Author: Hildegard Ignătescu

  • Mustafa Öz aus der Türkei: „Ich fühlte mich von Anfang an nicht fremd in Rumänien“

    Mustafa Öz aus der Türkei: „Ich fühlte mich von Anfang an nicht fremd in Rumänien“

     

     

    Zunächst wollten wir erfahren, was den türkischen Lehrer und Wissenschaftler nach Rumänien verschlagen hat.

    Mein Abenteuer in Rumänien begann im Jahr 2000. Wie jeder Hochschulabsolvent war ich auf der Suche nach einer Stelle als Chemielehrer und bekam ein Angebot vom privaten Bildungsnetzwerk »Lumina« in Bukarest. Und so kam ich nach Rumänien. Meine Laufbahn als Lehrer begann allerdings am Internationalen Informatik-Gymnasium in Constanța, dann setzte ich sie in Bukarest an verschiedenen Einrichtungen fort, wo ich in einigen vom Netzwerk betreuten Schulen Führungsaufgaben übernahm.“

     

    Doch wieso hat sich Mustafa Öz gerade für Rumänien entschieden und wie hat er sich in den 20 Jahren hier eingelebt?

    Als ich zum ersten Mal nach Rumänien kam, war das für mich vielleicht wie ein Auslandsabenteuer. Ursprünglich war mein Plan, nur drei Jahre hier zu bleiben. Aus diesen drei Jahren sind inzwischen 23 Jahre geworden, und wir werden vielleicht noch weitere 23 Jahre oder sogar länger bleiben. Meine Frau und ich wussten nicht viel über Rumänien, als wir hierherkamen. Wir hatten nur von den Karpaten gelesen, wir kannten den Fußball-Star Hagi, der als Maradona des Karpatenlandes bezeichnet wurde, und wir hatten von der Turnerin Nadia Comăneci gehört, aber sonst wussten nicht viel übers Land.

    Als ich im Jahr 2000 nach Rumänien zog, arbeitete ich ein Jahr lang als Chemielehrer am Internationalen Informatik-Gymnasium in Constanța. Die Menschen waren sehr warmherzig, sehr gastfreundlich, ich fühlte mich wie zu Hause, vor allem in Constanța, in der Region Dobrudscha, wo es aufgrund der ethnischen Vielfalt auch türkische und tatarische Traditionen gibt. Folglich fühlte ich mich nicht als Fremder hier in Rumänien. Dann lernte ich schneller Rumänisch als meine Kommilitonen, die mit mir gekommen waren, und nach einem Jahr sprach ich bei den Elterntreffen Rumänisch. Das war ein großer Erfolg für mich, bei den rumänischen Eltern kam das sehr gut an.

    Generell mochte ich die Menschen hier, ich fand Gefallen am Land und ich liebe besonders die Natur, also ist Rumänien zu meiner zweiten Heimat geworden. Und heute kann ich sogar sagen, dass es mein Zuhause ist, denn meine Kinder sind hier geboren, ich habe drei Töchter. Wenn wir im Sommer in die Türkei fahren, freuen wir uns, meine Frau und ich – meine Frau stammt nämlich ebenfalls aus der Türkei –, unsere Verwandtschaft zu treffen: meine Eltern, meine Großeltern, unsere Tanten usw. Doch nach einer Woche oder zwei Wochen in der Türkei fangen die Kinder an zu fragen: ‚Papa, wann fahren wir nach Hause?‘ Für sie ist Rumänien die Heimat, und mittlerweile ist das Land auch für uns zur Heimat im eigentlichen Sinne geworden.“

  • Club cultura 27.06.2024

    Club cultura 27.06.2024

    Fundația Culturală Meta lansează pe 29 iunie la București volumul “O topografie anecdotată a hazardului”, de Daniel Spoerri. Apărut la Editura Meta, în traducerea Marievei Ionescu, volumul conține și texte de Georgiana Buț, Jean-Paul Demoule și Eva Pervolovici. Cartea-manifest a artistului Daniel Spoerri, născut la Galați, una din figurile marcante ale mișcării Noului Realism și Fluxus, a apărut în Franța în 1962 și nu a fost tradusă în română până acum. Invitată: regizoarea Eva Pervolovici, stabilită la Paris, autoarea filmului “Topografia Hazardului”, realizat în jurul biografiei și creației lui Daniel Spoerri.

    Proiectul ‘Past Present’, realizat de platforma interdisciplinară de producție, cercetare și educație PETEC, a primit premiul pentru “Promovarea culturii române în lume” în cadrul Galei AFCN, în baza rețelei de parteneriate cu spațiul artistic Beaconsfield (Londra), Centrul Național al Dansului București (CNDB) și Fundația Triade (Timișoara). Acest premiu recunoaște relevanța și impactul cultural al proiectului la nivel european, evidențiind potențialul abordărilor artistice pluridisciplinare de a activa fragmente din trecut în încercarea de a gestiona traume suferite de diverse comunități. Invitată: coregrafa Smaranda Găbudeanu, fondatoare a asociației PETEC.

  • Pauza Mare 24.05.2024

    Pauza Mare 24.05.2024

    Editura Nemira a lansat la București “Integrala dramaturgiei lui Eugene Ionesco” în două volume care cuprind toate piesele sale de teatru în ordine cronologică. Lansarea celor două volume în traducerea lui Vlad Russo și a lui Vlad Zografi reprezintă un omagiu adus marelui dramaturg, de la a cărui dispariție se împlinesc 30 de ani.

    Realizatoare: Hildegard Ignatescu

  • Darko Jovik aus Mazedonien: „Klausenburg lebt in seiner eigenen Blase“

    Darko Jovik aus Mazedonien: „Klausenburg lebt in seiner eigenen Blase“

     

     

    Zunächst wollten wir wissen, welche die ersten Eindrücke von Darko Jovik waren, als er 2013 nach Klausenburg zog.

    Es war sehr interessant, weil das Leben in den USA oder Mazedonien sehr ähnlich ist, aber es gibt auch einige Unterschiede. Der erste Schock war für mich, dass es keine Autobahnen gab. Wir flogen ein und warteten darauf, auf die Autobahn zu kommen, aber die gab es nicht, um von Bukarest nach Klausenburg zu fahren – wir waren ja zunächst in Bukarest gelandet. Das war sehr interessant. Hilfreich war, dass ich mit meinen Schwiegereltern im selben Hinterhof gewohnt habe. Das hat mir sehr geholfen, die örtliche Kultur zu verstehen und im Umgang mit meinen Schwiegereltern die Sprache zu lernen. Cluj ist eine ziemlich internationale Stadt, es gibt viele Ausländer hier; nachdem ich die Sprache erlernt hatte, war es überhaupt kein Problem, Kontakte zu knüpfen. Das hat mir das Einleben erleichtert – ganz klar.“

     

    Nach fast einem Jahrzehnt in den USA lebt Darko Jovik nun in Rumänien. Wie findet er das Leben hier und wie läuft das Geschäft mit der kleinen Brauerei?

    Im Vergleich zu Mazedonien und Amerika ist das ein ziemlicher Unterschied. Mazedonien ist ein etwas ärmeres Land, und Amerika ist natürlich ein viel reicheres Land. Rumänien liegt also irgendwo in der Mitte, vor allem in Städten wie Cluj, die in ihrer eigenen Blase leben – sieht man das bei den Preisen, bei den Mieten, bei den Gehältern. Abgesehen von zwei oder drei weiteren Städten kann man Klausenburg meiner Meinung nach nicht mit dem Rest des Landes vergleichen. Das Leben hier ist angenehm, die Lebensqualität ist recht gut in Klausenburg. Ich glaube, das ist der Grund, warum alles in Cluj so teuer ist. Und hier habe ich als Selbstständiger im Vergleich zu Amerika ein bisschen mehr Zeit für die Familie, für meine Frau und für mich selbst. Das war auch der Grund, ein Gewerbe zu starten, das es uns erlaubt, unser Privatleben ein wenig besser zu managen, anstatt stundenlang im Büro oder im Verkehr zu sitzen, bis wir nach Hause kommen. Das hilft uns sehr.

    Beruflich gesehen war der Anfang besser, aber nach der Pandemie läuft es nicht mehr so gut. Wir hoffen, dass dieses Jahr alles ein bisschen besser wird, dass der Markt wieder zu einen Normalzustand zurückkehrt, denn nach der Pandemie, nach der Energiekrise mit den hohen Preisen für Strom und Gas hat sich in einem kleinen Unternehmen wie dem unseren vieles verändert. Doch solche Schwierigkeiten sind im Moment global.“

     

    Darko Jovik hat mit seiner rumänischen Ehefrau einen 6-jährigen Sohn. Wie stellt er sich die Zukunft seiner Familie und seines Kindes vor? Ist Rumänien nun das neue Zuhause?

    Ja, ich fühle mich zu Hause hier. Da ich bisher in drei unterschiedlichen Ländern gelebt habe, glaube ich, dass man sich dort zu Hause fühlt, wo die eigene Familie am nächsten ist. Aber wenn ich nach Mazedonien fahre, fühle ich mich auch dort zu Hause, denn dort habe ich eine ziemlich zahlreiche Verwandtschaft. Dort versuche ich, entspannter zu sein als hier. Aber ja, ich fühle mich in Rumänien zu Hause.

    Was das Kind angeht, so ist das eine schwierige Frage, die viele Eltern nicht beantworten können. Wir wissen nicht, wie sich Rumänien entwickeln wird. Wie ich bereits erwähnt habe, sind Städte wie Klausenburg, Temeswar oder Bukarest ziemlich gut in der Lebensqualität, aber nur, wenn man einen guten Job hat, mit Verantwortlichkeiten, die man kontrollieren und verwalten kann, so dass das Leben nicht zu stressig ist. Andererseits wissen wir noch nicht allzu viel darüber, wie das Schulwesen hier ist. Das Kind wird erst im September eingeschult. Wir versuchen, ihm alles Mögliche zu bieten, vielleicht mehr, als wir bisher hatten. Und wir hoffen, dass er im Alter von 18, 20 oder 25 Jahren seine eigenen Entscheidungen trifft. Das wären also meine Pläne.“

  • Stare de fapt 21.05.2024

    Stare de fapt 21.05.2024

    „Oameni, nu cifre”, un proiect editorial care ne ajută să înțelegem mai bine oamenii și fenomenul migrației din zilele noastre. „Oameni, nu cifre” este un proiect colaborativ conceput de Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Institutul de Istorie Orală al Universității Babeș-Bolyai și Scena9 și finanțat cu sprijinul European Philanthropic Initiative for Migration.

    Invitate: Ioana Pelehatăi și Oana Filip, jurnaliste Scena9 și reporteri în cadrul proiectului „Oameni, nu cifre”.
    Realizatoare: Hildegard Ignătescu

     

  • Cultura română, acasă și în lume 16.05.2024

    Cultura română, acasă și în lume 16.05.2024

    La Muzeul Țăranului Român din București are loc expoziția de fotografie documentară „Sezonierii”, un demers curatorial de valorificare a muncii de teren a fotografului Cosmin Bumbuț și a jurnalistei Elena Stancu, care au urmărit și observat îndeaproape viața zilnică a sezonierilor români în Europa de Vest. Detalii ne oferă jurnalista Elena Stancu.
    Vorbim și cu Vera Gajiu, profesoară și traducătoare de limba franceză, originară din Republica Moldova, stabilită în Italia, care, împreună Michel Carassou, a adus la lumina tiparului la editura Non Lieu din Paris, volumul “Correspondances familiales- 1905-1944”, despre poetul, filosoful, dramaturgul și traducătorul Benjamin Fondane și viața lui și a familiei sale în România și în Franța.

    Realizatoare: Hildegard Ignătescu

  • Mustafa Oz din Turcia

    Mustafa Oz din Turcia

    Mustafa Oz vine din Turcia. A absolvit Middle East Technical University în Ankara și un masterat în management educațional la Universitatea din București. În prezent este manager al grupului instituțional de învățământ privat Lumina Instituții de Învățământ și președintele Asociației pentru Dialog și Valori Universale. În România a lucrat la Liceul Internațional de Informatică din Constanța, mai întâi ca profesor de chimie, apoi ca manager. Care este începutul poveștii sale românești și de ce a ales țara noastră?

     

    „Bine v-am găsit și vă mulțumesc pentru invitație. Călătoria mea în România a început în anul 2000. Ca orice absolvent de facultate, căutam un job ca profesor de chimie și am primit o ofertă de la Lumina Instituții de Învățământ din București, în România. Și apoi am venit în România. Cariera mea de profesor a început la Liceul Internațional de Informatică din Constanța, apoi am continuat în București la diverse instituții cu diverse responsabilități manageriale, în cadrul școlilor din Lumina Instituții de Învățământ.”

     

    De ce a ales România, ce l-a atras și ce l-a reținut aici, dat fiind că au trecut mai mult de 20 de ani de când a venit?

    „Când am venit în România pentru prima dată, poate era ca o aventură pentru mine în străinătate. Inițial, planul meu era să rămân aici, în România trei ani. Acești trei ani au devenit 23 de ani poate și o să mai continuăm, să sperăm că încă 23 de ani sau și mai mult. Noi nu prea știam multe despre România înainte să venim. Cunoșteam doar Munții Carpați, știam că Hagi este Maradona Carpaților, auzisem și de Nadia Comăneci, dar nu prea știam multe lucruri.

    Însă, când am venit aici, în România, în anul 2000, am lucrat un an ca profesor de chimie la Liceul Internațional de Informatică din Constanța. Oamenii au fost foarte calzi, foarte primitori, m-am simțit ca acasă, mai ales în Constanța, în zona Dobrogei, care are și legături cu tradițiile turcești, tătărești de acolo și nu m-am simțit ca un străin aici, în România.

    Apoi am învățat limba română mai repede decât colegii mei care veniseră împreună cu mine și după un an de zile am vorbit în limba română la ședințele cu părinții. A fost pentru mine un succes mare.

    Apoi mi-au plăcut oamenii de aici, țara și ca natură mi-a plăcut foarte mult și am rămas aici ca într-o a doua țară, cum spuneam înainte. Dar acum pot să spun că e acasă, pentru că aici s-au născut și copiii mei, trei fete am. Când mergem în Turcia, în vară, eu și soția, – și soția este tot din Turcia – noi ne bucurăm că îi vedem pe mama, pe tata, pe bunicii noștri, mătușile noastre și așa mai departe. Dar peste o săptămână, peste două săptămâni, copiii încep să întrebe: Tati, când mergem acasă? Prima dată pentru ei a devenit România acasă și apoi probabil că și pentru noi a devenit România acasă în sens adevărat.”

     

    Ce ar vrea să ducă din România în Turcia?

    „Poate trebuie să duc de aici liniștea. Oamenii sunt foarte liniștiți aici și foarte pacifiști, adică oamenii între ei se înțeleg foarte bine. Nu sunt foarte multe certuri între oameni. Poate trebuie să duc o parte din frumusețile din România: Transfăgărășan, Brașov poate trebuie să duc acolo, un papanaș trebuie să duc din România în Turcia. Oamenii foarte primitori, foarte calzi dintre elevii mei, dintre părinții elevilor mei, dintre vecinii mei. Trebuie să duc acolo și o atmosferă de libertate, de democrație. Și cu minusurile și cu plusurile, democrația din România funcționează foarte bine.

    Aici este folclorul românesc. Sincer vă spun că este foarte bine văzut, la mai multe televiziuni există emisiuni despre folclor, de exemplu la TVR cu Iuliana Tudor. Există posturi de televiziune care promovează culutura foarte mult. Aveți, de exemplu, în România ia, un port popular, o cămașă foarte frumoasă și pentru fete, și pentru băieți. Cred că cultura unește oamenii și mai bine. Și în jurul culturii, în jurul zilei naționale, în jurul iei oamenii să reunesc și această creează o atmosferă foarte plăcută. Le dă sentimentul că aparțin unei țări, unei culturi, că aparțin unei nații. Și chiar mă bucură foarte mult aceste lucruri.

    Pentru copiii mei am luat ii. Ele poartă ie când sunt sărbătorile de 1 martie sau de 1 Decembrie, lucrurile acestea chiar mă bucură foarte mult și mă simt foarte bine în zilele de sărbătoare. Asta cred că trebuie să duc în Turcia.”

     

    Există în România ceva ce Mustafa Oz ar vrea să vadă îmbunătățit?

    „În orice loc, în orice țară există loc pentru mai bine. Aici poate la nivel de organizare politică trebuie să fie organizate mai bine anumite lucruri. Orașele, drumurile poate trebuie să fie mai bine făcute. Influența politică în rundul funcționarilor publici, de exemplu. Eu sunt profesor și, chiar dacă lucrez în sistemul privat, se mai întâmplă uneori să fie o influență politică asupra școlilor. Sau, atunci când în învățământul românesc se schimbă un ministru, se schimbă și inspectorul general sau inspectorul de specialitate. Adică influența politică în învățământ poate trebuie să fie mai puțin. Birocrația, iarăși, când dorim să rezolvăm o problemă la instituțiile statului, uneori durează prea mult și digitalizarea poate se poate face mai repede. Consider că românii au făcut pași importanți, dar cred că este loc pentru mai bine în sensul acesta. Cam atât cred că trebuie să fie corectat.”

  • Pauza Mare 10.05.2024

    Pauza Mare 10.05.2024

    Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Filmului European (FFE) aduce pe ecranele din România, dar şi la Chişinău, 39 de filme de lungmetraj şi două calupuri de scurtmetraje, sub genericul “Liber la filme!”. Invitaţi, criticul de film Cătălin Olaru, directorul artistic al FFE, şi regizorul Mihai Sofronea, ambasador onorific al Festivalului şi autorul clipului video al FFE28.

  • Club Cultura 25.04.2024

    Club Cultura 25.04.2024

    Anda Vahnovan, scriitoare și lector de limba română în Marea Britanie, a lansat o campanie de constituire a unor biblioteci pentru copiii români din Marea Britanie; “Când trupurile noastre vor obosi, rădăcinile ne vor primi acasă”- Oana Tudose, designer și artistă multidisciplinară stabilită în Danemarca, în primul solo show la București, găzduit de Galeria MNŢRplusC la Muzeul Țăranului Român din București.

    Filozoful româno- american Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, a lansat la librăria Humanitas din București una dintre cele mai revelatoare cărți de filosofie din ultimii ani- “Elogiu eșecului. Patru pilde de umilitate”, la editura Spandugino, în traducerea lui Vlad Russo.
    Realizatoare: Hildegard Ignătescu

     

  • Andrea Fogliazza aus Italien: „Ich schätze die Widerstandsfähigkeit der Rumänen”

    Andrea Fogliazza aus Italien: „Ich schätze die Widerstandsfähigkeit der Rumänen”

    Ich bin 2002 zum ersten Mal nach Rumänien gekommen, 2009 habe ich mich hier niedergelassen und 2013 unser Unternehmen gegründet. Früher war ich Lokomotivführer, kein Autofahrer, dann hatte ich einen etwas komplizierten Unfall und wechselte zu Autos. Ich bin mit einem ganz anderen Hintergrund nach Rumänien gekommen, denn ich habe in einem großen Unternehmen in Rumänien im IT- und Dienstleistungsbereich gearbeitet. In der Zwischenzeit hatte ich BMW in Deutschland ein Projekt vorgestellt, das 2012 genehmigt wurde, und 2013 begannen wir dann mit der Zusammenarbeit. Vor 2002 war ich noch in der italienischen Muttergesellschaft in Modena im IT-Bereich tätig. In Rumänien gab es bereits einen großen Zuwachs an IT-Mitarbeitern, während es in Italien schwierig war, Mitarbeiter in diesem Bereich zu finden. Also entschied sich das Unternehmen aus Modena, seine erste Niederlassung in Cluj zu eröffnen, die bereits das war, was sie heute ist, im IT-Bereich.

    Wir begannen mit diesem Teil der Softwareentwicklung, das Geschäft wuchs und so kamen wir von einem Unternehmen, das anfangs 15 Mitarbeiter hatte, auf 100, dann 200, dann 500, 1.000, bis wir 1.200 in drei Niederlassungen – Iași, Oradea und Bacău – erreichten. Ich kam damals nach Rumänien, im Jahr 2002, als wir zu wachsen begannen. Es war eine wunderbare Entdeckung, denn ich habe wahrscheinlich eine der schönsten Zeiten in Italien erlebt. Ich bin 1973 geboren, als ich jung war, also von 1983 bis 1998, war es wahrscheinlich die schönste Zeit in Italien. Es herrschte große Aufregung, die Menschen arbeiteten, es gab ein großes Wirtschaftswachstum, es war viel Geld auf dem Markt, viele Unternehmen entwickelten sich und wuchsen. Ich bin in einem Umfeld aufgewachsen, in dem die Menschen glücklich waren, in dem wir uns abends zum Kaffee trafen, dort saßen und Geschichten erzählten und bis in den Morgen hinein redeten. In den Jahren 2000-2002 gab es einige Alarmsignale, einige Anzeichen, und die Gemeinschaft veränderte sich bereits ein wenig, die Leute gingen nicht mehr so viel aus, wahrscheinlich hatten sie Angst vor der Krise.

    Und als ich in Rumänien ankam und zum ersten Mal in die Altstadt von Bukarest ging oder in Iași im Copou-Viertel war, sah ich diesen Wunsch, mit dem zu leben, was man hat. Man saß drei Stunden lang zusammen für ein Bier, zwei Stunden für einen Kaffee. Und irgendwie fand ich genau die gleiche Stimmung wieder, die ich in Italien sehr schön erlebt hatte, die es dort nicht mehr gab und die hier wirklich vorhanden war – diese Fähigkeit, mit Freunden Spaß zu haben, mit Freunden zu reden, egal ob man viel Geld in der Tasche hat oder nicht.

    Andrea Fogliazza verliebte sich in Rumänien, blieb hier und baute sich ein Leben auf, gründete eine Fahrschule für defensive Fahrweise, heiratete. Ist Rumänien zur Heimat geworden?

    Zu Hause, ja. Die Situation in Rumänien war 2008 etwas seltsam, als die Krise begann und einige Gesetze die Entwicklung des Unternehmens behinderten. Also beschlossen sie, das Unternehmen zu verkaufen und nach Albanien zu ziehen. Ich wollte nicht dorthin, also begann ich, den Markt zu studieren, um zu sehen, was man tun könnte, und 2013 beschlossen wir, das Unternehmen zu eröffnen. Ich lernte ein wunderschönes Mädchen kennen, das heute meine Frau ist, eine Rumänin, und 2018 wurde das kleine Mädchen geboren. Für mich ist das also wirklich ein Stück Heimat, vor allem, weil ich in den anderthalb Jahren, in denen ich hier war, nicht weggegangen bin, sondern Freundschaften geschlossen habe. Ich habe viele gute rumänische Freunde, keine italienischen, ich habe nicht viele Verbindungen zu Kollegen in Italien. Ja, es ist praktisch mein Zuhause geworden.

    Es war schwieriger, Dinge zu verstehen und zu lernen, weil sie nicht so klar und transparent sind. Ich spreche über das Steuersystem, einige Dinge entdeckt man erst, wenn man ins Detail geht. Aber überall, wo ich hinkam, in jeder Institution, die ich brauchte, egal ob es wegen der Bürokratie komplizierter war, wurde ich freundlich angesprochen, alles wurde gelöst, besprochen. Wir haben von Anfang an versucht, so fair wie möglich zu sein und die Dinge in die richtige Richtung zu lenken. Wir wussten von Anfang an, dass wir ein langfristiges Geschäft machen wollten. Deshalb haben wir alle Schritte unternommen, um jedes Jahr ein so großes Unternehmen wie möglich zu werden. Ich komme aus Italien, das Unternehmen wird vererbt, es ist nicht so, dass man ein Unternehmen eröffnet, es in drei Jahren aufbaut und dann verkauft. Das ist eine Sache, auf die ich oft gestoßen bin – das Fehlen einer langfristigen Vision, sehr viele Kollegen, sehr viele Mitarbeiter hatten und haben das Gefühl, dass sie keinen langfristigen Plan haben.

    Wir haben Andrea Fogliazza gefragt, was er in Rumänien gerne verbessert sähe.

    Ich mache zum Beispiel gerade eine Situation mit meiner kleinen Tochter durch, und ich habe das Gleiche durchgemacht, was die Gesundheit betrifft. Was mir nicht gefällt, ist, dass mein kleines Mädchen in einem privaten Kindergarten ist. Bevor ich nach Rumänien kam, wusste ich nicht einmal, dass es private Kindergärten oder Privatschulen gibt, denn in Italien geht man nur in eine Privatschule, wenn man nicht lernen will. Diejenigen, die studieren wollen, gehen auf eine öffentliche Schule, und dort hat man alles, was man braucht. Wenn man keine Lust hat, dann geht man auf eine Privatschule.

    Eines der Dinge, die ich nicht mag – und ich diskutiere das immer wieder mit meiner Frau, denn irgendwann haben wir sogar die Frage aufgeworfen, ob wir für das kleine Mädchen zurück nach Italien ziehen sollten – ist dieses Wachstum privater Strukturen, und die öffentlichen Strukturen haben es immer schwerer. Im Grunde drängt der Staat irgendwie in diese privaten Strukturen, weil er die Probleme mit der öffentlichen Infrastruktur nicht lösen kann. Und das passiert in vielen Bereichen, nicht nur in Schulen und Kindergärten und im Gesundheitswesen. Und das halte ich für sehr schade. Irgendwie geht die Identität verloren und außerdem kann die Gesellschaft ohne diese Grundversorgung – Gesundheit und Bildung – nicht existieren.

    Was schätzen Sie an Rumänien am meisten, was würden Sie gerne von hier mit nach Italien nehmen?

    Ich war aktiv dabei, als es Probleme gab und viele Menschen auf dem Victoriei-Platz mobilisiert wurden. Ich war sehr angetan von dem, was in dieser Zeit bei den Protesten erreicht wurde. Es war unglaublich! In Italien hätte ich so etwas nie gesehen – einen großen organisierten Protest, wie den Rezist und der Piața Victoriei, und das hat mich beeindruckt. Ich habe diesen Geist der Mobilisierung wirklich wahrgenommen. Ich fand es unglaublich schön, dass sich alle mobilisiert haben und es geschafft haben, etwas zu tun. Ich schätze wiederum die Tatsache, dass die Leute wissen, wie man sich im Park versammelt, um zu lachen, ungeachtet der Probleme oder der Geldsituation, dass es nicht einfach ist, das wissen wir alle, dass es nicht einfach ist. Und eine weitere Sache, die ich sehr schätze, ist die Widerstandsfähigkeit. Ich habe einige Freunde, die in Bereichen arbeiten, die nicht einfach sind, und sie haben Geduld, sie sind beständig, sie geben nicht auf, also diese Fähigkeit, nicht aufzugeben. Und Einfallsreichtum.

    Was würde Andrea Fogliazza gerne von Italien nach Rumänien bringen?

    Wenn wir zum Beispiel über den Verkehr sprechen, hier habe ich ein großes Problem, deshalb habe ich die Schule gegründet. Und an einem Punkt, das will ich nicht verschweigen, hatte ich eine harte Zeit, weil die Zivilisation auf dieser Seite des Fahrens kompliziert ist, sehr kompliziert. Wenn ich einige Verhaltensweisen sehe, einige Situationen, in denen ich sogar Zuschauer war – Leute haben sich auf der Kreuzung gestritten, weil die Vorfahrt nicht gewährt wurde -, dann sind wir in diesen Dingen ein wenig im Rückstand. Wir sehen bei unseren Veranstaltungen, dass immer mehr junge Leute kommen, sie sind respektvoller, sie sind vernünftiger, aber es gibt immer noch solche Situationen. Es fehlt also noch etwas an Aufmerksamkeit für andere. Und dann die maximale Aufmerksamkeit für soziales Verhalten. Ich glaube, in Italien achten wir mehr auf den Service, auf die Menschen, darauf, wie wir die Leute begrüßen, wenn sie in unser Geschäft kommen, wie wir mit ihnen reden – ich glaube, das ist eines der italienischen Errungenschaften.

  • Opernsänger Fang Shuang aus China: „Rumänien ist meine neue Heimat geworden“

    Opernsänger Fang Shuang aus China: „Rumänien ist meine neue Heimat geworden“

     

     

    Fang Shuang wurde in der chinesischen Hafenstadt Qingdao geboren und erfuhr seine musikalische Ausbildung an der Nationalen Musikuniversität Bukarest, wo er Gesang und Musikdarstellung studierte und anschließend ein Masterstudium absolvierte. Seit 2013 ist er Solist der Komischen Oper für Kinder in Bukarest. In dieser Zeit hat er zahlreiche Rollen dargeboten und arbeitet auch mit weiteren Institutionen der darstellenden Künste zusammen, darunter das Stadttheater im nordrumänischen Baia Mare (dt. Frauendorf) und das Bukarester Metropolis-Theater. 2016 wurde er mit dem Sonderpreis des Opernsänger Studios Wien im Rahmen des Internationalen Wettbewerbs „Vox Artis“ in Hermannstadt ausgezeichnet. 2021 bis 2022 war er auch Sprachdozent für Chinesisch am Konfuzius-Institut im Rahmen der Bukarester Universität. Im folgenden erzählt er, wie er nach Rumänien kam und was ihn dazu bewog, Opernsänger zu werden.

    Ich fange mal mit der zweiten Frage an. Die Leidenschaft für die Musik wurde mir in die Wiege gelegt. Meine Mutter erinnert sich daran, dass ich als Kind sehr ruhig und alles andere als redselig war. Ich sprach zwar nicht viel, trällerte aber chinesische Lieder nach, ohne die Worte richtig zu verstehen. Und ich glaube an Schicksal, dass es für mich also vorbestimmt war, nach Rumänien zu kommen. Es war also kein Zufall oder eine Entscheidung aus freien Stücken, sondern ein Nachzug zu meinen Eltern, die schon 2003 nach Rumänien gekommen waren. Ich folgte ihnen zwei Jahre später, also 2005. In diesem zwei Jahren waren wir getrennt, denn die finanzielle Lage der Familie erlaubte es uns nicht, hin- und herzureisen. 2005 fand also die Familienzusammenführung statt, und ich begann zunächst, Rumänisch im Privatunterricht zu lernen. Danach folgte das vom rumänischen Bildungsministerium angebotene einjährige Sprachausbildungsprogramm für Ausländer, und 2006 bestand ich die Aufnahmeprüfung an der Musikhochschule.“

     

    Die Eltern von Fang Shuang wollten nach ihrer Pensionierung ein neues Leben anfangen. Folglich kamen sie nach Rumänien und eröffneten eine Privatpraxis für traditionelle chinesische Heilkunde. Doch der Anfang in einem neuem Land in einem anderen Teil der Welt war schwer, erinnert sich der Sohn.

    Meine Eltern konnten von einer speziellen Regelung im damaligen China profitieren. Als Frührentner fühlten sie sich noch voller Tatendrang und Energie und sie wollten einen anderen Teil dieser weiten Welt sehen. Am Anfang war es schwer, denn, um Fuß fassen zu können in einem neuen Land, braucht man eine gewisse finanzielle Stabilität. In vielerlei Hinsicht hatten wir es alles andere als leicht. Ganz am Anfang haben wir alle drei in einem einzigen Zimmer gewohnt und geschlafen. Heute betrachte ich es aber als interessante Erfahrung.“

     

    Fang Shuang fühlt sich heute perfekt integriert in der rumänischen Gesellschaft, doch in der Familie werden auch traditionelle chinesische Bräuche weitergepflegt. Er spricht ausgezeichnet rumänisch, doch am Anfang fiel es ihm schwer, sich mit den Einheimischen zu verständigen. Er erinnert sich an die Anfangstage in Bukarest, als er nach einer bestimmten Adresse suchte und ihm eine junge Frau half, indem sie ihn bis dorthin begleitete.

    Sie haben sich wirklich gut für dieses Interview vorbereitet. Ich weiß nicht, wo sie diese Geschichte aufgeschnappt haben, denn ich habe sie nicht allzu oft erzählt. Sie stimmt, und ich bin heute noch dieser jungen Frau dankbar und bereue es, sie nicht nach ihrem Namen gefragt zu haben. Ich sprach damals kein Rumänisch, sie konnte kaum Englisch, und die zurückgelegte Strecke war auch nicht besonders lang. Doch vielleicht wollte sie sich vergewissern, dass mir nichts zustößt, denn sie führte mich vom Athenäum bis zum Hotel Intercontinental.“

     

    Zum Schluss eröffnet uns Fang Shuang, dass Rumänien mittlerweile seine neue Heimat ist.

    Rumänien ist mein Zuhause. Vor wenigen Jahren hätte ich noch gesagt, dass es meine zweite Heimat sei. Doch wenn ich zurückblicke, stelle ich fest, dass ich in China 16 oder 17 Jahre gelebt habe, während ich schon im Mai dieses Jahres auf den Punkt genau 19 Jahre hier in Rumänien bin. Ich bin also schon länger in Rumänien daheim, als ich es in China gewesen bin. Rumänien ist ein wunderschönes Land, hier gibt es ein Meer und Gebirge und Natur ohne Ende – es lohnt sich einfach, das Land zu entdecken!“

  • Mukul Pal din India

    Mukul Pal (Credit foto Gabi Moisa)
    Mukul Pal (Credit foto Gabi Moisa)

    A obținut o licență în urma unui curs tehnic la o școală din New York, a absolvit un masterat în economie și statistică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și deține un certificat eliberat de celebra Universitate MIT. Acum locuiește în Canada, în Ontario, la Toronto. Are și o experiență de viață de aproape 15 ani în România, în zona Clujului. L-am rugat să ne povestească cum a ajuns în România.

    „Mulțumesc! E foarte ciudat pentru mine, dar viața mea a fost foarte spontană și sub semnul impulsivității. Am întâlnit pe cineva în Mumbai și și noi am simțit că suntem foarte apropiați și era un semn foarte bun pentru mine, ca trebuie să-mi fac o familie. I-am zis mamei că am întâlnit o fată și ea stă în România, că avem șansa să facem o familie. După două-trei luni am mers după ea în România pentru a face cunoștință cu familia ei. Acesta a fost începutul pentru mine, o etapă în România.”

     

    Când v-ați mutat în România și cum vi s-a părut viața aici?

    „Prima etapă a fost în 2004 în septembrie și a fost foarte diferit pentru mine pentru că peisajul nu au fost același din India, din Mumbai, iar oamenii erau foarte diferiți, cultura era neobișnuită. Pentru mine a fost șocant, pentru că peisajul comunist din București îmi părea foarte trist, iar Clujul mi-a părut diferit, aproape ca o altă țară. Pentru mine a fost ciudat și interesant. Nu a fost ușor, pentru că pentru mine a fost ca un vis.”

     

    Mukul Pal are aici o firmă, câteva proprietăți și mulți prieteni. L-am întrebat cum a fost primit în România.

    „După trei luni, șase luni, un an de vis pe care l-am trăit acolo, trebuia să fac ceva și să găsesc ceva de lucru. În Cluj am ajuns cam în 2005, când viața în România nu era prea deschisă față de străini. Nici Clujul nu era prea dezvoltat și nu a fost ușor acolo, fiindcă mi s-a zis că nu se angajează străini aici, străinii pentru noi sunt doar investitori. Dacă poți, fă consultanță aici, altfel nu poți să găsești de lucru. Și am deschis o mică companie de consultanță, iar acesta a fost începutul meu. Eu sunt cercetător pe piața de capital încă de acum 25 de ani și pentru mine fost ușor să fac advisory sau consultanță pe piața de capital. Am adus din Mumbai până la Cluj firma și a fost foarte simplu pentru mine pentru că am făcut training pe piață. A fost foarte ușor să deschid o afacere de consultanță. Primele șase luni au fost grele, pentru că nu știam cum să facem, ce să facem, dar, după cele șase luni, a fost simplu, deoarece știam ce trebuie să fac aici.”

     

    Mukul Pal a pus bazele mai multor afaceri și este interesat de psihologie, de domeniul finanțelor, de matematică. A listat o inovație financiară la bursa NASDAQ și deține o companie bazată pe inteligența artificială. Este pasionat de muzica jazz și de semi-maratoane. Acum locuiește la Toronto. Cum se vede România acum?

    „În sanscrită, limba veche din India, se spune că pământul e casa mea. Pentru mine asta e o filozofie de viață. România a fost casa mea. Am avut șansa să stau în România, pe dealurile Transilvaniei, iar acesta a fost un lux, un cadou pe care mi l-a dat Dumnezeu. Sunt foarte bogat în experiențe. Când am fost în Transilvania și am stat acolo, în fiecare zi am mulțumit pentru această viață simplă, o viață ușoară, cu oameni sufletiști, cu oameni cu inimă, atât de simpli, cum nu am văzut în New Delhi, sau în Mumbai. Am mai văzut oameni asemănători, pentru că și India e o țară foarte spirituală, dar Mumbai și Delhi sunt orașe mai mari, iar eu nu am stat în orașe mici, nu am locuit la țară. Când eram copil, am stat cu bunicii mei la țară și aveau verdeață, trestii de zahăr și pământ pentru agricultură. Iar când am mers în Cluj, pentru mine a fost ca un loc din copilăria mea. Când cineva stă aproape 14 ani undeva, înseamnă că acolo e casa lui. Am prieteni acolo și am echipa mea, care lucrează din Cluj, din Hunedoara, din Alba. Am foarte multe relații cu oamenii din piața financiară, cu economiști. Pentru mine Cluj e casa mea și vreau să fiu îngropat în cimitirul din Cluj.”

     

    În finalul discuției, l-am întrebat pe Mukul Pal dacă a observat și ceva ce nu mergea bine în România și și-ar fi dorit să schimbe.

    „Nu am avut nicio experiență rea și sunt un om fără regrete. Am fost tot timpul foarte fericit și foarte mulțumit și pentru mine a fost o experiență 100% perfectă. Nu am ce să schimb la viața din Cluj, pentru că am făcut cercetare foarte mult acolo. Am funcționat de șase ori mai bine decât în Mumbai, pentru că în Mumbai distanțele sunt foarte mari și trebuia să călătoresc în fiecare zi o oră sau două cu trenul și nu am făcut atât de multă cercetare acolo cât am reușit în Cluj. Inovația pe care am făcut-o pe piața globală nu era posibilă dacă nu locuiam în Cluj, pentru că orașul acesta a făcut foarte mult pentru mine și nu am ce să schimb la viața pe care am trăit-o mai mult de zece ani acolo.”

  • Pauza Mare 12.04.2024

    Pauza Mare 12.04.2024

    Documentarul Cvartal – Patrimoniul Cultural al Cartierelor Bucureștene, realizat de Asociația Studio Zona, împreună cu 10 mini-volume dedicate ansamblurilor așa-numitelor “blocuri rusești” se lansează pe 16 aprilie 2024 la Cinema Muzeul Țăranului Român din București. Proiectul este dedicat în special bucureștenilor, în dorința de a transmite că istoria nu înseamnă înmagazinarea de date și nume de personalități din trecut, ci un complex sistem de relații care ne determină acțiunile din prezent.

    Invitat: Andrei-Răzvan Voinea, istoric, doctor în istoria arhitecturii, bursier al Academiei Române și al Colegiului Noua Europă, membru al Asociației Studio Zona și coordonator al proiectului Cvartal.
    Realizatoare: Hildegard Ignătescu

  • Expat în România – 04.04.2024

    Expat în România – 04.04.2024

    Fang Shuang este bariton. S-a născut în China, în orașul Qingdao și a făcut studii la Universitatea Națională de Muzică din București, la secția canto și artele spectacolului muzical, acolo unde a absolvit și un masterat. În prezent, din anul 2013, este solist vocal al Operei Comice pentru Copii din București. A interpretat numeroase roluri de-a lungul timpului și colaborează cu câteva asociații, cu Teatrul Municipal Baia Mare și cu Teatrul Metropolis din București. A primit în 2016 premiul special Opersanger Studio Wien la Concursul Internațional de interpretare muzicală Vox Artis de la Sibiu.

    Publicul larg îl cunoaște și de la emisiunea “Românii au talent”, unde a obținut locul trei și unde și-a declarat public iubirea față de România, pe care o consideră a doua sa casă. Timp de un an, până în 2022, a fost profesor de limba chineză la Institutul Confucius din cadrul Universității din București. Ne povestește cum a ajuns din China în România și ce l-a atras către meseria de cântăreț de operă.

    “Ca să răspund la ultima parte, am o pasiune pentru muzică de când m-am născut. Pot să spun că, atunci când eram la grădiniță – mama își amintește, și eu țin minte, dar nu cu imagini deosebit de clare – nu știam să vorbesc foarte bine. Nu eram nici foarte vorbăreț, ci un copil deosebit de liniștit. Așadar, nu eram vorbăreț, legam poate câteva cuvinte bune, dar știam deja să cânt, fără să știu ce cântam. În chineză, bineînțeles.

    Eu cred în soartă, eu chiar cred că soarta a fost să ajung în România. Sunt într-o liniște și analizez, iar eu cu România chiar am o legătură.

    Venirea în România nu a fost o propunere, o decizie a mea, ci i-am urmat pe părinții mei. Ei au ajuns în 2003 și eu am venit în 2005. În acei doi ani nu ne-am văzut deloc, pentru că ne-a fost puțin greu financiar. În 2005 am venit aici, am început să fac meditații, să învăț română și după aia am intrat în anul pregătitor ce ține de Ministerul Învățământului, anul pregătitor special pentru străini. Iar după cele două semestre, din 2006 am intrat la Conservator.”

    Părinții lui Fang Shuang veniseră în România cu munca și au deschis un cabinet privat, în căutarea unei noi vieți după pensionarea în China.

    “Da, da, în China au prins o perioadă mai specială, au ieșit la pensie mai devreme și ei încă se simțeau plini de viață și chiar doreau să vadă o altă lume. Cu toată dificultatea financiară de atunci, cu chiu, cu vai au plecat din China și pentru asta ai nevoie de bani, până să ai o stabilitate. Da, chiar pot să spun că nu ne-a fost foarte ușor la început, din multe puncte de vedere. Într-o perioadă, la început, noi toți trei dormeam într-o singură cameră. A fost o experiență interesantă.”

    Fang Shuang este acum perfect integrat în societatea noastră. De fapt, păstrează o combinație de tradiție și cultură chineză împletită cu noile obiceiuri românești. Acum vorbește românește foarte bine, însă la început nu reușea întotdeauna să se facă înțeles. Are o amintire deosebită din primele zile, când încerca să ajungă dintr-un loc în altul în București și a întrebat o fată pe stradă, care l-a condus la destinație.

    “V-ați documentat foarte bine, nu știu de unde ați aflat povestea asta. Am mai povestit-o, dar nu foarte des și, de fiecare dată când prind ocazia, aș vrea să-i mulțumesc, dacă ea mai ține minte. Eu atunci nu știam română, ea nu știa engleză și așa mult regret că n-am aflat numele ei. Poate voia să știe sigur că nu pățesc ceva. Distanța nu a fost foarte mare, dar am apreciat gestul până în ziua de astăzi: chiar a venit cu mine de la Atheneu până la ce era atunci Hotelul Intercontinental, a venit cu mine.”

    Ce apreciază Fang Shuang în România?

    “Pentru mine România este deja casa mea. Acum câțiva ani mai spuneam că ar fi a doua casă. Dar eu în China am trăit 16 ani spre 17 și în România în luna mai o să se împlinească 19 ani frumoși de când locuiesc aici. Deci cantitatea de aici este deja mai mare decât cantitatea din China. România este o țară foarte frumoasă, superbă, este o țară care are și mare, și munte și toată natura ei, unde merită să te plimbi când ai ocazia.”

    L-am întrebat pe Fang Shuang dacă este ceva în România pe care ar vrea să-l vadă îmbunătățit.

    “În România sunt câteva orașe mari și cred că 99% din români deja pot să spună problema din acele orașe, nu doar din București – se numește traficul. Și China are problema asta și face eforturi pentru soluțiile potrivite pentru China, care poate n-ar fi potrivite pentru România. Dar să sperăm în viteza României, în ritmul ei și în soluția ei, să rezolvăm, să nu rezolvăm într-o zi, dar să fie îmbunătățită.”

  • Pauza Mare 22.03.2024

    Pauza Mare 22.03.2024

    Ce este feminismul și ce vor feministele? Aflăm împreună cu invitatele acestei ediții, Andreea Rusu, directoare executivă a Centrului Filia și Ana-Maria Boghean, membră în board-ul Conferinței ONG-urilor internaționale din Francofonie.
    Realizatoare: Hildegard Ignătescu