sale europene, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean. Potrivit lui Corlăţean, această vizită va marca un moment istoric, întrucât, odată cu lansarea gazoductului Iaşi-Ungheni, va fi prima dată când Chişinăul va importa gaze şi din vest, nu numai din est. Ministrul român de Externe a anunţat, de asemenea, organizarea la Chişinău a reuniunii grupului de prieteni europeni ai Republicii Moldova, desfăşurată, de obicei, la Bruxelles, dar şi prezenţa la Bucureşti, în perioada 27-29 august, a miniştrilor de externe ai Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, la Zilele Diplomaţiei Româneşti.

La Eforie Nord, continuă reuniunea celor 200 de reprezentanţi ai comunităţilor româneşti de peste graniţe. Aceştia dezbat problemele cu care se confruntă românii din străinătate şi analizează modul în care-i pot ajuta autorităţile de la Bucureşti. Premierul Victor Ponta a apreciat că diaspora trebuie să promoveze ceea ce a numit faţa frumoasă a României şi nu să evoce problemele ei. La rândul lor, participanţii la reuniune au cerut politicienilor de la Bucureşti să nu mai lucreze la dezbinarea diasporei.

Negocierile desfăşurate marţi la biroul din Tiraspol al Misiunii OSCE în Republica Moldova privind activitatea celor opt şcoli cu predare în limba română din regiunea transnistreană au fost constructive, existând garanţii că acestea vor activa în regim normal şi că nu vor apărea impedimente pentru începerea noului an de studii, au dat asigurări autorităţile de la Chişinău. Gheorghe Bălan, şeful Biroului de reintegrare în cadrul guvernului Republicii Moldova, a precizat că au fost discutate mai multe aspecte ţinând de buna funcţionare a şcolilor cu predare în limba română din regiunea separatistă, inclusiv probleme de ordin financiar. Şcolile cu predare în limba română din Transnistria riscau să nu mai poată funcţiona din cauza restanţelor la chiria clădirilor în care funcţionează. Pe fondul presiunilor exercitate de rusofili asupra profesorilor şi elevilor români, Înaltul Comisar pentru minorităţi naţionale al organizatiei, Astrid Thors, a subliniat că dreptul copiilor de a fi educaţi în limba maternă trebuie să fie pe deplin respectat, iar ei nu trebuie să devină victime ale disputelor politice.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice în MAE, Bogdan Aurescu, a vizitat marţi, la invitaţia părţii canadiene, Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii, personalul militar canadian şi aeronavele militare canadiene CF-18 dislocate în România. Extinderea cooperării militare bilaterale, precum şi derularea exerciţiilor comune de instruire şi antrenament au contribuit semnificativ la creşterea experienţei forţelor aeriene ale celor două state, precum şi a interoperabilităţii dintre acestea”, precizează un comunicat dat publicităţii la Bucureşti. Potrivit documentului, Bogdan Aurescu a reiterat importanţa strategică a frontierei estice a NATO şi a României şi a exprimat susţinerea Bucureştiului pentru un pachet concret de măsuri care să fie adoptat cu prilejul reuniunii la vârf a NATO din septembrie 2014, menit să consolideze apărarea colectivă şi securitatea Aliaţilor.

20 August 2014
Controverse legate de ora de religie în şcoala românească

Predată pe tot parcursul ciclului preuniversitar — de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a –, religia, ca disciplină şcolară, a fost contestată de unii părinţi şi de o parte a societăţii civile, invocându-se libertatea religioasă. Există părinţi care doresc să-şi retragă copiii de la ora de religie, motivându-şi decizia fie prin apartenenţa la o altă religie în afara celei majoritare, fie prin agnosticismul familiei, fie prin referire la anumite lecţii din manual care ar putea dăuna sensibilităţii copilului. Este însă acest lucru permis de lege? Şi dacă da, în ce măsură este şi uşor de pus în practică? ASUR (Asociaţia Secular Umanistă) a iniţiat o campanie tocmai pentru a lămuri aceste aspecte. Părinţii pot, legal, să-şi retragă copiii de la ora de religie. Dar le pune şcoala la dispoziţie o alternativă? Pot urma un alt curs sau măcar pot petrece ora respectivă în altă sală, sub supraveghere, dacă sunt prea mici? Pentru a găsi răspunsul la aceste întrebări, ASUR a stat de vorbă atât cu părinţi, cât şi cu cadre didactice. Ce au aflat, ne spune acum Monica Beliţoiu, directoarea executivă a asociaţiei.

Mulţi părinţi erau uimiţi, căci nu ştiau ce prevede legea, că îşi pot retrage copiii de la ora de religie. Cei care optau, în general, pentru retragere fie erau de altă religie, fie nu erau de acord cu ceea ce se preda la oră. La fiecare început de an şcolar, am organizat campanii de informare despre prevederile legii în mai multe şcoli chiar şi cu directorii. Unii dintre ei sunt de acord, însă alţii spun că nu am înţeles noi bine legea. În plus, sunt şi directori de şcoli care spun că nu au cum să le permită copiilor să nu asiste la ora de religie când ea este pusă în mijlocul zilei, pentru că nu au săli unde să-i trimită să stea pe parcursul lecţiei. Chiar dacă sunt retraşi de la ora de religie, sunt nevoiţi să rămână în sala de clasă. Sunt şi părinţi care au o înţelegere cu profesorii astfel încât copiii lor să aibă un loc fie la bibliotecă, fie la after-school unde să-şi petreacă ora respectivă.

În acelaşi timp, cadrele didactice şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare recunosc libertatea părinţilor şi a copiilor de a nu face religie, deşi în legea învăţământului, ea este o disciplină obligatorie, nu opţională. Mihaela Ghiţiu, profesoară de religie la Colegiul Naţional Ion Neculce” din Bucureşti: Religia face parte, alături de alte materii, din trunchiul comun de discipline obligatorii. Ceea ce a fost speculat ca fiind opţional este, de fapt, posibilitatea acordată elevilor să nu participe la ora de religie în situaţia în care sunt de altă confesiune sau de altă religie. În acest caz, ei pot participa la ora de religie specifică lor, acolo unde ea se organizează. Programa este specifică fiecărui cult. Există o programă specifică cultului ortodox, alta cultului romano-catolic şi aşa mai departe. Toate aceste programe au avizul Ministerului Educaţiei. În situaţia în care părinţii nu doresc ca al lor copil să urmeze ora de religie, au desigur libertatea de a-i retrage de la ora de religie pe baza libertăţii religioase, căci legea învăţământului este în acord cu Constituţia României. În cazul acesta, media semestrială se încheie, evident, cu o medie în minus.

De pildă, elevii romano-catolici sau musulmani se pot retrage de la ora de religie, dacă, în şcoala lor, această disciplină se predă doar conform confesiunii creştin-ortodoxe. Elevii pot să nu participe, dar dacă nu au unde să se ducă, ei rămân în sala de clasă. Profesoara de religie, Mihaela Ghiţiu: Eu am şi un elev musulman. Nimic nu ne opreşte ca, atunci când avem de studiat elemente legate de religia sa, să nu le prezinte la oră. Nu s-a retras. Şi ori de câte ori consideră că este necesar intervine şi la ora noastră. Nu eu îi închei media, el vine cu notele de la ora de religie, aşa cum o studiază el.

Dar tocmai pentru a evita situaţii de genul acesta, ASUR propune ca ora de religie să nu mai fie intercalată printre celelalte ore, ci mutată fie la începutul orarului, fie la sfârşit. În felul acesta, copilul poate pleca mai devreme sau veni mai târziu la şcoală, fără să se mai pună problema supravegherii. Iniţiativa este susţinută de reprezentaţii părinţilor. Mihaela Gună, Preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi: Cred că este foarte corect pentru că sunt foarte multe situaţii în care părinţii nu-şi retrag copiii de la ora de religie, indiferent de motivele lor, numai pentru că timp de o oră copilul rămâne nesupravegheat. Prin urmare, alegeau ca el să rămână la oră numai din simplu motiv că în felul acesta copilul rămâne în clasă. Cred că ar fi fost mai normal ca, pe durata desfăşurării orei de religie, să se creeze, prin orar, posibilitatea ca cei care nu doresc să facă religie să participe la un alt curs opţional.

În locul unui curs opţional, ASUR propune înlocuirea orei de religie cu una de istorie a religiilor, tocmai pentru ca elevii să ia cunoştinţă cu diversitatea credinţelor. Mihaela Gună susţine această iniţiativă, mai ales că în felul acesta, crede ea, s-ar putea evita predarea anumitor aspecte şocante pentru copiii mai mici: Mi s-ar părea mult mai interesant să învăţăm istoria religiilor sau alte lucruri în locul celor care ţin, de pildă, de ritualul spălării mortului sau să obligi copilul să meargă la biserică. Aş vrea ca ei să înveţe mai mult despre ce înseamnă religia în general şi mai puţin dogmatism. Foarte mulţi copii sunt speriaţi că, dacă nu spun şi nu fac anumite lucruri, îi pedepseşte Dumnezeu. Religia trebuie privită astfel, în opinia mea.

Accentuând faptul că elemente de istorie a religiilor se predau atât la ora de istorie generală, cât şi la ora de religie, profesoara Mihaela Ghiţiu adaugă: Religia propune valori şi dezvoltă virtuţi, îi îndreaptă pe copii spre comuniunea cu semenii. Pe de altă parte, este imposibil să vorbeşti despre virtuţi, fără să vorbeşti şi despre păcatele opuse lor. ASUR pune problema că nu trebuie vorbit despre pedepse, iad sau moarte. Moartea trebuie scoasă în afara societăţii şi trebuie să ştim că nu există. Dar în familiile tradiţionale, atunci când bunicii treceau la cele veşnice, copiii erau aduşi să-şi ceara ultima iertăciune. Este un lucru care face parte din firescul vieţii. Părinţii pot, cu delicateţe, să discute cu copiii despre aceste probleme cu care ei, mai devreme sau mai târziu, se confruntă chiar în familiile lor.

Indiferent de motivele pro sau contra predării religiei în sistemul laic şi public de învăţământ, dezbaterea se amplifică. O dovadă este şi recenta iniţiativă parlamentară de a înlocui ora de religie cu una de etică şi cultură civică.

30 July 2014
Şah în şcoală

Începând cu anul şcolar 2014 — 2015, şahul devine disciplină opţională în învăţământul românesc. Disciplina se va numi, conform ordinului ministrului educaţiei Remus Pricopie, Educaţie prin şah”, iar programa şcolară aprobată este destinată ciclului primar. Prin urmare, şcolile din România vor putea introduce această disciplină opţională, cu durata de doi ani, pentru elevii din clasele I-IV. Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, ne prezintă beneficiile pe care le aduce introducerea şahului în şcoală:

“Sunt multe şi vi le pot spune şi în calitate de profesor, dar şi în calitate de părinte cu copil jucător de şah. În primul şi în primul rând este capacitatea de concentrare, de analiză, o abordare logică mult mai bună, dacă vreţi, răbdare, pentru că, să stai 3 ore, 4 ore, uneori şi 5 ore, depinde de vârstă şi de partidă, în faţa tablei de şah şi a celui cu care joci şi să gândeşti, este un lucru extraordinar. Apoi spiritul de echipă. Cei care nu sunt cunoscători, probabil, cred că este un joc individual. Nu este un joc individual, de multe ori echipa este foarte importantă, de la pregătire până la competiţie şi eu cred că pentru copiii care vor să facă şah este un lucru extraordinar. Cercetările ne arată că îmbunătăţirea rezultatelor şcolare este semnificativă.”

Vladimir Danilov este secretarul general al Federaţiei Române de Şah şi s-a format ca jucător de şah la Iaşi (nord-estul României), un oraş care este un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte introducerea şahului în şcoală: Se predă şah în şcoală încă din anul 1986, bine, sub o formă sau alta, nu era neapărat ca materie în catalog. Atunci a luat fiinţă prima clasă de şah din România. După 1990, şahul a pătruns în absolut toate grădiniţele şi toate şcolile, este adevărat în multe dintre ele practicându-se în regimul after-school. În municipiul Iaşi sunt în jur de 3 mii de elevi care practică şahul, mulţi dintre ei ajungând la performanţă atât ca şahişti profesionişti la nivel de juniori, cât şi ca olimpici la diverse materii. Din anul 2000, la şcoala Bogdan Petriceicu Haşdeu din Iaşi s-a introdus şahul ca materie cu notare în catalog sub diverse forme. Ori se cheamă “Şah pe calculator”, ori “Şah şi matematică”, în funcţie de ce specializare avea profesorul de şah şi sunt 600 de copii din ciclul primar care fac şahul ca obiect, între o oră şi 4 ore pe săptămână.”

Conform unui recent protocol încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federatia Română de Şah, urmează să fie stabilite şcolile unde va fi predat şahul ca disciplină opţională şi să fie desemnaţi profesorii care să predea lecţii de şah. Revine cu precizări ministrul educaţiei, Remus Pricopie: “Prima problemă pe care trebuie să o rezolvăm şi o vom rezolva este aceea a cadrelor didactice. Întrucât şahul nu a existat ca disciplină în şcoală, evident că nu am avut până acum un sistem de formare a cadrelor diadctice pe zona de şah. Prin acest acord cu Federaţia de Şah, orice cadru didactic poate să predea dacă este legitimat şi la Federatia Română de Şah.

Prin urmare, modulul pedagogic este asigurat din formarea initială a cadrului didactic, indiferent dacă predă matematică, biologie, chimie sau altă disciplină, iar componenta de şah este asigurată şi certificată de federaţia naţională de şah. În felul acesta putem să demarăm, urmând ca evident, în următorii ani, formarea cadrelor didactice distinct pentru şah să fie o preocupare a universităţilor şi a Ministerului Educaţiei. Al doilea lucru, de asemenea, important este cel legat de dotarea a 500 de unităţi de învăţământ cu un set complet pentru a putea preda şahul în şcoli. Vorbim de un set care cuprinde 10 jocuri de şah, tablă demonstrativă, manuale, ghid pentru profesor. Decizia pe care am luat-o împreună cu Federaţia de Şah este ca de aceste 500 de pachete să beneficieze unităţi de învătământ din mediul rural pentru că, în general, la nivelul oraşelor există cluburile sportive şcolare.”

Ştefan este elev de liceu şi practică şah de performanţă, dar a făcut performanţă şi la matematică unde a ajuns la faza naţională a Olimpiadei şi confirmă utilitatea studierii şahului: “Şahul ne dezvoltă mintea, ne ajută să gândim într-un anumit fel şi ne ajută nu numai în şcoală, dar şi în viaţa de zi cu zi. Învăţăm să alegem şi să fim mai stăpâni pe noi.”

Despre contribuţia şahului la un mai bun control al emoţiilor ne vorbeşte şi Victor, elev de liceu, cu medalii obţinute la Campionatele Naţionale de Şah pentru juniori, dar şi la olimpiadele şcolare : “La concursuri de matematică sau de informatică contează mult stăpânirea emoţiilor. La olimpiadele de mate naţionale am ajuns şi am luat şi medalie.”

Lucian Vasilescu este medic la spital din Bucureşti, iar atunci când are timp joacă turnee de şah. A jucat la nivel de performanţă ca junior, apoi în perioada studentiei şi ne vorbeşte în continuare despre influenţa şahului asupra educatiei şi carierei profesionale: “Am început să joc şah in clasa I, efectiv din plăcere şi şahul a rămas pentru mine de-a lungul liceului, de-a lungul facultăţiii şi şi mai târziu de-a lungul întregii cariere profesionale o plăcere pură, mult mai mult decât un hobby. Eu am făcut de performanţă, la un moment dat chiar de mare performanţă. Bineînţeles că asta m-a ajutat să-mi dezvolt anumite abilităţi cum ar fi perseverenţă, tenacitatea, dorinţa de a învinge, dar în acelaşi timp mi-a arătat cum să fiu membru al unei echipe, mi-a arătat cum să joc turnee peste tot în această ţară, dar şi în multe locuri frumoase din Europa şi din lume. Faptul că la peste 50 de ani încă pot juca o partidă cu cei mai buni jucători ai ţării înseamnă foarte mult pentru mine. Pot spune că de-abia aştept pensia pentru a mă ocupa mai serios de şah.”

28 May 2014
Controverse legate de ora de religie în şcoala românească

Predată pe tot parcursul ciclului preuniversitar — de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a –, religia, ca disciplină şcolară, a fost contestată de unii părinţi şi de o parte a societăţii civile, invocându-se libertatea religioasă. Există părinţi care doresc să-şi retragă copiii de la ora de religie, motivându-şi decizia fie prin apartenenţa la o altă religie în afara celei majoritare, fie prin agnosticismul familiei, fie prin referire la anumite lecţii din manual care ar putea dăuna sensibilităţii copilului. Este însă acest lucru permis de lege? Şi dacă da, în ce măsură este şi uşor de pus în practică? ASUR (Asociaţia Secular Umanistă) a iniţiat o campanie tocmai pentru a lămuri aceste aspecte. Părinţii pot, legal, să-şi retragă copiii de la ora de religie. Dar le pune şcoala la dispoziţie o alternativă? Pot urma un alt curs sau măcar pot petrece ora respectivă în altă sală, sub supraveghere, dacă sunt prea mici? Pentru a găsi răspunsul la aceste întrebări, ASUR a stat de vorbă atât cu părinţi, cât şi cu cadre didactice. Ce au aflat, ne spune acum Monica Beliţoiu, directoarea executivă a asociaţiei.

Mulţi părinţi erau uimiţi, căci nu ştiau ce prevede legea, că îşi pot retrage copiii de la ora de religie. Cei care optau, în general, pentru retragere fie erau de altă religie, fie nu erau de acord cu ceea ce se preda la oră. La fiecare început de an şcolar, am organizat campanii de informare despre prevederile legii în mai multe şcoli chiar şi cu directorii. Unii dintre ei sunt de acord, însă alţii spun că nu am înţeles noi bine legea. În plus, sunt şi directori de şcoli care spun că nu au cum să le permită copiilor să nu asiste la ora de religie când ea este pusă în mijlocul zilei, pentru că nu au săli unde să-i trimită să stea pe parcursul lecţiei. Chiar dacă sunt retraşi de la ora de religie, sunt nevoiţi să rămână în sala de clasă. Sunt şi părinţi care au o înţelegere cu profesorii astfel încât copiii lor să aibă un loc fie la bibliotecă, fie la after-school unde să-şi petreacă ora respectivă.

În acelaşi timp, cadrele didactice şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare recunosc libertatea părinţilor şi a copiilor de a nu face religie, deşi în legea învăţământului, ea este o disciplină obligatorie, nu opţională. Mihaela Ghiţiu, profesoară de religie la Colegiul Naţional Ion Neculce” din Bucureşti: Religia face parte, alături de alte materii, din trunchiul comun de discipline obligatorii. Ceea ce a fost speculat ca fiind opţional este, de fapt, posibilitatea acordată elevilor să nu participe la ora de religie în situaţia în care sunt de altă confesiune sau de altă religie. În acest caz, ei pot participa la ora de religie specifică lor, acolo unde ea se organizează. Programa este specifică fiecărui cult. Există o programă specifică cultului ortodox, alta cultului romano-catolic şi aşa mai departe. Toate aceste programe au avizul Ministerului Educaţiei. În situaţia în care părinţii nu doresc ca al lor copil să urmeze ora de religie, au desigur libertatea de a-i retrage de la ora de religie pe baza libertăţii religioase, căci legea învăţământului este în acord cu Constituţia României. În cazul acesta, media semestrială se încheie, evident, cu o medie în minus.

De pildă, elevii romano-catolici sau musulmani se pot retrage de la ora de religie, dacă, în şcoala lor, această disciplină se predă doar conform confesiunii creştin-ortodoxe. Elevii pot să nu participe, dar dacă nu au unde să se ducă, ei rămân în sala de clasă. Profesoara de religie, Mihaela Ghiţiu: Eu am şi un elev musulman. Nimic nu ne opreşte ca, atunci când avem de studiat elemente legate de religia sa, să nu le prezinte la oră. Nu s-a retras. Şi ori de câte ori consideră că este necesar intervine şi la ora noastră. Nu eu îi închei media, el vine cu notele de la ora de religie, aşa cum o studiază el.

Dar tocmai pentru a evita situaţii de genul acesta, ASUR propune ca ora de religie să nu mai fie intercalată printre celelalte ore, ci mutată fie la începutul orarului, fie la sfârşit. În felul acesta, copilul poate pleca mai devreme sau veni mai târziu la şcoală, fără să se mai pună problema supravegherii. Iniţiativa este susţinută de reprezentaţii părinţilor. Mihaela Gună, Preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi: Cred că este foarte corect pentru că sunt foarte multe situaţii în care părinţii nu-şi retrag copiii de la ora de religie, indiferent de motivele lor, numai pentru că timp de o oră copilul rămâne nesupravegheat. Prin urmare, alegeau ca el să rămână la oră numai din simplu motiv că în felul acesta copilul rămâne în clasă. Cred că ar fi fost mai normal ca, pe durata desfăşurării orei de religie, să se creeze, prin orar, posibilitatea ca cei care nu doresc să facă religie să participe la un alt curs opţional.

În locul unui curs opţional, ASUR propune înlocuirea orei de religie cu una de istorie a religiilor, tocmai pentru ca elevii să ia cunoştinţă cu diversitatea credinţelor. Mihaela Gună susţine această iniţiativă, mai ales că în felul acesta, crede ea, s-ar putea evita predarea anumitor aspecte şocante pentru copiii mai mici: Mi s-ar părea mult mai interesant să învăţăm istoria religiilor sau alte lucruri în locul celor care ţin, de pildă, de ritualul spălării mortului sau să obligi copilul să meargă la biserică. Aş vrea ca ei să înveţe mai mult despre ce înseamnă religia în general şi mai puţin dogmatism. Foarte mulţi copii sunt speriaţi că, dacă nu spun şi nu fac anumite lucruri, îi pedepseşte Dumnezeu. Religia trebuie privită astfel, în opinia mea.

Accentuând faptul că elemente de istorie a religiilor se predau atât la ora de istorie generală, cât şi la ora de religie, profesoara Mihaela Ghiţiu adaugă: Religia propune valori şi dezvoltă virtuţi, îi îndreaptă pe copii spre comuniunea cu semenii. Pe de altă parte, este imposibil să vorbeşti despre virtuţi, fără să vorbeşti şi despre păcatele opuse lor. ASUR pune problema că nu trebuie vorbit despre pedepse, iad sau moarte. Moartea trebuie scoasă în afara societăţii şi trebuie să ştim că nu există. Dar în familiile tradiţionale, atunci când bunicii treceau la cele veşnice, copiii erau aduşi să-şi ceara ultima iertăciune. Este un lucru care face parte din firescul vieţii. Părinţii pot, cu delicateţe, să discute cu copiii despre aceste probleme cu care ei, mai devreme sau mai târziu, se confruntă chiar în familiile lor.

Indiferent de motivele pro sau contra predării religiei în sistemul laic şi public de învăţământ, dezbaterea se amplifică. O dovadă este şi recenta iniţiativă parlamentară de a înlocui ora de religie cu una de etică şi cultură civică.

12 March 2014
Istoria comunismului în şcoală

Din 2008, în programa de liceu, a fost introdus ca un curs opţional, cursul de istorie a comunismului. Decizia venea în urma recomandării conţinute în raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. La scurt timp de la elaborarea programei, apărea şi manualul aferent, destinat elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a şi redactat sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Ce conţine acest manual aflăm chiar acum de la Andrei Muraru, co-autor al manualului şi până de curând preşedintele executiv al IICCMER: “Pentru perioada 1947 — 1989 încercăm să intrăm în toate măruntaiele acestui regim: viaţa cotidiană, economia, viaţa culturală, minorităţile, regimul politic, represiune etc. Evident că efortul de a concentra toate aceste teme nu a fost simplu, dar ne-am axat pe texte de autor scurte şi pe foarte multe surse istorice: documente din arhive şi materiale de istorie orală. Manualul are ataşat un DVD cu imagini video din arhiva TVR, din anul 1988. Din punctul nostru de vedere, este un instrument foarte bine conceput care oferă elevului posibilitatea de a cerceta singur. Nu am vrut să facem nici un fel de propagandă, nici să impunem o anumită viziune asupra istoriei comunismului din România. De aceea şi titlul manualului este O istorie a comunismului”, căci în funcţie de cine şi ce cercetează pot fi mai multe istorii ale comunismului.”

În prezent, în 146 de şcoli din toată ţara se predă acest curs opţional elevilor de la clasele mari de liceu care au optat, evident, să studieze istoria comunismului. Se estimează că, de la introducerea cursului, aproximativ 3.000 de elevi îl aleg în fiecare an. De asemenea, IICCMER organizează sesiuni de pregătire cu profesorii de istorie, căci predarea acestei discipline presupune cunoştinţe şi metode puţin diferite de predarea istoriei generale. Nevoia de informaţie este mare, după cum o atestă şi sondajele de opinie referitoare la perioada comunistă. Unul dintre ele, realizat în 2010 la cererea IICCMER, concluziona că românii au în bună măsură o poziţie ambivalentă faţă de perioada comunistă şi ceea ce a însemnat aceasta. 47% dintre participanţii la sondaj considerau comunismul o idee bună, dar greşit aplicată, în timp ce puţin sub 30% dintre români afirmau că a fost o idee greşită. Trei ani mai târziu, în decembrie 2013, într-un alt sondaj de opinie, Nicolae Ceauşescu este considerat un personaj politic cu un rol pozitiv în istoria României de 47,5% dintre români. 46,9% îl etichetează drept o personalitate negativă. De un procentaj asemănător se bucură şi predecesorul luii Ceauşescu la şefia PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej. El este receptat ca personaj cu un rol pozitiv de 42,3% dintre români. 39,1% îl văd ca un personaj negativ. În aceste condiţii nu sunt surprinzătoare opiniile pe care unii elevi le exprimă, înainte de începerea cursului. Iată ce aflăm de la Mihai Stamatescu, profesor de istorie la Orşova şi unul din co-autorii manualului de istorie a comunismului.

“În general, informaţiile pe care le au copii sunt cele provenite din familie, de la vecini, din comunitatea mai largă. Au ceva mai puţine informaţii din mass-media. Iar informaţiile pe care le au sunt cele în general vehiculate în spaţiul public, informaţii de genul: Da, era bine pentru că aveam un loc de muncă.”, Da, era bine pentru că primeam o locuinţă”, Da, era bine pentru că primeam o butelie.” Copiii vin la şcoală cu aceste informaţii, dar şi cu altele, şi deodată află că ce ştiau ei nu se mai potriveşte. Explicaţiile pe care le oferă cursul şi istoria recentă care se studiază în şcoală pun realitatea într-o altă lumină. Elevii constată singuri că nostalgiile părinţilor nu se referă neapărat la regimul comunist, ci mai degrabă la propria lor tinereţe. Cu siguranţă, dacă ai argumente, dacă aduci dovezi, dacă-i provoci să citească surse istorice, dacă le explici ce înseamnă manipularea, propaganda, cu siguranţă vor înţelege ce li s-a întâmplat părinţilor. Sunt dispuşi să judece logic şi critic toate lucrurile care s-au întâmplat.”

În măsura în care urmând acest curs, elevii încep să înţeleagă mai bine o parte din realităţile cotidiene, ei devin din ce în ce mai interesaţi de acest studiu. De altfel, tot printr-o abordare mai apropiată de problematicile actuale, se încearcă predarea istoriei comunismului şi la clase mai mici. Mihai Stamatescu: “Noi am realizat un material care se numeşte Drepturile omului în istoria recentă a României” pentru că am realizat că putem realiza un contact cu perioada regimului comunist mai devreme de vârsta majoratului. Am realizat un material care se adresează copiilor de gimnaziu şi care poate fi folosit şi de învăţători în ciclul primar. Atâta timp cât copiii studiază disciplina intitulată Cultură civică”, am considerat că perspectiva cea mai bună prin care se poate introduce informaţii despre regimul comunist este cea a drepturilor omului. Sunt destui profesori de gimnaziu care folosesc acest material. El nu are o programă ataşată, dar el poate fi folosit de toţi profesorii care predau o disciplină umanistă, nu doar de cei de istorie.”

Evident, un singur curs opţional predat la clasele mari de liceu nu poate ajuta prea mult la schimbarea percepţiei unei întregi societăţi. Pe lângă activităţile şcolare, ar trebui să existe şi diverse alte iniţiative care să informeze publicul larg cu privire la comunism. Andrei Muraru, preşedinte executiv IICCMER despre impactul acestui curs. “Depinde şi ce facem noi ca societate, în ansamblu. Institutul Memoriei Naţionale din Polonia, omologul nostru, are peste 2.000 de angajaţi, noi avem 36. Ei au buget de 60 milioane de euro, noi avem unul de 1 milion de euro. Ei au început să facă ce facem noi din 1999, de când s-au înfiinţat, iar rezultatele de-abia acum încep să apară, după 10-15 ani de investiţii masive în educaţie. Investiţiile nu s-au limitat la cursuri, ci au vizat şi jocuri pentru copii şi adolescenţi, programe şcolare, filme, conferinţe, cărţi. Cu cât noi investim mai puţin, cu atât mai mult sondajele de opinie vor transmite mesaje nostalgice despre perioada comunistă, nostalgie combinată cu revolta faţă de actualii guvernanţi. Totul depinde de resursele pe care le investeşte societatea în acest domeniu.”

Cursul opţional de istorie a comunismului se predă doar în liceele cu profil teoretic, nu şi în cele cu profil vocaţional şi profesional, şi este doar unul dintre alte cursuri opţionale dintre care elevii pot alege.

5 March 2014
Smart Classrooms

Elevii liceului Pedagogic Carmen Sylva” din Timişoara şi cei ai Colegiului Costache Negruzzi” din Iaşi au la dispoziţie tehnologie de ultimă generaţie şi conţinut digital adaptat curriculumului şcolar. Ministerul Educaţiei Naţionale în parteneriat cu Samsung Electronics România, a inaugurat, la începutul acestei săptămâni, două noi clase digitale în cadrul proiectului Smart Classroom”, iniţiat în 2013. Prima clasă SMART a fost deschisă în cadrul Şcolii Comerciale Superioare Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti, în septembrie anul trecut. Smart Classroom oferă o soluţie digitală de învăţare completă care include atât suport hardware şi software, cât şi conţinut digital, adaptat curriculumului recomandat elevilor de liceu. Clasa digitală din cele trei licee a fost dotată cu 31 de tablete de ultimă generaţie, un E-Board, un Smart TV şi două laptop-uri. Paul Balogh şi Cristian Dinu reprezintă compania Readforward, cea care a realizat software-ul ce face posibilă predarea pe suport digital. Paul Balogh ne explică în minutele următoare ce este proiectul LearnForward.

Learn Forward este în acest moment cel mai important proiect al firmei noastre, este de fapt o platformă pentru folosirea manualelor digitale în interiorul unor clase. Ideea este să nu înlocuieşti profesorul cu o tabletă, ci să foloseşte tabletele şi computerele şi restul dotărilor dintr-o clasă, cum ar fi un e-board, pentru a aduce ceva în plus procesului normal de învăţare dintr-o clasă. Avem un site care conţine conturi pentru profesori, elevi şi alte device-uri speciale din clasă. Între aceste conturi pot fi folosite mai multe manuale digitale. Dacă ai orice fel de computer, tabletă sau telefon care se leagă la internet şi are un browser, atunci eşti pregătit tehnic pentru a folosi această platformă. Mai e un avantaj foarte mare, cel mai mare după părerea noastră, este extraordinar de simplu de utilizat. Ce ştim noi din competiţiile internaţionale e că sistemele acestea tind să devină extraordinar de complicate pentru că sunt gândite de către IT-işti. Or, IT-iştii sunt înnebuniţi de multe butoane, multe lucruri ascunse, e un fel de paradă a inteligenţei. Lucrul acesta e minunat dar e şi mai minunat dacă poţi să ascunzi această complexitate sub nişte butoane cât mai simple. Nu credem că profesorii trebuie să aibă doctorate în IT ca să poată să folosească aceste servicii online. Dacă se descurcă profesorul pe Facebook, se descurcă şi pe platforma noastră din prima.”

Cum faci acest software, atât de simplu să fie accesibil din punct de vedere financiar, aflăm de la Cristian Dinu: Am reuşit ceea ce nu a putut nimeni să facă până acum, să avem o platformă care să poată să meargă pe orice dispozitiv, de la cel mai mic ecran la cel mai mare ecran. Necesită doar un browser şi orice dispozitiv are acest program, e vorba de acelaşi program pe care oamenii îl folosesc pentru a naviga pe internet. Din punct de vedere tehnic am reuşit să atingem un punct foarte important, acela al accesibilităţii totale, orice copil şi orice profesor poate accesa această platformă fără să existe bariere tehnice de intrare. Cele mai ieftine dispozitive pot fi folosite pentru a accesa softul făcut de noi.”

Paul Balogh susţine că profesorii nu au de ce să se teamă de o şcoală digitalizată: Cei mai mulţi profesori sunt natural timoraţi de către aceste avansuri tehnice, au frică, toţi se gândesc că vine calculatorul şi-i înlocuieşte, asta e prima lor teamă, a doua este că trebuie să folosească un computer şi toţi copiii ştiu mai bine decât ei să folosească un computer, raportul de forţe normal dintr-o clasă nu mai e chiar acelaşi, dar noi am fost bucuroşi că am putut să vedem la Timişoara o profesoară autoritată fără să impună frică, folosind în chip natural softul după o singură sesiune de explicare a platformei, apoi s-a descurcat singură. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu celelalte clase, şi cu Kretzulescu la Bucureşti, şi cu cei din Iaşi dar la Timişoara adopţia a fost instantă.”

Stăm de vorbă cu Roxana Cojocaru, profesoară la Liceul Pedagogic Carmen Sylva din Timişoara, care ne spune cum au reacţionat copiii: Au fost foarte încântaţi, au aşteptat cu nerăbdare, ştiau că au câştigat, dar în momentul în care au intrat în sală şi au văzut-o, atunci şi-au dat seama că visul lor a devenit realitate. A fost o competiţie la care au participat 9 din liceele din Timişoara, au făcut fiecare câte un film prin care să răspundă la întrebarea de ce şcoala ta este cea mai smart”, se pare că şcoala noastră este cea mai smart din Vestul ţării. Prin această tehnologie avansată avem mai multe variante de a prezenta materialele mult mai bine, îi formăm mai bine, interacţiunea dintre profesor şi elev este foarte accentuată, se economiseşte foarte mult timp pentru că, de exemplu, nu mai stăm să desenăm scheme pe tablă, ele apar gata făcute prin softurile de care dispunem. Profesorul ştie în fiecare moment ce face fiecare elev, şi poate să intervină acolo unde este nevoie imediat.”

Cinci şcoli au deja clase smart. Două dintre ele sunt în afara graniţelor României şi acesta este abia începutul, spune Cristian Dinu: “Sunt deja două şcoli în Bulgaria care folosesc acest software, e vorba de o şcoală de economie din Sofia şi încă una din Plovdiv. Ne bucurăm că am putut ieşi deja în străinătate cu acest software în primul lui an de existenţă. Mai avem proiecte pilot şi în alte ţări cum ar fi Brazilia, Mexic şi Statele Unite via India.”

Viitorul şcolii este fără doar şi poate acesta. Hârtia, stiloul, creta, tabla vor fi înlocuite de ecrane. Cei mai încântaţi sunt, desigur, elevii. Cu o capacitate înnăscută de a se adapta la nou, tinerii sunt primii ce aleg calea digitală. Ne rămâne nouă, celorlalţi, să ţinem pasul cu ei şi să le punem la dispoziţie conţinutul de care au nevoie.

16 February 2014