Author: Tașcu Lala

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

2. Andridzearea politico-icunomicâ
2.1. Fâlcarea și kihâielu

Armâñilli ditu Livădz u țânurâ, ș-tu naua hoarâ, aproapea idyea andridzeari politico-icunomicâ ți u avea tu locurli iu ș-avea zârțina.

Elli țânea, cama largu, ditu videala politicâ, di administraţia-nturțeascâ adratâ deskentralizat pe “vilaieti” [1]. Naia iu curdisirâ eara subordonatâ “mutessarifului” di Inige – Vardar și vilaietlui di Sârunâ. Ama elli nu mata țânea di câmândâsearea-nturțeascâ, eara maș simbolicâ. Elli nu eara borgi cu servițiu militar și ș-andridzea singuri administraţia a hoarâllei și tutu elli ș-andridzea cripărli di giudico, icunomiți, suțiali, di pisti, fârâ s-minteascâ autorităţli-nturțeșțâ a curi lâ pâltea maș unu unâ dari tu pâradz, cathi anu, cu numa “bidelli”.

La câlivyeañi, idyea cumu tuț armâñilli ți eara cu bânaticlu di transhumanțâ, cumandulu pritu cari eara andreapti tuti cripărli cama di simasie a isnafillei eara “fâlcarea”, cumândâsitâ di “celnic” i, numâ cama cânâscutâ tu hoara Livădz, “kihâie”.

Fâlcarea, Livădz, s-aspunea, pânâ câtâ doilu polimu mondialu, ca unu organismu suțialu unitaru ți avea tu mesi taifa a cumândarlui, soia și oamiñilli ți lucra ti elu, picurarilli di la cupii și ațelli di la stăñiuri. Aliștei tâbâbii âlli si adâvga ș-alti fumelli, nai ma multili eara sòi cu taifa a “kihâielui” (a celniclui). Tu unâ fâlcari, ași cumu s-fați ș-la armâñilli di Livădz, cama multu angrica dukerea di familie ș-ligâturli di sòi, soia hiindalui unu elementu di ligâturâ cu unâ simasie multu ahoryea.

Cât ti numâ, bâgămu oarâ că zârțina a azborlui “fâlcari”, “celnic-kihâie” nu ari canâ șubei: “fâlcari” easti arâzgâ latinikeascâ (falcaria), iara “celnic” yini ditu vâryâreasca veaclli “celiniku” (“praefectus”), anda “kihâie”, cu idyea noimâ, s-tradzi di la-tnurțesculu “kehaia” (intendent”) [2]. A că numa “celnic” ți u avea capidanlu, filisitâ niscântiori ș-di câlivyeañi, maxus tu ligâturili cu armâñilli ditu alti lumăki (cu fârșiroţlli), easti di arâzgâ vâryâreascâ, instituția eara di ninti sâ-lli da elli ahtari numâ. Adunarea tu unu locu a multor tăifuri tu fâlcari, pi thimelliu a ligâturilor di sòi, câtu alargu s-hibâ eali, aduți aminti di “gentes”-ul roman adratu ditu “cognationes”. Tutnâoarâ, maca la armâñilli di Livădz ș-ditu alti părţâ, ma multu la grâmusteañilli ditu Vâryârie, numa di “celnic” fu alâxitâ cu unâ numâ-nturțeascâ “kihâie” scoati tu padi că instituţia aesta bâna di ninti s-adunâ elli cu turțâlli, iara numa u alâxirâ di cara vidzurâ zorea s-aibâ ligâturi cu lumea di nafoarâ. Numa “kihâie”, di arâzgâ-nturțeascâ, nu poati ici s-aspunâ că instituţia easti ea ișiși nturțeascâ, ași cum singurâ zârțina vâryârescuâ a zborlui “celnic”, ninti di “kihâie”, nu poati s-hibâ unâ provâ ti zârțina aliștei instituție multu veaclli la armâñi.

Kihâielu, cata cumu și celnicul di zâmani, âși-thimilliusea cumandul di capidanu a fâlcarillei pi anamea di cari s-hârsea di la hărli aleapti, ama ș-pritu avearea tu cupii ți li avea. Ascultarea di kihâie nu s-thimilliusea pi niți unâ anyrâpsitâ di nomu, u di nomu, iara tu cumandul a lui nu avea țiva ți s-angârdeascâ.

Borgili a kihâielui eara multi. Elu andridzea apârarea a fâlcarillei anda cutidza vârâ s-u atacâ, emu tu hoarâ, tu Livădz, emu tu kirolu anda alina cu cupiili ta s-ducâ tu locurli a loru ditu munti, iu ș-avea casili, emu cându dipunea tu câmpu, ta s-aflâ vârâ locu di arniu, urdinari ți u adra cathi primuvearâ ș-cathi toamnâ. Andridzândalui armâtusirea ș-apârarea ali fâlcari, kihâielu avea, dimi, borgi militarâ și, ninti kiro, eastâ lipsea s-angreacâ nai ma multu [3]. Tu câmpu, anda dipunea cu oili, apârarea eara andreaptâ pritu akicâsearea cu autoritățli-nturțeșțâ de-a loclui.

Capidanlu avea, tutnâoarâ, și borgi giudicâtureascâ, elu andridzea ș-vârâ niakicâseari ți s-fâțea anamisa di membrilli a fâlcarillei. Anda andridzea ancâcerili, uidisitu cu spiritlu etic ș-cu adețli clirunumsiti, eara agiutatu di adunarea a aușiloru ditu fâlcari, ama zborlu ți angrica nai ma multu tu apofasea ditu soni, lu avea kihâielu. Maca niakicâserili s-adra anamisa di membrilli di la ma multi fâlcări, li andridzea capidañilli a loru, di cara s-akicâsea tuț, ș-nu eara ici ananghi di vârâ foru di ma ndzeanâ, eara duri tiñia a capidañiloru ș-a aușiloru, ta s-nu s-facâ vârâ apofasi strâmbâ.

Ca tuț armâñilli ți duțea unâ banâ di transhumanțâ, câlivyeañilli nu eara ankidicaț di tiñisearea a niscântoru nomuri anyrâpsiti. Ndreptul di nicukiratâ eara mârdzinitu la ndauâ lucri ți putea s-li poartâ cu elli ș-la casa adratâ tu hoara a loru di vearâ, dimi, nu avea ananghi di caști ți nomuri ndilicati/greali. Avea, ama, adeț clirunumsiti cu numa “ndreptul valah” nianyrâpsitu, idyea la tuț armâñilli picurari ș-ți lu asculta tuț ta s-poatâ s-bâneadzâ ași deadunu, iara capidañilli avea borgea s-veaglli ta s-hibâ tiñisitu aestu ndreptu.

Borgea nai ma marea ți u avea kihâielu eara icunomicâ. Elu eara ațelu ți ursea sinferlu icunomic a fâlcarillei. Tutâ tutiputa ți u adra avearea la cathi taifâ ți fâțea parti ditu fâlcari, eara luyursitâ di ațelli di nafoarâ ca a kihâielui. Ti ațea, ițido omu cari vrea țiva ditu aestâ aveari, lipsea sâ zburascâ prota cu kihâielu. Tut ți eara ligatu di pâradz, eara lucurlu a kihâielui. Elu eara ațelu ți apâra și zbura tu numa a fâlcarillei tu ițido catastisi, anda avea vârâ ligâturâ cu lumea di nafoarâ.

Ti pâșunili di cari avea ananghi cupiili veara, tu munti, și iarna, tu câmpu, ti eali zbura și li pâltea kihâielu, idyealui ș-ti mâxuli (tuti lucârli ți li da oaia: lânâ, lapti, cașu) – tutu gailelu lu aduna kihâielu. Elu afla pâzărli iu sâ-și aspunâ pârmâtia ti ñiei, andridzea lucurlu cu laptili ș-adrarea a lui tu cașu, tu câșcâvalu, ţânea ligâturli cu mărli pulitii tu imbruki ta sâ-și vindâ cu hâiri umtul, cașlu câșcâvalu. Di toamnâ s-adra isapea a pâradzloru loaț ș-a hărgiloru a fâlcarillei, iara kihâielu ampârța pâradzlli la cathi unu dupâ numirlu a oiloru ditu cupie.

Pânâ di protlu polimu mondialu, di cara duñeaua nu avea cu ți s-poartâ lucârli, fâlcarea criștea ș-unu numiru mari di cal’i și mlări ti purtarea a furtiiloru ș-a pârmâtillei. Niscânti fâlcări andridzea salami cârvăñi ți urdina pritu reghiuni multu teasi ditu Turkia ivropeanâ ș-di nafoara a llei. Birkeavis aluștoru cârvăñi s-țânu ligâtura cu emburi ditu multi țentri icunomiți, ditu pulitiili dit tutâ Hamunisia Balcanicâ.

[1] Ditu videala administrativâ, locârli ali Turkie ivropeanâ eara adrati tu: 1) “caric” (hoarâ), nai ma ñica unitati administrativâ; “mudirlic” (comunâ), ți ari ma multi hori; 3) “caimacanlâc”, raion ți urseaști ma multi comuni; 4) “mutessarif” (giudeţ), unitati administrativâ ți ari ma multi raioani; 5) “vilaiet” (reghiuni) nai ma marea unitati administrativâ adratâ ditu ma mutli giudeți.

[2] Cf. și Take Papahagi – “Dicționarul dialectului aromân”. Buc. 1974, pag. 432, 542 și 708

[3] Cronicarlu bizantin Kekaumonos zburaști ș-elu di celniț, tu eta X, a curi lâ dzâți “procriti ton Vlahon” (cumândari a vlahilor) ș-apriduți numa “celnic” pritu zborlu gârțescu “stratighos” (comandant).

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea din Brașov

2. Organizarea politico-economică
2.1. Fălcarea și kihăelu

Aromânii instalaţi în Livezi au păstrat în mare, și în noua lor așezere, organizarea politico-economică pe care au avut-o în locurile de origine.

Ei depindeau, în continuare, din punct de vedere politic, de administraţie turcă organizată descentralizat pe “vilaiete” [1].Zona în care s-au așezat era subordonată “mutessarifului” din Inige – Vardar și vilaietului din Salonic. Dar, dependența lor de cârmuirea otomană era oarecum simbolică. Ei nu datorau serviciu militar, își organizau singuri administraţia comunală și își rezolvau problemele de ordin juridic, economic, social, religios, fără amestec din partea autorităţilor turcești cărora le plăteau doar un impozit anual, numit “bideli”.

Și la livezeni, ca la toți aromânii care duceau o viață de transhumanță, nucleul socio-politic în cadrul căruia erau rezolvate problemele mai importante ale colectivităţii era “fălcarea” condusă de “celnic” sau, denumirea devenită mai uzuală la Livezi, “kihăe”.

Fălcarea, la Livezi, se prezenta, până către cel de al doilea război mondial, ca un organism social unitar care cuprindea familia căpeteniei, rudele și oamenii din serviciul acesteia, ciobanii de la turmele sale și bacii de la stâni. Acestui grup inițal i se alăturau și alte familii, cele mai multe înrudite cu familia “kihăelui” (a celnicului). În legătură cu componența fălcarei trebuie observat că și la aromânii din Livezi simţământul de familie și legăturile de rudenie sunt foarte dezvoltate, rudenia alcătuind un element de coeziune de o importanţă covârșitoare.

Privitor le originea denumirilor “fălcare”, “celnic-kihăe” nu există nici un dubiu : “fălcare” este de origine latină (falcaria), “celnic” provine din slava veche “celiniku” (“praefectus”), “kihăe” cu aceeași semnificație de celnic, dar de la turcescul “kehaia” (intendent”) [2]. Deşi vechea denumire a căpeteniei “celnic”, folosită din când în când și de livezeni, mai ales în raporturile cu aromânii din alte ramuri (cu fărșeroţii de pildă), este de proveniență slavă, instituția trebuie să fi existat și înainte de a se folosi această denumire. Reunirea mai multor familii în fălcare, pe baza legăturilor de rudenie, oricât de îndepărtate ar fi ele, amintește de “gentes”-ul roman alcătuit din “cognationes”. De altfel, faptul că la aromânii din Livezi și din alte părţi, mai ales la grămostenii din Bulgaria, denumirea slavă de “celnic” a fost înlocuită cu una turcească “kihăe” dovedește că instituţia aceasta, cert preezistentă contactului cu turcii și-a schimbat doar numele în condițiile în care relaţiile cu lumea din afară au impus aceasta. Termenul “kihăe” de origine turcă nu poate demonstra, în nici un caz, că instituţia insăși este de provenienţă turcă așa cum, singură originea slavă a termenului “celnic”, anterior celui de “kihăe”, nu poate constitui o dovadă a originii acestei instituții foarte vechi la aromâni.

Kihăelu, ca și celnicul de pe vremuri, își baza autoritatea de căpetenie a fălcarei pe prestigiul de care se bucura prin însușirile deosebite cu care era înzestrat și pe averea în turme de care dispunea. Raportul de obediență nu era întemeiat pe nici un text de lege, iar în constituirea autorităţii kihăelui nu era nimic coercitiv.

Atribuţiile kihăelui erau multiple. El organiza apărarea fălcarei de cei ce s-ar fi încumetat s-o atace, fie la Livezi, fie în timpul mișcărilor periodice de la așezarea lor permenentă din munţi la câmpie și înapoi, fie în locurile unde se așezau pentru iernat. Organizând înarmarea și apărarea fălcarei, kihăelu avea deci atribuții militare care, în trecut, trebuie să fi fost preponderente [3]. La câmpie, apărarea era organizată în înțelegere cu autoritățile locale turcești.

Căpeteniei îi reveneau, de asemenea, și atribuţii judecătoreşti deoarece el rezolva și pricinile ce se iveau între membrii fălcarei. La lichidarea litigiilor, în spiritul eticii și al moravurilor moștenite, era ajutat de un sfat de bătrâni din fălcare, dar cuvântul hotărâtor în darea hotărîrii îl avea kihăelu. Când pricinile se refereau la membrii mai multor fălcări, le rezolvau căpeteniile acestora, de comun acord, și nu s-a simțit nevoia organizării unui apel la vreun for superior, deoarece onestitatea căpeteniilor și a bătrânilor din sfat erau garanţii suficiente pentru a se evita hotărâri arbitrare și nedrepte.

Ca toți aromânii care duceau viaţă de transhumanță, livezenii nu erau tinuți la respectarea unor legi scrise. Dreptul de proprietate era limitat la câteva bunuri mobiliare și la locuinţa construită în așezarea lor de vară și, deci, n-au simţit novoia unor legi complexe. Aveau, în schimb, datinile moștenite care constiuiau “dreptul valah” nescris, analog la toți românii păstori și căruia se conformau pentru a face posibilă conviețuirea de grup, iar căpeteniile aveau dreptul și datoria de a veghea la respectarea lor.

Cel mai important rol pe care-l avea kihăelu era de natură economică. El era cârmuitorul intereselor economice ale fălcarei. Toate vitele din care se compunea averea fiecărei familii alcătuind fălcarea erau socotite de cei din afară ca aparținând kihăelui. De aceea, oricine avea de pretins ceva în legătură cu acest avut trebuia să se adreseze kihăelui. Toate aranjamentele de ordin fiscal erau treaba kihăelui. Acesta reprezenta, apăra și intervenea pentru întreaga fălcare în toate împrejurările în care ea era în relaţii cu lumea din afară. Pășunile de care aveau nevoie turmele în timpul iernii, la cîmpie, și vara, la munte, le arenda kihăelu, iar conducerea exploatării economice a turmelor era tot în grija lui.

El găsea piețe de desfacere pentru miei, organiza prelucrarea laptelui, întreţinea relaţii cu centrele mari comerciale pentru a plasa în condiţii avantajoase untul, brînza, cașcavalul. Spre toamnă se făcea socoteala veniturilor și cheltuielilor fălcarei, iar kihăelul repartiza câștigul net fiecăruia după numărul capetelor de vite ce avea în turme.

Până la primul război mondial, în condiţiile inexitenţei unor mijloace de transport mecanizate, fălcarea creștea, în număr mare, cai și catâri pe care îi folosea la transportul bagajelor proprii și al mărfurilor. Unele fălcări organizau adevărate caravane care străbăteau regiuni întinse din Turcia europeană și din afara ei. Graţie acestor caravane se întreţineau legături cu comercianţi din numeroase centre economice ale Peninsulei Balcanice.

[1] Din punct de vedere administrativ, teritoriul Turciei europene era organizat în: 1) “caric” (sat), cea mai mică unitate administrativă; 2) “mudirlic” (comună), cuprinzînd mai multe sate; 3) “caimacanlâc”, raion, având în subordine mai multe comune; 4) “mutessarif” (judeţ), unitate administrativă cuprinzînd mai multe raioane; 5) “vilaiet” (regiune), cea mai mare unitate administrativă formată din mai multe județe.

[2] Cf. și Tache Papahagi – “Dicționarul dialectului aromân”. Buc. 1974, pag. 432, 542 și 708.

[3] Cronicarul bizantin Kekaumonos pomenește și el de existența celnicilor, în secolul al X-lea, numindu-i “procriti ton Vlahon” (conducători ai vlahilor) și traduce denumirea “celnic” prin grecescul “stratighos” (comandant).

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUȚIALI ALI TRANSUMANȚÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUȚIALI ALI TRANSUMANȚÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Dupâ 100 di añi, hoara avea anvârliga di 4000 di bânâtori și cupii di oi și căpari nimisurati [1]. Veara ș-pâștea cupiili tu munţâlli di Miglinia, aproapea di hoara Livădz, ți ș-aduna tu unu locu tuț oamiñilli, ditu ahurhita a meslui Apriiru ș-pânâ ti Yiu Dimitri. A dapoa loclu di arniu eara câmpurli di Ianiţa, Vudena (Edesa), Sârunâ, Câlcâș [2].

Uiari a curi multu lâ acâța caplu, livendzâ ș-apridunaț cu hârgiuiarea a pârălui, agiumsirâ, ti șcurtu kiro, s-adarâ câtândie. Di itia că lucurlu a loru s-dizvârtea tu multi planuri icunomiți (adra caș, lânâ, pustavi/veștu, ampilteri ș-alti ahtări ți li purta cu cârvăñili a loru tu mărli pâzări cumerțiali) di cari videa hâiri ș-administrația a naielli ditu vilaietlu Sârunâ ți lâ tiñisea libirtatea di urdinari ș-ndreptul ta s-kiverniseascâ elli ișiși și s-nu s-minteascâ tu lucurlu a loru autorităţli.

Prucukia a hoarâllei nu putea s-nu acațâ oclliul a tâbâbiiloru di furi/câceaț ți adra alimuri, di nu-lli cârtea dotu administraţia a Amirârillei Nturțeascâ cari, dyio taha nu veadi ici țiva, ma s-eara miscutâ. Ma multi ori, tamamu cându s-aștipta ma pțânu, și vigllearea u alâsa cama slabâ, furâ atacaț ș-âmprudaț mâhâladz ântredz, catacumu ș-cârvăñi ți s-turna acasâ cu pâradz. Tu anlu 1881, hoara avu zñie mari, furâ vâtâmaț mulțâ oamiñi și kiru multâ malmâ ș-asimi, anda fu atacatâ dinanapndica di unâ tâbâbie di vârâ 80 di câceaț (furi) mahomedañi ditu Arbinușie.

Tu anlu 1913, după Irinea di Bucureşti cari apufâsi ampârțarea ali Makidunie, hoara Livădz fu âncurpilliatâ tu cratlu gârțescu.
Tu kirolu a protlui polimu mondial, hoara eara parti ditu naiaua a frontului Sârunâ. Tu ațelu kiro, ma multu di cara tu câmpurili iu irna cupiili di oi, furâ colonizaţ greț asiatiț [3] potenţialu icunomic a hoarâllei Livădz scâdzu multu di multu. Dapoaia s-feați strimutarea di s-purtarâ tu Românie și strimutarea/colonizarea tu Dobrugea di Notu, tu iamea di kiro 1926-1930, ali unâ mari parti ditu oamiñilli di-n hoarâ. Cumu ditu veclliulu kiro ș-avea arada s-hibâ cu taifâ mari, tu numiru, câlivyeañilli aminta naț mulțâ, ayoñia-ayoñia di agiumsirâ nâpoi tu scara a numirlui mari di bânâtori. Ama numirlu a oamiñiloru criscu ayoñia di cara s-avea faptâ giumitati pritu fudzearea a oamiñiloru tu Românie. După 10 añi, tu 1940, hoara avea diznău cama di 3000 di bânâtori.

Tu doilu polimu mondialu, armâñilli di Livădz, anvițaț s-bâneadzâ elefteri ș-cu nâmuzi, nu aprukearâ s-hibâ aputursiț di askerea fascistâ. Askirladzlli, cârtiț că nu suntu apruckeaț, asparsirâ hoara ditu thimelliu. Pritu surpâturli di kiatrâ tukitâ di pirili ți arsirâ tutâ hoara ș-di-unâ cali cu ațeali dauâ bâseriț ș-cu pțâñilli bânâtori ți nu avurâ oarâ sâ s-ascundâ tu pâduri, maș mirmințâlli ș-izvurli cu stizñi cu ayalmi a curi apâ eara adunatâ tu kiunghi aduțea aminti că aclo avea bânatâ oamiñilli, armâñilli.

Nipoțlli ațiloru ți ș-vidzurâ avuta Gramusti âmprâdatâ ș-aspartâ di tirnipsitorlu ș-anapudlu di Ali Pâșe, nu pistipsea și minmduirâ că, tu naua hoarâ aspindzuratâ tu munti, iu poț s-agiundzâ maș cu ciciorlu, bana a loru imirâ cu lucru multu nu poati s-hibâ curmatâ tu idyea turlie, tora, tu eta XX. Ei bânarâ ama taxiratea cu aspârdzearea zurlâ ți u feați unâ stâpuiri ți țâni maș unâ iami di kiro, ș-di cara nu âlli cunoaști ghini, mindui, alutusindalui, că poati sâ-lli ândzânunclleadzâ.

Di Lidice și di alti hori asparti idyea turlie tu kirolu a polimlui, s-feați multâ lafi și iuțido. Di Livădz, ama, ți avu idyea mirâ, lipseaști barem aoa sâ zburâmu [4].

Tu proțlli añi di dupâ polimu, câlivyeañilli u znuirâ hoara diznău pi veacllea vatrâ. Ama nu vidzurâ hâiri niți tora că, tu 1950, tu kirolu a polimlui țivil, hoara fu aspartâ diznău, di dip, iara oamiñilli s-arâspândirâ pritu horli ditu câmpu ș-pritu câsâbălu Sârunâ. Tâși dupâ 20 añi, tu 1970, puturâ s-llia ndreptul sâ-și anyeadzâ iarapoi hoara. Tora, Livădz easti pi crișteari diznău, ama pi altu thimelliu: s-adrarâ căliuri ti urdinari cu aftukina; iarapoi pi pâșunili di ma ninti creaști tora unâ birketi avutâ di campiri/combari/pâtăț; năili adârâminti suntu casi moderni cu tuti ifculiili ți lu ari unâ hoarâ iu s-bâneadzâ dipriunâ cu caracter turistic, iu câlivyeañilli, ditu tuti horli pri iu suntu arâspândiț tu câmpu, yinu s-bâneadzâ tuț deadunu, tu meșlli câldâroși di vearâ, purtaț aoa di mirakea a hâvaillei avroasâ ș-cu apa limbidâ cata cumu crustallu, unu locu iu pot sâ-și ducâ ma largu adețli clirunumsiti di la pâpâñi și strâpâpâñi.

[1] Multu kiro (pânâ tu 1896) armâñilli di Livădz u vidzurâ zorea s-pâlteascâ (s-da utlàki) ti pâștearea tu aestu locu pisti cari s-avea adratâ nicukiru unu bei di Jenige – Vardar.

[2] Dupâ Anastase N. Hâciu (op. cit.) tu 1922 avea 250.000 di oi și căpari și 3-4000 di mlări. Criștearea nai ma marea u vidzurâ, ama, ninti di 1912, cându emu munțâlli, emu câmpurli, iu urdina elli, țânea di unu singuru cratu.

[3] Dupâ alumta anamisa di askerli gârțeșțâ ș-nturțeșțâ (dupâ protlu polimu mondialu), s-feați unâ alâxeari di mileti anamisa di Gârție ș-Turkie. Ditu Makidunia gârțeascâ, vârâ 500.000 di mahomedañi fudzirâ tu Turkie, iara tu loclu a loru furâ colonizaț anvârliga di 1.200.000 di criștiñi ortodocși ditu Turkia asiaticâ. Ciuflikili di ma ninti a beilor turțâ, ti cari armâñilli câlivyeañi dâdea pâradz ti pâștearea a cupiiloru tu kiro di iarnâ, lâ furâ dati a năiloru greț, iara câlivyeañii u vidzurâ zorea sâ scadâ numirlu a cupiiloru. Aesta fu unâ ditu furniili icunomiți ti cari unâ mari parti a armâñiloru ditu aestâ hoarâ ș-alâsarâ locurli și ș-loarâ calea câtâ Românie.

[4] Tu idyiul kiro furâ asparti ș-multi alti hori armâneșțâ ditu munţâlli a Pindului: Perivolea, Pădzi, Breaza, Grebeniți, Băiasa, Cuţufleani, Armata, Leașnița, Laca, Paleoseli etc. (cf. și Leonida Scrima tu “Monografia comunei Perivole”, București, 1975).

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea din Brașov

După 100 de ani, comuna număra circa 4000 de locuitori care dispuneau de nenumărate turme de oi și capre [1]. Vara își pășteau turmele în munţii Megleniei, în apropierea comunei Livezi, care își aduna laolaltă toți locuitorii, de la începutul lui Aprilie până la Sfântul Dumitru. Iernau în șesurile Ianiţa, Vodena (Edesa), Salonic, Câlcâș [2].

Oieri pricepuţi, harnici, întreprinzători și economi au ajuns, în scurt timp, la o stare materială înfloritoare. Prin complexa lor activitate economică (producători de mari cantităţi de brânzeturi, lână, postavuri, împletituri etc. pe cere le transportau cu propriile caravane în marile pieţe comerciale) s-au făcut utili și administrației provinciale din vilaietul Salonic care le-a respectat libertatea de mișcare și dreptul de autoadministrare fără amestec din partea autorităţilor.

Bogăţia acestei așezări nu putea să nu atragă atenţia bandelor de jefuitori care acționau puţin stânjenite de administraţia coruptă a imperiului otoman. În câteva rânduri, tocmai când se așteptau mai puțin și paza era mai puţin întărită, au fost atacate și jefuite cartiere întregi, precum și caravane care se înapoiau acasă cu bănet. În anul 1881 comuna a suferit cele mai mari pierderi în oameni, aur și argint, în urma unui atac prin surprindere, organizat de o bandă de circa 80 de mahomedani din Albania.

În anul 1913, după Pacea de la Bucureşti care a hotărât împărțirea Macedonie, comuna Livezi a fost încorporată statului grec.

În timpul primului război mondial, comuna s-a aflat în zona frontului Salonic. În acea perioadă, dar mai ales după ce în câmpiile în care iernau turmele au fost colonizaţi greci asiatici [3], potenţialul economic al comunei Livezi s-a micșorat simţitor. A urmat emigrarea în România și colonizarea în Dobrogea de Sud, în perioada 1926-1930, a unei mari părți din populația comunei. Prolifici, livezenii și-au mărit din nou, repede, numărul populaţiei care se redusese la aproape jumătate, prin emigrările în România. După 10 ani, în 1940, comuna avea iarăși peste 3000 de locuitori.

În cursul celui de al doiloa război mondial, livezenii, obișnuiți să trăiască liberi și demni, n-au acceptat ocupaţia militară fascistă. Ocupanţii, stânjeniți de ostilitatea acestora, au distrus comuna din temelii. Printre mormanele de pietre topite de flăcările care au mistuit întreaga așezare, împreună cu cele două biserici și cu puţinii locuitori care nu avuseseră timp să se refugieze în codri, doar cimitirele și izvoarele ce fuseseră captate în monumentale șipote aminteau că acolo fusese o mare așezare omenească.

Nepoţii celor care și-au văzut bogata Gramoste jefuită și distrusă de sadicul Ali Pașa crezuseră că, în noua așezare din munți, accesibilă numai cu piciorul, via lor activitate pașnică n-ar putea fi curmată în același mod, în plin secol XX. Ei au trăit însă amara durere a unui cataclism absurd, declanșat de o stăpânire vremelnică care, necunoscându-i bine, a socotit, înșelându-se, că astfel îi va putea îngenunchia.

De Lidice și de alte așezări distruse în același mod în timpul războiului, s-a vorbit mult și peste tot. De Livezi, care a a avut o soartă asamănătoare se cuvine să pomenim măcar aici [4] .

În primii ani de după război, livezenii și-au refăcut așezarea pe vechea vatră. Dar n-au apucat să se bucure de prea multă liniște. În 1950, în timpul războiului civil, comuna a fost distrusă din nou, în întregime, iar locuitorii au fost risipiți prin satele din câmpie și prin orașul Salonic. Abia după 20 de ani, în 1970, au obţinut dreptul să-și refacă așezerea. În prezent, Livezi se dezvoltă din nou, dar pe alte baze: s-au construit drumuri de acces cu automobilul; pe pășunile de altădată se produce o bogată recoltă de cartofi; noile clădiri sunt locuințe moderne cu tot confortul unei așezări permanente cu caracter turistic în care livezenii, din toate așezările lor de până acum de la șes, se regăsesc laolaltă, mai ales în lunile călduroase de vară, atrași de răcoarea îmbietoare a munţilor și de apa cristalină e izvoarelor, putându-și cultiva și de acum înainte, în același mediu natural, datinile moștenite.

[1] Multă vreme (până în 1896) aromânii livezeni au fost nevoiți să plătească o arendă pentru pășunatul pe acest platou asupra căruia ridicase pretenții de proprietate un bei din Jenige – Vardar.

[2] După A. Hâciu (op. cit.) în 1922 posedau 250.000 de oi și capre și 3-4000 de catâri. Epoca de maximă dezvoltare a fost însă cea de dinainte de 1912 când și munții, și câmpiile, în care se mișcau, aparțineau unui singur stat.

[3] După confruntarea armată greco-turcă (dupâ primul război mondial), a avut loc un schimb de populaţii între Grecia și Turcia. Din Macedonia grecească, circa 500.000 de mahomedani au emigrat în Turcia și în locul lor au fost colonizați circa 1.200.000 de creștini ortodocși din Turcia asiatică. Fostele moșii ale beilor turci, pe care le arendau aromânii livezeni pentru pășunatul turmelor în timpul iernii, au fost împărțite nou-veniților, iar livezenii s-au văzut nevoiți să-și reducă turmele. Aceasta fost, de altfel, și una din cauzele economice care a determinat dislocarea și instalarea în România a unei mari părţi din locuitorii acestei comune.

[4] În aceeași perioadă au fost distruse și multe alte așezări ale aromânilor din munţii Pindului: Perivole, Pădzi, Breaza, Grebeniți, Băiasa, Cuţufleani, Armata, Leașnița, Laca, Paleoseli etc. (cf. și Leonida Scrima în “Monografia comunei Perivole”, București, 1975).