VOMBIRA
di Hristu Cândroveanu
Eara unâoarâ un mari celnic, un mari nicuchir, di nai ma avuțl’i di aoa, di la noi, cu cupii di oi ninumirati, cu stâñi aruzvuiti prit munțâ, şi cu ți va vreai, câ nu mata avea ți sâ-și facâ el cu ahântâ aveari! Ma, inima nu îi eara bunâ, nu ș-u hârsea bana, ți că ş-u avea casa-mplină ş-di cilimeañi. Nu îi eara bunâ inima, că nu ș-avea ni una featâ barim, tru mulțâi ficiori ți îi hârdzi înveastă-sa, mul’eari tiñisitâ ș-năsa, cum nu afli lişor.
Nicuchirli ți vâ dzâc bânau câtră Vlaholivad, nu diparti di muntili Elimbu, cum îl’i dzâc oamiñil’i a locului, armâñil’i-a noştri, a Olimpului. Pri aoa îşi purtau turmili picurari-a marilui celnic, pîn’ di Egeea, amarea fără di sinur, ș-pânâ înghios, la Armirò, la lacuri.
A, ma, ți s-vătămau ahânt crăştinii aeşti, ta s-aibâ ș-unâ feata… Em, cum aşi! – cari nu ştie cum sunt featili: cama cu vreari, cu dulţeami, si-alichisesc di suflitlu-ț.
Anda ficiori’i… tutâ dzua pi afoară, cu lucrulu, agârşescu dip casa, pârințâl’i…
Iși fâțea el isapi, celniclu cu nicuchira-i, că s-hibâ di la da Dumnidzălu unâ featâ, nu va u mâritâ alargu, poati dip să-și bagă ş-dziniri în casâ vîr ficior bun, ta ș-u aibâ ningă ei. Va țînâ ş-di ficiori în casă, cu fumeili a lor, ş-va u țînâ ș-feata, că ș-au casă mari.
Yisi, ma, maş yisi! Că añil’i trițeau, iara ei – corghilți di pârințâ – tut fârâ featâ își earau!
Feata aestâ, vâ dzâc, lâ eara caimolu a lor ațel marli. Mirachea a lor niasteasâ! Tr-aestâ, nu trițea dzuâ di la Vluiusitlu, nu trițea searâ s-nu cadâ dzânucl’i dinâintea a icoñilor, ninti să s-bagâ
– Doamne, dă-nâ ș-a noauâ unâ fiticâ! Doamne, Tini, dă-nâ unâ fiticâ, mea, poati s-hibâ și vombirâ! Câ noi, tut tu mari vreari va u avem, întrâ ahânț ficiori, câ vai hibâ naș unâ.
Ș-tâș atumțea îi avdzâ, și îi ascultă Ațel di Analtu! Și, nicuchira a celniclui armasi încârcatâ, și amintă unâ featâ, harauă mari!… Cari featâ, ma, își fu vombirâ!… Tu vidzutâ își eara om feata – ca tuti featili, ama la suflit – s-nu mi-intribaț… Laolu tut vai vrea lu chearâ ehtâra, că ași îi eara a ei datâ închisirea. Câ pânâ ș-vidzuta ș-u alâxea, dușmana, dupâ chefi.
Pârinții, ma, tut pârințâ, nu aveau iu su bagâ, di vreari. Ficioril’i, frațl’i a ei dimec, îi aveau ș-ei vreari multâ a njicâiei suricâ a lor, că ș-ei u aștiptarâ multu.
Ca îți lucru bun, nu para s-țînâ mult chiro… Amârtii mari c[-i ași, ma ți putem s-adrăm
Ia, câ nu trec niți trei-patru dzâli dupâ ți s-avu amintatâ fiticâ, ore ficiori, dușmana, s-li hiriseascâ iapili dit irghilia a celniclui, cari – agârșii s-vâ dzâc – fâțea ș-aestâ huzmeti, acriștea cai și-i vindea diapoia a miracliilor! Caii ca anghili, buñi s-ti poartâ încălar.
Vâlmălu a irghiliiei, mâratlu di năs, s-alcea di minti, anda bâga oarâ că dzuâ di dzuâ îi si fâțea afan câți unâ iapâ di protili… Și nu achicâsea ți prici blistimatâ li vâtâma, vâr lup, vârâ ursâ, altâ zulapi, că hâbari nu ș-avea! Psuseau iapili di-mproasti, canda li zgruma țiva…fârâ aranâ, fârâ s-curâ chicutâ di sândzi!…
More, s-u loa neclu di huzmeti! Ca ți va s-eara aestâ…
Celniclu, anda lu videa vâlmălu câ-i aduți chelili pi ciumag, lu bâga ninti di la un chiro!… vâryinda-lu cum ii inea la gurâ. Urutâ lughurie!
Corbul di vâlmă, cari ș-u fâțea huzmetea aestâ a lui nu di aeri, di aoaltari, își eara curat-nistâpsit. Ș-atumțea, cum s-nu s-nâirea, anda lu cutuyursea domnu-su! Vâr nu s-avu plâmtâ vâroarâ di el. Ș-tora, ia mutrea tini, ți agiumsi… Nu mata eara bun. S-lu adarâ rizili domnu-su, dip ași geaba? Nu, ahtari nu s-aravdâ! Tr-ațea, îi li arucâ a celniclui câpestrili, și își lo calea înclo, iu vidzu cu oclili! S-andreapsi aiurea, că sunt ș-alțâ cari s-lu stuhineadzâ.
Și, armasirâ tora ficioril’i a celniclui, s-li veaghi iapili a tatâlui a lor.
– Va mi duc io s-avegl’iu irghilia, tate! – dzâsi ma marli ficior.
– Du-ti, gionli al tati! – îi fați celniclu, – a ma s-ești cu oclii dișcliși, s-nu țâ paț țiva!
Și s-dusi el, ficiorlu ațel marli, a nicuchirlui, sâ stea s-aveagli irghilia. Mea, pânâ niadzânoapti nu-s vidzu țiva ici…
Durneau iapili – leamni vai tâiai pi eali!
Câtrâ tu apiritâ-dzuâ, ficiorlu, curmat di starea împrostu, lu-nchilui somnul, cari știi cum, îndrupat di vâr mur, aclo…Maca nu vini ea, pricea, pân tora, nu v-aș inâ di-aoa ș-ninti, cându va creapâ hârvia! Ași s-mindui ficiorlu..
Cât lu lo somnul ma, na-lea… Îi si fârmâsi un ca nior scutidhos, ca vârâ negurâ pusti iapi. Iara, lailu di ficior s-ahundusi ghini dip tu somnu. Niorlu ațel nu para țânu, tricu ayonea, ayonea și alâsă impadi trei cufămi di iapi. Prăvdzâli alanti – cum suntu prăvdzâli, țiva nu aduceau, ți sâ știi eali Mâni poati s-lâ inâ a lor arada…
Cându s-diștiptă dit somnu, ficiorlu a celniclui armasi mârmurisit cum, cari, ș-cându li vâtâmă treili iapi. S-apruche năs di eali, li ahuli pi aradâ, lâ ascultă inima…Psohi, țiva! Și tut ca pânâ tora, ni zgrâmati nu earau iapili!
S-lu tai dip, nu va curâ sândzi dit ficior. Înfârmâcat eara, lailu! Ași ca chirut, închisi câtâ casâ, ș-canda lumea tutâ angrica pi-anumiri, câ nu fu izoti s-li veaghi…Aduchea canda, corbul, câ nu la a lui dit casâ s-turna. Unâ sihati feați Pânâ acasâ, anda, altâoarâ un cirec agiundzea…
– Mutrea-ț lucrulu, ficior – îi dzâsi tatâ-su, sâ-I lișureadzâ suflitlu! Vai hibâ blâstem, vahi cari știi a cui papstripap di-a nostru… Ma, mutrea-ț tini lucrulu, ficiorlu-a meu. Las’ s-him noi sânâtoși! Em, di la cari vrei s-chearâ prăvdzâ, ma nu di la cari ari
Alantâ dzuâ s-dusi s-veaghi nolgicanlu ficior a celniclui, liundar ș-aestu! Veaghi ți veaghi pânâ tahina… Când iara, ațea ca negurâ urutâ lu arucâ tu un somn greu, ca moartea, di vai dzâțeai câ-i bâgarâ sum cap țârnâ di mort.
Diștiptânda-si tu apiritâ, veadi împadi alți trei cufămi di iapi, aleapti canda di nai ma mușatili, arcutiti tu maslu! Bușili și li mușcă ficiorlu, di mari zori ți-i inea! Geaba ma, câ znia s-avea faptâ diznou.. Iar mortul di la murminț nu s-toarnâ, mort armâni.
Cu frâmtea înghios vini el di la irghilia. Ș-nu ti znia ți s-feați îi iara a lui, cât lu înfârmâcat mâratlu câ nu știa ți eara tu mesi aoa.
Și, ia, câ îi ini arada ș-aștui niclu, ficiorlu di dinaintea featâei – vombirâ. Pârințâi nu para vrurâ s-lu alasâ s-ducâ la irghilie, câ lâ eara s-nu patâ țiva. A ma cu cari s-achicâseascâ. S-dusi, ș-nu altâ! Își țimsi brânlu cu fișeți, lo și unâ palâ, tufechea ș-ea pi-anumiri și s-bâgă avigleari.
Giunaclu aest di maș șasprâdzăț di ani, lu alâxea dadâ-sa ca featâ, ninti ș-u aibâ vombirâ. Ș-tora, ningă lu purta cu minghiuși la urechi, iara el nu siclitisea dip, arâdea cu chefi, știinda el cu câtâ sivdai aștiptau pârințâi unâ featâ în casa lor.
Tahina, cându ninga nu ș-avea luninatâ, ninti di apiritâ, acâță s-lu angreacâ somnul gionli a nostru. A ma el, țiva. Dânâsea ficiorlu, s-alumta cu pumoara ți vrea lu încalicâ și își frica oclii cu bușli. Tamam cându da s-apirâ, putu s-veadâ negurâ ți lu apultusea ș-el, ș-iapili dit maslu. Și-u vidzu ș-lamnea cari s-aurla pi prăvdzâ, di li acâța di nări ca s-li psuseascâ!
Liundarlu a nostru ma, poc! unâoarâ, poc! nica nâoarâ cu tufechea! Gugoașli ma, nu u acâțau ehtâra. Ș-asmuldzi gionli atumțea palâ ți u purta di mesi și-s sâlâghi ca unâ furtunâ pisti lamne! Vai apirea tora și alumta ninga nu s-alidzea dip! Ș-cara di vidzu lamnea câ nu iasi tu limani, s-tuchi cari știi iu, di canda niți nu fu aua, afan s-avu faptâ! Numași câ ficiorlu, tu minuta dit soni, își lo pala di împadi și îi șcurtă dzeadzitlu nic di la ciciorlu astâng. Chicuti di sândzi s-videau pi tâitura di apală…
Acasâ, ficiorlu u spusi tutâ huzmetea cum fu, aclo, la irghilii. Nu știu cum câ ași s-tihisi, câ ș-arcâ oclii câtrâ fiticâ, sorâ-sa, vombira dimec. Și bâgă el oarâ câ dzâdzâticlu a ei di la ciciorlu astâng s-prilindzeau chicuti di sândzi.
Puteț s-ascultaț aoa pirmithlu dghivâsit di Cristina Mina:
Print