Author: Tașcu Lala

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Tu kirolu a Amirârillei Nturțeascâ, lucârli imobili (ți nu pot s-minâ, ți va s-dzâcâ: casi, locu, siminâturâ) di la hoarâ ți putea s-hibâ dati cu gilepu ti pâșteari eara di trei turlii:

a) “mulkie” – lucri pisti cari eara nicukiru unu omu, loati cu acti di la kivernisi ti vârâ buneațâ/lucru ți lu adrarâ ti statu i vârâ giuneațâ aspusâ tu polimu;

b) “vâcufie” – lucri pisti cari eara nicukirâ bâsearica;

c) “mirie” – lucri pisti cari eara nicukiru cratlu ș-ți li filisea mași unu omu ică cama mulțâ.

Protili dauâ turlii ți avea nicukiru, putea s-hibâ dati/vinduti maca ași vrea nicukirlu ș-putea s-adarâ ahtari lucru uidisitu cu nomlu. Ama ațelli ți mași filisea unu locu ș-ti cari dâdea pâradz, putea s-vindâ mași ndreptul di filiseari, iara a cratlui ți eara nicukirlu dealihea, lipsea sâ-lli pâlteascâ unu girimé/bidelli ți nu trițea di 10% ditu pâradzlli ți âlli loa. Girimelu eara loat di oamiñilli ți dâdea aestu ndreptu pritu licitaţie publicâ – dimi âlli si dâdea ațilui cari pâltea ma multu ti mireauâ/ciiri.

Lucârli imobili (ți nu pot s-minâ: casi, locu, siminâturâ) ditu câsâbă avea numa “mulkie” și “vâcufie”.

Plateea iu șidea câlivyeañilli, fu luyursitâ multu kiro mulkie a niscântoru bei.

Dupâ acţiunili ti giudicu fapti di câlivyeañi câtâ bitisita a etâllei XIX, elli amintarâ dinintea ali Curti di Casaţie di-m Poli (Istambul) ndreptul di “mirie”, tu anlu 1896 [1].

Tu protili dzâli anda agiundzea tu arniu, bârbațlli andridzea mandrili ta s-aibâ apanghiu prăvdzâli iarna, iara m’llerili andridzea udadzlli ți âlli loa cu niki ti irnari.

Apanghiul/pâeata ti oi, iarna, avea numa “mandrâ”, iara ațel di veara, iu oili eara mulsi, avea numa “stani”.

Lucurlu di cathi dzuuâ a bârbaţlor eara ligat di angâtanlu și pâștearea a oilor, pânâ tu yinaru, anda ahurhea ș-muldzearea a oilor a curi ñillei eara fapțâ curbani. Tu apriiru s-tundea oili ș-dapoaia ahurhea andridzerli ti unâ nauâ fudzeari, tu munti, cu tăifurli, cu oili ți inșirâ ghini ditu iarnâ, cu ñielli țânuț ti dâmarâ.

Lucurlu a m’lleriloru s-adra tu udadzlli loaț cu niki, iu – nu va zboru –, nu videa ghineața ți u videa tu casili a loru ditu munti.

Ditu hirlu torsu veara, tu munti, ampiltea pârpodz ți eara ancupâraț cu pâhă bunu, ma multu, di miletea-nturțeascâ. Cadânili, nu-și ampiltea singuri pârpodzlli, purta pârpodz albi ampiltiti di armâni ditu lânâ ndilicatâ. Maca pârpodzli ti m’lleri eara albi i albi ș-cu lilici/kitki, pârpodzli di bârbaț eara albi i kindisiti, ama canâoarâ cu lilici/kitki [2].

Cu nâscârsirea, mâyiripsirea tu casili loati cu niki ți nu eara ș-ahâtu mări, m’llerili nu kirea multâ oarâ cu ahtări huzmeț. Eali lâ avea câștiga a ficiurițloru și lucra lâna.

Iarna, ți cara că eara tu mesea di alti mileț, armâñilli câlivyeañi ș-duțea bana dupâ adețli clirunumsiti di la pâpâñi. Cu turțâlli avea mași ligâturi di emburliki/tugearlâki, că avea altâ pisti. Cu grețlli, armeñilli ș-uvreilli ți bâna ș-elli tu câsâbă, avea mași cu elli ligâturi di prâmâtliki.

Singura mileti criștinâ cu cari avea ligâturi tu câmpu eara vâryarilli makiduneañi. Ligâturli cu elli eara multu buni, ama pțâni, că avea zânăț ahoryea. Cu elli s-aduna, ma multu, tu dzâlili pisimi (di sârbâtoari) tu idyea bâsearicâ a curi nomuri li tiñisea tuț.

Câti vârâ pisudrom (curier) pitricutu tu Livădz ică ți yinea di Livădz aduțea, cându ș-cându, hâbări di la ațelli ți armasirâ acasâ. Pârinţâlli ți ș-mârtarâ feata di Stâ Mârie – ș-nu irna tu idyea hoarâ i câsâbâ – ș-câlisea feata, tiñisindalui ași unâ țeremonie cu sâltânati. Dupâ 1-3 meși di șideari la pârinţâ, sucrimea, cu idyea sâltânati, ș-aduțea nveasta acasâ ta s-hibâ deadunu cu naua taifâ cându va ș-llia diznău calea s-ankiseascâ tu munti.

Aesta eara turlia di banâ a câlivyeañilor, nu mași tu kirolu a Amirârillei Nturțeascâ (pânâ tu 1913), ama ș-pânâ dupâ doilu polimu mondial, anda hoara a loru fu aspartâ di dipu, fu adratâ padi-livadi, ti daua oarâ.

Maca, toamna, câlivyeañilli ș-alâsa horli a loru ditu munti cu doru și sicleti, ta s-ducâ tu locări iu nu s-dukea acasâ, ama iu prăvdzâli putea s-treacâ iarna, primuveara, alâsa cu miraki câmpurli ș-alina hârcoki tu munţâ, la elli acasâ, iu s-aduna cu tutâ soia ș-tuț soțlli tu locărli vruti, iu șidea ma largu, cu harauâ, ta s-lucreadzâ lucurlu a loru imiru.

[1] Tu unâ carti pitricutâ di Mihail Gioga, ditu apriiru 1973, elu dzâțea cumu s-feațirâ lucârli cunuscuti ghini di tuț aușlli: “Unâ alumtâ sarpitâ avea ahurhitâ contra a beilor ți câfta di la hoarâ pâradz para mulțâ, girimé ti pășteari, ama fârâ s-aibâ vârâ carti di la cratu ti ahtari lcuru. Alumta, tu numa a hoarillei, u dusirâ doi oamiñi: Papazi, cu ligâturi tu țercurli administrativi a Vilaietlui Sârunâ, ș-paplu a tău, lali Parișcu Barba, ațelu ți-lli angâsâi oamiñilli contra a beilor. Alumta fu apreasâ, ama pânâ tu soni armâñilli amintarâ dinintea ali Curti di Casaţie di-m Poli (Istambul). Cându, unâ dzuuâ di agustu, anlu 1896, eroilli s-turnarâ-n hoarâ cu apofasea-n gepi, oamiñilli âlli purtarâ pi brațâ, di la Scâpitatu până tu Misihori (mesea a hoarillei)”.

[2] “Iarna, armâñilli di Livădz s-duțea cu cupiili tu reghiuni/năi cama câldâroasi; cama mulțâ șidea tu horli anvârliga di Sârunâ. Di cara m’llerli aluștoru armâñi lucra lâna, Sârunâ avea ș-unâ ñicâ pâzari, pi unâ câlici cama afiritâ, ninga marea bizusteni (bazar), iu, tu cathi dzuuâ di pâzari/cirșie, armânili di Livădz yinea sâ-și vindâ lucârli ți li adra iarna: iambuli, vilendzâ, nflucati, șiacu și pârpodz”. Th. Capidan: Meglenoaromânii” I pag. 29.

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

În timpul imperiului otoman, bunurile imobile rurale care puteau fi arendate pentru pășunat erau de trei categorii:

a) “mulkie” – bunuri proprietate individuală, obținute pe bază de acte emise de autorităţi ca recompensă pentru servicii aduse statului sau pentru acte de bravură în războaie;

b) “vacufie” – bunuri proprietate bisericească;

c) “mirie” – bunuri proprietate de stat aflate în folosință individuală sau colectivă.

Primele două categorii de bunuri aflate în deplină proprietate puteau fi înstrăinate de proprietari cu înscrisuri legale. Deținătorii, uzufructuari de bunuri “mirie”, puteau înstrăina numai dreptul de folosinţă, iar statului, proprietar de drept, îi erau obligați să-i plătească o dare care nu depășea 10% din veniturile aproximate. Darea era încasată de persoane particulare care concesionau acest drept prin licitaţie publică.

În ceea ce privește bunurile imobile urbane, acestea erau numai “mulkie” și “vacufie”.

Platoul pe care și-au instalat așezarea livezenii, a fost considerat multă vreme proprietate mulkie a unor bei.

În urna acţiunilor judiciare întreprinse de livezeni către sfârșitul secolului XIX, ei au câștgat în fața Curții de Casaţie din Istambul dreptul de “mirie”, în anul 1896 [1].

În primele zile de la poposirea în locurile de iernat, bărbații amenajau saielele pentru adăpostit animalele în timpul iernii, iar femeile amenajau încăperile primite în folosinţă pentru iernat.

Adăpostul făcut pentru iernatul oilor se numea “mandră” spre deosebire de cel de vară, unde oile erau mulse, cere se numea “stani”.

Activitatea obișnuită, zilnică, a bărbaţilor era legată de îngrijirea și pășunatul oilor, până în ianuarie, când începea și mulsoarea oilor ai căror miei se sacrificau. În aprilie se făcea tunsoarea oilor și apoi pregătiri pentru o nouă deplasare la munte cu familiile, cu oile scoase cu bine din iarnă, cu mieii reţinuţi pentru prăsilă.

Activitatea femeilor se desfășura în locuinţele provizorii închiriate, care, nici pe departe, nu aveau confortul celor proprii de la munte.

Din firul tors vara, la munte, împleteau ciorapi care erau cumpărați la preţuri bune, mai ales, de populaţia turcă. Turcoaicele, fiindcă nu-și împleteau singure ciorapii, purtau ciorapi albi împletiți din lână fină de aromânce . Dacă ciorapii pentru femei erau albi sau albi și înfloraţi, cei bărbătești erau albi sau coloraţi, dar niciodată înfloraţi [2].

Dereticatul, gătitul, în condiţiile de provizorat în locuințe modeste, nu luau mult timp femeilor. Se ocupau însă cu atenţie de copiii mici și-și foloseau cea mai mare parte din timp cu prelucrarea lânii.

Deși iarna erau în mijlocul altor popoare, aromânii livezeni îsi duceau viaţa după propriile datini moștenite. Cu turcii nu aveau decât legături de afaceri, fiind de altă religie. Cu grecii, armenii și evreii locuitori ai orașelor, aveau, de asemenea, doar relaţii comerciale.

Singura populaţie creștină cu care intrau în legături la cîmpie erau slavii macedoneni. Relaţiile cu aceștia erau din cele mai bune, dar foarte restrânse din cauza ocupaţiilor care erau diferite. Cu aceștia se întâlneau, mai ales, în zilele de sărbătoare la aceeaşi biserică ale cărei reguli erau ţinuți să le respecte cu toţii.

Câte un curier trimis la Livezi sau venind de la Livezi aducea, din când în când, vești de la cei puţini rămași acasă. Părinţii care îşi măritaseră fata de Sfânta Maria – și nu erau în aceeași localitate la iernat – își invitau fata, respectind un ceremonial fastuos. După 1-3 luni de ședere la părinţi, socrii, cu același ceremonial, își aduceau nora acasă pentru a fi împreună cu noua familie când se vor porni din nou spre munţi.

Modul acesta de viaţă i-a caracterizat pe livezeni, nu numai în perioada imperiului otoman (până în 1913), dar și până după cel de-al doilea război mondial, când așezerea lor a fost distrusă total pentru a doua oară.

Dacă, toamna, livezenii părăseau așezarea lor de la munte cu nostalgie și cu păreri de rău, deplasându-se în locuri în care nu se simţeau acasă, dar unde turmele puteau supravieţui iernii, primăvara, părăseau cu bucurie câmpiile și urcau voioși în munţi, la ei acasă, regăsindu-se cu toate rudele și toţi prietenii în locurile îndrăgite, unde își continuau fericiţi activitatea lor pașnică.

[1] Mihail Gioga – într-o scrisoare, din aprilie 1973, relata acele împrejurări cunoscute îndeaproape de toţi vârstnicii: “O luptă aprigă începuse împotriva beilor care spoliau comuna de sume însemnate de bani, sub formă de taxe de pășunat, fără să aibă la bază vreun titlu legal. Lupta a fost dusă în numele comunei de doi oameni care se completau unul pe altul: Papazi, cu legături în cercurile administrative ale Vilaietului Salonic, secundat de bunicul tău, lali Parișcu Barba, animatorul și mobilizatorul populaţiei împotriva beilor. Lupta a fost dârzâ, dar a fost câștigată în faţa Curţii de Casaţie din Istambul. Când, într-o zi de august a anului 1896, eroii s-au întors în sat cu hotărârea în buzunar, poporul i-a purtat în brațe, de la Scâpitat (apus) până în Misihori (mijlocul comunei)”.

[2] “Iarna, armâñilli di Livădz s-duțea cu cupiili tu reghiuni/năi cama câldâroasi; cama mulțâ șidea tu horli anvârliga di Sârunâ. Di cara m’llerli aluștoru armâñi lucra lâna, Sârunâ avea ș-unâ ñicâ pâzari, pi unâ câlici cama afiritâ, ninga marea bizusteni (bazar), iu, tu cathi dzuuâ di pâzari/cirșie, armânili di Livădz yinea sâ-și vindâ lucârli ți li adra iarna: iambuli, vilendzâ, nflucati, șiacu și pârpodz”. Th. Capidan: “Meglenoaromânii” I pag. 29.

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Bârbaţlli ți nu eara uiari, eara acâțaț veara cu alti lucri ditu cari aminta pâradz. Niscânțâ lucra tu pâduri, adrândalui mângalu, alţâ plikisea keatra ti stizñili a casiloru (tuti casili di Livădz avea stizñi di keatrâ) și scutea ditu carieri ploaci (plăci di ardezie) ti citii ică adra len-turlen di zânăț: arafțâ, sâmârgeadz (adra sâmari), petâlàri (adra pétali ti calj) etc.

La ațeali dauâ sculii, unâ iu s-anvița pi limba româneascâ [1] ș-altâ pi limba gârțeascâ lucra 10 – 12 dascali, iara la ațeali dauâ bâseariț avea 5 prefțâ.

Unâ zânati ditu cari adra pâradz mușaț eara ațea di araftu. Livădz lucra cama di 50 di arafțâ ș-unu numiru diplo di calfi. Elli lucra dipriunâ, ma multu, tu kirolu di dupâ Ayilu Custandinu (21 di maiu) ș-pânâ anvârliga di Stâ Mârie (15 di agustu), anda hoara Livădz sâ-fțea numțâli. Eara oara anda cathi fumealli ți lipsea s-adarâ numtâ ti Stâ Mârie, cusea tuti lucrâli ți lipsea ti ânveasta ațea naua, ti grambo ș-ti alanțâ oamiñi ditu taifâ. Ași cumu eara adetea, tuti țeremoniili ligati di bana suțialâ a isanifillei, ma pțânu ti ângrupări ți sâ-fțea tamamu aclo iu avea muritâ omlu, tuti alanti arădz s-adra tu kiro di vearâ, anda soia și soțlli s-aduna tuț tu unu locu ș-eara tuț deadunu. Mași pâtigiuñili sâ-fțea altâ oarâ maca bana a năului vleatu eara tu piriclliu. Altâ soie, pâtigiunili ș-isuserli s-adra tutâ veara, ama numțâli sâ-fțea mași unâ oarâ tu anu, tu dzuua di 15 di agustu, cându câdea tu unâ dumânicâ, ică tu prota dumânicâ dupâ Stâ Mârie. Di cara numțâli sâ-fțea mași unâ oarâ tu anu, s-adra tu idyiul kiro anvârliga di 40-60 di-ncurunări, iara tu vârâ 100 di casi sâ-fțea andridzeri ti numtâ nica ditu intrata a meslui maiu.

Cusearea a “nivisteșțâlor” ș-a “grambeatițloru” (strañili ti ânveasta ațea naua ș-ti grambo) eara ligatâ di unu dealihea țeremonialu amplinu di mușuteațâ. Lucurlu eara adratu di tâbâbii di 8 – 12 arafțâ ș-calfi, tu aumbratâ, adratâ ca unâ pâeatâ, dinintea a casâllei ațiloru ti cari s-cusea strañili. Ațelli cama avuț lâ grea a arafțâloru nica ditu meslu maiu. Elli tâllia cathi dzuuâ unu nimalliu (unâ oai) ta s-filipseascâ di dauâ ori tu dzuuâ tâbâbia di arafțâ. Ti sibepi economiți, numtarilli ți nu-avea ș-ahâț pâradz, lâ grea a arafțâloru tu meslu cirișaru, pi preasiñili ti Sum Ketru, ta s-lâ da mârsineațâ, ți custusea ma țânu. Cusearea a “nivisteșțâlor” ș-a “grambeatițloru” sâ-fțea ș-tu meslu alunaru și s-bitisea tu prota decadâ a meslui agustu.

Multu lucru tu kirolu di vearâ lu adra și m’llerili. După ți nâscârsea casa ș-là la arâu iambulili,vilendzâli ți li avea filisitâ iarna, ahurhea s-lucreadzâ lâna ți yinea di la muldzearea a oiloru ditu meslu apriiru ică – ti ațelli ți nu avea oi ș-avea armasâ iarna-n hoarâ – lâna ți lâ si avea datâ ca platâ ti vigllearea a furtiiloru di cari avea angâtanu iarna – 1 kilă di lânâ ti cathi “hârar” [2].

M’llerili là lâna la arâu, u trâdzea cu keaptinli, ș-u turțea tu hiri ma groasi i ma subțâri, uidisitu cu ți vrea s-adarâ di eali: pârpodz, gâitani, șiacu, nflucati ș-alti. Dapoaia, câtâ inșita a meslui maiu, sâ-fțea ânvupsearea a hirlui (tortului) ș-bâgarea a arâzboailoru te-a țâseari iu s-vâtâma cu lucurlu tu meșlli cirișaru ș-alunaru.

Lâna lucratâ di mullerili di Livădz yinea di la trei tunderi: tundearea ditu meslu apriiru di iu s-loa nai ma buna lânâ (cu hiru lungu) filisitâ, ma multu, ti țâsearea a șiaclui; tundearea di Sum Ketru a ñielliloru țânuț ti dâmarâ di la cari s-loa lâna “Mițâ” (cu hiru ñicu) filisitâ, ma multu, la “bâtañi” (abâ, pustavi cama pseftâ); treia tundeari a oilor anvârliga di Stâ Mârie, cându s-loa lâna cu numa “capiti” filisitâ ti țâsearea a niscântoru iambuli.

Țisâturli di lânâ (șiacu, abâ, iambuli, vilendzâ ș-alti) eara pitricuti tutâ veara la drâștealâ, ’n hoara Bucova ditu munțâlli ali Vudenâ (Edessa), iu avea multi drâșteli.

Tortul torsu ti pârpodz și gâitani eara țânut ta s-hibâ lucratu iarna.

Tuti strañili di cari avea ananghi eara adrati di livendili mâñi a m’lleriloru. Tutu eali adra țâruhili ditu keali di la porțâlli criscuț la stani ș-fapțâ curbani tu sumedru, ninti di vgarea tu câmpu. S-ancupâra mași mâcari – nafoarâ di lapti – di la ațeali 6 dukeñi di-n hoarâ, cata cumu ș-di mpâzarea ți s-adra Livădz, cathi ñiercuri ș-cathi viniri.

Bânâtorilli ditu valea avutâ a Miglinillei ți dâdea birketi bunâ, vlahi, vâryari, turțâ, aduțea mpâzari virdzâturi, poami (maşmuli, aroidi, meari, gorțâ, auâ, câstăñi), fârinâ ș-alti. Tuti eara ancupârati di câlivyeañi cu pâhadz ți âlli angâsâia oamiñilli s-vindâ dipriunâ tu pâzarea di Livădz.

Tu meșlli yizmâciuñi și sumedru s-bitisea isăkili mutrindalui pâradzlli ți âlli loa ș-hărgili ți li adra cathi fâlcari. Tutu atumțea s-pâltea ș-borgili ti ancupârărli fapti pi creditu di la dukeñi, borgili câtrâ administrația a hoarâllei, pâradzlli ți lipsea sâ-lâ-lli da a arafțâloru, petâlarloru, sâmârgeadzloru ș-la alțâ.

3.2. Tu kiro di iarnâ

Anda, tu Livădz, activitatea icunomică s-duțea ninti cu miraki, tu intrata a meslui yizmâciuñi, cathi kihâie âși loa calea ta s-ducâ sâ zburascâ ti loarea cu girimé a pâșuñiloru ti dipunearea tu arniu. Kihâielu avea cu elu turlii-turlii di buneț ti beiul cu cari lipsea s-andreagâ irnarea: umtu di oai, câșcâvalâ, cașu ditu foali, pârpodz di lânâ ampiltiti, șiac. Niscânti ori pâșunili eara loati ti ma mulțâ añi, ama ș-atumțea kihâielu vdzea ancârcatu cu hări, ninti s-dipunâ cupiili, ta s-nu veadâ canâ zori, s-nu s-facâ niți unâ catastisi lài. Hărgili ți li adra kihăielu i si pâltea anda s-adra tuti isăkili a fâlcarillei, isăki ți s-bitisea ninti di dipunearea a cupiiloru.

Tu añilli cu xeri, cupiili dipunea tu câmpu ma ayoñia, câțe tu yizmâciuñi, tu munti, iarba s-usca, ama tu câmpu, tu mireauâ/ciiri, avea cabaia skicuri di gârnu ș-ordzu câdzuti-mpadi. Dipunearea ma ayoñia ditu munti vrea s-dzâcâ ma pțânu lapti ațea toamnâ. Ama oili intra grasi tu iarnâ ș-aestu lucru vrea s-dzâcâ ma buñi ñielli, ma bunâ lânâ ș-lapti ti anlu ți vrea s-yinâ.

A că cupiili dipunea ma ayoñia, tăifurli nu ankisea ninti di Yiu Dimitri. Și duțearea tu câmpu s-adra tutu tu dauâ călliuri. Arada aestâ, cârvăñili eara-ncârcati ș-cu lucri di lânâ ditu kirolu di vearâ, ți lipsea s-hibâ vinduti tu pâzărli ditu câsâbadz, cata cumu ș-cu hirlu di tortu ți vrea-lu lucreadzâ m’llerili tutâ iarna.

Loclu te-a pâșteari ditu kirolu di iarnâ avea numa “câșlă”, iara ațelu di vearâ, “izlă”.

[1] Sculia româneascâ fu pânâ tu anlu 1946;

[2] Sacu mari ditu țisâturâ di lânâ, maxus adratu ti țânearea a strañiloru ș-a niscântoru lucri di-n casâ;

Tu meslu maiu, anda s-tindea ta s-usucâ ñii di càmati anvupsiti tu len-turlii di buei, pi garduri ș-pi funiili teasi dinintea a casilor, țâ pârea că ai dininti unâ gârdinâ mari cu arâdâriki di lilici/kitki cu buei ahoryea. Tu cirișaru ș-alunaru, tricândalui pi sucăkili di-n hoarâ, s-avdza cârțânearea, halatlu ți lu adra arâzboaili ș-llițili ș-țâ pârea că easti unâ mari țisâturie ți andridzea lucri di cari au ananghi ñilli di bânâtori (Minduieri ditu unâ carti pitricutâ di M. Gioga tu cirișaru 1973).

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Bărbaţii care nu erau oieri, erau ocupaţi în timpul verii cu diferite alte activități aducătoare de venituri. Unii lucrau în pădure făcând mangal, alţii ciopleau piatră pentru zidurile caselor (toate casele în Livezi aveau zidurile din piatră) și extrăgeau din cariere plăci de ardezie pentru acoperișuri sau executau diferite alte meserii ca: croitori, samargii, potcovari etc.

La cele două școli, una cu predare în limba română [1] și alta în limba greacă funcționau 10 – 12 învățători, iar le cele două biserici slujeau 5 preoţi.

O meserie bănoasă era croitoria exercitată de peste 50 de croitori și de un număr dublu de calfe. Aceștia desfășurau o activitate febrilă, mai ales, în perioada de după sfântul Constantin (21 mai) și până în preajma Sfintei Marii (15 august), când la Livezi se făceau nunţile. Era perioada când fiecare familie care urma să facă nuntă de Sf. Maria cosea tot ce era neceser miresei, mirelui și celorlalţi membri din familie. Potrivit datinei, toate ceremoniile legate de viaţa socială a comunităţii, cu excepţia înmormântărilor care aveau loc acolo unde se producea decesul, erau celebrate numai în timpul verii, când rudele și prietenii erau la un loc și puteau lua parte la ele. Unele excepţii erau îngăduite la botezuri dacă viața nou născutului era periclitată. Botezurile și logodnele puteau fi celebrate în tot timpul verii, dar nunțile se făceau o singură dată pe an, în ziua de 15 august când aceasta cădea într-o duminică sau în prima duminică următoare sărbătorii Sfintei Marii. Deoarece nunţile aveau loc o singură dată pe an, se celebrau în același timp circa 40-60 de cununii, în circa 100 de case făcîndu-se pregătiri de nuntă cu începere din luna mai.

Cusutul “niviștilor” și “grambeștilor” (îmbrăcămintea mireselor și a mirilor) era legat de un adevărat ceremonial plin de pitoresc. Lucrul se executa de echipe formate din 8 – 12 croitori și calfe, în umbrare special construite în faţa casei celor pentru care se cosea. Cei mai avuți angajau echipele de croitori încă din luna mai. Aceștia tăiau în fiecare zi câte un nimaliu (o oaie) pentru a hrăni de două ori pe zi echipa de croitori. Pentru motive de economie, nuntașii mai puţin înstăriți angajau croitorii în luna iunie, în postul Sfîntulul Petru, ca să le servească o masă de post, mai puțin costisitoare. Operaţiunea coaserii niveștilor și grambeștilor continua și în luna iulie și se încheia în prima decadă a lunii august.

Deosebit de active în timpul verii erau și femeile. După ce își puneau în ordine casa și spălau la râu velințele de care se folosiseră în timpul iernii, începeau să prelucreze lâna ce rezultase de la tunsul oilor din luna aprilie sau – pentru cei care nu aveau oi și rămăseseră iarna în sat – lâna pe care o primiseră drept plată pentru paza bagajelor ce li se lăsase în grijă peste iarnă – câte 1 kg de lână pentru fiecare “hărar” [2].

Femeile spălau lâna la râu, o dărăcau cu piepteni manuali și o torceau în fir de grosimi diferite potrivit cu destinaţia ce i se dădea: pentru ciorapi, găitan, șiac, flocate etc. Urma, spre finele lunii mai, vopsitul firului (tortului) și instalarea războaielor de țesut la care se lucra intens în lunile iunie și iulie.

Lâna prelucrată de femeile din Livezi provenea de la trei tunsori: tunsoarea din luna aprilie la care se obţinea cea mei bună lână (cu fir lung) folosită, mai ales, pentru țesutul șiacului; tunsoarea de Sfântul Petru a mieilor opriți pentru prăsilă de la care se obținea lâna “Mițî” (cu fir mic) folosită, mai ales, la “bâtañi” (aba, postav inferior); tunsoarea a treia a oilor în preajma Sfintei Marii, când se obținea lâna numită “capiti” folosită la țesutul diferitelor pături.

Țesăturile din lână (șiac, aba, pături etc.) erau trimise în tot cursul verii la piuat, în comuna Bucova din munţii Vodenei (Edessa), unde erau instalate numeroase pive.

Tortul tors pentru ciorapi și găitane era păstrat pentru a fi prelucrat în timpul iernii.

Toate cele trebuincioase îmbrăcămintei erau executate de mâinile harnice ale femeilor. Tot ele executau și opinci din pieile porcilor crescuţi la stâni și sacrificaţi în octombrie, înainte de plecarea spre câmpii. Se cumpărau numai articole alimentare – cu excepția celor lactate – de la cele 6 prăvălii din comună, precum și din “pâzarea” (piața) care se organiza în Livezi în fiecare miercuri și vineri.

Locuitorii din valea mănoasă a Megleniei, vlahi, slavi, turci, aduceau în piaţă legume și zarzavaturi, fructe (maşmule, rodii, mere, pere, struguri, castane), făină etc. Totul se cumpăra de livezeni la preţuri care îi stimulau pe producătorii de astfel de produse să aprovizioneze continuu piaţa din Livezi.

În lunile septembrie și octombrie se încheiau socotelile privind veniturile și cheltuielile fiecărei fălcări. Tot atunci se lichidau și obligaţiile pentru cumpărăturile făcute de la prăvălii, pe credit, datoriile către administrația comunală, sumele datorate croitorilor, potcovarilor, samargiului etc.

3.2. În timpul iernii

În timp ce activitatea economică era încă în plină desfășurare la Livezi, pe la începutul lunii septembrie, fiecare kihâie pornea la drum în vederea arendării pășunilor pentru iernat. Kihăelu ducea cu el tot felul de bunătăţi pentru beiul cu care urma să facă aranjamentele iernării: unt de oaie, cașcaval, brânză în burduf, ciorapi împletiţi din lână, șiac. Uneori erau făcute aranjamente pe mai mulți ani, dar și în aceste cazuri kihăelu pleca cu daruri, înaintea coborârii turmelor, ca să preîntâmpine eventuale situaţii noi, nefavoabile. Cheltuielile pe care le făcea kihălu i se rambursau cu ocazia socotelilor generale ale fălcarei care se încheiau înainte de coborârea turmelor.

În anii secetoși, turmele coborau la câmpie mai devreme, deoarece în septembrie, la munte, iarba se usca, dar la câmp, pe miriștile nearate, se găseau suficiente spice de grâu și orz căzute pe jos. Coborârea de la munte mai devreme însemna lapte mai puţin în acea toamnă. În schimb, oile intrau în iarnă grase, ceea ce asigura o producţie mai bună de miei, lână și lapte pentru anul următor.

Chiar dacă turmele coborau mai devreme, familiile nu plecau înainte de Sfântul Dumitru. Și deplasarea spre câmpie se făcea tot în două etape. De data aceasta caravanele erau încărcate și cu produsele din lână din timpul verii, care urmau să fie valorificate la târgurile din orașe, precum și cu firul de tort pe care urmau să-l lucreze femeile în timpul iernii.

Locul de pășunat în timpul iernii era numit “câșlă”, iar cel din timpul verii, “izlă”.

[1] Școala românească a funcționat până în anul 1946;

[2] Sac mare din țesătură de lână, special croit pentru păstrarea îmbrăcămintei și a unor obiecte casnice;

În cursul lunii mai, când se întindeau la uscat miile de sculuri vopsite în diferite culori și nuanțe, pe garduri și pe funii întinse în fața caselor, aveai în față neuitata priveliște a unei grădini imense cu straturi de flori de diferite culori. În iunie și iulie, trecând pe ulițele satului, scârțâitul caracteristic al războaielor de lemn și al ițelor lăsa impresia unei imense țesătorii ce pregătea lucrurile trebuincioase multor mii de locuitori (Impresii dintr-o scrisoare a lui M. Gioga din iunie 1973).