Tag: Sorin Grindeanu

  • Jurnal românesc – 03.04.2017

    Jurnal românesc – 03.04.2017

    Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, se va
    deplasa în Marea Britanie, în prima parte a lunii aprilie, pentru a se întâlni
    cu membrii comunităţii româneşti şi cu autorităţile de la Londra. Premierul
    Sorin Grindeanu i-a cerut ministrului să meargă în Regatul Unit în contextul
    ieşirii Marii Britanii din UE şi în condiţiile în care Guvernul român şi-a
    stabilit ca prioritate reprezentarea şi protejarea intereselor cetăţenilor
    români din aceasta ţară. Potrivit uni comunicat al MAE, Andreea Păstârnac va reitera disponibilitatea
    Bucureştiului de a coopera cu autorităţile britanice şi cu instituţiile
    europene pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă românii din Marea
    Britanie.




    Poliţia română de frontieră a anunţat că
    întăreşte, din 7 aprilie, controalele de la intrarea şi ieşirea din ţară. Toate
    persoanele care trec graniţa vor fi verificate în baze de date naţionale şi
    internaţionale, astfel că se prefigurează o creştere a timpilor de aşteptare
    pentru efectuarea formalităţilor de frontieră. Potrivit unui comunicat remis
    presei, vineri, intră în vigoare o modificare a Codului Frontierelor Schengen,
    adoptată de Parlamentul European şi Consiliul Europei, menită să ducă la
    îmbunătăţirea securităţii UE şi a cetăţenilor acesteia. Poliţia română de
    frontieră afirmă că a luat toate măsurile pentru reducerea timpilor de
    aşteptare şi asigurarea unui control operativ şi că a depus toate eforturile
    pentru a asigura un echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa
    traficului de călători.




    Medicii români care lucrează
    în străinătate, indiferent dacă şi-au făcut specializarea în ţară sau în altă
    parte, au la dispoziţie, de luni, un organism care să-i consilieze în cazul în
    care vor să revină în România. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat
    înfiinţarea, în cadrul Ministerului, a Centrului Naţional de Resurse Umane.
    Ministrul a precizat că are o serie de
    semnale din Germania şi Anglia privind revenirea acasă a unor doctori, după
    anunţul privind majorarea salariilor în sistemul românesc, dar şi în contextul
    creat de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Presa din Marea Britanie
    scrie în această perioadă că lipsa de medici este acută în Regatul Unit şi că
    numărul specialiştilor europeni care au părăsit sistemul a crescut dramatic în
    ultima parte a lui 2016.




    România a obţinut la ediţia din acest
    an a Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, 34 de medalii de aur, 8 de argint şi alte10
    distincţii speciale. La acestea se
    adaugă încă 17 premii oferite de delegaţiile străine, prezente la Ziua
    României organizată în cadrul Salonului.
    Potrivit Ministerului Cercetării şi Inovării, la această ediţie, România a
    participat cu 40 de lucrări, a căror prezenţă a fost finanţată de la buget,
    alături de alte 8 invenţii susţinute din fonduri proprii. În total, la Geneva
    au fost expuse peste 2.000 de invenţii din întreaga lume, de la companii,
    universităţi, organizaţii de stat, inventatori şi cercetători privaţi. Cel mai prestigios eveniment la
    nivel mondial in domeniul inventicii a avut loc in perioada 29 martie -2 aprilie.




    Fondurile de pensii private
    obligatorii din România aveau active în valoare de aproximativ 33,2 miliarde de
    lei, în februarie 2017, în creştere cu aproape 31% faţă de februarie 2016, potrivit datelor
    Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul
    activelor, respectiv 64,1%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 20,3%, iar pe
    trei depozitele bancare, cu 6,35% din totalul activelor.

  • Die Woche 27.03.-31.03.2017 im Überblick

    Die Woche 27.03.-31.03.2017 im Überblick

    Der britische Thronfolger Prinz Charles unternahm seinen zweiten offiziellen Rumänien-Besuch




    Seit zwei Jahrzehnten kommt der Thronfolger Großbritanniens, Prinz Charles, nach Rumänien. Inzwischen hat sich der Prinz auch ein paar Immobilien in Siebenbürgen gekauft und besucht diese fast jedes Jahr. Er ist von der Natur und von der Architektur Siebenbürgens fasziniert und unterstützt auch eine Stiftung die alte Häuser, Burgen und Kirchenburgen im südlichen Teil Siebenbürgens, in den alten ehemaligen Sachsendörfern saniert. Am Mittwoch hat der rumänische Staatspräsident Klaus Iohannis dem britischen Thronfolger, Prinz Charles, den Nationalorden Stern von Rumänien im Großkreuz-Rang, die höchste Auszeichnung der Republik Rumänien, verliehen. Der britische Thronfolger begrüßte die guten Beziehungen zwischen Rumänien und Großbritannien und erklärte seine tiefe Zuneigung für die Rumänen. Alles was ich in den letzten 20 Jahren, seitdem ich Rumänien besuche, machen wollte, war den Rumänen zu helfen, sich an die Einzigartigkeit ihrer Kultur, an das architektonische Erbe und, vor allem, an ihr Potential in der heutigen Welt.- erklärte Prinz Charles bei seinem Rumänien-Besuch. Der rumänische Staatschef schätzte die Teilnahme des Prinzen Charles an Wohltätigkeitsaktionen und an der Förderung Rumäniens in der Welt:




    Die Implizierung Ihrer Königlichen Hochheit in zahlreichen Sanierungsprojekte in rumänischen Dörfern, sowie Ihre Implizierung in der Förderung der lokalen Erzeugnisse, in Aktionen für Bildung im Bereich traditionelles Handwerk stellt einen wertvollen Beitrag zum Schaffen des Bewusstseins hinsichtlich eines Lebensstils, in dem die Natur, die Tradition und der moderne Mensch in Harmonie leben können, dar. Wir sind Ihrer Hochheit dankbar, weil Sie jedesmal, wenn Sie über Rumänien und die rumänischen Bürger reden, Ihre Bewunderung für das geistige und kulturelle Erbe ausdrücken.




    Prinz Charles ist am Donnerstag mit dem rumänischen Premierminister Sorin Grindeanu zusammengekommen. Themen der Gespräche waren die bilateralen Beziehungen, vor allem im militärischen und politischen Bereich, die Außenpolitik und die Situation der rumänischen Gemeinde in Großbritannien.




    Klaus Iohannis beteiligte sich an der Tagung der Europäischen Volkspartei




    Rumäniens Staatschef Klaus Iohannis hat am Donnerstag beim Kongress der Europäischen Volkspartei (EVP) in der maltesischen Hauptstadt Valletta erklärt, Rumänien sei gegen ein Europa der konzentrischen Intetgrationskreise und gegen ein Europa mit mehreren Geschwindigkeiten, das zu einer Vertiefung der sozialen und wirtschaftlichen Unterschiede zwischen den EU-Mitgliedsstaaten führen könnte. Die Europäische Union befinde sich in einer komplizierten Lage, mit komplexen Krisen von höchster Intensität. Die wichtigsten Herausforderungen seien in diesem Moment die Terrorangriffe, die Migration, der Nationalismus, der Populismus, der Brexit und vor allem die Eskalation des Euroskeptizismus, so Klaus Iohannis. Ich habe die Hoffnung, dass dieser Kongress, der in Malta, dem Land, der zur Zeit die turnusmäßige EU-Ratspräsidentschaft innehat, die Kohäsion innerhalb der EU stärken wird“, sagte noch der rumänische Staatspräsident in seiner Rede beim Kongress der Europäischen Volkspartei. Die rumänischen Behörden haben bekanntgegeben, das Ziel Rumäniens bei den Brexit-Verhandlungen sei die Einhaltung der Menschenrechte der rumänischen Bürger, die in Großbritannien arbeiten und studieren. Laut Einschätzungen leben in Großbritannien 250.000 Rumänen.




    Der Generalstaatsanwalt Rumäniens und die Chefstaatsanwältin der Antikorruptionsbehörde werden nicht entlassen



    Der Generalstaatsanwalt Rumäniens Augustin Lazăr und die Chefstaatsanwältin der Antikorruptionsbehörde Laura Codruţa Kovesi sollen nicht aus ihren Ämtern entlassen werden. Ohne Einmischung und ohne Druck von außerhalb des Ministeriums, wollte Tudorel Toader bei seinem Versuch betonen, den Verdacht aus dem Weg zu räumen, dass die Bewertung von der Sozial-Demokratischen Partei politisch bestellt worden sei. Tudorel Toader:




    Was wir als opportun im Zuge der Ansprüche der Rechtsstaatlichkeit betrachten, ist die Einführung einer aufmerksamen Überwachung und einer Verpflichtung der Berichterstattung über die Tätigkeit, die die Staatsanwälte der Antikorruptionsbehörde, der Staatsanwaltschaft zur Bekämpfung des Organisierten Verbrechens und des Terrorismus, sowie der Staatsanwaltschaft des Obersten Gerichtshofes durchführen. Diese Befugnis steht dem Justizminister zu und ich wiederhole, ich werde diese ausüben, ohne die Unabhängigkeit des Staatsanwaltes einen Fall zu lösen, zu beeinträchtigen.“




    Aus der Position eines bekannten Befürworters der Anstrengungen der Staatsanwälte hinsichtlich der Korruptionsbekämpfung, sagt Präsident Klaus Iohannis, dass er mit der Tätigkeit des Generalstaatsanwaltes und der DNA-Staatsanwältin zufrieden ist. Der Staatchef teilt die Meinung des Ministers bezüglich der vermeintlichen Abweichungen der DNA nicht. Dennoch beanstandet er auch nicht dessen Recht die Tätigkeit der Staatsanwaltschaften zu überwachen. Klaus Iohannis dazu:




    Ich erwarte tatsächlich von dem Herrn Minister, die Generalstaatsanwaltschaft, den Generalstaatsanwalt, die DNA-Chefstaatsanwältin, den Chefstaatsanwalt der Staatsanwaltschaft zur Bekämpfung des Organisierten Verbrechens und des Terrorismus zu unterstützen ihre Missionen besser zu erfüllen. Wenn das Justizministerium mit der Generalstaatsanwaltschaft im Rahmen einer treuen Kooperation zusammenarbeitet, dann kann das nur Gutes bedeuten. Somit wird die Lage anders als am Jahresanfang sein, als das Justizministerium und die Generalstaatsanwaltschaft unterschiedliche Meinungen bezüglich der Eilverordnung 13 vertraten.“




    Premierminister Sorin Grindeanu präzisierte in einer Mitteilung, er habe gefordert, ständig über die kontinuierliche Überwachung der Tätigkeit der Staatsanwälte informiert zu werden. Er versicherte, dass die Regierung in der Korruptionsbekämpfung fest engagiert sei.

  • Retrospectiva săptămânii 26.03 – 01.04.2017

    Retrospectiva săptămânii 26.03 – 01.04.2017

    Vizita oficială la Bucureşti a moştenitorului
    Coroanei britanice



    Chiar în ziua în care
    procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană devenea oficial,
    odată cu activarea de către Londra a articolului 50 din Tratatul de funcţionare
    a forului comunitar, moştenitorul Coroanei britanice începea o vizită oficială
    la Bucureşti, parte a unui turneu european.


    Tot ce am vrut să fac în ultimii 20 de
    ani de când vizitez România a fost să-i ajut pe români să îşi aducă aminte de
    unicitatea culturii lor, de moştenirea arhitecturală şi, mai presus de toate,
    de potenţialul lor în lumea de astăzi. Îmi amintesc cât de afectat am fost când
    am aflat ce au îndurat românii în timpul regimului comunist şi de distrugerile
    făcute atunci la nivel uman şi cultural.
    Este declaraţia făcută de prinţul
    Charles cu prilejul primirii din partea preşedintelui Klaus Iohannis a Ordinului Naţional Steaua
    României în Grad de Mare Cruce.

    Şeful statului a apreciat în mod deosebit
    dedicaţia şi implicarea Prinţului Charles în activităţi caritabile în România,
    dar şi contribuţia la promovarea imaginii ţării noastre în lume: Implicarea
    Alteţei Voastre Regale în numeroase proiecte de reabilitare a satelor, în promovarea
    produselor locale, în acţiuni de pregătire şi formare tradiţională
    meşteşugărească a reprezentat o contribuţie valoroasă la conştientizarea unui
    stil de viaţă în care natura, tradiţia şi omul cu deprinderi moderne pot
    coexista armonios. De asemenea, suntem recunoscători alteţei Voastre Regale
    pentru că, de fiecare dată când vorbiţi despre România şi cetăţenii noştri, vă
    exprimaţi admiraţia pentru bogăţiile spirituale şi culturale româneşti.

    Vizita, a doua oficială în România a
    Prinţului de Wales, a mai inclus discuţii cu premierul Sorin Grindeanu, unul dintre
    subiectele abordate fiind dezvoltarea şi aprofundarea parteneriatului strategic
    între România şi Marea Britanie, bazat pe o cooperare intensificată în sfera
    securităţii şi pe legăturile economice importante. Prinţul Charles s-a mai
    întâlnit cu membrii familiei regale române.




    România nu susţine o UE a
    cercurilor concentrice de integrare şi nici o Europă cu mai multe viteze, care ar putea duce la o creştere a diviziunilor sociale şi economice
    între statele membre, a reiterat, preşedintele Klaus Iohannis, poziţia
    Bucureştiului, în Malta – ţară ce deţine preşedinţia rotativă a Uniunii. În
    discursul ţinut la Congresul Partidului Popular European, şeful statului român
    a apreciat că Uniunea este într-un moment de cumpănă, cu crize complexe, de o
    intensitate fără precedent. Atacurile teroriste, migraţia, naţionalismul,
    populismul, Brexit-ul şi, mai mult decât orice, escaladarea euroscepticismului
    au devenit provocări majore, a subliniat Klaus Iohannis. La Bucureşti,
    autorităţile române au anunţat că principalul obiectiv al României în cadrul negocierilor pentru Brexit este
    respectarea drepturilor cetăţenilor români care lucrează şi studiază în Marea
    Britanie. Potrivit estimărilor, în Regatul Unit trăiesc peste 250.000 de
    români.


    La Bucureşti, procurorul general şi
    procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu vor fi schimbaţi din
    funcţie.



    Procurorul
    general, Augustin Lazăr şi procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
    Laura Codruţa Kovesi, nu vor fi schimbaţi din funcţie. Ministrul Justiţiei,
    Tudorel Toader, a declarat că a realizat evaluarea şefilor celor două
    instituţii personal, fără ingerinţă sau presiune de la nimeni străin de
    Ministerul Justiţiei. El a explicat că DNA şi-a arogat competenţa de a efectua
    o anchetă într-un domeniu ce excedează cadrul legal în anchetarea ordonanţei de
    urgenţă 13, dar magistraţii Curţii Constituţionale au restabilit echilibrul
    între puterile statului, prin decizia dată. Amintim că, prin Ordonanţa de urgenţă 13, executivul PSD – ALDE a încercat să
    modifice legislaţia penală anticorupţie, fapt ce a dus la ample manifestaţii de
    stradă. Ministrul a mai anunţat că trebuie avută, însă, în vedere o monitorizare a
    activităţii procurorilor.

    Tudorel Toader: Ceea ce considerăm oportun, în
    spiritul exigenţelor statului de drept este necesitatea instituirii unei atente
    monitorizări a unei obligaţii de raportare a activităţii pe care o desfăşoară
    procurorii, de la DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte, autoritate
    pe care trebuie să o exercite ministrul justiţiei şi, repet, o voi exercita,
    fără ingerinţe în independenţa procurorului de a da soluţii.

    Din poziţia de susţinător declarat al eforturilor pe care
    procurorii le fac în combaterea corupţiei, preşedintele Klaus Iohannis spune că
    este mulţumit de activitatea procurorului general şi a procurorului şef al DNA.
    Şeful statului nu împărtăşeşte opinia ministrului Justiţiei cu privire la
    presupusele derapaje ale DNA: Chiar
    mă aştept de la domnul ministru să sprijine Ministerul public, pe procurorul
    general, pe procurorul şef DNA, pe procurorul şef DIICOT, ca să îşi
    îndeplinească mai bine misiunile. Dacă lucrează împreună în ceea ce am numit
    cooperare loială, Ministerul Justiţiei cu Ministerul public, lucrurile pot
    merge numai înspre bine, altfel decât la începutul anului, când Ministerul
    Justiţiei şi Ministerul public au avut poziţii divergente în privinţa
    ordonanţei 13
    .

    Premierul Sorin Grindeanu a cerut să fie informat
    constant în legătură cu rezultatele monitorizării continue a activităţii
    procurorilor şi a dat asigurări că Guvernul este angajat ferm în lupta
    anticorupţie.

  • Prinţul Charles în România

    Prinţul Charles în România

    Nu sunt mulţi străinii celebri pe care românii să-i fi adoptat, aproape, şi să-i perceapă ca pe unii de-ai lor. Iar cel mai ilustru dintre aceştia e moştenitorul Coroanei Britanice, Prinţul Charles, care, de două decenii, vine frecvent în România, unde e şi contribuabil, fiindcă şi-a şi cumpărat aici câteva imobile. Pasionat de natura şi arhitectura Transilvaniei, el a creat o fundaţie ce promovează clădirile de patrimoniu – case, cetăţi, biserici fortificate – din aşezările fondate de coloniştii saxoni veniţi acolo în Evul Mediu.



    Miercuri, preşedintele Klaus Iohannnis l-a decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de preţuire pentru activitatea sa în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume. Moştenitorul Coroanei a salutat buna relaţie dintre cele două ţări şi şi-a mărturisit, din nou, afecţiunea profundă faţă de români. “Tot ce am vrut să fac în ultimii 20 de ani, de când vizitez România, a fost să-i ajut pe români să îşi aducă aminte de unicitatea culturii lor, de moştenirea arhitecturală şi, mai presus de toate, de potenţialul lor în lumea de astăzi” – şi-a rezumat el crezul.



    Cu premierul Sorin Grindeanu, Prinţul a discutat despre situaţia românilor din Marea Britanie după Brexit, despre relaţiile politice şi militare dintre cele două ţări, aliate în cadrul NATO, şi despre armonizarea poziţiilor lor pe marile teme de politică externă. Pasionat de tradiţiile populare, Prinţul de Wales a mers şi la Muzeul Naţional al Satului din Bucureşti, unde s-a declarat încântat de casele vechi ţărăneşti şi de obiceiurile tradiţionale, a dansat alături de un ansambu popular, a salutat meşterii şi a zăbovit cu fiecare, interesându-se de tehnica şi materialele folosite.



    În faţa unei case tradiţionale aduse din Delta Dunării, Prinţul Charles a fost întâmpinat de fostul multiplu campion olimpic şi mondial la caiac-canoe Ivan Patzaichin, care i-a dăruit o vâslă cu semnătura sa. Directoarea instituţiei, Paula Popoiu, nu şi-a ascuns nici emoţia, nici bucuria: “Prinţul Charles a venit la Muzeul Satului. Mi-a spus acum, la plecare, că Muzeul nostru este magnific, că se va întoarce cândva în acest muzeu. Mi se pare fantastic ca un om atât de important şi care face aşa de mult pentru România şi pentru promovarea tradiţiilor să vină aici, în muzeu, şi să spună că este magnific.”



    Agenda vizitei oficiale a Prinţului a inclus şi o întâlnire cu Patriahul Bisericii Ortodoxe Române (confesiune majoritară), Daniel, precum şi o cină, practic, în familie, cu propria sa verişoară îndepărtată, Principesa Margareta, custodele Coroanei României. Prima născută dintre cele cinci fiice ale ultimului Suveran al României, Mihai I (1940 – 1947), aceasta conduce Casa Regală după ce, acum un an, Majestatea Sa, nonagenar şi grav bolnav, s-a retras din viaţa publică.

  • Jurnal românesc – 30.03.2017

    Jurnal românesc – 30.03.2017

    Pentru România, Regatul Unit este un
    partener esenţial şi aşa va rămâne, iar Guvernul de la Bucureşti se va implica
    activ în protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor români în Marea
    Britanie, a dat asigurări, printr-un comunicat, premierul Sorin Grindeanu, după
    ce Executivul a luat act de declanşarea oficială a Brexitului. Potrivit
    estimărilor autorităţilor de la Bucuresti, in Regatul Unit trăiesc peste 250 de
    mii de români. La randul sau, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu a
    declarat, intr-un interviu pentru Radio România, ca Bucurestiul are în
    pregătire un plan şi o actualizare a parteneriatului cu Londra, pe baza căruia
    să se deruleze relaţiile bilaterale după Brexit.




    Instanţa supremă de la Bucureşti
    l-a condamnat definitiv, miercuri, la 20 de ani de inchisoare pe Ion
    Ficior (80 ani), fost comandant al lagărului de muncă de la Periprava, pentru
    infracţiuni împotriva umanităţii. Acesta a fost trimis în judecată în august
    2014, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus acest lagar de
    munca, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi
    discreţionar împotriva deţinuţilor politici, în urma căruia peste 100 de
    presoane au murit. Un caz asemănător a
    fost cel al lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului
    Râmnicu Sărat, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare, decizia fiind o
    premieră din punct de vedere judiciar. Vişinescu este primul condamnat pentru
    fapte care au fost comise cu peste 50 de ani în urmă.





    Industria turistică se confruntă cu o criză
    de forţă de muncă, dar nu neapărat din cauza salariilor mici, au afirmat
    reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. Ei
    sunt nemulţumiţi că nu se mai formează personal specializat-
    ospătari, recepţioneri, cameriste -din cauza dispariţiei şcolilor de profil. Salariul mediu net, în luna ianuarie
    2017, în industria turistică (hoteluri şi restaurante) a fost de 1299 de
    lei/lună, cel mai scăzut din economie. La acest salariu se adaugă şi
    bonuri de masă, iar angajaţii din acest domeniu primesc şi vouchere de vacanţă.
    Potrivit presei de specialitate, pe fondul lipsei de personal autohton, un
    hotel din staţiunea montană Poiana Braşov a angajat 22 de filipinezi, iar la o
    altă unitate de cazare lucrează nepalezi.





    Preşedintele
    Republicii Moldova, socialistul filorus Igor Dodon, a semnat un decret care
    prevede organizarea unui referendum pe 24 septembrie. Ar urma să fie puse în
    discuţie patru subiecte, între care acordarea unor prerogative sporite
    preşedintelui ţării. Guvernul a criticat iniţiativa şi a spus că Igor Dodon
    vrea să-şi facă publicitate electorală pe bani publici. Igor Dodon a menţionat
    că nimeni nu poate să-i anuleze decretul privind declanşarea acestui
    referendum. Principalul partid din coaliţia de guvernământ, Partidul Democrat,
    califică iniţiativa preşedintelui Dodon drept una politicianistă, îndreptată
    spre a cheltui bani din bugetul de stat pentru a-şi face propria campanie
    electorală

  • Jurnal românesc – 29.03.2017

    Jurnal românesc – 29.03.2017

    Parteneriatul strategic
    dintre SUA şi România va cunoaşte o dezvoltare semnificativă în perioada
    următoare şi din punct de vedere economic, a declarat, miercuri, premierul
    Sorin Grindeanu. El s-a întâlnit cu
    preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, Eric Stewart. În opinia
    lui Stewart, în România există numeroase oportunităţi de investiţii pentru
    companiile americane în industria de apărare, în energie, agricultură şi
    sănătate. Delegaţia companiilor americane a oferit premierului român o
    foaie de parcurs, scrisă de experţi de la Washington, cu prevederi referitoare
    la statul de drept, transparenţă şi eficienţă, pe care oamenii de afaceri din
    SUA le consideră prioritare pentru dezvoltarea afacerilor între cele două
    părţi.


    Ministrul
    pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, a discutat, marţi, la
    Washington, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din SUA despre promovarea
    limbii române, a culturii şi tradiţiilor româneşti. Andreea Păstârnac a explicat
    că această comunitate, de-a lungul a trei sau patru generaţii, este un model de
    conectare la ceea ce înseamnă valorile democraţiei, cu mulţi tineri care
    lucrează la un mare nivel profesional şi care sunt preocupaţi de legătura cu
    România. La Washington, ministrul a
    vizitat şi două comunităţi religioase, pe lângă care funcţionează şi şcoli de
    limba română. Andreea Păstârnac a mai spus că aceste comunităţi organizează
    chiar şi tabere de copii în SUA. In prezent,comunitatea româneasca din SUA este estimată la circa 1
    milion de persoane.


    Raportul ideal pentru România între salariul
    minim brut pe economie şi cel mediu este de 50%, prag care maximizează
    beneficiile în economie şi societate, relevă un studiu recent. Piaţa locală se
    apropie în prezent la un nivel de 44%, mult mai ridicat decât în urmă cu 10
    ani, dar inferior celor din Polonia,
    Slovenia, Ungaria, Letonia şi Lituania, Conform cercetării, începând cu 2004,
    salariul minim în România a fost corelat cu dinamica inflaţiei şi nu cu
    creşterea economică şi a veniturilor, astfel că în 2007 salariul minim
    reprezenta numai aproximativ un sfert (25%) din cel mediu. Dinamica a fost
    diferită de cea medie înregistrată în ţările din regiune, în contextul în care
    ponderea salariului minim în respectivele economii depăşea pragul de
    40%. Ponderea în salariul mediu a sporit între 2013-2016, ritmul de
    creştere fiind unul ridicat comparativ cu economiile din regiune.


    Organizaţia Mondială a Sănătăţii subliniază
    că în România este cel mai important focar de epidemie de rujeolă din Europa,
    din cauza scăderii procentului persoanelor care se vaccinează contra acestei
    boli. În Europa, peste 500 de cazuri de rujeolă au fost semnalate în luna
    ianuarie boala continuând să se răspândească, Focarele epidemice actuale cele
    mai importante sunt localizate în România şi Italia.În perioada ianuarie 2016 – martie2017, în România au fost semnalate
    peste 3.400 de cazuri şi 17 decese, majoritatea în zone unde protecţia prin
    vaccinare este foarte scăzută. Rujeola se poate răspândi oriunde în lume,
    inclusiv în ţări unde boala a fost eradicată. Cele mai expuse sunt persoanele
    nevaccinate sau insuficient vaccinate, indiferent de vârstă.

  • Rumänien unterstützt prowestlichen Kurs der Moldaurepublik

    Rumänien unterstützt prowestlichen Kurs der Moldaurepublik

    Am Donnerstag hat in der rumänischen Stadt Piatra Neamţ im Nordosten Rumäniens die gemeinsame Sitzung der rumänischen und moldauischen Regierungen stattgefunden. Rumäniens Premierminister Sorin Grindeanu gab seinem moldauischen Gegenüber Pavel Filip bekannt, Bukarest wolle in die Moldaurepublik mehr investieren und an den Privatisierungsprozess teilnehmen. Grindeanu forderte die prowestliche moldawische Exekutive auf, die europäische Richtung nicht zu verlassen. Sorin Grindeanu dazu:



    Rumänien erwartet von der Moldaurepublik Kohärenz und Seriosität. Nur die europäische Option kann dauerhafte Antworten auf die Erwartungen hinsichtlich des Wohlstands, der Sicherheit und der Stabilität der moldauischen Bürger bringen. Wir sind bereit, die Republik Moldau weiter auf diesem Weg zu unterstützen.”




    Pavel Filip bedankte sich für die finanzielle Hilfe in Höhe von 150 Millionen Euro und für die 96 Kleinbusse, die in ein paar Wochen nach Moldawien geschickt werden. Diese sollen für den Schülertransport der Kinder, die auf dem Dorf leben, gebraucht werden. Die Zukunft der Moldaurepublik sei in der EU neben Rumänien, schlussfolgerte der moldauische Ministerpräsident:



    Ich habe den rumänischen Premier versichert, dass Moldawien unser strategisches Projekt fortsetzen wird, und zwar dass wir die Reformen, die im Assoziierungsabkommen mit der EU vorgesehen sind, umsetzen. Die Moldaurepublik blickt weiter nach Westen. Die Verfassung schenkt dem Parlament und der Regierung mehr Macht als dem Landespräsidenten. Aus dieser Sicht wird sich nichts in der Beziehung zu Rumänien oder in unserer europäischen Option, die eigentlich unser Landesprojekt ist, ändern.”




    Moldawiens Premier Pavel Filip fügte hinzu, im Juni werde in Chişinău trotz der Opposition des prorussischen Präsidenten Igor Dodon ein NATO-Büro eröffnet. Die Erklärungen des Ministerpräsidenten kamen, nachdem Dodon im vergangenen Monat den moldawischen Militärs verboten hat, an einer militärischen Übung in Rumänien zusammen mit rumänischen und amerikanischen Soldaten teilzunehmen. Dodon hat Moskau in weniger als drei Monaten nach seiner Amtseinführung zweimal besucht und machte bekannt, er werde sich für die Aufkündigung des Assoziierungsabkommens mit der EU einsetzen, die Beziehungen zur der Euroasiatischen Union stärken und die Moldaurepublik föderalisieren, um den Transnistrien-Konflikt zu lösen. Politkommentatoren in Chişinău, die von Radio Rumänien zitiert wurden, meinen, Dodons prorussische Handlungen haben als Ziel, russische Unterstützung für die Sozialisten bei den Parlamentswahlen im nächsten Jahr zu gewinnen.

  • Şedinţă comună de guvern România – Republica Moldova

    Şedinţă comună de guvern România – Republica Moldova

    La şedinţa comună a celor două Guverne, organizată, joi, în premieră, la Piatra Neamţ (nord-estul României), premierul român, Sorin Grindeanu, i-a spus omologului său, Pavel Filip, că Bucureştiul vrea să investească mai mult în Republica Moldova şi să participe la procesul de privatizare de acolo. Şi a cerut Eexcutivului pro-occidental de la Chişinău să nu abandoneze traseul european. Sorin Grindeanu: România aşteaptă din partea Republicii Moldova consecvenţă şi seriozitate şi reiterez că doar opţiunea europeană poate aduce răspunsuri durabile la aşteptările de prosperitate, siguranţă şi stabilitate ale cetăţenilor din Republica Moldova. Suntem pregătiţi să susţinem în continuare Republica Moldova pe acest drum.”



    Premierul Filip a mulţumit României pentru ajutorul financiar rambursabil, considerat indispensabil pentru economia în criză a republicii şi acordat în tranşe ce vor totaliza, în final, 150 de milioane de euro. El a exprimat gratitudinea Chişinăului şi pentru cele 96 de microbuze care vor ajunge, în câteva săptămâni, în Republica Moldova şi pe care România le oferă pentru transportul elevilor din mediul rural. Şi a conchis că viitorul Republicii Moldova este doar în Uniunea Europeană, alături de România.


    L-am asigurat pe domnul prim-ministru că Moldova rămâne ferm angajată pe calea realizării proiectului nostru strategic, implementarea consecventă a reformelor prevăzute de acordul de asociere cu UE. Moldova priveşte în continuare spre vest, ca proiect de ţară. Adevărul e că, indiferent de poziţionările prezidenţiale de la Chişinău, Constituţia dă mai multă putere de decizie Parlamentului şi Guvernului. Şi, din acest punct de vedere, în relaţia noastră cu România nu se va schimba nimic, precum nu se va schimba nimic din opţiunea noastră europeană, care este, de fapt, şi proiectul nostru de ţară.”



    Premierul Filip a adăugat că un birou de legătură al NATO va fi deschis, în iunie, la Chişinău, în ciuda opoziţiei noului preşedinte al republicii, socialistul filorus Igor Dodon. Precizările primului-ministru deveniseră obligatorii după ce, luna trecută, Dodon a interzis militarilor moldoveni să ia parte, alături de camarazii lor români şi americani, la un exerciţiu organizat pe teritoriul României.



    El a fost la Moscova de două ori în mai puţin de trei luni de la învestire şi a spus acolo că ia în calcul denunţarea acordurilor de asociere si liber-schimb cu UE şi aprofundarea relaţiilor cu Uniunea Eurasiatică, precum şi federalizarea Republicii Moldova, ca soluţie pentru pacificarea regiunii separatiste pro-ruse Transnistria (est). Analiştii de la Chişinău, citaţi de corespondenţii Radio România, spun că miza acestei gesticulaţii pro-moscovite a lui Dodon e exclusiv electorală, adică sprijinul rusesc pentru socialişti la alegerile parlamentare de anul viitor.

  • Jurnal românesc – 24.03.2017

    Jurnal românesc – 24.03.2017

    Premierii României şi
    Republicii Moldova, Sorin Grindeanu şi Pavel Filip, au discutat, joi, la Piatra
    Neamţ, în cadrul celei de a treia şedinţe comune de guvern, despre aglomeraţia
    din punctele de frontieră dintre cele două state vecine. Bucureştiul a anunţat
    că va creşte numărul personalului din vămi şi poliţia de frontieră. Premierul
    Sorin Grindeanu a mai anunţat că
    România va continua să ajute Republica Moldova şi este pregătită chiar să
    participe la privatizarea unor companii de stat de peste Prut, dacă
    autorităţile de la Chişinău continuă procesul de integrare europeană şi
    reformele începute.




    Deputatul PNL Mara Mareş a anunţat, joi, că s-a
    constituit un grup de lucru care pregăteşte un pachet legislativ pentru
    aducerea tinerilor în ţară după finalizarea studiilor în străinătate, dar şi
    pentru cei care doresc să plece din România pentru a lucra în afara graniţelor.
    Din acest grup fac parte şi reprezentanţi ai
    Ligii Studenţilor români care studiază în străinătate. Pachetul vizează facilităţi fiscale pentru
    companii care angajează tineri români, studenţi în străinătate care doresc să
    se întoarcă acasă după finalizarea studiilor; o simplificare a procesului de
    echivalare a diplomelor de studii pentru cei care au absolvit în străinătate; introducerea unor burse care să reprezinte un parteneriat între stat şi
    companii româneşti sau companii internaţionale care activează în România care
    vizează trimiterea studenţilor în străinătate, cu obligativitatea acestora de a
    se întoarce şi munci în acea companie care i-a plătit studiile.




    Relaţiile comerciale cu Marea Britanie, principala ţară
    de destinaţie pentru carnea românească, sunt puse sub semnul întrebării în
    contextul în care Regatul Unit va părăsi
    UE, prin urmare nu se mai supune principiului liberei circulaţii a mărfurilor
    între statele membre. Anul trecut
    România a trimis carne în Marea Britanie în valoare de 43,7 mil. euro, ceea ce
    reprezintă 18% din valoarea totală a exporturilor de carne şi organe
    comestibile din 2016, potrivit datelor provizorii furnizate de Institutul
    Naţional de Statistică (INS). România a importat aproape de trei ori mai multă
    carne faţă de cât a exportat în 2016.




    S-a dat startul celei de-a IX-a
    ediţii a Programului de tabere ARC,organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în
    colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului. In 2017 participă 2000 de elevi şi tineri
    români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din
    diasporă. Inscrierile se pot face până la data de 1 mai 2017, la misiunile
    diplomatice sau directe la MRP, prin intermediul adresei de email: taberearc@mprp.gov.ro.
    Pentru grupurile din diasporă au fost alocate 600 de locuri, iar în cazul în
    care ele nu vor fi ocupate până la data menţionată, acestea vor fi relocate
    participanţilor din comunităţile istorice. Activităţile organizate în cadrul
    programului se vor axa pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba
    română, stimularea spiritului de competiţie în rândul tinerilor români de
    pretutindeni, informarea participanţilor asupra istoriei românilor şi
    aprofundarea cunoştintelor de cultură şi civilizaţie românească.




    Pe 26 martie, în ultima duminică a lunii martie, România
    va trece la ora de vară, ora 3:00 locală devenind ora 4:00. Astfel, ziua va fi
    cea mai scurtă a anului, cu 23 de ore în loc de 24. Sistemul ‘orei de
    vară’ are drept scop folosirea luminii Soarelui pe o perioadă cât mai lungă din
    zi. Lumina naturală, spre deosebire de cea artificială, este un stimulator al
    tonusului fizic şi psihic. Totodată, se economiseşte energia electrică necesară
    iluminatului artificial. În prezent, schimbarea orei, primăvara şi toamna,
    respectiv trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă, este folosita în peste
    100 de ţări din lumea întreagă.

  • March 22, 2017

    March 22, 2017

    STRIKE Part of the employees of Romania’s railway company CFR Infrastructure went on an unofficial strike causing delays on some routes with scores of trains also being halted. According to trade union leaders, the collective labour contract has expired and although the company’s board proposed a 22.5% rise in the salary funds, the move isn’t legally grounded, as the budget hasn’t been approved. CFR employees are discontented with the improper working conditions, the shortage of equipment and fuel.



    DRILL The US ambassador in Bucharest, Hans Klemm has announced that in July Romania will be hosting a large-scale military drill that brings together 30 thousand NATO soldiers from various countries. Klemm has underscored the close friendship between Romania and the USA, their bilateral strategic partnership and alliance inside NATO.



    COMEMORATION Belgium today commemorates a year since the tragic events at the Brussels airport and underground, when 32 people were killed and over 320 wounded, in what was described as the most severe attacks in the country’s recorded history. Four Romanians were killed in the attacks, including a minor. The attacks were claimed by the same cell of the Islamic State, which also masterminded the attacks in Paris in November 2015, which left 150 people dead. Belgium, France and Germany have in the past two years been the Jihadists’ target of choice.




    MEETING Romania’s Foreign Minister Teodor Melescanu has arrived in Washington to attend the ministerial meeting of the anti-ISIS coalition, an event hosted by US Secretary of State Rex Tillerson. According to sources with the Romanian Foreign Ministry the meeting’s main objective is to assess the progress made in stopping ISIS actions with emphasis on humanitarian assistance and measures aimed at stabilizing the conflict areas freed from ISIS occupation. By participating in this event, Romania has reiterated its commitment to meeting its assumed objectives and backing international efforts meant to fight terrorism and stabilize countries in the Middle East and North Africa.



    JUSTICE PardoN is not a miracle-solution for Romania’s overcrowded penitentiaries, although the country runs the risk of being condemned by the European Court of Human Rights, Justice minister Tudorel Toader has said in a debate on democracy and justice in Romania before the Committee of Civil Liberties, Justice and Home Affairs with the European Parliament. Toader has also said that he has called on the Legislature in Bucharest to postpone the draft law on granting pardoning in some cases so that the government may take additional measures. Romanian MEPs and civil society representatives are also to speak before the committee. Toader will also meet Vera Jurova, the European commissioner for Justice, consumers and gender equality. High on the agenda are the future European Commission report on the progress made by Romania inside the Cooperation and Verification Mechanism.



    SUMMIT The governments of Romania and the neighboring Republic of Moldova, an ex-soviet Romanian speaking country, are to meet on Thursday in Piatra Neamt north-eastern Romania, for a new common session. The two delegations headed by Prime Ministers Sorin Grindeanu and Pavel Filip respectively will be talking ways of developing bilateral cooperation, joint projects and new cooperation opportunities. Investment opportunities in the Republic of Moldova will also be tackled as well as cooperation in the fields of IT, finance, justice and home affairs. The relation between the two countries is a special one. There are common expectations and there is permanent interest from the two countries’ citizens. We’ll continue to support the European progress of the Republic of Moldova, Romania’s Prime Minister Sorin Grindeanu has said on behalf of the Romanian government. The talks with Grindeanu’s pro-Western counterpart come after last week the country’s president, Pro-Russian socialist Igor Dodon, reiterated in Moscow his intention to consider denouncing the country’s association and free-trade agreement with the EU and deepening the relations with the Eurasian Economic Union as well as the federalisation of the Republic of Moldova as a peace solution in the pro-Russia breakaway region of Transdniester.




    LONDON ATTACK A car mounted the pavement and ploughed into pedestrians crossing the busy Westminster Bridge beside Londons Big Ben, killing a person and wounding several others. Then the driver entered the Parliament building and wounded a police officer. Parliament was placed on lockdown and the attacker was shot by armed police. Authorities say the attack is being treated as a ‘terrorist incident’.




  • Jurnal românesc – 21.03.2017

    Jurnal românesc – 21.03.2017


    Cetăţenii români care sesizează abuzurile angajatorilor din Italia au nevoie de măsuri care să-i protejeze, afirmă ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac. Ea a precizat că autorităţile italiene au înăsprit legislaţia care condamnă intermedierea şi traficul de forţă de muncă. După vizita făcută săptămâna trecută în Italia, ministrul i-a prezentat premierului Sorin Grindeanu un raport privind situaţia românilor care muncesc în Sicilia. Ea a afirmat că speră ca, în cel mai scurt timp, măsurile agreate cu autorităţile din peninsulă să fie puse în practică în baza unui memorandum. Andreea Păstârnac a mai spus că, pe lângă o campanie de informare, s-a discutat în premieră şi despre posibilitatea trimiterii în Italia de echipe mobile mixte, formate din reprezentanţii Ministerelor Muncii şi de Interne de la Bucureşti. Vizita in Italia a avut loc după ce au fost semnalate numeroase cazuri de exploatare şi agresiune sexuală la care sunt supuse româncele aflate la muncă în fermele din Sicilia.



    Executivul de la Bucureşti este preocupat de situaţia românilor din afara graniţelor nu doar în campaniile electorale, ci zi de zi, declară premierul Sorin Grindeanu. În opinia sa, dincolo de programele guvernamentale, este important ca românii să fie uniţi şi solidari. În privinţa măsurilor necesare pentru ajutarea românilor din străinătate, el a vorbit despre eliminarea taxelor consulare şi de cetăţenie, care a reprezentat un prim pas. Premierul Grindeanu a mai spus că înfiinţarea de noi consulate acolo unde există comunităţi importante de români este o altă soluţie pentru facilitarea accesului la diverse servicii. El a vorbit şi de implementarea unor măsuri care să conducă la creşterea economiei. Astfel, şeful Guvernului a punctat că mulţi dintre românii care trăiesc în afara graniţelor se vor întoarce acasă, pentru că vor avea toate condiţiile pentru a duce o viaţă decentă în România, alături de prieteni şi de familie.



    Secţia Franceză de la Radio România Internaţional a primit Premiul Francofoniei, acordat de Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Premiul le-a fost acordat colegilor noştri, luni, cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei, pentru contribuţii deosebite la promovarea limbii franceze şi a valorilor francofoniei în România. Cu acest prilej, programe culturale, artistice şi ştiinţifice au fost organizate atât în Bucureşti, cât şi peste hotare, de către misiunile diplomatice ale României. Ziua Internaţională a Francofoniei este marcată, în fiecare an, pe 20 martie. România, froncofonă şi francofilă, este membră a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei din 1993.



    Un batalion condus de SUA, format din peste 1100 de militari, inclusiv români, va fi desfăşurat în nord-estul Poloniei la începutul lunii aprilie, în contextul în care NATO creează o nouă forţă ca răspuns la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014. Peste 900 de militari americani, circa 150 de infanterişti britanici şi 120 de soldaţi români fac parte din acest batalion. Formarea sa a fost decisă la Summitul NATO de la Varşovia din iulie 2016, alături de alte trei în ţările baltice. Marea Britanie, Canada şi Germania conduc celelalte trei batalioane din Estonia, Letonia şi Lituania, care urmează să devină operaţionale în iunie. Ele vor beneficia de sprijinul unor state aliate, printre care Franţa. În total, circa 4.000 de militari NATO, susţinuţi de tancuri, alte vehicule blindate, avioane şi echipamente de informaţii de înaltă tehnologie, vor monitoriza şi asigura apărarea în această zonă, în cazul oricărei potenţiale incursiuni ruse.


  • March 20, 2017

    March 20, 2017

    DEFENSE — The country’s Supreme Defence Council is convening tomorrow in Bucharest in a meeting chaired by President Klaus Iohannis. The main topics on the agenda are outfitting the army and Romania’s presence at the NATO Summit in Brussels, to be held over May 24-25. Council members will also discuss progress reported last year as part of the program to upgrade and develop the army by 2026, as well as other national security topics. At the previous meeting of January 31, the Council gave a favourable opinion on the budgets of institutions operating in the field of national security, as per the state budget for 2017.



    DECREES — The Government’s decrees no. 6 and 9, which triggered the opposition’s vocal criticism, are this week being debated in the Chamber of Deputies after being passed by the Senate. Decree no. 6 refers to the funding of the National Local Development Program, while decree no. 9 eliminates spending ceilings for public authorities. The Liberals in opposition claim the decrees are aimed at helping channel huge sums of money to the Social-Democratic Party’s political supporters, also nullifying fundamental articles in the law on fiscal accountability. In turn, Prime Minister Sorin Grindeanu said the funds earmarked under decree no. 6 come in response to the high number of applications for funding filed by local authorities, including opposition mayors, and thus called on the opposition to support Romania’s development projects.



    MILITARY EXERCISE — Over 1,200 Romanian and United States military are these days taking part in the Spring Storm 2017 joint military exercise involving naval, air and ground forces. Today’s training sheet includes launching anti-air missiles, mortar firing and infantry fire practice. The exercise, which will come to an end on March 22, is part of the Romanian-American Strategic Partnership action plan and reflects NATO’s efforts to ensure the security of its allies in the Black Sea area. The aim of the exercise is to increase the interoperability of participating forces. The exercise employs complex defence tactics carried out on the Romanian Black Sea coast and urban areas, with naval, ground and air support.



    FRANCOPHONIE — The Romanian Foreign Ministry marks the International Francophonie Day by means of two diplomatic events open to the public. In central Bucharest, authorities will unveil the statue of Leopold Sedar Senghor, the co-founder of the Agency for Cultural and Technical Cooperation (ACCT), the precursor of present-day International Organization of La Francophonie (OIF), and a well-established political and cultural figure of Senegal. The second event will be held this evening, when the Group of Francophone Embassies, Delegations and Institutions in Romania will organize the Francophonie Awards gala. Apart from other events held in Bucharest, Romania’s embassies abroad are organizing various events on this occasion. The International Francophonie Day is celebrated every year on March 20, the day when the institutional basis of La Francophonie was laid in 1970. At present, OIF totals 84 member and observer states and governments from across the world. In a 2014 report, the world’s French-speaking population was estimated to stand at some 274 million people. Romania has been member of the OIF since 1993 and hosted the 11th Francophonie Summit in 2006.



    MEETING — German Chancellor Angela Merkel and Japanese Prime Minister Shinzo Abe met on Sunday in Hanover, central Germany, where they argued in favour of free trade and open and free markets, as a response to Donald Trump protectionist economic policies, France Press reports. The meeting comes ahead of the opening of CeBIT, the world’s biggest computer expo, where this year Japan is a guest. Japanese Prime Minister Shinzo Abe, who is on a tour of Europe, said economic can grow by means of inter-connectivity, with Japan being a direct beneficiary of free trade and an advocate of open systems, along with Germany.



    FOOTBALL — Romania’s national team today assembled in Bucharest to train ahead of Sunday’s match against Denmark, to be played in Cluj, north-western Romania. The match counts towards preliminary Group E as part of the qualifiers for the 2018 World Cup to be hosted by Russia. After trouncing Armenia 5-nil, drawing 1-all against Montenegro at home and nil-all against Kazakhstan away from home, losing nil-3 against Poland in Bucharest, Romania is ranked 4th in the group tables, with 5 points. We recall that Romania is coached by German Cristoph Daum, the first foreign coach in the history of the Romanian team, after last year’s subpar performance at the 2016 European Championships in France. (Translated by V. Palcu)

  • Jurnal românesc – 20.03.2017

    Jurnal românesc – 20.03.2017

    Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică începând de azi, timp de 10 zile, un proiect de lege privind punerea în circulaţie a unei cărţi de identitate electronice pentru cetăţenii români. Aceasta ar urma să înlocuiască actualul act de identitate simplu şi cardul de sănătate. Potrivit proiectului, Cartea electronică de identitate va putea fi eliberată şi pentru minori la solicitarea unuia dintre părinţi, cu un termen de valabilitate de 2 de ani pentru cei cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, de 4 ani pentru cei cu vârste între 14 şi 18 ani. Pentru persoanele de peste 18 ani termenul de valabilitate al cărţii electronice de identitate va fi de 10 ani. Noul document ar conţine mai multe date despre titular, inclusiv biometrice, şi va prelua şi conţinutul cardului naţional de sănătate, ce va deveni nefuncţional în cazul persoanelor pentru care se va emite noua carte de identitate. Proiectul Ministerului de Interne prevede şi menţinerea cărţilor de identitate simple în cazul persoanelor care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză în mod expres obţinerea unei cărţi electronice.



    Luni a fost lansată la Bucureştia noua ediţie a Programului de Tabere ARC pentru românii de pretutindeni. Prezent la eveniment, premierul Sorin Grindeanu a spus că peste 2.000 de etnici români – copii, tineri, studenţi sau profesori – care trăiesc în străinătate vor participa la ediţia din acest an a Programului. El a transmis un gând special românilor din Voivodina, Valea Timocului, Cernăuţi şi Odessa sau din Macedonia, Bulgaria, Albania, Croaţia sau Ungaria. Potrivit lui Grindeanu,pentru Guvern reprezintă o prioritate întărirea legăturii între românii din ţară şi cei din diasporă.In cadrul acestor tabere, elevii români din străinătate se vor bucura de mai multe activităţi – ateliere de cultură şi civilizaţie românească, o sesiune de limba română, filme şi documentare româneşti. O noutate a programului din 2017 este aceea că mai multe personalităţi ale sportului românesc vor lua parte la aceste tabere.



    Liderul eurodeputaţilor social-democraţi români şi preşedintele Organizaţiei Femeilor Social Democrate, Viorica Dăncilă, a adresat un apel preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, prin care solicită discutarea de urgenţă în plenul forului european a situaţiei lucrătoarelor ce suferă abuzuri din partea angajatorilor la fermele din sudul Italiei. Apelul survine după ce presa europeană a dezvăluit că mii de femei, dintre care foarte multe românce, sunt supuse zilnic abuzurilor de ordin fizic şi psihic, sub ameninţarea pierderii locurilor de muncă. Potrivit eurodeputatului român, este importantă o astfel de discuţie, în condiţiile în care PE este instituţia reprezentativă a tuturor cetăţenilor europeni şi, fiecare dintre noi, avem obligaţia de a le proteja direct drepturile acestora. O astfel de dezbatere poate avea ca rezultat generarea, alături de Comisia Europeană, de noisoluţii în vederea luptei împotriva abuzurilor cărora femeile le cad victime.



    România a înregistrat, în 2016, un deficit de 558 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare, de peste şase ori mai mare decât în 2015, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR). Exporturile au însumat aproape 6 miliarde de euro, în creştere cu 3,8% faţa de 2015, însă importurile de produse agroalimentare au crescut în ritm mai rapid, respectiv cu 11,8%, pâna la un nivel record de 6,51 de miliarde de euro. La rândul lor, datele de la Eurostat arată că România a avut creşteri mari ale vânzărilor cu amănuntul, un indicator important al consumului populaţiei. Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agroalimentar al României: livrările către statele blocului comunitar au avut o pondere de 60,7% din total exporturi, iar achiziţiile de 83,4%.

  • Die Woche 13.03.-17.03.2017 im Überblick

    Die Woche 13.03.-17.03.2017 im Überblick

    Europäische Kommission warnt vor Defizitwachstum Rumäniens


    Die Europäische Kommission warnt davor, dass Rumänien in diesem Jahr das grö‎ßte Defizitwachstum in der EU verzeichnen könnnte. Das auch trotz der Tatsache, dass das Land im vergangenen Jahr das höchste Wirtschaftswachstum in Europa erreichen konnte. Der unlängst der Öffentlichkeit präsentierte Wirtschaftsbericht für Rumänien weise eine Reihe von Widersprüchen auf, sagte die Chefin der Vertretung der Europäischen Kommission in Bukarest, Angela Cristea. Wir stellen zum einen eine Reduzierung der Armut in Rumänien fest, aber gleichzeitig nehmen die Ungleichgewichte in der Gesellschaft zu. Ich glaube, Rumänien weist sogar die grö‎ßte Zunahme des Lohngefälles in der Europäischen Union auf. Und wir beobachten, dass dies kein vereinzeltes Phänomen darstellt, sondern eine Tendenz, die sich bereits 2012 abzeichnete. Übrigens ist diese Tendenz nicht nur für Rumänien spezifisch, sondern kann auch in anderen Mitgliedsstaaten der EU beobachtet werden. Und wir glauben, sie spiegelt die globalen Folgen der Krise wider, die von den Auswirkungen der Globalisierung noch komplizierter gestaltet werden.”



    Die Europäische Kommission geht für Rumänien von einem Defizit von 3,6% des BIP aus, damit wäre das Land auf diesem Gebiet unerwünschter Spitzenreiter. Finanzminister Viorel Ştefan erklärte im Gegenzug, Rumänien habe gute Ergebnisse in der Wirtschaft geliefert. Er versicherte zudem, dass die von der Kommission mit Sorge verfolgten Entwicklungen von der rumänischen Regierung aufmerksam beobachtet werden. Rumänien brauche eine gesunde Wirtschaftspolitik, die das Wachstum der letzten Jahre konsolidieren soll, besonders weil der im Haushalt definierte steuerliche Rahmen manche Risiken beinhalte, haben in Bukarest auch Vertreter des IWF nach einem Treffen mit dem rumänischen Staatschef Klaus Iohannis erklärt. Bukarest müsse den Akzent vom Verbrauch auf Investitionen und Produktion verlegen und eine bessere Abrufquote von EU-Fonds verzeichnen, sagten im Anschluss die IWF-Vertreter.



    EU-Fonds — Erfolg und Misserfolg


    Die Ma‎ßnahmen, die Rumänien treffen muss, um die Abrufquote von EU-Fonds zu steigern haben den Themenschwerpunkt der Gespräche zwischen der EU-Kommissarin für Regionalpolitik Corina Creţu und dem rumänischen Premier Sorin Grindeanu gebildet. Creţu hatte im Vorfeld mitgeteilt, dass Rumänien keine europäische Fonds für den Zeitraum 2014-2020 abgerufen habe. Die EU-Kommissarin machte die rumänischen Behörden darauf aufmerksam, dass das Jahr 2017 für die Abrufung von EU-Geldern ausschlaggebend sei. Laut Einschätzungen der Europäischen Kommission wird die Abrufung der europäischen Fördermittel in der Zeit 2007-2013 90% übersteigen, aus 19 Milliarden Euro schöpfte Rumänien 17 Milliarden ab, erläuterte Creţu. Der Premier Sorin Grindeanu sagte seinerseit, bestimmte Bereiche müssten zugänglich werden, um europäische Finanzmittel anzuziehen, denn diese Fonds stellen den Motor des Wirtschaftswachstums dar.



    Innenministerium stellt Jahresbilanz 2016 vor


    In Rumänien ist die Kriminalität für das fünfte aufeinanderfolgende Jahr erheblich gesunken. Das zeigt die Jahresbilanz 2016, die das Innenministerium diese Woche öffentlich gemacht hat. Laut dieser Bilanz sei die Zahl der Morde, die Fälle von häuslicher Gewalt sowie die Zahl der Raubüberfälle und der Diebstähle gesunken. Letztes Jahr lag auch die Stra‎ßenunfall-Todesfälle unter 2.000, für das vierte aufeinanderfolge Jahr. Zudem wurden Ende Juni 2.663 Kilogramm Kokain beschlagnahmt. Das war die grö‎ßte Drogenmenge, die jemals in Rumänien von den Ermittlungsbehörden erbeutet wurde. Die Drogen wurden nach Rumänien durch den Schwarzmeer-Hafen Constanţa eingeführt. Parallel dazu, hatte das Innenministerium im Jahr 2016 als Priorität die Vorbeugung und den Kampf gegen die Wirtschafts-Kriminalität und die Korruption genannt. So wurden über 200 Gruppierungen der organisierten Kriminalität ausgeschaltet.



    Die rumänsiche Innenministerin Carmen Dan mit Einzelheiten: Die Ma‎ßnahmen, die für die Vorbeugung und Bekämpfung der Steuerhinterziehung, der Korruption und des Schmuggels getroffen wurden, hatten als Ziel die Rückgewinnung des Schadens und das führte zu grö‎ßeren Einnahmen im Haushalt. Die Handlungen des Ministeriums für die Bekämpfung der wirtschaft-finanziellen Kriminalität hatten als Ergebnis die Entdeckung von 32 Tausend Straftaten. Es wurden knapp 4 Milliarden Lei gesichert.” Im Innenministerium fehlt es aber an Personal und das erschwert die Arbeit. Der Professionalismus, die Integrität und die Hingabe der Angestellten führten aber zu diesem guten Ergebnis, fügte die Innenministerin Dan hinzu.



    Rumänische Landwirtschaftsarbeiterinnen in Italien offenbar ausgebeutet


    Eine rumänische Delegation ist diese Woche nach Sizilien gereist, wo laut der britischen Presse Tausende rumänische Landwirtschaftsarbeiterinnen zahlreichen Missbräuchen ausgesetzt werden. Die Ministerin für Belange der Auslandsrumänen Andreea Păstârnac führte Gespräche mit Kommunalpolitikern und Vertretern der Menschenrechtsorganisationen. Dabei einigten sich die rumänischen und italienischen Behörden auf die Gründung eines Zentrums für die Betreuung und Unterstützung von anfälligen Personen und Opfern von Menschenhandel. Auch sollen mehrere mobile Einheiten mit der Unterstützung vor Ort, Beratung und medizinischen Versorgung beauftragt werden.Laut einer am Sonntag von dem britischen Wochenblatt The Observer“ veröffentlichte Reportage werden rund 7.500 mehrheitlich rumänische Landwirtschaftsarbeiterinnen in der Provinz Ragusa in Sizilien zahlreichen Missbräuchen, einschlie‎ßlich Drohungen und sexueller Gewalt ausgesetzt.




  • Retrospectiva săptămânii 12-18.03.2017

    Retrospectiva săptămânii 12-18.03.2017

    Deficitul bugetar, în atenţia Comisiei Europene


    Comisia Europeană a avertizat că
    România ar putea înregistra anul acesta cea mai mare creştere a deficitului
    bugetar din Uniunea Europeană – 3,6% din PIB, în ciuda faptului că, în 2016, a
    avut cea mai mare creştere economică. Şefa reprezentanţei Comisiei Europene la
    Bucureşti, Angela Cristea, a afirmat, săptămâna aceasta, cu ocazia lansării raportului
    economic pentru România, că documentul consemnează o serie de paradoxuri: Pe de o parte, constatăm scăderea sărăciei în România, dar creşterea
    inegalităţilor sociale, şi este, cred, cea mai mare creştere din Uniunea
    Europeană a inegalităţilor de venituri. Şi observăm că acesta nu este un
    fenomen punctual, ci o tendinţă încă din 2012 şi este, de altfel, o tendinţă
    care nu este specifică numai României, ci observăm asta şi în alte state membre
    din UE şi considerăm că reflectă efectele globale ale crizei, complicate cu
    efectele globalizării.
    România are nevoie de politici economice sănătoase,
    care să consolideze creşterea economică din ultimii ani, în contextul în care
    actualul cadru fiscal-bugetar prezintă o serie de riscuri – spun şi
    reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, în cadrul unei întâlniri pe care
    au avut-o, joi, cu preşedintele Klaus Iohannis. Ei au subliniat că Bucureştiul
    trebuie să mute accentul de pe stimularea consumului pe susţinerea
    investiţiilor şi a producţiei. Este nevoie, totodată, de creşterea performanţelor
    în absorbţia fondurilor europene.




    Fondurile europene – performanţă
    şi contraperformanţă


    Măsurile ce
    trebuie luate urgent de autorităţile române pentru deblocarea absorbţiei
    fondurilor europene au constituit tema întâlnirii, la Bucureşti, dintre primul
    ministru Sorin Grindeanu şi comisarul european pentru Politică Regională,
    Corina Creţu. Discuţiile au avut loc după ce aceasta a avertizat că s-a ajuns
    la jumătatea perioadei de accesare în Exerciţiul financiar 2014-2020, iar
    nivelul de absorbţie este zero. Or, potrivit dnei Creţu, 2017 este decisiv
    pentru România în privinţa absorbţiei fondurilor. Vestea bună este că, în
    schimb, Exerciţiul financiar precedent – 2007-2014 – se închide cu o rată a absorbţiei de peste 90%, din
    cele 19 miliarde de euro fiind atrase 17, bani care au fost investiţi în
    economia românească şi care se văd în fiecare localitate, în fiecare judeţ. La
    rândul său, premierul Sorin Grindeanu s-a pronunţat ferm pentru deblocarea
    anumitor domenii care ar permite atragerea de bani europeni, spunând că aceste
    fonduri europene reprezintă motorul creşterii economice.




    Bilanţ pe 2016 la Ministerul de Interne


    În România, fenomenul infracţional
    s-a redus considerabil pentru al cincilea an consecutiv, potrivit cifrelor
    prezentate, miercuri, la bilanţul Ministerului de Interne pe 2016. Mai precis,
    au scăzut criminalitatea, cazurile de violenţă în familie, numărul tâlhăriilor
    şi al furturilor. Nu mai puţin important este că anul trecut a fost al patrulea
    consecutiv în care numărul deceselor în urma accidentelor de circulaţie s-a
    menţinut sub 2.000. Apoi, o realizare notabilă s-a înregistrat la sfârşitul
    lunii iunie, când au fost capturate 2.663 de kilograme de cocaină. În paralel,
    potrivit bilanţului pe 2016, Ministerul de Interne a avut ca prioritate
    prevenirea şi combaterea criminalităţii economico-financiare şi a corupţiei.
    Astfel, au fost destructurate peste 200 de grupări infracţionale organizate. Cu
    mai multe detalii, ministrul de resort Carmen Dan: Acţiunile desfăşurate
    pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, a corupţiei şi a
    contrabandei au fost axate pe măsuri de recuperare a prejudiciului, fapt care a
    contribuit la creşterea veniturilor la bugetul de stat. Activităţile derulate
    de structurile Ministerului pentru combaterea criminalităţii
    economico-financiare au avut drept rezultat constatarea a aproximativ 32.000 de
    infracţiuni, fiind instituite măsuri asiguratorii în valoare de aproape 4
    miliarde de lei.
    Activitatea Internelor – a mai spus Carmen Dan – este,
    însă, îngreunată de problema deficitului de personal.




    Româncele, sclave în Italia


    Guvernul a decis să trimită o
    delegaţie în contextul informaţiilor despre existenţa unor cazuri de exploatare
    a cetăţenilor români aflaţi la muncă în ferme din Sicilia. Ministrul pentru
    românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, a avut discuţii la nivel de
    autorităţi locale şi de experţi, în urma cărora România şi Italia au convenit
    asupra înfiinţării unui centru de sprijin şi asistenţă pentru persoanele susceptibile
    traficului, cât şi pentru victimele acestuia, precum şi operaţionalizarea unor
    unităţi mobile care să ofere asistenţă în teren, servicii de consiliere şi
    asistenţă medicală. Potrivit unui reportaj publicat, duminica trecută, de
    săptămânalul britanic The Observer,
    circa la 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în condiţii de sclavie în
    ferme din sudul Italiei. Ele sunt victime a numeroase abuzuri, inclusiv
    ameninţări şi agresiuni sexuale, lucruri care se petrec într-o impunitate
    aproape totală.